Patul lui Procust este un roman scris de Camil Petrescu, aprut pentru prima oar n februarie

1933, n dou volume, la Editura Naionala-Ciornei.

Rezumat
Autorul face presiuni asupra doamnei T. pentru a o convinge s scrie despre experien a sa din
ntreaga via. Rezultatul acestor presiuni se observ imediat cnd doamna T. i trimite trei
scrisori n care i mrturisete dragostea fa de Fred Vasilescu, pe care l identifica n acestea cu
litera X. Trecuse mult timp de cnd se despriser, ns doamna T. nu l putea uita pe fostul ei
iubit.
Aceasta s-a ntors din Germania n ar, unde a pornit afaceri cu mobil. Acest lucru a determinat
apariia la micul magazin deinut de doamna T. a lui Fred Vasilescu, care i-a solicitat acesteia s-i
decoreze apartamentul. Urmarea decorrii apartamentului a fost nceputul relaiei ntre doamna
T. i Fred.
n aceleai scrisori pe care le-a trimis autorului, doamna T. declara cum c, dup ncheierea
relaiei acesteia cu Fred, a dorit s l revad. Istorisind o ntmplare din vremea cnd ea era iubita
lui Fred, spune c a fost invitat de acesta la el acas unde ea s-a dus cu un buchet de flori, ns
tot ce a gsit a fost o scrisoare prin care Fred i cerea scuze c nu poate fi prezent. ntorcndu-se
acas, doamna T. l-a gsit ateptnd pe D., un brbat ce purtase iubirea acesteia timp de 16 ani.
n prima faz, doamna T. se supr pe D. care ncepe s plng. Impresionat de suferin a lui D.,
doamna T. i mrturisete c nu-l iubete. Doamnei T. i era prea mil de acesta pentru a-i spune
c persoana lui i displace.
ntr-o alt scrisoare, doamna T. scrie c relaia ei cu D. nu mai era att de cald. Cu toate acestea,
doamna T. l primete ntr-o zi acas la ea pe D. care-i cnt o melodie de dragoste. n aceea i
sear doamna T. era distrat de la efortul lui D. de a o face s-l iubeasc i se gndea tot timpul la
Fred Vasilescu, lucru sesizat i de D. care a observat c doamna T. nu se gndea mcar o clip la
el. O alt ntmplare descris n scrisorile doamnei T. se desfura la teatru, unde l vede pe D.
dup o perioad mai lung cu o tnr. Pentru a-l face pe acesta s creasc n ochii domni oarei,
doamna T. l chem pe D. la ea, lucru ce-l ncnt pe acesta. Nu la mult timp dup aceast
ntmplare, doamna T. pleac ntr-o excursie i se ntlnete n tren cu Fred Vasilescu i noua sa
amant. Acest lucru a fcut-o pe doamna T. s neleag c cei doi vor urma s- i petreac
srbtorile n locurile unde i ea cu Fred veneau pentru a-i consuma timpul liber. Acest lucru a
suprat-o pe doamna T. care s-a mai bucurat n momentul n care D. i-a trimis un buchet de flori
i o carte de vizit.
Autorul ns i cere i lui Fred s scrie, dar acesta din urm i ofer n schimb jurnalul intitulat
ntr-o dup-amiaz de august. Fred Vasilescu, fiul lui Tnase Vasilescu zis lumnrarul, era un
brbat de 25 de ani care ntr-o dup-amiaz de august i-a fcut o vizit Emiliei Rchitaru. Din
cauz c nu se simea atras n nici un fel de aceasta, el i-a dat s citeasc scrisorile lui George
Ladima care o iubise mult. Astfel, Fred a aflat c Ladima, poet i ziarist recunoscut, o iubea pe
Emilia. George Ladima, care era ndrgostit pn peste cap de Emilia i-a fcut rost de o slujb la
Teatrul Naional din Bucureti i a scris o sumedenie de articole n ziarul Veacul, la care era
angajat, care favorizau i-i punctau talentul. Fred Vasilescu i-a dat seama c Ladima nu a avut
posibilitatea s o cunoasc foarte bine pe Emilia sau bani s o urmeze n locurile unde ea mergea.
Din acest motiv, Ladima i-a imaginat-o pe Emilia drept femeia ideal i nu se gndea mcar o
clip c aceasta de fapt se folosea de el pentru a reui n carier. ns la un moment dat Ladima
i-a dat seama ce se ntmpla i care erau inteniile Emiliei, ns a continuat s accepte scuzele

inventate de aceasta. Dup un timp, Ladima a nceput s stea mai mult cu Valeria, sora Emiliei.
Emilia a ncercat o relaie cu un grec, Arghiopol, ns nu a inut. Dup terminarea rela iei dintre
Emilia i Ladima, acesta i-a scris cerndu-i s l reprimeasc n viaa ei, mrturisind c a suferit
foarte mult. Emilia a avut mai multe relaii cu mai muli brbai i de fiecare dat l-a min it pe
Ladima. O dat i-a dat ntlnire la cinematograf, dar Ladima a a teptat-o o or i jumtate dup
care a vzut-o la braul unui grec n ora. Alt dat s-a dus la ea acas i a gsit-o nchis n
camer cu Nae Gheorghidiu.
Cednd psihic i dndu-i seama c nu-l iubete, George Ladima i-a scris o scrisoare Emiliei n
care-i cerea toate scrisorile napoi, pe care ns nu le-a primit pe motiv c Emilia le-ar fi pierdut.
La distana de dou sptmni, Ladima s-a sinucis. Purta la el, n buzunarul hainei, o scrisoare de
dragoste ctre doamna T. Modul sinuciderii a fost mpucare direct n inim cu un revolver.
Fred Vasilescu a stat de vorb cu prietenii lui Ladima, aflnd c acesta n-o iubise vreodat pe
doamna T. i c banii ce fuseser gsii n buzunarul hainei dup moarte erau mprumuta i. Dup
ce Fred Vasilescu i-a dat jurnalul autorului, a murit imediat a doua zi ntr-un accident de avion,
lsndu-i toat averea prin testament doamnei T. care a plecat n Germania. La ntoarcerea
acesteia din Germania a primit din partea autorului jurnalul iubitului ei.
2. Al doilea roman al lui Camil Petrescu, "Patul Iui Procust", apare in 1933, la numai trei ani
dupa "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi" si constituie, pentru literatura romana,
un eveniment deosebit, cu totul novator, consolidand astfel romanul romanesc modern. Adept al
modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui, fundamenteaza
principiul sincronismului, altfel spus, contribuie la sincronizarea literaturii romane cu literatura
europeana (europenizarea literaturii romane), prin aducerea unor noi principii estetice ca
autenticitatea, substantialitatea, relativismul si prin crearea personajului intelectual lucid si
analitic, in opozitie evidenta cu ideile samanatoriste ale vremii, care promovau "o duzina de eroi
plangareti". Camil Petrescu opineaza ca literatura trebuie sa ilustreze "probleme de constiinta",
pentru care este neaparata nevoie de un mediu social, in cadrul caruia acestea sa se poata
manifesta: "Eroul de roman presupune un zbucium interior, lealitate, convingere profunda, un
simt al raspunderii dincolo de contingentele obisnuite. Sau cel putin, chiar fara suport moral,
caractere monumentale, in real conflict cu societatea" ("Teze si antiteze. Eseuri alese").
Analizand estetica literara a lui Marcel Proust ("Noua structura si opera lui Marcel Proust" - titlul
conferintei si al articolului publicat) si luand ca opera exemplificatoare cel mai sugestiv roman al
sau, "in cautarea timpului pierdut", Camil Petrescu propune o creatie literara autentica, bazata pe
experienta traita a autorului si reflectata in propria constiinta: "Sa nu descriu decat ceea ce vad,
ceea ce aud, ceea ce inregistreaza simturile mele, ceea ce gandesc eu Aceasta-i singura realitate
pe care o pot povesti Din mine insumi, eu nu pot Iesi Orice as face eu nu pot descrie decat
propriile mele senzatii, propriile mele imagini Eu nu pot vorbi onest decat la persoana intai".
Tehnica si compozitia romanului
Adept al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului,
Camil Petrescu realizeaza in romanul "Patul lui Procust" adevarate "dosare de existenta", toate
fiind confesiuni de constiinta pe care fiecare personaj-narator le face - fireste, la persoana intai -

pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta. Despre acest roman, Nicolae Manolescu opina
ca e "o forma de garantare a autenticitatii realitatii si impresiilor, inraurita de Stendhal si de Gide,
creatorii dosarului de existenta".
Daca in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", autorul se substituie personajului
Stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in "Patul lui Procust", vocea
auctoriala se face auzita prin fluxul constiintei naratorilor care se confeseaza (Fred Vasilescu,
G.D.Ladima, Doamna T., Emilia Rachitaru), a celorlalte personaje secundare (Penciulescu,
Cibanoiu, procurorul etc.) si a autorului insusi (in ineditele note de subsol), toate insa exprimand,
intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui Camil Petrescu.
Ca modalitate estetica, se manifesta aici memoria afectiva, cea care aduce, in timpul obiectiv al
relatarii, intamplarile petrecute in timpul subiectiv al amintirilor.
Compozitional, romanul cuprinde:
trei scrisori ale Doamnei T. adresate autorului;
jurnalul Iui Fred Vasilescu, o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladima si
comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlul "intr-o
dupa-amiaza de august";
"Epilog I" care apartine lui Fred Vasilescu;
"Epilog II", subintitulat "Povestit de autor", apartinand, asadar, scriitorului insusi;
Notele de subsol ale autorului, care expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative
ale romanului.
Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei camilpetresciene, drama iubirii si
drama intelectualului lucid, inflexibil si intransigent, insetat de atingerea absolutului in iubire si
in demnitate umana.
Elementele de noutate estetica ale romanului camilpetrescian sunt bine conturate in romanul
"Patul lui Procust": substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane,
iubirea si demnitatea, ca substanta a vietii; relativismul este prezent prin viziunea diversificata a
iubirii si a demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje; autenticitatea este
receptarea realitatii de catre fiecare personaj in parte ("dosare de existenta"); naratiunea este la
persoana intai, intrucat fiecare erou se confeseaza; stilul anticalofil (impotriva scrisului frumos)
presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor, "ca intr-un procesverbal".
Semnificatia titlului
Titlul este o metafora, "Patul lui Procust" face o trimitere directa la o poveste mitologica din

antichitate, conform careia talharul Procust din Atica aducea oaspetii la han si ii silea sa incapa
perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu ideal. Orice nepotrivire a calatorului in
patul lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea lung, ori, dimpotriva,
intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand se potrivea exact masurarii impuse.
Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un pat al lui Procust, ca spatiu limitat, in care
valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea
impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte
este supus deformarilor chinuitoare, carora nu le rezista. Dupa cum insusi autorul marturisea intrun interviu, actiunea romanului are loc, "in sens strict intr-un pat", care constituie o ambianta
pentru ilustrarea vietii literare, politice si financiare a societatii romanesti, intre anii 1926 - 1928.
"Titlul romanului, Patul lui Procust, tinde sa fixeze printr-un simbol ideea centrala a acestor
drame. Luam act de doua experiente tragice ale iubirii Una, traita de Ladima, care trebuie sa-si
amputeze spiritul ca sa-1 aduca la masura sufletului vulgar si interesat al Emiliei. Alta, a lui Fred,
stapanit, dimpotriva, de sentimentul ca i se cere mai mult decat ar putea da. Pe ambii eroi
dragostea ii mutileaza, incercand sa-i scurteze sau sa-i lungeasca dupa un fel de pat procustian
fatal". (Ov.S.CrohmalniceanU)
Subiectul romanului
Romanul incepe cu cele trei scrisori ale doamnei T. si cu notele explicative - din subsolul
paginilor - ale autorului, despre faptul ca el o indeamna sa-i destainuie experienta nefericita a
sentimentului de iubire neimplinita, cu scopul de a crea pentru cititori "un dosar de existente".
Mai intai, el ii propune doamnei T. sa aduca pe scena "complexe de experienta, din viata reala",
pentru a arata spectatorilor "cum se gandeste, cum se iubeste, cum se sufera", deoarece aceste
trairi ei nu le pot invata la nici un curs, iar teatrul ofera cea mai variata si convingatoare paleta de
manifestari ale simtirii umane. Doamna T. refuza "sa apara pe scena" si, dupa lungi convorbiri,
scriitorul o convinge sa scrie, argumentandu-i ca nu trebuie sa ai talent scriitoricesc, ci este
suficient sa ai ceva de spus, sa fii "sincera cu dumneata insati pana la confesiune". Stilul frumos,
argumenteaza el, este "opus artei ca scrisul caligrafic in stiinta": "Un scriitor e un om care
exprima in scris cu o liminara sinceritate ceea ce a simtit, ceea ce a gandit, ceea ce i s-a intamplat
in viata, lui si celor pe care i-a cunoscut, sau chiar obiectelor neinsufletite. Fara ortografie, fara
compozitie, fara stil si chiar fara caligrafie", ceea ce exprima sugestiv teza lui Camil Petrescu
despre noua estetica a romanului (substantialitatea, autenticitatea si anticalofilismuL), pe care le
sustine in eseul "Noua structura si opera lui Marcel Proust".
Prima scrisoare a doamnei T. nareaza vizita pe care intentioneaza sa o faca iubitului ei, la care se
duce cu bratele incarcate de flori, dar acesta nu o asteptase, ci ii lasase un bilet, intr-un "plic
odios". Ea sufera dureros dezamagirea, mai ales ca el o chemase, iar ea se dusese increzatoare, ca
"sa retraim o ora dintr-un trecut atat de plin de bucurii neclasate inca". intoarsa acasa, il gaseste
"stand pe divan si citind" pe D., iar acest fapt o scoate din sarite. insa, figura lui palida, "ochii
tulburi si gura informa, uscata ca o smochina" ii starneste mila si il retine la ceai. D. o iubea de
vreo saisprezece ani, cand ea era "cea mai frumoasa fata din oraselul nostru". Fiind vecini, se
vizitau mereu si "D. era invidiat de tot liceul" ca se afla tot timpul "in apropierea si tovarasia

mea". El ii scria temele, ii facea rost de bilete la teatru, ii ducea scrisorile direct la gara, fiind util
si ascultator. Cand T. s-a logodit cu un inginer intors din Germania, D. i-a marturisit iubirea lui si
a amenintat-o ca o sa se omoare daca se marita. Ea s-a casatorit si a plecat cu sotul in Germania,
iar el "s-a dus sa-si faca Dreptul la Bucuresti". Din scrisorile mamei, ea afla despre destramarea
familiei vecine, batranul D. (judecatoruL) isi parasise nevasta, cele doua surori se casatorisera
prost, iar tanarul D. nu-si dadea examenele. Dupa divort, doamna T. se-intoarce la Bucuresti si,
intr-o zi de primavara se reintalneste cu D., "devenit barbat si precoce imbatranit", cu infatisare
mizera, cu ghetele scalciate si mainile neingrijite, ceea ce o face sa se simta jenata. Afla ca el o
iubise patimas in tot timpul acesta si, cu prilejul unei vizite pe care i-o face, el ii arata o multime
de lucruri pe care le pastrase ca amintire: caietele ei de teme, batiste, biletele, carti cu adnotari
facute de mana ei etc. Vizitele lui o plictiseau, o enervau, mai ales prin excesul lui de zel si prin
cadourile pe care i le facea, care depaseau posibilitatile financiare ale unui "corector de gazeta".
incearca sa-l schimbe, dar isi da seama ca e "iremediabil ratat si, cred, intr-adevar mediocru". in
vremea in care ea se indragostise de X. i-a interzis sa mai vina, insa D. ii trimitea scrisori
disperate, flori in fiecare zi, o pandea mereu, fapt ce a facut-o sa-l reprimeasca, dar i-a pus
conditia "sa evite sa intalneasca pe X". Acum, cand el o astepta in salon, o uimeste cu faptul ca el
intuia ca fusese la iubitul ei, cu care nu mai vorbise de aproape o jumatate de an, dar nu-l gasise
acasa. Enervata, ea il da afara din casa, dar el "s-a pornit pe un plans zguduitor" si suferinta lui,
care semana foarte bine cu a ei, o face sa-i cedeze, considerand ca a facut "o fapta buna". Regreta
apoi slabiciunea, fiind scarbita de corpul lui ca o "molusca uriasa", de buzele "calde si cleioase",
de stangaciile Iui penibile si-i marturiseste ca nu-l iubeste, neavand totusi cruzimea sa-i spuna
direct cat de mult o dezgusta.
A doua scrisoare a doamnei T. relateaza ca, desi relatia cu D. se mai racise, el vine intr-o
dimineata, transfigurat, cu textul unui cantec de dragoste, prilej de meditatie pentru ea privind
relatia cu X. Crede ca X. nu o iubeste, desi ea suferise "din cauza lui aproape mortal" si se
intreaba ca, daca este intr-adevar exceptionala, asa cum zic unii, cum poate el s-o prefere pe alta,
sa aiba metresa si sa traiasca "o viata completa fara mine", ori ce-i pot oferi lui celelalte femei si
ea nu. D. este constient ca gandurile ei sunt la altcineva si o intreaba "cu o voce muzicala si
inmuiata in lacrimi: Nu e nimic pe lume, nu pot face nimic ca sa ma poti iubi putin?". Doamna T.
este impresionata de dorinta lui fierbinte, evita sa-i raspunda, desi el ii zambea "ca un pacient
care zambeste unui doctor", cu speranta supravietuirii. in ultima scrisoare, aflam ca, timp de
cateva luni, doamna T. nu s-a mai intalnit cu D., fiind nelinistita de faptul ca, daca cineva pentru
care ani de zile fusese "sensul vietii lui" incetase s-o mai iubeasca, insemna ca si pentru X. ea ar
putea deveni, la un moment dat, "o femeie ca oricare alta". intr-o seara, se duce la un spectacol la
Teatrul National ca sa o vada jucand pe Lucile si il vede pe D. insotit de o fata draguta, cu care
vorbea "cu insistenta si cu o falsa caldura", tocmai pentru a fi remarcat de doamna T. Ca sa-i faca
un serviciu, sa-i dea importanta in ochii tinerei insotitoare, doamna T. il cheama la ea, iar D. "era
atat de fericit, ca toate zbarciturile fetii ii disparusera (), ochii ii radeau inviorati". Ea isi da insa
seama ca a provoca gelozia nu este un mod eficient ca sa stimulezi o dragoste inexistenta,
gandindu-se cu amaraciune ca aceast viclesug "nu mi-ar fi de nici un folos daca as incerca
vreodata sa-mi recastig pretul in ochii lui X.", cu astfel de metode. Alta data, plecand sa petreaca
Pastele la o matusa, doamna T. il intalneste in tren pe X., care era impreuna cu recenta lui
metresa. El o saluta "surpins si amabil" si doamna T. subintelege din discutii ca merg sa faca
Pastele la Sinaia, simtind "o durere pe care nu o mai puteam stapani, care imi macina corpul". Ea
constientizeaza ca X. reedita cu alte femei calatoriile pe care Ie facusera impreuna candva si

simte acut zadarnicia oricarei iluzii de impacare: "amintirea mea era un refugiu unic de bucurie
trecuta, caci socoteam cele trei zile petrecute in vremea dragostei noastre, in oraselul sasesc cu
aspect medieval si cu cetate, incomparabile in viata lui si a mea". Mandria ei este salvata de
domnul D., fara ca acesta sa banuiasca serviciul pe care i-l face, pentru ca, inainte de plecarea
trenului, ii trimite printr-un comisionar "un vas () intesat de viorele", in care era si o carte de
vizita, fapt ce produce impresie in compartiment, o face pe ea sa nu se mai simta compatimita,
florile primite fiind argumentul subtil ca si ea are un iubit atent si sentimental.
Camil Petrescu apeleaza la formula romanului epistolar pentru ca impresia de autenticitate, ce se
desprinde din scrisori, sa se constituie intr-o confesiune cuprinzatoare a adevarului, ca experienta
traita, ca valoare esentiala a vietii (substantialitatea), asa cum a fost perceputa de catre fiecare
personaj in parte. Autorul realizeaza o creatie literara dupa formula romanului in roman, evitand
cu maiestrie eventuala monotonie a relatarii la persoana I, prin apelarea la modalitatile teatrale si
anume acelea de a da posibilitatea fiecarui personaj sa se exprime direct. Ovidiu Crohmalniceanu
considera ca ingeniozitatea lui Camil Petrescu este aceea de "a fi aranjat ca un roman in
scrisori (istoria amorului dintre doamna T. si Fred Vasilescu) sa incorporeze un altul (povestea
dragostei lui Ladima pentru Emilia). Naratiunea prin incastrare permite aici o sporire
considerabila a ceea ce tot el numeste sensul mesajului epistolar".
Jurnalul lui Fred Vasilescu este cea mai intinsa si complexa parte a romanului si poarta titlul
"intr-o dupa-amiaza de august", cuprinzand confesiunea tanarului privind iubirea pentru doamna
T., scrisorile de dragoste ale lui George Demetru Ladima catre Emilia, precizarile lamuritoare ale
Emiliei Rachitaru si notele de subsol ale autorului. in acest capitol, Camil Petrescu ilustreaza si o
imagine complexa a vietii economice, politice si financiare din Romania, intre anii 1926 -1928.
Confesiunea lui Fred Vasilescu este rezultatul cererii pe care i-o face prozatorul, cu pretextul de
a-i oferi acestuia material pentru un eventual roman, alaturand-o - de altfel - scrisorilor doamnei
T. Din ambele confesiuni reies doua puncte de vedere diferite asupra aceleiasi pasiuni, adica
"doua romane subiective despre aceeasi poveste de dragoste", la care se adauga si "comentariile
autorului, care reuseste sa creeze niste veritabile dosare de existenta" (Gheorghe Glodeanu
-"Poetica romanului romanesc interbelic"), toate acestea concretizand noua formula estetica a
relativismului. in primele note de subsol, prozatorul il prezinta pe Fred Vasilescu, "acel enigmatic
X., ca fiind "fiul acelui mare industrias pe care l-am numit conventional in romanul meu Ultima
noapte de dragoste, intaia noapte de razboi Tanase Vasilescu". Tanarul i se pare autorului
reprezentativ pentru vremea aceea, "un adevarat exponent al societatii romanesti de azi", mai ales
ca afla de Ia acesta ca de o luna era chinuit de o poveste de iubire, despre care aflase intamplator,
un "adevarat subiect de roman": "Patru generatii dintr-ai mei n-au gandit cat ma framant eu de o
luna". Caietele continand marturisirea pe care Fred Vasilescu a asternut-o pe hartie n-au avut
nevoie "de prea multe modificari", numai "cateva nume si date" au fost schimbate, astfel incat
"personagiile principale nu pot fi identificate cu nimeni". intr-o dupa-amiaza calduroasa de
august, Fred Vasilescu face o vizita Emiliei Rachitaru, o semiprostituata cu pretentii de artista,
care locuieste impreuna cu sora ei, Valeria. Tanarul de 25 de ani, spirit modern, cu o educatie
aleasa, diplomat si aviator, se simte jenat de lipsa conventiilor din casa Emiliei, ea invitandu-1 fara sfiala - in dormitor, in timp ce Valeria pregatea in bucatarie cafele si dulceata: "Sunt mai
intai stingherit ca om, caci nu vreau sa mi se stie momentul exact cand sunt cu o femeie (). Si nu

se poate ca femeia de la bucataria vecina sa nu stie, sa nu banuiasca ce se petrece in acelasi

interior cu ea". Emilia, desi utilizeaza tot arsenalul ei tehnic, cu "exces de zel", "inutil
zbuciumata", "bine intentionata" dar "excesiva" si "falsa" il simte neinteresat de ea si incearca sa1 impresioneze cu orice pret. ii povesteste despre unul, Ladima, "care m-a iubit ingrozitor,
saracul" si care murise acum trei luni, oferindu-i spre lectura scrisorile de dragoste pe care acesta
i le trimisese in ultimii doi ani. Fred Vasilescu incepe sa citeasca, pe rand si in ordine, fiecare
scrisoare din teancul legat cu funda roz.
Primele scrisori se refera la o piesa de teatru pe care Ladima i-o aduce acasa Ia rugamintea
Emiliei, la o plimbare pe care o facusera impreuna Ia Sosea, "una din putinele bucurii ale vietii
mele ingrozitoare" si sunt semnate G.D.Ladima, apoi G.D.L. Emilia avea in perioada respectiva
o relatie cu un barbat pe care-1 numea conspirativ "unchiul", care nu putea veni "decat intre 5 si
7", asa ca serile si le petrecea impreuna cu Ladima si cu Valeria, fie la o plimbare, fie la
cinematograf. Scrisorile lui devin din ce in ce mai familiare, se arata foarte incantat de rolul ei
intr-o piesa, gasind-o "admirabilaPe mine m-ai emotionat pana la lacrimi" si incearca zadarnic
sa-i faca rost de cronici teatrale favorabile. Fred este uimit si foarte nedumerit de faptul ca un om
ca Ladima, gazetar si poet talentat, "poate sa scrie unei astfel de femei, fara sa gandeasca nici o
clipa ca faptul acesta, daca s-ar afla, l-ar compromite", stiindu-se de catre toti barbatii care o
vizitau pe aceasta cocota de lux ca Ia ea "vii, dar dupa ce termini pui o moneda sub scrumiera, pe
noptiera, si pleci cu grija sa nu lasi nimic compromitator la fata locului".
Alte scrisori relateaza despre necazurile sale la gazeta, din cauza unui articol prin care Ladima
propunea mutarea capitalei in Ardeal, care, desi fusese "un succes personal mare", ii atrage
neplaceri. Urmatoarele scrisori si o poezie intitulata "Patul lui Procust" sunt trimise de la
Techirghiol, unde Ladima se dusese la tratament pentru "reumatismele mele" si unde o invitase si
pe Emilia, de altfel, dar ea refuzase sa-1 insoteasca.
Aceste scrisori il fac pe Fred sa-si aminteasca faptul ca in acea perioada, iulie 1926, il cunoscuse
pe Ladima la hotelul Movila, intr-o imprejurare foarte personala, deoarece el venise la
Techirghiol ca sa se afle - neobservat si nebanuit de nimeni - in apropierea doamnei T, pe care o
iubea in taina. impreuna cu niste prieteni, cunoscuti ca "banda beata a lui Fred Vasilescu", se
duce intr-o seara la restaurant, unde era si doamna T., care ii pare, printr-un gest, prea apropiata
unui deputat. Fred se enerveaza si, impleticindu-se, se duce la ea, bate cu pumnul in masa si-i
striga indignat: "Doamna, esti o nerusinata". Asa il cunoaste pe Ladima care sare, aprig, in
apararea doamnei, fapt ce se termina cu o provocare la duel, la care insa ambii trag trei focuri in
sus.
Scrisorile lui Ladima continua sa il uimeasca pe Fred Vasilescu prin stradaniile gazetarului ca
Emilia sa fie angajata la Teatrul National, mai ales prin convingerile lui sincere ca ea este, cu
adevarat, "unul din cele mai mari talente ale teatrului nostru".
Urmatoarea intalnire cu Ladima, isi aminteste Fred, are loc de Sfantul Dumitru, pe 26 octombrie,
cand, alergand disperat dupa regizorii Teatrului National, il gaseste pe tanar plangand, cu cotul
pe volanul masinii rasturnate intr-un sant. Fred ii marturiseste - cu "o voluptate grea, cu gust de
pelin si doctorie" - ca o iubeste pe doamna T. de patru ani, ca -venise la Techirghiol pentru ea, iar

acum pandea fereastra luminata, chinuit de teama ca ea ar putea fi cu alt barbat. Ladima este
prima persoana careia Fred ii destainuieste chinurile prin care trece, iubind-o atat de total pe
doamna T., simtind o pornire inexplicabila pentru destainuire: "Era singurul pe lume caruia i-as fi
incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cumplit care e cancerul vietii mele, care
ma face sa fug de-o femeie iubita. Posibilitatea de a povesti cuiva cat sufar m-ar fi usurat poate
ca filtrarea sangelui".
Alta scrisoare contureaza un Ladima fericit pentru ca Emilia debutase, in sfarsit, intr-un
spectacol la Teatrul National si, desi nu fusesera in sala decat "cincizeci-saizeci de persoane",
luase "aplauze la scena deschisa", fapt ce demonstra ca este "o artista exceptionala". Fred se
gandeste ca vazuse si el spectacolul si interpretarea fetei "Mi-a facut rau Avea un fel de suferinta,
fara frunte, aproape fizica, pe care Emilia o crede totul pe lume". Emilia ii povesteste lui Fred
cum, in acea perioada, o anuntase Nae Gheorghidiu ca vine la ea "intre 6 si 8, dupa ce iese de la
Camera". Nenorocirea era ca Ladima isi facuse obiceiul sa-vina seara pe la ea si, desi nu-i placea
cand "mi se vara cineva, asa, in suflet", nu-1 gonea pentru ca "mi-era mila de el". in seara
respectiva nu putusera cu nici un chip sa scape de el, asa ca, atunci cand a venit Gheorghidiu, i-a
spus lui Ladima ca este arendasul lor de la Barlad si ca trebuie sa discute un contract, asa ca s-a
retras cu el in dormitor. Despre Ladima, Emilia a spus ca e o ruda de-a lor, iar la plecare Nae
Gheorghidiu i-a lasat si pentru el cinci sute de lei, pe care insa fata nu i-a dat, "cum era sa-i dau
lui Ladima?".
Alta data, Gheorghidiu a venit dupa noua seara, Valeriei ii cumparase bilet Ia cinematograf si
Emilia a uitat sa incuie usa. Ladima a intrat in casa si, negasind pe nimeni, a batut in usa
dormitorului. Pentru ca nu i-a raspuns nimeni, (timp in care Emilia si Nae Gheorghidiu tremurau
de spaima sa nu sparga usa dormitoruluI) s-a infuriat ingrozitor, "a spart niste cesti" si dupa vreo
ora a plecat trantind usa. Iesind cu teama din dormitor, Emilia constata uimita ca "incuiase usa pe
dinafara si luase cheia la el", iar cand s-a intors Valeria "un ceas ne-am caznit pana sa stricam
broasca". Peste vreo doua luni, cand s-au impacat, Emilia 1-a mintit ca era singura in casa si ca sa speriat ingrozitor, crezand ca este vreun hot. Ladima a crezut-o si i-a marturisit ca "a suferit ca
un caine sangerat", ca i-a fost teama ca o sa innebuneasca. Impresionata de emotia lui, Emilia
fusese atunci "cat pe aci sa ma dau lui, dar Valeria mi-a spus sa nu fac greseala asta, ca pe urma
se duce de nu mai vine", asa ca 1-a lasat doar sa o sarute. in acest timp, Ladima "o ducea rau,
saracu, pentru ca n-avea nici slujba", erau zile cand nu manca nimic, iar ea avea aventuri cu tot
felul de indivizi pe care - uneori - ii insotea in tara, mintindu-1 pe Ladima ca e in turneu cu
teatrul.
O data, gasind-o intamplator in separeul unui restaurant cu "un grup de cheflii" ii scrie a doua zi
este plin de grija ocrotitoare pentru reputatia ei: "Emy, tu esti un copil, nu-ti dai seama ce
groaznic lucru e sa primesti o invitatie intr-o camera separata cu divanuri murdare si oglinzi
zgariate cu pornografii Daca se afla ceva, esti compromisa pentru totdeauna Draga, nu te lua
dupa colegele talepentru ca ele sunt niste dezmatate". Fred isi da seama acum, citind aceasta
scrisoare, care este drama lui Ladima: "Din pricina saraciei nu putea sa mearga in aceeasi lume
cu femeia pe care (oribil cuvant) o iubea. () El era nevoit sa creada si imaginatia lui, necontrazisa
de nici un incident al realitatii, putea sa vada o Emilie ideala, buna, suava. Si mai ales o Emilie
plina de mister".

Din cauza ca Emilia avea acum o relatie cu Traian, un inginer de la Caile Ferate, despre care toti
cei de la teatru stiau, Ladima n-o mai intalneste, spunandu-i-se ca are repetitii. Totusi el ii scrie
fericit ca are o oferta pentru postul de secretar la o fundatie culturala, ce se va infiinta pentru a
acorda peste 100 de burse scolare, in memoria fratelui mai mic al unui prieten. Fred Vasilescu era
cel care voia sa infiinteze fundatia, in memoria fratelui sau mai mic, Sorin, care murise. El se
simte acum frate cu Ladima ("care era grav ca un profesor universitar, de o politeta de ambasador
pensionar, surazand putin indepartat, cu ochii calzi in orbitele prea mari"), pentru ca sunt facuti
"din acelasi altoi de suferinta", iar, daca l-ar fi numit pe el secretar al fundatiei culturale, i-ar fi
putut schimba destinul, gandeste Fred, cu sentimentul vinovatiei de a nu-1 fi ajutat atunci, dar
neputand banui cat este de stramtorat.
Dintr-o alta scrisoare, adresata "Emy scumpa", reiese mandria lui Ladima pentru "logodnica" lui,
asa cum o prezinta pe Emilia celor mai buni prieteni ai sai, Bulgaran, Cibanoiu si Penciulescu,
invitandu-i pe toti intr-o seara la masa, dar Emilia pleaca devreme pentru ca se plictiseste cu ei: "
Erau niste rable, de parca eram in spital Unul n-avea dinti si facea spirite altul facea pe
curtezanu. Ce prieteni si-a gasit si el!". Altfel, cei trei sunt oameni de o valoare spirituala
superioara, dupa cum ii prezinta Ladima: "Bulgaran este un mare savant () are o teorie
extraordinara asupra atomilor. () Cibanoiu a fost cancelar la Externe (), un mare teozof ().
Penciulescu () e fara indoiala, cel mai destept om din tara romaneasca (), e de o cultura care
sperie si pe profesorii universitari".
O scrisoare sfasietoare, "fara titlu, dezordonata", relateaza un moment dramatic si anume acela
cand Ladima afla intamplator ca Emilia avea un amant, pe Traian Justiniu. Un grup de actori
tineri se amuzau in fata teatrului si, la sosirea lui Ladima "toti au tacut si pareau jenati", pana
cand unul dintre ei ii spune indurerat: "Gedem esti un dobitoc fara pereche Nitescu povestea ce ia facut Traian Emiliei, pentru ca a prins-o in cabina la un teatru particular cu un coasociat
director". Ladima simte pentru sine insusi "o imensa, o nesfarsita mila (). Fiecare suntem ursiti
de la facerea lumii sa fim asa cum suntem (). S-a facut in mine ca o lumina de moarte si inteleg
acum, neasteptat, toate intamplarile si toate faptele omenesti ale acestui an de delir, de cand te
cunosc". Un bilet de la Cibanoiu, care urma la rand in teancul de scrisori, o anunta pe Emilia ca
Ladima este foarte rau bolnav, "merge spre moarte". Ea nu se poate duce la el, deoarece pleca
intr-o excursie in Ardeal, unde insotea - ca sa-l distreze - un alt barbat, dar s-a dus Valeria si l-a
gasit zacand intr-o mizerie crunta, "o gandacime sa te sperii, haine si ghete murdare, resturi de
mancare () praful de un deget", iar el era neras si foarte slabit. intoarsa din voiaj, Emilia anunta
ca se va marita in toamna cu Arghiropol, "un societar al teatrului" pensionat, care se si mutase la
ele, deoarece "Decat sa fiu metresa pe degeaba a unui tenor, mai bine nevasta unui societar, ca
amanti gasesc eu cati vreau". Aflase si Ladima de casatorie, nu se mai ducea pe la Emilia si, de
cate ori se intalneau intamplator, el o saluta "foarte rece si asa foarte demn".
Dupa ce Arghiropol rupe logodna cu Emilia, aceasta primeste de la Ladima o scrisoare
tulburatoare prin chinurile ingrozitoare care-l mistuiau si care sunt "peste puterile mele () mi se
rup zavoarele mintii De trei luni indur o suferinta care intrece puterea de rezistenta a nervilor
mei, depaseste tot ce e capacitate de indurare si rabdare", rugand-o sa-l reprimeasca. Ea accepta
si primeste de la el o scrisoare de patru pagini, pe care "nu era scris decat cuvantul maine, in
coloana, pe fiecare pagina si de cate 10-15 ori", iar la sfarsit numai atat: "Va mai fi maine?". De
atunci se intalneau in fiecare seara, ieseau impreuna, dar nu a fost niciodata a lui pentru ca

Ladima "altminteri era idealist. () ii placea, asa, sa stea aci", spune Emilia "tot senina, mare si
goala". intr-o alta scrisoare, Ladima ii relateaza Emiliei intalnirea lui cu Nae Gheorghidiu, un
deputat "pe care n-ai de unde sa-l cunosti", iar fata este si acum mirata si-i marturiseste Iui Fred
nedumerirea: "cum de el nu a vazut ca Gheorghidiu este, stii? arendasul pe care I-a vazut la noi".
Fred Vasilescu ramane pe ganduri, tulburat de propriile amintiri legate de Ladima, pe care nu l-ar
fi intalnit niciodata daca n-ar fi fost in viata lui doamna T., nu si-ar fi incrucisat existenta cu el. in
timp ce Emilia se duce in camera alaturata, pentru ca venise croitoreasa, Fred rememoreaza toate
intamplarile legate de Ladima, in care se implicase in mod direct. Se declansase in presa o
campanie sustinuta impotriva lui Nae Gheorghidiu, deputat si fost ministru, prin care se
dezvaluiau afacerile necinstite privind fabrica de munitii din Ardeal si receptia unor avioane, din
care cauza si fusese remaniat. Articolele erau scrise "cu multa verva pamfletara" si cu expresii
jignitoare, era numit "fleoarta de la Comunicatii" si in zadar incercase el sa riposteze prin alte
gazete, nici una nu voia sa-i primeasca un drept la replica. Se hotaraste atunci sa infiinteze
propriul ziar, in asociere cu acelasi Tanase Vasilescu, cu care avea, de altfel, si alte afaceri, in
care "mai toti banii i-a dat tata, caci Gheorghidiu socotea ca in afacerile comune el aduce destul
inteligenta si influenta lui". Fred Vasilescu il convinge pe tatal sau sa ia ca director la "Veacul",
cum au numit noua gazeta, pe George Demetru Ladima, "un om nou, cu un trecut fara toarta de
care sa se poata agata invinuirile, ca sa dam autoritate campaniilor noastre". Sunt prezentate
relatiile politice ale liberalului Nae Gheorghidiu cu Ionel si Vintila Bratianu, iar in notele de la
subsol editorul mentioneaza ca gazeta reala fusese "Omul liber", in care "au aparut sub
semnatura lui Camil Petrescu, majoritatea articolelor atribuite lui Ladima".