I.2.

Delimitarea parchetelor de exploatare

Pentru exploatarea masei lemnoase dintr-un parchet se organizează un şantier de
exploatare, dotat cu mijloacele adecvate de recoltare şi colectare, care cuprinde suprafaţa
parchetului, căile de colectare, instalaţiile de colectare şi platforma primară.
Organizarea teritorială a unui şantier de exploatare se referă la organizarea tehnică a
terenului pe care se desfăşoară lucrările de exploatare prin compartimentarea interioară,
stabilirea şi execuţia traseelor de colectare, eşalonarea etapizată a operaţiilor specifice etc.
Pentru ca lucrările din parchet să se poată desfăşura ritmic, cu respectarea regulilor de
exploatare şi fără pericol de producere a accidentelor, este necesară o compartimentare a
parchetului în secţiuni şi postate care reprezintă unităţile de organizare în spaţiu a şantierelor
de exploatare.
Secţiunile reprezintă părţi din parchet fără limitări din punct de vedere al suprafeţei
caracterizate prin acelaşi sens de scurgere a materialului lemnos.
Delimitarea acestor secţiuni în teren se face după culmi, firul văi-lor, alte forme
naturale, dar şi după drumuri sau linii somiere

Figura 1. Compartimentarea unor parchete în secţiuni:

a - în condiţiile terenului accidentat,

b - în regiunile joase (câmpie, coline)
Postatele (benzile) reprezintă suprafeţe mai mici ale parchetului (subunităţi ale
secţiunilor) în care activitatea se desfăşoară continuu, în deplină securitate a muncii.
Lăţimea şi orientarea postatelor variază în funcţie de forma terenului, felul arboretului şi
direcţia căilor de colectare, în cazul terenurilor aşezate, unde parchetele au forme regulate,
postatele sunt dreptunghiulare sau trapezoidale, lăţimea lor fiind dependentă de înălţimea
medie a arborilor de exploatat. Se consideră corespunzătoare din punct de vedere al asigurării
condiţiilor de securitate a muncii o lăţime minimă a postatei egală cu dublul înălţimii medii a
arborilor din parchetul respectiv, variind, în general, între 30 m şi 70 m. In regiunile
accidentate, postatele nu mai pot avea neapărat forme regulate, iar faptul că se produce
adesea alunecarea arborilor după doborâre obligă la majorarea lăţimii postatelor în intervalul
50 m - 100 m.
 Orientarea postatelor în terenuri cu pantă mare, dacă se prevede corhănirea
materialului lemnos, se face pe direcţia liniei de cea mai mare pantă, astfel încât să se asigure
alunecarea liberă a lemnului, fără ca acesta să iasă din suprafaţa postatei.
In celelalte cazuri (colectarea cu tractoarele sau cu funicularele), orientarea postatelor
poate fi pe direcţia curbelor de nivel sau puţin oblică, aproximativ perpendiculară pe calea de
scos-apropiat.
Transpunerea pe teren a compartimentării parchetului în secţiuni şi postate se face prin
marcarea limitelor acestora. Arborii situaţi pe limitele secţiunilor vor fi însemnaţi printr-un cerc
realizat cu vopsea albă (sau var) pe circumferinţa lor la înălţimea de l ,30 m faţă de sol.
Postatele se delimitează prin cioplaje efectuate pe arborii de limită, orientate spre
interiorul postatei, iar din loc în loc se scrie pe aceste cioplaje, tot cu vopsea albă, numărul
postatei (P1,P2 etc.).

a) b)
Figura 2. Orientarea postatelor în raport cu modul de realizare a colectării
Pentru desfăşurarea în condiţii optime a procesului de producţie, postatele se împart în
compartimente sau sectoare de lucru, echivalente cu o suprafaţă de pe care se recoltează
într-o zi toţi arborii puşi în valoare.
Expresia grafică a acestei organizări teritoriale a şantierului de exploatare şi mijlocul de
prezentare a soluţiilor adoptate pentru exploatarea lemnului este schiţa tehnologică a
parchetului. Aceasta are la bază harta amenajistică la scara 1:5000 sau 1:2000 şi reuneşte
următoarele informaţii: limitele parchetului, unităţile amenajistice componente şi cele vecine,
culmile, văile, curbele de nivel, panta terenului, limitele secţiunilor şi ale postatelor, căile de
colectare şi de transport, direcţiile şi distanţele de colectare, poziţia tasoanelor şi a platformei
primare etc.