Poezia „Testament”

Testament – Schița analizei

Poezie ce deschide volumul Cuvinte potrivite, publicat în 1927.

1. Încadrare într-un curent/ specie.

Curent modernist

 ambiguitatea limbajului
 construiește metafore șocante
 prozodie inedită (măsura de 9-11 silabe, rima împerechiată),
strofe polimorfe
 ideea transfigurării socialului în estetic, în artă
 îmbrățișează estetica urâtului împrumutată de la scriitorul francez
Charles Baudelaire
Specie: artă poetică

 prezintă idei despre menirea poetului în univers, viziunea sa

despre lume, rolul artei sale.
2.Prezentarea temei

 tema– creația literară, o moștenire creată prin efort și inspirația și

lăsată unui fiu spiritual
 secvențe: – cartea e o „treaptă”, un pas al maturizării
– realitatea crudă se transformă în artă („din bube mucegaiuri și noroi/ Iscat-
am frumuseți și prețuri noi.”)

 dubla viziunea despre lume enunțată:

 prima, legată de estetica urâtului: se poate crea artă din
orice aspect al realității (chiar și din cele mai puțin
frumoase)
  a doua, prezintă rolul de făuritor al poetului care cultivă
în creația sa efortul personal pentru a filtra și transmite
sentimentele poporului său
3.Elemente de structură

 titlul
 în sens propriu reprezintă un act juridic ce exprimă
dorințele unei persoane după moarte, în special cele
legate de avere
 în sens conotativ, poezia devine o moștenire lăsată
urmașilor-cititori
 lirismul este subiectiv, mărcile subiectivității fiind pronume la
persoana I („străbunii mei”, „cartea mea”) sau verbe la persoana I
(„nu-ți voi lăsa”, „am ivit”, „am prefăcut”). Ipostaza eului liric este
cea a poetului responsabil, angajat social.
 compoziția
 prima parte: moștenirea lăsată de către poet (ca părinte spiritual)
cititorului este una spiritualizată („un nume adunat pe-o carte”)
 cartea este o legătură strânsă între generații: bătrâni- poet- fiu
 cartea este un element important al maturizării („cartea mea fiule
e o treaptă”) ce trebuie apreciat („Așeaz-o cu credință căpătâi”)
 partea a doua: despre creația poetică
 poetul filtrează și transformă realitatea (chiar urâtă și dureroasă)
în poezie ( sapa se schimbă în condei, brazda în călimară, graiul cu
îndemnuri pentru vite în cuvinte potrivite, zdrențele în muguri și
coronae, veninul în miere, bube și mucegaiuri în frumuseți și
prețuri noi,)
 partea a treia: procesul creației: interferența dintre inspirația
divină („slova de foc”) și efortul propriu („slova făurită”)