Romanul Huliganii face parte din ciclul Intoarcerea din rai, un ciclu neterminat insa.

Ca si in
romanul ce il precede, unitatea actiunii nu este data de un singur erou principal, ci de cadrul si
multitudinea de personaje ce se intersecteaza, fiecare cu povestea sa, cu framantarile sale. Ca
personaj generic- tanarul intelectual interbelic, cu preocupari antitetice ce totusi se imbina
armonios- distractia si gandurile profunde, dorinta de innoire, de creare a unei noi oranduiri.
Sentimentele- dragostea, ura se dezvaluie dintr-o perspectiva mai degraba lucida.
Totusi, desi romanul trateaza mai multe destine, mai multe constiinte, as putea spune ca se ocupa
ceva mai mult de Petru Anicet, fratele lui Pavel- personaj al Intoarcerii din rai. Reflectiile lui
Petru despre singuratate sunt tulburatoare:
"- Draga Alexandre, nici prietenia ta, nici dragostea mamei sau a Anisoarei nu ma va putea tine
un minut mai mult in viata, in ceasul cand va trebui sa mor... Asta e singuratatea. "
El este, de altfel, un personaj care intriga sau cel putin impinge catre o meditatie profunda.
Penduland intre nevoia de contemplare, de accedere la planuri superioare ale existentei si nevoile
pamantesti stringente- zbaterea intr-o saracie lucie, imbinand samanta geniului cu instinctele de
supravietuire, Petru nazuieste catre o morala proprie, catre o viziune apropiata de metafizica. Nu
este singurul cu astfel de aspiratii, insa la el acel sambure de geniu creeaza unicitatea,
desprinderea de restul lumii.
Catre o morala proprie tinde si prietenul sau, Alexandru, insa pentru el miezul problemei il
constituie libertatea, pe care o intelege dupa propriile reguli, nesocotindu-le pe ale societatii fara
mustrari de constiinta. Ceea ce este remarcabil la acesti tineri este constientizarea propriei
constiinte si, chiar daca exced limitele moralei colective, instapanite in societate pana atunci,
raman fideli constiintei lor, telurilor lor interioare.
Iubirea nu este siropoasa, ci este ancorata in realitate, chiar si atunci cand naste fapte nebunestiverosimilul nu lipseste nici in nebunie, ilustrat prin Mitica Gheorghiu, cel a carui dragoste lipsita
de reciprocitate il impinge pe marginea prapastiei, ajungand ca, in loc de iubire, sa simta o
nefireasca ura si o dorinta perversa de a o face sa sufere pe cea pe care o iubise. Daca ma gandesc
bine, iubirile amintite sau doar sugerate in acest roman poarta povara neimplinirii- reciprocitate
perfecta nu exista si, chiar si acolo unde aparentele arata contrariul, lipseste totusi ceva care sa
implineasca intregul. Unirea trupurilor nu este suficienta. Renuntarea de sine in numele iubirii
este unilaterala si, evident, impiedica cercul sa se inchida.
Si, din moment ce am vorbit despre iubire, inseamna ca romanul are si personaje feminine, mai
puternic sau mai putin conturate. N-am prea gasit insa motive sa empatizez cu vreunul din ele, ci
mai degraba m-am regasit in unele din gandurile lui Petru Anicet. Apropo de ganduri, mi-a placut
mult tehnica folosita de Eliade de a trece din vocea naratorului la vocea interioara a cate unui
personaj, fara vreun preaviz si pastrand totusi naturaletea discursului.
HULIGANII Roman de Mircea Eliade.
Prima aparitie in volum: Huliganii, roman, voi. l-2, Ed. Nationala S. Ciornei, Bucuresti, . Initial,
totul fusese proiectat ca un ciclu ce ar fi prezentat balzacian istoria lui Francisc Anicet,
decaderea familiei in urma exproprierii mosiei, saracia in care crescusera cei doi baieti, Pavel si
Petru" (M. Eliade , Memorii, I). Intentia initiala vireaza spre o fresca a tinerei generatii", din
care apare in 1934 primul episod, intoarcerea din rai (fragmente in periodice, in antologii, editii,

interviuri, in Handoca 1997; referinte critice in Handoca, II, 1998).

Al doilea episod, Huliganii, incepe sa fie scris in august 1935 si apare in vitrinele librariilor
bucurestene la 29 noiembrie . Succesul de public si, in parte, si de critica a fost destul de mare.
Cele 4000 de exemplare s-au epuizat repede si, dupa Craciun, a aparut o noua editie intr-un
singur volum" (v. Memorii, I, cap.XII, XIII).
Dupa 23 august 1944 ambele romane au fost inmormantate", ele fiind retiparite in Romania
pentru prima data abia in 1991.
Toamna anului 1933 (inceputul redactarii finale a romanului intoarcerea din rai) deschide in
creatia literara a lui Mircea Eliade un nou capitol: cel al romanelor sale realiste",
existentialiste", elocvente instantanee ce surprind fizionomia spirituala si destinul unei generatii
deosebite.
In acelasi timp, prin intentia de fresca sociala ele reprezinta valoroase radiografii (mai ales ca vin
dinlauntru") ale uneia dintre cele mai tulburi si agitate epoci (cea 1930-l950) din istoria moderna
a Romaniei. Daca prefigurari ale acestui proiect erau deja vizibile in (inca prea) autobiograficul
Romanul adolescentului miop, ele se materializeaza pe deplin abia o data cu ciclul, initial gandit
ca o trilogie, inaugurat in 1934 cu intoarcerea din rai (ce insemna pierderea beatitudinii, a
iluziilor si-a optimismului care dominasera primii doisprezece ani ai Romaniei Mari"Memorii, I) si continuat in 1935 prin Huliganii.
Daca momentului abstract, impersonal si interiorizat al intoarcerii din rai i-a urmat momentul
dinamic, biologic, egocentric al Huliganilor" (M. Eliade In Cronica-rul'Vl 1 mai 1936), al treilea
roman, inceput in octombrie 1940 si abandonat ulterior, a ramas neterminat. Inedit in cea mai
mare parte, este azi abia in curs de publicare, cu titlul Viata Noua si intentiona sa reflecte
iesirea din magie ', adica pierderea celor mai fructuoase iluzii, secatuirea elanului biologic,
intrarea in viata concreta, neglorioasa. Dominanta va fi acum dragostea" (ibidem).
Cu Noaptea de Sanziene insa, care ducea mai departe cronologic, din 1938 pana spre 1950, lumea
cartilor anterioare, desi cu alte personaje si intr-un alt context, proiectul romanului unei
generatii" (inceput cu un sfert de veac in urma) culmineaza monumental, pentru a se converti
totodata la o alta formula literara, cea a romanului mitic (dimensiunea mitica monopolizand dupa
aceasta data literatura lui Eliade) ce-i deschide scriitorului noi si fertile perspective, in ceea ce
priveste insa dipticul din '34-'35, ca si pentru alte creatii, altminteri foarte diferite, iesite din
mantaua" operei dostoievskiene (romanele lui Gide sau Malraux, Les Thibaults, Muntele vrajit,
Contrapunctul lui Huxley ori Noapte si zi al Virginiei Woolf), romane teoretice despre apusul
unei lumi si primii zori ai alteia, modelul evident il constituie Demonii. Ca atare, deja prima carte
ne introduce in atmosfera dramei unor tineri intelectuali (majoritatea intre 18 si 25 de ani) care se
consuma in Bucurestiul anilor 1932-l933 in framantate si adesea tragice cautari, pentru ca a doua
sa le urmareasca evolutia in 1934-.
De-a lungul celor doua romane personajele formeaza un grup relativ stabil - Pavel Anicet,
Emilian, Ghighi, sotii Dobridor, Ilies, Vladescu nu parasesc Intoarcerea. Atenuati (Una,
Lazarovici, Eleazar), potentati (Petru Anicet, Felicia Baly, Jean Ciutariu, Nora, Liza) sau
pastrandu-si anvergura (David Dragu), ceilalti eroi ai Intoarcerii vin sa completeze bogata

umanitate a Huliganilor: familiile Plesa, Lecca, Pasalega, Dumitrascu, Baly, Puscariu cu

vedetele" lor, doamna Anicet, Marcella Streinu, Mitica Gheorghiu, Tomescu, Balaban etc. - din
care se detaseaza Pavel (metafizic sinucigas cu metoda") si Petru Anicet (un suflet inghetat" in
superbia-i diabolica, in el intalnindu-se, nu prea reusit, Sorel si Rastignac, un marunt Stavroghin
balcanic si un Leverkuhn avant la lettre, germinand dintr-o aceeasi drojdie post-nietzscheiana);
David Dragu (teoreticianul huliganismului" fertil), Alexandru Plesa (apologetul moralei virile',
al spiritului de corp" menit sa organizeze viitoarele regimente intoxicate de mitul mortii
colective), Mitica Gheorghiu (huligan" monodimen-sional, biologic-instinctual) etc. Totusi, nici
personajele, nici actiunile lor (numeroase, fara a fi insa importante epic) nu sunt memorabile, ci
portretul de grup pe care il incheaga -portretul unei generatii, si mai ales dialectica devenirii
acestei generatii.
De aceea, desi isi are propria autonomie, episodul Huliganilor reclama cu necesitate, in ordinea
unei sporite intelegeri, integrarea in ciclu, caci abia astfel realizam la justa-i valoare efortul lui
Eliade de a da oglinda fidela a tinerei generatii de intelectuali sacrificati de viata". Si asta pentru
ca, in cele din urma, tocmai acesti intelectuali si visatori", tineri eminenti ramasi pe drumuri cu
diplomele in buzunar, tineri idealisti infranti in cea dintai lupta cu viata" sunt huliganii.
Urmasi ai omului din subterana", ai omului ridicol" si ai omului actului gratuit" (dar diferiti de
acestia), ei reprezinta, intre eroul romantic si cel al generatiei beat" si al baricadelor lui 1968,
tronsonul intermediar al unei noi ipostaze dintr-o galerie a rebelului ce se intinde de la ingerul
cazut la gangsterul modern. Daca secolele trecute promovasera treptat in prim-planul vietii
sociale, politice etc. intelectualul, secolul XX consacra definitiv ideologul, omul care are o
constiinta teoretica a lumii' (M. Eliade) si care isi traieste intreaga existenta (sub toate aspectele
- inclusiv cel politic, suplimentar accentuat de modernitate) conform unor teorii". Hipertrofiata
masina de gandit si suferind de o adevarata nevroza intelectuala, prizonier al propriilor
rationamente etera-antinomice si condamnat la exil perpetuu intr-un univers pur noetic,
teoreticianul" a pierdut intuitia celorlalte dimensiuni ale existentei pe care o mai avea inca
filosoful.
Tot epoca moderna inlocuieste sintagma omul vrea sa fie zeu" cu omul vrea sa fie
tanar"(Gombrowicz). Din acest aliaj inedit si exploziv, prin excelenta modern, dintre o varsta
(tineretea) traita orgasmic in toate provocarile ei metafizice, biologice, sociale etc. si o noua
configuratie umana - intelectualul in ipostaza sa de teoretician", s-a nascut, la 1789,
revolutionarul ultimilor doua sute de ani (sunt totusi revolutionar, cum e orice om viu care vrea
sa-si traiasca viata liber", afirma Alexandru Plesa). Pana atunci teoreticienii n-au fost tineri si nici
revolutionari.
La sfarsit de mileniu tinerii nu mai sunt revolutionari (secolul XX ingropand pentru multa vreme
de-aici inainte mitul, speranta, visul, iluzia revolutiei) si nici teoreticieni - acest aliaj inedit e
aluatul din care sunt plamaditi si huliganii" lui Eliade Bestii cerebrale', avand intotdeauna o
revolutie de propovaduit, o reforma de promovat", dar avand prea rar o seriozitate elementara: a
merge pana la capat, orice s-ar intampla" (caci, desi obsedati de actiune, totusi nu fac nimic'), cu
tot excesul lor de vitalitate si inteligenta, sunt o generatie de barbati slabi, care creeaza drame din
slabiciune si fac din cadere o filosofic Meritul si vina lor esentiala este aceea ca, confundand
sinceritatea cu luciditatea, au preferat-o pe prima. Ideile lor sunt cele ale epocii cuprinse intre
sfarsitul de secol XIX si jumatatea secolului XX, dar dramatic radicalizate, pentru ca, pe langa

faptul de a fi o generatie /nfer-belica, huliganii" sunt si o generatie part-belica, generatia nascuta

in ajunul loviturii de moarte primite in 1918 de vechea lume si de intregul ei mod de viata si
presimtind, traind sub spectrul fatal al definitivei ei prabusiri (lui Lazarovici I se parea ca asista
la o lume intreaga care se descompune, se pregateste de moarte"), o data cu al doilea razboi
mondial. Cum o buna parte din aceste idei caracterizeaza, intr-o progresiva accentuare, sfarsitul
de mileniu, promitand sa domine macar inceputul celui urmator, trairismul" generatiei
huliganice" romanesti ne apare azi ca un existentialism avant la date.
Nascut precoce intr-o societate mai bolnava decat cele apusene si concentrat in jurul unui mentor,
al unor figuri carismalice, al unor obsesii comune, al unor mituri colective si al unei generatii,
trairismul e mai vizibil aici, fiind pe larg teoretizat in disputele generationiste din 1927-28 si
1930-33). El nu este totusi unul in sensul anilor '50-'60, ci o filosofie a vietii" solidara cu
climatul ideatic al epocii. Nietzsche (care da tonul), Dostoievski, Gide, Bergson, Kierkegaard,
Papini, Berdiaev, Ortega y Gasset, Unamuno, Spengler etc. (dar si L.enin sau Mussolini, Gandhi
sau Chrislos) constituie reperele teoretice majore pentru aceasta generatie individualista pana la
durere.
Ea isi cauta pedeapsa, rascumpararea sau mantuirea in inregimentarea in varii colectivisme,
valorificand exclusiv experienta personala (in biologie ca si in spiritual, in sex ca si in religie) si
trairea intensa, fiind obsedata de setea de experienta/aventura, de autenticitate", de vointa de a
fi asa cum esti". E o generatie imbibata de misticism orientalizant german postbelic, de
misticism rus din emigratie, de maurrasism, neotomism, comunism rus si marxism german, ca si
de fascismul italian si national-socialismul german" (cum o definea in Criterion", nr.3-4/ 1934,
M. Vulcanescu). Huliganii" sunt insa si oameni tineri, care cred ca incep lumea pe cont propriu
si care incearca sa-si dovedeasca ca exista, ca sunt vii si importanti. La apogeul modernitatii,
inainte ca efemera celebritate" postmoderna sa inlocuiasca definitiv atemporala glorie", se
crede cu tarie ca individul poate marca epoca si ca atare, ei isi traiesc orgiastic mitul varstei lor
respingand tot ce c establishment, ontologic sau social. De doua ori revoltati (ca teoreticieni si ca
tineri), huliganii"pledeaza, nietzscheian, pentru o reevaluare a tuturor valorilor", ridi-candu-se
in general impotriva unei conditii umane insuficiente, ale carei limite sunt mereu fortate sau
denuntate, uneori chiar prin actul suprem al sinucideriiRevoha lor e impotriva vidului interior si a
inautenticului existentei moderne, citadine, burgheze, liberale si laice, impotriva raului modern de
viata, a vietii false, kitch, pre-fabricata in serie mare si incatusata de false credinte.
Libertatea e astfel cucerita si explorata la extreme (Am vrut sa fim liberi, am izbutit sa avem cea
mai depravata libertate care a existat candva in tara romaneasca", recunoaste Vladescu). Nu
conteaza libertatea alegerii intre Bine si Rau, singura socialmente posibila, ci una dincolo de
Bine si de Rau". Aceasta ii stanjeneste insa, asa ca unii o vor ceda, dostoievskian, unei puteri
superioare, unui principiu al autoritatii' care nu mai poate fi unul al ordinii (cum explica dl.
Baly), ci al haosului si anarhiei. Totusi, dimensiunea politica trebuie atent cantarita: politicul
exista, dar colateral si decurgand din conceptia generala de viata. El e mai curand o metafizica
decat o ideologie politica (chiar si in cazul ideologiilor extreme - v. Eleazar sau Emilian). Politica
de dreapta e inca minor prezenta in economia eroilor si a cartilor (E. reprezentand de altfel, dupa
Cioran, aspectul suprapolitic al generatiei noastre". Ea este denuntata ca simpla barbarie
organizata" chiar de teoreticianul huliganismului", Dragu. Eliade nu cauta insa sa dea in cartile
sale un indreptar de comportament", ci, cronicar obiectiv al .epocii sale (autoexcluzandu-se,
heterodiegetic- neutral, si din discursul narativ), el scrie despre antimo-delele unui timp al
urgentelor" (C. Ungureanu).

Huliganul" e totusi un model uman, care esueaza numai datorita incapacitatii de a-si intelege
corect esenta, demonstrand de altfel o surprinzatoare lipsa de reflectie", dat fiind ca e vorba in
general de intelectuali" (I. P. Cu-lianu). intr-adevar, huliganismul' e o experienta Joasa", o afirma
Dragu, Vladescu etc.
In romane, dar si autorul in interviurile prilejuite de aparitia cartii, in Jurnal, in Memorii sau in
incercarea labirintului. insa, ca orice experienta infernala", diabolica" (de la primitivi la Dante
sau Goethe), e totusi fundamental necesara ca sursa de permanent dinamism si autenticitate, cu
conditia depasirii ei, a superioarei ei transfigurari prin contemplatie si inaltare. Neintelegerea
statutului ei de proba initiatica, de treapta a devenirii de sine (iar nu de experienta autosuficienta
sau scop in sine, cum s-au multumit s-o creada majoritatea, inclusiv beatnicii si hippy-i), oprirea
definitiva in infernul" instinctelor hiper-abundente si prost coordonate si al egoismului,
intelegerea gresita a relatiei individcolectivitate si excesiva sensibilitate pentru
nesubstantialitatea vietii" (Cioran) a acestor ultimi aristocrati ai spiritului - iata doar cateva dintre
cauzele ce explica de ce majoritatea huliganilor" se macina in gol, cazand" mereu.
Cu romanele acestei experiente - romane ale unei ispitiri - Eliade insusi se desparte de momentul
sau vitalist, pentru a trece definitiv in prezentul continuu al spiritului. Temperament esentialmente anti-nihilisl si anti-sceptic, optimist si profetic (pana la a-i scandaliza pe Cioran si
Ionescu), Eliade scapa destinului ,.huliganic" ancorand in crezul creatiei si al sensului (fie acesta
si numai instituit, daca nu revelat). Daca Tutea, Cioran sau Ionescu au ramas huligani" pana la
moarte (in sensul bun al termenului), dupa ce a ales Europa in locul Indiei, Eliade a ales,
inevitabil, si sa sacrifice huliganul" pentru a se putea naste pe deplin savantul", scriitorul",
profesorul", mistagogul".
Castigand in monumentalitate, insa pierzand din viata si autenticitate, destinul sau reface astfel
traiectoria celui faustic, arhetipala pentru Europa moderna. Dupa ce in prima parte a vietii, ca un
Faust huliganic, incearca sa forteze ordinea prestabilita a lucrurilor, el sfarseste, tot ca Faust,
faurind mituri si credinte din sapun pentru a zagazui disperarea, neantul sufletesc al lumii
postreligioase, in loc sa-l accentueze, ca Cioran sau Ionescu. Cele doua ipostaze ale huliganului"
apar distinct in cele doua romane. Astfel, in intoarcerea vedem cum tinerii acestia, formati intr-un
paradis pur spiritual si prea putin pregatiti pentru o confruntare serioasa cu viata se izbesc de
realitatea existentei, a societatii, dar si de propriul lor idealism". Luand-o a rebours fata de
aceasta realitate, ei rastoarna chiar si ceea ce ar fi meritat pastrat, lovindu-i chiar si pe nevinovati
si proclamand deocamdata haosul, in asteptarea unui cosmos mai bun. Daca in Intoarcerea
autenticitatea experientei existentiale se nastea din tensiunea luptei dintre ideal si cadere. Eroii
traindu-si responsabil teoriile pana la ultimele consecinte si ramanand mareti chiar si atunci cand
se pregateau de ratare, in Huliganii are loc o demonstrativa balacire" in cadere.
Ca atare, autenticitatea, tensiunea, freamatul si drama dispar, inlocuite de falsitate, derizoriu
sufletesc si/ori intelectual, eroii, irevocabil modificati de caderea in realitate si istorie si inraiti de
ratarea sensului superior al experientei huliganice", ajung aici niste ratati marunti, comuni si
cruzi, vagi seducatori kierkegaardieni pierduti in reverii bovaric-siropoase, ce inventeaza teorii"
pentru a-si scuza faptele si iresponsabilitatea. Tragediei ii ia locul mahalagismul, iar huliganii"
devin simpli huligani, fara anvergura existentiala, golani comozi ce mimeaza, fals, autenticitatea.
Promovand o nietzscheiana morala insingurata si virila", amandoua sunt si niste romane virile"

(in traditia dostoievskiana remarcata de Eliade

In Fragmentarium). Femeia e secundara in destinul barbatului (il poate nenoroci, il poate ucide//
nu-l poate modifica", o femeie nu poate interveni sa schimbe substanta unui barbat", afirma
Eliade
In Reporter"/14 febr. 1934).
In Huliganii, provincia ca factor de selectie, valoarea mortii colective, destinul Romaniei in
eternitate, libertatea colectiva, omul si brava" lume noua, elita si masa, realizare si ratare,
fenomenul dezordinii necesare", cartea ca timp concentrat", actiunea politica" cristalizeaza
obsesii ale generatiei Crinului Alb", a Itinerariului spiritual" si a Criterionului". Ele pot fi
regasite fie in publicistica tinerelor (pe atunci) condeie, fie chiar in eseistica si literatura lui
Eliade,el insusi un exponential sef de generatie. Spre deosebire de intoarcerea, unde
contrapunctul huxleyan si monologul interior joyceian traduceau halucinant si expresiv
cerebralitatea eroilor, vibratia si intensitatea gandurilor si trairilor, in Huliganii formula narativa e
una obisnuita, de aici si simpatia sporita a publicului si criticii. Ea propune tipicele inserturi (mai
putin masive) eseistice, ce nu mai tradeaza insa clocotul existential din primul roman, cu atat mai
mult cu cat intreaga dimensiune huliganica" e serios compromisa de reaparitia initialei intentii
balzaciene a ciclului.
Aceasta marcheaza, ce-i drept, cateva certe reusite literare proprii: calinescienele (prin figuri,
conflicte si manii) familii Lecca si Pasalega, portretul doamnei Anicet sau al lui Mitica
Gheorghiu (personaj interesant, dar cam inadecvat in context), tablouri izbutite, ca serata Feliciei
sau primenirea lui Petru Anicet la Lecca etc. - ce se aliaza destul de prost cu dostoievskianismul
ansamblului. Aceasta scadere a tensiunii si a calitatii umane de la un roman la altul nu e insa
integral imputabila autorului, caci ea e in buna masura simptomatica pentru devenirea insasi a
huliganilor' (implacabila ca un silogism), asa cum simptomatica e si neimplinirea ultimului
roman proiectat al cierului.
Istoria a curmat violent dialectica huliganilor", inmormantand cu ei o lume si un
Weltanschauung, caci astazi, in ciuda marii mize a ideilor puse in joc, toate aceste discutii par
mai vechi decat dinozaurii si mai putin aderente la realitate decat dialogurile lui Platon. Si cu
toate acestea, chiar si azi, cand fervoarea ideologica s-a stins si marile mituri" au apus (numai
pentru a fi inlocuite de altele), cartile raman. Raman aceste romane ale unei generatii",
cuprinzand intre coperti intreg specificul unei epoci, alaturi de raspunsurile ei la cateva din
intrebarile eterne ale omului. Sunt carti ale unei ispitiri si ale unei victorii cel putin a autorului,
poate cele mai puternice romane de idei" din literatura romana; niste carti care, fara a fi cele mai
bune ale scriitorului Eliade , sunt in destule privinte remarcabile. Ele reprezinta, in sfarsit, o
inegalabila pledoarie pentru idee (parte inevitabila din destinul omului modern) si pentru
autenticitate, fara de care nimic temeinic nu se poate construi in ordinea spiritului, sunt carti ale
patosului trairii intru idee si adevar, asa cum nimeni la noi n-a scris mai intens si mai vibrant, mai
in cunostinta de cauza decat Mircea Eliade.