Moromeții de Marin Preda

- roman realist – social –

- roman obiectiv -
- roman postbelic –

Primul roman scris de Marin Preda, ,,Moromețiiʼʼ este alcătuit din două volume, publicate la 12 ani
distanță, în 1955, respectiv 1967. Acesta nu este numai romanul de debut al lui Marin Preda, ci și marea
capodoperă a prozatorului.
Deși modalitatea artistică și problematica celor două romane diferă, romanul este unitar, deoarece
reconstituie imaginea satului românesc într-o perioadă de criză, în preajma celui de-al Doilea Război
Mondial (deceniile 4-6). Sunt înregistrate transformările vieții rurale, ale mentalităților, instituțiilor.
De asemenea, este un roman obiectiv, cu narațiune la persoana a III-a, realizată de un narator
omniscient, dar nu total obiectiv, deoarece apar în roman personaje cu rol de reflectori (Ilie Moromete,
în primul volum, și Niculae, în volumul al doilea). Este și un roman realist social prin temă, veridicitatea
întâmplărilor, fixarea coordonatelor spațio-temporale, tipologii, simetria incipit final.
Tema romanului este reprezentată de destrămarea unei familii de țărani dintr-un sat din Câmpia
Dunării, Siliștea Gumești. O altă temă este criza comunicării, absența unei comunicări reale între Ilie
Moromete și familia sa.
Titlul, ,,Moromețiiʼʼ, așază tema familiei în centrul romanului, însă evoluția și criza familiei sunt
simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel, romanul unei familii este și un
roman social.
Primul volum este structurat pe trei părți și se desfășoară pe parcursul verii, cu trei ani înaintea
începerii celui de-al Doilea Război Mondial. Fiecare parte începe cu o scenă memorabilă: întorcerea
Moromeților de la câmp, plecarea lui Achim cu oile la București, seceratul. Cele trei părți oferă
compoziției echilibru.
Simetria compozițională este dată de cele două referiri la tema timpului, în primul și ultimul
paragraf al volumului. La început timpul era ,,răbdător cu oameniiʼʼ. Enunțul din finalul volumului
modifică imaginea timpului care ,,nu mai avea răbdareʼʼ.
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete. Este mai întai dezacordul dintre tată și cei trei
fii ai săi din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă si Achim, izvorât dintr-o modalitate diferită de a înțelege
lumea și de a-i prețui valorile. Cel de-al doilea conflict izbucnește între Moromete și Catrina, soția lui.
Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul soției, promițându-i trecerea casei pe numele ei,
dar amână îndeplinirea promisiunii. Inițial, ea își găsește refugiul în biserică, iar în al doilea volum,
Catrina îl părăsește pe Ilie.
Al treilea conflict se desfășoară între Moromete și sora lui Guica, care și-ar fi dorit ca fratele văduv
să nu se recăsătorească. În felul acesta, ea ar fi ramas în casa fratelui să se ocupe de gospodarie și de
cresterea copiilor, pentru a nu rămâne singură la bătrânețe. Faptul că Moromete se recăsătorise îi
aprinsese ura împotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.
Un alt conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete și fiul cel mic, Niculae. Copilul își dorește
cu ardoare să meargă la școala, în timp ce tatăl, care trebuie să plăteasca taxele, consideră că școala nu

1 Prof. Andreea G.
aduce niciun ,,beneficiu”. Din dorința de a învăța, baiatul se desprinde treptat de familie. În volumul al
doilea acest conflict trece în prim-plan, pentru că tatăl și fiul reprezintă două mentalități diferite.
Acțiunea primului volum este structurată pe mai multe planuri narative. În prim-plan se află
Moromeții, o familie numeroasă. Țăran mijlocaș, Ilie Moromete încearcă să păstreze întreg, cu prețul
unui trai modest, pămantul familiei sale, pentru a-l transmite apoi băieților. Fiii cei mari ai lui Ilie
Moromete, Paraschiv, Nila și Achim doresc independență economică. Ei se simt nedreptățiti pentru că,
după moartea mamei lor, Iliei s-a recăsătorit cu altă femeie, Catrina, cu care are încă trei copii: Tita,
Ilinca si Niculae. Îndemnați de mătușa lor, Maria Moromete, poreclită Guica, baieții pun la cale un plan:
să plece la București, fără știrea familiei, pentru a-și face un rost. În acest scop, ei vor să ia oile
cumpărate printr-un împrumut la bancă și al căror lapte constituie principala sursă de hrană a familiei și
caii, indispensabili pentru munca la câmp. Prin vânzarea acestora ar obține un capital pentru a începe
viata la oraș. Datoria la bancă nefiind achitată, planul celor trei baieti dă o grea lovitura familiei. Achim
îi propune tatalui să-l lase să plece cu oile la București, să le pască în marginea orașului și să vândă
laptele și brânza la un preț mai bun în capitală.
Moromete se lasă convins, amână achitarea datoriei la bancă și vinde o parte din lotul familiei
pentru a-și putea plăti impozitul pe pământ ,,foncierea”. Însă, Achim vinde oile la București și așteaptă
venirea fratilor. După amânări generate de refuzul lui Nilă de a-și lăsa tatăl singur în preajma secerișului,
cei doi fug cu caii și o parte din zestrea surorilor. Moromete este nevoit să vandă din nou o parte din
pământ pentru a-și reface gospodaria, pentru a plati foncierea, rata la bancă și taxele de școlarizare ale
lui Niculae.
Planurile secundare completează acțiunea romanului, conferindu-i caracterul de frescă socială,
boala lui Boțoghină, revolta lui Țugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre Polina si
Birica, discuțiile din poiana lui Iocan, rolul instituțiilor și al autorităților în satul interbelic.
În primul volum al romanului există câteva secvențe narative semnificative. Scena cinei este
considerata ,,prima schiță a psihologiei Moromeților”. Cina pare că surprinde un moment din existenta
familiei tradiționale, condusă de un tată autoritar, dar ,,semnele” din text dezvăluie adevaratele relații
dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formată din copii proveniți din două
căsătorii, învrăjbiți din cauza averii.
O altă secvență cu valoare simbolică este aceea a tăierii salcâmului. Ilie Moromete taie salcâmul
pentru a achita datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Taierea salcâmului, duminica în zori, în
timp ce în cimitir femeile își plâng mortii, anunță destramarea familiei, prabușirea satului tradițional.
Odată distrus arborele sacru, lumea Moromeților își pierde sacralitatea. Scenele în care sunt prezentate
aspecte din viața colectivității se constituie într-o adevarată monografie a satului tradițional: hora,
călușul, întâlnirile din poiana lui Iocan, serbarea școlară, secerișul.
În volumul al doilea, structurat pe cinci părți, se prezintă viața rurală de la începutul anului 1938
până în anul 1962. Acțiunea romanului se concentrează asupra a două momente istorice: reforma agrară
din 1945 și transformarea socialistă a agriculturii după 1949. Satul tradițional intră într-un proces de
disoluție.
Volumul debutează cu o întrebare retorică ,,În bine sau în rău se schimbase Moromete?”. Ceilalți
își schimbă atitudinea față de Ilie Moromete. Foștii prieteni au murit sau l-au părăsit, iar cei noi îi par
mediocrii. Vechile dușmănii se sting. Tudor Bălosu devine chiar binevoitor față de vecinul sau. Guica
murise, iar acesta nu se duce la înmormantarea ei.

2 Prof. Andreea G.
 Moromete se apuca de negoț, treburile merg bine, caștigă bani frumoși, dar îl retrage pe Niculae
de la școală. Toata energia tatălui se concentrează în încercarea de a-i aduce acasă pe baieții fugari.
Cumpără la loc pământurile vândute odinioară și pleacă la București pentru a-i convinge să revină la sat.
Băieții resping încercarea de reconciliere a tatalui. Mai mult, aflând de propunerea făcută fiilor, Catrina
îl părăsește si se duce să locuiască, la Alboaica, fata ei din prima casatorie. Destramarea familiei
continuă cu moartea lui Nilă în razboi. Fetele se căsătoresc, dar soțul Titei, deși scapă din razboi, moare
într-un accident stupid în sat.
Paralel cu procesul de disoluție a familiei Moromete, este prezentată destrămarea satului
tradițional. Fiul cel mic, Niculae, reprezintă în roman mentalitatea impusă, colectivistă. El devine
adeptul dogmei socialiste. Se înscrie în partidul comunist, este trimis la o școală pentru activiști și se
întoarce în sat să supravegheze buna funcționare a primelor forme colective de muncă: strangerea
cotelor și predarea lor către stat. Dar se iscă o agitație agresivă în timpul căreia un satean moare înecat în
apele râului de la marginea satului. Îşi continuă studiile, devenind inginer horticultor şi se căsătoreşte cu
o asistentă medicală, fiică de ţărani.
Ultimele capitole ilustrează moartea bătrânului Moromete (având aproape 80 de ani), fără
zbucium, fără dramatism, venită ca un firesc al vieţii. Căzut la pat, îşi exprimă crezul său de viaţă,
spunându-i doctorului : „Domnule, eu întotdeauna am dus o viaţă independentă!”.
Romanul dezvoltă o serie de personaje specifice lumii rurale. Volumul I îl conturează pe Ilie
Moromete în mod complex: cap de familie dominând copiii din prima și a doua căsnicie cu autoritate, cu
o poziție centrală în lumea satului. Spre deosebire de alte personaje își ascundea gândurile prin puterea
disimulării. Volumul al II-lea îl găsește pe Ilie Moromete ca personaj secundar și ca un om dominat de
timpul schimbărilor. Iar moartea personajului reprezintă o stingere a lumii satului arhaic, el fiind ultimul
dintre țărani care mai crede în puterea pământului.
Niculae este în primul volum personaj secundar, surprins în scena cinei ca mezinul familiei ce
nu avea nici măcar un loc al lui la masă. Copilul evoluează spre un elev dornic de învățătură, faptul că
obține premiul I, ducând la câștigarea respectului tatalui sau. Volumul al II-lea îl conturează ca personaj
prinicipal, simbol al timpurilor noi, om cu carte.
Limbajul artistic se caracterizează prin limpezime, naturaleţe, oralitate, lipsa podoabelor,
îmbinarea stilului direct cu cel indirect.
În opinia mea, romanul ,,Moromeții” surprinde iluzia personajului principal, că viața merge
înainte în ciuda evenimentelor istorice petrecute. În romanul studiat sunt prezentate în mod realist
evenimente din preajma celui de al Doilea Razboi Mondial, perioada în care transformările afectează
atât viața individului, cât și a familiei și a întregii lumi rurale.

3 Prof. Andreea G.