AGENȚIA NAȚIONALĂ A ZONEI MONTANE

CULTURA ZMEURULUI

Întocmit,
COMPARTIMENTUL DE CONSULTANȚĂ ȘI ASISTENȚĂ TEHNICĂ,
Consilier ANZM,
Felicia Elena ANDRONIC

1
 1. IMPORTANȚA CULTURII ZMEURULUI
Zmeurul este un semiarbust valoros şi tot mai căutat de producătorii agricoli, deoarece
asigură producţii timpurii şi de calitate, care se valorifică bine, în pieţele marilor oraşe. Deşi
zmeurul creşte şi fructifică bine în flora spontană, cel cultivat îşi maturează mai devreme
fructele şi are calitate mai bună.
Cea mai mare cantitate de zmeură din țara noastră provine din flora spontană, însă
cantitatea cerută, atât pe piața internă, cât și la export, nu poate fi satisfăcută decât prin
cultivarea unor suprafețe mari cu această specie.
Zmeurul este o plantă cu vigoare redusă, foarte productivă care poate fi cultivată, atât în
plantații comerciale, cât și în grădinile populației. Este o plantă de zonă mai nordică și de
altitudini mai mari. În zona de munte, crește sălbatic, pe suprafețe relativ întinse, formând, așa
numitele, zmeurișuri de munte.
Frunzele şi tulpinile de zmeur se folosesc în scopuri medicinale pentru ceaiuri în
combaterea diareei, dizenteriei, anginei şi amigdalitei. În afară de consumul în stare proaspătă,
zmeura se poate păstra prin congelare sau se foloseşte pentru industrializare, la prepararea:
sucului, siropului, dulceţei, gemului, marmeladei, rachiului, lichiorului etc.
Sucul şi siropul de zmeură sunt băuturi răcoritoare foarte apreciate şi solicitate în timpul
căldurilor mari, din vară. Compoziţia fructelor de zmeur este complexă, având: 12,6-17,7%
substanţă uscată totală, 4,5-10,6% zaharuri, 1,1-3,03% acizi organici (citric, malic, salicilic),
0,45-2,8% pectine, 3,3% celuloză, vitamina C 19,3 mg%, provitamina A, Vitamina B, Vitaminele D
și P, substanțe tanante, colorante, săruri minerale.
Importanţa acestei culturi sporeşte şi datorită faptului că zmeurul poate fi cultivat în
condiţii variate, de la câmpie, până la altitudini foarte mari, unde majoritatea celorlalte
specii pomicole nu mai pot da rezultate, precum şi pentru faptul că el poate valorifica terenuri
cu totul neprielnice altor culturi.
Zmeurul prezintă marele avantaj că intră foarte timpuriu pe rod (din anul doi de la
plantare) şi dă producţii mari de 10-12 t/ha, ceea ce are ca rezultat recuperarea rapidă a
cheltuielilor de înfiinţare.
Această specie, având o mare capacitate de înmulţire prin drajoni, fixează bine solul şi se
utilizează pentru împiedicarea eroziunii solurilor în perdelele şi benzile antierozionale.
De asemenea, este de remarcat avantajul că zmeurul, prin înflorirea târzie, nu este
afectat de gerurile târzii din primăvară, fiind în acelaşi timp şi o foarte bună specie meliferă.
Deşi în unii ani, gerurile mari din timpul iernii pot degera vârfurile tulpinilor, producţia nu este
afectată, în mod sensibil. Calitatea deosebită a zmeurei, ca rezultat al condiţiilor naturale
specifice ţării noastre, are drept rezultat solicitări crescânde pe piaţa internaţională. Cum, în
prezent, producţia cea mai mare de fructe se obţine din flora spontană, se impune ca o
necesitate de prim ordin, extinderea suprafeţelor de zmeur, în plantaţiile comerciale exploatate
pe baze moderne.

2. PARTICULARITĂȚI DE CREȘTERE ȘI FRUCTIFICARE LA ZMEUR

a) Creșterea:
Zmeurul este un semiarbust (subarbust), la care partea superioară este reprezentată
printr-un rizom (tulpina) din care pornesc rădăcini, situate în sol, la o adâncime de 10-80 cm. În
fiecare an, din mugurii de pe rizom apar lăstari (drajoni), care devin tulpini roditoare. Drajonii
trăiesc, la început, pe seama plantei mamă, iar după formarea rădăcinilor proprii, devin
independenți.
Partea aeriană:
Zmeurul formează mai multe tulpini, cu o înălțime de 1-1,5 m, cu o durată de viață de 2
ani. Tulpinile sunt cilindrice, egale, ca grosime, drepte, cu vârful arcuit, acoperite cu ghimpi
2
(sarmenți), a căror lungime, grosime și mod de așezare, reprezintă caracter de soi. Există și
soiuri cu tulpini fără ghimpi (inerme). Lăstarii (creșterile laterale), în ambele cazuri, nu prezintă
ghimpi.
Mugurii se formează la baza pețiolului frunzei, în număr de 1-3, din care unul este
principal, iar restul secundari. Din mugurele principal se formează un lăstar, iar din cei
secundari iau naștere rozete de frunze.
După felul mugurilor, aceștia pot fi: muguri vegetativi (așezați la baza tulpinii), micști
(în zona de ramificație) și de rod (pe vârful tulpinii).
Frunzele sunt păroase sau tomentoase, formate din 3-5-7 foliole, de culoare verde pe
partea superioară și argintie pe cea inferioară. Pe un lăstar anual (drajon) se formează 40-50
frunze, într-un ritm mai rapid în prima jumătate a verii.
Florile sunt grupate în inflorescențe (câte 3-15), sunt hermafrodite, autofertile și
nectarifere. Florile apar în vârful lăstarilor formați din mugurii micști sau de rod, așezați câte
unul la un nod, pe tulpinile anuale. Sepalele sunt triunghiulare, lungi, verzi și cu marginea albă.
Petalele sunt albe, cu vârfurile rotunjite.
Înflorirea se produce la 50-60 de zile de la umflarea mugurelui de rod, începând din
vârful lăstarului și coboară spre baza lăstarului, având o durată de 3-4 săptămâni.
Fructul este o polidrupă, formată din mai multe drupeole, așezate în jurul
receptaculului, sub formă de degetar. În momentul maturării și recoltării, acestea se desprind
de receptacul, în locul lui rămânând un gol.
Sămânța: În fiecare drupeolă se află câte o sămânță mică, cu înveliș seminal tare, dar
subțire, ceea ce permite o germinare ușoară.
b) Fructificarea:
O plantă de zmeur trăiește 10-15 ani. O tulpină trăiește 2 ani. În primul an dintr-un
mugure vegetativ se formează un lăstar pe care apar și se diferențiază muguri de rod ce vor
fructifica anul următor (tulpină de 1 an). În primăvara anului II, mugurii de rod pornesc în
vegetație și fructifică (tulpina de 2 ani) după care se usucă.
Zmeurul pornește în vegetație primăvara spre sfârșitul lunii martie. Spre deosebire de
alte specii, zmeurul înflorește mai târziu, după jumătatea lunii mai în funcție de temperatură și
precipitații. Datorită acestei însușiri biologice, zmeurul scapă de influența negativă a
înghețurilor târzii de primăvară.
În procesul polenizării, soiurile de zmeur sunt autofertile. S-a constatat că polenizarea
cu polen străin contribuie la obținerea de producții mari și fructe uniforme. De aceea, este
necesar ca într-o plantație, soiurile să alterneze, în vederea asigurării unei polenizări
încrucișate. Polenizarea se face cu ajutorul vântului, dar și cu albinele care vizitează,
preferențial, florile de zmeur.
Paralel cu creșterea lăstarilor, care durează până la jumătatea lunii iulie, are loc și
creșterea fructelor, care durează 30-35 de zile.
Maturarea (coacerea) fructelor se eșalonează pe o perioadă de 25-30 zile, în funcție de
soi.
O particularitate importantă a zmeurului cultivat este numărul de recolte ce se obțin
într-un an. Astfel, există soiuri de zmeur neremontante (cu o recoltă pe an, în iunie-iulie) și
soiuri de zmeur remontante (cu 2 recolte pe an: prima în iunie-iulie, iar a doua în septembrie-
octombrie; fructele din recolta a doua ajung la maturitate numai în zonele sudice și la altitudini
mai mici).

3. CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

Pentru a cunoaşte mai bine comportarea soiurilor de zmeur, faţă de factorii
naturali, trebuie, mai întâi, de semnalat, că speciile din flora spontană sunt plante
3
provenite din zona nordică, cu climă rece şi temperat-rece. Ele au luat naştere şi s-au
dezvoltat în condiţiile unei veri scurte şi răcoroase, a zilei lungi şi a unei lumini difuze
(ca plante de pădure din etajul inferior).
Soiurile nobile, moştenind caracterele plantelor spontane, prin luare în cultură, s-au
adaptat la condiţiile noi oferite de om, fiind mult mai pretenţioase la factorii naturali, decât
părinţii lor.
Soiurile de zmeur cresc în toate regiunile din ţara noastră, însă rodesc bine şi dau
producţii mari, numai în regiunile mai răcoroase, dar nu reci, unde temperaturile de iarnă nu
sunt foarte scăzute, iar cele de vară prea ridicate.
Temperatura: Zmeurul nu suportă temperaturi excesiv de scăzute în perioada de repaus
și nici temperaturi extrem de ridicate în cursul lunilor iunie-iulie-august.
Pentru cultura zmeurului sunt favorabile zonele unde temperatura medie din cursul
perioadei de vegetație nu depășește 17°C. Aceste temperaturi sunt satisfăcute în zona
dealurilor.
Temperaturile scăzute din cursul toamnei împiedică lignificarea tulpinilor (mai ales vârful
acestora) care pot degera și la temperaturi de -15°C.
Lumina: Este destul de pretențios față de lumină, acest lucru fiind evidențiat de faptul că
în flora spontană, zmeurul ocupă luminișurile și liziera pădurilor. În condiții de lumină
suficientă, fructele sunt mai dulci, mai colorate și mai aromate. De aceea, în zonele montane și
de deal se preferă expozițiile sudică, sud-vestică și estică, iar spre zonele de câmpie se vor
alege expozițiile nordice sau nord-estice.
Rândurile de zmeur vor fi orientate pe direcția N-S sau cât mai apropiat de aceasta, iar
pe terenurile în pantă, rândurile vor fi orientate pe curbele de nivel.
Umiditatea: Zmeurul crește bine în regiunile cu 800-1000 mm precipitații, anual.
Importantă este și distribuirea corespunzătoare a acestora în perioada de vegetație. Zmeurul
necesită multă apă în perioada iunie-august, care corespunde creșterii drajonilor, concomitent
cu maturarea fructelor. Dăunător este excesul de apă și mai ales când stagnează, deoarece
rădăcinile zmeurului necesită mult oxigen.
Umiditatea atmosferică ridicată, din cursul lunilor iunie-iulie, are efect pozitiv, atât
asupra cantității producției, cât și asupra calității acesteia. În zona premontană și cea colinară,
umiditatea relativă a atmosferei fiind mai mare, zmeurul găsește condiții mai favorabile, decât
în câmpie.
Solul: Cel mai favorabil culturii zmeurului este solul nisipo-lutos, bogat în humus, cu
capacitate bună de reținere a apei, bine aerisit, cu pH 5,5-6,5, cu subsol permeabil, bogat în
azot și potasiu.

4. ORIGINEA ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE A ZMEURULUI

Zmeurul este originar din Asia, Europa şi America de Nord, unde creşte spontan sau
cultivat, începând din zona dealurilor şi până în cea alpină. Zmeurul a început să fie cultivat,
încă din secolul al XIV-lea. În Evul mediu, era cultivat prin grădini şi în jurul mănăstirilor, ca
plantă medicinală. Utilizarea lui în alimentaţia omului este menţionată de abia în secolul al XVI-
lea.
Crearea şi introducerea în cultură a soiurilor de zmeur a avut loc pe la mijlocul secolului
al XIX- lea, intensificându-se la începutul secolului XX în Anglia, S.U.A., Franţa şi Germania.
Între cele două războaie mondiale, cultura zmeurului se dezvoltă treptat şi apar noi soiuri
valoroase, care completează sortimentul mondial.
În stare spontană, zmeurul este răspândit în zonele temperate ale globului, situate în
subzonele de altitudine mijlocie, din pădurile montane şi submontane. Zmeurul este o specie

4
fructiferă cunoscută, încă din antichitate. Plinius i-a dat zmeurului denumirea de Rubus
idaeus, ca origine fixându-i muntele Ida din Creta.
Producţia mondială de zmeură este în jur de 300 mii tone, din care, circa 48% se obţine
în Europa, 35% în C.S.I. şi circa 17% în S.U.A. şi Oceania. Dintre ţările mari cultivatoare, se pot
aminti: Rusia (130.000 tone), Serbia (80.000 tone), Polonia (60.000 tone), SUA (58.000 tone),
Ucraina (20.000 tone), Germania (18.000 tone) etc. – statistici FAO din ultimii 10 ani.
În România, în ultimii ani, a crescut considerabil suprafața cultivată cu zmeur. Acum 2
ani (2015) s-a ajuns la o suprafata de circa 350 ha cu zmeu,r de pe care se obţine cu o producţie
medie de circa 3.000 tone. Producţii mai mari se obţin în judeţele: Suceava, Argeş, Prahova,
Mureş, Sălaj, Cluj.
În ţara noastră, după cercetările efectuate de P. Enculescu, Al. Borza, I. Prodan, E.
Nyărădy, R. Călinescu ş.a., răspândirea în stare spontană a zmeurului este semnalată în toată
regiunea montană, începând cu zona alpină şi terminând cu etajul stejarului de la baza
muntelui.

5. SOIURI DE ZMEUR PRODUCTIVE ȘI PERFORMANTE

Cultura de zmeur a avut o deosebită dinamică în ultimii 5 ani, în ţara noastră, timp în
care, s-au înfiinţat peste 300 de hectare de zmeur, în majoritatea judeţelor, cu precădere în
zona de nord, vest şi centru a ţării.
Un factor important pentru succesul acestei culturi este alegerea soiurilor.
Majoritatea fermierilor interesaţi să înfiinţeze o cultură de zmeur, pun întrebarea: „Care
este cel mai bun soi de zmeur?”
Răspunsul este destul de complicat, însă, desigur, nu există cel mai bun soi, altfel s-ar
răspândi atât de mult în lume acel soi, încât aproape ar dispărea celelalte soiuri.
Alegerea soiurilor la cultura de zmeur se face în baza câtorva criterii:
- zona pedo-climatică a înființării plantației;
- structura, textura şi expoziția terenului;
- sursa de apă;
- piaţa de desfacere şi perioada dorită de recoltare;
- experienţa fermierului în domeniul culturii de zmeur.
În ce priveste perioada de fructificare, există 2 tipuri de soiuri de zmeur:
- soiuri de vară, cu fructificare pe lăstari de 2 ani (produce timp de 4-6 săptămâni)
- soiuri remontante, cu fructificare pe lăstari de 1 an si pe lăstari de 2 ani în partea
bazală.

5.1. Principalele soiuri de zmeur, care se cultivau în România, în urmă cu 10-15 ani:
De-a lungul timpului, sortimentul de soiuri a suferit o continuă dinamică, fiind mereu
create soiuri noi, cu însuşiri de calitate superioară şi capacitate mare de adaptare la condiţii
diferite de climă şi sol şi au fost înlăturare de la înmulţire sau chiar pierdute soiurile mai vechi,
depăşite, din punct de vedere moral.
 Cayuga – soi timpuriu, viguros, drajonează puternic, rezistent la ger şi tolerant la boli,
are fructul mijlociu, sferic sau ovo-sferic, roşu-cărămiziu, bun pentru masă şi
industrializare.

5
 Rubin – soi timpuriu, viguros, cu drajonare moderată, rezistent la ger şi boli, cu fructe
mari, uniforme, conic-alungite, de culoare roşie-închis şi gust plăcut.

 Malling Promise – soi timpuriu, cu drajonare puternică, productiv, cu fructe mari,

conic-alungite, roşii, rezistente la transport, bune pentru masă şi industrializare.

 Malling Exploit – are vigoare mijlocie, drajonează puţin, este productiv, are fructe
mari, tronconice, roşii, foarte apreciate pentru masă şi industrializare.
6


 The Latham – soi viguros, cu mare capacitate de drajonare, formează fructe mari de
culoare roşie- carmin, formate din drupeole mari, slab unite între ele, de calitate
foarte bună. Se maturează la sfârşit de iunie, început de iulie, având o eşalonare de
peste o lună de zile.

 Citria – soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, cu maturare în a doua jumătate a

lunii iunie şi începutul lunii iulie.

7
  Ruvi – soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, se maturează în aceeaşi perioadă cu
soiul Citria, fiind recomandat pentru zona colinară a Munteniei.


Considerăm că aceste soiuri, deşi unele încă bune şi cultivate în Europa, nu sunt de
perspectivă pentru noile plantaţii de zmeur, mai ales datorită aspectului şi fermităţii mai slabe
ale fructelor.

5.2. Soiuri de zmeur productive cultivate în ultimii ani în România şi Europa:

 VETEN: este foarte răspândit în Europa datorită productivității foarte ridicate și mai
ales, rezistenței sale, la boli. Este un soi rustic care se adaptează ușor la condiții de
climă și sol, chiar mai puțin favorabile culturii zmeurului. Este recomandat pentru
plantare, în toate zonele din țară. Fructul este de mărime mare (peste 4,5-5 g),
compact, ferm, rezistent la manipulare. Se coace la sfârşitul lunii iunie, începutul lunii
iulie.

 CANBY: are creștere destul de viguroasă, formează mulţi drajoni de grosime medie şi
foarte lungi, de 1,5-2,5 m. Soi fără spini, ușor de recoltat. Fructul este de culoare roşu
aprins, de dimensiuni medii-mari, cu fermitate ridicată. Gustul este dulce, plăcut, cu
o aromă deosebită, fiind unul dintre cele mai dulci şi aromate soiuri. Începe să
producă la mijloc-sfârşit de iunie şi recoltarea durează până la mijlocul lunii iulie.

8
 TULAMEEN: prezintă o cerere tot mai mare, în supermarketuri, datorită calităţii
deosebite a fructelor care se pot păstra forte bine, comparativ cu alte soiuri de
zmeur. Fructul este foarte mare, având greutate între 5–7 g. Recoltarea începe la
mijlocul lunii iulie şi se continuă până la mijlocul lunii august, având vârful de
recoltare la începutul lunii august. Se remarcă cu un randament deosebit de ridicat,
cu o producţie mare pe plantă.

 GLEN AMPLE: este unul dintre cele mai bune soiuri de zmeur creat în ultimii ani, a
fost obținut la Institutul de Cercetare din Scoția, unul dintre cele mai renumite, pe
plan mondial. Datorită fructelor foarte mari și producției ridicate, acest soi a impus un
nou standard în programele de ameliorare. Fructele sunt de mărime foarte mare, între
6,5-7 g, sunt ferme, rezistente la manipulare și se recoltează ușor. Este un soi cu
maturare mijlocie, recoltarea începe în jurul datei de 10-15 iulie și durează
aproximativ 4-5 săptămâni.

9
 NORNA: are creştere foarte viguroasă cu tulpini groase rigide spinoase care ajung la o
înălțime de 1,2- 1,8 m, iar coaja lăstarilor maturi este de culoare maroniu închis.
Fructul este de formă sferică, uşor alungită, de culoare roşu închis, de mărime
mare. Are un gust dulce, foarte gustos, fiind unul dintre cele mai aromate soiuri. Se
recoltează la sfârșitul lunii iunie şi începutul lunii iulie. Este productiv, rodeşte
abundent, pe majoritatea tulpinilor.

 WILAMETTE: este un soi de origine americană, destul de răspândit în Europa, dar se

restrânge în cultură, în ultimii ani, datorită fermității mai slabe a fructelor, deși este
un soi rezistent la boli. Drajonii sunt de vigoare mare, puternici, prezintă spini, au o
lungime mare 1,8- 2,5 m, au creştere rapidă. Fructul este de dimensiune mijocie, cu
un profil conic, de culoare roșu închis. Are un gust foarte bun, este foarte aromat,
dulce-acrișor si se culege ușor. Willamette este un soi timpuriu, se culege începând din
jurul datei de 10 Iunie, până la mijlocul lunii Iulie.

10
 POLKA: unul dintre cele mai valoroase de pe piață, este un soi nou care se extinde în
plantații din ce în ce mai mult, în Europa și în întreaga lume. Este un soi ”primocane”
– produce fructe pe lăstari de un an, de aceea are loc tăierea de la bază, a tuturor
drajonilor. Fructul este mare, cu greutate medie de peste 6,6 grame. Recoltarea
începe la mijlocul lunii iulie, cu un vârf de producţie la mjlocul lunii august şi continuă
să producă pană în octombrie- noiembrie, la venirea îngheţului.

 POLANA: Este un soi remontant, obținut în Polonia, în 1991, prin încrucișarea soiurilor
Heritage X Zeva Herbsternte. Rezistent la boli, mai ales, la antracnoza, pătări și la
bolile rădăcinii, se comportă bine pe majoritatea solurilor, cu excepția celor cu exces
de umiditate și foarte argiloase. Fructele sunt de mărime medie-mare, gust foarte
bun, sunt uniforme, ca mărime, până toamna târziu, sunt de culoare roșu aprins, cu

11
 luciu deosebit. Este un soi timpuriu, se coace cu 2-3 săptămâni, mai devreme decât
Heritage. Fructele se recoltează începând cu luna iulie și recolta va dura până toamna
târziu, la venirea primelor brume.

5.3. Soiuri noi, performante, de perspectivă pentru extindere în cultură:

Polka și Glen Ample vor rămâne, încă pentru mulți ani, printre cele mai productive și
performante soiuri de zmeur, pentru plantare, în Europa, însă au apărut soiuri mai noi.
Soiuri cu fructificare de vară:
 LASZKA: a fost obținut la Stațiunea de Cercetări Brzezna, din Polonia, fiind unul din
cele mai performante soiuri obținute în ultimii ani. Fructele sunt foarte mari, peste
media la majoritatea fructelor. Fructul poate avea în medie 10-12 g și lungime de 3
cm sau mai mult. Soiul este foarte timpuriu, primele fructe se coc după prima decadă
a lunii iunie și recoltarea durează până la mijlocul lunii iulie.

 Radziejowa: Obținut în Polonia, este un soi nou, dat în cultură din anul 2010, fiind
unul dintre soiurile cele mai performante de zmeur, obținute în ultimii ani. Planta de
zmeur Radiova crește viguros, lăstarii pot ajunge la 2-2,5 m înălţime şi are rezistenţă
12
 ridicată la ger, în ciuda faptului că este un soi timpuriu. Produce fructe foarte mari
(peste 10 g sau peste 20-25 mm lungime). Fructele sunt de culoare roşu – aprins,
foarte atractive pentru piaţă. Aceste fructe au fermitate foarte bună şi rezistenţă
deosebită la păstrare şi transport, fiind ideale pentru export. Zmeurul Radiova este
extra-timpuriu, fructele se coc de la începutul – mijlocul lunii iunie.

 Tulamagic: soi obținut în Germania, cu fructe foarte mari și producție foarte mare pe
plantă (1,5-2 kg). Soi cu coacere mijlocie mai devreme decât Tulameen, cu o
săptămână. Fructe foarte aromate si ferme, cu păstrare bună. Soi rezistent la
Phytophthora fragariae var. rubi.

Alte soiuri noi, de perspectivă, cu fructe mari și foarte productive, mai puțin extinse
în cultură:
 Cascade Delight, obținut în SUA, cu fructe foarte mari.

13
 Malling Freya: obținut la East Malling, soi foarte timpuriu, pentru cultura în solarii.

14
 Saanich: obținut în Canada, soi tardiv, cu fructe foarte mari.

5.4. Soiuri noi, remontante, cu fructe foarte mari:

 Poemat: soi nou, superior lui Polka, fructe mai mari, mai rezistente și mai productiv.

 Sugana: fructe foarte mari, mai mari decât Polka, cu 20-30 %, procent mare de fructe
de clasa I, 90%, rezistent la boli și foarte productiv.

15
 Paris: fructe foarte mari, foarte productiv, soi tardiv, necesită protejare în solarii. Se
pretează pentru cultură, în Spania și Portugalia.

 Versailles: produce fructe foarte mari, dar are probleme cu polenizarea și deformarea
fructelor, mai ales în perioadele mai reci.

16
 6. TEHNOLOGIA DE ÎNFIINȚARE A PLANTAȚIEI DE ZMEUR
Înființarea plantațiilor de zmeur necesită o serie de lucrări, în general, comune speciilor
pomicole, ca: alegerea terenului, pregătirea lui înainte de plantare, stabilirea distanțelor de
plantare în funcție de sistemele de cultură, pichetarea terenului, alegerea soiurilor și plantarea
propriu-zisă.
Alegerea terenului pentru înființarea unei plantații de zmeur se face în funcție de
cerințele acestuia față de factorii de mediu. Se va alege terenul adăpostit de vânturi, atât
natural dacă este posibil, cât și artificial, prin perdele de protecție sau la adăpostul unei păduri.
Solul trebuie să îndeplinească în optimum, condițiile specificate anterior, să fie bogat în
substanțe hrănitoare, suficient de afânat, fără exces de apă, etc.
Nu se recomandă cultura intercalată a zmeurului în livezile de pomi, deoarece
drajonează puternic, invadează livada, fiind un mare concurent al pomilor pentru apă și
substanțele hrănitoare. Cultura se face numai în plantații pure, care să ocupe locurile de la
marginea livezilor sau grădinilor, separate de celelalte culturi prin drumuri, șanțuri, alei, care să
constituie obstacole în extinderea zmeurului, pentru a nu invada culturile învecinate. Trebuie
știut faptul că, odată înființată, cultura este foarte rapace, are o mare capacitate de drajonare
și extindere laterală, fiind greu de menținut în limitele inițial stabilite.
Zmeurul se poate planta atât toamna, cât şi primăvara, însă numai după ce s-au luat
toate măsurile ce garantează aplicarea unei tehnologii care să respecte nevoile acestei specii în
cultură. Spre exemplu, în alegerea terenului potrivit, trebuie să ne orientăm cu cel puţin un an
înainte, ţinând cont, atât de condiţiile climatice, cât şi de planta premergătoare. Abia apoi se
trece la lucrarea propriu-zisă a solului.
Pregătirea terenului pentru plantarea zmeurului:
Analiza solului este necesară înainte de înfiinţarea plantaţiei. pH-ul optim este de 6,5,
dar zmeurul se poate cultiva în condiţii bune şi la un pH între 6 şi 7. Dacă acesta nu este
corespunzător, se poate face o corecţie prin aplicarea amendamentelor. Potasiul, fosforul şi
magneziul se administrează concomitent cu pregătirea terenului înainte de plantare, iar
îngrăşămintele cu azot se aplică la câteva săptămâni de la pornirea în vegetaţie.
Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 50-60 de tone/ha, se risipeşte pe toată
suprafaţa sau 15-20 de tone pe rândurile unde urmează sa fie plantat zmeurul şi se încorporează
în sol, cu freza.

17
 Având în vedere durata mare de viaţă a unei plantaţii, de circa 12-15 ani, înainte de
plantare este bine să se facă o arătură de desfundare, la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca mamă
(stratul nefertil) se aduce la suprafaţă, se va face doar o arătură mai puţin adâncă.
În funcţie de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu. În general, se
asigură: P2O5 – 100-250 kg/ha; K2O – 200-300 kg/ha; MgO – 80-100 kg/ha. Aceste date sunt
orientative, ştiind că o parte din solurile din România sunt bine aprovizionate cu potasiu.
Planta premergătoare: cerealele păioase pot fi bune premergătoare pentru zmeur, mai
ales, dacă se face o erbicidare totală după recoltat şi răsărirea buruienilor. Alte premergătoare
pot fi leguminoasele, care lasă terenul îmbogăţit în azot şi, în general, curat de buruieni.
Legumele timpurii, care se recoltează în timpul verii, pot fi o altă soluţie.
Se evită următoarele premergătoare: cartofii, roşiile, vinetele sau ardeii, din cauza
riscului infecţiei cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună.
Acolo unde există zmeur sau mur din flora spontană, în preajma plantaţiei, acesta se va
elimina prin mijloace mecanice sau prin erbicidare, pe o rază de cel puţin o sută de metri.
Înainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.
Distanţa de plantare între rânduri variază, în funcţie de vigoarea soiului, de puterea de
drajonare, de fertilitatea solului şi de modul de conducere a plantaţiei. La soiurile viguroase, cu
putere mare de drajonare, se lasă o distanţă mai mare. În general, aceasta este de 3-3,3 m,
când se lucrează mecanizat, cu tractor mare şi de 2,5-2,8 m, când se lucrează cu un motocultor.
Între plante, pe rând, se lasă 0,4-0,8 m, în funcţie de capacitatea de drajonare.
Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe o lungime
de maxim o sută de metri, pentru a uşura recoltarea şi scoaterea lădiţelor în capătul rândurilor,
la drumurile de acces.
Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze, timp de 1-2 ore, pentru a le
rehidratata sau să se mocirlească.
Plantarea se face manual, în rigole deschise, mecanic sau cu cazmaua. Drajonii de
zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos, faţă de nivelul la care s-au dezvoltat în pepinieră. Dacă
se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu şi vor emite drajoni puţini şi de slabă
calitate. Planta se aşează cu rădăcina răsfirată, care se acoperă apoi cu pământ, iar solul se
tasează uşor, în jurul plantei.
La plantarea de primăvară apare riscul deshidratării, dacă nu plouă în primele zile după
plantare, în acest caz, fiind necesare udări.

Achiziţionarea plantelor: Plantele de zmeur se procură din timp, din pepiniere

autorizate, care sunt controlate şi autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru Controlul
Seminţelor şi Materialului Săditor şi de Unităţile Fitosanitare judeţene. Nu se folosesc plante de

18
provenienţă necunoscută sau recoltate din plantaţii îmbătrânite de zmeur, care poartă bolile şi
dăunătorii specifici din plantaţia mamă.

7. LUCRĂRILE AGROTEHNICE DE ÎNTREȚINERE A PLANTAȚIEI

7.1. Întreținerea solului:
Cel mai indicat sistem de întreținere a solului este ogorul negru, datorită rădăcinii
superficiale și răspândirii rădăcinilor pe toată suprafața dintre rânduri și plante. Solul se
menține ca ogor negru, prin lucrări repetate de 5-6 ori pe an, cu cultivatorul toamna la 8-10 cm,
iar în cursul verii la 6-7 cm, cu scopul de a distruge buruienile și a menține apa, cât mai mult
timp, în sol. Pe rând, terenul se lucrează cu sapa, când plantele sunt conduse sub formă de tufă
sau cu săpăliga, în cazul benzilor și a gardurilor fructifere. Pe intervalele dintre rânduri,
începând cu anul II de cultură, buruienile se pot combate cu ajutorul erbicidelor. Se folosește
Simazin 50, în cantitate de 4 kg/ha, aplicat primăvara timpuriu sau Devrinol (4 kg/ha).
7.2. Fertilizarea:
Fertilizarea de întreţinere se face, în funcţie de fertilitatea solului, de condiţiile
climatice ale anului respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot trebuie
făcută cu cea mai mare atenţie. O fertilizare unilaterală determină, în multe plantaţii,
dezvoltarea excesivă a plantelor, producţii slabe şi probleme fitosanitare (apariţia bolilor şi,
uneori, creşte frecvenţa dăunătorilor).
Fertilizarea organică de întreţinere poate asigura un echilibru de nutriţie a plantelor şi un
nivel de fertilitate a solului, corespunzător, în toată perioada menţinerii plantaţiei, pe acelaşi
teren.
Fertilizarea minerală: În general, la zmeur, se recomandă îngrăşămintele complexe. Cel
mai bun echilibru în nutriţia plantelor, îl asigură îngrăşămintele de tipul 1-2-3, adică cu un
conţinut mai mic de azot, mediu de fosfor şi ridicat de potasiu. Pe solurile bogate în potasiu se
pot folosi şi îngrăşăminte de tipul 1-2-2 sau 1-2-1.
La dozele pe care le recomandăm, în continuare, se va ţine cont de substanţa activă din
îngrăşământ. De exemplu, la un îngrăşământ complex de tipul 5-10-22, vom avea în sol 5 kg N,
10 kg fosfor (P2O5) şi 22 kg potasiu (K2O).
Fertilizarea cu azot: Ca aspect general, cu cât un soi este mai viguros, cu atât se
administrează mai puţin azot. Se va evita, în orice caz, administrarea tardivă a îngrăşămintelor
cu azot, în timpul verii, fiindcă vor împiedica maturizarea lemnului şi, deci, iernarea
corespunzătoare a plantelor. Întreaga doză se poate aplica la pornirea în vegetaţie sau se poate
fracţiona, în două: o doză se dă la pornirea în vegetaţie şi alta la începutul înfloritului.
La soiurile remontante, doza se va fracţiona obligatoriu, în două. Pe terenurile reci,
primăvara se pot manifesta cloroze momentane, din cauza „foamei de azot”. În acest caz, se vor
folosi forme, uşor accesibile, de azot, se pot suplimenta îngrăşămintele cu maxim 10% şi se pot
face stropiri cu îngrăşăminte foliare, care aduc un aport foarte mic de N în plantă, însă ajută
plantele să depăşească mai uşor momentele dificile la pornirea în vegetaţie.
Fertilizarea fosfatică: Pentru fertilizarea de întreţinere se folosesc, în mod obişnuit, doze
de 70-100 kg/ha s.a., în diferite forme de îngrăşământ complex sau sub formă de superfosfat. Pe
solurile calcaroase şi în solurile reci, se recomandă fosfatul amoniacal, care este mai uşor
asimilabil, în aceste condiţii nefavorabile.
Epoca de aplicare: în cursul iernii, până la pornirea în vegetaţie, în cazul superfosfatului,
sau la pornirea în vegetaţie, în cazul îngrăşămintelor complexe.
Fertilizarea potasică: Potasiul este necesar în cantitaţi de 150-250 kg s.a./ha, ţinând,
totuşi, cont, de aprovizionarea solului cu acest element. Astfel, pe solurile bogate în potasiu,
doza se reduce, cu până la 50-60%.

19
 Fertilizarea cu magneziu: În multe plantaţii de zmeur, se observă o carenţă în magneziu,
a plantelor. De aceea, recomandăm folosirea îngrăşămintelor complexe, îmbogăţite cu
magneziu, în general, 3-8%, care asigură un aport suplimentar de magneziu, suficient pentru
majoritatea solurilor din România.
Acolo unde carenţa de magneziu este puternică, se poate aplica sulfatul de magneziu (în
general 16% MgO), o formă uşor solubilă, care asigură echilibrarea nutriţiei plantelor.
Fertilizarea organică: Pentru a păstra nivelul şi calitatea humusului din sol, se recomandă
o fertilizare cu gunoi de grajd, la fiecare 2-3 ani. Gunoiul se aplică la suprafaţa solului şi se
încorporează, uşor, în sol. Se utilizează 25-30 tone gunoi de bovine bine descompus, toamna
târziu sau în cursul iernii.
Alte tipuri de îngrăşământ organic: gunoiul de pasăre, în cantitate de 10 tone/ha; gunoiul
de cal, 25-30 tone/ha; gunoiul de ovine, circa 10-15 tone/ha. Atenţie: nu se aplică gunoi
proaspăt.
7.3. Irigarea:
Volumul de so,l explorat de rădăcinile plantelor de zmeur, este relativ scăzut, zmeurul,
având o înrădăcinare destul de superficială. Astfel, în majoritatea zonelor din România, este
necesar un aport suplimentar de apă, în timpul verii, prin irigare.
Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje şi dezavantaje pentru cultura
zmeurului: prin aspersiune şi prin picurare.
• Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină şi asigură o bună aprovizionare
cu apă a solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafaţă cultivată. Alt avantaj este
acela că spală şi împrospătează foliajul.
Dintre dezavantaje, menţionăm: consumul mare de apă, pe unitatea de suprafaţă şi
favorizarea dezvoltării bolilor, la nivelul tulpinii şi fructelor, în special, Botrytis, Didymella şi
Clandosporium.
În funcţie de aprovizionarea cu apă a solului şi de tipul de sol, în timpul verii, se fac 1-2
udări săptămânal pe solurile mai grele şi 2-3 udări/săptămână pe solurile mai uşoare, cu norme
de 200-250mc/ha (20-25 mm).
• Irigarea prin picurare (localizată) se foloseşte, tot mai mult, pe plan mondial. Se
poate face prin conducte îngropate sau la suprafaţa solului, pentru care se folosesc
norme mici de udare, dar cu o frecvenţă mai mare. O udare cu 20-30 mc/ha/zi, la
interval de 3-4 zile, poate asigura umiditatea corespunzătoare la nivelul rădăcinii.
7.4. Sisteme de sustinere şi conducere a zmeurului pe spalieri
Tulpinile majorităţii soiurilor de zmeur, fiind destul de lungi, subţiri şi cu ţesuturile
mecanice slab dezvoltate, nu sunt capabile să se autosusţină şi să asigure integritatea plantelor
şi a fructelor, mai ales, sub acţiunea vântului sau a ploilor din timpul verii. Pentru evitarea
acestor neajunsuri şi pentru a le expune mai bine la lumină, tulpinile sunt susţinute pe spalier şi
din ce în ce mai puţin, pe araci.
Mijloacele de susţinere (aracii şi spalierul) se fixează în plantaţii, obişnuit, la începutul
anului doi de la plantare. Pe măsura creşterii drajonilor, din timp, în timp, odată cu înlăturarea
prisosului de tulpini tinere, se face şi palisatul tulpinilor, ce vor alcătui tufa. Palisatul va
precede, întotdeauna, lucrările solului, pentru ca acestea să se execute uşor şi să nu se rănească
tulpinile.
Există mai multe metode de susţinere, cel alcătuit din stâlpi de lemn sau prefabricate şi
cu 2 sau 3 fire duble de sârmă orizontale, la distanţa de 40-60 cm, una, de alta, se pare că este
cel mai potrivit sistem. Pe suprafeţe mici, acolo unde materialul lemnos, este la îndemână, se
poate folosi şi arăcitul cu mai multe variante: cea obişnuită, cea în evantai, cea cu trei araci în
locul tufei ş.a.m.d.

20
 În cultura zmeurului se utilizează două sisteme de cultură: cultura în tufe (grup) şi
cultura în benzi. Cel mai utilizat sistem de cultură la zmeur, în Europa şi în Romania, este
cultura sub formă de benzi, susţinute pe spalieri.
Cultura pe spalieri cu 2 rânduri de sârme: Este cel mai practicat sistem de conducere,
la zmeur. Susţinerea pe spalier se face prin plantarea la 250-300 cm distantă între rânduri, în
funcţie de modul de întreţinere a culturii (mecanizat cu tractorul, cu utilaje de gabarit mic sau
hipo) sau 200 cm la întreţinere manuală şi 50-60 cm între plante pe rând. La capetele rândurilor
şi apoi pe rând, la distanţa de 10-12 m, se fixează stâlpii, pe care se montează T-uri distanţiere,
de 40-50 cm, de care, apoi, se prind sârmele spalierului.
Stâlpii pot să fie de lemn de salcâm sau alt lemn drept, cu diametrul 12-15 cm sau din
beton 8*6, 8*8 sau țeavă, cu diametru 50 mm şi lungime 250 cm, din care 50-60 cm, vor fi
introduşi în pământ.

Pentru susţinerea plantelor de zmeur, cel mai frecvent, se folosesc 2-3 rânduri de sârme,
aşezate astfel, pe stâlpi:
- primul T, la 60-80 cm de la sol;
- al doilea, la 60 cm de primul;
- al treilea (opţional la soiuri foarte viguroase), la 40-50 cm fata de al doilea.
Distanţierele (T-urile) pot fi confecţionate din lemn (leţuri 3*5 cm) sau cornieri metalici
sau alte materiale.

21
 Spalieri cu un singur rând de sârme: Ca formă intensivă de cultură a zmeurului, se
foloseşte, tot mai mult, cultura pe spalieri, cu un singur rând de sârme.
În acest sistem, zmeurul se poate planta la 200-250 cm între rânduri şi 40-50 cm între
plante pe rând. În fiecare an, plantele se vor rări mai drastic, chiar pe parcursul anului, când
răsar drajoni noi, astfel încât, să rămână 6-8 tulpini care poartă fructe și tot atâţia drajoni noi,
răsăriţi, care vor produce anul viitor. De obicei, sistemul de fertilizare este controlat prin
picurare şi astfel, se obţin fructe mai mari, care se recoltează mai uşor, datorită desimii mai
mici a plantelor.
Spalieri cu două rânduri de stâlpi:
Pentru suprafeţe mai mici, se utilizează şi un spalier format din două rânduri de stâlpi, la
40-50 cm, de o parte şi de alta a benzii de zmeur, fiecare spalier având numai o sârmă fixată în
zona de vârf a tulpinilor şi are rolul de a susţine tulpinile răsfirate, în zona benzii, nepermiţând
căderea lor către interval şi asigurarea unei bune iluminări a tulpinilor fructifere sau a unui
stâlp, pe mijlocul benzii, în capătul lui, fiind fixată o stinghie în formă de „T“, de care sunt
fixate sârmele.
Avantajul mare a acestui sistem, constă în buna expunere a plantelor şi fructelor şi, ca
urmare, producţia are o calitate foarte bună. Acest sistem de cultură este folosit în grădini,
când se plantează un singur rând. Tulpinile tufei se distribuie uniform, în spaţiu, sunt bine
însorite, tăiatul şi recoltatul se fac uşor, iar recoltele sunt mari şi de calitate. Mecanizarea
lucrărilor solului se efectuează într-un singur sens, în lungul rândurilor.

22
 Cultura în formă de gard viu: Cultura în benzi are şi o variantă puţin practicată – cultura
în formă de gard. Plantarea se face la aceleaşi distanţe, ca şi la sistemul în benzi, dar tulpinile
se ciupesc la înălţimea de 90-100 cm, pentru a fi mai puternice şi a nu mai apela la mijloace de
susţinere. Tulpinile sunt dese pe rând, stau liber, ca un gard viu. Recoltele sunt destul de mici,
fiind un sistem nerecomandat în cultură şi fiind folosit de unii mici producători de fructe.

23
 Cultura în tufe: Prin acest sistem, zmeurul se cultivă sub formă de tufe, alcătuite din 8-
10 sau mai multe tulpini. Sistemul acesta de cultură, dă posibilitatea ca îngrijirea plantelor să se
facă în bune condiţii, după specificul biologic de creştere şi rodire al fiecărui soi. Se cunosc mai
multe variante ale acestui sistem, în funcţie de modul de susţinere a plantelor.
Susţinerea pe araci: În cadrul acestei variante, zmeurul se plantează la distanţă de 150-
160 cm, în toate sensurile, plantând într-un grup 4 plante, în aşa fel încât, să nu fie înghesuite,
iar în mijloc se fixează un arac lung, de 1,5-2 m şi suficient de gros. Tulpinile fiecărei tufe se
leagă de arac, prin 1-2 locuri ,distanţate unul de altul, evitându-se umbrirea lor reciprocă.

Mecanizarea lucrărilor solului se poate face numai cu utilaje de gabarit mic, în ambele
sensuri, dar, de obicei, se lucrează manual sau hipo. Este un sistem aproape abandonat,
datorită utilizării unui volum mai mare de forţă de muncă, la unitatea de suprafaţă.
Pentru a valorifica, mai bine, spaţiul dintre tufe şi a expune tulpinile la lumină, se
practică şi conducerea zmeurului în formă de evantai, prin conducerea tulpinilor de o parte şi de
alta a tufei şi legarea lor de tutori, la diferite înălţimi. Tufele împărţite în două pe rând, se
leagă la diferite înălţimi, jumătate la un arac, iar cealaltă jumătate, la celălalt arac.

24
 7.5. Tăierile de formare și rodire
Formarea și conducerea tufelor de zmeur se face prin aplicarea tăierilor, în fiecare an,
avându-se în vedere specificul general al speciei, sistemul de cultură, cât și faptul că soiurile de
zmeur sunt atât remontante, cât și neremontante. De asemenea, trebuie avut în vedere că unele
soiuri dau ramificații fructifere de la jumătatea tulpinii în sus, iar alte soiuri le au grupate mult
spre vârf.
a) Tăierile de formare:
La plantare, tulpina drajonului se taie la 15-18 cm. Pe parcursul vegetației, această
tulpină ramifică, formând lăstari de 50-80 cm lungime. Eventualele flori, care apar, se elimină,
în scopul fortificării tufei. De la baza plantei sau chiar de la rădăcini, pot apărea noi creșteri,
care pot atinge înălțimea de 60-70 cm.
În primăvara anului II, tulpina cu care s-a plantat drajonul, se taie cât mai aproape de
nivelul solului. Din creșterile apărute în anul I, se aleg 1 sau 2 tulpini, care se scurtează la 1 m
lungime. Celelalte tulpini se înlătură, fără să se lase cioturi. Ca urmare a acestor tăieri severe,
în cursul anului II, se formează numeroși drajoni. Este recomandabil, ca la plantele cu creșteri
mici, să se înlăture toate inflorescențele. La tulpinile viguroase la care s-au lăsat
inflorescențele, după recoltarea fructelor, se efectuează tăierea lor de la nivelul solului și se
aleg alte 6-7 tulpini noi, care vor forma tufa. Drajonii prea slabi și cei rău amplasați, se elimină.
În primăvara anului III, se scurtează tulpinile la 1,3-1,4 m, iar dacă vârfurile sunt
degerate sau uscate, se taie până la partea sănătoasă. După recoltarea fructelor, se elimină
tulpinile care au rodit (cu vârsta de 2 ani) și se aleg alte 8-12 tulpini de 1 an, pentru fiecare tufă
sau 20 tulpini la metru liniar, pentru gard fructifer.
b) Tăiere de rodire:
Acestea încep cu anul IV, când zmeurul se consideră complet format, constau în
îndepărtarea tulpinilor de 2 ani. Această operație, în mod normal, trebuie să se efectueze după
culesul fructelor și tot atunci se îndepărtează tulpinile slabe și rău poziționate. Se opresc,
pentru fructificare, tulpinile viguroase, bine amplasate în jurul tufei sau distanțate la 12-15 cm
între ele, la cultura sub formă de bandă.
Îndepărtarea tulpinilor care au fructificat, trebuie făcută imediat după recoltarea
fructelor, având în vedere că: tulpinile se taie ușor, se creează condiții de lumină pentru
maturarea tulpinilor ce vor fi alese să fructifice în anul următor, se înlătură un eventual focar de
boli și dăunători, care-și petrec o parte din ciclul biologic pe aceste tulpini (acestea se taie și se
ard).
Urmează, ca în primăvară, să se efectueze numai scurtarea tulpinilor alese pentru
fructificare, la înălțimea dorită. În general, se recomandă să se scurteze cu 20-30 cm din vârf.
c) Tăierea zmeurului remontant:
La soiurile remontante, tulpinile în vârstă de 1 an, care sunt în creștere, au însușirea ca
în partea a doua a verii, să dea o primă recoltă de fructe, iar în anul următor să rodească din
nou, pe porțiunea rămasă, după care se usucă. Tăierile se fac după aceleași criterii, ca și la
soiurile obișnuite, cu deosebirea că, după maturarea fructelor din prima recoltă (august-
septembrie), se înlătură vârful care a rodit.
În grădinile familiale, s face o tăiere mixtă, care constă în scurtarea tulpinilor, la diferite
înălțimi, de la 0,4 la 1,2 m, cu scopul de a eșalona maturarea fructelor pe o perioadă mai lungă
de timp. Cu cât tulpinile sunt mai scurte, cu atât coacerea fructelor este mai târzie și producția
este mai mică.

25
 8. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR SPECIFICI
În condițiile actuale, nu se poate obține o producție mare și de calitate, fără combaterea
bolilor și dăunătorilor. Dintre boli, amintim: pătarea frunzelor (Septoria sp.) și putrezirea
fructelor (Botrytis).
Tratame

Fenofaza Patogen/ Dăunător Produse de protecţia plantelor recomandate

nt

Păduchele din San–

Umflarea José, acarieni, afide, - acetamiprid (Mospilan 20 SG - doza 0,45 Kg/ha) + ulei
1
mugurilor etc. (forme vegetal (Toil - conc. 0,5%)
hibernante)
- fungicide pe bază de: cupru: Alcupral 50PU - conc. 0,3%;
Champ 77WG - conc. 0,3%; Triumf 40WG - conc. 0,3%,
Antracnoză,
Kocide 2000 - conc. 0,3%; Funguran OH 50WP - conc.
septorioză, etc.
0,3%; Super Champ 250 EC - conc. 0,3%; Zeamă bordeleză
2 Înfrunzit - conc. 0,5%
Afide, musculiţa - insecticide pe bază de: tiacloprid (Calypso 480SC - conc.
galicolă a lăstarilor, 0,02%), dimetoat (Novadim progress - conc. 0,1%),
insecte defoliatoare, deltametrin (Decis Mega - conc. 0,015%), acetamiprid
etc. (Mospilan 20 SG/SP - conc. 0,02%)
Antracnoză, pătarea - fungicide pe bază de: captan (Captan 80 WDG - conc.
brună -violacee a 0,15%, Merpan 80 WDG - conc. 0,15%), mancozeb (Dithane
lăstarilor, septorioză, M 45 - conc. 0,2%, Vondozeb - conc. 0,2%), clorotalonil
Înălţarea făinare, etc. (Bravo 500 SC - conc. 0,25%; Rover 500 SC - conc. 0,25%)
3
inflorescenţei Gărgăriţa florilor,
musculiţa galicolă a
- unul din insecticidele recomandate la Tratamentul 2
lăstarilor, gândacul
zmeurului
Putregaiul cenuşiu,
antracnoză, - fungicide pe bază de: tiofanat metil (Topsin 70 WDG –
septorioză, rugină, conc. 0,1%), miclobutanil (Systhane forte - conc. 0,02%)
Început
4 etc.
înflorit
- insecticide pe bază de: tiacloprid (Calypso 480SC - conc.
Gărgăriţa florilor 0,02%), acetamiprid (Mospilan 20 SG/SP - conc. 0,02%),
tau-fluvalinat (Mavrik 2F – conc. 0,05%)
Putregaiul cenuşiu,
antracnoză,
septorioză, rugină,
- unul din fungicidele recomandate la Tratamentul 3
pătarea brună -
Scuturarea
5 violacee a lăstarilor,
petalelor
făinare, etc.
Gândacul zmeurului,
insecte - unul din insecticidele recomandate la Tratamentul 4
defoliatoare, etc.
- fungicide cu timp de pauză redus până la recoltare: pe
Fructe verzi, bază de iprodione (Rovral 500 SC - conc. 0,1), fenhexamid
Putregaiul cenuşiu,
6 de mărime (Teldor 500 SC - conc. 0,08%), ciprodinil + fludioxonil
etc.
normală (Switch 62,5 WG - doza 1 Kg/ha), difenoconazol (Score
250 EC - conc. 0,03-0,05%)
7 După Antracnoză, - unul din fungicidele recomandate la Tratamentul 3
septorioză, pătarea
26
 brună – violacee, etc.
- insecticide pe bază de: clorpirifos + deltametrin (Pyrinex
recoltare Păduchele din San-
Quick - conc. 0,1%), deltametrin (Decis Mega - conc.
José
0,015%), clorpirifos (Reldan 22 - doza 2-2,2 l/ha)

9. RECOLTAREA
Spre deosebire de alte specii pomicole, zmeura nu are perioadă de postmaturare, adică
nu-și îmbunătățește însușirile pe timpul păstrării (așa cum se întâmplă la măr, păr, gutui,
moșmon). Gustul și aroma ei sunt maxime, numai în momentul maturității de consum, când se
recomandă să se efectueze recoltarea.
Stabilirea momentului optim de recoltare se face, totuși, în funcție de destinația
fructelor. În perioada de plină maturare, zmeura pentru consum, în stare proaspătă (desert), se
recoltează eșalonat, din 2 în 2 zile, iar în zonele răcoroase, la 3-4 zile. Durata de coacere a unui
soi este de 30 de zile. Zmeura pentru desert, se recoltează manual, fără caliciu și receptacul,
direct în ambalajul care ajunge la consumator, dată fiind fragilitatea ei foarte mare. Odată cu
recoltarea, se execută și sortarea calității. În anumite cazuri, zmeura se poate recolta și cu
peduncul, în acest caz, nu se zdrobește, este mai rezistentă la transport, iar durata de păstrare
se prelungește. Ambalajele folosite la recoltare și transport sunt confecționate din material
plastic, carton ceros sau cutii de lemn căptușite cu peliculă de polietilenă și au capacitatea de
0,2-0,5 kg.
Este bine ca recoltarea să se efectueze dimineața, după ce s-a ridicat roua sau spre
seară, iar fructele sunt supuse unei temperaturi scăzute, la +5...+8°C, apoi se transportă la
depozit, pentru păstrare sau la piață, pentru valorificare.
Zmeura destinată prelucrării în fabricile de conserve și de sucuri, se recoltează fără
peduncul, la deplină maturitate și în cursul zilei, iar ca ambalaje se folosesc găleți sau lăzi
căptușite cu folie de polietilenă, pentru a nu se pierde din suc apoi, zmeura se așează în
butoaie, în care se introduce o substanță conservantă, se închide ermetic și se păstrează la +2
sau +3°C.
Fructele care sunt destinate congelării, trebuie să corespundă următoarelor cerințe: să
aibă cavitatea pedunculară mică, semințele să fie mici, de culoare roșie închis, cu pulpa fermă,
aromă puternică, cu drupeolele strâns unite între ele, bine sortate, ca mărime și grad de
coacere.
Productivitatea, la recoltarea manuală, este de 2-4 kg/oră. Recoltarea mecanizată se
face cu mașini speciale, care acționează prin vibrare (500-1000 de vibrații/minut), scuturând
fructele.
Prerăcirea se face la 5-8°C, iar depozitarea la 0°C și 90% umiditate relativă a aerului.
Deși zmeura nu se remarcă printr-un conținut mare de calorii (37 de calorii la 100 g
zmeură), este foarte solicitată și apreciată. Ea se poate prelucra, atât industrial, cât și în
gospodării, în numeroase semipreparate și produse finite, ca: pulpă, pastă, suc, peltea,
gelafruct, jeleu, gem, marmeladă, dulceață, compot, fruct zaharisit, șerbet, sirop, răcoritoare,
înghețată, cremă spumă, fruct congelat cu sau fără a fi adăugat zahăr, vermut, lichior, coloranți
naturali, preparate farmaceutice.

10. EFICIENȚA ECONOMICĂ

Din datele prezentate în tabelul următor, rezultă faptul că producția medie, la specia
zmeur, de 8.000 kg/ha, la o densitate de 6.670 plante/ha, se realizează cu un cost de producție
de 4,82 lei/kg. (cf. lucrării ”Pomi, arbuști fructiferi, căpșun - Ghid tehnic și economic” elaborat
de MADR în 2014).

27
 Pentru actualizarea costurilor, se pot transforma valorile indicatorilor prezentați, având
în vedere că valoarea euro, la 30 iunie 2014, a fost de 4,387 lei.
În cadrul cheltuielilor de înființare a plantației de zmeur, ponderea cea mai mare este
deținută de costurile cu materii prime și materiale (76%), fiind urmate de costurile cu lucrările
manuale (15%) și de costurile cu lucrările mecanizate (8,7%).
Cheltuielile de întreținere a plantației, până la intrarea pe rod: costuri cu materii și
materiale (41%), lucrări manuale (35%) și lucrări mecanizate (23%).
După intrarea pe rod, ponderea cea mai mare în cadrul cheltuielilor de exploatare este
deținută de costurile cu lucrările manuale (69%), fiind urmate de costurile cu materii și
materiale (16,5%) și de costurile cu lucrările mecanizate (14%).
Prin valorificarea producției la un preț de piață intern, estimat de 7,5 lei/kg, se
realizează un profit net de 18.036 lei/ha și o rată a profitului anual net de 47%.

Indicatori UM Valori
Numărul de plante la ha (densitate) buc 6670
Durata de exploatare (De) ani 6
Valoarea investiției (It) lei 98.307
1. costuri pentru pregătirea terenului și înființare plantație lei 78.827
a. lucrări manuale lei 11.972
b. lucrări mecanice lei 6.832
c. materii prime și materiale lei 60.023
2. costuri de întreținere lei 19.480
a. lucrări manuale lei 6.932
b. lucrări mecanice lei 4.546
c. materii prime și materiale lei 8.002
Cotă anuală de amortisment (Ca = It / De) lei 16.385
Cheltuieli anuale de exploatare (Ce) lei 19.963
a. lucrări manuale lei 13.879
b. lucrări mecanice lei 2.800
c. materii prime și materiale lei 3.284
Cheltuieli anuale directe (Cd = Ca + Ce) lei 36.348
Cheltuieli anuale indirecte (Ci = Cd*6%) lei 2.181
Cheltuieli anuale totale (Ct = Cd + Ci) lei 38.528
Producție (P) kg 8.000
Cost de producție (Cp = Ct /P) lei/kg 4,32
Preț vânzare (Pv) lei/kg 7,5
Valoarea producției anuale (V = P * Pv) lei 60.000
Profitul anual brut (Pab = V - Ct) lei 21.472
Impozit (I = Pab*16%) lei 3.435
Profitul anual net (Pn = Pab - I) lei 18.036
Profitul anual net (Pn = Pab - I)* euro 4.099
Clasa de mărime economica** III
Rata profitului anual (R = Pn / Ct *100) % 47
Termen de recuperare al investiției (T= It / Pn) ani 5,5
Profit total pe durata de exploatare (Pt = Pn * De) lei 108.217
Randament economic al investiției (R=Pt / It*100) % 110
*1 euro= 4,387 lei
**după metodologia Producției Standard (SO – Reg. CE 1242/2008)
28
 11. Posibilități de finanțare a investiției
 Până în anul 2020, fermierii din zona montană au avut posibilitatea înființării de plantații de
zmeur, prin intermediul fondurilor europene nerambursabile din PNDR 2014-2020, sub-măsura
4.1a – investiții în exploatații pomicole. Prin această sub-măsură de finanțare, în baza unui
proiect, se poate înființa plantația, se pot achiziționa utilajele necesare pentru mecanizarea
lucrărilor agricole din fermă, se pot construi spații de producție, depozitare, condiționare,
ambalare, desfacere (inclusiv autorulote, dozatoare de sucuri naturale din fructe), etc.
Intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru ferme mici (cu
dimensiunea de 8.000-11.999 SO), fără a depăși: 100.000 euro pentru achiziții simple; 300.000
euro în cazul investițiilor în activitatea de producție (utilaje, înființare, reconversie etc.) și
450.000 euro pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat.
 Tot din PNDR 2014-2020 se poate accesa sub-măsura 6.1- sprijin pentru instalarea tinerilor
fermieri, care în baza unui plan de afaceri și în funcție de dimensiunea fermei, se poate
accesa un sprijin nerambursabil de până la 50.000 euro, această sub-măsură fiind destinată
tinerilor fermieri cu vârsta până în 40 de ani iar ca o particularitate pentru anul 2020, o parte
din fondurile alocate vor fi pentru tinerii care se întorc din străinătate și doresc înființarea
unei ferme acasă.
 Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sub-măsura 6.3 – destinat fermelor cu dimensiunea
economică între 4.000 și 11.999 SO, în baza unui plan de afaceri se poate obține un sprijin
nerambursabil de 15.000 euro.
 Credite bancare sau fonduri proprii.

29
 Bibliografie:

1. CHIRA Lenuța, 2007 – Cultura arbuștilor fructiferi, Ed. M.A.S.T. București.

2. MADR, ICDP, SNPR, 2014 - ”Pomi, arbuşti fructiferi, căpşun – Ghid tehnic şi economic“, Ed.
Invel Multimedia București.
3. MITRE Viorel, 2002 – Pomicultură specială, Ed. AcademicPres, Cluj Napoca.
4. RENTROP & STRATON - Cultivarea arbuștilor fructiferi, Grup de Editură și Consultanță în
Afaceri.

Alte surse de informare și documentare:

- PNDR 2014-2020;
- Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole;
- Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri;
- Ghidul solicitantului pentru sub-măsura 6.3 - Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici;
- Articole publicate în presa de specialitate.
- Pagina de internet a unor producători autorizați de butași de arbuști fructiferi.

30