Ecologia biocenozei. Stratificarea pe v Repartitia (stratificarea) pe verticala.

Cea mai reprezentativa stratificare se poate observa la nivelul padurii. Pe verticala, padurea la randul ei are o
stratificare reprezentativa, pornind de la coranamentul arborilor, coborand la arbusti, plante ierboase de talie mai mare,
plante ierboase de talie mica si organismele de la nivelul solului si apoi din orizontul organic al acestuia.

Repartitia vegetatiei corespunde deci unei organizari in timp si spatiu, realizand o structurare caracteristica pe
orizontala si o organizare (stratificare) pe verticala. Fenomenul stratificarii si organizarii vegetatiei pe nivele diferite este
asociata cu criterii trofice si metabolice. Pentru a se putea dezvolta si reproduce, planta, ca organism fixat, are nevoie
de soare, umiditate, substante minerale. Existand in permanenta o competitie nu numai intre specii dar si intre indivizii
aceleiasi specii, organizarea si stratificarea permite o rentabilizare a accesului la resurse. Stratificarea vegetatiei atrage
dupa sine si o repartitie stratificata a faunei.

In mediu terestru, asociatiile vegetale sunt dispuse in mai multe suprafete bine delimitate, dispuse orizontal si
suprapuse pe verticala, constituind straturi. Exista o stratificare aeriana = epigee si una subterana = hipogee.
Inaltimea straturilor depinde de tipul de vegetatie care compun comunitatea vegetala respectiva (astfel, intr-o padure
ecuatoriala nivelele de altitudine sunt net superioare padurilor temperate; cei mai inalti arbori ating 80 m, cei din stratul
inferior – 25 m, iar arbustii si formatiuni similare – 18 m).

Fig. 6-3. (a) - Detalii ale stratificarii pe verticala, la nivelul unei paduri de
foioase (dupa STUGREN 1965). I – orizontul mineral al solului; II – orizontul organic al solului; III –
patoma; IV – stratul ierbos cu un reprezentant al mamiferelor; V – stratul de arbusti cu Lytta vesicatoria;
VI – stratul de arbori; VII – coronamentul arborilor. 1 – larve de insecte; 2 – ciuperci; 3 – virus bacteriofag; 4 –
bacterii; 5 – nematode; 6 – protozoare; 7 – lumbricide; 8 – chilopode; A – strat de briofite cu collembole; B – frunzar cu
izopode; a – larve; b – galerii de insecte (ex. ipide); c – pasari; d – paianjeni; e – pasari de coronament (ex. buha); f –
mamifere de coronament (ex. veverita); g – soim; (b) Detalii ale stratificarii pe verticala, la nivelul unei paduri
de foioase (dupa FAURIE si colab. 1998)- I – stratul inframuscinal (hipogeu); II – strat muscinal; III – strat
ierbaceu; IV – strat arbustiv; V – strat arboricol; A – Quercussp. adult; B – Quercus sp. tanar; C – Corylus sp.; D
– Teucrium chamaedrys – dumbet; E –Quercus sp. – plantule; F – Aspidium sp. – feriga; G – Aira caespitosa – paius; H
–Leucobryum glauca; I – Dicranum sp.

Pentru regiunile noastre temperate sunt recunoscute intre 5 si 7 nivele de etajare (Fig. 6-3). Aceasta este in
functie si de autor dar si de predominanta unui anume strat de vegetatie.

FAURIE si colab. (1998) descriu 5 nivele de etajare:

☻ - stratul arborescent (arboricol); cuprinde arborii cu inaltimea > 10m; sunt arborii clasici din padurile
noastre: stejar, fag, frasin, carpen, molid, pin etc.;
 ☻ - stratul arbustiv; are caracteristic o vegetatie a carei inaltime este pe intervalul 1-10 m; aici intra toti
arbustii stratului arborescent dar si esente specifice (Corylus sp. - alun, Ilex sp. - ilex, Cornus mas - corn, Rhamnus
frangula – crusin, Mespilus germanica – mosmon; Sorbus domestica – scorus; Pirus sp. – par salbatic etc);

☻ - stratul herbaceu (ierbos); cuprinde toate speciile de ierburi, unele atingand si inaltimea de 1m; se
gasesc aici si specii care intra si in straturile mai superioare, amintite anterior (ex. Aspidium sp. – ferigi; Erica sp. – specii
de arbusti; Calluna vulgaris – iarba neagra; Teucrium chamaedrys – dumbet; Vaccinium myrtillus – afin; Lamium sp. –
urzici; Aira caespitosa – paiusul etc);

tule ale celorlalte straturi amintite;

☻ - stratul subteran (inframuscinal, hipogeu); este situat an sol; la acest nivel se afla radacinile tuturor
celorlalte straturi, tuberculi, rizomi, bulbi; practic invizibil pentru ochiul omului, la aces nivel se desfasoara o activitatea
extrem de complexa, pe de oparte prin fenomenul complex al absorbtiei radiculare dar si prin microhabitatele care se
constituie la acest nivel (rizosfera, spermiosfera, tanatosfera); este “lumea” algelor, ciupercilor, bacteriilor, a
microorganismelor in general).

STUGREN (1965) delimiteaza 7 nivele de etajare (vezi explicatiile la Fig. 6-3, a)

Pentru zona tropicala – ecuatoriala etajarea vegetatiei se realizeaza similar dar aici, datorita unei biodiversitati
deosebite, stratul artboricol are 3-4-5
nivele distincte(Fig. 6-4).

Fig. 6-4. Prin fizionomia

sa caracteristica, padurea
ecuatoriala si tropicala prezinta o
stratificare caracteristica pe
verticala unde numai stratul
arboricol are 3-4-5 nivele
distincte (dupa MILLER 2006).

Studiul stratificarii este interesant deoarece el furnizeaza informatii referitoare nu numai despre modul de grupare si
organizare a vegetatiei (si inclusiv a speciilor de animale reprezentative si caracteristice), dar si despre conditiile
ecologice particulare ale fiecarui strat. Etajarea plantelor este astfel in functie de cerintele pentru anumiti factori
ecologici

Repartitia pe verticala a animalelor, indiferent de tipul de habitat (Fig. 6-5), raspunde acelorasi cerinte. In timp
si spatiu se stabilesc nisele ecologice ca rezultat al competitiei intra- si interspecifice pentru resurse si spatiu.

Fig. 6-5. aspecte privind repartitia pe verticala a unor specii reprezentative de specii acvatice, la
nivelul oceanului (dupa FAURIE si colab. 1998). 1 - Clupea harengus (hering); 2 - Balaena mysticetus (balena); 3 -
Scomber scomber (scrumbia); 4 - Carcharias sp. sau Selache maxima (sp. de rechin); 5 - Sparus auratus (dorada); 6 -
Delphinus sp. (delfin); 7 - Thynnus thynnus (ton); 8 - Xiphias glaudius (peste spada); 9 - Octopus vulgaris(caracatita);
10 - Sepia sp. (sepie); 11 - Lephius piscatorius (pestele unditar); 12 - Physeter macrocephalus (casalot); 13 - Crangon
vulgaris (creveta); 14 - 16 – pesti batipelagici; 17 – spongieri; 18 – stele de mare (ofiuride); 19 – cadavre de pesti.

erticala a vegetatiei, cu implicatii asupra animalelor.