Pichetarea terenului. Este lucrarea prin care se materializează pe teren pozitia fiecărui pom.

În prealabil se stabileste te
modul de grupare a pomilor si distantele de plantare între rânduri si între pomi pe rând.

Pentru simplificarea pichetatului terenul se încadrează în figuri geometrice regulate SI se divide în parcele.
Pentru fiecare parcelă delimitată pichetarea propriu-zisă va consta în:
- Pe latura lungă a parcelei, se trasează o linie dreaptă, care va fi baza de pornire a pichetajului. Lungimea acesteia trebuie să
fie multiplu al distantei între rândurile de pomi și la fiecare distanță între rânduri se bate un pichet de capăt de rând
- Din capetele acestei linii, cu ajutorul aparatelor topografice, se vor ridica două perpendiculare, egale ca lungime si ti
paralele. Lungimea acestor laturi trebuie să fie multiplu distantei între pomi pe rând.
- Pentru închiderea perimetrului, se unesc capetele celor două linii, printr-o linie care trebuie sa fie paralelăţ i egală cu linia
de bază (toleranşă de cel mult 20 cm) și pe care se fixează picheți distanțați între ei la distanța dintre rânduri, care reprezintă celălalt
capăt al rândului.

Epoca de plantare. În zonele unde iernile sunt usoare si conditiile de lucru permit plantarea se face toamna. Plantarea de
toamnă (sfârţ it de octombrie-început de noiembrie) favorizează calusarea rănilor si emiterea de noi rădăcini active până la
sosirea iernii. În plus, pomii plantati toamna beneficiază de umiditatea din precipitaşii din toamnă si din topirea zăpezii, se
atasează mai bine, se realizează un contact perfect între rădăcini si sol, iar primăvara pornesc în vegetatie mai devreme.

Întreținerea solului Pe rândurile de pomi, în zona de

maximă răspândire a sistemului radicular (în cazul portaltoiului M106
pe o rază de 50-60 cm în jurul trunchiului), solul trebuie menținut
afânat și fără buruieni. Aceasta se poate realiza prin:
afânare superficială manuală sau mecanică, materiale organice sau folie), erbicidare.

Banda respectivă, cu lățimea de 60-70 cm în primii 2-3 ani

după plantare, urmează să fie mărită până la cel puțin 120-150 cm în
perioada deplinei rodiri; zona respectivă este vizată pentru
repartizarea îngrășămintelor și menținerea în stare optimă de
umiditate prin irigare localizată.
Cel mai răspândit sistem de întreținere a solului este
înierbarea permanentă între rânduri si mentinerea ca ogor negru
si/sau erbicidat pe rândul pe pomi.

Formarea coroanei

Formarea coroanelor se bazează pe operaşii de schimbare a pozitiei ramurilor si pe tăieri, care încep uneori chiar din pepinieră
si continuă până la realizarea completă a elementelor de schelet si semischelet caracteristice fiecărui tip de coroană. În paralel cu
formarea scheletului se urmăreste intrarea cât mai timpurie pe rod. Pentru realizarea acestor obiective trebuie să se respecte
următoarele principii:
- eliminarea zonelor neproductive din jurul axului si sporirea elementelor productive în cadrul aceluiasi volum de coroană;
- alegerea si simplificarea tehnologiei de formare pe baza cunoasterii particularitătilor de crestere si fructificare;
- limitarea tăierilor de formare, la minimul posibil, în vederea intrării cât mai rapide pe rod;
- generalizarea tăierilor în verde, pentru a scurta timpul de formare a coroanei;
- realizarea echilibrului coroanei în plan orizontal si vertical, prin subordonarea pe înăltime a etajelor fată de ax si a ramurilor
din etaj între ele.
Fertilizarea cu îngrășăminte minerale
Dozele de îngrăsăminte chimice sunt stabilite în functie de productia scontată, starea de asigurare a solului
cu elemente nutritive, continutul de argilă al solului si alti indicatori fizici si chimici ai solului si plantei (diagnoza
foliară).
În livezile în care solul se întreşine sub formă de benzi înierbate pe mijlocul intervalului dintre rândurile de pomi
si ca„ogor negru” lucrat (erbicidat), pe o bandă de 1,2 - 1,4 m de-a lungul, rândului de pomi, distribuirea îngrășămintelor
se va efectua mai ales pe suprafaşa lucrată, zonă în care concurența ierburilor asociate este redusă. În plantațiile tinere, în
care distanțele dintre coroanele pomilor pe direcția rândurilor, sunt mai mari de 1 m, îngrăsămintele se vor repartiza
uniform, doar pe suprafata corespunzătoare proiectiei coroanei.
În funcție de recolta scontată, conținutul solului în macroelemente și diagnoza foliară, se recomandă cantitătile
orientative de îngrăţ ăminte chimice prezente.

Fertilizarea foliară poate avea o eficientă economică ridicată precum si efecte semnificative de
protectie a mediului împotriva poluării chimice. În general, substantele solubile folosite pentru fertilizarea
foliară sunt compatibile cu pesticidele, putând fi aplicate odată cu tratamentele fitosanitare.
Prezentăm în continuareo schemă de fertilizare optimizată pentru specia măr:
1. Sfârsitul lunii februarie – începutul lunii martie: se aplică întreaga cantitate de fosfor radicular si
azot la sol (aprox. 60 kg/ha), numai dacă cresterile anului anterior au fost reduse sau dacă solul este înierbat;
2. Cu câteva zile înainte de înflorire, dacă în stratul de sol 0-40 cm conşinutul în N-NO3 este sub
10 ppm se face o fertilizare foliară cu 12N:61P:0K+Zn (2% mono fosfat de amoniu);
3. După înflorire se face o fertilizare foliară cu 14N:14P:28K+2Mg+ME (Polyfeed, 2%);
4. 15 mai - fertilizare foliară cu 13N:0P:45K+2Mg (azotat de potasiu, 2%); nu se fertilizează cu
potasiu radicular pentru a nu concura absorbşia calciului în primele faze de creţ tere a fructelor;
5. 1 iunie - se aplică radicular întreaga cantitate de potasiu (aprox. 120 kg/ha); fertilizare foliară cu
11N:0P:22K+9Mg (azotat de magneziu – 10:0:0:16, 1% concentraşie ţ i azotat de amoniu+2%Mg, 1%
concentraşie); tratament foliar cu calciu (CaCl2 1-2%);
6. 15 iunie - fertilizare foliară cu aceleaţ i produse de la 1 iunie;
7. 15 septembrie - fertilizare radiculară cuN 80 kg/ha;
8. Imediat după recoltare se fac două fertilizări foliare cu uree, 2-3% + B, 0,07% (acid boric).

Tehnica irigarii plantatiilor

Mărul este o specie cu un consum de apă ridicat, necesitând aplicarea irigărilor de suplinire a
deficitului temporar de umiditate care apare frecvent în aproape toate zonele de cultură din tară. Se
recomandă irigarea, indiferent de portaltoi sau de zona pedoclimatică în care este cultivat.
Ca metodă de irigare este recomandată irigarea prin picurare cu furtune de distributie a apei legate
de prima sârmă a spalierilor, care udă uniform si continuu doar o bandă de sol de-a lungul rândului, cu
lăşimea de1- 1,2 m.

Particularitşăi ale taierilor de întretinere a coroanelor

Cea mai mare parte a soiurilor de măr se conduc, usor si rapid, prin interventii putine, sub formă de
fus subtire, fiind forma cea mai adoptată în livezile superintensive.
Tăierile de întretinere a coroanei fus subtire la măr constau, în principal, în înlocuirea treptată a
semischeletului de pe ax după 2–3 rodiri, prin eliminarea ramurilor sau prin scurtarea acestora spre bază,
deasupra unei cresteri noi. Ramurile de schelet din etajul de bază se scurtează în lemn de 2-3 ani pentru a
ramifica si a evita degarnisirea lor. De asemenea, se recomandă tăiere de regenerare a formatiunilor fructifere
îmbătrânite si o rărire a ramurilor de rod, dacă încărcătura este prea mare.
La specia măr, cu pomi condusi în forme conice (fus subtire, fus tufă), se aplică cu rezultate foarte
bune pentru menținerea echilibrului pe verticală a coroanei, scurtarea semischeletului care depăţ eţ te
jumătate din grosimea axului la punctul de inserşie, în cepi de 2-3 cm, cu rolul de regenerare permanentă a
noilor creșteri.

Făinarea mărului - Podosphaera leucotricha

Simptomatologie. Atacul se manifestă pe toate organele aeriene ale
pomului: muguri, frunze, inflorescente, lăstari si uneori fructe.
Mugurii vegetativi si floriferi atacati de făinare nu mai evoluează
normal, sunt acoperiti de o pâslă pulverulentă, albă cu aspect
făinos, iar în cele din urmă se usucă si cad. Frunzele atacate sunt
mici, deformate, se brunifică, devin casante si se zdrentuiesc.
Lăstarii erbacei atacati stagnează în crestere, au aspect făinos si
de cele mai multe ori degeră us or în timpul iernilor geroase,
deoarece lemnul nu se maturează.
Combatere. Pentru distrugerea rezervei biologice,
lăstarii atacati se vor tăia de preferat în timpul vegetației si se
vor arde. Primul tratament obligatoriu se execută la începutul
dezmuguritului pentru prevenirea infectiilor primare prin conidii.