Prin polenizare are loc transportul polenului de pe anterele staminelor pe stigmatul gineceului.

Dupa
provenienta polenului, polenizarea este de doua feluri: autopolenizare ( polenizare directa) si
alopolenizare (polenizare incrucisata).

Polenizarea directa (autopolenizarea) consta in transportul polenului de pe anterele unei flori pe

stigmatul aceleiasi flori. Plantele cu polenizare directa se numesc autogame, iar florile lor sunt bisexuate
homogame. Autopolenizarea sau autogamia, este un fenomen relative putin raspandit la plante
spontane (in special la cele din zone desertice si din zone cu clima rece), dar este mai frecvent la plantele
din cultura: fasolea, mazarea, graul, orzul, orezul, tomatele, tutunul, arahidele, bumbacul, inul, etc.
Autogamia prezinta um mare dezavantaj prin faptul ca plantele ajung in timp la sterilitate si prin urmare
la o scadere drastica a productivitatii. De aceea,se impune ca la anumite intervale de timp sa se realizeze
sic ate o polenizare incrucisata. Descendentii plantelor autogame ajung in timp sa prezinte o
adaptabilitate tot mai scazuta la conditiile mediului inconjurator.

Polenizarea incrucisata (alogamia sau xenogamia, de la gr. allos, xenos- strain, altul; gamos-; iar dupa
alti autori geitogamia, geitonogamia derivate de la gr. geito- vecin) consta in faptul ca polenul de la o
floare ajunge pe stigmatul altei flori, aflate pe acelasi individ sau de pe individ invecinati, dar care
apartin aceleiasi specii sau soi.Plantele cu polenizare incrucisata se numesc alogame. Aici se incadreaza,
plantele cu flori unisexuate pre-

cum si cele cu flori bisexuate dihogame. Ele sunt heterozygote, deoarece, la formarea zigotului lor,
participa gamete proveniti de la indivizi diferiti, crescuti in conditii diferite de mediu, ceea ce confera
descendentilor plasticitate ecologica si posibilitatii de adaptare la mediu marite. In functie de mediul de
viata al plantelor, pole-

nizarea incrucisata se realizeaza datorita mai multor factori,dintre care se prezinta:

Gravitatia. Polenul cade pe stigmatul uneia sau alteia dintre flori, datorita propriei greutati.

>Vantul.  Plantele polenizate prin vant se numesc anemofile (gr. anemos - vant; philein - preferinta,
alegere).

Gimnospermele precum si o parte dintre angiosperme sunt sunt anemofile, ca de exemplu majoritatea
poaceelor, fagaceele, betulaceele, juglandaceele,cannabaceele, etc. Plantele adaptate la anemofile
prezinta o serie de caracteristici specifice cum ar fi:

florile sunt mici, de obicei unisexuate si grupate in amenti, fara invelisuri florale viu colorate, fara
nectarii;

polenul este mic, se produce in cantitati mari, este usor, nelipicios si transportat cu usurinta la distante
apreciabile, de ordinal zecilor de kilometric;

stigmatele sunt prevazute cu papile sau perisori ramificati, marind astfel suprafata pe care este retinut
cu usurinta polenul;

anterele sunt oscilante si se misca usor,imprastiind polenul. Anemofilia pare a fi predominanta la

plantele care constituie populatii dense si pure, alcatuite dintr-o singura specie (bradete, moldisuri,
fagete, mestecanisuri, etc.) Numarul mare de indivizi grupati mareste posibilitatea polenizarii si
fecundarii, reducand astfel pierderile.

>Insectele.  Plantele polenizate prin insecte se numesc entomofile (gr. entomos - insecta; philein-).
In mod obisnuit fac polenizarea albinele'bondarii,mustele,fluturii,viespile. Florile plantelor entomofile
sunt mari, au invelisuri florale viu colorate si puternic mirositoare. Cand sunt mici, florile acestor plante
sunt grupate in inflorescente mari, vizibile de la distanta,alcatuind floarea biologica. Pentru numeroase
cazuri florile prezinta glande nectarifere, situate atat in floare cat si extrafloral. Insectele culeg din flori
nectarul (un suc dulce poliglucidic), polenul, care prezinta sursa de proteine pentru insecte sau atat
polenul cat si nectarul. Inca de la Darwin, este cunoscut modul cum se face polenizarea la ciubotica
cucului (Primula veris). Aceasta prezinta doua feluri de flori: longistile (cu stilul mai lung decat staminele)
si brevistile (cu stilul mai scurt0. Insecta intra intr-o floare brevistibila, ia pe cap polenul de pe antere si
apoi, trece le o floare longistica, se loveste cu capul plin de pollen si stigmatul acelei flori, realizand astfel
polenizarea. La angiosper-

Polenizarea entomofilică sau a insectelor este o formă de polenizare prin care polenul plantelor, mai
ales dar nu numai al plantelor cu flori , este distribuit de către insecte . Florile polenizate de insecte se
promovează de obicei cu culori strălucitoare, uneori cu modele vizibile (ghidaje de miere) care duc la
recompense ale polenului și nectarului ; pot avea, de asemenea, un miros atractiv care, în unele cazuri,
imită feromonii insectelor . Polenizatorii de insecte, cum ar fi albinele, au adaptări pentru rolul lor, cum
ar fi laudarea sau sugerea pieselor bucale pentru a lua nectar, iar în unele specii, de asemenea, coșuri de
polen pe picioarele lor posterioare. Acest lucru a necesitat coevoluția insectelor și a plantelor cu flori în
dezvoltarea comportamentului de polenizare de către insecte și a mecanismelor de polenizare de către
flori, beneficiind ambele grupuri. Entomofilie - https://ro.qaz.wiki/wiki/Entomophily

Polenizarea de către păsări și animale Unele păsări vizitează în mod regulat flori, mâncându-și nectarul și
insectele care trăiesc aici; multe dintre aceste păsări sunt polenizatori (de exemplu, colibri). Figura arată
un colibri în fața unei flori de hibiscus (trandafir chinezesc). Hummingbirds sunt cei mai mici
reprezentanți ai păsărilor. Masa lor este de 1,5-2 grame. Au un cioc în formă de awl care formează un
tub. Cu ajutorul lui, păsările sugă nectarul. Ei nu stau pe floare, nici măcar nu o ating, ci atârnă în fața ei
în aer, adesea, lovindu-și adesea aripile (de 50 de ori în 1 sec.) Florile polenizate de păsări emit nectar
lichid din belșug (la unele specii chiar s-a scurs în momentul maturizării polenului), cu toate acestea, au
un miros slab, care se dezvoltă cu o dezvoltare slabă a olfactiei la păsări. Dar păsările percep bine
culorile, astfel încât culoarea majorității florilor pe care le polenizează este captivantă, de obicei galbenă
sau roșie, cum ar fi, de exemplu, în Fuchsia, eucalipt, multe cactus, bromelii și orhidee. Adesea, culorile
contrastante sunt combinate puternic în flori: roșu aprins cu verde pur sau negru liliac. De obicei, astfel
de flori sunt mari sau colectate în inflorescențe puternice, ceea ce este asociat cu necesitatea de a
atrage păsările prin aspectul lor și de a găzdui cantități mari de nectar.

Источник: https://derdomus.ru/ro/remont-kvartiry/kakie-zhivotnye-pomogayut-opylyatsya-cvetkam-
rastenii-prezentaciya-na-temu/

Plan:

Esența polenizării și tipurile ei.

2. Entomofilia.

3.Ornitofilia.
4. Mamaliofilia(Chiropterofilia).

5. Anemofilia.

6. Hidrofilia.

7. Esența fecundării duble.

8. Formarea embrionului și a

endospermului.

9. Apomixia. Tipurile.

1.
Polenizarea

Prin polenizare are loc transportul polenului de pe anterele

staminelor pe stigmatul gineceului. Dupa proveniența

polenului, polenizarea este de doua feluri: autopolenizare

( polenizare directă) și alopolenizare (polenizare

încrucișată).

Polenizarea directă (autopolenizarea) consta in

transportul polenului de pe anterele unei flori pe stigmatul

aceleiasi flori. Plantele cu polenizare directa se numesc

autogame, iar florile lor sunt bisexuate homogame.

Autopolenizarea sau autogamia, este un fenomen relative

putin raspandit la plante spontane (in special la cele din

zone desertice si din zone cu clima rece), dar este mai

frecvent la plantele din cultura: fasolea, mazarea, graul,

orzul, orezul, tomatele, tutunul, arahidele, bumbacul, inul,

etc. Autogamia prezinta um mare dezavantaj prin faptul ca

plantele ajung in timp la sterilitate si prin urmare la o

scadere drastica a productivitatii. De aceea,se impune ca la

anumite intervale de timp sa se realizeze sic ate o

polenizare incrucisata. Descendentii plantelor autogame

ajung in timp sa prezinte o adaptabilitate tot mai scazuta la

conditiile mediului inconjurator. Adaptari interesante pentru

autopolenizare se intalnesc la florile cleistogame (gr.

Kleistos - inchis; gamos), adica florile care nu se deschid niciodata si trec direct de la

boboc floral la fruct: Viola sp. , Arachis hypogaea, Oxalis

spp. ,etc. Pe acelasi individ, la unele dintre aceste specii, se

gases atat flori chasmogame (deschise) (gr. Chasmaotai a fi deschis; gamos -) cat si cleistogame (inchise).

Polenizarea incrucisata (alogamia sau xenogamia, de

la gr. allos, xenos- strain, altul; gamos-; iar dupa alti autori
geitogamia, geitonogamia derivate de la gr. geito- vecin)
consta in faptul ca polenul de la o floare ajunge pe

stigmatul altei flori, aflate pe acelasi individ sau de pe

individ invecinati, dar care apartin aceleiasi specii sau

soi.Plantele cu polenizare incrucisata se numesc alogame.

Aici se incadreaza, plantele cu flori unisexuate precum si

cele cu flori bisexuate dihogame. Ele sunt heterozygote,

deoarece, la formarea zigotului lor, participa gamete

proveniti de la indivizi diferiti, crescuti in conditii diferite de

mediu, ceea ce confera descendentilor plasticitate

ecologica si posibilitatii de adaptare la mediu marite. In

functie de mediul de viata al plantelor, polenizarea incrucisata se realizeaza datorita mai multor

factori,dintre care se prezinta:

>Gravitatia. Polenul cade pe stigmatul uneia sau alteia

dintre flori, datorita propriei greutati.

>Vantul. Plantele polenizate prin vant se numesc

anemofile (gr. anemos - vant; philein - preferinta, alegere).

Gimnospermele precum si o parte dintre angiosperme sunt

sunt anemofile, ca de exemplu majoritatea poaceelor,

fagaceele, betulaceele, juglandaceele,cannabaceele, etc.

Plantele adaptate la anemofile prezinta o serie de

caracteristici specifice cum ar fi:

florile sunt mici, de obicei unisexuate si grupate in

amenti, fara invelisuri florale viu colorate, fara nectarii;

polenul este mic, se produce in cantitati mari, este

usor, nelipicios si transportat cu usurinta la distante

apreciabile, de ordinal zecilor de kilometric;

stigmatele sunt prevazute cu papile sau perisori

ramificati, marind astfel suprafata pe care este retinut cu

usurinta polenul;
anterele sunt oscilante si se misca usor,imprastiind

polenul. Anemofilia pare a fi predominanta la plantele

care constituie populatii dense si pure, alcatuite dintr-o

singura specie (bradete, moldisuri, fagete,

mestecanisuri, etc.) Numarul mare de indivizi grupati

mareste posibilitatea polenizarii si fecundarii, reducand

astfel pierderile.

>Insectele. Plantele polenizate prin insecte se numesc

entomofile (gr. entomos - insecta; philein-).

In mod obisnuit fac polenizarea

albinele'bondarii,mustele,fluturii,viespile. Florile plantelor

entomofile sunt mari, au invelisuri florale viu colorate si

puternic mirositoare. Cand sunt mici, florile acestor plante

sunt grupate in inflorescente mari, vizibile de la

distanta,alcatuind floarea biologica. Pentru numeroase

cazuri florile prezinta glande nectarifere, situate atat in

floare cat si extrafloral. Insectele culeg din flori nectarul (un

suc dulce poliglucidic), polenul, care prezinta sursa de

proteine pentru insecte sau atat polenul cat si nectarul.

Inca de la Darwin, este cunoscut modul cum se face

polenizarea la ciubotica cucului (Primula veris). Aceasta

prezinta doua feluri de flori: longistile (cu stilul mai lung

decat staminele) si brevistile (cu stilul mai scurt0. Insecta

intra intr-o floare brevistibila, ia pe cap polenul de pe

antere si apoi, trece le o floare longistica, se loveste cu

capul plin de pollen si stigmatul acelei flori, realizand astfel

polenizarea. La angiospermele cu flori bisexuate,

proportiad genuri cu flori anemofile este foarte mica in

raport cu cele entomofile.

>Pasarile au rolul important in polenizarea unor specii, in

special a celor subtropicale (Tecoma spp.,Fuchsia spp.,

Bignoniaceae, etc.). De obicei, fac polenizarea unor unele

pasari mici (colibri). Acestea cauta, in corolele florilor, cu

ciocul lor lung, micile insecte care intra in aceste, dar sug si

putin nectar. Polenizarea prin intermediul pasarilor se

numeste ornitofila (gr.ornithos - pasare; philein -).

>Apa este un factor polenizator la unele plante acvatice,

cum ar fi Vallisneria spilaris (Sarmulita0, cu flori unisexuate

dispuse dioic. Florile femeiesti sunt asezate pe un

peduncullung spiralat. La maturitate, floarea femeiasca

prin despiralizarea pedunculului ajunge la suprafata apei.

Florile barbatesti se desprind de pe peduncul, ies la

suprafata apei si purtate de valuri ajung la cele femeiesti,

avand loc polenizarea. Dupa polenizare, pedunculul florilor

femeiesti se rasuceste din nou, ducand florile la fundul apei

unde are loc fecundatia si fructificarea. Plantele polenizate

prin intermediul apei se numesc hidrofile (gr. hidros - apa;

philein - ).

Polenizarea artificiala practicata inca din antichitate,

este facuta de om in mod constient la unele plante de

cultura in scopul maririi prodctiei.

Germinarea polenului si cresterea tubului polemic

La scurt timp dupa ajungerea grauncioarelor de pollen pe

stigmat, are loc germinarea acestora. Ajunsi pe stigmat

graunciorii de pollen sunt retinuti de lichidul vascos si

lipicios de la suprafata papilelor acestuia. Graunciorii de

pollen se umfla prin absortia apei la nivelul stigmatului,

determinand cresterea turgescentei acestora. Germinarea

polenului consta in formarea tubului polemic, care se

realizeaza prin alungirea intinei. Tubul polenic strabate

peretele extern, rigid (exina) al graunciorului, pe la nivelul

crapaturilor formate la nivelul santurilor si inainteaza catre

avar. Concomitent, in tubul polemic patrunde mai intai

celula vegetative, care are rol in hranirea si alungirea lui.

Tubul polenicse mareste continuu, strabate stigmatul, apoi

prin stil ajunge pana la ovar. Daca nu axista canul stiliar,

tubul polemic patrunde printer celulele stilului care se

gelifica, usurand inaintarea acestuia si hranindu-l. In

conditii prielnice (temperatura,umiditate, substante

hranitoare, etc.), tuburile polenice ajung la ovar intr-o zi,

cel mult in 4-5 zile. Lungimea acestora variaza de la cativa

mm pana la 20-30 cm. In ovul, tubul polemic patrunde de

obicei prin micropil, fenomenul numindu-se porogamie.

Cazurile de chalazogamie, adica patrundera tubului polenic

prin chhalaza, sunt rare launele monochlamidee

(alun,mesteacan,ulm,etc.). Sunt situatii cand tubul polemic

poate patrunde lateral, prin integumente, procesul fiind

denumit mezogamie. In timpul inaintarii tubului polenic

pana la ovul, are loc si patrunderea celulei generative.

Cand tubul polemic a ajuns la sacul embrionar, celula

generative se divide mitotic si formeaza doi gamete

barbatesti neciliati, haploizi, numitinuclei spermatici sau

spermatii.

Fecundatia la plante

Momentul strapungerii sacului embrionar de catre tubul

polemic, este insotit de urmatoarele procese: celula

vegetative se resoarbe, varful tubului polemic se gelifica

permitand evacuarea celor doi gamete barbatesti

(spermatii). Ulterior, un nucleu spermatic se uneste cu

oosfera (gametul femeiesc) si formeaza zigotul primar (o

celula diploida) din care, prin diviziuni mitotice successive,

ia nastere embrionul. Al doilea nucleu spermatic se

deplaseaza catre nucleul secundar al saculuiembrionar

(diploid), cu care se contopeste, si da nastere la zigotul

secundar sau zidul accesoriu (triploid). Din diviziunile

successive ale zigotului accesoriu se formeaza un tesut

nutritive special, numit endosperm secundar sau albumen.

Antipodele si sinergidele incep sa se dezorganizeze inainte

de fecundarea oosferei. Procesul de fecundatie poarta

numele de amfimixie si consta in doua etape

principale: plasmogamia (contopirea citoplasmelor)

si cariogamia (contopirea nucleilor).

Esenta fecundatiei consta in cariogamie si formarea unui

nucleu diploid, respective triploid. La angiosperme,

deoarece ambii gamete barbatesti (spermatii) se contopesc

cu cate un element al sacului embrionar, procesul a fost

numit dubla fecundatie de la gimnosperme. Dubla

fecundatie a fost descoperita, independent, de doi

botanisti: S.G. Navasin (rus) in anul 1898 la planta Fritillaria

tenella si Guignard (francez) in 1899 la Lilium martagon.

Cercetarie ulterioare au aratat ca dubla fecundatie este

caracteristica tuturor angiospermelor,intalnindu-se foarte

rar si la unele gimnosperme evaluate (Ephedra

campylopoda).

Abateri de la tipul general de fecundatie.

Tipul general de fecundatie la angiosperme se

numeste amfimixie (gr. amphiambii; myxis - amestec),

adica contopirea a doi gamete de sexe diferite, in urma

careia rezulta zigotul primar. Asa dupa cum am vazut, prin

diviziuni mitotice successive ale zigotului ia nastere

embrionul.

La angiosperme, au fost semnalate cazuri in care embrionii

se formeaza din elemente nefecundate cazuri in care

embrionii se formeaza din elemente nefecundate ale

saculuiembrionar (oosfera, sinergide, antipode), sau chear

din cellule ale nunucelei sau integumentelor, fenomen

numit apomixie (gr. apo-fara, absent; myxis-).

Cu alte cuvinte, are loc formarea embrionului fara

fecundatie. Apomixia are loc prin cateva procese:

partenogeneza, apogamia, aposporia, embrionia

adventiva,poliembrionia, partenocarpia.

a. Partenogeneza prezinta procesul de formare a

embrionului din oosfera nefecundata.

Partenogeneza poate fi: haplioda si diploida. Cand

embrionul se formeaza din oosfera haploida, care face

parte dintr-un sac embrionar rezultat in urma meiozei,

avem de-a face cu partenogeneza haploida, descrisa la:

Datura stramonium, Triticum spp., Zea mays, etc.

Partenogeneza dipolida sau somatica inseamna formarea

embionului dintr-o oosfera diploida, care apartine unui sac

embrionar rezultat din apospori, fara meioza si fara

formarea macrosporilor. Se intalneste la genurile;

Hieracium spp., Alchemilla spp., Ficus spp., etc.

b. Apogamia inseamna dezvoltare embrionului din

sinergide sau antipode. Afost descrisa la: Plantago

lanceolata, Lilium regale, L. martagon si la multe orchidee.

c. Aposporia este procesul de dezvoltare a sacului

embrionar dintr-o celula vegetaiva a nucleului sau a

integumentelor, fara meioza si fara formarea macrosporilor.

Din oosfera diploida a sacului embrionar diploid, se

formeaza, fara fecundatie, embrionul.

d. Embrionia adventiva inseamna formarea

embrionului in afara sacului embrionar.

Acesta poate fi nucelara sau integumentara.

e. Poliembrionia se intalneste la citrice si reprezinta

formare mai multor embrioni intr-o samanta, atat prin

apogamie cat si prin aposporie.

f. Partenocarpia este procesul de formare a fructelor din

ovar in lipsa fecundatiei, lipsind astfel semintele. Se

intalneste la vita de vie, agris, mar, par, smochin.

Partenocarpia este un fenomen constant si ereditar le

unelle soiuri de pomi, vita de vie.
Bibliografie:

1.http://www.rasfoiesc.com/educatie/biolog

ie/Polenizarea-si-fecundarea-la-p35.php

2. https://ro.wikipedia.org/wiki/Polenizare