EXCRETIA LA PLANTE

1. CONSPECT
Plantele si animalele elimina substante prin excretie. Aceste substante pot fi : Substante rezultate din dezasimilatie (degradarea substantelor proprii din celule). Daca se acumuleaza in mediul intern, pot deveni periculoase. Substante care nu sunt toxice, dar care, la un moment dat sunt in exces Substante straine, patrunse in mediul intern Substante cu rol de semnal chimic Excretia la plante : plantele folosesc pentru fotosinteza numai circa 1% din apa absorbita. Restul se elimina sub forma de vapori, prin transpiratie sau, mai rar, sub forma de picaturi, prin gutatie. TRANSPIRATIA - eliminarea vaporilor de apa se produce mai ales prin frunze - celulele epidermice ale frunzelor au perete exterior ingrosat, cuticula, si impregnat cu o substanta numita cutina, care limiteaza evaporarea, de aceea numai 1/10 din vapori se elimina prin cuticula, restul eliminandu-se prin stomate. - stomatele - au un mecanism osmotic automat de reglare a deschiderii - la lumina, celulele stomatice produc prin fotosinteza substante organice solubile - celulele stomatice absorb apa din celulele vecine si se deformeaza deschizand ostiola - la intuneric stomatele se inchid - in frunzele ofilite celulele stomatice nu pot absorbi suficienta apa si stomatele raman inchise, de aceea eliminarile de apa sunt reglate si corelate cu fotosinteza - eliminarea apei este necesara deoarece: -asigura ascensiunea sevei brute care aduce ioni minerali la nivelul frunzelor -impiedica supraincalzirea plantelor -mentine ostiolele deschise, asigurand schimbul de gaze necesar fotosintezei si respiratiei GUTATIA - suplineste transpiratia asigurand ascensiunea sevei cand exista un exces de apa in sol, iar aerul este cald si umed - o putem observa dimineata in gradini, paduri sau pajisti, dar mai ales in sere : picaturi de apa apar la marginea sau in varful frunzelor - energia necesara eliminarii apei este asigurata de presiunea radiculara INFLUENTA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA TRANSPIRATIEI SI GUTATIEI - eliminarea apei depinde de structura plantelor -factori interni- si de influenta mediului la care s-au adaptat speciile factori externi.

a) Factori interni : - suprafata de transpiratie : plantele adaptate la mediul secetos au adesea frunze reduse, la unele dintre ele, frunzele fiind transfosrmate in tepi (cactusi), iar fotosinteza se realizeaza in tulpina. Multe plante lemnoase din zona cu clima temperata se confrunta cu un deficit de absorbtie pe timpul iernii. Ele s-au adaptat la aceasta situatie, pierzandu-si toamna frunzele reducand astfel pierderile de apa. La multe plante pierderea de apa este limitata prin diferite adaptari : ingrosarea cuticulei, formarea unor peri epidermici care retin vaporii in vecinatatea frunzelor, etc. - densitatea stomatelor : la plantele care traiesc in locuri umede, observam adesea o densitate mai mare a stomatelor. Ele au structuri specializate in gutatie numite hidatode care elimina apa activ sau pasiv. b) Factori externi : - umiditate atmosferica scazuta - curentii de aer intensifica transpiratia deoarece favorizeaza - temperatura evaporarea - lumina : contribuie la deschiderea stomatelor si la incalzirea frunzelor, intensificand transpiratia - umiditatea solului : influenteaza transpiratia prin efectul ei asupra absorbtiei.

2.IN PLUS
Plantele inferioare, uni sau pluricelulare, ca si plantele nevasculare elimina vapori de apa prin toate celulele care vin in contact cu atmosfera. Transpiratia lor este mai mult sau mai putin intensa, dupa starea fiziologica a celulelor si dupa fortele care retin apa in ele. La plantele vasculare, care dupa continutul in apa sunt homeohidrice, transpiratia decurge in trei etape : -o evaporare a apei la suprafata tuturor celulelor aflate in contact cu atmosfera interna din meanturi si lacune - difuziunea vaporilor de apa prin spatiile intercelulare, spre suprafata organelor aflate in contact cu atmosfera - o eliminare la exterior a vaporilor de apa din atmosfera interna a organelor. Eliminarea vaporilor de apa are loc mai ales prin ostiolele stomatelor si prin traversarea cuticulei care protejeaza celulele aflate in contact direct cu atmosfera externa. O mica parte a apei este eliminate si la nivelul letincelelor. Intensitatea transpiratiei prezinta importante variatii in functie de tipul ecologic caruia ii apartin plantele. In perioadele de transpiratie intensa higrofitele elimina peste 10g apa /dm/h, mezofitele pana la 10g apa/dm/h, iar xerofitele 0,1g apa/dm/h. In perioada da transpiratie redusa plantele pierd abia 0,01g apa/dm/h, iar xerofitele mai putin. 1.TRANSPIRATIA PRIN STOMATE Transpiratia stomatica prezinta mari variatii in intensitate, determinate de factorii mediului extern si de factori interni care influenteaza gradul de deschidere al stomatelor. Variatiile gradului de deschidere a ostiolelor se pot datora variatiilor de turgescenta ale celulelor stomatice si variatiile de turgescenta a celulelor epidermice invecinate cu stomatele. Modificarea turgescentei celulelor stomatice are ca urmare schimbarea gradului de deschidere a ostiolelor, datorita ingrosarii inegale a peretilor celulelor stomatice. La dicotiledonate, peretele dorsal al celulelor stomatice este mai subtire si se intinde mai mult cand turgescenta lor creste, ceea ce determina o oarecare indepartare a peretilor ventrali care sunt mult mai ingrosati. Uneori cand peretii celulelor stomatice sunt uniform ingrosati, deformarea lor se datoreaza heterogenitatii de structura a acestora, manifestata prin orientarea fibrilelor celulozice. Celulele stomatice de la monocotiledonate, care au forma unor haltere, isi maresc gradul de deschidere al ostiolelor prin umflarea extremitatilor lor, ai caror pereti sunt mai subtiri. Variatiile turgescentei celulelor epidermice, in raport cu cea a celulelor stomatice, pot determina schimbarea gradului de deschidere a ostiolelor prin comprimarea sau relaxarea celulelor stomatice. Miscarile celulelor stomatice pot fi deci active sau pasive. Ele sunt active cand insasi turgescenta celulelor stomatice este factorul care determina miscarea, numita miscare hidroactiva. Miscarile sunt pasive in cazul in care variatiile de turgescenta apartin celulelor epidermice invecinate, care determina miscari hidropasive. In realitate, cele doua mecanisme sunt, cel mai adesea, solidare, deoarece miscarile stomatelor se realizeaza pe baza schimbului de apa dintre celulele stomatice si cele vecine. Trecerea apei din celulele epidermice in cele stomatice determina marirea gradului de deschidere a ostiolelor, iar iesirea apei din celulele stomatice in cele epidermice duce la micsorarea gradului lor de deschidere. Variatiile gradului de deschidere a stomatelor se explica prin interventia unor mecanisme care determina, la ivirea luminii o crestere a presiunii osmotice, respectiv a fortei de suctiune a celulelor stomatice fata de cea a celulelor epidermice, fapt ce duce la intrarea apei in celulele stomatice si la marirea gradului de deschidere a ostiolelor. La lasarea intunericului procesele se desfasoara invers. Desi celulele stomatice contin cloroplaste, crestrea presiunii lor osmotice o data cu aparitia luminii nu se datoreaza activitatii lor fotosintetice, deoarece fotosinteza lor este
3

de circa 50 de ori mai mica decat cea care ar fi necesara pentru producerea unei cantitati de substante osmotic active care sa explice variatiile de presiuni osmotice inregistrate. Cresterea presiunii osmotice in celulele stomatice se datoreaza hidrolizei amidonului preexistent in ele, prin interventia la lumina a unor enzime. Lloyd (1908) a constatat ca la lumina amidonul dispare in celulele stomatice si reapare noaptea, in timp ce in celulele epidermice si paranchimurile asimilatoare, la lumina se formeaza amidon, iar la intuneric are loc disparitia lui. Variatia invers proportionala a continutului de amidon din celulele stomatice cu gradul lor de deschidere a dus la aparitia unei teorii ale reglarii fotoactive , dintre care, cea mai sustinuta astazi considera ca hidroliza amidonului din celulele stomatice esta catalizata de o fosforilaza care activeaza in mediul bazic. La intuneric, prin acumulare de CO2 in celulele stomatice pH-ul acestora devine acid si deci nefavorabil hidrolizei. La lumina, CO2 acumulat fiind consumat in fotosinteza, pH-ul creste, favorizand activitatea hidrolitica a fosfarilazei. Prin miscarile stomatelor, plantele pot regla, intr-o oarecare masura, intensitatea transpiratiei lor. Intre gradul de deschidere a ostiolelor si intensitatea transpiratiei nu exista o proportionalitate stricta. Doar variatiile de deschidere care au loc in vecinatatea diametrului minim al ostiolelor pot influenta transpiratia. Intrucat ostiolele reprezinta locul de difuzie a vaporilor de apa si nu locul de evaporare a apei, reglarea stomatica a transpiratiei se face in baza legilor care dirijeaza difuziunea prin pori mici. In cazul evaporarii apei la nivelul unei suprafete libere, directiile de difuzie a vaporilor de apa sunt dirijate dupa gradientul de umiditate relativa a aerului de deasupra suprafetei de evaporare. Zonele cu acelasi grad de umiditate relativa sunt paralele cu suprafata lichidului, iar vaporii de apa difuzeaza dupa linii paralele, care sunt perpendiculare pe suprafata de evaporare. In cazul prezentei unui perete poros, care separa doua medii cu grade diferite de umiditate relativa, liniile de difuziune a vaporilor de apa diverg de la nivelul porilor in toate directiile, ca urmare a faptului ce zonele cu acelasi grad de umiditate relativa au aproximativ aspectul unor emisfere centrate in jurul porilor. In astfel de conditii, vaporii de apa difuzeaza mai repede pe la marginile porilor decat prin portiunea centrala a suprafetei lor. Prin urmare, difuziunea vaporilor de apa nu este proportionala cu suprafata porilor, ca in cazul evaporarii apei de pe suprafete libere mai mari, dar este totusi relativ activa. In cazul frunzelor, pentru o anumita densitate a stomatelor, pe masura ce diametrul ostiolelor creste, se ajunge la un moment cand deschiderea lor este suficienta pentru ca pierderea apei sa aibe loc aproape ca si cand nu ar exista epiderma, iar cela doua atmosfere ar veni direct in contact. Dincolo de aceasta deschidere orice crestere a diametrului ostiolelor nu mai are nici un efect, astfel ca reglarea stomatica a transpiratiei nu mai poate avea loc. Influenta gradului de deschidere a stomatelor asupra difuziunii CO2 si O2 se manifesta numai la deschideri mult mai mici ale ostiolelor decat cele care pot interveni in reglarea intensitatii transpiratiei. Particularitatile difuziunii vaporilor de apa prin pori explica si valorile mari ale transpiratiei relative, adica ale raportului transpiratie/evaporare de pe o suprafata libera de apa egala cu suprafata frunzelor, in conditii de mediu identice. Transpiratia relativa are valoarea de 0,8 0,9 si nu de 0,01 0,02 cat ar trebui sa aibe in cazul cand difuziunea vaporilor de apa ar fi proportionata cu suprafata ostiolelor larg deschise, care reprezinta doar 1-2% din suprafata frunzei. 2.TRANSPIRATIA PRIN CUTICULA Spre deosebire de frunzele care au o cuticula groasa, la care transpiratia cuticulara este nula, cele care au cuticula subtire pot elimina cantitati mici de vapori la nivelul ei. Cuticula poate avea perforatii inframicroscopice sau zone mai putin hidrofobe, cu toate ca ea reprezinta o bariera, mai ales contra pierderilor de apa, fiind bogata in substante hidrofobe provenite din oxidarea acizilor grasi. Permeabilitatea cuticulei variaza consideravil in functie de varsta organului, dar si in functie de grosimea ei, care indica, dealtfel, o adaptare structurala la mediu. La
4

xerofite, ea poate atinge o grosime de cateva zeci de microni, fiind dublata si de un strat de ceara. 3.TRANSPIRATIA PRIN LENTICELE Tulpinile suberficate elimina vaporii de apa prin lemticele. Ele reprezinta intreruperi la nivelul suberului sau plutei, care sunt formatiuni impermeabile, corespunzand local unei lipse de coroziune intre celulele suberificate, sau unei absente a suberificarii si reprezinta circa 20% din suprafata plutei. Transpiratia ramurilor sau a trunchiurilor este mult mai redusa in raport cu cea a frunzelor, reprezentand doar a mia parte pentru aceeasi suprafata.

Gutatia, de la lat. gutta = picatura, este fenomenul de eliminare a apei sub forma de picaturi. Fenomenul se produce mai ales in timpul noptilor de vara urmate de zile calduroase. In regiunile noastre plantele elimina cantitati mici de apa prin gutatie. Fenomenul se intalneste mai frecvent la plantele cultivate in sere, unde umiditatea relativa a aerului din timpul noptii franeaza transpiratia, iar temperatura ridicata favorizeaza absorbtia apei din sol. Apa gutata nu este pura si ca urmare, spre deosebire de roua, lasa un reziduu alb in urma evaporarii ei de pe o lama de sticla. La ciuperci gutatia are loc pe intreaga suprafata a corpului. La plantele superioare poate avea loc printr-o simpla leziune a limbului foliar, dar de obicei este localizata in anumite portiuni ale lui, acolo unde se gasesc formatiunile de gutatie, asa numitele hidatode. Acestea sunt variate ca structura, dar se pot grupa in hidatode de tip inchis sau active si hidatode de tip deschis sau pasive. Hidatodele de tip inchis pot fi reprezentate prin : -unele celule epidermice al caror perete este subtire si lipsit de cuticula, la nivelul carora ajung terminatiile nervurilor -peri proveniti din celule epidermice, formati din cate trei celule cu protoplasma abundenta, nuclei mari si pereti subtiri. Lipsa oxigenului, anestezicii si substante toxice anuleaza gutatia prin acest tip de hidatode, fapt ce demonstreaza ca ele elimina apa in mod activ, cu cheltuiala de energie. Hidatodele de tip deschis se aseamana cu stomatele intrucat orificiul lor, intotdeauna deschis, este eliminat de doua celule mici, moarte (celule acvifere), asemanatoare cu celulele stomatice. Sub ele se gaseste o camera acvifera ce aminteste de camera substomatica si care, spre deosebire de aceasta, este plina cu o solutie apoasa, ce se elimina sub forma de picaturi. Hidatodele de tip deschis sunt de doua tipuri : -cu epitem, un tesut parenchimatic format din celule mici, cu peretii subtiri si spatiile intercelulare pline cu apa, la care ajung vasele inelare sau spiralate -fara epitem, la care vasele de lemn se termina la nivelul camerei acvifere Hidatodele de tip deschis functioneaza in mod pasiv. Lipsa oxigenului, anestezicii si substantele toxice nu au nici o influenta asupra lor. Intrucat are loc cand transpiratia este redusa sau nula, iar absorbtia intensa, gutatia reprezinta un mecanism care suplineste transpiratia, permitand astfel urcarea sevei brute in plante. Ea se manifesta deci in momentele cand in plante se creeaza suprapresiuni si intervine ca o supapa de siguranta care limiteaza turgescenta tesuturilor, fara ca sa se intrerupa absorbtia radiculara a apei. La originea acestui fenomen se gaseste presiunea radiculara, prin care celulele parenchimatice din vecinatatea vaselor elimina activ apa in xilem. Ca urmare, presiunea hidrostatica din vase creste, ceea ce determina excretia apei prin hidatode.

GUTATIA

Intensitatea transpiratiei variaza in limite foarte largi sub influenta factorilor mediului extern, desi, intre anumite limite, poate fi reglata prin interventia unor factori interni, caracteristice pentru specie, sau care tin de starea fiziologica a plantelor la momentul dat.

Factorii care influenteaza transpiratia

Factorii mediului extern pot modifica puternic intensitatea transpiratiei, pe de o parte prin actiunea lor fizica, iar pe de alta prin faptul ca determina o reactie fiziologica din partea plantelor. Actiunea fizica se manifesta asupra vitezei de evaporare a apei la nivelul spatiilor intercelulare si asupra vitezei de difuziune a vaporilor de apa la nivelul ostiolelor, al cutinei si al lenticelelor. Reactia fiziologica pe care o declanseaza consta intr-un control ce permite o reglare a pierderilor de apa. 1. Influenta umiditatii relative a atmosferei Viteza de evaporare a unei mase de apa sau a unui corp hidratat este cu atat mai mare cu cat umiditatea relativa a aerului este mai mica. Uscaciunea usoara a aerului accelereaza transpiratia, determinand marirea pasiva a gradului de deschidere a stomatelor, deoarece celulele epidermice sunt primele care pierd apa. Uscaciunea accentuata a aerului duce la diminuarea intensitatii transpiratiei intrucat determina micsorarea activa a gradului de deschidere a stomatelor, ca urmare a reducerii turgescentei lor. In cazul unei atmosfere saturate cu vapori de apa mai poate avea loc o usoara transpiratie, mai ales la lumina, cand frunzele au o temperatura si deci o tensiune a vaporilor de apa usor superioara fata de mediu. 2. Influenta luminii Lumina reprezinta factorul principal al ritmului diurn al intensitatii transpiratiei. Transpiratia este in general scazuta la intuneric si foarte intensa la lumina. Exceptie fac cacteele, care, ca rezultat al adaptarii la seceta, transpira mai mult la intuneric, intrucat la lumina gradul de deschidere a ostiolelor stomatelor lor este redus la minimum. La celelalte plante, transpiratia unei frunze poate fi de 100 de ori mai intensa la soare decat la umbra. Lumina determina cresterea permeabilitatii celulare, dar mai ales provoaca marirea gradului de deschidere a stomatelor. 3. Influenta temperaturii La temperaturi joase transpiratia este slaba sau nula. La cresterea temperaturii transpiratia este slaba sau nula. La cresterea temperaturii transpiratia se intensifica pana la un optim, in jur de 30C. Peste temperatura optima transpiratia se micsoreaza puternic catre temperatura de 45C, iar cresterea in continuare a temperaturii devine patologica prin vatamarea protoplasmei. Permeabilitatea celulara creste, stomatele isi maresc din nou gradul de deschidere, tesuturile se vestejesc si planta piere, apa din ea continuand sa fie pierduta printr-un simplu proces fizic de evaporare. 4. Influenta curentilor de aer Curentii de are modifica mai ales evaporarea, inlaturand aerul cu vapori de apa si aducand altul mai uscat, ceea ce poate mari evaporarea de 10 ori si chiar mai mult. Asupra transpiratiei curentii de aer au un efect mai mic in cazut cand stomatele sunt mai putin deschise, dar mai ales in cazul cand transpiratia cuticulara este redusa. Cand stomatele sunt larg deschise, curentii de aer pot mari intensitatea transpiratiei cel mult de doua ori, deoarece usureaza difuziunea vaporilor de apa din jurul ostiolelor.

Influenta factorilor externi asupra intensitatii transpiratiei

5. Influenta umiditatii solului La lipsa unor cantitati suficiente de apa accesibila pentru plante in sol ele pot reactiona in mod diferit : cele izohidice isi reduc puternic intensitatea transpiratiei la amiaza, ceea ce contribuie la mentinerea apei in celulele lor; cele anizohidrice isi micsoreaza gradul de deschidere a stomatelor lor mai tarziu, dupa instalarea unor deficite mari de apa, ceea ce poate avea efecte daunatoare.

Influenta factorilor interni asupra intensitatii transpiratiei

1. Suprafata de transpiratie Intensitatea transpiratiei depinde in mare masura de suprafata pe care o au lacunele din mezofil, in special din parenchimul lacunos si nu de suprafata totala a frunzelor. Cand suprafata interna de evaporare a apei este mare si intensitatea transpiratiei tinde sa creasca. 2. Permeabilitatea peretilor celulari Modificarile secundare ale membranei scheletice (ingrosarea cuticulei, cerificarea, sclerificarea epidermei si a tesuturilor mai profunde, suberificarea) nu prezinta importanta decat in cazul transpiratiei cuticulare, pe care o diminueaza. 3. Pilozitatea suprafetei de transpiratie Prezenta unei pasle de peri pe suprafata frunzelor si a tulpinilor ierboase influenteaza puternic intensitatea transpiratiei. Cand perii sunt morti prezenta lor diminueaza transpiratia prin faptul ca, avand aer, sunt rau conducatori de caldura. Cand perii sunt vii suprafata de contact cu atmosfera este marit si ca atare creste transpiratia cuticulara. Indiferent daca sunt vii sau morti, perii, mai ales cand formeaza o pasla deasa, diminueaza intensitatea transpiratiei stomatice, prin imobilizarea unui strat de aer saturat in vapori de apa in jurul ostiolelor. 4. Densitatea stomatelor Cat timp distanta dintre stomate nu este mai mica decat de 10 ori diametrul ostiolelor lor larg deschise, cresterea numarului de stomate pe unitatea de suprafata duce la intensificarea transpiratiei. Plantele din mediile secetoase se caracterizeaza, cel mai adesea, printr-o densitate mai mica a stomatelor.

Variatiile periodice ale transpiratiei

Modificarile intensitatii transpiratiei sunt determinate, in parte, de variatiile conditiilor exterioare care schimba puterea deshidratanta a aerului, gradul de deschidere a stomatelor si forta de suctiune a celulelor. 1. Periodicitatea diurna a transpiratiei In decurs de 24 de ore, transpiratia este redusa in timpul noptii si intensa in cursul perioadei de lumina a zilei. Transpiratia redusa din timpul noptii se datoreaza micsorarii la maximum a deschiderii stomatelor la intuneric si diminuarii puterii deshidratante a aerului, datorita cresterii umiditatii relative si racirii atmosferice. Transpiratia intensa din timpul perioadei de lumina a zilei cu valoarea maxima de obicei la amiaza, se realizeaza prin marirea fotoactiva a gradului de deschidere a stomatelor in zori, prin cresterea puterii deshidratante a aerului care se incalzeste treptat si prin diminuarea corespunzatoare a umiditatii relative a aerului. Aceste variatii tipice ale intensitatii transpiratiei sufera de obicei numeroase modificari, dupa specie, iar la aceeasi planta dupa conditiile mediului extern.

2. Periodicitatea sezoniera a transpiratiei Intensitatea transpiratiei sufera variatii mari in cursul anului. In timpul iernii, la foioase, transpiratia este extrem de redusa, factorul limitat fiind reducerea suprafetei de evaporare prin caderea frunzelor. La plantele cu frunze persistente transpiratia este de asemenea mult diminuata, factorul limitat fiind reducerea absorbtiei apei si oprirea conducerii sevei brute. In timpul primaverii, absorbtia apei si circulatia sevei brute se intensifica rapid, cu toate ca suprafata foliara este inca redusa. In aceasta perioada aproximativ 40% din transpiratie are loc la nivelul cuticulei, care la frunzele tinere este foarte subtire. In timpul verii, pe vreme potrivit de calda si nu prea uscata, transpiratia devine intensa. Stomatele sunt larg deschise, iar puterea de evaporare a apei este ridicata. Pe vreme ploioasa transpiratia se reduce desi stomatele sunt larg deschise, deoarece puterea deshidratanta a aerului este slaba. Pe vreme secetoasa, de scurta durata, deschiderea ostilelor se micsoreaza, astfel ca transpiratia se diminueaza intr-o oarecare masura. Depresiunea intensitatii transpiratiei la amiaza se datoreaza micsorarii si mai puternice a gradului de deschidere a stomatelor in aerul foarte cald si uscat. Pe vreme secetoasa de lunga durata, cand solul este uscat, absorbtia apei se opreste si suctiunea celulara crescuta reduce transpiratia cuticulara, cu toate ca puterea deshidratanta a aerului este ridicata. Transpiratia stomatica se reduce si ea foarte mult, deoarece ostiolele raman extrem de putin deschise. In timpul toamnei transpiratia stomatica si cuticulara se reduc puternic, cu atat mai mult cu cat puterea deshidratanta a aerului, adesea umed si racoros, este diminuata.

Rolul transpiratiei in viata plantelor

Transpiratia prezinta o deosebita importanta in viata plantelor prin faptul ca : -determina urcarea sevei brute prin apelul foliar si usureaza prin aceasta absorbtia radiculara a apei, ceea ce permite plantelor sa faca economie de energie si sa realizeze o activitate metabolica la un nivel normal, ca urmare a bunei hidratari a tesuturilor si aprovizionarii lor cu elementele nutritiei minerale -asigura racirea organelor lor, deoarece evaporarea unui gram de apa absoarbe 537calorii indeplinind un rol termoregulator -favorizeaza schimburile de O2 si CO2 prin ostiolele stomatelor. Ca atare plantele care transpira mai intens au o transpiratie mai activa si cresc mai repede. Reglarea stomatica a transpiratiei poate avea insa loc fara ca schimburile respiratorii si fotosintetice ale O2 si CO2 sa fie afectate, deoarece diametrul ostiolelor la care incepe reducerea transpiratiei este mai mare decat cel care determina reducerea difuziunii O2 si CO2. Uneori transpiratia poate deveni nociva cand mecanismele reglatoare, eficace intre anumite limite, raman fara efect. In astfel de situatii plantele se deshidrateaza puternic si pot pieri. De aceea, transpiratia a fost calificata de catre K.A.Timiriazev ca fiind un rau necesar.