Sunteți pe pagina 1din 6

Colegiul National de Informatica “Grigore Moisil”

Adaptari la viata
parazita
(referat)
Barbulescu Daniel
Clasa a X-a F
Parazitismul este o formă de viata în care „parazitul” isi procură hrana necesară de la un alt
organism viu numit „gazda” pe care-l paraziteaza si ii produce carente care duc frecvent la
îmbolnavirea sau chiar moartea gazdei.
Parazitii se pot clasifica dupa regnul vegetal sau animal din care provine gazda, si anume :
fitoparaziti (parazit al plantelor) si zooparaziti (parazit al animalelor). Dupa locul unde paraziteaza,
parazitii pot fi : endoparaziti (care traiesc in corpul gazdei) si ectoparaziti (care traiesc pe corpul
gazdei ).
Dupa durata parazitarii, parazitii pot fi temporari si permanenti.
Totelul este un parazit vegetal ectoparazit care se incolaceste pe tulpinile de lucerna, trifoi,
vita de vie. Ea nu are frunze, iar tulpina este lipsita de clorofila. Radacinile tortelului au prelungiri,
care strapung planta parazita pana la vasele liberiene, de unde absorb hrana. Planta preferata
tortelului este lucerna. Tortelul produce foarte multe seminte care seamana foarte bine cu semintele
lucernei, astfel existand posibilitatea ca printre semintele culese ale lucernei sa fie si altfel de
seminte.
Lipitorile sunt zooparaziti, ectoparaziti, fiind temporari, Unele lipitori au in gura trei lame
maxilare dintate dispuse ca litera Y rasturnata, iar ventuza bucala nu este la capatul unei trompe.
Altele sunt lipsite de maxile si ventuza bucala se afla la capatul unei trompe retractile. Cea mai
comuna lipitoare este lipitoarea-medicinala (Hirudo medicinalis). Corpul sau plat, lung pan ala 20 cm
cand este intins, prezinta doua ventuze (cea bucala si cea anala), si este colorat dorsal cu benzi
cafenii-roscate in mijloc si negre-verzui pe laturi. Intestinul, larg, are 17 perechi de buzunare. Peretii
lui sunt atat de elastici, incat anumalul poate sa-si mareasca volumul de trei, patru ori. Lipitorile sunt
in general acvatice. Numai putine specii sunt terestre. Unele din ele se hranesc sugand sange de la
toate animalele cu sange cald sau rece care vin sau se gasesc in apa. Altele sunt rapitoare, hranidu-
se cu rame, larve de insecte. Chiar si cele sanguisuge, ca speciile de Hirudo in stadii tinere, sunt tot
rapitoare si devin sanguisuge cand sunt adulte. Atunci ele ataca mamiferele, reptilele, pasarile si alte
animale, fixandu-se de picioare ori in gura si sugand o cantitate mare de sange. O lipitoare poate
absorbi pana la 32 g sange, iar 10 lipitori, in cateva ore, pana la o jumate de litru de sange. O data
fixata cu ventuzele, lipitoare taie cu maxilele ei dintate pielea animalului si, datorita secretiei salivare
anticoagulante si hemolitice, sangele absorbit curge apoi in corpul ei umpland cecurile intestinale.
Sangele constituie o rezerva alimentara pentru lipitori si se pastreaza multa vreme fara sa
fermenteze, datorita unei secretii antifermentative a unor glande intestinale. Dupa ce lipitoare a
parasit locul unde se f ixase, plaga ramane deschisa si sangle continua sa siroiasca multa vreme
datorita faptului ca saliva lipitorii poseda, dupa cum am vazut, si proprietati anticoagulante. Micile
lipitori cu trompa din apele dulci europene sug mai ales melci de apa, nefiind periculoase pentru om.
Modul lor de reproducere este interesant : ele poarta oualele pe abdomen si produsii eclozati se tin
inca multa vreme aici, prinzandu-se cu ventuza posterioara de corpul animalului mama.
Capusele sunt sunt acarieni de marime turtiti, cu un tegument chitinos foarte tare, avand
aspectul de piele tabacita. Capusele cu scut (Ixodidae) ce se recunosc dupa aparatul lor de intepat,
sunt reprezentate la noi inainte de toate prin obisnuita capusa Ixodes ricinus, al carui corp, de
culoare cafenie, est el amascul de 2,5 mm si la femela de 4 mm. Cand nsa femela a supt sange de
pe un animal si este plina, atunci volumul ei creste ajugand pana la 10 mm. Abdomenul este cenusiu,
umflat si gatuit la mijcloc. Ca adulte, acese capuse ataca cele mai diferite mamifere domestice si
salbatice, precum si omul. Necesitatea de-ai schimba gazda de trei ori pa an reduce in mod natural
sansele individului de a ajunge la reproducere. Acesta se compenseaza insa pentru specie prin
numatul relativ foarte mare de oua (2400 – 3200 de femela). Aceste animale mai beneficiaza de
avantajul ca pot suporta perioade lungi de inanitie. Capusele fara scut (Argasidae) invadeaza

1
cotetele pasarilor tinute in conditii neigienice, traiesc ziua ascunse in crapaturile peretilor si ale
mobilerului iar nopatea ies la atacul pasarilor. Femelele satule depun 50 – 80 de oua iar din ele ies
larvele care trec si stau in permanenta pe pasari cu rostrul infipt adanc in piele. Cand vreo capusa se
afla infipta in piele pe corpul nostru, trebuie sa ne ferim sa o scoatem cu forta, deoarece piesele
bucale prevazute cu carlige pot sa se desfaca usor, sa ramana in piele si sa provoace inflamatii.
Viermele parazit cel mai intalnit la om este ascaridul sau Limbricul (Ascris lumbricoides).
Apare de obicei izolat sau in numar mic ; aglomerarile de sute de indivizi nu constituie insa raritati,
fiindca in unele cazuri s-au numarat chiar 1000 – 2000 de astfel de musafiri neplacuti. Se dezvolta
de obicei in intestinul subtire , de unde patrund uneori inapoi in stomac.Este un vierme cilindric cu
extremităţile ascuţite, de culoare alb-gălbuie şi cu o lungime de 15-25 cm. Prezintă dimorfism sexual,
femela fiind mai mare decât masculul. La capătul anterior, limbricul are orificiul bucal, înconjurat de
trei buze groase, iar la capătul posterior-orificiul anal. Limbricul este primul din seria animală la care
aceste două orificii sunt separate.Viermii adulţi trăiesc în lumenul intestinului subţire al gazdei.
Femela depune aici numeroase ouă (aproximativ 200.000/zi). În absenţa masculului, femela depune
ouă nefecundate, care nu au capacitate infestantă. Ouăle rezultate din înmulţirea sexuată conţin o
singură celulă ou, nedivizată (sunt unicelulare, neembrionate). Au un înveliş protector rezistent. Sunt
eliminate în mediu odată cu excrementele gazdei. Sunt foarte rezistente în mediul extern, putând
rămâne viabile pe sol mai mult de 1 an. Nu sunt infestante dacă sunt ingerate în stadiul de ouă
neembrionate. Atunci când întâlnesc condiţii favorabile (sol umed, umbrit, temperatură ambientală de
22-24 °C), celula ou pe care o conţin începe să se dividă, şi ouăle devin embrionate şi infestante într-
un interval care poate varia de la 18 zile la 3 săptămâni.Ouăle embrionate contaminează solul, apa şi
plantele cu care au venit în contact. Ele pot fi înghiţite de om sau animale odată cu acestea (prin
consum de apă contaminată, fructe şi legume nespălate, mâini murdare, geofagie). Ajunse în
intestinul subţire, ouăle embrionate eclozează, eliberând larve care invadează mucoasa intestinală şi
ajung, pe calea circulaţiei portale şi limfatice, în ficat. Aici suferă un prim ciclu larvar de maturaţie, cu
durata de 4 zile. Apoi, pe calea circulaţiei sistemice, ajung în plămâni. Urmează un nou ciclu larvar
de maturaţie, cu o durată de 10-14 zile, după care larvele străbat peretele alveolar şi urcă prin
arborele traheobronşic până în faringe, de unde sunt înghiţite. Ajungând din nou în intestinul subţire,
din larve se dezvoltă viermii adulţi, şi ciclul se reia. Din momentul ingestiei, ouăle infestante au
nevoie de 2-3 luni ca să evolueze până la stadiul de viermi adulţi, în care femela depune prima ei
serie de ouă. Durata de viaţă a unui vierme adult este de 1-2 ani. Alte adaptari interesante ale
limbricului este faptul ca ii lipseste aparatul digestiv, hrana fiind luata direct preparata din intestinul
gazdei. Totdata limbricul, alaturi de tenie prezinta carlige pe care le folosesc in prinderea de muschi
si ventuze pe care le folosesc in intestine in prinderea de mucoasa intestinala.
Un alt parazit este Plasmodiul malariei care sunt de mai multe tipuri :Plasmodium vivax,
Plasmodium malariae, Plasmodium falciparum. Toti acesti paraziti sunt transmisi de diferite specii de
tantari. Prin intepatura lor, ei inoculeaza in sange sporoizi, care se inmultesc la inceput in celulele
hepatice, iar apoi in globulele rosii din sange. La primii paraziti, inmultirea se produce intr-un ritm de
cate 48 – 72 de ore, pentru fiecare generatie, iar la agentul malariei tropicale, in mod mai neregulat la
fiecare 40 – 48 de ore.
Tenia (genul Taenia) în clasificarea stiintifica a animalelor este un gen care cuprinde mai
multe specii de viermi lati paraziti, care au un scolex inarmat cu 4 ventuze şi carlige. Formele adulte
ale teniilor paraziteaza intestinul subtire al carnivorelor din diverse specii, inclusiv omul, producand
parazitozele grupate generic sub numele de teniaze. Formele larvare parazitează gazde intermediare
ierbivore, domestice sau silvestre, la nivelul tesutului celular subcutanat, muschilor, diverselor organe
sau sistemului nervos central, producand parazitoze al caror nume si localizare diferă în functie de
tipul de formă larvara (cisticercoze, cenuroze, chisturi hidatice etc.). Ocazional, formele larvare pot
infesta si omul, dacă acesta consuma carne insuficient preparată termic, producând boli a căror
severitate depinde de localizarea acestora. Teniile adulte au corpul turtit, ca o panglica, de culoare
alba sau alb-galbuie, cu o lungime variabila, de la 50 cm la peste 10 metri, în functie de specie.
Acesta este format din numeroase segmente, numite proglote. La capătul anterior, mai subtire, se

2
gaseste un cap rotund cu rol de fixare, numit scolex, prevazut cu 4 ventuze si o coroană de carlige.
Cu ajutorul scolexului, tenia se fixeaza pe peretii intestinului gazdei. Formatiunea anatomica de
legatura intre scolex si corpul teniei se numeşte gat. Proglotele terminale conţin un numar foarte
mare de ouă (peste 100.000), care sunt eliminate în mediu odată cu excrementele gazdei. Viermele
adult se dezvoltă în intestinul carnivorelor, ca urmare a ingestiei de carne sau organe infestate cu
formaţiuni larvare. La teniile mature, proglotele terminale, care contin un numar foarte mare de ouă,
se desprind si sunt eliminate în mediu odată cu fecalele gazdei. Ingerate apoi de ierbivore (gazdele
intermediare), ouale ajung în intestinul acestora, unde eliberează oncosfere, care trec în sânge şi
sunt transportate la organele pe care le vor parazita, evoluând în formatiuni monolarvare (cisticerci)
sau multilarvare (cenuri, chisturi hidatice) în functie de specia de tenie căruia ii apartin. Carnea sau
organele infestate, consumate de carnivore, elibereaza larvele în intestinul acestora, si ciclul se reia.
Exista plante superioare parazite: cuscuta (tortelul), lupoaia (orobanche minor), muma padurii
(lathraea) care si-au pierdut clorofila si au haustori care patrund in vasele conducatoare ale plantei
parazitate  de unde extrag seva.

3
Concluzii
Cateva mii de specii de animale de pe toate treptele zoologice traiesc pe seama unor gazde,
adaptandu-se in mod uimitor acestui fel de existenta. Tipurile de parazitism sunt foarte variate. Uniii
paraziti traiesc tot timpul pe suprafata corpului gazdelor de alta specie. Altii patrund in interiorul
corpului gazdelor lor. La unii paraziti, stadiile din viata cand traiesc liber alterneaza cu stadii cand
traiesc in calitate de paraziti. Uniii au larvele parazite si adultii liberi, in timp ce altii au adultii paraziti
iar larvele duc o viata libera. Unii sunt paraziti tot timpul pe o anumita gazda, iar altii schimba in
cursul vietii gazdele de mai multe ori.
Gazdele nu raman pasive la atacul parazitilor , insa adaptarea acestora in acest mod de viata
atinge uneori o asemenea perfectiune, incat gazda se vede total dezarmata si e nevoie sa accepte
resemnata o convietuire fortata si dezavantajoasa. Ectoparazitii sunt fie inzestrati cu organe de fixare
ca filamentele adezive sau ancore, putand fi cu greu desprinsi, precum capusele, fie mici si extrem
de mobili, ca puricii, prinderea lor fiind foarte dificila. Endoparazitii, cum ar fi teniile sau limbricii, nu
sunt digerati de fermentii existenti in tubul digestiv al gazdei cum ar fi normal sa se intample,
deoarece ei secreta niste antifermenti care actioneaza asupra continutului chimic al secretiilor gastro-
intestinale, anihilandu-le functia enzimatica.

4
Bibliografie :
1. www.wikipedia.com
2. „ Animalele se apara ” de Tudor Opris
3. www.didactic.ro
4. „Lumea animalelor ” de Nach Brehm (traducere si actualizare: Gh. Dinulescu, B. Schnapp)