Ciupercile: produse ale pădurii

Ciupercile sunt organisme inferioare, unicelulare sau pluricelulare, microscopice (micromicete) sau
macroscopice (macromicete), lipsite de clorofilă şi amidon, heterotrofe, care se înmulțesc prin spori și
depozitează glicogen.
În procesul de valorificare a resurselor pădurii, se înțeleg prin ciuperci corpurile de fructificație ale
macromicetelor.
Cum se hrănesc ciupercile ?
Fiind incapabile să își sintetizeze hrana organică necesară, ciupercile depind de un substrat care să
le-o asigure. Sunt, deci, organisme heterotrofe. Heterotrofia se manifestă în diverse moduri:
1. prin saprofitism – caz în care materia primă pentru nutriție este asigurată de organisme în
descompunere (plante, animale) și constă în: lemn în curs de putrezire, litieră, bălegar de erbivore,
cadavre etc.
2. prin parazitism – când ciupercile se dezvoltă pe substrat viu (plante, alte ciuperci, animale, om)
3. prin parteneriate (simbioză) cu alte organisme, aparținând la alte regnuri. Simbiozele în care sunt
implicate ciupercile sunt:
3.1. lichenii – asociații între alge sau cianobacterii și ciuperci
3.2. micorizele – asociații între miceliul unor ciuperci şi rădăcinile unor plante superioare (figura

Ciclul biologic al macromicetelor

Pe durata ciclului de viață, ciupercile parcurg 3 stadii:
1. Stadiul de spori, produși în stratul fertil al ciupercii mature.
La macromicetele cu pălărie și picior stratul fertil este localizat la baza pălăriei și îmbracă următoarele
forme:
- lamele (figura 3, stânga),
- tuburi (pori în secțiune transversală) –figura 3, centru,
- țepi (figura 3, dreapta).

Fig. 1 Morfologia stratului fertil la ciupercile cu pălărie și picior

1
 2. Stadiul vegetativ de miceliu:
În condiții favorabile (temperatură, umiditate, substanțe nutritive)
sporii pot înmuguri și dau naștere unor filamente subțiri (grosime
în miimi de mm), numite hife. Din împletirea lor rezultă miceliul
(figura 5).
3. Stadiul fertil (corpul de fructificație):
La suprafața miceliului se formează se formează corpul de

Fig. 2. Miceliu de Pleurotus fructificație (bazidiofruct sau ascofruct,

după caz) al ciupercii.

2
 Stadiul fertil
Stadiul vegetativ

Spori

Hife

primordie

miceliu
Fig. 3. Ciclul de viață al unei ciuperci cu pălărie și picior
Corpul de fructificație tânăr (ciuperca-ou) este învelit cu o membrană dublă numită velum. Cu creșterea
corpului de fructificație velumul se rupe; din structura lui pot rămâne câteva urme, cum ar fi volva (care
învelește piciorul la bază), inelul (care învelește piciorul în partea superioară) și negi la suprafața
pălăriei (figura).
La maturitate corpul de fructificație e capabil să producă spori, care reiau ciclul de viață al ciupercii.

Fig. 4. Morfologia corpului de fructificaţie la ciupercile cu pălărie şi picior

3
Identificarea ciupercilor macromicete:
Următoarele caractere morfologice servesc identificării macroscopice a ciupercilor:
 Forma corpului de fructificaţie
 Caracteristicile pălăriei:
o Forma, mărimea şi culoarea pălăriei
o Aspectul cuticulei1 (culoare, consistenţă, luciu)
 Structura stratului fertil
 Caracteristicile piciorului:
o Înălţimea, grosimea, forma, excentricitatea în raport cu pălăria
o Aspectul suprafeţei piciorului (culoare, nervaţiune)
 Caracteristicile resturilor velumului:
o Persistenţa învelişului primar
o Culoarea, mărimea, franjurarea volvei
o Aspectul resturilor velumului de la suprafaţa pălăriei
 Culoarea, consistenţa şi mirosul cărnii
 Specia de ciuperci (uneori
numai genul) se poate recunoaște
după expresia acestor caractere la
maturitate. Și aceasta întrucât
aspectul corpului de fructificație
(îndeosebi culoarea și forma
pălăriei) se schimbă cu vârsta (fig.
9). Cu vârsta pălăriile se
aplatizează.
Fig. 9. Variaţii ale formei pălăriei

1
Cuticula este stratul extern care acoperă pălăria ciupercilor.
Comestibilitatea ciupercilor
În raport cu comestibilitatea, ciupercile sunt clasificate în următoarele categorii:
Diferențierea lor nu este tranșantă,
 Comestibilitate Toxicitate pentru că este subiectivă (adică
depinde de comportarea
• Excelentă • Mortale consumatorului uman) până acolo
• Bună • Otrăvitoare încât orice ciupercă comestibilă
• Mediocră • Toxice poate cauza indigestii, datorate:
• Fără
1) conținutului ciupercii în astfel de
substanțe indigeste (celuloză de
pildă),
2) consumului unor exemplare bătrâne (în care s-au acumult cantități mai mari de substanțe indigeste),
3) consumului piciorului (mai celulozic),
4) consumului exagerat de preparate pe bază de ciuperci,
5) și, mai ales, pierderii însușirii enzimatice de procesare a unor astfel de ciuperci, datorită modului de
hrănire ale omului modern, bazat pe alimente rafinate și aditivate (echipamentul enzimatic uman nu
mai recunoaște o asfel de hrană naturală).
În plus față de ciupercile toxice, ciupercile otrăvitoare conțin hepatotoxine și neurotoxine. La
ciupercile otrăvitoare otrăvirea poate fi reversibilă sau ireversibilă. În cel de al doilea caz, cel al
ciupercilor cu otrăvire mortală, deznodământul se datorează apariției târzii a simptomelor, ceea ce
face imposibilă salvarea consumatorului.
Cele mai multe ciuperci nu au valoare alimentară, dar sunt foarte multe a căror valoare nutritivă
nu este exploatată, dintr-o teamă, uneori justificată, de ce să nu recunoaștem.