Romanul realist-mitic

,,Baltagul’’
de Mihail Sadoveanu
Impresii după lectură

Mi-a plăcut... Nu mi-a plăcut ...

Nu am înțeles ... Mi-a amintit de ...

I. Date despre autor și operă (vezi cap. Povestirea)

https://m.youtube.com/watch?v=8mucMBkO3Qc&pbjreload=101
https://m.youtube.com/watch?v=_RAni4QT_HY&pbjreload=101 minutul 12

II. Încadrarea romanului în context (epocă, specie)

Romanul ,,Baltagul’’ a apărut în anul 1930 și face parte din a doua etapă a creației
sadoveniene (la fel ca ,,Hanu Ancuței’’).
A fost considerat, încă de la apariție, una dintre cele mai reușite scrieri ale lui Mihail
Sadoveanu.
Critica literară a remarcat profunzimea romanului, care permite diverse ,,coduri de lectură’’; a
fost interpretat ca roman realist mitic, monografic, de dragoste, al inițierii, al familiei și, nu în
ultimul rând, ca roman cu intrigă polițistă.
Ca roman realist, ,,Baltagul’’ cuprinde o reflectare veridică, verosimilă, a realității
societății moldovenești de la începutul secolului al XX-lea, o societate supusă metamorfozelor.
De asemenea, romancierul recurge la construcția de personaje tipologice, reprezentative pentru
societatea înfățișată de universul ficțional- Vitoria Lipan întruchipează tipul muntencei voluntare,
al femeii de la țară; protagonista este urmărită însă în trecerea de la tipicitate la individualitate.
Reperele spațiale (toponimele din zona Dornelor și a Bistriței) și tehnica detaliului semnificativ
susțin și ele caracterul realist al romanului.
 Romanul ,,Baltagul’’ ilustrează însă realismul mitic, în a cărui reprezentare realitatea este o
manifestare vizibilă a unor legi invizibile. În realitatea lumii evocate de Mihail Sadoveanu se
împletesc cel puțin trei mituri fundamentale:
 primul, indicat chiar de autor prin mottoul romanului-,,Stăpâne, stăpâne,/Mai chiamă ș-
un câne…’’ (versurile din balada populară ,,Miorița’’) este cel al nuntirii cosmice
(motivul comuniunii om-natură și mitul marii treceri)
 cel al odiseei zeiței Isis- plecată în marea călătorie a recompunerii trupului dezmembrat
al lui Osiris (gesturile rituale ale Vitoriei) https://cupluri-celebre-in-
literatura.weebly.com/orfeu-si-euridice.html
 cel al coborârii lui Orfeu în Infern. https://ro.wikipedia.org/wiki/Mitul_lui_Osiris
https://ro.wikipedia.org/wiki/Io_(mitologie)

III. Geneza romanului

Se spune că într-una din călătoriile sale prin satele Moldovei scriitorul a asistat la o discuție dintre
doi ciobani, care vorbeau despre o crimă în lumea pastorală.
Romanul a fost scris dintr-o suflare, în doar nouă zile, ca și cum ar fi așteptat numai pretextul spre a
ieși la lumină din universul interior al scriitorului.
Cititorul este purtat printr-un spațiu real (Dorna, Bistrița, Piatra, Broșteni etc.) în care cel ficțional se
integrează firesc, așteptând să fie descoperite sensurile simbolice: muntele, apa, valea, râpa.

IV. Tema romanului

Discursul epic abordează tema condiției omului care trăiește la confluența dintre tradiție și modernitate
(interferența lumii vechi cu cea nouă).
Această temă este dublată de cea a călătoriei inițiatice și justițiare, deoarece prezintă călătoria Vitoriei și a
fiului Gheorghiță pentru căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan; acestei teme i se
asociază motivul labirintului.
Se regăsesc, de asemenea, în roman și alte mari teme sadoveniene: iubirea, familia, natura, viața pastorală
(,,Baltagul’’ prezentând și o monografie a satului moldovenesc de munte și lumea arhaică a păstorilor).

V. Elemente de structură și de compoziție

1. Titlul este format dintr-un substantiv comun, articulat hotărât („Baltagul”) care reprezintă un
„topor cu coada lungă, întrebuințat ca armă”, ,,armă veche’’ cu două tăișuri.
Baltagul este unealta magică, un simbol al înfăptuirii dreptății; pe tăișul său este scrisă cu sânge
povestea uciderii lui Nechifor Lipan, pe care, printr-o comunicare secreta, numai Vitoria știe să o
deslușească.
 Armă a crimei si a răzbunarii, baltagul ajunge în final în posesia lui Gheorghiță, marcând transferul
de putere de la tată la fiu.

2. Incipitul și finalul
Romanul se deschide cu legenda pe care Nechifor Lipan obișnuia să o spună pe la nunți și cumetrii,
despre întâmplările care au urmat după crearea lumii, pe plaiurile dimprejurul nostru: ,,Domnul
Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam.’’ Se conturează astfel, chiar
de la început o viziune clară asupra lumii: existența este ordine și semnificație, nimic întâmplător nu se
petrece.
Conform legendei, Dumnezeu a dat fiecărui neam darurile cuvenite. Când la tronul dumnezeiesc s-au
înfățișat cu întârziere muntenii, călători prin munți cu oile și asinii, lor nu le-au mai rămas bunuri de
împărțit, așa că au primit ,,o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru […] și muieri frumoase și
iubețe’’.
Finalul romanului prezintă ieșirea personajului principal din ,,împărăția morții’’ și reluarea
ritmurilor firești ale existenței. Misiunea justițiară a Vitoriei s-a împlinit, ritualul integrării cosmice a
celui dispărut s-a finalizat, așa că viața merge înainte în familia eroinei, condusă acum de Gheorghiță.

3. Perspectiva narativă este obiectivă specifică romanului realist. Viziunea ,,dindărăt’’ îi aparține unui
narator obiectiv, omniscient, omniprezent și ,,extradiegetic’’, ce narează întâmplările la persoana
a III-a, fără a se implica, ci lăsând personajele să se reprezinte.
Narațiunii obiective i se adaugă notația în stil indirect liber. De asemenea, Vitoria preia rolul de
,,personaj-reflector’’, prin intermediul căruia se realizează portretul lui Nechifor și sunt prezentate
anumite întâmplări ( la scena perestasului, prezintă în detalui evenimentele care au avut ca re au
precedat moartea soțului ei).

4. Relații temporale și spațiale/cronotopul

Timpul acțiunii este precizat prin repere temporale din calendarul religios al satului
tradițional: ,,aproape de Sf. Andrei’’, ,,în ziua de Bobotează’’, , ,, în 9 martie’’, ,,în Postul Mare’’.
Acțiunea începe toamna, când Nechifor Lipan pleacă la Dorna să cumpere oi și se încheie
primăvara, când, după topirea zăpezii, Vitoria găsește osemintele soțului. În plan simbolic, plecarea
lui Nechifor coincide cu ,,drumul spre iarnă’’, adică spre moarte; la polul opus, primăvara, va fi
săvârșit ritualul integrării lui în ritmurile cosmice, pentru o renaște într-o altă ,,primăvară’’.
Perioada istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din menționarea trenului,
a telefonului în zona Moldovei, precum și a schimbării calendarului. Vitoria parcurge, prin
călătorie, o ieșire din timpul arhaic, încremenit în legile lui nescrise, intrând în timpul modern al sec.
al XX-lea.
 Spațiul acțiunii este vast și cuprinde de la ținuturi de munte (zona Dornelor˝) până la cele de
câmpie (Bălțile Jijiei) din zona Moldovei. Indicii spațiali indică îmbinarea planului real cu cel
simbolic. Desfășurată pe plaiul mioritic, acțiunea trece prin locuri care pot fi identificate pe hartă:
Vatra Dornei, Piatra Neamț, Bicaz, Borca, Fărcașa. Autorul utilizează însă și toponime simbolice
(satul Doi Meri, râul Neagra).

5. Conflictul
Un prim conflict prezent în roman este cel exterior, dintre Vitoria Lipan și cei doi ucigași ai
soțului său, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Vitoria reconstituie drumul parcurs de Lipan, află adevărul
și îi demască pe ucigași în fața autorităților.
Este prezent, de asemenea, un conflict între lumea arhaică, pastorală și modernitatea care începe
să pătrundă în satul muntenilor. Vitoria este un spirit conservator, în timp ce tinerii sunt receptivi la
noutățile civilizației; Minodora și Gheorghiță sunt însă readuși de mama autoritară la rolurile impuse
de tradiție.
De asemenea, la începutul romanului sunt surprinde frământările interioare ale eroinei,
determinate de dispariția soțului.

6. Acțiunea
Romanul este structurat în 16 capitole, cu acțiune desfășurată cronologic. Capiolele pot fi grupate în
trei părți: prima (cap. I- al VI-lea) prezintă constatarea absenței și pregătirile de drum, a doua (cap. al
VII-lea- al XIII-lea), căutarea soțului dispărut, iar a treia (cap. al XIV-lea-al XVI-lea), găsirea
osemintelor lui Nechifor, înmormântarea și pedepsirea făptașilor.
Expozițiunea este amplă și prezintă timpul, spațiul și personajele. Este prezentat satul Măgura
Tarcăului, gospodăria Lipanilor, sosirea lui Mitrea argatul și pregătirile pentru iarnă (care conturează
aspectul monografic).
Torcând pe prispă, Vitoria se gândește la soțul ei, plecat la Dorna să cumpere oi. Îngrijorată de
întârzierea lui Nechifor, Vitoria merge la preotul Daniil Milieș (să-i scrie carte pentru Gheorgiță) și
la baba Maranda, vrăjiroarea (să-i explice pe căile ei întârzierea lui Nechifor).
Intriga o reprezintă întârzierea nejustificată a bărbatului și decizia Vitoriei de a începe căutările.
Desfășurarea acțiunii prezintă pregătirile de plecare (Vitoria ține post negru douăsprezece vineri,
se închină la icoana Sf. Ana de la mânăstirea Bistrița, anunță autoritățile despre dispariția soțului,
vinde surplusul de produse din gospodărie pentru a face rost de bani, o lasă pe Minodora la Văratec,
îi încredințează lui Gheorghiță un baltag sfințit) și urmărește drumul nevestei și al feciorului în
căutarea celui dispărut.
 Vitoria și Gheorghiță pornesc în 10 martie și străbat drumul însoțiți inițial de negustorul David
din Călugăreni. Ajung la Fărcașa pe viscol și află de la moș Pricop că în toamnă potcovise calul unui
oier cu căciulă brumărie. La Borca dă peste un botez, la Cruci peste o nuntă și respectă tradiția legată
de aceste evenimente. La Vatra Dornei află notată în condică tranzacția de oi făcută de Nechifor și
își îndreaptă pașii spre Neagra, mergând pe urmele a trei oieri. Află, din sat în sat, despre trecerea
bărbatului cu căciulă brumărie, călare ,,pe-un cal negru țintat’’. La Suha, semnele lui Nechifor
dispar, căci acolo ajunseseră numai doi oieri. Nevasta are certitudinea că soțul ei pierise între Suha și
Sabasa.
Ajutată de nevasta hangiului, Vitoria îi întâlnește pe ucigași: Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, în fața
cărora joacă rolul soției îngrijorate, care apelează la ei ca la niște prieteni. Cu ajutorul dlui Toma
(hangiul din Sabasa) dă de urma lui Lupu (câinele credincios al lui Lipan). Cu ajutorul lui găsesc
osemintele lui Nechifor în râpa din dreptul Crucii Talienilor.
Punctul culminant este reprezentat de scena de la praznicul de după înmormânatare, în care
Vitoria povestește cu fidelitate (în fața întregului sat și a autorităților) scena crimei, ceea ce îi
surprinde pe ucigașii Bogza și Cuțui. Primul devine agresiv și este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui
Nechifor, iar câinele Lupu sare și el la beregata celui care i-a ucis stăpânul.
Deznodământul
Calistrat Bogza îi cere iertare Vitoriei, recunoscându-și fapta.
Cuțui recunoaște și el că faptele s-au petrecut precum a spus munteanca și se supune autorităților.

7. Personajele. Caracterizarea personajului principal

Vitoria Lipan

- este personajul principal, feminin al romanului;

- este un personaj realist, fiind tipul femeii/muntencei voluntare, ,,un exponent al speței’’ (G.
Călinescu) în raport cu lumea arhaică; este individualizată prin însușirile sale: spiritul vindicativ și
perspicacitatea de detectiv- ,,un Hamlet feminin’’(G. Călinescu) pentru că pune la cale demascarea
ucigașilor soțului ei, prin reconstituirea scenei crimei în fața sătenilor;

- este o munteancă din Măgura Tarcăului, soție de oier și mamă autoritară; familia Lipan este una de
tip patriarhal, în care bărbatul face legea, iar ea veghează la respectarea ei absența lui Nechifor este
resimțită de Vitoria ca un dezechilibru, ca o amenințare pentru omogenitatea microcosmosului familial
încearcă să-l facă pe Gheorghiță să conștientizeze importanța călătoriei, faptul că el urmează să devină capul
familiei;
- femeie puternică, pornește cu hotărâre în căutarea soțului; își dorește cu ardoare să se facă dreptate
și să-l înmormânteze creștinește pe Nechifor, pentru ca sufletul lui să se lege de lanțurile eternității;
- conservatoare, respectă tradițiile satului patriarhal și respinge noutățile civilizației.
- în realizarea portretul fizic (realizat la începutul romanului) accentul este pus pe fizionomia personajului,
care lasă să transpară trăirile lăuntrice: ,,ochii ei căprui în care parcă se răsfrângea lumina castanie a
părului’’, ,,acei ochi aprigi și încă tineri căutau zări necunoscute’’;
- portretul moral se conturează treptat, prin acumulare, pe tot parcursul romanului;
-este o femeie hotărâtă, curajoasă, lucidă, credincioasă, care se pregătește cu chibzuință de călătorie: ține
post negru 12 vineri, se roagă la icoana Sf. Ana de la Mânăstirea Bistrița, vinde produse din gospodărie ca să
aibă bani de cheltuială, pe drum își ia o pușcă, iar lui Gheorghiță îi dă un Baltag sfințit; are curajul de a
depăși hotarul/ spațiul cunoscut al satului și de a porni în căutarea soțului, din dragoste - ,,era dragostea ei de
douăzeci și mai bine de ani. Așa-i fusese drag în tinereță Lipan, ața-i era drag și acuma, când aveau copii
mari ca dânșii’’- și din dorința de a-l înmormânta creștinește, pornește în căutarea soțului;
- inteligența nativă, stăpânirea de sine și disimularea sunt trăsături care-i servesc Vitoriei în reconstituirea
drumului, aflarea și demascarea celor care l-au ucis pe Nechifor;
- aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria este conservatoare, respectă tradiția și este refractară la
noutățile civilizației;
 astfel, ca mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție: ,,Îți arăt eu coc, valț și
bluză..! Nici eu, nici bunică-ta, nici bunică-mea n-am știut de acestea și-n legea noastră trebuie
să trăiești și tu! Altfel îți leg o piatră de gât și te dau în Tarcău’’; Minodora este inițiată cu
severitate în datoriile zilnice, de viitoare nevastă la casa ei și strunită în respectarea regulilor
până în cele mai mici detalii: ,,să-ți bați și să-ți scuturi perinile și lăicerele de zestre, căci, în
câșlegile ce vin, am de gând să te mărit. Oi găsi eu un român așezat, cu casă nouă în sat și cu
oi în munte, să i te dau’’;
 fiindcă vorbește la telefon, consideră că a săvârșit un păcat: ,, am vorbit, dragă cucoană Marie,
și printr-o sârmă, tocmai de la Piatra [...] am săvârșit și asemenea pacat’’;
 în călătoria sa, respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă și veghează la îndeplinirea
rânduielilor din ritualul de înmormântare: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul (plătește
bocitoare), slujba religioasă, pomana și praznicul de după înmormântare; o scenă
impresionantă este înmormântarea- țipătul dinaintea coborârii coșciugului și gesturile ei
concentrează iubirea și durerea produsă de pierderea soțului: ,, Cu așa glas a strigat, încât prin
toți cei de față a trecut un cutremur. S-a dărâmat în genunchi și-a rezemat fruntea de marginea
sicriului.’’
  se conduce după semnele vremii; dovadă a legăturii dintre om și mediu, munteanca știe să
descifreze semnele naturii: la Dorna, la Crucea Talienilor, vântul îi dă semn de oprire, iar la
Fărcașa, vremea rea îi dă semn de popas.
Modalități de caracterizare a personajului:
- prin caracterizare directă făcută de narator este realizat portretul fizic al personajului: ,,Nu mai era
tânără, dar avea o frumuseţă neobişnuită în privire. Ochii îi luceau ca-ntr-o uşoară ceaţă în dosul
genelor lungi şi răsfrânte-n cârligaşe”; tot naratorul subliniază reticența în fața necunoscutului - ,,ea
însă, ca o femeie, rămăsese în sălbăticie. O ajungea mintea ce are de făcut, însă faţă de o lume
necunoscută părea cu oarecare sfială.”
- în mod direct este caracterizată de alte personaje; Gheorghiță își spune: ,, Mama asta trebuie să fie
fărmăcătoare; cunoaşte gândul omului”;
- personajul se autocaracterizează, afirmând: ,,Aşa eu, deşi-s femeie proastă, am numărat pe degete
zilele.”, ,, Sfatul meu a fost mintea puţină câtă o am de la Dumnezeu.”
- în mod indirect, eroina este caracterizată prin fapte, vorbe- uneori cuvintele ei sunt adevărate
maxime, dovedind înțelepciune „cel ce spune multe ştie puţine”, dar alteori evidenţiază umor şi
ironie subţire „Dragul mamei cărturar, se vede că mintea ta e-n cărţi şi slove. Mai bine ar fi să fie la
tine în cap”-
atitudine, gânduri, relația cu alte personaje -în relaţia cu copiii se dovedeşte tolerantă cu Gheorghiţă,
pentru că îl vede sfios şi nesigur; ea îl apăra şi îl ocrotea de câte ori în ochii lui Nechifor erau „nouri de
vreme rea”, dar cu fata, Minodora, este mai neîndurătoare, pentru că vrea să o educe în spiritul tradiţiei.

- numele eroinei, care semnifică ,,victorie’’, ,,biruință’’, concentrează statutul ei în raport cu răul
(demască și pedepsește ucigașii), în raport cu prejudecățile lumii (deși femeie, se descurcă în ,,lumea
bărbaților’’), în relație cu moartea (înfăptuiește ritualul ,,marii treceri’) și chiar în raport cu sine
(găsește puterea de a merge mai departe după dispariția lui Nechifor).