Cap.

III
Exploatarea masei lemnoase

3.1. Metode de exploatare a masei lemnoase

Metoda de exploatare, deşi în sens restrâns, simplificat, se confundă cu tehnologia de

exploatare, reprezintă, de fapt, un concept de organizare a lucrărilor de exploatare exprimat p-
ractic prin forma pe care o prezintă preponderent biomasa lemnoasă în cadrul operaţiei de
colectare.

Din acest punct de vedere, se poate considera că metoda de colectare determină întreg
procesul de producţie al exploatării lemnului, fiind cunoscute şi acceptate în literatura de
specialitate următoarele metode de exploatare:

• metoda de exploatare în sortimente definitive (short wood systern}',

• metoda de exploatare în trunchiuri şi catarge {tree length system);
• metoda de exploatare în arbori şi părţi de arbori (full tree system);
• metoda de exploatare în tocătură {chip system).
Metoda de exploatare clasică în sortimente definitive (şimultipli de sortimente) sau
cu fasonare definitivă la cioată conduce la un volum destul de mare de pierderi la recoltare (se
obţine doar 35-50% lemn de lucru); a fost utilizată pe scară largă în trecut, atunci când gradul de
mecanizare şi reţeaua de drumuri forestiere erau reduse, în etapa actuală această metodă nu se
mai aplică decât în varianta multiplilor de sortimente.

Sortimentul definitiv este o piesă de lemn brut, cu caracteristici dimensionale (lungime

mai mică de 12 m) şi calitative standardizate sau care satisfac cerinţele beneficiarului pentru un
singur, sortiment, obţinută prin operaţii de transformare (doborâre, curăţire de crăci, secţionare,
despicare, cojire) efectuate în parchet.

Multiplul de sortimente este o piesă din lemn, fără crăci, cu lungimea mai mică de 12 m
care satisface cerinţele beneficiarului şi din care se pot obţine, prin transformări ulterioare, două
sau mai multe sortimente definitive.

Piesele rezultate în urma aplicării acestei metode au, în general, lungimi mici (1-4 m).
Aceasta conduce la utilizarea sub capacitate a mijloacelor de colectare şi de transport, deci la o
productivitate scăzută a

lucrărilor.

Alte dezavantaje ale metodei sunt:

• operaţiile de transformare au loc pe suprafeţe întinse şi necesită

un număr mare de muncitori şi asistenţă tehnică de specialitate
permanentă, ceea ce implică cheltuieli mari;
• gradul scăzut de mecanizare a lucrărilor;
 • calitatea sortării este redusă, în general, cu pierderi mari de
biomasă lemnoasă datorate declasării materialului lemnos, ceea ce
determină un indice scăzut de valorificare a lemnului; la aceasta
contribuie şi deprecierea calitativă prin rupturi, aşchieri şi
spargeri (ca urmare a utilizării unor mijloace rudimentare),
precum şi valorificarea în mică măsură a lemnului din vârfuri şi
crăci şi a buturilor greu despicabile.
Singurul avantaj al metodei poate fi considerat eficienţa silviculturală bună datorată
volumului relativ mic al fiecărei piese, dar, în condiţiile unei organizări defectuoase a
exploatării, se pot înregistra prejudicii destul de mari pe întreaga suprafaţă a parchetului.

Metoda de exploatare în trunchiuri şi catarge presupune colectarea preponderentă a

masei lemnoase sub formă de trunchiuri şi

catarge.

Trunchiul, în sensul acceptat în domeniul exploatării lemnului, reprezintă partea arborelui

de foioase, fără crăci, cuprinsă între tăietura de doborâre şi locul de inserţie a primei crăci
groase (figura 5. l d).

Catargul (figura 5. l b) este partea din arborele de răşinoase, de asemenea fără crăci,
cuprinsă între tăietura de doborâre şi cea practicată pentru îndepărtarea vârfului (la un diametru
al fusului de aproximativ 5 cm).

Această metodă de exploatare a însemnat un pas înainte faţă de metoda sortimentelor

definitive la cioată pentru că unele operaţii de transformare au fost transferate din parchet în
platforma primară, pe suprafeţe corespunzător amenajate. Prin aplicarea acestei metode s-au
obţinut următoarele avantaje:

• creşterea procentului de lemn de lucru ca urmare a sortării

trunchiurilor şi a catargelor în platformele primare şi finale, ştiut
fiind că aceste părţi conţin 65-70% din volumul arborelui pe
picior;
• creşterea gradului de mecanizare a lucrărilor, ceea ce duce la o
creştere a productivităţii muncii (creşte capacitatea de colectare
 prin volume mai mari pe piesă transportată) şi, în acelaşi timp, la
reducerea numărului de muncitori;
• reducerea pierderilor de exploatare şi a deprecierilor calitative ale
lemnului, obţinând astfel un indice mai mare de valorificare a
masei lemnoase;
• calitatea sporită a lucrărilor şi cu prejudicii mai puţin frecvente
(trasee mai puţine la adunat), cu menţiunea că, dacă acestea se
produc, au o intensitate mai mare.
Ca dezavantaj se poate considera faptul că valorificarea lemnului nu este integrală
datorită ponderii fasonării în continuare a lemnului mărunt la cioată.

Metoda de exploatare sub formă de arbori (cu coroană) şi părţi de arbori constă în
efectuarea în parchet numai a operaţiei de doborâre a arborilor, celelalte operaţii (de
fasonare) realizându-se în platforma primară sau în C.S.P.L. Trunchiul este necurăţat de
crăci, dar se execută, eventual, o singură secţionare a acestuia pentru proporţionarea sarcinii,
rezultând părţi de arbore (pal şi pa2 în figura 5.2).

Această metodă se adaptează foarte bine condiţiilor impuse de necesităţile strict

economice ale exploatării lemnului pentru că determină o valorificare integrală şi superioară a
biomasei lemnoase puse în valoare (prin darea în producţie inclusiv a lemnului mărunt provenit
din crăci şi vârfuri şi prin posibilitatea unei sortări superioare).

Lemnul trunchiului, al coroanelor şi coaja pot fi folosite astfel în întregime, fapt care
conferă acestei metode cele mai mari avantaje economice.

Alte avantaje ale metodei:

• capacitatea mare de colectare datorată volumului mare al fiecărei

piese de lemn;
• reducerea duratei de exploatare a parchetelor şi posibilitatea
implementării unui grad mai mare de mecanizare a lucrărilor;
• reducerea pierderilor şi consumurilor tehnologice de material
lemnos în instalaţiile de scos şi apropiat;
• concentrarea exploatărilor şi reducerea numărului de muncitori şi
a cheltuielilor de exploatare;
• uşurarea efortului fizic al muncitorilor şi reducerea cauzelor care
pot produce accidente de muncă.
 Aspectele negative constau în necesitatea utilizării unor utilaje puternice şi cu capacitate
mare (tractoare cu saşiu articulat, funiculare şi chiar elicoptere, autotrenuri forestiere de tonaj
ridicat), precum şi în nivelul mare al prejudiciilor aduse arborilor pe picior, seminţişului şi
solului datorate dimensiunilor mari ale pieselor colectate.

Metoda de exploatare a lemnului sub formă de tocătură constă în tocarea lemnului

integral la parchet, cu mijloace mecanizate mobile, şi colectarea în această formă, în acest caz,
procesul de producţie este simplificat la maximum, dar prezintă şi cel mai înalt grad de
mecanizare a lucrărilor de exploatare.

Această modalitate de lucru valorifică integral masa lemnoasă pusă în valoare cu costuri
scăzute şi productivitate mare. în plus, prezintă avantajul unui nivel moderat al prejudiciilor
produse.

Posibilităţile de aplicare sunt, însă, destul de reduse, fiind necesară îndeplinirea anumitor
condiţii:

• amplasarea parchetelor pe terenuri relativ plane sau cu pante

foarte mici;
• masa lemnoasă pusă în valoare să aibă un volum mic pe fir;
• să fie justificată economic transformarea materialului lemnos în
tocătură, în cazul în care ar exista şi posibilitatea obţinerii, printr-o
sortare corespunzătoare, a altor sortimente din lemn.
Deseori, datorită diversităţii condiţiilor concrete de lucru, nu este posibil să se aplice în
cadrul aceluiaşi şantier de exploatare a lemnului strict numai o singură metodă de exploatare.
Prin combinarea tipurilor fundamentale şi aplicarea lor simultană, pot fi create metode mixte sau
intermediare. Este cazul, prezentat anterior, al metodei multiplilor de sortimente, metodă situată
între cea a sortimentelor definitive la cioată şi cea a trunchiurilor şi catargelor. Atunci când
biomasa lemnoasă colectată se prezintă sub formă de arbori (ar), coroane (co) şi trunchiuri (f) în
diferite proporţii, metoda mixtă de exploatare se numeşte arcot şi este o variantă tehnologică
recomandată în situaţii destul de frecvente din punct de vedere silvicultural şi al eficienţei
economice (Copăcean et al., 1983).

în unele ţări, metoda de exploatare sub formă de arbori şi părţi de arbori se aplică distinct
în cele două forme, care constituie metode separate: părţi de arbori şi arbori întregi.

In principiu, la alegerea metodei de exploatare se caută ca biomasa lemnoasă să fie

colectată într-o formă cât mai apropiată de cea obţinută după doborâre, în funcţie, însă, şi de
posibilitatea mecanizării lucrărilor prin folosirea celor mai eficiente mijloace, în mod
necondiţionat, aplicarea metodelor alese trebuie să se încadreze în limitele admise de
prejudiciere a solului, seminţişului şi a arborilor rămaşi în picioare.

La alegerea metodei de exploatare contribuie şi cererea de anumite forme şi lungimi ale

sortimentelor de lemn. în ţările nordice, de exemplu, primează extragerea lemnului cu lungime
mică fasonat la pădure, pe când în Europa Centrală se optează preferenţial pentru colectarea
materialului lemnos cu dimensiuni mari.

Din analiza modului de structurare pe operaţii de transformare elementare a metodelor

prezentate (tabelul 5.1} se observă că, pentru această ordonare a metodelor de exploatare,
numărul de operaţii creşte (la fel şi gradul de valorificare a materialului lemnos, cu excepţia
metodei de exploatare sub formă de tocătură) odată cu majorarea dimensiunilor pieselor din
lemn colectate, în acelaşi timp, un număr tot mai mare de operaţii sunt transferate de la parchet
în platformele primare şi/sau în C.S.P.L. ceea ce, implicit, înseamnă creşterea productivităţii
muncii şi a gradului de mecanizare a lucrărilor.