,,Floare albastră”
de Mihai Eminescu
-poezie romantica-
- idilă filozofică-
- «Iar te-ai cufundat în stele
Și în nori și-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.
În zadar râuri de soare
Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile Asire
Și întunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare -
Nu căta în depărtare
Fericirea ta, iubite»!
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi părul.
Ah! ea spuse adevărul;
Eu am râs, n-am zis nimica.
- «Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se prăvale
În prăpastia măreață.
Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină
Și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.
Și mi-i spune-atunci povești
Și minciuni cu-a ta guriță,
Eu pe-un fir de romaniță
Voi cerca de mă iubești.
Și de-a soarelui căldură
Voi fi roșie ca mărul,
Mi-oi desface de-aur părul,
Să-ți astup cu dânsul gura.
De mi-i da o sărutare,
Nime-n lume n-a s-o știe,
Căci va fi sub pălărie -
Ș-apoi cine treabă are!
Când prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vară,
Mi-i ținea de subsuoară,
Te-oi ținea de după gât.
Pe cărare-n bolți de frunze,
Apucând spre sat în vale,
Ne-om da sărutări pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Și sosind l-al porții prag,
Vom vorbi-n întunecime:
Grija noastră n-aib-o nime,
Cui ce-i pasă că-mi ești drag»?
Înc-o gură și dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună!
Ce frumoasă, ce nebună
E albastra-mi, dulce floare!
..............
Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră -
Floare-albastră! floare-albastră!...
Totuși este trist în lume!
TEMA IUBIRII SI A NATURII LA EMINESCU
-Mihai Eminescu - ultimul mare romantic european
- tema fundamentala a operei sale: tema iubirii si a naturii
Natura - doua planuri: terestru si cosmic, interferate
a. Planul naturii terestre - motive romantice: codrul, izvoarele, salcamul, teiul, lacul
- Elem nat ocrotitoare, calde, participand la framantarile poetului, construind
cadrul potrivit pentru dragoste si meditatie
- ,,Dorinta”, ,,Floare albastra”
- Natura - spatiu al mortii ,,Mai am un singur dor”
b. Planul naturii cosmice - cadrul nocturn
- Motivele romantice (luna, stelele, luceferii) participa direct la sentimentul
iubirii umane
- Iubirea eminesciana nu este un sentiment ocazional, ci unul fundamental, la
care participa tot Universul, acesta fiind martor al ritualului indragostitilor

IDILA FILOZOFICA - POEZIE ROMANTICA

Def. idilei: Specie a liricii peisagiste si erotice, care prezinta iubirea intr-un chip idealizat, intr-un
cadru rustic, fiind ilustrate imagini artistice si figuri de stil in care e ,,desenata” iubirea, puternicele
trairi interioare, dar si tablourile din natura.

Contextul aparitiei
- ,,Floare albastra”, de Mihai Eminescu (1850 - 1889)
- Scrisa in 1872 si publicata in 1873 in revista ,,Convorbiri literare”
- Motiv poetic romantic: ..floare albastra” preluat din literatura germana
- - sentimentul de dragoste si proiectarea iubirii in infinit
- Tema iubirii si a naturii imbogatita cu profunde idei filosofice, ce anunta marile creatii
eminesciene, ,,Luceafarul”
SEMNIFICATIA TITLULUI
- Motivul ,,florii albastre” - romanticul german Novalis - implinirea iubirii ideale dupa moarte
- - poezia italianului Leopardi - puritatea iubirii/iubitei
- In opera amintita, motivul aspitatia spre iubirea ideala posibila, proiectata in viitor, dar si
imposibilitatea implinirii cuplului din cauza incompatibilitatii lumilor celor doi
indragostiti.
- Alta interpretare - folclorul romanesc, unde ,,floarea de-nu-ma-uita” - iubirea implinita ramane
vesnic in amintirea omului indragostit
TEMA
- Aspiratia poetului spre iubirea ideala, spre perfectiune, care nu se poate insa implini. Ultimul
vers al poeziei sugereaza pesimismul eului liric si ideea poetica a tristetii si a nefericirii
poetului in fata neputintei, imposibilitatii implinirii cuplului

STRUCTURA POEZIEI
- Poezia este alcatuita din patru secvente lirice: doua ilustreaza monologul liric al iubitei, iar
celelalte doua contin monologul lirico-filosofic al eului liric/poetului.
- Incipitul este o interogatie retorica a iubitei, adresata barbatului visator, ,,cufundat in stele”
 Prima secventa
-cuprinde primele trei strofe si exprima monologul iubitei, care incepe prin situarea iubitului
intr-o lumea superioara
- acesta se afla intr-o lume metafizica, fiind ,,cufundat in stele/ Si in nori, si-n ceruri nalte”,
ceea ce semnifica portretul omului de geniu
- eul liric mediteaza asupra unor idei filosofice profunde, superioare, exprimate prin cate
elemente care simbolizeaza cultura, istoria, cunoasterea, maretia si geneza Universului.
Aceste elemente reprezinta inaltimea spirituala si faptul ca isi cunoaste si accepta conditia
de geniu: ,,campiile Asire”, ,,intunecata mare”, ,,piramidele-nvechite”
- Prin monologul adresat, retoric, iubita il indeamna sa abandoneze aceste idealuri si sa
accepte fericirea terestra: ,,Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!” (imperativ, Vocativ)

Secventa a doua
- Apare in strofa a patra si cuprinde monologul liric al poetului, in care se
accentueaza superioritatea preocuparilor si a gandirii sale, anticipand finalul
poeziei
- Iubita este ,,mititica”, adica imatura, copilaroasa, pragmatica si inferioara din punctul
de vedere al eului liric. Acesta recunoaste ca ,,ea spuse adevarul”, dar se desprinde
o usoara ironie din cuvintele sale ,,eu am ras, n-am zis nimica”. Aceasta atitudine
superioara reprezinta neputinta omului de geniu de a fi fericit cu acest tip de iubire,
adica iubirea terestra.

Secventa a treia
- Cuprinde strofele 5-12 si contine monologul liric al iubitei. Acesta incepe printr-o chemare a
iubitului in mijlocul naturii, ale carei elemente sunt specifice liricii eminesciene: codrul,
izvorul, vaile, stancile, prapastiile, aflate in armonie desavarsita cu starile indragostitilor.
,,- «Hai în codrul cu verdeață,/ Und-izvoare plâng în vale,/ Stânca stă să se prăvale /În
prăpastia măreață.”
- Jocul dragostei este prezent in aceasta poezie, gesturile tandre, soaptele,
declaratiile erotice si chemarile iubirii avand o nota de veselie. Acestea contruiesc un
adevarat ritual erotic. De remearcat este autoportetul scurt pe care iubita si-l face :
,,Voi fi rosie ca marul, /Mi-oi desface de-aur parul”, de unde reies fiorul si emotia
intalnirii cuplului.
- O idee intalnita frecvent si in alte poezii de dragoste/erotice este accentuata si in
versurile poeziei ,,Floare albastra”, si anume ideea izolarii cuplului de indragostiti
de restul lumii. ,,Caci va fi sub palarie”, ,,Grija noastra n-aib-o nimeni,/ Cui ce-i pasa
ca-mi esti drag?” Arta iubirii este descrisa de catre fata iubita prin gesturi duioase,
chiar provocatoare/ademenitoare: ,,Te-oi tinea de dupa gat”, ,,Ne-om da sarutari pe
cale”.

Secventa a patra
- Cuprinde ultimele doua strofe si constituie monologul lirico-filosofic al poetului, incarcat de
profunde idei metafizice. Poetul este uimit de frumusetea si perfectiunea fetei, trairi
exprimate prin propozitia exclamativa ,,Ca un stalp eu stam in luna”, iar superlativul fetei
sugereaza visul pentru iubita ideala: ,,Ce frumoasa, ce nebuna…”
Punctele de suspensie aflate inaintea ultimei strofe indeamna la meditatie privind implinirea iubirii
ideale, perfecte, ce nu poate fi realizata, idee exprimata apoi in ultima strofa: ,,Și te-ai dus, dulce
minune,/ Ș-a murit iubirea noastră -/ Floare-albastră! Floare-albastră!... / Totuși este trist în lume!
- Moartea iubirii sugereaza neputinta implinirii cuplului, deoarece cei doi apartin unor lumi
diferite: lumii obisnuite, banale (fata) si lumii metafizice,imaginare,ideale(omul de
geniu-poetul)
- In penultimul vers, motivul central al operei se repeta, simbolizand tanguirea, nefericirea,
tristetea poetului pentru imposibilitatea de a-si implini idealul in iubire.
- Ultimul vers, ,,Totusi este trist in lume” prezinta o simtire a omului de geniu specific
eminesciana, si anume lasarea unei raze de speranta pentru viitori, prin proiectarea
sentimentului si a dorintei intr-un timp nedefinit, candva. Aspiratia continua, fara final, a
omului de geniu pentru iubirea absoluta este o trasatura definitorie a personajului romantic.

Procedee artistice/figuri de stil

a. Expresivitatea timpului verbal: ca in toate poeziile de dragoste, predomina si aici timpul
viitor al verbelor, acestea exprimand trairile interioare, dorinta unei iubiri perfecte, care este
proiectata in viitor. Adica, fericirea eului liric va fi deplina doar daca ideea de iubire perfecta
s-ar indeplini. ,,vom sedea”, ,,mi-i tinea”
b. Figuri de stil
Arta poetica eminesciana este caracterizata de prezenta epitetului ,,dulce”, ce apare si in
textul dat de mai multe ori: ,,dulci ca florile ascunse”, ,,dulce netezindu-mi parul”, ,,dulce
minune”, ,,dulce floare”.
Epitete: ,,de-aur parul”, ,,albastra, dulce floare”
Comparatii : ,,dulci ca florile ascunse”, ,,voi fi rosie ca marul”
Personificari: ,,und-izvoare plang in vale”
c. Expresii populare
- Specific national - elemente de folclor: ,,de nu m-ai uita incalte” ,,nime-n lume n-a s-o
stie”
d. Prozodia
- Poezia este compusa din 14 catrene, cu o rima imbratisata, masura versurilor de
7-8 silabe, iar ritmul este trohaic.

,,Floare albastra” este nu numai o poezie de dragoste, ci si o meditatie asupra aspiratiei spre
absolut in iubire, deoarece Eminescu suprapune peste tema erotica, tema timpului, motivul
fundamental al creatiei sale romantice. Ideea de iubire absoluta, perfecta lasa intotdeauna loc
sperantei si proiectarii in viitor.