Sunteți pe pagina 1din 6

Lucian Blaga

Operă de debut Poezia Pe țărm (1910) și studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914).

Lucian Blaga (n. 9 mai 1895, Lancrăm, lângă Sebeș, comitatul Sibiu - d. 6 mai 1961, Cluj) a
fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar și diplomat român.
Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada
respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate.

Debutul

A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în Românul, cu studiul


Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în
1909. În anul 1911 călătorește în Italia, unde își petrece timpul în librării, căutând cărți de
filosofie, și vizitând vestigiile istorice ale acestei țări.

Cariera literară

Activitatea publică și academică

Publică la Sibiu, în 1919, placheta de versuri Poemele luminii (reeditată în același an la Cartea
Românească, în București), precum și culegerea de aforisme Pietre pentru templul meu.

Prima sa dramă, Zamolxe, îi apare în ziarul Voința (1920), iar în volum în 1921, la Cluj, la
Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”.

Modernismul. Lucian Blaga. Opera poetică

 
EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII- c o m e n t a r i u
l i t e r a r –   Poezia se situează în deschiderea volumului de debut al lui Lucian Blaga,
"Poemele luminii", din1919 şi constituie "ars poetica" ce va anticipa sistemul filozofic pe care îl
va realiza 15 ani maitârziu."Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o mediaţie filozofică
cu profunde accente lirice, o confesiune elegiacă pe tema cunoaşterii, care poate fi
paradisiacă, misterul fiind parţial redus cu ajutorul logicii, al intelectului, al raţiunii şi
lucifericâ, ce potenţează misterul, îl revelează prin trăirile interioare, prin imaginaţie şi
stare poetică.

Structura poetică şi semnificaţiile lirico-filozofice

Tema poeziei: cunoaşterea lumii este posibilă numai prin iubire.

Ideea
ideea poetică exprimă atitudinea poetului-filozof de a proteja misterele lumii, izvorâtă la el din

iubire, prin iubire:

ilustrată de Blaga prin m e t a f o r e r e v e l a t o r i i , p r i n i m a g i n i c e r e l i e f e a z ă n u


a t â t o p o z i ţ i a f i l o z o f i c ă î n t r e r a ţ i o n a l ş i iraţional, cât o diferenţă între gândirea
raţională şi gândirea poetică.
Titlul poeziei, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" este o metaforă revelatorie
care semnifică ideea cunoaşterii luciferice, exprimând crezul că datoria poetului este să
potenţeze misterele universului ("corola de minuni a lumii"), ci nu să le
lămurească, să le reducă ("nu strivesc"), accentul punându-se pe confesiunea ("eu").
Demersul liric nu este conceptual, ci poetic, Blaga nemotivând concepţia
s a c u a r g u m e n t e raţionale, ci cu metafore revelatorii. Confesiunea lui se organizează în jurul
unor opoziţii cu sens figurat: "lumina mea" - "lumina altora", pronumele personal "eu", fiind
cuvântul-cheie al întregii poezii, exprimând metaforic conceptul de "cunoaştere"." 

Limbajul este metaphoric, Blaga cultivând versul liber, cu metrica variabilă şi ritmul
interior determinat de gândirea sa profund metafizică.

Expresionismul. „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”.

Expresionismul

- o formă de manifestare a modernitătii / modernismului (1911-1925 – criza provocată


de război)

- promovează concepţia primitivă şi pesimistă asupra condiţiei umane

- lasă impresia de poezie eruptivă, foarte dinamică, care pune preţ pe stări
precum extaticul, cosmicul, originarul, protestul, alienarea etc.

- versuri disperate, alarmate, revoltate, care sunt reflexul unui impas metaforic

- omul trăieşte senzaţia de pierdere în haos sau de iminentă catastrofă universal

- în concluzie, expresionismul este o mişcare de conţinut, nu de formă, în care


se produce transferul sufletului / al pasiunilor, sentimentelor în lucruri, în idei

- este o poezie a ideilor corporalizate, transformate în imagini-simbol

- drumul este de la abstract spre concret

- moderniştii sunt cei care reuşesc să elibereze versul de sub rigorile prozodiei (folosesc
versul liber şi tehnica ingambamentului (versul urmează logica şi frazarea gândului / a
sentimentului exprimat))
- se mai folosesc:

* tehnica ambiguizării (în sensul că se obţin sensuri multiple prin folosirea


polisemantismului, dar mai ales prin jocul funcţiilor sintactice în propoziţie)

* figurile de stil se obţin desfăşurat (în desfăşurare) în sensul că o metaforă se


poate întinde pe mai multe versuri

- Blaga este singurul poet care dezvoltă o formă de expresie lirică pe un sistem
filozofic propriu. Pentru el totul se reduce la cunoaştere, mai precis la cunoaşterea
obiectului expresionist

* obiectul expresionist este acela care trădează relaţiuni cu Iluminatul

* este obiectul înzestrat cu puterea transcendentă sau mai precis acela care poartă
în el scânteia divină / mister

* acest obiect nu poate fi cunoscut decât prin proiecţia luminii sufletului asupra
sa, adică prin iubire

- Blaga distinge 2 modalităţi de cunoaştere:

a) cunoaşterea luciferică (prin iubire) – Efect: sporirea misterului

* acţiunea creatorului – acela innobilează sau participă la frumuseţea creaţiei


divine (lumea / viaţa)

b) cunoaşterea paradisiacă (prin puterea minţii) – Efect: desacralizarea lumii,


golirea ei de mister

- Corespunzător acestor două tipuri de cunoaştere Blaga denumeşte două tipuri de


metaforă:

a) metaforă revelatorie (se revelează succesiv, sporindu-şi sensurile simbolice;


dinamică)

b) metaforă plasticizantă (metaforă descriptivă, rămâne la suprafaţă)

- Blaga începe prin a scrie sub auspiciile tradiţionalismului („Gândirea”), dar va fi


promotorul fervent al modernităţii, inclusiv prin adoptarea unor elemente din credinţe şi
cultură străine:

- Critica a caracterizat manifestările lui Blaga drept:

* „o lirică bazată pe exacerbarea eului”

* „trăire echivalentă cu o isterie vitalistă”


* „element dionisiac”

* „caracter vizionar”

* „cultivarea mitului primitivităţii (întoarcerea la elementar)”

„Eu nu stivesc corola de minuni a lumii” – expresionism (blagian)

propoziţia-teză „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” este considerată o artă


poetică aproape declamativă.

Structura discursului liric este de tip argumentativ: prin


discursul liric folosirea asociată a argumentelor în formă metaforică; şi chiar a
conectorilor specifici (se susţine propoziţia – teză reluată din titlu).

postura eului liric Cu o vehemenţă specific expresionistă eul liric îşi declară
unicitatea posturii sale: el se plasează definitiv , maniheist (la poli / alb –
negru, fără gri) – îşi departajează poziţia de a celorlalţi („lumina mea”,
cunoşterea „lumina altora”).

Această antiteză cu rădăcini romantice susţine descrierea celor


selecţia verbală două tipuri de cunoaştere (luciferică şi paradisiacă – prin lumina
sufletului şi prin lumina minţii).

Impresionează chiar de la început selecţia verbală; sugestia este a


unei impresii violente, agresive şi suprasolicitarea negaţiei (tehnica
metafora cheie conversiei negativului în afirmativ: ex.: „nu strivesc”, „nu ucid”.

misterul În aceeaşi propoziţie teză este introdusă metafora cheie,


revelatorie („corola de minuni a lumii”(*)), metaforă care va fi reluată
subtil în poziţii importante din discurs („în flori, în ochi, în buze ori
finalul morminte”) – fiecare ca detaliu complex al vieţii ca formă de manifestare a
misterului.

„dar eu” Finalul închide într-o concluzie firească expozeul liric pe o


imagine în detaliu a corolei de minuni a lumii.

Cenzura Mijlocul discursului este marcat de o structură adversativă „dar


Transcendentă eu” pentru a face şi mai sesizabilă vehemenţa protestului poeziei
împotriva cunoaşterii paradisiace.
motivul lunii
A doua metaforă revelatorie este cea care încearcă descrierea
misterului „vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”
(imaginea Cenzurii Transcendente).
opera de geniu Se preia motivul lunii de la romantici investit însă cu alte
semnificaţii simbolice - în acest caz un posibil „alter ego” pentru poet /
creatorul uman, replică a creatorului divin prin analogie cu legătura
dintre lună şi soare.

O ultimă metaforă revelatorie este cea a operei de geniu – „largi


versul fiori de sfânt mister”.
A treia reluare a metaforei ce completează viziunea despre mister
reprezintă totodată efectul cunoaşterii luciferice – tot ce-i neînţeles se
concluzia schimbă în neînţelesuri şi mai mari.

Versul pune în evidenţă tehnica ingambamentului, singura


capabilă să susţină eufonia, dar şi logica unei filozofii poetice.

Textul are toate datele artei poetice modernist – expresioniste:


el oferă imaginea explicită a poetului care îşi recunoaşte misiunea de
păstrător al sacralităţii lumii – misiune constructivă, în permanenţă
(continuu).

Expresivitatea poeziei lui Lucian Blaga se realizează prin:


- capacitatea de plasticizare a ideilor: „unul din cei mai originali creatori de imagini ai
literaturii noastre" (E. Lovinescu);
- poeziile se construiesc în jurul unei imagini realizate prin comparaţia elementului abstract
cu un aspect al lumii materiale;
- poeziile urmăresc o structură stereotipă (în prima etapă de creaţie), având trei secvenţe:
planul existenţei, al interogaţiei retorice/ al comparaţiei ample, al concluziei;
- cultivarea cu predilecţie a metaforei revelatorii, care caută să reveleze un mister esenţial
pentru însuşi conţinutul faptului; metafora plasticizantă dă concreteţe faptului;
- enumerarea prin şi;
- resemantizarea cuvintelor, care sunt aduse într-un câmp al transcendenţei; prezenţa
cuvintelor cu „sarcină magică" şi cu „sarcină mitică";
- cultivarea versului liber.
Elemente moderniste:
- viziunea asupra lumii (subiectivismul);
- intelectualizarea emoţiei;
- influenţele expresioniste;
- orfismul (lumea-cântare, trăirearcântec);
- imagismul puternic;
- metaforismul;
- structura poeziei/ tehnica poetică: „o amplă comparaţie, cu un termen concret, de puternic
imagism, şi un termen spiritual de transparentă înţelegere" (Pompiliu Constantinescu,
Poezia d-lui Lucian Blaga)
- înnoiri prozodice: cultivarea versului liber (cu metrica variabilă), al cărui ritm interior
redă fluxul ideilor şi frenezia trăirii poetice.