Sunteți pe pagina 1din 11

Animale nevertebrate

Nevertebratele sunt membre ale regnului Animalia, caracterizate prin lipsa unei coloane vertebrale i a unui endoschelet osos. Ele au sisteme de organe slab dezvoltate. Unele nevertebrate au un exoschelet, iar altele au corpul moale, fr schelet. Reprezentanii acestei specii n toate mediile de trai, n special cel acvatic i subteran. Nevertebratele la rndul lor se mpart n 5 grupe: artropode, molute, viermi, celenterate, spongieri. n lume sunt cunoscute peste 1.200.000 de specii de nevertebrate. Animalele nevertebrate se clasific n: 1. ncrengtura Arthropoda (Artropode) o Clasa Arachnida Acarieni Araneae o Clasa Centipede o Clasa Crustacee o Clasa Insecte Ordinul Diptera Mute o Bengaliidae o Calliphoridae Ordinul Hymenoptera Apidae o Apis mellifera Furnici Ordinul Lepidoptera Fluturi Molii Ordinul Insecte xilofage o Clasa Milipede 2. ncrengtura Cnidaria (Celenterate) 3. ncrengtura Molute o Clasa Cefalopode o Clasa Gasteropode Melci 4. ncrengtura Spongieri 5. ncrengtura Annelida (Viermi) o Clasa Acanthocephala o Clasa Annelida (viermi inelai) Rma o Clasa Chaetognatha o Clasa Gnathostomulida o Clasa Nematoda (viermi cilindrici) o Clasa Nematomorpha o Clasa Nemertea o Clasa Onychophora o Clasa Platyhelminthes (viermi lai) o Clasa Sipuncula

ARAHNIDE
Arahnide, este termenul folosit pentru scorpion, paianjen,paianjenul de camp, molie, capusa si alte animale nevertebrate. Arahnidele sunt de obicei carnivore si terestre; fosilele sugereaza ca au fost printre primele animale care au trait pe Pamant, poate de la inceputul perioadei Devoniene, acum 400 de milioane de ani. Exista 60.000 de specii organizate in 11 ordine: molii si capuse, scorpioni fara coada, paianjeni, paianjeni de camp, palpigrade, scorpioni falsi, ricinuleide, micro-scorpionii otravitori, scorpioni, paianjeni de soare si scorpioni otravitori. Caracteristici Corpul arahnidelor este impartit in doua parti:partea anterioara(prosoma) contine organele de simt, gura, dar nu are antene. Prima pereche de apendici(chelicerae) poate forma clesti, cate odata otravitori, iar cea de-a doua pereche (pedipalp) poate forma clesti, organe de simt sau picioare. Celelalte perechi, in general patru, sunt folosite pentru mers. Partea posterioara a corpului, sau abdomenul (opisthosoma) contine deschiderile genitale, si alte structuri, printre care se numara si plamanii-carte. Mancarea este mai intai descompusa de fluide secretate si apoi ingerata. Comportament si importanta Arahnidele vaneaza sau asteapta venirea unor insecte. Au ochi simpli si diferite parti folosite la vanat, cum ar fi coada scorpionului si glandele producatoare de matase ale paianjenului. Moliile si capusele au capacitati locomotorii limitate si de aceea sug lichidele unor animale sau plante. Arahnidele sunt animale solitare, cu exceptia sezonului de imperechere, cand comportamente complexe pot fi observate. Sexele sunt separate, iar femelel pazesc oualele si puii. Arahnidele sunt in general folositoare deoarece se hranesc cu insecte daunatoare, iar putine specii de scorpioni si paianjeni sunt periculosi. Moliile si capusele infecteaza oamenii si animalele si plantele domestice, raspandind astfel diverse boli. Clasificare stiintifica Arahnidele constituie clasa Arachnida, din familia Arthropoda. PAIANJENII Paianjen este un nume comun pentru 34.000 de specii de animale artropode cu opt picioare folosite pentru mers, prelungiri ale capului cu clesti si glande otravitoare si organe reproductive speciale pe cea de-a doua parte a corpului masculului. Ei se folosesc foarte des de matasea pe care o secreta. Ca si alte specii de arahnide, paianjenii sunt terestri, cu toate ca anumite specii s-au adaptat la viata in ape dulci, ele prinzand bule de aer sub apa si carandu-le dupa ei. Paianjenii sunt deosebit de numerosi si se gasesc in toata lumea. Cu toate ca majoritatea au mai putin de 1cm lungime, cel mai mare are un corp de 9 cm, iar piciorele pot fi mult mai lungi. Structura Structura corpului la paianjeni este similara cu cea a celorlalte arahnide, fiind inpartit intr-o parte anterioara, numita cefalotorace sau prosoma, si o parte posterioara, numita abdomen sau opiosthoma. Cele doua parti sunt separate de un gat subtire care confera animalului flexibilitatea necesara pentru a utiliza propria matase. Cefalotoracele are de obicei patru perechi de ochi simpli, care tind sa fie mai mari la paianjenii care vaneaza si mai mici la cei care creaza panze cu modele complicate. Fiecare prima pereche de clesti, sau chelicerae, are un colt prevazut cu o deschidere prin care este eliberata otrava provenita de la o glanda din capatul clestelui. Urmatoarele doua parti ale corpului se numesc pedipalp, seamana cu niste picioare, dar sunt in general modificate pentru a deveni un fel de antene. La mascul, pedipalpul are un organ de

palpare, folosit in reproducere. Pe cefalotorace se afla si patru perechi de picioare folosite pentru mers. Pe abdomen se afla clesti modificati, folositi pentru a secreta matasea. Deschiderile de pe abdomen duc la plamanii-carte, numiti asa datorita structurii stratificate, sau la un sistem de tuburi(trahee) folosite pentru a cara aerul. La unele specii pot fi intalnite ambele feluri de respiratie. Sistemul digestiv al paianjenilor este adaptat numai pentru mancarea lichida, deorece animalele isi digera in general prada in afara corpului, iar apoi ingurgiteaza lichidul. Creierul este destul de complex. Diferite parti ale lui sunt dezvoltate, in functie de modul in care isi localizeaza prada: prin vedere sau prin atingere. Veninul Paianjenii sunt in general carnivori si se hranesc numai cu hrana vie, pe care o pot strivi cu clestii, sau ii pot injecta un venin. Muscatura unor paianjeni mari poate fi dureroasa, dar majoritatea sunt prea mici pentru a patrunde prin pielea umana, si doar cateva specii sunt periculoase pentru om. Printre acestea se numara vaduva neagra si rudele sale apropiate, care insa nu sunt agresive si musca oamenii doar in aparare. Muscatura este dureroasa si este urmata de lesin, dificultati in respiratie. Ea este doar rareori fatala, mai ales la adultii sanatosi. Totusi, trebuie acordate ingrijiri medicale cat mai repede cu putinta. Matasea Matasea paianjenilor este o proteina fibriloasa care este secretata ca un lichid si care formeaza un polimer care prin intindere este mai rezistent ca otelul si foarte elastic. Un singur paianjen poate crea mai multe feluri de matase. Cu toate ca si alte nevertebrate secreta matase, paianjenii folosesc aceasta abilitate in cele mai multe moduri. De exemplu, ei formeaza fire care ii ajuta sa-si gasesca drumul si nu ii lasa sa cada.. Paianjenii mici, dar mai ales cei tineri, formeaza parasute care ii ajuta sa fie carati de vant, uneori pe sute de kilometri. Masculul utilizeaza matasea pentru a transfera sperma femelei, iar aceasta face gogosi de matase. Matasea este folosita pentru a construi cuiburile si pentru a le alinia. Cea mai familiara, si totusi cea mai uimitoare utilizare este in construirea de capcane pentru insecte, numite panze. Odata ce prada este prinsa, paianjenul o infasoara din nou in matase. Diferitele panze de paianjen ofera un exemplu remarcabil a evolutiei comportarii instictive. Painjenii nu trebuie sa invete sa faca panze, dar poate adapta tehnica la conditii speciale, cum ar fi lipsa greutatii din navele spatiale. Cele mai simple sunt neregulate si intinse la suprafata pamantului. Cele mai avansate sunt deosebit de elaborate si orientate in asa fel incat sa intercepteze traiectoria insectelor zburatoare. Formarea panzei este un proces complex ce presupune o combinatie de bucati lipicioase cu unele ne-lipicioase. Cateodata mai multi paianjeni formeaza un fel de panza comuna, dar in general paianjenii nu sunt sociabili. Asemenea paianjeni se bazeaza in cea mai mare parte pe pipait. Paianjenii vanatori Pe langa paianjenii ce fac panze, multi paianjeni isi vaneaza prada sau stau si o asteapta. Vanatorii se bazeaza pe vedere daca vaneaza ziua si pe pipait daca vaneaza noaptea. Paianjenii saritori organzeaza ambuscade pentru a-si prinde prada, iar unii dintre ei se camufleaza pe flori prin culoare sau prin forma corpului.sau prin ambele. Reproducerea Paianjenii au doua sexe, iar ouale trebuie fertilizate. Deschiderile genitale ale masculului si femelei se afla pe abdomen, dar organele copulatorii ale masculului sunt structuricomplicate aflate pe clesti. El secreta matase in care depoziteaza sperma, apoi o deplaseaza pana la organele palpale. Dupa ce sperma a fost transferata femelei, ea poate fi pastrata in corpul ei pentru o perioada mai lunga de timp.

Ritualul de imperechere este deseori compicat. Masculii utilizeaza matasea pentru a-si recunoaste partenera, sau isi semnaleaza apropierea smulgand bucati din panza femelei. La paianjenii cu vedere dezvoltata, ritualul de imperechere este asociat cu culori stralucitoare. Masculul trebuie sa evite sa fie confundat cu hrana femelei de catre acesta. Masculii sunt cateodata mult mai mici decat femelele. Aceasta se observa cand femela se opreste intr-un loc. Masculii se maturizeaza mai repede si cu cat ajung mai repede la o femela, cu atat exista sanse mai mari sa se reproduca. Ouale paianjenilor sunt protejate in gogosi de matase.Femela le poate pazi sau le poate lua cu ea. La unele specii, puii raman cu mama pentru o perioada mai lunga si sunt carati pe corpul ei. Importanta Ca pradatori ai unor insecte sau animale mici, paianjenii sunt in general folositori oamenilor, cu toate ca unii se hranesc cu insecte polenizatoare ca albinele. Ei sunt o sursa de prada pentru alte animale ca unele viespi care paralizeaza paianjenii si isi depun ouale pe corpul lor. Folosirea matasii pentru imbracaminte nu a avut succes economic, dar este folosita pentru instrumente optice de mare precizie. Cu toate ca paianjenii au ocupat locuri importante in diferite mitologii, astazi ei sunt considerati respingatori, datorita aspectului grotesc si a faptului ca se ascund in locuri intunecate, dar si datorita exagerarii toxicitatii lor. Clasificare stiintifica Paianjenii formeaza ordinul Araneae in clasa Arachnida. Sunt cunoscute 105 familii de paianjeni si 10 familii disparute. In general sunt acceptate doua subordine. Subordinul Mesothelae contine cateva forme primitive. Subordinul Opisthothelae contine infra-ordinul Mygalomorphae, care consta din formele cu falci drepte, de obicei mari, ca paianjenul-cartita si tarantula, si infra-ordinul Araneomorphae, ai carui membri au cheliceraele modificate si mai eficiente; contine formele cele mai comune si mai remarcabile: tesatorul orb, paianjenul-lup si paianjenii saritori. Unii paianjeni (cribellate-araneomorphs) au glanda cribellum, care ajuta la producerea matasii. Specii de paianjeni Tarantula, este numele unei specii europene a paianjenului-lup, a carei muscatura nu este periculoasa. In America, numele acesta este dat tarantulei americane. Acestia sunt paianjeni mari, parosi, care se intalnesc in sud-vestul Statelor Unite, America Centrala si de Sud, si in alte regiuni tropicale ale continentului american. Se hranesc cu insecte si mici animale. Muscatura ei este dureroasa, dar niciodata pana acum nu a fost mortala. Clasificare stiintifica. Tarantula apartine ordinului Araneae. Cea europeana apartine familiei Lycosidae. Este clasificata ca Lycosa tarentula. Tarantula americana apartine familiei Theraphosidae. Specia cea mai numeroasa este clasificata ca Eurypelma californica. Vaduva Neagra este un nume comun pentru oricare din cele cateva specii inrudite. Specia predominanta traieste la tropice, dar si in sudul Statelor Unite si chiar in Canada. Produce o panza neregulata pe campuri. Corpul femelei este lung de 1,2cm, negru, cu un semn rosu in forma de ceas pe abdomen. Masculii Au numai 0,6cm si au patru perechi de puncte rosii pe marginile abdomenului. Ei sunt vazuti foarte rar si sunt nepericulosi. Femela poate devora masculul dupa imperechere, de unde si numele dat speciei, dar acesta practica nu este rara printre paianjeni. Muscatura femelei este otravitoare pentru oameni si este urmata de durere si tumefiere locala, stare de voma, dificultati in respiratie si cateodata de moarte. Veninul, o neurotoxina, afecteaza copiii mai sever decat pe adulti. Cu toate acestea, paianjenul nu este agresiv si musca oameni numai ca aparare. Clasificare stiintifica. Vaduva Neagra formeaza genul Latrodectus in familia Theridiidae. Numele acesta este aplicat mai ales speciei Latrodectus mactans.

Retrasul Maro, este numele unui paianjen mic, maroniu, care traieste mai ales in centrul si sudul Statelor Unite. Mai este cunoscut si ca paianjenul-vioara, deoarece are un semn in forma de vioara pe cefalotorace. Are aproximativ 1cm lungime si sase ochi. Face o panza deasa, care poate fi intalnita in zone retrase printre stanci sau in case. Muscatura lui produce moartea tesuturilor, iar reactiile adverse pot provoca moartea. Paianjenul poate trai pana la 10 ani. Alte specii inrudite se intalnesc in Marea Mediterana, Africa si America. Clasificare stiintifica. Paianjenul acesta apartine familiei Loxocelidae din ordinul Araneae. Este clasificat ca Loxosceles reclusa. Paianjenul-cartita este numele dat unor paianjeni tropicali, mari, parosi dar nepericulosi, care traiesc sub pamant. Ei sapa cuiburi lungi prin pamant pe care le tapeteaza cu matase, iar la intrare fac o usa oblica, articulata, care se potriveste perfect. Aceasta este facuta deseori din straturi alternatve de pamant si matase. Usa este acoperita cu pamant sau iarba, deghizand intrarea. O specie din Statele Unite sapa gauri de 30 cm lungime si 2,5 cm diametru. Cuiburile sunt in general grupate. Puii traiesc aici cateva saptamani, apoi pleaca si isi fac propriile cuiburi. Ei traiesc mancand furnici si alte insecte. Clasificare stiintifica. Paianjenii-cartita formeaza familia Ctenizidae din ordinul Araneae. Specia cea mai comuna este clasificata ca Bothriocyrtum californicum. PSEUDO-PAIANJENI Paianjenul de camp este numele dat unei specii de arahnide. Paianjenul de camp seamana cu un paianjen adevarat, dar are abdomenul segmentat si picioare foarte lungi. Se hranesc cu insecte mici. Clasificare stiintifica. Painajenul de camp apartine ordinului Opiliones. Paianjenul de mare este un animal marin asemanator unui paianjen, ce traieste de obicei langa mal, mergand pe fundul oceanului sau tarandu-se printre plante si colonii de animale marine. Unii se fixeaza de cochilia scoicilor. Cele 600 de specii au de la 2mm (in zonele tropicale) la 50cm la unele forme ce traiesc in ape adanci. De obicei are doua perechi de ochi simpli, un proboscis tubular foarte lung si trei perechi de apendici. Cu proboscis-ul suge sucurile unor meduze. Prima pereche de apendici tine hrana si curata gura care este o mica deschidere la capatul proboscis-ului. Cea de-a doua pereche este folosita ca picioare. Cea de-a treia pereche este specializata la mascul in tinerea oualelor. Trunchiul alungit are patru segmente, fiecare cu o pereche de picioare lungi. Segmentul abdominal, cateodata unit cu capul este doar un canal alimentar. Organele sexuale sunt pe picioare.

ncrengtura CNIDARIA (CELENTERATE)


Cnidarii sunt animale exclusiv acvatice, fixate sau libere, al cror corp saculiform are o simetrie radiar. n interiorul corpului prezint o singur cavitate gastric, sacciform, care la formele mai evoluate se complic ntr-un sistem gastro-vascular. Att cavitatea gastric ct i sistemul gastro-vascular comunic cu exteriorul printr-un singur orificiu, care ndeplinete funcia de orificiu bucal i anal. Peretele corpului este format din dou straturi de celule: unul extern, ectodermul i altul intern, endodermul, ntre ele gsindu-se o mas gelatinoas, mai mult sau mai puin groas, fr structur celular (anhist) numit mezoglee. Celulele ectodermului sunt morfologic difereniate, n corelaie cu funciile pe care le ndeplinesc, n celule senzitive, mioepiteliale, nervoase, cnidoblaste. Cele mai caracteristice sunt cnidoblastele (celule urzictoare), specializate n vederea atacului i aprrii. Digestia este intracelular, ca la protozoare i spongieri, dar apare i digestia extracelular, n cavitatea gastric. Cnidarii nu au aparat respirator, circulator i excretor. Formele fixate se numesc polipi iar cele libere, n majoritate cu aspect de umbrel, sunt numite meduze. Se cunosc peste 9000 de specii de cnidari. Dup tipul de polip i de meduz, ncrengtura Cnidaria se mparte n trei clase: Clasa Hydrozoa (hidre) Clasa Scyphozoa (meduze) Clasa Anthozoa (anemone de mare, corali) Celenteratele se reproduc pe cale asexuat, prin nmugurire sau diviziune, dispunnd de un potenial regenerativ deosebit, precum i pe cale sexuat, prin indivizi gonocorici sau hermafrodii; din oul fecundat rezult o larv planula, didermic, cavitar i ciliat la exterior. Majoritatea populeaz apele marine i foarte puine triesc n apele dulci. Structura i ciclul biologic al unei colonii de Obelia sp. (Cl. Hydroidea)
A - fragment din o colonie polipoid: a-stolon, b-cavitate gastral comun coloniei, c-ectoderm, d-gastroderm, e-un polip vegetativ (trofozoid) n seciune, f-orificiul bucal, g-tentacule, hperisac (hidroteca), i-mugure meduzoid, j-gonoteca; B hidromeduz liber: a-manubriu, b-gonad, c-canal radar; C - ou fecundat; D - larv planul nainte de fixare; E - colonie incipient cu un polip n curs de nmugurire

Polipii sunt de trei tipuri: hidropolipi, scifopolipi i antopolipi, iar meduzele prezint dou tipuri: craspedot (cu vl) i acraped (fr vl). Hidropolipul are form de sac cu peretele cavitii gastrice circular, lipsit de cute radiare. Orificiul buco-anal este i el circular, situat pe un con numit hipostom, nconjurat de un numr mai mic sau mai mare de tentacule simple, tubulare. Scifopolipul are aspect de cup (scyphos = cup). Peretele cavitii gastrice prezint 4 cute radiare ale endodermului, numite septe, care mpart cavitatea gastric n patru loje. Orificiul buco-anal, de form ptrat, este plasat n vrful unei prelungiri tubulare, numit proboscis. El este nconjurat de un numr de tentacule pline. Antopolipul seamn cu o floare (anthos = floare), avnd cele dou extremiti lite ca un disc. Cu discul bazal, polipul se fixeaz de suport, iar cel distal (oral) este nconjurat de opt tentacule tubulare, penatiforme, sau de ase ori multiplu de ase tentacule simple i tubulare. n centrul discului oral se deschide orificiul buco-anal situat la captul unui tub care se rsfrnge n

interiorul cavitii gastrice, formnd un faringe, cptuit de ectoderm. Cavitatea gastric este mprit n opt loje, prin opt septe sau n ase loje ori multiplu de ase loje prin septe provenite din cutarea endodermului. Lojelor le corespund la exterior tot attea tentacule. Meduza craspedot (craspedon = vl) este o form liber, cu corpul moale, gelatinos, cu aspect de umbrel, avnd faa inferioar (subumbrelar) concav iar cea superioar (exumbrelar) foarte convex. Din mijlocul feei subumbrelare se prelungete un tub (manubriu) la captul cruia se deschide orificiul buco-anal iar pe marginea umbrelei se gsesc patru sau multiplu de patru tentacule. Tot pe faa subumbrelar, de pe marginea umbrelei, se observ o rsfrngere a ectodermului, de forma unei membrane (velum sau craspedon) care se prelungete ca o perdea circular spre manubriu, nchiznd un spaiu, cu rol n deplasare. Prin transparena corpului se vede cavitatea gastric sub forma unui sistem gastro-vascular. Meduza acrasped (fr vl) se aseamn ca nfiare general cu meduza craspedot dar prezint unele deosebiri, ca: umbrela de form discoidal sau cubic i zgrcioas, manubriul cu patru muchii, iar orificiul buco-anal este ptrat. Nuare velum (acrasped) iar pe marginea umbrelei prezint numeroi lobi i tentacule, care variaz ca numr de la gen la gen. Majoritatea speciilor de celenterate sunt sensibile fa de calitatea mediului ambiant, ceea ce explica fluctuaiile diversitii specifice n biotopurile expuse unor influene alohtone. Din Marea Neagr au fost semnalate pn n prezent 35 de specii, dintre care 32 i la litoralul romnesc.

Clasa Anthozoa (anemone de mare, corali)


Polipii mari (2-6 cm), cu simetrie structural hexaradiar, pedunculul masiv, discul de fixare bine sau deloc difereniat, discul bucal cu tentacule peribucale i tentacule marginale, dispuse n mai multe rnduri; cavitatea gastral divizat prin septe complete, tubul faringian prezent; generaia meduzoid suprimat, polipii sunt sexuai. Cerianthus solitarius (subclasa Ceriantipatharia, ordinul Ceriantharia, Familia Cerianthidae). Pedunculul pivotant nu formeaz disc de fixare, este relativ lung i subire (L=3-6 cm, 0=6-8 mm), susinnd un disc bucal mai evazat, acoperit cu 16-32 tentacule peribucale i 60-64 tentacule marginale, dispuse pe dou rnduri. Specie localizat ca rspndire n infralitoralul inferior i n circalitoral (la 10-100 m); se ancoreaz n sediment cu pedunculul protejat de un tub pergamentos secretat de ectoderm, cuprinznd i incluziuni de particule din sediment, aglutinate. Actinia equina (Subclasa Hexacorallia, Ordinul Actiniaria, Subordinul Nyantheae, Infraordinul Thenaria, Familia Actiniidae) are pedunculul masiv (cu 0=3-5 cm la baz), uor mai ngust sub discul bucal, care se lete astfel nct va avea un diametru egal cu cel al discului de fixare; discul bucal nu prezint tentacule peribucale, tentaculele marginale n numr de peste 200, dispuse pe 6 rnduri concentrice n zona periferic a discului; specie vivipar, n timpul verii adesea cu zeci de actinii mici n cavitatea gastral; culoarea foarte variabil, mai des brunie-ruginie cu tentaculele verzui sau glbui. Cel mai mare i cel mai comun antozoar din Marea Neagr, peste tot in infralitoralul stncos, pe suprafee neexpuse direct luminii soarelui; rezist bine perioadelor de nfloriri cu hipoxie.

Coralii Nume comun pentru membrii unei clase mare de nevertebrate marine caracterizate prin un schelet alctuit dintr-un strat protector din carbonat de calciu. Acest schelet se mai numete i coral. Coralii sunt clasificai n doua subclase, bazate pe diferenele din simetria axial. O subclasa conine animale coloniale, cu opt tentacule, fiecare avnd un schelet intern. Printre ele se gsesc i coralii bici, meduze i coralii roii obinuiesc s l fac s sclipeasc. Membrii celeilalte subclase de obicei au ase tentacule, sau multiplu de ase, dar i culorile difer. Ele includ coralii de stnc sau coralii adevrai. Coralii adevrai secret carbonat de calciu de la baz formnd cupe scheletice de care polipii sunt ancorai i n care se retrag pentru protecie. n discul oral la vrf este o deschiztura, mrginit de tentacule, n forma de pan, cu cili, care este i gur i anus. Nematocistele de pe tentacule pot de asemenea s paralizeze prada. Cteva grupe de corali triesc ca polipi solitari, dar majoritatea triesc n colonii. Polipii coloniali au diametrul ntre 1 i 3 mm. Ei sunt conectai lateral prin tuburi care sunt nite prelungiri ale cavitilor gastro-vasculare ale polipilor. Colonia crete prin nmulire asexuat. Polipii vii cresc pe rmiele predecesorilor lor. Coralii coloniali pot crete n abisul apelor, dar recifele se gsesc doar n ape calde, limpezi i nepoluate. Ei triesc doar pn unde ptrunde lumina n ap, deoarece algele, numite zooxanthellae, care triesc n esuturile lor au nevoie de lumin pentru fotosintez, iar coralii nu pot exista fr aceste alge. Carbonul este trecut de la alge la coral, crescnd energia, iar hrana capturat de coral poate suplini fosforul i hidrogenul pentru ambele organisme. Dependena coralilor de alge variaz de la specie la specie. Coralii scheletici sunt contribuitorii primari la un recif, dar i alte organisme particip la formarea lui, ca algele calcaroase, molute sau spongieri.

Clasa Hydrozoa (hidre)


Cuprind polipi i meduze mici (0,5-20 mm), cu simetrie tetraradiar. Polipii au cavitatea gastral nedivizat, orificiul bucal fr un tub faringian subiacent. Generaia meduzoid liber, captiv sau suprimat. Meduza, cnd exist, prezint un velum subumbrelar circular i cavitatea gastral divizat n canale; orificiul bucal la captul distal al manubriului, cu tentaculele peribucale vestigiale; marginea umbrelei cu tentacule. Pelmatohydra oligactis (Ordinul Hydroida, Subordinul Hydridae, Familia Hydridae) Polipul zvelt, alungit, cu 6-12 tentacule peribucale lungi; baza pedunculului cu un disc adeziv care se ataeaz de substratul ferm; adesea cu muguri polipoizi laterali, toamna cu organe sexuale sub form de umflturi pe peduncul. n lacurile litorale, pe substrat macrofitic, suport condiiile salmastre pn la o concentraie de sare de 2-3 g la mie.

Clasa Scyphozoa (meduze)


Polipii mici (1-3 cm), ataai de substrat prin intermediul unui disc de fixare, care se continu cu un peduncul subire, susinnd cupa propriu-zis a polipului, mult mai larg i cu tentaculele marginale lungi. Cavitatea gastric a polipului cu septe incomplete, dispuse vertical. Polipul este capabil de strobilaie prin replicarea repetat, transversal, a discului bucal. Meduzele mature mari (10-35 cm), libere sunt fr velum i au tentaculele peribucale foarte lungi. Marginea clopotului divizat n lobi, este de regul cu tentacule i ropalii. Aurelia aurita (meduza de apa rece) (Ordinul Semaeostomeae, Familia Ulmaridae) Clopotul meduzei este turtit, discoidal (diametrul de 10-25 cm), marginea divizat n 8 lobi, separai ntre ei prin cte o ropalie (cu cte 1 ocel i statocist); manubriul este relativ scurt, cu 4 tentacule peribucale lungi i franjurate; are sute de tentacule marginale filamentoase i scurte; exist 8 canale radiare reunite distal ntr-un canal circular periferic; central are 4 gonade inelare cu aspect lptos, iar restul corpului este translucid. Form de mas n tot timpul anului, dar mai ales n sezonul rece, att n planctonul costier, ct i n cel de larg. Populaiile acestei specii sunt stimulate de condiiile eutrofe.

FLUTURII
Un fluture este o insect din ordinul Lepidoptera. Ca i toate Lepidopterele, fluturii sunt de remarcat pentru ciclul lor de via neobinuit, cu un stadiu larvar de omid, un stadiu inactiv de pup i o metamorfoz spectaculoas ntr-o form familiar de adult cu aripi colorate. Deoarece cele mai multe specii zboar ziua, atrag de regul atenia. Diversele modele formate pe aripile colorate i zborul lor extravagant i graios au fcut ca observarea fluturilor s devin un hobby popular. Fluturii se clasific n fluturi adevrai (superfamilia Papilionoidea), fluturi skipper (superfamilia Hesperioidea), i fluturi-molii (superfamilia Hedyloidea). Origine i distribuie Fluturii aparin arborelui evoluionist al moliilor. Originea lor a fost stabilit n perioada cretacic, care s-a ncheiat n urm cu 65 de milioane de ani. Din pcate, exist o arhiv foarte limitat de fosile. Cea mai veche fosil este a unui posibil fluture skipper, nedenumit, din perioada paleocenului superior (cu circa 57 de milioane de ani n urm), din Fur, Danemarca. Unul dintre cele mai frumos conservate exemplare este un Riodininae (Voltinia dramba) din urm cu 25 de milioane de ani, gsit ntr-un chihlimbar din Republica Dominican. Fluturii sunt distribuii n prezent n toat lumea, cu excepia regiunilor foarte calde i aride. A fost estimat un numr de 17.500 de specii de fluturi (Papilionoidea) dintr-un numr de 180.000 de specii de Lepidoptera. Clasificare n prezent, majoritatea experilor includ superfamiliile Hedyloidea (moliile-fluture americane), Hesperioidea (the skippers) i Papilionoidea (aa-numiii fluturi adevrai). Acest concept de fluturi care include Hedyloidea este unul dezvoltat recent. Familii de fluturi Cele cinci familii de fluturi adevrai, recunoscui de obicei n superfamilia Papilionoidea sunt: Familia Papilionidae Familia Pieridae Familia Lycaenidae Familia Riodinidae Familia Nymphalidae Papilionidae este o familie de fluturi colorai care cuprinde cel puin 500 de specii i, dei majoritatea pot fi gsii n regiuni tropicale, membri ai acestei familii exist pe toate continentele, cu excepia Antarcticii. Familia include cei mai mari fluturi din lume, fluturii din Australia (genul Ornithoptera).

VIERMII Viermii sunt animale nevertebrate, lipsite de picioare, care au corpul moale, lunguie, cu piele lucioas, ale caror medii de trai sunt cel subteran i cel acvatic. De asemenea, muli viermi sunt parazii, ale cror gazde sunt plantele i animalele. Principalele clase de viermi sunt: * Acanthocephala * Annelida (viermi inelai) * Chaetognatha * Gnathostomulida

* Nematoda (viermi cilindrici) * Nematomorpha (horsehair worms) * Nemertea * Onychophora * Platyhelminthes (viermi lai) * Sipuncula (peanut worms)