SUB REDACŢIA:

VERONICA OPREA

- Editia a doua, revizuită -

Destinat studenţilor şi medicilor rezidenţi- specialitatea medicina muncii

Coautor ediţie:

IRINA LUCIANA GURZU

Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F. Iaşi

2017
 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Ghid practic în medicina muncii / sub red. Veronica Oprea ;
coautor ed.: şef lucr. dr. Irina Luciana Gurzu. - Ed. a 2-a, rev.. - Iaşi :
Editura Gr.T. Popa, 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-544-442-3

I. Oprea, Veronica
II. Gurzu, Irina Luciana

61

Referenţi ştiinţifici:
Prof. Univ. Dr. IONELA LĂCRĂMIOARA ŞERBAN
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa",Iaşi

Prof. Univ. Dr. MAGDA BĂDESCU

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa",Iaşi

Tehnoredactare: VERONICA OPREA

Coperta: MARIUS ATANASIU

Editura „Gr. T. Popa”

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
Str. Universităţii nr. 16

Editura „Gr. T. Popa”este acreditată de CNCSIS - Consiliul Naţional al

Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorilor şi Editurii „Gr. T.

Popa" Iaşi. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici
un mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, fără permisiunea scrisă din
partea autorilor sau a editurii.

Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi

str. Universităţii nr. 16, cod. 700115, Tel. 0232 301678
 Medicina muncii trebuie să-şi consolideze "dovezile" prin:

A da viaţă anilor ! (activi: 18-65 ani)

A da sănătate vieţii ! (ocupaţionale: 8 ore/zi - 40 ore/săptămână)

A da ani vieţii ! (post profesionale ! media duratei de viaţă peste 70 ani)

3
CUPRINS:

CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ (Veronica Oprea) ......................8

1.1.Definiţia conceptului de "sănătate ocupaţională" (Occupational Health) ................................8
1.1.2 Evoluţia conceptului de medicina muncii ............................................................................8
1.1.3 Interferenţe şi colaborări pluridisciplinare ale medicinii muncii...........................................9
1.1.4 Terminologie ......................................................................................................................9
1.1.6. Servicii medicale de medicina muncii : aspecte legislative ................................................ 15
1.1.7 Atribuţii şi competenţe ale unui serviciu/medic de medicina muncii ................................. 18
1.1.8 Instrumente şi strategii de acţiune în medicina muncii ..................................................... 19
1.1.9 Resurse materiale ............................................................................................................. 20
1.1.10 Resurse financiare .......................................................................................................... 20
1.1.11 Managementul sănătăţii ocupaţionale ............................................................................ 21
1.2 Activităţi specifice de medicina muncii ...................................................................................24
1.2.1 Examenul medical la încadrare ........................................................................................ 24
1.2.2 Categorii de salariaţi supuşi examenului medical “de încadrare” în muncă ....................... 26
1.2.3 Medici care efectuează examenul medical la încadrare..................................................... 26
1.2.4 Conţinutul examenului medical la angajarea în muncă...................................................... 26
1.2.3 Supravegherea medicală a salariaţilor în perioada de adaptare ........................................ 31
1.2.4 Controlul medical periodic ................................................................................................ 40
1.2.5 Semnalarea şi declararea bolilor profesionale .................................................................. 43
1.3. Criterii şi etape diagnostice in bolile profesionale .................................................................51
1.3.1 Anamneza profesională .................................................................................................... 51
1.3.2 Istoricul bolii:.................................................................................................................... 52
1.3.3 Tabloul clinic: ................................................................................................................... 53
1.3.4 Cunoaşterea mecanismelor generale de acţiune ale noxelor profesionale ....................... 53
1.3.5 Explorari de laborator (paraclinice) ................................................................................... 53
1.4 Dispensarizarea ......................................................................................................................55
1.4.1 Principii generale şi etape ale programelor de dispensarizare: .......................................... 56
1.4.2 Aprecierea eficienţei dispensarizării ................................................................................. 57
1.4.3 Scoaterea din evidenţă ..................................................................................................... 57

4
 1.5 Examenul medical la reluarea muncii .....................................................................................57
1.5.1 Exemple de factori care condiţionează reluarea muncii salariaţilor diagnosticaţi cu afecţiuni
cardiace .................................................................................................................................... 57
1.5.3Aspecte particulare legate de profesia cardiacilor.............................................................. 59

CAPITOLUL II - METODOLOGIA DE EVALUARE A CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI A NOXELOR

PROFESIONALE (Veronica Oprea) .....................................................................................................61
2.1 Clasificarea noxelor profesionale............................................................................................62
2.2 Profesiograma ........................................................................................................................65
2.2.1 Cronograma profesională ................................................................................................. 68
2.2.2 Scopul cronogramei profesionale...................................................................................... 69
2.3 Accidentele de muncă............................................................................................................71
2.3.1 Prevederi generale ........................................................................................................... 71
2.3.2 Cercetarea accidentelor de muncă ................................................................................... 72
2.3.3 Clasificarea accidentelor de muncă ................................................................................... 73
2.3.4 Cauzele accidentelor de muncă ........................................................................................ 73
2.3.5 Exemple de AM produse in domeniul construcţiilor .......................................................... 74
2.3.6 Aspecte legislative privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale...... 76
2.4 Protecţia maternităţii la locurile de muncă ............................................................................78
2.2.2 Alte prevederi menţionate in lege ......................................................................................82

CAPITOLUL III - EFORTUL FIZIC PROFESIONAL (Veronica Oprea) .......................................................83

3.1 Conceptul de efort fizic general ..............................................................................................83
3.2 Conceptul de suprasolicitare osteo-musculo-articulară ..........................................................84
3.2.1 Metode de evaluare a efortului fizic profesional ............................................................... 84
3.2.2 Importanţa cunoaşterii efortului fizic profesional ............................................................. 97
3.2.3 Principiile ergonomice ale economiei de mişcare .............................................................. 98
3.3 Principii ergonomice in conceperea unui post de muncă........................................................99

CAPITOLUL IV (Veronica Oprea) ....................................................................................................105

4.1 Ambianţa climatică ...............................................................................................................107
4.2 Ambianţa fonică ...................................................................................................................115
Audiograma liminara tonală ......................................................................................................124
4.3.Ambianta luminoasă ............................................................................................................125
4.3.1 Tipuri de iluminat. Obiective ........................................................................................... 125
4.3.2Metodologia de evaluare a iluminatului........................................................................... 130
4.3.3 Ambianţa cromatică ....................................................................................................... 134

5
 4.3.4 Culori de securitate şi de ambianţă ................................................................................. 136
4.3.5 Program practic de informare şi de consiliere în munca pe calculator (Visual Display
Unit:VDU)................................................................................................................................ 137
4.4.Evaluarea pulberilor industriale ...........................................................................................139
4.4.1 Acţiunea pulberilor asupra organismului uman............................................................... 139
4.5.2Dimensionarea riscului silicogen ...................................................................................... 140
4.5.3 Metodologia de evaluare a pulberilor ............................................................................. 141
4.5.4 Clasificarea internaţională a radiografiilor în pneumoconioze (ILO-1980) ....................... 144
4.5.Evaluarea riscului toxic la un loc de muncă ..........................................................................149
4.6.1 Limite de expunere (concentraţii atmosferice de toxice “admisibile”) ............................. 150
4.6.2 Metodologia de evaluare a expunerii la noxe chimice ..................................................... 152
4.6.3 Măsuri preventive .......................................................................................................... 155
4.6.4 Agenti cancerigeni profesionali ....................................................................................... 155

CAPITOLUL V - METODE EPIDEMIOLOGICE şi PROGRAME DE MEDICINA MUNCII

(Veronica Oprea, Irina Luciana Gurzu) ..........................................................................................157
5.1 Tipuri de studii epidemiologice.............................................................................................157
5.1.2 Criterii de observaţie epidemiologică .............................................................................. 158
5.1.3 Metode de recoltare a informaţiilor............................................................................... 159
5.1.4 Metode de prelucrare a datelor obţinute prin ancheta epidemiologică........................... 159
5.1.5 Criterii epidemiologice pentru determinarea cauzalitatii (sir Bradford Hill).................. 159
5.2 Programe de medicina muncii ..............................................................................................160
5.2.1 Etapele unui program de medicina muncii ...................................................................... 161
5.2.2 Stabilirea strategiilor pentru atingerea obiectivelor ....................................................... 165
5.2.4 Etapa II. Implementarea şi executarea programului ........................................................ 166
5.2.5 Etapa III. Stabilirea sistemului de control....................................................................... 167
5.2.6 Etapa IV. ......................................................................................................................... 170
ANEXA 1. ........................................................................................................................................171

TABELUL : BOLILE PROFESIONALE CU DECLARARE OBLIGATORIE ..................................................171

ANEXA 2 .........................................................................................................................................186

LIMITE BIOLOGICE TOLERABILE PENTRU AGENŢI şi METABOLIŢII CHIMICI (LBT) ..........................186

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA ...............................................................................................................190

6
 Prefaţă,

Lucrarea reprezintă o reeditare a primului Ghid în medicina muncii, apărut la

Editura Tehnică, Ştiinţifică şi Didactică Cermi- Iaşi, în anul 2004 sub redacţia autorului,
ediţie care s-a bucurat de o bună utilizare în rândul medicilor rezidenţi şi a specialiştilor de
medicina muncii.

Nevoia unei reeditări îmbunătăţite, în special prin aspectele legislative şi prin

adăugarea de noi capitole prevăzute în curricula de pregătire a medicilor rezidenţi, s-a făcut
simţită, cu atât mai mult cu cât, în biblioteca universitară a UMF GR T Popa Iaşi, nu există
încă un manual de medicina muncii aflat la îndemana studenţilor medicinişti.

Ghidul oferă cititorilor un material practic orientativ pentru înţelegerea aspectelor

organizatorice şi funcţionale în acordarea asistenţei de medicina muncii, în conformitate cu
normativele legislative europene, definind cu precizie atribuţiile medicului specialist, ale
patronatelor şi ale lucrătorilor.

Primele capitole descriu cu acurateţe metodologia practică de supraveghere a

sănătăţii şi a securităţii angajaţilor din toate domeniile de activitate, prin derularea de
activităţi specifice de medicina muncii cu caracter eminamente preventiv (examenul medical
la angajare, in perioada de adaptare, controlul medical periodic, semnalarea şi declararea
maladiilor profesionale şi ale accidentelor de muncă, dispensarizarea cazurilor cu boli
cronice etc).

In acord cu clasificarea noxelor profesionale, fiecare categorie de factori de risc este

abordată comprehensiv: definire, metode de măsurare, efecte asupra sănătăţii, limite
admisibile stabilite legislativ, programe prevenţionale, in capitole aferente factorilor de risc
fizici, chimici, fizico-chimici, biologici, biomecanici prezenţi la locurile de muncă.

Prezentarea unor aspecte relativ recent introduse in practica curentă de medicina

muncii, ca de exemplu protectia maternităţii, managementul serviciilor de sănătate
ocupaţională, programe de medicina muncii şi metode epidemiologice uzuale etc, reprezintă
substratul preponderent al imbunătăţirii ediţiei actuale.

Conf. dr. Veronica Oprea

7
 CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ

1.1.Definiţia conceptului de "sănătate ocupaţională" (Occupational Health):

 În anul 1997, OMS lansează apelul “Sănătate pentru toţi” – proiect cu intenţia de
realizare practică până în anul 2000 şi continuat actual ca expresie a egalităţii de
şanse, consfinţite prin Codul Muncii, care se referă la sănătatea populaţiei active
(18-65 ani) angajată într-un sector de activitate public sau privat (industrial,
artistic, învăţământ, sistemul medical, agricol, administraţie etc.).
 Conceptul de sănătate ocupaţională include definiţia generală a sănătăţii adoptată
în Carta OMS (1946) ca: “stare de bine deplin fizic, psihic şi social, care
permite a duce o viaţă economic productivă" (Adunarea Mondială a Sănătăţii –
2002) (1,2).
 Numeroşi factori de risc profesionali pot influenţa negativ starea de sănătate a
lucrătorilor (de la efecte minore: disconfort, oboseală generală, scăderea capacităţii
de muncă şi până la efecte majore de tipul accidentelor de muncă şi al
îmbolnăvirilor profesionale acute sau cronice).
 Obiectivul major al medicinii muncii (disciplină eminamente preventivă) poate
fi rezumat la: asigurarea şi promovarea factorilor de muncă sanogenici (medicina
omului sănătos în relaţie cu munca şi cu mediul său de muncă). Prin
Recomandarea 151/1950-Comisia mixtă de experţi OMS şi OIM (Organizaţia
Internaţională a Muncii – Geneva), a definit următoarele obiective ale medicinii
muncii (1):
- promovarea şi menţinerea celui mai înalt grad al sănătăţii fizice, psihice şi
sociale a lucrătorilor din toate profesiile;
- prevenirea oricărui prejudiciu adus sănătăţii de către factorii nocivi
prezenţi la un loc de muncă, sau de condiţiile concrete in care se munceşte;
- protecţia muncitorilor prin plasarea şi menţinerea lor într-un loc de muncă
adecvat aptitudinilor : fizice, fiziologice şi psihologice (realizarea adaptării
muncii la om şi a fiecărui om la meseria sa) (1,2).

1.1.2 Evoluţia conceptului de medicina muncii:

 Renunţarea la denumirea de “Igiena Muncii” (restricţionarea domeniului la factori de
ordin igienic) şi adoptarea unui caracter ştiinţific multidisciplinar, cu aplicare
proactivă (preventivă).
 Includerea domeniilor pluridisciplinare în practica medicinii muncii, dintre care
menţionăm (2):
 Ergonomia:aplicarea tuturor cunoştinţelor referitoare la om pentru conceperea de
maşini, unelte, instrumente de muncă, care să fie utilizate de un număr cat mai mare
de oameni, cu maximum de confort, eficienţă şi securitate (triunghiul ergonomic)
(2,4):
- conceperea de noi sisteme şi de tehnologii de muncă “safe” (ergonomia de
concepţie),
- evaluarea şi reorganizarea structural-funcţională a unor posturi de muncă vechi
(ergonomia de corecţie).

8
 Toxicologia profesională: evaluarea impactului expunerii la noxe chimice prezente
in atmosfera locurilor de muncă, stabilirea concentraţiilor tolerabile de expunere.
Include conceptele moderne de imunotoxicologie, ecotoxicologie, epidemiologie
toxicologică, implementarea unor sisteme şi “celule” de toxicovigilenţă în
expunerea la noxe cancerigene, mutagenice, embrio/feto toxice, monitorizarea
expunerii salariaţilor la agenţi neurotoxici sau hematotoxici. etc
 Inspecţia şi securitatea muncii: aplicarea şi respectarea legislaţiei în domeniul
protecţiei muncii, securităţii tehnice a maşinilor, adoptarea de tehnologii non-
periculoase, analiza implicaţiilor şi a relaţiilor mediului de muncă cu environment-
ul general (supravegherea externalizării riscurilor ) (3,4).
 Patologia profesională: elaborarea metodologiilor de investigare specifică şi de
diagnostic etiologic, al algoritmului diagnostic in bolile profesionale, a ghidurilor
de practică şi terapeutică, recuperarea capacităţii de muncă şi reinserţia socială şi
profesională după unele imbolnăviri profesionale sau accidente de muncă.
 Legislaţia pentru supravegherea medicală a salariaţilor prin: acţiuni specifice
de stabilire a aptitudinii pentru o profesie, depistarea şi semnalarea precoce a
bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune, dispensarizarea bolilor cronice,
supravegherea muncii tinerilor, a femeilor însărcinate şi a persoanelor cu
dizabilităţi, biomonitorizarea grupurilor ocupaţionale cu expuneri particulare (3).

1.1.3 Interferenţe şi colaborări pluridisciplinare ale medicinii muncii:

 Fiziologia muncii: contribuie la optimizarea acţiunilor de medicina muncii prin
studiul reacţiilor adaptative fiziologice din timpul efortului fizic ocupaţional, a
muncii în ambianţă climatică sau fonică profesională; explică răspunsurile
fiziopatologice la solicitările osteomusculare sau neuropsihice, biotransformarea şi
sinteza de metaboliţi, neuromediatori şi/sau de enzime şi hormoni in timpul unor
expuneri la agenţi chimici ocupaţionali nocivi.
 Psihologia muncii: oferă diferite modele de învăţare şi de performare profesională,
sugerează adoptarea unor atitudini comportamentale autoprotective, a unor tehnici
de relaxare, dezvoltă concepte relaţionale psiho-sociale precum şi metode pentru
orientarea şi selecţia unei anumite profesii, sau pentru combaterea stresului
ocupaţional (oboseala şi surmenajul, sindromul de burn-out) (2).
 Medicina socială şi sociologia muncii: oferă modele pentru organizarea,
planificarea, controlul şi autonomia muncii, optimizarea relaţiilor psihosociale în
grupurile ocupaţionale;
 Expertiza capacităţii de muncă: evaluarea restantului morfofuncţional pentru
aprecierea capacităţii de muncă, incadrarea intr-un grad de invaliditate şi/sau pentru
recuperarea, reorientarea şi reinserţie socio-profesională şi familială, după accidente
de muncă sau boli invalidante profesionale şi non-profesionale.

1.1.4 Terminologie
 Munca profesională: Activitate desfăşurată în unităţi economice de stat sau
private, pe baza relaţiilor contractuale stabilite între angajat (lucrător) şi angajator.
 Condiţii de muncă: Totalitatea condiţiilor în care se desfăşoară procesul de
muncă: tehnologice (procedeele tehnice folosite în cadrul procesului muncii,
caracteristici constructive şi de securitate ale mijloacelor de producţie),
organizatorice (ansamblul măsurilor aplicate pentru organizareaşi rentabilizarea

9
 muncii şi a producţiei) şi de mediu (totalitatea caracteristicilor mediului fizic şi
social în care se desfăşoară munca profesională).
 Sistemul de muncă om-maşină-mediu: Ansamblu dinamic constituit din unul sau
mai mulţi executanţi şi de mijloacele de producţie, care având un obiectiv de
realizat, interacţionează pe baza unor circuite informaţionale, în anumite condiţii
ale mediului de muncă. In sistemele om-maşină-mediu de muncă, omul ocupă
poziţia centrală a sistemului, avand subordonate toate componentele dinamice ale
acestora.
 Noxă profesională: Agent fizic, fizico-chimic, chimic sau biologic prezent în
mediul de muncă, care poate acţiona dăunător asupra organismului uman (factor de
risc potenţial pentru o îmbolnăvire profesională).
 Risc datorat agenţilor periculoşi: Reprezintă probabilitatea ca un agent
periculos, să afecteze negativ starea de sănătate, în condiţiile utilizării lui şi/sau a
expunerii directe sau indirecte la acesta.
 Managementul securităţii şi a sănătăţii în muncă: este componentă a
managementului general care include: structura organizatorică, activităţile de
planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele, pentru
elaborarea, implementarea, realizarea şi revizuirea planului de securitate şi de
sănătate în muncă (5,6).
 Boală profesională: Afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesiuni, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici
locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului în timpul muncii (3).
 Boală legată de profesie: Boală cu determinism multifactorial, la care unii factori
etiologici sunt inclusiv de natură profesională (cota de participare a agenţilor
cauzali ocupaţionali la instalarea sau la evoluţia nefavorabilă a acestor maladii
comune, poate fi variabilă de la 20- 35-45%) (1, 2).
 Accident de muncă (AM): Vătămarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia
se desfăşoară activitatea şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel
puţin 3 zile, invaliditate ori deces (3).
 Agent biologic: Microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic,
culturile celulare şi endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie,
alergie sau alte îmbolnăviri sistemice ori intoxicaţii.
 Agent cancerigen (carcinogen): O substanţă, un preparat sau un procedeu,
inclusiv substanţa sau preparatul degajat în urma aplicării unui procedeu
tehnologic, care prin inhalare, ingestie sau prin penetrare cutanată, poate produce
apariţia cancerului, ori poate creşte frecvenţa apariţiei acestuia.
 Agent chimic: Orice element sau compus chimic, singur sau în amestec, în stare
naturală sau fabricat, utilizat sau eliberat inclusiv ca deşeu, din orice activitate,
indiferent dacă este sau nu produs intenţionat şi este sau nu plasat pe piaţă.
 Agent mutagen: O substanţă sau un preparat care, prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată, poate cauza anomalii genetice ereditare, ori poate creşte
frecvenţa apariţiei acestora.
 Agent nociv: Orice factor chimic, fizic sau biologic prezent în procesul de muncă,
care poate constitui un pericol pentru sănătatea angajaţilor.

10
 1.1.5. Organizarea serviciilor de sănătate în muncă in România
Cadrul legislativ: A 71-a Conferinţă Internaţională a Muncii (1985) a adoptat
Convenţia 161 şi Recomandarea 171 privind SSM (Serviciile de Sănătate în Muncă), ratificate
de majoritatea statelor membre ale OIM. Cele două documente, au definit principiile şi
strategiile politice naţionale, necesare pentru asigurarea sănătăţii în muncă.
Prin Directiva Cadru 391/89 (12 iulie 1989) s-a solicitat tuturor ţărilor membre ale
UE, cât şi ţărilor cu statutul de candidat la UE, o serie de pachete legislative europene şi
adoptarea de politici naţionale, adecvate strategiei comune de management global al riscurilor
ocupaţionale. Prin Normele Generale de Protecţia Muncii (2002), Legea 90/1996 a Protecţiei
Muncii, Legea 319/2006 a Sănătăţii şi Securităţii Muncii (3,4,6) şi prin multiple alte
normative emise, România asigură asistenţa obligatorie de medicina muncii, prin operarea
progresivă de modificări structurale şi legislative, elaborarea de programe naţionale
prevenţionale, pregătirea resurselor umane şi materiale (reforma structurală şi socială a
SSM). Convenţiile colective şi acordurile dintre muncitori (reprezentaţi de sindicate) şi
patronate, includ obligativitatea asigurării asistenţei de medicina muncii la locul de muncă, în
mod gratuit şi competent, cu respectarea tuturor drepturilor generale ale forţei de muncă (5,6).

Figura I.1. Structura organizatorică a asistenţei de medicina muncii în România (2).

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI- Direcţia generală de

sănătate publică

Institute de Sănătate Direcţii de Sănătate Publică judeţene (42)

Publică (5)
- Compartimentul de medicina muncii

-Biroul de control al bolilor profesionale

Clinici de Boli -Evaluarea factorilor de risc din mediul de

Profesionale (6) viață şi de muncă

Cabinete private de Servicii medicale de

medicina muncii( 1000) întreprindere

numărul (..) instituţiilor din România între anii 2002-2016.

11
 1.15.1 Servicii medicale la locul de muncă

Asigurarea asistenţei de medicina muncii este obligatorie pentru toate unităţile

economice din sistemul de stat şi privat. Înfiinţarea unui dispensar medical de întreprindere
sau inter-întreprinderi, este dependentă de: numărul de angajaţi, riscurile caracteristice
tehnologiei utilizate şi activităţii ocupaţionale prestate de lucrători (3).
Încadrarea cu personal de specialitate (medici de medicina muncii) este stipulată
legislativ. Actual, intreaga reţea de medicina muncii este acoperită cu medici specialişti,
pregătiţi prin cursuri postuniversitare, respectiv prin rezidenţiat, dar care activează
predominant în cabinetele sau în centrele medicale private (contracte de prestări servicii
incheiate cu beneficiarii, respectiv cu angajatorii).
Serviciile medicale organizate la sediul întreprinderilor, au fost unităţi de bază în
promovarea sănătăţii în muncă prin: derularea de acţiuni specifice preventive, monitorizarea
clinico-biologică a grupurilor ocupaţionale, acordarea primului ajutor în urgenţele medico-
chirurgicale sau ocupaţionale (ex in intoxicaţiile acute), educaţia sanitară a muncitorilor.etc

1.1.5.2. Cabinetele de medicina muncii

Cabinetele de medicina muncii funcţionează actual majoritar în sistemul privat

(autorizaţie de funcţionare, dotări minime necesare, cod de înregistrare fiscala la administraţia
financiară teritorială) şi mai puţin, în sistemul asistenţei medicale de stat. Acestea din urmă
sunt organizate în policlinici sau in unităţi mari economice (ex în spitale), fiind încadrate cu
medici de medicina muncii. Un astfel de cabinet, poate funcţiona prin angajarea permanentă a
unui specialist de medicina muncii, sau pe baza contractelor de prestări servicii încheiate între
prestatori externi şi beneficiari (unităţile economice).
Obligaţiile medicului de medicina muncii răman aceleaşi, indiferent de natura
contractului de prestări servicii (3) :
- monitorizarea permanentă a stării de sănătate a lucrătorilor;
- identificarea şi comunicarea riscurilor profesionale;
- formularea de recomandări tehnico-organizatorice şi medicale pentru promovarea şi
păstrarea stării de sănătate a personalului angajat.
- informare şi formare in domeniul protecţiei sănătăţii şi a securităţii muncii

Pentru biomonitorizarea stării de sănătate, cabinetele de medicina muncii beneficiază

de suportul laboratoarelor specializate din DSP (Direcţii de Sănătate Publică) judeţene, sau
stabilesc relaţii de colaborare cu laboratoare de investigaţii acreditate pentru: explorări
funcţionale, toxicologice, imagistice din policlinici sau din centrele medicale private. Toate
costurile investigaţiilor destinate dimensionării riscului ocupaţional şi evaluarii impactului
asupra sănătăţii angajaţilor, sunt suportate de angajatori (2,3).
Monitorizarea mediului de muncă este realizată prin laboratoarele DSP sau ISP
(prelevări de probe de mediu, analiza şi interpretare rezultatelor prin raportarea la limitele de
expunere admisibile, stabilite legislativ la nivel naţional).

1.1.5.3. Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) – Compartimentul de

medicina muncii

Activitatea de medicina muncii dintr-un judeţ, reprezintă a doua linie a asistenţei

medicale primare, completând activitatea medicinei de familie. Având un profil predominant

12
preventiv (păstrarea-promovarea sănătăţii şi a capacităţii de muncă), compartimentul de
medicina muncii din DSP, coordonează toate activităţile şi obiectivele reţelei de medicina
muncii din teritoriul arondat.
Prin raportările şi evaluările periodice din teritoriu (obligativitate a cabinetelor de
medicina muncii), la nivelul DSPJ se concentrează informaţii privind:
- starea de sănătate a angajaţilor din toate unităţile economice ale judeţului;
- morbiditatea prin boli profesionale, boli legate de profesie, accidente de muncă;
- distribuţia numerică şi pe sectoare de activitate a salariaţilor;
- numărul salariaţilor expuşi la noxe şi natura acestora.
Controlul sănătăţii şi securităţii muncii este facilitat de prezenţa : Compartimentului
Inspecţiei de Stat a Condiţiilor de Muncă, Comisiei Tehnice pentru Avize şi Autorizaţii
sanitare, ca şi de Serviciul Programe organizate la nivelul DSP (2).
Laboratoarele tehnice din DSP sunt dotate cu aparatură standard pentru măsurarea
concentraţiilor atmosferice ale noxelor profesionale (pulberi, gaze şi vapori iritanţi, agenţi
fizici, chimici, biologici), reprezentand unităţi de bază în managementul riscului ocupaţional.

1.1.5.4.Institutele de Sănătate Publică (ISP)

Conform legislaţiei în vigoare (Legea 100/1998, Ord.MS nr.8/06.2000, Legea

319/2006 (3), prin departamentele sale de medicina muncii, ISP sunt:
- instituţii publice regionale cu personalitate juridică, organizate de Ministerul
Sănătăţii;
- forul tehnic şi profesional al Ministerul Sănătăţii in elaborarea şi fundamentarea
ştiinţifică a strategiilor de politică sanitară guvernamentală;
- instituţii care elaborează propuneri metodologice pentru programele naţionale de
sănătate publică (în colaborare cu DSPJ).

Atribuţii ale ISP în domeniul medicinii muncii (2,3):

- întocmeşte proiecte de norme, metodologii şi instrucţiuni cu aplicare în domeniul
sănătăţii ocupaţionale;
- susţine acţiuni de promovare ale unui mediu de muncă sanogen şi de prevenţie
primară a bolilor în populaţia expusă la riscuri profesionale;
- elaborează studii privind starea de sănătate, studii epidemiologice, clinice
ergonomice, psihologice în mediul ocupaţional;
- coordonează acţiuni specifice de medicina muncii în teren (studii epidemiologice şi
examinări medicale, pentru relevarea impactului anumitor noxe asupra
organismului);
- asigură consultanţa de specialitate în domeniul sănătăţii ocupaţionale;
- colaborează cu autorităţile publice, alte unităţi sanitare, unităţile de învăţământ
medical superior din domeniul medicinii muncii;
- elaborează studii clinice şi experimentale pentru evaluarea riscului profesional;
- elaborează studii pentru caracterizarea toxicologică a unor substanţe chimice, sau a
unor produse noi intrate în circuitul economic;
- întocmeşte referate tehnice pentru produse noi fabricate în ţară sau importate,
pentru introducerea acestora în procesele tehnologice şi in circuitul economic;
- participă la procesul de învăţământ medical superior de specialitate.

13
 1.1.5.5. Clinica de Medicina Muncii şi Boli Profesionale

Amplasate în spitale universitare, clinicile de medicina muncii sunt încadrate cu

medici specialişti de medicina muncii, având competenţe in elaborarea şi aplicarea
investigaţiilor diagnostice, în tratamentul şi recuperarea bolilor profesionale. Bolnavii pot
proveni din toate judeţele arondate centrului universitar (dispune de baza tehnico-materială
necesară), fiind internaţi prin trimitere semnată de medicul de familie. Clinica de Medicina
Muncii şi Boli Profesionale este coordonatorul zonal ştiinţific, profesional şi metodologic al
activităţii de medicina muncii. Competenţele şi atribuţiile coordonatorului zonal pe probleme
de medicina muncii, precum şi arondarea judeţelor pe centre medicale universitare, se
stabilesc prin ordin al Ministerului Sănătăţii.

1.1.5.6 Organisme Internaţionale

a. Instituţii europene: emit pachete de metodologii, de sarcini şi de responsabilităţi,

cu putere de decizie în toate problemele de sănătate ocupaţională (4,6):

 Parlamentul Europei
 Comitetul Economic European
 Consiliul Uniunii Europene
 Comisii de Profil
 Directoratul de Sănătate şi Securitate în Muncă al Comisiei Europene
 Consiliul Europei
 Comitetul Economic şi Social al Uniunii Europene
 Comitetul pentru Recomandări de Securitate, Igienă şi Protecţia Sănătăţii în
Muncă
 Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă
 Biroul Regional pentru Europa al OMS
 Comitetul European pentru Standardizare (CEN)
 Curtea de Justiţie
 Curtea de Auditori

Caracteristici ale perioadei actuale în Europa: Europa este cea mai industrializată
zonă de pe glob, în care rata actuală a accidentelor de muncă atinge 20-100‰ cu o rată a
mortalităţii de 0,2-25‰ (tendinţă de creştere prin extinderea către ţările din sud-est). Rata
morbidităţii prin boli profesionale este de 4-12‰ cu 400-500000 cazuri noi de boli
profesionale/an (5). Dintre preocupările majore în politica de sănătate ocupaţională din UE, se
reţin: implementarea de standarde ISO, creşterea securităţii în muncă, managementul riscului
cancerigen şi a stresului în muncă.etc

b. Instituţii americane
a. NIOSH (National Institute of Occupational Safety and Health)
Instituţie implicată în dezvoltarea politicilor de sănătate ocupaţională prin ( 6):
- cercetarea eficienţei serviciilor medicale existente,
- cercetarea rolului asistenţei primare în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii,
- evaluarea şi îmbunătăţirea accesibilităţii serviciilor de sănătate şi securitate în
muncă,
- integrarea serviciilor de sănătate în muncă în asistenţa primară.

14
 Concluziile acestor studii, constituie o bază de date valoroasă pentru elaborarea de noi
strategii în politica de sănătate şi de securitate în muncă. Prin colaborarea cu: agenţii federale,
sindicate, industrii, comunităţi academice, NIOSH contribuie la eficientizarea asistenţei de
medicina muncii din USA.

b. OSHA (Occupational Safety and Health Administration)

Din 1970, OSHA este inclusă în Departamentul muncii din USA. Obiectivele
instituţiei sunt concretizate in deviza: "asigurarea ca fiecare bărbat sau femeie din USA, să
lucreze la un loc de muncă sănătos şi în siguranţă" (6).
Instrumentele şi standardele de lucru utilizate de OSHA, sunt eminamente preventive:
anticiparea riscului, identificarea locurilor de muncă periculoase, aplicarea măsurilor de
reducere a riscurilor.
Planurile strategice elaborate de OSHA, conţin 3 direcţii interdependente şi
complementare:
- îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii în muncă la întreg personalul expus,
- schimbarea "culturii" locului de muncă, prin implicarea activă a patronatelor şi a
sindicatelor în rezolvarea problemelor proprii de sănătate şi de securitate,
- parteneriate sociale în realizarea şi in garantarea programelor şi a serviciilor de
medicina muncii.

c. OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii)

Obiective strategice majore în:

 dezvoltarea politicilor globale de sănătate şi de securitate în muncă,

 îmbunătăţirea mediului de muncă,
 realizarea dezideratului de sănătate şi securitate în muncă pentru toţi.

d. OMS (fondată în 1919, sediul la Geneva) a emis peste 176 convenţii şi 183 de
recomandări, privind problematica generală a medicinii muncii (protecţia la locul de muncă,
asigurarea serviciilor de sănătate în muncă, strategii globale privind sănătatea ocupaţională
"pentru toţi").

1.1.6. Servicii medicale de medicina muncii : aspecte legislative

 Angajatorii din sectorul public, privat şi cooperatist, întreprinderile cu capital
străin, sunt obligaţi să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaţilor,
în relaţie cu expunerea la riscuri specifice postului sau locului de muncă, prin
servicii de medicina muncii. Angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi
condiţiile necesare pentru efectuarea examenului medical la angajare, a controlului
medical periodic şi a examenului medical la reluarea activităţii, angajaţii nefiind
implicaţi în nici un fel, în costurile aferente supravegherii medicale specifice
riscurilor profesionale, în costurile îmbolnăvirilor profesionale, accidentelor de
muncă şi ale reabilitării profesionale (3).
 Serviciul de medicina muncii organizat de angajator, respectă timpul minimum
necesar pentru asigurarea calităţii prestaţiilor de medicina muncii. În medie, s-a
propus ca acest timp să fie de o oră pe lună, pentru 10 angajaţi care necesită

15
 supraveghere medicală specială (femei gravide, persoane cu handicap) şi de o oră
/lună, pentru 15 muncitori respectiv 20 salariaţi din sectorul tehnico-administrativ.
 Pentru serviciul propriu de medicina muncii (cabinet, dispensar medical de
întreprindere), angajatorii trebuie să asigure standardele de calitate (dotări tehnice,
medicamente de urgenţă, vaccinuri, materiale sanitare consumabile) şi încadrarea
corespunzătoare cu personal medical specializat.
 Toate serviciile medicale de medicina muncii sunt coordonate de medici specialişti
de medicina muncii şi vor avea în structură numai personal medical cu pregătire de
profil.
 Între angajator şi serviciul de medicina muncii, intervine un contract care stipulează
toate obligaţiile furnizorului şi ale beneficiarului, privind buna desfăşurare a
activităţilor predominant preventive de medicina muncii.
Directiva Cadru 391/89/EEC a impus spre adoptare in toate ţările membre ale UE,
pachete legislative cu următoarele caracteristici majore (5,6):
 reguli generale pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii angajaţilor,
acoperind toţi muncitorii din sistemul public şi privat, cu excepţia servitorilor
şi aşa-numitului “propriu-angajat”;
 obligaţii şi responsabilităţi ale patronilor şi ale muncitorilor;
 asigurarea egalităţii în protecţia muncitorilor din toate statele membre ale
Uniunii Europene.

1.1.6.1 Obligaţii generale ale patronilor:

 evitarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
 combaterea riscurilor la sursă;
 adaptarea muncii la individ, cu referire la planul locului de muncă, alegerea
echipamentului de lucru, alegerea metodelor de lucru şi de producţie, pentru
ameliorarea, pe cât posibil, a activităţilor ce presupun munca monotonă, activitatea
în schimburi alternante, în vederea reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii
lucrătorilor expuşi (4,6);
 adaptarea permanentă la progresul tehnic;
 înlocuirea a tot ce reprezintă periculos în muncă, cu nepericulos sau cu mai puţin
periculos;
 dezvoltarea unor politici de prevenţie coerente, care să acopere integral :
tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa
factorilor legaţi de muncă;
 instruirea adecvată a muncitorilor;
 în întreprinderea sa, patronul trebuie să asigure evaluarea riscurilor pentru
sănătatea şi securitatea în muncă a salariaţilor (angajatorul insuşi sau pe bază unui
contract cu o echipa de experţi evaluatori), să participe la alegerea echipamentului
de lucru, să aibă cunoştinţă despre substanţele chimice sau diferitele produse
realizate în întreprindere, precum şi de existenţa anexelor şi a dotărilor social-
sanitare obligatorii;
 în urma evaluării riscurilor, se impune elaborarea de planuri de măsuri preventive şi
implementarea de metode de muncă şi de producţie, fără riscuri pentru starea de
sănătate a muncitorilor (3,4)

16
  patronul trebuie să încredinţeze muncitorilor, o serie de sarcini vizând sănătatea la
locul de muncă, în funcţie de capacitatea fiecăruia;
 patronul trebuie să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii, sunt
precedate de consultaţii cu muncitorii sau cu reprezentanţii lor, privind consecinţele
alegerii unui anumit echipament, condiţiile de muncă şi mediul de muncă, toate
vizând sănătatea şi securitatea muncitorilor;
 patronul trebuie să coopereze la implementarea măsurilor privind prevenirea
îmbolnăvirilor de cauză profesională, la promovarea securităţii locului de muncă şi
să asigure informarea muncitorilor asupra riscurilor profesionale existente;
 măsurile privind securitatea, igiena şi sănătatea în muncă, nu angajează muncitorii
la nici un fel de obligaţii financiare;
 patronul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi muncitori, pentru a îndeplini
activităţile legate de protecţia şi de prevenirea riscurilor profesionale din
întreprindere;
 muncitorii desemnaţi nu pot fi în poziţie dezavantajată (ex din punct de vedere
salarial), din cauza participării la activităţile legate de protecţia şi de prevenirea
riscurilor profesionale;
 muncitorilor desemnaţi trebuie să li se acorde un interval de timp suficient, pentru a
se achita de obligaţiile ce le revin în acest domeniu;
 dacă la nivelul întreprinderii nu se pot organiza măsuri de protecţie şi de prevenire a
riscurilor, datorită lipsei de personal de profil, patronul trebuie să apeleze la servicii
externe, sau la persoane cu competenţă profesională, dotate cu mijloace tehnice
corespunzătoare de investigare şi de prevenţie.
Serviciile de sănătate externe contractate de patron, trebuie informate corect asupra
factorilor dăunători cunoscuţi, sau suspectaţi de a fi nocivi pentru sănătatea şi securitatea
muncitorilor la locul de muncă, avand acces la toate informaţiile necesare unor evaluări
corecte (6,7).

1.1.6.2 Obligaţii ale muncitorilor:

- fiecare muncitor trebuie să aibă responsabilitatea de a avea grijă de propria

sănătate şi securitate la locul de muncă, conform instrucţiunilor primite de la
patronul său;
- în urma instruirii, fiecare muncitor trebuie să utilizeze corect maşinile, aparatura,
instrumentele de lucru, substanţele periculoase, transportul de echipamente şi de
alte mijloace de producţie (6,7):
- fiecare muncitor trebuie să utilizeze corect echipamentul personal de protecţie, iar
după utilizare să asigure curăţarea şi păstrarea corespunzătoare a acestuia;
- fiecare muncitor trebuie să se abţină de la schimbări arbitrare ale dispozitivelor de
securitate (maşini, instrumente, aparate etc.), pe care trebuie să le utilizeze corect
şi conform instrucţiunilor primite;
- fiecare muncitor trebuie să informeze imediat patronul şi/sau muncitorii cu
responsabilităţi în domeniul sănătăţii şi securităţii (SSM), asupra oricărei situaţii
de la locul de muncă, pe care o consideră un pericol iminent, sau orice alt neajuns
legat de protecţia muncii;
- fiecare muncitor trebuie să coopereze cu patronul sau/şi cu reprezentanţii
muncitorilor cu responsabilităţi în domeniul SSM, ori de câte ori este necesar;
- fiecare muncitor trebuie să fie capabil să se achite de sarcinile impuse în
domeniul prevenţiei riscurilor.

17
 1.1.7 Atribuţii şi competenţe ale unui serviciu/medic de medicina muncii
1. Monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor prin acţiuni specifice de medicina muncii
cu caracter eminamente preventiv (2, 3):
 examenul medical la încadrare cu stabilirea aptitudinii pentru munca
profesională ce urmează a fi prestată;
 supravegherea medicală a noilor angajaţi în perioada de adaptare în muncă (ex
munca in condiţii climatice nefavorabile, zgomot);
 controlul medical periodic al tuturor salariaţilor (periodicitate anuală sau
semestrială in expunerea la agenţi periculoşi);
 examinări medicale la reluarea muncii (întreruperi mai mari de 3 luni);
 semnalarea, cercetarea, declararea şi evidenţa cazurilor depistate cu
îmbolnăviri profesionale;
 dispensarizarea salariaţilor cu boli cronice, boli profesionale, boli legate de
profesie, a pensionarilor cu invalidante de gradul III (cu drept la 4 ore de muncă/zi),
avand ca obiectiv principal reabilitarea şi reinserţia, sau reorientarea profesională a
acestora;
 biomonitorizarea grupurilor ocupaţionale cu expuneri particulare (ex la agenţi
chimici periculoşi, radiații ionizante) prin investigaţii de laborator specifice
(nominalizate legislativ) (2,3).
 studii clinice, anchete epidemiologice, aplicarea de chestionare, pentru
evidenţierea factorilor de risc individuali şi profesionali şi a impactului expunerii
asupra sănătăţii.

Acţiunile specifice de medicina muncii enumerate mai sus, au caracter preventiv

fiind de ordin: medical, administrativ, de cercetare, pedagogice, de negociere etc (12):
- preventie primara: prevenirea efectelor negative asupra sănătăţii şi a
imbolnăvirilor profesionale prin ameliorarea condiţiilor de muncă, reducerea la
minimum a riscurilor ocupaţionale, educaţie medicală continuă proactivă (acţiuni
care vizează reducerea incidenţei bolilor).
- prevenţie secundară: depistarea in stadiul precoce a imbolnăvirilor profesionale şi
a afecţiunilor legate de profesiune, colaborarea cu serviciile medicale curative
pentru un tratament adecvat, aplicarea concomitentă a unor măsuri profesionale
(schimbarea locului de muncă, reducerea timpului de lucru, amenajarea ergonomică
a locului de muncă etc).
- preventie terţiară: demers care vizează evitarea recidivelor, sechelelor sau a
complicaţiilor unor boli prin: evaluarea şi recuperarea capacităţii de muncă,
reinserţia socio-profesională (reorientare profesională şi recalificare după unele
afecţiuni cronice sau accidente de muncă invalidante) (12).

2. Evaluarea şi supravegherea riscurilor profesionale prin (2):

 catagrafierea locurilor de muncă şi a salariaţilor expuşi;
 elaborarea de profesiograme şi de cronograme profesionale;
 studii ergonomice (identificarea şi ierarhizarea factorilor de risc biomecanic şi a
suprasolicitărilor psihofiziologice, pe operaţii şi posturi de muncă);
 metrologia (măsurarea) factorilor de risc: zgomot, vibraţii, nivelul şi tipul
iluminatului, parametri climatici microambientali, concentraţii atmosferice de
pulberi, substanţe chimice (8,9,10);

18
  dimensionarea riscurilor (sinteza informaţiilor metrologice, clinice şi a
indicatorilor biotoxicologici) şi comunicarea acestora către toţi factorii de
răspundere (angajatori, inspecţia muncii, DSP judeţene);
 studii specifice de impact asupra sănătăţii şi/sau programe naţionale tematice,
de evaluare şi/sau de intervenţie proactivă, pentru minimizarea unor riscuri.
 intocmirea şi implementarea programelor de medicina muncii avand ca
obiective, evaluarea riscurilor şi a impactului acestora asupra sănatăţii şi securităţii
muncii, elaborarea şi aplicarea de măsuri preventive, care să permită controlul mai
eficient şi reducerea efectelor negative biologice, psihologice şi economice.

3. Consilierea angajatorului privind (2):

 adaptarea muncii la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor prin intervenţii
ergonomice corectoare, implementarea unor măsuri tehnico-organizatorice şi a
măsurilor de protecţie colective şi individuale;
 consilierea angajatorului pentru fundamentarea şi susţinerea unor strategii de
sănătate şi de securitate pe termen lung, la locurile de muncă cu risc (prevenţie
primară).
4. Acţiuni educative (training ocupaţional, formarea formatorilor) prin:
 informarea salariaţilor asupra riscurilor la care sunt expuşi (acţiunea noxelor, căi
de pătrundere în organism, simptome şi semne de îmbolnăvire, măsuri minimale de
prevenţie şi de securitate);
 constituirea echipelor şi a posturilor de prim ajutor pentru asistarea urgenţelor
produse la locurile de muncă ex (intoxicaţii acute, accidente de muncă);
 asigurarea cu medicamente şi cu mijloace de transport pentru rezolvarea rapidă
şi eficientă a urgenţelor (stabilirea şi parcurgerea unor circuite funcţionale rapide);
 consiliere generală pe probleme de nutriţie, consumul de alcool, tutun, rolul
exerciţiului fizic, atitudine şi comportament adecvat faţă de muncă;
 informarea femeilor însărcinate cu privire la riscurile asupra reproductivităţii
şi asupra evoluţiei unei sarcini (respectarea legislaţiei pentru protecţia femeii
gravide) (7).

5. Participarea la sistemul informaţional regional şi naţional prin:

 raportarea periodică a factorilor de risc din unităţile monitorizate de fiecare
medic de medicina muncii;
 raportarea morbidităţii prin boli profesionale, accidente de muncă, boli legate
de profesie (indicatori statistici intensivi şi analitici ai morbidităţii cu incapacitate
temporară de muncă);
 comunicarea rezultatelor controlului medical periodic şi a rezultatelor studiilor
epidemiologice, clinice, toxicologice derulate in unităţile economice
supravegheate din punct de vedere medical;
 raportarea tuturor situaţiilor particulare de risc chimic (utilizare sau sinteze de
produse şi tehnologii noi), către DSP, ITM, sistemele de toxicovigilenţă teritoriale
şi naţionale.

1.1.8 Instrumente şi strategii de acţiune în medicina muncii:

 legislaţie în medicina muncii (imbunătăţiri permanente, adaptări şi aliniere la
legislaţia UE (5);

19
  inspecţie şi impunerea de măsuri de constrângere (contravenţii şi sancţiuni in
cazul abaterilor şi în situaţii prevăzute legislativ);
 stimulente financiare (constituirea fondurilor naţionale/regionale de prevenţie,
promovarea şi susţinerea iniţiativelor de bune practici in domeniul sănătăţii
ocupaţionale);
 campanii publicitare (difuzarea rezultatelor, a achiziţiilor şi a acţiunilor
sanogenice şi prevenţionale şi a eficienţei acestora);
 acreditarea serviciilor de sănătate ocupaţională şi certificarea produselor;
 instruirea periodică a tuturor actorilor prevenţiei;
 cunoaşterea ariilor de priorităţi (ierarhizarea şi gestionarea riscurilor);
 o bună cunoaştere a dinamicii sectoarelor economice (mobilităţi de personal,
implementarea de tehnologii noi, ca de exemplu cele din domeniul
nanotehnologiilor);
 o bună cunoaşterea categoriilor de muncitori (catagrafieri dinamice pe sectoare
de activitate);
 cercetarea de profil (alocare de fonduri, dezvoltarea centrelor topice de cercetare);
 evaluarea riscului profesional (metode şi tehnici performante, formarea de experţi
evaluatori);
 managementul riscului profesional (management global şi de calitate, integrat la
nivelul organizaţiilor economice);
 dezvoltarea de strategii eficiente (politici guvernamentale şi locale);
 iniţiative la nivelul UE de a sprijini statele membre şi candidate (atragerea de
fonduri prin proiecte finanţate, schimburi de experienţă, programe şi acţiuni
comune europene/multinaţionale, inclusiv pe teme de cercetare).

1.1.9 Resurse materiale

Dotările materiale şi echipamentele tehnice utilizate pentru prelevările de probe de
mediu şi de produse biologice, analiza acestora în laborator, redarea şi exprimarea
rezultatelor, trebuie să fie acreditate şi standardizate (la nivel naţional şi în acord cu modelele
europene).
Caracteristica esenţială în folosirea resurselor materiale, este performanţa
echipamentelor şi utilizarea lor sistematică (programatică).
Elaborarea de metodologii practice şi validate la nivel naţional, planificarea şi
distribuţia echitabilă a resurselor materiale, condiţionează reuşita unor demersuri globale
(programe naţionale de medicina muncii).

1.1.10 Resurse financiare

Obiectivele medicinii muncii trebuie să devină o prioritate permanentă a programelor
naţionale de sănătate publică (2,4). Supravegherea factorilor de risc din mediul de muncă,
supravegherea stării de sănătate a tuturor salariaţilor şi prevenirea bolilor profesionale în
populaţia activă, sunt acţiuni continue şi costisitoare.
Finanţarea corespunzătoare trebuie asigurată printr-o politică naţională coerentă,
dublată de fonduri şi resurse proprii sistemului. Funcţionarea Caselor de Pensii (Fondul
Naţional pentru Asigurări la riscul de boală profesională şi accidente de muncă), se bazeaza
pe contribuţiile financiare ale angajatorilor la îmbunătăţirea asistenţei medicale de medicina
muncii.

20
 Politica sanitară din domeniul medicinii muncii, este susţinută şi fundamentată
ştiinţific şi profesional, prin intervenţii active ale Comisiei Naţionale de Medicina Muncii, a
Institutelor de Sănătate Publică regionale şi a Departamentelor universitare de medicină.

1.1.11. Managementul sănătăţii ocupaţionale

Scopul medicinii muncii este protecţia şi promovarea sănătăţii şi a eficienţei muncii
angajaţilor. Medicina muncii este o disciplină medicală clasică, dar prin faptul că, cele mai
multe activităţi umane se desfăşoară în organizaţii şi companii, poate fi considerată o
disciplină situată la frontiera dintre medicină şi ştiinţele: economice şi sociale. Acest statut
rezultă din sarcinile pe care le are de realizat (13):
 să recunoască impactul factorilor de risc asupra sănătăţii şi a eficienţei
activităţii angajaţilor în cadrul întreprinderii;
 să evalueze efectele factorilor de risc asupra personalului angajat şi asupra
întreprinderii;
 să propună măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă;
 să controleze eficacitatea măsurilor aplicate;
 să rezolve disfuncţionalităţile individuale de sănătate, care ar putea avea o
legătură cu condiţia de muncă.
Deoarece medicina muncii operează şi în cadrul sectorului privat, serviciile de
medicină muncii, trebuie să se bazeze pe aceleaşi principii economice, utilizate de către toţi
furnizorii de servicii pentru companii şi organizaţii. Ultimele decizii ale Curţii Europene, de a
impune serviciilor medicale un statut comun tuturor tipurilor de servicii, vor avea un impact
puternic şi vor conduce la o piaţă mai competitivă pentru serviciile medicale şi de sănătate,
inclusiv pentru serviciile de medicina muncii.
Chiar dacă nu toţi medicii de medicina muncii, vor activa ca directori ai unor instituţii
medicale, ei trebuie să înţeleagă principiile de bază ale managementului şi să cunoască toate
activităţile companiilor cărora le asigură servicii. Ei trebuie să dirijeze cu succes şi să
supravegheze şi activităţile altor categorii de persoane, care activează in cadrul serviciilor
multidisciplinare de medicina muncii.

Principii de management

Se impune o abordare integrativă, astfel incat, medicina muncii să poată oferi un

ansamblu de servicii în următoarele domenii (4,13):
 evaluarea riscului pentru sănătate;
 igiena industrială şi evaluarea mediului de lucru;
 managementul medicinii de urgenţă;
 managementul îmbolnăvirilor profesionale;
 evaluarea şi supravegherea sănătăţii;
 evaluarea impactului factorilor de risc de la locul de muncă asupra sănătăţii;
 managementul înregistrării şi al raportării îmbolnăvirilor profesionale;
 realizarea legăturilor funcţionale cu serviciile de sănătate publică şi de
promovare a sănătăţii la locul de muncă.

21
 Managementul este o ştiinţă economică de firmă, ca şi marketingul. Prima definiţie a
managementului a fost dată de Henry Fayol în anul 1916, care a definit cele 5 elemente ale
sarcinilor manageriale: previziune, organizare, comandă, coordonare şi control (4).
Dicţionarul tradiţional american defineşte managementul ca fiind: actul, maniera sau
practica de a conduce, dirija, superviza sau controla, implicând persoana sau persoanele
care controlează sau direcţionează o afacere sau o întreprindere(4,13). În literatura
tradiţională de management, procesul de control era doar o sarcină a managementului de nivel
superior. Astăzi, organizaţiile moderne întrevăd importanţa aducerii controlului în organizaţie,
ceea ce face necesară distingerea unor niveluri diferite de control, care ajută la clarificarea
rolurilor şi a responsabilităţilor principale.
Serviciile de medicina muncii, au nevoie de o bună planificare a timpului, a resurselor,
a conţinutului şi a activităţilor incluse în servicii. Managementul serviciilor de medicina
muncii este un proces complex, în care componentele sunt continuu interactive, formând un
lanţ, balansat de nevoile şi de priorităţile clientului, sau ale unui grup de clienţi.
O exprimare formală a acestui proces este planul de sănătate ocupaţională (13).
Planul trebuie să se bazeze pe o analiză corespunzătoare, aşezarea în ordinea priorităţilor a
riscurilor pentru sănătate pe termen scurt şi pe termen lung, pe nevoile personalului şi ale
companiei.
Evaluarea riscului înseamnă luarea în considerare atât a probabilităţii riscului cât şi a
severităţii consecinţelor. Evaluarea se poate realiza cel mai bine, printr-un dialog realizat între
experţi şi persoanele de la locurile de muncă.
O stabilire a priorităţilor bazată pe calculul cost-eficienţă şi cost-beneficiu, este
totdeauna necesară. Este un proces în care atitudinea şi valorile împărtăşite sunt importante.
Când sănătatea unui salariat este în joc, analiza cost-eficienţă nu poate fi prioritară în
acţiune, iar anumite acţiuni absolut necesare, nu trebuie să ţină cont de costurile implicate.
Legile şi standardele naţionale sau internaţionale, pot ajuta în astfel de situaţii la
adoptarea unei decizii. Datele ştiinţifice din literatură şi ghidurile de bună practică, pot fi
folosite, atunci când sunt disponibile. Activităţile trebuie să fie bazate pe argumente general
acceptate de comunitatea ştiinţifică şi de experţii în domeniu şi să poată fi implementate cu
resursele disponibile.
Planul este un document scriptic al: nevoilor, ţintelor, acţiunilor, orarului şi a
persoanelor responsabile.Integrarea planului de sănătate ocupaţională în planul de
management al companiei, este esenţială. Un indiciu al integrării cu succes, este discutarea
planului intocmit cu conducerea companiei, aprobarea lui de către conducere şi alocarea
resurselor economice şi umane necesare realizării lui (13).
Deoarece planul de sănătate ocupaţională este un document deosebit de important, este
nevoie de timp suficient, pentru a-l elabora realist şi funcţional. Planul trebuie revizuit cu
regularitate. Pentru aceasta, poate fi folosit auditul intern sau extern. Este bine să se
întocmească un plan pentru 3 ani, care să fie revizuit anual, sau atunci când au apărut
schimbări ale condiţiei de muncă, ale mediului de muncă, sau de personal.
Stabilirea unor ţinte pe termen scurt, sau a unor indicatori general acceptaţi la
întâlnirile responsabililor, ajută la urmărirea desfăşurării acţiunilor, cresc motivaţia şi permit
redirecţionarea unor acţiuni în timp util, pentru atingerea scopurilor. Atunci când se
organizează un serviciu de sănătate ocupaţională, este foarte important să se stabilească şi
serviciul central.
Frecvent, legea stabileşte rolul, sarcinile şi responsabilităţile personalului de medicina
muncii. Cu toate acestea, sarcinile sunt mereu influenţate de relaţiile client-furnizor de servicii
şi de activitatea curentă. Spre exemplu, rolul unui furnizor de servicii, poate fi în unele situaţii
acela de consultant, în altele de auditor sau de instructor de sănătate şi securitate în muncă.

22
 Dacă, anumite activităţi sunt în afara competenţelor serviciului central, este mai bine
să se colaboreze cu alţi specialişti sau furnizori de servicii. Angajamentele parteneriale permit
stabilirea unui pachet complet de servicii pentru client.
Serviciile pot fi uşor evaluate după: gradul de mulţumire al clientului, după cât de bine
sau de corect i-au fost satisfăcute nevoile, au fost atinse obiectivele stabilite de comun acord.
De exemplu, sunt utile întrebări de tipul: sarcinile şi responsabilităţile au fost stabilite în mod
clar ?; timpul alocat a fost raţional organizat ?; comunicarea a fost deschisă ?; dosarele au fost
ţinute corespunzător ?; sunt nereguli în ce priveşte competenţele personalului ?. Este indicat
să fie întocmit un tabel, în care să figureze un număr de întrebări punctuale, în care clientul
ocupă locul central, menţionându-se tipul de informaţii necesare şi care dintre acestea, vor fi
comunicate în timpul întâlnirilor cu ceilalţi actori din interiorul sau din exteriorul sistemului,
şi sub ce formă (fax, email, telefon, etc) (13).

Posibilităţi de evaluare a planificării şi a managementului serviciilor de sănătate

ocupaţională:
Evaluarea managementului serviciilor de sănătate ocupaţională trebuie să parcurgă
paşii menţionaţi mai jos.

Evaluarea nevoilor (13):

 identificarea şi evaluarea riscului;
 identificarea nevoilor de promovare şi de protecţie a sănătăţii la locul de muncă;
 întocmirea planului de servicii de sănătate ocupaţională;
 aprobarea planului de către angajator şi salariaţi;
 stabilirea corectă a obiectivelor;

Evaluarea intrărilor:
 a resurselor proprii (timp, bani, facilităţi, echipamente);
 a tipului de servicii ( preventive, curative, promovarea sănătăţii);
 a resurselor umane necesare.

Evaluarea procesului:
 serviciile de sănătate ocupaţională trebuie să respecte legea şi reglementările in
domeniu;
 serviciile de sănătate ocupaţională să fie integrate în managementul zilnic al
companiei
 planificarea acţiunilor: cine, ce face şi când?; managementul timpilor, acţiunilor;
planificarea personalului( săptămânală, lunară, anuală), date limită pentru acţiunile
fixate.

Evaluarea ieşirilor:
 aducerea la zi a planului de servicii existent;
 numărul de vizite la locurile de muncă;
 numărul de companii cărora le sunt oferite servicii.

Evaluarea efectivă:
 procentul de persoane care au beneficiat de o intervenţie (exemplu: procentul de
salariaţi care au beneficiat de reabilitare);

23
  procentul de sarcini realizate într-o anumită perioadă planificată (ex: scăderea cu
20% a absenteismului, reducerea expunerii etc.);
 gradul de satisfacţie al clientului.

1.2 ACTIVITĂŢI SPECIFICE DE MEDICINA MUNCII

1.2.1 EXAMENUL MEDICAL LA ÎNCADRARE:
 Metodologie generală, legislaţie şi aplicaţie practică (pentru completarea
dosarului medical individual) (3).
 Examinarea medicală la angajarea în muncă este obligatorie; nici o persoană nu
poate începe munca profesională, fără un aviz medical prealabil favorabil.
Examenul medical la angajarea în muncă reprezintă supravegherea activă a
sănătăţii salariaţilor, în relaţie cu cerinţele locului de muncă şi în mod particular, cu
factorii nocivi profesionali.
 Se efectuează la cererea angajatorului care completează “Fişa de solicitare a
examenului medical la angajare” (figura.I.2) şi "Fişa de expunere la riscuri"
(figura.I.3), care nominalizează toate condiţiile de muncă şi riscurile la care va fi
expus salariatul.
NB! Este recomandabil ca medicul de medicina muncii care efectuează examenul
medical la încadrarea în profesia solicitată şi descrisă prin riscurile sale de către angajator, să
cunoască direct locul de muncă, tehnologia şi activităţile ce vor fi executate de către viitorul
salariat (2).Cunoaşterea nemijlocită şi observaţia directă, pot releva expuneri şi riscuri
minimalizate, indirecte sau necunoscute, chiar de către angajator. Probleme deosebite pot
apărea, când se fac modificări tehnologice rapide, schimbări ale producţiei sau o schimbare a
locului de muncă, fără solicitarea unui nou aviz de aptitudine (locuri de muncă dinamice,
personal policalificat).

Figura I.2 Fişa de solicitare a examenului medical la angajare (3)

Subsemnatul (Nume şi prenume) ...........................................................….................................

angajator la întreprinderea/societatea comercial /unitatea ......................…...
adresa .......................................................................................................…...
SOLICIT:
examenul medical de angajare, conform legislaţiei de sănătate şi securitate
în muncă în vigoare pentru:
Domnul/Doamna .....................................................................................….
născut la: ................................................CNP: .........................................…. ....................
având profesia de………………………………………………… şi care urmează a fi angajat
în functia de…………………...........................................................
la locul de muncă: .....................................................................................…din secţia (atelier,
compartiment etc.)........................................................….
Persoana examinată urmează să efectueze activitatea profesională la un loc
de muncă ce prezintă riscurile profesionale detaliate în Fişa de expunere la
riscuri profesionale, anexată prezentei cereri.

Data …………… Semnătura şi ştampila

24
 Figura I.3 Model fişă de expunere la riscuri (3)

Unitatea: ………………………….. Subunitatea:

Adresa: ……………………………........................................
Telefon: ………………………….. ......................................

FIŞA DE EXPUNERE LA RISCURI PROFESIONALE

Denumirea postului: .............................................................................................................

Navetă: da  câte ore/zi?  nu 
Descrierea activităţii: În echipă: da  nu 
Nr. ore/zi  Nr. schimburi de lucru  Pauze organizate  sau nu  / Bandă rulantă 
Risc de: infectare  / electrocutare  / înecare  / asfixiere  / blocare  / microtraumatisme
repetate  / lovire  muşcătură  / zgâriere  / strivire  / tăiere  / înţepare  / împuşcare  /
ardere  / opărire  / degerare  / mişcări repetitive 
Alte riscuri: .................................................................................................................……......
Descrierea spaţiului de lucru: Dimensiuni încăpere: L ………l ………h ………m
Suprafaţă de lucru: verticală  orizontală  oblică 
Muncă: în spaţii închise  / izolate  / la înălţime  / la altitudine  / în mişcare  / pe sol  /
în aer  / în spaţiu  / pe apă  / sub apă  / nişă  / cabină etanşă  / aer liber  altele:
Efort fizic: mic  mediu  mare  foarte mare 
Poziţie de lucru: ortostatică  aşezat  aplecat  mixtă  / Poziţii forţate: da  nu 
Gesturi profesionale:
Suprasolicitări osteo-musculo-articulare: da  nu  Dacă „da”, ce articulaţii:
Manipulare greutăţi  dacă da, precizaţi caracteristicile maselor manipulate:
Suprasolicitări: vizuale  auditive  stres neuropsihic 

Agenţi chimici (enumeraţi şi bifaţi caracteristicile lor)* < L.A. > L.A. Fp C P

LA = limite admisibile; C = cancerigen; Fp = foarte periculoase; P = pătrund şi prin piele

Agenţi biologici: ..........................................................................................................................
Pulberi profesionale: < L.A. > L.A. <L.A . > L.A.
........................................................   .......................................... ........... 
Zgomot: < L.A.  / > L.A.  / Zgomote impulsive da  /nu  Vibraţii mecanice: < L.A.  / >
L.A. 
Microclimat:
TEMPERATURA AERULUI: < L.A.  / > L.A. 
PRESIUNEA ATMOSFERICĂ :
VARIAŢII REPETATE DE TEMPERATURĂ: da  nu 
ALŢI FACTORI:
Radiaţii: da  nu Dacă „da ”: Ionizante < L.A. > L.A.  / Neionizante < L.A. 
> L.A. Tipul: ................................................
Iluminat: natural  artificial  mixt  / suficient  insuficient 
Mijloace de protecţie colectivă:
Mijloace de protecţie individuală:
Echipamente de lucru:

25
Anexe igienico-sanitare: vestiar  chiuvetă  WC  duş
sală de mese  spaţiu de recreere 
Altele: ................
Observaţii: Data completării: ..................……
Angajator:

1.2.2 Categorii de salariaţi supuşi examenului medical “ de încadrare” în muncă:

 toate persoanele care se angajează (contract de muncă pe perioadă determinată
sau nedeterminată);
 ucenici, elevi, studenţi, doctoranzi, pe perioada stagiilor de pregătire practică
în unităţi economice/productive (2,3);
 reexaminare medicală pentru stabilirea aptitudinii in muncă într-un nou post
(sau activitate), ocupat prin transfer sau avand o tehnologie complet
schimbată,
 salariaţi cu timp parţial de lucru sau încadraţi temporar (sezonieri).

1.2.3 Medici care efectuează examenul medical la încadrare:

1. Medicul de medicina muncii din:
- dispensarul medical de întreprindere,
- cabinetul de medicina muncii din policlinică,
- cabinetul individual de medicina muncii (contract de prestări servicii sau
convenţii de muncă încheiate cu angajatorul).
2. Pentru profesii cu solicitări deosebite (ex.conducători auto profesionişti, piloţi,
mecanici de locomotivă, polițiști), examinarea medicală şi stabilirea aptitudinii
pentru angajarea în muncă, este efectuată de către medicii specialişti din reţeaua
proprie de medicina muncii a ministerului de resort (3,4).

1.2.4 Conţinutul examenului medical la angajarea în muncă

Dosarul medical individual este completat integral de către medicul examinator, în
succesiunea logică a grupajelor de informaţii (2,3):
I. Datele de identificare (societate comercială/angajator, cabinetul de medicina
muncii/medic, numele şi prenumele salariatului însoţit de CNP şi adresa acestuia).
Anamneza profesională: informații privind trecutul profesional al salariatului (ruta
profesională: locuri de muncă, profesii şi activităţi îndeplinite şi noxele la care a fost expus,
pe etape calendaristice şi ca durată totală), consemnarea antecedentelor profesionale (boli
profesionale declarate, accidente de muncă, alte evenimente semnificative în ruta profesională
parcursă pană la data examinării prezente).
Informaţiile furnizate de subiectul intervievat trebuie confirmate (obiectivarea
anamnezei) prin documente oficiale medicale (copii ale dosarului medical anterior,
adeverinţe medicale, bilete de externare din spital şi documente profesionale (de exemplu
carnetul de muncă, fişa de declarare a unei imbolnăviri profesionale).
O expunere profesională anterioară, semnificativă (prin durată şi/sau prin nivelul
de periculozitate), poate impune investigaţii clinico-paraclinice suplimentare la angajare
(investigaţii clinice de specialitate, indicatori de expunere şi indicatori de efect biologic), care
să permită o formulare corectă a aptitudinii pentru munca actuală (respectarea
contraindicaţiilor medicale absolute sau relative de angajare într-o profesie, menţionate
explicit in Legea 319 a Sănătăţii şi Securităţii in Muncă-2006) (3).

26
 II.Anamneza non-profesională (medicală)
 Antecedentele personale fiziologice (număr de sarcini, număr de naşteri sau de
avorturi la femeile aflate în perioada de fertilitate), sunt importante în profesii cu
expunere la agenţi embrio/fetotoxici (ex. plumb, mercur, pesticide, anestezice
inhalatorii, radiaţii ionizante, substanţe hormonale etc.), sau în profesii cu efort fizic
crescut, microclimat nefavorabil, vibraţii.
 Antecedentele personale şi heredo-colaterale patologice: evocatoare pentru o
starea de atopie (de exemplu astm bronşic parental, dermatoze, rinite, alergii
medicamentoase), pot fi considerate à priori contraindicaţii relative pentru o
expunere la substanţe chimice cu efect recunoscut iritant-sensibilizant, sau la
pulberi textile, vegetale. Decizia de aptitudine sau de inaptitudine într-o astfel de
situaţie, este mai dificilă. Se procedează la investigaţii suplimentare (2):
- alergologice (testări epicutanate cu alergenul presupus sau cu bateriile standard
de antigeni);
- teste inhalatorii nespecifice şi specifice (cu substanţe bronhoconstrictoare
nespecifice de tipul histaminei sau a metacolinei, sau cu substanţele prezente la
viitorul loc de muncă, pentru evidenţierea unei hiperreactivităţi bronşice);
- teste funcţionale respiratorii bazale (spirograma statică este obligatorie la unele
locuri de muncă cu expunere la iritanţi sau alergeni),
- citologie spută (in expunerea la agenţi alergogeni şi/sau cancerigeni)
- investigaţii imunologice (IgE, IgG, eozinofilie), etc.
- în cazurile susceptibile (posibilitatea dezvoltării de sindroame alergice cutaneo-
mucoase, bronşice), se poate poate recurge la formula angajării temporare (ex.
pentru 30 zile considerată şi perioadă de probă), în care sunt supravegheate şi
consemnate toate manifestările clinice apărute (rinoree, strănut, tuse, erupţii
cutanate, prurit etc.) Decizia finală (de apt sau inapt pentru muncă) va fi
stabilită, după judecarea tuturor informaţiilor anamnestice, de răspuns clinic şi
biologic, în relaţie etiopatogenică cu expunere profesională concretă (2).
Prezentare de caz: femeie, 33 ani, absolventă a Facultăţii de Chimie, doctorandă, este
examinată clinico-anamnestic pentru angajarea într-un institut de cercetare (profil chimie).
Anamneza non-profesională a relevat: antecedente recente (ultimii 4 ani) de şoc anafilactic (2
episoade severe rezolvate prin internare de urgenţă, cu administrarea a cate 40 fiole de
hemisuccinat de hidrocortizon), pusee repetitive eruptive urticariene generalizate, însoţite de
artralgii, polipnee, induse de anestezice (tratamente stomatologice) şi de antibiotice.Testările
alergologice efectuate în spital, au indicat pozitivitate la grupul ampicilină-amoxicilină, la
cefalosporine şi la numeroase alte medicamente. Ultima reacţie (“uşoară”) alergică s-a produs
cu o zi înaintea examenului pentru angajare, în timpul unui tratament stomatologic (aplicare
locală de eugenol), în condiţiile existenţei unui tratament de fond cu antihistaminice,
histaglobulină, corticoizi.
Deşi examenul clinic şi investigaţiile uzuale biochimice şi hematologice (Hb=11 g/100
ml, GA=6400/mm3 cu E=3%) au fost în limite relativ normale, s-a stabilit inaptitudinea
pentru angajarea şi munca într-un sector chimic. S-a recomandat angajarea într-un domeniu de
cercetare-documentare, managementul programelor europene, în conformitate cu stagiile de
pregătire teoretică şi practică absolvite, evitand orice expunere directă sau indirectă la agenţi
chimici profesionali (2). Anticiparea unei sensibilizări alergice la substanţe chimice şi a
riscurilor vitale subsecvente, a decurs dintr-o anamneză amănunţită şi din declaraţiile oneste
ale salariatei.

27
 III. Examenul clinic
Prima examinare clinică efectuată cu ocazia încadrării în muncă, este un examen de
referinţă pentru întreaga viaţă profesională a unui salariat. Corectitudinea examenului
(identificarea “activă” de simptome/semne ale aparatelor/sistemelor considerate ţintă pentru
specificul expunerii profesionale imediat ulterioare angajării), permite o bună selecţie şi
orientare profesională, bazată pe aptitudinea reală a individului. Acest punct de vedere clinic,
trebuie completat de rezultatele investigaţiilor paraclinice şi frecvent, de aptitudinea
psihologică pentru o anumită profesie. Unele metode investigaţionale de fineţe (decelarea
unor enzimopatii sau a unor deficite genetice ca de ex G6P-DH), eventual indicate in
screening-ul populaţiei active, sunt costisitoare şi actual, fără aplicabilitate practică (2).

Figura I.4. DOSAR MEDICAL INDIVIDUAL nr... (3)

EXAMEN CLINIC LA ANGAJARE

T= .... cm G= ..... kg Obezitate nu da gradul...
1. tegumente şi mucoase
2. ţesut celular subcutanat
3. sistem ganglionar
4. aparat locomotor
5. aparat respirator
6. aparat cardiovascular
TA / mmHg pedioase: varice:
AV /min
7. aparat digestiv
8. aparat urogenital
9. sistem nervos şi analizatori
a) acuitate vizuală: vedere cromatică: vedere în relief :
b) voce tare : voce şoptită:
10. sistem endocrin
11. examene obligatorii :
 VDRL  RPA
12.Examene suplimentare :
 ex.psihologic  ex.psihiatric  ex.oftalmologic  ex.ORL
 ex.ginecologic  ex.neurologic  ex.dermatologic


Concluzii examen clinic:
 sănătos clinic în momentul examinării
 diagnostic şi recomandări:

AVIZ MEDICAL :
APT  pentru exercitarea profesiei/funcţiei de……………
APT CONDIŢIONAT 
INAPT TEMPORAR 
INAPT 
Data Medic de medicina muncii,
Semnătura/Parafa

28
 În concluzie: examenul medical la angajare este un examen clinic complet, care
dimensionează trăsăturile constituţionale, integritatea morfo-funcţională a aparatelor şi a
sistemelor implicate în munca profesională. În profesiile cu solicitări predominant fizice,
integritatea anatomo-funcţională a aparatului locomotor şi a celui cardiorespirator este
esenţială, iar pentru profesiile solicitante neuropsihic şi senzorial, starea SNC şi a organelor
de simţ, este evaluată clinic, psihologic şi prin testări suplimentare de laborator (teste
psihometrice, audiograme, EEG, câmp vizual, acuitate vizuală), în conformitate cu
prevederile punctuale legislative (Legea 319/2006) (3).
Abilitatea şi experienţa examinatorului poate releva suferinţe incipiente, la a căror
decompensare ulterioară pot participa direct sau indirect, condiţiile de muncă şi noxele
profesionale. Structuri şi funcţii indemne la angajare, care pe parcursul activităţii
profesionale prezintă semne de decompensare, sugerează cu tărie un determinism profesional
(sau un pattern etiopatogenic multifactorial profesional şi non-profesional).
IV.Examinări de laborator solicitate la angajarea în muncă
a.Investigaţii obligatorii (pentru lucrătorii care se angajează in colectivităţi umane,
locuri de muncă cu risc de transmitere a unor boli infecto-contagioase, contacţi ai cazurilor
diagnosticate cu tuberculoză activă):

 radiografia toracică (RPA): pentru depistarea tuberculozei active, a bolilor toraco-

pulmonare cronice, a suferinţelor cardiace, care pot fi contraindicaţii relative sau
absolute pentru angajarea in unele profesii.
 o reacţie serologică pentru depistarea luesului (VDRL, RBW, RPRc): pentru
unele locuri de muncă cu risc de transmitere a acestui tip de boli infecto-
contagioase.
NB! Ambele categorii de îmbolnăviri transmisibile, au în prezent o incidenţă în
creştere (în populaţia generală şi în unele colectivităţi ocupaţionale din România).
Valabilitatea rezultatelor este de 4 luni pentru radiografia toracică şi de 40 zile, pentru
seroreacţia luetică. Un rezultat pozitiv (ex. tuberculoză pulmonară activă), contraindică
angajarea până la vindecarea bolii, indiferent de locul de muncă.

b.Explorări paraclinice şi examene de specialitate specifice expunerii. Sunt

precizate în legislaţie (fişele 1-145 privind serviciile medicale profilactice detaliate în funcţie
de expunerea profesională din anexa la Legea Securităţii şi Sănătăţii in Muncă nr 319/2006
republicată:3) şi sunt obligatorii. Sunt efectuate în scopul depistării contraindicaţiilor
medicale absolute sau relative, pentru angajarea într-o anumită profesie.

Respectarea acestor contraindicaţii medicale la angajare, are ca obiectiv principal,

protejarea sănătăţii subiectului în cauză şi/sau a colectivităţii în care acesta va munci.
Colaborarea cu medicii specialişti (neurologi, dermatologi, hematologi, reumatologi), trebuie
să se bazeze pe informaţii corect furnizate şi pe cunoaşterea etiologiei (şi patologiei) specifice
profesionale. Module de curs postuniversitar, reuniuni clinice, prezentare de cazuri,
comunicări şi articole ştiinţifice, sunt câteva dintre modalităţile de informare reciprocă (medic
de medicina muncii - specialişti din diferite discipline medicale, in care se regăsesc capitole
de patologie profesională: neurologie, dermatologie, alergologie, pneumologie (2).
Stabilitatea temporală a “echipei multidisciplinare” prin legături funcţionale extinse şi
la controlul medical periodic anual, se poate dovedi foarte eficientă şi valorizantă pentru
monitorizarea corectă a stării de sănătate a lucrătorilor.

29
 Exemple de fişe care conţin precizări punctuale ale investigaţiilor paraclinice cerute la
angajare şi la controlul medical periodic ca şi contraindicaţiile medicale, in funcţie de
expunerea la un agent chimic, fizic sau biologic ocupaţional:

Figura I.5 FIŞA nr 10. AMINE AROMATICE CARCINOGENE (BENZIDINĂ, - ŞI ß

NAFTILAMINĂ, AURAMINĂ, 4-AMINODIFENIL, 2-ACETIL-AMINO-FLUOREN,
DIMETILAMINOAZOBENZEN, AMINOAZOTOLUEN) (3).

Examen medical la angajare: Controlul medical periodic:

a) conform datelor din Dosarul medical
b) - sumar de urină, urobilinogen
- creatinină în sânge
- hemogramă
c) contraindicaţii pentru angajare:
- cistite
- infecţii urinare acute sau cronice
- litiază renală, nefropatii cronice
- anemie
a) – examen clinic general - anual
- sumar de urină (urobilinogen) - anual
- determinarea benzidinei in urină - anual
- hemogramă - anual
- examen citologic al exfoliatului vezical - la
10 ani de la angajare şi apoi anual

În situaţii deosebite, sau în unele expuneri particulare, medicul de medicina muncii

poate indica şi alte explorări de laborator sau consultaţii de specialitate suplimentare, pentru a
stabili şi/sau a justifica decizia asupra aptitudinii/inaptitudinii pentru angajarea într-o profesie.

V. Stabilirea aptitudinii pentru profesia (meseria) solicitată

Concluziile rezultate din examenul clinic şi investigaţiile de laborator efectuate, sunt

formulate în dosarul medical individual, sub formă de diagnostic (boli identificate) cu
recomandările medicale, igieno-dietetice şi recuperatorii aferente.

Concluziile profesionale sunt formulate în termeni de aptitudine/inaptitudine pentru

profesia şi postul de muncă menţionate în fişa de solicitare (completată şi semnată de
angajator). Confidenţialitatea datelor medicale individuale, nu permite menţionarea cauzelor
explicite (respectiv ale diagnosticului) care au dus la stabilirea inaptitudinii pentru muncă
(angajatorul va cunoaşte şi va respecta verdictul stabilit de medicul de medicina muncii).

Figura I.6 Fişa de aptitudine pentru o meserie/profesie (3)

Unitatea medicală: …………………………. Adresa: ………………………….

Tel.: ………………………………………… Fax.: ……………………………

Angajare  Control  Adaptare  Reluare  Supraveghere  Alte 

medical a muncii specială
periodic

MEDICINA MUNCII – FIŞĂ DE APTITUDINE NR. ……

(Un exemplar se trimite la angajator, unul se înmânează angajatului)
Societate, unitate etc. ……………………………………………………
Adresa: …………………………………………………………………..
Tel.: …………………………………… Fax.:

30
NUME …………………………………. PRENUME ……………………………………
CNP ………………………………………..
Profesie/funcţie ……………………….. Locul de muncă ……………………………….

AVIZ MEDICAL: Recomandări (unde este cazul):

APT:  ...................................................................................
APT CONDIŢIONAT:  .............................................................................
INAPT TEMPORAR  ....................................................................................
INAPT  ....................................................................................

Data Medic de medicina muncii (semnătura, parafa).

 Eliberarea fişei de aptitudine în dublu exemplar este stipulată legislativ, astfel

încât angajatorul şi salariatul să cunoască termenii angajării (apt sau apt condiţionat de
respectarea unor condiţii medicale sau profesionale esenţiale). Astfel de condiţii stabilite de
medicul de medicina muncii sunt adresate angajatorului şi se pot referi la: programul
(durata) muncii, postura de lucru, interdicţia expunerii la o anumită substanţă chimică,
purtarea obligatorie a unui echipament de protecţie (exemplu : antifoane, ochelari cu
lentile speciale absorbante ale radiațiilor laser), necesitatea adaptării ergonomice a
postului de muncă la caracteristicile anatomice, psihologice şi la starea de sănătate a
persoanei (2,3).
În cazul deciziei de inapt, medicul de medicina muncii ar trebui să formuleze meseria
(sau locul de muncă) potrivită stării de sănătate/de boală şi pregătirii profesionale a
subiectului investigat. Reorientarea profesională trebuie gândită prin prisma existenţei unui
sistem naţional/regional oficial de şcolarizare (re-calificare profesională), în acord cu
dinamica forţei de muncă şi a cerinţelor pieţii muncii (2,3,4). Studiile de prognoză privind
schimbările tehnice, structura populaţiei active şi eventualele noi riscuri profesionale, vor
permite o mai bună coordonare şi aplicare practică a medicinii muncii în teren.
Subiectul declarat “inapt” pentru o meserie sau o profesie, poate contesta acest verdict,
situaţie în care, în cel mai scurt termen (21 zile), o comisie de medici de medicina muncii
(desemnaţi de DSPJ), va reanaliza cazul cu posibilitatea de: menţinere a inaptitudinii
definitive sau temporare, condiţionarea aptitudinii de aplicare unor măsuri punctuale tehnico-
organizatorice)(ex adaptarea postului de muncă), sau stabilirea aptitudinii pentru muncă
(decizii care sunt comunicate în scris atat lucrătorului cat şi angajatorului) (3).
Valabilitatea aptitudinii pentru munca într-o profesie şi într-un anumit post de muncă,
este în general, de 1 an. Reînnoirea acesteia se va face odată cu reexaminările medicale
periodice anuale (finalizate prin eliberarea unei noi fişe de aptitudine).

1.2.3 SUPRAVEGHEREA MEDICALĂ A SALARIAŢILOR ÎN PERIOADA DE

ADAPTARE

Se consideră perioada de adaptare la muncă, o primă etapă de 15-30 zile, parcursă de

un salariat imediat după angajare.
Debutul vieţii profesionale presupune un efort fizic susţinut, solicitări neuropsihice şi
senzoriale, condiţii ambientale şi socio-profesionale complet diferite (prin intensitate şi
durată), de cele avute in viaţa non-profesională. Deprinderea activităţilor motrice posturale şi
gestuale profesionale, conştientizarea şi evitarea riscului de eroare în sistemul de muncă,

31
integrarea într-un grup ocupaţional, solicită organismul uman în totalitate (perceptual, motor,
mental, biologic, aptitudinal).Gradul calificării profesionale şi volumul cunoştinţelor practice,
condiţionează o mai bună şi rapidă adaptare la exigenţele muncii. Lipsa de consiliere şi de
supraveghere (maistru, instructor, colegi de muncă), poate conduce la comiterea de erori prin:
oboseală, necunoaştere, existenţa şi acţiunea unor factori de risc majori (2). Protecţia sănătăţii
nou angajatului şi a securităţii grupului ocupaţional, devine o prioritate a serviciului de
medicina muncii şi a Comitetelor de Sănătate şi Securitate în Muncă (CSSM) din fiecare
întreprindere.
Conceptul de “adaptare” presupune o succesiune progresivă de modificări
fiziologice, psihologice şi comportamentale, care permit o prestaţie profesională de
performanţă medie, pe toată durata zilei de muncă, fără efecte imediate sau pe termen
lung asupra sănătăţii şi fără a compromite calitatea şi cantitatea producţiei standard (2).
Motivaţia personală, activarea motrică voliţională şi psihologică, pot permite
dezvoltarea unei false adaptări (pseudo-toleranţă la solicitări repetitive şi de intensitate
crescută), care va conduce rapid la decompensare şi uzură.

1.2.3.1 Metodologia supravegherii medicale în perioada de adaptare

 În prima etapă de 1-15 zile, muncitorul este menţinut sub observaţie permanentă de
către personalul tehnic (maistru, instructor, şef de echipă) şi prin supraveghere medicală
(medic de medicina muncii, asistent medical). Scopul acestei acţiuni specifice şi active de
medicina muncii, este facilitarea adaptării organismului la solicitările impuse de muncă şi de
mediul de muncă.
 O serie de condiţii medicale (boli cronice dismetabolice, hepatice, cardiovasculare),
factori constituţionali (subiecţi hiperstenici, longilini, deficienţi ponderal), vârsta şi sexul, pot
constitui cauze de inadaptare în muncile suprasolicitante (efort fizic crescut, microambianţă
climatică caldă, solicitări neuropsihice mari).
 În aceste cazuri, supravegherea medicală din perioada de adaptare completează
examenul medical de la încadrare şi permite luarea deciziei asupra aptitudinii (este
adaptabil) sau inaptitudinii (este inadaptabil, situaţie care obligă la reorientare profesională).
 Nu toţi nou angajaţii trebuie supravegheaţi medical în această primă etapă a
vieţii profesionale. Dacă anamneza şi examinările clinico-paraclinice individualizează
particularităţi reactive şi probabilitatea unui eşec adaptativ (ex. bolnavi cronici, deficienţi
locomotor, femei, tineri), într-o profesie cu solicitări mai intense locomotorii sau psihice,
monitorizarea perioadei de adaptare, este decisivă pentru stabilirea aptitudinii corecte.
Consilierea permanentă profesională şi efortul de integrare în colectivul ocupaţional, sunt
necesare şi benefice pentru toţi salariaţii.

1.2.3.2 Metodologia general de supraveghere medicală în perioada de adaptare:

 Etapa 1-15 zile: urmărirea comportamentului (postura corpului, stabilitate în

ortostatism, siguranţa mişcărilor, paloare facială etc) şi un chestionar semiologic
(oboseală, dureri, ameţeli etc) completat de medicul de medicina muncii direct la
locul de muncă. În general, se recomandă o expunere progresivă, începând de la 2- 4
ore/zi, cu creşterea lentă a programului de lucru, în funcţie de răspunsul individual
(1,8,10).
 Etapa 15-30 zile: reexaminare clinică şi explorări de laborator care să ateste
adaptarea sau cauzele lipsei de adaptare. Salariatul este reevaluat la nivelul

32
 cabinetului de medicina muncii din întreprindere, sau prin trimitere la unele
consultaţii de specialitate din policlinică sau din spital.

1.2.3.3 Indicatori psihofiziologici generali urmăriţi în perioada de adaptare:

1. Simptome de tip astenovegetativ : ameţeli, palpitaţii, transpiraţii, modificări ale

temperaturii şi ale coloraţiei tegumentare, insomnii, astenie fizică şi psihică,
nervozitate, acufene etc..
2. Modificări fiziologice evidenţiate prin probele funcţionale cardiovasculare
(8,10,11):
- tahicardie cu revenire dificilă la frecvenţa cardiacă de repaus, după un efort de
muncă standardizat (ex proba Brouha) (1,8);
- modificări ale tensiunii arteriale considerate patologice (ex proba Teslenko);
- perturbări ale echilibrului termic (temperatura centrală, temperatura cutanată, regim
sudoral orar inadecvat);
- modificări ale respiraţiei (polipnee, volume ventilatorii maximale);
- modificări rapide ale greutăţii corporale (exemplu slăbirea rapidă in munci
suprasolicitante fizic şi termic).
3. Indicatori de producţie: executarea sarcinilor de muncă (numărul acţiunilor tehnice
pe unitatea de timp, calculul tonajului mediu zilnic in manevrarea şi transportul de
greutăţi, încadrarea în parametrii cantitativi şi calitativi ai producţiei, sau a normei
standard impuse la fiecare post de muncă).

1.2.3.4 Supravegherea medicală în perioada de adaptare la zgomot profesional

Locurile de muncă, tehnologiile şi profesiile caracterizate prin zgomot (emisie de

la surse amplasate în interior sau prin propagare de la surse exterioare) sunt numeroase:
industria metalurgică, alimentară, forestieră şi de prelucrare a lemnului, industria
textilă, sectorul transporturilor etc. Debutul activităţii profesionale într-un mediu zgomotos
(depăşirea nivelelor fonice admisibile de 87 dB (A), poate induce efecte otice, ca şi
numeroase efecte extraotice: cardiovasculare, neuropsihice, dismetabolice.
Perioada de adaptare la zgomot este particular mai lungă, ajungând până la 3 luni,
etapă în care, supravegherea medicală trebuie să permită intervenţii active, pentru creşterea
gradului de adaptabilitate şi pentru o corectă selectare a cazurilor cu potenţial lezional crescut
(2, 9).

Adaptarea senzorială, neuropsihică şi generală la zgomot, poate fi ajutată prin:

 expunere progresivă : 2 ore in prima zi, ajungându-se la programul de 8 ore/zi, într-

un interval de 5-10 zile,
 purtarea de antifoane performante a căror eficienţă poate ajunge la 15-20 dB
(atenuarea fracţiunii de zgomot care pătrunde în urechea internă);
 acordarea de timpi recuperatori pentru oboseala auditivă (oboseala auditivă sau
deficitele auditive tranzitorii, sunt recuperabile în aproximativ 16 ore de repaus în
mediul silenţios extraprofesional) (1,2,10);
 consiliere psihopedagogică permanentă (modele teoretice de integrare perceptuală);
 urmărirea impactului audiometric al zgomotului (scăderi iniţiale ale auzului se
produc la frecvenţele înalte din banda 4-6 KHz, încă din primele săptămani de
expunere la zgomot peste limita admisibilă). Decizia asupra aptitudinii pentru munca

33
 în ambianţă fonică (zgomot peste 87 dB (A), se stabileşte judecând dinamica
modificărilor audiometrice (2,9):
- un deficit auditiv mic prezent la încadrare (ex. 10-15 dB) care se amplifică rapid
(audiogramă repetată la sfârşitul perioadei de adaptare), contraindică continuarea
expunerii la zgomot;
- audiogramă normală (fără deficit auditiv) la angajare, care după intervalul de
adaptare de 3 luni de muncă în mediul cu zgomot, evidenţiază instalarea unui
deficit auditiv important (la frecvența de 4000 Hz), indică o susceptibilitate
senzorială crescută la zgomot;
 Decizia de inaptitudine formulată în acest moment, are caracter prevenţional
primar (evitarea instalării hipoacuziei profesionale prin zgomot, care va fi progresivă,
bilaterală şi ireversibilă).

Dintre factorii care sugerează (cu imprecizie) o susceptibilitate crescută a urechii

interne la zgomot, se menţionează: sexul feminin, consumul de etanol, unele particularităţi
anatomo-funcţionale auditive, dar cel mai sigur şi important factor, rămâne nivelul şi durata
expunerii la zgomot (1,2,3). Bolile cronice ale urechii medii şi interne, psihopatiile şi
nevrozele manifeste, HTAE forma medie sau severă asociată cu factori de risc
cardiovasculari, reprezintă contraindicaţii medicale pentru angajararea in mediul cu zgomot
(Fişa nr 109 din Legea Securităţii şi Sănătăţii in Muncă republicată prin Hotărarea privind
supravegherea sănătăţii lucrătorilor nr 355/2007:3). O adaptare reală la zgomot, ar putea fi
ajutată prin mijloacele tehnico-ergonomice de fonoabsorbţie, fonoizolaţie, ecranare acustică a
surselor de zgomot (metode ergonomice de tratament acustic), care să reducă fracţiunea de
energie sonoră pătrunsă în urechea internă (10).

1.2.3.5 Supravegherea medicală în perioada de “aclimatizare”

Adaptarea organismului uman la condiţii microclimatice non-favorabile (ex.

ambianţă caldă şi umedă) se numeşte “aclimatizare” şi se instalează relativ rapid
(aproximativ in 7-9 zile) (1,8,10). Aclimatizarea rezultă din adecvarea mecanismelor rapide
termoreglatorii (ex. termoliză prin evaporarea transpiraţiei), în condiţiile unui aport
hidroelectrolitic şi a unei vestimentaţii de protecţie corespunzătoare. Perfectarea şi stabilitatea
mecanismelor complexe termoreglatorii, se realizează într-o perioadă mai lungă de timp (de
aproximativ 4-6 luni), prin participare hemodinamică, volemică, osmotică, sudorală şi nervos
centrală (hipotalamică) (8).
Etapa imediat următoare angajării (ex. în ambianţa climatică umedă şi caldă din
industria siderurgică, fabrici de zahăr, vopsitorii textile, spălătorii etc.), trebuie atent
supravegheată medical (consilierea angajatului şi monitorizarea parametrilor fiziologici de
răspuns) pentru evitarea suprasolicitării mecanismelor termoreglatorii traduse clinic prin:
disconfort termic, crampe musculare, grade diferite de deshidratare, sincopă sau şoc caloric.
Monitorizarea parametrilor de răspuns fiziopatologic în perioada de aclimatizare

 Dinamica şi amploarea parametrilor de răspuns cardiocirculator: frecvenţa

cardiacă, tensiunea arterială, vasodilataţia periferică, eventual diureza, cu raportare la
parametrii climatici (temperatură, UR, radiaţii calorice, viteza curenţilor de aer), dar şi
la efortul fizic (muncă statică sau dinamică, ridicarea şi transportul de sarcini grele,
ortostatismul prelungit) (1,2).
Menţinerea acestor parametri la valori cât mai apropiate de cele bazale, indică o bună
aclimatizare.

34
  Regimul sudoral şi senzaţia de sete: evaporarea transpiraţiei pe suprafaţa pielii se
dovedeşte a fi cel mai eficient şi singurul mecanism de termoliză, atunci când
temperatura ambientală depăşeşte 35oC. (1) Pe durata unui schimb de lucru (muncă
fizică în ambianţă caldă), se pot pierde pană la 6-8 litri de apă prin transpiraţie. Un
regim sudoral uniform, cu pierderi sub 0,6-0,8 l/oră (compensate printr-un aport hidric
suficient, reglat prin senzaţia de sete), indică o bună funcţionare a mecanismelor
adaptative (1,2).
 Modificările termice centrale şi periferice. Acumularea de căldură (rezultată din
contracţia musculară şi din ineficienţa mecanismelor de termoliză) în “nucleul central”
al organismului expus (munca în ambianţă climatică nefavorabilă), se traduce prin:
creşterea temperaturii centrale (peste 37,5oC), modificări termice cutanate (peste
31,5-33,5oC la nivelul frunţii, cu o diferenţă mai mare de 2-3oC faţă de temperatura
cutanată de la nivelul extremităţilor). Stabilitatea temperaturii centrale (in teren
măsurată sublingual), indică o bună aclimatizare (1,2).
 Percepţia termică subiectivă după scala: foarte cald – cald – senzaţia de bine
termic – răcoare – rece – foarte frig, indică răspunsul individual psihoperceptual
al nou angajatului, care ar trebui comparat cu “predicted mean vote” ca indicator
subiectiv global, pentru confortul termic al grupului ocupaţional (8,10).
 Indicatori de laborator:
- scăderea concentraţiei NaCl în lichidul de transpiraţie şi în urină (perfectarea
mecanismelor de reasorbţie tubulară pentru menţinerea izoioniei);
- scăderea numărului de eozinofile în sângele periferic (eozinopenia ca indicator
relativ de aclimatizare!) (1).
Este important de precizat că, procesul de aclimatizare este tot atât de rapid ca şi
procesul invers, de pierdere al acesteia la întreruperea muncii în microclimatul cald (8,10).

Revenirea la lucru după concendii de odihnă, concedii medicale cu durată mai

mare de 15-20 zile, presupune reluarea măsurilor tehnico-organizatorice şi medicale
destinate (re)aclimatizării.
Cauze generale ale neadaptării (non-aclimatizării) (8,10):

 vârsta (sub 18 ani sau peste 45 ani);

 greutatea corporală (obezitate sau deficit ponderal);
 capacitate sudorală diminuată prin:
- absenţa sau hipoplazia glandelor sudoripare (displazie ectodermică ereditară),
- polineuropatii (atingeri neurovegetative în diabetul zaharat, etilismul cronic),
- hiper sau hipotiroidie,
- substanţe medicamentoase: anticolinergice (atropină), psihotrope (barbiturice,
fenotiazine, IMAO, antidepresive triciclice), antihistaminice,
- stări de deshidratare induse de diuretice.
 pierderi excesive de săruri prin sudoare (ex. în mucoviscidoză);
 stări de convalescenţă : post infecţii acute sau intervenţii chirurgicale;
 stări febrile;
 consumul de alcool imediat înaintea expunerii.

Contraindicaţiile medicale pentru angajarea în profesii (activităţi) caracterizate prin

microclimat cald (temperaturi ambientale crescute peste limitele admisibile): (Fişa nr.106-

35
Temperatura ridicată: Hotărarea privind Supravegherea sănătăţii lucrătorilor nr 355/2007)
(3):

- bolile cronice ale aparatului cardiovascular,

- litiaza renală,
- insuficienţa corticosuprarenală,
- hiper-hipotiroidie,
- dermatoze cronice,
- ulcer gastric sau duodenal
- obezitate (IMC mai mare de 35Kg/m2)
- capacitate sudorală diminuată prin absenţa sau hipoplazia glandelor sudoripare
(displazie ectodermică ereditară)
- afectarea nervilor periferici prin diabet zaharat, alcoolism cronic
- mucoviscidoza
- perioada de convalescenţă după o afecţiune medicală acută sau o intervenţie
chirurgicală
- stări febrile
- afecţiuni neuropsihice
- intoleranţă idiopatică la căldură

Recomandări medicale şi tehnico-organizatorice în perioada de aclimatizare:

 Expunere progresivă (4 ore/zi cu creştere progresivă de 0,5 oră/zi) până la durata

integrală de 8 ore/zi) (1,8,10).
 Acordarea de pauze recuperatorii frecvente şi cu durată suficientă, pentru refacerea
capacităţii de termoreglare;
 Amenajarea de camere răcoroase (aer condiţionat) pentru odihnă, prevăzute cu
mobilier corespunzător (pat, scaune, banchete);
 Purtarea unui echipament de lucru adecvat (calcularea indicelui de izolaţie al
vestimentaţiei şi a indicelui de absorbţie a transpiraţiei). În general, sunt recomandate
haine din bumbac, larg croite şi de culoare deschisă.
 Asigurarea unei bune ventilaţii generale (climatizarea aerului, crearea de curenţi de
aer, duşuri sau perdele de apă în proximitatea surselor directe de căldură);
 Asigurarea aportului de lichide: apă cu conţinut în NaCl de 1-2,5 g/l care va fi
consumată fracţionat: cate 250 ml la fiecare 15 minute. Temperatura apei de băut va fi
în medie de 16-18oC, iar cantitatea consumată pe schimbul de lucru, nu va depăşi 5-6
litri/persoană. Sursele de apă trebuie să se găsească foarte aproape de locul de muncă
(minifantani, adducţie prin conducte, apă imbuteliată) (1,8).

Consiliere medicală a salariaţilor:

 Declararea oricărui simptom/senzaţie de disconfort termic, a altor semne generale
(oboseală, palpitaţii, edeme gambiere, ameţeli), percepute de subiectul nou angajat;
 Consiliere pentru consumul lichidelor acordate, pe toată durata programului de muncă;
 Alimentaţie “dietetică” fără alcool, exces de grăsimi;
 Reducerea efortului fizic şi psihic, pe durata celor 16 ore de viaţă în mediul non-
profesional.

36
 1.2.3.6 Supravegherea în perioada imediat următoare angajării în mediul cu
substanţe iritante şi sensibilizante:

Debutul vieţii profesionale într-o muncă care presupune manevrarea (sau prezenţa în
atmosferă) de substanţe chimice cu efecte iritante sau sensibilizante (cutaneo-mucoase,
conjunctivale, respiratorii), implică o foarte corectă selecţie şi orientare profesională.
Depistarea cazurilor cu predispoziţii alergice, încă din prima etapă a expunerii profesionale,
este cea mai eficientă măsură prevenţională (evicţia precoce care poate preîntimpina
dezvoltarea şi evoluţia unei boli patente alergice profesionale) (2).
O bună supraveghere medicală şi cooperarea cu noul angajat, poate releva o
simptomatologie de răspuns discretă şi progresivă (ex. obstrucţie nazală, rinoree, tuse iritativă,
usturimi conjunctivale, erupţii cutanate fugace, prurit). Confirmarea relaţiei cauză-efect, se
poate face prin teste epicutanate (patch test, scratch test), teste inhalatorii specifice (inducerea
de manifestări clinice relevante, scăderea VEMS cu mai mult de 20%), probe funcţionale
respiratorii (spirograme dinamice sau PEF: la intrarea în lucru, pe durata muncii, până la
sfârşitul schimbului). În unele cazuri, perioada de supraveghere se poate prelungi, pentru
aplicarea probei de supresie – readmisie (scoaterea din mediu şi readmisia la lucru, după un
interval liber complet lipsit de simptome). Reapariţia manifestărilor (respiratorii, cutanate)
după readmisia la lucru, certifică relaţia cauzală cu un agent alergizant sau iritant, prezent la
locul de muncă (2).
Depistarea cazurilor cu manifestări iritante sau sensibilizante la substanţele din mediul
de lucru, contraindică continuarea expunerii (schimbarea locului de muncă şi chiar a profesiei,
cu formularea indicaţiilor concrete de evicţie, prin angajarea în locuri de muncă fără
expunere).

NB! Nu există o perioadă de adaptare propriu-zisă la substanţe sensibilizante.

Conceptul de “adaptare”poate fi sinonim cu cel de “toleranţă” şi este valabil cel mult,
pentru unele substanţe chimice, a căror concentraţie atmosferică egală cu “pragul de
detecţie olfactivă” poate fi modificată prin expunerea repetată (2).

1.2.3.7 Probe funcţionale cardiovasculare in practica medicinei muncii

Sunt probe “de încărcare” ce permit depistarea unor tulburări latente, greu
evidenţiabile în condiţii bazale. Solicitările aplicate sunt de o intensitate care, la subiecţi
normali nu produce tulburări hemodinamice imediate, evidenţiabile clinic sau prin evaluări de
laborator. Utilizarea acestor probe permite cercetarea rezervei funcţionale a unui organ, ca
diferenţă între funcţia bazală şi funcţia de efort submaximal aplicat. Diagnosticul funcţional
astfel obţinut permite aprecierea (1,11,14):

- capacităţii de muncă şi de adaptare la anumite condiţii ambientale,

- gradului de antrenament al unui organism,
- stării de oboseală,
- funcţionalităţii sistemului nervos vegetativ,
- influenţei unor condiţii de muncă sau noxe profesionale (ex.temperatură,
zgomot) asupra aparatului cardiovascular.
Probele cardiovasculare funcţionale aplicabile în teren sunt simple (ex. măsurarea
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale în poziţie aşezat şi în ortostatism), dar aplicate în
dinamică (la angajarea în muncă, în perioda de adaptare, la schimbarea locului de muncă etc.)

37
şi pe parcursul celor trei schimburi de lucru, pot furniza informaţii utile despre subiectul testat
sau, prin eşantionaj reprezentativ, despre grupul ocupaţional.

Principii de bază în efectuarea probelor cardiovasculare (1):

- se aplică numai subiecţilor sănătoşi din punct de vedere cardiovascular (fără
hipertensiune arterială, coronaropatie, angină pectorală),
- sunt contraindicate la salariaţii vârstnici (peste 55-60 ani),
- se întrerup la primele manifestări clinice sugestive (dureri precordiale, transpiraţii,
cianoza extremităţii cefalice, paloare, creşteri tensionale mari sau tahicardii).

Rezultatele obţinute se interpretează prin:

- compararea valorilor înregistrate cu cele considerate normale,
- compararea a două grupuri ocupaţionale omogene (ca vârstă, sex), expuse la efort
fizic, solicitări neuropsihice sau condiţii de mediu şi de muncă diferite (ca ritm,
durată),
- aprecierea dinamicii modificărilor pe durata unui schimb de lucru, sau pe durata
celor 3 schimburi de lucru.
O clasificare simplificată a probelor cardiovasculare evidenţiază scopul şi utilitatea lor
(1):
1. Evaluarea sistemului nervos vegetativ: a stării de oboseală, a adaptibilităţii la un
loc de muncă: proba Crampton, Teslenko, Shellong I şi II, proba Brouha.
2. Evaluarea bolilor cardiovasculare: proba Master, Shellong III.
3. Evaluarea capacităţii de efort fizic: proba Astrand, Ruffier, Harvard.

Proba costului cardiac (Brouha) – descriere succintă (1,8):

- se măsoară pulsul în repaus (poziţia şezând),

se efectuează un efort fizic (operaţii de muncă reale cu durată prestabilită), cu

subiectul in poziţie aşezat, se măsoară pulsul timp de 3 minute de la încetarea
efortului (ultimele 30 secunde din fiecare minut):

- de la 30 sec până la 1 minut (P1),

- de la 1 min. şi 30 sec până la minutul 2 (P2),
- de la 2 min. şi 30 sec până la minutul 3 (P3),
După calcularea frecvenţei pe minut, se pot obţine trei tipuri de curbe de revenire
(8,10):
a. curbe normale: pulsul din minutul 3 este cu cel puţin 10 bătăi mai mic decât pulsul
din primul minut (P3< P1), sau pulsul din toate cele 3 determinări nu depăşeşte 90
bătăi/minut.
b. curbe de nerecuperare: când diferenţa dintre P1 şi P3< 10 bătăi/min., dar P3>90
bătăi/minut.
c. curbe inverse de revenire când: P3>90 bătăi/minut şi este crescut paradoxal cu
≥10 bătăi faţă de frecvenţa pulsului din primul minut (P1).

Tipul b şi c de curbe de revenire ale frecvenţei cardiace după efort, indică

solicitări fizice exagerate, instalarea oboselii, lipsa de adaptare şi de antrenament fizic,
sau un substrat organic cardiac. Cu cât efortul depus este mai intens, cu atât ritmul
cardiac este mai crescut, iar revenirea la nivelul de repaus, mai lentă (1,2).

38
 Determinarea costului cardiac al muncii efectuate:
Utilizarea unui electrocardiograf portabil permite înregistrarea dinamică a frecvenţei
cardiace (FC) din timpul muncii, cu stabilirea curbelor detaliate pe faze de muncă (profilul
cardiac/8 ore de muncă). Metoda permite şi estimarea costului cardiac al muncii, depistarea
tulburarilor de ritm cardiac, supravegherea activitaţii cardiace la coronarieni. Frecvenţa
cardiacă medie/ 8 ore este definită prin accelerarea ritmului cardiac peste nivelul FC de bază.
Se recomanda ca această creştere să nu depăşească 40 b/min (8.10,14).
Costul cardiac reprezintă suma pulsaţiilor (numărul de sistole) înregistrate în timpul
muncii şi al perioadelor de recuperare (8):

Costul cardiac net (CCNet)=FCmedie/8 ore – FC de repaus

Costul cardiac relativ (CCR) = (FC medie /8 ore –FC r)/ FC max.teoretică –
vârsta (ani)
FC max.teoretică=220 – vârsta (ani)
O modalitate practică de calculare a costului cardiac:
- se măsoară frecvenţa cardiacă (FC) înainte de începerea lucrului,
- se măsoară pulsul din oră în oră (în perioadele de lucru),
- se calculează media costului cardiac (numărul de pulsaţii care depăşeşte valoarea
de bază),
- în timpul pauzelor se măsoară pulsul din minut în minut până la stabilizarea lui (se
calculează costul cardiac de repaus).
Interpretare : Costul cardiac este deficitar, atunci când creşte la sfârşitul zilei de
muncă, sau se modifică prin comparaţie cu valorile măsurate bazal (1,4).

Proba Crampton
Proba Crampton are în vedere diferenţa de puls şi de tensiunea arterială, care rezultă
din trecerea subiectului din clinostatism în ortostatism.
Descrierea probei (1):
- subiectul in poziţie culcat pe o canapea, după 2 minute de repaus se măsoară
frecvenţa pulsului şi tensiunea arterială sistolică;
- subiectul trece în ortostatism (fără a se sprijini) şi după 2 minute de stabilizare, se
determină frecvenţa pulsului şi tensiunea arterială sistolică;
- se calculează diferenţa de puls şi tensiunea arterială dintre cele două poziţii şi pe
baza cifrelor obţinute se calculează indicele Crampton după formula:

25 (3,15 +T.A. – P/20) în care:

T.A = diferenţa de tensiune arterială maximă (exprimată în cm Hg);

P = diferenţa de frecvenţă a pulsului/minut.

Valorile obţinute se interpretează ca indicatori de adaptabilitate astfel (1):
- sub 50 = insuficient,
- 50-60 = slab,
- 75-100 = bun,
- peste 100 = excelent.

39
 1.2.4 CONTROLUL MEDICAL PERIODIC
Supravegherea stării de sănătate a salariaţilor în relaţie cu munca şi specificul
condiţiilor de muncă, este o acţiune permanentă, programată şi sistematizată, pentru
acoperirea globală a tuturor categoriilor de expuneri şi pe toată durata vieţii profesionale.
Cu un conţinut diferenţiat şi cu o frecvenţă în general, anuală, controlul medical
periodic este cea mai specifică şi mai punctuală acţiune de medicina muncii (2,3).
Bilanţul periodic al stării de sănătate dintr-un grup ocupaţional, orientează asupra
existenţei riscurilor pentru sănătate şi asupra deficienţelor din sistemul de muncă analizat.
Obiective imediate ale controlului medical periodic (2):
- confirmarea sau infirmarea aptitudinii pentru continuarea muncii în
profesia/meseria şi locul de muncă, pe care a fost angajat lucrătorul;
- detectarea instalării unor boli care constituie contraindicaţii relative pentru
activităţile şi locurile de muncă cu expunere la anumiţi factori nocivi profesionali;
- diagnosticarea precoce a bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie;
- depistarea de boli (psihice, infecto-contagioase) care pot constitui un risc pentru
securitatea şi sănătatea celorlalţi angajaţi (a grupului ocupaţional);
- depistarea de boli ce pot constitui risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea
produselor sau pentru populaţia cu care angajatul vine în contact, prin natura
profesiei sale (exemplu colectivităţi de copiii sau de elevi, servicii de alimentaţie
publică, ingrijiri medicale etc ).
Controlul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor angajaţilor, indiferent de
tipul contractului de muncă.

1.2.4.1 Metodologia de planificare şi de efectuare a controlului medical periodic:

Pentru toate unităţile economice, dar în special, pentru cele cu un număr mare de
angajaţi, controlul medical periodic trebuie planificat, astfel încât, să se evite omisiunea
unor grupuri de salariaţi, sau distorsiuni ale programului de muncă prin aglomerări sau
mobilizări în masă.
O bună colaborare cu angajatorii, cu reprezentanţii muncitorilor (CSSM,
sindicate) şi mai ales cu unităţile medicale contractate pentru examinările de specialitate, va
permite o etapizare calendaristică, a numărului şi a tipului de investigaţii preconizate.
Un rol cheie în planificarea corectă a controlului medical periodic, îl deţine medicul de
medicina muncii, care cunoaşte (2):

- numărul total de salariaţi din unitate,

- distribuţia pe sexe şi vechime în muncă,
- distribuţia pe secţii, ateliere, locuri de muncă şi pe expuneri la noxe,
- natura expunerii (continuă/discontinuă) la noxe depăşind limitele admisibile,
cumulul de noxe cu efecte sinergice aditive sau de potenţare. etc
- existenţa şi eficienţa mijloacelor de protecţie colectivă şi individuală,
- rezultatele controalelor medicale periodice anterioare şi datele de morbiditate
profesională şi/sau prin boli legate de profesie.

În mod obişnuit, planificarea controlului medical periodic se face la începutul anului

(ianuarie), in prezenţa tuturor actorilor implicaţi în această acţiune preventivă.

40
 Sub formă de tabel, sunt notate etapele calendaristice şi tipul examinărilor paraclinice
(hematologice, radiologice, toxicologice, funcţionale etc.), care trebuie să fie efectuate la
fiecare grup de salariaţi (in conformitate cu fişele 1-145 din HG privind Supravegherea
Sănătăţii lucrătorilor nr 355/2007:3).

1.2.4.2 Conţinutul controlului medical periodic

a.Examenul clinic. Este precedat de un scurt review al dosarului medical

(rezultatele examenului medical la angajare şi ale controalelor medicale periodice anterioare)
şi de anamneza profesională (actualizarea evenimentelor anamnestice şi a manifestărilor
clinice petrecute de la ultimul control medical, în relaţie cu munca şi cu factorii nocivi
prezenţi la locul de muncă). Se efectuează un examen fizic general urmărind evidenţierea
simptomelor şi a semnelor sugestive pentru impactul expunerii, la una sau mai multe noxe
profesionale.
Interviul cu salariaţii aceluiaşi grup ocupaţional, simptomatologia comună în
relaţie cu o noxă specifică, manifestările clinico-paraclinice identificate la controlul medical
periodic, pot releva şi aspecte neanticipate ale patologiei profesionale (ex in prezenţa unor
substanţe în amestec, sau produse noi importate, pot rezulta interacţiuni farmacocinetice,
compuşi intermediari şi deşeuri tehnologice periculoase) (2).
Toate constatările (simptome şi semne, rezultatele analizelor de laborator efectuate),
ca şi concluziile formulate (în termenii diagnosticului clinic), sunt consemnate în dosarul
medical individual.
Figura I.7 DOSAR MEDICAL nr..... (3)

EXAMEN CLINIC: CONTROLUL MEDICAL PERIODIC

T= cm G= kg obezitate nu da gr.
1. tegumente şi mucoase
2. ţesut celular subcutanat
3. sistem ganglionar
4. aparat locomotor
5. aparat respirator
7. aparat cardiovascular
TA / mmHg FC /min . pulspedioase: varice:
7. aparat digestiv
8. aparat urogenital
9. sistem nervos şi analizatori
a) acuitate vizuală: vedere cromatică: vedere în relief :
b) voce tare : voce şoptită:
10. sistem endocrin
11. examene obligatorii : VDRL  RPA
12.Examene suplimentare :
 ex.psihologic  ex.psihiatric  ex.oftalmologic  ex.ORL
 ex.ginecologic  ex.neurologic  ex.dermatologic
Concluzii examen clinic:

 sănătos clinic în momentul examinării

 diagnostic şi recomandări:

41
AVIZ MEDICAL :

APT  pentru exercitarea profesiei/funcţiei de……………

APT CONDIŢIONAT 

INAPT TEMPORAR 

INAPT 
Data Medic de medicina muncii,

a. Investigaţiile de laborator solicitate sunt specifice noxelor profesionale şi sunt

menţionate în fişele 1-145 din Legea Sănătăţii şi Securităţii Muncii- HG 355/2007:3), inclusiv
frecvenţa repetiţiei acestora (semestrială/anuală). Unele investigaţii sunt foarte punctuale, prin
momentul efecturării lor (ex. audiogramele vor fi planificate asigurând cele 16 ore de repaus
auditiv în mediul extraprofesional (de preferinţă în ziua de după week-end şi înainte de
intrarea în lucru). Alte investigaţii (de exemplu examenul coproparazitologic și copro-
bacteriologic la personalul care lucrează in colectivităţi umane), trebuie efectuate şi în sezonul
cald (trimestrul II şi III al anului) (2). Pentru unele profesii şi noxe rare, care nu sunt
menţionate in legislaţie, medicul de medicina muncii va indica (în acord cu angajatorul care
asigură costurile finaciare) modalităţile clinico-paraclincie investigaţionale periodice, cele mai
adecvate (prin asimilarea cu compuşi inrudiţi sau deduse din experienţa şi logica medicală a
profesionistului).

Figura I.8 Fişa 136-PERSONALUL SANITAR ELEMENTAR ŞI PERSONALUL DE

ÎNGRIJIRE (3) :

Examen medical la angajare: Controlul medical periodic:

a) conform datelor din Dosarul medical a) - examen clinic general -semestrial
(atenţie la examenul tegumentelor) (atenţie examenul tegumentelor)
b) - test pentru depistarea Ag HBs, - RPS– la indicaţia medicului specialist de
anticorpilor anti HCV şi a infecţiei cu virusul medicina muncii
HIV - examen coprobacteriologic - in trimestrele
- examen coproparazitologic şi II şi III
coprobacteriologic -examen coproparazitologic –anual
- RPS -Ag HBs anual
c) contraindicaţii: -Ac anti VHC şi HIV– la indicaţia medicului
- afecţiuni dermatologice transmisibile, acute de medicina muncii
sau cronice
- leziuni tuberculoase pleuro-pulmonare
evolutive
- examen coprobacteriologic pozitiv
- examen coproparazitologic pozitiv
- boli infecto-contagioase în evoluţie până la
vindecare, inclusiv starea de purtător până la
sterilizare
- psihoze

42
 Laboratoarele antrenate (pe bază contractuală) în efectuarea explorărilor paraclinice
obligatorii (imagistice, toxicologice, funcţionale), trebuie să fie acreditate (echipamente
tehnice, metode de lucru şi etaloane standardizate, unităţi de exprimare a rezultatelor
obţinute).
Toate cazurile depistate cu suspiciunea de boală profesională, vor fi investigate
suplimentar, reexaminate clinic şi semnalate către DSPJ-Compartimentul de Medicina Muncii
prin completarea formularului BP1. Un examen coproparazitologic pozitiv (Shigella,
Salmonella, vibrio holeric sau chişti de lamblia sau ouă de paraziţi prezenţi), obligă la
aplicarea protocolului de tratament specific (al stării de portaj sau de boală), cu posibilitatea
de reluare a lucrului (in sectorul de alimentaţie publică, servicii de ingrijiri medicale, asistenţa
colectivităţilor de copiii, cămine de bătranietc), numai după 3 coproculturi succesive
negative (3).
Mobilizarea salariaţilor (la cabinetul de medicina muncii şi spre serviciile de explorări
paraclinice), trebuie aprobată de şeful uniţăţii economice, riguros pregătită şi coordonată (prin
participarea şefilor de producţie, a asistenţilor medicali, a reprezentanţilor muncitorilor şi a
serviciului de protecţia muncii din întreprindere).

1.2.4.3 Finalizarea controlului medical periodic

Dispoziţii finale legislative (2,3):

 Dosarul medical individual (şi fişa de expunere la riscuri) se păstrează la cabinetul de

medicina muncii, care a efectuat examenul medical la angajare şi controlul medical
periodic.
 Consemnările medicale din dosarul medical vor fi păstrate (arhivate), pentru o
perioadă cel puţin egală cu durata medie a expunerii la riscuri.
 La plecarea din unitatea economică (ex. transfer în altă întreprindere), copii ale
dosarului medical şi fişa de expunere la riscuri, vor fi înmânate medicului de medicina
muncii din noua unitate angajatoare.
 Comunicarea: medic de medicina muncii – medic de familie, trebuie menţinută prin:
informări reciproce privind starea de sănătate (adeverinţe de boli cronice, tratamente
aplicate, rezultate ale investigaţiilor paraclinice, expunerea la riscuri cancerigene sau
mutagenice, protecţia împotriva riscurilor maternale).
 La plecarea definitivă din unitate (ex. pensionare limită de vârstă), dosarul medical
individual va fi predat medicului de familie, pentru urmărirea post profesională
(există riscul de dezvoltare a unor boli cu latenţă foarte mare, cum este cancerul
profesional indus de pulberi de lemn sau de azbest) (3,4).
 Dosarul medical individual este protejat de prevederile legislaţiei în vigoare, privind
secretul medical şi este necomunicabil angajatorului.
 Angajaţii au acces la toate informaţiile referitoare la starea lor de sănătate, putand
solicita: consiliere, examinări medicale suplimentare in serviciul de medicina muncii
din intreprindere.

1.2.5 SEMNALAREA ŞI DECLARAREA BOLILOR PROFESIONALE

- Bolile profesionale sunt “afecţiuni care se produc ca urmare a exercitării unei

meserii sau profesiuni, cauzate de factori nocivi fizici, fizico-chimici, chimici, biologici

43
sau psihosociali caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
aparate şi sisteme ale organismului în timpul procesului de muncă” (3).
- Factorii nocivi enumeraţi sunt agenţi etiologici ai bolilor profesionale, prezenţi (deci
obiectivaţi şi măsuraţi cantitativ) la locul de muncă, acţionând independent sau în interacţiune
(sinergism de tip adiţie sau de potenţare a efectelor).
- Orice element relevant din condiţiile de muncă şi din organizarea activităţii, pentru
care există dovezi ştiinţifice de asociere pozitivă semnificativă între expunere şi modificarea
reversibilă sau ireversibilă a structurii sau funcţionalităţii unui organ, sistem sau aparat, sau a
organismului în ansamblul său, poate fi asimilat ca element cauzator al unei boli profesionale
(lista bolilor şi a cauzelor acestora este deschisă pentru completare).
- Sunt considerate boli profesionale, inclusiv cele suferite de elevi, studenţi, ucenici în
timpul efectuării practicii profesionale, sau de personalul aflat în perioada de probă, având
aceleaşi condiţii de expunere ca şi angajaţii stabili.
- Intoxicaţiile acute (indiferent de gravitate, natura agentului chimic şi de consecinţe),
trebuie semnalate, cercetate şi declarate ca boli profesionale, dar şi ca accidente de muncă (!
accidentul de muncă include ca element definitoriu o perioadă de incapacitate de muncă de
cel puţin 3 zile).
- Bolile infecto-contagioase (cu agenţi biologici prezenţi la locul de muncă) ca de
exemplu, leptospiroza ictero-hemoragică, tuberculoza pulmonară, trebuie semnalate, cercetate
şi declarate atât ca boli profesionale, cât şi ca boli transmisibile, conform normelor
antiepidemice în vigoare.
- Toate bolile profesionale, indiferent de forma evolutivă şi de severitatea lor, trebuie
cunoscute (declarate şi analizate la nivelul staff-lui tehnic al intreprinderii, in CSSM ca şi în
circuitul informaţional naţional), pentru a reflecta existenţa riscurilor expunerii şi în acest fel,
necesitatea intervenţiilor proactive de contracarare (2).
- În stabilirea diagnosticului de profesionalitate, pot exista dificultăţi reale
(insuficienţa cunoaşterii etiopatogenice, absenţa criteriilor suficiente sau obiective de
diagnostic, expuneri ”mascate” sau cumulative greu de definit, absenţa tehnicilor pentru
evidenţierea markerilor biotoxicologici specifici sau relevanţi pentru expunerea suspicionată
etc.).

1.2.5.1 Etapa de semnalarea bolilor profesionale

Bolile profesionale diagnosticate (prin studii clinico-epidemiologice în teren, la

controlul medical periodic, consultaţii la “cererea” salariatului, internări în clinica de
medicina muncii) sunt obligatoriu comunicate (semnalate) Compartimentului de Medicina
Muncii din DSP Judeţeană, în teritoriul căreia se află unitatea economică în care s-a produs
îmbolnăvirea.
Semnalarea cazului nou de boală profesională se face prin completarea şi expedierea
oficală (poştă, curier) a formularului BP1.

44
 Figura I.9 Fişa de semnalizare BP1 (3)

Către …………………...................................................
Numele …………………………………………………………………………………….
Prenumele …………………………………………………………………………………
Data naşterii: anul …………….. luna …………………….. ziua ………………………..
Buletin de identitate: seria..... nr. ………CNP....................................................................
Domiciliu.........................................telefon........................................................................
Încadrat la întreprinderea …………………………………………………………………
Adresa întreprinderii ………………………………………………………………………
Diagnosticul prezumtiv ……………………………………………………………………
Agentul cauzal …………………………………………………………………………….
Ocupaţia care a generat boala …………………………………………………………….
Vechimea în ocupaţia respectivă …………………………………………………………
Semnătura şi parafa medicului, Data completării:
Anul …….. luna ……ziua ……

Unitatea sanitară: ……………………………………………………………………..

Localitatea ……………………………………………………………………………

Diagnosticul precizat …………………………………………………………………

Recomandări: control periodic, program redus, schimbarea locului de muncă, pensionare
temporară sau definitivă ……………………………………………………..
Data completării:

Anul …….. luna ………………… ziua ……….

Semnătura medicului primar/specialist

Diagnosticul de boală profesională este formulat clinic (entitate nosologică – forma

evolutivă) şi etiologic (agentul cauzal care a produs îmbolnăvirea, meseria şi vechimea
expunerii).
Profesionalitatea bolii semnalate de medicul de medicina muncii (sau de oricare alt
medic care consulta un pacient salariat), poate fi suspicionată prin (2):
- cunoaşterea relaţiei etiopatogenice (cauză – efect) şi a patologiei profesionale
specifice;

45
 - cunoaşterea listei de boli profesionale cu declarare obligatorie;
- un suport investigaţional paraclinic adecvat (markeri biotoxicologici definitorii);
- dovedirea expunerii şi a prezenţei noxelor incriminate la locul de muncă al
bolnavului.
Pentru cazurile cu suspiciune de boală profesională (diagnostic incert), fişa de
semnalizare BP1 se trimite împreună cu bolnavul la o unitate medicală de specialitate, care
poate confirma sau infirma diagnosticul şi etiologia profesională. În mod obişnuit, cazurile
sunt internate şi investigate în clinicile de medicina muncii (existenţa bazei tehnico-materiale
investigaţionale şi terapeutice adecvate, încadrarea exclusiv cu medici specialişti de medicina
muncii).
Pentru confirmarea diagnosticului şi a etiologiei profesionale, cunoaşterea locului de
muncă (tehnologie, materii prime, intermediare şi produse finite obţinute, organizarea muncii,
durata şi tipul expunerii reale la noxele incriminate, existenţa şi eficienţa echipamentelor de
protecţie individuale şi colective) este indispensabilă. Colaborarea cu alţi specialişti
(neurolog, cardiolog, dermatolog, psiholog), permite formularea corectă a unui diagnostic
clinic, etiologia profesională fiind stabilită de medicul de medicina muncii (2).
Insuficienţa cunoaşterii teoretice (cazuri rare, patologie de tip nou aparută într-un grup
ocupaţional, sau într-o expunere particulară la agenţi mai puţin bine caracterizaţi), incită la
studii clinice şi experimentale, investigaţii de laborator specifice şi fiabile, comunicarea
cazurilor (şi a riscurilor susceptibile), cu propuneri pentru supravegherea grupului ocupaţional
şi pentru profilaxia altor îmbolnăviri similare.
Confirmarea cazului de boală profesională în Clinica de Medicina muncii este înscrisă
pe fişa de semnalare BP1 (diagnosticul complet clinic, etiologic, funcţional), care se trimite în
mod similar (poştă, curier) la DSP Judeţeană (Compartimentul de Medicina Muncii), la care
se află arondată intreprinderea angajatoare (ultimul loc de muncă cu expunere la agentul
etiologic care a produs îmbolnăvirea) (3). Biletul de externare din spital al bolnavului, conţine
toate investigaţiile de diagnostic efectuate, tratamentul aplicat şi măsurile medicale, igieno-
dietetice, sociale şi profesionale recomandate. Colaborarea cu medicul de întreprindere
(servicii de medicina muncii de la locul de muncă) şi cu medicul de familie al bolnavului, se
face prin scrisoarea medicală, completată la externarea din spital.

1.2.5.2 Cercetarea cauzelor imbolnăvirii profesionale semnalate prin fişa BP1

Imediat (recomandabil intr-un interval de 24-48 ore pana la 7 zile), medicul de

medicina muncii din DSP care a primit fişa BP1, prin care se semnalează existenţa unei
îmbolnăviri profesionale, procedează la “anchetarea” cauzelor şi a circumstanţelor
producerii acesteia, la locul de muncă nominalizat.
Ancheta este iniţiată şi efectuată numai de către specialistul de medicina muncii, în
prezenţa autorităţii tehnice (directorul unităţii economice sau reprezentantul acestuia), a
inspectorului de securitatea muncii din ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă), a medicului
de întreprindere şi a serviciului de protecţia muncii (responsabilul cu protecţia muncii al
sectorului/secţiei în care a lucrat bolnavul).
Modalităţile de cercetare a cauzelor care au generat îmbolnăvirea profesională, sunt
variabile (2):
- observaţia directă (fluxul tehnologic, fluxul operatorilor, acţiuni tehnice, intervenţii
active şi modalităţi de deservire a maşinilor, măsuri de securitate existente);

46
 - documentare (informaţii asupra tehnologiei şi a substanţelor chimice sau a factorilor
fizici, biologici utilizaţi) obţinute de la şefii de producţie, maiştri etc.;
- informaţii privind:
 simptomatologia clinică în grupul ocupaţional;
 expuneri indirecte sau prelungite prin organizarea defectuoasă a
muncii (locuri de muncă non-compartimentate, munca peste programul de 8
ore/zi, efortul fizic crescut);
 introducerea în fluxul tehnologic de agenţi noi, substanţe de import
(consultarea fişelor tehnice de securitate ale acestora este obligatorie şi
reprezintă o sursă de informaţii foarte valoroasă)
 măsurarea concentraţiilor atmosferice medii şi de vârf ale pulberilor,
sau ale noxelor chimice degajate în timpul producţiei şi compararea lor
cu valorile limită admisibile stabilite legislativ;
 consultarea cronogramelor profesionale (toxico/conio-profesiograma)
Concluziile anchetei, formulate în termeni de cauze şi de circumstanţe care au
cauzat/contribuit la producerea îmbolnăvirii profesionale, sunt redate într-un proces verbal,
care este încheiat în 6 exemplare (câte unul pentru fiecare participant la anchetă, inclusiv
pentru pacient).

Figura I.10 Proces-verbal de anchetare a cazului de boală profesională (3)

Judeţul ……
Localitatea
Unitatea sanitară:

PROCES VERBAL Nr. ………

de cercetare a cazului de boală profesională
anul ………… luna …………. ziua …….

Subsemnatul dr. ……………. posedând legitimaţia nr. ………… eliberată de ….. ,

însoţit de domnul/d-na ……………………… din partea Inspectoratului teritorial de muncă al
judeţului ……, în prezenţa …………… (nume, prenume, funcţie) ……. procedând la
cercetarea cazului de îmbolnăvire profesională ……………………… din unitatea
………………… cu sediul în localitatea ……………., str. ………………….. nr. ……..
depistat de unitatea sanitară …………………, cu diagnosticul ………………….. am
constatat următoarele:
1. Îmbolnăvirea profesională se datorează următoarelor cauze şi împrejurări:
………………………………………………………………………………………………
2. Prin aceasta s-au încălcat următoarele prevederi din normele de protecţia muncii:
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

47
 3. Pentru nerespectarea normelor de protecţia muncii se fac răspunzătoare următoarele
persoane:
………………………………………………………………………………………………
4. Sancţiuni aplicate: ………………………………………………………………….
5. Persoana juridică/fizică la care se înregistrează boala professională: ……………..
6. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor boli profesionale:
a. ………………………. termen …………………. răspunde ……………………..
b. ………………………. termen …………………. răspunde ……………………..

Prezentul proces-verbal s-a întocmit în şase exemplare din care: unul pentru unitatea în
cauză, al doilea pentru medicul/unitatea sanitară care asigură asistenţa de medicina muncii, al
treilea pentru reprezentantul inspectoratului teritorial de muncă, al patrulea se depune la
dosarul de evidenţă al bolilor profesionale din DSP judeţeană sau a municipiului Bucureşti, un
exemplar pentru asigurator (CNPAS), ultimul exemplar fiind transmis şi pacientului la cererea
acestuia.
Am primit un exemplar din prezentul proces-verbal şi am luat la cunoştinţă de
prescripţiile făcute, astăzi, data de mai jos:
Anul ….. luna ….. ziua ….
Semnătura conducătorului Semnătura şi parafa medicului Semnătura reprezentantului
întreprinderii/unităţii care a efectuat cercetarea Insp. teritorial de muncă

- În procesul verbal sunt nominalizate măsurile tehnico-organizatorice, ergonomice şi

de protecţia muncii, necesare pentru prevenirea apariţiei altor cazuri de îmbolnăvire, cu
termene de aplicare şi persoanele direct responsabile. Recontrolul la data formulată în
procesul verbal, urmăreşte aplicarea planului de măsuri preventive, orice nerespectare fiind
sancţionată contravenţional. În situaţii grave (absenţa sau nerespectarea normelor minimale de
securitate a muncii), unitatea sau tehnologia în cauză poate fi închisă (suspendarea autorizaţiei
de funcţionare, pană la remedierea neregulilor constatate).
- În situaţii rare, când identificarea cauzelor bolii profesionale (semnalate prin fişa
BP1) nu este posibilă, sunt iniţiate studii suplimentare care să infirme/confirme relaţia
expunere – efect, încheierea procesului verbal de anchetă putand fi temporar amânată.
- Toate cazurile recunoscute ca imbolnăviri profesionale (diagnostic pozitiv, etiologie
dovedită prin ancheta la locul de muncă), sunt declarate către Centrul naţional de
coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din ISP Bucureşti şi
către – Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti (se intocmesc evidenţe ale
morbidităţii prin boli profesionale la nivel naţional) (3). Declararea se face nominal, de către
medicul de medicina muncii care a condus şi a efectuat cercetarea, prin completarea fişei BP2.

Figura I.11 Fişa de declarare a cazului de boală profesională (BP2):Nr... (3)

1. Nr. matricol ……………………………………………………………………….
2. Judeţul
3. Localitatea
4. Unitatea sanitară
5. Numele şi prenumele
6. Data naşterii (anul, luna, ziua)
7. Sexul

48
 8. Întreprinderea ………………. Localitatea ………………………………………
9. Ramura de producţie
10. Sectorul (public, privat, mixt)
11. Secţia, atelierul
12. Ocupaţia actuală
13. Ocupaţia care a generat boala
14. Vechimea în ocupaţia care a generat boala
Data depistării
Diagnosticul prezumtiv
Unitatea care a confirmat diagnosticul clinic
15. Diagnosticul precizat (şi codificarea radiologică)
16. Data confirmării (anul, luna, ziua)
17. Agentul cauzal (circumstanţe)
18. Măsuri indicate pentru bolnav (concediu medical, spitalizare, recomandări de program
redus, control periodic, schimbarea locului de muncă, pensionare etc.)
19. Bolnavul a decedat (da, nu)

Cercetarea s-a făcut prin procesul-verbal nr. ……………............................

Data completării: Semnătura şi parafa medicului
Anul …. Luna ……… ziua de medicina muncii

Toate cazurile declarate cu boală profesională, trebuie cunoscute atât de către

angajator, cât şi de angajatul în cauză. În legislaţia unor ţări (ex. Franţa), declararea bolii
profesionale se face numai cu acordul salariatului în cauză (5).

1.2.5.3 Evidenţa bolilor profesionale

 La nivelul cabinetului de medicina muncii care supraveghează întreprinderea

în care s-a produs îmbolnăvirea, prin procesul verbal de constatare şi prin registrele
de bolnavi dispensarizaţi, în care sunt incluse obligatoriu toate cazurile cu boală
profesională declarate.
 La nivelul Compartimentului de Medicina Muncii din DSP, în registre conţinând
toate cazurile cu boli profesionale declarate din întreg judeţul (pe unităţi economice
şi pe expuneri specifice).
 Salariatului cu boală în evoluţie aflat în continuare în activitate (in evidenţa
medicului de intreprindere, cu loc de muncă schimbat, eventual încadrat în gradul
III de invaliditate care asigură reducerea timpului de muncă la 4 ore pe zi), dar şi
celui pensionat gradul II (capacitate de muncă pierdută), i se înmânează la cererea
acestuia, o adeverinţă prin care se certifică luarea în evidenţă cu boală profesională
(numărul de înregistrare şi data, diagnosticul).
 Evidenţe stricte ale cazurilor cu accidente de muncă şi boli profesionale, vor fi
menţinute şi la nivelul Caselor Naţionale/Regionale de Pensii (Departamentul
Asigurări la riscul de boală profesională şi accidente de muncă). Fondurile necesare
pentru tratamentul, recuperarea şi resinserţia socială a acestor cazuri, vor fi
decontate din bugetul acestui sistem de asigurări la risc, la constituirea căruia
contribuie obligatoriu toţi angajatorii (Legea nr.346/2006) (3).

49
 Bolile “legate de profesie”: definite ca boli multifactoriale în a căror determinism
etiopatogenic, factorii nocivi profesionali au o pondere variabilă (20-40%), de favorizare a
instalării, de agravare sau de împiedicare a vindecării, trebuie semnalate şi luate în evidenţă
la nivelul intreprinderii, fără a fi declarate.

Tabelul I.1 Bolile legate de profesie şi principalele lor cauze potenţiale (3)

Nr
BOLI LEGATE DE PROFESIE FACTORI PROFESIONALI CAUZALI
cr
1. Hipertensiunea arterială Zgomot
Vibraţii
Temperatură şi radiaţii calorice crescute
Distres etc.
2. Cardiopatia ischemică Solicitări fizice şi psihice crescute
3. Afecţiuni respiratorii cronice Pulberi
nespecifice Gaze iritante etc.
4. Afecţiuni digestive Temperatură ridicată
Zgomot
Noxe chimice etc.
5. Afecţiuni osteo-musculo-articulare Microclimat nefavorabil
(lombalgii, cervico-scapulalgii etc.) Vibraţii
Efort fizic crescut
Postură incomodă
Efect traumatic mecanic etc.
6. Nevroze şi alte afecţiuni neuropsihice Zgomot
Vibraţii
Distres
Noxe chimice etc.

 Pentru hipertensiunea arterială esenţială, factorii favorizanţi profesionali pot acţiona

indirect (mecanisme neurovegetative, neurohormonale declanşate de expunerea la zgomot),
efecte vasculare periferice (vasoconstricţie) indusă de vibraţiile de joasă frecvenţă sau de
stresul ocupaţional (efecte generalizate neurocirculatorii şi psihosomatice) (2,11,14).
 Afecţiunile respiratorii cronice (ex. bronşite cronice tabagice) pot fi agravate
(acutizări frecvente, evoluţie spre BPOC), prin expunerea la pulberi minerale sau vegetale,
gaze iritante (ex. gaze de sudură) prezente la locul de muncă.
 Dintre afecţiunile digestive multifactoriale se poate menţiona ulcerul duodenal
(instalare şi evoluţie nefavorabilă sub influenţa stresului ocupaţional, influenţa
microclimatului cald asupra secreţiilor şi a motilităţii digestive).

50
  O hepatopatie cronică poate evolua nefavorabil (potenţial activ cirogen sau spre un
angiosarcom hepatic), în expunerea la noxe chimice hepatotoxice ca de ex. CCl4 (tetraclorura
de carbon) şi respectiv CV ( clorura de vinil - monomer) (2).
 Nevrozele, alte afecţiuni neuropsihice pot fi agravate de expunerea la agenţi
neurotoxici centrali (solvenţi organici de tipul toluen, xilen). Este important de reţinut că
debutul psihosindroamelor organice cerebrale (neurotoxicitate centrală prin expunere
cumulativă la doze mici de solvenţi organici), este insidios şi nespecific (simptome conturând
tabloul unor nevroze, neurastenii sau tulburări psihotice greu de diferenţiat prin teste uzuale
de alte suferinţe psihoorganice endogene latente). La nivelul SNP, sindroamele neuropatice
de etiologie dismetabolică, diabetică, etanolică pot fi agravate de expunerea profesională
la plumb, mercur metalic, sulfură de carbon, n-hexani sau la agenţi fizici cum sunt
vibraţiile (2).

1.3. CRITERII ŞI ETAPE DIAGNOSTICE IN BOLILE PROFESIONALE

1.3.1 Anamneza profesională
Anamneza profesională: reprezintă modalitatea de obţinere a informaţiilor privind
expunerea la noxe profesionale. Este criteriul esenţial în diagnosticul tuturor bolilor
profesionale. Informaţiile declarative necesită obiectivarea prin documente oficiale (carnetul
de muncă, buletine de determinare a noxelor la locul de muncă, fişa postului de muncă).
Interviul cu pacientul cuprinde obligatoriu următoarele intrebări anamnestice (1,2):

1. Profesiunea (denumirea cât mai exactă: ex miner, ajutor de miner, vagonetar):

............................................................................................................................................
2. Calificarea (prin şcoală profesională sau direct la locul de muncă)
......................................................................................................................
3. Vechimea profesională: ................... în profesiunea suspectată de apariţia bolii............
4. Vechimea la actualul loc de muncă: ..............................................................................
5. Ruta profesională: etape calendaristice, profesii şi locuri de munca anterioare
.......................................................................................................................................
(declarativă) ......dacă este obiectivată (prin ce ?).
6. Procesul tehnologic: ....................................................................................................
..............................................................................................................................................
Descriere amănunţita a tehnologiei, materii prime şi finite, procedeul tehnic folosit
7.Operaţiuni îndeplinite de pacient în cadrul procesului tehnologic: .................................
.............................................................................................................................................
de la ora intrării în schimb şi până la sfârşitul schimbului.
8.Alte operaţiuni care se efectuează în secţie, în afara celor la care lucrează bolnavul:
............................................................................................................................................
cu eventuale repercursiuni asupra locului de muncă (expuneri indirecte prin difuziunea
noxelor).

51
9.Caracteristicile locului de muncă: dimensiuni, mod de organizare ......................................
...........................................................................................................................................Noxe
profesionale prezente la locul de muncă: inregistrare pe categorii de noxe
...................................................................................................................................................
10.Numărul de muncitori în secţie ............................................................................................
11.Mijloace de protecţie colectivă: ventilaţie locală sau generală ............................................
...................................................................................................................................................
ce anume există ?; funcţionează ?; eficienţa.
12.Mijloace de protecţie individuală: EIP, mod de utilizare.....................................................
...................................................................................................................................................
13.Igiena individuală: duşuri, anexe social – sanitare,..............................................................
14.Simptomatologie subiectivă la locul de muncă: ..................................................................
15.Tulburări prezente şi la alţi muncitori din secţie: ............................................................
16.Control medical la încadrare şi la examinările periodice: rezultate
....................................................................................................................................
Antecedente patologice profesionale:
...........................................................................................................................................
Îmbolnăviri profesionale la alţi muncitori de la vechile locuri de muncă (patologie de
grup):
...........................................................................................................................................
Schimbarea locului de muncă: motive medicale ..........................................................
Pensionare: motive medicale .......................................................................................
17.Obiectivarea expunerii profesionale:........................................................................
18.Epicriza anamnezei profesionale: ...............................................................................
...........................................................................................................................................

1.3.2 Istoricul bolii:

Oferă informaţii utile despre:

-modul de debut al imbolnăvirii profesionale: circumstanţele ocupaţionale de loc şi de

timp la debutul simptomatologiei
- evoluţia manifestărilor clinice in raport cu expunerea ocupaţională
- asocieri morbide, complicaţii la manifestările iniţiale
- rolul intreruperii expunerii (intrarea in concediu de boală, de odihnă sau schimbarea
locului de muncă) asupra simptomatologiei clinice (respiratorii, cutanate)
- tratamente urmate şi eficienţa acestora (ex administrarea de antidoturi, cortico-
terapie)

52
 1.3.3 Tabloul clinic:
Examenul clinic general pe aparate şi sisteme permite obţinerea de informaţii utile
diagnosticului, prin recoltarea şi consemnarea simptomelor şi a semnelor bolii:grupaje
sindromatice exprimand afectarea unor organe ţintă, sugestive sau specifice pentru o
expunere profesională (2).
NB! Manifestările clinice precoce sunt mai frecvent nespecifice şi numai rareori
patognomonice (in fazele iniţiale ale unor boli profesionale ca de exemplu, la debutul
astmului bronşic alergic profesional).
NB!. Cunoaşterea mecanismelor patogenice teoretice din bolile profesionale,
permite găsirea de certitudini clinice şi paraclinice (indicatori de expunere şi de efect
biologic relevanţi), pentru stabilirea precoce a unui diagnostic pozitiv corect.

1.3.4 Cunoaşterea mecanismelor generale de acţiune ale noxelor profesionale

Se cunosc mecanisme toxice generale de tipul (1,2):

- toxicitate directă structurală sau funcţională asupra unor organe ţintă

- mecanisme iritative cutaneo-mucoase, oculare, respiratorii etc
- mecanisme imunologice - sensibilizări alergice, sinteza de auto-Ac
- mecanisme inflamatorii: primare sau subsecvente
- reacţii oxidative:eliberarea de radicali liberi, sinteza No, stres oxidativ, inhibarea
sistemului de monoamino-oxidaze (sistemul citocromic),
- interferenţe cu mecanismele enzimatice, hormonale şi ale neurotransmiţătorilor
- efecte mutagene, teratogene, toxice reproductive,
- efecte cancerigene (induse de expunerea la agenţi clasificaţi de IARC in grupul 1,
respectiv agenţi sigur cancerigeni: benzen, benzidină, clorura de vinil, crom hexavalent,
arseniu, radiaţii ionizante, beta-naftilamina, 4-amino policlorobifenili) (3).

1.3.5 Explorari de laborator (paraclinice)

Un diagnostic corect etiologic se bazează pe explorări de laborator, grupate schematic
în:
1. Indicatori de expunere: identificare toxicelor sau a metaboliţilor acestora in
umorile organismului expus, avand valori care depăşesc limitele biologice (LB)
considerate tolerabile (3,16).
2. Indicatori de efect biologic: reflectă efectele induse de pătrunderea toxicelor in
organism sau/şi de acţiunea metaboliţilor acestora;
- modificări funcţionale; respiratorii, cardiovasculare etc
- indicatori biologici: imuno-enzimatici, citologici, hematologici, biochimici etc
- indicatori electrofiziologici; scaderea VCM, VCS, PEC, modificări EEG etc,

53
 - modificări radiografice (pulmonare, osoase)
- teste psihometrice / psihologice
- măsurarea audiometrică a deficitului auditiv.
Conform ORD.MSF nr. 803 din 12 noiembrie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr.
811 din 18 decembrie 2001) privind aprobarea unor indicatori de expunere şi/sau de efect
biologic relevanţi pentru stabilirea răspunsului specific al organismului la factori de risc de
imbolnăvire profesională (16):
a)indicator de expunere externă - prezenţa noxelor profesionale biologice şi a celor
cu indicativul Fp (foarte periculos) şi prezenţa măsurabilă şi cuantificabilă a noxelor
profesionale fizice şi chimice în aria locului de muncă;
b) indicator de expunere internă - prezenţa măsurabilă şi cuantificabilă a unui agent
extern sau metabolit al acestuia în mediile biologice, fără alterarea structurii şi/sau funcţiei
organelor, aparatelor sau organismului în ansamblul lui;
c) indicator de efect biologic - prezenţa măsurabilă şi cuantificabilă a modificării
structurii, funcţiei unui organ, aparat sau a organismului în ansamblul lui, dovedită prin
devierea de la normal a unor constante biochimice, funcţionale, imunologice, genetice sau
sistemice, consecinţă a expunerii la un agent din mediul de muncă;
d) răspuns al organismului - orice modificare reversibilă sau ireversibilă a structurii
ori funcţiei unui organ, aparat sau a organismului în ansamblul lui, obiectivată prin simptom,
sindrom, entitate patologică, pentru care există dovezi ştiinţifice de asociere pozitivă
semnificativă cu expunerea la un agent din mediul de muncă;
e) răspuns specific al organismului - complexul de modificări clinice şi paraclinice
care, în condiţii de expunere la factori de risc din mediul de muncă, caracterizează "boala
profesională" şi/sau "suprasolicitarea".
ART. 3 Metodele şi tehnicile de determinare a indicatorilor de expunere şi a
indicatorilor de efect biologic, precum şi limitele biologice tolerabile sunt stabilite prin
reglementări ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi se modifică anual în cazuri argumentate
medical, ştiinţific şi statistic, respectându-se progresul tehnico-ştiinţific.
ART. 4 Indicatorii de expunere şi/sau de efect biologic relevanţi pentru stabilirea
răspunsului organismului la factori de risc de imbolnăvire profesională sunt determinaţi în
laboratoare de biotoxicologie şi sunt utilizaţi în monitorizarea stării de sănătate de către
serviciile de medicina muncii.
ART. 5 Indicatorii de expunere şi/sau de efect biologic relevanţi pentru stabilirea
răspunsului specific al organismului la factori de risc de imbolnăvire profesională se
înregistrează astfel (16):
- în dosarul medical individual, de către serviciul de medicina muncii;
- în sinteza analizelor medicale pentru aprecierea condiţiilor de muncă, la nivelul
angajatorului;
- în comunicarea privind riscul profesional, la nivelul angajatului;

54
 - Direcţia de sănătate publică teritorială: va păstra datele privind indicatorii
relevanţi pentru supravegherea sănătăţii populaţiei active, în vederea acțiunilor de
menţinere şi de promovare a sănătăţii comunitare.

1.4 DISPENSARIZAREA
În majoritatea grupurilor ocupaţionale, există categorii de salariaţi cu statut special
prin: vârstă, sex, starea de sănătate (ex boli cronice in evoluţie), diferite grade de handicap
(motor, psihic, senzorial), sau cu expunere la riscuri deosebite (ex solvenţi neurotoxici,
cancerigeni, hematotoxici), ca şi salariaţi cu boli profesionale în evidenţă.
Atribuţiile unui serviciu de medicina muncii organizat la nivelul unei astfel de
comunităţi ocupaţionale, sunt cu prioritate preventive (programe şi acţiuni de prevenţie
primară, secundară sau terţiară). “Dispensarizarea” reprezintă unul dintre cele mai adecvate
programe prevenţionale (prin proximitate, permanenţă, management de specialitate,
relaţionare cu expunerea la riscuri). Se numeşte dispensarizare, nu pentru a indica locul
desfăşurării (termenul generic de “dispensar” a inclus serviciile organizate la locul de muncă
şi circumscripţiile medicale dispersate în populaţia generală), ci pentru a sugera
adresabilitatea şi disponibilitatea relativ permanentă a serviciilor de medicina muncii din
intreprindere, supravegherea inclusiv prin măsuri de ordin ocupational (2).
Prin complexitatea măsurilor aplicate (investigaţionale, terapeutice, recuperatorii), o
reală dispensarizare se realizează şi la nivelul cabinetului policlinic, în spital sau în alte unităţi
medicale implicate în tratamentul şi in recuperarea capacităţii de muncă.
Ca program activ de profilaxie primară, dispensarizarea are ca obiectiv şi
supravegherea stării de sănătate a salariaţilor aparent sănătoşi, dar expuşi la riscuri majore, a
femeilor însărcinate expuse la agenţi embrio-fetotoxici, surpravegherea muncii tinerilor
expuşi la noxe chimice cancerigene, plumb, radiaţii ionizante etc.
Ca program curativo-profilactic (prevenţie secundară), dispensarizarea se
adresează bolnavilor cronici aflaţi în activitate, pensionarilor cu gradul III de invaliditate (care
lucrează cu 4 ore de muncă/zi), salariaţilor aflaţi în evidenţă cu afecţiuni profesionale sau cu
accidente de muncă, celor cu handicap sau cu deficienţă uşoară/medie angajaţi (sau
transferaţi) in locuri de muncă numite “protejate”. Toate măsurile terapeutice, igienice,
recuperatorii şi profesionale aplicate, sunt orientate spre îmbunătăţirea sau păstrarea
restantului morfofuncţional şi a capacităţii de muncă, prin prevenirea decompensării, a
agravării sau a complicaţiilor potenţial ireversibile (2).
Obiectivele dispensarizării sunt indirect legate şi de activitatea de producţie (creşterea
randamentului în muncă, reducerea absenteismului de cauză medicală şi a costurilor aferente
acestuia, diminuarea riscului de accidente de muncă produse prin oboseală, evenimente
medicale acute survenite în timpul muncii). Efectele psihologice individuale şi socio-
famialiale benefice, decurg inerent dintr-un program medical eficient şi bine manageriat.
Ca program prevenţional terţiar (recuperarea şi reinserţia socio-profesională a
salariaţilor cu pierderea parţială şi temporară a capacităţii de muncă), dispensarizarea include
măsuri strict specifice cazurilor cu indicaţii de reluare a muncii (măsuri organizatorice,
reamenajarea locului de muncă, program de lucru individualizat, pentru facilitarea
(re)adaptării în muncă).

55
1.4.1 Principii generale şi etape ale programelor de dispensarizare:

a. Selectarea cazurilor pentru includerea în programul de dispensarizare:

 se bazează pe cunoaşterea subiectului şi a categoriilor de bolnavi şi de salariaţi
expuşi şi aflaţi în unitate (ex. după efectuarea controlului medical periodic);
 se bazează pe cunoaşterea comprehensivă a bolii: diagnosticul clinic,
etiopatogenic, anatomo-patologic, funcţional, stadiul bolii, complicaţii sau boli
asociate, prognosticul ad vitam, quo ad sanationem, quo ad laborem (1,2);
 selecţia cazurilor pentru dispensarizare, după consultarea cu specialiştii în
patologia respectivă (examinări cardiologice, neurologice, reumatologice), sau
cu experţi în evaluarea capacităţii de muncă;
 un număr prea mare de admişi în program (ex. peste 100 cazuri
dispensarizate/an) poate compromite calitatea şi eficienţa acţiunii.

b.Întocmirea planului de supraveghere şi terapeutic (2):

 se întocmesc fişe individuale de supraveghere prospectivă (în general pe
durata unui an, cu ajustările de etapă necesare);
 prin programări la date convenabile, se fac reevaluări clinico-biologice pentru
aprecierea eficienţei măsurilor aplicate, sau pentru stabilirea dinamicii unor
biomarkeri specifici expunerii (ex. indicatori de răspuns biologic).
 protocolul prevenţional şi curativ aplicat, cuprinde măsuri complexe:
 medicale:
- indicaţii de tratament medicamentos şi asigurarea aplicării acestuia (doze,
ritm, cale de administrare, asocieri farmacoterapeutice, efecte adverse) etc.;
- o bună colaborare cu unităţile farmaceutice, serviciile de asigurări de
sănătate (compensare, gratuitate), garantează aplicarea corectă a terapiei
indicate.
 igienice:consiliere pe probleme de nutriţie (fixarea de regimuri alimentare,
interdicţia unor obiceiuri ca fumatul, consumul de alcool, monoalimentaţia,
abuzul de sare, medicamente, droguri).
 sociale: prin colaborare cu autoritatea tehnică din întreprinderi, sindicate,
comitetele de sănătate şi securitate în muncă, se pot asigura unele beneficii
medicale şi sociale diferenţiate (cure balneare, ajutoare materiale etc.).
 profesionale:
- stabilirea de măsuri protective tehnico-organizatorice (colective sau
individuale), pentru anularea sau pentru diminuarea riscurilor expunerii
(salariaţi sănătoşi sau bolnavi).
- acordarea de echipamente de protecţie individuale eficiente şi consiliere
pentru utilizarea şi intreţinerea acestora;
- schimbarea locului de muncă (locuri de muncă fără risc sau cu riscuri mai
mici);
- diminuarea efortului fizic profesional prin aplicarea principiilor economiei
de mişcare, introducerea mecanismelor de lifting şi de transport greutăţi,
automatizare, mecanizare ;
- optimizarea ambianţei climatice, luminoase, fonice, specifice unui post de
muncă ;
- scurtarea duratei muncii (şi a expunerii) la 6 ore/zi în cazuri bine
individualizate (noxe chimice, efort fizic) pentru o durată de pană la 3 luni,
conform legislaţiei in vigoare.
- scutire de munca în schimburi sau în tura de noapte ;

56
 - acordarea de pauze recuperatorii (metabolic, muscular) suficiente ca
durată;
- asigurarea unui climat psihologic protectiv în colectivul de muncă.
Numai printr-o bună colaborare şi prin convingerea staff-ului întreprinderii asupra
utilităţii programelor stabilite, se pot garanta rezultatele pozitive ale acţiunilor preventive
iniţiate în cursul dispensarizării. Legislaţia actuală permite medicului de medicina muncii,
iniţiative şi propuneri pentru ameliorarea condiţiilor de muncă de către angajator. În
problemele de ordin medical, decizia medicului este independentă şi nu poate fi
influenţată de opinia angajatorului (patronului) (18). Un bun instrument de lucru în
acţiunea de dispensarizare, îl poate constitui şi fişa de aptitudine, prin recomandările şi prin
condiţionările scriptice stabilite de medic şi respectate obligatoriu, de către angajator.

1.4.2 Aprecierea eficienţei dispensarizării

- prin raportarea evoluţiei clinice şi a indicatorilor de laborator la statusul iniţial
(momentul to al selectării şi al introducerii în program);
- bilanţul final se apreciază prin parametri cantitativi obiectivi (PFV, EKG,
amplitutidinea mişcării articulare, frecvenţa unor episoade acute: crize de astm, pusee
de hipertensiune arterială) şi calitativ, inclusiv profesional (17) ;
- un bun indicator al eficienţei poate fi scăderea duratei de incapacitate temporară de
muncă (numărul zilelor de concediu medical acordate, numărul internărilor etc.);
- numărul celor reintegraţi profesional (timp parţial sau integral de muncă);

1.4.3 Scoaterea din evidenţă

Dispensarizarea unui bolnav se consideră încheiată, când starea acestuia este
ameliorată clinico-paraclinic. Continuarea sau mai corect supravegherea activă a stării de
sănătate a personalului expus la noxe cumulative (cancer, psihosindrom organic indus de
solvenţi industriali), trebuie să rămână permanentă.
Găsirea de tehnici şi de metode de evaluare specifice şi mai ales predictibile, este o
importantă sarcină a serviciilor de medicina muncii.

1.5 Examenul medical la reluarea muncii

Se efectuează la revenirea la lucru după o intrerupere a activităţii de maximum 90 zile
pentru motive medicale, sau de 6 luni pentru oricare alte motive (specializări, deplasări in
străinătate, concedii fără salariu) avand ca scop practic : inregistrarea evenimentelor medicale
care au motivat incapacitatea de muncă, confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea
profesiei/funcţiei avute anterior sau a unei noi profesii/funcţii la locul de muncă respectiv (3).
In unele situaţii, reluarea activităţii este permisă cu respectarea condiţionărilor
formulate de medic către angajator : adaptarea locului de muncă şi a unor activităţi specifice
profesiei (ex. amenajarea ergonomică a postului de muncă, reducerea timpului de lucru pe
durata alăptării sugarului, efectuarii unor tratamente speciale) (3,17).

1.5.1 Exemple de factori care condiţionează reluarea muncii salariaţilor

diagnosticaţi cu afecţiuni cardiace:
În tabelul de mai jos sunt enumeraţi o parte dintre factorii care contribuie determinant
la ne-reluarea activităţii pacientului cardiac, după producerea unui eveniment acut coronarian
(ex infarct de miocard).

57
 Tabelul I.2 Factorii determinanţi în reluarea activităţii după infarct de miocard
(Broustet J.P., Douard H., 1995) (11) .
Medicali Severitatea şi extensia bolii coronariene.
Patologii asociate.
Dureri toracice nespecifice.
Efecte secundare ale medicamentelor.
Influenţe medicale variate şi adesea contradictorii:intre medicul
de familie, cardiolog, medicul de medicina muncii, medicul
specialist in expertiza capacităţii de muncă.
Psihologici Profilul preinfarct: stare de anxietate, depresie.
Adaptarea la boală: anxietate, depresie, negaţie.
Comportamentul/tipul de personalitate de tip A sau B.
Alcoolismul, toxicomania.
Atitudinea faţă de lucru Conflicte, senzaţia de devalorizare, oboseală.
înainte de infarct Antecedente de şomaj, concediere.
Reluarea lucrului după un prim infarct, pacient cu by-pass.
Interpretarea activităţii profesionale drept cauză a infarctului.
Atitudinea familiei legată de serviciu.
Socio-economici Vârsta, sexul.
Nivelul de educaţie, tipul de relaţii, de calificare profesională.
Raportul dintre necesităţi şi resurse.
Posibilitatea pre-pensionării
Capitalul sau renta de invaliditate posibilă.
Asigurarea bazată pe împrumut în caz de boală prelungită sau de
invaliditate.
Uşurinţa acordării concediului de lungă durată.
Transfer dorit sau neobişnuit.
Imposibilitatea recalificării (ex pentru şofer, lucrător agricol)
Şomajul şi nivelul de compensaţie.
Imposibilitatea de a găsi alt loc de muncă adaptat.
Decizia arbitrară a unui medic de boli profesionale.
Concediere pentru 6 luni sau mai mult, prin absenţe consecutive.
Serviciu de securitate, reglementări interioare.
Ineficienţa structurilor de recalificare profesională.
Dificultăţi specifice după revascularizare:
După by-pass Eşec chirurgical: ocluzie prematură a by-pass-ului principal.
Infarct preoperator, mai mult sau mai puţin recunoscut.
Revărsat pleuro-pericardic cronic.
Dureri toracice, sternale, persistente.
Depresie reacţională („întristare”, „doliu”).
Aceleaşi cauze ca după infarct.
După angioplastie Aşteptarea restenozei (30 – 40% din cazuri).
Restenoză reală şi o nouă procedură.
Aşteptarea celei de-a doua restenozări.
Tratamente anticoagulante laborioase.

58
 1.5.2 Criterii de reluare a activităţii profesionale în funcţie de diferitele tipuri de
accidente coronariene:
Infarct recent: o probă de efort între a 10-a şi a 15-a zi care nu indică aritmie,
ischemie sau semne de neadaptare a debitului circulator, autorizează reluarea rapidă a
activităţilor, într-o meserie care nu necesită activitate fizică. La pacienţii înalt motivaţi,
uneori, se poate relua activitatea după a 20-a zi.
În cele mai multe cazuri, după 3 săptămâni de antrenament fizic zilnic, reluarea
activităţii se poate face din a 6-a săptămână. (14,15).
Angorul stabil:o toleranţă la efort de 120 watt timp de 2 – 3 minute la cicloergometru,
sau de 8 minute la covorul rulant (după protocolul Bruce), este compatibilă cu o activitate fără
simptome, dacă aceasta nu impune un efort muscular intens. Dacă aceste paliere sunt atinse
fără medicaţie, aspectul este deosebit de favorabil reluării in siguranţă a muncii (14).
După chirurgie: în această situaţie, trebuie cunoscute : starea funcţiei ventriculare
stângi pre şi post operator; datele probei de efort post operatorii prin comparaţie cu cele ale
probei de efort pre operatorii.
Angioplastia transluminală la coronarieni: pacientul cu PTCA efectuat pentru un
angor instabil invalidant, confirmat printr-o ischemie miocardică de efort clară, se găseşte în
aceeaşi situaţie ca şi bolnavii trataţi medical. Cei cu angioplastie, ar trebui să fie supuşi unei
probe de efort foarte riguroase, cu o atenţie deosebită la verificarea restenozei (14,15).

1.5.3 Aspecte particulare legate de profesia cardiacilor

În cazul pescarilor marini aflaţi sub anticoagulante, unele ţări (ex Franţa), se opun
„reîmbarcării” acestora (14). Conducătorilor de autovehicule grele, li se retrage permisul de
conducere după accidentul coronarian, dar ulterior, după recuperarea fizică şi in cazuri bine
selecţionate, permisul se poate restitui după avizul specialistului. Lipsa calificării pentru o altă
meserie, impune individualizarea recomandării de ridicare a permisului de conducere.
Pe lângă statusul socio-economic anterior evenimentului coronarian, capacitatea de
muncă depinde şi de vârsta bolnavului (14).
După Colegiul American de Cardiologie factorii care determină reluarea activităţii
profesionale sunt (14):
 severitatea bolii cardiace: severitatea anginei instabile, a insuficienţei cardiace;
 capacitatea fizică;
 vârsta: după 50 de ani, puţini bolnavi se mai reîntorc la muncă;
 sexul: femeile renunţă mai frecvent la activitatea profesională;
 clasa socială şi educaţia: bolnavii cu niveluri joase de educaţie se întorc mai rar la
lucru;
 ocupaţia: bolnavii cu activitate profesională predominant fizică,
 gradul de percepere al stresului profesional: cei care resimt activitatea
profesională ca fiind neplăcută,
 venitul familial;
 tulburări emoţionale;
 domiciliul; ex condiţiile de navetă
 raportul între oferta de muncă, şomaj şi beneficiul social, care diferă de la regiune
la regiune şi de la ţară la ţară,
 atitudinea medicului curant, în sensul că atitudinea negativă poate diminua
semnificativ reîntoarcerea la muncă;
 supraprotecţia familială reduce procentul bolnavilor reîncadraţi profesional;
 întârzierea în re-evaluarea bolnavilor, absenţa programelor de reabilitare fizică;
 alte probleme medicale.

59
 Având în vedere numărul mare de bolnavi coronarieni şi de coronarieni potenţiali, este
importantă câştigarea chiar şi a câtorva procente de bolnavi reîncadraţi în muncă, care
justifică deja eforturile de organizare sanitară şi financiare, depuse pentru asigurarea unei
reţele corespunzătoare de asistenţă a bolnavilor cardiovasculari şi în primul rând, a bolnavilor
coronarieni (15).

Redăm articolele 13 şi 14 din Legea 418 privind statutul profesional specific al

medicului de medicina muncii (Monitorul oficial al României din 29 oct. 2004 (16),
pentru a ilustra obligaţiile şi modalităţile practice de intervenţie, inclusiv în cadrul
dispensarizării unor categorii speciale de salariaţi reprezentate de persoanele cu dizabilităţi
(senzoriale, motorii, neuropsihice) şi in recuperarea capacităţii de muncă:
Art.13 Medicul de medicina muncii evaluează aptitudinea pentru muncă, în relaţie cu
starea de sănătate şi promovează adaptarea muncii la posibilităţile angajaţilor, asigurând:

 evaluarea handicapului în relaţie cu munca;

 managementul clinic în procesul de recuperare a capacităţii de muncă;
 aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de reabilitare;
 colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitării angajaţilor
cu probleme de sănătate mentală, datorate unor factori aferenţi procesului
muncii şi relaţiilor interumane de la locul de muncă;
 măsurile adecavate privind sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor cu
probleme speciale, legate de utilizarea de droguri şi consumul de alcool;
 consilierea în probleme de reabilitare şi de reorientare profesională,
 consilierea cu privire la menţinerea în muncă a angajaţilor vârstnici şi a celor cu
dizabilităţi;
 promovarea capacităţii de muncă, a sănătăţii, a îndemânării şi a antrenamentului
în relaţie cu cerinţele muncii.

Art.14 Medicul de medicina muncii consiliază angajatorul asupra unei bune adaptări a
muncii la posibilităţile psihofiziologice ale angajatului, în circumstanţele speciale ale unor
grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alăptare, adolescenţi, vârstnici şi
persoane cu handicap.

60
 CAPITOLUL II. METODOLOGIA DE EVALUARE A CONDIŢIILOR DE
MUNCĂ ŞI A NOXELOR PROFESIONALE

Munca profesională depusă individual sau într-un grup ocupaţional, este un drept
câştigat, conştient şi protejat legislativ (Carta Drepturilor Omului, Codul Muncii).
Exercitată ca meserie sau ca profesie, munca se materializează în bunuri şi creaţii
valorice, pentru care omul este retribuit. Cadrul organizatoric al muncii este o unitate
economică, structurată pe secţii, ateliere, locuri de muncă, caracterizate prin condiţii de
muncă specifice. Pentru a fi considerată sanogenică, munca profesională trebuie să se
desfăşoare în sisteme de muncă (OM-MAŞINĂ-MEDIU) bine concepute, organizate şi
gestionate (Total Quality Management) (1,2).

Tabelul II.1 Trăsături actuale în sistemul om-maşină-mediul de munca (2)

OM (salariat) MAŞINĂ MEDIUL DE MUNCĂ

- informat (cerere de sănătate) - miniaturizare sau maşini

- calificare înaltă/experienţă
profesională
- policalificare
- locuri de muncă multiple
- timpi parţiali de lucru
- munca la domiciliu sau
telemunca
- mobilitate crescută
(globalizare)
- migrare în sectorul terţiar,
unităţi private, întreprinderi
mici/mijlocii
- predominanţă feminină
- rata crescută a şomajului,
disponibilizări
- tendinţa la îmbătrânire
- revendicări salariale
(sindicate)
- intervenţii active în
planificare/controlul muncii
- nevoia de suport social,
profesional (satisfacţie în muncă)
grele
- adaptări antropometrice,
psihologice şi funcţionale
parţiale
 factori organizatorici:
-dispozitive de comandă şi de programe de lucru
control multiple (butoane, inflexibile !
manete, pedale, citire cadrane)
- dispozitive de securitate şi de
afişaj/displays multiple
(număr crescut de informaţii)
- spaţiu de lucru (dimensiuni,
aprovizionare, zone de stocaj)  factori de mediu
insuficient nocivi:
- fizici
- poziţii de lucru non-naturale
- fizico-chimici
- emisii de noxe (zgomot,
pulberi, gaze iritante) - chimici
- manevrarea de sarcini grele - biologici
- incompatibilităţi la interfaţa
cu maşina
- non-statuarea rolului de
"persons centred" în sistemul
om-maşină
 factori psiho-sociali

61
 Orice condiţie de muncă care depăşeşte "limita de expunere" considerată
"admisibilă" sau "tolerabilă" şi poate influenţa negativ starea de sănătate a
operatorului uman, devine noxă profesională (sau hazard, risc ocupaţional).

2.1 Clasificarea noxelor profesionale

1. Noxe profesionale aparţinând organizării neraţionale a muncii (1,2):

Intensitatea mare a efortului profesional (fizic, psihic, senzorial) rezulta din :

 durata prea mare a muncii (> 8 ore/zi),

 regimul non-fiziologic muncă-pauze recuperatorii,
 ritmul de lucru rapid (impus), mişcări repetitive (număr mare de acţiuni/unitatea
de timp/ciclul de muncă),
 posturi de lucru tronculare şi angulaţii segmentare non-fiziologice,
 ridicarea şi transportul de greutăţi mari,
 munca in schimburi de lucru alternante,
 munca monotonă-subsolicitantă.

Suprasolicitarea osteo-musculo-articulară in timpul muncii, rezultă din ecuaţia:

postură x forţă x repetiţie x durată şi se exprimă prin (3,4,5):
- disconfort, algii, oboseală musculară,
- impotenţă funcţională,
- tendinite, tenosinovite
- lombalgie, herniere discală,
- bursite, atroze precoce,
- sindroame de compresiune intracanalară a nervilor periferici,
- tulburări circulatorii periferice,
- oboseala generală (cu risc de accidente de muncă, scăderea randamentului în
producţie).

2. Noxe profesionale aparţinând mediului de muncă

a. noxe fizice (2,6):
 parametrii climatici (temperatura, umiditatea, viteza curenţilor de aer, radiaţii
calorice). Suprasolicitarea mecanismelor termoreglării se poate traduce prin:
hipertermie, deshidratare, sincopa calorică etc.
 radiaţii ionizante şi non-ionizante (Röentgen, LASER, microunde, radiaţii
ultraviolete, campuri electromagnetice). Expunerea neprotejată implică riscul
iradierii acute sau a unor efecte lezionale cumulative.
 vibraţii acustice (zgomot) şi mecanice (trepidaţii) reprezintă agenţi etiologici ai
surdităţii profesionale şi respectiv ai sindromului Raynaud,
 iluminatul necorespunzător (cantitativ şi calitativ). În activităţile "vizuale" de
precizie (munca cu detalii mici), se instalează astenopia acomodativă, agravarea
unei miopii preexistente, oboseală oculară şi generală.

b. noxe fizico-chimice:
 pulberi minerale (pulberi de dioxid de siliciu liber cristalin: SiO2 l.c., azbest,
cărbune, mangan, fier),

62
  pulberi vegetale (de in, bumbac, cânepă, cafea, tutun),
 pulberi organice: descuamaţii, peri, lână,
 pulberi sintetice sau semisintetice: var, ciment, plastic.
Expunerea la aceste noxe poate produce efecte fibrogene pulmonare (SiO2 l.c., azbest),
efecte alergizante respiratorii (pulberi vegetale şi organice), dermite alergice sau iritative
(pulberi chimice, de lemn).

c. noxe chimice:
 metale şi metaloizi (Pb, Hg, Cr, Ni, Al, Zn, Cu, Fe.),
 gaze şi vapori iritanţi: (vapori, ceţuri sau fumuri de acizi, oxizi, baze
chimice, gaze de sudură),
 hidrocarburi aromatice (inclusiv cancerigene) şi clorurate,
 pesticide, coloranţi, vopsele, lacuri, adezivi conţinând numeroase fracţiuni
chimice toxice.
Îmbolnăvirile rezultate pot fi: intoxicaţii sistemice acute, subacute sau cronice cu
substanţele chimice menţionate, efecte iritative la poarta de intrare, sau efecte cumulative
teratogene, cancerigene, neurotoxice, hepato-nefrotoxice.

d. noxe biologice: bacterii, virusuri, agenţi parazitari, ciuperci.

Bolile infecţioase produse de agenţi biologici prezenţi la locul de muncă, ca de ex.
leptospiroza ictero-hemoragică, tuberculoza pulmonară, hepatitele virale, sunt recunoscute şi
declarate ca afecţiuni profesionale (Anexa 1: Tabelul cu BP declarabile), dar şi ca boli
transmisibile după criteriile epidemiologice.
3. Noxe profesionale rezultate din relaţia om-maşină (natura ergonomică) (1).
 disfuncţii la interfaţa om-maşină prin solicitări excesive:
o motorii,
o perceptuale,
o neuropsihice.
O compatibilitate redusă la interfaţa om-maşină, poate rezulta din deficienţe in
construcţie şi amplasare, din modul de acţionare al maşinii (butoane, manete, volane, pedale)
care solicită forţă, mişcări repetitive, elongaţii ale membrelor, sau din modul incorect de
prezentare, respectiv de recepţionare a informaţiilor necesare execuţiei, luării unor decizii
motrice rapide sau de intervenţii corectoare (de exemplu distanţa, mărimea şi contrastul de
culoare sau de luminozitate pentru obsevarea clară a unor cadrane, indicatoare, spoturi,
afişaje sau al altor detalii urmărite vizual in procesul şi in controlul retroactiv al muncii).
Dimensiunile constructive ale maşinilor, spaţiile de acces la elementele de comandă, poziţia
de lucru, modul de aprovizionare sau de depozitare al materialelor ca şi spaţiile de circulaţie
din proximitatea postului individual de lucru, pot creşte sau pot reduce eficienţa, securitatea
şi confortul muncii (elemente constitutive ale triunghiului ergonomic) (1). Factorii de risc
ergonomici (sau biomecanici) pot contribui la decompensarea structurilor musculoscheletice,
la producerea accidentelor de muncă şi la suprasolicitări neuropsihice şi senzoriale
ocupaţionale (4,5).
4. Noxe profesionale aparţinând relaţiilor psiho-sociale (6,7):
 relaţii încordate sau indiferente în plan ierarhic
o lipsa autonomiei şi/sau a controlului muncii,
o non-participare la planificarea sau la valorificarea rezultatelor muncii proprii,
o lipsa motivaţiilor şi a recompenselor (moral, material, profesional).

63
 o hărţuirea morală, agresiuni verbale sau psihologice, cazuri rare de agresiuni
fizice a salariaţilor de către superiori (mai frecvent de către clienţi: de ex in
medicină, domeniul bancar, poliţie, sectorul juridic).
 relaţii încordate în plan orizontal (grupuri ocupaţionale non-omogene, absenţa
organizării pentru interese comune, izolarea sau lipsa de comunicare şi de respect
pentru oricare poziţie a membrilor echipei de lucru).

Influenţa negativă a noxelor profesionale asupra stării de sănătate a lucrătorilor se

traduce prin:

1. efecte biologice (medicale) (1,2):

a. efecte minore: disconfort, oboseală, distress, scăderea capacităţii de muncă.
b. efecte majore:
o producerea de boli profesionale (cota de participare etiologică a
noxei/lor este de 100%);
o producerea accidentelor de muncă (factorul oboseală, hipertermie,
pulberi sau ceţuri în atmosfera locului de muncă care scad capacitatea
de muncă, vizibilitatea, greutăţi prea mari de manevrat etc.).
c. favorizarea instalării precoce, a evoluţiei şi/sau a cronicizării bolilor numite
„legate de profesie”.
2. efecte economice: scăderea randamentului în muncă, scăderea calităţii produselor,
număr mare de rebuturi şi de erori tehnice sau umane, comise de lucrătorii expuşi
la noxe.
3. efecte psihologice şi sociale: insatisfacţie profesională, scăderea salariului,
părăsirea sau pierderea locului de muncă prin şomaj sau disponibilizări.

Metodologia generală de evaluare a noxelor profesionale:

Etape sintetice (1,8):
I. Etapa preliminară de documentare (asupra obiectivului economic): denumire,
amplasare, for tutelar, specificul producţiei, autorizaţie de funcţionare, avizul de
mediu, materii prime, intermediare şi produse finite (mod de aprovizionare,
depozitare, valorificare).
II. Analiza la nivelul întreprinderii:
 structura pe secţii, locuri de muncă, tehnologia aplicată (mecanizat, sisteme
tehnologice închise),
 sisteme de ventilaţie, echipamente de lucru existente,
 fluxul materialelor şi al operatorilor umani.
III. Analiza structurii de personal: gradul de calificare, numărul şi distribuţia pe
sexe, secţii şi locuri de muncă, vechimea în producţie, norme standard de
îndeplinit, numărul schimburilor şi orarul de lucru.
IV. Analiza la nivelul unui post de muncă: dimensionarea riscului prin observaţie
directă, cronograme profesionale, dozări de noxe în atmosfera locului de muncă,
studii ergonomice.
V. Analiza impactului expunerii asupra sănătăţii personalului: rezultă din datele
de morbiditate prin boli profesionale, accidente de muncă sau boli legate de
profesie inregistrate (indicatori statistici de frecvenţă, de gravitate, de greutate

64
 specifică), rezultatele completarii de chestionare tematice, examinările clinico-
epidemiologice (transversale, longitudinale retro-prospective).
VI. Stabilirea concluziilor: în termeni de risc şi mărimea acestuia, indicarea măsurilor
profilactice necesare managementului securităţii şi sănătăţii muncii.

Evaluarea condiţiilor de muncă şi a noxelor profesionale se face respectând

următoarele principii (1,2):

1. Evaluări repetate şi sistematice (programate).

2. Utilizarea de echipamente şi de tehnici de măsurare performante şi
standardizate.
3. Raportări la normele şi limitele de expunere admisibile stabilite legislativ.
4. Abordare globală (mediul de muncă şi impactul acestuia asupra stării de
sănătate).
5. Abordare prin echipe multidisciplinare.
6. Alegerea unor metode de lucru adecvate (faze, tehnici, activităţi)
7. Propunerea de măsuri corectoare sau de eficientizare.
8. Evaluarea şi comunicarea rezultatelor obţinute.

2.2 PROFESIOGRAMA

Reprezintă o tehnică uzuală de evaluare sistematizată a condiţiilor de muncă şi a

factorilor de risc caracteristici unei unitaţi economice, intreprinderi, atelier, secţie sau a unui
post de muncă, de către observatori experimentaţi. Este cel mai uzitat instrument de lucru al
medicului de medicina muncii, putand oferi multiple observaţii şi concluzii privind
organizarea şi funcţionarea unei activităţi, punctele tari, oportunităţile, obstacolele şi punctele
slabe ale sistemului analizat, cu propuneri pragmatice privind alegerea priorităţilor şi a
modalităţilor de corecţie. Pentru o derulare comprehensivă, se recomandă urmatoarea
cronologie a elementelor de observat şi de analizat (6,7):

I. Elemente privind caracteristicile generale ale muncii

1. Nivelul tehnic al muncii
- manual
- manual-mecanizat
- mecanizat
- semiautomatizat
- automatizat
2. Amplasarea locului de muncă
- încăpere închisă
- hală deschisă
- exterior (cu/fără adăpost)
3. Poziţia zonei şi a locului de muncă
- loc de muncă cu acelaşi specific
- loc de muncă cu specific diferit
- locuri de muncă cu specific diferit aflate în imediata apropiere
(necompartimentate)

65
 II. Date asupra regimului de muncă şi odihnă
1. Munca se desfăşoară într-un singur schimb.
2. Muncă în mai multe schimburi: schimbul I… II…III… IV (se indică orarul)
3. Pauze impuse de desfăşurarea procesului tehnologic:
- zilnic … săptămânal … lunar … semestrial
- durata … număr
4. Pauze de odihnă reglementate: durată, număr, repartizare în timpul zilei de
muncă.
5. Pauze cu conţinut special

III. Condiţii de ambianţă fizică la locul de muncă

1. Iluminatul
- natural: direct, reflectat, suficient/insuficient
- artificial: direct, reflectat, suficient/insuficient
- mod de iluminare: general sau/şi local
- existenţa deplasărilor frecvente ale privirii de la suprafeţe întunecate la
suprafeţe luminoase
- existenţa fenomenelor de strălucire in campul vizual
- sursele luminoase dau lumină de intensitate variabilă în timp (ex
existenţa pâlpâirilor luminoase cu efecte stroboscopice produse de
lămpile cu neon).
2. Coloritul – aplicarea raţionala a culorilor (alegerea culorilor in special a
celor cu rol de securitate !)
3. Microclimatul
- temperatura aerului (in cele doua sezoane de vară sau iarnă)
- temperatura suprafeţelor înconjurătoare
- radiaţii calorice (intensitate, durată, suprafeţe expuse)
- dacă curenţii de aer sunt perceptibili (viteza in m/sec)
- existenţa modificărilor bruşte de temperatură şi a vitezei curenţilor de
aer
- umiditatea relativă
- senzaţia de confort termic (perceptual)
- sistemele de ventilaţie locală sau generală (eficienţa lor)
4. Zgomotul
- sursele de zgomot: enumerare, continuitatea/uniformitatea emisiilor,
caracteristicile surselor: zgomot impulsiv, intensitate (apreciere
subiectivă şi metrologică), măsuri de protecţie colectivă şi individuală
existente.

IV. Factori fizico-chimici şi chimici cu potenţial nociv la locul de muncă (gaze,

vapori, ceţuri, pulberi)
1. Enumerarea surselor, momentele de poluare, mijloacele de protecţie colectivă
şi individuală existente (funcţionarea şi eficienţa lor).
2. Riscul de accidentare: incendiu, explozii.

V. Specificul locului de muncă (descrierea ergonomică a maşinilor şi a conţinutului

muncii)
1. tipul maşinii: anul de construcţie, scopul căruia îi deserveşte, produsele care se
prelucrează/realizează

66
 2. spaţiul din jurul maşinii este suficient, permite vederea completă a obiectului
de prelucrat şi deplasările operatorului
3. aprecierea scaunului de lucru: poziţie adaptată la înălţimea planului de lucru,
existenţa spătarului şi aprecierea utilităţii lui, existenţa şi aprecierea suportului
pentru spate, antebraţe etc.
4. instrumentele de lucru utilizate (tip, număr, dispoziţie pe maşină sau pe tabloul
de comandă)
5. elemente de reglare şi de comandă: plasare raţională pentru o bună vizibilitate
şi manipulare
6. operaţiile de muncă: cicluri de muncă repetabile cronologic, descrierea
operaţiilor de muncă principale şi secundare, descompunerea operaţiilor
principale în operaţii secundare, elementare.
7. modalităţile de control ale sarcinilor de lucru: instrumental, senzorial.

V. Solicitări fizice corelate cu procesele de muncă

1. Poziţia de muncă (şezând, ortostatism, aplecat, mixtă)
2. Solicitari motorii (predominant statice, dinamice, solicitare motorie a întregului
corp sau segmentară: a degetelor, mâinilor etc.)
3. Munca necesită ritmicitate: ritm impus cadenţat sau ritm liber ales (stil gestual
propriu)
4. Aprecierea intensităţii muncii: uşoară, medie, grea.

VI. Solicitări psihice corelate cu procesele de muncă

1. Solicitarea percepţiei vizuale (discriminare, contraste)
2. Solicitarea percepţiei auditive
3. Solicitarea percepţiei tactil-kinestezice
4. Solicitarea gândirii
5. Solicitarea memoriei
6. Solicitarea atenţiei
7. Solicitări afective şi voliţionale (responsabilitate crescută, izolarea
muncitorilor, natura şi desfăşurarea activităţilor dezvoltă stari de tensiune
emoţională, implicare afectivă)
8. Cerinţe privind personalitatea lucrătorilor.

VII. Securitatea muncii la postul de muncă ocupat: pericol de explozie, de incendiu,

de arsuri, electrocutare, traumatisme provocate de maşini (şi măsurile de protecţie colectivă şi
individuală existente)

VIII. Reflectarea factorilor de solicitare profesională asupra stării de sănătate şi

a capacităţii de muncă
1. Fenomene de oboseală fizică sau psihică (date clinico-anamnestice)
2. Scăderea productivităţii muncii
3. Boli profesionale şi non-profesionale (aflate in evidenţă la data culegerii
informaţiilor)
4. Incapacitate temporară de muncă: indicatorii intensivi şi specifici de
morbiditate.

67
 2.2.1 Cronograma profesională
Cercetarea condiţiilor de muncă de la un loc (post) de muncă sau profesiune, începe cu
întocmirea cronogramei profesionale (6,7).
Cronograma profesională reprezintă consemnarea cronologică a operaţiilor
tehnologice pe care le efectuează muncitorii, durata lor şi a pauzelor dintre aceste operaţii.
Este efectuată de normatori şi constă în cronometrarea parţială a procesului de muncă
(ex un ciclu de muncă repetabil), într-un anumit moment al zilei de lucru. Datele obţinute se
pot generaliza pentru întreaga zi de lucru şi pentru toate locurile de muncă cu procese
tehnologice identice/asemănătoare.
Cronograma profesională nu surprinde dinamica capacităţii de muncă şi a schimbărilor
mediului de muncă

Tehnica întocmirii unei cronogramei profesionale cuprinde următoarele etape:

1.Cunoaşterea amănunţită a procesului tehnologic şi a condiţiilor de mediu (este
necesară pentru a putea defini operaţiile efectuate de lucrători şi pentru a delimita pauzele
tehnologice de cele fiziologice).
Se urmăresc următoarele elemente:
-elementele de muncă (operaţiuni profesionale de bază, un obiectiv al muncii, un utilaj
şi o formă de activitate caracteristică, de ex. a strunji, a freza, a lustrui, a poliza) .
-ciclul de muncă (grupare de elemente ale muncii într-o anumită succesiune, durată şi
intensitate, care dimensionează operaţiunea caracteristică profesiunii şi care se repetă in mod
identic, de ex operaţia de strunjire). Se alege un loc de muncă, de unde se pot observa 2-3
muncitori (adulţi sănătoşi, de varstă medie) în acelaşi timp. Definirea nominală a operaţiilor
efectuate, permite notarea lor cu anumite semne convenţionale care uşureză înregistrarea ( se
face pe caiete/pagini simple, pe fiecare pagină putandu-se completa următorul tip de tabel):
Nume muncitor:.....
Data :....................
Schimbul de lucru:.........

Tabelul II.2 Model de cronograma profesională (7)

Ora Operaţia Durata Observaţii

7-7.10 ....... 10 min ......

7.10-7.15 ...... 5 min .......

7.15-7.21 repaus 6 min Consumul energetic in

repaus (MB) este de 1,5
kcal/min

La rubrica observaţii: se precizează ritmul muncii, uneltele folosite, condiţiile de

muncă, relaţiile cu alţi muncitori din grupul de lucru (ex. modul de comunicare şi de control).

68
 Înregistrarea cronogramei este obositoare, motiv pentru care, observatorul trebuie
înlocuit din timp în timp, cu un alt membru al echipei de evaluatori.
Dacă, se cunosc cu precizie operaţiile prestate de muncitori în timpul unei zile
standard de muncă, inclusiv pauzele fiziologice şi tehnologice, în caietul de lucru se poate
face un tabel cu atâtea capete de coloană, câte operaţii sunt de urmarit. La sfârşitul zilei de
lucru, se totalizează durata fiecărei operaţii în parte, care insumate cu timpul pauzelor, trebuie
să acopere cele 480 minute (sau 8 ore de muncă/zi).
Nume muncitor:.........
Data………… Schimbul................

Tabelul II.3 Conţinutul cronogramei profesionale (7)

Ora Operaţia Operaţia II Pauză Pauză Observaţii

I tehnologică fiziologică

7-7.10- 10 min - - -
7.10-7.15 - 5 min - -
7.15-7.21 - - 6 min -
etc.

Total 200 min 200 min 40 min 40 min

În activităţile cu ritm rapid (durata operaţiilor sub 1 min), ca de exemplu in munca la o

bandă rulantă, cronograma profesională se poate face pe cale electronică
(electrocronograma), care conferă precizie in stabilirea duratei operaţiilor, duratei părţilor
componente ale unei operaţii tehnice, in durata şi structura stereotipului de muncă, dinamica
acestora în cursul zilei de muncă.
După inregistrarea primară a duratei operaţiilor tehnologice şi a repausului, se
procedează la prelucrarea datelor obţinute, care se face în funcţie de scopul urmărit, dar în
general, se caută a se delimita:operaţiile principale, secundare, pauzele tehnologice şi
fiziologice. Se totalizează durata fiecărei operaţii în parte, cu exprimare procentuală a duratei
operaţiilor identice, din întreaga zi de muncă de 480 minute.

2.2.2 Scopul cronogramei profesionale:

-determinarea intensităţii muncii pe ziua de lucru (se calculează consumul
energetic in kcal pe minut, oră, schimb de lucru, in funcţie de care, activităţile fizice
profesionale sunt clasificate in uşoare, medii, grele etc) (11). Consumul energetic in kcal/min
pe profesii şi pe tipuri de operaţii de muncă este redat in tabelul III.6.
-analiza regimului de muncă (raportul dintre timpul efectiv de muncă şi pauză, pe
oră sau pe schimb de lucru)
- conioprofesiograma: succesiunea şi durata operaţiilor tehnologice pulverulente şi
concentraţiile de pulberi măsurate in atmosfera locurilor de muncă, care permit calcularea

69
concentraţiilor medii şi a concentraţiilor de varf ale emisiilor de pulberi (pe faze tehnologice
şi pe zi de muncă). Cunoscand etapele tehnologice cele mai poluante, se pot propune măsuri
punctuale tehnice sau organizatorice, care să ducă la reducerea riscului.
- toxicoprofesiograma: succesiunea şi durata operaţiilor tehnologice cu degajări de
agenţi chimici, care in mod similar, permite calcularea concentraţiilor de noxe chimice pe faze
tehnologice, a concentraţiei medii ponderate cu timpul, care vor fi raportate la limitele de
expunere admisibile stabilite legislativ.
- determinarea expunerii efective profesionale la zgomot sau la vibraţii, toxice
(durata şi doza expunerii zilnice individuale şi pe grup ocupaţional)
- analiza structurii unei zile de muncă
- stabilirea şi organizarea timpului de odihnă (conceperea unui regim fiziologic:
muncă-pauze recuperatorii.)

Aplicaţie practică

 Industria extractivă
 Postul de muncă: mină de cărbune (abataj)
 Meseria: miner subteran
 Cronograma profesională (observaţia directă şi cronometrarea duratei operaţiilor de
muncă (efectuată la 2 mineri de vârstă medie aparent sănătoşi clinic) a indicat:

Tabelul II.4 Cronogramă profesională: mineri abataj (2)

Locul de Operaţii de muncă Durata Kcal/min Consum

muncă efectuate (minute) kcal/operaţie
Abataj cameră perforare 30 4,74 142,2
lucrul cu pick-hammer 30 4,61 138,3
lopătare (ritm 20/min) 10 11,76 117,6
lopătare (ritm 10/min) 20 6,58 131,6
pauză 20 1,5 30,0
tras material cu sapa 60 6,66 399,6
pauză 20 1,5 30,0
armare 110 7,73 850,3
mers pe teren denivelat 20 2,98 59,6
manipulare vagonet 15 7,31 109,63
pauză 10 1,5 15
Abataj frontal perforare 20 4,61 92,2
lucrul cu pick-hammerul 30 4,63 138,9
lopătare 30 5,20 156
pauză 30 1,5 45,0
mers/deplasare fara greutăţi 25 2,98 74,5
Total 480 4 282 kcal/8 h

70
 2.3 ACCIDENTELE DE MUNCĂ (AM)
2.3.1 Prevederi generale
Prin accident de muncă se inţelege vătamarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută profesională, care au loc in timpul procesului de muncă sau in indeplinirea
indatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă (ITM) de cel puţin
3 zile calendaristice consecutive, invaliditate ori deces. (Art. 5 (g), din Legea 319/2006) (9).În
sensul prevederilor art. 5 lit. g) din Legea 319/2006, este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes
public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţara sau în afară graniţelor ţării,
în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi
din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiaţivă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiativa, pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legatură cu procesul muncii, dacă se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori
în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă şi nu se datorează
culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal, de la
domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de muncă, sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei
sarcini de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este incadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de
acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe
durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea
personală, echipamentul individual de protecţie sau oricare alt echipament pus la dispoziţie de
către angajator, dacă se afla în baie ori în spălator sau dacă se deplasa de la locul de muncă
spre ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane,
delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor ţării, pe durata şi pe
traseul prevăzute în documentele de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări şi servicii pe
teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege,

71
încheiate de persoanele juridice romane cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau de
perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente
stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol,
cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
indreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni.
(2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l) din (9), deplasarea trebuie să se
facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi de asemenea, transportul să se facă în
condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în muncă sau de circulaţie în
vigoare. Persoanle din intreprindere cu atribuţii in domeniul protecţiei muncii, preiau
informaţiile scrise privind intervalul orar şi traseul parcurs la venirea şi la plecarea din
instituţie a fiecărui lucrător, precum şi mijloacele de transport folosite (transport in comun,
automobil, motocicletă, bicicletă). Astfel de informaţii sunt indosariate in carnetul individual
de protecţia muncii.
Accidentul de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă ori, după caz, urmat
de invaliditate sau deces, precum şi accidentul de muncă colectiv, vor fi comunicate imediat
de către conducerea persoanei juridice sau, după caz, de persoana fizică in calitate de
angajator, inspectoratului teritorial de muncă şi, după caz, organelor de urmărire penală
competente, potrivit legii.
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, in care printre
victime sunt şi persoane aflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu, persoana juridică sau
fizică la care sunt angajaţi accidentaţii, va anunţa imediat inspectoratul teritorial de muncă din
judeţul in raza căruia s-a produs accidentul.

2.3.2 Cercetarea accidentelor de muncă

Se efectuează obligatoriu de către (9):
- persoana juridică in cazul accidentului care a produs incapacitate temporară de
muncă;
- inspectoratele teritoriale de muncă în cazul accidentelor care au produs invaliditate,
deces, al accidentelor colective, precum şi in cazul accidentelor de muncă ce au
produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice;
- Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale in cazul accidentelor de muncă colective,
generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile
- autoritatea de sănătate publică in cazul suspiciunilor de boală profesională (ex in
intoxicaţii acute).

72
2.3.3 Clasificarea accidentelor de muncă:
a. accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile, pentru
care s-a eliberat certificat de concediu medical.
b. accident care produce invaliditate (pierderea unui simţ, a unui organ).
c. accident mortal (deces imediat sau la distanţă, confirmat în baza unui act
medical).
d. accidente de muncă individuale sau colective (în care cel puţin 3 salariaţi se
accidentează în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze).

Se consideră accident de muncă şi accidentele suferite în condiţiile (9):

- deplasării de la sediul unităţii la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul
(în timpul programului de lucru, în interese legate de serviciu).
- deplasarea de la o unitate la alta, în alte localităţi pentru realizarea unei sarcini de
serviciu (în baza dispoziţiilor date de conducerea întreprinderii sau a ordinelor de
deplasare).
- accidentul suferit în alte locuri de muncă din cadrul unităţii, în puncte de lucru
dispersate (ex. şantiere), ori în alte unităţi din ţară, în timpul îndeplinirii sarcinilor
de serviciu.
- accidentul suferit pe drumurile publice, pe traseul programat, de către conducătorii
(sau de către însoţitorii lor) mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică sau
animală.
- accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului (în incinta unităţii în timpul
predării sau preluării schimbului).
- accidentul produs pe teritoriul altei ţări, unde personalul român lucrează pe bază de
contract încheiat între persoane juridice române şi străine.
- accidentul suferit de elevi, studenţi, ucenici, în perioada desfăşurării procesului de
învăţământ.
- accidentul suferit în timpul activităţilor cultural-sportive sau a altor acţiuni
organizate de instituţiile autorizate.
- se asimilează cu accident de muncă şi cel suferit în timpul necesar deplasării pe
traseul normal de la locul de muncă la domiciliu şi invers.
- nu se consideră accident de muncă cel determinat de activităţi, fapte, acte ce nu au
legătură cu procesul muncii (joacă, agresiune, influenţa băuturilor alcoolice, a
drogurilor), chiar dacă acesta se produce în incinta unităţii şi în timpul
programului.

2.3.4 Cauzele accidentelor de muncă:

1. Accidentele cauzate de factorul uman (7,9):
 Pregătire necorespunzătoare tehnică şi metodică a meseriei, chiar din
perioada uceniciei;
 Experienţa redusă în muncă;
 Un grad înalt de oboseală (acută sau cronică);
 Probleme psiho-sociale legate de muncă;
 Stare precară de sănătate.
 Lipsa instructajelor specifice de securitatea muncii.

73
 2. Accidentele cauzate de factori tehnico-organizatorici (7,9)
Accidentele cauzate de factori tehnico-organizatorici, reprezintă aproximativ 80% din
totalul accidentelor şi sunt generate de:
 Defecţiuni ale maşinilor şi ale utilajelor de producţie (cauze tehnice,
dependente de proiectarea, construcţia, exploatarea şi organizarea
tehnologică) : reprezintă 10-15% din cauzele accidentelor de muncă (7).
 Lipsa de investiţii necesare pentru o bună funcţionare a utilajului tehnic,
deşi sunt cunoscute defecţiunile din funcţionarea lui;
 Exploatarea necorespunzătoare a utilajelor;
 Organizarea neraţională a producţiei: regim şi ritm de muncă
necorespunzător: regim impus şi/sau forţat de activitate, lipsa de pauze
în cursul activităţii, monotonia muncii, lipsa unei discipline tehnologice
riguroase, supravegherea superficială a desfăşurării activităţii de către
conducătorii diferitelor sectoare;
 Sarcini de muncă şi activităţi nemotivante care pot genera o stare de
indiferenţă şi de oboseală;
 Aprovizionarea necorespunzătoare cu materiale;
 Depozitarea şi transportul necorespunzător al materiilor prime şi al
produselor finite;
 Utilaje şi maşini non-ergonomice;
 Necunoaşterea riscurilor pentru sănătate şi securitate în muncă;
 Instruirea necorespunzătoare a muncitorilor privind protecţia la locul
de muncă.

3.Accidente cauzate de factori legaţi de condiţiile de muncă

Condiţiile de muncă: toţi factorii de la locul de muncă care pot genera stări de
suprasolicitare şi diverse îmbolnăviri, pot deveni cauze importante (deşi secundare) în apariţia
accidentelor de muncă. În această categorie de factori, un loc important îl ocupă zgomotul,
iluminatul, noxele chimice, microclimatul necorespunzător.

2.3.5 Exemple de AM produse in domeniul construcţiilor:

1.Sudor in varstă de 39 ani: lucrează la inalţime efectuand tăierea prin sudură şi
montajul unor componente metalice in plafon. Ocupă o poziţie de lucru incomodă, respectiv
ortostatism cu elongaţia membrelor superioare deasupra nivelului capului şi cu privirea
orientată spre obiectul de sudat. Nu este echipat corespunzător, mai precis nu respectă
indicaţiile de purtare obligatorie a EIP format din ochelari de protecţie sau/şi mască facială
necesară in timpul sudurii. Suferă un accident de muncă grav, soldat cu leziuni profunde
oculare, rezultate din projecţia unui fragment metalic in interiorul globului ocular drept. Este
transportat de urgenţă in serviciul de oftalmologie, unde se intervine chirurgical (extragerea
corpului străin, sutura soluţiilor de continuitate conjunctivo-bulbare, instilarea de corticoizi,
anestezină, coliruri vasoconstrictoare), urmate de acoperirea globului ocular prin pansament
ocluziv pentru o perioadă de 7-10 zile şi apoi de purtarea de lentile fumurii pană la 30 zile.
Rezultatul final a fost pierderea a 1/3 din capacitatea funcţională vizuală a dioptrului ocular
drept şi ulterior, dezvoltarea unei nevroze cu elemente anxioase şi vertiginoase subsecvente.
Examinarea medicală efectuată la revenirea la lucru, stabileşte aptitudinea pentru continuarea
muncii, cu condiţia purtării permanente a lentilelor de corecţie optică indicate de specialistul

74
oftalmolog, dar cu restricţii privind munca la înălţime, interzicerea efectuării de activităţi
considerate de mare precizie vizuală.
2. Bărbat de profesie muncitor necalificat in varstă de 36 ani, fară antecedente de
boală, cu o constituţie fizică foarte bună (talia: 180 cm, greutatea corpului : 106 kg), face
parte dintr-o echipă de lucrători care sapă şanţuri, pentru includerea subterană de tevi metalice
mari (conducte de apă), proiect care se derulează pe marginea unei şosele relativ puţin
circulate. Organizarea şantierului de lucru, dispunerea miniechipelor de lucrători, instruirea şi
împarţirea precisă a sarcinilor de executat, a fost efectuată de către inginerul coordonator al
şantierului.
Conform protocolului de lucru, muncitorii au primit instructajul de securitate a
muncii, adaptat la zona şi la tipul de intervenţie care urma să fie efectuată. Au avut loc
consolidările obligatorii şi aparent corecte ale malurilor de pămant, in zona in care muncitorul
săpa şanţul pentru montajul de ţevi. La aproximativ 45 minute de la debutul muncii, un
vehicul militar greu, a pătruns in zona de lucru rămasă nesemnalizată, ruland pe şoseaua pe
marginile căreia se lucra la săpături. Datorita trepidaţiilor produse de trecerea vehiculului de
mare tonaj, are loc o surpare bruscă a malurilor de pămant, care a acoperit rapid, pană la
inalţimea toracelui, pe lucrătorul aflat in interiorul şanţului.
Deşi, a fost scos de către coechipieri relativ rapid, a fost reanimat cardiorespirator,
iniţial de către şeful de şantier şi la aproximativ 15 minute, de către membrii echipei de pe
ambulanţă, dupa 45 minute s-a constatat decesul muncitorului.
Expertiza medico-legală nu a evidenţiat leziuni macro-microscopice majore, direct
cauzatoare de moarte. S-a stabilit că foarte probabil, cauza morţii a fost o deplasarea
mediastinală brutală produsă in apnee, cu oprire cardiacă sau şocul traumatic. Ancheta penală
nu a inculpat direct şeful de şantier, dar penalizările şi costurile materiale, morale şi etice au
fost foarte ridicate, mai ales in relaţia staff-lui tehnic cu familia decedatului (soţia şi cei 2
copiii rămaşi orfani).
3. Muncitor necalificat in varstă de 32 ani face naveta zilnică cu motocicleta
proprie (angajat al unei firme private de construcţii). Este posesor al permisului de conducere
conform categoriei de vehicul utilizat. A primit numeroase avertismente şi sancţiuni
contravenţionale de la poliţia rutieră, pentru depăşiri ale limitei legale de viteză. La plecarea
de la lucru (presupunem un grad crescut de oboseală fizică şi probabil şi mentală), pe drum
alunecos (şosea umedă, zone murdărite cu noroi şi multiple pete de ulei şi de motorină),
conducând cu viteză excesivă, derapează şi părăseşte carosabilul. Căderea şi impactul cu
asfaltul care s-a produs la o viteză de rulaj crescută, a generat o stare confuzională de durată,
probabil prin impact direct cranio-cerebral şi/sau prin şoc traumatic, ca şi un politraumatism
toracic şi de bazin, soldat cu fractură femurală dreaptă cominutivă gravă. A fost internat in
urgenţă in serviciul de ortopedie, în care a fost operat (reducerea chirururgicală a fracturii,
osteosinteză cu tijă metalică şi placi cu şuruburi), urmată de imobilizarea gipsată pană la 45
zile. După deghipsare, nu a recuperat corect şi complet mersul, nici la un interval de 6 luni
postoperator, având nevoie de sprijin în baston. Accidentul este numit de traseu (momentul
producerii fiind cel consemnat de serviciul de protecţia muncii, ca interval al deplasării
normale de la lucru spre domiciliu) şi conform legislaţiei in domeniu, este asimilabil
accidentului de muncă.
Riscul de producere al accidentelor de muncă in domeniul construcţiilor, mai
poate fi generat şi de alte circumstanţe favorizante:
-contactul dur/lovirea cu obiecte, unelte sau organe de maşini aflate in mişcare.

75
 -alunecări pe suprafaţa solului, a platformelor sau a treptelor umede (deversări sau
pete de apă, uleiuri industriale, petrol) sau pe trasee inadecvate dimensional.
-căderi de la inălţime (de pe schele, scări, platforme improprii) sau in timpul mersului,
datorate lipsei de vizibilitate (existenţa de obstacole pe traseele de circulaţie, iluminatul
deficitar, deplasări pe planuri inclinate, transportul manual de obiecte mari sprijinite pe piept
care reduc vizibilitatea pe direcţia de deplasare).
-utilaje sau tehnici de lucru improvizate, a căror defecţiuni pot cauza accidente grave
(zdrobiri, secţionari, loviri ale segmentelor membrelor sau ale corpului, proiectarea de obiecte
sau de materiale de construcţii, surpări de teren ).
-riscuri electrice in special in timpul intervenţiilor in clădiri vechi, executate in zone
cu cablaje dezizolate, amplasate in spaţii umede sau prin utilizarea unor sisteme de incălzire
sau de iluminat de lucru nocturn, improvizate.
-manevre de lucru periculoase, executate de către lucrători neinstruiţi, in special de cei
nou angajaţi, sau prin dificultăţi de comunicare şi de inţelegere a mesajelor verbale cu rol de
securitate (de exemplu lansarea unor comenzi verbale in ambianţă intens zgomotoasă).
Etiopatogenic se pot adăuga: lipsa unei disciplinei riguroase de lucru, consumul de
alcool.
Problematica consumului de alcool in industrie şi in mod particular pe şantierele de
construcţii, este o realitate reflectată in statisticile dureroase ale accidentelor de muncă
mortale, produse pe şantierele de constucţii din ţara noastră şi din intreaga lume.
2.3.6. Aspecte legislative privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte din sistemul de
asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice, prin care se asigură
protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: pierderea,
diminuarea capacităţii de muncă şi decesul, ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale (Legea nr.346/2002) (10).
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, garantează un ansamblu de
servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:

a. promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de

muncă şi a bolilor profesionale;
b. diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor
profesionale.

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe

următoarele principii:
a. asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu
contract individual de muncă;
b. riscul profesional este asumat de cei care beneficiază de rezultatul muncii
prestate;
c. fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie
din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de
persoanele fizice care încheie asigurarea;
d. creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

76
 e. solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază
de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de
lege;
f. asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii acestor drepturi.

2.3.6.1 Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate

Sunt asigurate obligatoriu (10):

a. persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de

muncă, indiferent de durata acestuia, inclusiv funcţionarii publici;
b. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite
în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului,
precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti;
c. şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor
organizate potrivit legii;
d. persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţii civile, de
prestări de serviciişi care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu
cel puţin 3 salarii medii brute pe economia naţională;
e. ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.

Obiectivele asigurării
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:

a. prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

b. reabilitarea medicală şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale
accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea
capacităţii de muncă a acestora;
c. acordarea de prestaţii în bani sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare.

Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au
dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:

a. reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;

b. reabilitare şi reconversie profesională;
c. indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă;
d. indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă;
e. compensaţii pentru atingerea integrităţii;
f. despăgubiri în caz de deces;
g. rambursări de cheltuieli.

77
 2.4 PROTECŢIA MATERNITĂŢII LA LOCURILE DE MUNCĂ

În vederea aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003, cu

privire la protecţia maternităţii la locurile de muncă, se parcurg în mod obligatoriu
următoarele etape (1,2):
a) salariata gravidă efectuează consultaţii prenatale la medicul de familie şi, după
caz, la medicul specialist obstetrician, în vederea atestării stării sale fiziologice de
graviditate.
b) medicul de familie şi/sau, după caz, medicul specialist, completează Carnetul
gravidei şi Anexa pentru supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, pentru atestarea fie a
stării fiziologice de graviditate, fie a faptului că salariata a născut recent sau că alăptează (2).
c) salariata înştiinţează angajatorul depunând copie după Anexa pentru
supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, completată corespunzător de către medic,
la compartimentul resurse umane din cadrul unităţii, însoţită de o cerere scrisă care
trebuie să conţină informaţii referitoare la starea proprie de maternitate şi după caz, solicitarea
de a i se aplica măsurile de protecţie prevăzute de lege (1);
d) angajatorul transmite copii de pe documentele depuse de salariată, în termen
de 10 zile lucrătoare de la data depunerii lor, medicului de medicina muncii care asigură
supravegherea stării de sănătate a angajaţilor din unitate, precum şi Inspectoratului teritorial
de muncă, în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea;
e) angajatorul împreună cu medicul de medicina muncii efectuează evaluarea
riscurilor la care este supusă salariata la locul ei de muncă, întocmesc şi semnează Raportul
de evaluare privind riscurile (Figura II.1) şi stabilesc măsurilor de protecţie cele mai
adecvate cazului (schimbarea locului de muncă, modificarea condiţiilor de muncă etc).
Figura II.1
Antetul unităţii
Nr. .... data.......
Data .........................

RAPORT DE EVALUARE
conform Normei metodologice din 07.04.2004 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
96/2003 (1):
Nume, prenume:
Profesie:

Loc de munca:

I. Descrierea procesului, tehnologiei, activităţii supuse evaluarii :

II. Lista agenţilor, procedeelor sau a condiţiilor de lucru care sunt identificate drept
pericole pentru sănătatea salariatei gravide, care a nascut recent şi respectiv a fatului, copilului
nascut şi după caz, a salariatei care alăptează:
a. descrierea procesului, tehnologiei, activităţii supuse evaluării;

78
 b. durata, intensitatea, frecvenţa şi natura expunerii la agenţi a salariatei la locul de
muncă;
c. măsurile de prevenire care trebuie aplicate in vederea reducerii riscului la cel mai
scăzut nivel posibil;

d. recomandarea medicului de medicina muncii cu privire la schimbarea locului de

muncă de la inceput, sau după o anumită perioadă;
e. concluzia evaluarii:
- salariata poate ramine la locul ei de muncă

- este necesară schimbarea locului de muncă (sunt indicate locurile de muncă

unde poate fi repartizată, pe baza evaluarii riscurilor);

Semnatura angajatorului şi stampila unităţii Semnatura şi parafa medicului

__________________________________ ________________________

Data ________________ Data _______________

Figura II.2 RAPORT DE INFORMARE (1)

privind protecţia maternităţii la locul de muncă

Prin prezenta, în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de munca, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 25/2004, aducem la cunoştintă doamnei.......................................
născută la data de …………….., având CNP ……………………., cu domiciliul în judeţul
…..., localitatea ……….., strada ……………… ………nr. …………..., avand profesia
de…………….....................................................................................................................
angajatăîn unitatea noastră in funcţia de .…………………………… şi care ocupă locul de
muncă………....................................................................................................................

din secţia (atelier, compartiment, etc.) ….…………faptul că, în urma evaluarii locului său de
muncă au fost constatate urmatoarele:
1. la locul dumneavoastră de munca şi anume ……………….…………….., există
/ nu există riscuri pentru sănătatea sau securitatea dumneavoastră in perioada de
maternitate;
2. riscul este scăzut/mediu/crescut, fiind reprezentat de:
- agenţi chimici, fizici, biologici, procedee şi condiţii de muncă
………………………………………............................................................

79
 3. Conform rezultatelor Raportului de evaluare nr. din data de ……………,
riscul poate / nu poate aduce prejudicii evoluţiei sarcinii, sănătăţii
fătului/copilului sau sănătăţii salariatei gravide/ care alăptează;
4. perioada de sarcină în care expunerea la risc este total interzisă :
- în primele săptămâni
- în ultimele luni
- pe toată durata sarcinii
5. în vederea protecţiei sănătăţii şi a securităţii dumneavoastră:
- au fost luate următoarele măsuri suplimentare:
………………………………….....................…………………………….
(în ordinea priorităţilor)
- dumneavoastră aveţi obligaţia de a îndeplini următoarele:
…………………….........................................................................................
6. pentru protecţia sănătăţii şi securităţii dumneavoastră la locul de muncă, în
perioada de maternitate vi se vor modifica:
a Programul de muncă:
b Condiţiile de muncă
c Locul de muncă, fiind repartizată:
…………………………………………………………………………………

7. Menţionăm că nu este posibil ca, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii să fie

efectuată nici o schimbare menţionată la punctul 6, din următoarele motive:
……………………………………………………………………………………
8. Având in vedere cele menţionate la punctele 1 – 7, medicul de medicina muncii
recomandă/ nu recomandă concediu de risc maternal pe o perioada de
………………........................................................................................................
până la eliminarea riscului existent pentru evoluţia sarcinii, sănătăţii fătului /
copilului sau sănătăţii salariatei gravide / care alaptează.

Semnatura angajatorului şi ştampila unităţii Semnatura şi parafa medicului

_________________________________ ________________________
Data ________________ Data _______________
Semnătura salariatei __________

g) salariata ia cunoştinţă de conţinutul Informării privind protecţia maternităţii la

locul de muncă, inclusiv de recomandările privind schimbarea locului de munca şi dacă este
cazul, solicită concediu de risc maternal.

80
 h). În termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii, Raportul de evaluare se
înaintează după cum urmează:
- Medicului de medicina muncii din Direcţia de sănătate publică teritorială;
- Inspectoratului teritorial de muncă;
i). în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii documentelor, Inspectoratul
teritorial de muncă efectuează cercetarea condiţiilor de muncă ale salariatei, pentru a verifica
modul în care se respectă prevederile ordonanţei de urgenţă şi ale prezentelor norme
metodologice. Rezultatele controlului vor fi înaintate în scris angajatorului, iar în cazul
constatării neîndeplinirii unor măsuri, vor fi aplicate sancţiunile prevăzute de lege (1).

Lista minimală a agenţilor, procedeelor şi a condiţiilor de muncă susceptibile să

prezinte un risc specific de expunere (1,3,4):
1. Agenţi fizici consideraţi agenţi cauzali pentru leziuni ale foetusului şi/sau pentru
dezlipirea de placentă, în special:
a). şocuri, vibraţii sau mişcări bruşte;
b). manipularea manuală de mase grele, implicand riscuri în special la nivelul
coloanei vertebrale dorso-lombare;
c). zgomot;
d). radiaţii ionizante;
e). radiaţii neionizante;
f). ambianţe termice extreme, reci sau calde;
g).mişcări şi poziţii de muncă, deplasări (fie în interiorul, fie în exteriorul
unităţii), oboseala mentală, fizică,
h). alte eforturi fizice legate de activitatea salariatelor:
-activitatea în atmosfera hiperbarică, de exemplu în incinte presurizate şi în
scufundările subacvatice.
2. Agenţi biologici
- toxoplasma;
- virusul rubeolei,
exceptând cazurile în care se dovedeşte că salariata gravidă este suficient protejată faţă
de aceşti agenţi prin imunizare.

3. Agenţi chimici (7,8):

- plumbul, mercurul şi compuşii săi, monoxidul de carbon, alţi agenţi cu
absorbţie cutanată.
- agentii cancerigeni şi/sau mutagenici, medicamente antimitotice.

4. Condiţii de muncăgrele sau insalubre

-Activităţi subterane miniere.
Munci în condiţii grele, cu caracter insalubru sau greu de suportat, sunt
considerate următoarele (1,8):
a) colectarea, transportul şi depozitarea dejecţiilor menajere, umane, animaliere;
b) igienizarea grupurilor sanitare;
c) săpatul şanţurilor;
d) încărcatul sau descărcatul cu lopata al diverselor produse;
e) ridicarea unor greutăţi mai mari de 10 kg;
f) munca în condiţii de expunere la temperaturi extreme.

81
 2.2.2 Alte prevederi menţionate in lege:
Pentru protecţia sănătăţii mamei şi a copilului este interzis angajatorilor să permită
salariatelor să revină la locul de muncă, în cele 42 de zile de concediu postnatal obligatoriu
(perioada de lehuzie) (1).
Concediul de risc maternal, este concediul pe care poate să îl solicite o salariată, în
cazul în care, după evaluare riscurilor prezente la locul de muncă, angajatorul nu poate din
motive justificate în mod obiectiv, să dispună măsura modificării condiţiilor şi/sau
programului de muncă al acesteia, sau măsura repartizării ei la alt loc de muncă, fără riscuri
pentru sănătatea sau securitatea sa şi/sau a fătului ori a copilului (1,3).
Salariata poate solicita concediul de risc maternal, în întregime sau fracţionat, în
funcţie de recomandarea medicului şi de justificarea angajatorului privind perioada posibilă
de eliminare a riscurilor de la locul de muncă, pentru sănătatea sau securitatea ei.
Concediul de risc maternal se acordă pe durate care nu pot depăşi cumulat 120
de zile calendaristice, astfel (1):
a) integral sau fracţionat, până în a 63-a zi anterioară datei estimate a naşterii copilului,
respectiv anterioară datei intrării în concediul de maternitate;
b) integral sau fracţionat, după expirarea concediului postnatal obligatoriu şi, dacă este
cazul, până la data intrării în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani
sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani;
c) integral sau fracţionat, înainte sau după naşterea copilului, pentru salariata care nu
îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de concediul de maternitate, în conformitate cu
prevederile legii.

Sugerăm medicilor de intreprindere iniţierea de acţiuni educative referitoare la:

-1.Informare proactivă a tuturor femeilor angajate, aflate in perioada fertilă (18 - 45
ani) cu privire la riscurile potenţiale din stadiul de preconceptie și din timpul evoluţiei sarcinii
(perioada embrionară şi fetală, perioada de alăptare) (4,5,6,7)
-2.Informarea se poate baza pe materiale audio-video conţinand explicaţii privind
fecunditatea, dezvoltarea embrionară, perioadele vulnerabile ale derularii programului genetic
de diviziune celulară şi de organogeneză (8).
-3.Incurajarea colaborării permanente a salariatelor tinere cu serviciul de
medicina muncii, in vederea unui planning familial, al pregătirii preliminare pentru o viitoare
sarcină (intreruperea unor tratamente de ex. cu anticoncepţionale, intreruperea unor expuneri
la agenţi chimici consideraţi a priori foarte agresivi, aşa cum sunt de ex. metalele grele, unii
solvenţi organici) (7,8,9).
-4.Se va insista asupra modalităţilor de depistare şi de comunicare precoce a stării
de graviditate (primele săptămani - luni) (10,11,12).

82
 CAPITOLUL III. EFORTUL FIZIC PROFESIONAL

Conceptul de efort profesional include efortul predominant fizic, efortul predominant

neuropsihic şi efortul senzorial depus de un salariat în timpul muncii. Clasificarea muncilor
sau a activităţilor/profesiilor in fizice, neuropsihice sau senzoriale este aproximată prin
predominanţa unui tip de solicitare. În realitate, în toate activităţile profesionale se regăsesc
combinaţii ale acestor 3 tipuri de solicitări.

Solicitările osteo-musculo-articulare din timpul unei activităţi predominant fizice pot

interesa (1,2,3):

 organismul în totalitate: ridicarea şi transportul de greutăţi, susţinerea/împin-

gerea/tracţiunea unei sarcini grele;
 coloana vertebrală:
- mişcări ample şi repetate ale capului şi/sau ale trunchiului (flexie-extensie,
răsuciri sau torsiuni),
- ridicare de greutăţi;
 membrele superioare:
- prehensiune fixă de forţă sau de precizie;
- mişcări repetitive (flexia-extensia articulaţiei cotului şi pumnului, degetelor
uni-bimanual);
- compresiuni mecanice (zone de contact/presiune palmară, sprijinul pe cot/
antebraţe, transportul de greutăţi pe umeri);
- angulaţii posturale segmentare non-fiziologice (ex.munca cu braţele ridicate
deasupra nivelului capului);
- expunerea la vibraţii mecanice, ambianţă climatică rece, manevrarea de
obiecte reci;
 membrele inferioare:
- menţinerea ortostatismului imobil timp îndelungat;
- posturi de lucru instabile cu sprijin pe genunchi, coapse, şolduri sau
unipodal;
- deplasari pe teren denivelat, înclinat, alunecos;
- munci statice în poziţii vicioase (ghemuit, căţărat).

3.1 Conceptul de efort fizic general:

Se defineşte prin cheltuielile energetice necesare pentru menţinerea poziţiei corpului
în timpul lucrului şi pentru realizarea sarcinilor de muncă, pe toată durata zilei de lucru (2).
În funcţie de metabolismul energetic (producţia de căldură metabolică), activităţile
profesionale se clasifică în (4):

83
 Tabelul III. 1 Clasificarea activităţilor profesionale cu efort fizic (3,5)

Activitate/Clasa de metabolism Metabolism energetic, M

raportat la unitatea de pentru o suprafaţă cutanată
suprafaţă cutanată (W/m2) medie de 1,8 m2 (W)
Repaus (0) M ≤ 65 M ≤ 117
Activitate cu efort fizic mic
65  M≤ 130 117  M ≤ 234
(metabolism redus) (1)
Activitate cu efort fizic mediu
130  M ≤ 200 234  M ≤ 360
(metabolism mediu) (2)
Activitate cu efort fizic mare
200  M ≤ 260 360  M ≤ 468
(metabolism intens) (3)
Activitate cu efort fizic foarte
M  260 M  468
mare (metabolism foarte intens) (4)
1W=0,86 Kcal/h

3.2 Conceptul de suprasolicitare osteo-musculo-articulară

Toate structurile locomotorii (muşchi, tendoane, oase, articulaţii) îşi au propriul prag
de rezistenţă. Solicitări externe repetitive sau cu durată prelungită, determină răspunsuri
tisulare (interne) cumulative (microleziuni, microrupturi, elongaţii, infiltrat edematos,
cicatrizări fibroase).
Depăşirea “pragului propriu de rezistenţă” (prin deformaţie vâscoasă, “difuzia”
răspunsului tisular intern, dezorganizarea modelului perceptual central), duce la dezvoltarea
bolilor de suprasolicitare osteo-musculo-articulară astfel (6):
 oasele: dezvoltă “fracturi de oboseală”, smulgeri periostale;
 articulaţiile devin mai precoce artrozice;
 bursele seroase prezintă reacţii inflamatorii intraarticulare difuze (sinovite) sau
localizate (higroma);
 tendoanele: dezinserţii, tendinopatii (tendinite, tenosinovite, tendinoze);
 muşchii: reacţii miozitice, microrupturi ale fibrelor musculare, hematoame,
distonii de coordonare (crampe musculare);
 vasele sanguine: vasoconstricţii reflexe (angiospasme) sub influenţa vibraţiilor
(white finger syndrom) şi/sau microanevrisme, tromboze sau ischemie acută;
 nervi periferici: sindroame de compresiune intracanalară (ex. sindromul de canal
carpian prin creşterea PIC (presiunea intracanalară).

3.2.1 Metode de evaluare a efortului fizic profesional

A.Metode subiective (7)
1. Observaţia directă prin experţi evaluatori (ergonomi) la nivelul:
 întreprinderii (fluxul tehnologic, circuitul funcţional al materialelor, fluxul
operatorilor);
 postului de muncă:
- operaţii tehnice efectuate,
- număr acţiuni pe unitatea de timp,

84
 - cicluri de muncă (cu durată şi repetiţie identică),
- poziţia şi ritmul de lucru,
- sarcini executate în afara ariei operative a membrelor superioare,
- greutatea obiectelor manevrate (estimare sau cântărire),
- aprovizionarea şi stocajul materialelor,
- acţionarea maşinilor/uneltelor de lucru,
- durata pauzelor recuperatorii,
- norme standard de producţie,
- cronograma profesională (durata operaţiilor cronologice de muncă şi a
pauzelor).

Figura III.1 - Dosarul postului de muncă (7)

CARACTERISTICILE MUNCII ACTUALE

De câţi ani lucraţi:
Puteţi face o descriere schematică a unei
zile de muncă «tip»:

Fazele de muncă

?
Început Sfârşit

pauză masa pauză

Faze (*)
Timpi

Descrierea fazelor de muncă:

A: ........................ B: ........................ C: ........................ D: .......................

E: .
F: ........................ G: ........................ H: ........................ I: ........................
(*): Indicaţi litera corespunzătoare fazei de muncă pe axa timpului

85
  Analiza detaliată a unui interval de muncă reprezentativ (cuprinde toate sarcinile
şi activităţile repetabile în cursul zilei de lucru, cu descompunerea muncii în
operaţii principale/operaţii elementare, evaluarea gestualităţii profesionale şi a
forţei sau rezistenţei musculare depuse) (7,8).
 Grile de evaluare rapidă (check-list ergonomic), înregistrări video (cu analiza
ulterioară a decupajelor temporale din intervalul de staţionaritate), permit o bună
evaluare calitativă a solicitărilor posturale şi gestuale de la nivelul unui post de
muncă).

B.Metode obiective:

1.Funcţii fiziologice sistemice: indicatori ai solicitărilor fizice din timpul muncii

Trecerea din stare de repaus la activitatea fizică, modifică un număr mare de funcţii
fiziologice cum sunt:debitul cardiac, presiunea sanguină, ritmul cardiac, ventilaţia pulmonară,
consumul de oxigen, temperatura corpului, pierderile de apă, cheltuielile energetice, funcţii
care sunt modificate prin exerciţiul muscular (7,8).
Prin măsurarea uneia sau a mai multor variabile în timpul muncii, este posibilă
evaluarea efortului fizic şi a solicitărilor specifice sarcinilor îndeplinite.
Cele mai relevante funcţii studiate sunt:
o ventilaţia pulmonară
o consumul energetic
o frecvenţa cardiacă

1.Ventilaţia pulmonară
În orice situaţie de muncă se pot măsura: volumul de aer ventilat
consumul de oxigen

Volumul de aer ventilat (debitul ventilator)

Se măsoară volumul de aer ventilat de plămân într-un interval de timp dat, cu analiza
gazelor expirate (8). Volumul de aer (VE) este măsurat în condiţii ATPS (temperatura
ambiantă, saturaţie completă în vapori de apă). Sistemul BTPS (condiţii din sistemul alveolar
ca de ex temperatura corpului de 37oC se aplică după relaţia următoare):

273  37 P  PH 20(t )
VE (BTPS) = VE (ATPS) x x
273  t P  PH 20(37)

în care:
t = temperatura ambiantă
P = presiunea atmosferică
P H20 (t) = presiunea de saturaţie în vapori de apă
P H20 (37) = presiunea de saturaţie în vapori de apă la temperatura de 37oC

86
 Ventilaţia pulmonară (volumele de aer) se pot măsura prin metoda Douglas,
respirometrul Muller, pneumotachograful Wolff, anemometrul Wright (8).

2. Măsurarea consumului energetic în activitatea fizică pe baza consumului de

oxigen
Se bazează pe măsurarea consumului de oxigen prin metoda calorimetriei indirecte
(metoda Douglas-Haldane).Aerul expirat colectat, este analizat prin tehnici chimice de analiză
a gazelor: O2 şi CO2 sau electronic cu o acurateţea de ±10%. Măsurarea consumul de oxigen
în timpul muncii, exprimă consumul energetic al operaţiei de muncă efectuate, ştiindu-se că:
1 litru de O2 consumat = 350 W
Măsurarea indirectă a consumului energetic, se poate efectua şi pe baza relaţiei liniare
dintre frecvenţa cardiacă şi O2– uptake.

Tabelul III.2 Criterii fiziologice pentru clasificarea activităţilor fizice profesionale (7,8)

Categorii de activităţi (clase de solicitare)

Variabile fiziologice Foarte Foarte Extrem de
Uşoare Moderate Grele
uşoare grele grele

Consumul de oxigen:

l/min < 0,5 0,5-1 1,0-1,5 1,6-2,0 2,0+/-2,5 > 2,5

kcal/min < 2,5 2,5-5 5,0-7,5 7,5-10,0 10,0-12,5 > 12,5
kJ/min < 10,5 10,5-21 21-31 31-42 42-52 > 52

FC/min < 75 75-100 100-125 125-150 150-175 > 175

TC (rectală)oC 37,5-38,0 38,0-38,5 38,5-39,0 > 39,0

Regimul sudoral în 200-400 400-600 600-800 > 800

cm3/h (media pt. 8 ore
de lucru)

Se adaugă consumul energetic pentru MB = 1,2 kcal/min şi M de repaus = 1,4 kcal/min.

3. Capacitatea maximală aerobică (CMA)

Este cantitatea maximală de oxigen consumată, care permite o activitate maximală la
nivel constant şi pe durată limitată (7,8).
Este parametrul de referinţă în aprecierea dificultăţii muncilor prestate, astfel:
- Munci epuizante:dacă cheltuielile energetice sunt mai mari decât capacitatea
maximală aerobică (epuizarea apare în câteva minute).
- Munci maximale: cheltuieli energetice între 75-100 din CMA.
- Munci submaximale: cheltuieli energetice între 50-75%.

87
 - Munci intense: cheltuieli energetice între 25-50%.
- Munci lejere: cheltuieli energetice < 25% din CMA.

CMA (capacitatea maximală aerobică) este în general de 12-20 Kcal/minut, în

funcţie de vârstă, sex, antrenament.

4. Metode de măsurare a FC

Cea mai convenabilă metodă pentru înregistrarea frecvenţei cardiace în timpul muncii,
constă în utilizarea de aparate mici portabile, cuplate cu înregistrarea timpului afectat fiecărei
activităţi prestate şi indicând variaţiile solicitărilor din sistemul circulator. Curbele FC
înregistrate pot fi imprimate pe hârtie, evaluate grafic sau analizate electronic. Gradul de
inadvertenţă cu consum de oxigen real este de ±15%. (8)

1. Palparea directă a pulsului radial: în repaus

în perioada de recuperare (primele 3 minute de
la încetarea muncii), permite estimarea posibi-
lităţilor de recuperare cardiacă.

2. Pulsul capilar: fiecare sistolă cardiacă creşte presiunea arterială, care se transmite
în sistemul vascular până la nivelul capilarelor din regiunile intens vascularizate (lobul
urechii, pulpa degetelor). Această augumentare pasageră a volumului de sânge periferic, se
traduce prin creşterea densităţii optice în zona examinată cu ajutorul unei surse luminoase.
(7,8)

Variaţiile pulsului capilar (fotopletismografia prin transiluminare) sunt utilizate pentru

detecţia activităţii cardiace. Dificultăţile din aplicarea in teren, sunt relativ multe (deplasarea
sursei, prăfuire tegumentelor etc.).

3. EKG cu „fir” (legătura cu cardiograful situat la mică distanţă se aplică în cazul

subiecţilor imobili (aşezat, culcat, ortostatism) sau in laborator (teste funcţionale, teste de
efort la cicloergometru).Telecardiofrecvenţmetria (EKG fără fir, aparate „mini-înregistra-
toare”) permite (8):
- culegerea de date (EKG, FC) în timpul muncii: de ex. o centură toracică (emiţător)
şi un receptor purtat la nivelul pumnului, poate evidenţia FC în mod continuu.
- graficul FC în funcţie de timp şi duratele din programul de muncă, în care FC
depăşeşte 70-80-100% din FC maximală;
- limitele de interes pentru medicina muncii sunt cele care nu depaşesc 20-33-50%
şi eventual costul cardiac relativ.

1. CC Absolut (CCA) = FCm-FCo FCo = FC de repaus

FCm = FC medie

2. CC Relativ (CCR) = CCA/Fcmax – Fco.

FC max = 220-A sau formula Chaffon: FC max = 205.5- 0.62 Abpm, care este
procentajul de timp în care CCR depăşeşte 33%.

88
 ! Cunoaşterea relaţiei dintre Met şi FC:
1 litru de O2 consumat =350 W = echivalentul energetic al combustiei interne a 1litru
O2/min.
VO2 max (l/min) = M max /350 l /min.

Tabelul III.3. Valori limita ale FC care nu trebuie depăşite (13)

Tip de efort/solicitare Valoare medie Valoare pic
Efort dinamic 35 50
Efort static neaplicabil 25
Stress psihic 20 50

Pentru a facilita interpretarea valorilor Fc inregistrate in condiţii variate de

solicitare, se au in vedere valorile de repaus din ultimele 5 minute, care preced iniţierea
activităţii.

5.Teste funcţionale şi senzitive

Forţa globală de prehensiune a membrului superior (global „grasp”): se măsoară
cu dinamometrul hidraulic tip JAMAR (model PC 5030J1). Efortul maximal este efectuat în
condiţii posturale standardizate și este menţinut timp de câteva secunde. Se realizează 4
încercări, forţa maximală (prehensiunea maximală) exprimată în kg fiind calculată ca medie a
ultimelor 3 încercări (7,8).
Forţa de prehensiune bidigitală (între police şi index) sau „pinch” (pensă) este
măsurată cu dinamometrul hidraulic JAMAR (modelul PC 5030HPG) după acelaşi protocol.
Angulaţiile maximale (utilizare frecventă la nivelul articulaţiei pumnului), se măsoară
în cele 2 axe de mişcare: deviaţie radiocubitală şi în flexie-extensie. Se utilizează goniometrul
electronic Penny and Giles (tip M 110). Precizia măsurătorilor este de ordinul a câteva grade
de angulație articulară.

Tabelul III.4 Amplitudini articulare maxime şi de confort in poziţie ortostatică, in

raport cu referinţa verticală (Academia de Medicina Muncii Austria in Consorţiu
cu CEEN Consulting GmbH) (13)
Plan Plan
Articulatie Plan frontal
sagital transversal
flexie extensie Abducţie Adducţie Rotatie int Rotatie ext
amplitudine confort amplitudine confort amplitudine confort
Umar 180/60 30-45/0 180/0 45/0 90/90 45/0
Cot 150/10 70-80/0 0/0 0/0
Antebrat 0/0 0/0 0/0
Artic pumn 90/90 0/30 30/20 0/0 0/0
Trunchi in 70/30 0/0 30/35 0/0 40/40 0/0
totalitate
Cervical 40/75 10-15/0 45/45 0/0 55/55 0/0
Dorsal 30/? 0/0 15-20/15-20 0/0 35/35 0/0
Lombar 40/30 0/0 15-20/15-20 0/0 5/5 0/0
Sold 120/30 60-90/0 45/15 20/0 35/45 0/10
Genunchi 140/10 60-90/0 0/0 30/45 0/15
Calcai 50/20 0/10 20/10 0/0 50/25 0/0

89
 Pragul esteziometric(distanţa discriminării între 2 puncte). Se măsoară cu
esteziometrul Lafayette compus dintr-o scală de la 0 la 13.5 cm cu o precizie de 0.5 mm.
Stimularea tactilă este aplicată pe pulpa degetului mare şi a auricularului de la fiecare mână
(se urmăreşte obţinerea unei distincţii nete între nervii median şi cubital). Distanţa reţinută ca
prag, este cea la care subiectul percepe de 3 ori şi în 3 moduri distincte, cele 2 puncte (7,8).

Măsurarea sensibilităţii la vibraţii: se foloseşte audiometrul Madsen Micromate 64

modificat (frecvenţele generatorului sunt înlocuite printr-un vibrator de tip Bruel and Jeer
4810). Acest vibrator este dotat cu o tijă filetată având secţiunea de 5 mm2 care exercită o
presiune constantă şi egală cu 20g asupra pulpei degetului. Funcţia sa este de a transmite un
stimulul vibrator. Audiometrul are o gamă dinamică de la 50 la 160 dB şi este modificat
pentru a genera frecvenţe joase de 8, 16, 31,5; 63, 125, 2560 şi 500 Hz. Pragul de percepţie
este determinat prin nivelul cel mai scăzut de vibraţii pe care subiectul îl percepe de 3 ori
consecutiv. Testul se aplică sistematic asupra degetului II şi V de la fiecare mână, permiţând
compararea valorilor obţinute pe nervii median şi cubital bilateral. Aprecierea valorilor
obţinute, se face prin calcularea unei sume medii plecând de la pragurile cele mai
reprezentative ale vibrogramei (de la 63, 125, 250 Hz) (7,8).
Formula utilizată este:
I (dB)= (1 I63 + 2 I125 + 1I250)/4
Indicele dublu a fost atribuit frecvenţei de 125 Hz, frecvenţă la care apar primele
modificări în sec.

Măsurarea VCN: este de referinţă pentru diagnosticul de SCC, dar dificil de aplicat
în teren. Se poate măsura TLM (timpul de latenţă motor) utilizând un stimulator portabil
cunoscut ca „electroneurometrul digital Nervepace Neurotron Medical, model S100”, portabil
şi reglabil în intensitate şi sensibilitate. Aparatul emite stimulări de 0,5 msec cu afişaj imediat
al TLM, exprimat în msec., cu o precizie de 0,1 msec.
Electromiograma de suprafaţă (electromiograful portabil ME 3000 Muscle tester –
Mega Electronics Ltd.) permite înregistrarea forţei musculare pe grupe de muşchi implicate în
activitate (exprimare în valori relative din forţa musculară maximală) (7,9,10).
N.B !. Testele senzitive utilizate nu sunt predictive pentru dezvoltarea de boli
musculoscheletice şi nu sunt foarte pertinente pentru detectarea precoce a manifestărilor
clinice de TMS, cu excepţia SCC.

Scala Borg: autoaprecierea perceptuală a efortului depus pe operaţii de muncă, pe o

scală de la 0 la 10 (0 - efort nul;1 - foarte uşor ....5 - mediu .... 10 - extrem de greu) (7).

6. Alţi indicatori fiziologici măsurabili in efortul fizic profesional:

- temperatura centrală: creşteri de scurtă durată, proporţionale cu intensitatea
efortului fizic (contracţia musculară) (7,8,10);
- lactaţii în sânge: creşteri în special în munca statică prelungită;
- cortisolul salivar: indicator al implicării mecanismelor reglatorii neurohormonale;
- presiunea intradiscală sau intracanalară (ex. în tunelul carpian).

90
 7. Indicatori fiziologici în suprasolicitările mentale (efortul predominant
neuropsihic):

 Activitatea electrocorticală: EEG, PE (potenţiale evocate cerebrale),

 Activitatea oculară: mişcările oculare, direcţia privirii, mişcările palpebrale (clipitul),
frecvenţa critică de fuziune, distanţa spontană ochi-obiect de lucru
 Activitatea cardiacă: FC, aritmiile, presiune arterială, circulaţia sanguină cerebrală.
 Activitatea respiratorie: ritmul respirator, consumul de oxigen.
 Activitatea mioelectrică a muşchilor oculari şi a muşchilor implicaţi în menţinerea
posturii (capului).
 Potenţiale electrodermice
 Manifestări endocrine: nivelul circulant şi urinar al steroizilor şi al catecolaminelor.

N.B !. Niciunul dintre parametrii menţionaţi mai sus, nu pot evoca fidel variaţiile fine
ale activităţilor mentale, nu au sensibilitate şi specificitate suficientă, pentru a caracteriza
solicitările mentale, variaţiile temporale, intensitatea şi suportul răspunsurilor fiziologice.
Factorii de interferenţă sunt multipli: vigilenţă, stimuli vizual, stres emoţional, oboseală
senzorială şi musculară, dereglări endocrino-metabolice. In perspectiva, ar fi de studiat
(măsurat) capacitatea reziduală non-utilizată pe durata îndeplinirii unei sarcini de muncă, ca
valoare din capacitatea limită a operatorului uman.

C. Aprecierea efortului fizic profesional cu ajutorul tabelelor de consum

energetic (kcal/min).

Observaţiile efectuate pe loturi mari de muncitori (grupe de vârstă şi profesii diferite)

şi evaluările calorimetrice indirecte (măsurarea consumului de oxigen în timpul muncii: 1 l
oxigen consumat = 4,85 kcal/min) au permis estimări medii statistice pe profesii şi operaţii de
muncă, ale consumurilor energetice (3,13) .

Evaluarea metabolismului din timpul muncii se poate face şi prin descompunerea şi

analiza mişcărilor specifice unui post de muncă, unor operaţii tehnice indeplinite cu unul sau
cu ambele membre superioare, cu membrele inferioare sau cu participarea intregului corp
(15,18,21,22).

Tabelul III.5 Creşteri ale metabolismului prin mişcări ale mainilor, braţelor şi ale
intregului corp (după Spitzer cit de J.Malchaire) (7)

Mişcările ale mainilor, Valori medii (waţi) Intervale (waţi)

braţelor sau ale corpului

Munci manuale
-uşoare (ex scriere) 28-63 18-84
-grele

Munca cu un braţ
-uşoară 70-126 49-175
-grea (ex batere cu ciocanul)

91
 Mişcările ale mainilor, Valori medii (waţi) Intervale (waţi)
braţelor sau ale corpului

Munca cu ambele braţe

-uşoară 105-175 70-24
-grea

Munca cu intregul corp

-uşoară 245
-medie 350 175-1050
-grea 490
-foarte grea 630

Metabolismul bazal este echivalent cu 75 W, la care se adaugă 21 W pentru

poziţia aşezat, 40 W pentru poziţia ortostatică, intre 140-210 W pentru mersul pe teren
plat, la care se adaugă valorile inserate in tabelul de mai sus, pentru mişcările realizate cu
unul sau ambele membre superioare, sau prin implicarea intregului corp (7).
În funcţie de vârstă, sex, starea de sănătate şi de antrenament, consumul energetic
echivalent efortului prestat, se inscrie intre 1-1.5 kcal/min corespunzător nivelului de
repaus şi 12-20 kcal/min., care este nivelul maximal sau capacitatea maximă aerobă
(15,19).
Sunt recomandabile munci profesionale uşoare, cu un consum energetic situat sub
25% din capacitatea aerobică maximală, care permite menţinerea capacităţii de muncă,
respectiv realizarea unei performanţe medii dar constante pe toată durata unei zile de lucru de
8 ore, fără consecinţe imediate sau pe termen lung asupra sănătăţii şi fără compromiterea
calităţii şi a cantităţii producţiei (18,21,22).
Nivelul mediu al costurilor energetice aferente efortului fizic profesional, pe durata
celor 8 ore de muncă, ar trebui să nu depăşească 5 kcal/min (metabolism bazal inclus).
Peste această valoare medie, munca trebuie fracţionată prin introducerea de pauze de odihnă
(echivalente cu recuperarea energetică sau metabolică).

92
Aprecierea intensităţii efortului fizic profesional, cu ajutorul tabelelor de consum
energetic (kcal/min).

Tabelul III.6 - Intensitatea efortului fizic în kcal/min pe operaţii de muncă (inclusiv

metabolismul de repaus) – valori medii (14)

Operaţii
Nr. Loc de muncă Kcal/min
1. I. Munca în subteran
Exploatarea cărbunelui
Abataj cameră Perforare 4,74
Lucrul cu pickhammer-ul 4,61
Lopătare 8,01
Armare 7,73
Manipulare vagonet plin 7,31
Abataj frontal Lucrul cu pickhammer-ul 4,62
Lopătare 5,20
2. Exploatarea uraniului
Perforare înaltă 4,90
Perforare medie 3,40
Perforare joasă 2,68
Lopătare 7,61
Copturit ciocan 5,69
Sortarea materialului 4,34
Secţionare tirez 7,14
3. Exploatarea aurului
Perforare 4,28
Copturit ciocan mic 3,94
Alegerea manuală a materialului 3,53
Triere cu ciocan şi târnăcop 5,10
Încărcarea şi transportul troacelor 8,35
Umplerea troacelor 5,29
Manipularea vagonetelor pline 9,25
Control filon aur 2,03

93
4. Exploatarea cuprului
Perforare 3,94
Rostogolire 8,02
Lopătare 6,66
Sapă/ târnăcop 8,95
Transport vagonete goale 10,24
Transport vagonete pline 10,50
II. Munci la suprafaţă sub acţiunea directă a macroclimei
1. Explotarea forestieră
Doborâre 7,77
Curmare 6,80
Cepuire 7,15
Cojire 6,96
Corhăjire 8,52
2. Exploatarea petrolului (faza foraj)
Supravegherea mânuire 2,35
granicului:
manete granic 3,78
tras la mosor 7,36
Scoaterea penei, fixarea cleştelui 4,15
Wilson, deşurubare
Înşurubare cu cleştele de mână 6,62
Spălarea noroiului 6,56
Ascensiune la pod 6,36
Munca la pod 4,29
Munca la pompe 5,26
Organizarea locului de muncă 3,66
III. Munci în încăperi industriale
1. Industria sticlei
a. Procese mecanizate
Scoaterea sticlei din cuptor 4,31
Presuflare 3,58
Suflare 3,28
Transport 3,48

94
 b. Procese automatizate
Supravegherea şi ungerea formelor la 2,67
maşinile automate IS
2. Industria siderurgică-metalurgică
a. Oţelării 4,54
oţelar cuptor S.M. 4,05
oţelar cuptor electric
b. Laminor
Laminări manuale 8,00
Pupitre comandă laminor 2,25
c. Forje
Introducere piese în cuptor 3,39
Forjare manuală piese mari cu ciocan 5,22
pneumatic
Forjare manuală cazane cu ciocan de 7,20
7 kg
Presare la cald 2,70
d. Turnătorie feroase, neferoase
Încărcare mecanică şi manuală cuptor 4,09
topire
Descărcarea cuptorului 2,85
Transport topitură metallică 3,29
Turnare în forme 3,40
e. Prelucrare metale
Strunjire metalică (strung) 3,10
Presători strung 3,63
3. Industria confecţiilor textile şi a blănurilor
Cusut mecanic cămăşi 2,20
Cusut mecanic costume 2,90
Călcat confecţii 3,50
Întins piei ramă 3,10
Format căciulă pe calapod 4,32

95
4. Industria de prelucrare a lemnului
Dimensionare la ferăstrău pendulă 5,28
Dimensionat cherestea la circular 4,47
Dimensionat cherestea la maşina de 5,56
frezat
Incărcare manuală rapidă 6,29
Incărcare mecanică rampă 3,05
Industria alimentară
Cocător pâine 3,73
Panacodar 3,42
Incărcător-descărcător făină siloz 6,14
Imbuteliere sticle cu maşina 4,65
Control sticle pline (bandă rulantă) 2,53

Pentru evaluarea efortului fizic din timpul muncii cu ajutorul acestui tabel sunt
necesare:
- cunoaşterea profesiei şi a activităţilor efectuate;
- efectuarea cronogramei profesionale (durata operaţiilor de muncă şi a pauzelor în
succesiunea cronologică pe total 8 h de muncă/zi (480 minute).

Aplicaţie practică

 Industria extractivă
 Postul de muncă: mină de cărbune (abataj)
 Meseria: miner subteran
 Cronograma profesională (observaţia directă şi cronometrarea duratei operaţiilor de
muncă: (2 mineri de vârstă medie aparent sănătoşi clinic) indică:

Tabelul III.7 Cronogramă profesională: mineri abataj (3)

Locul de Operaţii de muncă Durata Kcal/min Consum

muncă efectuate (minute) kcal/operaţie
Abataj cameră perforare 30 4,74 142,2
lucrul cu pick-hammer 30 4,61 138,3
lopătare (ritm 20/min) 10 11,76 117,6
lopătare (ritm 10/min) 20 6,58 131,6
pauză 20 1,5 30,0
tras material cu sapa 60 6,66 399,6
pauză 20 1,5 30,0
armare 110 7,73 850,3
mers 20 2,98 59,6
manipulare vagonet 15 7,31 109,63
pauză 10 1,5 15

96
 Locul de Operaţii de muncă Durata Kcal/min Consum
muncă efectuate (minute) kcal/operaţie
Abataj frontal perforare 20 4,61 92,2
lucrul cu pick-hammer 30 4,63 138,9
lopătare 30 5,20 156
pauză 30 1,5 45,0
mers 25 2,98 74,5
Total 480 4 282 kcal/8 h

Interpretare: Operaţiile de muncă precum: lopătarea în ritm rapid (11,76 kcal/min)

sau tragerea materialului cu sapa (6,66 kcal/min), împingerea vagoneţilor plini cu minereu
(7,31 kcal/min) sunt foarte grele şi cu durată crescută, impusă de necesităţile tehnologice
(evacuarea sterilului, perforare etc.).
N.B.Consumul in kcal/min este precizat in tabelul III.6. Pentru aflarea consumului
energetic per/operatie, trebuie cunoscuta durata acesteia (min,ore). Pe durata pauzei consumul
este de un 1,5 kcal/min.
Conform normelor de protecţia muncii, activităţile cu efort fizic foarte mare presupun
un metabolism energetic intens: M > 468 (tabelul.III.1). Dacă 1 W = 0,86 kcal/h, rezultă că
munca unui miner are un consum de 536 kcal/h (4282:8) şi un metabolism energetic M= 460
(536 x 0,86) Watt/1,8 m2 suprafaţă corporală şi pe oră.
Efortul fizic general este rezultatul solicitărilor posturale şi gestuale specifice.
Greutatea uneltelor de lucru este mare (ex. perforatoarele pot cântări până la 10-12 kg),
susţinerea şi manevrarea lor (bimanual, sprijin pe umăr sau stern), implicând şi expunerea la
vibraţii (sistemul de transmisie mână-braţ). Impactul noxelor din mediu (pulberi, ambianţă
climatică nefavorabilă, gaze iritante) asupra organismului poate fi amplificat prin efortul
crescut (ventilaţie pulmonară mai mare).
Concluzii:
Se impune:
 creşterea gradului de mecanizare,
 acordarea mai multor pauze de odihnă,
 acordare de alimente cu conţinut energetic crescut,
 reducerea programului de lucru la 6 ore/zi.
Munca în subteran implică un consum energetic global foarte mare (M = 460 Watt/1,8
m2 suprafaţă corporală).

3.2.2 Importanţa cunoaşterii efortului fizic profesional

 stabilirea aptitudinii salariaţilor pentru o anumită categorie de muncă fizică
(examenul medical la încadrare);
 orientarea salariaţilor cu probleme de sănătate, afecţiuni locomotorii, handicap
motor segmentar) către o profesie fără solicitări fizice mari (evitarea
decompensării/agravării acestor boli preexistente) (16,23);
 schimbarea locului de muncă şi a profesiei solicitante fizic, în cazul salariaţilor
vârstnici (aptitudine stabilită la controlul medical periodic);
 aprecierea influenţei efortului fizic crescut asupra evoluţiei unor boli sistemice
cronice cardiovasculare, respiratorii, metabolice etc;

97
  organizarea ergonomică a locului de muncă (metode şi dispozitive pentru reducerea
efortului fizic uman, regim de muncă cu pauze recuperatorii, activităţi de relaxare,
rotaţia muncitorilor în posturi de muncă şi orare de lucru) (31,32,35);
 asigurarea refacerii echilibrului energetic prin aport alimentar corespunzător;
 aprecierea importanţei efortului fizic crescut asupra capacităţii de muncă şi asupra
securităţii şi sănătăţii salariaţilor, în expunerea la microclimat cald, noxe inhalatorii,
pulberi, substanţe chimice, gaze iritante, ceţuri şi aerosoli industriali);
 prevenirea accidentelor de muncă datorate oboselii generale (scăderea forţei
musculare, incoordonare, tremor etc.).

Pentru prevenirea “bolilor de suprasolicitare”, legate de efortul fizic profesional,

trebuie evitate (15,16,17):

 poziţiile de muncă vicioase şi/sau statice fixe,

 mişcările extreme (in aria angulară de disconfort : dincolo de poziţia neutră a
segmentului anatomic),
 mişcările bruşte,
 mişcările repetitive.

3.2.3 Principiile ergonomice ale economiei de mişcare

Principiul 1: Mişcările mâinilor şi ale braţelor să fie simultane, simetrice şi continue.
Principiul 2: Mişcările trebuie să fie cât mai uşoare, cât mai scurte şi cât mai rare, în
măsura în care, executarea corectă a muncii o permite. Trebuie să se evite pe cât posibil
schimbările bruşte şi repezi ale direcţiei gesturilor profesionale (24,25,28):
Principiul 3: Se va asigura succesiunea logică a mişcărilor, prin dispunerea uneltelor
şi a materialelor in ordinea folosirii lor.
Principiul 4: Respectarea stabilităţii locului pentru unelte, materiale, mijloace de
muncă, obiectul muncii.
Principiul 5: Utilizarea gravitaţiei (planuri înclinate, jgheaburi, topogane, deplasarea
obiectelor/sarcinilor prin glisare).
Principiul 6: Fabricarea pieselor câte două sau mai multe (principiul grupării).
Principiul 7: Respectarea securităţii muncii este punctul esenţial al simplificării
muncii.
Alte principii anexă
- operatorul trebuie să poată lucra aşezat sau în picioare, după dorinţă;
- levierele, volantele, manivele, contactele trebuie să fie uşor de mânuit şi
accesibile;
- se va elimina necesitatea controlului muscular şi mental al mişcărilor efectuate;
- combinarea a două sau mai multe unelte, trebuie să asigure o economie de mişcări
şi avantaje în muncă;
Soluţiile prevenţionale cele mai eficiente sunt de natură ergonomică (proiectarea
sistemului om-maşină-mediu de muncă în care, sarcinile de muncă solicitante sunt distribuite
raţional, prin respectare limitelor fiziologice umane).

Pentru evitarea unui consum energetic inutil, manipularea de greutăţi (mase, pachete,
piese), trebuie să fie realizată în acord cu principiile biomecanice şi fiziologice recomandate.

98
 Caracteristicile masei de transportat (manipulat) generează riscuri prin (26,27):
 greutate (kg) şi dimensiunile prea mari,
 dificultăţi în prehensiune (apucare),
 instabilitate (conţinut, număr bucăţi care se pot deplasa),
 manevrare la distanţă de trunchi sau in flexie/rotaţie tronculară,
 coeficient de frecare, textură, margini care pot favoriza traumatizarea, secţionarea,
compresiunea ţesuturilor.

Caracteristicile mediului de muncă pot amplifica riscul de accidentare sau de

suprasolicitare locomotorie dacă (28,30):
 spaţiul de muncă este insuficient (înălţimea de la sol-tavan prea mică, spaţiul din
jurul maşinilor şi căile de circulaţie înguste, vizibilitate scăzută prin ceaţă, fum,
aerosoli sau pulberi în atmosferă, sau printr-un iluminat deficitar);
 pardoseli denivelate, acoperite de uleiuri industriale, pulberi sau apă care
favorizează alunecarea/căderea;
 circuitul maşinilor de transport intrauzinal şi fluxul operatorului uman non-separate
(intersectări, loviri prin insuficienţa spaţiilor, absenţa semnalizărilor de securitate,
ambianţă fonică crescută);
 parametri climatici (temperatură, umiditate, radiaţii calorice) non-favorabili
(influenţă negativă asupra capacităţii de muncă).

3.3 PRINCIPII ERGONOMICE ÎN CONCEPEREA UNUI POST DE MUNCĂ:

Criterii aplicabile în conceperea unui post de muncă caracterizat prin efort fizic
(12,32):
1. Criteriul biomecanic: Care este masa (sarcina, greutatea) pe care o poate manevra
un muncitor, fără riscuri pentru structurile musculo-osteo-articulare (fără dureri, impotenţă
funcţională, leziune discală) ?
2. Criteriul fiziologic: Care sunt sarcinile de muncă ce pot fi realizate fără
suprasolicitarea aparatului cardiorespirator (fără tahicardie, polipnee) ?
3. Criteriul psihoperceptual: Ce fel de activităţi fizice poate desfăşura un salariat,
pentru a avea o percepţie psihică optimă (fără disconfort, oboseală) ?

În conceperea unui proiect de sistem de muncă se pot identifica trei etape (30):
a. definirea proiectului = fezabilitate (parametri tehnici, economici, sociologici) şi
localizare: acces, amplasare, rezistenţa solului şi subsolului, disponibilităţi energetice.
b. faza de concepţie :respectarea tuturor exigenţelor de securitate a condiţiilor de muncă.
c. faza de execuţie propriu-zisă.

Proiectarea unui post de muncă este un domeniu foarte complex, făcând apel la
numeroase concepte şi aplicaţii, care aparţin mai multor specialităţi. În consecinţă, concepţia
unui post de muncă este rezultatul (30,32):

99
 - pluridisciplinarităţii (inginerie, ergonomie, arhitectură, relaţii profesionale şi
sociale, igienă, sănătate ocupaţională),
- globalităţii în abordare: se au în vedere toate condiţiile de muncă, relaţiile cu
mediul extern, inclusiv eliminarea deşeurilor (relaţia cu sănătatea ambientală),
- consultării salariaţilor : culegerea opiniilor, formarea de echipe specializate.

Lărgimea pasajelor şi accesului la un post de muncă:

- obişnuit între: maşină şi om, între două maşini sau două elemente ale unei
instalaţii, lărgimea minimă recomandată este de 80 cm (distanţa reglementară
pentru facilitarea accesului la postul de muncă):
- lărgimea căii de acces pentru intervenţii ocazionale (ex depanare/întreţinere)
:minimum 60 cm,
- lărgimea între palete/containere, depozite proximale = minimum 50 cm
- deplasări sus/jos ale operatorului la postul său de muncă: min. 80 –100 cm,
- întoarceri/in zone circulate motorizat =150 cm.

1. Căile de acces şi de circulaţie

Obiectivul principal este acela de a permite operatorului uman să acceadă şi să circule

în siguranţă la postul său de muncă, cu minimum de oboseală şi dificultate.

Principii generale în realizarea obiectivului (31,32):

- Zonele de circulaţie sunt dimensionate în funcţie de necesitate. Se prevăd 0.80 m

când postul este deservit de o singură persoană, 1.20 m când este necesar mersul cu
intersectarea a două persoane şi 1.50 m când operatorul se deplasează între două posturi
de muncă. Aceste valori sunt crescute pentru salariaţii cu handicap motor.
- În general, zona de evoluţie a unui operator la postul de muncă, trebuie să fie
de 1.5-2 m, mai ales dacă este prevăzut şi transportul de greutăţi (sarcini).

Accesul la un post de muncă este favorizat şi prin următoarele prevederi/cerinţe:

- suprafaţa antiderapantă a solului, cu posibilităţi de spălare/curăţare pentru evitarea
accidentelor de muncă produse prin cădere, alunecare. Coeficientul de frecare al
solului în sectoarele industriale, trebuie să fie mai mare de 0.30.
- obstacole reprezentate de elemente fixe (braţul maşinii, stocaje de materiale,
cabluri), sau de elemente mobile (cărucior, electrocar, braţul unui utilaj de
transport) sunt incluse în calculul pentru dimensionarea corectă a postului de
muncă.
- locul ocupat de operatorul uman trebuie spaţiat în funcţie de amplitudinea
gesturilor şi a mişcărilor necesare pentru execuţia unei sarcini de muncă şi în
funcţie de nevoile de deplasare relativă a corpului (postura de împingere, tragere,
răsucirea, aplecare a trunchiului etc.) (29,30).
- pentru intervenţiile asupra maşinii (reparaţii, întreţinere), trapele de acces trebuie
să fie suficient de largi (0.80 m) sau de înalte (1 m în poziţia îngenuncheat; 1.20 m
pentru poziţia încovoiat).
- dacă intervenţiile tehnice la înălţime nu pot fi evitate, sunt necesare echipamente
ajutătoare precum: platforme fixe sau mobile, scări adecvate dimensional (31,32).

100
 Erori de evitat:
- prezenţa cablurilor şi a conductelor de alimentare pe sol;
- suporturi suspendate la mai puţin de 2 m înălţime, sau alte obstacole în spaţiul de
muncă;
- circulaţia de cărucioare/containere pe pasarela destinată trecerii operatorilor.

2. Comunicarea la locul de muncă

Obiectivul principal este asigurarea unei bune derulări a muncii, printr-o coordonare
perfectă a sarcinilor de îndeplinit. Obiectivele secundare constau în atenuarea efectelor
negative ale monotoniei sau a sentimentului de însingurare şi de izolare, prin facilitarea
comunicării dintre coechipieri.
Atingerea acestor obiective se realizează prin (30,32):
- cunoaşterea (listarea) comunicaţiilor ce trebuie obligatoriu asigurate în interiorul
unui post de muncă şi între posturi diferite,
- facilitarea comunicării între operatorii care îndeplinesc aceeaşi activitate (de
exemplu, linii de producţie lungi),
- comunicarea între operatori şi echipe de lucru cu sarcini diferite (co-activităţi) şi în
special, cu echipele de reparaţii şi de întreţinere.
- transmiterea de informaţii între operatorii care ocupă succesiv un post de muncă
(schimburi succesive),
- comunicare în situaţii de insecuritate (de exemplu munca în condiţii de izolare,
munca cu publicul. etc.).

Metode de realizare:

- dotarea cu mijloace de comunicare la distanţă, suport consultabil permanent,

material sau informatic (memoria unor evenimente trecute, prezenţe similare);
- se analizează înţelegerea mesajului transmis în condiţii de zgomot ambiant;
- pentru comunicarea directă cu publicul (ghişeul pentru interacţiunea cu clientul),
în general, operatorii sunt grupaţi (pentru a crea un mic grup solidar), dar
asigurând confidenţialitatea convorbirilor dintre interlocutori;
- pentru comunicarea la distanţă: telefonia mobilă, faxul, interfonul însoţite de
procedee de utilizare minuţios prezentate;
- comunicarea directă între schimburi (echipe) succesive şi mai ales prin rapoarte,
descriere de incidente (evenimente cu semnificaţie pentru sistemul de muncă);
- comunicare între „amonte” şi „avalul” unei mari linii de fabricaţie de exemplu prin
dispunerea în „U” a circuitului productiv;
- cabine insonorizate prevăzute cu ferestre, care permit comunicarea vizuală intre
operatori.

Erori de evitat:
- izolarea unui operator a cărui muncă trebuie coordonată,
- lăsarea fără mijloace de comunicare a unui muncitor izolat,
- echipe succesive fără suport de comunicaţie scris, sau fără orar de suprapunere,
- supraîncărcarea liniilor de comunicaţie.

101
 3. Suprasolicitări temporale

Obiectivul urmărit este de prevenire a accidentelor de muncă, a stresului şi a

tulburărilor musculoscheletice.
Sunt aplicabile următoarele principii ergonomice:

 Evitarea repetitivităţii gesturilor identice (30.31.32):

Repetiţia excesivă a aceloraşi operaţii şi a gesturilor identice, duce la creşterea
riscului de tulburări musculoscheletice. Ca ordin de mărime (legislativ
propus): gesturile identice nu trebuie repetate mai mult de 10 ori/minut.
Organizarea muncii trebuie să prevadă mijloace prin care, repetiţia gesturilor
să fie preluată tehnologic: extindere, polivalenţă şi îmbunătăţirea tehnicilor pe
liniile de montaj, disocierea între ciclul de timp al maşinii şi ciclul pentru
operator în posturile de control al maşinilor (de exemplu, aprovizionarea sau
evacuarea automată a produselor).
 Asigurarea autonomiei temporale a gesturilor, prin evitarea dependenţei de sistem
(de exemplu, apelul clientului de către operator conform unei liste de aşteptare),
care să permită luarea de pauze destinate recuperării, în momentele alese de
operator (durată sub 2 minute cu rămânerea în post) şi a pauzelor de relaxare prin
părăsirea momentană a postului (aproximativ 10 minute).
 Fixarea obiectivelor de distribuire a sarcinilor non-excesive de muncă, în special
pentru perioadele de vârf ale zilei de muncă.
 Exemple: tichete pentru clienţi şi/sau apelarea numărului clientului prin
semnalizare luminoasă de către operator.

Erori de evitat:
- executarea muncii în cicluri scurte de timp,
- interdependenţa puternică a posturilor (aval-amonte) sau a maşinilor,
- calcularea timpului fără a ţine seama de evenimentele aleatorii,
- lucru bazat pe fişe de aşteptare.

4. Expunerea la noxe fizice şi chimice

Obiective de asigurat în concepţia unui post de muncă:

Diminuarea nocivităţilor fizice şi chimice la un post de muncă, astfel încât să se
asigure compatibilitatea cu sănătatea salariaţilor şi realizarea muncii fără suprasolicitări (32)
Principii ergonomice aplicabile pentru asigurarea acestor obiective:

- inventarierea tuturor surselor directe sau indirecte (cu provenienţă din posturi de
muncă învecinate);
- identificarea caracteristicilor agenților nocivi: natură, concentraţie, mărime, cu
raportare la limitele de expunere admisibile şi la reglementările sau normativele de
confort;
- implementarea de mijloace care să permită reducerea riscurilor, cum sunt:
produse, materiale şi procedee tehnologice non-poluante (de exemplu, cărucioare
electrice silenţioase şi nepoluante ale aerului interior, vopsele pe bază de apă în
locul celor diluate cu solvenţi);

102
 - asigurarea cu mijloace de protecţie colective, care să nu perturbe buna funcţionare
a postului de muncă (aprovizionarea, transportul produselor finite) sau operaţiile
de întreţinere (depanare) şi confortul muncitorilor din timpul muncii;
- reducerea emisiilor de noxe prin sisteme de ventilaţie (aspiraţie) locală;
- reducerea nocivităţilor provenite din mediu (cabine vitrate şi insonorizate pentru
izolarea de zgomot şi de curenţi de aer, dar menţinând un contact direct cu echipa);
- neperturbarea funcţionării normale a activităţii unui post de muncă (de ex aspirarea
periferică a vaporilor nocivi care reduc vizibilitatea, prin intermediul unor
dispozitive integrate).

Erori de evitat:
- amplasarea posturilor de muncă poluante sau zgomotoase (ex vopsitorie, sudură,
forjare) în proximitatea unor posturi de muncă considerate nepoluante
- introducerea de aer curat prin ”guri” amplasate foarte aproape de sursele de emisie;
- postul de muncă implantat între sursa de nocivităţi şi dispozitivele de protecţie
(guri de captare, hote, ecrane absorbante).

5. Modul de prezentare al informaţiilor

Obiectivul este prezentarea clară a informaţiilor vizuale şi sonore, necesare pentru
realizarea muncii în condiţii de securitate şi eficienţă. Majoritatea semnalelor de comunicare
sunt vizuale (75-80%), auditive (20%), restul fiind de ordin tactil, mai rar gustativ sau olfactiv
(13).

Principii ergonomice:
- identificarea informaţiilor necesare realizării sarcinilor de muncă: se listează
funcţiile îndeplinite de operatori, tehnicieni, agenţi de întreţinere şi de control,
nivelul de înţelegere şi statutul profesional (nou angajat, angajat temporar etc.). Se
clasează pe ordine de importanţă având în vedere şi nevoile producţiei şi securității
muncii, toate informaţiile care trebuie să circule în sistemul om-maşină deservit
(30,32).
- dispunerea informaţiilor în câmpul vizual, având în vedere linia de vizibilitate
naturală şi pe cea proprie unor lucrări vizuale de precizie deosebită.
- în plan vertical, prezentarea informaţiilor se face sub un unghi de 30o sub linia care
marchează direcţia privirii (punct de plecare orizontal de la nivelul ochilor).
- în plan orizontal, dispunerea informaţiilor vizuale frecvente sau foarte importante,
se face în interiorul unui unghi de 30o şi accesoriu, în interiorul unui unghi de 140o.

Această dispunere spaţială a informaţiilor utile, are ca scop evitarea suprasolicitărilor

vizuale și posturale, limitarea deplasărilor şi permite un răspuns/gest rapid asupra
dispozitivelor de comandă.

- Facilitatea percepţiei informaţiilor utile printr-un iluminat adecvat (300 până la

1000 lx în funcţie de categoria de lucrări vizuale îndeplinite) şi prin alegerea
dimensiunilor caracterelor şi a formei mesajului prezentat (modul de grupare,
grosimea şi înălţimea literelor sau a indicatoarelor, contrastul de culoare şi de
luminozitate etc.) (27,32). Un dispozitiv indicator trebuie conceput astfel încât, să
permită distingerea clară a zonelor funcţionale „normale” de zonele „de alertă”

103
 (cazul aparatelor de semnalizare), iar în cazul incertitudinilor, dublarea semnalului
vizual cu cel sonor (ex cu un mesaj vocal).
- Se notează utilitatea returului informaţiilor rapide generate de acţiunea (decizia)
operatorului, pentru un bun control retroactiv în sistemul de muncă deservit.
- Prevederea de indicatoare şi comenzi asupra braţului portabil al unei maşini.
- Zone de alertă colorate pe suprafaţa unui cadran de control.

Erori de evitat:
- absenţa informaţiilor (de exemplu, comenzi nemarcate sau neidentificate la nivelul
unei maşini),
- supraaglomerarea informaţiilor,
- indicatoare puţin vizibile sau rău poziţionate în spaţiu,
- dificultăţi de interpretare a semnalelor vizuale/auditive.

6. Manevrarea de greutăţi
Obiectivul ergonomic este de limitare a ridicării şi a transportului manual de greutăţi şi
a efortului fizic, cu scopul evitării accidentelor şi al prevenirii bolilor musculoscheletice.

Principii aplicabile:
 Pentru unele obiecte, instrumente de lucru se precizează dimensiunile, volumul,
forma, greutatea, tipul de condiţionare şi natura lor (29,30).
 Se apreciază tipul şi frecvenţa manipulărilor prin raportare la unitatea de timp, sau
ciclul de muncă.
 Se descrie efortul exercitat asupra comenzilor maşinilor (manete, pedale) şi asupra
uneltelor şi a produselor.

Facilitarea transferului de produse

- Se favorizează transferul de produse prin glisare, benzi transportoare, planuri
înclinate.
- Sunt evitate diferenţele de nivel dintre două planuri de muncă succesive, între două
maşini contigue, care impun o intervenţie manuală (30,31,32).
- Se utilizează mecanisme mobile pentru deplasare, evitând purtarea manuală de
greutăţi (produse, unelte).
- Reducerea marimii/greutăţii sarcinii unitare, acţionând asupra modului de
condiţionare al produselor.
- Evaluarea şi diminuarea tonajului mediu zilnic manevrat, astfel încât acesta să se
înscrie în zona acceptabilă a greutăţilor de transportat.
- Punerea în acţiune a mijloacelor facilitante:
 Pentru deplasarea de sarcini grele (mijloace de transport mecanice),
 Instalarea de stocaje dinamice care autorizează o abordare frontală,
 Punerea la dispoziţie de mijloace tehnice care grupează mai multe obiecte
sau produse, în vederea deplasării acestora.
Limitarea efortului depus:
- limitarea efortului exercitat asupra comenzilor mecanice ale maşinilor, prin
introducerea de sisteme electrice, pneumatice sau hidraulice;
- reducerea efortului prin utilizarea de unelte adecvate (de exemplu, cuţite ascuţite,
şurubelniţe etc.);

104
 - introducerea de mijloace tehnice pentru ridicare (resort, scripete, parghii etc.);
- alegerea uneltelor în a căror concepţie s-au evitat angulările excesive, în special la
nivelul pumnului;
- respectarea zonelor de confort segmentar în muncile manuale (de exemplu, într-un
post de asamblare) (7,12,13).

Erori de evitat
- posturi segmentare non-fiziologice (curburi vertebrale, braţul întins, torsiunea şi
flexia trunchiului sau a gâtului);
- posturi statice de durată interesând un segment corporal sau întreg corpul;
- zone de lucru restrictive (care nu permit mişcări facile, sau în care se pot produce
răniri, jenă funcţională prin contactul direct cu părţile fixe sau mobile ale
maşinilor).

7. Dimensionarea postului de muncă şi poziţiile de lucru

Obiectivul principal este de a permite adoptarea de posturi de lucru naturale sau

confortabile, fără influenţă negativă asupra sănătăţii.

Pentru aplicarea acestui principiu este necesar:

Gestionarea datelor existente cu (30,32,33):
- Descrierea elementelor postului de muncă (dimensiuni, plasarea comenzilor, talia
şi forma uneltelor, obiectelor manevrate, tipuri de maşini utilizate) care
influenţează poziţiile de lucru.
- Dimensionarea planurilor de muncă predeterminate şi a zonelor de muncă.
Evidenţierea punctelor dure prezente în spaţiul de muncă; braţul maşinii, suporturi,
paliere, punţi etc.
- Alegerea poziţiilor principale (ortostatice sau aşezat) în funcţie de următoarele
elemente: volumul muncii, cerinţele de forţă, spaţiul pentru gambe.

Dacă munca poate fi efectuată în zona de întindere a braţului, obiectele de manipulat

sunt uşoare, spaţiul pentru genunchi este suficient, se indică poziţia de lucru aşezat. Pentru
postura ortostatică se prevede un spaţiu suficient pentru membrele inferioare şi, ori de câte ori
este posibil, un plan de lucru reglabil în înălţime.

Exigenţe ergonomice:
- respectarea unghiurilor articulare de confort pentru membre şi trunchi,
- posibilitatea schimbărilor de poziţie pentru evitarea posturilor statice prelungite,
- se preferă alternanţa aşezat-ortostatism.

Avantajele unui post de muncă bine adaptat la exigenţele psiho-socio-fiziologice ale

omului sunt evidente: staţia de lucru este mai comodă, asigură o mai mare calitate a muncii,
este aleasă cu placere de operatori, provoacă mai puţine incidente şi accidente de muncă,
scade rata erorilor in muncă (13).

105
106
 CAPITOLUL IV

4.1 AMBIANŢA CLIMATICĂ

Echilibrul termic: mecanisme termoreglatorii

Menţinerea echilibrului termic al organismului uman (temperatura centrala aprox.

o
37 C), este rezultatul unor reglaje complexe nervoase, circulatorii, excretorii şi
comportamentale active (1,2).

Sursa majoră de producere a căldurii (termogeneza) este reprezentată de contracţia

musculară (producţia metabolică de căldură “M” cu o eficacitate mecanică de 75-80%). În
repaus, un consum metabolic bazal de 300 ml O2/min, generează o încărcare termică de
aproximativ 100 W (lucru mecanic) (3). În efort, consumul a 1 unui l O2/min este echivalent
cu 300 W şi o creştere progresivă a temperaturii corpului. Un subiect care lucrează cu un
consum de 2,3 l O2/min produce o căldură metabolică de aproximativ 640 W (M-W) (1,2).

Tabelul IV.1. Coeficienţi de echivalenţă ai oxigenului (4)

Oxigen Kcal ** Kg/m Watt

0,207 l 1 426,4

1l 4,825 2057 341

0,490 l 2,35 1
* 1 calorie mică este egală cu consumul de căldură necesară pentru încălzirea unui gram de apă de la
14,5oC la 15,5oC. , ** 1 Kcal corespunde căldurii necesare pentru încălzirea unui litru de apă de la
14,5oC la 15,5oC.

Fără sudaţie, temperatura corpului creşte într-un ritm de cca 1oC la 6-7 minute. Cu o
evaporare eficace (cca 16 g sudoare/minut), temperatura centrală a corpului poate fi menţinută
constantă (2,3).
Căldura acumulată în corp poate fi preluată şi din mediul ambiant (temperatura
radiantă a suprafeţelor, temperatura aerului ambiental depăşind temperatura cutanată).
Modalităţile de eliminare a surplusului de căldură acumulată (termoliza), sunt
reprezentate de schimburile cu mediul ambiant (1,3):

 convecţie = transferul de căldură între piele şi aerul circulant din jurul corpului;
 conducţie = transferul de căldură între 2 corpuri solide aflate în contact (piele-
vestimentaţie-zone de sprijin);
 iradiere = emisia cutanată de radiaţii electromagnetice (în domeniul infraroşu);
 evaporarea transpiraţiei la suprafaţa pielii.

Pentru facilitarea deperdiţiilor termice, la nivel hipotalamic sunt activate:

vasodilataţia cutanată (transferul de căldură uscată prin iradiere şi convecţie şi în special

107
transportul de căldură din nucleul central la piele (transferul termic intern) şi evaporarea
sudorii la nivelul pielii, care este cel mai eficient mijloc termolitic umed (transfer termic
extern) (4,5).
Ecuaţia pentru echilibrul termic uman poate fi scrisă (1,2):
M-W± R±C-E = 0 în care:
R = pierderea de căldură prin radiaţie
C = convecţie
E = evaporare ( la nivelul pielii)
Aportul de căldură (termogeneză) este compensat prin deperdiţiile termice (fără stocaj
de căldură), astfel ca temperatura centrală a corpului să rămână constantă (37oC).
Depăşirea posibilităţilor reglatorii naturale (neprotejarea corpului expus temperaturii
ambientale înalte, durata de expunere excesivă, factori predispozanţi individuali, lipsa
aclimatizării), duce la instalarea de efecte clinice progresive: disconfort termic → oboseală →
deshidratare → sincopă calorică → şocul caloric.
Factorii climatici care dimensionează microambianţa locului de muncă sunt (1,4):
 temperatura aerului (oC): se măsoară cu termometrul cu mercur sau electronic, a
căror captatori trebuie protejaţi de radiaţiile calorice. Cu psihrometrul Assmann
prevăzut cu două termometre, se măsoară temperatura uscată şi temperatura umedă
a aerului ambiant.
 umiditatea aerului: presiunea saturantă a vaporilor de apă din atmosfera locului
de muncă. Se exprimă prin presiunea parţială a vaporilor de apă (Pa), umiditatea
relativă a aerului (UR) sau prin temperatura umedă şi se măsoară cu psihrometrul.
Din tabele psihrometrice se calculeaza UR a aerului. Inregistrarea continua a UR
dintr-o incapere se face cu higrometrul.
 viteza curenţilor de aer (deplasarea maselor de aer în interiorul unui spaţiu de
muncă cu viteze variabile (m/sec). Se măsoară în toate cele 3 axe ortogonale de
propagare cu anemometrul (cu palete); gama de măsurare 0,3-10 m/sec sau cu
anemometre electrice (0-1 m/s) care pot măsura vitezele instantanee ale curenţilor
de aer.
 temperatura medie radiantă: se măsoară cu termometrul cu glob negru =
diametrul de 15 cm (sondă termică în care elementul sensibil este plasat în centrul
unei sfere complet închise, confecţionată din cupru şi vopsită în negru mat, pentru
a avea un bun coeficient de absorbţie în infraroşu – aprox.1). Globtermometrul
este plasat la nivelul unui post de lucru pentru aproximativ 20-30 minute (durata
schimburilor prin convecţie şi iradiere). Temperatura înregistrată va reprezenta
temperatura medie de radiaţie.

Locuri de muncă, tehnologii, profesii cu microclimat cald şi uscat (4,5)

- industria metalurgică: cuptoare, turnătorii, laminoare,
- industria siderurgică: furnale înalte, oţelării, cocserii, staţii de prăjire a
minereurilor,
- industria constructoare de maşini, forje, turnătorii, tratamente termice,
- industria sticlei şi a ceramicii: topirea sticlei, suflarea în forme,
- industria panificaţiei: preparare paste făinoase, brutării,
Locuri de muncă, tehnologii, profesii cu microclimat cald şi umed
- industria textilă: vopsitorie, imprimerie, finisaj,

108
 - industria extractivă: operaţii de perforaj, înaintare în subteran (mine adânci de
cărbune, potasiu),
- spălătorii,
- fabrici de zahăr,
- fabrici de săpun,
- tăbăcării.

Locuri de muncă, tehnologii, profesii cu microclimat rece

- exploatarea forestieră,
- activităţi marine şi de pescuit,
- industria frigotehnică,
- activităţi agricole în sezonul de iarnă,
- sporturi de iarnă profesioniste.
- industria alimentară (fabricarea berii, congelarea alimentelor).

Principii metodologice în determinarea parametrilor climatici (4,5,6):

 Evaluare completă (toţi parametrii climatici în acelaşi timp);
 Măsurări în cel puţin două anotimpuri (sezonul cald şi rece);
 Determinări în vecinătatea surselor de emisie şi la distanţă (zone ocupate de
muncitori, la nivelul căilor de circulaţie şi al spaţiilor de comunicare cu
exteriorul);
 Valoarea parametrilor termici înregistraţi în timpul întreruperii sistemelor de
ventilaţie indică eficienţa acestora;
 Determinările pe verticală: 0,1-1-1,5 m de la nivelul solului, orientează asupra
variaţiilor spaţiale (circulaţia maselor de aer în raport cu sursele de emisie) şi a
zonelor corpului uman expuse;
 Măsurarea temperaturii suprafeţelor şi a temperaturii medii radiante
comportă limite tehnice;
 Normarea valorilor admisibile este strâns dependentă de efortul profesional
(producţia de căldură metabolică);
 Raportarea valorilor medii şi de vârf înregistrate la limitele recomandate,
necesită integrarea tuturor variabilelor (tehnice, fizice, perceptuale, medicale)
prezente în sistemul de muncă analizat;
 Nomograme, recomandări şi normative ISO sunt utilizate ca metode şi tehnici
simplificate, pentru aplicarea facilă în teren.

I. Recomandari minimale pentru confortul termic (6)

La unele locuri de muncă (birouri, camere de comandă, încăperi cu videoterminale,
încăperi social-culturale etc.) unde desfăşurarea activităţii profesionale necesită confort
termic, trebuie asigurate următoarele condiţii:

a) În perioada de vară:
- temperatura operativă între 23 – 26o C;
- diferenţa pe verticală a valorilor temperaturii aerului la 1,1 m şi 0,1 m deasupra
solului (nivelul capului şi al gleznelor) mai mic de 3o C;
- umiditatea relativă a aerului între 30 - 70%;
- viteza medie a curenţilor de aer între 0,1 - 0,3 m/s.

109
 b) În perioada de iarnă:
- temperatura operativă între 20 - 24o C;

- diferenţa pe vertical a valorilor temperaturii aerului la 1,1 m şi 0,1 m deasupra

solului (nivelul capului şi al gleznelor) mai mic de 3o C;
- umiditatea relativă a aerului între 30 - 70%;
- viteza medie a curenţilor de aer între 0,1 - 0,3 m/s;

- diferenţe mai mici de 10o C între temperatura de radiaţie a ferestrelor, sau a altor
suprafeţe verticale şi temperatura de radiaţie a obiectelor din încăpere.
Temperatura operativă se calculează cu formula (6,7):
to = Ata + (1 - A)tr, unde :
ta este temperatura uscată a aerului, oC
tr este temperatura medie de radiaţie, oC
A este un coeficient ale cărui valori sunt:
0,5 dacă viteza curenţilor de aer este <0,2 m/s;
0,6 dacă viteza curenţilor de aer este între 0,2-0,6 m/s;
0,7 dacă viteza curenţilor de aer este între 0,7-1 m/s.

În cazul în care viteza relativă a aerului este mai mică de 0,2 m/s sau dacă diferenţa
între temperatura medie de radiaţie şi temperatura aerului este mai mică de 4o C, temperatura
operativă poate fi calculată ca medie a valorilor temperaturii aerului şi a temperaturii medii de
radiaţie.

Limite admsibile legislativ pentru locurile de munca cu microclimat nefavorabil

Tabelul IV.2Limite termice minime admise la locurile de muncă (6)

Clasa de Temperatura la Viteza curenţilor de
metabolism
globtermometru (oC) aer (m/s)
(M) (W)

M≤117 18 ≤ 0,2

117 M ≤234 16 ≤ 0,3

234 M ≤ 360 15 ≤ 0,4

M ≥360 12 ≤0,5

110
 Tabelul IV.3 Limite termice maxime admise la locurile de muncă (6)

Clasa de Indice WBGT

metabolism
(oC)
(M) (W)

Persoană aclimatizată la Persoană neaclimatizată la

căldură
căldură

Repaus (0) 33 32

Metabolism redus 30 29
(1)

Metabolism mediu 28 26
(2)

Metabolism intens fără mişcare cu mişcare fără mişcare cu mişcare

(3) perceptibilă perceptibilă a
perceptibilă a a aerului perceptibilă a aerului
aerului 26 aerului 23
25 22

Metabolism foarte 23 25 18 20
intens (4)

Indicele WBGT se măsoară sau se calculează cu formula (1,2):

- pentru activităţi în interior şi exterior fără expunere solară
WBGT = 0,7tun + 0,3tg

- pentru activităţi în exterior cu expunere solară

WBGT = 0,7tun + 0,2tg + 0,1ta

unde: ta este temperatura uscată a aerului, oC

tg este temperatura de globtermometru, oC

tun este temperatura umedă naturală, oC

111
 Tabelul IV.4 Limite minime şi maxime ale temperaturii şi vitezei curenţilor de aer
admise la locurile de muncă prevăzute cu duşuri de aer (6)

Nivelul Metabolismul Limite minime Limite maxime

radia- energetic
ţiilor Temperatura Viteza Temperatura Viteza curenţilor
calorice (M) aerului curenţilor aerului de aer (m/s)
(cal/cm2/ (W) (oC) de aer (m/s) (oC)
min)
1 M ≤ 117 25,0 0,5 30 1,0

117 M≤ 234 23,0 0,5 28 1,0

234 M ≤360 21,5 1,0 27 1,3

M 360 20,0 1,3 26 1,5

2 M ≤ 117 22,0 0,5 28 1,0

117 M≤ 234 20,0 1,0 26 1,5

234 M ≤360 18,0 1,5 25 2,0

M 360 17,0 2,0 24 2,5

≥3 M ≤ 117 20,0 1,0 25 1,5

117 M≤ 234 18,0 1,5 24 2,0

234 M ≤360 16,5 2,0 23 2,5

M 360 15,0 2,5 22 3,0

a) Umiditatea relativă a aerului nu va depăşi 60%.

b) Valorile temperaturilor şi vitezelor curenţilor de aer reprezintă valori medii în
secţiunea transversală a fluxului de aer la nivelul jumătăţii superioare a corpului.
Nivelul radiaţiilor calorice se determină prin măsurare sau prin apreciere pe baza
tabelului:
Tabelul IV.5 Aprecierea nivelului radiaţiilor calorice (6)

Timpul de suportare Nivelul estimate al radiaţiilor

a expunerii (s) calorice (cal/cm2/min)

240 1

50 2

20 3

112
 Temperatura suprafeţelor echipamentelor tehnice, sau ale oricăror altor suprafeţe cu
care angajatul vine în contact la locul de muncă, trebuie să se situeze sub valorile prevăzute în
tabelul de mai jos:
Tabelul IV.6 Limite maxime admise ale temperaturii suprafeţelor (6)

Material constitutiv Temperatura suprafeţei (oC) pentru durate de

al suprafeţei contact de:

1 min 10 min ≥ 8 ore

Metal neacoperit 51 48 43

Metal acoperit 51 48 43

Ceramică, sticlă şi 56 48 43
piatră

Material plastic 60 48 43

Lemn 60 48 43

a) Valoarea de 51oC pentru o durată de contact de 1 minut se aplică şi la alte materiale

cu conductivitate termică ridicată, nemenţionate în tabel.
b) Valoarea de 43oC specificată la toate materialele pentru o durată de contact de 8 ore
şi mai mult, nu se aplică decât dacă suprafaţa fierbinte este atinsă doar de o mică parte a
corpului uman (mai puţin de 10% din suprafaţa totală a pielii corpului) sau de o mică zonă a
capului (mai puţin de 10% din suprafaţa pielii capului). Dacă zona de contact nu este doar
locală sau dacă suprafaţa fierbinte este atinsă de zone vitale ale feţei (căile respiratorii, de
exemplu) pot apărea leziuni grave, chiar dacă temperatura suprafeţei nu depăşeşte 43oC.

Aplicaţie practică
Întreprindere metalurgică
Secţia: laminare la cald (ţevi metalice)
Data evaluării (parametrii climatici): luna iunie

Tabelul IV.7 Parametrii climatici măsuraţi in secţia laminare (5)

Locul şi To aer UR VCa Rad. To

o
momentul C % m/s calorice suprafeţe
determinării cal/cm2/min o
C
1. în faţa 38,2 20 0,7 2,5 90-100
cuptoarelor
(extragere ţagle
din cuptor)
2. în timpul 37,5 32 0,5 2 85-90
laminării
3. transportul 32,0 40 0,4 1,5 50-70
ţevilor/bandă

113
  Efortul fizic a 12 laminorişti este mediu (ortostatism, supraveghere operaţiilor
tehnice: M = 230 W).
 Echipamentul de lucru: salopetă, cască, bocanci.
 Utilajele şi tehnologie mecanizată (controlul automatic al parametrilor de prelucrare
termică), fără contact direct tegumentar cu suprafeţele încălzite. Sunt prevăzute
duşuri de aer.
 Regimul de muncă este de 8 ore/zi cu 3 pauze a câte 20 minute la interval de 2 ore.

Interpretare:
Temperatura aerului (valori medii măsurate în zona de respiraţie a muncitorilor)
depăşeşte în toate fazele tehnologice limitele maxime admise de 26oC (în tabelul IV.3).
Normarea (oC) se face în funcţie de nivelul radiaţiilor calorice (2 cal/cm2/min) şi de valoarea
efortului fizic (W 234 W/1,8 m2 suprafaţa corporală medie).

Umiditatea relativă a aerului (valoarea medie a temperaturii înregistrată cu

termometrul umed al psihrometrului Assmann) este scăzută:  20% în faţa cuptoarelor,
indicând o ambianţă foarte caldă şi uscată.
Temperatura suprafeţelor (maşini, benzi de transport, ţevi) este mult prea crescută (90-
100oC) pentru a se admite un timp, sau o suprafaţă de contact direct al corpului uman cu
acestea. În tabelul IV.6 este menţionată o limită de expunere de 1 minut cu un metal
neacoperit având temperatura de 51oC.

Nivelul radiaţiilor calorice (încălzire la roşu) măsurat în zona laminorului (2

2
cal/cm /min) corespunde unui timp de suportabilitate de 50 secunde (Tabelul IV.5).
Viteza curenţilor de aer măsurată în zona de lucru este, în pofida duşurilor de aer
prevăzute, foarte mică (0,4-0,7 m/sec). La această categorie de efort (230 W) şi nivel de
radiaţie calorică (2 cal/cm2/min), normele de protecţia muncii recomandă limita minimă de
1m/s cu maximum de 1,5 m/s.
Necesitatea creării curenţilor de aer este de ordin profilactic (dispersia surplusului de
căldură prin mişcarea maselor de aer, conductibilitate şi convecţie).

Concluzie: ambianţă caldă şi uscată cu riscuri asupra sănătăţii muncitorilor (sezonul

estival cu temperaturi exterioare medii de 27oC este un factor suplimentar de suprasolicitare
termică). Reamenajarea ergonomică a postului de muncă cu suplimentarea mijloacelor de
protecţie, este obligatorie (8,9):

 perdele de apă,
 duşuri de aer (cu viteze de 1-1,5m/sec),
 izolarea surselor (ecranarea emisiilor calorice),
 ventilaţie generală,
 pauze frecvente în camere răcoroase,
 consumul de lichide (apă clorosodică aprox. 5-6 l/zi),
 supraveghere medicală permanentă.

114
 4.2 AMBIANŢA FONICĂ

Cea mai simplă definiţie a zgomotului (ISO: “orice sunet nedorit, jenant”) înglobează
noţiuni complexe de fizică, fiziologie, sociopsihologie etc (1).
În realitate, un sunet este o senzaţie auditivă provocată printr-o vibraţie acustică.
Vibraţia acustică are ca suport deplasarea particulelor dintr-un mediu elastic (solid,
lichid, gazos) în jurul poziţiei de echilibru. Energia vibratorie (necesară deplasării variaţiilor
de presiune) este produsă prin următoarele mecanisme (frecvente în practica industrială) (2,3):

 şoc (ex.lovirea pistonului, ciocanului pe o suprafaţă dură/metalică);

 frecare (abraziuni, lustruire, frezare piese metalice);
 angrenaje metalice (asamblări, montaje);
 curgerea fluidelor/gazelor printr-o tubulatură/furtun (gravitaţional sau acţionare
pneumatică);
 câmpuri electromagnetice alternative (transformatoare electrice);
 dezagregarea materiei solide (perforaj, concasare, măcinare, zdrobire);
 funcţionarea motoarelor, maşinilor rotative, tăioase, percutante).

Zgomotul industrial este un amestec de sunete cu caractere diferite (intensităţi,

frecvenţe, amplitudini) cu emisie uniformă ritmică sau aritmică, continuă sau
discontinuă şi efecte otice proporţionale cu energia acustică care penetrează în urechea
internă (1).

Proprietăţi fizice ale sunetelor cu importanţă pentru practica de medicina muncii (şi
ergonomie) (1,3):

 frecvenţa: numărul de cicli pe unitatea de timp (c/sec Hz). Urechea umană

percepe numai sunete cuprinse între 16 şi 20 000 Hz şi este puţin sensibilă la
frecvenţele joase. Sunetele cu frecvenţă înaltă sunt mai nocive pentru
urechea umană decât sunetele cu frecvenţă joasă. Metodele de tratament
acustic (fonoabsorbţie) sunt aplicate în funcţie de compoziţia spectrală a
zgomotului dintr-un local industrial (utilzarea de materiale cu coeficienţi de
absorbţie adecvati frecvenţei zgomotului).

 intensitatea: acusticienii exprimă intensitatea zgomotului în dB (decibeli 1/10

Bell). Datorită dificultăţilor de măsurare practică, intensitatea acustică (IA)
este apreciată prin presiunea acustică (PA) (relaţia IA=PA2) în care IA se
măsoară în W/m2). Zgomotele cu intensitate mare, depăşind limitele
admisibile (87dB) generează efecte otice ireversibile (hipoacuzie şi
surditate profesională) (1).

 amplitudinea (deplasarea maximă a particulelor care oscilează faţă de poziţia

de echilibru). Determină audibilitatea sunetelor şi intensitatea acestora.
Sunt percepute numai sunetele a căror amplitudine determină variaţii de
presiune de cel puţin 20 PA (Pascal).

115
 Tabelul IV.8. Nivele sonore ambientale şi în mediul ocupaţional (3)

Conversaţie Intensitate
Surse de emisie
(dB)
140 turboreactoare
imposibilă 130
120
voce strigată 110 perforaj galerii, ţesătorie, fierăstrău electric
100
90
inteligibilitate 80 dactilografie, turnare, piese mici,
scăzută prelucrare textile
70
60
50
voce normală 40 apartamente/locuinţe umane (zgomot stradal)
30
20
voce şoptită 10 grădini liniştite, parcuri
0 studio radiodifuziune

I. Metrologia zgomotului.
Instrumente de măsurare:Sonometrul compus din (3,5):

 microfon: funcţionează similar cu membrana timpanică, transformând vibraţiile

acustice captate în semnale electrice. Captează o gamă largă de frecvenţe şi
intervale în dB, de la foarte slab la foarte înalt. Sensibilitatea (amplitudinea
semnalului electric) este în funcţie de presiunea acustică incidentă.
 un sistem de amplificare/calibrare;
 circuite de ponderare a mărimilor fizice (A, B sau C). O înregistrare fără
ponderare, dă un rezultat (în dB) numit “Lin” (corespunde mărimii fizice
absolute a fenomenului studiat). Ponderarea pe circuitul A permite evaluarea
corectă a soniei (corectarea sensibilităţii scăzute a urechii umane la sunete cu
frecvenţe şi intensităţi joase: 25-55 dB), cu lecturarea directă pe sonometru.
 un sistem de lecturare directă a nivelului zgomotului măsurat: dB (A).

116
 Figura IV.1. Model sonometru

Măsurarea zgomotului la nivelul unui post de muncă, trebuie efectuată respectând

următoarele condiţii (5,6):

 cunoaşterea procesului tehnologic (operaţii tehnice şi succesiunea lor, emisii

fonice continue, aritmice, de impact),
 numărul surselor şi amplasarea lor,
 poziţia fixă sau dinamică a fiecărui muncitor faţă de sursele de zgomot,
 dimensiunile, simetria şi structura pereţilor localului,
 studii de acustică previzională : reflexii ale undelor sonore, timpul de
reverberaţie al incăperii etc.

Metodologie

 măsurarea zgomotului real (excluderea din calcul a atenuării prin mijloace de

protecţie individuale),
 înregistrarea sonometrică se realizează la distanţă de 20-40 cm de pavilionul
urechii salariatului expus, în absenţa perturbaţiilor mediului şi cu sonometre
etalonate şi calibrate corespunzător.

Figura IV.2. Înregistrarea zgomotului (20-40 cm de pavilionul urechii)

117
  măsurări multiple începând de la nivelul surselor de emisie fonică şi
concentric, pe distanţe acoperind întreg localul (se întocmesc hărţi de
propagare a zgomotului),
 se fac măsurări şi în cazul zgomotului produs de surse externe (amplasate
în încăperi/secţii învecinate locului de muncă studiat) (4,7),
 determinările de zgomot trebuie planificate, efectuate la intervale regulate
de timp sau, ori de câte ori au loc schimbări tehnologice majore (surse noi sau
mai mari de poluare fonică),
 eşantionarea pentru calculul expunerii personale zilnice la zgomot, trebuie
să fie reprezentativă.

Pentru o expunere la zgomot (surse cu emisie relativ constantă, în benzi de

frecvenţă şi intensitate uniforme pe durata întregului schimb de lucru, poziţie fixă a
salariatului faţă de sursă), măsurarea pe o durată scurtă cu un sonometru obişnuit, este
suficientă. Limita maximă admisă la locurile de muncă pentru expunerea zilnică la
zgomot este de 87 dB (A).
Când presiunea acustică la care este expus un angajat este fluctuantă, neregulată în
timp, pe un domeniu larg de frecvenţe şi intensităţi (flux tehnologic neuniform)
determinarea expunerii personale zilnice la zgomot (LEPz necesită calcularea LA ech.Te
(nivel acustic echivalent continuu în dB), utilizând un sonometru integrator mediator.

LAech. Te reprezintă nivelul acustic echivalent continuu pe durata zilnică de

expunere la zgomot (Te) definit ca: nivelul acustic în dB (A) al unui zgomot care
acţionând continuu pe toată durata zilei de muncă, are un efect auditiv similar cu efectul
zgomotului variabil măsurat real la locul de muncă (1,8).

Relaţii de calcul:
LEpz = LAech Te + 10 lg Te/T0 în care:
Te =durata zilnică a expunerii personale la zgomot (poate fi mai mare sau mai mică de
8 ore)
T0 = 8 ore 28 000 sec
Sonometrul integrator mediator (standardul SR CEI 804+A1 +A2) este adecvat pentru
măsurarea nivelului de presiune acustică continuu echivalent (8).

Efectele non-auditive ale zgomotului (oboseală mentală, nervozitate, cefalee,

ameţeli, scăderea atenţiei şi a puterii de concentrare psihică, scăderea randamentului în
profesiile cu efort neurosenzorial), explică valoarea mai mică a limitelor maxime admise
(între 50 şi 75 dB (A) stabilite legislativ:

118
Tabelul IV.9. Limitele maxime admise pentru zgomot la locurile de muncă cu solicitare
neuropsihică şi psihosenzorială (atenţie, responsabilitate, decizie, constrângere
temporală) crescută şi deosebită (1)

Nivel
admis de
Complexitatea zgomot
Locul de muncă
muncii Lech,z
dB (A)

Locuri de muncă  Laboratoare de încercări sau depanări 75

 Cabine de supraveghere a proceselor
cu solicitare tehnologice
neuropsihică
 Puncte vamale
şi psihosenzorială
crescută

Locuri de muncă cu  Studiouri RTV şi cinematografice 60

solicitare neuropsihică  Cabine de comandă şi control (de ex.: dispecerat
şi energetic, mijloace de transport rutier, feroviar,
naval)
psihosenzorială
 Laboratoare pentru măsurări, cercetare şi
deosebită proiectare
 Birouri, încăperi cu calculatoare
 Săli de tratament
 Ghişee unde se lucrează cu publicul, manipulare
valori, cartare poştală
 Încăperi pentru redactare în mass-media, scris şi
audio
 Cabinete medicale, săli de studiu, clase,
amfiteatre, biblioteci
 Săli de operaţie şi tratament 50
 Ateliere de creaţie
 Săli de dirijare şi informare trafic aerian

II. Metrologia audiţiei. Evaluarea impactului expunerii la zgomot asupra urechii

Efecte auditive ale zgomotului (2,3) :
1. Hipoacuzia profesională
2. Surditatea profesională
3. Oboseala auditivă
4. Efectul de mascare

1. Hipoacuzia: deficit auditiv permanent la frecvenţa de 4000 Hz  30 dB după

aplicarea corecţiei de presbiacuzie, de tip percepţie, în general, bilaterală şi simetrică, fără
interesarea frecvenţelor conversaţionale.

119
 2. Surditatea: deficit auditiv permanent interesând şi frecvenţele conversaţionale
(media aritmetică a pierderilor la 500-1000-2000 Hz)  25 dB, după aplicarea corecţiei de
presbiacuzie, de tip percepţie, simetric bilateral de etiologie profesională (expunerea
ocupaţională la zgomot depăşind nivelele admisibile).
Formula de calcul pentru pierderea auditivă medie corectată (PAMc):

PA(500c )  PA(1000c )  PA( 2000c )

 25dB
3

 Hipoacuzia şi surditatea prin expunere la zgomot sunt boli înscrise pe lista

afecţiunilor profesionale declarabile (şi indemnizabile în alte ţări)
 Pentru calcularea corectă a pierderilor audiografice la frecvenţa de 4000 Hz şi
la frecvenţele conversaţionale, se aplică corecţia de presbiacuzie (scăderea
“fiziologică” a auzului, indiferent de expunerea la zgomot) conform tabelului:

Tabel IV.10. Corecţia deficitului auditiv după vârstă (presbiacuzie) (1)

Vârstă Corecţia în dB pentru frecvenţele

(ani)
125 250 500 1000 2000 4000 8000
20-29 0 0 0 0 0 3 5
30-39 5 5 5 5 6 14 16
40-49 7 7 7 8 8 21 25
50-59 10 10 12 12 13 29 32
60-69 14 14 15 19 24 40 48
70-79 18 19 23 24 31 47 59
80 22 23 27 33 39 56 66

Cauze ale presbiacuziei:

- tulburări trofice ale urechii interne (otoscleroză)

- reducerea numărului de fibre nervoase funcţionale ale nervului auditiv.

3. Oboseala auditivă (OA)

Este un ansamblu de perturbaţii temporare ale audiţiei consecutive unei stimulări
sonore.
Se evaluează în general prin creşterea pragului de audiţie măsurat la 2 minute
după întreruperea expunerii la zgomotOboseala auditivă este o funcţie directă a nivelului
sonor de expunere estimată după formula: OA (dB) = 1,8 (N-76) pentru frecvenţa de 4000
Hz (3)
N = nivelul acustic echivalent continuu în dB (A).
Această formulă arată că urechea umană oboseşte în expunerile continue la peste 76
dB (A).

Oboseala auditivă (3,5):

- este o funcţie logaritmică de timp;
- apare foarte rapid după debutul expunerii la zgomot;

120
 - urechea umană îşi recuperează pragul de audiţie normal în mod exponenţial (în mai
puţin de 16 ore dacă creşterea pragului este inferioară la 40 dB)
- pentru o expunere continuă la 100 dB (A) oboseala auditivă ar reveni la normal,
după mai mult de 16 ore (presupunem ca salariatul revine la lucru, mereu cu
urechile obosite). Se poate considera că există o acumulare (zi după zi) de oboseală
auditivă nerecuperată, evoluând spre surditate profesională ?!.

4.Efectul de mascare (2,3)

Constă în neperceperea unui sunet util, datorită prezenţei simultane a unui zgomot
parazit. Acest fenomen poate avea două consecinţe practice în timpul muncii:
a. reducerea inteligibilităţii unui mesaj verbal: comunicarea verbală inteligibilă
este indispensabilă pentru: eficienţa muncii, securitatea şi calitatea vieţii. O
conversaţie este satisfăcător inteligibilă când înţelegem 95% dintr-o frază.
“Nivelul perturbator al inteligibilităţii” rezultă din media aritmetică a nivelurilor
de zgomot măsurate în dB în benzile de octave centrale pe 500, 1000, 2000 şi 4000
Hz.
În funcţie de valorile găsite, se cunosc distanţele maximale pentru care
inteligibilitatea este satisfăcătoare: cu voce normală sau cu voce strigată
(puternică).
b. perturbarea percepţiei semnalelor acustice de securitate, când două semnale
acustice sunt produse simultan (2,4,5):
- cel mai puternic tinde să-l mascheze pe cel mai slab
- cel mai grav tinde să-l mascheze pe cel mai acut
Concluzii: un semnal acustic de securitate, trebuie să fie foarte contrastant faţă de
zgomotul de fond, pentru a limita efectul de mascare (este preferabil să fie dublat de semnale
optice).

Diagnosticul pozitiv în hipoacuzia/surditatea prin expunere la zgomot

Diagnosticul pozitiv se bazează pe următoarele criterii:
1. Anamneza profesională (2):
o la angajare, audiogramă normală,
o vechimea medie în munca cu zgomot:15-20 ani,
o se acceptă expuneri minimale (sub 1 an) în condiţii de zgomot foarte înalt
(ex. propulsarea de rachete spațiale),
o nivele sonore la locul de muncă peste 87 dB (A),
o incidente/evenimente profesionale relevante (explozii, alte traumatisme
sonore),
o audiograme: repetate la controlul medical periodic anual evidenţiind
progresia deficitului auditiv,
o excluderea altor cauze (tratamente ototoxice, intoxicaţii cu plumb, sulfură
de carbon, monoxid de carbon) prin anamneză profesională şi non-
profesională.

2. Tabloul clinic: evoluţie stadială are loc în patru etape (1):

1. Instalarea unui deficit permanent: are loc în primele săptămâni de
expunere la zgomot. Clinic subiectul prezintă tulburări de tipul acufenelor,
senzaţia de “urechi înfundate”, eventual cefalee, ameţeli, insomnii.
Audiografic, deficitul este puţin important şi interesează frecvenţa de 4000
Hz.

121
 2. Perioada de latenţă totală: durează luni-ani de zile. Deficitul auditiv de la
4000 Hz se agravează ( 30-40 dB). Întrucât frecvenţele “conversaţionale”
(aria 500-1000-2000 Hz) nu sunt afectate, subiectul aude bine.
Supravegherea audiometrică, protecţia individuală (antifoane, căşti) şi
scăderea nivelului global al zgomotului la locul de muncă sunt esenţiale.
3. Perioada de latenţă subtotală: se instalează jena în conversaţiile verbale.
Începe să ridice volumul radio-ului, nu aude tic-tac-ul ceasului. Pot apărea
sufluri în urechi. În acest stadiu deficitul de la 4000 Hz, s-a extins spre
frecvenţa de 2000Hz.
4. Perioada de surditate manifestă: acufenele devin importante şi jenante.
Conversaţia este dificlă (subiectul citeşte pe buzele interlocutorului).
Audiografic pierderile auditive medii (PAMc) la frecvenţele
conversaţionale, depăşeşsc 25 dB (simetric şi bilateral) şi au completat
deficitul iniţial (hipoacuzia din zona 4000Hz). Din acest stadiu leziunile
sunt definitve (ireversibilitate în pofida întreruperii expunerii la zgomot) şi
singura soluţie terapeutică este protezarea auditivă.

3. Audiograma Impactul zgomotului asupra urechii interne este evaluat prin

audiogramă practicată de rutină (controlul medical periodic al muncitorilor expuşi).
Audiometrul este compus dintr-un generator de sunete/tonuri pure calibrate ca
frecvenţă şi intensitate, care permite efectuarea unei audiograme liminare tonale (detectarea
celui mai mic prag de audiţie). Din cele 5 clase de audiometre utilizate actual, primele 3 clase
permit aplicarea sunetului, atât în conducerea aeriană cât şi în cea osoasă, manevrarea lor
fiind manuală sau automatică.
Toate audiometrele trebuie etalonate periodic, prin mijloace tehnice subiective sau
prin intermediul urechii artificiale, rareori prin etalonaj “biologic”(utilizarea comparativă a
audiogramei operatorului tânăr, otologic normal, la care prin determinări frecvente, s-a
obţinut un răspuns stabil).

Condiţii pentru efectuarea corectă a unei audiograme (1,2):

1. repaus auditiv prealabil testării de cel puţin 16 ore (pentru recuperarea
“oboselii auditive”)
2. conductul aerian extern să fie liber (toate audiogramele sunt precedate de un
examen clinic şi otologic)
3. camera în care se execută audiograma să fie izolată fonic.

Programe prevenţionale

Măsurile preventive sunt în general adaptate nivelului zgomotului de la un loc de

muncă şi numărului de persoane expuse ocupaţional la >85 dB (A) considerat prag de alertă.

Obiectivele programelor prevenţionale (3,4):

1. Scăderea numărului de îmbolnăviri: hipoacuzie şi surditate profesionale
2. Acordarea de timpi recuperatori audiţiei: regim fiziologic de muncă cu pauze
scurte, dar repetate, într-o ambianţă calmă.
3. Prevenţia efectului de mascare: scăderea interferenţei zgomotului asupra
conversaţiei, pentru o inteligibilitate satisfăcătoare şi o percepţie clară a
semnalelor sonore de securitate, care să prevină accidentele de muncă.

122
 4. Scăderea importanţei efectelor extraauditive: printr-o metodologie participativă
(includerea salariaţilor în programe educative şi de implicare directă în găsirea
de soluţii corectoare).

Măsuri tehnico-organizatorice (ergonomice) pentru reducerea efectelor

zgomotului asupra sănătăţii lucrătorilor:
În figura IV.3 sunt schematizate măsurile de tratament acustic (reamenajarea
ergonomică a unui loc de muncă caracterizat prin zgomot). Pentru o bună corecţie acustică a
posturilor de muncă, caracterizate prin zgomot care depăşeşte limitele admisibile, sunt
necesare analize tehnice laborioase: de acustică previzională, măsurarea spectrului de
frecvenţe emis de surse, a reverberaţiei încăperilor de lucru, alegerea materialelor
fonoabsorbante cu coeficienţi de absorbţie adecvaţi frecvenţelor emise, calcularea suprafetelor
(pereţi, plafon) care trebuie acoperite/corectate cu aceste materiale (textile, materiale
poroase, plafoane false) (3,9)

Figura IV.3. Metode de tratament acustic (9)

1--------->8 Soluţii tehnice de insonorizare

1= reducerea zgomotului de la sursă - ergonomie de concepţie (maşini silenţioase)
2= acoperirea sursei de zgomot (capote de insonorizare)
3 = suspensii antivibratile proprii maşinilor
4= tratamentul acustic al încăperii (plafon, pereţi)
5= ecranare acustică
6= izolarea personalului (cabine insonorizate)
7= îndepărtarea personalului de sursele emiţătoare, prin gruparea maşinilor
8= protecţia individuală (antifoane, căşti auriculare)

123
Prezentare de caz clinic
Bărbat în vârstă de 48 ani
Profesia: lăcătuş mecanic (structurist) într-o întreprindere cu profil aeronaval
(construcţii avioane). Vechimea în muncă = 25 ani (1979-2004)
Operaţii tehnice efectuate (8 ore/zi, aprox, 50 ore/săptămână): asamblare
componente metalice (aluminiu) pentru confecţionarea aripilor de avion, inclusiv încorporarea
rezervoarelor prin nituire pneumatică (aprox. 7 atm). Niturile din aluminiu sunt aplicate la
distanţe milimetrice prin manevrarea ciocanului pneumatic portabil (greutate aprox. 2 kg) pe
muchiile de îmbinat. Pentru un nit sunt necesare între 1 şi 10 lovituri.
Descrierea locului de muncă: hală cu pereţii din beton (200/80 m) în care lucrează
aproximativ 150 lăcătuşi structurişti (panouri metalice amplasate la distanţe relativ mici de 2-
3 m asupra cărora se acţionează concomitent (echipe de câte 2 lăcătuşi nituitori).
Relaţii anamnestice declarative: în hala de lucru inteligibilitatea conversaţiei (cu
voce ridicată) este scăzută (comunicare în echipă prin gestualitate simbolică: 2 lovituri în
tablă = nitul este aplicat, o singură lovitură = nu este suficient).
Ca echipament de protecţie poartă antifoane inserate în conductul auditiv (de unică
folosinţă). Nu există un tratament acustic al localului (fonoabsorbţie, fonoizolaţie). Zgomotul
(de impact) depăşeşte limita admisibilă de 87 dB (nivelul mediu măsurat la locul de muncă a
fost de 110-120 dB) (A).
La controlul medical periodic (anual) a fost depistat (în anul 2000) cu hipoacuzie
neurosenzorială bilaterală medie.
Anamnestic : nu a efectuat tratamente cu kanamicină, gentamicină, nu a avut otite,
traumatisme cranio-cerebrale, intoxicaţii cu metale grele (ex cu Pb, CS2).
Examen ORL şi audiograma:

Figura IV.4 Audiograma liminară tonală

UD. Pierderea auditivă corectată (4000 Hz): US. Pierderea auditivă corectată (4000 Hz):
45 dB – 21= 24 dB 78 dB – 21= 57 dB
PAMC= (50-8) + (58-8)+ (55-7)/3=44,67 PAMC= (75-8) + (58-8)+ (50-7)/3=53,33
Diagnostic:Surditate de percepţie bilaterală prin expunere profesională la zgomot

124
 4.3.AMBIANŢA LUMINOASĂ

Toate spaţiile unui obiectiv economic în care se lucrează, sau care sunt accesate de
subiecţii umani, trebuie să fie iluminate corespunzător pentru asigurarea securităţii muncii şi
pentru evitarea suprasolicitărilor vizuale, oculare şi generale.
Abilităţile ochiului uman (performanţă mai mare decât a unei videocamere), precum
acuitatea vizuală, sensibilitatea la contraste, percepţia culorilor, percepţia mişcării şi
aprecierea distanţelor, sunt esenţiale pentru aptitudinea de a presta activităţi de precizie.

Solicitările analizatorului vizual interesează acomodarea, convergenţa, discriminarea

cromatică şi mai ales acuitatea vizuală şi sunt în strânsă depenedenţă de: cantitatea şi calitatea
iluminatului (ingineria iluminării locului de muncă) (1,2).

4.3.1 Tipuri de iluminat. Obiective.

Iluminatul se poate realiza cu lumină naturală sau lumină artificială (de la surse
electrice incandescente sau fluorescente). Se pot folosi următoarele sisteme de iluminat (3):

a) iluminat general uniform (natural, artificial sau mixt);

b) iluminat general localizat (artificial sau mixt);
c) iluminat combinat (iluminat general plus iluminat artificial local sau localizat).

Cantitativ şi calitativ, un iluminat optim trebuie să asigure următoarele obiective

(1,2):
- deplasare sigură şi facilă a personalului şi/sau a mijloacelor de transport
intrauzinal,
- evitarea “efectului de tunel” prin definirea clară a spaţiului (uniformitatea
iluminării),
- stimularea atenţiei şi a concentrării pe suprafaţa de lucru (intensitate suficientă,
echilibru de luminanţe),
- un bun echilibru între fluxul direcţional şi difuz al fasciculului luminos (distribuţie
şi difuzie optimală),
- utilizarea de culori agreabile “naturale”,
- încurajarea curăţeniei,
- anularea riscului de incendiu şi electrocutare.
Iluminatul natural este preferat cu condiţia asigurării unei cantităţi suficiente (este în
funcţie de anotimp, zonă geografică, orarul de lucru, amplasarea şi dimensiunile suprafeţelor
vitrate).

Lumina naturală are următoarele avantaje (1,2):

- corespunde exact spectrului ochiului uman

- asigură percepţia reală a culorilor
- are efecte fiziologice şi psihologice benefice
- are efecte bactericide (prin radiaţiile ultraviolete)
- permite economia de energie
- asigură contactul cu lumea exterioară.

125
 Iluminatul general uniform se aplică acolo unde se execută activităţi similare pe
toată suprafaţa încăperii, sau când poziţia locurilor de muncă sau a persoanelor în timpul
lucrului se modifică frecvent, sau când există exigenţe deosebite de igienă (3).
Iluminatul general localizat se foloseşte la locurile de muncă care necesită niveluri
de iluminare diferite, deasupra maşinilor sau a meselor de lucru, iar iluminatul local nu se
poate realiza.

Iluminatul combinat se aplică la locurile de muncă unde sunt necesare niveluri de

iluminare diferite (în general, mult mai mari decât in restul încăperii) şi unde, nu există
impedimente în realizarea iluminatului local sau localizat, precum şi în cazul în care, există
cerinţe speciale de calitate a iluminatului, care nu pot fi obţinute de la iluminatul general.

Pentru lucrări vizuale de precizie se asigură un nivel de iluminare minimal, conform

standardelor în vigoare (3,5).
Instalaţiile de iluminat trebuie să asigure iluminarea uniformă a planului de lucru şi
a încăperii.
Tabelul IV.11 Reguli privind repartiţia spaţială a luminanţelor (contrastelor) (1)
1. Asigurarea echilibrului de luminanţe în ansamblul câmpului vizual
2. Utilizarea de preferinţă a obiectelor mici negre pe un fond clar
3. Evitarea unui raport de luminanţe mai mare de 1:3 între câmpuri vizual
direct şi zonele imediat învecinate
4. Între câmpul vizual şi zonele foarte periferice trebuie să existe un raport
mai mare de 1:10
5. În toate direcţiile privirii, raportul dintre mediul foarte sumbru şi mediul
foarte clar, nu trebuie să fie mai mare de 1:40

O suprafaţă de lucru mată asigura o reflectare difuză a luminii, în timp ce, o suprafaţă
lucioasă va antrena o reflexie totală:

Iluminatul trebuie să evite fenomenul de orbire.

În acest sens, în încăperile în care se efectuează lucrări de precizie, lămpile vor fi
ecranate sau montate în afara unghiului de vedere de 30-450, măsurat faţă de orizontala
privirii (1,3,6).
Figura IV.5. Amplasarea surselor luminoase (8)

126
 Tabel IV.12.Valorile minime normate ale nivelurilor de iluminare pentru lucrări
executate în spaţii interioare (3)

Cate- Denumirea categoriei Subcate- Contrastul Caracteris- Nivelul normat

goria lucrării vizuale în goria dintre tica de
lucrării funcţie de lucrării detaliul fondului iluminare (lx)
vizuale dimensiunea vizuale reprezen-
detaliului tativ şi fond
reprezentativ
I a mic întunecat 3 000
Lucrări de precizie b mic luminos 2 000
deosebită cu detalii a mic mediu
căror dimensiune întunecat
mediu
unghiulară este
c mediu luminos 1 500
sub 1' (detalii sub 0,1
mm pentru distanţa mediu mediu
de privire de 344 întunecat
mare
mm)
d mare luminos 750
mare mediu
II Lucrări de precizie a mic întunecat 2 000
foarte mare cu
b mic luminos 1 000
detalii a căror
dimensiune mic mediu
întunecat
unghiulară este între mediu
1' şi 3' (detalii între c mediu luminos 750
0,1 mm şi 0,3 mm
pentru mediu mediu
întunecat
distanţa de privire mare
de 344 mm) d mare luminos 500
mare mediu
III Lucrări de precizie a mic întunecat 1 000
mare cu detalii a
b mic luminos 750
căror
mic mediu
dimensiune
întunecat
mediu
unghiulară este între
3' şi 5' (detalii între c mediu luminos 500
0,3 mm şi 0,5 mm mediu mediu
pentru întunecat
mare
distanţa de privire
d mare luminos 300
de 344 mm)
mare mediu

127
 Cate- Denumirea categoriei Subcate- Contrastul Caracteris- Nivelul normat
goria lucrării vizuale în goria dintre tica de
lucrării funcţie de lucrării detaliul fondului iluminare (lx)
vizuale dimensiunea vizuale reprezen-
detaliului tativ şi fond
reprezentativ
IV Lucrări de precizie a mic întunecat 500
medie cu detalii a
b mic luminos 400
căror
mic mediu
dimensiune
întunecat
mediu
unghiulară este între
5' şi 8' (detalii între c mediu luminos 300
0,5 mm şi 0,8 mm mediu mediu
pentru întunecat
mare
distanţa de privire
d mare luminos 200
de 344 mm)
mare mediu
V Lucrări de precizie a mic întunecat 300
mică cu detalii a
b mic luminos 250
căror
mic mediu
dimensiune
întunecat
mediu
unghiulară este între
8' şi 12' (detalii între c mediu luminos 200
0,8 mm şi 1,2 mm mediu mediu
pentru întunecat
mare
distanţa de privire
d mare luminos 150
de 344 mm)
mare mediu
VI Lucrări grosiere cu Indiferent de contrast 100
detalii a căror
şi luminozitatea fondului
dimensiune

unghiulară este de peste

12' (detalii peste 1,2 mm
pentru distanţa de privire
de 344 mm)

VII Lucrări grosiere efectuate Indiferent de contrast 75

cu intermitenţă în timpul
unui schimb şi luminozitatea fondului.

128
VIII Supravegherea Se prevede iluminat local, 150
liniilor robotizate localizat sau portabil în

de producţie punctele în care există

aparate de măsurat sau
dispozitive de
intervenţie şi reglaj al
instalaţiilor, cât şi pentru
reparaţii.

IX Supravegherea Se prevede iluminat local, 50

generală a localizat sau portabil în
funcţionării unor utilaje şi punctele în care există
instalaţii aparate de măsurat sau
dispozitive de
intervenţie şi reglaj al
instalaţiilor, cât şi pentru
reparaţii.

X Spaţii de circulaţie Se prevede iluminat local, 20

la puncte de localizat sau portabil în
manevră, citire de punctele în care există
aparate de măsurat sau
aparate, cu vizitare dispozitive de
periodic intervenţie şi reglaj al
instalaţiilor, cât şi pentru
reparaţii.

XI Spaţii de circulaţie Se prevede iluminat local, 10

de-a lungul instalaţiilor de localizat sau portabil în

transport pe
punctele în care există
bandă, fără personal de aparate de măsurat sau
supraveghere dispozitive de
permanent intervenţie şi reglaj al
instalaţiilor, cât şi pentru
reparaţii.

129
 1. Detaliul reprezentativ se defineşte ca fiind obiectul sau anumite părţi ale
obiectului care trebuie privit în procesul muncii.
2. Valorile din tabel sunt valabile, indiferent de poziţia planului de lucru (orizontal,
vertical, înclinat).

3. Valorile din tabel sunt valabile, indiferent de sursa de lumină folosită (artificială,
naturală, mixtă).

4.3.2 Metodologia de evaluare a iluminatului

Pentru asigurarea unui iluminat corespunzător (număr de surse, amplasarea lor,
cantitatea minimă recomandată – lx) trebuie să evaluăm:

1. Categoria de lucrări vizuale efectuate,

2. Luminozitatea fondului (suprafeţei de lucru),
3. Contrastul detaliu-fond.

1.Categoria de lucrări vizuale:

Categoria de lucrări vizuale de precizie este strict determinată de gradul solicitării
acuităţii vizuale şi de diametrul detaliilor de pe suprafaţa de lucru. (tabelul IV.12).
Acuitatea vizuală (AV) este capacitatea ochiului de a distinge detalii pe suprafaţa de
lucru (discernere/ recunoaşterea formei, lizibilitate, separarea a două puncte).

Măsurarea acuităţii vizuale se face pentru fiecare ochi în parte, atât pentru vederea de
aproape (40-33 cm), cât şi pentru vederea la distanţă (5-6 m) cu şi fără corecţie optică, la
încadrarea în muncă şi la controalelor medicale periodice ulterioare (profesii cu solicitări
vizuale). Evaluarea corectă a acuităţii vizuale se face prin examenul oftalmologic (medic
specialist), testarea la optotip practicată la cabinetul de întreprindere fiind orientativă
(identificarea cazurilor cu probleme vizuale).
Gradul acuităţii vizuale se determină luând în calcul diametrul pupilei (reducere până
la diametrul de 1 mm in funcţie de cantitatea de lumină pătrunsă în ochi) şi intensitatea
luminanţei (cantitatea de lumină reflectată de obiectul privit).
În stabilirea acuităţii vizuale se ia în calcul unghiul vizual subîntins de dreptele care
pleacă de la extremităţile detaliului privit şi care are vârful în punctul focal (ochi). Raportul
dintre diametrul detaliului şi distanţa ochi-obiect exprimă valoarea tangentei unghiului
vizual (valoare citită în tabelele trigonometrice) (7).

Diametrul detaliului determină gradul solicitării acuităţii vizuale şi categoriile de

lucrări vizuale de precizie (tabelul IV.12):

 Lucrări vizuale de precizie deosebită: unghiul vizual < 1' (tg 0,00029089);
diametrul detaliului  0,1 mm;
 Lucrări vizuale de precizie foarte mare: unghiul vizual: 1-3'; diametrul
detaliului: 0,1-0,3 mm;
 Lucrări vizuale de precizie mare: unghiul vizual :3-5'; diametrul detaliului:
0,3-0,5 mm;

130
  Lucrări vizuale de precizie medie: unghiul vizual: 5-8'; diametrul detaliului:
0,5-0,8 mm;
 Lucrări vizuale de precizie mică: unghiul vizual: > 10' (tg > 0,002908); detaliu
cu diametrul 0,8-1,2 mm.

Exemple de profesii şi activităţi "vizuale" în care se lucrează cu detalii mici (< 1,2
mm): ţesătorie (firul de aţă), microscopie, ceasornicărie, confecţii, bijuterii, metrologie,
desen/pictură, tipografie etc.
Măsurarea iluminatului trebuie efectuată în mai multe momente ale schimburilor de
lucru, inclusiv în timpul schimbului de noapte. Pentru aprecierea uniformităţii iluminatului,
sunt necesare evaluări, inclusiv la distanţe de suprafaţa şi detaliul direct privit.
Nivelul minim de iluminare (în lx) recomandat pentru o lucrare de precizie, este
dependent de luminozitatea fondului de lucru şi de contrastul detaliu-fond, care stabilesc
subcategoriile de lucrări vizuale de precizie (3,6).

Luminozitatea fondului
Fondul pe care este aşezat detaliul sau anumite părţi ale obiectului privit în procesul
muncii, trebuie caracterizat din punct de vedere al luminozităţii acestuia.

fluxul reflectat ( FR )
Se apreciază prin coeficientul de reflexie (CR) ca raport dintre .
fluxul incident ( FI )

Fluxul incident se măsoară prin aşezarea luxmetrului pe suprafaţa de lucru, cu citirea

directă a numărului de lux primit de fond de la sursele de iluminat existente (locale, generale).
Tot cu luxmetrul prin poziţionarea celulei fotoelectrice la un unghi de 45oşi la 5-7 cm
deasupra fondului de lucru, se măsoară fluxul reflectat. Se fac 4 determinări în axe diferite
(direcţiile N-S şi E-V), media lor reprezentând fluxul reflectat (6,8,9).

Fondul este:
- întunecat când CR < 0,2;
- mediu luminat: CR 0,2-0,4;
- luminos: CR > 0,4.

3. Contrastul detaliu-fond (K)

Se calculează prin măsurarea luminanţelor fondului şi ale detaliului după următoarele
formule (3,7):

Ld  Lf
K= dacă (Ld > Lf)
Ld

Lf  Ld
K= dacă (Lf > Ld)
Lf

în care: Ld = luminanţa detaliului (niti, nt)

Lf = luminanţa fondului (niti, nt)

131
 Se consideră:

- contrast mic: K < 0,2

- contrast mediu: K = 0,2-0,5
- contrast mare: K > 0,5
Când nu se pot determina luminanţele, acestea sunt înlocuite convenţional cu CR
(coeficienţii de reflexie) ai fondului şi ai detaliului.

Când detaliul are dimensiuni foarte mici, determinarea coeficientului de reflexie se

face în masa de substanţă al acestuia (ex. în cazul firului de aţă, fluxul reflectat se măsoară în
sculurile de aţă sau al mosoarelor).

Aplicaţie practică

 Întreprinderea: Ţesătura
 Secţia: ţesătorie (războaie de ţesut hidraulice)
 Operaţii tehnice efectuate: supravegherea calităţii ţesutului (8-10 războaie)
concomitent cu remedierea rapidă a firelor rupte (înnodare manuală sau manual
asistată utilizând un aparat de lipire/sudură).
 Iluminatul încăperii: general uniform şi localizat
 Măsurători efectuate:
1. diametrul detaliului (firul de aţă) = 0,2 mm
2. fluxul incident pe suprafaţa pânzei de ţesut = 200 lx
3. flux reflectat pe suprafaţa pânzei de ţesut = 100 lx
4. iluminatul general (localizat) în zona de lucru ) = 700 lx

Interpretare
1. Diametrul detaliului supravegheat vizual de 0,2 mm stabileşte categoria de
lucrare vizuală II (de precizie foarte mare (tabelul IV.12 )
2. Luminozitatea fondului (pânza nividită) este apreciată prin calcularea
FR 100lx
CR =   0,5 : deci fondul este luminos.
FI 200lx

3. Contrastul detaliu-fond este în acest caz, contrastul dintre 2 tipuri de fire de ţesut
aproape identice (alb-gri). Fără a calcula un CR pentru detaliu, se poate
concluziona că există un contrast foarte mic ( 0,2).
Pentru această categorie de lucrări vizuale de precizie foarte mare (subcategoria fond
luminos, contrast mic), nivelul minimum de iluminare recomandat este de 1000 lx (tabelul
IV.12).
Nivelul iluminatului măsurat real a fost de 700 lx.
Concluzie: se lucrează cu un deficit de iluminare de 30% (aflat prin aplicarea regulii
de trei simplu). Din totalul ţesătoarelor (98% femei), aproximativ 40% sunt purtătoare
permanente de lentile corectoare.

Subiectiv: sunt prezente manifestări oculare (hipermie, lăcrimare) şi vizuale (vedere

neclară spre sfârşitul programului de lucru și în special în schimbul de noapte).

132
 Recomandări:

 suplimentarea numărului de surse sau creşterea eficacităţii surselor pentru

corectarea deficitului (echipă de ingineri ergonomi),
 creşterea contrastului detaliu-fond atunci când posibilităţile tehnice şi de producţie
o permit,
 controlul medical periodic (examinare oftalmologică obligatorie) al ţesătoarelor.

II. Reguli pentru amplasare suprafeţele vitrate sau translucide (principii aplicate
în conceperea unui post de muncă) (1,8):
1. Scop şi regula generală: să permită pătruderea luminii naturale, fără aport termic
excesiv (radiaţii solare) şi fără risc de cădere prin traversarea acestor suprafeţe.
2. Alegerea tipului de suprafaţă vitrată sau translucidă, se face în funcţie de două
exigenţe principale:
a) facilitate de obţinere, spălare, posibilităţi de aerisire naturală;
b) repartiţie omogenă a luminii.
S vitrata
3. Indicele de vitraj = trebuie să fie cuprins între 10-25% pentru a
S planseului
permite un iluminat natural mai > 250 lx.
4. Pentru evitarea radiaţiilor solare directe: utilizarea de para-solare integrate în
structură (grilaj, storuri) este indicată, avându-se în vedere şi protecţia împotriva
căderilor de persoane şi obiecte.

Modalităţile de spălare (curăţare) a suprafeţelor vitrate, trebuie prevăzute incă din

stadiul de concepţie a locului de muncă, atât pentru suprafaţa interioară cât şi pentru cea
exterioară (ex. pasarele de acces portabile).
Pentru curăţarea facilă, se concep ferestre basculante sau pivotante. Luminatoarele
zenitale pot asigura un iluminat natural suficient, dar nu asigură contactul vizual exterior
necesar oricărui loc de muncă.
Ferestrele ar trebui să ocupe cel puţin ¼ din suprafaţa celui mai mare perete al
localului şi nu mai puţin de 3 m. Înălţimea nu trebuie să depăşească 1 m de la sol (pentru
postura de lucru aşezat) sau 1,30 m pentru postura de lucru ortostatică.
Pentru a permite ventilaţia naturală, ferestrele trebuie prevăzute cu deschideri (corecţia
ambianţei termice).
Exemplu practic:
Pentru un local de 40/15 m, necompartimentat, cu 3 pereţi spre exterior (40 m)
calculul suprafeţei minimale recomandate pentru vitraj este:
a. suprafaţa cea mai mare a peretelui localului spre exterior: 40m x 3m = 120 m2
b. suprafaţa vitrată necesară: 120 m2 x ¼ =30 m2
Configuraţii posibile:
- 2 benzi de vitraj de 1,50 m înălţime şi 10 m lungime pe un perete
- 1 bandă vitraj de 2m x 10 m pe un perete şi 1 bandă de 2 m x 5 pe un alt perete
- 20 ferestre de 1,5 m x 1 m repartizate pe întreg localul.

133
 4.3.3 Ambianţa cromatică

Teoriiile privind aplicarea culorilor funcţionale au stransă tangenţă cu estetica

arhitecturală industrială şi cu arta decoraţiilor interioare, cu care însă nu se confundă.
Îmbinarea culorilor pentru obţinerea unei ambianţe cromatice cu influenţe psihofuncţionale
benefice asupra ocupanţilor, este un domeniu complex, care necesită o abordare
multidisciplinară (9,10).

Toate aspectele de colorit industrial, de la culoarea pereţilor şi a utilajelor, până la cea

a hainelor de protecţie, trebuie să ţină seama de modificările perceptuale şi de condiţiile
specifice ale unui loc de muncă (de ex de reflexia şi de absorbţia luminii).

Clasificarea culorilor după criterii psihofiziologice:

a) culori “calde”: gama roşu-galben-portocaliu (asociere cu lumina şi căldura
soarelui sau a focului);

b) culori “reci”: spectrul din zona verde-albastru (asociere cu imensitatea şi

răcoarea mărilor, cerului sau cu verdele naturii).
Culorile “calde” au efecte psihostimulante benefice, dar prin acţiune prelungită, pot
induce oboseală, stare de agitaţie. Culorile “reci” sunt considerate psihorelaxante.
c) culori “vesele” şi culori “triste”: culorile deschise, luminoase din zona
galbenului, creează bună dispoziţie, dinamizează, in timp ce culorile închise
(violet sau nuanţe vecine cu negrul), dau o senzaţie apăsătoare, deprimantă.

Tabelul IV.13 Efecte psihofiziologice ale culorilor (Modificat după: V.Anghelescu : 1)

Impresia de
Culoarea Efecte fiziologice Efecte neuropsihice distanţă în
spaţiu
Roşu Creşte TA Cald apropiat
Ridică tonusul muscular Stimulent general şi
Activează respiraţia intelectual
Portocaliu Creşte FC Cald Foarte apropiat
Favorizează secreţia gastrică şi Incitant
digestia Emoţionant
Galben Efecte reglatoare Cald Apropiat
cardiovasculare Vesel
Stimulează vederea
Calmant
Verde Scade TA Rece Depărtare
Vasodilataţie capilară Liniştitor
Prospăt
Relaxant

134
 Impresia de
Culoarea Efecte fiziologice Efecte neuropsihice distanţă în
spaţiu
Albastru Scade presiunea sanguină, scade Rece Depărtare
tonusul muscular Liniştitor
Reduce FC şi FR Induce depresii (în
exces)
Violet Creşte rezistenţa periferică şi Rece Apropiere
pulmonară Descurajant
Depresiv

Obţinerea unei ambianţe cromatice optime (“culorile să vorbească muncitorilor, dar nu

să ţipe”), poate contribui la sănătatea psihică a salariaţilor, încurajează la curăţenie (“good
keeping house”), creşte randamentul muncii cu reducerea numărului de erori şi de rebuturi.
Utilizarea cromaticii interioare contribuie şi la menţinerea unui contrast vizual
adecvat. Există un cod al culorilor adoptat pe plan internaţional, de ex pentru conducte şi
instalaţii (9,10):
- conductele de apă: se vopsesc gri sau negru
- conductele de gaze şi lichide cu nocivitatea chimică: se vopsesc în galben
- conductele pentru gaze explozive: se utilizează culoarea roşie
- conductele pentru combustibil lichid: albastru.
Culorile stridente (foarte contrastante) vor fi aplicate pe suprafeţe mici, care trebuie să
iasă în evidenţă uşor: ex sisteme de comandă, mânere, manivele, capete terminale şi butoane.
Contrastul cel mai puternic se obţine combinand culorile galben-negru.
Redăm în tabelul de mai jos, valorile coeficienţilor de reflexie ai diferitelor materiale
şi culori, aplicate pe pereţi, plafon, suprafeţe interioare.
Tabelul IV.14: Valorile reflectanţei unor materiale şi culori (1)

Materiale Reflectanţă (%)

Aluminiu 85
Tabla emailată 85
Ipsos/gips alb 65-90%

Culoarea pereţilor:
Alb 75-85
Bleau-ciel 45-55
Verde deschis 50-60
Galben-pal 65-70
Gri- deschis 75
Gri-închis 30
Roşu închis 25

135
 4.3.4 Culori de securitate şi de ambianţă
Alegerea culorilor joacă un rol deosebit în asigurarea securităţii muncii: culori de
securitate şi de semnalizare ca şi în asigurarea confortului (cromatica mediului de lucru).
Culori de securitate Asociate formelor şi simbolurilor, utilizarea culorilor este
destinată securităţii, prin provocarea unei atitudini sau a unei reacţii imediate de prevenire a
unei situaţii periculoase sau a unui accident (1,10).

Cele mai utilizate culori pentru atingerea acestui obiectiv sunt : roşu, galben şi verde.
Culoarea bleau nu este considerată culoare de securitate, decât dacă este folosită în relaţie cu
un simbol sau cu un text despre un semnal obligatoriu, sau cu o indicaţie nominalizand o
avertizare tehnică.
Semnalizările de securitate utilizează numeroase culori asociate:

 culoare de securitate
 culoare de contrast
 culoare pentru simboluri.

Semnalizarea prin culori este indicată pentru:

 materializarea căilor de circulaţie (delimitarea zonelor de stocaj, de degajare),
indicând zonele periculoase sau pe cele de pasaj obligatoriu;
 pentru a da informaţii de orientare : numerotare ateliere, zone de circulaţie sau
de balisaj (se folosesc pictograme integrând desenul şi culoarea).
Excesul sau insuficienţa culorilor de securitate sau a semnalelor, pot fi foarte
dăunătoare (se recomandă rigoare şi măsură, respectarea legislaţiei specifice).

Tabelul IV.15 Semnificaţia culorilor de securitate (8):

Culori de securitate Semnificaţie Exemple de aplicaţii
Roşu Stop! Semnal de oprire
Interzis! Dispozitiv de întrerupere
(separare) de urgenţă
Semnal de interdicţie
Galben Atenţie! Semnalizare de risc
Risc (pericol)! (incendiu, explozie, radiaţii,
acţiune chimică)
Semnalizare de prag (limită),
trecere periculoasă, obstacole
Verde Situaţie de securitate Semnalizare pentru treceri şi
Prim ajutor ieşiri de securitate,
Zona de securitate
Post de prim ajutor şi de
salvare

136
 4.3.5 Program practic de informare şi de consiliere în munca pe calculator
(Visual Display Unit:VDU).

Directiva Europeană 90/270 CEE, Biroul Internaţional al Muncii (B.I.T.) cu

sediul la Geneva şi JCE (Jurnalul Comunităţii Europene (1989) menţionează
(11,12):

- absenţa nocivităţii echipamentelor prevăzute cu ecran de vizualizare (monitor,

display) cu obligativitatea respectării prescripţiilor minimale de securitate şi de
sănătate în timpul muncii, rezumate pentru dvs. astfel:
1. Utilizarea monitorului nu prezintă nocivitate. Nivelul de radiaţii X,
ultraviolete, infraroşii este neglijabil. Nici o patologie specifică rezultată din
această expunere, nu a fost individualizată şi demonstrată. Nu există riscuri
pentru fertilitate şi asupra femeii însărcinate.
2. Este obligatoriu: Controlul medical periodic (anual) atât al sănătăţii generale
cat şi un examen oftalmologic pentru depistarea şi corijarea tulburărilor de
refracţie oculară chiar minimale. Purtarea lentilelor corectoare prescrise de
medic este obligatorie.
3. Amenajarea postului de muncă (ansamblul unitate centrală-monitor-taste-
mouse) trebuie să fie în acord cu principiile ergonomiei fizice şi vizuale şi cu
normele de medicina muncii (obligativitatea cunoaşterii şi respectării unor
măsuri preventive cerute de specificul muncii aparţine tuturor utilizatorilor).
4. Durata muncii zilnice pe computer (regim de lucru continuu), nu trebuie să
depăşească 4 ore.

Ce trebuie să ştiţi şi să faceţi pentru a preveni durerile şi bolile muşchilor,

tendoanelor şi articulaţiilor membrelor superioare/coloanei vertebrale?
a. monitorul trebuie poziţionat strict “în faţa” dumneavoastră (nu lateral dreapta
sau stânga) şi uşor înclinat spre spate (câteva grade), folosind suportul pivotant al
acestuia.
b. distanţa ochi-ecran recomandabilă este de aproximativ 70 cm (este calculată prin
multiplicarea înălţimii caracterelor majuscule sau a cifrelor în milimetri x 17).
Distanţa trebuie ajustată conform preferinţelor dumneavoastră, evitând apropierea
(sub 50 cm) sau îndepărtarea prea mare (mai mult de 90 cm), faţă de cea
optimală.
c. direcţia orizontală a privirii trebuie să întâlnească centrul ecranului. Acesta este
bine poziţionat dacă, bordul superior al monitorului este la înălţimea ochilor. Când
spatele este drept, unghiul format de linia orizontală a privirii şi ecran trebuie să se
înscrie între 15-30o.
d. Evitaţi mişcările laterale ale capului şi ale gâtului amplasând documentul
(manuscrisul) între ecran şi tastatură (există suporturi speciale pentru această
poziţionare).
e. Utilizaţi filtre antireflective montate în faţa ecranului, sau ecrane performante
(LC). Amplasarea postului de muncă în paralel cu fereastra sau perpendicular pe
direcţia ferestrei, în funcţie de sursele luminoase naturale şi artificiale.
f. Utilizaţi (preferenţial) caractere alfanumerice sumbre (negre) pe fond clar.
g. Amenajaţi un spaţiu personal în care să lucreze mâinile (o arie operativă de
aproximativ 60 cm) pe masa de lucru, păstrand distanţa dintre marginea mesei şi
tastatură de 15-20 cm, pentru a vă sprijini antebraţele şi pumnul.

137
h. Nu apăsaţi tastele cu forţă mai mare decât cea necesară şi nu sprijiniţi (odihniţi)
mâinile pe tastatură.
i. Mouse-ul trebuie amplasat pe direcţia mâinii (aproape de centru şi nu în lateral:
unghiuri şi deviaţii articulare solicitante, generatoare de dureri).
j. Faceţi pauze active de 5 minute la fiecare 45-60 minute de lucru, sau de 15
minute la fiecare 2 ore de lucru neîntrerupt.
k. Poziţia pe scaun trebuie să fie dreaptă (folosiţi sprijinul dorsal al scaunului).
Evitaţi deviaţia coloanei vertebrale, poziţia picior peste picior.

Figura IV.6 Ergonomia fizică în postul de muncă: operator computer (13)

l. Reţineţi că prin efectuarea acestei munci şi la domiciliu puteţi agrava durerile,

oboseala ochilor şi oboseala întregului organism.
m. Planificaţi munca zilnică pentru a evita aglomerările şi munca peste program.
n. Evitaţi muncile grele non-profesionale depuse cu braţele.
o. Efectuaţi exerciţii de „întindere” musculară (descriere sumară a celor cu
efectuare practică în perioada pauzelor “active”):

Principii generale de respectat in timpul exerciţiilor de relaxare musculară:

1. Dacă părţile (segmentele) care sunt întinse devin dureroase, se recomandă
întreruperea acestora (STOP !); este semn că structurile (ţesuturile moi) sunt lezate.
2. Durata unui exerciţiu trebuie să fie de 15-20 secunde (pentru fiecare segment).
Toate mişcările trebuie executate lent şi progresiv.
3. Toate mişcările se execută în timp ce expiraţi (lent şi sonor pronunţând silaba „ha”).
Inspirul care urmează trebuie să fie deplin (complet şi profund).
4. Exerciţiile propuse separat pentru gât şi umeri, antebraţe, mână şi degete, trebuie
efectuate menţinând corpul în poziţie de echilibru (in ortostatism sau aşezat pe
marginea anterioară a scaunului).

138
 4.4.EVALUAREA PULBERILOR INDUSTRIALE

Definiţia cea mai simplă descrie pulberile industriale ca particule mici, solide,
prezente în atmosfera locurilor de muncă şi care pot fi nocive pentru sănătate, în special când
sunt inhalate.
Într-o accepţiune mai complexă, pulberile reprezintă un sistem de aerosoli în care faza
dispersată este constituită din particule inerte, iar faza de dispersie este aerul atmosferic (1).
În mod generic, pulberile resultă din dezintegrarea unor materii solide industriale,
asupra cărora se acţionează mecanic (perforaj, concasare-măcinare, ştanţare, frezare, alte
procese tehnologice ca batajul, cardarea etc.).

Clasificarea pulberilor industriale (1,2):

a. pulberi minerale naturale: de siliciu, granit, dolomită, marmură, cărbune, fibre
de azbest (amozit, crocidolit, antofilit), metalice (cupru, fier, mangan, aur, plumb);
b. pulberi minerale sintetice: de var, ciment, plastic, sticlă, ceramică;
c. pulberi vegetale: de lemn, făină, bumbac, in, cânepă, iută, plante medicinale,
cafea, tutun;
d. pulberi organice: de lână, păr, keratină, oase, gelatină, descuamaţii tegumentare,
micelii.

4.4.1 Acţiunea pulberilor asupra organismului uman:

1. Efecte fibrogenice pulmonare: pătrunderea, retenţia şi acumularea de pulberi în
interstiţiul pulmonar declanşează mecanisme fibrogenice (activare fibroblaste,
proliferarea fibrelor de colagen, remanierea structurii/arhitecturii pulmonare). Ca
exemple, pneumoconiozele colagene: silicoza (inhalarea pulberilor de bioxid de
siliciu liber cristalin (SiO2 l.c.), azbestoza pulmonară (inhalarea fibrelor de azbest).
Astfel de fibroze pulmonare (nodulare) sunt ireversibile prin biopersistenţa
îndelungată a pulberilor, perpetuarea mecanismelor imunopatogenice distructive
pulmonare (1,2).
2. Efecte non-fibrogene pulmonare: pătrunderea şi acumularea de pulberi de
cărbune, fier, determină reacţii tisulare pulmonare constând în proliferarea fibrelor
de reticulină, fără remaniere structural/architecturală şi cu un grad mare de
reversibilitate după încetarea expunerii. Exemple de pneumoconioze necolagene:
antracoza, sideroza.
3. Efecte iritative respiratorii: contactul repetitiv al pulberilor cu epiteliul respirator
(nazal, laringian, traheal, bronşic) în timpul pasajului respirator (inhalare/eliminare
prin clearance muco-ciliar, expulzia prin tuse) induce efecte iritative (SICAS,
bronşite cronice etc.).
4. Efecte sensibilizante (alergice): pulberile de in, bumbac, făină, lemn exotic, lână,
inhalate de persoanele cu atopie, pot induce sensibilizări alergice respiratorii
(rinite, astm bronşic). Mecanisme particulare de răspuns imunologic duc la
dezvoltarea de pneumonii de hipersensibilizare, alveolite alergice extrinseci
(ex.plămânul fermierului, plămânul crescătorilor de păsări).
5. Efecte toxice: inhalarea pulberilor (şi a aerosolilor, ceţurilor, oxizilor metalici)
poate genera intoxicaţii sistemice acute sau cronice profesionale (ex. intoxicaţia
cronică cu plumb, mangan prin difuzie din plămân în circulaţia sistemică).

139
 Retenţia predominant pulmonară a toxicului, se poate exprima prin pneumonii
“chimice”.
6. Efecte cancerigene: inhalarea de pulberi radioactive (ex. uraniu şi produşii de
fialiaţie ai acestuia) sau de pulberi chimice cancerigene (gudron, smoală, fibre de
azbest) poate explica patogenia unor forme de cancer profesional (ex.cancerul
bronhopulmonar, mezoteliomul pleural/peritoneal). Pulberile de lemn (esenţe tari)
sunt recunoscute ca fiind sigur cancerigene (cancer etmoido-sinusal). Studii
recente (IARC) includ SiO2 l.c. în grupul substanţelor cancerigene.
7. Efecte bacteriologice: pulberi infectante biologice (dejecţii şi descompuneri
organice) şi unele pulberi vegetale pot avea o încărcătură bacteriană specifică,
inductoare de reacţii inflamatorii, sensibilizante (mecanism endotoxinic)
respiratorii. Contactul tegumentar cu astfel de pulberi poate iniţia leziuni
eczematoase, iritative, dermitice (ortoergice sau alergice) inflamatorii.

4.5.2 Dimensionarea riscului silicogen

Riscul de îmbolnăvire este dimensionat de (1,3):
1. Concentraţia pulberilor în atmosfera locului de muncă evaluată (în mg/m3) prin
concentraţia totală (toate tipurile de pulberi), concentraţii de vârf sau emisii
intermitente de scurta durata şi în cantităţi mari, concentraţia medie (ponderată cu
timpul fiecărui interval de degajare atmosferică pe durata celor 8 ore de muncă).
Cu cât concentraţiile atmosferice sunt mai mari, cu atât riscul de îmbolnăvire este
mai ridicat. Monitorizarea permanentă (prelevări continue, prelucrarea şi
avertizarea automată în cazul depăşirii limitelor admisibile) poate permite
intervenţii pentru reducerea riscului expunerii.
2. Dimensiunea particulelor: pulberile minerale cu dimensiuni mici (diametrul sub
3m) constituie fracţiunea “alveolară” (depăşesc mecanismele naturale de
reţinere/eliminare în căile aeriene superioare). Numai aceste particule ajung din
alveole în interstiţiul pulmonar, declanşând mecanismele defensive
(chemotactism, înglobare în macrofage cu liza acestora, producţia de anticorpi şi
fibrogeneza). Evaluarea dimensională a pulberilor de siliciu dă posibilitatea
estimării riscului silicogen (analiza dispersometrică).
3. Numărul particulelor prezente în aerul locurilor de muncă (exprimare
coniometrică pe unitatea de volum: număr particule/cm3; număr fibre/cm3)
dimensionează riscul pneumoconiotic. Valorile limită admisibile pentru fibre sunt
exprimate coniometric. (Tabelul IV.16).
4. Compoziţia mineralogică a pulberilor (conţinutul şi proporţia unor minerale din
pulberea totală). Pentru cazul particular al pulberilor silicogene, conţinutul în SiO2
l.c.(peste 10% din totalul pulberii) augumentează proporţional riscul
pneumoconiogen. Pulberile rezultate din perforajul în rocă, extracţia minereurilor
sunt un amestec (silicaţi, SiO2 l.c., minereuri metalice etc.).
5. Alte proprietăţifizico-chimice ale pulberilor:
o diametrul aerodinamic,
o suprafaţa specifică,
o pH-ul particulelor,
o biorezistenţa in vivo.

N.B! Conform definiţiei OMS: o fibră este o particulă cu lungime peste 5 m şi un

diametru sub 3 m şi al cărei raport L/D: este mai mare de 3:1.

140
4.5.3 Metodologia de evaluare a pulberilor
1. Cunoaştere preliminară (1,3,4)
o a procesului tehnologic (operaţii şi procedee tehnice, maşini şi unelte folosite,
materii prime intermediare şi finite),
o gradul de mecanizare, automatizare, ermetizare a maşinilor,
o numărul şi dispunerea muncitorilor în fluxul tehnologic,
o dotarea cu echipamente de protecţie colectivă (ventilaţie generală şi locală de
absorbţie – exhaustare) şi individuală (măşti de praf),
o particularităţi funcţionale (faze intens poluante, materii prime noi etc.),
o cronograme profesionale (măsurarea concentraţiilor de pulberi pe operaţii
tehnice pentru întocmirea conioprofesiogramei).
2. Recoltarea aerului
o probele se prelevează din zona respiratorie a fiecărui angajat (în interiorul
unei emisfere cu raza de cca 300 mm în faţa subiectului),
o se pot utiliza pompe portabile (cu baterii, fixate la centură sau în buzunarul
angajatului) (3,4),
o pentru aprecierea eficienţei sistemelor de ventilaţie se fac recoltări în timpul
funcţionării şi al întreruperii acestora,
o sisteme de colectare a aerului conţinând pulberi (impingere, alonje), alte
recipiente cu capacitate cunoscută,
o sisteme de măsurare şi de separare a particulelor din aerul recoltat cu reţinere
pe suport specific (cărbune activat, filtre) prin adsorbţie/absorbţie, precipitare,
sedimentare, impact, centrifugare,
o recoltări în cel puţin trei momente ale zilei de lucru (început-mijloc-sfârşitul
schimbului de lucru) când procesul tehnologic este continuu uniform. Pentru
procesele tehnologice discontinue, se fac recoltări în toate fazele pentru a
surprinde concentraţiile de vârf aferente unor secvenţe de lucru sau operaţii
tehnice.

Figura IV.7 Microdust (prelevare-prelucrare automată)

3. Analiza în laborator
a. analiza gravimetrică:
o concentraţia pulberii totale (particule de toate mărimile şi compoziţie minerală
diferită),
o se procedează la cântărirea filtrelor (înainte şi după recoltare),
o se exprimă în mg/m3.

141
 b. analiza coniometrică (3):
o numărul pulberilor pe 1 cm3 de aer,
o numărătoare (ex. a fibrelor de azbest) la microscopul binocular cu contrast de
fază, direct pe filtrul folosit pentru prelevare. Pentru azbest se utilizează filtrul
tip membrană (amestec de esteri de celuloză (cu pori) a căror dimensiune este
cuprinsă între 0,8 şi 1,2 m), imprimat cu o reţea de pătrate şi având un
diametru de 25 mm,
o numărul mediu de fibre per câmp se calculează împărţind numărul de fibre
numărate la numărul suprafeţelor examinate,
o concentraţia de azbest în aer se calculează astfel:
numar fibre / camp  aria exp filtru
număr fibre/cm3 =
sup raf . campului * vol. aer. prelevat

o pentru pulberile de siliciu, depăşirea a 40 particule/cm3 semnifică prezenţa

riscului silicogen.
c. analiza dispersometrică:
o măsurarea diametrelor particulelor cu un micrometru ocular şi raportare
procentuală (dimensionare a 100 particule recoltate)
o particule cu diametrul cuprins între:
o < 1 m …. %
o 1-3 m …. %
o 3-5 m …. %
o 5-10 m ….%
o 10 m…. %
Interpretare: proporţia mare a particulelor cu diametru sub 3 m dimensionează un risc
silicogen crescut (fracţiunea alveolară a pulberilor crescută).
d. compoziţia mineralogică: determinare prin metoda spectrofotometriei atomice de
masă sau prin difracţie cu raze X. Evaluarea proporţiei pulberilor ”biologic active”:
siliciu (varietatea cristalină: cuarţ, tridimit, cristobalit), azbest (crocidolit, crizotil)
în pulberea totală, dar mai ales în fracţiunea alveolară, permite o estimare corectă a
riscului silicogen.
Limita admisibilă pentru “fracţiunea alveolară” a pulberilor de siliciu liber cristalin
conţinut în cuarţ, tridimit, cristobalit este redată în tabelul IV.16.

Aplicaţie practică
Întreprindere: Combinat de Utilaj Greu

Secţia: turnătorie de fontă

Atelierul: Curăţătorie
Procesul tehnologic (descriere succintă): piesele din fontă recent turnate sunt curăţate
de resturile de pământ (amestecul de forme conţinând nisip, bentonită etc.) Curăţarea se face
prin proiectarea de alice metalice asupra pieselor (sistem închis). Operaţia tehnică este
pulverulentă (ermetizare redusă) şi se desfăşoară în secţia de turnătorie (post de muncă non-
compartimentat). Există ventilaţie de exahaustare (generală şi locală) cu eficienţă deficitară.

142
 Recoltarea de aer atmosferic conţinând pulberi s-a efectuat în timpul operaţiei de
curăţare (3 determinări într-un schimb de lucru), din zona respiratorie a muncitorilor.
Au fost găsite:
- Pulberi totale = 20 mg/m3
- Fracţia alveolară (respirabilă) prezenta in pulberea totala este de 2 mg/m3şi conţine
10% SiO2 l.c.

Dispersometria sau formula de praf a indicat particule cu diametrul cuprins între:

 1 m = 15%

1 – 3 m = 30%

3-5 m = 20%

5-10 m = 15%

 10 m = 20%
În turnătorie lucrează 28 angajaţi: 2 topitori, 1 macaragiu pod rulant, 15 turnători-
formatori, 5 dezbătători, 3 strungari şi 2 curăţitori.
Controlul medical periodic (anual) a constat în examen clinic, radiografie toracică
standard şi PFV şi a identificat:
o 2 cazuri cu silicoză (1-2 pq); bărbaţi cu vechimea în muncă de 18 şi respectiv 19
ani);
o 5 cazuri cu fibroză pulmonară de urmărit( FPU): vechime medie în turnătorie a
pacientilor este 13, 8 ani;
o 4 cazuri (fumători) cu bronşită cronică, din care 1 caz cu disfuncţie ventilatorie
obstructivă uşoară (VEMS 66%, IPB 64%).

Interpretare:
1. Operaţiile tehnologice de formare-turnare, dezbatere şi în special de curăţare a
pieselor sunt intens pulverulente (depăşirea limitelor de expunere admisibile pentru
pulberile mici (<3m ). În fracţiunea alveolară, conţinutul în SiO2 l.c. de 10%
reprezintă o concentraţie reala atmosferică de 0,2 mm/m3. Limita admisibilă este de
0,1 mg/m3 (cuarţ).
2. Pulberile cu dimensiuni sub 3 m reprezintă 45% din totalul pulberilor indicând un
risc silicogen crescut.
3. Riscul pneumoconiogen este dovedit prin indicatori de efect biologic: modificări
radiologice parenchimatoase micronodulare (densitatea 1-2) de tip p (diametrul
nodulilor sub 1,5 mm) şi respectiv de tip q (1,5-3 mm) specifice silicozei.
4. Cele 5 cazuri cu FPU trebuie monitorizate sistematic(RPS) pentru surprinderea
silicozei(instalarea nodulaţiei specifice) avand in vedere expunerea semnificativă
ca durată la risc silicogen.

143
 Concluzii: La locul de muncă investigat (curăţătorie amplasată in secţia de turnatorie)
riscul silicogen este crescut (concentraţii atmosferice ale SiO2 din fracţiunea alveolară, duble
faţă de limita admisibilă). Inhalarea acestor pulberi timp indelungat (vechimea in muncă peste
15 ani) a generat leziuni pneumoconiotice cuantificate radiologic (2 cazuri cu silicoză).
Fibroza pulmonară “de urmarit” inseamnă probabilitate foarte crescută de apariţie a silicozei
prin continuarea expunerii celor 5 turnători-formatori. Riscul silicogen crescut estimat in
atelierul de curaţătorie, este in fapt comun pentru intreaga turnătorie, unde se gasesc şi alte
surse poluante (operaţiile de turnare, dezbatere).
Măsurile profilactice sunt de ordin tehnico-organizatoric (1,4):
- reducerea emisiei de la surse (prin mecanizare, ermetizare, robotizarea operaţiilor
tehnice poluante);
- creşterea eficienţei sistemelor ventilatorii “de exhaustare” locale şi generale;
- dotarea muncitorilor cu echipamente de protecţie individuală (masca de praf).

Măsurile medicale :
- depistarea precoce a cazurilor cu fibroză, silicoză prin controlul medical periodic
(radiografii toracice standard) adresat tuturor salariaţilor expuşi;
- schimbarea locului de muncă pentru cazurile cu imbolnăvire depistate;
- acţiuni educaţionale (pentru purtare echipamentului de protecţie, intreruperea
fumatului ).

4.5.4 Clasificarea internaţională a modificarilor radiografice în pneumoconioze

(ILO-1980)

1.Anomalii parenchimatoase: (5)

Opacităţi mici regulate (până la 10 mm, inclusiv)

Densitate: categoria 0-3
0 = absenţa opacităţilor mici
1 = rare opacităţi mici
2 = numeroase opacităţi mici
3 = foarte numeroase opacităţi mici
Aspect: formă şi talie

Opacităţi rotunde: p = diametrul sub 1,5 mm

q = diametrul :1,5-3 mm
r = diametrul : 3-10 mm

Opacităţi neregulate: s = lăţime sub 1,5 mm

t = lăţime între 1,5 –3 mm
u = lăţime între 3-10 mm

144
 Opacităţi mari (peste 10 mm) de tip:

- A: O opacitate cu diametrul maxim între 10 şi 50 mm, sau mai multe opacităţi având
fiecare diametrul peste 10 mm, suma diametrelor nedepăşind 50 mm

- B: Una sau mai multe opacităţi mai mari decât cele din categoria A, a căror suprafaţă
însumată, nu depăşeşte echivalentul zonei pulmonare superioare drepte.

- C: Una sau mai multe opacităţi a căror suprafaţă însumată depăşeşte echivalentul
zonei apicale pulmonare drepte.

2.Anomalii pleurale

- pt = îngroşarea pleurală
- pc = calcificări pleurale

3.Simboluri suplimentare
ax = coalescenţa micilor opacităţi
aa= ateromatoza aortica

bu = bule de emfizem
ca = cancer pulmonar sau pleural
cn = calcificări ale micilor opacităţi pneumoconiotice
co = anomalii de volum sau siluetă a imaginii cardiace
cp = cord pulmonar cronic
cv = imagine cavitară

di = distorsiunea marcată a organelor intratoracice

ef = revărsat pleural
em = emfizem marcat
es = calcificări în “coajă de ou” ale ganglionilor limfatici hilari sau mediastinali
fr = fractură de coastă
hi = mărirea ganglionilor limfatici hilari sau mediastinali

ho = aspect de “fagure de miere”

id = diafragm slab delimitat
kl = liniile Kerley
od = alte anomalii semnificative
pi = îngroşarea pleurei la nivelul scizurii interlobare sau mediastinale

145
 px = pneumotorax
rp = pneumoconioză reumatică (sindromul Collinet Caplan)

tb = tuberculoză

Figura IV.8 Silicoza 3pq,em,id (fost miner subteran timp de 16 ani):Colecţia Clinicii de
Medicina Muncii Iaşi

146
Tabelul IV.16 Valori limită admisibile pentru pulberi in atmosfera locului de muncă (3)

Nr.crt Denumirea substanţei Valoare limită 8 h Observaţii

1. Cuarţ (pulbere) 0,1 mg/m3 Fracţie respirabilă

2. Cristobalit (pulbere) 0,05 mg/m3 Fracţie respirabilă

3. Tridimit (pulbere) 0,05 mg/m3 Fracţie respirabilă

4. Azbest (amestec de fibre, 0,3 fibre/cm3 Fracţie respirabilă

inclusive cel care conţine
crisotil) (pulbere)

5. Fibre de sticlă cu 1 fibră/cm3 Fracţie respirabilă

filament continuu
(pulbere)

6. Lână de sticlă (pulbere) 1 fibră/cm3 Fracţie respirabilă

7. Lână de rocă (pulbere) 1 fibră/cm3 Fracţie respirabilă

8. Lână de furnal (pulbere) 1 fibră/cm3 Fracţie respirabilă

9. Fibre de sticlă pentru 1 fibră/cm3 Fracţie respirabilă

scopuri speciale

10. Lemn (esenţă tare) 5 mg/m3 Fracţie totală

(pulberi)
C*)

11. Lemn (esenţă moale) 5 mg/m3 Fracţie totală

12. Lemn de cedru (pulberi) 0,5 mg/m3 Fracţie totală

13. Bumbac (pulberi) 1 mg/m3 Fracţie totală

14. Făină de grâu (pulberi) 0,5 mg/m3 Fracţie totală

15. Celuloză (pulberi) 10 mg/m3 Fracţie totală

16. Cereale (pulberi) 4 mg/m3 Fracţie totală

17. Cărbune, cocs, grafit 2 mg/m3 Fracţie totală

(SiO2 sub 5%) (pulberi)

18. Carbură de siliciu 10 mg/m3 Fracţie totală

(carborund) (pulbere)
5 mg/m3 Fracţie respirabilă

19. Caolin (pulbere) 2 mg/m3 Fracţie totală

20. Ipsos şi gips (pulbere) 10 mg/m3 Fracţie totală

5 mg/m3 Fracţie respirabilă

147
 Nr.crt Denumirea substanţei Valoare limită 8 h Observaţii

21. Marmură (pulbere) 10 mg/m3 Fracţie totală

5 mg/m3 Fracţie respirabilă

22. Mică (pulbere) 3 mg/m3 Fracţie totală

23. Ciment Portland 10 mg/m3 Fracţie totală

(pulbere)

24. Talc fără fibre de azbest 2 mg/m3 Fracţie totală

(pulbere)

25. Tutun (pulbere) 10 mg/m3 Fracţie totală

5 mg/m3 Fracţie respirabilă

*) fracţie inhalabilă; dacă pulberea de lemn de esenţă tare este amestecată cu pulbere de lemn
de alt tip de esenţă, valoarea limită se aplică la suma cantităţilor tuturor pulberilor de lemn
prezente în amestecul respectiv. C*= cancerigen

148
 4.5.EVALUAREA RISCULUI TOXIC LA UN LOC DE MUNCĂ

Definirea termenilor. Limite de expunere admisibile

Toxic = “orice substanţă chimică care prin pătrundere în organism (indiferent de cale),
fie într-o cantitate relativ mare în doză unică sau în doze repetate la intervale foarte scurte, fie
în cantităţi mici, dar repetate în timp, poate produce în mod tranzitoriu sau durabil, tulburări
ale uneia sau a mai multor funcţii, putând provoca chiar moartea” (Fabre şi Truhaut) (1).
Un toxic profesional este o substanţă chimică prezentă în mediul de muncă sub formă
de (2):
o lichid (picături/vapori);
o gaz (aerosoli, ceţuri, fum , nori);
o substanţă solidă (particule, masă compactă, geluri);
şi reprezentând
o materii prime;
o produşi intermediari;
o catalizatori;
o aditivi;
o produse finite;
o deşeuri chimice.
În majoritatea proceselor tehnologice, aceste substanţe chimice sunt cunoscute,
caracterizate şi cuantificate. Există însă posibilitatea utilizării de amestecuri, combinaţii,
reziduuri sau compuşi noi, incomplet cunoscuţi din punct de vedere chimic şi ca nivel de
periculozitate (ex.în introducerea de noi tehnologii, în cercetare sau în utilizarea de substanţe
chimice în amestec).

Toxicitatea unei substanţe chimice este dependentă de (3,4):

 natura produsului chimic (formula chimică, concentraţie, starea de agregare,

volatilitate, pH, reactivitate cu alţi compuşi din mediul extern sau în organism;
 durata expunerii zilnice individuale şi cantitatea (concentraţia atmosferică a
toxicului);
 căile de pătrundere în organism (respiratorie, cutanată, digestivă);
 factori din mediul de muncă (temperatură, umiditate, viteza curenţilor de aer,
factori de interacţiune fizic-chimic);
 interacţiuni chimice externe (în atmosfera locului de muncă) şi interacţiuni
biologice (în organismul uman: ex. sinteza de metaboliţi cu toxicitate mai mare
decât a toxicului iniţial);
 mijloacele de protecţie utilizate individuale şi măsuri colective de protecţia
muncii, etanşeizarea sistemelor tehnologice, automatizarea muncii;
 factori individuali (susceptibilitate crescută prin factori de risc pre-existenţi,
condiţii genetice, enzimatice particulare);
 mărimea efortului fizic depus în timpul activităţii (şi expunerii la noxe
chimice).

149
 4.6.1 Limite de expunere (concentraţii atmosferice de toxice “admisibile)
“Limite de expunere” sunt sinonime cu “concentraţiile maxime admisibile”utilizate
în nomenclatorul şi legislaţia din ţara noastră (până în 2000) şi cu TLV (Threshold Limit
Value = Valori Limită Prag) utilizate în USA.” (3,4):
Pentru un număr de peste 550 substanţe chimice, utilizate în industriile de profil din
România sunt stabilite următoarele “limite de expunere” (4,5).
1. Concentraţia medie (Cm/TLV-TWA –Time Weight Average). Este concentraţia
medie ponderată cu timpul a unei substanţe pentru o zi normală de lucru de 8
ore pe zi, 40 ore pe săptămână, la care toţi muncitorii pot fi expuşi (zi de zi, o
viaţă profesională), fără a produce conform cunoştinţelor ştiinţifice actuale şi cu
excepţia cazurilor de sensibilizare alergică sau de intoleranţă individuală, efecte
adverse imediate sau pe termen îndelungat, asupra individului expus sau/şi
asupra descendenţilor acestuia.
Concentraţia medie admisă rezultă dintr-un număr reprezentativ de determinări
(măsurarea concentraţiilor atmosferice pe faze tehnologice cu emisii diferite şi durată
cronometrată, cu raportare la durata totală a expunerii (480 minute).
Concentraţia medie (în mg/m3) determinată real la un loc de muncă se compară cu
concentraţia medie stabilită legislativ pentru substanţa chimică respectivă.
Formula de calcul pentru Cm:

C1 xT1  C 2 xT2  C 3 xT3  ...C n xTn

mg/m3 =
T (total )

C1, C2 … Cn = reprezintă concentraţiile măsurate în fazele tehnologice 1, 2 ..n

T1, T2 …Tn = durata operaţiilor de muncă cu emisii C1, C2 … Cn
2. Concentraţia admisibilă de vârf (TLV-C; Ceilling = plafon). Concentraţia de vârf
corespunde la CMA: Concentraţia Maximă Admisibilă) şi este concentraţia (mg/m3)
unei substanţe care “nu trebuie depăşită în nici un moment al zilei, nici chiar
instantaneu”.
Astfel de concentraţii-plafon, sunt stabilite pentru substanţele chimice periculoase
(efecte narcotice, sensibilizante, asfixiante, iritante cu instalare rapidă şi evoluţie gravă).

3. TLV-STEL (Short term Exposure Limit)

Este concentraţia la care muncitorii pot fi expuşi continuu, dar pentru o scurtă durată
de timp, fără iritaţie intolerabilă, modificări cronice sau ireversibile ale ţesuturilor,
narcoză suficientă pentru a creşte riscul de accidente, sau pentru a scădea capacitatea de
autosalvare la nevoie şi fără scăderea capacităţii de muncă. Expunerea la o concentraţie
TLV-STEL nu trebuie să dureze mai mult de 15 minute, de cel mult două ori/zi cu
un interval între două expuneri succesive mai mare de 60 minute.

N.B !.

 Depăşirea a cel puţin uneia dintre aceste limite de expunere, indică

existenţa riscului de intoxicaţie. Pentru aceeaşi substanţă chimică sunt
stabilite una sau mai multe limite de expunere (ex. pentru acrilonitril sunt
stabilite: concentraţia medie (pentru 8 ore de muncă) = 5 mg/m3şi valoare

150
 limită de expunere pe termen scurt (15 min) care este de 10 mg/m3. Benzenul
are stabilită numai concentraţia medie de 3,25 mg/m3 (8 ore de expunere) (6,7).
 Respectarea strictă a limitelor de expunere nu garantează în mod absolut
lipsa de nocivitate a unor substanţe chimice. Se poate anticipa eliminarea
riscului de intoxicaţie manifestă clinic (acut sau cronic) fără posibilitatea
cuantificării modificărilor subclinice (enzimatice, celulare genetice cumulate
intraprofesional de un subiect expus).
 Respectarea “limitelor de expunere” reprezintă un bun instrument
legislativ pentru controlul asupra mediului de muncă, prevenţia
externalizării riscurilor şi pentru managementul sănătăţii salariaţilor
expuşi (4).
 Adnotaţii simbolice suplimentare: C = cancerigen, PC = potenţial
cancerigen, FP = foarte periculos şi P = pătrunde şi prin piele;
nominalizează substanţele chimice cu astfel de efecte, alături de limitele lor de
expunere, stabilite legislative.

4. Indicele toxic global

În expunerea concomitentă la mai multe substanţe chimice pot fi întâlnite următoarele
situaţii:

 între substanţele chimice prezente în atmosfera locului de muncă nu există

interacţiuni (estimare teoretică), măsurarea concentraţiilor atmosferice şi
compararea cu limitele de expunere (Cm, Cm vârf) se face separat pentru
fiecare agent chimic în parte (5,6).
 substanţele chimice utilizate sunt antagonice (cazuri rare în practică):
interpretarea limitelor de expunere este tot separată, estimarea efectului final
fiind foarte dificilă.
 substanţele chimice prezente în mediul de muncă au efecte sinergice.
Sinergismul poate fi: de tip aditiv (sumarea efectelor) sau de tip potenţare
(rezultanta finală a efectelor este mai mare decât suma efectelor fiecărei
substanţe) (5).
În expunerea la noxe chimice cu efect sinergic-aditiv se calculează indicele toxic
global (ITG):

C1 C2 Cn
ITG =   ...
CMA1 CMA2 CMAn

în care C1= concentraţia toxicului 1

C2= concentraţia toxicului 2

CMA = concentraţiile maxime admise (de vârf) pentru fiecare din

substanţele 1, 2, 3 utilizate.

Un raport supraunitar indică existenţa unui risc toxic crescut, raportul

subunitar sugerând un risc (pe termen imediat) scăzut.

 În expunerea la substanţe chimice în amestec (melange nedefinit), măsurarea

concentraţiei atmosferice este dificilă, iar raportarea se face la concentraţia de
vârf stabilită pentru cea mai agresivă substanţă din amestec. Când amestecul de

151
 substanţe este definit, expunerea se calculează după formula:
Px
P1 CMA1  P2 CMA2  ... Pn CMAn
în care P1, P2 .. Pn reprezintă proporţiile substanţelor 1, 2 ..n din amestec
CMA1, CMA2, CMAn reprezintă concentraţiile maxime admise ale substanţelor 1, 2 .. n
CMAx = concentraţia maximă admisă pentru amestec.

4.6.2. Metodologia de evaluare a expunerii la noxe chimice:

Comportă următoarele etape de lucru succesive (4,5):
I. Cunoaştere preliminară
II. Etapa de recoltare
III. Etapa de analiză
IV. Raportarea la limitele de expunere “admisibile”

I.Cunoaşterea preliminară (înainte de acţiune) a:

- procesului tehnologic (unitate economică, atelier, secţie, post de muncă);
- surselor de emisie: numărul şi natura acestora (tip de instalaţii, funcţionare în
sistem închis/deschis, ermetizare, ventilaţie de absorbţie locală şi generală,
procedee tehnice utilizate);
- substanţe chimice utilizate: stare de agregare, cantităţi, amestecuri, materii prime
intermediare sau finite, catalizatori, deşeuri chimice, stocaj (depozitare), etichetaj;
- număr muncitori expuşi (catagrafie pe locuri şi operaţii de muncă);
- timpul mediu de expunere, modalităţile de contact (respirator, cutanat), programul
de lucru efectiv/individual sau pe echipe de muncitori;
- dimensiunile localului, relaţia cu exteriorul, cu alte încăperi de lucru învecinate;
- natura incidentelor/accidentelor anterioare, aspecte de patologie şi de morbiditate
existente în secţie/unitate;
- documentarea preliminară poate fi realizată numai prin studiul în teren: observaţie
directă, analiza dosarului de obiectiv şi schemelor tehnologice utilizate, studiul
fişelor tehnice de securitate a produşilor chimici, normative de conformitate şi de
securitate a maşinilor/instalaţiilor aflate în exploatare, discuţii cu şefii de producţie
şi cu muncitorii.

II. Etapa de recoltare

Punctele şi momentele de recoltare a aerului conţinând substanţe chimice utilizate sunt

stabilite pe baza observaţiilor din etapa preliminară astfel:

 recoltări de aer cât mai aproape de sursele de emisie şi la distanţe progresive

(până la nivelul căilor de circulaţie, a intrărilor, holurilor) acoperind toată zonele
din secţie ocupate de muncitori;
 prizele de aer sunt colectate din zona respiratorie (cca 1,5 m de la nivelul
solului), dar şi la alte nivele verticale (0,5m pentru măsurarea noxelor cu densitate
mai mare decât a aerului; 1,5-2 m pentru gaze şi vapori cu densitate redusă);

152
  prelevările atmosferice cu şi în absenţa sistemelor de ventilaţie pot sugera
eficienţa sistemelor de protecţie colectivă implementate;
 numărul şi momentul prelevării probelor de aer sunt stabilite în funcţie de procesul
tehnologic;
 în procesele tehnologice uniforme (continue): trei recoltări de aer (începutul,
mijlocul şi spre sfârşitul schimbului de lucru pot fi reprezentative pentru stabilirea
concentraţiei medii la care sunt expuşi operatorii dintr-un post de muncă analizat;
 când procesul tehnologic este discontinuu (faze şi operaţii de muncă
diferite/irepetabile, cu degajări chimice variabile ca număr şi cantitate sau
compoziţie) sunt necesare prelevări multiple, pe fiecare operaţie tehnică pentru
a surprinde atât emisiile de vârf, cât şi nivelele aparent joase sau non-periculoase.
 monitorizarea permanentă (sisteme de prelevare continuă cu prelucrarea
automatică a datelor: pick-uri, concentraţia medie ponderată cu timpul) este cea
mai bună metodă de apreciere la nivelul unui post de muncă şi a unui grup
ocupaţional.
 monitorizarea expunerii individuale; sisteme de prelevare portabile cu analiza
cantitativă globală şi pe fiecare noxă chimică (la sfârşitul schimbului de lucru) sunt
de preferat pentru aprecierea relaţiei doză-răspuns şi supravegherea clinico-
biologică.
Figura IV.9. Model dispozitiv individual de prelevare

Sisteme de recoltare: Dispozitive de aspirare a aerului atmosferic conţinând noxe

(aspirator, pompe) în vase cu capacitate cunoscută sau dispozitive de reţinere specifice
unui toxic (medii absorbante ca de exemplu apa, un reactiv chimic, medii adsorbante ca de
exemplu gelul de siliciu sau aluminiu, cărbune activ pentru gaze şi vapori, filtre sau medii
filtrante pentru pulberi chimice) (6,9,10).

III. Etapa de analiză (în laborator)

 măsurarea volumului de aer recoltat

 măsurarea cantităţii de substanţă chimică conţinute cu raportare la unitatea de
volum (mg/m3) sau exprimare sub formă de ppm – părţi per million sau ppb (părţi
per billion): ppm = mg/m3 x 24,45/masă molară; mg/m3 = ppm x masa
molară/24,4. (7,9)
 metodele de analiză sunt diferite:analize volumetrice, gravimetrice,
gazcromatografice, spectrofotometrice etc.
IV. Raportarea rezultatelor la concentraţia medie şi/sau concentraţia de vârf
stabilită prin normele generale de protecţia muncii.

153
Aplicaţie practică

Întreprindere metalurgică
Atelier de acoperiri metalice (cromare piese auto; cilindrii motoarelor). Procesul
tehnologic comportă două faze importante:
a. pregătirea suprafeţei (degresare cu solvenţi organici);
b. acoperirea piesei cu un strat metalic (cromare dură în băi electrolitice: conţinut în
trioxid de crom CrO3.)
 Numărul de muncitori: 22 (19 bărbaţi şi 3 femei).
 Există ventilaţie de absorbţie locală (hotă) şi generală, echipament de protecţie
individuală (măşti respiratorii), costume-salopetă antiacide. Nu se folosesc
mănuşi.
 Temperatura în incintă (spaţiul pentru degresare piese) = 27oC (sezon de vară).
 Ritmul de lucru, posturile generale şi segmentare indică un efort fizic mare
(150 M 210 kcal/h)

Tabel IV.17 Determinări efectuate în atmosfera locului de muncă (4)

Nr. Operaţii tehnice Noxa Concentraţii Limite de expunere
măsurată găsite admise mg/m3
crt. mg/m 3

medie de vârf Medie de vârf

/8 h /15 min

1 Degresare tricloretilenă 163 180 100 150

(175,165
piese cu
150)
tricloretilenă

2 Decapaj chimic Acid 0,80 1,2 0,50 1

acid conţinând sulfuric
acid sulfuric şi
acid fosforic Acid
fosforic 0,85 1,62 1,50

3 Cromare CrO3 0,72 0,68 0,50 -

electroltică
Acid cromic 0,5 0,5 0,05 -

Interpretare
Operaţiile de pregătire a pieselor (spălare-degresare) cu solvenţi organici de tipul
tricloretilenei în spaţiu închis, cu temperatură ambiantă de 27oC (volatilitatea solventului), duc
la atingerea unor concentraţii atmoferice mari: media a trei determinări = 160 mg/m3 şi o
concentraţie de vârf de 180 mg/m3. Ambele concentraţii depăşesc limitele de expunere
acceptate. Riscul de intoxicaţie este crescut (concentraţia medie găsită depăşeşte concentraţia
de vârf stabilită legislativ pentru tricloretilenă). Ca simptomatologie de recunoaştere: sindrom

154
ebrio-narcotic (acut, subacut), neurotoxicitate ţintită pe nervii cranieni (trigemen), alţi nervi
periferici in expunerea de durată (leziuni cumulative).
Expunerea la acizi (efecte iritante oculo-respiratorii şi cutanate) depăşeşte limitele
admisibile medii şi de vârf atât pentru acidul sulfuric, cât şi pentru acidul clorhidric,
adăugându-se la efectul iritativ indus de tricloretilenă şi de acidul cromic.
Expunerea la trioxid de crom (CrO3) depăşeşte pe durata cromării Cma (0,50 mg/m3)
cu riscuri majore sensibilizant-iritante respiratorii şi cutanate. Prezenţa cromului hexavalent
(H2CrO4 = acid cromic), cromat (Cr O4) şi dicromat (Cr2O7) indică existenţa riscului
cancerigen (perioadă de latenţă crescută), a riscului de dermită cronică (fisuri, leziuni în “ochi
de porumbel” – ulceraţii necrotice înconjurate de un burelet hiperemic pe faţa dorsală a
mâinilor). Cromul hexavalent este agent cancerigen dovedit (clasa I - IARC) (7,9).

4.6.3 Măsuri preventive:

 eficientizarea sistemelor de ventilaţie, de absorbţie, locale (hote) şi generale;
 efectuarea degresării pieselor în sistem închis, mecanizat;
 dozarea indicatorilor biotoxicologici (acid tricloracetic pentru expunerea la
tricloretilenă şi a cromului în sânge, urină) pentru biomonitorizarea grupului
ocupaţional expus. Limitele tolerabile pentru crom sunt: cromurie sub 10 µg
creatinină (dozare în urina recoltată în timpul lucrului) şi sub 30 µg/g creatinină (în
urina recoltată la sfârşitul săptămânii de lucru.
Controlul medical periodic al salariaţilor expuşi la crom şi compuşi constă în: fişa
nr.29 - Lg 319/2006. (8)
- examen clinic general- anual (atenţie la CAS: ulceraţie, perforaţie de sept nazal
pentru Cr hexavalent),
- examen ORL (inclusiv laringoscopie efectuată la 3 ani de la angajare şi apoi anual),
- probe funcţionale ventilatorii (anual),
- RPS (radiografia toracică standard) la indicaţia medicului de medicina muncii
- cromurie anual,
- examen citologic al sputei (la 10 ani de la angajare şi apoi din 3 în 3 ani).
Contraindicaţii pentru angajare/continuarea expunerii in:
- boli cronice ale căilor respiratorii
- bronhopneumopatii cronice inclusive astmul bronşic (in functie de rezultatele
spirometriei)
- ulcer gastric şi duodenal
- colita cronică
- hepatopatii cornice
- anemii
- dermatoze

4.6.4 Agenti cancerigeni profesionali:

Noxe sigur cancerigene pentru om: clasa 1 in clasificare IARC (cu dovezi
suficiente pentru cancerogenitate la om şi animal) (11):
1. Aminobifenil
2. Arseniu şi compuşi de arsen
3. Azbest
4. Benzen

155
 5. Benzidină
6. Bis (clormetil)eter şi cloro-metil metil eter
7. Crom hexavalent şi compuşi
8. Gudron şi smoală (hidrocarburi policiclice aromatice - fracţia extractibilă în
benzen)
9. 2-Naftilamină (-naftilamină)
10. Nichel şi compuşi de nichel
11. Talc cu conţinut în fibre de azbest
12. Clorură de vinil
13. Radiaţii ionizante

Procese tehnologice cu risc cancerigen

1 Gazeificarea cărbunilor
2 Obţinerea gudroanelor
3 Prepararea alcoolului izopropilic prin metoda cu acid tare
4 Industria cauciucului (amine aromatice, nitrozamine, hidrocarburi policiclice
aromatice)
5 Industria coloranţilor pe bază de amine aromatice

Tabelul IV.18. Substanţe cancerigene şi potenţial cancerigene pentru om: IARC- 1989 (11)

1. Acrilonitril 28. Hidrazină

2. Acrilamidă 29. Iodură de metil
3. Aminodifenil 30. 4,4 Metilen bis (2-cloroanilină)
4. Arsen şi compuşi cu arsen 31. 4,4 Metilendianilină
5. Azbest 32. Metilhidrazină
6. Băuturi alcoolice 33. 2-Naftilamină
7. Benzen 34. Peşte conservat prin sărare
8. Benzidină 35. 4-Nitrodifenil
9. Benzo (a) piren 36. N-Nitrozodimetilamină
10. Beriliu şi compuşi de beriliu 37. Oxid de etilenă
11. Bromură de vinil 38. Oxid de propilenă
12. 1,3 Butadienă 39. Propilenimină
13. Cadmiu şi compuşi de cadmiu 40. B-Propiolactonă
14. Cloroform 41. Tetraclorură de carbon
15. Clorură de metilen 42. Tolidină
16. Clorură de vinil 43. o-Toluidină
17. Compuşi de crom hexavalent 44. p-Toluidină
18. Dibrom 1,2 etan 45. Vinilciclohexen dioxid
19. 1,1 Dimetilhidrazină 46. 2-Nitropropan
20. Dimetil sulfat 47. Tamoxifen (există, de asemenea,
21. Epiclorhidrină dovezi concludente că tamoxifenul
22. Fenilhidrazină reduce riscul cancerului mamar
23. N-fenil -naftilamină contralateral)
24. Formaldehidă
25. Fumul de tutun
26. Gudroane
27. Hexaclorbutadină

156
 CAPITOLUL V. METODE EPIDEMIOLOGICE ŞI PROGRAME
DE MEDICINA MUNCII

Epidemiologia: furnizează informaţii privind repartiţia unei maladii/unor factori de

risc intr-un grup populaţional.
În medicina muncii: sănătatea ocupaţionala nu este definită exclusiv prin absenţa
imbolnăvirilor (def OMS a sănătăţii ca : stare de bine fizic, psihic şi social care permite o
viaţă profesională activă).

Cerecetarea influenţei şi a relaţiilor cauzale dintre factorii de mediu/ condiţiile de

muncă asupra sanătăţii, capacităţii de muncă, confortului, riscului de eroare in muncă şi a
stării de boală prin metode epidemiologice.

5.1 Tipuri de studii epidemiologice:

Studii descriptive: descrierea caracteristicilor unui grup (variabile biomedicale şi
demografice, reapartiţia pe grupe de varstă, sex, vechimea in muncă, profesie, date
antropometrice, obiceiuri de viaţă, repartiţie geografică, antecedente personale patologice) şi a
efectelor constatate (clinic, investigaţii de laborator: distribuţia bolii in populaţia observată)
(1). Obiectivele unor studii epidemiologice pot fi şi de tip analitic (explicarea fenomenelor
identificate, unele intervenţii cu caracter experimental).

Studiile epidemiologice descriptive pot fi:

- transversale: sunt realizate intr-o perioadă mai scurtă de timp (săptămani, luni) şi
oferă o imagine instantanee (momentul to) a caracteristicilor unei populaţii investigate.
Permit cunoaşterea frecvenţei unui fenomen epidemiologic (ex număr de băutori, număr de
fumători, număr de muncitori imigranţi) (1,2) .

- longitudinale: urmărirea in dinamică a unui obiectiv intr-o populaţie bine definită

(grup selecţionat de expuşi şi non-expuşi) pe durata unui an, 3- 5 ani, 20-30 ani (ex studiul
Fremingham) şi apariţia de noi evenimente (apariţia de complicaţii, incetarea muncii, decesul
subiecţilor). Analizele comparative pot permit concluzii epidemiologice retrospective sau
prospective valide. Anchetele epidemiologice prospective realizate pe cohorte umane mari,
au dezavantajul derulării pe durate mari de timp şi al perioadelor foarte lungi de latenţă din
unele boli (ex 20-40 ani pt cancerul profesional), deşi expunerea profesională este relativ bine
definită (supravegherea sistematică obligatorie a condiţiilor de munca) (3,4).
- studii semilongitudinale
Rezultatele anchetelor epidemiologice descriptive permit:

Întoate studiile epidemiologice se utilizeaza metode de calcul statistic pentru :

- incidenţă: frecvenţa anuală a cazurilor noi de imbolnăvire (IF= nr de certificate
medicale iniţiale x 100/numărul mediu scriptic de salariaţi): cate cazuri noi de boala pe an la
100 salariaţi (1,5).
- prevalenţa: numărul total de cazuri de imbolnăvire in populaţia şi in perioada de
timp analizată.

- găsirea de asocieri statistic semnificative intre cauze (expunere unică sau

multiplă la factori de risc) şi efectele constatate (clinice, paraclinice) sau infirmarea

157
relaţiei de cauzalitate (asocieri nesemnificative statistic) prin studii epidemiologice de
cercetare etiologică.
- comparaţii intre grupurile de expuşi şi non-expuşi (studii prospective de
cohorta), studii intre bolnavi şi sănatoşi (studii retrospective sau caz-martor ori caz-
control),
- comparaţii intre nivelul de expunere sau durata acesteia şi creşterea riscului de
producere a unui efect,
- evaluarea variaţiilor de risc in expunerile simultane la multipli factori nocivi
(5,6).
- calculul mortalităţii: calculul numarului de decese intr-un tip de expunere/profesie
şi pe o perioada bine delimitata de timp (ex anual), comparativ cu mortalitatea dintr-un grup
de referinţă (ex populaţia generală sau un grup similar non-expus). Se poate calcula şi Nivelul
specific de mortalitate (pe diferite tipuri de boli sau cauze, pe decade de varstă, pe sexe).
- SMR (Standard Mortality Ratio): raportul dintre numărul de decese real
inregistrate şi numărul anticipat de decese intr-o populaţie selecţionată (standardizată) (1,6).

- calculul morbidităţii: numărul total de imbolnăviri, indicele de frecvenţă şi de

gravitate specifică printr-o anumită boală intr-o expunere specifică (ex numărul de cazuri cu
cancer etmoido-sinusal la tamplari, numărul de mezotelioame la şamotori, numărul cazurilor
de astm bronsic in expunerea la izocianaţi) (1,7). Se bazează pe recoltarea datelor scriptice din
registrele de consultaţii, documente medicale ca de ex certificatele de concediu medical ,
rezultatele unor centre de calcul statistic:

5.1.2 Criterii de observaţie epidemiologică:

- fixarea obiectivelor principale ale studiului epidemiologic
- stabilirea protocolului studiului: alegerea metodelor/instrumentelor de investigaţie
epidemiologică
- descrierea exhaustivă a situaţiei reale de investigat: inregistrarea tuturor variabilelor
de expunere
- constatarea fluctuaţiilor spaţiale şi temporale ale factorilor de mediu (noxe chimice,
fizice)
- circumstanţe particulare favorabile/non-favorabile (factori de protecţie, factori de
amplificare a efectelor)
- definirea cu foarte mare precizie a termenilor utillizaţi in studiu (unităţile statistice)
- definirea rolului fiecarui membru din echipa de cercetare
- alegerea corectă a lotului martor (omogenitate de varstă, sex, nivel socio-cultural
şi de pregătire profesională cu grupul cercetat, absenţa expunerii prezente sau
retrospective la factorii de risc investigaţi) (8,9).
- stabilirea criteriilor de includere/excludere din lotul de studiu şi din lotul martor
- stabilirea eşantionajul reprezentativ :calculul numărului de indivizi dintr-un grup
foarte mare (care trebuie selectionaţi pentru investigarea obligatorie) şi care permite
extrapolarea rezultatelor la intreg grupul.
- alegerea metodelor de calcul statistic adecvate studiului

158
 5.1.3 Metode de recoltare a informaţiilor:
-observaţia directă şi documentarea (check-list tematic, documente oficiale de tip
cronograme profesionale, rezultatele determinărilor de mediu, rezultatele controalelor
medicale periodice, numărul de incidente/accidente de muncă, numărul de imbolnăviri
profesionale declarate) (1,9).
-metoda chestionarelor (validare, claritatea intrebărilor şi numărul de items, timpul şi
condiţiile de completare respectiv cu intervievator sau autocompletare, instructajul privind
modul de completare). Delimitarea intervalului de studiu (retrospectiv: ultimii 5ani, ultimul
an, ultimele 7 zile etc) şi utilizarea de scale numerice sau grafice, diagrame corporale, alte
codificări cifrice care să faciliteze completarea corectăşi prelucrarea datelor recoltate.
-metoda jurnalului de bord (log-book): consemnările orare zilnice/ obligatorii ale
unor lucrători din anumite posturi de muncă.

5.1.4 Metode de prelucrare a datelor obţinute prin ancheta epidemiologică:

Alegere metodelor adecvate de calcul statistic trebuie să permită stabilirea:

-stabilirea asocierilor statistic semnificative intre prezenţa unui factor cauzal şi un

efect constatat (nivel deprobabilitate p mai mic de 0.01, sau p mai mic de 0.05= exista cel
puţin 5 şanse din 100 ca un efect să se producă in mod real). Asocierea statistic semnificativă
nu stabileşte cauzalitatea ci legatura dintre prezenţa unui factor de risc şi probabilitatea mare
de apariţie a unei patologii (1,10).
-stabilirea diferenţelor dintre expuşi şi grupul martor (calculul Odd Ratio:
semnificativ cand OD este mai mare de 1) pentru un interval de confidenţă (interval de
incredere): IC:5-95% (1,11).
-eliminarea coincidenţelor şi a factorilor de confuzie (bias, erori): calcul statistic
prin metode comparative şi prin eliminarea factorilor de confuzie (metoda regresiilor multiple
uni/multivariate)
-explicitarea/definirea riscului prin calculul:
- Riscului relativ (RR): raportul intre frecvenţa efectului la expuşi şi non-expuşi (ex
in grupul expus la azbest găsim o frecvenţă de 5 ori mai mare a cancerului bronhopulmonar
decat in grupul martor : RR=5). (2,12).
-Riscul atribuibil (RA): diferenţa intre frecvenţa efectului la expuşi şi non-expuşi (
diferenţa care augumentează efectul patologic este atribuită expunerii)
-Analiza diferenţiată a factorilor de risc: calcului scorului de risc pentru
producerea unei afecţiuni.
5.1.5 Criterii epidemiologice pentru determinarea cauzalității ( sir Bradford
Hill):
-Temporalitate: boala apare intr-un timp rezonabil dupa expunere (cauza
precede efectul)
- Consistenţa: asocieri similare apar in studii independente, in expuneri similare
şi in populaţii diferite

159
 - Puterea (forţa) de asociere: mărimea estimării sau riscul relativ (RR), face mai
credibilă asocierea cauzală (asocierea are mai multe şanse de a fi reală, cu cat
amplitudinea sa masurată este mai mare). Ex. RR<2 –asocierile sunt slabe (puterea
relaţiei este mică).
- Gradientul biologic: creşterea sau scăderea incidenţei bolii sub influenţa
creşterii sau a scăderii frecvenţei sau a intensităţii expunerii, face ca responsabilizarea
expunerii pentru producerea bolii, să fie mai mare.
- Specificitatea: o expunere particulară ar trebui să conducă la un singur efect
(pot exista multiple efecte generate de o singură cauză: de ex. fumatul induce cancer şi
ale afecţiuni pulmonare ).
- Plauzibilitatea biologică: asocierea işi asigură sensul in termenii cunoştinţelor
biologice existente.
- Coerenţa: interpretarea logică a cauzei şi a efectului este in acord cu
cunoştinţele despre istoria naturală şi biologia bolii (rezultatele sunt mai verosimile dacă
se integrează in cadrul cunoştintelor obţinute ca sigure).
- Reproductibilitatea: un rezultat este cu atat mai fiabil, cu cat este regăsit de mai
mulţi cercetători.

5.2 PROGRAME DE MEDICINA MUNCII:

Program de sănătate: Ansamblu organizat, coerent şi integrat de activităţi şi de

servicii, realizate simultan sau succesiv, cu resurse predeterminate, avand ca scop rezolvarea
unei probleme precise de sănătate, pentru o populaţie definită, intr-un anumit interval de
timp.
Orice program de sănătate cuprinde (2):

- Obiective
- Justificare
- Activităţi/faze de lucru/de intervenţie
- Un calendar al acţiunilor
- Resursele necesare
- Grupul ţinta (populaţional)
- Criteriile de raţionament şi de evaluare pentru fiecare obiectiv
- Criterii de ajustare/control - evaluarea eficienţei
- Rezultate finale/bilanţ.

Justificarea oricărui studiu/program se bazează pe:

-descrierea inadecvarii dintre ceea ce se observă şi ceea ce ar trebui să fie
-explicarea (sau tentativa de explicare) a acestui decalaj
-o propunere de soluţii corectoare.
Progamele de sănătate pot fi : de tip curativ, preventiv, de cercetare.

160
 5.2.1 ETAPELE UNUI PROGRAM DE MEDICINA MUNCII

I. PLANIFICAREA (poate fi strategică, tactică sau operaţională):se realizează după

parcurgerea următoarelor etape:

1. IDENTIFICAREA PROBLEMELOR DE SANATATE CE SE IMPUN A FI

REZOLVATE (analiza de situaţie).

Necesitatea şi oportunitatea unui program de sănătate in muncă, rezulta din analiza de

situaţie, utilizand instrumente de lucru pertinente ca de ex: indicatori ai stării de sănătate,
socio-demografici şi economici, care caracterizează unitatea economică şi stabilesc
caracteristicile populaţiei analizate, datele de morbiditate generală şi specifică, culegerea de
informaţii de la persoanele neinscrise in evidenţele medicale (ex. prin metoda anchetării,
cercetarea de consens etc) (13).
Sunt necesare informaţii privind:
-starea de sănătate a populaţiei active in relaţie cu munca
-riscurile profesionale existente

-resursele umane, fizice şi financiare disponibile.

Analiza de situaţie care justifică necesitatea elaborarii şi implementării unui program
de medicina muncii, se poate aplica: la un loc de muncă, atelier, secţie, intreprindere,
consorţiu de intreprinderi (zonal, regional, naţional), sau pe un intreg ansamblu economic (ex
programe naţionale pentru IMM-uri).
a. DOCUMENTAREA (culegerea sistematizată a datelor privind unitatea analizată):

-Unitatea economică: amplasare, structura organizatorică, relaţii cu mediul ambiant

(emisii poluante, deşeuri), avize de funcţionare, surse de aprovizionare (materii prime,
energie, apă)
- forul tutelar economic, obiectivele principale de producţie, relaţii funcţionale intra şi
inter-intreprinderi, relaţii de subordonare, aspecte generale contractuale (parteneriate/bene-
ficiari)
-circuitele funcţionale materiale per ansamblu şi la nivelul secţiei analizate (fluxul şi
natura materiilor prime, intermediare, produse finite; depozitare-stocaj, transport: in-out/put-
uri generale)
-fluxul şi repartiţia operatorilor umani; catagrafia grupurilor ocupaţionale (număr de
lucrători, repartiţia pe secţii, situaţii particulare organizatorice stabile sau discontinue),
-dotări tehnologice (tipul sistemului tehnologic, mecanizare, automatizare), mod de
operare (circuite inchise/deschise), cerinţe in organizarea producţiei, norme standard,
orare/schimburi de lucru,
- activitatea organizaţiilor interne de medicina muncii şi de protecţia muncii, mijloace
de protecţie colective (ventilaţie generală şi locală) şi individuale existente (respectarea
standardelor EIP, grad de instruire tehnică şi de protecţia muncii), puncte de prim ajutor
(dotări, metodologii de intervenţie, echipe de intervenție),

161
 -alte particularităţi (rezultate din condiţiile de igienă generală, dotări de securitate,
oficii de informare, acţiuni sindicale).

b. DOCUMENTARE PRIVIND RISCURILE OCUPAŢIONALE (analiza de

situaţie = inventarierea şi estimarea riscurilor) :
Surse de informare disponibile:
-dosarul de obiectiv al intreprinderii: conţine descrierea in detaliu a tehnologiilor
utilizate, schimbările tehnologice recente (reparaţii, inlocuiri sau modernizări impuse/adop-
tate),
-informare-documentare de la sursele autorizate (responsabili cu producţia, tehnicieni,
maiştri, şefi de secţie, materiale de pregătire /instruire profesională etc)

-metoda observaţiei directe (parteneri implicaţi in programul de medicina muncii

:experţi tehnologi, toxicologi, inspectori in securitatea muncii, medici de medicina muncii,
ergonomi, evaluatori de risc etc),
-consultarea fişelor tehnice de securitate a substanţelor utilizate in unitatea analizată
-cronograme industriale şi crono-profesiograme (conio-toxico-profesiograme),
-cunoaşterea planurilor de prevenţie adoptate/impuse şi a fişei posturilor de muncă.

c. DOCUMENTARE ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE A LUCRĂTORILOR

EXPUŞI:
Surse de documentare:
1.Serviciul medical de medicina muncii (de intreprindere sau extern/privat):
-rezultate ale controlului medical periodic (date şi observaţii clinice cu relevanţă
statistică)
-rezultatele monitorizării de laborator: indicatori toxicologici de expunere şi indicatori
de efect biologic in grupul subiecţilor expuşi (permit estimări ale relaţiilor doză-răspuns)
-numărul (şi dinamica) îmbolnăvirilor profesionale aflate in evidenţă sau
suspicionate)
-numărul bolilor legate de profesie (condiţionări prin factori prezenţi la locurile de
muncă)
-numărul (şi cauzalitatea) accidentelor de muncă şi a consecinţelor acestora,
-indicatorii statistici intensivi ai morbidităţii cu itm (pe unitate, secţii, ateliere
analizate) şi dinamica acestora (comparaţii cu anii precedenţi, cu alte secţii similare),
-numărul cazurilor pensionate de boală (analiza cauzelor invalidităţii ),

162
 -cazuri cu boli cronice aflate in evidenţă (dispensarizate) şi eventuale relaţionări
(directe, indirecte) cu expunerea,
-rezultatele (obiective punctuale) ale unor studii epidemiologice derulate in
intreprindere,

-rezultatele (predominanţa unor răspunsuri) la completarea de chestionare, aplicate

într-un grup ocupaţional omogen
-alte observaţii legate de starea de sănătate a lucrătorilor (ex.copiii nascuţi cu
malformaţii congenitale, incidenţa crescută a avorturilor spontane, comportamente şi reacţii
de grup mai puţin definite/cuantificabile),
-unele observaţii legate de starea de sănătate a populaţiei limitrofe obiectivului
economic studiat.

2. IERARHIZAREA PRIORITATILOR (priorităţi de acţiune sau de

cunoaştere/cercetare).
Se realizează de către echipa de proiect, utilizand numeroase instrumente de tip; grila,
instrumente statistice moderne ( compararea prin perechi, scale de măsurare liniare, clasificări
in funcţie de ordinul de mărime). Ierarhizarea problemelor şi a riscurilor identificate, permite
planificarea strategică, alegerea metodelor operaţionale, ordonarea acţiunilor, repartiţia
resurselor astfel incat, situaţia actuală să fie inlocuită cu cea dorită/propusă prin programul de
sănatate ce urmează a fi aplicat (13,14).

3. FIXAREA SCOPULUI PRINCIPAL AL PROGRAMULUI:trebuie să

corespundă unui rezultat dorit.
Scopul principal ar trebui să coincidă cu rezultatul final. Scopul trebuie să fie realist şi
realizabil, pentru că de exemplu, obiective de genul “obţinerea celui mai înalt grad de
sănătate” se pot obţine numai după un timp foarte lung de intervenţii şi de corecţii
multimodulare.
În general, un proiect de sănătate în medicina muncii poate propune;
-aprecierea evoluţiei unor stări patologice (cunoaşterea şi înţelegerea evenimentelor
determinante, aprecierea prognosticului)
-stabilirea etiologiei (inţelegerea relaţiilor de cauzalitate, calculul forţei de asociere
intre doi/mai mulţi factori),
-evaluarea performanţelor unor metode diagnostice

-evaluarea impactului unei intervenții corectoare (pentru anularea/diminuarea

riscurilor),
-cercetare in probleme ocupaţionale insuficient definite/cunoscute,
-implementarea de noi metodologii/sau de standarde, inclusiv legislative

163
 4. STABILIREA OBIECTIVELOR GENERALE şi SPECIFICE:
Obiectivele interdependente şi secvenţiale pot fi: obiective generale (coincid cu
rezultatele finale), obiective intermediare, obiective specifice (rezultatele reflectă o activitate
din program), obiective operaţionale (ex. întocmirea de evidenţe, grafice).

Un obiectiv de calitate (bine formulat) răspunde la următoarele criterii (14,15);

- este specific,
- este măsurabil,
- este adecvat,
- este realist,
- are un termen specific de realizare.

OBIECTIVELE PRINCIPALE ALE PROGRAMELOR DE SĂNĂTATE ÎN

MUNCĂ
- diminuarea morbidităţii cu itm. (poate fi motivul principal al iniţierii unui program
de sănătate in munca),
- reducerea riscului expunerii (a numărului de imbolnăviri profesionale generate de
agenţi chimici, fizici, biologici etc),
- reducerea incidenţei accidentelor de muncă,
- ameliorarea efortului fizic profesional şi a decompensărilor algice musculoschele-
tice vertebrale sau ale membrelor superioare,
- ameliorarea solicitărilor neuropsihice (a condiţiilor de muncă care sunt percepute ca
stresante),
- creşterea gradului de securitate in muncă şi a eficienţei unor sisteme tehnico-
organizatorice,
- reamenajarea structural-funcţională (ergonomie de corecţie) a unor locuri de
muncă,
- reducerea impactului expunerii (agenţi chimici, fizici) asupra reproductivităţii
umane şi asupra sănătăţii descendenţilor lucrătorilor,
- diminuarea/anularea expunerii la agenţi sigur sau potenţial cancerigeni,
- implementarea unor metode de screening pentru depistarea precoce a efectelor
mutagenice/cancerigene (identificarea de markeri biochimici/enzimatici/hormonali relevanți).
- verificarea eficienţei unor pachete de măsuri tehnico-organizatorice aplicate
(găsirea de noi strategii şi metode manageriale integrate).

Unele programe de medicina muncii pot avea OBIECTIVE DE CUNOASTERE

(sau de CERCETARE):
-cunoaşterea efectelor cumulative in expuneri mixte la agenţi chimici şi fizici (sau
efecte de potenţare / sinergice intre agenţii fizici şi chimici:ex zgomot şi solvenţi organici,
metale grele şi solvenţi organici), efectele non-vizuale ale radiaţiilor electromagnetice,
aspecte cronopatologice etc.
-reproducerea/verificarea experimentală a unor efecte clinice/funcţionale, constatate la
subiecţii expuşi
-validarea unor metode de cercetare şi/sau modelarea matematică a efectelor unor
expuneri particulare

164
 -propuneri de implementare a noi standarde legislative (ex. limite de expunere
admisibile) sau de metodologii de supraveghere şi control in expuneri ocupaţionale
particulare
-fixarea limitelor admisibile pentru expunerea unor organe ţintă (tesutul cutanat,
retină, gonade, creier),
-optimizarea unor metode investigaţionale existente (ex valoarea diagnostică /sau
predictivă a indicatorilor toxicologici actuali in expunerea la agenţi chimici in concentraţii
atmosferice mici/sub CMA),
-cercetarea rolului metaboliţilor toxici sau a stresului oxidativ in patologia
ocupaţională
-cercetare combinată transdisciplinara (aspecte de toxicologie clinică neurologică,
oftalmologică, imunologică).

5.2.2 STABILIREA STRATEGIILOR PENTRU ATINGEREA OBIECTIVELOR:

Planificarea strategică (tactică sau structurală) urmăreşte organizarea şi repartizarea
spaţio-temporală a activităţilor şi a resurselor, astfel incat, toate obiectivele stabilite in
program să fie atinse (14,15).

STABILIREA ACTIVITATILOR OPERATIONALE (planificare operaţională cu

termene de execuţie şi responsabilităţi ale tuturor partenerilor /echipelor desemnate).
Programul poate avea:
1.-acţiuni de scurtă durată: de ex.catagrafieri, examinări clinice, chestionare etc.
2.-acţiuni de lungă durată: implementarea de modificări structurale (tehnologice) sau
funcţionale, schimbarea percepţiei lucrătorilor prin educaţie medicală, adoptarea unor strategii
de supravehere şi control.

IDENTIFICAREA şi PLANIFICAREA RESURSELOR NECESARE (resurse

umane, materiale, financiare):
RESURSE UMANE: echipa de medici de medicina muncii, epidemiologi, inspectori
de muncă, tehnicieni de laborator, chimişti, igienişti, psihologi, ergonomi, evaluatori de risc,
sociologi, asistenţi medicali (număr şi componenţă in funcţie de anvergura şi de obiectivele
programului) .
RESURSE FINANCIARE; finanţare prin proiecte de grant, proiecte europene, surse
interne (unitatea economică beneficiară) sau fonduri de cercetare naţionale, fondul de
prevenţie al CNPAS. Gestionarea bugetului programului (cheltuieli de personal, achiziţii
materiale, plata investigaţiilor de laborator, alte costuri de implementare-derulare-difuzare a
rezultatelor), este responsabilitatea echipei manageriale a proiectului (1,14).

165
 RESURSE MATERIALE: se utilizează aparatura de investigare (instrumente de
măsurare şi control) standardizate, metode de lucru omologate, pentru atingerea scopului
principal al programului şi pentru validarea rezultatelor obtinute.

5.2.3 RESPECTAREA IMPLICAŢIILOR ETICE ALE STUDIULUI:

Consideraţiile etice pun accent pe :
-respectul faţă de persoana studiată
-confidenţialitatea datelor (ex. imposibilitatea identificarii subiecţilor la publicarea
rezultatelor)
-obţinerea consimţămantului direct, clar şi informat al subiecţilor
-garantarea non-invazivităţii procedurilor/testelor aplicate.

Aspectele etice in relaţie cu unitatea economică:

-non-imixtiunea investigatorilor in probleme de producţie, neperturbarea procesului
muncii
-confidenţialitatea datelot referitoare la tehnologiile studiate
-difuzare controlată a datelor de identificare şi a rezultatelor.

5.2.4 ETAPA II. IMPLEMENTAREA şi EXECUTAREA PROGRAMULUI

INIŢIEREA (PUNEREA IN PRACTICĂ).

DERULAREA FAZELOR ŞI A ACTIVITĂŢILOR CU RESPECTAREA

CALENDARULUI ACŢIUNILOR (SPAŢIERII ÎN TIMP).
Se întocmesc tabele/liste detaliate de activităţi, pentru a căror derulare se
nominalizează resursele necesare, durata de execuţie şi responsabilii desemnaţi.
-un ex. de planificare este cea prin diagrama GANT.

EXEMPLE DE ACTIVITĂŢI/FAZE DINTR-UN PROGRAM DE MEDICINA

MUNCII:
-Evaluarea stării de sănătate a unui grup ocupaţional prin examinare clinică (se
examinează intreg grupul ocupaţional sau prin eşantionaj reprezentativ) (2).

-Nominalizarea indicatorilor generali şi a parametrilor ce trebuie măsuraţi:teste

paraclinice: parametri funcţionali respiratori, parametri electrologici (EKG, EEG, EMG), test
presor la rece, audiometrie liminară tonală, teste psihometrice (teste de atenţie, memorie,
concentrare), examinări hemato-biochimice, enzimatice, hormonale etc.
-Măsurarea riscurilor ocupaţionale (intensitate, mărime, impact recunoscut asupra
sănătaţii, impact particular mutagenic, cancericen, teratogen) prin:
-inventarierea surselor de poluare existente (cunoscute); operaţii tehnologice, materii
prime/intermediare utilizate (ex agenţi chimici, materiale radioactive),

166
 -natura expunerii: durata şi intensitate expunerii directe sau indirecte, mod de
interacţiune externă şi internă, căi de contact şi de pătrundere in organismul uman,
-apreciere mărimii riscului: dupa natura şi cantitate, agresivitate, ritm de emisie,
existenţa mijloacelor tehnice de securitate a maşinilor, număr de expuşi direct/indirect (aria de
difuzare/şi de acţiune a agenţilor manevraţi),
-stabilirea momentelor şi a punctelor de recoltare a noxelor, selectarea metodelor de
măsurare utilizate
- inventarierea şi măsurarea concentraţiilor atmosferice ale noxelor emise (chimice,
fizice, fizico-chimice) sau/şi a suprasolicitarilor neuropsihice şi musculoscheletice,
-aprecierea expunerii (matricea expunerii individuale şi de grup) prin raportare la
limitele de expunere admisibile stabilite legislativ, calcularea indicilor de cumul toxic,
vechimea in muncă, particularităţile individuale ale lucrătorilor (tineri, femei, varstnici,
obiceiuri alimentare şi comportamentale),
-asocieri cu particularităţile parametrilor ambianţei climatice, fonice in care se
lucrează.

-elaborarea unor obiective de cercetare aprofundată (insuficienţa datelor pentru

estimarea unor riscuri rezultate din adoptarea de tehnologii noi, agenţi chimici incomplet
caracterizaţi, amestecuri de agenţi chimici- mixturi etc).

STABILIREA CRITERIILOR DE RAŢIONAMENT ŞI A IPOTEZELOR DE

LUCRU:
Un criteriu de raţionament este o variabilă (ex boală, disconfort, handicap) sau un
eveniment (situaţie) presupusă a fi rezultatul influenţei factorilor studiaţi (2,15).
- se stabilesc criteriile de interpretare (coroborare clinic-paraclinic, relaţia doza-
răspuns, analize integrative in relaţie cu expunerea) şi semnificaţia statistică a rezultatelor
(puterea de asociere statistică, calcularea probabilităţii riscului).
- interpretări prin analize comparative retro-prospective privind impactul expunerii
sau prin
-raportări la normele de medicina muncii naţionale şi europene

CLARIFICAREA ROLULUI AUTORITĂŢII (echipa managerială) ŞI A

RESPONSABILITĂŢII TUTUROR PARTENERILOR IMPLICAŢI ÎN PROGRAM
(relaţii de subordonare, tipuri de comunicarea intre toţi partenerii).

5.2.5 ETAPA III. STABILIREA SISTEMULUI DE CONTROL:

Se iniţiază cicluri de evaluare (de etapa) şi de ajustare permanentă, pentru
monitorizarea rezultatelor, identificarea oportunităţilor şi pentru rezolvarea obstacolelor din
derularea programului).

167
 Se poate utiliza analiza de tip SWOT (2,14):
-STRENGHTS (puncte tari)

-WEAKNESS (puncte slabe),

-OPPORTUNITIES (oportunităţi),
-THREATS (obstacole).

5.2.5.1 APLICAREA MĂSURILOR CORECTOARE (PREVENTIVE/TERAPEU-

TICE):
A. MĂSURI PREVENTIVE TEHNICO-ORGANIZATORICE;
- iniţierea de măsuri care să ducă la anularea riscurilor cu grad inalt de periculozitate
(ex prin substituţie), sau pentru a menţine riscurile ocupaţionale sub limitele tolerabile
/admisibile (CMA) prin:
-automatizarea, mecanizarea şi etanşeizarea proceselor tehnologice generatoare de
agenţi periculoşi (chimici, fizico-chimici, fizici....),
-înlocuirea tehnologiilor generatoare de riscuri cu alte tehnologii moderne nepoluante;
-utilizarea unor metodelor de lucru “safe” (ex. de perforaj, şlefuire, polizare prin
tehnici umede, operaţii chimice de degresare sau de vopsitorie in sistem inchis sau prin
metode electrostatice),
-izolarea secţiilor şi/sau a operaţiilor tehnologice generatoare de noxe prin
compartimentări, gruparea maşinilor,
-aspirarea noxelor la sursa de formare (sisteme de aspiraţie locale/hote)
-ventilaţie generală (ex. exhaustarea pulberilor, eliminarea gazelor, ceţurilor sau a
fumurilor chimice);
-echipamente de protecţie individuale (dotare conform baremului, intreţinere şi purtare
corectă) ;
- asigurarea ordinii şi a curăţeniei la locul de muncă (goodkipping house);
-reducerea efortului fizic (pentru limitarea pătrunderii inhalatorii de agenţi toxici,
pulberi), acordarea pauzelor recuperatorii,
- asigurarea ambianţelor (termice, fonice, de iluminat) confortabile, prin demersuri
ergonomice (ex tratamentul acustic al unui local caracterizat prin zgomot prin fonoizolaţie,
fonoabsorbţie, ecranare, platforme antivibratile etc), pentru evitarea erorilor şi a accidentelor
de muncă, reducerea indicelui de surditate previzibil, a oboselii neurosenzoriale şi generale,
-susţinerea performanţei în muncă prin asigurarea timpilor de recuperare (orare de
muncă spaţiate de pauze active antecalculate, rotaţii ale lucrătorilor in posturile de muncă)
sau/şi prin introducerea unei alimentaţii hipercalorice, bogate în vitamine.
-instructaje periodice de securitatea muncii şi de formare profesională continuă.

168
 B. MĂSURI MEDICALE;
Optimizarea pachetului de acţiuni medicale specifice:

-examenul medical la încadrarea în muncă cu respectarea contraindicaţiilor relative

sau absolute pentru angajarea in medii cu risc
-examene medicale şi consiliere/supravehere in perioada de adaptare a nou angajaţilor
-controale medicale periodice anuale, semestriale, conform legislaţiei de medicina
muncii (prin rezultatele şi concluziile programului de medicina muncii derulat, pot fi propuse
imbunatăţiri privind conţinutul clinico-anamnestic şi explorările de laborator la controlul
periodic )
-semnalarea, cercetarea şi declararea tuturor cazurilor noi de imbolnăvire profesională
depistate

-anchetarea tuturor incidentelor şi a accidentelor de muncă (analiza arborelui de

cauzalitate)
-dispensarizare cazurilor cu BP, AM, boli cronice, invaliditate gr III, a tinerilor,
femeilor/gravide, a persoanelor in varstă aflate in producție
-analiza morbidităţii cu itm (dinamica indicatorilor in special după implementarea de
măsuri preventive, analize interpretative etiopatogenice și comparative)

-controale igienico-sanitare in intreprindere (alimentaţia prin cantine/bufet,

aprovizionare cu apă, anexe social sanitare, camere de odihnă),
-acţiuni de imunoprofilaxie activă (vaccinări) in grupurile cu risc,
-consiliere in administrarea alimentaţiei de protecţie şi în probleme generale de igienă
şi sănătate (ameliorarea unor comportamente alimentare ca de ex consumul de alcool, tutun),
-măsuri terapeutice punctuale (ex. aplicarea de antidoturi, terapii specifice/nespecifice
adresate problemelor de sănătate/patologiilor depistate).
-asigurarea comunicarii pe teme de interes comun cu medicii de familie, medicii
specialişti, unităţi medicale de tratament şi de recuperare
-informarea şi consilierea angajatorilor pentru ameliorarea problemelor de sănătate
ocupaţională.

c. EDUCAŢIE MEDICALĂ:
-informarea lucrătorilor pe tema riscurilor ocupaţionale la care sunt expuşi (căi de
pătrundere, primele semne de boală, conduita preventiva şi terapeutică corectă, obligaţii şi
drepturi în muncă, securitate şi sănătate),

-respectarea normelor generale şi specifice de securitatea muncii şi de prevenire a

imbolnăvirilor,
-rolul şi obligativitatea purtării mijloacelor de protecţie in prevenirea riscurilor

169
 -acordarea primului ajutor la locul de muncă (constituirea şi instruirea echipelor)
-participarea la acţiuni educative, culturale, de informare pe teme ocupaţionale şi de
sănătate in muncă (co-interesarea lucrătorului in păstrarea sănătăţii proprii şi a grupului).

5.2.6 ETAPA IV.

FINALIZAREA PROGRAMULUI: bilanţ final, stabilirea concluziilor, evaluarea

rezultatelor, a limitelor şi a eficienţei programului, difuzarea rezultatelor.

170
ANEXA 1.

BOLILE PROFESIONALE CU DECLARARE OBLIGATORIE

Neoplazii

Boala Noxa profesională

Neoplasm hepatic şi al ductelor biliare Arsen şi compuşi
intrahepatice Clorura de vinil monomer
Virusuri hepatitice B şi C
Neoplasm al cavităţii (foselor) nazale şi/sau Crom hexavalent şi compuşi
al sinusurilor Fabricarea alcoolului izopropilic prin
procedeul acidului concentrat
Formaldehida
Nichel şi compuşi
Pulberi de lemn
Neoplasm nazofaringian Formaldehida
Neoplasm laringian Azbest
Neoplasm bronhopulmonar Arsen şi compuşi
Azbest
Beriliu
Bisclormetileter şi derivaţi
Cadmiu şi compuşi
Carbura de tungsten
Clormetil-metileter
Clorura de vinil
Cobalt
Crom hexavalent şi compuşi
Dioxid de siliciu liber cristalin
Formaldehida
Gaze mustar
Hidrocarburi aromatice (din funingine,
gudroane, negru de fum şi altele)
Nichel şi compuşi
Oxizi de fier
Radiatii ionizante
Radon şi produsi de dezintegrare ai radonului
(inclusiv la mineritul subteran al hematitei)
Talc cu conţinut de azbest
Uleiuri minerale
Neoplasm osos şi al cartilajului articular al Radiatii ionizante
membrelor şi cu alte localizari
Neoplasme ale pielii: Arsen şi compuşi
- epiteliom spinocelular Hidrocarburi aromatice (din bitum, creozot,
- epiteliom bazocelular gudroane, negru de fum, produsi de
- melanom malign gazeificare a carbunelui, smoala, produse
- boala Bowen (carcinom in situ) petroliere, uleiuri minerale şi altele)
Radiatii ionizante
Uleiuri minerale

171
 Boala Noxa profesională
Mezoteliom pleural Azbest
Mezoteliom peritoneal
Neoplasm al vezicii şi al cailor urinare Amino- şi nitroderivaţi aromatici
Arsen şi compuşi
Auramina
Benzen
Benzidina şi derivaţi
Hidrocarburi aromatice (din funingine,
gudroane, negru de fum şi altele)
2-Naftilamina
Uleiuri minerale
Neoplasm al tractului digestiv Gaze mustar
Hidrocarburi aromatice (din funingine,
gudroane, negru de fum şi altele)
Uleiuri minerale
Glioblastom Derivaţi de nitrozuree şi nitrozoguanidine
Neoplasm mamar Hormoni sexuali (dietilstilbestrol şi altele)
Neoplasm al tractului genital feminin
Neoplasm al tractului genital masculin Hidrocarburi aromatice (din funingine,
gudroane, negru de fum şi altele)
Leucemii Benzen şi derivaţi
Etilen-oxid (oxid de etilena)
Formaldehida
Radiatii ionizante
Limfom non-Hodgkinian Formaldehida
Alte afectiuni maligne cauzate de expunerea Agenti cancerigeni certi din lista IARC
profesională obiectivata şi evaluata la unul
sau mai multi agenti din lista IARC

Alte boli şi modificari hematologice nonmaligne

Boala profesională Noxa profesională

Anemie Ankylostoma duodenale
Arsen şi compuşi
Benzen
Brucella
Butil de staniu
Cimen (paracimol)
Compuşi organofosforici şi organoclorurati
Crezoli
Fosfor şi compuşi
Hidrocarburi alifatice halogenate (clorura de metil =
monoclormetan, hexaclorciclohexan = Lindan,
tricloretilena etc.)
Hidrogen arseniat (arsina)
Medicamente
Mesitilen

172
 Boala profesională Noxa profesională
Metilcelosolv
Monoxid de carbon
Naftalina
Nitro-, cloro- şi cloronitroderivaţi aromatici
(monoclorbenzen, o-diclorbenzen, DDT,
trinitrotoluen, pentaclorfenol etc.)
p-Butilbenzen
Pirocatechina
Pirogalol
Plumb
Radiatii ionizante
Silicat de etil
Trimetilbenzen (pseudocumen) şi alte hidrocarburi
aromatice
si altele
Agranulocitoza Benzen
Radiatii ionizante
Trinitrotoluen
si altele
Methemoglobinemie Amino- şi nitroderivaţi
Hidrogen arseniat
Oxizi de azot
Pirocatechina
Pirogalol
Rezorcina
si altele

Afectiuni psihice şi comportamentale

Boala profesională Noxa profesională

Sindrom posttraumatic Traumatisme craniene prin accident de munca
Boli neurologice

Boala profesională Noxa profesională

Parkinson secundar Mangan (dioxid de mangan)
Mercur şi compuşi
Monoxid de carbon
Sulfura de carbon
Afectiuni extrapiramidale şi tulburari de Acrilamida
motilitate: Furfural
- ataxie/tremor intentional şi altele N-Hexan
Hidrocarburi alifatice halogenate
Hidrogen fosforat (fosfina, trihidrura de
fosfor)
Mangan
Mercur şi compuşi
Toluen
si altele

173
 Boala profesională Noxa profesională
Mononeuropatia membrelor superioare: Miscari repetitive
- sindrom de tunel carpian Vibratii
- sindromul de tunel cubital Guyon Pozitii extreme ale articulatiilor (in special
- sindromul epitrohleo-olecranian asocierea acestor factori de risc)
- sindromul de tunel radial
- alte mononeuropatii ale membrelor
superioare
Sindrom de compresie a nervului sciatic Pozitii vicioase
Neuropatie Acrilamida
Arsen şi compuşi
Borrelia (maladia Lyme)
Brucella (bruceloza cronica)
Compuşi organofosforici
Dimetil aminopropionitril
Etilen-oxid (oxid de etilena)
Hidrocarburi alifatice halogenate
Hidrocarburi alifatice (N-hexan, ciclohexan
şi altele)
Hidrocarburi aromatice
Mercur
Metil-N-butil-cetona
Plumb
Sulfura de carbon
Taliu
Virusul hepatitic C
Virusul varicelo-zosterian
Vibratii
şi altele
Mielita Borrelia (maladia Lyme)
Bromura de metil (monobrommetan)
Brucella (bruceloza cronica)
si altele
Nevrita trigeminala Hidrocarburi alifatice halogenate
Nitro- şi aminoderivaţi aromatici
si altele
Encefalopatia toxica Acetonitril
Alcooli
Aldehide
Amine aromatice şi derivaţi
Arsen şi compuşi
Cetone
Decaboran
Dimetilformamida
Dimetilsulfoxid (DMSO)
Esteri
Eteri
Glicoli
Hidrocarburi alifatice şi aromatice

174
 Boala profesională Noxa profesională
Hidrocarburi alifatice halogenate
Hidrogen arseniat
Mercur şi compuşi
Monoxid de carbon
Nitroderivaţi alifatici
Nitro- şi cloronitroderivaţi aromatici
Pentaboran
Plumb şi compuşi
Solventi organici (amestecuri)
Staniu şi compuşi
Tetrahidrofuran
si altele
Paralizii Compresii mecanice

Boli ale analizatorului visual

Boala profesională Noxa profesională

Conjunctivite Alergeni şi iritanti profesionali
Radiatii infrarosii
Radiatii ionizante
Virusuri, bacterii
si altele
Cheratite Acid clorhidric
Acid fluorhidric
Amoniac
Arsen şi compuşi
Benzochinone
Cianamida calcica
Clor
Creozot
Crezoli
Dioxid de sulf
Etilen-oxid (oxid de etilena)
Fenoli (fenol, pirocatechina, pirogalol, rezorcina şi
altele)
Formiat de metil
Hidrochinona
Hidrogen sulfurat
Piridine
Quinoleina
Alergeni şi iritanti profesionali
Radiatii infrarosii
Radiatii ionizante
Radiatii ultraviolete
Seleniu
Silicat de metil
Streptococcus suis

175
 Boala profesională Noxa profesională
Sulfura de carbon
Virusuri
si altele
Cataracta Dinitrocrezol
Dinitrofenol
Etilen-oxid (oxid de etilena)
Lasere
Microunde
Naftalina
Radiatii infrarosii
Radiatii ionizante şi altele
Trinitrotoluen
si altele
Nistagmus Iluminat inadecvat in mine
Astenopie acomodativa Suprasolicitari vizuale, in special in conditii de
iluminat nefiziologice cantitativ şi calitativ
Nevrita optica Alcool alilic
Alcool metilic (metanol)
Arsen şi compuşi
Hidrocarburi alifatice halogenate
Mercur
Naftalina
Nitro- şi aminoderivaţi aromatici
Piridine
Sulfura de carbon
Taliu
Ambliopie Bromura de metil (monobrommetan)
Diplopie Carbamati heterociclici anticolinesterazici
Amauroza Clorura de metil (monoclormetan)
Compuşi organofosforici
Fosfati, pirofosfati, tiofosfati, fosforamide
Hidrogen fosforat (fosfina, trihidrura de fosfor)
Monoxid de carbon
Sulfura de carbon
Taliu
Uveita Streptococ
Endoftalmie si altele

Boli ale analizatorului auditiv

Boala profesională Noxa profesională

Hipoacuzie Zgomot peste valorile de expunere de la care se declanseaza
Surditate actiunea angajatorului privind securitatea şi protectia
sanatatii lucratorilor
Substante chimice ototoxice (arsen, bromura de metil, n-butil
alcool, compuşi organomercuriali, mangan, mercur, monoxid
de carbon, plumb, stiren, sulfura de carbon, toluen,

176
 Boala profesională Noxa profesională
tricloretilena şi altele)
Explozii cu afectarea timpanului
Perforatii ale timpanului cu scantei sau metale topite
Trauma barometrica
Traumatisme cu interesarea urechii medii şi a timpanului
Traumatisme cu interesarea stancii temporale
Curent electric

Boli ale aparatului cardiovascular

Boala profesională Noxa profesională

Sindromul Raynaud Vibratii cu actiune la nivelul membrelor superioare
Clorura de vinil
Rasini epoxidice
Tromboflebita de efort a membrelor Efort cu miscari ample ale membrelor superioare
superioare
Tromboflebita profunda a membrelor Pozitie sezanda prelungita la conducatorii profesionisti
inferioare de vehicule şi utilaje

Boli ale aparatului respirator

Boala Noxa profesională

Silicoza Dioxid de siliciu liber cristalin
Silicotuberculoza
Azbestoza Azbest
Pneumoconioza minerului la carbune Carbune
Aluminoza pulmonara Aluminiu
Berilioza Beriliu
Pneumoconioze cauzate de alte pulberi Antimoniu = stibiu (stibioza), bariu (baritoza),
anorganice caolin (caolinoza), fibre minerale artificiale, mica
(micatoza), nefelina - apatita, olivina (olivinoza),
oxid de ceriu, oxizi de fier (sideroza), perlit, pulberi
anorganice mixte, staniu (stanoza), talc (talcoza),
tantal, titan, tungsten, vanadiu, wolfram, zirconiu şi
altele
Fibroza pulmonara Ardezie
Carburi metalice (frite)
Clorura de vinil
Medicamente (unele citostatice şi altele)
Metale grele (cobalt şi altele)
Radiatii ionizante
Substante chimice (gaze, fumuri şi vapori) -
inclusiv gaze de furnal, gaze de sudura şi altele
Sisturi
Uleiuri minerale
si altele
Afectiuni pulmonare benigne: pleurezie Azbest

177
 Boala Noxa profesională
benigna, atelectazii rotunde, placi pleurale
Bisinoza Bumbac, canepa, in, iuta, sisal, kapoc
Bronhoalveolita alergica extrinseca Acarieni
(pneumonia prin hipersensibilizare) Actinomicete termofile
Aer condiţionat
Alge
Alginaţi
Amiodarona
Amoebe
Anhidride (ftalica, hexahidroftalica, himica,
tetracloroftalica, tetrahidroftalica, trimelitica şi
altele)
Antigene animale (inclusiv din dejectii)
Artropode
Aur (sarurile de aur)
Bacterii aeropurtate
Bagasa
Blanuri
Branzeturi
Bumbac
Cafea verde (pulbere)
Carmin (pigment din gargarite)
Ceai (pulbere)
Cereale (grau, orz, secara şi altele)
Compost
Enzime din detergenti
Faina
Fan (in special mucegait)
Fungi (comestibili şi microscopici)
Hamei
Hartie (pasta)
Hipofiza (pulbere)
Izocianati
Lemn (pulberi)
Malt
Mumii (invelisurile lor textile)
Neghina sorgului
Nuca de cocos
Paprika
Peste (faina de peste)
Piretroide
Pluta
Procarbazina
Rasini epoxidice
Reactivul Paulis
Sisal
Soia (coaja)

178
 Boala Noxa profesională
Trestie de zahar
Tutun
Uleiuri de racire
Variola (cruste variolice)
si altele
Sindromul toxic al pulberilor organice Pulberi organice
(boala de siloz şi altele)
BPOC Pulberi organice
Azbest
Dioxid de siliciu liber cristalin
Alte pulberi anorganice
Substante chimice (gaze, fumuri şi vapori)
Rinite Alergeni respiratori profesionali
Iritanti respiratori profesionali
Ulcer nazal si/sau perforatia septului nazal Acid clorhidric
Acid fluorhidric
Arsen şi compuşi
Clorura de potasiu
Clorura de sodiu
Crom şi compuşi
Lemn (pulberi) şi altele
Laringita Alergeni respiratori profesionali
Iritanti respiratori profesionali
Suprasolicitare vocala profesională cronica
Boala Noxa profesională
Noduli ai corzilor vocale ("nodulii Suprasolicitare vocala profesională cronica
cantaretilor")
Iritatia şi inflamatia acuta şi cronica a Substante chimice (gaze, fumuri şi vapori)
cailor aeriene superioare
RADS (Reactive airways dysfunction Substante chimice (gaze, fumuri şi vapori)
syndrome = sindrom reactiv de cai aeriene)
Astm bronsic alergic Alergeni respiratori profesionali
Astm bronsic nonalergic (iritativ) Iritanti respiratori profesionali
Bronsita acuta şi cronica Azbest
Dioxid de siliciu liber cristalin
Alte pulberi anorganice
Pulberi organice
Substante chimice (gaze, fumuri şi vapori)
Pneumopatia cauzata de sisteme de aer Agenti vehiculati prin sistemele de aer conditionat
conditionat şi de umidifiere a aerului şi de umidifiere a aerului
Pneumonia chimica Substante chimice (gaze, fumuri şi vapori), uleiuri
minerale (pneumonia lipoidica), zinc şi alte metale
(febra de fum)
Edem pulmonar acut Substante chimice (gaze, fumuri şi vapori)
Emfizem pulmonar Efort respirator cronic (la suflatori)

179
 Bolile ficatului

Boala Noxa profesională

Hepatite toxice Substante chimice hepatotoxice: arsen şi compuşi, brombenzen, clorura de
vinil, crezoli, dinoseb, dinoterbe, eter clormetilic, eter dicloretilic,
etilenclorhidrina,fenoli, halotan, hidrocarburi alifatice halogenate, ioxinil,
nitro- şi cloronitroderivaţi aromatici şi altele
Hepatite infectioase Amoebe
Brucella
Rickettsii (Febra Q)
Virusuri hepatitice
si altele

Boli ale pielii şi tesutului subcutanat

Boala Noxa profesională

Dermatita alergica de contact:
a) eczema alergica de contact
Boala
b) eczema fotoalergica de contact
c) eritrodermie
d) dermatita de contact la proteine
e) eritem polimorf
f) eruptie lichenoida
g) dermatita limfomatoida
h) dermatita purpurica de contact
(purpura alergica de contact)
i) dermatita de contact sistemica
Dermatita ortoergica de contact:
a) dermatita de uzura
Antigene animale şi vegetale, adezivi, biocide, cauciuc,
coloranti, cosmetice, detergenti, esente aromate, explozivi,
fotoprotectoare, gaze de lupta, medicamente (unele
anestezice de contact, antibiotice, antifungice imidazolice,
chinina, corticoizi, nitrofurazona, sulfamide şi altele), metale
şi compuşii lor, rasini naturale şi sintetice (monomeri),
revelatori fotografici, solventi organici, substante de contrast,
substante de curatat, uleiuri de racire şi altele
Noxa profesională
Fotoalergeni
Insectofuncigide arsenicale şi mercuriale
Tricloretilena
Tetracloretilena
si altele
Proteine vegetale şi animale
Alergeni ce induc eritem polimorf
Alergeni ce induc eruptii lichenoide
Alergeni ce induc dermatita limfomatoida
Adjuvanti ai cauciucului, balsamul de Peru, coloranti (de
tipul Disperse şi Basic, parafenilendiamina şi derivaţi şi
altele), cumarine, dimetilol-dihidroxi-etilenuree, dimetilol-
dihidroxi-propilenuree, dimetilol-propilenuree, fibre de
sticla, lana, medicamente (aprotinina, chinidina, flavonoide,
mefenazina, peroxidul de benzoil şi altele), plante (muschii
de copac, pastarnac, sumac şi altele), rasini melamin-
formaldehidice, rasini ureo-formaldehidice, sulfura de
carbon, tetrametilol-acetilendiuree şi altele
Alergeni ce induc dermatita de contact sistemica
Pulberi anorganice (de ciment, metalice, minerale, vata de
sticla, zgura şi altele), pulberi organice (lemn şi altele),
microtraumatisme repetate şi altele

180
b) dermatita iritativa (propriu-zisa)
c) dermatita caustica (arsura
chimica)
d) dermatita fototoxica de contact
Dermatita de contact mixta
(alergica şi iritativa)
Urticarie, angioedem (edem
Quincke), soc anafilactic
Radiodermita
Acnee profesională
Porfirie cutanata tardiva (tarda)
Detergenti, produse petroliere, reactivi chimici, sapunuri,
solventi organici, uleiuri şi lubrefianti, umezeala ("eczema
menajera") şi altele
Acizi şi baze tari (caustici)
Alumino-silicatii de calciu (ciment)
Arsen şi compuşi
Fosfor şi compuşi
Var nestins (oxid de calciu)
si altele
Substante fototoxice
Alergeni şi iritanti cutanati
Alergeni ce induc urticarie
Presiune cutanata, spectrul solar (radiatii infrarosii, vizibile
şi ultraviolete) temperaturi extreme, vibratii
Radiatii ionizante
Compuşi halogenati, gudron de huila, produse petroliere,
uleiuri minerale şi altele
Hexaclorbenzen şi alte hidrocarburi aromatice halogenate
Virus hepatitic C
si altele

Boli ale sistemului musculo-scheletic şi ale tesutului conjunctiv

Boala Noxa profesională

Bursite Manipulare de greutati
Epicondilite Miscari repetitive
Sinovite Microtraumatisme repetate
Tendinite Pozitii extreme, fortate, vicioase, prelungite sau
Tenosinovite violente, cu suprasolicitarea şi traumatizarea
Leziuni de menisc articulatiilor: supraincordari, presiuni, torsiuni,
Artroze tractiuni
Periartrite Vibratii
Deformari ale coloanei vertebrale
Discopatii, inclusiv hernia de disc
Fracturi osoase

Boli ale aparatului excretor

Boala profesională Noxa profesională

Nefropatie toxica Acrilonitril
Aldrin
Benzochinone
Butil-toluen tertiar
Clor
Crezoli
Cumen
N, N-Dimetilformamida

181
 Boala profesională Noxa profesională
Dimetilsulfat
Dioxan
Eter etilic
Eteri de glicoli
Etil-benzen
Etilenclorhidrina
Etilenglicol şi derivaţi
Fenoli şi derivaţii lor halogenati şi nitrati
Fosfor şi compuşi
β - Propiolactona
Hidrazine
Hidrocarburi halogenate alifatice
Hidrogen arseniat
Metale grele şi compuşi (cadmiu, crom, mercur,
plumb, vanadiu şi altele)
Nitro- şi cloronitroderivaţi aromatici
Paraquat (Dipiridillium)
Piridine
Pirogalol
Silicat de metil şi de etil
Stiren
Tetralina (tetrahidronaftalina)
Triazine şi altele
Nefropatie infectioasa Brucella
Hantavirus
Mycobacterium tuberculosis
Streptococ beta-hemolitic din grupul A

Boli profesionale cauzate de expunerea la agenti fizici neclasificate anterior

Boala Noxa profesională

Colaps caloric, crampe calorice, soc caloric Microclimat cald
Hipotermie, degeraturi Microclimat rece
Imbolnaviri datorate compresiunilor sau Presiuni atmosferice crescute (hiperbarism) sau
decompresiunilor scazute (hipobarism)
Boala de vibratii: Vibratii
- sindrom osteo-musculo-articular
- sindrom digestiv
- sindromul Raynaud
- sindrom neurologic
Boala de iradiere (sindrom acut de iradiere) Radiatii ionizante
Sindroame neuro-cardio-vasculare şi Campuri electrice şi magnetice
endocrine Radiatii electromagnetice neionizante din banda
microunde şi radiofrecventa

182
Boli infectioase şi parazitare
Boala Noxa profesională
Tuberculoza Mycobacterium tuberculosis (uman şi animal)
Hepatita A, B, C, E Virus hepatitic A, B, C, E
Leptospiroza Leptospira
Bruceloza Brucella
Tetanos Clostridium tetani
Boli infectioase şi parazitare, inclusiv Agenti biologici conform Directivei 2000/54 CEE
tropicale, pentru care riscul de infectare a
fost evaluat

Intoxicatii acute, subacute şi cronice profesionale şi consecintele lor

Boala Noxa profesională
Intoxicatii acute, subacute şi cronice Acid azotic
profesionale şi consecintele lor Acid cianhidric
Acid sulfuric
Acizi organici
Acrilonitril
Alcool butilic (Butanol)
Alcool izopropilic (Izopropanol)
Alcool metilic (Metanol)
Amine alifatice
Amine alifatice halogenate
Amoniac
Antimoniu (stibiu) şi compuşi
Antracen
Arsen şi compuşi
Benzen sau omologi ai acestuia (omologii benzenului
sunt definiti prin formula:CnH2n-6)
Benzochinone
Beriliu şi compuşi
Bitum
Brom
1,4-Butandiol
Cadmiu şi compuşi
Carbazol şi compuşi
Cetone: acetona, cloracetona, bromacetona,
hexafluoracetona, metil etil cetona,metil n-butil
cetona, metil izobutil cetona, diacetona alcool, oxid
metil izoftalic, 2-metilciclohexanona
Cianuri şi compuşi
Clor
Crom şi compuşi
Derivaţi halogenati, fenolici, nitriti, nitrati sau
sulfonati ai hidrazinelor
Dietilen glicol
Disulfura de carbon

183
 Boala Noxa profesională
Esteri organofosforici
Esterii acidului azotic
Eteri: metil eter, etil eter, izopropil eter, vinil eter,
diclorizopropil eter, guaiacol, metil eter şi etil eter ai
etilenglicolului
Etilen glicol
Fenoli halogenati
Fenoli sau omologi
Fluor şi compuşi
Formaldehida
Fosfor şi compuşi
Fosgen (Oxiclorura de carbon)
Funingine, negru de fum
Intoxicatii acute, subacute şi cronice Gaz, petrol lampant
profesionale şi consecintele lor Gudroane
Hidrazine
Hidrocarburi alifatice derivate din benzina (solvent
nafta) sau petrol
Hidrocarburi alifatice halogenate
Hidrocarburi aromatice (inclusiv policiclice = HPA)
Hidrocarburi aromatice halogenate
Hidrogen sulfurat
Iod
Izocianati
Mangan şi compuşi
Mercur şi compuşi
Monoxid de carbon
Naftalen (naftalina) sau omologi ai ei (omologul ei
este definit prin formula:CnH2n-12)
Naftoli halogenati
Naftoli sau omologi
Nichel şi compuşi
Nitro- şi aminoderivaţi aromatici
Nitroderivaţi ai glicolilor şi ai glicerolului
Nitroderivaţi alifatici
Nitrofenoli şi omologi
Oxizi alchilarilici halogenati
Oxizi de azot
Oxizi de sulf
Parafina
Plumb şi compuşi
Produse petroliere
Produsi de distilare a carbunelui
Smoala
Sulfonati alchilarilici halogenati
Uleiuri minerale
Vanadiu şi compuşi
Vinilbenzen şi divinilbenzen
si altele

184
 Lista suplimentară - Alţi factori profesionali consideraţi posibil nocivi:

Anhidride aromatice şi compuşi

Argint
Ciocolata, zahar şi faina - cauzează carii dentare
Decalina
Difenil
Difenil oxid
Fibre minerale
Fibre sintetice
Magneziu
Mercaptani
Metacrilonitril
Ozon
Platina
Sidef
Terpene
Thiopene
Tioalcooli
Tioeteri
Tiofenoli

NOTA: Tabelul cu bolile profesionale cu declarare obligatorie va fi revizuit periodic

185
 ANEXA 2

LIMITE BIOLOGICE TOLERABILE PENTRU AGENŢI şi METABOLIŢII

CHIMICI (LBT)
Nr Indicator Material Momentul LBT
Substanţa
crt biologic biologic recoltării propuse
1. Acetona Acetona urină sfârşit schimb 50 mg/l
2. Alcool Acetona urină sfârşit schimb 50 mg/l
izopropilic
3. Alcool metilic Metanol urină sfârşit schimb 6 mg/l
4. Aluminiu Aluminiu urină sfârşit schimb 200 µg/l
5. Aldrin Aldrin sânge sfârşit schimb 10 µg/l
6. Anilina p-aminofenol urină sfârşit schimb 10 µg/l
methemoglobi sfârşit schimb
na sânge 1,5% Hb totală
7. Antimoniu Antimoniu urină sfârşit schimb 1 mg/l
(stibiu)
8. Arsen şi AsH3 Arsen urină sfârşit 50 µg/g C
săptămână
păr sfârşit 0,5 mg/100 mg
săptămână
9. Benzen Acid S-fenil- urină sfârşit schimb 25 µg/g C
mercapturic sfârşit schimb
Fenoli totali urină sfârşit schimb 50 mg/l

Sulfat index urină >0,8 mg/l

10. Benzidina Benzidina urină 0

11. Beriliu Beriliu urină sfârşit schimb 2 µg/l
12. Bromura de Brom sânge sfârşit schimb 2 mg/100 ml
metil
13. Cadmiu şi Cadmiu urină sfârşit schimb 5 µg/g C
compuşi sfârşit schimb
anorganici sânge sfârşit schimb 5 µg/l

Proteine urină 2 mg/l

14. Clorbenzen 4-clorocatechol urină sfârşit schimb 150 mg/gC

total urină
p-clorfenol sfârşit schimb 25 mg/g C
total
15. Clorura de CoHb sânge sfârşit schimb 5% Hb totală
metilen sfârşit schimb 1 mg/l
Clorura de sânge
metilen
16. Compuşii cian Tiocianaţi urină sfârşit schimb 30 mg/l
(acid cianhidric,
cianuri şi
cianogen)

186
Nr Indicator Material Momentul LBT
Substanţa
crt biologic biologic recoltării propuse
17. Crom Crom urină în timpul 10 µg/gC
lucrului
urină sfârşit 30 µg/gC
săptămână
18. Cobalt Cobalt urină sfârşit 15 µg/l
săptămână
sânge sfârşit 1 µg/l
săptămână
19. DDT DDT sânge sfârşit schimb 20 µg/100 ml
sânge
20. Dieldrin Dieldrin sânge sfârşit schimb 10 µg/100 ml
21. 1,4 –diclor 2,5 diclorfenol urină sfârşit schimb 150 µg//gC
benzen total
22. N,N-dimetil N-metil urină sfârşit 30 µg/gC
acetamida acetamida săptămână
23. N,N-dimetil Metal urină sfârşit schimb 15 mg/l
formamida formamida
24. Etilbenzen Acid mandelic urină sfârşit 1,5 mg/gC
săptămână
25. Fenol Fenol total urină sfârşit schimb 50 mg/l
26. Fluor – Fluor urină sfârşit schimb 5 mg/gC
compuşi
27. Halotan (2- Acid sânge sfârşit schimb 2,5 mg/l
brom 2-clor- trifluoroacetic
1,1,1
trifluoretan)
28. Hexaclorbenze Hexaclorbenze ser sfârşit schimb 150 µg/l
n n

29. N-hexan 2,5 hexandionă urină sfârşit schimb 5 mg/gC

30. Hidrazina Hidrazina urină sfârşit schimb 200 µg/gC
31. Lindan Hexaclor sfârşit schimb 20 µg/l
ciclo hexan
32. Mangan Mangan urină sfârşit schimb 10 µg/l
33. Mercur şi Mercur sânge sfârşit schimb 10 µg/l
compuşi început
urină schimb 35 µg/gC
34. Metiletilcetona Metiletilcetona urină sfârşit schimb 2 mg/l
35. Metilclorofor Tricloretanol urină sfârşit 30 mg/l
m total săptămână
sânge sfârşit 1 mg/l
săptămână
Metilcloroform sânge sfârşit schimb 550 µg/l
sfârşit
Acid urină săptămână 10 mg/l
tricloacetic
36. Nichel Nichel urină sfârşit schimb 15 µg/l

187
Nr Indicator Material Momentul LBT
Substanţa
crt biologic biologic recoltării propuse
37. Nichel COHb sânge sfârşit schimb 5% Hb totală
carbonil sfârşit schimb
Nichel urină 15 µg/l
38. Nitrobenzene p-Nitrofenol urină sfârşit schimb 5 mg/gC
total sfârşit schimb
Methemoglobi sânge 1,5% Hb totală
na
39. Oxid de COHb sânge sfârşit schimb 5% Hb
carbon
40. Parathion p-Nitrofenol urină sfârşit schimb 500 µg/l
total înaintea
Activitate sânge schimbului scădere >30%
colinesterazică
41. Pentaclorfenol Pentaclorfenol urină sfârşit schimb 2 mg/gC

42. Pesticide Activitate sânge - Scădere >30%

organofosforic colinesterazică
e
43. Plumb Plumb urină sfârşit schimb 150 µg/l
sfârşit schimb
sânge sfârşit schimb 40 µg/100 ml
sfârşit schimb
păr sfârşit schimb 3 µg/cm
sfârşit schimb
ALA-u urină 10 mg/l

CP-u urină 300 µg/l

PEL sânge 100 µg/100 ml

eritrocite
44. Stiren Acid mandelic urină sfârşit schimb 800 mg/gC
începutul
Acid urină schimbului 300 mg/gC
fenilglioxalic următor
Stiren sfârşit schimb
urină începutul 100 mg/gC
schimbului
urină următor 100 mg/gC
sfârşit schimb
începutul
sânge schimbului 0,55 mg/l
următor
sânge 0,02 mg/l

45. Sulfura de Acid 2- urină sfârşit schimb 4 mg/l

carbon tiotiazolidin 4
carboxilic sfârşit schimb
Testul iodazidă urină E=6,5

188
 Nr Indicator Material Momentul LBT
Substanţa
crt biologic biologic recoltării propuse
46. Telur Telur urină sfârşit schimb 20 µg/l
47. Tetracloretilen Tricloretanol + urină sfârşit 300 mg/gC
a acid săptămână
Tricloretilena tricloracetic
48. Tetraetil de Plumb dietil urină sfârşit schimb 25 µg/l
plumb Plumb total sfârşit schimb
urină 50 µg/l

49. Toluen Acid hipuric urină sfârşit schimb 2 g/l

o-cresol sfârşit schimb
urină 3 mg/l
50. Uraniu Uraniu urină sfârşit 10 µg/l
sfârşit
51. Vanadiu Vanadiu urină sfârşit schimb 20 µg/l
52. Xilen Acid urină sfârşit schimb 3 g/l
metilhipuric
C = creatinină
ALA-u = acid delta-amino levulinic urinar
CP-u = coproporfirine urinare
PEL = protoporfirine eritrocitare

189
190
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

CAPITOLUL I: CONCEPTUL DE SĂNĂTATE ÎN MUNCĂ

1. Toma Niculescu, Manual de Patologie Profesională, Ed medicală, Buc. 1987, cap.1 Elemente
fundamentale privind bolile profesionale, pp. 1-16 şi cap. Boli profesionale prin expunere la condiţii
de microclimat nefavorabil, pp. 114-138
2.V Oprea Ghid practic in medicina muncii, Ed Tehnică, Didactică şi Stiinţifică Cermi, 2004 Cap.1.2
Organizarea serviciilor de sănătate in munca in Romania, pp.6-14, cap.II. Acţiuni de med muncii, pp
15-40.
3. Legea Sănătăţii şi Securităţii Muncii nr 319/2006, MS, Romania, republicată prin Hotararea de
Guvern nr.355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucratorilor, MO al Romaniei, 17 mai 2007
4. Programul PHARE al UE pentru Romania:Program de formare pentru profesionistiidin domeniul
sanătăţii ocupaţionale,2003, Academia de Medicina Muncii Austria
5. Directiva Cadru 89/ 391CEE privind punerea in aplicare a măsurilor de sănătate şi de securitate a
lucrătorilor la locul de muncă.
6. Didi Surcel Priorităţi şi tendinţe in medicina muncii, Ed. Alma Mater, 2000, Cap.Organisme
internationale cu implicaţii majore in dezvoltarea politicii de sănătate şi securitate in muncă, pp,32-
36
7. Didi Surcel Priorităţi şi tendinţe in medicina muncii, Ed. Alma Mater,2000, cap. Priorităţi in
politica de sănătate şi securitate in muncă in ţările membre ale UE, pp. 47-74
8.J.Malchaire, Travail a chaleur, Encycl. Med. Chir,. Elsevier, Paris, Toxicologie-Pathologie
professionnelle, 16-781-A-20,
9.Cosagrea M cap. Zgomotul industrial în Medicina Ocupaţională vol I, sub red A. Cocarla, Ed.
Universitară Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, , pp. 179-190.
10.Mariaux PH, Malchaire J , Le travail en ambiance chaude, Paris, Ed Mason, 1990, 172p
11.Broustet J.P., Dourd H., „Readaptation des coronarienes”, Ed. Medicorama, 1995, 304, 34 – 42.
12. Peggy Krief, Mediul profesional şi sănătatea. Prevenirea riscurilor profesionale. Organizarea
departamentului de medicina muncii, BOOK DES ECN Ed in limba romana, 1.7.108, pp855-862
13. Carmen Vasilica Baclea, “Managementul sanatatii ocupationale in intreprinderile mici şi mijlociii
din orasul Bacau”-Actualitati şi tendinte-, Teza de doctorat , UMF Iasi, 2011
14.Zdrenghea D., Beudean M., Reîncadrarea profesională a bolnavilor cu cardiopatie ischemică, în
„Recuperarea bolnavilor cardiovasculari”, pp.229 -247. sub red. Zdrenghea D., Branea I., Ed.
Clusium, 1995,
15.Mitu Florin, „Recuperarea bolnavilor cu cardiopatie ischemică”, Ed. Dosoftei, 2002, pag. 269.

191
16. Ordinul nr. 803 din 12 noiembrie 2001 emis de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI
privind aprobarea unor indicatori de expunere şi/sau de efect biologic relevanţi pentru stabilirea
răspunsului specific al organismului la factori de risc de imbolnăvire profesională, publicat în:
MONITORUL OFICIAL nr. 811 din 18 decembrie 2001
17. Ion Silion, Cristina Cordoneanu Bazele medicinei muncii, teorie şi practică, ed PIM Iasi, 2003,
cap 2, pp.45- 94
18. Directiva Cadru - UE, Brussel 1994, ISSN 0255-0776, Europa in favoarea securităţii şi a sănătăţii
in muncă (Europa Socială

CAPITOLUL II: METODOLOGIA DE EVALUARE A CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI A

NOXELOR PROFESIONALE

1.Veronica Oprea, Cornelia Mihalache, Brandusa Constantin, Ergonomie: Principii şi aplicatii in

sistemul medical, Ed.GR T Popa Iasi, 2003
2. Veronica Oprea, Cap 3.1.3 Efortul fizic profesional in Ghid practic in medicina muncii, Ed Cermi,
2004, pp 52-56
3.M Pujol, Pathologie professionnelle d hypersollicitation – Atteinte periarticulaire du membre
superieur, Collection de monographies de medecine du travail, Ed. Masson, 1993,168 p.
4. Musculoskelatal Disorders and the workplace-Low back and upper extremities: Pannel: National
Research Council, 2000, Nat.Academies Press, Washington, DC,
5.M Ayoub, N.E Wittels, Cumulative trauma disorders, International Review of Ergonomics, 1989,2,
pp.217-272
6. Toma Niculescu, Manual de Patologie Profesională Vol I, Ed Medicala, Bucuresti,1980
7. Silion I, Cordoneanu Cristina, Bazele medicinii muncii-Teorie şi practică, ED PIM, Iasi, 2003
8. J Malchaire J., Indesteege B., Troubles musculosqueletiques: analyse du risque, INRCT, Belgia,
1997, 60 pg
9.Legea Sănătăţii şi Securităţii Muncii nr 319/2006
10. Legea 346/2002, republicată prin Hotararea de Guvern nr.355/2007 privind supravegherea
sănătăţii lucratorilor, MO al Romaniei, 17 mai 2007
11.P Manu, Manual de medicina Muncii..
12.D Oborne, chapter Body size and movement - Lifting, pp 69-76, in Ergonomics at work, Third
edition, 1996, John Wiley and Sons.Inc
13.Amit Bhattacharya, chapter 104 Occupational ergonomics: principles and practice pp.353-390,
Patty s Toxicology, vol 8, Edited by Eula Bingham, Barbara Cohrssen, Charles Powell, 2001, John
Wiley and Sons.Inc
14.Travail et Securite, Dossier :Ergonomie, numero special 11, 1993, Franţa

192
15.Riihimaki Hilkka, Le systeme musculosqueletique, Encycl.de Securite st de Sante au Travail, 2000,
pp.6.2
16.C. Baciu, cap.Scheletul in Aparatul locomotor, pp. 262-282, Ed.Medicala, Bucureşti, 1981
17.VeronicaOprea, Studiul ergonomic al unui post de muncă şi al solicitărilor biomecanice
profesionale ale membrului superior, Rev. Rom . Med. Muncii, 2000, vol 50, nr.3, pp 1293-1298.
18.Helbig R, Rohmert W, La fatigue et la recuperation, Encycl.de Securite st de Sante au Travail,
2000, pp 29.39
19.Programul PHARE al UE pentru Romania:Program de formare pentru profesionistiidin domeniul
sanătăţii ocupaţionale, 2003, Academia de Medicina Muncii Austria

CAPITOLUL 2.4PROTECŢIA MATERNITĂŢII LA LOCURILE DE MUNCĂ

1.Ordonanţa de Urgenţă a Guv. Romaniei OUG 96/2003 privind protecţia maternitatii la locurile de
muncaPublicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 750 din 27/10/2003
2. Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 12/2004 pentru adoptarea Protocolului privind Metodologia
efectuării consultaţiei prenatale şi a consultaţiei postnatale, Carnetului gravidei şi Anexei pentru
supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53
din 22 ianuarie 2004;
3. D. Bardac, Femeia la locul de muncă, pp. 86-97, in Medicina Ocupationala vol I, sub red A.
Cocarla, Ed. Universitară Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, 2009.
4. A. Cocarla, cap Toxicologia reproducerii umane, pp.331-347, in Medicina Ocupationala vol I, sub
red A. Cocarla, Ed. Universitară Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, 2009.
5. J.P. Bande „Semen quality in welders exposed to radiant heat”, British Journal of Industrial
Medicine, 1992, 49, pg. 5-10.
6. Claire B.Ernhart, Tom Greene „Postpartum changes in maternal blood lead concentrations”,
British Journal of Industrial Medicine, 1992, 49, 11-13.
7. Michael Joffe „Detection of agents causing genetic or reproductive damage” (editorial), British
Journal of Industrial Medicine, 1992, vol. 49, nr.1, pg. 1-4.
8.Travail et Sécurité, nr. 568, Dossier INSR „Fécondité, grossesse et risques professionnels”, 1998,
pg. 13-27.
9.C. I. Rivard „Les effets sur la fonction de reproduction: études sur l’être humain”, Encyc.
10. Equality Checklists for Line Managers and Supervisors – Pregnancy and Maternity”, Equal
Opportunities Commission, August 2004, Manchester, UK;
11. New and Expectant Mothers at Work – A Guide for Health Professionals”, Health and
SafetyExecutive, HSE Books, 2003, UK;
12.“New and Expectant Mothers at Work – A Guide for Employers”, Health and Safety Executive,
HSE Books, 2002, UK.

193
 CAPITOLUL III:EFORTUL FIZIC PROFESIONAL

1.Musculoskelatal Disorders and the workplace -Low back and upper extremities: Pannel:National
Research Council, 2000, Nat.Academies Press, Washington, DC,
2.European Agency for Safety and Health at Work- Report –Prevention of work-musculoskeletal
disorders in practice, A European Campaign on musculoskeletal disorders Lighten the Load, 2007
3. Veronica Oprea, Ghid practic in medicina Muncii, Ed Cermi, 2004, cap 3.1.3 Efortul fizic
profesional, pp 52-61
4.Veronica Oprea, Cornelia Mihalache, Brandusa Constantin, Ergonomie-principii şi aplicaţii in
sistemul medical, Ed UMF GR T Popa Iasi, 2003
5.Legea Sănătăţii şi Securităţii Muncii nr 319/2006
6. M Pujol, Pathologie professionnelle d hypersollicitation – Atteinte periarticulaire du membre
superieur, Collection de monographies de medecine du travail, Ed. Masson, 1993,168 p.
7. J Malchaire J., Indesteege B., Troubles musculosqueletiques: analyse du risque, INRCT, Belgia,
1997, 60 pg
8. P Frimat, La charge physique de travai, Encycl.Med. Chir.Paris,Intoxication, Pathologie
professionnelle, 18790, A10,7-1986, 8p
9. Y. Roquelaure, Asselin A., Foucher A., Dano C., Faunelo S., Penneau-Fontboune D., Facteurs de
risques des troubles musculo-squelettiques du membre superieur lies au travail, Performance
Humaine et.Tecqh., 1996. 82, pp. 18-25.
10. Veronica Oprea, Aspecte clinico-epidemiologice ale patologiei profesionale musculo-osteo-
articulare a membrelor superioare, Teza de doctorat, 2002.
11. J Dubrisay, J.Fages, B Delemotte, Pathologie rurale professionnelle. Encycl.Med. Chir.Paris,
1985,16538-A10, 12 p
12.M Ayoub, N.E Wittels, Cumulative trauma disorders, International Review of Ergonomics, 1989,2,
pp.217-272
13.Programul PHARE al UE pentru Romania:Program de formare pentru profesionistiidin domeniul
sanătăţii ocupaţionale,2003, Academia de Medicina Muncii Austria
14. P Manu Manual de Medicina muncii
15. Amit Bhattacharya, chapter Common upper extremity overuse syndromes, pp.390-411, Patty s
Toxicology, vol 8, Edited by Eula Bingham, Barbara Cohrssen, Charles Powell, 2001, John Wiley and
Sons.Inc
16. Elena Rezuş, cap. 10, Artroza, pp 218-234, cap 12. Sindroame dureroase regionale musculo-
scheletale, pp 252-270 şi cap Patologia discala a coloanei vertebrale, pp 27-287 in vol
Reumatologie, 2014, Ed. Gr T. Popa Iasi,
17.Ghid de practică medicală pentru medicii de familie, Durerea lombară nespecifică a adultului,
Ed.Infomedica, 2005, pp.25-65

194
18. M Hagberg, Occupational musculo-skeletal stress and disorders of neck and shoulder, Int.
Arch.Occup.Environ.health, 1984, 53 (3), pp 269-278
19. D Oborne, chapter Body size and movement -Repetitive strain injuries, pp 77-84, Ergonomics at
work, Third edition, 1996, John Wiley and Sons.Inc
20. Radwin Robert G., Work factors, personal factors, and internal loads: biomechanics of work
stressors, National Academy Press Doc., 2000, p.116-151
21.Cannon I. J., Bernacki E., Walter E.J., Personal and occupational factors associated with carpal
tunnel syndrome, J. Occup. Med., 1982, 23, p.225-258
22.Nathan P. A., Keniston R.C., Myers L.D., Obesity as a risk factor for slowing of sensory
conduction of the median nerve in industry, J.Occ. Environ. Med., 1997, 39, p. 949-959.
23.Lucian Tefas, cap Bolile profesionale ale sistemului musculo-scheletal, pp. 433-468, in Medicina
Ocupaţională, vol I, coordonator, Aristotel Cocarla, Ed. Universitară Iuliu Hatieganu, Cluj-Napoca,
2009.
24.J Cristol, Introduction a lergonomie Encycl.Med. Chir.Paris, Intoxication, Pathologie du
travail,16780 A10,7-1988, 4p,
25.M Amphoux, Ergonomie, architecture, equipement, Encycl.Med. Chir.Paris, Intoxication,
Pathologie du travail,16800- B10, 9-1990, 8p
26.El Popescu, M Mirea, Ghe Iosif, P Ene, G Cristian, Ghid Ergonomic, Ed Dacia, 1972
27. Anghelescu Virgiliu, Elemente de ergonomie aplicata, Ed Politica, Bucuresti, 1971
28.Keyserling W.M., Armstrong T.J. „Ergonomics” in Rom W.N., ed.Environmental and Occ.Med,
2nd , (1992) ed. Boston, Little, Brown.
29.Roşca Constantin, Dicţionar de ergonomie, Ed. Certi, Craiova, 1997
30.Conception et amenagement des postes de travail, Fiche pratique de securite, ed.79, Rev Travail et
Securite, 1999,581, pp.40-56.
31Travail et Securite, Dossier ergonomie, numero special 11, 1993, INSR, Franţa
32.Conception des lieux de travail, France, 1993, ed. 718. INSR, Franţa
33.Hilda Herman, Poziţia corpului uman in timpul muncii şi solicitările musculoscheletice, Saptamana
europeană pentru sănătate şi securitate in munca: vol Reduceti efortul, pp 28-33.
34.De Kayser Veronique, Analyses d’activités, de taches et de sistemes de travail, Encyclop.de
Sécurité at de Santé au Travail, 2002, vol.II, pp.29.6-29.5.

CAPITOLUL 4.1 AMBIANŢA CLIMATICĂ

1.J Malchaire, Travail a chaleur,Encycl. Med. Chir,. Elsevier, Paris, Toxicologie-Pathologie

professionnelle, 16-781-A-20,
2.Mariaux Ph, J Malchaire, Le travail en ambiance chaude, Paris, Masson, 1990, 172 pag.

195
3. Lucian Tefas, cap Microclimatul industrial , pp. 156-178 in Patologie Ocupationala, vol I, sub red
A. Cocarla, Ed Universitara Iuliu Hatieganu Cluj Napoca, 2009
4. Niculescu Toma, Manual de Patologie profesională, vol II, cap Boli profesionale prin expunere la
condiţii de microclimat nefavorabil, ED Medicală, Bucureşti, 1987, pp.114-139.
5.Veronica Oprea, Ghid practic in medicina muncii, cap. Ambianţa climatică , pp.62-67,Ed Cermi,
2004.
6. Legea 319/ 2006 a Securităţii şi Sanatăţii in muncă.
7.Toma Ion, Sanatatea şi ambianta termica, Ed Sitech, Craiova, 1996
8.Conception et amenagement des postes de travail, Fiche pratique de securite, ed.79, Rev Travail et
Securite, 1999,581, pp.40-56.
9. Conception des lieux de travail et securite, Paris, INSR, 1993, ED.718, 84 p

CAPITOLUL 4.2 AMBIANŢA FONICĂ

1.Toma Niculescu, Manual de Patologie Profesională, vol II, Ed Medicala, Bucuresti, 1987, cap Boli
profesionale prin expunere la zgomot, pp.138-165
2.Veronica Oprea, Ghid practic in medicina muncii, cap. Ambianta fonică, pp. 67-76 Ed Cermi, 2004
3 Mery J, Le bruit, Encycl Med. Chir. Paris-France, Intoxication, Pathologie du Travail, A30, 7-1988,
5p
4.Geraut Christien, L essentiel des pathologies professionneles, Ed Ellipses, France, 1995, 426 p
5.Clarck W. William, Noise and ultrasound, Pattys Toxicology, 2002, vol.8, chapter 100, pp 141-185
6.Cosagrea M, cap Zgomotul industrial in Medicina ocupationala vol I, sub red A. Cocarla, Ed
Universitară Iuliu Hatieganu, Cluj-Napoca, 2009, pp179-191
7. Gamba R, Abisou G, La protection des travailleurs contre le bruit. Les points cles. Coll.Outils et
Methodes, Lyon, ANACT, 1992, 116 p
8. Legea Securităţii şi Sănătăţii in muncă nr 319/2006.
9. Dossier ergonomie.Travail et Securite, numero special 11, 1993, INSR, Franţa
10.Correction acoustique des locaux de travail, Cahiers de notes documentaries, 1993, 151, pp.337-
339
11. Reduire le bruit dans l enterprise, Paris, INSR, Ed 808,

CAPITOLUL 4.3 AMBIANŢA LUMINOASĂ

1.P. Rey, J.J Meyer, Ambiances lumineuses, Encycl. Med. Chir,. Paris, Intoxications, 16781. A40, 7-
1987, 8 p
2. J.P Menu, Vision et aptitudine au travail, Encycl. Med. Chir, Paris, Toxicologie - Pathologie
professionnelle. 16-781,A35,1992,8p

196
3.Hotararea de Guvern nr. 1425 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor
Legii Sanatatii şi Securităţii Muncii 319/2006.
4.Doina Parv, Cap Radiaţiile neionizante, pp. 144-156 in Medicina Ocupationala, vol I, sub red A.
Cocarla, Ed Universitară Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca,2009
5. David Y Oborne, Ergonomics at work, Third edition, 1998, John Willey and Sons.
6. Veronica Oprea, Ghid practic in medicina muncii, cap. Ambianţa luminoasă, pp.77- 85 Ed Cermi,
2004
7. Niculescu Toma, Manual de patologie profesională, vol. II, Ed Medicala, 1986, pp. 11-67.
8.Conception et amenagement des postes de travail, Fiche pratique de securite, ed.79, Rev Travail et
Securite, 1999,581, pp.40-56.
9.Aptel M., Etude dans une entreprice de montage d’appareils electromenagers des facteurs de
risques professionnels du syndrome du canal carpien, DMT, 1993, 54, p. 149-164.
10.Virgiliu Angelescu, Elemente de ergonomie aplicată, cap. Factori de ambianţă- Iluminatul.
pp.152-171. Ed . Politica, buc. 1971
11. Hotararea de Guvern 1028 din 9.08.2006, privind cerinţele minime de securitate şi sănătate in
muncă referitoare la utilizarea echipamentelor cu ecran de vizualizare, publ in MO, Partea I, nr.
710din 18.80.2006
12.Programul PHARE al UE pentru Romania:Program de formare pentru profesionistiidin
domeniul sanătăţii ocupaţionale,2003, Academia de Medicina Muncii Austria
13. Conception et amenagement des postes de travail, Fiche pratique de securite, ed.79, Rev Travail
et Securite, 1999,581, pp.40-56.

CAPITOLUL 4.4 EVALUAREA PULBERILOR INDUSTRIALE

1.Toma Niculescu, Manual de Patologie profesională, vol I, cap.Boli profesionale prin expunere la
pulberi mineralesi/sau metalice, pp. 17-94, Ed Medicala, Buc, 1985
2.Rodica Stanescu Dumitru, cap.IV Expunerea profesională la pulberi, pp.485-502, Medicina
Ocupationala, vol I, sub redactia A Cocarla, Ed Universitara Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, 2009.
3.Veronica Oprea Ghid Practic in Medicina Muncii, Cap Evaluarea pulberilor industriale, pp.85-92,
Ed Cermi, 2004
4.Cornelia Mihalache, Veronica Oprea, Patologia profesională respiratorie, Ed Venus, 2008
5.Guidelines for the use of the ILO International Classification of Radiographs of Pneumoconiosis,
Revised Ed 2000 (ILO-Geneva).

197
 CAPITOLUL 4.6 EVALUAREA RISCULUI TOXIC LA UN LOC DE MUNCĂ

1. Enciclopaedia of Occupational Health ans Safety, edited by Stelmann JM, ILO -Geneva 1998
2.EN 689 Workplace atmospheres, Guidance for the assessement of exposure by inhalation to
chemical agents for comparison with limit values and measurement stategy.
3 TLVs and BEIs- Threshold Limits Values for chemical Substances and physical agents, Biological
exposure Indices,, ACGIH, Cincinnati,2006, American Conference of Governmental Industrial
Hygienists (ACGIH), 2006
4.Veronica Oprea, Ghid practic in medicina muncii, cap Expunerea la agenţi toxici, ed Cermi, 2004
5.A. Ossian, Intoxicaţiile profesionale, cap V, pp 869-993, Medicina Ocupationala, vol II, sub redactia
A Cocarla, Ed Universitara Iuliu Hatieganu Cluj-Napoca, 2009.
6.Morton Lipmann, Pathways and Measuring exposure to toxic substances, p. 32-38, Patty’s
Toxicology vol. 1, 2001.Ed.John and Villey.
7.Richard P. Moody, Ih Chu: „Dermal exposure to environmental contaminants in The Great Lakes”,
Environmental Health Perspectives, 1995, vol.103, suplim.9, p103-113
8.Legea sănătăţii şi securităţii muncii nr 319/2006
9.Desoille H., Scherrer J., Truhaut R., Precis de Medicine du Travail, Ed. Masson-Paris, pag. 445-527,
pag. 768-838, pag. 944-952, 1992
10.International Agency for Research on Cancer (IARC), Chemicals and Human Cancer, IARC
Monogr., supl. I. IARC, Lyon, France, 1982.
11.International Agency for Research on Cancer (IARC), Monograph on the Evaluation of the
Carcinogenic Risk of Chemicals to Humans, vol. 29, World Health Organization, Geneva, 93-148:
1982, supl.4, pag. 56 -57.
12.HG nr1.218/2006 privind stabilirea cerintelor minime de securitate şi sanatate in muncă pentru
asigurarea protecţiei lucrătorilor impotriva riscurilor legate de prezenţa agenţilor chimici

CAPITOLUL V. METODE EPIDEMIOLOGICE şi PROGRAME DE MEDICINA MUNCII

1.Doina Azoicăi, Lucian Boiculese, George Pisică-Donose, cap III. Metodologia studiilor
epidemiologice, pp 18-39, cap.IV, Analiza statistică a datelor medicale, pp 68-78 in vol Noţiuni de
metodologie epidemiologică şi statistică medicală, Ed Dan, 2001,
2. Gilles Landrivon, Fr Delahaye, (RECIF), Cercetarea clinică: de la idee la publicare, Ed Dan, 2001
3.E. Bourgkard, V. Demange, C. Aubry L’épidémiologie en santé au travail (III),Clés pour une
lecture efficace d’études épidémiologiques analytiques , Documents pour le Médecin du Travail,
DMT. - 2008. - N° 114. - Pages 175-188.
4.I. Guseva, Canu, G. Molina, M. Goldberg, P. Collomb, J.C. David, P. Perez, F. Paquet, M.
Tirmarche , Construction d’une matrice emplois-expositions pour le suivi épidémiologique des

198
travailleurs de l’industrie nucléaire en France, Revue d’Épidémiologie et de Santé Publique - 2008. -
Vol. 56. - N° 1. - Pages 21-29.
5.http://www.ilocis.org/fr/contilo.html#
6.M Amphoux, F Derriennic, JF Caillard, Realisation pratique des enquetes epidemiologiques en
milieu de travail, Encyclop. Med. Chir.Paris, France, Intoxications, 16890 A10-1-1988,6p.
7. MA Amphoux, Developpements de epidemiologie en milieu de travail, Encyclop Med. Chir.Paris,
France, Intoxications, Pathologie du travail, 16890 A10-4-1990,4p.
8. F. Hatton, E Jougla. L. Tiret, Enquetes descriptives, Encyclop Med. Chir.Paris, France,
Intoxications, 18920, A15,1-1988, 4 p
9.D. Hemon, Enquetes etiologiques, Encyclop Med. Chir.Paris, France, Intoxications,16920, B10,2-
87, 3p
10.M Amphoux, Facteurs de risque, Encyclop Med. Chir.Paris, France,, Intoxications, 19820, D151-
1988, 4p
11.F Derriennic, Facteurs de confusion, Encyclop Med. Chir.Paris, France, Intoxications,18929,
E10,1-1989,4p
12.G Paleru. R Sandor, Managementul proiectelor –Competentă in conducerea serviciilor medicale
sau sociale, Institutul de Management al serviciilor de sanatate, Bucureşti, 1999.
13 Management competitiv, vol III, Elaborarea deciziilor. CODECS, The Open University, Business
School, BZT 654, ISBN: 973 96596 68.
14. Programul PHARE al UE pentru Romania:Program de formare pentru profesionistiidin domeniul
sanătăţii ocupaţionale,cap XIII, Planificarea, pp. 209-331, Academia de Medicina Muncii Austria,
2003,
15.Râpaş Liliana, Managementul riscului profesional prin servicii medicale preventive integrate în
managementul organizaţiilor industriale (II), Rev.Rom.Med.Muncii, 2002, vol.52, nr.3-4, pg.1621-
1630.

199