1

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Lucian Blaga

Blaga, poetul-filosof “ aplecat peste întrebările lumii”, voce singulară între poeţii tribuni ai
Transilvaniei, a deschis liricii româneşti interbelice orizonturile fascinante ale gândirii mito-poetice
cristalizate într-o viziune cosmologică de uluitoare coerenţă.
Aventura cuvântului şi a “tăcerilor bune” ale lui Blaga întemeiază un teritoriu privilegiat, “la
cumpăna apelor”, între tradiţionalism şi modernism, între conştiinţa autohtoniei şi vocaţia
universalităţii. Lumea poetică a lui Blaga e un univers al zărilor interioare, modelat într-o structură
“cristalică” prefigurată încă din prima poezie a volumului de debut, “Poemele luminii” (1919).
Conştiinţă acută a veacului său, Blaga şi-a formulat principiile estetice în eseuri şi aforisme, în
numeroase arte poetice (“Eu nu strivesc…”, “Noi, cântăreţii leproşi”, “Cântăreţii bolnavi”, “Către
cititori”, “Fiu al faptei nu sunt”, ”Alchimie”, ”Inscipţie”, ”Poeţii”, ”Unde un cântec este” ş.a.).
Poezia programatică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” anunţă o lirică reflexivă, o confesiune a
trăirilor autentice , o poetică cu o forţă vizionară de excepţie.
Titlul poeziei reliefează într-un enunţ propoziţional raportul eu poetic – Univers. Întregul
mundan este imaginat ca o “corolă de minuni a lumii”. Această metaforă revelatorie figurează
universul totalizator ca pe o reprezentare sferică (“corola”) de o fragilă frumuseţe şi armonie (simbol
floral), definită prin ideea de miracol. Eul poetic se raportează la această lume a minunii ca prezenţă
nondistructivă, printr-o metaforă verbală “Eu nu strivesc”. Se evidenţiază astfel o legătură simpatetică
cu Universul integrator, o atitudine protectoare faţă de “corola mundană”. Subliniat prin iterare (titlul
este şi în primul vers al poeziei), titlul devine profesiune de credinţă a creatorului, repetată cu rigoare
mai ales în prima etapă a creaţiei ("etapa impresionistă”, cum o numeşte Pompiliu Constantinescu,
“pre-expresionistă” după Ion Pop şi “expresionistă” în concepţia criticului Eugen Todoran.)
Discursul poetic (formulat ca monolog) se alcătuieşte compoziţional din patru secvenţe.
Structura însumează două planuri aflate în raport antitetic: unul centrat în jurul eului ce optează
pentru cunoaşterea luciferică, celălalt definind cunoaşterea paradisiacă – cunoaşterea prin raţiune.
Amândouă tipurile de cunoaştere sunt numite prin simbolul luminii – metaforă ce figurează poetic
ideea de cunoaştere.
Prima secvenţă (însumând cinci versuri) detaliază raportul eu - Univers enunţat metaforic în
titlu. Rostirea poetică a eului blagian se întemeiază aici pe un scenariu al călătoriei iniţiatice; în
“calea” sa, în “ cutreierul sferic” al corolei mundane, poetul întâlneşte întruchipări concrete ale
miracolului vieţii şi ale misterului morţii pe care nu încearcă să le destrame, să le strivească, să le ucidă
“cu mintea”:
“Eu nu strivesc corola de minuni a lumii / şi nu ucid cu mintea / minunile ce le-ntâlnesc în
calea mea, / în flori, în ochi, pe buze ori morminte"
Fiecare “numire” a corolei de minuni a lumii este un simbol ce se va dovedi esenţial în “geografia
mitologică” a lui Blaga. Fragmentele acestui univers totalizator sunt legate prin tainice corespondenţe,
sugerate la nivel textual prin coordonare sintactică. Florile sugerează mirabila frumuseţe a naturii, a
universului nu numai vegetal, fiindcă numesc şi fiinţa iubitei, ori copilăria, ori cuvântul poeţilor, ori
frumuseţea vieţii înseşi, dar şi taina înfloririi, a rodirii. La un alt nivel al interpretării simbolice ele pot
figura întâia treaptă a cunoaşterii - cea senzorială, prin percepţie (aici o percepţie sinestezică)
“Mormintele” pot fi simboluri ale mineralului (ţărână) dar şi metafore ale cunoaşterii prin acumularea
informaţiei culturale lăsate zestre nouă prin tradiţie, prin păstrarea legăturii spirituale cu străbunii.
Reprezintă în acelaşi timp tulburătoarea taină a morţii. Între aceste două substative-metaforă se
revelează, prin metonimie, un univers al viului. Motivul “ochilor” (sugerând nu numai universul
uman, ci şi pe cel al vieţuitoarelor sau simbolizând pământul însuşi ce deschide ochi pretutindeni
precum “iezerul sfânt”) i se asociază firesc ideea de cunoaştere prin contemplare. Ochii sunt însă şi un
 2
spaţiu al întâlnirii între eu şi lume, figurează şi o dimensiune neştiută a locului, o deschidere a
universului interior spre tot ce înconjoară fiinţa. Motivul “buzelor”, al gurii poate semnifica ideea
cunoaşterii prin rostire poetică, prin cuvânt, prin “logos”, sau, poate, figurează metonimic sărutul,
iubirea. Ca taine întâlnite în cale şi ocrotite prin iubire, cele patru fragmente ale unui Tot armonic
îmbogăţesc “vraja nepătrunsului ascuns”. Se cristalizează astfel o tulburătoare viziune asupra lumii,
un univers poetic al imaginarului blagian în centrul căruia se află eul iluminat de conştiinţa unei
legături consubstanţiale cu întregul mundan şi iluminând la rândul lui “adâncimile de întuneric”,
îmbogăţind taina lumii cu propriul ei înţeles şi neînţeles, cu lumina sa noptatică.
Secvenţa a doua detaliază un alt mod de cunoaştere – cea raţională, cunoaştere paradisiacă,
enstatică, aparţinând regimului diurn. Aceasta este figurată poetic prin metafora “lumina altora” care
“sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”. Miracolul vieţii şi al morţii, tainele teluricului şi ale celestului
sunt exprimate prin dubla negaţie (“nepătrunsul ascuns”) şi prin metafora spaţială şi temporală în
acelaşi timp (“adâncimi de întuneric”).
Secvenţa a treia defineşte prin opoziţie cunoaşterea luciferică, cunoaştere poetică privilegiată
– extatică – aventură cognitivă a intuiţiei, a iluminării, a revelaţiei. Se instituie astfel antiteza “lumina
altora”/ “lumina mea” care valorizează dublu (negativ şi pozitiv) metafora luminii. Antiteza
exprimată prin opoziţia formelor verbale (eu: “nu strivesc”, “nu ucid” // alţii “sugrumă”) este
subliniată şi prin opoziţia unicitate / pluralitate (“lumina mea”/ “lumina altora”). Cunoaşterea
luciferică este detaliată poetic prin comparaţia dezvoltată cu lumina selenară ce “măreşte … taina
nopţii”. Identificarea poetului cu misterele lumii şi ale existenţei este sugerată prin aglomerarea
termenilor metaforici ce desemnează semantic ceea ce se ascunde dincolo de zona cunoaşterii
omeneşti, dincolo de “cenzura transcendentă” impusă de divinitate (“Marele Anonim”). Aria semantică
configurată prin termeni ca “taină”, “întunecata zare”, “sfânt mister”, “taina nopţii” este întregită
prin construcţii lexicale cu negaţia “ne”: “nepătruns”, “ne-nţeles”, “ne-nţelesuri”. Antepunerea
epitetelor sporeşte şi ea conotaţiile acestui câmp semantic al miracolului ce proliferează prin act poetic:
“aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare/ Cu largi fiori de sfânt mister”
Ultima secvenţă are valoare concluzivă (subliniată şi prin conjuncţia subordonatei cauzale
“căci”) motivând prin iubire relaţia simpatetică a eului-lumină cu esenţa misterioasă a universului.
Iubirea devine astfel instrumentul de cunoaştere, cale de pătrundere în tainele lumii. Această emoţie a
universului lăuntric favorizează acordul sufletesc (nu raţional) cu cosmicul în ipostaza lui ilimitată şi în
întruchipările concrete, palpabile şi totuşi purtătoare ale misterului existenţial. Ipostazele diverse ale
lumii – flori, ochi, buze, morminte – sunt acum reunite (prin "şi" adverbial ce precede fiecare termen al
enumerării) în aceeaşi inefabilă "corolă de minuni a lumii".
Ideile poetice cu valoare gnomică sunt comunicate într-un discurs liric modern, în versuri albe
de o metrică variabilă, cu libertăţi ritmice bazate pe accente afective care dau fluenţă gândului
neîngrădit.
“S-ar putea spune că, într-o primă etapă a creaţiei sale, anterioară volumului “În marea trecere”,
protagonistul spectacolului liric este modelat în esenţă după chipul schiţat în “Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii”, al subiectului non-problematic, al eului stihial, deschis comunicării osmotice cu
exteriorul.” (Ion Pop)

“Câteodată datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-l

lămurim, ci să-l adâncim aşa de mult, încât să-l prefacem într-un
mister şi mai mare.”
Lucian Blaga, Pietre pentru templul meu