Don Quijote – cavalerul tristei figuri

Miguel de Cervantes Saavedra (1547-1616), cel mai mare scriitor al Spaniei şi

unul dintre cei mai mari ai literaturii universale, s-a născut într-o familie de origine
nobilă,dar săracă. A avut o viaţă foarte agitată: a studiat la diferite universităţi, studii
mereu întrerupte, apoi s-a înrolat în armată. Erou în bătălia navală de la Lepato contra
turcilor, Cervantes s-a întors din bătălie fără braţul stâng. În drum spre patrie este capturat
de corsari mauri şi dus în captivitate la Alger, unde va sta cinci ani.
Reîntors în Spania, se dăruieşte idealurilor literelor. Scrie un roman pastoral,
versuri, drame, mai multe comedii şi farse, 12 nuvele- adevărate capodopere ale
genului.apoi devine perceptor de birouri, timp de câţiva ani. Pentru fraudele săvârşite de
un ajutor al său, face şi câteva luni de închisoare, unde va medita asupra vieţii sale
trecute, pline de deziluzii, înfrângeri şi amărăciuni. Bilanţul acestei vieţi,Cervantes l-a
transfigurat sub forma unui roman :Don Quijote de la Mancha , una din marile
capodopere ale tuturor timpurilor.
Subiectul romanului este bine cunoscut: un nobil de la ţară, sărac, dar care e
mândru de titlul său nobiliar de ,,hidalgo”( în spaniolă ,,hijo de algo”’- fiul unuia care a
fost ,,cineva”, om de viţă veche), cititor pasionat de romane cavalereşti, îşi propune să
reînvie instituţia ,, cavalerilor rătăcitori”de odinioară, şi astfel călare pe slăbănogul său
cal, Rocinante, şi însoţit de mucalitul ţăran Sancho Panza ca scutier,Don Quijote porneşte
,,în ajutorul celor slabi şi năpăstuiţi” .
Din nesfârşita serie de aventuri,Don Quijote iese mereu înfrânt, suferind tot felul
de necazuri şi umiliri, mereu luat în râs de ceilalţi, chiar şi de ţăranca simplă Dulcineea,
cum o botezase el, văzându-o în închipuirea lui ca pe o frumoasă castelană, de care se
îndrăgosteşte. Până la urmă, după ani de asemenea nefericire şi ridicole aventuri, vindecat
de închipuirile lui cavalereşti, Don Quijote( pe numele său adevărat Alonso Quijano), se
întoarce acasă. Ultimul capitol al romanului, descriind sfârşitul eroului, este poate cel mai
frumos din întreaga carte.
Cervantes se naşte la începutul celei de-a doua jumătăţi a ,,secolului de aur
spaniol” şi trăieşte ultimii ani ai apogeului Spaniei, dublaţi de apropiata decădere, al
cărei preludiu începe cu înfrângerea Armada (1588). El este fiul Renaşterii, prin toate
fibrele spiritului şi fiinţei sale, reprezentant de geniu al umanismului spaniol şi universal,
ca şi precursor al modernităţii, fiind după opinia unanimă, părintele primului roman
modern.
Viaţa spaniolă în complexitatea ei, vegheată cu stricteţe de Inchiziţie, a fost
imortalizată de Cervantes în toată opera sa şi, mai cu seamă, în capodopera Iscusitul
hidalgo Don Quijote de la Mancha apărută în două părţi(1605,1615), operă
reprezentativă pentru setea de sinteză a spiritului renascentist, Don Quijote străluceşte ca
un astru de primă mărime, pe un cer nu prea aglomerat, dar bine acoperit, ocupându-şi
locul în constelaţia lui Gargantua şi Patagruel, parodie magistrală a vieţii social-politice
franceze. Umanistul francez s-a folosit de masca uriaşilor,precum Cervantes a folosit
masca nebuniei, aceasta fiind mult mai încărcată de semnificaţii.Dincolo de personajul
tipic pentru un timp şi un spaţiu geografic şi spiritual determinat, el explică omul tuturor
timpurilor.Fiecare generaţie are ,,Don Quijote al său”.

1
 Universul uman în care se manifestă Don Quijote cu multiplele lui aspecte de
viaţă autentică, ne cuprinde în vârtejul lui, unde cunoaştem ţărani, ţărance şi păstori, cu
toţii binevoitori, mucaliţi, sănătoşi la judecată şi la faptă,cum era Teresa Panza dotată cu
o înţelepciune cam rudimentară, dar practică şi eficace pentru condiţia ei socială. Ţăranii
lui Cervantes nu dezmint natura lor aspră şi cumpătată, înfrăţită cu
pământul; ,,metafizica”lor constă în soliditatea realului pe care se sprijină. Neajunsurile şi
nefericirile deseori le dau prilejuri de adâncă învăţătură pe care o asimilează în felul lor,
adoptând străvechiul şi binecuvântatul ,,haz de necaz”.
Figurile ,,intelectuale”ale satului reprezentate prin preoţi, bacalaureaţi şi bărbieri
nu depăşesc şi nici nu şi-au propus să depăşească limitele înguste ale mediocrităţii prin
care transpune micimea sufletească. Printre oamenii cumsecade, cunoaştem negustori
neîncrezători în vorbe, călugări, tineri îndrăgostiţi, comedianţi. Singurele personaje care
aparţin castei nobililor sunt zugrăvite cu aceeaşi pană nemăsluită, fără menajamente: Don
Fernando, fiu de nobil, înşelând dragostea şi cinstea Doroteii, fiică de ţărani înstăriţi, dar
fără titlu de nobleţe , şi cuplul duce-ducesă, care îşi risipeşte imaginaţia şi timpul-
neavând temeiuri mai serioase- pentru a organiza prilejuri mărunte ignobile de desfătare.
Lumea în care se luptă Don Quijote pentru a o îndrepta, nu este nici mai rea, nici
mai bună ca altele,deşi el o vede extrem de ticăloasă, din moment ce voieşte să reînvie
tagma cavaleriei rătăcitorilor, singura în stare să ţină piept ,, strâmbătăţilor”. Nu lipsesc
din această lume figurile ,,colorate” care o întregesc: femeile de moravuri uşoare cu
suflet bun şi milos, hangiii trecuţi prin ciur şi dârmon, slujbaşii,,Sfintei frăţii” surprinşi în
exerciţiul funcţiunii cu ,,stilul”lor de a restabili ordinea publică acolo unde se produc
incidente. Briganzii de tipul lui Roque Guinart, pentru el ,,el honor”preţuieşte mai mult
decât orice bogăţie jefuită, inspiră sentimente de admiraţie, fiind socotiţi o tagmă chiar
nobilă faţă de hoţii, pungaşii fără scrupule, ca meşterul Pedro, alias ocnaşul Gines de
Pasamonte.
Amănuntele legate de hrană, de îmbrăcăminte, de organizarea mizeră a hanurilor,
obiceiurile populare, modalităţile de distracţie şi de desfătare ale omului de condiţie
umilă sau aflaţi mai sus în ierarhia socială, ca şi bogăţia relaţiilor interumane ce dau
viaţă,hrănind moravurile, gâlcevile, micile şi marile tragedii, aventurile şi dramele
amoroase, formează o unitate osmotică cu destinul eroului. Ca în toate vremurile, virtuţile
şi reversurile lor se întâlnesc pretutindeni, fie cuibărite în persoane diferite, fie împreună
cu acelaşi individ pus în situaţii şi conjuncturi favorabile descoperirii părţilor bune de
caracter,sau a celor rele. Faptele de viaţă din capodopera cervantească redau tabloul real
din vremea de atunci.
Spania lui Don Quijote nu este alta decât Spania lui Cervantes.dar această Spanie
a vieţii umile,simple în sensul de comun, cuprinde elemente generale pe care le întâlnim
în oricare altă ţară, în oricare alt sat de cine ştie unde, fiindcă este vorba de ceea ce dă
notă comună comportării şi firii omeneşti, în esenţa ei pretutindeni la fel: prin aceasta,şi
cadrul de acţiune quijotesc se ridică la dimensiunile universului, fiind adecvat misiunii
eroului.
Prin aceste eminente calităţi, având superioritatea morală şi a inteligenţei eroilor
săi simpli asupra celora din clasele conducătoare, efortul acestora de a se ridica deasupra
vieţii mediocre şi prozaice ,Cervantes ,, a dat cel dintâi model al romanului realist
modern”.

2
 Don Quijote

Miguel de Cervantes
Saavedra

Don Quijote este opera de capatai a lui Cervantes.In 1604, pe cand se a fla la
Valladolid,incepe sa lucreze la roman.prima parte a acestuia apare in 1605 si constituie
un eveniment literar,cunoscand un puternic success.Continuarea romanului apare abia
mai tarziu , in 1615.

Don Quijote este un hidago sarac din La Mancha,om cu mintea ratacita din pricina
lecturilor insistente profilate pe un singur tip de carti:romanele cavaleresti;intre care
Amadis de Gaula ocupa un loc de cinste.Astfel sub influenta de lecture,Don Quijote
porneste la drum ca un adevarat cavaler,incalecand pe Rosinanta,o martoaga,alegandu-si
niste arme din carton si consacrandu-si faptele alesei inimii sale,Dulcineea din Toboso,de
fapt o simpla taranca nu prea frumoasa.In drumul sau se opreste mai intai la un han unde
il ia pe hangiu drept castellan.Intalnind un taran ce-si batea servitorul legat de un copac,il
oblige pe acestasa-l dezlege si sa-I plateasca simbria.Intalneste apoi niste negustori carora
le cere sa proclame pe Dulcineea drept cea mai frumoasa doamna din lume.este insa grav
batut si astfel trebuie sa se intoarca acasa,imbolnavidu-se.prietenii lui stiu ca
responsabile pentru dementa lui sunt cartile de aventuri,pe care hotarasc sa le
arda,crutand doar doua:Dina de Montemayor si Amadis de Gaula.

Dupa insanotasire,eroul hotaraste sa plece din nou,de aceasta data luandu-si un

insotitor,Sancho Panza,pe care il convinge sa-I fie scutier.Ia niste mori de vant drept
uriasi,cu care vrea sa se bata,iar in trasura pe care o isotesc niste calugari benedictiniisi
inchipuie ca se afla o printesa rapita.Pornind la atac impotriva convoiului,este din nou
lovit.
Unor pastori care il adapostesc le tine niste discursuri despre varsta de aur a
omenirii,cand “miscarile iubitoare ale sufletului se aratau cu naivitate,fara ca cineva sa
caute a le pune intr-o lumina mai buna,prin ocolul mestesugit al cuvintelor.Nu exista
inselaciune miciuna si rautate,care sa se amestece cu inima deschisa si cu buna
credinta”.De la pastori afla Don Quijote de povestea lui Grisostomo,care isi daduse viata
pentru a obtine iubirea frumoasei pastorate Marcela.Dupa ce pleaca de la pastori,cei doi
sunt atacati de pazitorii unor iepe,din pricina Rosinantei,care fusse atrasa de nechezatul
acestora.O turm de oi capata in ochii celor doi aspectul unei armate de dusmani,si o
ataca.Ciobanii ii bat din nou.Elibereaza un convoi de condamnati in lanturi,convins ca a
reparat o nedreptate.Puscariasii,in schimb,ii ataca cu pietre,iar unul ii fura magarul lui
Sancho.Intalnind pe barbierul unui sat,ii iau lighenasul,pe care il cred coiful unui vrednic
cavaler,coif pe care Don Quijote hotaraste sa-l poarte ca pe un trofeu de cinste.In Sierra
Morena afla pe nefericitul Cardenio,nebun din pricina unei iubiri neimpartasite.Pe malul
unei ape o descopera pe Dorothea,iubita lui Fernando.Dorothea ii povesteste lui Don
Quijote de Lucinda,iubita rapita a lui Cardenio.Ajunsi la un han,Don Quijote si Sancho
Panza iau butoaiele cu vin drept uriasi si le spinteca,spre marea suparare a hangiului.La
han apar calatori mascati.Sunt Don Fernando si Lucinda,pe care Don Quijote o reda lui
Cardenio,iar Fernando o regaseste pe Dorothea.Dupa alte intamplari,Don Quijote este dus

3
acasa ,in La Mancha intr-o colivie.Ajunge intr-o duminica dupa-amiaza,mai mult mort
decat viu.

Dupa o luna ,el inca nu este vindecatde nebunie si incearca sa-l convinga pe Sancho
sa porneasca din nou spre El Dorado.Palatul Dulcineei nu se vede nicaieri si cand,spre al
consola Sancho ii arata lui Don Quijote o taranca oarecare,acesta considera ca ceva
necurat s-a intamplat si ca sub chipul had al aceleia se afla gingasa doamna sufletului
sau.Dupa un duel cu bacalaureatul Sanson Carrosco,un compatriot,invingatorul Quijote
ataca un transport de lei care obositi,nu reactioneaza.Don Quijote “cavalerul tristei
figure”se va autointitula de acum “cavalerul leilor”.

Quijote ii fagaduise de multa vreme lui Sancho guvernamantul unei insule,ca

rasplata pentru osteneala si loialitatea lui.Ajunsi la castelul unui duce,acesta ildetermina
pe Quijote sa-si tina promisiunea.El il numeste pe Sancho drept guvernator al insulei
Barratoria.Sancho se dovedeste insa incapabil si renunta la la inalta insarcinare ce-i
fusese oferita.

Dupa o multime de alte peripetii,Quijote se intoarce in casa sasi cade intr-un somn
greu.Cand se trezeste este vindecat de nebunie,intelege tot ceea ce facuse inainte si simte
ca i se apropie sfarsitul.Sancho Panza il plange,pentru pentru ca-I placuse jocul nebunesc
al stapanului sau,desi de nmulte ori el fusese cel care increase sa-i arate absurditatea si
inutilitatea tuturor actelor sale,in care,de altfel,se va complace el insusi.Don Quijote
moare cu mintea vindecata complet,ca prin minune.

Intr-un studiu inchinat Cavalerului de la Mancha,se remarca faptul ca romanul Don

Quijote al lui Cervantes urmareste cu exactiate scenariul initiatic de sursa
medievala,multutmita caruia Don Quijote trece prin diverse experientecautand sa ajunga
la “starea reprezentata de varsta de aur” a omenirii.este Don Quijote victima unei false
perceptii a realitatii,sau nu?El nu vede sau nu vrea sa vada realitatea?

Romanele cavaleresti si pastorale,filozofia neoplatoniciana sunt cand atacate,cand-

paradoxal-folosite ca termeni de comparatie si elemente de constructie
fundamentale.Astfel,prin romanul Don Quijote apare unul din primele romane
moderne.Personajul Don Quijote vorbeste si gandeste intr-o permanenta intertextualitate.

Tocmai pentru ca acest apare in momentul perimarii unui nou model si al afirmarii
altuia,eroul lui Cervantes este unul cu o personalitate duala,fisurata,un erou tragic care
lupta “nebuneste” sa pastreze inca in fiinta vechea lume.in cele din urma planul realitatii
si cel al fictiunii se afla pe acelasi nivel si se intrepatrund:realitatea se literaturizeaza iar
lumea reala isi pierde din calitatile ei immediate,eroul –de tip modern,de altfel-suferind o
atractie irezistibila,victimizanta spre un model.

4
5