Platon, Republica ( comentariu de text filosofic)

Tema fundamental a dialogului Republica o constituie forma dreptii. Dreptatea n viziunea lui Platon ine de echilibrul sufletesc, de armonia luntric, de aceea dreptatea prezint primiul principiu al eticii platoniciene. Teoria Ideilor - nucleul filosofiei platonice se regaseste n Phaidon, Republica (cartile VI - VII), Banchetul si Phaidros. - Distinctia existenta sensibila/ existenta inteligibila este baza teoriei Ideilor; planul existentei sensibile este acela al realitatii aparente, accesibila cunoasterii prin simturi, lumea Pesterii care fundamenteaza opinii (doxa); planul existentei inteligibile este acela accesibil doar cunoasterii de tip rational, lumea din afara Pesterii, lumea Formelor Pure, a Ideilor, lumea metafizica a realitatii esentiale. - Dialectica metoda prin care se ajunge la cunoasterea Ideii, obiectul conoasterii adevarate (episteme); procedeul prin care ne ridicam din lumea sensibila n lumea suprasensibila, metafizica; n cunoasterea metafizica intervine intelectul analitic (dianoia) si intelectul pur (nous) Mitul pesterii este o imagine alegorica a lumii si a modului cum poate fi cunoscuta. Cadrul initial este pestera in care oamenii sunt legati in scaune cu fata la un perete pe care se vad umbrele partiale ale unor lucruri ce trec prin spatele oamenilor, lucruri aflate dupa un zid, dar luminate de un foc, ce arunca acele umbre pe perete. Legaturile ce tin oamenii prinsi in scaune simbolizeaza prejudecatile; peretele simbolizeaza ingradirea ce si-o fac oamenii singuri, prin prejudecati; umbrele reprezinta cultura oamenilor, bazata pe prejudecati, deci superficialitate, iar aceste umbre sunt si ele partiale, fiind doar scapari de dupa zidul din spatele oamenilor; acest zid reprezinta o piedica psihologica a oamenilor, frica, ce sta intre om si lumina; focul, adica "un soare", simbolizeaza intelepciunea si adevarul. Exista si o mentiune foarte importanta: oamenii sunt pusi in scaune si legati inca din copilarie, aceasta insemnand ca ei problema apare chiar din incipitul educatiei omului, este la baza ei. Urmeaza o fraza ce tine de psihologie, chiar de sociologie: "daca ei ar fi in stare sa vorbeasca unii cu altii, nu crezi ca oamenii nostri ar socoti ca, numind aceste umbre, pe care le vad, ei numesc realitatea?". Aici se explica modul de concepere a realitatii din punctul de vedere al acestor indivizi legati.Dialogul cu Glaucon, dialog format prin dialectica, are rolul de a indruma cititorul. Dialogul ofera raspunsul unor intrebari si afirmatii retorice. Al doilea cadru este o posibilitate, un viitor a ceea ce s-ar putea intampla daca oamenii ar fi dezlegati. Dezlegarea din lanturi inseamna insusirea gandirii, a mentalitatii filosofice sau cum zice Platon "vindecarea de lipsa lor de minte"; ridicatul din scaunul si privitul in jur reprezinta primul pas din educatia filosofica, acea contestare sau negare a ceea ce sti si inceputul cautarii adevarului, primul pas fiind cel mai dureros si greu; indreptarea privirii asupra focului si a obiectelor care provocau umbrele reprezinta a doua etapa a "gasirii adevarului", prin faptul ca a gasit prima forma de lumina, focul ceea ce e asemenea soarelui, si in acelasi timp reprezinta o mica dezamagire ce ar putea introarce omul din "drum", datorita faptului ca nu vede obiectele de stralucirea focului; observarea obiectelor sub lumina focului reprezinta inceperea redefinirii realitatii, a cunostiintelor asupra lumii. Al treilea cadru consta in drumul (calea) pe care trebuie sa il faca omul dezlegat pentru a in lumina soarelui. Suisul greu si pieptis simbolizeaza dificultatea schimbarii mentalitatii spre cea filosofica; primul contact cu lumina soarelui ce umple ochii omului cu lacrimi reprezinta

gasirea ratiunii si a primului adevar, prin care realitatea "adevarata" se va descoperii; lacrimile sunt in acest caz lacrimi de durere a ochilor fapt ce simbolizeaza intensitatea luminii, a adevarului, coplesitor pentru omul recent dezlegat. Suferinta produsa in urma acestei secventa reprezinta prima mare suferinta din devenirea unui filosof, unui "iluminat". Platon spune ca e mai bine sa se ia usor acest prim proces, prin metoda obisnuintei: "ar vedea mai lense umbrele, dupa aceea oglindirile oamenilor si ale celorlalte lucruri, apoi lucrurile insele a...i ar fi mai usor sa priveasca in timpul noptii ceea ce e pe cer si cerul insusi, privind deci lumina stelelor si a lunii mai curand decat, in timpul ziceli, soarele si lumina sa." Noaptea reprezinta un alt fel de intuneric, fata de cel din pester, o alt fel de lume; o lume in care lumina vine de la astre mai mici ca soarele, dar care ofera tot lumina adevarata. Acestea simbolizeaza al doilea "adevar" care produce noi redefiniri in mentalitate, noi filosofii "mici", dar care ofera o fericire puternica omului. Astfel sunt poetii, cei ce raman la etapa noptii. Al treilea cadru este "ziua" (nu noaptea). Cugetarile in legatura cu soarele reprezinta primele incercari de folosire a filosofiei, a ratiunii si a luminii oferite de "soare", iar toate acestea duc spre universul, "cum functioneaza" totul, si ajungand in final sa vada lumea lui veche, din exterior (obiectivitate). Platon mentioneaza sentimentu care apare atunci: mila fata de oamenii care inca sunt legati, astfel apare si intentia de a ii elibera, de a "da lumina. Urmatoarea secventa descrie sistemul social de valori: "daca ...ar exista laude si cinstiri si s-ar da rasplata celui mai ager in a vedea umbrele a...i" (superficiale si care produc si mai multa prejudecata), valori pe care omul ce a devenit liber si luminat nu poate sa si le insuseasca, cunoscand adevarul. Al patrulea cadru descrie intoarcerea omui liber in lumea celor legati: "acel om, coborand, s-ar aseza in acelasi scaun". Uitandu-se iar la umbre cu ochii plini de intunecime nu ar putea sa le vada, astfel oamenii din jurul lui l-ar socoti ca un handicapat, un om cu vederea corupta si deci nu ar merita sa se urce si ei la lumina. Acest cadru descrie situatia filosofului in contextul comunitatii, a societatii, adica de cele mai multe ori e judecat ca "nebun" sau chiar diavol. Aici apare acest paradox in viata de filosof: sa sti adevarul, sa cunosti lumina, sa vrei sa ajuti oamenii "orbi", dar sa nu poti datorita superficialitatii judecatii lor, datorita orgoliului lor. Acesta este stagiul cel mai dificil si mai frustrant din viata unui filosof... cauza care l-a determinat pe Platon sa compuna acest dialog. n concluzie cetatea sau statul ideal conceput n dialogul Republica nu este un proiect politic ci o analogie utilizata de Platon pentru a putea raspunde la ntrebarea ce indica tema dialogului: "Ce este dreptatea?". Astfel, teoria facultatilor si virtutilor sufletului, precum si proiectarea ei asupra ideii de stat, reprezinta un model pentru identificarea formei dreptatii ca oikeiopragia. Nici statul ideal, nici sufletul perfect armonizat n acord cu dreptatea, nu exista n lumea sensibila. n domeniul sensibil, al lucrurilor corporale, exista numai formele corupte ale Ideilor sau paradigelor (fie ca vorbim de Ideea de Cetate, fie de altele).