MODERNISMUL – LUCIAN BLAGA ARTĂ POETICĂ MODERNĂ

Eseu - tema și viziunea asupra lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii, de Lucian Blaga

Context.Evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic

studiat într-un curent cultural/literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică
Modernismul este curentul literar, manifestat, cu predilecţie în perioada
interbelică, ale cărui trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu şi promovate, în
special, prin intermediul cenaclului şi al revistei „Sburătorul". Orientarea artistică
promovează o înnoire a literaturii, prin desprinderea de trecut şi prin crearea unei
modalităţi inovatoare de exprimare. În ceea ce priveşte poezia, sunt formulate
deziderate cum ar fi: crearea unui lirism subiectiv ca expresie a profunzimilor
sufleteşti şi înlăturarea totală a obiectivităţii, ambiguitatea limbajului, prin
utilizarea, în primul rând, a metaforei, inovaţia formală, prin renunţarea la prozodia
tradiţională.
Lucian Blaga este o personalitate de tip enciclopedic a culturii române, remarcându-se
ca poet, dramaturg şi filosof. El aparţine perioadei interbelice a literaturii, deschizând
calea noului curent literar promovat de Eugen Lovinescu, anume modernismul.
Ceea ce îl particularizează pe Blaga, în primul rând, este capacitatea sa de a-şi crea
propriul sistem filosofic, transpunând liric conceptele originale ale acestuia. În centrul
universului, el plasează noţiunea de mister, asupra căruia se exercită două tipuri de
cunoaştere: paradisiacă şi luciferică. Cea paradisiacă se fundamentează pe raţionamente
logice, fiind de factură ştiinţifică, având ca principal ţel dezlegarea misterului; ea este,
de fapt, o cercetare minuţioasă a obiectelor, care ajunge în profunzimea sensurilor, fiind
limitată însă de barierele fixate de Marele Anonim. Cunoaşterea luciferică, de natură
poetică, are drept scop potenţarea misterului, transformarea sa într-un mister
amplificat. Spre deosebire de omul de ştiinţă, poetul pătrunde mai uşor în miezul tainei,
cu ajutorul imaginaţiei, sporindu-i farmecul şi semnificaţia. Creaţia este deci
revelatoare de mister, poetul fiind liantul între realitate şi lumea tainelor cu sursă
originară.
Universul liric blagian se deschide cu poezia programatică „Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii", publicată în volumul de debut, intitulat sugestiv „Poemele luminii”, apărut în
1919. Ea sintetizează într-un limbaj poetic intelectualizat, reflexiv, concepţia poetului
asupra rolului artistului de a spori misterul lumii, idee poetică ce subliniază valoarea de
ars poetica a acestei creaţii lirice. De altfel, întreg volumul se axează pe metafora
luminii, a cunoaşterii prin iubire, cea mai importantă cale către definirea poetică a
misterelor universului.
Este o artă poetică deoarece autorul îşi exprimă, prin mijloace artistice, concepţia
despre poezie (teme, modalităţi de creaţie şi de expresie) şi despre rolul poetului

1
 MODERNISMUL – LUCIAN BLAGA ARTĂ POETICĂ MODERNĂ
Eseu - tema și viziunea asupra lumii

(raportul acestuia cu lumea, creaţia şi cunoaşterea), din perspectiva unei estetici

moderne. De asemenea, este o meditaţie filosofică şi o confesiune elegiacă pe tema
filozofică a cunoaşterii. Modernitatea acestei arte poetice se concretizează în
deplasarea interesului autorului de la tehnica poetică, la relaţia poet - lume şi poet –
creaţie. Textului lui Lucian Blaga este reprezentativ pentru modernismul interbelic prin
imaginarul insolit, intelectualizarea emoţiei, ambiguitatea limbajului, noutatea
metaforei (metaforă plasticizantă şi metaforă revelatorie), înnoirea prozodiei (versul
liber şi ingambamentul), sentimentul metafizic al existenţei şi chiar prin temă, întrucât
modernismul s-a aplecat cu mare interes asupra actului de a scrie şi asupra condiţiei
creatorului. Poezia ilustrează unele dintre influenţele expresioniste pe care le aduce în
peisajul literar al vremii volumul „Poemele luminii”: exacerbarea eului creator,
sentimentul absolutului, interiorizarea şi spiritualizarea peisajului, tensiunea lirică. ,,Eul”
care deschide poezia (eul liric) anunţă o artă poetică, subliniind condiţia aparte a
artistului care creează urmând un tipar al lumii: ,,dar eu /eu cu lumina mea sporesc a lumii
taină”. Pentru poet, lumea are înfăţişarea şi ubstanţa unei ,,corole de minuni”, metaforă
care sugerează destul de simplu frumuseţea şi misterul. Atitudinea poetului faţă de
această enigmă a lumii se precizează prin antiteza dintre acest eu şi alţii. ,,Lumina altora”
(cunoaşterea altora) distruge acest mister, pe când ,,lumina mea” (a poetului) îl sporeşte.
Imaginarul poetic insolit evidenţiază relaţia eului cu lumea, fiind construit în jurul a
două motive centrale: misterul şi lumina (metaforă a cunoaşterii, dar şi a iubirii, în
ansamblul volumului). Câmpul semantic al misterului este bogat în termini: ,,minuni”,
,,taine”, ,,vrajă”, ,,nepătruns”, ,,ascuns”, ,,adâncime”, ,,întuneric”, ,,neînţeles”. În plus,
Lucian Blaga are talentul imaginii plastic de o originalitate surprinzătoare. Astfel, poetul
recurge la comparaţia amplă cu lumina lunii care ,,sporeşte şi mai tare taina nopţii”,
pentru a contura mai clar aparentul paradox al luminii care sporeşte misterul
(,,întunericul”), iar enumeraţia repetată a florilor, ochilor, buzelor mormintelor ar putea
sugera frumuseţea vizibilă cu ochiul liber a lumii sau marile exterienţe ale omului
(viaţa/natura, cunoaşterea/sufletul, comunicarea/dragostea, moartea/timpul).
Prezentarea a două imagini/idei poetice, relevante pentru tema şi viziunea despre
lume
Tema filozofică a cunoaşterii,desemnată de metafora „lumina", este asociată iubirii
fapt care determină atitudinea protectoare a poetului faţă de misterul creaţiei
universale, revelat în aspecte ale realităţii imediate: ,,flori, ochi, buze, morminte”.
Cunoaşterea lumii în planul creaţiei poetice este posibilă numai prin iubire: „Eu nu
strivesc.../căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte".
Viziunea despre lume se circumscrie orizontului misterului, un concept central la Blaga,
în opera filosofică şi în cea poetică. Pentru filosof, există două modalităţi de cunoaştere,

2
MODERNISMUL – LUCIAN BLAGA ARTĂ POETICĂ MODERNĂ
Eseu - tema și viziunea asupra lumii

de raportare la mister: cunoaşterea luciferică sau minus cunoaşterea, care potenţează

misterul, şi cea paradiziacă sau plus cunoaşterea, care descifrează misterul. Concepţia
poetului despre cunoaştere (articulată prin două tipuri de metafore: plasticizante şi
revelatorii) este exprimată artistic prin opoziţia dintre metaforele revelatorii „lumina
altora” (cunoaşterea paradiziacă, de tip raţional, logic) şi „lumina mea" (cunoaşterea
luciferică, poetică, de tip intuitiv). Rolul poetului nu este de a descifra tainele lumii şi de a
le ucide (astfel „Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”), ci de a le adânci
misterul prin creaţie: „eu cu lumina mea sporesc a lumii taină". Astfel, creaţia poetică
apare ca un mijlocitor între eu şi lume.
Întreaga poezie este orientată către o formă de căutare a unui sens ascuns al
lucrurilor egal cu un sentiment metafizic al existenţei. Lucrurile şi fiinţele concrete au
un miez la care nu putem să ajungem niciodată pe deplin şi această fascinaţie a tainei
defineşte poezia. Textul se încheie cu o propoziţie explicativă, care completează versul
esenţial, mesajul fiind exprimat concis: ,,dar eu /eu cu lumina mea sporesc a lumii
taină/…/ căci eu iubesc/ şi flori, şi ochi, şi buze, şi morminte”. Prin urmare, poezia este o
formă de cunoaştere care sporeşte frumuseţea lumii şi este, totodată, o formă de iubire
a ei.
Ilustrarea unor elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic (imaginar
poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie, motiv poetic, laitmotiv, figuri
semantice/tropi, elemente de prozodie etc.)
Fiind o poezie de tip confesiune, lirismul subiectiv se exprimă prin mărcile eului liric,
verbe şi pronume la persoana I singular („eu iubesc", „nu strivesc", „nu ucid"), adjectivul
posesiv de persoana I („calea mea", „ochii mei"), topica şi pauza afectivă/cezura.
Titlul conţine o metaforă revelatorie, „corola de minuni a lumii", care are o dublă
semnificaţie. Prima se referă la un univers armonios (o sumă permanentă de taine,
imaginate ca petalele unei corole uriaşe, care se revelează eului liric într-o enumerare
metaforică: „flori", „ochi", „buze", „morminte"), iar a doua reprezintă trăsătura
definitorie a acestui univers – misterul. Primul cuvânt, pronumele „eu", reluat de cinci ori
în poezie, evidenţiază rolul eului liric, de centru creator al propriului univers poetic, fiind
de asemenea o influenţă expresionistă (exacerbarea eului creator) şi o marcă a
confesiunii. Verbul la forma negativă „nu strivesc" exprimă refuzul cunoaşterii de tip
raţional şi opţiunea pentru cunoaşterea luciferică, poetică. Rolul poetului este de a adânci
taina, care ţine de o privilegiere a misterului, specific blagiană. Titlul este reluat în
incipitul poeziei, iar sensul său, îmbogăţit prin seria de antiteze şi de metafore, se
întregeşte cu versurile finale, exprimând atitudinea poetului, izvorâtă din iubire, de
protejare a misterului (iubirea este o cale de cunoaştere a misterelor lumii): „Eu nu
strivesc corola de minuni a lumii/[.. .]/căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte".

3
 MODERNISMUL – LUCIAN BLAGA ARTĂ POETICĂ MODERNĂ
Eseu - tema și viziunea asupra lumii

Discursul liric se construieşte în jurul relaţiei de opoziţie dintre cele două tipuri de
cunoaştere, care se realizează prin antiteza eu/alţii, „lumina mea"/„lumina altora", prin
alternanţa motivului luminii şi al întunericului, evidenţiate prin conjuncţia „dar".
Motive poetice (elemente de recurenţă) sunt misterul şi lumina, motiv central în
poezie şi metaforă emblematică pentru opera poetică a lui Lucian Blaga, inclusă şi în titlul
volumului de debut, cu o dublă semnificaţie: cunoaşterea şi iubirea.
Poezia cuprinde trei secvenţe lirice (versurile 1 - 5; 6 - 18; 19 - 20). Acestea
subliniază atitudinea poetului faţă de cunoaştere (I), opoziţia „lumina mea"-„lumina altora"
(II) şi explicaţia pentru atitudinea din prima secvenţă: „eu iubesc" (III).
Prima secvenţă (primele cinci versuri) exprimă concentrat refuzul cunoaşterii logice,
raţionale, paradiziace, prin verbe la forma negativă: „nu strivesc", nu ucid (cu mintea)".
Enumeraţia de metafore revelatorii, cu multiple semnificaţii, desemnează temele poeziei
lui Blaga:„flori"-viaţa/efemeritatea/natura/frumosul, „ochi"-cunoaşterea/spiritualitatea/
contemplarea poetică a lumii, ,,buze"-iubirea/rostirea poetică, „morminte"-tema morţii/
eternitatea. Cele patru elemente pot fi grupate simbolic: „flori” - „morminte" ca limite
temporale ale fiinţei, „ochi" - „buze" ca două modalităţi de cunoaştere: spirituală-afectivă
sau contemplare - verbalizare.
A doua secvenţă, mai amplă, se construieşte pe baza unor relaţii de opoziţie: eu —
alţii, „lumina mea" —„lumina altora", ca o antiteză între cele două tipuri de cunoaştere,
paradiziacă şi luciferică. Conjuncţia adversativă „dar", reluarea pronumelui personal „eu",
verbul la persoana I singular, formă afirmativă, „sporesc" afirmă opţiunea poetică pentru
modelul cunoaşterii luciferice.
Prin comparaţia amplă, introdusă de structura „şi-ntocmai cum", cunoaşterea pe care
poetul o aduce în lume prin creaţia sa este asemănată cu lumina lunii, care, în loc să
lămurească misterele nopţii, le sporeşte. Plasticizarea ideilor poetice se realizează cu
ajutorul elementelor imaginarului poetic blagian: „lună", „noapte", „zare", „fiori", „mister".
Câmpul semantic al misterului cuprinde cuvinte sau sintagme cu potenţial revelator:
„tainele", „nepătrunsul ascuns", „a lumii taină", „ întunecata zare", „sfânt mister", „ne-
nţeles", „ne-nţelesuri şi mai mari".
Ultimele două versuri constituie o a treia secvenţă, cu rol concluziv, deşi exprimată
prin raportul de cauzalitate (căci). Cunoaşterea poetică este un act de contemplaţie
(„tot... se schimbă... sub ochii mei") şi de iubire („căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi
morminte").
Înnoirile prozodice moderniste sunt versul liber (eliberarea de rigorile clasice) şi
tehnica ingambamentului (continuarea ideii poetice în versul următor, marcată prin
scrierea cu literă mică la început de vers), care permite o mai mare libertate de
exprimare a ideilor şi de construire a unor imagini artistice reprezentative. Poezia este

4
MODERNISMUL – LUCIAN BLAGA ARTĂ POETICĂ MODERNĂ
Eseu - tema și viziunea asupra lumii

alcătuită din 20 de versuri libere, alternând versuri scurte cu versuri lungi (cu metrică
variabilă), al căror ritm interior redă fluxul ideilor poetice şi frenezia sentimentelor.
Sursele expresivităţii şi ale sugestiei se regăsesc la fiecare nivel al limbajului poetic.
La nivel morfologic, repetarea cuvântului-cheie „eu" susţine definirea relaţiei creator -
lume. Seriile verbale antitetice redau atitudinea faţă de mister ilustrate de cele două
tipuri de cunoaştere: „lumina altora" - „sugrumă (vraja)", adică „striveşte", „ucide" („nu
sporeşte", „micşorează", „nu îmbogăţeşte", „nu iubeşte"); „lumina mea" - „sporesc" („a
lumii taină"), „măreşte", „îmbogăţesc", „iubesc" („nu sugrum", „nu strivesc", „nu ucid").
Tehnica poetică blagiană organizează ideile poetice prin comparaţia amplă a
elementului spiritual cu un termen concret, de un puternic imagism. În plan literar,
cunoaşterea survine prin două tipuri de metafore: cunoaşterea luciferică îşi asociază
metafora revelatorie, iar cunoaşterea paradiziacă îşi asociază metafora
plasticizantă. Trăsături moderniste sunt înnoirea metaforei şi ambiguitatea produsă de
multiplele semnificaţii ale metaforelor revelatorii: „lumina" (însemnând cunoaştere/
creaţie/iubire), „flori", „ ochi", „buze", „morminte". Axa generatoare a discursului centrat
pe confesiunea eului este metafora luminii, recurentă (repetitivă) în lirica lui Blaga, fiind
un simbol al cunoaşterii; celelalte metafore din text o susţin liric, numind tainele
universului înconjurător. Se remarcă o capacitate sporită a sa de a transforma noţiunile
abstracte în forme concrete; astfel, spre exemplu, cunoaşterea luciferică este comparată
cu efectul nocturn al lunii. Varietatea nuanţelor limbajului folosit creează în imaginaţia
cititorului multiple reprezentări, inducându-i starea meditativă a poeziei. Ideea de mister
este exprimată printr-o diversitate de cuvinte şi sintagme din câmpul semantic al
acestuia; „nepătrunsul ascuns”, „a lumii taină”, „taina nopţii”, „zare”, „ne-nţeles”, „ne-
nţelesuri”.
Susţinerea unei opinii. Concluzie
În opinia mea, concepţia despre poezie a lui Lucian Blaga se circumscrie problematicii
cunoaşterii. La rândul ei, cunoaşterea este înţeleasă prin raportare la mister, pe două căi:
descifrare (cunoaşterea paradiziacă) şi încifrare (cunoaşterea luciferică). Rolul poetului
este acela de a spori misterul lumii prin creaţie. Sintagma „calea mea” relevă, în această
artă poetică, destinul poetic asumat printr-o viziune proprie asupra lumii.
În concluzie, arta poetică „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" de Lucian Blaga
aparţine modernismului printr-o serie de particularităţi de structură şi de expresivitate:
viziunea asupra lumii (subiectivismul), intelectualizarea emoţiei, influenţele expresioniste,
noutatea metaforei, tehnica poetică, înnoirile prozodice.
Criticul literar Eugen Lovinescu afirma că Lucian Blaga este „unul din cei mai originali
creatori de imagini ai literaturii noastre".