5.

5 COMPETAREA GOLURILOR ÎN PLANTAŢIILE VITICOLE

Scopul lucrării: cunoaşterea metodelor de completare a golurilor.

Momentul executării lucrării este specific fiecărei metode de completare a golurilor.
Materiale/echipamente necesare: viţe altoite, cazmale, sape, foarfeci de vie, bricege
pentru altoit.
Desfăşurarea lucrării. Cauzele apariţiei golurilor sunt diverse şi specifice vârstei
plantaţiei. În plantaţiile tinere pot fi: alegerea şi pregătirea necorespunzătoare a terenului pentru
înfiinţarea plantaţiei, utilizarea unui material săditor de slabă calitate, neadaptat condiţiilor
ecologice, lucrări de îngrijire efectuate necorespunzător în primii ani de după plantare
(combaterea buruienilor, combaterea bolilor şi dăunătorilor, copcitul, lucrările în verde,
protejare viţelor peste iarnă), la care se mai pot adăuga diferite calamităţi naturale: grindină,
secetă prelungită însoţită de temperaturi foarte ridicate, geruri puternice din timpul iernii etc. În
plantaţiile mature cauzele apariţiei golurilor sunt în special tăierile de rodire incorect aplicate,
cu sarcină de rod prea mare, la care se adaugă lucrările de întreţinere executate necorespunzător.
În plantaţiile tinere, până la intrarea pe rod completarea golurilor se realizează numai cu
viţe tinere din şcoala de viţe, aşa cum s-a prezenatat în capitolul „ Întreţinerea plantaţiilor tinere
de vii roditoare”. În plantaţiile viticole aflate în prioada de rodire completarea golurilor se poate
realiza prin mai multe metode în funcţie de vârsta plantaţiei, forma de conducere şi tipul de
tăiere, condiţiile ecologice, tradiţia locală: completarea golurilor cu viţe din şcoala de viţe,
marcotaj, prelungirea cordonului, realtoirea pe loc.
Completarea golurilor cu viţe din şcoala de viţe. Metoda este indicată în plantaţiile
tinere, în primii 10-12 ani de la înfiinţarea plantaţiei; aceasta nu se justifică în plantaţiile cu
vârsta peste 15 ani datorită prinderii mai dificile, dezvoltării mai reduse a viţelor plantate în
goluri.
Plantarea se poate face toamna, primăvara sau vara. Pentru plantarea de toamnă şi
primăvară se folosesc viţe STAS din şcoala de viţă viguroase, în vâstă de 1-2 ani, cu plantarea
obişnuită în gropi, dar dimensiunile gropii de plantarea sunt mai mari de 50/50/60 cm, iar
pichetul care marchează golul va fi vopsit într-o culoare uşor vizibilă.
Vara completarea golurilor se poate face utilizând viţe de 1-2 ani plantate la ghivece sau
în pungi de polietilenă, fortificate în sere/solarii, cu dezvoltarea a 1-2 lăstri de 30-50 cm.
Plantarea se realizează în lunile iunie-iulie, în gropi cu dimensiunile de 40/40/60 cm, sau atunci
când sunt mai multe goluri succesive se sapă un şanţ de 40-50 cm lăţime şi 60 cm adâncime.
Înainte de plantare viţele se udă bine, se scot din ghiveci, sau în cazul pungilor de plietilenă
acestea se taie la bază pentru a permite dezvoltarea rădăcinilor. Viţa se aşează în gropa de
plantare cu punctul de altoire la 2-3 cm deasupra solului, se trage în groapă pămînt afânat şi
reavăn tasând uşor în jurul ghiveciului, se completează groapa cu pământ, se udă cu 10-15 l de
apă, iar lăstarul se leagă de pichet.
Pentru prinderea şi dezvoltarea corespunzătoare, viţele plantate în goluri se îngrijesc cu
atenţie aplicîndu-se lucrările care sunt recomandate în plantaţiile tinere de vii roditoare. Pentru
asigurarea condiţiilor corespunzătoare de microclimat la tăierea de fructificare butucii vecini
golurilor vor fi limitaţi la spaţiul lor de nutriţie.
Completarea golurilor prin marcotaj este indicată în plantaţiile care au depăşit vârsta
de 10-15 ani. Metoda este relativ uşor de aplicat şi are avantajul că marcotele pot fructifica chiar
din primul an. Pot fi utilizate mai multe tipuri de marcotaj, dintre acestea în practica viticolă,
pentru completarea golurilor, în funcţie de condiţiile pedoclimatice se aplică marcotajul
semiadânc sau marcotajul adânc, utilizând coardă de un an.
Lucrarea se pregăteşte din anul anterior efecuării marcotajului, astfel la butucul mamă
vecin golului, primăvara după pornirea în vegetaţie se rezervă 1-2 lăstari situaţi în apropierea
nivelului solului, orientaţi spre gol, care se palisează vertical pentru stimularea creşterii în
lungime şi formarea marcotei.
Marcotajului se recomandă să se execute toamna după căderea frunzelor sau primăvara
devreme. Se sapă un şanţ pe direcţia rândului de la butucul mamă până la gol. Lăţimea şanţului
va fi de 40 cm, iar adâncimea va fi de 15-20 cm în zonele cu umiditatea normală (marcotaj
semiadânc) şi 35-40 cm în zonele secetoase (marcotaj adânc). Pământul de pe fundul şanţului
se mobilizează pe o lungime de cazma, iar pe solurile sărace se pot administra şi amesteca cu
pământul de pe fundul şanţului 10-15 kg mraniţă şi 2-3 kg îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu.
Pentru formarea marcotei se alege de la planta mamă orientată spre gol, o coardă
corespunzătoare (8-10 mm diametru, bine maturată, sănătoasă, fără răni, de lungime suficientă),
care se măsoară şi se scutează la lungimea necesară, după care se curăţă de cârcei şi copili
lemnificaţi, iar pe porţiune de marcotă care urmează a se îngropa se îndepărtează ochii, cu
excepţia a 2-4 de la vârf, care vor rămâne la suprafaţă în dreptul golului şi se vor palisează de
tutore. După pregătire marcota se fixează pe fundul gropii utilizând cârlige din lemn. Peste
marcotă se trage un strat de circa 10 cm pământ afânat şi reavăn care se tasează cu piciorul,
după care se administrază 5-10 kg de mraniţă, şi se completează sanţul cu pământ tasând uşor.
Dacă lucrarea se realizează toamna capătul marcotei palisat de tutore se acoperă cu 30-40 cm
pământ afânat şi reavăn, pentru protejarea faţă de temperaturile negative din timpul iernii.
În primăvarea anului următor marcota va fi tratată ca o planta tânără, în anul II, şi se
continuă cu formarea butucului aşa cum a fost prezentată lucrarea la plantaţiile tinere. Marcota
astfel formată este susţinută cu hrană de planta mamă, ea începe să producă încă din primul an
de la formare şi după circa 2-3 ani este complet dezvoltată şi realizează o producţiea normală
de struguri. Separarea marcotei de planta mamă („înţărcarea marcotei”) se poate face după doi
ani, dar de regulă această „înţărcare” se face natural după 2-3 ani.
Planta formată din marcotă este pe rădăcini proprii, de aceea lucrarea se recomandă la
soiurile tolerante la filoxeră, pe solurile calde, nisipoase, sau în plantaţiile care mai urmează a
fi expoatate în jur de 15-20 de ani.
Completarea golurilor prin prelungirea cordonului. Aceată metodă de completare a
golurilor este simplă şi uşor de aplicat atunci când butucii sunt conduşi sub formă de cordoane.
Lucrarea se realizează concomitent cu tăierile de fructificare. Golul se completează utilizând o
coardă normal dezvoltată, bine maturată, sănătoasă, aflată la capătul cordonului de la butucul
vecin, orientată spre gol. Această coardă se curăţă de cârcei şi copili, se orientează orizontal pe
sârma portantă şi se scurtează la o lungime 30-60 cm, în funcţie de vigoarea butucului mamă.
Anul următor, dacă este necesar, se va continua prelungirea cordonului cu încă 30-60 cm, până
când cordonul nou format va ajunge în dreptul golului. Nu se recomandă prelungirea cordonului
într-o singură etapă cu mai mult de 30-60 cm, în special la butucii slab dezvoltaţi, deoarece
există riscul degarnisirii cordonului nou format, datorită fenomenului de polaritate. Prin
prelungirea cordonului pot fi completate 1-2 goluri vecine butucului mamă. În plantaţiile
bătrâne există butuci care au codoane care ating chiar 3-4 m. Butucii la care s-au prelungit
cordoanele şi implicit li s-a mărit spaţiu de nutriţie, treptat devin mai viguroşi şi sunt capabili
să utilizeze spaţiul alocat prin prelungirea codonului.
Completarea golurilor prin realtoire. Această metodă poate fi utilizată atât pentru
realtoirea viţelor la care, din diverse motive, altoiul nu mai este viabil iar portaltaltoiul este
normal dezvoltat, cât şi pentru înlocuirea impurităţilor din plantaţia viticolă. În funcţie de vârsta
plantelor se pot utiliza mai multe metode: altoirea în despicătură, altoirea „în uscat” în ramuri
tinere de un an, altoirea în verde.
Altoirea în despicătură. Această metodă de altoire se recomandă la butucii
maturi/bătrâni, la care grosimea tulpinii depăşeşte 3 cm. Momentul optim este primăvara, după
pormirea în vegetaţie a viţei de vie, cînd temperaturile medii zilnice sunt în jur de 20 oC, iar
regimul hidric este corespunzător, parametri climatici care favorizează procesul de sudare la
punctul de altoire (luna aprilie). Altoirea parcurge următoarele etape: realizarea copcii şi
decapitarea butucului; netezirea portaltoiului; despicarea capătului tulpinii subterane a
butucului (portaltoiului); pregătirea altoiului; fixarea altoiului în portaltoi; acoperirea cu mastic
a zonei altoite.
Realizarea copcii şi decapitarea butucului. Copca se realizează manual, cu sapa, circular
în jurul butucului, până sub punctul de altoire şi suficient de mare pentru a permite desfăşurarea
în bune condiţii a lucrării de altoit. Decapitarea butucului se realizează la 2-3 cm sub gâlmă în
cazul impurităţilor sau la 2-3 cm deasupra nivelului solului la butucii care prezintă numai
portaltoi, într-o zonă cât mai dreaptă şi cât mai netedă, fără răni sau porţiuni necrozate.
Retezarea tulpinii se face cu un ferăstrăul de mână, bine ascuţit, drept (perpendicular pe axul
ramurii) pentru ca rana rezultată să fie cât mai mică.

Fig. Realizarea copcii şi decapitarea butucului

Netezirea portaltoiului. Rana produsă de ferăstrau în capătul de altoire se netezeşte cu

ajutorul cosorului sau a unui cuţit bine ascuţit pentru a favoriza o vindecare mai rapidă a zonei
de altoire.
Despicarea tulpinii subterane. După ce s-a netezit, capătul portaltoiului, se despică în
două jumătăţi egale cu despicătorul şi ciocanul de lemn pe o adâncime de 5-6 cm. În lipsa
despicătorului se poate utiliza un cuţit mare de bucătărie. Adâncimea despicăturii trebuie să fie
puţin mai mare decât lungimea penei altoi.
 Fig. 3.8. Secţionarea portaltoiului
Pregătirea altoiului. Altoiul se pregăteşte dintr-o coardă anuală cu diametrul de 7-12
mm. Cei mai buni sunt altoii care rezultă de pe mijlocul coardei, îndepărtându-se primii 2-3
ochi de la baza coardei şi ultimi 2-3 ochi de la vârf.
Pregătirea altoiului constă în efectuarea unei pene cu două feţe (secţiuni), asemănătoare
lamei unui cuţit, cu o muchie mai groasă, şi cealaltă mai subţire. Muchia mai groasă este situată
pe linia verticală a ochiului de la baza altoiului, iar muchia subţire în partea opusă ochiului.
Cele două secţiuni, au lungimea de 4-5 cm, încep imediat de sub nodul care adăposteşte ochiul,
de o parte şi de alta a acestuia şi la acelaşi nivel. Planurile acestor secţiuni ale penei trebuie
orientate una faţă de alta sub un unghi ascuţit. Fiecare tăietură se efectuează dintr-o singură
mişcare de briceag. Cele două secţiuni trebuie să fie perfect plane pentru a asigura un contact
perfect între zonele cambiale ale celor doi parteneri pe toată lugimea secţiunii.
Fixarea altoiului în portaltoi. Pentru fixarea altoiului în despicătură, se introduce mai
întâi ciocul despicătorului sau o pană din lemn, exact în dreptul măduvei portaltoiului pentru a
îndepărta cele două jumătăţi. În despicătura astfel lărgită, de o parte şi de alta a secţiunii, în
dreptul scoarţei portaltoiului se introduce câte un altoi care se plasează cu muchia mai groasă
spre exterior. Fiecare altoi se introduce pe toată lungimea penei, suprapunându-se cu atenţie
zona cambială a altoiului cu cea a portaltoiului. Portaltoiul are scoarţa mai groasă decât cea a
altoiului, de aceea altoii se aşează puţin mai înăuntru cu circa 1 mm faţă de scoarţa portaltoiului.
După
 Fig. 3.10. Efectuarea penei la altoi

Fig. 3. 12. Fixarea altoiului

aşezarea celor doi altoi, care trebuie să aibă aceeaşi grosime, se scoate afară ciocul
despicătorului sau pana de lemn, realizându-se contactul strâns între altoi şi portaltoi.
Peste spaţiul liber din despicătura portaltoiului, rămasă între cei doi altoi, se aşază o
bucată de coardă fasonată special pentru a astupa exact golul rămas cu rolul de a împiedica
masticul de altoit să pătrundă în despicătură şi să îngreuneze realizarea sudurii.
Protejarea punctului de altoire. Rănile făcute cu ocazia altoirii trebuiesc protejate. Se
foloseşte în acest scop mastic, cu care se badijonează zona punctului de realtoire. Badijonarea
se face cu pensula. Se badijonează cu atenţie toată zona de altoire pentru a se preveni
deshidratarea. După badijonarea cu mastic, punctul de altoire, împreună cu altoii se acoperă cu
un muşuroi de pământ afânat şi reavăn pentru stimularea calusării la punctul de altoire.
Altoirea „în uscat” în ramuri tinere de un an. Aceasta este recomandată la butucii tineri
care au în apropierea solului coarde anuale normal dezvoltate (7-12 mm). Altoirea se face
manual sau mecanic, asemănător ca altoirea „în uscat la masă”. Ca metodă se practică altoirea
cu pană sau limbă de îmbinare, în cazul altoirii manuale, sau altoirea cu forma literei omega
asecţiunii, în cazul altoirii mecanice.