Adaptarile frunzei la fotosinteza

Plantele nu respiră ca animalele. Cu toate aceste şi ele dispun de componente speciale situate pe frunze, denumite
stomate, care au rolul de a se deschide şi închide pentru a permite trecerea gazelor.

Stomata este o formaţie epidermică vegetală alcătuită din două celule între care se află o deschidere, servind la
schimbul de gaze dintre plantă şi mediu şi la eliminarea apei din plantă.

Stomatele permit atât intrarea dioxidului de carbon, cât şi ieşirea oxigenului.

În esenţă, pentru realizarea fotosintezei sunt necesare: energia solară, dioxidul de carbon, clorofila şi apa.
Plantele au un pigment numit clorofilă. Clorofila absoarbe lumina din zonele roşu-portocaliu şi albastru-violet din
zona spectrului vizibil. De asemenea, clorofila reflectă lumina verde, ceea ce explică de ce noi vedem plantele ca
fiind verzi. Părţi ale clorofilei denumite antene absorb energia solară şi canalizează această energie către aşa-
numite centre de reacţie, unde are loc un alt transfer de energie care constă în mişcarea electronilor de la o
moleculă la alta

Fotosinteza

Este procesul fiziologic prin care plantele verzi isi sintetizeaza cu ajutorul luminii si cu participarea
pigmentilor asimilatori substantele organice proprii, folosind ca materii prime o sursa de carbon (CO sau ionii
2

bicarbonat), apa si saruri minerale.

Ca produsi de F, pe langa substantele organice mai apare O molecular, iar pentru realizare procesul mai
2

necesita: prezenta pigmentilor asimilatori, existenta in mediu a apei si CO si sursa de energie luminoasa.
2

In F plantele inglobeaza in substantee organice produse o parte din energia solara fixand-o sub forma de
energie chimica potentiala.
F se realizeaza numai in celulele tesuturilor si organelor verzi expuse la lumina, care contin pigmenti
asimilatori localizati in cloroplaste.
 La plantele superioare F este indeplinita predominant de catre frunze al caror limb prezinta adaptari ce
favorizeaza desfasurarea acestei functii. Forma turtita a limbului ofera o suprafata mare de contact cu mediul
inconjurator. Pozitia frunzelor favorizeaza prin asezarea in general orizontala a limbului absorbtia luminii
necesare in F. Structura anatomica a frunzelor evidentiaza la nivelul epidermei prezenta aparatului stomatic prin
care are loc difuziunea CO din aerul inceonjurator in mezofil si iesirea O rezultat in urma procesului.
2 2

Difuziunea acestor gaze in mezofl e favorizata de prezenta spatiilor intercelulare intre celulele cilindrice ale
tesutului palisadic si celulele mai mult sau mai putin izodiametrice ale tesutului lacunos.

CO ce intervine in F patrunde in frunze prin ostiolele stomatelor, ajunge prin spatiile intercelulare la
2

suprafata celulelor din mezofil, patrunde in aceste celule dupa ce se dizolva in apa din peretele lor si ajunge prin
difuziune sub forma dizolvata in cloroplaste. Acestea prin numarul lor mare in tesutul palisadic asigura
realizarea procesului de F.
O rezultat din proces circula pe cale inversa fata de CO , ajungand sa fie eliberat prin ostiolele stomatelor.
2 2

Substantele organice rezultate sunt transportate in cea mai mare parte de la celula la celula pana la vasele
liberiene din alcatuirea nervurilor frunzelor si prin acestea catre restul organelor plantei asigurand hranirea.
Nervurile asigura frunzei aportul de apa prin vasele lemnoase, indispensabil pentru F precum si cel al
substantelor minerale necesar in sinteza substantelor organice in frunze.

F poate fi indeplinita nu numai de limbul foliar ci si de alte parti ale plantei ce contin clorifila (verzi):
tulpini tinere, nesuberificate, parti ale invelisurilor florale, fructe necoapte, stipelele, teaca si petiolul frunzei.
 Raspunzatoare direct pentru F sunt cloroplastele = organite specializate pentru aceasta functie.

Numarul cloroplastelor in celula variaza de la cateva zeci- cateva sute, fiind mai numeroase in tesutul
palisadic ce e expus la lumina mai intense comparative cu tesutul lacunos iluminat mai difuz. Suprafata totala a
cloroplastelor e foarte mare ex: frunza de fag intrece aproximativ de 20 de ori suprafata frunzei iar pentru un
arbore de ≈ 100 ani reprezinta 2000 m² (2ha)
Cloroplastele realizeaza o continua miscare in plante in functie de intensitatea luminoasa de care dispun
celulele.

Dpdv chimic cloroplastele contin 35-40% substantele uscate din care aprox 90% substante organice iar 57-
70% H O.
2

- substantele organice : lipoproteine insolubile, aminoacizi, acizi nucleici, vitaminele ( C,E,K)

- elementele minerale : Mg, Fe, Mn, Cu, Zn ce intra in structura clorofilei, a unor enzime
specifice.
In compozitia cloroplastelor intra pigmentii asimilatori – intervin direct in procesul de F si se subampart
in 3 grupe mai ales pe criteriul structural:
a) pigmenti clorofilieni – au importanta crescuta in F;
b) pigmenti carotenoizi insotesc pigmentii clorofilieni sip e langa rolul in F au un rol important in
protectia pigmentilor clorofilieni impotriva efectului radiatiilor UV;
c) pigmenti ficobilini – se gasesc la algele albastre verzi si rosii.
Pigmentii clorofilieni cuprind:
- clorofila a – intalnita la toate plantele fotosintetizante;
- clorofila b – la plantele superioare si la algele verzi;
- clorofila c – caracteristica pentru diatomee si pt algele brune;
- clorofila d – la unele alge rosii;
- clorofila e – la unele alge galben-aurii;