Modernismul interbelic E Lovinescu

In sens larg, modernismul reprezinta un curent in arta si literatura secolului al XXlea, caracterizata prin negarea traditiei si prin impunerea unor noi principii de
creatie. Astfel, modernismul include curente artistice inovatorae, precum:
simbolismul, expresionismul, dadaismul sau suprarealismul.
In lit rom, E. lovinescu teoretizeaza modernismul ca doctrina estetica, dar si ca
manifestare. Prin intermediul revistei si al cenaclului Sburatorul, E. Lovinescu
pune bazele modernismului. Revista a aparut la bucuresti intre anii 1919-1922 si
1926-1927. Cenaclul a avut o existenta mult mai idnelungata, din 1919 pana in
1943, cand moare E . Lovinescu. Obiectivele gruparii erau promovarea tinerilor
scriitori si imprimarea unei tendinte mdoerniste in evolutia literaturii romane.
Principalele lucrari de doctrina ale lui E. Lovinescu sunt: Istoria civilizatiei romane
moderne( 1925-25) si Istoria literaturii romane contemporane (1926-29).
Principiile modernismului lovinescian:
1. ideea ca nu exista un spirit al veacului (saeculum), care detemina, in
ansamblu, sincronizarea culturilor europene. Astfel, civilizatiile mai putin dezvoltate
sufera influenta celor avansate
2. teoria imitatiei, preluata de la psihologul si sociologul francez Gabriel Tarde,
conform careia popoarele evoluate exercita o influenta benefica asupra celor mai
putin dezvoltate. Influenta se realizeaza in doua trepte: 1. Se adopta prin imitatie
forme ale civilizatiei superioare, 2. Se stimuleaza crearea unui fond propriu
3. principiul sincronimsului, care ar insemna acceptarea schimbului de valori intre
culturi, acceptarea elementelor care confera noutate si modernitate fenomenului
literar; pt aceasta, Lovinescu considera necesare cateva mutatii de ordin tematic si
stilistic, cum ar fi: trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala la o lit
de inspiratie urbana, evolutia poeziei de la epic la liric, intelectualizarea prozei si a
poeziei, cultivarea prozei obiective (primul deceniu interbelic) si dezvoltarea
romanului analitic (al doilea deceniu interbelic)
Reprezentantii: Ion barbu, Camil Petrescu, etc
Romanul interbelic:
- romanul analitic, fluxul intamplarilor din romanul traditional fiind inlocuit cu fluxul
constiintei in romanul de analiza psihologica (personajul preferat este intelectualul
care isi analizeaza existenta in raport cu sine si cu societatea in care traieste)
- valorificarea el. autobiografice reale/inventate (jurnalul, eseul romanesc, colajul de
scrisori sau documente), accentul cazand pe ideea de autenticitate, pe relatarea
subeictiva evenimentelor, la pers. I)
Poezia interbelica:
- intelectualizarea emotiei
- conceperea volumului de versuri ca un intreg care se deschide cu o arta poetica
(poezie programatica in care poetul isi exprima conceptia despre creatie si menirea
creatorului)
- disparitia rigorilor prozodice si alternanta majuscula/minuscula la inceput de vers,
prin intermediul acesteia din urma fiind ilustrata continuitatea ideilor poetice

- teme: moartea, iubriea, cunoasterea, creatia poetica, raportul omului cu

divinitatea
- valorificarea lui Arghezi a esteticii uratului, preluata de la poetul francez Charles
Baudelaire care, prin unicul sau volum de poezii Florile raului (1857), largeste
sfera de inspiratie poetica, intregrandu-i uratul si grotescul, atat vreme cat sunt
exprimate in maniera artistica
- prezenta unor concepte filosofice in poezia lui Blaga, precum cunoasterea
luciferica si cea paradiziaca
- disparitia speciilor traditionale precum pastelul/elegia in favoare unor specii
precum psalmul, care nu mai este un imn adresat divinitatii, ci o poezi filosofica in
care omul moder ezita intre credinta si tagada