EU NU STRIVESC COROLA DE MINUNI A LUMII

1. Poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” de Lucian Blaga este o artă poetică, poezie ce
prezintă idei despre menirea poetului în univers, viziunea sa despre lume și rolul artei sale. Este
modernă prin limbajul ambiguu, prin încălcarea rigorilor prozodiei clasice: măsură variabilă, vers liber,
ingambament („Lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns/ în adâncimi de întuneric…”) prin
intelectualism dar și prin noutatea metaforei (misterul este sugerat aici de metafora „vraja nepătrunsului
ascuns”, iar „lumina” sugerează cunoașterea).

2. Tema poeziei este cunoașterea poetică, act de exprimare artistică autentică a eului liric blagian. Aceasta
este de tip luciferic, artistic, intuitiv, definind viziunea despre lume specifică autorului.

3. Ideea cunoașterii se construiește în primul rând pe motivul luminii, foarte prezent în volumul Poemele
luminii, aici fiind asociat pe de o parte eului liric (în urma actului artistic), dar și oamenilor de știință (în
urma cunoașterii raționale); în al doilea rând, luna, care prin lumina difuză mărește taina nopții, este
asemănată cu efectul actului artistic al poetului ce îmbogățește tainele lumii.

4. Viziunea despre lume se construiește în jurul ideii de mister. Pentru Blaga există două modalităţi de
cunoaştere a tainelor universului: cunoaşterea luciferică sau „minus cunoaşterea”, care mărește misterul,
şi cea paradisiacă sau „plus cunoaşterea”, care descifrează misterul. Rolul poetului nu este de a descifra
tainele lumii şi de a le ucide astfel (“lumina altora/ sugrumă vraja nepătrunsului ascuns”), ci de a le spori
misterul prin actul de creație artistică (“eu cu lumina mea sporesc a lumii taină”).

5. Lirismul poeziei este unul subiectiv. Mărcile lexico-gramaticale ce denotă prezența eului liric în text
sunt pronumele personal „eu” ce apare de mai multe ori în textul poetic dar și verbe de persoana I: „nu
strivesc”,„nu ucid”, „iubesc”, expresii ale stării interioare extaziate ale poetului.

6. Prozodia este specifică poeziilor moderne. Astfel întâlnim aici versul liber precum și măsura
variabilă (între două și treisprezece silabe). O notă prozodică modernă este și ingambamentul (reluarea
ideii dintr-un vers în următorul care va fi scris cu literă mică): „Lumina altora/sugrumă vraja nepătrunsului
ascuns/în adâncimi de întuneric...”.

7. Poezia conține 3 secvențe lirice. Prima secvență începe cu pronumele personal de persoana I „eu”,
menționat pentru prima dată în titlu și apărut de 7 ori în poezie. Aceasta conturează exacerbarea eului
creator în raport cu lumea exterioară, influență expresionistă în poezie. Verbele de persoana I „nu
strivesc”, „nu ucid” definesc cunoașterea luciferică, exprimând refuzul de a distruge cu mintea tainele
acestui univers. Metafora misterului („corola de minuni a lumii”), comună cu titlul poeziei este dezvăluită
în enumerația ulterioară a locurilor ce ascund vraja universului nostru. Acestea apar ca experiențe unice
pe parcursul vieții ființei („în calea mea”). Astfel florile denumesc frumosul, viața și germinația lumii,
ochii trimit la suflet, la profunzimea interioară a omului, buzele denotă farmecul cuvintelor dar și al
iubirii iar mormintele trimit înspre moarte.
8. Și a doua secvență reflectă o legătură între lirism și filosofie, enunțând conceptul cunoașterii prin
metafora luminii și prin comparația cu luna. În contextul luminii altora, care prin rațiunea lor
„sugrumă vraja nepătrunsului ascuns în adâncimi de întuneric”, lumina lui definește cunoașterea
luciferică ce sporește misterul lumii. Acest efect de potențare a tainelor se realizează la Blaga prin creația
artistică, prin poezie, și se aseamănă cu efectul pe care lumina difuză a lunii îl produce asupra obiectelor,
distorsionându-le formele și creând un joc al umbrelor.
9. Ultima secvență conține ultimele două versuri și reia, în sens conclusiv, enumerația din prima
secvență, adăugând apropierea afectivă: „căci eu iubesc/şi flori şi ochi şi buze şi morminte.” Cunoașterea
tainelor existenței precum iubirea, sufletul, moartea, frumusețea nu se realizează deci cu ajutorul rațiunii
și al înțelegerii logice, ci prin iubire pentru că iubirea protejează misterul. Astfel ele nu sunt pătrunse cu
mintea și „strivite” ci intuite și contemplate, mărindu-și frumusețea.