• Răriturile

• Răriturile sunt lucrări executate repetat în fazel

• e de păriş, codrişor şi codru mijlociu şi care se preocupă de îngrijirea individuală a

arborilor, în scopul de a contribui cât mai activ la ridicarea valorii productive şi
protectoare a pădurii cultivate.

• Răriturile sunt considerate lucrări de selecţie individuală pozitivă, preocuparea

de bază fiind îndreptată asupra arborilor valoroşi care rămân în arboret până la
termenul exploatării şi nu asupra celor extraşi prin intervenţia respectivă.

• Răriturile devin astfel cele mai pretenţioase, mai complexe şi mai intensive
operaţiuni culturale, cu efecte favorabile atât asupra generaţiei existente, cât şi
asupra viitorului arboret.

• Obiectivele mai importante care pot fi urmărite şi care se pot soluţiona prin
aplicarea răriturilor sunt următoarele:

• ameliorarea calitativă a arboretelor, mai ales sub raportul compoziţiei, al calităţii

tulpinilor şi coroanelor arborilor, al distribuţiei lor spaţiale, precum şi al însuşirilor
tehnologice ale lemnului acestora;

• ameliorarea structurii genetice a populaţiei arborescente;

• activarea creşterii în grosime (şi deci în volum) a arborilor valoroşi, ca urmare a răririi
treptate a arboretului, fără însă a afecta creşterea în înălţime şi producerea elagajului
natural;
• luminarea mai pronunţată a coroanelor arborilor de valoare din speciile de bază, cu
ocazia ultimelor rărituri, pentru a crea condiţii mai vaforabile pentru fructificaţie şi,
deci, pentru regenerarea naturală a pădurii;

• mărirea rezistenţei pădurii la acţiunea vătămătoare a factorilor biotici şi abiotici,

menţinerea unei stări fitosanitare cât mai bune şi a unei stări de vegetaţie cât mai
active a arboretului rămas.

• Există diverse tehnici de lucru care pot fi incluse în 2 metode de bază:

• a.Rărituri selective (prin ele, în general, se aleg arborii de viitor, care trebuie
promovaţi, după care se intervine asupra celor de valoare mai redusă, care vor fi
extraşi). În această categorie cunt incluse răritura de jos, răritura de sus, răritura
combinată (mixtă), răritura grădinărită, etc;

• b.Rărituri schematice (mecanice, geometrice, simplificate) (când arborii de

extras se aleg după o anumită schemă prestabilită, fără a se mai face o diferenţiere a
acestora după anumite criterii).

• La noi se practică răritura selectivă mixtă pentru aproape toate pădurile

echiene de codru sau crâng, cu excepţia culturilor uniforme de plopi euroamericani,
pentru care a fost adoptată metoda răriturii schematice (prevăzută să se aplice încă
din 1961).

• Aceasta include principiile a două tipuri fundamentale de rărituri, respectiv

răritura de jos şi răritura de sus. Din acest motiv, pentru înţelegerea mecanismului ei
biologic şi a metodologiei specifice de aplicare, se vor detalia în prealabil principiile
de bază ale celor două tipuri de răritură din care este derivată.
 • Răritura de jos

• Răritura de jos constă în extragerea arborilor rămaşi în urmă cu creşterea (din

clasele a IV-a şi a V-a Kraft) situaţi în plafonul inferior al arboretului. Dacă starea
arboretului o impune, se poate intervni şi în plafonul superior, extrăgându-se numai
exemplarele uscate, rupte, puternic vătămate etc.

• Prin aplicarea acestui tip de răritură, adâncimea coronamentului se reduce

treptat şi considerabil, plafonul inferior dispărând cu timpul, ceea ce conduce la
realizarea de arborete monoetajate, uniforme şi cu închidere pe orizontală.

• În cazul aplicării răriturii de jos, valorile medii (diametrul, înălţimea, suprafaşa

de bază, volum) ale arborilor de extras sunt inferioare celor caracteristice arboretului
iniţial.

• Răritura de jos prezintă o serie de avantaje cum sunt:

• pot fi realizate de un personal puţin numeros, fără o calificare deosebită;

• ameliorează starea sanitară a arboretului

• asigură reducerea concurenţei pentru hrană şi apă între arborii valoroşi şi cei nedoriţi;

• conduc la creşterea (artificială) diametrului mediu al arboretului şi reducerea

substanţială a simetriei curbei de frecvenţă a diametrelor.
• În acelaşi timp, aplicarea răriturii de jos este dezavantajoasă deoarece nu contribuie
substanţial la stimularea creşterii şi rezistenţei arborilor care rămân, produsele
lemnoase recoltate (volume mici pe lucrare şi formate din arbori cu dimensiuni mici),
prezentând în general un interes comercial redus.

• Răritura de jos se recomandă să se aplice în special în arboretele pure de răşinoase,

în cele situate pe staţiuni sărace, sau chiar la primele rărituri în arborete cu specii de
lumină.
 • Răritura de sus

• Răritura de sus constă din extragerea arborilor necorespunzători şi nedoriţi din

plafonul superior al arboretului (exemplare din specii secundare, precum şi arbori din
specia de bază dar rău conformaţi, atacaţi, cu coroane asimetrice sau lăbărţate, din
clasele I-III Kraft), cu scopul de a permite dezvoltarea cât mai activă a arborilor
valoroşi rămaşi în acelaşi plafon. Totodată, dacă starea arboretului o cere, se extrag
şi arbori uscaţi, rupţi, bolnavi, puternic vătămaţi din plafonul inferior.

• În cazul răriturii de sus, raportul dintre diametrul mediu al arborilor de extras şi

diametrul mediu al arboretului înainte de intervenţie (d/D) este ≥ 1.

• Răritura de sus prezintă o serie de avantaje:

• se diminuează concurenţa pentru spaţiul aerian şi edafic al arboretului;

• arborii cei mai valoroşi şi de mari dimensiuni sunt plasaţi într-o poziţie ideală pentru
a-şi exprima potenţialul de creştere;

• permite un ritm de selecţie şi ameliorare fenotipică mai activ;

• este favorizată prezenţa subetajului, care poate deveni mai abundent;

• se pun în valoare produse lemnoase secundare (intermediare) de dimensiuni mai

mari care, faţă de cele extrase prin răritura de jos, pot fi mai uşor comercializate.
• Aplicarea sa prezintă însă şi o serie de dezavantaje, cum sunt:

• datorită dimensiunilor mai mari ale arborilor de extras pot creşte vătămările produse
la exploatare;

• se diminuează consistent capitalul lemnos pe picior, concentrând potenţialul staţiunii

doar pe un număr redus de exemplare, considerate de viitor;

• creşte riscul de dispariţie a speciilor principale de amestec şi secundare, precum şi al

pătrunderii speciilor de umbră, mai puţin valoroase, dar cu un potenţial ridicat de
creştere în plafonul superior.

• Răritura de sus a fost concepută şi aplicată la început în arborete de foioase cu baza

în cvercinee sau amestecuri de răşinoase şi foioase, în care plafonul superior poate fi
rărit, iar cel inferior se prezintă suficient de des pentru a putea asigura protecţia
solului şi producerea elagajului natural.
 • Răritura combinată (mixtă)

• Din practica conducerii arboretelor a rezultat că, în puţine cazuri, se poate

vorbi de o intervenţie în exclusivitate în plafonul superior (răritura de sus) sau
plafonul inferior (răritura de jos). Datorită acestei situaţii, s-a impus necesitatea de a
combina cele două tipuri fundamentale de rărituri, pentru a realiza corespunzător
scopurile urmărite, în special în arboretele cu un anumit grad de neomogenitate sub
raportul vârstei, al desimii sau al compoziţiei.

• Astfel că la noi s-a generalizat răritura combinată, care constă din

selecţionarea şi promovarea arborilor celor mai valoroşi ca specie şi conformare, mai
bine dotaţi şi plasaţi spaţial, intervenindu-se după nevoie atât în plafonul superior, cât
şi în cel inferior.

• Aceasta urmăreşte realizarea unei selecţii pozitive şi individuale active şi,

îndeosebi, a următoarelor obiective:

• promovarea celor mai valoroase exemplare din arboret ca specie şi calitate;

• ameliorarea producţiei cantitative şi mai ales calitative a arboretului;
• mărirea spaţiului de nutriţie şi a creşterii arborilor valoroşi;
• mărirea rezistenţei arboretului la acţiunea factorilor vătămători biotici şi abiotici;
• menţinerea unui ritm satisfăcător de producere a elagajului natural;
• intensificarea fructificaţiei şi ameliorarea condiţiilor bioecologice de producere a
regenerării naturale;
• punerea în valoare a masei lemnoase recoltate sub formă de produse secundare etc.
Raritura combinata
• Tehnica de executare a răriturii combinate. Specific acestui tip de răritură
selectivă este diferenţierea în arboret a aşa-numitelor biogrupe. În cadrul acestor mici
unităţi structurale şi funcţionale, arborii se clasifică în funcţie de poziţia lor în arboret
precum şi de rolul lor funcţional.

• Prin biogrupă se înţelege un ansamblu de 5-7 arbori, aflaţi în intercondiţionare în

creştere şi dezvoltare, care se situează în jurul unuia sau a doi arbori de valoare (de
viitor) şi în funcţie de care se face şi clasificarea celorlalte exemplare în arbori
ajutători (folositori) şi arbori dăunători (de extras). Uneori, se mai ia în considerare şi
a patra categorie, aceea a arborilor indiferenţi (nedefiniţi).

• Arborii de valoare se aleg dintre speciile principale de bază şi se găsesc, de regulă,

în clasele a I-a şi a II-a Kraft. Aceştia trebuie să fie sănătoşi, cu trunchiuri cilindrice
bine conformate, fără înfurciri sau alte defecte, cu coroane cât mai simetrice şi elagaj
natural bun, cu ramuri subţiri dispuse orizontal, fără crăci lacome, etc.

• Aceştia trebuie să fie cât mai uniform repartizaţi pe suprafaţa arboretului.

• Alegerea arborilor de viitor se realizează, în general, în două moduri:

• a.Prin desemnarea lor precoce, la finalul fazei de păriş şi începutul celei de codrşor şi
însemnarea lor cu benzi de plastic sau inele de vopsea, care să-i facă uşor de
reperat în cursul lucrărilor de exploatare sau al următoarelor intervenţii cu rărituri.
Prezintă inconvenientul că o parte dintre exemplarele desemnate pot fi rănite în
cursul intervenţiilor următoare cu răriuri, pot să-şi modifice poziţia socială (clasa
poziţională) sau chiar pot dispărea brusc (cazul arborilor doborâţi de vânt).
Schema unei biogrupe de arbori
• b.Prin selectarea lor la fiecare nouă intervenţie cu rărituri, caz în care se pot elimina o
parte dintre inconvenientele opţiunii anterioare.

• Arborii ajutători (folositori) stimulează creşterea şi dezvoltarea arborilor de

valoare. Ei ajută la elagarea naturală, formarea trunchiurilor şi coroanelor arborilor de
viitor, îndeplinind în acelaşi timp rol de protecţie şi ameliorare a solului. Se aleg fie
dintre exemplarele aceleiaşi specii (cazul arboretelor pure) fie ale speciilor de bază
sau de amestec, situate în general într-o clasă poziţională inferioară (a II-a, a III-a
sau a IV-a).

• Arborii de extras sunt aceea care stânjenesc în dezvoltarea lor arborii de viitor
şi în care se includ:

• arborii din orice specie şi orice plafon care, prin poziţia lor, împiedică creşterea şi
dezvoltarea coroanelor arborilor de viitor şi chiar a celor ajutători;

• arborii uscaţi sau în curs de uscare, rupţi, atacaţi de dăunători, cei cu defecte
tehnologice evidente;

• unele exemplare cu creştere şi dezvoltare satisfăcătoare, în scopul răririi grupelor

prea dese.

• Arborii nedefiniţi sunt cei care, înmomentul răriturii, nu se găsesc în raporturi directe
cu arborii de valoare şi, în concesinţă, nu pot fi încadraţi în nici una dintre categoriile
precedente. Aceştia se pot găsi în orice clasă poziţională, fiind localizaţi de obicei la
marginea biogrupelor.
• Este necesar de remarcat că, atât biogrupele, cât şi clasificarea arborilor din biogrupe
nu au caracter stabil; ele se diferenţiază numai pe teren şi se revizuiesc înaintea
fiecărei noi intervenţii cu rărituri, luându-se în considerare eventualele modificări
produse în evoluţia arborilor (răniri, atacuri de boli şi dăunători, rupturi şi doborâturi
de vânt, schimbarea poziţiei sociale etc.).

• Aplicarea răriturilor implică următoarea succesiune de operaţii:

• alegerea anuală a arboretelor de parcurs cu rărituri, realizată prin întocmirea

Borderoului de amplasare a masei lemnoase în produse secundare, ţinând seama de
urgenţa de intervenţie, de accesibilitatea arboretelor, de nivelul posibilităţii de
produse secundare, precum şi de mijloacele materiale şi financiare ale fiecărei unităţi
silvice;

• alegerea şi marcarea arborilor de extras prin rărituri din fiecare arboret cuprins în
borderoul amintit. În mod evident, arborii de extras la fiecare răritură fac parte, în
majoritate, din categoria celor dăunători, la care se adaugă şi unii indiferenţi, precum
şi cei uscaţi sau în curs de uscare, care oricum n-ar rezista în pădure până la
următoarea intervenţie. Alegerea arborilor de extras, prin care se va urmări să nu se
reducă în nici un punct consistenţa arboretului sub limita recomandată prin
instrucţiunile în vigoare, este operaţiunea cea mai importantă în aplicarea răriturilor şi
de aceasta depinde eficienţa momentană şi de perspectivă a respectivului tip de
intervenţie;

• prelucrarea datelor de teren şi întocmirea actelor de punere în valoare (APV) ,

estimându-se cantitatea, sortimentele şi valoarea masei lemnoase care urmează să
fie exploatată sub formă de produse lemnoase secundare – rărituri..
• În situaţia răriturii combinate, raportul dintre volumul mediu al arborilor extraşi şi
volumul mediu al arboretului înainte de intervenţie (Ve/Vi) este, în general, cuprins
între 0,6-0,9.

• Alegerea arborilor de extras, care este obligatoriu însoţită de marcarea

acestora, se face numai în timpul sezonului de vegetaţie la foioase, pentru a se
putea evalua cât mai exact gradul de deschidere a masivului), respectiv pe durata
întregului an la răşinoase.

• În situaţia în care numărul arborilor consideraţi dăunători este relativ mic,

aceşti se vor extrage integral la fiecare intervenţie. În arboretele sănătoase şi
conduse anterior corespunzător, pentru a stimula creşterea arborilor de valoare se
pot extrage şi o parte din arborii folositori, având grijă ca, în nici un loc, să nu se
reducă consistenţa arboretului sub 0,8.

• În arboretele cu o frecvenţă mai mare a arborilor dăunători, pentru a nu se

degrada starea de masiv, aceştia se vor extrage treptat, în 2-3 reprize mai des
repetate, în prima urgenţă fiind eliminaţi cei uscaţi, dezrădăcinaţi, rupţi, lâncezi, etc.

• Exploatarea arborilor marcaţi, care se poate realiza în regia proprie a unităţilor

silvice sau prin terţi, influenţează în mare măsură reuşita de ansamblu a fiecărei
rărituri, precum şi calitatea masei lemnoase la exploatabilitate. Este necesar să se
aplice procese tehnologice adecvate, adaptate la realităţile fiecărui arboret parcurs cu
rărituri şi urmărindu-se riguros respectarea strictă a restricţiilor de ordin silvicultural
impuse prin normele tehnice în vigoare.
• Periodicitatea răriturilor este dependentă de diverse caracteristici ale
arboretului (compoziţie, consistenţă, vârstă, clasă de producţie, etc.), intensitatea
lucrărilor, precum şi de condiţiile staţionale în care se lucrează. În general, în păriş
(faza de alungire a tulpinilor) când creşterea este mai activă, periodicitatea va fi mai
mică, în timp ce în codrişor şi codru mijlociu (faza de îngroşare a tulpinilor), aceasta
este mai mare. În condiţiile ţării noastre, periodicitatea răriturilor vatiază între 4-6 ani
(în păriş, când sunt suficiente 2-3 rărituri) şi 6-10(12) ani în fazele următoare
(numărul răriturilor, de asemenea de 2-3).

• Intensitatea răriturilor se stabileşte de regulă în valori relative pe număr de

arbori (iN), pe suprafaţa de bază (iG) sau pe volum (iV), raportând numărul de arbori,
suprafaţa de bază sau volumul arborilor extraşi la valorile corespunzătoare
arboretului înainte de intervenţie. La noi s-a stabilit clasificarea răriturilor similară cu
cea a curăţirilor şi anume: slabă (sub 5%), moderată (6-15%), puternică (16-25%),
foarte puternică (peste 25%).

• Primele rărituri executate în faza de păriş au o intensitate mai mică, iar pe

măsura înaintării în vârstă intensitatea lucrărilor creşte progresiv, reducându-se apoi
odată cu trecerea arboretului în faza de codrişor şi apropierea termenului final de
aplicare a răriturilor (la atingerea a aproximativ 2/3 din vârsta exploatabilităţii.
Intensitatea răriturilor ca şi periodicitatea variaztă în raport cu specia, vârsta şi
structura arboretului. Intensitatea intervenţiei se stabileşte pe teren în corelaţie cu
starea de fapt a pădurii în fiecare punct fiind astfel adoptată încât consistenţa să nu
scadă sub 0,8, cel mult 0,7 în arboretele cu specii de lumină.
 • Răritura schematică (simplificată)

• În anumite situaţii (plantaţi tinere, dese, uniforme, de parcurs cu prima răritură,

populaţie omogenă, fără variaţie genetică, cum sunt culturile de clone, etc.) nu se mai
justifică alegerea arborilor de extras, caz în care se face apel la aşa-numita răritură
schematică (adesea denumită şi răritură simplificată, mecanică sau geometrică).
Aceasta se aplică, în general, în două variante:

• răritura în linie, care este cea mai frecvent folosită şi constă în faptul că se extrag
rânduri (linii, şiruri) întregi de arbori, alăturate sau nu între ele, la intervale constante,
pe suprafaţa întregului arboret;

• răritura din distanţă în distanţă, când arborii de extras se aleg în mod convenţional,
după o regulă simplă, la distanţe egale pe fiecare rând.

• Răritura schematică, prin simplitatea sa, prezintă o serie de avantaje cum sunt:
• se aplică uşor şi nu necesită o tehnicitate mare în execuţie;

• se rezolvă devreme problema accesibilităţii interioare a arboretelor, permiţând

recoltarea mai uşoară şi cu costuri mai reduse a materialului lemnos rezultat;
• este posibilă mecanizarea procesului de exploatare;

• nu sunt necesare practicarea elagajului de acces şi alegerea, respectiv marcarea

arborilor de extras, ceea ce reduce costurile de producţie;
 Raritura schematica cu intensitatea de 33%
a.In linie; b.Din Smith, 1988; c.Din distanta in distanta
• se reduc vătămările de exploatare (care sunt mai mici ca la răriturile selective);

• volumul exploatat pe hectar la fiecare intervenţie este mai mare ca la răriturile de jos;

• materialul lemnos extras la fiecare intervenţie este de toate dimensiunile ş calităţile, pe

când la aplicarea răriturilor selective se extrage material mai uniform şi cantitativ mai
slab;

• În acelaşi timp, răriturile schematice au şi numeroase dezavantaje cum sunt:

• se pot aplica numai în arborete tinere, dese şi uniforme, fără goluri în coronament, în
care diferenţele calitative şi de creştere dintre arbori sunt relativ mici;

• efectul pozitiv (de accelerare) asupra creşterii în diametru a arborilor individuali se

resimte doar la exemplarele adiacente (alăturate) culoarelor deschise;

• se produc pierderi semnificative faţă de arboretele parcurse cu rărituri selective, care

pot atinge 5-15 mc/ha (5-7% din producţia totală, când intensitatea este de 33%,
respectiv 10-15%, când intensitatea răriturii este de 50%), deoarece pe rândurile tăiate
se extrag arbori indiferent de mărimea lor (din clasele Kraft de la I la V), rămânând pe
picior inclusiv arbori uscaţi, lâncezi, defectuoşi, etc. (care însă s-ar putea extrage
suplimentar);

• tasarea solului şi producerea rănilor la arborii rămaşi, când se aplică exploatări pe cale
mecanizată;

• dezvoltarea lemnului de tensiune (reacţiune) pe partea dinspre linie a arborilor rămaşi.

 Indici de recoltare orientativi prin lucrări de îngrijire (rărituri)
pentru arborete cu consistenţa 0,9-1,0 parcurse sistemativ cu asemenea lucrări
(norme tehnice, 2000)

Formaţii şi grupe de formaţii forestiere Ţelul de Vârsta arboretelor, ani

prod.
11- 21- 31- 41- 51- 61- 71- 81- 91- Peste
2 3 4 5 6 7 8 9 1 1
0 0 0 0 0 0 0 0 0 0
0 0
Molidişuri a 18 13 11 10 8 7 6 6 5

Brădete a 17 13 10 9 8 7 7 6 5

Amestecuri de fag cu răşinoase a 16 12 10 9 8 7 7 6 5

Făgete a 15 15 13 10 9 9 8 7 5

b 16 17 15 13 12 11 10 8 6

Goruneto-făgete şi şleauri de deal cu a 14 12 9 9 8 7 6 5

gorun

b 16 14 10 10 9 8 6 5 4
 Gorunete şi stejărete (inclusiv de stejar a 14 12 10 8 7 6 5 4
brumăriu şi stejar pufos)

b 15 13 11 9 7 6 5 4 4

Şleauri de câmpie, şleauri de luncă, şleauri de a 14 12 10 8 7 6 5 4

deal cu stejar

b 15 13 11 9 7 6 5 4 4

Teişuri a,b 17 13 1 10 7 6

Cerete, gârniţete şi amestecuri de cer şi gârniţă a 13 12 9 7 6 5 4 3

Salcâmete a 15 10

Aninişuri a 12 12 10

Arborete de salcie a 16 12

Arborete de plop alb şi plop negru a 16 7

Culturi de plopi auramericani (selecţionaţi) a,b 25-

5
0
Pinete şi laricete a 18 15 12 10

Arborete de duglas verde a 16 12

 Periodicitatea lucrărilor de îngrijire pentru arborete parcurse
sistematic
cu asemenea intervenţii silviculturale
(valori orientative pentru scopuri de programări pe deceniu)
Periodicitatea lucrărilor de îngrijire

Rărituri în stadiul de dezvoltare

Formaţia sau grupa de formaţii forestiere
Degajări
Curăţiri Codru
(depresaj)
Păriş Codrişor mijlo
ciu
Molidişuri 2-3 4-5 5-6 6-8 8-10

Brădete 2-3 3-5 6-8 8-10 10-12

Amestecuri de fag cu răşinoase 1-3 3-5 5-6 7-8 8-11

Făgete 2-4 3-5 6-8 8-10 10-12

Goruneto-făgete şi şleauri de deal cu gorun 1-3 4-5 5-7 8-10 10-12

Gorunete şi stejărete (inclusiv de stejar brumăriu şi stejar 1-3 3-5 5-6 8-10 10-12
pufos)

Şleauri de câmpie, şleauri de luncă, şleauri de deal cu 1-3 2-3 4-5 5-7 7-8
stejar
 Teişuri 1-3 4-5(6) 5-6 6-8 8-10

Cerete, gârniţete şi amestecuri de cert şi gârniţă 2-3 4-7 5-7 8-10 10-12

Salcâmete 1-3 3-4 4-5 5-6

Aninişuri 1-2 2-3 4-6 6-7

Arborete de salcie 2-3 3-4

Arborete de plop alb şi plop negru 1-2 2-3 3-5 4-5

Pinete şi laricete 2-3 3-5 5-6 6-7 7-8

Arborete de duglas verde 1-3 3-5 5-7 8-10