Plumb

George Bacovia

Simbolismul este un curent literar de circulatie universala, aparut in

Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX- lea, ca reactie impotriva
retorismului romantic si formalismului pasnasian, promovand emotia si
muzicalitatea interioara a ideii. Si-a creat o individualitate proprie prin
lansarea a doua deziderate principale: folosirea simbolului si perceptia
sinestezica asupra universului. Promoveaza o noua viziune asupra poeziei,
considerata arta de a simti, fundamentata pe imagini artistice, ca mijloc
de exprimare a corespondentelor intre elementele universului, prin
sugestie. Simbolul admite o multitudine de sensuri, specific fiind cel
plurivoc,la descoperirea carora cititorul colaboreaza cu poetul. Alte
particularitati ale liricii simboliste sunt: crearea starii de spleen,
muzicalitatea interioara a versurilor, deschiderea fata de inovatiile
formale, utilizarea sinestezei.

George Bacovia este considerat de critica literara cel mai insemnat

reprezentant al acestui curent literar din literatura romana. Poet interbelic,
apreciat pentru originalitatea sa, care deriva dintr-un pesimism exacerbat
cu care traieste, claustrarea intr-un mediu ostil si spaima de moarte,
creeaza o lirica a tristetii ireparabile.

Poezia Plumb apare in volumul omonim de debut, in 1916. Creatie

de factura simbolista, aceasta opera lirica este o arta poetica, in care se
dezvaluie principalele conceptii ale artistului despre lume si viata, despre
menirea lui in univers, intr-un limbaj literar distinct.

Astfel, tema poeziei este conditia creatorului intr-o societate care il

desconsidera, ingradindu-i aspiratiile, ceea ce genereaza o stare de
angoasa in raport cu doua experiente capitale ale existentei umane:
iubirea si moartea.

Imaginarul poetic bacovian se concentreaza pregnant asupra

semnelor implacabile ale mortii, sugerate prin simboluri specifice de-a
lungul intregii sale creatii. Poezia Plumb concentreaza datele esentiale
ale liricii bacoviene dominata de pesimism. Procedeele artistice simboliste
prin care se contureaza atmosfera generala a poeziei sunt: folosirea
simbolului, simetria, sugestia, utilizarea elementelor recurente,
muzicalitatea versurilor, cromatica, perceptia sinestetica a universului.

Laitmotivul poeziei, titlul textului poetic Plumb, simbol recurent,

repetat de sase ori simetric, ceea ce confera muzicalitate textului, exprima
corespondenta dintre un element al naturii si starile sufletesti exprimate
liric, accentuand starea deprimanta a eului. In sens denotativ, plumbul
este un element chimic, un metal moale, maleabil, greu, de culoare
cenusiu-albastruie. Sensul conotativ deriva in cel propriu si sugereaza
cromatic, in plan poetic, apasarea, monotonia, dezorientarea, claustrarea,
angoasa.

Din punct de vedere al constructiei, se remarca doua secvente

poetice(catrene) structurate pe doua planuri: macrocosmic, al spatiului
inconjurator si microcosmic, sufletesc. Subiectivitatea lirismului este
evidenta prin integrarea marcilor gramaticale ale prezentei eului liric,
anume: verbale stam, am inceput si adjectivul posesiv meu, la
persoana 1.

Prima secventa poetica isi bazeaza semnificatia pe metafora-simbol

cavou, legata indestructibil de cadrul funebru, imaginat de poet in
confesiunea lirica. Aceasta poate avea doua acceptiuni: universul inchis al
targului de provincie, incapabil de a discerce valoarea de nonvaloarea, sau
propriul trup perisabil, uman, o temnita pentru sufletul dornic de inaltare
spirituala.

Incipitul poeziei debuteaza cu un verb la modul indicativ, timpul

imperfect, ceea ce sugereaza o actiune inceputa in trecut si neterminata,
de aici derivand o permanentizare a starii generale apasatoare, evidenta
prin simbolurile sicrie de plumb, vestmant funerar, flori de
plumb ,coroanele de plumb. Epitetul metaforic de plumb are menirea
de a reliefa greutatea, apasarea, atractia pamantului, starea liminala
dintre viata si moarte. Florile, care sunt asociate, de obicei, frumusetii,
gingasiei, sunt alaturate oximoronului plumbului, pierzandu-si farmecul si
devenind artificiale.

Imaginarul poetic bacovian se axeaza pe prezentarea confesiva a

unui intreg univers, simbolizat de sicriu, cuprins de moarte, prin
imbracarea lui intr-un funerar vestmant. Existenta umana este marcata
de constrangerea sociala, dar mai ales de cea a iminentei mortii.
Interiorizarea discursului liric este evidenta prin folosirea marcii specifice a
prezentei eului liric in text, verbul la persoana I stam, dar si prin aparitia
motivului singuratatii. Mediul claustrant al cavoului simbolizeaza neputinta
depasirii propriei conditii, ceea ce se contureaza ca o sursa de suferinta
care strabate intreaga lirica bacoviana. In peisajul macabru al cavoului si
al singuratatii, isi face aparitia vantul, sugerand o perceptie tactica,
resimtita organic, completata de o imagine auditiva prin prezenta verbului
onomatopeic scartaiau, sunet funebru produs de miscarea coroanelor
de plumb, care amplifica presimtirea unui inevitabil sfarsit.

In secventa a doua, folosindu-se tehnica simetriei, corespondentul

sicrielor de plumb, din planul exterior, este amorul, cazut in somn, o
stare premergatoare mortii, prin pozitia nefireasca in care se afla: Dormea
intors amorul meu de plumb. Lirismul se interiorizeaza aflandu-se din ce
in ce mai pregnant sub semnul tragismului. Sentimentul cel mai profund
uman isi anunta disparitia, ceea ce echivaleaza cu intoarcerea cu fata
spre apus, asa cum definea metaforic Lucian Blaga trecerea intr-o alta
dimensiune.

Strigatul de invocare a celui decedat isi are originea in credinta

populara, unde marcheaza in mod dual durerea sfasietoare, dar si
speranta unei reveniri; in filosofia crestina, cuvantul are valente
demiurgice, ca si logosul dintai, fundamentand intreg universul.
Fenomenul mortii este insa ireversibil, fapt sugerat de o noua perceptie
tactila: Era frig, care amplifica obsesia sfarsitului. Aripile de plumb,
atribuite amorului, nu conduc catre un zbor, ci catre o iminenta prabusire
in moarte.

Parcurgand lirica sombolista bacoviana, cititorul recepteaza poezia

ca pe arta de a simti, prin folosirea sugestiei, care sa exprime fidel
corespondenta dintre elementele naturii si starile sufletesti. Universul este
perceput sinestezic: vizual(funerar vestmant,florile de plumb ), tactil
(era vant, era frig), auditive ( scartaiau, am inceput sa-l strig).
Atmosfera poetica se tese cu ajutorul simbolului recurent plumb, care
sugereaza moartea, printr-o cromatica apasatoare. De astfel, la nivel
fonetic, cuvantul este alcatuit predominant din consoane, ceea ce induce
ideea apasatoare de claustrare. Repetitiile confera muzicalitatea intregii
poezii, accentuand ideile poetice enuntate, la fel ca si prozodia,( doua
catrene, cu rima imbratisata, masura de zece silabe si ritm variabil).

Pornind de la definitia creatiei simboliste, formulata de criticul literar

Eugen Lovinescu, anume ca Simbolismul reprezinta adancirea lirismului in
subconstient, prin exprimarea mai mult de sugestie a fondului muzical al
sufletului omenesc, putem afirma ca universul poetic bacovian si-a gasit
pe deplin forma de manifestare artistica a eului creator in ideologia acestui
curent literar.

Poet monocord, traind pana in paroxism spaima de moarte, Bacovia

creioneaza un univers trist, apasator, deprimant, a carui arta poetica,
poezia Plumb, ii reprezinta pe deplin, constituindu-se ca un crez
existential original.