ION - Liviu REBREANU

roman realist, obiectiv, social, circular, monografic, cu tematică rurală, interbelic, apărut în 1920

1.INTRODUCERE

Romanul românesc modern începe sub auspiciile lui Liviu Rebreanu, a cărui operă
stă sub semnul unei „poetici a organicului”, coordonată fundamentală a creației sale și
dimensiune a realismului cu accente naturaliste. Primul roman publicat de Liviu Rebreanu
este „Ion”, în anul 1920, fiind un roman realist de tip obiectiv, încadrat de Nicolae Manolescu
printre romanele „dorice” cu tematică rurală, o capodoperă a literaturii române interbelice.
Romanul se înscrie în estetica realismului prin veridicitate, ancorarea în viața socială,
prezența unor personaje tipice, reprezentative pentru anumite categorii umane. „Ion” este un
punct de referință în istoria romanului românesc modern, Liviu Rebreanu aducând o viziune
obiectivă, fără sentimentalism, astfel, romanul fiind considerat de Lovinescu „cea mai
puternică creație obiectivă a literaturii române”.

2. ÎNCADRAREA ROMANULUI ÎNTR-UN CURENT LITERAR+ 2 trăsături

Realismul este un curent literar apărut în Franța, în a doua jumătate a secolului al

XIX-lea, ca o reacție antiromantică. Termenul denumește concepția artistică, literară care
are ca preocupare reprezentarea obiectivă, veridică a realității. Principiul de bază a
realismului este reflectarea credibilă, verosimilă a realității, cu obiectivitate și spirit de
observație, pe un ton impersonal, neutru. Imaginația nelimitată a romanticilor este înlocuită
cu observarea și analizarea atentă a realității. De asemenea, se identifică plasarea unor
personaje tipice în situații tipice, personajele realiste fiind complexe și având dinamică
interioară.
În primul rând, caracterul realist al operei se evidențiază la nivelul intenționalității
actului artistic al scriitorului de a realiza o literatura de tip mimetic. Universul ficțional creat
de Liviu Rebreanu aduce în fața cititorului imaginea satului transilvănean Pripas, de la
începutul secolului al XX-lea. Spațiul rural este surprins prin elementele sale de detaliu,
astfel încât romanul dobândește caracter monografic, aspect de frescă socială.
În al doilea rând, romanul „Ion” se înscrie în estetica realistă și prin modul de
construcție a personajelor, care întruchipează adevărate tipologii umane, reprezentative
pentru universul rural al epocii. Protagonistul, Ion, întruchipează tipul țăranului sărac,
nemulțumit de propria condiție socială, pe care vrea să și-o îmbunătățească. Modernitatea
romanului constă în realizarea unui personaj complex, sufletul său fiind scindat între două
chemări contradictorii: glasul pământului și glasul iubirii.

3. TEMA ȘI VIZIUNEA DESPRE LUME + 2 scene reprezentative

În aceași ordine de idei, discursul epic abordează o tematică realistă, socială și

înfăţişează viaţa ţăranilor şi a micii intelectualităţi din Transilvania la începutul secolului al
XX-lea, în care demnitatea și locul omului în colectivitate se măsoară în funcție de avere și de
pământ. Pe acest fundal se conturează, prin tehnica basoreliefului, destinul țăranului Ion.
Dincolo de încercarea lui de parvenire, el reprezintă condiția țăranului român în lupta pentru
pamant.
 Viziunea asupra lumii este realistă, obiectivă, urmărește un destin determinat de
condițiile sociale și economice. Însă, Rebreanu nu rămâne la suprafața fotografică a realității,
ci caută esența profundă, deschizând romanul spre un realism al esențelor.
O primă secvență narativă, semnificativă pentru problematica textului, poate fi
considerate cea a horei duminicale, surprinse în expozițiunea discursului narativ. Mai întâi,
scena horei aruncă o lumină asupra vieții sociale rurale din satul Pripas. Este o societate
tradițională, de tip patriarhal, fapt sugerat de imaginea tinerelor fete și a nevestelor care
așteaptă să fie invitate la joc de către bărbați. În această societate a satului Pripas, relațiile
interumane sunt dictate de avere: primarul îi are adunați în jurul său doar pe țăranii
fruntași, în vreme ce Alexadnru Glanetașul stă abandonat „ca un câine la ușa bucătăriei”.
Intelectualitatea satului se bucură de un respect deosebit din partea țăranilor și, de aceea,
jocul se oprește când la horă își face apariția preotul Belciug și familia învășătorului
Herdelea. În plan simbolic, hora poate fi interpretată ca un joc al destinului cu atât mai mult
cu cât în satul transilvănean al vremii hora reprezenta un bun prilej pentru întemeirea
viitoarelor familii. Jocul energic al dansatorilor evidențiază bucuria și vitalitatea tinerilor
aflați la începutul traseului lor existențial. Alegerea lui Ion de a parasii, împreună cu Ana,
hora poate sugera intenția celor doi de a forța limitele unui destin prestabilit. Nu în cele din
urmă, tema erosului este prefigurată tot în scena horei. Ion alege să o joace pe Ana, fata
urâtă, dar bogată, deși o iubește pe Florica, fata frumoasă, dar săracă, astfel se evidențiază
destinul pe care și-l va alege tânărul.
O alta scenă reprezentativă este scena nunții țărănești a lui Ion cu Ana, scenă
seminificativă pentru viziunea despre lume a autorului, în măsura în care se observă
amestecul de tradițional și modern. Nunta țărănească este prezentată în premierea
tradițională, după tipicul nunților țărănești: ospățul durează trei zile, sunt prezenți călăreții
care trag din pistoale, tinerii care chiuie, jocul miresei de la miezul nopții. Pe plan exterior,
naratorul sondează în continuare conștiința celor doi miri, recurgând la tehnica modernă a
stilului indirect liber. Dacă în scena horei Ion i se adresează cu diminutivul Anuță,
impulsivitatea, nepăsarea și răceala iau locul falsei afecțiuni de la începutul relației lor.
Văzându-l pe Ion dansând cu Florica, Ana conștientizează, pentru prima dată, faptul că Ion
nu o iubește, profitând de bogăția tatălui ei.

4. ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE

PERSPECTIVA NARATIVĂ
Caracteristic prozei realist-obiective, naraţiunea are loc la persoana a III-a,
perspectiva narativă fiind una extradiegetică. Perspectiva obiectivă presupune prezența unui
narator obiectiv și detaşat, care analizează din exterior faptele relatate. Astfel, naratorul
romanului este unul omniscient, regizând evoluţia personajelor cu obiectivitate. Prin
perspectiva obiectivă se produce impresia de obiectivitate și o detașare maximă a
naratorului, iar cititorul nu este deloc implicat sau influențat. Personajele dobândesc, astfel,
statutul de marionetă, ce acționează automat, după voinţa unui narator-regizor. De
asemenea, naratorul este heterodiegetic, extradiegetic, focalizarea zero, elemente specifice
naratorului demiurgic. Omnisciența se dovedește și prin prezența monologului interior sau a
stilului indirect liber (elemente moderne care prefigurează proza psihologică, de ex, în scena
în care preotul îl ocărăște pe Ion la biserică, urmărindu-se trăirile lui Ion)

INCIPIT-FINAL
 Concepția autorului despre roman, înțeles ca un corp geometric perfect „corp
sferoid”, se reflect artistic în structura circulară a romanului. Simetria incipitului cu finalul
se realizează prin descrierea durmului care intră și iese din satul Pripas, loc al acțiunii
romanului. Personificat, drumul are semnificație simbolică a destinului. Descrierea initială a
drumului, supusă convenției realiste a veridicității (prin detalii toponimice) îl introduce pe
cititor în viața satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea. Descrierea caselor lui
Herdelea și Glanteșu ilustrează condiția lor socială. Crucea strâmbă de la marginea satului,
cu un Hristos de tinichea ruginit, anticipează destinul tragic al protagonistului.

TITLUL
Titlul operei este semnificativ, „Ion” fiind un nume generic, reprezetativ pentru
țăranul român. Personajul este un exponent al catgeoriei din care face parte, prin felul în
care își trăiește drama și, mai ales, prin trăsătura sa dominantă, iubirea pentru pământ.

COMPOZIȚIA ACȚIUNII
Construcția acțiunii reflectă preferința scriitorului pentru structurile clasice.
Materialul epic este împărțit în două mari părți, ale căror titluri metaforice, „Glasul
pământului” și „Glasul iubirii”, esențializează chemările lăuntrice între care trebuie să aleagă
protagonistul. Fatalitatea destinului, ca trăsătură definitorie a viziunii naturaliste a autorului
este sugerată prin cifra 13, corespunzătoare numărului de capitole ale romanului. La nivelul
planurilor narative se disting cele doua „lumi” care sunt tratate alternativ: lumea țărănimii
cu lumea intelectualității. Acest procedeu e denumit tehnica planurilor paralele, trecerea de
la un plan narativ la altul realizându-se prin alternanța, succesiunea secvențelor narative
valorificând înlănțuirea. La nivel microtextual se remarcă utilizarea tehnicii contrapunctului
(prezentarea aceleiași teme în planuri diferite). Astfel, unei situații din primul plan îi
corespunde o situație asemănătoare din celălalt plan: hora-balul din Armandia, conflictul
central Ion-Baciu – conflictul central preot-învățător, căsătoria din interes Ion-Ana – Laura-
Pintea. De asemenea, exista și antiteze în aceste corespondențe, în sensul că finalului tragic
dintr-un plan îi corespunde un final fericit în celălalt plan. Intenția este de a arăta viziunea
totalizatoare a vieții, în care contrariile se reunesc.

PERSONAJ
Galeria de personaje a romanului este impresionantă, personajele realiste fiind tipice
pentru o categorie socială, luând rolul de „exponenți ai clasei și generației”(G.Călinescu),
fiind condiționate de mediul în care trăiesc. Ion al Glanetașului, protagonistul și personajul
eponim al romanului, este un personaj realist, tipic, monumental și simbolic prin tragismul
său, consumându-se între iubire și patima pentru pământ, fiind realizat prin tehnica
basorelieafului și a contrapunctului. De asemenea, în construcția personajului se regăsesc
mai multe tipologii realiste, precum: tipul țăranului sărac, tipul arivistului fără scrupule, care
folosește femeia ca mijloc de parvenire, dar și ambițiosul dezumanizat de lăcomie. „În
centrul romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune”
(N.Manolescu).

5. CONCLUZIE
În concluzie, prin viziunea originală a scriitorului asupra lumii, prin modernitatea
construcţiei protagonistului dar şi a acţiunii, prin gradul înalt de obiectivitatea, romanul
„Ion” de Liviu Rebreanu poate fi considerat o veritabilă frescă socială a vieții românești, un
punct de referinţă pentru începuturile modernităţii din perioada interbelică.