Sunteți pe pagina 1din 5

Elaborat de eleva clasei a X-a ,,D”, Cozma Gabriela

Lucrare practică. Recunoașterea poziției sistematice a unor


organisme artropode

Scopul lucrării: Analizarea aspectului exterior al unui reprezentant crustaceu și al unui


reprezentant al insectelor în baza imaginilor. Aplicarea unităților taxonomice în clasificarea
organismelor. Argumentarea rolului organismelor artropode în natură și viața omului.
1. Analizarea în baza imaginilor a aspectului exterior al unui reprezentant crustaceu (racul)
și a unui reprezentant al insectelor (cărăbușul-de-mai).

Aspectul exterior al racului


Corpul racului este acoperit cu o carapace chitinizată, care conţine mai mulţi pigmenţi. În
structura corpului se disting două regiuni: cefalotoracele şi abdomenul. Cefalotoracele rezultă din
unirea imobilă a capului cu toracele, limita dintre ele fiind desemnată de adâncitura din cuticulă.
Capul este format din patru segmente concrescute. Primul poartă două perechi de antene: una
lungă şi una scurtă, cu funcţii de organe tactile şi olfactive. Tot aici sunt situaţi şi ochii. Celelalte
trei segmente poartă câte o pereche de membre transformate în aparat bucal.
Cele opt segmente ale toracelui sunt înzestrate cu câte o pereche de membre. Cu primele trei
perechi – maxilipedele – reţine şi fărâmiţează hrana. Întrucât aici sunt dislocate branhiile,
maxilipedele participă şi la respiraţie. Următoarele cinci perechi sunt membre locomotoare.
Prima pereche este înzestrată cu cleşti bine dezvoltaţi, folosiţi la apucarea şi introducerea prăzii
în cavitatea bucală.
Abdomenul cuprinde şapte segmente. De primele cinci sunt fixate câte o pereche de membre
antrenate pentru înot. Ultimele două segmente formează înotătoarea caudală.

Aspectul exterior al cărăbușului-de-mai


Corpul cărăbușului-de-mai este protejat de o cuticulă, care exercită funcţia de schelet extern. În
structura corpului se disting trei regiuni: cap, torace şi abdomen. Pe cap sunt amplasate o pereche
de antene segmentate, aparatul bucal din şase piese şi ochii compuşi. Toracele este alcătuit din
trei segmente, fiecare purtând câte o pereche de membre locomotoare. De segmentele toracale
sunt fixate aripile. Aripile (elitrele) sunt maro și prezintă niște ridicături longitudinale, bine
formate. Abdomenul este alcătuit din 6-10 segmente delimitate prin incizii.
2a. Aplicarea unităților taxonomice în clasificarea organismelor. Indicarea poziției sistematice a
acestor reprezentanți, utilizând 4 unități taxonomice de bază (regn, încrengătură, clasă, ordin).
Unitatea taxonomică Rac Cărăbuș-de-mai
1. Regn Animalia Animalia
2. Încrengătură Arthropoda Arthropoda
3. Clasă Crustaceea Insecta
4. Ordin Decapoda Coleoptera

2b. Elaborarea unui tabel în care se vor regăsi denumirile și imaginile a 10 reprezentanți din
clasa Crustacee și clasa Insecte.
Clasa Crustacee
Nr. Denumirea speciei Imagine
1. Dafnie

2. Crevete

3. Crab

4. Langustă

5. Ciclop
6. Rac-de-râu

7. Molia-zidurilor

8. Lătăuș

9. Omar

10. Rac-de-lac

Clasa Insecte
Nr. Denumirea speciei Imagine
1. Greier

2. Lăcustă

3. Cosaș
4. Ploșniță

5. Gândac-de-mai

6. Gărgăriță

7. Albină

8. Furnică

9. Bondar

10. Viespe

3. Argumentarea rolului organismelor în natură și viața omului.


Clasa Crustacee
Aspecte pozitive:
1. Crustaceele sunt un component indispensabil al lanţurilor trofice acvatice, servind drept
hrană pentru peşti şi alte vertebrate acvatice.
2. Crustaceele-filtratoare contribuie la epurarea apei.
3. Unele specii, precum crabii, creveţii, omarii, langustele, racii etc., sunt folosite de om în
alimentaţie.
Aspecte negative:
1. Printre crustacee se întâlnesc şi paraziţi, în special ai peştilor.
2. Unele specii de ciclopi servesc drept gazde intermediare pentru viermii plaţi paraziţi.
Clasa Insecte
Aspecte pozitive:
1. Insectele servesc drept sursă de hrană pentru alte animale.
2. Unele specii participă la formarea solului.
3. Insectele ce se hrănesc cu nectarul şi polenul florilor (albinele, viespile, bondarii ş.a.)
contribuie la polenizare.
Aspecte negative:
1. Unele specii aduc daune culturilor agricole, hrănindu-se cu frunze, rădăcini şi cu sucul
plantelor: lăcustele, coropişniţele, fluturii, gândacii-de-mai etc.
2. Se întâlnesc paraziţi externi ai animalelor și ai omului (păduchii, ploşniţele, puricii etc.).
Clasa Arahnide
Aspecte pozitive:
1. Participarea unora la procesele de formare a solului. Ele descompun materia organică
moartă. În acest caz, solul este îmbogățit cu azot.
2. Distrugerea insectelor dăunătoare și a altor artropode. Multe specii de arahnide contribuie
la salvarea culturilor.
3. Prevenirea răspândirii unor boli mortale.
Aspecte negative:
1. Cel mai mare pericol pentru om prezintă speciile de căpuşe care se hrănesc cu sângele
animalelor homeoterme. Aceste specii sunt transmiţători ai agenţilor patogeni, provocând
boli periculoase: encefalita, unele forme ale tifosului exantematic etc.
2. Speciile minuscule de căpuşe populează praful şi, în contact cu aerul inspirat, provoacă
forme grave de alergie persoanelor sensibile.
3. În natură se întâlnesc şi specii de arahnide veninoase: tarantula, caracurtul, diferiţi
scorpioni, a căror muşcătură poate fi periculoasă pentru om.

S-ar putea să vă placă și