Tanguire de mior (Mircea Nedelciu)

Scrierea „Tânguire de mior” de Mircea Nedelciu a apărut în volumul „Și ieri va fi o zi ” în anul 1989.
Pentru realizarea acestei opere, autorul a pornit de la un articol publicat în ziarul „România liberă" în iulie
1981.
Mircea Nedelciu (n. 12 noiembrie 1950 Fundulea - d. 12 iulie 1999, București) a fost un scriitor român,
considerat a fi unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai curentului optzecist, ai postmodernismului
în literatura română și un afiliat activ al mișcării artistice a minimalismului.
Imagini
„E oaia cea neagră, plină de ciulini, hrănită cu spini , mâncată de râie și grasă momâie”.
Descrierea animalului năzdrăvan este făcută în registru parodic, e caracterizată antitetic în raport cu
balada populară. Mioara este reprezentanta mioarelor chinuite, în dialog cu ciobanii își arată îngrijorarea
și nemulțumirea față de acțiunile stăpânilor lor.
Motivul mioarei năzdravane
Opera „Tânguire de mior” poate fi privită că o compoziție literară alcătuită prin alipirea mai multor texte
literare și nonliterare. Opera are scopul de a evidenția trăsăturile ciobanilor, dar și ale mioarei.
Această se plânge de felul în care ea și suratele ei sunt tratate de ciobani, aceștia îndepărtându-se de
semnificația străbună a păstoritului, neexistând o legătură sentimentală între om și animal, devenind o
simplă afacere.
Limbajul ciobanilor este unul colocvial, cu elemente de jargon (whiskey) ,argon ( gologan, șmecher)
arătând trivialitatea, vulgaritatea și limitarea intelectuală a acestora.
Tânguie de mior
Secvențe semnificative
„ -De când ne plimbați, de vârf de Carpați... hrană nu ne-ați dat, nu ne-ați adăpat, și ne-ați tot furat''.
„ -D'apăi, fraţii mei, gingaşi ciobănei, graşi şi arătoşi şi la pungă groşi, voi când aţi semnat şi v-aţi angajat
prin trainic contract să ne păstoriţi şi să ne iubiţi, să ne îngrijiţi şi să ne feriţi de primejdii rele şi alte
belele, bani din gros aţi luat şi nu v-a păsat, bani mulţi aţi băut în c. v-a durut!”
„ -Un veterinar, acolo-ntr-un sat, mi-a și ștampilat un certificat cum că șanț pe moarte oile mai toate. Și
atunci, ce-am făcut? Oi, am tot vândut, oi vreo două sute , albe și cornute, grași și cu miei, la clienți de-ai
mei.”
Concluzie
În concluzie , textul este o parodie a baladei populare prin demitizarea anunțată din titlu și subtitlu și
continuă la nivelul motivelor literare. Acesta este o pastișă prin prelucrarea ritmului și a rimei, copiază
stilul scriitorului popular, preia unele structuri lexicale și „stăpâne stăpâne '' și îmbină cele trei genuri
literare. Aceste particularități precum și aluziile lexicale de tipul „ Iată-i pun la cale, stăpâne stăpâne cu
suflet de cane " indică remodelarea baladei „ Miorița " punând în evidență intertextualitatea scrierii.
-Mircea Nedelciu aparține generației optzeciste.Din această generație mai fac parte Mircea Cărtărescu,
Florin Iaru, Alexandru Mușina, Ioan.Es.Pop, Traian T. Coșovei, Simona Popescu, I. Stratan ș.a.
Postmodernismul este un curent manifestat frecvent în anii optzeci. O caracteristică a acestei mișcări este
debordanța tematică, nonșalanța de a dezvolta subiecte diverse la paroxismul presupus de viziune.
O trăsătură specifică (inventată) postmodernismului este intertextualitatea.
Mircea Nedelciu, în proza scurtă Tânguire de mior, pune la un loc firul narativ cu știrea de ziar. În același
timp, rima rândurilor (proză în rimă) amintește de balada Miorița. Însăși preluarea muzicalității din
această baladă este un semn postmodernist.
În Tânguire de mior, tema: moartea oilor este orchestrată cu ironie și umor.
Regăsim, deși diluată, compasiunea pentru condiția de animal, până la urmă, față de bietele oi toată lumea
se arată indolentă. Știrea de jurnal conferă autenticitate întâmplării evocate artistic.
Ironia vizează sau este determinată de auspiciile absurde ale accidentului de la o cooperativă de producție,
prăbușirea unei porțiuni din șură peste trei sute douăzeci și trei de oi cu miel.

-„Tânguire de mior” (sau „Tânguire de mior cătr-un paznic surd și chior”) este un text satiric scris de
Mircea Nedelciu și publicat în anul 1989 în volumul intitulat „Și ieri va fi o zi”, semnat de același autor.
Unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai generației optzeciste în rândul scriitorilor români,
Nedelciu a promovat și mișcarea artistică a minimalismului (stil ce presupune reducerea unei opere la
formele ei fundamentale), preferință vizibilă și în cazul operei de față.

Principala sursă de inspirație în conceperea operei de față, balada „Miorița”, este considerată a fi
reprezentativă pentru concepția poporului român asupra morții și a sensului vieții. Întregul text este
conceput în proză, însă rima și ritmul baladei sunt menținute aproximativ pe întreg parcursul textului.
Încă de la început, ni se amintește de debutul baladei („Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai”) într-o
frază ce stabilește contextul politio-so...

-Se vede lesne, în acest fragment, intenţia de mimare şi de parodiere a metricii celebrului poem Mioriţa.
Proza preia fapte reale, specific timpului, legate de furturile masive ale unor oi din colhozurile sovietice.
Dincolo de critica acestor fapte sociale, autorul urmăreşte să întoarcă pe dos imagini şi opinii despre
poemul Mioriţa, pe care repetatele interpretări le-au transformat în mituri. Mioara din textul lui Nedelciu
nu mai este „laie, laie bucălaie”, ci „plină de ciulini, hrănită cu spini, plină de gălbează, hrănită cu pleavă,
mâncată de râie şi grasă momâie”. Nici relaţia ei cu ciobănaşul nu mai e aceeaşi, iar înţelegerii
simpatetice îi ia locul reproşul. Mitul existenţei pastorale este înlocuit cu mitul hoţiei şi al corupţiei, care e
mai modern şi mai adecvat timpului în care scrie Mircea Nedelciu.