Particularități unei opere, aparținând lui Marin Sorescu

Publicată in 1968, ,,Iona’’, de Marin Sorescu este inclusă ulterior alături de ,, Paraclisierul’’ si
,,Matca’’, în trilogia dramatică ,,Setea muntelui de sare’’. Titlul trilogiei este o metafora care
sugerează setea de ABSOLUT de care omul are nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din
automatismul existentei.

Subintitulata ,,tragedie in patru tablouri’’, piesa nu respectă normele clasice. Aici ,,tragedia’’
este înțeleasă în sens existențial ca luptă a individului cu destinul, în încercarea de a-l schimba şi
de a se găsi pe sine, de a-si defini ființa.

Ca specie literară, piesa ,,Iona’’, de Marin Sorescu este o parabolă dramatică, o meditație
despre condiția omului modern, dar si un monolog care cultivă alegoria si metafora. Sensul
ei alegoric se regăsește în mărturisirea scriitorului: ,,Iona sunt eu. Iona este omul în condiţia lui
umană, în faţa vieții şi a morții. ‘’

În teatrul modern, eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale se manifestă prin mai multe
aspecte: anularea diferențelor dintre speciile dramatice tradiționale (tragedie, comedie,
drama), asocierea categoriilor estetice (comic, tragic, ironie, absurd), preferința pentru
teatrul parabolă şi teatrul absurdului, reluarea parodică a unor strategii din dramaturgia
tradiționala, inserțiile liricului în text, reinterpretarea unor mituri, prezenţa
personajului-idee, dispariţia conflictului si a intrigii, preponderenţa monologului, timpul şi
spațiul cu valoare simbolică.

Principala temă a piesei este singurătatea ființei umane, potrivit mărturisirilor scriitorului
:,,...am vrut să scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de singur’’ şi indicațiilor scenice
din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși, își pune
întrebări si-si răspunde, ca si când în scenă ar fi două persoane. ‘’

Problematica se diversifică prin revolta omului în faţa destinului, raportul dintre libertate si
necesitate şi lipsa comunicării sociale, ca sursă a singurătății.
Secvențe ilustrative pentru tema solititudinii sunt, pe de o parte, aceea în care Iona își pierde
ecoul, la începutul tabloului I, fapt care pare a-i anula existența: ,,Gata si ecoul meu.../Nu
mai e, s-a isprăvit. /S-a dus si asta. Semn rău’’, iar pe de alta parte, scena în care protagonistul
scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-si o bucată de piele din podul palmei stângi (tabloul
III). El încearcă sa comunice cu lumea si astfel sa găsească salvarea. Într-un gest disperat, trimite
scrisoarea, asemenea naufragiaților, punând-o într-o băşică de peşte. Faptul că tot el găsește
biletul şi că nu-şi recunoaște propriul mesaj accentuează sentimentul acut al singurătăţii.
Înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.

Viziunea despre lume este modernă, o reflecție existențialistă despre singurătate şi despre
tragica absenţă a sensului din lume. Iona devine exponentul omului modern, înstrăinat de sacru,
de ceilalți si chiar de sine, destinul lui amintind de metafora lui Nietzsche, ,,Solitudinea m-a
înghițit ca o balenă’’.

Un prim element de structura îl reprezintă titlul care face referire la mitul biblic al lui Iona,
Proroc din cartea cu același titlu a Vechiului Testament. În povestea biblică, Iona este trimis de
Dumnezeu în cetatea Ninive pentru a propovădui credința. Iona refuză şi fuge pe o corabie către
Tarsis. Drept pedeapsă, Dumnezeu trimite o furtună pe mare, iar ceilalți corabieri îl aruncă pe
Iona în apă, pentru a potoli urgia. Iona este înghițit de un chit (o balenă). După trei zile de
pocăință petrecute în burta peștelui, Iona este eliberat. Însă teatrul modern reinterpretează
miturile, iar pescarul Iona are un destin diferit.

Marin Sorescu modifică regulile de compoziţie ale teatrului clasic. Scriitorul renunță la dialog
şi construiește piesa sub forma unui monolog dialogat, sugestiv pentru tema singurătăţii.

Exista un personaj activ, care-şi dă replica, fiind obligat să ,,se comporte ca şi când în scena ar
fi două persoane’’, să se dedubleze să se plieze şi să ,,se strângă după credințele vieții sale
interioare şi trebuinţele scenice’’. Pe lângă pescarul Iona mai există doi pescari ,,figuranţi’’
tăcuți, şi în notaţiile autorului de la începutul piesei.

Timpul şi spațiul au valoare simbolică în teatrul modern. Precizat în indicațiile scenice de la

începutul fiecărui tablou, spațiul, cu valoare metaforică, aparține exclusiv imaginarului: acvariul,
plaja, burțile peștilor, moara de vânt. Absenta timpului istoric, moara de vânt. Absenta timpului
istoric, situarea în atemporal, demitizarea sunt aspecte ale tragicului moderne iar relațiile
temporale reliefează, în principal, perspectiva discontinuă a timpului psihologic care potențează
stările interioare ale personajului.

Conflictul lipsește din drama lui Sorescu şi este, de fapt, drama existențială a protagonistului
Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește plenar un conflict interior de esență tragică cu
propriul sine, într-o intrigă născută din discrepanţa dintre ideal şi realitatea de a trăi într-un
orizont închis ca un pântec de chit.

Piesa este alcătuită din patru tablouri, care prezintă etape ale căutării în care se află personajul.
Sugestiile planului exterior, din primul şi ultimul tablou sunt dispuse simetric cu ideea limitării în
planurile lumii interioare, din al doilea şi al treilea tablou.

În tabloul I, Iona, pescar ghinionist, reprezintă tipul omului obișnuit, conformist (,,fiecare om
trebuie să-si vadă de trebușoara lui...să privească în cercul său’’), care se lasă manipulat de
viața, un autoiluzionat care visează la,,Peștele cel mare’’, dar stă ,,nepasator’’, ,,întors cu
spatele’’, în gura deschisă a unui monstru marin. Acesta îl înghite pe Iona la sfârșitul tabloului I
(intriga).

Conflictul tragic dintre individ şi destin este evidențiat de condiția personajului de pescar fără
noroc. Aflat în așteptarea peștelui visat, Iona încearcă prin joc să păcălească soarta cu ajutorul
unui acvariu din care prinde peștișorii deja captivi. Deși lumea peștișorilor nu este acvariul, în
fond o închisoare, ei ,,dau veseli din coadă’’, parând a se fi adaptat la situația anormala în care se
afla. Este ceea ce va face şi Iona, odată înghițit de ,,gura imensă de peşte’’ pe care o ignorase.
Marea este o metaforă a libertății, dar si a greutăților vieții, iar ,,pestii’’ evidențiază dubla
ipostază a ființelor de vânat si vânător, de jucărie a destinului si destin. Iona se află în pericol, in
,,gura imensă a pestelui’’, dar pescuieşte într-un acvariu făcut de el si visează să prindă pestele
cel mare.
In tabloul al II-lea, Iona va constata cu uimire că este ,,primul pescar pescuit’’ de monstrul
marin, că raportul vânat-vânător s-a inversat. Personajul încearcă să se salveze, dar este captiv în
burţile unor peşti care se înghit unul pe altul, simbolizând constrângerile existentei. Personajul
reprezintă ipostaza omului rațional în lupta cu jocul irațional, absurd al existenţei. El încearcă să
taie cu un cuțit sau cu propria unghie ,,o fereastră’’ în burţile peştilor, să trimită un mesaj de
naufragiat şi vorbește despre valorile existentei umane: viață, moarte, cunoaștere, comunicare,
iubire, familie şi libertate.

In tabloul al III-lea ,,mică moară de vant’’ aflata în burta Peștelui II (care înghițise Peștele I) si
de care Iona se simte ,,atras ca de un vârtej’’ constituie şi ea un avertisment simbolic. Iona evită
pericolul, dar nu-l înlătură din cale, fiind resemnat în fata situației. Întâlnirea cu acei doi pescari
cu câte o bârnă în spate, care rămân muți la întrebările lui Iona simbolizează absenta
comunicării. Ei își poartă crucea, își duc povara existentei resemnați. Iona taie, cu ajutorul
unghiilor, o fereastră prin care evadează din burta peștelui, dar constată că acela e înghițit de alt
peşte şi mai mare ( Peștele III). Se gândește să-i scrie mamei sale un bilet prin care să o roage
să-l mai nască o dată. Scrie biletul pe o bucată de piele din podul palmei stângi, într-o altă
încercare eșuată de comunicare cu lumea.

Tabloul IV îl surprinde pe Iona într-o ,,gură de grotă, spărtura ultimului peşte spintecat’’. ,,
Barba lui Iona’’ care răsare la gura grotei ,, lungă şi ascutită’’ şi ,,fâlfâie afară’’ este un indice de
timp, semn ca omul a petrecut o viață de când încearcă zadarnic, asemenea lui Sisif, să găsească
soluția salvatoare. Imaginea orizonturilor concentrice care-l conțin este punctul culminant.
Lumea ca imagine a ,,unui șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse unul lângă altul’’
generează spaima, eroul asumându-si condiția tragică. Simbol al omului modern, Iona suferă din
cauza absenţei semnelor divinității din lume: ,,Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate învia’’. În
cele din urmă, Iona își amintește trecutul, își redescoperă identitatea, care anulează sentimentul
tragic al înstrăinării: ,, Cum mă numeam eu?’’ (Pauză)- (Iluminat, deodată.) Iona./-(Strigând)
Ionaaaa!/-Mi-am adus aminte:Iona. Eu sunt Iona.’’
Deznodământul, gestul sinuciderii, ca modalitate de a evada din limitele existentei, trebuie
interpretat în maniera simbolică: personajul regăsește calea Mântuirii, a iluminării, în sine:
,,Gata, Iona? (Își spintecă burta.) ,,Răzbim noi cumva la lumină.’’ Moartea sa poate fi o
salvare, iar metafora drumului ,,invers’’ şi metafora luminii sunt reprezentative pentru finalul
său.

Iona este un personaj-idee, care întruchipează, în mod alegoric, singurătatea si căutările omului
modern.

Statutul social de pescar are în piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul uman:
el reprezintă figura speranței eterne, iar actul de a pescui semnifică nevoia de cunoaștere si
autocunoaștere.

Tema singuratatii si viziunea modernă asupra lumii se reflectă într-un mod original, deoarece
Sorescu prezintă condiția omului modern care se descoperă singur în Univers si aspirația acestuia
spre cunoaștere si comunicare, iar întâmplările nu trebuie privite în plan real, ci în plan simbolic.
Iona este pescarul care trăiește viața printr-o mișcare neîncetată din pântecele unui peşte în altul,
constatând că ieşirea din limitele vechi înseamnă intrarea în limitele noi.

Sorescu prin piesa ,,Iona’’ aduce o înnoire radicală: ,,teatrul-parabola, în care faptele, gesturile
lui Iona, decorul fac parte din alegorie, iar limbajul este metaforic.