Realismul

Balasoiu Eduard Gabriel

 Realismul este un curent literar care s-a manifestat în secolul al
XIX-lea și are drept centru de iradiere Franța. Este o mișcare,
curent, atitudine în creația sau teoria literară și artistică având ca
principiu de bază reflectarea realității în datele ei esențiale,
obiective, caracteristice. Este o concepție opusă idealismului,
potrivit căruia lucrurile există independent de faptul că sunt
percepute sau nu.
 Temele romanelor realiste includ parvenitismul, avariția,
imoralitatea, singurătatea, iar motivele – parvenitul, avarul,
zgârcitul.
 Compoziția este obiectivă, naratorul este omniscient și
omniprezent. Subiectele sunt inspirate din realitate. Acțiunea se
desfășoară pe mai multe planuri, iar conflictele sunt de natură
socială, psihologică, politică etc. Personajele întruchipează mai
multe categorii sociale, complex caracterizate, reprezintă tipuri
umane. Structura unor astfel de opere literare este închisă. Se
utilizează tehnica detaliului și se accentuează relația dintre
mediu și personaj.
 Printre primii scriitori realiști din literatura universală se
numără Honoré de Balzac, supranumit și „părintele
realismului”, unul dintre cele mai mari scriitori ai tuturor
timpurilor. Opera lui are la bază, aproape în întregime,
aceeași idee genială: reconstruirea, în scris, a unui Paris
imaginar. Toate cărțile sale comunică, astfel, între ele,
deoarece unele personaje care în anumite romane ocupă un
rol secundar, apar în altele, cu rol principal. 
 Printre alți realiști celebrii se numără și Gustave Flaubert,
Stendhal, Mark Twain, Feodor Dostoievski, Gogol și Lev
Tolstoi. 
   ”Realismul se defineşte prin grija de a
descoperi, de a revela o realitate pe care
romantismul a evitat-o sau a travestit-o"
(G.Picon)
 Condiţii social istorice:

 revoluţia industrială
 sursa principală de inspirație este domeniul
social(societatea influențează hotărâtor destinul
oamenilor)
 introducerea în filozofie a pozitivismului,curent
promovat de A.Comte
 consolidarea burgheziei în ierarhia socială
 teoria evoluționistă a lui Charles Darwin.
 Realismul- literar romanesc
 În literatura română, creaţia de tip realist corespunde
celei de a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea şi
primei jumătăţi a secolului al XX-lea (parţial).
 În literatura română, realismul a debutat ca un curent
antiromantic declarat. Bogdan-Petriceicu Haşdeu este
printre primii gânditori şi esteticieni români care au
observat că studiul societăţii omeneşti" trebuie primit ca
o situaţiune care ţine şi de ştiinţele naturii, şi de ştiinţele
spiritului, îmbrăţişând astfel totalitatea ştiinţelor într-un
singur buchet, al cărui mod de legătură este omul".
 Realismul- literar romanesc
 Realismul va evolua la un moment dat spre naturalism,
curent literar promovat şi valorificat artistic în special de
Emile Zola, inventator al termenului şi şef de şcoală
recunoscut. Având o doctrină mai radicală decat a
realismului, naturalismul tinde spre reproducerea crudă,
brutală chiar a realităţii, temele sale predilecte fiind
boala, ereditatea, tarele biologice, fiziologia, cazurile
patologice. Scriitorul întocmeşte adevarate fişe medicale
ale personajelor, cuprinse într-un întreg lanţ determinist-
biologic, aplicând metoda de lucru experimentală în
construcţia romanului.
 Realismul literar românesc
 Realismul literar românesc a fost inaugurat în
proză și dramaturgie de către
scriitorii pașoptiști (Costache Negruzzi, Mihail
Kogălniceanu, Vasile Alecsandri) și
postpașoptiști (Nicolae Filimon, Bogdan
Petriceicu Hasdeu). Acest stil a fost adoptat și
folosit în operele lor de scriitori români
precum Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Liviu
Rebreanu, George Călinescu și Marin Preda.
 Principii ale realismului
 Reflectarea realității în aspectele ei esențiale într-un mod veridic si
apelând adesea la elemente care conferă autenticitatea;
 evenimente istorice reale,personaje ce reprezintă proiecția epică a
unor indivizi cu exintență istorică reală,introducerea de secvențe
publicate în presa vremii.
 oglindirea realităţii se face în absenţa totală a intenţiei de a idealiza
evenimentele;
 este prezentată amănunțit structura social considerată determinant
indivizilor;
 realismul are un caracter profund critic la adresa societăţii
 operele realiste au character documentar;
 realismul are tendinţa clară de a prelua metode de analiză din ştiinţele
exacte şi de a le aplica domeniului social;
 accentul cade pe detaliul veridic ce contribuie la reconstituirea epocii.
 Trasaturi ale realismului
1) Perspectivă narativă obiectivă,iar naratorul omniscient
şi omniprezent conferă veridicitate operei;
2) •Dacă romantismul se adresa aproape exclusiv
sensibilităţii, urmărind să emoţioneze , să
impresioneze, realismul se adresează raţiunii, având
drept ţintă adevărul, cunoaşterea, înţelegerea lumii, a
raportului dintre individ şi societate. Imaginaţia
nelimitată a romanticilor este înlocuită cu observarea
şi analizarea atentă a realiţătii;
3) •Stilul este lipsit de ornamentaţii;
4) •Absenţa idealizării;
 Trasaturi ale realismului
5) Primează epicul, în detrimentul analizei, dominând în operă povestirea coerentă a
evenimentelor din viaţa personajelor şi profilarea relaţiilor dintre ele (relaţiile
interumane);
6) Personajul realist este strâns legat de mediul ambiant, de mediul său de viaţă care-i
motivează şi structura etică, de aceea realismul se distinge prin realizarea unor
"personaje tipice în situaţii tipice";
7) Precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor
realiste, figurile de stil, atunci când apar, au rol caracterizator şi nu de înfrumuseţare a
limbajului;
8) Compoziţional, romanul realist se caracterizează prin construcţie echilibrată şi, de
cele mai multe ori, sferică, exemplificatoare fiind, din acest unghi, romanele lui Liviu
Rebreanu;
•Personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană (un tip) şi se supune
valorilor morale ale colectivităţii respective, care îl aprobă sau nu, dar nu-I modifică
esenţial;
•Predilecţia pentru tipuri de personaje statice, construite sub formă de caractere şi
arhetipuri;atitudinea auctorială reieşită din relaţia cu personajele profilează focalizarea
zero şi viziunea "dindărăt", confirmă atotputernicia naratorului heterodiegetic;
9) Relatarea se face la persoana a-III-a într-un stil sobru si impersonal.