Particularități de caracterizare- IONA

Deși a debutat in 1964 ca poet, Marin Sorescu este cunoscut ca prozator- ,,Japita’’, ,,Trei dinti din fata’’, dar, mai ales ca
dramaturg- ,,Setea muntelui de sare’’. ,,Iona’’ face parte alături, de ,,Matca’’ si de ,,Paraclisierul’’ din trilogia ,,Setea
muntelui de sare’’, apărând intr-o perioada cultural mai ,,relaxata’’ ideologic (1968), deși marcată de imixtiunea politicului.
Încadrată neomodernismului , ,,Iona’’ este inspirata de mitul biblic al lui Iona, iar prin modalitățile noi de expresie reflecta
trăsăturile teatrului modern, fiind o drama postbelica, iar Iona un personaj-idee. Specie a genului dramatic, cu un conținut
grav si cu un conflict puternic, in desfășurarea căruia se conturează personalitatea personajului dramatic, tinzând sa
exprime complexitatea vieții reale, ,,Iona’’ reflecta trăsăturile teatrului modern (postbelic), caracterizate esențial de
eliberarea de formele tradiționale de expresie-încălcarea convențiilor de constituire a genurilor/speciilor prin valorificarea
miturilor (teatrului parabolic), inserțiile lirismului, crearea categoriei ,,tragi-comicului’’ coexistența modurilor de expunere,
construcția personajului (formele de caracterizare, implica atât elementele lirice, cât si epice), apariția ,,personajului-idee’’,
formula ,,antiteatrului’’, formula ,,monologului dialogat’’ (dispariția noțiunii de conflict/intriga), formula scenic inedită (un
singur personaj, doua voci, dedublare).
Principala trăsătura a protagonistului, care se dovedește, mai degrabă, stare, de fapt, este singuratatea, personajul fiind
construit parca sa reprezinte, in maniera alegorică, metaforalui Nietzsche: ,,Solititudinea m-a inghitit ca o balena’’, De
altfel, Marin Sorescu mărturisește despre personajul sau ,,am vrut sa scriu ceva despre un om singur, nemaipomenit de
singur’’, fapt completat de notațiile autorului din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine
însuși, își pune întrebări si raspunde, ca si când ar fi in scena doua persoane’’.
In piesa exista multe secvențe care ilustrează singuratea absoluta a protagonistului si a ființei umane, in general. In
tabloul I, Iona își pierde ecoul, simbol al înstrăinării de sine. Eroul se striga, își cheamă ,,dublul’’, pana ,,răgușește’’ spre a
constata ca este înconjurat doar de pustietate. Dispariția propriului ecou: ,,Gata cu ecoul meu.../Nu mai e, s-a izbăvit/ S-a
dus si asta/ Semn rau’’ pare a-i anula existența. Însuși autorul remarca tragismul clipei in care Iona își pierde ecoul.
O alta secvența este aceea in care Iona scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-si o bucata de piele din podul palmei
stângi. Încearcă sa trimită scrisoarea, intr-un gest disperat, asemenea naufragiaților, punând-o intr-o bășica de peste, dar
tot el este acela care o găsește.
Tabloul IV, in întregime, este ilustrativ pentru singuratatea protagonistului Iona se afla intr-o ,,gura de grota, spărtura
ultimului peste spintecat’’. In fata lui este un spațiu nedefinit având,,ceva nisipos, murdar de alge, scoici. Ceva ca o
plaja!’’Revelația orizonturilor concentrice care-l conțin, lumea ca imagine a unui,,șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri
puse unul lângă altul’’ generează spaima si nefericirea. Simbol al omului modern, Iona suferă din cauza absentei
semnelor divinității din lume la fel ca psalmistul arghezian, Iona așteaptă in zadar misiunea care i-ar fi schimbat destinul:
,,Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia’’.
In cele din urma, Iona își amintește trecutul si își redescoperă identitatea: ,,cum ma numeam eu?! Iona! Ionaaa!! Mi-am
adus aminte: Iona! Eu sunt Iona/- Si acum, dacă stau sa ma gândesc, tot eu am avut dreptate. Trebuie s-o ia in partea
cealaltă/ Ionaaa! E invers.Totul e invers.Dar nu ma las.Plec din nou. De data asta te iau cu mine. E greu sa fii
singur./Gata, Iona!Razbim noi cumva la lumina.’’
Gestul final, al spintecarii burții, poate fi interpretat atât in maniera existențialistă, sinuciderea fiind singura modalitate de a
evada din limitele existentei, cât si in maniera simbolista, personajul găsind calea iluminării in sine.
Un mijloc de caracterizare directa îl constituie notațiile autorului, care individualizează drama existențiala a personajului.
Mișcările sufletești sunt surprinse cu o mare finețe in indicații din primul tablou: ,,explicativ’’, ,,intelept’’, ,,uimit’’, ,,vesel’’,
,,curios’’, nehotarat’’, ,,făcându-si curaj’’.
Fiecare tablou surprinde eroul in alta etapa a călătoriei sale. Precizarile de la începutul tabloului IV cuprind portretul fizic
al lui Iona. Detaliul fizic,,barbalui Iona’’ este un indice din limitele existentei. Iona devine imaginea generic a omului
modern, așa cum o dovedește multitudinea trairilor sale notate in indicațiile scenice sau exprimate in replici. Ca personaj
alegoric, Iona întruchipează umanitatea prin tenacitatea in lupta cu un destin potrivnic, prin iluzia ca poate alunga
singurătatea, prin voința de a ieși la lumina cu orice preț si prin inocenta visului de a găsi un punct de stabilitate in mijlocul
extern al mișcătoarei mari.
Prin personajul Iona, Marin Sorescu prezintă condiția omului modern care se descoperă singur in Univers si aspirația
acestuia spre cunoaștere si comunicare. Iona este exponentul condiției solitare, simbol al aspirației umane spre
cunoaștere si libertate, pescarul Iona întruchipează speranța ca mod de a fi intr-o lume închisă. Iona este pescarul care
trăiește viața printr-o mișcare neîncetată din pântecele unui peste in altul, constatand ca ieșirea din limitele vechi
înseamnă intrarea in limitele noi.
Sorescu, prin piesa,,Iona’’, aduce o înnoire radicala: teatrul-parabola, in care faptele, gesturile lui Iona, decorul fac parte
din alegorie, iar limbajul este metaforic.
Particularități unei opere, aparținând lui Marin Sorescu
Publicată in 1968, ,,Iona’’, de Marin Sorescu este inclusă ulterior alături de ,, Paraclisierul’’ si ,,Matca’’, in trilogia
dramatica ,,Setea muntelui de sare’’. Titlul trilogiei este o metafora care sugerează setea de ABSOLUT de care omul are
nevoie pentru a ieși din absurdul vieții, din automatismul existentei.
Subintitulata ,,tragedie in patru tablouri’’, piesa nu respecta normele clasice. Aici ,,tragedia’’ este înțeleasă in sens
existențial ca lupta a individului cu destinul, in încercarea de a-l schimba si de a se găsi pe sine, de a-si defini ființa.
Ca specie literară, piesa ,,Iona’’, de Marin Sorescu este o parabola dramatica, o meditație despre condiția omului modern,
dar si un monolog care cultiva alegoria si metafora. Sensul ei alegoric se regăsește in mărturisirea scriitorului: ,,Iona sunt
eu. Iona este omul in condiția lui umană, in fata vieții si a morții. ‘’
In teatrul modern, eliberarea de formele dramaturgiei tradiționale se manifesta prin mai multe aspecte: anularea
diferențelor dintre speciile dramatice tradiționale (tragedie, comedie, drama), asocierea categoriilor estetice (comic, tragic,
ironie, absurd), preferința pentru teatrul parabola si teatrul absurdului, reluarea parodică a unor strategii din dramaturgia
tradiționala, inserții liricului in text, reinterpretarea unor mituri, prezenta personajului-idee, dispariția conflictului si a intrigii,
preponderenta monologului, timpul si spațiul cu valoare simbolica.
Principala tema a piesei este singuratatea ființei umane, potrivit mărturisirilor scriitorului :,,...am vrut sa scriu ceva despre
un om singur, nemaipomenit de singur’’ si indicațiilor scenice din debutul textului: ,,Ca orice om foarte singur, Iona
vorbește tare cu sine însuși, își pune întrebări si-si raspunde, ca si când in scena ar fi doua persoane. ‘’
Problematica se diversifica prin revolta omului in fata destinului, raportul dintre libertate si necesitate si lipsa comunicării
sociale, ca sursa a singurătății.
Secvențe ilustrative pentru tema solititudinii sunt, pe de o parte, aceea in care Iona își pierde ecoul, la începutul tabloului
I, fapt care pare a-i anula existența: ,,Gata si ecoul meu.../Nu mai e, s-a isprăvit. /S-a dus si asta. Semn rau’’, iar pe de
alta parte, scena in care protagonistul scrie un bilet cu propriul sânge, tăindu-si o bucata de piele din podul palmei stângi
(tabloul III). El încearcă sa comunice cu lumea si astfel sa găsească salvarea. Intr-un gest disperat, trimite scrisoarea,
asemenea naufragiaților, punând-o intr-o băsica de peste. Faptul ca tot el găsește biletul si ca nu-si recunoaște propriul
mesaj accentuează sentimentul acut al singuratatii. Înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.
Viziunea despre lume este modernă, o reflecție existențialistă despre singurătate si despre tragica absenta a sensului din
lume. Iona devine exponentul omului modern, înstrăinat de sacru, de ceilalți si chiar de sine, destinul lui amintind de
metafora lui Nietzsche, ,,Solititudinea m-a înghițit ca o balena’’.
Un prim element de structura îl reprezintă titlul care face referire la mitul biblic al lui Iona, Proroc din cartea cu același titlu
a Vechiului Testament. In povestea biblica, Iona este trimis de Dumnezeu in cetatea Ninive pentru a propovădui credința.
Iona refuza si fuge pe o corabie către Tarsis. Drept pedeapsa, Dumnezeu trimite o furtuna pe mare, iar ceilalți corabieri îl
arunca pe Iona in apa, pentru a potoli urgia. Iona este înghițit de un chit (o balena). După trei zile de pocăință petrecute in
burta peștelui, Iona este eliberat. Însă teatrul modern reinterpretează miturile, iar pescarul Iona are un destin diferit.
Marin Sorescu modifica regulile de compoziție ale teatrului clasic’’. Scriitorul renunța la dialog si construiește piesa sub
forma unui monolog dialogat, sugestiv pentru tema singuratatii.
Exista un personaj activ, care-si da replica, fiind obligat sa ,,se comporte ca si când in scena ar fi doua persoane’’, sa se
dedubleze sa se plieze si sa ,,se strângă după credințele vieții sale interioare si trebuințele scenice’’. Pe lângă pescarul
Iona mai exista doi pescari ,,figuranți’’ tăcuți, si in notațiile autorului de la începutul piesei.
Timpul si spațiul au valoare simbolica in teatrul modern. Precizat in indicațiile scenice de la începutul fiecărui tablou,
spațiul, cu valoare metaforica, aparține exclusiv imaginarului: acvariul, plaja, burțile peștilor, moara de vânt. Absenta
timpului istoric, moara de vânt.Absenta timpului istoric, situarea in atemporal, demitizarea sunt aspecte ale tragicului
moderne iar relațiile temporale reliefează, in principal, perspectiva discontinua a timpului psihologic care potențează
stările interioare ale personajului.
Conflictul lipsește din drama lui Sorescu si este, de fapt, drama existențiala a protagonistului Iona. Imagine a omului
modern, Iona trăiește plenar un conflict interior de esența tragica cu propriul sine, intr-o intriga născuta din discrepanta
dintre ideal si realitatea de a trai intr-un orizont închis ca un pântec de chit.
Piesa este alcătuită din patru tablouri, care prezintă etape ale căutării in care se afla personajul. Sugestiile planului
exterior, din primul si ultimul tablou sunt dispuse simetric cu ideea limitării in planurile lumii interioare, din al doilea si al
treilea tablou.
In tabloul I, Iona, pescar ghinionist, reprezintă tipul omului obișnuit, conformist (,,fiecare om trebuie sa-si vadă de
trebușoara lui...sa privească in cercul sau’’), care se lasă manipulat de viața, un autoiluzionat care visează la,,Peștele cel
mare’’, dar sta ,,nepasator’’, ,,întors cu spatele’’, in gura deschisă a unui monstru marin. Acesta il înghite pe Iona la
sfârșitul tabloului I (intriga).
Conflictul tragic dintre individ si destin este evidențiat de condiția personajului de pescar fără noroc. Aflat in așteptarea
peștelui visat, Iona încearcă prin joc sa păcălească soarta cu ajutorul unui acvariu din care prinde peștișorii deja captivi.
Deși lumea peștișorilor nu este acvariul, in fond o închisoare, ei ,,dau veseli din coada’’, parând a se fi adaptat la situația
anormala in care se afla. Este ceea ce va face si Iona, odată înghițit de ,,gura imensa de peste’’ pe care o ignorase.
Marea este o metafora a libertății, dar si a greutăților vieții, iar ,,pestii’’ evidențiază dubla ipostaza a ființelor de vânat si
vânător, de jucărie a destinului si destin. Iona se afla in pericol, in ,,gura imensa a pestelui’’, dar pescuieste intr-un acvariu
făcut de el si visează sa prindă pestele cel mare.
In tabloul al II-lea, Iona va constata cu uimire ca este ,,primul pescar pescuit’’ de monstrul marin, ca raportul vânat-
vânător s-a inversat. Personajul încearcă sa se salveze, dar este captiv in burtile unor pesti care se înghit unul pe altul,
simbolizând constrângerile existentei. Personajul reprezintă ipostaza omului rațional in lupta cu jocul irațional, absurd al
existentei. El încearcă sa taie cu un cuțit sau cu propria unghie ,,o fereastra’’ in burtile peștilor, sa trimită un mesaj de
naufragiat si vorbește despre valorile existentei umane: viața, moarte, cunoaștere, comunicare, iubire, familie si libertate.
In tabloul al III-lea ,,mică moara de vant’’ aflata in burta Peștelui II (care înghițise Peștele I) si de care Iona se simte ,,atras
ca de un vartej’’ constituie si ea un avertisment simbolic. Iona evita pericolul, dar nu-l înlătura din cale, fiind resemnat in
fata situației. Întâlnirea cu acei doi pescari cu câte o bârna in spate, care rămân muți la întrebările lui Iona simbolizează
absenta comunicării. Ei își poarta crucea, își duc povara existentei resemnați. Iona taie, cu ajutorul unghiilor, o fereastra
prin care evadează din burta peștelui, dar constata ca acela e înghițit de alt peste si mai mare ( Peștele III). Se gândește
sa-i scrie mamei sale un bilet prin care sa o roage sa-l mai nască o data. Scrie biletul pe o bucata de piele din podul
palmei stângi, intr-o alta încercare eșuată de comunicare cu lumea.
Tabloul IV il surprinde pe Iona intr-o ,,gura de grota, spărtura ultimului peste spintecat’’. ,, Barba lui Iona’’ care răsare la
gura grotei ,, lunga si ascutita’’ si ,,fâlfâie afara’’ este un indice de timp, semn ca omul a petrecut o viața de când încearcă
zadarnic, asemenea lui Sisif, sa găsească soluția salvatoare. Imaginea orizonturilor concentrice care-l conțin este punctul
culminant. Lumea ca imagine a ,,unui șir nesfârșit de burți. Ca niște geamuri puse unul lângă altul’’ generează spaima,
eroul asumându-si condiția tragica. Simbol al omului modern, Iona suferă din cauza absentei semnelor divinității din lume:
,,Sunt ca un Dumnezeu care nu mai poate invia’’. In cele din urma, Iona își amintește trecutul, își redescoperă identitatea,
care anulează sentimentul tragic al înstrăinării: ,, Cum ma numeam eu?’’ (Pauza)- (Iluminat, deodată.) Iona./-(Strigând)
Ionaaaa!/-Mi-am adus aminte:Iona. Eu sunt Iona.’’
Deznodământul, gestul sinuciderii, ca modalitate de a evada din limitele existentei, trebuie interpretat in maniera
simbolica: personajul regăsește calea Mântuirii, a iluminării, in sine: ,,Gata, Iona? (Își spinteca burta.) ,,Razbim noi cumva
la lumina.’’ Moartea sa poate fi o salvare, iar metafora drumului ,,invers’’ si metafora luminii sunt reprezentative pentru
finalul sau.
Iona este un personaj-idee, care întruchipează, in mod alegoric, singurătatea si căutările omului modern.
Statutul social de pescar are in piesa un rol simbolic in ceea ce privește comportamentul uman: el reprezintă figura
speranței eterne, iar actul de a pescui semnifica nevoia de cunoaștere si autocunoaștere.
Tema singuratatii si viziunea modernă asupra lumii se reflecta intr-un mod original, deoarece Sorescu prezintă condiția
omului modern care se descoperă singur in Univers si aspirația acestuia spre cunoaștere si comunicare, iar întâmplările
nu trebuie privite in plan real, ci in plan simbolic. Iona este pescarul care trăiește viața printr-o mișcare neîncetată din
pântecele unui peste in altul, constatand ca ieșirea din limitele vechi înseamnă intrarea in limite noi.
Sorescu prin piesa ,,Iona’’ aduce o înnoire radicala: ,,teatrul-parabola, in care faptele, gesturile lui Iona, decorul fac parte
din alegorie, iar limbajul este metaforic