Sunteți pe pagina 1din 27

HIBRIDAREA LA LALEA

 Genul Tulipa, cunoscut sub denumirea


populară de lalea, face parte din familia
Liliaceae şi cuprinde aproximativ 100 de
specii bulboase, majoritatea fiind originare
din Asia Mică, iar celelalte din Asia Centrală şi
din regiunile muntoase ale Africii şi Europei.
Cea mai cunoscută şi, totodată, cea care
însumează cele mai multe soiuri, este Tulipa
gesneriana L., cultivată atât pentru decorul
parcurilor şi grădinilor, cât mai ales pentru
producerea florilor tăiate, în culturi forţate, şi
pentru comercializare ca plantă la ghiveci.
 Laleaua este o floare foarte
cunoscută, cultivată de foarte multă
vreme. Ea nu este, însă, originară din
Europa, ci din Orient, de unde s-a
răspândit, în mod natural, spre vest,
până spre Marea Neagră. Aici a fost
descoperită de turci, pentru care a
devenit un simbol al vieţii şi al
fertilităţii
 Laleaua s-a adaptat foarte bine climatului Ţărilor de Jos,
găsindu-şi aici o a doua patrie. Treptat, s-au format aici
zeci de mii de cultivaruri, ajungându-se la flori inedite
ca formă, vigoare, culoare sau parfum. Floarea devenise
foarte căutată de către nobilii europeni, prin urmare
comerţul cu lalele a început să se dezvolte din ce în ce
mai mult, ajungându-se, în anii 1634-1637, la ceea ce s-
a numit tulipomanie, o adevărată manie a lalelelor, când
bulbii se tranzacţionau pentru sume fabuloase. Se pare
că cea mai scumpă floare tranzacţionată în timpul
maniei lalelelor a fost Semper Augustus, cel mai rar
dintre toate soiurile de lalele, despre care se spunea că
este o minune în alb şi roşu, cea mai frumoasă creaţie a
lui Dumnezeu.
 Soiurile de lalele au fost grupate de prof. dr. Elena Şelaru
(2001) în următoarele grupe şi specii: soiuri cu florile
asemănătoare florilor de crin (Red Shine, cu flori roşii, West
Point, cu flori galbene, White Triumphator, cu flori albe); soiuri
cu petalele franjurate (Maya, cu flori galbene; Swan Wings, cu
flori albe); soiuri cu florile tip papagal (Texas Gold, cu flori
galbene, Fantasy, cu flori roz, Orange Favourite, cu flori oranj,
parfumate, Blue Parrot, cu flori bleu şi Black Parrot, cu flori
violet, aproape negre); soiuri cu florile tip Darwin (Demeter, cu
flori roşii-violet; Apeldoorn, cu flori roşii, Golden Apeldoorn, cu
flori galbene, Pink Supreme, cu flori roz, Gudoshnik, cu flori
galbene striate cu roşu, Queen of Night, cu flori violet, aproape
negre); soiuri cu florile tip Triumph (Paul Richter, cu flori roşii;
Kansas, cu flori albe); soiuri cu florile simple, timpurii (Bellona,
cu flori galbene, Princesse Irene, cu flori oranj, Van der Neer,
cu flori violet; soiuri cu florile duble timpurii (Carlton, cu flori
roşii, Orange Nassau, cu flori oranj, Peach Blossom, cu flori
roz); soiuri cu florile duble târzii (Bonanza, cu florile roşii pătate
cu galben) şi soiurile cu tulpinile pluriflore (Prestans Fusilier,
Toronto, cu flori oranj).
 Cele mai spectaculoase lalele negre sunt
reprezentate de soiurile Queen of Night,
Burgundy, de culoare mov-violet închis,
Black Parrot, Black Diamond, cu
exteriorul maro-roşiatic, având vârfurile
mai închise, iar interiorul mov şi Black
Hero, de o culoare maro-roşie.
Queen of night
 Laleaua este o plantă cu ţinută elegantă, cu tulpina înaltă de 20-70
cm, la cele mai multe soiuri. Frunzele sunt în număr de 2-6. Floarea
apare în vârful tulpinii, fiind asemănătoare unei cupe de forme
diferite, cu un colorit foarte variat: roşu, roz, galben, alb, portocaliu,
albastru, violet, crem, în nuanţe diferite, fie unicolore, fie bicolore
sau chiar pestriţe. În culturile de câmp, înfloreşte în lunile aprilie-
mai, dar în culturile forţate, înflorirea poate fi dirijată, cea mai
solicitată fiind perioada din timpul iernii, potrivit prof. dr. Florin
Toma, în volumul amintit anterior.
Bulbii destinaţi culturilor florifere din câmp se plantează toamna, în
lunile septembrie - octombrie. Laleaua este rezistentă la frig, pentru
înrădăcinarea bulbilor fiind nevoie ca aceştia să treacă printr-o
perioadă de temperaturi scăzute, de 4-5 grade Celsius, timp de cel
puţin 8-12 săptămâni. Limita maximă este de 13 grade Celsius,
temperatură peste care bulbii nu mai înrădăcinează. Temperatura
optimă pentru înflorire este de 14-16 grade Celsius, ceea ce explică
buna adaptare a acestor flori în Olanda, caracterizată de temperaturi
moderate şi umiditate relativă ridicată.
 Lalelele au nevoie de lumină, îndeosebi în
timpul creşterii şi colorării florilor, de apă, în
cantităţi moderate dar constant, şi de o
umiditate relativă ridicată. Florile se
recoltează atunci când bobocul este bine
colorat. În culturile de câmp, tulpinile florale
se recoltează, prin rupere sau tăiere,
dimineaţa, pe răcoare, înainte de răsăritul
soarelui, pentru că, la lumină şi căldură, se
deschid cupele florale. Bulbii se scot vara, se
dezinfectează cu soluţii speciale, se zvântă
bine şi se păstrează, apoi, în spaţii calde,
uscate şi bine aerisite, până în lunile
septembrie-octombrie, când se replantează.
Black Parrot
Black Hero
 In prezent exista sute de specii de lalele,
foarte mult sunt obtinute prin hibridare in
vederea obtinerii unor flori mai rezistente
sau a unor culori speciale. Nuantele
obtinute variaza de la alb, galben, roz, rosu
pana la negru.
 Cu toate că s-au făcut progrese mari în hibridarea
lalelei, iar culorile s-au apropiat foarte mult de negru,
acestea nu sunt, totuşi, un negru total, pentru că
această culoare nu va putea fi obţinută niciodată.
 Botaniștii au căutat să facă specii de lalele din ce în
ce mai spectaculoase, încrucișând prin hibridare
specii de lalele de culori diferite.
 În ultimele luni ale anului 1636 se
declanșează Tulipmania care ține până la începutul
anului 1637, răspândindu-se în acest timp pe întregul
teritoriul Olandei. Cu cât erau mai pestrițe, cu atât
prețul lalelelor era mai mare, iar ele erau mai căutate.
Piața bulbilor de lalelele a cunoscut noi comercianți, iar
în scurt timp majoritatea olandezilor începuse să facă
negustorie cu lalele. Chiar și oamenii simpli, mânați de
dorința de a se îmbogăți, au început să comercializeze.
 Prezenta markerilor AFLP a fost detectată la întreg genomul
lalelei şi la toate cele 12 grupuri de linkage. Studiul recent
efectuat de catre Jaap M.Van Tuyl şi Marjan G.M. van Creij a
demonstrat importanta markerilor AFLP în identificarea rapidă
a speciilor şi soiurilor de lalele, precum şi asocierea acestora
cu rezistenta la virusul TBV (Virusul mozaicului lalelelor),
demonstrată şi de Van Heusden şi colab. (2002). În viitor,
aplicatiile markerilor moleculari în vederea identificării
diferitelor caractere vor accelera procesul de hibridare la
genul Tulipa şi va determina o schimbare de esentă în
programele de ameliorare pentru că în locul selectiei
fenotipice pentru caracterul dorit se va face selectia genelor
care controlează respectivul caracter. Acest tip de selectie
permite identificarea genei importante urmărite încă fazele
timpurii de creştere a plantelor, fapt ce asigură eficientizarea
întregului program de ameliorare.
 Izolarea genelor de rezistentă a fost până
acum şi încă mai este o procedură dificilă şi
complicată, care implică clonarea bazată pe
cartografie sau strategii bazate pe transpozon
tagging. Poate fi posibil utilizarea similaritatii
genelor de rezistentă pentru identificarea de
noi gene de rezistentă prin utilizarea
primerilor PCR, care au fost astfel construiti
prin omologia secventelor ca şi model.
Hibridarea încrucişată a secventelor
cunoscute a genelor de rezistentă poate fi o
optiune.
 În viitor, aplicatiile markerilor moleculari în vederea
identificării diferitelor caractere vor accelera procesul de
hibridare la genul Tulipa şi va determina o schimbare de
esentă în programele de ameliorare pentru că în locul
selectiei fenotipice pentru caracterul dorit se va face selectia
genelor care controlează respectivul caracter. Tehnica AFLP
este foarte utilă în amprentarea genetică în special, în cazul
descendentilor unei combinatii hibride (segregating
populations) şi pentru diferentierea unei varietăti.Pentru
multe specii de plante markerii AFLP sunt utili în construirea
hărtilor genetice şi în cazul studiilor filogenetice, unde este
esential generarea unui mare număr de benzi ale
fragmentelor de retrictie facilitând detectia polimorfismelor. În
cazul genului Tulipa, o specie cu un genom mare ,rezultatele
obtinute demonstrează faptul că fondul de germoplasmă
apartinând speciilor de lalele studiate este extrem de
diferit,existând foarte multe fragmente polimorfe.
 Hibridarea artificială se realizează, în solar sau în seră pentru
a facilita toate operatiile tehnologice care trebuie parcurse
până la obtinerea semintei hibride. Alegerea genitorilor are o
importantă deosebită, având în vedere dificultătile pe care le
întâmpină uneori hibridarea interspecifică la genul Tulipa.
Rezistentă absolută (imunitate) la virusul mozaicului lalelelor
TBV (Tulip breaking virus) o au multe cultivaruri ale speciei T.
fosteriana cum sunt Cantata şi Princeps. Fondul genetic al
acestei specii este foarte bogat, speciile luate în cultură au
beneficiat şi beneficiază în continuare de atentia
amelioratorilor la crearea de noi soiuri, fapt ce rezultă într-o
largă diversitate, ajungându-se la flori cu calităti inedite ca
forma, vigoare, culoare, parfum Sortimentul comercial a fost
completat, pe lângă cultivarurile speciei T. gesneriana şi cu
Darwin hybrids care sunt în marea majoritate a lor triploizi,
deci imposibil de folosit la crearea de soiuri datorită sterilitătii
lor în generatia F1. Totuşi, între T. gesneriana şi celelalte
specii din aceeaşi sectie (Tulipa) s-a constatat compatibilitate.
 patibilitate. Soiuri noi pot fi obtinute şi prin inducerea mutatiilor. La
lalele apar mutatii spontane în mod frecvent. Variatiile mugurale
apar sub forma schimbării habitusului plantei, a mărimii şi culorii
florilor, a formei cupelor, multe dintre aceste mutatii au devenit
soiuri. Aşa de exemplu, numai la soiul Apeldoorn au apărut multe
mutatii valoroase devenite soiuri, ca: Golden Apeldoorn, Striped
Apeldoorn, Orange Apeldoorn, Beauty of Apeldoorn. În consecintă,
alegerea genitorilor se face în functie de obiectivul de ameliorare,
cel mai adesea rezistenta la boli, în special la TBV (tulip breaking
virus). Alegerea plantelor în cadrul genitorilor se face pe baza unor
criterii, respectiv: Tipicitatea de soi Starea de sănătate Vigoarea
plantelor. Castarea florilor la genitorul matern (emascularea) constă
în eliminarea elementelor sexuale mascule cu scopul de a se evita
polenizarea. Recoltarea polenului la genitorul patern se desfăşoară
în paralel cu castrarea florilor genitorului matern. Se aleg flori aflate
în stadiu de boboc avansat. Se detaşează anterele Se colectează
într-o cutie Petri Se etichetează Se păstrează în desicator 3-4 zile cu
capacul întredeschis până se eliberează polenul. Polenizarea
artificială constă în depunerea polenului recoltat de la florile
genitorului patern pe stigmatul florilor castrate existente genitorului
matern.
Golden Apeldoorn
 Polenizarea artificială constă în depunerea polenului recoltat
de la florile genitorului patern pe stigmatul florilor castrate
existente genitorului matern. Polenizarea artificială trebuie
executată în momentul în care atât polenul cât şi stigmatul au
ajuns la maturitatea fiziologică.Reuşita polenizării- prezenta
ovarului uşor bombat- se verifică după aproximativ 10 zile.
Etichetarea se efectuează imediat după polenizare, notându-
se combinatia hibridă, data polenizării, numele celui care a
realizat polenizarea. Recoltarea semintelor se va face toamna,
se vor semăna în ghivece în primii 2 –3 ani, apoi se vor
planta în câmpul de hibrizi. De mentionat este faptul că în
cazul acestei specii, semintele hibride parcurg o perioadă de
5 ani până la înflorire, iar pe parcursul acesteia trebuie avută
o grija permanentă, altfel multe dintre plante vor pieri. Astfel
că , noile tehnici folosind markeri moleculari sunt extrem de
utile pentru identificarea hibridului după o încrucişare,
preselectia realizându-se încă din stadii timpurii.
Beauty of Apeldoorn
 Marea majoritate a amelioratorilor s-au concentrat pe
crearea de soiuri în cadrul speciei T. gesneriana. Dar,
multe caracteristici pe care amelioratorul le doreşte
pentru un nou soi sau hibrid comercial nu pot fi
identificate în colectiile de soiuri şi cultivaruri ale speciei
cu care lucrează, şi deci, nu pot fi valorificate cu
ajutorul hibridărilor intraspecifice. În schimb, astfel de
caracteristici pot fi depistate la indivizi apartinând unei
specii înrudite. În astfel de cazuri, o modalitate de
incorporare a acestor caracteristici în noile soiuri o
constituie hibridarea interspecifică şi cea intergenerică.
Există, însă, unele particularităti ale hibridărilor
îndepărtate care se referă , în primul rând, la
dificultătile mari pe care le întâmpină, adesea, realizarea
unor astfel de hibridări , precum şi faptul că, de foarte
multe ori, hibrizii îndepărtati sunt partial sau total sterili.
T. gesneriana
 Din aceste considerente, una dintre cele mai importante
metode în ameliorarea lalelelor rămâne hibridarea
interspecifică, care exploatând variabilitatea genetică a
celorlalte specii a dus la îmbogătirea sortimentului
comercial şi obtinerea unor soiuri cu caractere dorite-
rezistentă la diverse boli. Rezistentă absolută
(imunitate) la virusul mozaicului lalelelor TBV (Tulip
breaking virus) o au multe cultivaruri ale speciei T.
fosteriana cum sunt Cantata şi Princeps. În urma
încrucişării dintre T. gesneriana şi T. fosteriana s-au
obtinut genotipuri care aveau o rezistentă ridicată la
TBV. Descendentii acestei încrucişări se numesc Darwin
hybrids, care în marea lor majoritate sunt triploizi şi
care în generatia F1 sunt sterili. Pe viitor, se speră ca
prin dublarea artificială a numărului de cromozomi
această problemă să-şi găsească rezolvarea.
Red Shine