Influența factorilor abiotici

asupra pădurii
Factorii climatici, edafici și
orografici
 Factorii climatici
Lumina ( radiația solară), căldura
( temperatura), umiditatea ,
vântul ;
1. Lumina ( radiația solară)
 Ca factor ecologic de primă importanţă lumina influenţează dinamica
desfăşurării proceselor colective:
● regenerarea
● creşterea şi dezvoltarea îndreptarea şi elagarea arborilor, decalarea fenologică;
● diferenţierea şi eliminarea naturală
● succesiunea speciilor
● etajarea arboretului şi a pădurii
Expoziția reprezintă
orientarea unui loc în
raport cu punctele
cardinale și poartă
denumirea punctului
cardinal respectiv (
expoziție nordică,
expoziție vestică , etc.)

Ea modifică regimul de
lumină și căldură precum
și umiditatea din sol și
atmosferă.
Fotosinteza
1. Are loc numai in cazul existenţei unui minim de intensitatea luminoasă =
punct de compensaţie.
2. Acest prag minim de lumină reprezintă 0,5 – 1,5 % din lumina plină la
speciile rezistente la umbrire şi 3 – 5 % din lumina plină la cele iubitoare
de lumină.
3. Intensitatea fotosintezei creşte direct proporţional cu creşterea
intensităţii de lumină în intervalul 1 – 20 % din lumina plină după care
factori secundari (respiraţia intensă, deficitul hidric şi acumulări mari de
produşi ai fotosintezei) conduc la reducerea acesteia.
Creșterea și diferențierea arborilor și arboretelor
Creşterea şi dezvoltarea arborilor şi arboretelor este influenţată în mod
direct de competiţia pentru lumină.

❖ Creşterea în înălţime este tot mai activă şi ajunge să culmineze înaintea

celei în grosime ca urmare a nevoilor arborilor de lumină pe care o găsesc
în cantitate suficientă în plafonul superior.
❖ Creşterea în grosime se accentuează pe măsura răririi arboretului când
lumina ajunge să pătrundă mai mult în treimea mijlocie şi inferioară a
coroanei.
❖ Creşterea rădăcinilor – contribuţie indirectă deoarece arborele trebuie să
menţină un raport favorabil între absorbţie şi transpiraţie
Influența luminii asupra celorlalte procese
biologice specifice pădurii
● Tot de lumina ajunsă în interiorul pădurii depinde şi existenţa şi vigoarea celorlalte
etaje de vegetaţie: etajul arborilor jucând rolul unui filtru selectiv influenţând atât
cantitatea cât şi calitatea luminii pătrunsă în masivul forestier.
● Eliminarea naturală a arborilor din pădure se realizează în momentul în care arborii
care rămân cu coroanele prea jos realizează un raport tot mai nefavorabil între
asimilaţie şi respiraţie (intensitatea luminii care ajunge la nivelul coroanelor este
sub punctul de compensaţie) arborii se usucă şi mor.
● Elagajul natural se produce în aceleaşi condiţii când frunzele din treimea inferioară
a coroanei ajung să lucreze ineficient şi se usucă împreună cu ramurile care le
poartă.
Clasificarea speciilor după cerințele lor față de
lumină
Modul de comportament a fiecărei specii față de lumină poartă numele de
temperament.
Exemple
Exigenţele speciilor lemnoase faţă de lumină pot varia însă în raport cu vârsta
arborilor şi condiţiilor staţionale:

● puieţii de frasin suportă umbrirea în timp ce exemplarele mature se comportă ca

iubitoare de lumină;
● puieţii de gorun şi stejar de doi ani rezistă sub masivul pădurii destul de bine în
timp ce la vârste mijlocii şi mari se comportă ca specii tipice de lumină –
semilumină;
● exemplarele tinere de brad suportă umbrirea masivului până la 50 – 60 (100) de
ani, cele de molid până la 20 – 30 de ani iar stejarul doar 3 – 5 ani;
● la aceeaşi specie lăstarii şi drajonii sunt mai rezistenţi la umbrire decât exemplarele
din sămânţă.
Exemple
● pe versanţii umbriţi şi umezi fagul şi bradul se pot instala chiar şi pe teren
descoperit sau la adăpostul sumar al etajului arbuştilor ori al ierburilor
înalte, în timp ce pe versanţii însoriţi regenerarea se realizează numai sub
protecţia oferită de arboretul parental;
● molidul, specie de semiumbră, se comportă la limita superioară
altitudinală sau latitudinală ca specie tipică de lumină, în timp ce coborât
în afara arealului său natural poate suporta umbrirea etajului superior;
● în general cu cât condiţiile staţionale sunt mai favorabile cu atât speciile
sunt mai rezistente la umbrire şi invers (legea compensării factorilor
ecologici).
2. Căldura ( temperatura)
 Starea de căldură generată de energia radiantă se exprimă prin regimul
de temperatură care variază latitudinal şi altitudinal exercitând un rol
preponderent împreună cu regimul de umiditate în distribuţia pădurii.

Radiaţia calorică acţionează asupra pădurii:

● în atmosferă
● în sol
Zone climatice
Zona temperată: există variaţii termice dintre vară şi iarnă.

● perioade de vegetaţie care alternează cu cele de repaus vegetativ;

● speciile prezinte adaptări la ritmuri biologice caracteristice .

Zona ecuatorială: variaţiile sezonale termice sunt reduse.

● procesele fiziologice se desfăşoară fără întrerupere, repausul vegetativ

apărând doar datorită deficitului de umiditate;
● regim termic favorabil unui număr mare de plante ceea ce se reflectă în
păduri cu biodiversitate foarte ridicată.
Influențe negative al regimului termic asupra
pădurii
❖ Căldurile excesive din timpul verii determină intensificarea puternică a
transpiraţiei şi evapotranspiraţiei putând duce la anularea creşterilor
curente, la ofilirea frunzelor şi chiar la uscarea arborilor.
❖ Arşiţele provoacă “pârlitura scoarţei” = distrugerea ţesuturilor corticale
(cambiu) la speciile cu coajă subţire în special la arborii de lizieră din
exemplarele sensibile (fag, carpen, brad, molid) sau tinere.
❖ Arşiţele provoacă “arsura la colet” = distrugerea zonei cambiale a
puieţilor instalaţi pe teren descoperit (cazul nisipurilor continentale din
sudul Olteniei şi nord-vestul Transilvaniei)
❖ Temperaturile scăzute din timpul iernii cauzează gelivuri (cvercinee,
castan, fag, molid, carpen) şi degerarea semănăturilor.
➢ Gelivură: Crăpătură adâncă în lungimea tulpinii arborilor provocată de îngheț.
❖ Temperaturile scăzute din timpul iernii cauzează seceta fiziologică de
iarnă (la răşinoase) datorită solului îngheţat care împiedică echilibrarea
bilanţului de apă pierdut prin transpiraţie datorită mişcării aerului.
❖ Îngheţurile timpurii (de toamnă) pot provoca degerarea lujerilor anuali
nelignificaţi la arborii cu pretenţii mai ridicate faţă de căldură .
❖ Îngheţurile târzii (de primăvară), mai frecvente în depresiuni, unde
aerul este răcit prin evaporare intensă pot provoca degerarea puieţilor
speciilor sensibile (gorun, stejar, castan comestibil, frasin, fag, brad),
degerarea frunzelor, a florilor şi a lujerilor nou formaţi.
❖ Alternanţele repetate dintre îngheţ şi dezgheţ din timpul primăverii
produc descălţarea sau deşosarea puieţilor, datorată acţiunii mecanice a
îngheţului dezgheţului asupra pământului.
Clasificarea speciilor forestiere după cerințele față de
temperatură

În raport cu exigenţele faţă de căldură avem

specii:

● euterme = iubitoare de căldură;

● mezoterme = cu exigenţe medii faţă de
căldură;
● oligoterme = cu exigenţe scăzute faţă de
căldură;
● euriterme = cu toleranţe termice foarte
mari (Pin silvestru, Frasin)
3. Umiditatea
 Regimul de umiditate de apă din aer şi sol este determinat de conţinutul
de apă sub cele trei forme:

- gazoasă (vaporii de apă)

- lichidă (precipitaţii, ceaţă, rouă)

- solidă (zăpadă, chiciură, măzăriche)

Variația spațială a cantității de precipitații
Influențe pozitive ale umidității asupra pădurii
❖ Apa este veriga de legătură între plante şi sol = calea prin care sărurile
minerale pătrund în corpul plantelor şi prin intermediul căreia se asigură
circulaţia substanţelor nutritive.
❖ Consumul de apă al pădurii variază în funcţie de compoziţia, etajarea,
consistenţa şi vârsta pădurii.
❖ El creşte odată cu vârsta, atinge maximul când diametrul arborilor este
între 10-20 cm, (simultan cu culminarea creşterii în înălţime) după care
scade treptat.
❖ Zăpada are efecte benefice prin:

➢ sporirea rezervei de apă din sol;

➢ protecţia solului şi a seminţişului împotriva îngheţurilor;
➢ întârzierea pornirii în vegetaţie şi deci evitarea acţiunii gerurilor târzii asupra
puieţilor.
Influențe negative
❖ Ploile torenţiale pot cauza eroziuni ale stratului fertil de sol, mai ales în
pădurile rărite sau în curs de exploatare – regenerare.
❖ Secetele din timpul sezonului de vegetează pot afecta în funcţie de
durata lor creşterea arborilor şi producţia pădurii din anul respectiv cât şi
din cel următor.
❖ Secetele puternice pot compromite regenerările naturale şi cele
artificiale mai ales în pe teren descoperit determinând uscarea acestora
ca şi uscarea integrală a arborilor din pădurile rărite şi bătrâne.
❖ Zăpada poate cauza ruperea ramurilor, îndoirea tulpinilor subţiri sau
declanşarea avalanşelor .
Exemple

Zăpada poate provoca rupturile şi doborâturile de zăpadă (de multe ori cu

efect catastrofal) în special în arboretele tinere de răşinoase

Ex: aprilie 1977 35 % din suprafaţa D.S. Suceava a fost afectată un volum
lemnos echivalent cu posibilitatea anuală pe cinci ani a judeţului Suceava.
❖ Bruma are o mare importanţă datorită efectului pe care îl exercită asupra
covorului vegetal şi asupra lujerilor noi formaţi. Bruma este foarte
dăunătoare seminţişurilor, primăvara, după începerea vegetaţiei când
distruge părţile fragede ale puieţilor, lujerii şi frunzele produse în
perioada respectivă.
❖ Fenomenul de grindină având un efect destructiv asupra regenerării din
teren descoperit. Este însoţit adesea de vânturi puternice acţiunea
acestor doi factori putând provoca pagube fondului forestier.
❖ Excesul de apă din sol cu caracter temporar sau permanent împiedică
aerisirea solului şi cauzează astfel asfixierea şi putrezirea rădăcinilor
putând fi suportat doar de câteva specii forestiere care prezintă adaptări
specificeâ.
Cerințele speciilor lemnoase forestiere față de umiditate
În raport cu exigenţele faţă de umiditate
avem specii:
- higrofite = cu exigente faţă de
umiditate;

- mezofite = cu exigenţe medii faţă de

umiditate ;

- xerofite = exigenţe scăzute faţă de

umiditate;

- eurifite = cu toleranţe foarte mari ale

regimului de umiditate.
4. Vântul
 Mişcarea maselor de aer este influenţată de:

● poziţia şi intensitatea centrilor barici, care dirijează circulaţia maselor de

aer;
● caracteristicile suprafeţelor topografice, formelor locale ale reliefului,
altitudinii acestuia şi orientării.
Grade de intensitate ale vântului
Efecte pozitive ale vâtului asupra pădurii
❖ intensificarea transpiraţiei prin îndepărtarea vaporilor de apă eliminaţi prin
stomate şi menţinerea în coronament a unui ritm fotosintetic activ;
❖ asigurarea unei concentraţii normale de bioxid de carbon prin înlocuirea
celei sărăcite;
❖ asigurarea polenizării speciilor, contribuind ca vector în răspândirea
polenului;
❖ asigurarea diseminării seminţelor pe distanţe mari contribuind astfel la
realizarea regenerării naturale şi în marginea masivului sau pe terenurile
goale din apropiere;
❖ efecte mecanice favorabile prin balansarea trunchiurilor provocând
scuturarea zăpezii precum şi creşterea iluminării în arboret cu efecte
asupra celorlalte componente ale pădurii.
Efecte negative al vântului asupra pădurii
❖ vânturile prea puternice (calde şi uscate vara şi prea reci iarna) conduc la
un dezechilibru între absorbţie şi transpiraţie care are ca efect uscarea
frunzelor şi coroanelor sau chiar a arborilor întregi ;
❖ scăderea fotosintezei o dată cu creşterea vitezei vântului peste 10m/s cu
până la 70%;
❖ întreruperea circulaţiei normale a sevei prin balansarea trunchiurilor;
❖ spulberarea şi transportarea nisipurilor continentale sau a celor
maritime cu efecte catastrofale asupra pădurii şi aşezărilor omeneşti prin
depuneri masive de nisip;
❖ ruperea frunzelor a ramurilor şi a lujerilor.
Efecte catastrofale
❖ In ţara noastră vătămările de vânt se înregistrează anual pe cca 5000 ha
de pădure cantitatea de lemn rupt sau doborât atingând 2,5 mil m3 /an.

❖ In 1999 uraganul Lothard a doborât într-o săptămână echivalentul

posibilităţii pe 6 luni la nivelul Europei. Cele mai afectate ţări au fost
Franţa, Germania şi Elveţia.

❖ Cea mai mare amploare a doborâturilor s-a înregistrat în molidişuri dar şi

celelalte răşinoase, fagul şi chiar cvercineele au fost afectate
Facctori care favorizează producerea doborâturilor
de vânt
❖ solurile îmbibate cu apă sau superficiale, scheletice deci un sistem
radicelar al arborilor slab dezvoltat;
❖ arbori acoperiţi cu zăpadă;
❖ existenţa unor ochiuri create întâmplător în pădure;
❖ conducerea neadecvată a arboretelor (arborete nerărite la timp) prin
crearea unui coeficient de zvelteţe supraunitar;
❖ arborete în curs de exploatarea aflate în calea vântului a căror lizieră nu a
fost rărită corespunzător pentru a rezista presiunii vântului;
❖ arborete instalate pe văi înguste sau versanţi de sub vânt .
 Doborâturile din 6-7 martie 2002 :

● provocate de vânturi lamelare foarte

puternice ;
● au fost afectate toate speciile;
● volumul doborât este de peste 5 000 000
m3 , la nivelul D.S. Suceava
 Factorii edafici
Solul pădurii, profunzimea solului,
textura solului, structura solului,
troficitatea solurilor, humusul, aerul
apa și cădura din sol, reacția
chimică a solului, fertillitatea solului
1. Solul pădurii
Ca factor ecologic, solul prezinta o importanta covarsitoare pentru padure,
influentand, direct sau indirect, potentialul productiv al statiunii prin actiunea sa asupra
celorlalti factori ecologici,

El reprezinta factorul principal al statiunii care face posibila aprovizionarea

vegetatiei forestiere cu elemente indispensabile nutritiei si cresterii- apa si substante
nutritive.

Unele insusiri ale solului (fizice si chimice) sunt determinate nu numai in ceea ce
priveste compozitia arboretului, ci au o influenta hotaratoare si asupra modului de
inradacinare si de dezvoltare a arborilor, asupra calitatii lemnului produs, asupra
longevitatii lor, asupra rezistentei la vant, etc.
2. Profunzimea solului
Influenteaza in mare masura atat dezvoltarea sistemului radicelar cat si cresterea
arborilor. Solurile putin profunde au o fertilitate relativ redusa. Cu cat solul este mai
profund, arboretele au la dispozitie un volum edafic mai mare din care sa-si extraga
hrana.

In general, speciile cu inradacinare superficiala (molidul spre exemplu)pot vegeta

pe soluri cu profunzime relativ redusa, spre deosebire de speciile cu inradacinare
pivotanta (bradul, stejarul, gorunul), care necesita soluri profunde.
3. Textura solului – influență indirectă
Influenteaza aerisirea, permeabilitatea, umiditatea si consistenta solului. Pentru
vegetatia forestiera, solurile mai bune sunt cele cu textura mijlocie, luto-nisipoase si cu
un continut redus de schelet. Solurile nisipoase nu sunt prielnice vegetatiei noastre,
fiind sarate in apa si substante nutritive.

Solurile argiloase, compacte, impermeabile, ofera conditii mai putin favorabile

pentru vegetatie, fiind puse in valoare de cerete si garnitete. In regiunile montane, pe
soluri argiloase, pseudogleizate, vegeteaza bradetele.

Solurile aluviale din lunci, neaerisite si excesiv de umede sunt suportate de salcete
si aninisuri.
4. Structura solului
Ca si textura sa, influenteaza tot indirect vegetatia forestiera, prin modificarea
permeabilitatii, compacitatii, a rezervelor de apa cedabila si de substante nutritive usor
asimilabile.

Degradarea structurii solului prin pasunat ca si prin practici silviculturale

necorespunzatoare duc, in final, la diminuarea stabilitatii si productivitatii padurii,
precum si la slabirea capacitatii de regenerare.
5. Troficitatea solurilor forestiere
Joaca un rol deosebit in cresterea arborilor, in productivitatea si regenerarea
padurii. Padurea manifesta cerinte diferite fata de continutul de substante minerale
accesibile din sol, in functie de natura speciilor si varsta arborilor. Padurea consuma
mai putine substante minerale decat plantele erbacee sau culturile agricole.
Dupa exigentele fata de substantele minerale din sol, speciile forestiere se pot
grupa astfel:
Specii exigente - frasinul, ulmul de munte, ulmul de camp, teiul, paltinul, stejarul,
bradul, plopii;
Specii moderat exigente - laricele, fagul, gorunul, carpenul;
Specii putin exigente - pinul, molidul, mesteacanul, salcamul, plopul tremurator.
6. Humusul
Este componenta de natura organica a solului, provenita din descompunerea
resturilor vegetale si animale. Prezenta humusului contribuie la ameliorarea insusirilor
fizice si chimice ale solului, la aprovizionarea lui cu substante minerale usor asimilabile,
dar mai ales cu azot. Humusul bun de tip mull, care se descompune usor, asigura o
stare de vegetatie activa a padurii. ( moder - humus brut)

Prevenirea formarii si acumularii humusului brut se poate realiza prin crearea de

arborete amestecate si executarea la timp a taierilor de ingrijire. Arboretele cu un
insemnat procent de carpen, tei, acerinee, fag produc humus bun.
7. Aerul, apa si caldura
Aceste elemente actioneaza in mod simultan atat in atmosfera cat si in sol,
determinand regimul aerohidrotermic al acestora.
Dupa gradul de umiditate, solurile se pot caracteriza astfel: uscate, reavane, jilave
umede si ude. Umiditatea solului determina, in mare masura nivelul cantitativ al
productiei padurilor si, in unele situatii, insasi compozitia arboretului.
Regimul de aerisire al solului influenteaza si determina in mod direct respiratia
radacinilor plantelor.
Regimul de caldura al solului influenteaza hotarator procesul de absorbtie
radiculara, deci hranirea minerala si aprovizionarea cu apa a vegetatiei forestiere, ca si
germinatia semintelor si activitatea microorganismelor. Pe solurile reci, arborii cresc
incet si dau productii mici.
8. Reactia chimica a solului
Poate fi acida sau bazica. Ea are o influenta determinanta asupra starii de
vegetatie a arborilor si asupra procesului de regenerare a arboretelor.

În general, padurile de foioase nu vegeteaza pe solurile cu aciditate mare. De

multe ori, aciditatea sau alcalinitatea solului este pusa in evidenta de anumite
specii erbacee, care alcatuiesc flora indicatoare.
9. Fertilitatea solului

Oglindeste starea generala a padurii; cu cat fertilitatea este mai ridicata, cu atat
padurea vegeteaza mai activ si realizeaza o productie de masa lemnoasa mai mare.

Dar, la realizarea acestei productivitati nu trebuie neglijat aportul celorlalti factori

de natura chimica, orografica sau biotica si mai ales rezervele in substante nutritive,
precum si nivelul lor de accesibilitate pentru plante.
Factorii orografici
Altitudinea
Expoziția versanților
Panta
Configurația terenului
1. Altitudinea
Altitudinea determina schimbari in regimul factorilor climatici si edafici, ceea
ce atrage dupa sine zonalitatea vegetatiei forestiere. Zonalitatea altitudinala
prezinta o maree asemanare cu aceea care se observa in distributia vegetatiei cu
latitudinea, de la ecuator catre poli.

Odata cu cresterea altitudinii, cantitatea de caldura se reduce, precipitatiile

sunt mai abundente, perioada de vegetatie se scurteaza, vantul se intensifica,
tipurile genetice de sol se modifica. De asemenea, se constată si o scadere a
productivitatii padurii pe masura ce altitudinea creste, cat si o diminuare a
capacitatii de regenare.
2. Expozitia
Expozitia versantilor modifica regimul de lumina si caldura, precum si umiditatea
din sol si atmosfera, fapt ce se rasfrange indirect asupra vegetatiei forestiere.
Versantii sudici sunt mai insoriti, mai calzi si mai uscati, drept consecinta
desprimavararea este mai timpurie, iar perioada de vegetatie mai lunga, in comparatie
cu cei nordici.
Pe versantii nordici, cei umbriti, se localizeaza specii mai pretentioase, ca de
exemplu: fagul, carpenul, bradul, etc.
In regiunile inalte, expozitiile insorite sunt mai favorabile pentru instalarea si
dezvoltarea vegetatiei forestiere. Aceasta explica de ce linia naturala a padurii pe
versantii sudici este mai ridicata cu 100+200 m decat pe cei nordici.
3. Panta (inclinarea) terenului
Modifica conditiile de mediu, prin amplificarea sau reducerea efectului caloric
al razelor solare, precum si o serie de insusiri ale solului, cum sunt: profunzimea,
umiditatea, continutul de schelet, grosimea orizontului cu humus, etc.

Variatiile pantei determina diferentieri si in aplicarea masurilor silvotehnice,

precum si in ceea ce priveste tehnologiile de exploatare a masei lemnoase. In
terenurile cu pante accentuate protejarea si conservarea padurii devine
obligatorie, ca o conditie de baza in evitarea declansarii eroziunilor si a
alunecarilor, dezvoltarii formatiunilor torentiale, etc.
4. Configuratia terenului
Formele de relief pot determina modificari insemnate in cresterea si
dezvoltarea padurii.
Varfurile, coamele, plaiurile, crestele, expuse direct vantului, sunt mai
uscate, au soluri mai superficiale si mai sarace decat versantii sau vaile din jur si ca
atare conditiile de vegetatie sunt mai grele.
Platourile din regiunile montane si deluroase sunt relativ favorabile
vegetatiei forestiere, dispunand de soluri mai profunde si mai fertile.
Terenurile cu pante domoale de la baza versantilor sunt, in general, mai
fertile decat cele de pe pantele repezi ale versantilor. Ca urmare, arborii situati la
baza versantului au inaltimi mai mari in comparatie cu cei dinspre culme, fapt ce se
reflecta in productivitatea arboretelor.
 Vaile , dupa forma, marime, inclinare, regimul hidric si al scurgerilor, pot crea
statiuni mai mult sau mai putin favorabile speciilor forestiere. Vaile adanci si
umbrite, mai racoroase si mai umede sunt populate adesea cu brad, fag, anin alb.

Microdepresiunile si luncile genereaza unitati si forme stationale distincte.

Pe solurile evoluate, fertile si umede, din luncile inalte ale raurilor interioare se
instaleaza sleauri de lunca. Pe solurile aluviale, expuse inundatiilor, se intalnesc
zavoaie de salcie si plop, sau anin negru.
Vă mulțumesc pentru
atenție !!!