Sunteți pe pagina 1din 56
IMPORTANŢA AMELIORĂRII PRUNULUI ŞI SORTIMENTUL ACTUAL CULTIVAT ÎN ROMÂNIA Având o mare plasticitate ecologică,
IMPORTANŢA AMELIORĂRII PRUNULUI ŞI
SORTIMENTUL ACTUAL CULTIVAT ÎN ROMÂNIA
Având o mare plasticitate ecologică, prunul se cultivă pe toate
continentele, pe o suprafaţă de peste 2 milioane ha. La nivel mondial,
ca producţie de fructe, prunele ocupă locul al 10-lea, după banane,
mere, portocale, mango, struguri, pere, ananas, piersici şi
mandarine
Din producţia mondială de prune, situată în jurul a 8 milioane de
tone anual, cea mai mare parte este obţinută în Asia (aproxi-mativ
50%), Europa (peste 35%), şi America de Nord (Cimpoieş, 2002).
Ţări mari producătoare de prune sunt China, SUA, Iugoslavia,
România, Germania, Spania, Franţa, Turciaetc.
În prezent, programele de ameliorare genetică a prunului din
România au obiective similare cu cele urmărite la nivel mondial,
fiind axate în principal pe crearea unor soiuri cu fructe de foarte
bună calitate, eventual destinate unui anumit mod de folosinţă,
sporirea capacităţii de adaptare ecologică a pomilor, creşterea
rezistenţei la boli şi dăunători etc. (Cociu şi colab., 1999).
ORIGINEA, DIVERSITATEA GENETICĂ ŞI SURSELE DE GENE PENTRU AMELIORARE Prunul face parte din familia Rosaceae,
ORIGINEA, DIVERSITATEA GENETICĂ ŞI SURSELE DE
GENE PENTRU AMELIORARE
Prunul face parte din familia Rosaceae, subfamilia Prunoideae,
genul Prunus, gen care cuprinde peste 35 de specii, dintre care doar
15 specii prezintă importanţă pentru ameliorare.
Cele mai importante specii din punct de vedere comercial sunt
clasificate (Ramming şi Cociu, 1990) în două grupe:
specii europene (dintre care cea mai importantă este Prunus
domestica) şi
Specii japoneze (Prunus salicina şi hibrizii acesteia).
Majoritatea dintre cele peste 2.000 de soiuri de prun aparţin
formelor europene. Unele specii prezintă interes deosebit pentru
pomicultură şi ameliorare, atât prin diversitatea formelor cultivate,
cât şi a celor spontane, care pot furniza surse utile de gene
necesarecreării de noi soiuri sau portaltoi.
Prunus domestica L. (prun domestic, de grădină, sau prun vânăt) este specia căreia-i aparţin majoritatea
Prunus domestica L. (prun domestic, de grădină,
sau prun vânăt)
este specia căreia-i aparţin majoritatea soiurilor cultivate.
Specia este răspândită, prin formele cultivate, din Caucaz până în
Peninsula Balcanică şi sudul Europei, dar creşte şi în stare
emisălbatică în Balcani şi ţările mediteraneene.
Soiurile acestei specii prezintă o mare diversitate în ceea ce priveşte
vigoarea şi longevitatea pomilor, calitatea fructelor, adaptabilitatea la
condiţiile de mediu.
Pomii au o înrădăcinare superficială, drajonează uşor, au talie
mijlocie, de 6-12 m înălţime.
Constituie o importantă sursă de gene pentru conţinutul bogat în
zahăr şi aroma plăcută a fructelor, înflorire târzie şi
productivitate mare, dar necesită ameliorare în direcţia sporirii
rezistenţei la ger şi boli, în special, virotice, micşorării sâmburelui
din fruct etc
Prunus insititia L. (goldan, scolduş, crihen) este considerată de unii botanişti ca o subspecie aparţinând
Prunus insititia L. (goldan, scolduş, crihen)
este considerată de unii botanişti ca o subspecie aparţinând P. domestica, cu
care îşi suprapune arealul de cultură, uneori extinzându-se mai mult spre
nord. Prezintă un polimorfism accentuat, pomii au o vigoare moderată,
ajungând la 5-7 m înălţime, sau având o creştere arbustoidă, de 3-6 m
înălţime.
Pomii sunt mai rustici, drajonează şi ramifică puternic, formând coroane
dese, globuloase şi sunt mai rezistenţi la gerşi mai toleranţi la Plum
pox decât cei din P. domestica.
Cuprinde trei varietăţi:
italica (în care sunt incluse soiurile „renclode”);
syriaca (în care intră „mirabelele”, în general cu prune galbene, sferice, cu
sâmbure detaşabil, bogate în zahăr);
nigra (în care intră prunul Saint Julien, folosit ca portaltoi).
Din această specie fac parte, în afară de soiurile “renclode”, şi unele soiuri
româneşti ca Scolduşul, Gras românesc ş.a., dar pe ansamblu se consideră
că soiurile insititia au fructe de o calitate mai slabă decât cele
domestica.
Prunus cerasifera Ehrh. (corcoduşul, mirobolanul) este o specie rustică, întâlnită din Caucaz până în centrul
Prunus cerasifera Ehrh. (corcoduşul, mirobolanul)
este o specie rustică, întâlnită din Caucaz până în centrul şi
vestul Europei. Are o mare densitate în Balcani şi în ţara
noastră, atât în cultură, cât şi în flora sălbatică. Răspândirea pe
care o are în ţara noastră se datorează marii sale capacităţi de
adaptare la condiţiile de mediu, suportând soluri variate, de la
cele calcaroase (alcaline), până la cele acide din zona
podişurilor levigare.
Se utilizează ca portaltoi pentru prun (dar şi pentru cais, piersic
şi migdal), în perdele de protecţie şi în parcuri, ca plantă
ornamentală, îndeosebi prin formele sale: Prunus pissardii,
Moserii, Blereana, Elegans.
Poate fi utilizată în ameliorare ca donatoare a unor
caracteristici importante, cum sunt: înflorirea timpurie, coacere
timpurie, fructificare abundentă, rezistenţa la secetă şi ger.
Prunus spinosa L. (porumbarul) este o specie răspândită în flora spontană din Europa, Asia şi
Prunus spinosa L. (porumbarul)
este o specie răspândită în flora spontană din Europa, Asia şi Africa
de Nord, crescând sub formă de arbust sau arbustoid, cu înălţimea de
3-4 m, sau tufă pitică de 0,3-0,8 m (în zona de stepă), cu mare putere
de drajonare.
Fructele porumbarului sunt mărunte (au o greutate de aproximativ 1
g), sferice, astringente, cu pulpa aderentă la sâmbure, dar există şi
unele varietăţi (macrocarpa) sau selecţii cu fructe mai mari, unele
cultivate, cum sunt „buburuzele” sau „nemţeştile” din Transilvania.
Este o specie polimorfă, cuprinzând forme cu o rezistenţă foarte bună
la ger şi secetă, caracteristici pentru care poate fi utilizată în lucrările
de ameliorare.
Se foloseşte şi ca portaltoi, precum, şi ca plantă ornamentală (în
parcuri este reprezentată de varietatea flora plena).
Prunus salicina Lindl. (prunul chinezesc) creşte în stare spontană în nordul Chinei, iar în cultură
Prunus salicina Lindl. (prunul chinezesc)
creşte în stare spontană în nordul Chinei, iar în cultură este
răspândită în Asia de Sud, Japonia, SUA, Europa
Occidentală.
Cuprinde soiuri destul de productive, de bună calitate şi
rezistente la unele boli (mai puţin la monolioză),
constituind o sursă potenţială de gene şi pentru culoarea,
mărimea şi consistenţa fructelor, rezistenţa fructelor la
transport, manipulare şi păstrare.
Prezintă însă dezavantajul unei înfloriri foarte timpurii şi a
fructelor cu pulpa aderentă la sâmbure, iar în condiţiile din
ţara noastră degeră iarna şi are o longevitate foarte scurtă
Prunus ussuriensis Kov. et Kost. (prunul de Ussuria) este răspândit în Orientul Îndepărtat şi în
Prunus ussuriensis Kov. et Kost. (prunul de
Ussuria)
este răspândit în Orientul Îndepărtat şi în Siberia, unele
forme având o rezistenţă foarte bună la ger. Se
încrucişează foarte uşor cu soiurile americane şi japoneze,
precum şi cu hibrizii acestora.
Pomii intră devreme pe rod, au o productivitate ridicată,
înflorirea timpurie, fructe mărunte, galbene, cu pulpa
aderentă la sâmbure, bogate în zahăr şi aromate. Îşi
transmite cu destulă fidelitate caracteristicile la înmulţirea
prin seminţe. Este o sursă de gene importantă pentru
ameliorare, în special datorită rezistenţei la frig, dar şi
pentru celelalte însuşiri prezentate.
Prunus americana Marsh. (prunul american) se cultivă pe continentul nord-american, unde se întâlneşte şi în
Prunus americana Marsh. (prunul american)
se cultivă pe continentul nord-american, unde se întâlneşte şi în
stare sălbatică, sub forma unor pomi de până la 10 m înălţime, cu
coroană răsfirată, adesea plân-gătoare. În SUA se cultivă foarte multe
soiuri aparţinând acestei specii, cu toate că fructele sunt de calitate
inferioară (astringente, cu pulpa aderentă la sâmbure), comparativ cu
cele aparţinând soiurilor domestica.
Prezintă o importanţă deosebită pentru ameliorare datorită
următoarelor particularităţi:
are o înflorire tardivă, este rezistent la ger, suportă solurile calca-
roase, este foarte productiv.
Se încrucişează uşor cu P. salicina, precum şi cu alte specii, dând
naştere unor descendenţe destul de bune;
se poate folosi şi în crearea unor soiuri de portaltoi.
Prunus nigra Ait. (prunul canadian) este răspândit în flora spontană din Canada, sub forma unor
Prunus nigra Ait. (prunul canadian)
este răspândit în flora spontană din Canada, sub forma
unor pomi de talie mijlocie, cu coroană piramidală, care
fructifică abundent, formează fructe variate ca mărime şi
culoare, dulci şi cu pulpa aderentă la sâmbure.
Constituie o sursă de gene deosebit de utilă pentru
ameliorare, îndeosebi datorită rezistenţei foarte bune la ger
şi înfloririi tardive.
Centre de origine ale prunului Se consideră că, la nivelul globului pământesc, există trei centre
Centre de origine ale prunului
Se consideră că, la nivelul globului pământesc, există trei centre de
origine ale prunului, în care îşi au originea diferitele specii ale
genului Prunus (Vavilov, 1937, citat de Ardelean, 1986):
- Centrul euro-asiatic, din care sunt originare speciile Prunus
domestica, P. insititia şi P. cerasifera. Tot din acest centru provine
specia P. spinosa, de la care s-au găsit sâmburi în locuinţele lacustre
din Elveţia. Întrucât speciile P. cerasifera şi P. spinosa cresc
împreună în pădurile caucaziene, s-a emis ipoteza că prin
încrucişarea lor s-a obţinut un hibrid natural, care ulterior a suferit o
dublare a numărului de cromozomi, rezultând specia P. domestica.
- Centrul est-asiatic, în care s-au format speciile P. ussuriensis, P.
salicina şi P. simonii.
- Centrul nord-american, în care îşi au originea speciile P. ameri-
cana, P. nigra, P. hortulana, P. munsoniana şi altele.
PARTICULARITĂŢILE CITOGENETICE ŞI BIOLOGICE ALE PRUNULUI Numărul cromozomal de bază, la speciilor genului Prunus,
PARTICULARITĂŢILE CITOGENETICE ŞI
BIOLOGICE ALE PRUNULUI
Numărul cromozomal de bază, la speciilor genului Prunus, este x = 8,
iar dintre speciile importante pentru cultură şi ameliorare, P. domestica şi P.
insititia sunt hexaploide (2n = 6x = 48), P. spinosa este tetraploidă (2n = 4x
= 32), iar restul sunt diploide (2n = 2x = 16).
Nu toţi botaniştii sunt de acord că P. domestica s-a format prin
încrucişarea speciilor P. cerasifera (2n = 2x = 16) şi P. spinosa (2n = 4x =
32), ca hibrid natural care, prin dublarea numărului de cromozomi a dat
naştere speciei P. domestica, alopoliploidă (Salesses, 1979, citat de Cociu şi
colab., 1997).
Hibridările între genitori cu acelaşi număr de cromozomi (indiferent dacă
sunt intraspecifice sau interspecifice) se pot realiza uşor, fără probleme,
rezultând descendenţi viabili şi fertili. Chiar şi la încrucişarea unor genitori
cu grade diferite de ploidie se pot obţine fructe, însă, de multe ori, acestea
nu conţin sâmburi, sau sâmburii care se formează nu conţin embrioni
viabili.
Comportarea la polenizare În ceea ce priveşte tipul de polenizare preferat, prunul este o plantă
Comportarea la polenizare
În ceea ce priveşte tipul de polenizare preferat, prunul este
o plantă alogamă, polenizarea străină având loc, în mod
preponderent, entomofil, prin intermediul albinelor,
bondarilor şi altor insecte. În foarte puţine cazuri,
polenizarea încrucişată poate avea loc prin intermediul
vântului (anemofil).
Spre deosebire de măr şi păr, la care majoritatea
covârşitoare a soiurilor sunt autosterile, la prun există, în
afara soiurilor autosterile, şi soiuri parţial sau total
autofertile
Printre soiurile autosterile(autoincompatibile) se pot enumera: Renclod Althan (sinonim cu Reine Claude d’Althan,
Printre soiurile autosterile(autoincompatibile) se pot
enumera: Renclod Althan (sinonim cu Reine Claude d’Althan,
Renclod Conducta), Renclod transparent, Renclodviolet, Grand
Duke, Lincoln, Nectarina roşie (Pêche), Montfort etc.
Autosterilitatea nu se manifestă numai în cadrul unor soiuri de prun;
speciile Prunus salicina, P. cerasifera, P. americana, P. nigra au un
grad ridicat de autoincompatibilitate.
La unele soiuri, autosterilitatea este datorată, de fapt, androsterilităţii
citoplasmatice sau genice.
De soiurile androsterile, cum este Tuleu gras şi cele care au ca
părinte acest soi (ex. Tuleu dulce, Tuleu timpuriu, Centenar,
Dâmboviţa, Superb, Ialomiţa, Minerva etc.), trebuie să se ţină seama
la înfiinţarea plantaţiilor, întrucât acestea nu produc polen şi
prin urmare nu sunt soiuri polenizatoare.
În lucrările de ameliorare, la soiurile autosterile şi androsterile,
folosite ca genitori materni în hibridările artificiale, nu se
efectuează castrarea. Evident, soiurile androsterile nu pot fi utilizate
în hibridările dirijate, decât în calitate de genitori materni.
Soiuri considerate autofertile sunt: Anna Späth, Agen, Stanley, Vinete româneşti, Renclodverde, Belle de Louvain,
Soiuri considerate autofertile sunt: Anna Späth, Agen, Stanley,
Vinete româneşti, Renclodverde, Belle de Louvain, Sugar, Vinete
de Italia, Gras românesc, Gras ameliorat, Jefferson, Ontario,
Record ş.a., toate fiind capabile să rodească mulţumitor prin
polenizarea cu polen propriu (Cociu şi colab., 1997). Totuşi, prin
autofecundare naturală, proporţia fructelor legate este sub 10% (în
condiţiile în care premizele unei producţii ridicate sunt date de o
fecundare şi legare naturală a 20% din flori), căderea fiziologică
intensă, iar recolta de fructe este mai mică de aproximativ patru ori
decât cea obţinută prin polenizare străină.
Soiuri parţial autofertile sunt: Silvia, Early Rivers (Rivers
timpuriu), Wilhelmina Späth ş.a.
Cei mai buni polenizatori, pentru majoritatea soiurilorde prun
din ţara noastră s-au dovedit: Anna Späth, Stanley, Mirabelle de
Nancy, Agen 707 şi Blue Free, Anna Späth, Valor, Gras ameliorat,
Iroquois, Rivers timpuriu, Ruth Gerstetter(Regina precoce),
Stanley, Pêche, Blue Free iar Silvia, Renclod Althan, Grand
Prize,Vision sunt rele polenizatoare.
OBIECTIVELE AMELIORĂRII PRUNULUI Productivitatea Vigoarea, tipul de creştere şi fructificarea pomilor Spre
OBIECTIVELE AMELIORĂRII PRUNULUI
Productivitatea
Vigoarea, tipul de creştere şi fructificarea pomilor
Spre deosebire de alte specii, la prun nu există surse de gene pentru vigoare
de creştere foarte mică sau de tip „dwarf” (Drăgoi, 2000). La soiurile
speciei P. domestica, creşterea viguroasă, compactînaltă, pare să fie
dominantă faţă de creşterea slabă, cu ramificare laxă
Ca surse de gene ce pot fi utilizate în lucrările de ameliorare pentru
obţinerea unor genotipuri adecvate livezilor de mare densitate (cu pomi cu
talie redusă) pot fi menţionate: Biontec, Marrymather, Stanley, Blue Bell,
Valor, Ruth Gerstetter, Gilbert, Precoce d’Ersinger, California Blue,
Edwards, Silvia, Diana
În privinţa tipului de fructificare, la prun domină caracterul spur sau
semispur, astfel că, în hibridările artificiale, pot fi utilizaţi genitori care au
încorporată această însuşire: Tuleu timpuriu, Pêche, Ruth Gerstetter,
Agen, Blue Bell, Hackmann, Yakima, Balada, Blue Free, Silvia, Rivers
timpuriu, Centenar, Minerva, Carpatin, Pescăruş etc.
Precocitatea intrării pe rod este o însuşire controlată poligenic, în ereditatea căreia efectele de aditivitate
Precocitatea intrării pe rod
este o însuşire controlată poligenic, în ereditatea căreia
efectele de aditivitate au rolul cel mai important.
Genitori recomandaţi în lucrările de ameliorare a
prunului, pentru o intrare pe rod timpurie a
descendenţilor hibrizi, sunt soiurile canadiene Opata,
Sapa şi Okio, care fructifică încă din anul doi de la
plantare precum şi alte soiuri care fructifică devreme, cum
sunt Stanley, Tuleu gras, Vision, Minerva, Silvia,
Piteştean, Centenar etc
Mărimea fructelor determinism poligenic - datorită efectelor de aditivitate descendenţii unei încrucişări au
Mărimea fructelor
determinism poligenic - datorită efectelor de aditivitate
descendenţii unei încrucişări au fructe cu o mărime medie
apropiată mediei celor doi genitori. Prin urmare, pentru a
obţine hibrizi F1 cu fructe mari, genitorii trebuie, la rândul lor,
să aibă fructe de dimensiuni mari; şi la prun, însă, când
genitorii au fructe mari, spre limita extremă, mărimea medie a
fructelor la hibrizi va fi mai mică decât cea a părinţilor
La prunul domestic, fructele mari sunt absolut necesare, cu
atât mai mult cu cât majoritatea soiurilor cu calităţi gustative
superioare (grupul „vinetelor”) au fructe de dimensiuni mici.
Pe piaţa mondială, indiferent dacă prunele sunt destinate consumului în stare proaspătă sau deshidratării, sunt
Pe piaţa mondială, indiferent dacă prunele sunt destinate
consumului în stare proaspătă sau deshidratării, sunt
preferate soiurile cu fructe mari, de peste 40 g (Cociu,
1990), iar în comerţul cu fructe proaspete, sunt solicitate
prune mari, cu o greutate minimă de 50-60 g (Cociu şi
colab., 1997).
Genitori recomandaţi pentru obţinerea unor soiuri
noi, cu fructe mari, sunt: Record (cu o greutate medie a
fructelor de 75 g – după Cociu şi colab., 1997), Grand
Duke, Reine Claude Violette, Pêche, Blue Free,
California Blue, President, Ontario, Empress, Vision,
Giant, Yakima, Oneida, Dâmboviţa, Vâlcean ş.a.
Autofertilitatea este o însuşire avantajoasă la prun, prin care se pot asigura recolte corespunzătoare, chiar
Autofertilitatea
este o însuşire avantajoasă la prun, prin care se pot asigura recolte corespunzătoare,
chiar şi în condiţiile unor primăveri în care polenizarea străină este deficitară (când
condiţiile climatice din timpul înfloritului sunt nefavorabile zborului insectelor,
datorită ploilor, frigului, vântului).
Ca surse de gene pentru autofertilitate se pot folosi soiurile Stanley, Gras
românesc, Gras ameliorat, Anna Späth, Belle de Louvain, Jefferson, Ontario,
Record etc.
În afara acestor elemente de productivitate, recolta de fructe la prun este influenţată
de mulţi alţi factori, printre care: intensitatea înfloritului, fertilitatea naturală,
intensitatea căderii fiziologice a fructelor, numărul de fructe pe pom, lipsa
alternanţei de rodire, comportarea pomilor la atacul de boli şi dăunători etc., la care
se adaugă condiţiile de mediu şi cultură.
La 370 genotipuri de prun, Drăgoi (2000) a identificat existenţa unor corelaţii
pozitive strânse între producţia de fructe şi diferite elemente de productivitate,
printre care fructificarea de tip spur şi autofertilitate.
Soiurile foarte productive conferă şi genele necesare pentru crearea unor noi
cultivaruri, cu o productivitate ridicată, la prun
Calitatea Forma fructeloreste un element de calitate carecontribuiela aspectul comercial al prunelor. Întrucât
Calitatea
Forma fructeloreste un element de calitate carecontribuiela
aspectul comercial al prunelor.
Întrucât consumatorii preferă fructele cu forme regulate, în procesul de
selecţie sunt eliminaţi hibrizii cu fructe diforme, sau cu abateri evidente
de la formele obişnuite.
La specia Prunus domestica, forma ovală (elipsoidală) a fructului este
dominantă asupra formei rotunde, în timp ce la specia P. salicina forma
fructului are o ereditate poligenică, fără se existe dominanţă pentru forma
rotundă sau ovată (Weinberger, 1975).
Dintre peste 350 de genotipuri studiate în Colecţia Naţională de Soiuri de la
ICDP Piteşti- Mărăcineni, 37,0% au avut fructe sferoidale, 27,6%
elipsoidale, 20,8% ovoidale, iar 14,6% elipsoidal-alungite. Genotipurile
considerate optime pentru fructe regulate (de formă elipsoidală, ovoidală,
sau sferoidală), recomandate ca potenţiale surse de gene pentru caracter, au
fost: Centenar, Silvia, Anna Späth, Tuleu timpuriu, Grase de Becs, Kirke,
Blue Free, Alina (Drăgoi, 2000).
Culoarea epicarpului contribuie în mod hotărâtor la aspectul comercial al prunelor şi, ca atare, reprezintă
Culoarea epicarpului contribuie în mod hotărâtor la aspectul
comercial al prunelor şi, ca atare, reprezintă un element de calitate
foarte important pentru valorificarea fructelor în stare proaspătă.
Culorile preferate de către consumatori la prune sunt verde (cu
intensităţi şi nuanţe diferite) şi albastru (îndeosebi, albastru
ultramarin). Dacă ultima culoare este preferată în majoritatea ţărilor,
culoarea verde (ex. Reine Claude Vert) este acceptată cu plăcere de
consumatorii din Franţa şi Germania (Cociu şi colab., 1999).
Culoarea pieliţei se manifestă ca un caracter cu un determinism
genetic simplu. La speciile P. domestica şi P. salicina, culoarea
pieliţei este determinată de o serie alelică, în care alela pentru
culoarea galbenă este recesivă faţă de alelele pentru culorile
albastru închis, roşu, sau purpuriu;
La aceeaşi specie, culoarea roşie a pulpei este monogenic dominantă
asupra celei de culoare galbenă (Weinberger, 1975). Stratul de pruină
de pe prune completează armonios aspectul comercial al fructelor
destinate valorificării în stare proaspătă, însă informaţiile privind
ereditatea caracterului sunt sumare.
Fermitatea pulpei este un element de calitate necesar soiurilor de masă, pentru a conferi fructelor
Fermitatea pulpei este un element de calitate necesar soiurilor
de masă, pentru a conferi fructelor o rezistenţă corespunzătoare
la recoltare, transport, manipulare, păstrare.
Este foarte probabil că fermitatea pulpei este un caracter cu
un determinism poligenic, ca genitori pentru pulpa
fermă, care să aibă asociate şi alte particularităţi calitative
valoroase, putând fi folosite soiurile Grand Duke, Blue Bell,
Blue Free, President, Renclod de Caransebeş, R. C. Althan,
California Blue, Montfort, Vinete româneşti, Alina, Tita,
Flora etc. (Cociu şi colab., 1999; Drăgoi, 2000).
Detaşarea uşoară a sâmburelui de pulpă este o cerinţă impor-tantă pe care trebuie să o
Detaşarea uşoară a sâmburelui de pulpă este o cerinţă impor-tantă
pe care trebuie să o îndeplinească, în mod deosebit, soiurile destinate
consumului în stare proaspătă.
Pulpa aderentă la sâmbure apare ca un caracter recesiv faţă de pulpa
neaderentă, ceea ce uşurează munca amelioratorilor pentru
obţinerea unorsoiuri noi, cu sâmbure detaşabil (Ardelean, 1986).
Prin încrucişarea unor soiuri cu pulpă neaderentă la sâmbure, se pot
obţine hibrizi care să fie în totalitate cu sâmbure detaşabil, sau hibrizi
care în proporţie de 42% să aibă fructe cu pulpă aderentă, ceea ce
ilustrează influenţa genitorilor (şi structura lor genetică) asupra
transmiterii caracterului la descendenţi.
Prin autopolenizarea soiului Gras românesc, cu sâmbure
nedetaşabil, a fost obţinut soiul Gras ameliorat, cu sâmbure
detaşabil (Cociu şi colab., 1997).
Mărimea sâmburelui este un caracter care influenţează atât calitatea fructelor, cât şi productivitatea, la noile
Mărimea sâmburelui este un caracter care influenţează atât calitatea
fructelor, cât şi productivitatea, la noile soiuri urmărindu-se ca
sâmburele să aibă o pondere cât mai mică în fruct.
Se consideră că determinismul genetic al mărimii sâmburelui este
poligenic, efectele care se manifestă în ereditatea caracterului fiind
aproape în întregime de natură aditivă (Weinberger, 1975).
Unele soiuri au un procent foarte mic de sâmbure în fruct, astfel
încât ele pot fi utilizateca genitori pentru ameliorarea
caracterului. La soiurile Renclod Althan, Blue Free, Diana,
Ialomiţa, Obilnaia, Agen ş.a., proporţia sâmburelui în fruct poate fi
sub 3% din greutatea totală a fructului, iar la soiul Gras ameliorat
ponderea greutăţii sâmburelui în fruct este de doar 2,7% (Cociu şi
colab., 1997, 1999).
Gustul fructelor prezintă o amplă variabilitate în cadrul soiurilor, diferenţele dintre cultivaruri fiind accentuate
Gustul fructelor prezintă o amplă variabilitate în cadrul
soiurilor, diferenţele dintre cultivaruri fiind accentuate şi
de originea lor.
Un gust foarte bun, exprimat prin fructe în care şi
raportul dintre principalele componenete (zahăr,
aciditate, substanţe tanante) este echilibrat, au soiurile
provenite din P. domestica şi P. insititia, printre care:
Tuleu gras, Tuleu timpuriu, Centenar, Alina, Tita,
Balada, Flora, R. C. Althan, Tămâioasă de Bistriţa,
Busuioace de Geoagiu (Cociu şi colab., 1999).
Conţinutul fructelor în substanţe utile influenţează foarte mult valoarea nutritivă a prunelor şi determină în
Conţinutul fructelor în substanţe utile influenţează foarte mult valoarea
nutritivă a prunelor şi determină în mod hotărâtor gustul acestora.
Atât soiurile de masă, cât în special cele pentru industrializare trebuie să
aibă fructe bogate în zahăr şi aciditate, cu un minimum de 1,5 % aciditate şi
peste 8,5 - 9,0 % zahăr. Acest deziderat se poate realiza prin lucrările de
ameliorare, întrucât ambele caractere sunt determinate poli-genic şi se
moştenesc independent.
Fructe cu un conţinut ridicat în substanţă uscată (prin urmare şi în zahăr) au
soiurile Imperial Epineus (28%), Agen (25%), Sugar, Hackmann, Stanley,
Balada, Mirabelle Nancy. Un conţinut ridicat în zahăr au şi soiurile
President, R. C. Althan, Gras românesc, Gras ameliorat, Vinete româneşti,
President, Montfort, Valor, Penny Gley ş.a. care se pot folosi ca genitori în
hibridări artificiale.
Ca surse de gene pentru conţinutul ridicat al fructelor în vitamina C, se
pot folosi soiurile Ialomiţa, Stanley, Sarmatic, Dâmboviţa, Vinete de
Italia, Grase româneşti, Gras ameliorat, acestea având între 14-18 mg
vitamina C (Cociu şi colab., 1999).
Aroma este o componentă a calităţii fructelor bine exprimată la soiuri
precum Vinete româneşti, Agen, Tămâioasă de Bistriţa, Busuioace de
Geoagiu care pot fi utilizate ca genitori pentru obţinerea unor descendenţi
cu fructe de foarte bună calitate, cu o aromă plăcută, armonioasă.
Epoca de coacere a fructelor La soiurile aparţinând speciei P. domestica, de climat temperat, epoca
Epoca de coacere a fructelor
La soiurile aparţinând speciei P. domestica, de climat temperat, epoca de maturare a
fructelor începe după 15 iunie şi durează până la 1-15 octombrie. Pentru creşterea
amplitudinii epocii de maturare a fructelor la aceste soiuri, se poate acţiona în direcţia
precocităţii şi tardivităţii coacerii, sortimentul actual din ţara noastră necesitând completare
îndeosebi cu soiuri timpurii, dar sunt necesare şi soiuri cu coacere târzie, cu fructe bogate
în zahăr şi acid ascorbic, pretabile la industrializare (Cociu şi colab., 1999).
Transmiterea caracterului în descendenţă se face după modelul cantitativ, descendenţii
prezentând o epocă de coacere foarte apropiată de media celor doi genitori.
Dacă se încrucişează două soiuri cu coacere timpurie, majoritatea hibrizilorobţinuţi
voravea aceeaşi epoca de coacere a fructelor; în descendenţa unor genitori tardivi, vor
predomina hibrizii cu coacere târzie. La încrucişarea unor genitori cu epoci diferite de
maturare a fructelor, marea majoritate a descendenţilorvoravea epoca de coacere
intermediară formelor parentale. Deşi efectele aditive predomină în transmiterea şi fixarea
caracterului, la hibrizii F1 se vor întâlni şi indivizi cu o coacere a fructelor mai precoce sau
mai tardivă decât a celor doi părinţi, datorită transgresiunilor.
Soiurile Rivers timpuriu, Ruth Gerstetter, Diana, Precoce Ersinger, Tuleu timpuriu,
Reine Claude d’Althan transmit însuşirea de timpurietate descendenţilor F1, de aceea
sunt genitori recomandaţi pentru o coacere timpurie.
Pentru obţinerea unor hibrizi cu coacere târzie şi cu fructe bogate în zahăr şi vitamina C,
pot fi utilizate ca genitori soiurile Gras românesc, Gras ameliorat, Anna Späth, Vinete
româneşti, Vinete de Italia, Valor, President, Grand Duke, Blue Bell, Blue Free, Valor,
Pozegaça, Iroquois.
Rezistenţa la ger Rezistenţa la ger a soiurilor de prun este în concordanţă cu originea
Rezistenţa la ger
Rezistenţa la ger a soiurilor de prun este în concordanţă cu originea lor
(speciile din care au luat naştere) şi cu locul în care s-au format
(condiţiile ecologiceîn care au fost create şi adaptate).
Soiurile formate în vestul Europei prezintă o rezistenţă slabă sau mijlocie
(Vânăt de Italia, Agen, Reine Claude Verte), în timp ce unele formate în
nordul Chinei sau Americii sunt foarte rezistente (ex. Sapa, Opata,
Waneta, Pembino).
Soiurile formate în condiţiile din ţara noastră (ex. Tuleu gras, Gras
românesc) au o rezistenţă destul de ridicată la gerurile din timpul iernii şi
sunt adaptate şi la schimbările de temperatură care pot surveni pe
parcursul unor ierni (Botu, 1994).
Determinismul genetic al rezistenţei prunului la ger este de tip poligenic,
astfel că, prin încrucişarea a doi genitori cu o bună rezistenţă la ger, se vor
obţine descendenţi care vor avea o comportare la ger similară părinţilor.
Speciile P. americana şi P. nigra sunt considerate buni genitori pentru
rezistenţa la ger, dintre acestea, P. nigra transmiţând o mai ridicată
rezistenţă descendenţilor
O foarte ridicată rezistenţă la temperaturi scăzute se întâlneşte în unele forme ale speciei P.
O foarte ridicată rezistenţă la temperaturi scăzute se întâlneşte
în unele forme ale speciei P. ussuriensis. Utilizarea acesteia în
lucrările de ameliorare este limitată de înflorirea ei foarte
timpurie, particularitate pe care o transmite în descendenţă,
astfel că la descendenţi apare riscul expunerii florilor la
acţiunea gerurilor târzii de primăvară.
Dintre soiurile europene care prezintă o bună rezistenţă la ger
şi pot fi utilizate ca surse de gene sunt menţionate: Bonne de
Bry, Maler, Mount Royal, Pozegaça, Early Rivers Prolific,
Stanley, Tuna; soiul japonez Shiro ş.a. (Ramming şi Cociu,
1990).
Datorită faptului că prunul înfloreşte devreme (după migdal şi cais, dar înaintea piersicului), se urmăreşte
Datorită faptului că prunul înfloreşte devreme (după migdal şi cais, dar
înaintea piersicului), se
urmăreşte şi rezistenţa la temperaturi negative a mugurilor porniţi în
vegetaţie şi a florilor. În acest sens, rezistenţa florilor la îngheţurile târzii de
primăvară poate fi asigurată şi prin înflorirea târzie a pomilor.
Soirile cu înflorire tardivă au avantajul că sunt mai puţin expuse riscurilor
date de temperaturile negative care pot surveni primăvara târziu şi pot afecta
florile, cauzând prejudicii asupra recoltei de fructe.
Dintre soiurile cu înflorire târzie care transmit descendenţilor această
însuşire, prin urmare sunt recomandate ca genitori pentru rezistenţa pasivă
la frig, pot fi menţionate: Vinete româneşti, Tămâioase de Bistriţa, Belle de
Louvain, Albe de Tismana, Busuioace de Geoagiu, Tomnatice, Renclod
de Caransebeş, Hackmann, Belle de Liége, Anna Späth, Dâmboviţa,
Belle de September, Jefferson, Pozegaça, Merton etc. (Cociu şi colab.,
1999).
Rezistenţa la boli şi dăunători În prezent, printre cele mai importante obiective de ameliorare la
Rezistenţa la boli şi dăunători
În prezent, printre cele mai importante obiective de ameliorare
la prun se situează rezistenţa la Plum pox (boală numită
vărsatul prunului, PPV – Plum Pox Virus, sau Sharka).
Virusul Plum pox s-a răspândit cu o amploare foarte mare în
întreaga lume, iar efectele pe care le are atacul de Plum pox
sunt foarte grave: deformarea grăunciorilor de polen şi
scăderea puterii lor de germinare, deformarea organelor florale,
reducerea producţiei şi a mărimii fructelor, deprecierea
însuşirilor gustative şi tehnologice ale fructelor, debilitarea
generală a pomilor şi, în final, moartea pomilor
Se consideră că în cadrul speciei Prunus domestica nu există soiuri rezistente la Sharka, marea
Se consideră că în cadrul speciei Prunus domestica nu există soiuri
rezistente la Sharka, marea majoritate a soiurilor fiind complet lipsite
de rezistenţă.
S-au înregistrat diferenţe mari în ceea ce priveşte comportarea
soiurilor la atacul de Plum pox, constatându-se că, în general,
soiurile cu maturare timpurie sunt mai puţin atacatedecât
cele tardive, cele cu pieliţa verde sunt mai puţin atacate
decâtcele cu pieliţa vânătă, iar cele cu un număr mai mare de
plastide şi mitocondrii în frunze, cum sunt Gras românesc şi Anna
Späth, sunt mai puţin atacate decât cele cu un număr redus de
asemenea organite intracelulare, cum sunt Vinete româneşti,
Pozegaça, Kiustendil (Cociu şi colab., 1997).
În alte specii decât P. domestica, există însă soiuri, precum Burbank,
Shiro, Santa Rosa (P. salicina) sau Reine Claude d’Althan (P.
insititia), care prezintă o anumită rezistenţă sau toleranţă la această
viroză şi sunt recomandate ca genitori în lucrările de ameliorare, dar
transmiterea ereditară a rezistenţei la Sharka nu a fost pe deplin
elucidată (Ardelean, 1986).
soiuri cu toleranţă mare la atacul de Plum pox, au fost considerate Goldane negre, Grase
soiuri cu toleranţă mare la atacul de Plum pox, au fost considerate
Goldane negre, Grase de Becs, Grase de Peşteana, Flora, Pêche, Kirke,
Abondance, Wilhelmina Späth, Scolduş ş.a., iar tolerante Dunărea
albastră, Gras românesc, Renclod diafan, Renclod negru, Record,
Ontario, Hackmann, Mont Royal, Stanley, Rivers timpuriu, Silvia,
Centenar, Oteşani ş.a. (Cociu şi colab., 1999).
La SCDP Bistriţa, o bună comportare la infecţiile naturale cu Plum pox au
prezentat soiurile Blue Bell, Gras românesc, Carpatin, Minerva, Silvia şi
Pescăruş (Zagrai şi colab., 2000).
În condiţii de infecţie naturală cu PPV, la Fruit Genebank Dresden-Pillnitz,
Germania, dintre 163 de cultivaruri, doar câteva s-au comportat ca
rezistente: McLaughlin, Opal, Oullins, Scoldus şi câţiva hibrizi P.
cerasifera din Moldova şi Crimea.
Genotipuri cu infecţii minore pe frunze şi fructe au fost: Gräfin Cosel
(o selecţie de Pillnitz), Blue Free, Bühler Frühzwetsche, Cacanska
Naibolia, Czar, Nancymira-belle (P.insititia), Stanley, Valor şi câteva
clone de P.cerasifera (Alytschij) din Moldova şi Crimea (Fischer şi
Männel, 1994).
Unele soiuri cu origine chino-americană, cum sunt Frontier şi
Underwood, sunt considerate, practic, imune la Sharka, la fel fiind apre-
ciată specia Prunus besseyi (Cociu şi colab., 1997).
Cei mai sensibili hibrizi s-au obţinut din încrucişări în care genitorii au fost la rândul
Cei mai sensibili hibrizi s-au obţinut din încrucişări în care
genitorii au fost la rândul lor sensibili, în timp ce hibrizi toleranţi la
boală au rezultat din genitori toleranţi, sau din încrucişări în care
unul dintre părinţi a avut o toleranţă foarte ridicată (rezultate care
sugerează o ereditate complexă).
O „rezistenţă absolută” prin hipersensitivitate, HR (Hypersensitive
Reaction), după Hartmann (2002), a fost identificată în noul soi Jojo,
provenit din încrucişarea dintre Ortenauer x Stanley. Nivelul de
rezistenţă HR depinde de doza de infectare şi reacţia de apărare a
plantei, care la rândul lor sunt dependente de mărimea plantei, şi
apare ca o rezistenţă calitativă, chiar dacă reacţia la PPV este
graduală, indusă prin acumularea mai multor gene sau doar a
câtorva gene.
Prezenţa virusului la plante se pune în evidenţă prin teste
specifice (ELISA, indicatori lemnoşi, ierboşi etc.), iar la hibrizi
aprecierea compor-tării la PPV se poate face atât în seră, în condiţii
artificiale de infecţie, cât şi în câmp, în condiţii naturalede
infectarea plantelor, prin observaţii vizuale.
Monilioza este o micoză cauzată de agentul patogen Monilinia laxa (Aderh. et Ruhl.) Honey, care
Monilioza este o micoză cauzată de agentul patogen Monilinia laxa (Aderh.
et Ruhl.) Honey, care atacă cu precădere florile şi fructele din faza de pârgă
iar uneori atacul se manifestă şi pe frunze şi lăstari. Fructele atacate
putrezesc şi au pe suprafaţă sporodochii de culoare alb-cenuşie, care conţin
conidii. Fructele pot rămâne pe pom mumificate până în anul următor, în
felul acesta boala transmiţându-se de la un an la altul.
Potenţiale surse de rezistenţă la monilioză sunt soiuri cu o bună
comportare la atacul patogenului, cum sunt: President, Blue Free, Giant,
Iroquoise, Jefferson, Montfort, Tuleu timpuriu, Vânăt românesc, Vinete de
Italia, Bonne de Bry, Vision etc. (Cociu şi colab., 1997, 1999).
Ca genitori pentru rezistenţa la pătarea roşie a frunzelor (Polistigma
rubrum) pot să fie utilizate soiurile: Agen, Lincon, Pêche, Tuleu
timpuriu, Centenar, Silvia, Minerva, Reine Claude Verte, Hackmann,
Blue Free ş.a.
Afidele sunt dăunători la atacul cărora este important ca soiurile nou create
să prezinte rezistenţă, iar surse de gene în acest sens există în: Anna Späth,
California Blue, Gras românesc, Iroquoise, Mohawk, Early Laxton, Reine
Claude Verte, Reine Claude Violette, Ruth Gerstetter, Yakima, Tuleu
gras, Tuleu timpuriu etc.
Ameliorarea portaltoilor Obiectivele generale sunt următoarele: înmulţirea uşoară (indiferent dacă aceasta este
Ameliorarea portaltoilor
Obiectivele generale sunt următoarele: înmulţirea uşoară (indiferent
dacă aceasta este generativă sau vegetativă); ancoraj bun în sol;
inducerea unei vigori reduse de creştere pomului altoit; inducerea
unei fructificări timpurii (precocitate a intrării pe rod) şi
productivitate ridicată; compatibilitate bună la altoire pentru cât
mai multe soiuri; lipsa capacităţii de drajonare; pretabilitate la
altoire (lipsa spinilor pe creşterile anuale, o scoarţă relativ groasă şi
uşor de desprins, pentru a uşura altoirea); rezistenţă la temperaturi
scăzute; rezistenţă la umiditatea excesivă din sol; rezistenţă la viroze,
bacterioze şi micoze.
Obiectivele secundarede ameliorarea portaltoilor sunt:
adaptabili-tatea la terenuri cu conţinut ridicat în calciu (peste
10%); adaptabilitatea la diferite tipuri de sol; adaptabilitatea la
secetă; omogenitate; rezistenţă la bolile foliare cauzate de bacterii şi
ciuperci; inducerea unei calităţi superioare a fructelor.
Cel mai cunoscut şi utilizat portaltoi în ţara noastră, dar şi în lume, este corcoduşul
Cel mai cunoscut şi utilizat portaltoi în ţara noastră, dar şi în
lume, este corcoduşul (mirobolanul - Prunus cerasifera), care
se înmulţeşte de regulă pe cale generativă (prin seminţe), cu
procente de răsărire de 58-85%, dar care se poate înmulţi şi pe
cale vegetativă, prin butaşi, cu procente de înrădăcinare
cuprinse între 50-90%
Mirobolanul are o creştere rapidă, se înmulţeşte uşor, are o
bună adaptabilitate la condiţiile pedoclimatice şi
compatibilitate cu multe soiuri, asigură un procent ridicat de
prindere la altoire, necesită o tehnologie simplă, imprimă
soiurilor o bună productivitate şi calitate, dar prezintă şi
dezavantaje: prezintă un polimorfism deosebit de accentuat,
portaltoii obţinuţi din sămânţă sunt adesea neuniformi, imprimă
soiurilor altoite o vigoare mare de creştere şi manifestă
incompatibilitate la altoire cu unele soiuri valoroase (R. C.
Althan, Tuleu gras şi descendenţii săi, Vânăt românesc etc.).
Prin lucrări de ameliorare au fost obţinute unele selecţii din P. cerasifera, care prezintă unele
Prin lucrări de ameliorare au fost obţinute unele selecţii din P.
cerasifera, care prezintă unele caracteristici favorabile, dintre cele
precizate la obiectivele generale sau secundare: C.163 (obţinut la
SCDP Geoagiu); Miroval (obţinut la SCDP Vâlcea); seria Myrobolan
A-D (obţinuţi în Anglia, la East Malling; cel mai răspândit în lume este
Myrobolan B).
Portaltoiul Myrobolan 29 C a fost obţinut în anul 1915 în SUA,
California, dintr-o populaţie de puieţi de P. cerasifera, imprimă
soiurilor altoite o bună productivitate, asigură afinitate bună atât
soiurilor europene (Stanley, Vânăt de Italia), cât şi celor japoneze
(Shiro, Burbank), este foarte răspândit în SUA, Noua Zeelandă etc. şi
se înmulţeşte uşor prin butaşi. Este rezistent la cancerul rădăcinilor
(Agrobacterium tumefaciens) şi la cancerul coletului (Phytophtora
infestans), dar manifestă sensibilitate la unii nematozi (Pratylenchus
vulnus).
Un alt grup de portaltoi este constituit din hibrizi interspecifici între P.
cerasifera x P.munsoniana, printre cei mai cunoscuţi fiind: Marianna
GF8-1 (triploid, se înmulţeşte uşor prin butaşi, are adaptabilitate bună,
induce o intrare rapidă pe rod); Marianna 2624; Marianna 4001.
Portaltoii Marianna sunt răspândiţi în America de Nord şi se folosesc
pentru altoirea soiurilor din speciile P. domestica şi P. salicina.
Dintre portaltoii de P. domestica merită menţionaţi: Oteşani 8 (obţinut de Botu şi colab., 1980,
Dintre portaltoii de P. domestica merită menţionaţi: Oteşani 8 (obţinut de
Botu şi colab., 1980, la SCDP Vâlcea, imprimă soiurilor altoite o vigoare
redusă, de tip semi-dwarf, se poate utiliza pentru înfiinţarea plantaţiilor
intensive, cu 1000-1200 pomi/ha, se înmulţeşte prin sâmburi); PF Roşior
văratic; PF Gălbior; P 43; Wagenheim; Reine Claude 1380; PF Renclode
verde; Akerman ş.a.
Dintre portaltoii proveniţi din specia P. insititia, caracteristici superioare
prezintă: Pixy şi Saint Julien A (obţinute la East Malling, prin selecţie
în populaţii de Saint Julien); Oteşani 11, Voineşti B şi Scolduş (obţinute în
ţara noastră, prin selecţie clonală în populaţii de P. insititia; primul se
înmulţeşte vegetativ, prin butaşi lignificaţi sau meristematic, iar următoarele
două se înmulţesc generativ, prin sămânţă).
Alţi portaltoi folosiţi la prun sunt: Damas 1869 (selecţionat dintr-o
populaţie de Damas de Toulouse, pentaploid, cu 2n = 5x = 40, hibrid
natural între P. domestica şi P. spinosa);
Porumbarde Iaşi (selecţie din P. spinosa);
Ishtara, obţinut pe baza schemei: Belsiana x (P. cerasifera x P. persica);
Myran: [(P. cerasifera x P. salicina) x P. persica]; Ferlenain (P. besseyi x
P. cerasifera); Citation: [(P. mume x P. cerasus) x P. amygdalus x
(Nemaguard x R. Red Globe)] etc
METODE DE AMELIORARE A PRUNULUI Selecţia individuală în hibrizi naturali prin selecţie individuală în hibrizi
METODE DE AMELIORARE A PRUNULUI
Selecţia individuală în hibrizi naturali
prin selecţie individuală în hibrizi naturali, obţinuţi prin
semănarea sâmburilor proveniţi din fructe formate prin
polenizare liberă, au fost create numeroase soiuri, unele
foarte valoroase, răspândite în întreaga lume.
Ex: Reine Claude d’Althan, care-şi are originea probabilă
în Ungaria sau Cehia, provenind dintr-un sâmbure de
Reine Claude Violette; Early Rivers şi Washington
Burbank, Abundance şi Satsuma au fost obţinute în
California, de către Burbank, din puieţi importaţi din
Japonia în anul 1885
Metoda este mai puţin utilizată în prezent, se fol at cand nu se pot efectua
Metoda este mai puţin utilizată în prezent, se fol at cand nu se pot
efectua hibridări artificiale, sau se obţin puţine fructe din polenizările
artificiale, se poate recurge la recoltarea fructelor polenizate liber.
Pentru a se obţine o variabilitate favorabilă efectuării unei selecţii
eficiente, este recomandabil ca, într-o asemenea situaţie, să se
recolteze fructe, respectiv să se extragă sâmburi, de la soiuri foarte
valoroase, recunoscute pentru capacitatea lorde-aşi transmite în
descendenţe seminalecaracteristicile.
Ex: cele din grupa Reine Claude (d’Althan, Violette, Reforma),
Victoria, Tuleu gras, Tuleu timpuriu, iar dintre soiurile americane,
însă cu origine în P. salicina, Burbank, Santa Rosa, Shiro.
În ţara noastră, prin această metodă de ameliorare au fost obţinute
soiurile Record (selecţie în hibrizi naturali proveniţi din polenizarea
liberă a soiului Reine Claude Violette) şi Albatros (selecţie în hibrizi
naturali proveniţi din polenizarea liberă a soiului Tuleu gras).
Selecţia mutantelor spontane Comparativ cu alte specii pomicole, frecvenţa de apariţie a mutaţiilor spontane la
Selecţia mutantelor spontane
Comparativ cu alte specii pomicole, frecvenţa de apariţie a
mutaţiilor spontane la prun este redusă, însă pot fi identificate
în masa de mutaţii şi unele care afectează caracteristici utile,
referitoare la mărimea, forma sau culoarea fructelor, epoca de
înflorire sau coacere a fructelor, tipul de creştere şi fructificare
a pomilor, rezistenţa la boli sau dăunători etc.
Identificarea unor asemenea mutaţii şi înmulţirea lor vegetativă
constituie o cale rapidă de obţinere de noi soiuri.
Pe această cale au fost obţinute în Franţa soiuri fără sâmburi,
„prune sans noyaux”, iar din Santa Rosa a fost selecţionată o
mutantă naturală cu coacere mai tardivă şi pulpa fructului mai
consistentă (Neagu, 1975). Soiul Vinete de Moldova
(Vengherka oldavskaia) a fost obţinut prin depistarea unei
mutaţii naturale apărută în coroana pomilor la soiul Vengherka
Obîknovennaia (Cimpoieş, 2002).
Inducerea mutaţiilor Inducerea mutaţiilor permite obţinerea unei variabilităţi mari a caracterelor şi
Inducerea mutaţiilor
Inducerea mutaţiilor permite obţinerea unei variabilităţi
mari a caracterelor şi însuşirilor la prun, fără a se modifica
substanţial structura genetică a unor soiuri valoroase.
Tratamentele se pot efectua cu diferiţi agenţi mutageni,
fizici sau chimici, şi pot fi aplicate sâmburilor, polenului,
mugurilor, lăstarilor etc.
Iradierile se pot efectua cu radiaţii X, gamma, alfa,
neutroni termici; pentru provocarea unor modificări
teratologice cu o frecvenţă ridicată, seminţele sau mugurii
trebuie supuşi unor doze de iradiere de 5000-7000
radiaţii X, respectiv 7000-9000 radiaţii gamma (Cociu
şi colab., 1997).
Principalele efecteale mutaţiilor induse pot consta în: reducerea vigorii de creşterea plantelor; scurtarea
Principalele efecteale mutaţiilor induse pot consta în: reducerea
vigorii de creşterea plantelor; scurtarea internodiilor; apariţia
unorformaţiuni fructifere diferite, deseori de tip spur; grăbirea sau
întârzierea înfloritului; sporirea sau reducerea mărimii fructului;
modifica-rea epocii de coacere a fructelor; modificări ale
conţinutului fructelor în diferite componente chimice etc.
Pentru obţinerea unor forme mutante cu vigoare de creştere redusă,
cele mai bune rezultate se obţin prin iradiere cu doze de 5.000
razi (X sau gamma); tratamentelecu acestedoze determină
obţinerea unor plante de tip compact, adecvate selecţiei (Cociu şi
colab., 1997).
În Franţa, prin iradierea cu raze gamma – Cobalt 60, a mugurilor
vegetativi din soiul D’Ente, a fost creat soiul Spurdente (Renaud,
1981, citat de Cociu şi colab., 1997).
La noi în ţară, prin mutageneză artificială, prin iradierea sâmburilor
proveniţi din polenizarea liberă a soiului Tuleu gras cu raze X-
2014R, au fost create soiurile Tita şi Alina, cu fructe mari şi conţinut
ridicat de substanţă uscată, omologate în anul 1990 (Cociu şi colab.,
1997).
Hibridarea intraspecifică Metoda are o largă aplicabilitate, întrucât, în urma încrucişării unor soiuri din
Hibridarea intraspecifică
Metoda are o largă aplicabilitate, întrucât, în urma
încrucişării unor soiuri din aceeaşi specie, cu acelaşi
număr de cromozomi, se obţin hibrizi care, de regulă, sunt
viabili şi fertili, şi moştenesc caracteristici combinate de la
ambii părinţi.
Şi la prun, pentru ca selecţia individuală aplicată în hibrizi
intraspecifici F1 să fie cât mai eficientă, o atenţie
deosebită trebuie acordată alegerii genitorilor (care trebuie
să fie cât mai valoroşi şi să prezinte majoritatea
caracteristicilor ce se doresc încorporate în noul soi),
precum şi mărimii populaţiei hibride.
Deoarece soiurile de prun au un grad ridicat de heterozigoţie, prin încrucişarea lor se obţin
Deoarece soiurile de prun au un grad ridicat de
heterozigoţie, prin încrucişarea lor se obţin
descendenţe în care se manifestă o amplă variabilitate,
pentru majoritatea caracteristicilor dorite de ameliorator,
ceea ce permite selecţionarea celor cu însuşirile dorite.
Cu cât populaţia F1 dintr-o combinaţie hibridă este mai
numeroasă, cu atât perspectiva identificării şi selecţiei
unor plante cu caracteristici superioare (elită) va fi mai
mare.
Pentru a exista şanse reale de identificare a unor plante
elită, descendenţa hibridă a fiecărei combinaţii trebuie să
cuprindă de la minimum 100-200 hibrizi (Neagu, 1975),
până la 5.000 hibrizi (Weinberger, 1975).
Exemple de soiuri obtinute prin H intraspecifica Stanley = Agen x Grand Duke (obţinut la
Exemple de soiuri obtinute prin H intraspecifica
Stanley = Agen x Grand Duke (obţinut la Staţiunea Geneva, New
York, SUA, 1926);
Blue Bell şi Blue Free = Stanley x President (ambele obţinute în
Missouri, SUA, 1947);
Valor şi Verity = Imperial Epineuse x Grand Duke (ambele
obţinute în Ontario, Canada, 1967);
Vison = Pacific x Albion (obţinut în Ontario, Canada, 1967).
În ţara noastră, prin hibridări intraspecifice au fost create numeroase
soiuri valoroase, printre care (Cociu şi colab., 1997):
Silvia, Ialomiţa, Diana = Reine Claude d’Althan x Early Rivers;
Sarmatic, Minerva, Piteştean = Tuleu timpuriu x Early Rivers;
Centenar= Tuleu gras x Early Rivers.
Hibridarea interspecifică În cadrul soiurilor europene, aparţinând speciilor Prunus domestica şi P. insititia, pot
Hibridarea interspecifică
În cadrul soiurilor europene, aparţinând speciilor
Prunus domestica şi P. insititia, pot fi aleşi genitori cu o
calitate foarte bună a fructelor şi productivitate mare, prin
a căror încrucişare să se obţină descendenţi din care să fie
selecţionate noi soiuri.
Deoarece cele două specii au acelaşi grad de ploidie,
încrucişările dintre soiurile lor se realizează foarte uşor,
putând fi asemănate mai degrabă cu hibridările
„apropiate”, decât cu cele „îndepărtate”.
Soiurile Silvia, Ialomiţa şi Diana ar putea fi considerate
interspecifice, dacă Reine Claude d’Althan aparţine
speciei P. insititia, iar Early Rivers speciei P. domestica.
De la P. spinosa poate fi transmisă soiurilor domestica vigoarea redusă de creştere a pomilor,
De la P. spinosa poate fi transmisă soiurilor domestica vigoarea
redusă de creştere a pomilor, înflorirea timpurie şi rezistenţa la
ger şi secetă, iar P. cerasifera constituie o sursă deosebită
pentru selecţia unor noi portaltoi.
Foarte uşor se încrucişează între ele speciile diploide P.
cerasifera, P. salicina, P. simonii, P. besseyi, P. americana, P.
nigra, P. munsoniana, P. angustifolia, P. hortulana, fiecare
constituind o sursă de gene, inestimabilă ca valoare, pentru
diferite obiective de ameliorare a prunului.
Prin încrucişarea acestor specii cu cele europene, hexaploide, P.
domestica şi P. insititia, este posibilă obţinerea unor
descendenţi interspecifici viabili, cu diferite grade de
ploidie, la care se manifestă o amplă variabilitate.
În SUA, o mare pondere în cultură au soiurile de tip chino-japonez, multe fiind selecţionate
În SUA, o mare pondere în cultură au soiurile de tip chino-japonez,
multe fiind selecţionate în California şi având la bază specia P.
Salicina
Santa Rosa, considerat o „mixtură” între P. salicina, P. simonii şi P.
americana, a fost pentru mult timp unul dintre cele mai importante
soiuri cultivate în SUA
Alte soiuri „japoneze” cunoscute, în afară de Santa Rosa, sunt:
Shiro, Methley, Beauty, Gold (Golden Japan), Burbank, Eldorado,
Gaviota, Mariposa etc., toate cu o bază genetică relativ restrânsă,
datorită originii comune
participarea mai multor specii (P. salicina, P. simonii, P.
cerasifera şi P. americana) la formarea acestor soiuri a fost pusă în
evidenţă şi prin intermediul geneticii moleculare, prin markeri RAPD
(Boonprakob şi Byrne, 2003). În statele de câmpie ale USA, pentru
sporirea capacităţii de adaptare ecologică a prunului, se folosesc ca
genitori în programele de ameliorare speciile P. Besseyi, P. pumila, P.
americana, P. nigra, P. tomentosa (Cociu şi colab., 1997).
În Canada, pentru sporirea rezistenţei prunului la ger, s-a apelat la sursele de gene reprezentate
În Canada, pentru sporirea rezistenţei prunului la ger, s-a
apelat la sursele de gene reprezentate de speciile P.
ussuriensis, P. besseyi, P. americana, P. nigra.
De la specii aparţinând altor genuri, ca piersicul, caisul,
vişinul de nisip, se pot introduce în soiurile de prun unele
caracteristici care nu pot fi regăsite la nici una din speciile
genului Prunus.
Creşterea pitică, laxă, adaptabilitatea la condiţii diverse de
mediu, precum şi rezistenţa la anumite boli (ex. rezistenţa la
Plum pox de la vişinul de nisip, P. besseyi) se pot transfera la
prun de la speciile menţionate, întrucât încrucişările inter-
generice sunt posibile fără dificultăţi extrem de mari.
Ingineria genetică şi biotehnologiile Tehnicile de cultură „in vitro” permit înmulţirea materialului biolo-gic
Ingineria genetică şi biotehnologiile
Tehnicile de cultură „in vitro” permit înmulţirea
materialului biolo-gic valoros, folosindu-se foarte mult în
practică pentru obţinerea portal-toilor liberi de viroze,
aspect deosebit de important la pun, la care în special
Plum pox-ul reprezintă o mare problemă.
Embriocultura este o tehnică prin care se pot obţine
plante şi din sâmburi cu o germinabilitate slabă, rezultaţi
în urma unor încrucişări îndepărtate, sau din încrucişări
între soiuri timpurii. Prin cultura „in vitro” a embrionilor
imaturi prelevaţi din asemenea sâmburi, se poate
obţine o variabilitate profitabilă pentru selecţie şi
pentru crearea unor noi cultivaruri.
Utilizareamarkerilormoleculari pe parcursul ultimilor ani, a avut un rol deosebit de important în vederea dezvoltării
Utilizareamarkerilormoleculari pe parcursul ultimilor ani, a avut un
rol deosebit de important în vederea dezvoltării unor programe de
ameliorare a prunului, pentru obiective majore, cum sunt: rezistenţa la boli,
producţia de fructe şi calitatea fructelor, tipul de creştere şi fructificare
a pomilor, caracteristicile florilorşi înfloritului, rezistenţala geretc.
De asemenea, markerii moleculari sunt folosiţi pentru caracterizarea
germo-plasmei, realizarea hărţilor genetice la prun şi fixarea genelor ţintă
(„gene tagging”), introgresia genelor de la speciile înrudite.
Sunt luate în considerare şi posibilităţile de protejare a soiurilor, conferite
de normele UPOV (The International Union for the Protection of New
Varieties of Plants – Uniunea Internaţională pentru Protejarea Creaţiilor
Vegetale), prin introducerea tehnicilorde identificare a cultivarurilorcu
ajutorul markerilormoleculari (Camlin, 2003; Lespinasse şi colab.,
2003).
Markerii moleculari (tehnicile RAPD, RFLP etc.) şi selecţia asistată de
markeri se utilizează pentru studiul polimorfismului genetic existent în
cadrul genului Prunus, a originii unorsoiuri (europene, japoneze etc.),
identificarea unorgene dezirabileîn ameliorareaprunului etc., iar prin
transformare genetică se urmăreşte introducerea în unele genotipuri
valoroase a unor gene de rezistenţă la boli, în special la Plum pox (Gregor şi
colab., 1994; Testolin, 2003; Rajapakse, 2003).
Plante transgenice la care, prin mediere cu bacteria Agrobacterium tumefaciens, au fost încorporate gene CP
Plante transgenice la care, prin mediere cu bacteria
Agrobacterium tumefaciens, au fost încorporate gene CP (Coat
Protein) care conferă protecţie împotriva Plum pox au fost obţinute
de Scorza şi colab. (1998). Acestea au fost altoite pe portaltoi P.
domestica şi evaluate pentru rezistenţă la PPV în seră.
Rezistenţa plantelor transgenice PPV-CP poate fi transferată prin
hibridare progenilor, dar stabilitatea rezistenţei la PPV a
descendenţilor nu este certă.
Scorza şi colab. (2003) indică tehnica de lucru PTGS (Post-
Transcriptional Gene Silencing) ca o strategie eficientă pentru
dezvoltarea unui înalt nivel de rezistenţă pentru PPV (Plum pox
virus) la soiurile de prun.
Trei dintre clonele transgenice PTGS, verificate în condiţii de
inoculare naturală a virusului, în câmp, prin intermediul afidelor
vectoare, în Polonia, România şi Spania, au rămas libere de PPV
după 5-6 ani de testare.
Prin transformare genetică se poate încorpora relativ rapid rezistenţa
la soiuri valoroase de Prunus.