Eseu “Enigma Otiliei”

de George Calinescu

Critic si istoric literar, dar si romancier, poet si dramaturg, George Calinescu este o
personalitate remarcabila a literaturii romane. El s-a diferentiat programatic de
scriitorii epocii sale, devenind autorul primelor romane citadine de factura clasica,
nu analitice, nici psihologice, asa cum au scris Camil Petrescu.

Publicat in 1938, “Enigma Otiliei” apare la sfarsitul perioadei interbelice, de

puternica afirmare a acestei specii. Opera lui George Calinescu este un roman
realist de tip Balzacian. Astfel, realismul se caracterizeaza prin tema, simetria
semnificativa(inchisa), specificul secventelor narative, portretizarea personajelor.

 Balzacianismul este ilustrat chiar de la inceput prin grija pentru precizarea

locului si timpului actiunii: “Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu
putin inainte de orele zece, un tanar de vreo 18 ani, imbracat in uniforma de
licean, intra in strada Antim”.

Tot de balzacianism tine si structura personajelor, incadrate in tipare diferite.

Felix Sima este tanarul onest; mos Costache Giurgiuveanu este tipul avarului,
Otilia ilustreaza feminitatea, tipul cochetei; Leonida Pascalopol este aristocratul
rafinat; Aglae Tulea este baba absoluta; Aurica Tulea este fata batrana; Simion
Tulea dementul senil; Stanica Ratiu arivistul.

 De asemenea, este un roman modern prin interesul pentru procesele psihice

deviante, motivate prin eriditate si mediu. Simion Tulea reprezinta categoria
estetica a uratului, grotescului. Titi, fiul retard care se indreapta spre
dementa., este o copie a tatalui. Aurica, fata batrana, invidioasa si rea, este o
copie a mamei, obsesia fiicei este casatoria iar a mamei este mostenirea.
 Tema romanului este imaginea burgheziei bucureștene de la începutul
secolului al XX-lea, prezentată în aspectele ei esențiale, sub determinare
social-economică, unde banul reprezintă o valoare în societatea degradată
moral, pe fundalul căreia se proiectează maturizarea unui tânăr, care înainte
de a se împlini în carieră, trăiește experiența iubirii și a relațiilor de familie.

Un episod semnificativ care ilustrează tema este reprezentat de momentul venirii

lui Felix Sima, nepotul lui moș Costache Giurgiuveanu în București, pentru a urma
Facultatea de Medicină. Ajungând la casa acestuia, descrisă cu multe detalii
arhitecturale, ca și strada, Felix este întâmpinat într-un mod ciudat de unchiul său.
Fiica adoptivă a lui Costache, Otilia Mărculescu, o tânără de aceeași vârstă cu el, îl
primește cu multă căldură și îl conduce pe băiat într-o camera unde restul familiei
se strange la jocurile de cărți. Astfel, Felix îi cunoaște pe Leonida Pascalopol, un
moșier bogat, prieten de familie, pe Aglae Tulea, sora lui Costache, pe Simion
Tulea, soțul acesteia, și pe Aurica, fiica de 30 de ani a Aglaei. In timp ce ceilalți
jucau table și mai apoi cărți, tânărul Felix, viitor medicinist, își aduce aminte de
felul în care a ajuns orfan, cum murise mama sa și cum tatăl lui fusese distant față
de copil, lăsându-l să crească mai mult prin internate. După un timp, Otilia își
amintește de el și îi aduce două prăjituri (crezând că îi este foame) și îl trimite să
doarmă chiar în camera ei, unde Felix observă o dezordine generală.

Un alt episod semnficativ pentru tema socială abordată de autor este episodul în
care moș Costache se împiedică și cade în casă. Aflând întâmplarea aceasta, Aglae,
sperând într-o apropiată moarte a fratelui ei și la moștenire, se grăbește să cheme
doctoral și merge la Costache acasă. Deși bătrânul își revine rapid, Aglae și
Stănică fac tot ceea ce pot pentru a-l aduce într-o stare gravă, mâncând de față cu el
toate bunătățile strânse cu greu de bătrân, spre durerea acestuia. Felix îl roagă pe
Pascalopol să îi ajute, iar acesta aduce un doctor de renume, Stratulat, care observă
că bătrânul nu are nimic, însă le spune că în cazul unui alt atac Costache nu ar
supraviețui. Aceste evenimente surprind realist două tipologii de caractere umane,
ghidate de interese diferite: obsesia banilor pentru parveniți și dorința de a oferi
ajutor pentru cei ce nu se lasă influențați de puterea banului.

 Titlul iniţial a fost „Părinţii Otiliei” ilustrând motivul paternităţii, de factură

balzaciană. El a fost schimbat, enunţând o trăsătură importantă de caracter a
eroinei. Fiind alcatuit din doua substantive, unul comun (“enigma”) si unul
propriu (“Otiliei”). In sens denotativ, enigma semnifica un lucru greu de
inteles, nelamurit, ascuns sau o taina, un mister, iar substantivul propriu
semnifica un nume oarecare. In sens conotativ, titlul duce cu gandul la
misterul personajului Otilia, care este ca o ghicitoare sau un joc distractiv
greu de descifrat de catre ceilalti. Astfel, legatura dintre titlu si ideea textului
devina stransa cand incercarea lui Felix de a o intelege pe Otilia este in
zadar, dar si a lui Pascalopol in final.
 Romanul este alcatuit din douazeci de capitole, numerotate cu cifre, fara
titluri si construit pe mai multe planuri narative care urmaresc destinul unor
personaje prin acumularea detaliilor: al membrilor clanului Tulea, destinul
Otiliei, al lui Felix.
  Conflictele operei sunt exterioare și sunt întâlnite în cele două planuri
narative prezente în roman. În planul moștenirii lui Costache Giurgiuveanu
se desfășoară conflictul succesoral în care se implică clanul Tulea. În planul
destinului tânărului Felix Sima, se poate observa un conflict între cei doi
pretendenți la mana Otiliei, Pascalopol si Felix, care luptă cu arme diferite
pentru a-și împlini dragostea alături de Otilia.
 Incipitul romanului realist fixeaza veridic cadrul temporal (“intr-o seara de
la inceputul lui iulie 1909”) si spatial (descrierea strazi Antim, a arhitecturii
casei lui Mos Costache, a interioarelor). Tot acum sunt prezentate, intocmai
ca pe o scena aglomerata, principalele personaje, sugerandu-se astfel
conflictul. Finalul consemnează destinele personajelor: Otilia se căsătoreşte
cu Pascalopol în străinătate apoi divorţează şi devine nevasta unui conte.
Felix ajunge profesor universitar, medic de prestigiu, autor de tratate de
medicină, bine căsătorit. Mânat de amintiri, Felix revede casa lui moş
Costache, nelocuită şi curtea năpădită de scaieţi şi-i răsună limpede în urechi
cuvintele bătrânului din prima zi: „Aici nu stă nimeni.”
 Perspectiva narativă în romanul ”Enigma Otiliei” este una obiectivă, cu
narator omniscient, omniprezent, detașat, sobru, narațiune la persoana a III-a
și viziune “dindărăt”.
 Pentru portretizarea personajelor, autorul alerge tehnica balzaciana a
descrierii mediului si a fizionomiei, facand posibila deducerea trasaturilor de
caracter. Portretul Balzacian porneste de la caracterele clasice, carora
realismul le confera dimensiune sociala si psihologica.

Naratorul ofera detalii despre starea civila si gradele de rudenie ale personajelor,
reunite la jocul de table, la inceputul romanului. Singurii intrusi sunt Felix si
Pascalopol. Prin caracterizare indirecta(fapte, gesturi, comportament..)se
completeaza fisele biografice ale personajelor.

O exceptie o constituie portretul Otiliei, realizat prin tehnici moderne:

comportament si reflectarea poliedrica. Otilia este fascinanta si exercita o atractie
irezistibila pentru majoritatea celor din jur. Ea este expensiva, capricioasa, dar si
onesta. Ii declara lui Felix ca l iubeste dar oscileaza intre acest sentiment si
echilibru.

 In concluzie, Enigma Otiliei este un roman realist dar depaseste modelul

realismului clasic, este, dupa cum s-a spus, de un balzacianism fara Balzac,
prin spiritul critic si polemic, prin valorificarea unor elemente moderniste.