Cuplul Felix și Otilia

Romanul “Enigma Otiliei”,apărut in anul 1938,creionează o adevărată frescă a societății

românești de la începutul secolului al XX-lea,atât prin faptele relatate,cât și prin personajele
care participă la acțiune.
Fiind un roman realist-obiectiv de tip balzacian, “Enigma Otiliei” cuprinde personaje
tipologice care întruchipează avarul,perfidul,parvenitul,tânăra complexată,dar există și
personaje prezentate ca individualități puternic conturate.Personajele romanului stabilesc între
ele anumite relații,accentul căzând pe relația dintre Felix și Otilia.
În privința rolului și locului acestor două personaje în structura și în acțiunea
romanului,însuși autorul arată ca “Otilia nu e personajul principal(..),Felix și Otilia sunt acolo in
calitate de victime,de termeni angelici de comparație.”(acest lucru fiind afirmat in cartea
“Literatura română între cele doua războaie mondiale”.)Mai mult decât atât,Otilia este chiar un
personaj atipic prin comportamentul ei și aura sa misterioasă,manifestându-se diferit in
anumite momente ale acțiunii sau față de celelalte personaje ale romanului,în timp ce Felix
parcurge un drum al devenirii,din acest punct de vedere fiind un personaj de bildungsroman.
Relația dintre Felix și Otilia este reliefată prin acțiunea și conflictele prezente in roman,
precum și în diversitatea modalităților de caracterizare folosite de autor.
Mai întâi,în ceea ce privește acțiunea,se observă că întâmplările romanului și
comportamentul personajelor sunt prezentate într-o viziune realist-obiectivă,prin prisma unui
narator omniscient și de aceea relatarea întâmplărilor se face la persoana a III-
a.Totodată,viziunea realistă se manifestă și in ceea ce privește personajele,ele fiind privite în
strânsă legătură cu societatea căreia îi aparțin și prezentate in mod obiectiv.
Astfel,din acțiune,despre Felix aflăm ca este fiul doctorului Sima din Iași,orfan de mamă
și apoi de tată,fiind prezentat astfel de autor: “Se numea Felix Sima și sosise cu o oră mai
înainte in București,revenind de la Iași,unde fusese elev in clasa a VIII-a al Liceului
Internat.Sfârșise liceul trecând și examenul de capacitate,și acum venea in București la tutorele
său,Costache Giurgiuveanu.”Felix moștenise o casă și un depozit de bani,pe care urma să le
administreze Costache Giurgiuveanu,devenind tutorele său.
La rândul ei,Otilia este un personaj care are legătură directă atât cu tema,cât și cu titlul
romanului.Tematic,romanul vizează viața burgheziei bucureștene,relațiile de
familie,dezumanizarea sub imperiul banului,pornind de la motivul moștenirii și al
paternității.Otilia aparține acestei societăți și unui anumit mediu familial,făcând însă o notă
aparte din Însușirile sale deosebite și intră în relație cu toate celelalte personaje,unele dintre
acestea luând statutul de părinți ai orfanei,interesați doar de averea ei.La acestea se adaugă și
tema iubirii,prezentă,de asemenea,in roman,care se referă in esență la relația dintre Felix și
Otilia.De fapt,și titlul inițial al romanului, “Părinții Otiliei” , pune in evidență ideea
paternității,iar titlul definitiv “Enigma Otiliei” reliefează caracterul enigmatic al eroinei,misterul
ce se desprinde din comportamentul ei,din atitudinea adoptată față de cei din jurul său.
O altă caracteristică a textului narativ,este surprinsă de incipitul romanului,prezentând
începutul acțiunii într-o seara a lunii iulie,in anul 1909 când “Felix Sima,un tânăr de vreo 18 ani
îmbrăcat în uniformă de licean intră in strada Antim”, prilej pentru autor de a descrie
arhitectura și aspectul clădirii.(George Călinescu având cunoștințe foarte vaste a patru culturi
diferite in materie de artă și literatură)Încă de la sosire,tânărul Felix o cunoaște pe Otilia
Măculescu,fata celei de-a doua soții a lui Giurgiuveanu,o parte din familia
Tulea(Aglaie,Aurica,Simion) și pe moșierul Leonida Pascalopol,protectorul Otiliei.Ca în orice
roman realist-obiectiv,autorul le face tuturor personajelor scurte descrieri prin care reliefează o
parte dintre trăsăturile lor fizice și anticipează trăsăturile lor morale dominante.
În continuarea incipitului,în primul dintre planurile narative este urmărită idila celor doi
orfani,care se brodează pe o serie de scene ce au ca punct central moștenirea averii lui Moș
Costache și “dramele” familiei Tulea.Motivul zbuciumului lui Felix este însă Pascalopol sau,mai
bine zis,relația acestuia cu Otilia,căreia tânărul nu îi găsește nicio explicație,in ciuda strădaniilor
fetei de a-l face să înțeleagă adevărul.Felix o iubește pe Otilia,se simte atras de ea și gelos,îi
adresează o scrisoare cerându-i să nu mai fie vizitată de Pascalopol,dar în urma unei discuții cu
acesta renunță la pretențiile sale.Deși cei doi sunt mereu alături,idila lor nu se
împlinește,întrucât Otilia nu vrea ca prin firea ei capricioasă sa fie o piedică in calea realizării
profesionale a lui Felix și părăsește pentru totdeauna casa lui Giurgiuveanu.
Otilia Mărculescu este “eroina mea lirică”, proiecția autorului in afară, “tipizarea mea în
ipostaza feminină “ (George Călinescu).Este cel mai modern personaj al romanului,atât prin
tehnicile de realizare, cât și prin problematica sa existențială , reprezentând tipul
feminității.Insă, George Călinescu apelând la modalitățile moderne de construire a personajului,
precum reflectarea poliedrică,imaginea Otiliei se relativizează , deoarece este privită din
unghiuri diferite.De aceea, în funcție de celelalte personaje, “ apar în carte ,de fapt, mai multe
Otilii”.Una copilăroasă,tandră,loială,a lui Felix ,alta capricioasă,atrasă de lux,având nevoie de
protecție,a lui Pascalopol,o a treia “fetiță” plină de tact a lui Moș Costache și nu în ultimul rând
cea de a patra: zăpăcită,dezmățată,străină,de care vorbește mătușa Aglae(Literatura română
între cele doua războaie mondiale,lucru afirmat de Crohmălniceanu).
Toate aceste modalități de caracterizare,uimitoare prin diversitatea lor,contribuie
hotărâtor la conturarea unui personaj original și complex,din punctul meu de vedere,un
amestec de naturalețe,eleganță,spontaneitate ,dar și de profunzime și inteligență.Tocmai prin
acest contrast de calități,eroina sporește enigma din jurul ei.
Felix Sima,definit chiar de Călinescu “martor și actor”,deschide romanul prin descrierea
casei lui Costache Giurgiuveanu,privită in detaliu și îl încheie cu aceeași imagine a clădirii văzute
din perspectiva eroziunii timpului.Romanul pune in centrul narativ al acțiunii formarea
personalității lui Felix,de aceea poate fi considerat,din acest unghi,un
bildungsroman.Comportamentul,gesturile,atitudinile,faptele,conturează,indirect,o structură de
intelectual,o fire rațională,lucidă,cu o mare nevoie de certitudini,o fire analitică și un spirit de
observație foarte dezvoltat.
Otilia reprezintă pentru Felix mai degrabă o imagine idealizată decât o femeie pe care o
iubește cu adevărat.Misterul personajului feminin este generat de trăsăturile contradictorii ale
cochetei cu temperament de artistă și susținut prin tehnicile moderne de portretizare.
Așadar, Cuplul Otilia-Felix aduce in centrul acțiunii doua tipuri umane distincte, care au
in comun nu doar sensibilitatea, ci si forța interioara de a renaște prin iubire in spiritul
propriului eu. Felix este tipul intelectualului superior, pragmatic si echilibrat, care își găsește
împlinirea afectivă în instituția maritală si împlinirea profesională într-o carieră strălucită, iar
Otilia tipul femeii zglobii, vesele, dornice de afecțiune, amestec de superficialitate si
profunzime, care își găsește împlinirea într-o viață aventurieră, într-o carieră de artistă, în care
poate juca si schima rolurile fără a afecta pe celălalt si fără a fi nevoită să renunțe la sine.
Importante sunt,în privința evidențierii însușirilor celor două personaje,și evenimentele
în care sunt implicate. O primă secvență relevantă pentru relația dintre cele două personaje
este cea în care Felix îi mărturisește Otiliei că o iubește prin intermediul unei scrisori. Fata nu
reacționează în niciun fel la declarația de dragoste a lui Felix și, într-un gest de disperare
nebuneasc, tânărul fuge de acasă. Otilia îl caută peste tot cu trăsura, iar când, în sfârșit îl
găsește în parc, așezat pe o bancă încărcată cu zăpadă, comportamentul ei este la fel de neclar
și misterios ca întotdeauna, lăsând loc în sufletul lui Felix dezamăgirii și nedumeririi.
Conversația tinerilor evidențiază cele afirmate: „-Ce copil ești! Ți-am citit scrisoarea, dar am
uitat, știi că sunt o zăpăcită.[…](-Otilia, e adevărat? Mă iubești?) – Ei, ei, nu ți-a spus nimeni că
te urăște.” Iar cel de al doilea episod este cel al ultimei întâlniri a lui Felix cu Otilia,înaintea
plecării ei din țară împreună cu Pascalopol.Din discuția lor se desprinde faptul că Otilia vede
iubirea ca o dăruire totală,dar crede că pentru o fată reușită in viață nu înseamnă studiu și
energie,ci fericirea constă in farmecele pe care femeia le poate împrăștia în jurul ei.Așa se
explică faptul că ea îl părăsește pe Felix din dorința de a nu fi o piedică in calea realizării lui
profesionale.
 Obsedată de trecerea timpului,eroina afirmă că “Succesul nostru in viață e o chestiune
de viteză,iubite Felix “ sau “ Voi,la douăzeci și unu de ani sunteți copii și la treizeci de ani abia
vă însurați. Când voi avea treizeci de ani însă, pentru mine a început declinul”. Din aceste vorbe
se creionează in mod direct caracterul precaut și calculat al Otiliei,maturitatea pe care o avea
dar și zbuciumul ei sufletesc existent odata cu trecerea ireversibilă a timpului
Otilia îi mărturisește cu nonșalantă : “ Sunt o nebună Felix , nu trebuie sa te iei după
mine.” Sau se întreabă : “ Ce tânăr de vârsta mea îți închipui ca m-ar iubi pe mine așa cum sunt?
Sunt foarte capricioasă,vreau sa fiu liberă,ma plictisesc repede,sufăr când sunt
contrazisă”,ajungând la concluzia că “eu sunt o zapăcită, eu sunt pentru oameni blazați,care au
nevoie de vârstele tinereții,ca Pascalopol.” Fapt din care rezultă în mod direct,că Otilia este un
personaj asumat,lăsând să se bucure altcineva de tinerețea ei,în loc să își urmeze calea inimii.
Toate aceste opinii și replici ale Otiliei reprezintă tot atâtea modalități de caracterizare
și constituie veritabile lecții de viață oferite lui Felix.
Se poate observa că,cei doi eroi caracterizați direct,prin descriere,de către autor,dovadă
fiind portretele lor fizice,dar și indirect prin acțiune ,prin relațiile dintre ei sau cu celelalte
personaje.La aceste procedee se adaugă Autocaracterizarea ( ca in cazul Otiliei), caracterizarea
făcută de alte personaje, Otilia fiind descrisă din perspectiva lui Felix,dar și a celorlalte
personaje, și de aceea apare reflectarea poliedrică a personalității ei. Însă, indiferent de
modalitățile de caracterizare folosite de scriitor, cele doua personaje fascinează prin candoarea
lor, prin sinceritate,prin amestecul de naivitate și seriozitate,prin oscilațiile lor derutante, de
multe ori nici de ei înțelese. Într-adevăr, victime sau învingători,Felix și Otilia sunt termini
angelici de comparație și nu personaje principale.
În opinia mea, ambele personaje sunt prezentate în evoluția lor. Felix va eșua pe plan
sentimental,dar se va realiza pe plan profesional,fără ca experiența erotică să-i fie de
prisos,deoarece determină o oarecare maturizare pe plan afectiv. El trăiește,așadar,o gamă de
sentimente provocate de prima lui iubire,pe care Otilia știe s-o cultive și s-o păstreze.
Gelozia se ivește în sufletul său odată cu dragostea : “ totuși,pe Felix,familiaritatea
ei,oricât de copilărească,cu Pascalopol îl nemulțumi. Nu avusese până acum nicio intimitate cu
vreo femeie”.
Este un fin observator,până la obsesie,al reacțiilor,al comportamentului Otiliei,căci este
o fire analitică,interiorizată ,care vrea însă dovezi clare de dragoste din partea acesteia. Deruta
din sufletul său și neîncrederea sunt determinate, pe de o parte,de bârfele clanului Tulea și, pe
de altă parte, de comportamentul derutant al fetei.Felix și Otilia se străduiesc să păstreze
iubirea lor în limitele purității și ale sincerității,în pofida tuturor adversităților și suspiciunilor,
amândoi având acel sentiment al răspunderii asumate reciproc.
În momentul plecării Otiliei cu Pascalopol la Paris,Felix este ravășit sufletește și
dezamăgit și încearcă sa se consoleze printr-o experiență erotică cu Georgeta, care îl dezgustă și
de aceea va pune capăt acestei relații,căci se simte umilit.Când Otilia îl părăsește , Fefix nu
renunță la carieră,eșecul în dragoste maturizându-l mai ales pe plan profesional.Drama erotică a
lui Felix provine din faptul că,deși vede in Otilia o fată admirabilă,superioară,el nu poate să o
înțeleagă în momentele sale de luciditate,când operează rațiunea,și nu sentimentul.
La rândul ei,Otilia este fascinantă și exercită o atracție irezistibilă față de aproape toți
din jurul ei,iar atitudinea acestora îi este indiferentă.Are un comportament derutant,este
enigmatică ,cuceritoare și expresivă,dar și capricioasă.Față de Felix are atenții părintești,dar îi
declară că îl iubește,oscilând între dragostea față de acesta și nevoia de lux și de bunăstare.
Iubirea este un sentiment pur,care poate schimba trăsăturile oamenilor.Așa se întâmplă
și in cazul celor doua personaje.Însă, în iubire nu poți fi egoist,iar Otilia alege sa își pună
sentimentele tale de-o parte pentru a-l lăsa pe Felix sa își creeze viitorul pe care și-l dorea.Chiar
dacă asta o făcea nefericită,atunci când iubești un om,îl lași să plece.
În consecință, acest final este unul închis deoarece conflictul se rezolvă,fiind urmat de
un epilog și,raportat la incipit,formează cu acesta o simetrie,realizată prin descrierea străzii și a
casei lui Moș Costache în momente diferite,precum și prin replica acestuia din incipit “nu stă
nimeni aici,nu cunosc”, de care Felix își amintește în final.De aici,se observă și faptul că romanul
are o structură circulară,deoarece începe și se termină cu aceeași imagine a casei de pe strada
Antim și cu aceleași cuvinte ale personajului principal,Costache Giurgiuveanu.