Sunteți pe pagina 1din 11

Cultura marului

Malus domestica
Ord. Rosales
Fam. Rosaceae
Subfam. Pomoideae

Marul este o specie pomicola foarte veche, cultivata de mii de ani. Despre specia
mar se aminteste si in cartile religioase ca fiind simbolul cunoasterii raului. Datele
stiintifice au aratat ca marul are o vechime in cultura de mai bine de 7500 de ani.
In prezent este specia cea mai cultivata in climatul temperat, ocupand suprafete
foarte mari. Din punct de vedere al productiei obtinute, marul ocupa locul 4 la nivel
mondial, dupa banane, citrice si struguri.

Importanta culturii marului

Marul se cultiva pe suprafete mari din cauza insusirilor alimentare, a proprietatilor


terapeutice si avantajelor financiare obtinute in urma comertului cu mere. Compozitia
chimica a merelor si insusirile morfologice fac ca merele sa se pastreze o perioada
indelungata de timp si sa se consume in diferite momente ale anului. Merele proaspete
sunt bogate in apa, zaharuri, acizi organici, vitamine (vit. C, B, A), substante pectice,
substante proteice, saruri minerale etc. Prin prelucrare industriala se obtin o serie de
produse precum suc, concentrate de mere, cidru, compot, gem, marmelada, mere
deshidratate, mere confiate, distilate (rachiu de mere).
Consumul de mere este recomandat pe tot parcursul anului, tuturor categoriilor de
varsta. Consumate permanent, merele contribuie la ameliorarea starilor de anemie, la
buna functionare a tranzitului intestinal, la vitaminizarea organismului, la mentinerea
echilibrului acido-bazic din organism. Merele au efect antioxidant si contribuie la
cresterea rezistentei organismului fata de agresivitatea virusurilor.
Merele au epoci de coacere diferite si pot fi consummate proaspete pe tot
parcursul anului, comparativ cu alte fructe, care pot fi consummate sezonier. Fructele se
pastreaza foarte bine in spatii simple, iar in spatii moderne se pastreaza de la un an la
altul. Faptul ca nu suntem obligati sa valorificam productia imediat dupa recoltare ne
permite sa scoatem fructele la vanzare in momentele in care cererea este mare si pretul
avantajos.
Marul este un pom rustic, adaptat foarte bine conditiilor pedo-climatice din zona
temperata, este foarte productiv si mai rezistent la atacul diferitelor boli si daunatori, fata
de alte specii. Se poate cultiva in diverse sisteme de cultura, valorificand atat solurile
fertile cat si pe cele mai putin fertile.

Originea marului si aria de raspandire

Cercetarile au arata ca marul ete originar din zona Caucaz si s-a adaptat foarte
bine climatului temperat. Marul se cultiva atat in emisfera sudica, cat si in emisfera
nordica. Pe glob se cultiva in zonele cuprinse intre 65o latitudine nordica si 30-35o

1
latitudine sudica. Se cultiva pe toate continentele, ocupand o suprafata mai mare de 4
milioane hectare. Continentul European este cel mai mare producator de mere, urmat de
America si apoi de Extremul Orient (China, Japonia). Cea mai mica productie de mere se
obtine pe continental African, datorita climatului foarte cald.
In Europa, mari producatoare de mere sunt Franta, Italia, Germania, Spania,
Polonia, Ungaria, Romania.
In Romania, majoritatea plantatiilor de mar sunt amplasate in zonele colinare din
subcarpati, dar se gasesc plantatii si pe terenurile plane din zonele de campie. Marul este
foarte cultivat in judetele Bistrita- Nasaud, Arges, Valcea, Maramures, Suceava, Prahova,
Dambovita, Cluj, Satu- Mare, Brasov, Buzau, Vrancea.

Particularitati biologice ale marului

Pentru infiintarea unei plantatii pomicole se folosesc pomi din categoria biologica
certificata (eticheta albastra), rezultati din asocierea altoiului cu portaltoiul. In functie de
particularitatile celor doi parteneri care se asociaza se obtin pomi de vigoare mica,
mijlocie sau mare.
Pomii altoiti pe portaltoi de vigoare mica, precum M9, M27, M4 vor avea un
sistem radicular slab dezvoltat si nici coroana nu se va dezvolta mult. Acesti pomi se
folosesc la infiintarea plantatiilor superintensive si au nevoie de sistem de sustinere.
Pomii altoiti pe portaltoi de vigoare medie, precum M7 si M106 au o inradacinare
mai adanca, iar pomii care se formeaza dezvolta o coroana ramificata. Acesti pomi se
folosesc la infiintarea plantatiilor intensive, care nu necesita sistem de sustinere.
Pomii altoiti pe portaltoi precum M104 si A2, formeaza un sistem radicular
profound, iar pomii rezultati vor forma o coroana foarte mare. Acesti pomi vigurosi se
folosesc la infiintarea plantatiilor clasice, care valorifica foarte bine terenurile inclinate
din zona dealurilor inalte.
Primavara marul debuteaza in vegetatie prin evolutia mugurilor de rod, care se
deosebesc de cei vegetative prin volumul mai mare. Dintr-un mugur de rod (mixt) se
formeaza o inflorescenta cu mai multe flori, care se deschid pe rand incepand cu floarea
centrala a inflorescentei. In ceea ce priveste polenizarea, majoritatea soiurilor de mar sunt
autosterile si foarte putine se autopolenizeaza. De aceea se recomanda cultivarea in
aceeasi parcela a 2-3 soiuri care sa se polenizeaze reciproc. Atunci cand 5-10 % din
numarul florilor de pe pom leaga fructe se obtine o productie foarte buna.
Ramurile anuale din coroana marului sunt ramuri scurte de cel mult 3-5
centimetri (pinteni si tepuse) sau ramuri lungi, care pot depasi 30-40cm lungime (smicea,
nuielusa, mladita). In functie de gradul de ramificare a coroanei la mar se intalnesc mai
multe tipuri de ramificare. Dintre acestea cele mai intalnite sunt tipul ,,Spur,, tipul
,,Standard,, si tipul ,,Columnar,,.
Tipul Spur este caracteristic unor soiuri de mar precum Starkrimson (Bot de
iepure), Goldenspur, Wagener premiat etc. Acete soiuri se recunosc dupa volumul redus
al coroanei si o ramificare relativ slaba. De asemenea in coroana pomului se gasesc
tepuse si foarte rar nuieluse si mladite. Tepusele sunt apropiate unele de altele si garnisesc
foarte bine ramura mama. Ramurile de rod se formeaza pe lemn tanar, dar pot sa apara si
pe lemn mai batran. Coroana pomului nu se degarniseste, iar ramurile de schelet sunt

2
groase. La aceste soiuri se manifesta fenomenul de ,,bazitonie ,,, adica cresterea puternica
a ramurilor de la baza coroanei. De foarte multe ori ramurile bazale concureaza axul
pomului, devenind egale cu acesta sau cresc chiar mai mari.

Tipul Standard de fructificare este caracteristic majoritatii soiurilor de mar


precum Golden delicious, Jonathan, Idared, Starking delicious etc. La aceste soiuri
volumul coroanei este mare, iar coroana este foarte ramificata. Ramurile de rod care
predomina sunt nuieluse si mladite si mai rar se gasesc tepuse. Zona productiva se
deplaseaza la periferia coroanei, iar ramurile de semischelet se arcuiesc sub greutatea
fructelor. La aceste soiuri axul coroanei este bine evidentiat, iar celelalte ramuri nu ajung
sa concureze axul, astfel ca pomul va avea un port echilibrat de forma piramidala.

Tipul Columnar este intalnit la soiurile recent create si se caracterizeaza prin


formarea unui ax, care este garnisit cu tepuse. Uneori de la baza trunchiului pornesc si
alte ramuri, care se dezvolta in acelasi ritm cu axul, au pozitie verticala si dau pomului
aspect columnar. Ritmul anual de cresterea a ramurilor este redus. Volumul coroanei este
redus, ceea ce permite plantarea pomilor la distante de 50-60 cm pe rand.

Durata de viata a pomilor depinde de asocierea altoiului cu portaltoiul. Astfel


pomii vigurosi pot avea o durata medie de viata de 50-60 de ani sau mai mult, pomii de
vigoare medie au o durata de viata de 35-40 de ani, iar cei de vigoare mica au o durata de
viata de 10-15 ani.

Cerintele marului fata de factorii de mediu

Cerinte fata de lumina. Marul face parte din categoria speciilor cu cerinte medii
fata de lumina. Acest lucru permite cresterea numarului de pomi la hectar, fara ca acestia
sa se umbreasca reciproc. Distanta dintre randuri si dintre pomi pe rand trebuie sa se
aleaga stfel incat pomii sa intercepteze cantitatea suficienta de lumina de care au nevoie.
Amplasarea randurilor trebuie sa se faca astfel incat pomul sa fie luminat o perioada mai
mare de timp din zi. Insuficienta luminii determina obtinerea unor fructe de slaba calitate,
de dimensiuni reduse, slab colorate si acidulate. Insuficienta luminii conduce la
degarnisirea coroanei
Cerinte fata de caldura. Marul se dezvolta foarte bine in zonele in care
temperatura medie anuala este cuprinsa intre 7,5 11oC. Asta inseamna ca poate ocupa
terenurile din zona de campie pana la terenurile din zona dealurilor inalte cu altitudine de
700-800 m. Fata de temperaturile din perioada de repaus este foarte rezistent. Mugurii de
rod pot suporta temperaturi de -32..-35oC. Daca temperaturile scazute se instaleaza lent
pomii sunt foarte rezistenti, iar daca temperaturile scazute survin brusc pomii pot fi
sensibili. Dupa perioade cu recolte ridicate, pomii au o sensibilitate scazuta la ger, iar
daca gerul este insotit de vant poate provoca rani pe trunchi si ramuri (arsuri de ger).
Rezistenta la frig este influentata si de momentul in care acesta survine. In faza de
boboc floral marul suporta temperaturei de -5..-6oC. In stadiul de floare deschisa suporta
-3..-4oC. Fructul abia legat suporta temperaturi de -1,5..-1,7oC.

3
In timpul perioadei de vegetatie temperatura medie zilnica trebuie sa aiba valori
de 12-15oC. Temperaturile ridicate din timpul perioadei de vegetatie, asociate cu lumina
puternica provoaca dereglari fiziologice, astfel ca fructele se dezvolta necorespunzator.
Soiurile de mere cu fructe rosii sunt mai pretentioase fata de temperatura. Aceste
soiuri au fructificat bine atunci cand in perioada imediat urmatoare infloririi s-au
inregistrat mai multe zile cu temperaturi mai mari de 15oC.
Cerinte fata de apa. Marul se dezvolta foarte bine in zonele cu precipitatii
ridicate. Are cerinte mari atat fata de umiditatea atmosferica, cat si fata de umiditatea din
sol. Se dezvolta foarte bine in zonele in care precipitatiile medii anuale ajung la 650-700
mm. Pentru a obtine recolte foarte mari, marul necesita 800-900 mm precipitatii anual.
Apa in exces la nivelul solului provoaca asfixierea radacinilor. In perioada de vegetatie
nu suporta stagnarea apei in sol mai mult de 4-5 zile sau 10-12 zile in timpul perioadei de
repaus. Daca in perioada de parga nu primeste apa, fructele incep sa cada masiv,
provocand pierderi importante. Rezistenta marului la seceta depinde si de tipul de
portaltoi. Pomii cu sistem radicular bine dezvoltat sunt mai rezistenti la seceta, iar cei cu
sistem radicular slab dezvoltat necesita irigat zilnic. Panza de apa freatica trebuie sa fie la
o adancime mai mare de 2,5-3 m. In cazul portaltoilor de vigoare mica panza de apa
freatica poate fi situata si la 1,5 2 m.
Cerinte fata de sol. Pentru realizarea unei productii ridicate marul are nevoie de
terenuri fertile. Solurile cu un continut optim in azot conduc la obtinerea unor cresteri
anuale de 40-60 cm lungime. Marul se dezvolta foarte bine pe terenuri cu textura lutoasa,
luto-argiloasa, luto-nisipoasa. Pe solurile slab aprovizionate in calciu apar dereglari
fiziologice, manifestate sub forma unor pete pe fruct. Solul trebuie sa contina 120-140
mg calciu/100 g de sol. Nivelul de fosfor si potasiu asimilabil din sol trebuie sa aiba
valori de 25-30 mg/100 g de sol. Fructe de calitate se obtin daca in sol se gaseste
magneziu asimilabil in cantitate de 15-20 mg/100 g de sol.
Reactia solului este foarte importanta in dezvoltarea marului. Marul se dezvolta si
fructifica foarte bine pe terenurile slab acide. Valoarea optima a pH-ului trebuie sa fie
cuprinsa intre 6,8-7,3.
Nu sunt indicate pentru mar solurile compacte, slab aerisite si cu exces de saruri.
Existenta sarurilor in cantitate mai mare de 0,1-0,4 % face ca solul sa nu poata fi
valorificat de mar.

Tehnologia de intretinere a unei plantatii de mar

Dupa infiintare, o plantatie de mar are nevoie de o serie de lucrari de ingrijire,


lucrari care se aplica anual. Lucrarile care se aplica vizeaza solul si planta. Solul din
livada de mar se poate mentine in mai multe modalitati, dar cel mai adesea solul se
mentine ca ogor negru sau inierbat.
Ogorul negru se recomanda in zonele lipsite de precipitatii, pentru a conserva apa
in sol. Aceasta modalitate de intretinere presupune mentinerea terenului dintre randuri si
dintre plante pe rand, afanat si lipsit de buruieni cu ajutorul araturii si lucrarii cu discul
sau freza. Aratura la pomi se executa in perioada de toamna, dupa caderea frunzelor,
superficial (15-18 cm) pentru a nu distruge radacinile de la suprafata. Primavara dupa
efectuarea taierilor de fructificare terenul se lucreaza cu grapa cu discuri pentru afanarea
terenului si nivelarea acestuia. Pe parcursul perioadei de vegetatie, in functie de ritmul de

4
aparitie a buruienilor se aplica 3-4 lucrari cu discul sau cu freza. Intre pomi pe rand
terenul se mentine curat de buruieni prin aplicarea prasitului manual, prasitului mecanic
(freza cu palpator) sau cu ajutorul erbicidelor
Terenul inierbat se recomanda in plantatiile situate pe terenurile in panta si pe
terenurile din zonele cu multe precipitatii. In zonele lipsite de precipitatii se recomanda
inierbarea terenului numai daca plantatia dispune de sistem de irigat. Inierbarea se poate
face pe toata suprafata terenului sau numai pe intervalul dintre randuri. Inierbarea poate fi
naturala (rezultata prin tunderea repetata a buruienilor aparute) sau artificiala (obtinuta
prin insamantarea anumitor specii de interes furajer). Atunci cand terenul se mentine
inierbat, pe parcursul perioadei de vegetatie, iarba se coseste mecanic de 5-6 ori. Iarba
tocata ramane pe loc contribuind la imbunatatirea fertilitatii solului. Pentru a evita tasarea
solului ca urmare a deplasarii agregatelor, mai nou se practica cosirea ierburilor de 2 ori
pe an. Prima coasa se aplica in luna iunie-iulie, iar a doua se aplica toamna. Iarba cosita
ramane pe teren pentru a se descompune sau poate fi folosita in hrana animalelor, daca nu
s-au folosit foarte multe substante chimice la protectia livezii.
Dintre lucrarile care vizeaza planta cele mai aplicate sunt: taierea de fructificare,
irigatul, fertilizarea, aplicarea tratamentelor fitosanitare.
Taierile de fructificare la mar se pot aplica in timpul perioadei de repaus, sau
dupa recoltarea fructelor in cazul soiurilor timpurii. Taierile se aplica in fiecare an si
urmaresc mentinerea pomului in tiparul formei de coroana proiectata. Prin taieri se
limiteaza inaltimea pomilor, astfel incat sa nu se umbreasca reciproc. Prin taieri se
normeaza incarcatura de rod, astfel incat pomul sa nu fie supraincarcat cu rod, ceea ce ar
conduce la obtinerea unor fructe mici si la instalarea alternantei de rodire.
Irigatul se aplica mai ales in zonele secetoase, unde s-au folosit portaltoi de
vigoare mica. Irigatul se aplica in acest caz prin picurare, zilnic, sau la interval de cateva
zile pentru a mentine solul din zona radacinilor umed la valoarea de 70 % din intervalul
umiditatii active (IUA). In plantatiile intensive se aplica 2-3 udari cu norme de 450-500
m3/ha la o udare. Momentele critice in care se aplica udarea sunt:
- in momentul dezmuguritului, daca nu s-au acumulat suficiente
precipitatii in perioada de iarna,
- la 15-20 de zile dupa legatul fructelor (luna mai),
- dupa caderea fiziologica din luna iunie,
- in timpul cresterii intense a lastarilor,
- cu 15-20 de zile inainte de recoltare,
- toamna in momentul ingalbenirii frunzelor.

Fertilizarea se face cu scopul de a completa necesarul de substante consumate de


pomi. Pentru fertilizare se recomanda gunoi de grajd aplicat odata le 3-4 ani, prin
imprastiere pe toata suprafata de teren sau numai pe randul de pomi cu ajutorul masinilor
specializate, sau utilizarea ingrasamintelor chimice. Pentru a asigura o buna
aprovizionare a solului cu elemente nutritive, in functie de continutul natural al solului se
recomanda aplicarea unei doze anuale de 120-150 kg N, 80 kg P si 40-60 kg K. Gunoiul
de grajd, ingrasamintele cu fosfor si potasiu se aplica toamna inainte de arat. Tot cu
aceasta ocazie se aplica o treime din cantitatea de azot. Azotul nu se aplica in totalitate
deoarece este usor spalat in profunzime de apa din precipitatii. Restul de azot se aplica
imediat dupa legarea fructelor (a doua treime) si in momentul cresterii intense a lastarilor

5
(ultima treime de azot). Plantatiile superintensive de mar necesita mai multe stropiri cu
ingrasaminte foliare pentru corectarea dereglarilor fiziolgice si sustinerea productiei.
Aplicarea tratamentelor fitosanitare. Plantatia de mar este afectata de o serie de
boli si daunatori. Protectia plantelor impotriva acestora se poate face prin mai multe
metode, dar cei mai multi cultivatori recurg la metodele chimice, care sunt cel mai usor
de aplicat. Evident acestea au si un efect neplacut asupra mediului. Principalele boli care
ataca marul sunt rapanul (Venturia inequalis) si fainarea (Podosphaera leucotricha).
Aceste boli distrug frunzele si fructele. Dintre daunatori, virmele merelor (Cydia
pomonelle) produce pagube importante. Pentru combaterea acestora se aplica tratamente
chimice in anumite momente, bine stabilite cu substante omologate si in dozele
recomandate. Pentru asigurarea protectiei integrale a productiei, o plantatie de mar
necesita un numar foarte mare de tratamente chimice. Numarul acestora difera in functie
de soiul cultivat, de intensitatea atacului din anul respectiv, ajungandu-se la 12-14
tratamente anual. In unele tari cu traditie in pomicultura, pentru realizarea protectiei
merelor se aplica uneori chiar 30 de tratamente, ceea ce inseamna un consum foarte mare
de pesticide cu implicatii asupra mediului si poluarii fructelor.
Exista la mar soiuri care au rezistenta genetica la principalele boli. Prin cultivarea
acestora numarul tratamentelor se reduce considerabil, aplicandu-se 4-5 tratamente anual,
ceea ce inseamna un pret de cost redus, o poluare a mediului si fructelor foarte mica.
Recoltarea. In functie de epoca de coacere merele se grupeaza in 3 categorii:
- mere de vara,
- mere de toamna,
- mere de iarna
Merele de vara se recolteaza incepand cu luna iulie, atunci cand au marime, forma
si culoare caracteristica. Acete mere nu se pot pastra mai mult de doua saptamani si de
aceea se consuma imediat.
Merel de toamna se recolteaza incepand cu luna septembrie. Nu se pot pastra
decat cel mult doua luni in depozit, dar pierderile calitative si cantitative sunt mari. De
aceea ele se consuma imediat dupa recoltare.
Merele de iarna se recolteaza la sfarsitul lunii octombrie, cand au realizat
marimea caracteristica si 70-80 % din insusirile gustative. Ele sunt destinate pastrarii in
depozit si aici ele isi continua evolutia realizand culoarea si formarea aromelor. In
momentul recoltarii soiurile galbene au culoarea verde si numai in depozit aceasta devine
galbena. Soiurile rosii se recolteaza cand fructul este acoperit in procent de 90 % in rosu.
Recoltate prea devreme raman necolorate.

6
Cultura prunului

Prunus domestica
Ord. Rosales
Fam Rosaceae
Subfam. Prunoideae

Importanta cultivarii prunului


Cultura prunului este cunoscuta de mii de ani si aceasta specii ocupa suprafete
importante. Se cultiva pe toate continentele si dupa mere si piersici realizeaza cel mai
mare volum de productie. Prunele se cultiva pentru valoarea alimentara, terapeutica si
multiplele posibilitati de prelucrare. In stare proaspata sunt bogate in zaharuri (10-18 %),
substante pectice (0,6 %), vitamina C (20-40 mg/100 g) si saruri minerale pe baza de Ca,
Mg, Fe, Na s.a.). Consumate in stare proaspata sau deshidratate contribuie la reglarea
tranzitului intestinal, datorita continutului ridicat in fibre. Prin prelucrare, din prune se
obtine suc de prune, compot, gem, marmelada, prune uscate, bomboane cu prune, iar prin
distilare se obtine tuica si palinca.
Prunul se foloseste ca portaltoi pentru cais, piersic si migdal si este o specie
rustica. Lemnul de prun se foloseste in industria mobilei si la obtinerea carbunelui de
prun , care are o mare putere calorica. Prunul se cultiva pe cele mai grele terenuri si
asigura venituri importante celor din zonele de deal si munte unde nu se pot desfasura
alte activitati agricole.
Originea si aria de raspandire
Prunul are mai multe centre de origine si de aceea prunele obtinute in anumite
zone difera unele de altele.
Primul centru se origine este centrul euro-asiatic, care cupride cea mai mare parte
a Europei, coasta caucaziana a Marii Negre si Asia Mica. In ceste zone s-a format
corcodusul (Prunus cerasifera) si porumbarul (Prunus spinosa).
Al doi-lea centru de origine este centrul est-asiatic, care cuprinde China, Japonia,
Coreea). Aici s-au format specii caracteristice, care nu s-au raspandit in alte zone, datorita
sensibilitatii la frig.
Al trei-lea centru este cel nord-american unde s-a format prunul american (Prunus
americana) si prunul canadian (Prunus nigra).
Avand in vedere ca arealul de raspandire a corcodusului se suprapune foarte mult
cu arealul de raspandire a porumbarului se presupune ca actualul prun s-a format in urma
hibridarii naturale a celor doua specii.
Cea mai mare producatoare de prune este Europa, urmata de Asia, America de
Nord. America de Sud, Africa.
In tara noastra prunul se gaseste raspandit peste tot, dar se cultiva cu rezultate
foarte bune in zonele subcarpatice. Se poate cultiva de la campie pana la zona dealurilor
inalte.

7
Particularitati biologice ale prunului
Vigoarea prunului este data de soi, portaltoi si fertilitatea solului. Prunul altoit pe
portaltoi generativi (obtinuti din samburi) formeaza o coroana mare, iar altoit pe portaltoi
vegetativi (obtinuti din butasi) formeaza o coroana mai restransa.
Majoritatea radacinilor se gasesc in stratul de sol cuprins intre 15-60 cm si foarte
putine patrund la adancimi foarte mari.
Prunul se altoieste pe diferiti portaltoi, dar poate avea propriile radacini. Foarte
multe soiuri de prun formeaza din radacini drajoni. Acestia sunt identici cu planta mama
si pot fi folositi la inmultirea prunului. Si portaltoii obtinuti din butasi drajoneaza si de
aceea in primii ani de viata ai plantatiei se recomanda indepartarea drajonilor.
Prunul este o specie precoce, incepe sa produca la 2-3 ani din momentul plantarii.
Ramurile de rod sunt reprezentate de buchete de mai si ramuri mijlocii. Exista
soiuri de prun care fructifica preponderent pe buchete de mai (Stanley) si soiuri care
fructifica atat pe buchete cat si pe ramuri mijocii (Agen).
Dintr-un mugur florifer la prun se formeaza o inflorescenta cu 2-3 flori si foarte
rar se formeaza o singura floare. Fructul se numeste drupa si prezinta in interior un
sambure care este aderent la pulpa sau nu. Majoritatea soiurilor de prun au pulpa
neaderenta la sambure. Soiul Agen este un soi cu fructe foarte dulci cu pulpa aderenta la
sambure.
Coroana prunului este destul de ramificata daca in perioada de formare a
coroanelor se aplica lucrari care stimuleaza ramificarea. La soiul Stanley, desi este
relative viguros, coroana nu va avea un volum mare daca nu se aplica taieri in primii ani
de viata. Daca se instaleaza fructificarea pomul nu mai creste din cauza tendintei de a
forma foarte multe fructe. Pentru a mari volumul coroanei se recomanda aplicarea unor
taieri severe.
Prunul infloreste relativ tarziu, odata cu corcodusul, ciresul, visinul si nu este
afectat de temperaturile scazute. In procesul polenizarii prunul se comporta diferit. Exista
soiuri autofertile (Stanley), partial autofertile (Agen) si autosterile (Tuleu gras). Unele
soiuri au pollen, dar acesta nu este viabil si nu polenizeaza nici propriile flori, nici florile
altor soiuri. Aceste soiuri se numesc androsterile (Centenar).
In cazul in care 20 % din florile existente pe pom sunt fecundate prunul asigura o
productie foarte buna. In cazul cultivarii a 2-3 soiuri de prun in aceeasi parcela se asigura
un procent ridicat de flori fecundate.
Durata de exploatare a prunului este de 45-50 ani. Productia de prune la hectar
ajunge la 20-25 t.

Cerintele prunului fata de factorii de mediu

Cerinte fata de lumina. Prunul nu este foarte pretentious fata de lumina, dar
formeaza fructe de calitate cand pomul este bine expus la lumina. Poate valorifica
terenurile care nu beneficiaza de lumina directa toata ziua. In conditii de lumina
insuficienta nu se formeaza fructe de calitate. Acestea nu se coloreaza si nu acumuleaza
zaharuri si arome. Ramurile formate la lumina insuficienta se usuca. Cerintele reduse fata
de lumina permite indesirea prunului, dar acest lucru trebuie sa se faca cu atentie pentru a
se evita umbrirea reciproca. Coroana prunului se dezvolta destul de mult in timp si de
aceea trebuie lasat spatiu suficient pentru dezvoltare.

8
Cerinte fata de temperatura. Prunul este o specie putin exigenta fata de caldura.
Fructifica foarte bine in zone in care temperatura medie anuala este cuprinsa intre 8,5-
10oC. Exista si soiuri care se dezvolta in zone mai racoroase (Gras Romanesc).
Prunul are o plasticitate ecologica ridicata, astfel incat se dezvolta foarte bine si
in zone mai calde cu temperaturi medii anuale de 10-11oC (Stanley, Anna Spath).
Fata de temperaturile scazute din iarna este foarte rezistent, suporta temperaturi de
-38..-40oC. In stadiul de boboc floral suporta -5..-6 oC. Floarea deschisa suporta pentru
scurt timp temperaturi de pana la -3,2oC. Fructul abia legat poate fi afectat daca
temperatura scade la -2,2oC. Sunt situatii cand apar brume in timpul infloritului si daca
durata acestora este mai mare florile pot fi afectate intr-o masura mai mare sau mai mica.
De aceea se impun masuri de protectie a florilor prin metoda fumigatiei.
Cerinte fata de umiditate. Prunul nu este foarte pretentios fata de umiditate, dar el
creste foarte bine in zonele in care precipitatiile medii anuale sunt mai mari de 600 mm.
Fructifica si in zonele mai secetoase cu precipitatii anuale de 550 mm. Sub acest nivel al
precipitatiilor se impune aplicarea irigatului. In conditii de insuficienta a apei, cresterile
anuale sunt reduse, iar fructele raman mici, nu ajung la dimensiunile specifice soiului, iar
pulpa devine tare.
Cerinte fata de sol. Prunul are cerinte mici fata de textura si structura solului.
Creste bine pe aproape toate tipurile de sol din tara noastra. Cand volumul edafic util al
solului este redus sau materialul scheletic se afla la suprafata creste greu si realizeaza o
coroana redusa ca volum. Este singura specie pomicola care valorifica solurile cele mai
grele. Creste si pe terenurile inclinate situate la altitidini de 500 m. Valorifica terenurile
cu un continut de argila de pana la 50-55 %. Un astfel de teren se lucreaza foarte greu si
retine apa cu o forta destul de mare. Si terenurile usoare (nisipoase) pot fi valorificate de
prun, daca se aplica o tehnologie adecvata.
Fata de reactia solului este destul de tolerant, dezvoltandu-se intr-un interval
foarte mare al pH-ului. Fructifica corespunzator cand pH-ul este usor acid sau neutru,
valorile optime ale pH-ului fiind cuprinse intre 5,8 si 7,2. Faptul ca se intalneste si
fructifica foarte bine si in zona dobrogeana unde sunt terenuri alcaline, demonstreaza
toleranta ridicata a acestei specii fata de reactia solului. Rezultate bune s-au obtinut si pe
terenurile cu reactia solului de 8-8,3. Pe terenurile alcaline apare cloroza ferica, daca
continutul in calcar este mai mare de 10 % calcar activ.

Tehnologia de intretinere a plantatiei de prun

Prunul se cultiva pe terenuri foarte diferite din punct de vedere al fertilitatii,


altitudinii, expozitiei si de aceea tehnologia trebuie sa tina seama de toate aceste aspecte.
In prezent se infiinteaza plantatii clasice in zonele cu terenuri inclinate, plantatii intensive
si superintensive pe terenurile plane sau usor inclinate, care pot beneficia de o mecanizare
intensa a lucrarilor de exploatare. Pentru obtinerea de productii maxime an de an, pomii
au nevoie de lucrari de ingrijire, care trebuie aplicate la momentul potrivit.
Intretinerea solului din livada. Terenul din livada poate fi intretinut ca ogor lucrat
sau imburuienat. In zonele de campie terenul se mentine afanat prin lucrari de arat si
discuit. Inierbarea terenului se face in zonele inclinate si umede unde exista riscul apritiei
eroziunii de suprafata. Pe terenurile plane din zonele de campie, in plantatia de prun se

9
face o aratura in perioada de toamna la adancimea de 18-20 cm. Din primavara pana in
toamna terenul se lucreaza cu grapa cu discuri sau cu freza.
Terenul inierbat pe intreaga suprafata sau numai pe intervalul dintre randuri se
coseste repetat in timpul vegetatiei, iar iarba cosita ramane pe loc sau se poate strange in
jurul trunchiului pomilor formand un strat de mulci.
Ferilizarea prunului. Cu cat productia de prune este mai mare cu atat cantitatile
de substante nutritive extrase din sol sunt mai mari. Aplicarea ingrasamintelor trebuie sa
se faca in functie de fertilitatea naturala a solului, de reactia acestuia si continutul in
argila . Astfel, cercetarile au aratat ca pe terenurile acide, pentru o productie la potentialul
maxim al unei livezi sunt necesare 40 t gunoi de grajd aplicat odata la 2-3 ani, la care se
adauga anual 50 kg N substanta activa, 60 kg P substanta activa si 40 kg K substanta
activa. Pe terenurile acide nu se folosesc cantitati mari de ingrasaminte, deoarece acestea
au o reactie fiziologica acida si contribuie la acidifierea solului. In aceste conditii se
elibereaza in sol anumite elemente precum Al, Mn, s.a care devin toxice pentru sistemul
radicular. Pe masura ce reactia solului se apropie de valoarea neutra, creste si cantitatea
de ingrasaminte la hectar. In acest caz dozele de ingrasaminte recomandate se apropie de
120 kg N substanta active, 100 kg P substanta active si 80 kg K substanta active, daca
continutul in argila are valoarea de 45 %. Odata cu cresterea continutului in argila creste
si cantitatea de ingrasaminte aplicate.
Ingrasamintele greu solubile si cele organice se aplica toamna, pentru a avea timp
suficient sa migreze pana in primavara urmatoare la nivelul radacinilor active.
Ingrasamintele cu azot se aplica fractionat in 3 reprize. Toamna se aplica o treime din
doza anuala de azot pentru a asigura hranirea radacinilor. Imediat dupa inflorit se aplica a
doua treime din doza anuala de azot, iat in perioada cresterii intense a lastarilor se aplica
ultima parte din doza anuala de azot.
Irigarea plantatiei. In zonele cu precipitatii reduse se recomanda aplicarea a 2-3
udari cu norme de 350-400 m3/ha. Perioadele critice in care prunul necesita cantitati mai
mari de apa sunt in perioada infloritului sau imediat dupa inflorit, in perioada cresterii
fructelor in momentul in care samburele se intareste si atunci cand fructele intra in parga.
Apa trebuie asigurata constant pe parcursul perioadei de vegetatie pentru o buna
dezvoltare a fructelor. Uneori, daca alterneaza perioadele de seceta cu cele umede,
fructele cresc neuniform sau pot sa absoarba cantitati mari de apa intr-un interval scurt de
timp si sa crape, mai ales daca acest lucru se intampla in apropierea fazei de parga.
Aplicarea taierilor de fructificare. Daca la celelalte specii de pomi, taierile trebuie
aplicate obligatoriu in fiecare an, la specia prun taierile pot fi aplicate odata la 2-3 ani.
Dupa perioade de fructificare abundenta se aplica o taiere care presupune reintinerirea
coroanei. Cu aceasta ocazie se taie ramurile epuizate, se incadreaza pomul in forma de
coroana stabilita initial, iar semischeletul arcuit datorita greutatii fructelor se taie din zona
de curbura. Taierile la prun se pot face in perioada de repaus, sau in perioada de vegetatie,
daca recoltarea s-a facut devreme. Semischeletul prunului trebuie intinerit prin scurtarea
lungimii acestuia in functie de vigoare. Daca taierile nu sunt aplicate corect, in coroana
prunului apar ramuri lacome din lemnul gros. Aceste ramuri se mentin numai daca sunt
necesare, astfel trebuie indepartate de la punctul de insertie.
Protectia fructelor de atacul bolilor si daunatorilor. Spre deosebire de alte specii
pomicole prunul este atacat de putine boli si daunatori. Pentru prevenirea atacului de boli
si daunatori si pentru combaterea acestora se aplica tratamente chimice cu substante

10
specifice. Numarul de tratamente este considerabil mai redus fata de alte specii. O mare
atentie trebuie acordata combaterii viespei samburelui (Eurytoma ornata) si viespei
prunului (Haplocampa minuta). Dintre cele doua, viespea samburelui poate produce
pagube insemnate. Fructele se dezvolta normal, pana ajung la dimensiunea unei alune si
imediat dupa intarirea samburelui, fructele cad din pom. Pierderile de productie pot fi
foarte mari, ajungand uneori la 80 %.
Pentru a evita toate aceste aspecte se fac tratamente in perioada de repaus, la
inmugurit, imediat dupa scuturarea petalelor, atunci cand fructele au legat si periodic la
doua saptamani pana cand fructele au crescut si samburele s-a intarit. In functie de
conditiile climatice si de tipul bolilor si daunatorilor care pot sa apara, se aplica sau nu
tratamente fitosanitare.
Recoltarea fructelor. Prunele se recolteaza in functie de destinatie. Fructele
destinate consumului in stare proaspata se recolteaza la maturitatea de consum sau cu 2-3
zile inainte de aceasta. Recoltate prea devreme nu-si continua maturarea. In acest stadiu
prunele au ajuns la marimea specifica soiului, sunt coapte in procent de 80-90 %, au gust
caracteristic si pulpa ferma. Pentru valorificare in stare proaspata prunele se recolteaza cu
mare atentie, fara a rupe ramurile de rod si fara a sterge stratul de pruina de pe supafata
fructului. Stratul de pruina protejeaza fructul impotriva deshidratarii si creaza senzatia de
prospetime.
Fructele pentru marmelada, deshidratare si distilare se recolteaza tarziu, la
supracoacere, cand sunt foarte dulci si incep sa se deshidrateze. La supracoacere fructele
cad din pom si se recolteaza de pe sol. In acest sens, in Franta, in plantatiile de prun
destinate obtinerii fructelor pentru deshidratare (soiul Agen), in perioada de maturare a
fructelor se asterne pe sol, mecanizat, un strat de paie, gros de 2-3 cm, de pe care se
aduna fructele. In acest fel fructele nu vin in contact cu solul, nu se murdaresc si nu se
strivesc, iar zilnic o echipa de mucitori recolteaza fructele cazute, care sunt trimise catre
cuptoarele de deshidratare.

11