Enigma Otiliei -George Calinescu (Comentariu literar): George Calinescu este o fire paradoxala.

Pe de o parte, el ramane probabil cel mai important critic si istoric literar roman, fiind autorul Istoriei literaturii romane de la origini pana in prezent. Pe de alta parte, Calinescu isi dezvaluie in publicistica si o latura ludic-satirica, facand critica sociala justificata prin urmatoarea confesiune: Sunt latin si setea de a cunoaste si deci de a clasifica oamenii ma devora. Astfel, in momentul in care hotaraste sa scrie romanul Enigma Otiliei, George Calinescu este influentat de ambele laturi ale personalitatii sale./ Predominanta in realizarea romanului este tehnica balzacianismului, prezenta in roman prin insasi tema acestuia, caricatura societatii bucurestene de la inceputul secolului al XX-lea, degradata sub puterea mistificatoare a banului, intreaga actiune a romanului construindu-se in jurul averii lui mos Costache Giurgiuveanu, care concentreaza faptele si reactiile tuturor celorlalte personaje, interesate mai mult sau mai putin de mostenire./ Ideea paternitatii, o alta caracteristica a balzacianismului, este nucleul epic al romanului, fapt confirmat de Calinescu insusi, care-si intitulase initial romanul Parintii Otiliei. Sentimentele paterne ale lui Costache Giurgiuveanu pentru Otilia sunt invinse de avaritia personajului, el neputand asigura fe-fe-fetitei lui traiul in viitor, aceasta fiind nevoita sa se marite cu Pascalopol. Acesta, la randul lui, nu-si defineste foarte bine sentimentele fata de Otilia, nu stie cat o iubeste ca un tata si cat tine la ea ca la o iubita, nu poate distinge ce e patern si ce e viril in relatia sa cu tanara Otilia./ Autorul preia insa, polemic, tehnica balzaciana. Romanul intruneste, asadar, spiritul clasic balzacian, cu elemente de factura romantica si cu trasaturi puternice ale romanului modern, realist si obiectiv, prin introspectia si luciditatea analizei psihologice a personajelor, din care se desprind psihologii derutante (Otilia), degradari psihice ca senilitatea (Simion), consecintele ereditatii (Aurica o reediteaza pe Aglae, iar Titi pe Simion)./ Elementele romantice se adauga celor balzaciene prin cateva trasaturi evidente: folosirea antitezei in caracterizarea unor personaje, Felix cu Titi, Otilia cu Aurica, mos Costache cu Pascalopol, se opun prin trasaturile esentiale: inteligenta, ambitie, frumusete, delicatete, farmec, generozitate, in antiteza cu debilitatea mintala, apatia, uratenia, acreala, rautatea, invidia, avaritia. Descrierea Campiei Baraganului intr-un registru fantastic este un alt argument pentru elementele romantice./ Tipologia personajelor este construita artistic de Calinescu, prin aceea ca fiecare erou al romanului este dominat de o trasatura de caracter puternica, definindu-l in esenta sa morala. Totusi, majoritatea eroilor din Enigma Otiliei, depasesc tipologia in care se vad incadrati odata cu prima aparitie in roman prin ceea ce estetica moderna numeste ambiguitate. Faptul ca personajele sunt luate din realitatea acestei societati: avarul, parvenitul, demagogul, reprezinta o caracteristica a realismului romanului, iar acea trasatura de caracter dominanta la unele personaje evidentiaza elemente ale clasicismului./ Incipitul romanului, gradat, cu evolutie lenta, fixeaza cu precizie timpul si spatiul actiunii (Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim [...].), inaugurand in roman tehnica descriptiva predilecta la G. Calinescu, a decorurilor patinate de timp, a detaliilor dense, puse sub lupa si analizate cu multiple conotatii. Treptat, in cadrul observatiei de tip realist sunt cuprinse noi spatii si noi personaje, cu sugestii pentru conflictul care urmeaza./ Protagonistii sunt Otilia si Felix, un cuplu atipic pentru societatea in care se consuma idila, ei traind o iubire adevarata, profunda, fata de celelalte cupluri. Tanarul Felix se adapteaza unei situatii insolite creata de convietuirea a doua familii: familia lui Costache Giurgiuveanu si clanul

Tulea. Intalnind-o pe Otilia, se indragosteste de aceasta, dar iubirea esueaza deoarece fata il alege pe bogatasul Leonida Pascalopol, prieten de familie./ Finalul reia, simetric, imaginea strazii Antim, revazuta dupa multi ani de Felix Sima. Romanul este o scriere ciclica, pornind dintr-un punct initial pentru a se opri exact in locul de plecare, in strada Antim, insa pe o alta bucla temporala. Este un final inchis, care comunica destinul personajelor implicate in conflictul principal: Stanica Ratiu s-a despartit de Olimpia si s-a casatorit cu Georgeta, devenind un om de mare influenta, Pascalopol s-a casatorit cu Otilia, dar, om de bun gust si de buna credinta, ii reda libertatea, Felix isi implineste cariera, devenind medic de succes, iar amintirea strazii unde odinioara mos Costache Giurgiuveanu ii spunea ezitant -Nu-nu-nu stiu... nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc..., acum parasita, dupa tragerea cortinei, ii revine obsedant in minte./ Pe parcursul celor douazeci de capitole, naratorul este heterodiegetic, omniscient si omniprezent, relatarea facandu-se pe un ton neutru si impersonal, fara interventii in actiune si fara opinii personale. Viziunea narativa este dindarat, autorul folosind focalizarea progresiva, de la cea externa, prin prezentarea riguroasa si detaliata a reperelor spatiale si temporale ale actiunii (descrierea strazii Antim, a interioarelor, a detaliilor arhitectonice etc), la focalizarea interna si la focalizarea zero, prin care autorul ofera imaginea completa a unei lumi. Punctul de vedere este neutru, desi uneori renunta la acesta si se implica subiectiv./ Stilul lui George Calinescu din acest roman, se remarca, intre altele, prin tehnica detaliului, ca efect al oglindirii ca metoda de creatie, preluata din romanul de tip balzacian, ce ofera un volum apreciabil de informatii, prin care se accentueaza caracterul verosimil al lumii create si se definesc, extrem de sugestiv, personajele, in mod indirect, prin mediul de viata, prin obiecte preferate, prin amenajarea interioarelor etc. Se observa, in acelasi timp, arta portretului, cultivata de scriitor cu rafinament, prin corelatie deplina intre detaliul fizic si trasaturile de caracter ale personajelor, portrete memorabile fiind cele realizate lui Costache Giurgiuveanu, Aglaei Tulea, Otiliei etc./ Dupa cum sugereaza si enuntul cu care se incheie romanul Aici nu sta nimeni - , viziunea caricaturala despre lume a lui George Calinescu dezvaluie in fapt o realitate dramatica: contaminata de carente morale si psihologice majore, societatea burgheza de la inceputul secolului al XX-lea se clatina puternic, asteptandu-si naruirea./ Vorbind despre directia pe care trebuie sa o urmeze romanul romanesc, daca sa fie balzacian, stendhalian, tolstoian sau proustian, George Calinescu argumenta ca trebuie sa fim cat mai originali, si ceea ce confera originalitate unui roman nu este metoda, ci realismul fundamental, (...) literatura nu e in legatura cu psihologia, cu cu sufletul uman.