SUB REDACŢIA:

VERONICA OPREA

- Editia a doua, revizuită -

Destinat studenţilor şi medicilor rezidenţi- specialitatea medicina muncii

Coautor ediţie:

IRINA LUCIANA GURZU

Editura „Gr. T. Popa”, U.M.F. Iaşi

2017
 Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
Ghid practic în medicina muncii / sub red. Veronica Oprea ;
coautor ed.: şef lucr. dr. Irina Luciana Gurzu. - Ed. a 2-a, rev.. - Iaşi :
Editura Gr.T. Popa, 2017
Conţine bibliografie
ISBN 978-606-544-442-3

I. Oprea, Veronica
II. Gurzu, Irina Luciana

61

Referenţi ştiinţifici:
Prof. Univ. Dr. IONELA LĂCRĂMIOARA ŞERBAN
Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa",Iaşi

Prof. Univ. Dr. MAGDA BĂDESCU

Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T.Popa",Iaşi

Tehnoredactare: VERONICA OPREA

Coperta: MARIUS ATANASIU

Editura „Gr. T. Popa”

Universitatea de Medicină şi Farmacie Iaşi
Str. Universităţii nr. 16

Editura „Gr. T. Popa”este acreditată de CNCSIS - Consiliul Naţional al

Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

Toate drepturile asupra acestei lucrări aparţin autorilor şi Editurii „Gr. T.

Popa" Iaşi. Nici o parte din acest volum nu poate fi copiată sau transmisă prin nici
un mijloc, electronic sau mecanic, inclusiv fotocopiere, fără permisiunea scrisă din
partea autorilor sau a editurii.

Tiparul executat la Tipografia Universităţii de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" Iaşi

str. Universităţii nr. 16, cod. 700115, Tel. 0232 301678
 Medicina muncii trebuie să-şi consolideze "dovezile" prin:

A da viaţă anilor ! (activi: 18-65 ani)

A da sănătate vieţii ! (ocupaţionale: 8 ore/zi - 40 ore/săptămână)

A da ani vieţii ! (post profesionale ! media duratei de viaţă peste 70 ani)

3
CUPRINS:

CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ (Veronica Oprea) ......................8

1.1.Definiţia conceptului de "sănătate ocupaţională" (Occupational Health) ................................8
1.1.2 Evoluţia conceptului de medicina muncii ............................................................................8
1.1.3 Interferenţe şi colaborări pluridisciplinare ale medicinii muncii...........................................9
1.1.4 Terminologie ......................................................................................................................9
1.1.6. Servicii medicale de medicina muncii : aspecte legislative ................................................ 15
1.1.7 Atribuţii şi competenţe ale unui serviciu/medic de medicina muncii ................................. 18
1.1.8 Instrumente şi strategii de acţiune în medicina muncii ..................................................... 19
1.1.9 Resurse materiale ............................................................................................................. 20
1.1.10 Resurse financiare .......................................................................................................... 20
1.1.11 Managementul sănătăţii ocupaţionale ............................................................................ 21
1.2 Activităţi specifice de medicina muncii ...................................................................................24
1.2.1 Examenul medical la încadrare ........................................................................................ 24
1.2.2 Categorii de salariaţi supuşi examenului medical “de încadrare” în muncă ....................... 26
1.2.3 Medici care efectuează examenul medical la încadrare..................................................... 26
1.2.4 Conţinutul examenului medical la angajarea în muncă...................................................... 26
1.2.3 Supravegherea medicală a salariaţilor în perioada de adaptare ........................................ 31
1.2.4 Controlul medical periodic ................................................................................................ 40
1.2.5 Semnalarea şi declararea bolilor profesionale .................................................................. 43
1.3. Criterii şi etape diagnostice in bolile profesionale .................................................................51
1.3.1 Anamneza profesională .................................................................................................... 51
1.3.2 Istoricul bolii:.................................................................................................................... 52
1.3.3 Tabloul clinic: ................................................................................................................... 53
1.3.4 Cunoaşterea mecanismelor generale de acţiune ale noxelor profesionale ....................... 53
1.3.5 Explorari de laborator (paraclinice) ................................................................................... 53
1.4 Dispensarizarea ......................................................................................................................55
1.4.1 Principii generale şi etape ale programelor de dispensarizare: .......................................... 56
1.4.2 Aprecierea eficienţei dispensarizării ................................................................................. 57
1.4.3 Scoaterea din evidenţă ..................................................................................................... 57

4
 1.5 Examenul medical la reluarea muncii .....................................................................................57
1.5.1 Exemple de factori care condiţionează reluarea muncii salariaţilor diagnosticaţi cu afecţiuni
cardiace .................................................................................................................................... 57
1.5.3Aspecte particulare legate de profesia cardiacilor.............................................................. 59

CAPITOLUL II - METODOLOGIA DE EVALUARE A CONDIŢIILOR DE MUNCĂ ŞI A NOXELOR

PROFESIONALE (Veronica Oprea) .....................................................................................................61
2.1 Clasificarea noxelor profesionale............................................................................................62
2.2 Profesiograma ........................................................................................................................65
2.2.1 Cronograma profesională ................................................................................................. 68
2.2.2 Scopul cronogramei profesionale...................................................................................... 69
2.3 Accidentele de muncă............................................................................................................71
2.3.1 Prevederi generale ........................................................................................................... 71
2.3.2 Cercetarea accidentelor de muncă ................................................................................... 72
2.3.3 Clasificarea accidentelor de muncă ................................................................................... 73
2.3.4 Cauzele accidentelor de muncă ........................................................................................ 73
2.3.5 Exemple de AM produse in domeniul construcţiilor .......................................................... 74
2.3.6 Aspecte legislative privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale...... 76
2.4 Protecţia maternităţii la locurile de muncă ............................................................................78
2.2.2 Alte prevederi menţionate in lege ......................................................................................82

CAPITOLUL III - EFORTUL FIZIC PROFESIONAL (Veronica Oprea) .......................................................83

3.1 Conceptul de efort fizic general ..............................................................................................83
3.2 Conceptul de suprasolicitare osteo-musculo-articulară ..........................................................84
3.2.1 Metode de evaluare a efortului fizic profesional ............................................................... 84
3.2.2 Importanţa cunoaşterii efortului fizic profesional ............................................................. 97
3.2.3 Principiile ergonomice ale economiei de mişcare .............................................................. 98
3.3 Principii ergonomice in conceperea unui post de muncă........................................................99

CAPITOLUL IV (Veronica Oprea) ....................................................................................................105

4.1 Ambianţa climatică ...............................................................................................................107
4.2 Ambianţa fonică ...................................................................................................................115
Audiograma liminara tonală ......................................................................................................124
4.3.Ambianta luminoasă ............................................................................................................125
4.3.1 Tipuri de iluminat. Obiective ........................................................................................... 125
4.3.2Metodologia de evaluare a iluminatului........................................................................... 130
4.3.3 Ambianţa cromatică ....................................................................................................... 134

5
 4.3.4 Culori de securitate şi de ambianţă ................................................................................. 136
4.3.5 Program practic de informare şi de consiliere în munca pe calculator (Visual Display
Unit:VDU)................................................................................................................................ 137
4.4.Evaluarea pulberilor industriale ...........................................................................................139
4.4.1 Acţiunea pulberilor asupra organismului uman............................................................... 139
4.5.2Dimensionarea riscului silicogen ...................................................................................... 140
4.5.3 Metodologia de evaluare a pulberilor ............................................................................. 141
4.5.4 Clasificarea internaţională a radiografiilor în pneumoconioze (ILO-1980) ....................... 144
4.5.Evaluarea riscului toxic la un loc de muncă ..........................................................................149
4.6.1 Limite de expunere (concentraţii atmosferice de toxice “admisibile”) ............................. 150
4.6.2 Metodologia de evaluare a expunerii la noxe chimice ..................................................... 152
4.6.3 Măsuri preventive .......................................................................................................... 155
4.6.4 Agenti cancerigeni profesionali ....................................................................................... 155

CAPITOLUL V - METODE EPIDEMIOLOGICE şi PROGRAME DE MEDICINA MUNCII

(Veronica Oprea, Irina Luciana Gurzu) ..........................................................................................157
5.1 Tipuri de studii epidemiologice.............................................................................................157
5.1.2 Criterii de observaţie epidemiologică .............................................................................. 158
5.1.3 Metode de recoltare a informaţiilor............................................................................... 159
5.1.4 Metode de prelucrare a datelor obţinute prin ancheta epidemiologică........................... 159
5.1.5 Criterii epidemiologice pentru determinarea cauzalitatii (sir Bradford Hill).................. 159
5.2 Programe de medicina muncii ..............................................................................................160
5.2.1 Etapele unui program de medicina muncii ...................................................................... 161
5.2.2 Stabilirea strategiilor pentru atingerea obiectivelor ....................................................... 165
5.2.4 Etapa II. Implementarea şi executarea programului ........................................................ 166
5.2.5 Etapa III. Stabilirea sistemului de control....................................................................... 167
5.2.6 Etapa IV. ......................................................................................................................... 170
ANEXA 1. ........................................................................................................................................171

TABELUL : BOLILE PROFESIONALE CU DECLARARE OBLIGATORIE ..................................................171

ANEXA 2 .........................................................................................................................................186

LIMITE BIOLOGICE TOLERABILE PENTRU AGENŢI şi METABOLIŢII CHIMICI (LBT) ..........................186

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA ...............................................................................................................190

6
 Prefaţă,

Lucrarea reprezintă o reeditare a primului Ghid în medicina muncii, apărut la

Editura Tehnică, Ştiinţifică şi Didactică Cermi- Iaşi, în anul 2004 sub redacţia autorului,
ediţie care s-a bucurat de o bună utilizare în rândul medicilor rezidenţi şi a specialiştilor de
medicina muncii.

Nevoia unei reeditări îmbunătăţite, în special prin aspectele legislative şi prin

adăugarea de noi capitole prevăzute în curricula de pregătire a medicilor rezidenţi, s-a făcut
simţită, cu atât mai mult cu cât, în biblioteca universitară a UMF GR T Popa Iaşi, nu există
încă un manual de medicina muncii aflat la îndemana studenţilor medicinişti.

Ghidul oferă cititorilor un material practic orientativ pentru înţelegerea aspectelor

organizatorice şi funcţionale în acordarea asistenţei de medicina muncii, în conformitate cu
normativele legislative europene, definind cu precizie atribuţiile medicului specialist, ale
patronatelor şi ale lucrătorilor.

Primele capitole descriu cu acurateţe metodologia practică de supraveghere a

sănătăţii şi a securităţii angajaţilor din toate domeniile de activitate, prin derularea de
activităţi specifice de medicina muncii cu caracter eminamente preventiv (examenul medical
la angajare, in perioada de adaptare, controlul medical periodic, semnalarea şi declararea
maladiilor profesionale şi ale accidentelor de muncă, dispensarizarea cazurilor cu boli
cronice etc).

In acord cu clasificarea noxelor profesionale, fiecare categorie de factori de risc este

abordată comprehensiv: definire, metode de măsurare, efecte asupra sănătăţii, limite
admisibile stabilite legislativ, programe prevenţionale, in capitole aferente factorilor de risc
fizici, chimici, fizico-chimici, biologici, biomecanici prezenţi la locurile de muncă.

Prezentarea unor aspecte relativ recent introduse in practica curentă de medicina

muncii, ca de exemplu protectia maternităţii, managementul serviciilor de sănătate
ocupaţională, programe de medicina muncii şi metode epidemiologice uzuale etc, reprezintă
substratul preponderent al imbunătăţirii ediţiei actuale.

Conf. dr. Veronica Oprea

7
 CAPITOLUL I. CONCEPTUL DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE ÎN MUNCĂ

1.1.Definiţia conceptului de "sănătate ocupaţională" (Occupational Health):

 În anul 1997, OMS lansează apelul “Sănătate pentru toţi” – proiect cu intenţia de
realizare practică până în anul 2000 şi continuat actual ca expresie a egalităţii de
şanse, consfinţite prin Codul Muncii, care se referă la sănătatea populaţiei active
(18-65 ani) angajată într-un sector de activitate public sau privat (industrial,
artistic, învăţământ, sistemul medical, agricol, administraţie etc.).
 Conceptul de sănătate ocupaţională include definiţia generală a sănătăţii adoptată
în Carta OMS (1946) ca: “stare de bine deplin fizic, psihic şi social, care
permite a duce o viaţă economic productivă" (Adunarea Mondială a Sănătăţii –
2002) (1,2).
 Numeroşi factori de risc profesionali pot influenţa negativ starea de sănătate a
lucrătorilor (de la efecte minore: disconfort, oboseală generală, scăderea capacităţii
de muncă şi până la efecte majore de tipul accidentelor de muncă şi al
îmbolnăvirilor profesionale acute sau cronice).
 Obiectivul major al medicinii muncii (disciplină eminamente preventivă) poate
fi rezumat la: asigurarea şi promovarea factorilor de muncă sanogenici (medicina
omului sănătos în relaţie cu munca şi cu mediul său de muncă). Prin
Recomandarea 151/1950-Comisia mixtă de experţi OMS şi OIM (Organizaţia
Internaţională a Muncii – Geneva), a definit următoarele obiective ale medicinii
muncii (1):
- promovarea şi menţinerea celui mai înalt grad al sănătăţii fizice, psihice şi
sociale a lucrătorilor din toate profesiile;
- prevenirea oricărui prejudiciu adus sănătăţii de către factorii nocivi
prezenţi la un loc de muncă, sau de condiţiile concrete in care se munceşte;
- protecţia muncitorilor prin plasarea şi menţinerea lor într-un loc de muncă
adecvat aptitudinilor : fizice, fiziologice şi psihologice (realizarea adaptării
muncii la om şi a fiecărui om la meseria sa) (1,2).

1.1.2 Evoluţia conceptului de medicina muncii:

 Renunţarea la denumirea de “Igiena Muncii” (restricţionarea domeniului la factori de
ordin igienic) şi adoptarea unui caracter ştiinţific multidisciplinar, cu aplicare
proactivă (preventivă).
 Includerea domeniilor pluridisciplinare în practica medicinii muncii, dintre care
menţionăm (2):
 Ergonomia:aplicarea tuturor cunoştinţelor referitoare la om pentru conceperea de
maşini, unelte, instrumente de muncă, care să fie utilizate de un număr cat mai mare
de oameni, cu maximum de confort, eficienţă şi securitate (triunghiul ergonomic)
(2,4):
- conceperea de noi sisteme şi de tehnologii de muncă “safe” (ergonomia de
concepţie),
- evaluarea şi reorganizarea structural-funcţională a unor posturi de muncă vechi
(ergonomia de corecţie).

8
 Toxicologia profesională: evaluarea impactului expunerii la noxe chimice prezente
in atmosfera locurilor de muncă, stabilirea concentraţiilor tolerabile de expunere.
Include conceptele moderne de imunotoxicologie, ecotoxicologie, epidemiologie
toxicologică, implementarea unor sisteme şi “celule” de toxicovigilenţă în
expunerea la noxe cancerigene, mutagenice, embrio/feto toxice, monitorizarea
expunerii salariaţilor la agenţi neurotoxici sau hematotoxici. etc
 Inspecţia şi securitatea muncii: aplicarea şi respectarea legislaţiei în domeniul
protecţiei muncii, securităţii tehnice a maşinilor, adoptarea de tehnologii non-
periculoase, analiza implicaţiilor şi a relaţiilor mediului de muncă cu environment-
ul general (supravegherea externalizării riscurilor ) (3,4).
 Patologia profesională: elaborarea metodologiilor de investigare specifică şi de
diagnostic etiologic, al algoritmului diagnostic in bolile profesionale, a ghidurilor
de practică şi terapeutică, recuperarea capacităţii de muncă şi reinserţia socială şi
profesională după unele imbolnăviri profesionale sau accidente de muncă.
 Legislaţia pentru supravegherea medicală a salariaţilor prin: acţiuni specifice
de stabilire a aptitudinii pentru o profesie, depistarea şi semnalarea precoce a
bolilor profesionale şi a celor legate de profesiune, dispensarizarea bolilor cronice,
supravegherea muncii tinerilor, a femeilor însărcinate şi a persoanelor cu
dizabilităţi, biomonitorizarea grupurilor ocupaţionale cu expuneri particulare (3).

1.1.3 Interferenţe şi colaborări pluridisciplinare ale medicinii muncii:

 Fiziologia muncii: contribuie la optimizarea acţiunilor de medicina muncii prin
studiul reacţiilor adaptative fiziologice din timpul efortului fizic ocupaţional, a
muncii în ambianţă climatică sau fonică profesională; explică răspunsurile
fiziopatologice la solicitările osteomusculare sau neuropsihice, biotransformarea şi
sinteza de metaboliţi, neuromediatori şi/sau de enzime şi hormoni in timpul unor
expuneri la agenţi chimici ocupaţionali nocivi.
 Psihologia muncii: oferă diferite modele de învăţare şi de performare profesională,
sugerează adoptarea unor atitudini comportamentale autoprotective, a unor tehnici
de relaxare, dezvoltă concepte relaţionale psiho-sociale precum şi metode pentru
orientarea şi selecţia unei anumite profesii, sau pentru combaterea stresului
ocupaţional (oboseala şi surmenajul, sindromul de burn-out) (2).
 Medicina socială şi sociologia muncii: oferă modele pentru organizarea,
planificarea, controlul şi autonomia muncii, optimizarea relaţiilor psihosociale în
grupurile ocupaţionale;
 Expertiza capacităţii de muncă: evaluarea restantului morfofuncţional pentru
aprecierea capacităţii de muncă, incadrarea intr-un grad de invaliditate şi/sau pentru
recuperarea, reorientarea şi reinserţie socio-profesională şi familială, după accidente
de muncă sau boli invalidante profesionale şi non-profesionale.

1.1.4 Terminologie
 Munca profesională: Activitate desfăşurată în unităţi economice de stat sau
private, pe baza relaţiilor contractuale stabilite între angajat (lucrător) şi angajator.
 Condiţii de muncă: Totalitatea condiţiilor în care se desfăşoară procesul de
muncă: tehnologice (procedeele tehnice folosite în cadrul procesului muncii,
caracteristici constructive şi de securitate ale mijloacelor de producţie),
organizatorice (ansamblul măsurilor aplicate pentru organizareaşi rentabilizarea

9
 muncii şi a producţiei) şi de mediu (totalitatea caracteristicilor mediului fizic şi
social în care se desfăşoară munca profesională).
 Sistemul de muncă om-maşină-mediu: Ansamblu dinamic constituit din unul sau
mai mulţi executanţi şi de mijloacele de producţie, care având un obiectiv de
realizat, interacţionează pe baza unor circuite informaţionale, în anumite condiţii
ale mediului de muncă. In sistemele om-maşină-mediu de muncă, omul ocupă
poziţia centrală a sistemului, avand subordonate toate componentele dinamice ale
acestora.
 Noxă profesională: Agent fizic, fizico-chimic, chimic sau biologic prezent în
mediul de muncă, care poate acţiona dăunător asupra organismului uman (factor de
risc potenţial pentru o îmbolnăvire profesională).
 Risc datorat agenţilor periculoşi: Reprezintă probabilitatea ca un agent
periculos, să afecteze negativ starea de sănătate, în condiţiile utilizării lui şi/sau a
expunerii directe sau indirecte la acesta.
 Managementul securităţii şi a sănătăţii în muncă: este componentă a
managementului general care include: structura organizatorică, activităţile de
planificare, responsabilităţile, practicile, procedurile, procesele şi resursele, pentru
elaborarea, implementarea, realizarea şi revizuirea planului de securitate şi de
sănătate în muncă (5,6).
 Boală profesională: Afecţiune care se produce ca urmare a exercitării unei meserii
sau profesiuni, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici
locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale
organismului în timpul muncii (3).
 Boală legată de profesie: Boală cu determinism multifactorial, la care unii factori
etiologici sunt inclusiv de natură profesională (cota de participare a agenţilor
cauzali ocupaţionali la instalarea sau la evoluţia nefavorabilă a acestor maladii
comune, poate fi variabilă de la 20- 35-45%) (1, 2).
 Accident de muncă (AM): Vătămarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea
îndatoririlor de serviciu, indiferent de natura juridică a contractului în baza căruia
se desfăşoară activitatea şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel
puţin 3 zile, invaliditate ori deces (3).
 Agent biologic: Microorganisme, inclusiv microorganismele modificate genetic,
culturile celulare şi endoparaziţii umani, care sunt susceptibile să provoace infecţie,
alergie sau alte îmbolnăviri sistemice ori intoxicaţii.
 Agent cancerigen (carcinogen): O substanţă, un preparat sau un procedeu,
inclusiv substanţa sau preparatul degajat în urma aplicării unui procedeu
tehnologic, care prin inhalare, ingestie sau prin penetrare cutanată, poate produce
apariţia cancerului, ori poate creşte frecvenţa apariţiei acestuia.
 Agent chimic: Orice element sau compus chimic, singur sau în amestec, în stare
naturală sau fabricat, utilizat sau eliberat inclusiv ca deşeu, din orice activitate,
indiferent dacă este sau nu produs intenţionat şi este sau nu plasat pe piaţă.
 Agent mutagen: O substanţă sau un preparat care, prin inhalare, ingestie sau
penetrare cutanată, poate cauza anomalii genetice ereditare, ori poate creşte
frecvenţa apariţiei acestora.
 Agent nociv: Orice factor chimic, fizic sau biologic prezent în procesul de muncă,
care poate constitui un pericol pentru sănătatea angajaţilor.

10
 1.1.5. Organizarea serviciilor de sănătate în muncă in România
Cadrul legislativ: A 71-a Conferinţă Internaţională a Muncii (1985) a adoptat
Convenţia 161 şi Recomandarea 171 privind SSM (Serviciile de Sănătate în Muncă), ratificate
de majoritatea statelor membre ale OIM. Cele două documente, au definit principiile şi
strategiile politice naţionale, necesare pentru asigurarea sănătăţii în muncă.
Prin Directiva Cadru 391/89 (12 iulie 1989) s-a solicitat tuturor ţărilor membre ale
UE, cât şi ţărilor cu statutul de candidat la UE, o serie de pachete legislative europene şi
adoptarea de politici naţionale, adecvate strategiei comune de management global al riscurilor
ocupaţionale. Prin Normele Generale de Protecţia Muncii (2002), Legea 90/1996 a Protecţiei
Muncii, Legea 319/2006 a Sănătăţii şi Securităţii Muncii (3,4,6) şi prin multiple alte
normative emise, România asigură asistenţa obligatorie de medicina muncii, prin operarea
progresivă de modificări structurale şi legislative, elaborarea de programe naţionale
prevenţionale, pregătirea resurselor umane şi materiale (reforma structurală şi socială a
SSM). Convenţiile colective şi acordurile dintre muncitori (reprezentaţi de sindicate) şi
patronate, includ obligativitatea asigurării asistenţei de medicina muncii la locul de muncă, în
mod gratuit şi competent, cu respectarea tuturor drepturilor generale ale forţei de muncă (5,6).

Figura I.1. Structura organizatorică a asistenţei de medicina muncii în România (2).

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI FAMILIEI- Direcţia generală de

sănătate publică

Institute de Sănătate Direcţii de Sănătate Publică judeţene (42)

Publică (5)
- Compartimentul de medicina muncii

-Biroul de control al bolilor profesionale

Clinici de Boli -Evaluarea factorilor de risc din mediul de

Profesionale (6) viață şi de muncă

Cabinete private de Servicii medicale de

medicina muncii( 1000) întreprindere

numărul (..) instituţiilor din România între anii 2002-2016.

11
 1.15.1 Servicii medicale la locul de muncă

Asigurarea asistenţei de medicina muncii este obligatorie pentru toate unităţile

economice din sistemul de stat şi privat. Înfiinţarea unui dispensar medical de întreprindere
sau inter-întreprinderi, este dependentă de: numărul de angajaţi, riscurile caracteristice
tehnologiei utilizate şi activităţii ocupaţionale prestate de lucrători (3).
Încadrarea cu personal de specialitate (medici de medicina muncii) este stipulată
legislativ. Actual, intreaga reţea de medicina muncii este acoperită cu medici specialişti,
pregătiţi prin cursuri postuniversitare, respectiv prin rezidenţiat, dar care activează
predominant în cabinetele sau în centrele medicale private (contracte de prestări servicii
incheiate cu beneficiarii, respectiv cu angajatorii).
Serviciile medicale organizate la sediul întreprinderilor, au fost unităţi de bază în
promovarea sănătăţii în muncă prin: derularea de acţiuni specifice preventive, monitorizarea
clinico-biologică a grupurilor ocupaţionale, acordarea primului ajutor în urgenţele medico-
chirurgicale sau ocupaţionale (ex in intoxicaţiile acute), educaţia sanitară a muncitorilor.etc

1.1.5.2. Cabinetele de medicina muncii

Cabinetele de medicina muncii funcţionează actual majoritar în sistemul privat

(autorizaţie de funcţionare, dotări minime necesare, cod de înregistrare fiscala la administraţia
financiară teritorială) şi mai puţin, în sistemul asistenţei medicale de stat. Acestea din urmă
sunt organizate în policlinici sau in unităţi mari economice (ex în spitale), fiind încadrate cu
medici de medicina muncii. Un astfel de cabinet, poate funcţiona prin angajarea permanentă a
unui specialist de medicina muncii, sau pe baza contractelor de prestări servicii încheiate între
prestatori externi şi beneficiari (unităţile economice).
Obligaţiile medicului de medicina muncii răman aceleaşi, indiferent de natura
contractului de prestări servicii (3) :
- monitorizarea permanentă a stării de sănătate a lucrătorilor;
- identificarea şi comunicarea riscurilor profesionale;
- formularea de recomandări tehnico-organizatorice şi medicale pentru promovarea şi
păstrarea stării de sănătate a personalului angajat.
- informare şi formare in domeniul protecţiei sănătăţii şi a securităţii muncii

Pentru biomonitorizarea stării de sănătate, cabinetele de medicina muncii beneficiază

de suportul laboratoarelor specializate din DSP (Direcţii de Sănătate Publică) judeţene, sau
stabilesc relaţii de colaborare cu laboratoare de investigaţii acreditate pentru: explorări
funcţionale, toxicologice, imagistice din policlinici sau din centrele medicale private. Toate
costurile investigaţiilor destinate dimensionării riscului ocupaţional şi evaluarii impactului
asupra sănătăţii angajaţilor, sunt suportate de angajatori (2,3).
Monitorizarea mediului de muncă este realizată prin laboratoarele DSP sau ISP
(prelevări de probe de mediu, analiza şi interpretare rezultatelor prin raportarea la limitele de
expunere admisibile, stabilite legislativ la nivel naţional).

1.1.5.3. Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană (DSPJ) – Compartimentul de

medicina muncii

Activitatea de medicina muncii dintr-un judeţ, reprezintă a doua linie a asistenţei

medicale primare, completând activitatea medicinei de familie. Având un profil predominant

12
preventiv (păstrarea-promovarea sănătăţii şi a capacităţii de muncă), compartimentul de
medicina muncii din DSP, coordonează toate activităţile şi obiectivele reţelei de medicina
muncii din teritoriul arondat.
Prin raportările şi evaluările periodice din teritoriu (obligativitate a cabinetelor de
medicina muncii), la nivelul DSPJ se concentrează informaţii privind:
- starea de sănătate a angajaţilor din toate unităţile economice ale judeţului;
- morbiditatea prin boli profesionale, boli legate de profesie, accidente de muncă;
- distribuţia numerică şi pe sectoare de activitate a salariaţilor;
- numărul salariaţilor expuşi la noxe şi natura acestora.
Controlul sănătăţii şi securităţii muncii este facilitat de prezenţa : Compartimentului
Inspecţiei de Stat a Condiţiilor de Muncă, Comisiei Tehnice pentru Avize şi Autorizaţii
sanitare, ca şi de Serviciul Programe organizate la nivelul DSP (2).
Laboratoarele tehnice din DSP sunt dotate cu aparatură standard pentru măsurarea
concentraţiilor atmosferice ale noxelor profesionale (pulberi, gaze şi vapori iritanţi, agenţi
fizici, chimici, biologici), reprezentand unităţi de bază în managementul riscului ocupaţional.

1.1.5.4.Institutele de Sănătate Publică (ISP)

Conform legislaţiei în vigoare (Legea 100/1998, Ord.MS nr.8/06.2000, Legea

319/2006 (3), prin departamentele sale de medicina muncii, ISP sunt:
- instituţii publice regionale cu personalitate juridică, organizate de Ministerul
Sănătăţii;
- forul tehnic şi profesional al Ministerul Sănătăţii in elaborarea şi fundamentarea
ştiinţifică a strategiilor de politică sanitară guvernamentală;
- instituţii care elaborează propuneri metodologice pentru programele naţionale de
sănătate publică (în colaborare cu DSPJ).

Atribuţii ale ISP în domeniul medicinii muncii (2,3):

- întocmeşte proiecte de norme, metodologii şi instrucţiuni cu aplicare în domeniul
sănătăţii ocupaţionale;
- susţine acţiuni de promovare ale unui mediu de muncă sanogen şi de prevenţie
primară a bolilor în populaţia expusă la riscuri profesionale;
- elaborează studii privind starea de sănătate, studii epidemiologice, clinice
ergonomice, psihologice în mediul ocupaţional;
- coordonează acţiuni specifice de medicina muncii în teren (studii epidemiologice şi
examinări medicale, pentru relevarea impactului anumitor noxe asupra
organismului);
- asigură consultanţa de specialitate în domeniul sănătăţii ocupaţionale;
- colaborează cu autorităţile publice, alte unităţi sanitare, unităţile de învăţământ
medical superior din domeniul medicinii muncii;
- elaborează studii clinice şi experimentale pentru evaluarea riscului profesional;
- elaborează studii pentru caracterizarea toxicologică a unor substanţe chimice, sau a
unor produse noi intrate în circuitul economic;
- întocmeşte referate tehnice pentru produse noi fabricate în ţară sau importate,
pentru introducerea acestora în procesele tehnologice şi in circuitul economic;
- participă la procesul de învăţământ medical superior de specialitate.

13
 1.1.5.5. Clinica de Medicina Muncii şi Boli Profesionale

Amplasate în spitale universitare, clinicile de medicina muncii sunt încadrate cu

medici specialişti de medicina muncii, având competenţe in elaborarea şi aplicarea
investigaţiilor diagnostice, în tratamentul şi recuperarea bolilor profesionale. Bolnavii pot
proveni din toate judeţele arondate centrului universitar (dispune de baza tehnico-materială
necesară), fiind internaţi prin trimitere semnată de medicul de familie. Clinica de Medicina
Muncii şi Boli Profesionale este coordonatorul zonal ştiinţific, profesional şi metodologic al
activităţii de medicina muncii. Competenţele şi atribuţiile coordonatorului zonal pe probleme
de medicina muncii, precum şi arondarea judeţelor pe centre medicale universitare, se
stabilesc prin ordin al Ministerului Sănătăţii.

1.1.5.6 Organisme Internaţionale

a. Instituţii europene: emit pachete de metodologii, de sarcini şi de responsabilităţi,

cu putere de decizie în toate problemele de sănătate ocupaţională (4,6):

 Parlamentul Europei
 Comitetul Economic European
 Consiliul Uniunii Europene
 Comisii de Profil
 Directoratul de Sănătate şi Securitate în Muncă al Comisiei Europene
 Consiliul Europei
 Comitetul Economic şi Social al Uniunii Europene
 Comitetul pentru Recomandări de Securitate, Igienă şi Protecţia Sănătăţii în
Muncă
 Agenţia Europeană pentru Sănătate şi Securitate în Muncă
 Biroul Regional pentru Europa al OMS
 Comitetul European pentru Standardizare (CEN)
 Curtea de Justiţie
 Curtea de Auditori

Caracteristici ale perioadei actuale în Europa: Europa este cea mai industrializată
zonă de pe glob, în care rata actuală a accidentelor de muncă atinge 20-100‰ cu o rată a
mortalităţii de 0,2-25‰ (tendinţă de creştere prin extinderea către ţările din sud-est). Rata
morbidităţii prin boli profesionale este de 4-12‰ cu 400-500000 cazuri noi de boli
profesionale/an (5). Dintre preocupările majore în politica de sănătate ocupaţională din UE, se
reţin: implementarea de standarde ISO, creşterea securităţii în muncă, managementul riscului
cancerigen şi a stresului în muncă.etc

b. Instituţii americane
a. NIOSH (National Institute of Occupational Safety and Health)
Instituţie implicată în dezvoltarea politicilor de sănătate ocupaţională prin ( 6):
- cercetarea eficienţei serviciilor medicale existente,
- cercetarea rolului asistenţei primare în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii,
- evaluarea şi îmbunătăţirea accesibilităţii serviciilor de sănătate şi securitate în
muncă,
- integrarea serviciilor de sănătate în muncă în asistenţa primară.

14
 Concluziile acestor studii, constituie o bază de date valoroasă pentru elaborarea de noi
strategii în politica de sănătate şi de securitate în muncă. Prin colaborarea cu: agenţii federale,
sindicate, industrii, comunităţi academice, NIOSH contribuie la eficientizarea asistenţei de
medicina muncii din USA.

b. OSHA (Occupational Safety and Health Administration)

Din 1970, OSHA este inclusă în Departamentul muncii din USA. Obiectivele
instituţiei sunt concretizate in deviza: "asigurarea ca fiecare bărbat sau femeie din USA, să
lucreze la un loc de muncă sănătos şi în siguranţă" (6).
Instrumentele şi standardele de lucru utilizate de OSHA, sunt eminamente preventive:
anticiparea riscului, identificarea locurilor de muncă periculoase, aplicarea măsurilor de
reducere a riscurilor.
Planurile strategice elaborate de OSHA, conţin 3 direcţii interdependente şi
complementare:
- îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii în muncă la întreg personalul expus,
- schimbarea "culturii" locului de muncă, prin implicarea activă a patronatelor şi a
sindicatelor în rezolvarea problemelor proprii de sănătate şi de securitate,
- parteneriate sociale în realizarea şi in garantarea programelor şi a serviciilor de
medicina muncii.

c. OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii)

Obiective strategice majore în:

 dezvoltarea politicilor globale de sănătate şi de securitate în muncă,

 îmbunătăţirea mediului de muncă,
 realizarea dezideratului de sănătate şi securitate în muncă pentru toţi.

d. OMS (fondată în 1919, sediul la Geneva) a emis peste 176 convenţii şi 183 de
recomandări, privind problematica generală a medicinii muncii (protecţia la locul de muncă,
asigurarea serviciilor de sănătate în muncă, strategii globale privind sănătatea ocupaţională
"pentru toţi").

1.1.6. Servicii medicale de medicina muncii : aspecte legislative

 Angajatorii din sectorul public, privat şi cooperatist, întreprinderile cu capital
străin, sunt obligaţi să asigure supravegherea stării de sănătate a tuturor angajaţilor,
în relaţie cu expunerea la riscuri specifice postului sau locului de muncă, prin
servicii de medicina muncii. Angajatorii sunt obligaţi să asigure fondurile şi
condiţiile necesare pentru efectuarea examenului medical la angajare, a controlului
medical periodic şi a examenului medical la reluarea activităţii, angajaţii nefiind
implicaţi în nici un fel, în costurile aferente supravegherii medicale specifice
riscurilor profesionale, în costurile îmbolnăvirilor profesionale, accidentelor de
muncă şi ale reabilitării profesionale (3).
 Serviciul de medicina muncii organizat de angajator, respectă timpul minimum
necesar pentru asigurarea calităţii prestaţiilor de medicina muncii. În medie, s-a
propus ca acest timp să fie de o oră pe lună, pentru 10 angajaţi care necesită

15
 supraveghere medicală specială (femei gravide, persoane cu handicap) şi de o oră
/lună, pentru 15 muncitori respectiv 20 salariaţi din sectorul tehnico-administrativ.
 Pentru serviciul propriu de medicina muncii (cabinet, dispensar medical de
întreprindere), angajatorii trebuie să asigure standardele de calitate (dotări tehnice,
medicamente de urgenţă, vaccinuri, materiale sanitare consumabile) şi încadrarea
corespunzătoare cu personal medical specializat.
 Toate serviciile medicale de medicina muncii sunt coordonate de medici specialişti
de medicina muncii şi vor avea în structură numai personal medical cu pregătire de
profil.
 Între angajator şi serviciul de medicina muncii, intervine un contract care stipulează
toate obligaţiile furnizorului şi ale beneficiarului, privind buna desfăşurare a
activităţilor predominant preventive de medicina muncii.
Directiva Cadru 391/89/EEC a impus spre adoptare in toate ţările membre ale UE,
pachete legislative cu următoarele caracteristici majore (5,6):
 reguli generale pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi securităţii angajaţilor,
acoperind toţi muncitorii din sistemul public şi privat, cu excepţia servitorilor
şi aşa-numitului “propriu-angajat”;
 obligaţii şi responsabilităţi ale patronilor şi ale muncitorilor;
 asigurarea egalităţii în protecţia muncitorilor din toate statele membre ale
Uniunii Europene.

1.1.6.1 Obligaţii generale ale patronilor:

 evitarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
 combaterea riscurilor la sursă;
 adaptarea muncii la individ, cu referire la planul locului de muncă, alegerea
echipamentului de lucru, alegerea metodelor de lucru şi de producţie, pentru
ameliorarea, pe cât posibil, a activităţilor ce presupun munca monotonă, activitatea
în schimburi alternante, în vederea reducerii efectelor acestora asupra sănătăţii
lucrătorilor expuşi (4,6);
 adaptarea permanentă la progresul tehnic;
 înlocuirea a tot ce reprezintă periculos în muncă, cu nepericulos sau cu mai puţin
periculos;
 dezvoltarea unor politici de prevenţie coerente, care să acopere integral :
tehnologia, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa
factorilor legaţi de muncă;
 instruirea adecvată a muncitorilor;
 în întreprinderea sa, patronul trebuie să asigure evaluarea riscurilor pentru
sănătatea şi securitatea în muncă a salariaţilor (angajatorul insuşi sau pe bază unui
contract cu o echipa de experţi evaluatori), să participe la alegerea echipamentului
de lucru, să aibă cunoştinţă despre substanţele chimice sau diferitele produse
realizate în întreprindere, precum şi de existenţa anexelor şi a dotărilor social-
sanitare obligatorii;
 în urma evaluării riscurilor, se impune elaborarea de planuri de măsuri preventive şi
implementarea de metode de muncă şi de producţie, fără riscuri pentru starea de
sănătate a muncitorilor (3,4)

16
  patronul trebuie să încredinţeze muncitorilor, o serie de sarcini vizând sănătatea la
locul de muncă, în funcţie de capacitatea fiecăruia;
 patronul trebuie să se asigure că planificarea şi introducerea de noi tehnologii, sunt
precedate de consultaţii cu muncitorii sau cu reprezentanţii lor, privind consecinţele
alegerii unui anumit echipament, condiţiile de muncă şi mediul de muncă, toate
vizând sănătatea şi securitatea muncitorilor;
 patronul trebuie să coopereze la implementarea măsurilor privind prevenirea
îmbolnăvirilor de cauză profesională, la promovarea securităţii locului de muncă şi
să asigure informarea muncitorilor asupra riscurilor profesionale existente;
 măsurile privind securitatea, igiena şi sănătatea în muncă, nu angajează muncitorii
la nici un fel de obligaţii financiare;
 patronul trebuie să desemneze unul sau mai mulţi muncitori, pentru a îndeplini
activităţile legate de protecţia şi de prevenirea riscurilor profesionale din
întreprindere;
 muncitorii desemnaţi nu pot fi în poziţie dezavantajată (ex din punct de vedere
salarial), din cauza participării la activităţile legate de protecţia şi de prevenirea
riscurilor profesionale;
 muncitorilor desemnaţi trebuie să li se acorde un interval de timp suficient, pentru a
se achita de obligaţiile ce le revin în acest domeniu;
 dacă la nivelul întreprinderii nu se pot organiza măsuri de protecţie şi de prevenire a
riscurilor, datorită lipsei de personal de profil, patronul trebuie să apeleze la servicii
externe, sau la persoane cu competenţă profesională, dotate cu mijloace tehnice
corespunzătoare de investigare şi de prevenţie.
Serviciile de sănătate externe contractate de patron, trebuie informate corect asupra
factorilor dăunători cunoscuţi, sau suspectaţi de a fi nocivi pentru sănătatea şi securitatea
muncitorilor la locul de muncă, avand acces la toate informaţiile necesare unor evaluări
corecte (6,7).

1.1.6.2 Obligaţii ale muncitorilor:

- fiecare muncitor trebuie să aibă responsabilitatea de a avea grijă de propria

sănătate şi securitate la locul de muncă, conform instrucţiunilor primite de la
patronul său;
- în urma instruirii, fiecare muncitor trebuie să utilizeze corect maşinile, aparatura,
instrumentele de lucru, substanţele periculoase, transportul de echipamente şi de
alte mijloace de producţie (6,7):
- fiecare muncitor trebuie să utilizeze corect echipamentul personal de protecţie, iar
după utilizare să asigure curăţarea şi păstrarea corespunzătoare a acestuia;
- fiecare muncitor trebuie să se abţină de la schimbări arbitrare ale dispozitivelor de
securitate (maşini, instrumente, aparate etc.), pe care trebuie să le utilizeze corect
şi conform instrucţiunilor primite;
- fiecare muncitor trebuie să informeze imediat patronul şi/sau muncitorii cu
responsabilităţi în domeniul sănătăţii şi securităţii (SSM), asupra oricărei situaţii
de la locul de muncă, pe care o consideră un pericol iminent, sau orice alt neajuns
legat de protecţia muncii;
- fiecare muncitor trebuie să coopereze cu patronul sau/şi cu reprezentanţii
muncitorilor cu responsabilităţi în domeniul SSM, ori de câte ori este necesar;
- fiecare muncitor trebuie să fie capabil să se achite de sarcinile impuse în
domeniul prevenţiei riscurilor.

17
 1.1.7 Atribuţii şi competenţe ale unui serviciu/medic de medicina muncii
1. Monitorizarea stării de sănătate a angajaţilor prin acţiuni specifice de medicina muncii
cu caracter eminamente preventiv (2, 3):
 examenul medical la încadrare cu stabilirea aptitudinii pentru munca
profesională ce urmează a fi prestată;
 supravegherea medicală a noilor angajaţi în perioada de adaptare în muncă (ex
munca in condiţii climatice nefavorabile, zgomot);
 controlul medical periodic al tuturor salariaţilor (periodicitate anuală sau
semestrială in expunerea la agenţi periculoşi);
 examinări medicale la reluarea muncii (întreruperi mai mari de 3 luni);
 semnalarea, cercetarea, declararea şi evidenţa cazurilor depistate cu
îmbolnăviri profesionale;
 dispensarizarea salariaţilor cu boli cronice, boli profesionale, boli legate de
profesie, a pensionarilor cu invalidante de gradul III (cu drept la 4 ore de muncă/zi),
avand ca obiectiv principal reabilitarea şi reinserţia, sau reorientarea profesională a
acestora;
 biomonitorizarea grupurilor ocupaţionale cu expuneri particulare (ex la agenţi
chimici periculoşi, radiații ionizante) prin investigaţii de laborator specifice
(nominalizate legislativ) (2,3).
 studii clinice, anchete epidemiologice, aplicarea de chestionare, pentru
evidenţierea factorilor de risc individuali şi profesionali şi a impactului expunerii
asupra sănătăţii.

Acţiunile specifice de medicina muncii enumerate mai sus, au caracter preventiv

fiind de ordin: medical, administrativ, de cercetare, pedagogice, de negociere etc (12):
- preventie primara: prevenirea efectelor negative asupra sănătăţii şi a
imbolnăvirilor profesionale prin ameliorarea condiţiilor de muncă, reducerea la
minimum a riscurilor ocupaţionale, educaţie medicală continuă proactivă (acţiuni
care vizează reducerea incidenţei bolilor).
- prevenţie secundară: depistarea in stadiul precoce a imbolnăvirilor profesionale şi
a afecţiunilor legate de profesiune, colaborarea cu serviciile medicale curative
pentru un tratament adecvat, aplicarea concomitentă a unor măsuri profesionale
(schimbarea locului de muncă, reducerea timpului de lucru, amenajarea ergonomică
a locului de muncă etc).
- preventie terţiară: demers care vizează evitarea recidivelor, sechelelor sau a
complicaţiilor unor boli prin: evaluarea şi recuperarea capacităţii de muncă,
reinserţia socio-profesională (reorientare profesională şi recalificare după unele
afecţiuni cronice sau accidente de muncă invalidante) (12).

2. Evaluarea şi supravegherea riscurilor profesionale prin (2):

 catagrafierea locurilor de muncă şi a salariaţilor expuşi;
 elaborarea de profesiograme şi de cronograme profesionale;
 studii ergonomice (identificarea şi ierarhizarea factorilor de risc biomecanic şi a
suprasolicitărilor psihofiziologice, pe operaţii şi posturi de muncă);
 metrologia (măsurarea) factorilor de risc: zgomot, vibraţii, nivelul şi tipul
iluminatului, parametri climatici microambientali, concentraţii atmosferice de
pulberi, substanţe chimice (8,9,10);

18
  dimensionarea riscurilor (sinteza informaţiilor metrologice, clinice şi a
indicatorilor biotoxicologici) şi comunicarea acestora către toţi factorii de
răspundere (angajatori, inspecţia muncii, DSP judeţene);
 studii specifice de impact asupra sănătăţii şi/sau programe naţionale tematice,
de evaluare şi/sau de intervenţie proactivă, pentru minimizarea unor riscuri.
 intocmirea şi implementarea programelor de medicina muncii avand ca
obiective, evaluarea riscurilor şi a impactului acestora asupra sănatăţii şi securităţii
muncii, elaborarea şi aplicarea de măsuri preventive, care să permită controlul mai
eficient şi reducerea efectelor negative biologice, psihologice şi economice.

3. Consilierea angajatorului privind (2):

 adaptarea muncii la caracteristicile psihofiziologice ale angajaţilor prin intervenţii
ergonomice corectoare, implementarea unor măsuri tehnico-organizatorice şi a
măsurilor de protecţie colective şi individuale;
 consilierea angajatorului pentru fundamentarea şi susţinerea unor strategii de
sănătate şi de securitate pe termen lung, la locurile de muncă cu risc (prevenţie
primară).
4. Acţiuni educative (training ocupaţional, formarea formatorilor) prin:
 informarea salariaţilor asupra riscurilor la care sunt expuşi (acţiunea noxelor, căi
de pătrundere în organism, simptome şi semne de îmbolnăvire, măsuri minimale de
prevenţie şi de securitate);
 constituirea echipelor şi a posturilor de prim ajutor pentru asistarea urgenţelor
produse la locurile de muncă ex (intoxicaţii acute, accidente de muncă);
 asigurarea cu medicamente şi cu mijloace de transport pentru rezolvarea rapidă
şi eficientă a urgenţelor (stabilirea şi parcurgerea unor circuite funcţionale rapide);
 consiliere generală pe probleme de nutriţie, consumul de alcool, tutun, rolul
exerciţiului fizic, atitudine şi comportament adecvat faţă de muncă;
 informarea femeilor însărcinate cu privire la riscurile asupra reproductivităţii
şi asupra evoluţiei unei sarcini (respectarea legislaţiei pentru protecţia femeii
gravide) (7).

5. Participarea la sistemul informaţional regional şi naţional prin:

 raportarea periodică a factorilor de risc din unităţile monitorizate de fiecare
medic de medicina muncii;
 raportarea morbidităţii prin boli profesionale, accidente de muncă, boli legate
de profesie (indicatori statistici intensivi şi analitici ai morbidităţii cu incapacitate
temporară de muncă);
 comunicarea rezultatelor controlului medical periodic şi a rezultatelor studiilor
epidemiologice, clinice, toxicologice derulate in unităţile economice
supravegheate din punct de vedere medical;
 raportarea tuturor situaţiilor particulare de risc chimic (utilizare sau sinteze de
produse şi tehnologii noi), către DSP, ITM, sistemele de toxicovigilenţă teritoriale
şi naţionale.

1.1.8 Instrumente şi strategii de acţiune în medicina muncii:

 legislaţie în medicina muncii (imbunătăţiri permanente, adaptări şi aliniere la
legislaţia UE (5);

19
  inspecţie şi impunerea de măsuri de constrângere (contravenţii şi sancţiuni in
cazul abaterilor şi în situaţii prevăzute legislativ);
 stimulente financiare (constituirea fondurilor naţionale/regionale de prevenţie,
promovarea şi susţinerea iniţiativelor de bune practici in domeniul sănătăţii
ocupaţionale);
 campanii publicitare (difuzarea rezultatelor, a achiziţiilor şi a acţiunilor
sanogenice şi prevenţionale şi a eficienţei acestora);
 acreditarea serviciilor de sănătate ocupaţională şi certificarea produselor;
 instruirea periodică a tuturor actorilor prevenţiei;
 cunoaşterea ariilor de priorităţi (ierarhizarea şi gestionarea riscurilor);
 o bună cunoaştere a dinamicii sectoarelor economice (mobilităţi de personal,
implementarea de tehnologii noi, ca de exemplu cele din domeniul
nanotehnologiilor);
 o bună cunoaşterea categoriilor de muncitori (catagrafieri dinamice pe sectoare
de activitate);
 cercetarea de profil (alocare de fonduri, dezvoltarea centrelor topice de cercetare);
 evaluarea riscului profesional (metode şi tehnici performante, formarea de experţi
evaluatori);
 managementul riscului profesional (management global şi de calitate, integrat la
nivelul organizaţiilor economice);
 dezvoltarea de strategii eficiente (politici guvernamentale şi locale);
 iniţiative la nivelul UE de a sprijini statele membre şi candidate (atragerea de
fonduri prin proiecte finanţate, schimburi de experienţă, programe şi acţiuni
comune europene/multinaţionale, inclusiv pe teme de cercetare).

1.1.9 Resurse materiale

Dotările materiale şi echipamentele tehnice utilizate pentru prelevările de probe de
mediu şi de produse biologice, analiza acestora în laborator, redarea şi exprimarea
rezultatelor, trebuie să fie acreditate şi standardizate (la nivel naţional şi în acord cu modelele
europene).
Caracteristica esenţială în folosirea resurselor materiale, este performanţa
echipamentelor şi utilizarea lor sistematică (programatică).
Elaborarea de metodologii practice şi validate la nivel naţional, planificarea şi
distribuţia echitabilă a resurselor materiale, condiţionează reuşita unor demersuri globale
(programe naţionale de medicina muncii).

1.1.10 Resurse financiare

Obiectivele medicinii muncii trebuie să devină o prioritate permanentă a programelor
naţionale de sănătate publică (2,4). Supravegherea factorilor de risc din mediul de muncă,
supravegherea stării de sănătate a tuturor salariaţilor şi prevenirea bolilor profesionale în
populaţia activă, sunt acţiuni continue şi costisitoare.
Finanţarea corespunzătoare trebuie asigurată printr-o politică naţională coerentă,
dublată de fonduri şi resurse proprii sistemului. Funcţionarea Caselor de Pensii (Fondul
Naţional pentru Asigurări la riscul de boală profesională şi accidente de muncă), se bazeaza
pe contribuţiile financiare ale angajatorilor la îmbunătăţirea asistenţei medicale de medicina
muncii.

20
 Politica sanitară din domeniul medicinii muncii, este susţinută şi fundamentată
ştiinţific şi profesional, prin intervenţii active ale Comisiei Naţionale de Medicina Muncii, a
Institutelor de Sănătate Publică regionale şi a Departamentelor universitare de medicină.

1.1.11. Managementul sănătăţii ocupaţionale

Scopul medicinii muncii este protecţia şi promovarea sănătăţii şi a eficienţei muncii
angajaţilor. Medicina muncii este o disciplină medicală clasică, dar prin faptul că, cele mai
multe activităţi umane se desfăşoară în organizaţii şi companii, poate fi considerată o
disciplină situată la frontiera dintre medicină şi ştiinţele: economice şi sociale. Acest statut
rezultă din sarcinile pe care le are de realizat (13):
 să recunoască impactul factorilor de risc asupra sănătăţii şi a eficienţei
activităţii angajaţilor în cadrul întreprinderii;
 să evalueze efectele factorilor de risc asupra personalului angajat şi asupra
întreprinderii;
 să propună măsuri de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă;
 să controleze eficacitatea măsurilor aplicate;
 să rezolve disfuncţionalităţile individuale de sănătate, care ar putea avea o
legătură cu condiţia de muncă.
Deoarece medicina muncii operează şi în cadrul sectorului privat, serviciile de
medicină muncii, trebuie să se bazeze pe aceleaşi principii economice, utilizate de către toţi
furnizorii de servicii pentru companii şi organizaţii. Ultimele decizii ale Curţii Europene, de a
impune serviciilor medicale un statut comun tuturor tipurilor de servicii, vor avea un impact
puternic şi vor conduce la o piaţă mai competitivă pentru serviciile medicale şi de sănătate,
inclusiv pentru serviciile de medicina muncii.
Chiar dacă nu toţi medicii de medicina muncii, vor activa ca directori ai unor instituţii
medicale, ei trebuie să înţeleagă principiile de bază ale managementului şi să cunoască toate
activităţile companiilor cărora le asigură servicii. Ei trebuie să dirijeze cu succes şi să
supravegheze şi activităţile altor categorii de persoane, care activează in cadrul serviciilor
multidisciplinare de medicina muncii.

Principii de management

Se impune o abordare integrativă, astfel incat, medicina muncii să poată oferi un

ansamblu de servicii în următoarele domenii (4,13):
 evaluarea riscului pentru sănătate;
 igiena industrială şi evaluarea mediului de lucru;
 managementul medicinii de urgenţă;
 managementul îmbolnăvirilor profesionale;
 evaluarea şi supravegherea sănătăţii;
 evaluarea impactului factorilor de risc de la locul de muncă asupra sănătăţii;
 managementul înregistrării şi al raportării îmbolnăvirilor profesionale;
 realizarea legăturilor funcţionale cu serviciile de sănătate publică şi de
promovare a sănătăţii la locul de muncă.

21
 Managementul este o ştiinţă economică de firmă, ca şi marketingul. Prima definiţie a
managementului a fost dată de Henry Fayol în anul 1916, care a definit cele 5 elemente ale
sarcinilor manageriale: previziune, organizare, comandă, coordonare şi control (4).
Dicţionarul tradiţional american defineşte managementul ca fiind: actul, maniera sau
practica de a conduce, dirija, superviza sau controla, implicând persoana sau persoanele
care controlează sau direcţionează o afacere sau o întreprindere(4,13). În literatura
tradiţională de management, procesul de control era doar o sarcină a managementului de nivel
superior. Astăzi, organizaţiile moderne întrevăd importanţa aducerii controlului în organizaţie,
ceea ce face necesară distingerea unor niveluri diferite de control, care ajută la clarificarea
rolurilor şi a responsabilităţilor principale.
Serviciile de medicina muncii, au nevoie de o bună planificare a timpului, a resurselor,
a conţinutului şi a activităţilor incluse în servicii. Managementul serviciilor de medicina
muncii este un proces complex, în care componentele sunt continuu interactive, formând un
lanţ, balansat de nevoile şi de priorităţile clientului, sau ale unui grup de clienţi.
O exprimare formală a acestui proces este planul de sănătate ocupaţională (13).
Planul trebuie să se bazeze pe o analiză corespunzătoare, aşezarea în ordinea priorităţilor a
riscurilor pentru sănătate pe termen scurt şi pe termen lung, pe nevoile personalului şi ale
companiei.
Evaluarea riscului înseamnă luarea în considerare atât a probabilităţii riscului cât şi a
severităţii consecinţelor. Evaluarea se poate realiza cel mai bine, printr-un dialog realizat între
experţi şi persoanele de la locurile de muncă.
O stabilire a priorităţilor bazată pe calculul cost-eficienţă şi cost-beneficiu, este
totdeauna necesară. Este un proces în care atitudinea şi valorile împărtăşite sunt importante.
Când sănătatea unui salariat este în joc, analiza cost-eficienţă nu poate fi prioritară în
acţiune, iar anumite acţiuni absolut necesare, nu trebuie să ţină cont de costurile implicate.
Legile şi standardele naţionale sau internaţionale, pot ajuta în astfel de situaţii la
adoptarea unei decizii. Datele ştiinţifice din literatură şi ghidurile de bună practică, pot fi
folosite, atunci când sunt disponibile. Activităţile trebuie să fie bazate pe argumente general
acceptate de comunitatea ştiinţifică şi de experţii în domeniu şi să poată fi implementate cu
resursele disponibile.
Planul este un document scriptic al: nevoilor, ţintelor, acţiunilor, orarului şi a
persoanelor responsabile.Integrarea planului de sănătate ocupaţională în planul de
management al companiei, este esenţială. Un indiciu al integrării cu succes, este discutarea
planului intocmit cu conducerea companiei, aprobarea lui de către conducere şi alocarea
resurselor economice şi umane necesare realizării lui (13).
Deoarece planul de sănătate ocupaţională este un document deosebit de important, este
nevoie de timp suficient, pentru a-l elabora realist şi funcţional. Planul trebuie revizuit cu
regularitate. Pentru aceasta, poate fi folosit auditul intern sau extern. Este bine să se
întocmească un plan pentru 3 ani, care să fie revizuit anual, sau atunci când au apărut
schimbări ale condiţiei de muncă, ale mediului de muncă, sau de personal.
Stabilirea unor ţinte pe termen scurt, sau a unor indicatori general acceptaţi la
întâlnirile responsabililor, ajută la urmărirea desfăşurării acţiunilor, cresc motivaţia şi permit
redirecţionarea unor acţiuni în timp util, pentru atingerea scopurilor. Atunci când se
organizează un serviciu de sănătate ocupaţională, este foarte important să se stabilească şi
serviciul central.
Frecvent, legea stabileşte rolul, sarcinile şi responsabilităţile personalului de medicina
muncii. Cu toate acestea, sarcinile sunt mereu influenţate de relaţiile client-furnizor de servicii
şi de activitatea curentă. Spre exemplu, rolul unui furnizor de servicii, poate fi în unele situaţii
acela de consultant, în altele de auditor sau de instructor de sănătate şi securitate în muncă.

22
 Dacă, anumite activităţi sunt în afara competenţelor serviciului central, este mai bine
să se colaboreze cu alţi specialişti sau furnizori de servicii. Angajamentele parteneriale permit
stabilirea unui pachet complet de servicii pentru client.
Serviciile pot fi uşor evaluate după: gradul de mulţumire al clientului, după cât de bine
sau de corect i-au fost satisfăcute nevoile, au fost atinse obiectivele stabilite de comun acord.
De exemplu, sunt utile întrebări de tipul: sarcinile şi responsabilităţile au fost stabilite în mod
clar ?; timpul alocat a fost raţional organizat ?; comunicarea a fost deschisă ?; dosarele au fost
ţinute corespunzător ?; sunt nereguli în ce priveşte competenţele personalului ?. Este indicat
să fie întocmit un tabel, în care să figureze un număr de întrebări punctuale, în care clientul
ocupă locul central, menţionându-se tipul de informaţii necesare şi care dintre acestea, vor fi
comunicate în timpul întâlnirilor cu ceilalţi actori din interiorul sau din exteriorul sistemului,
şi sub ce formă (fax, email, telefon, etc) (13).

Posibilităţi de evaluare a planificării şi a managementului serviciilor de sănătate

ocupaţională:
Evaluarea managementului serviciilor de sănătate ocupaţională trebuie să parcurgă
paşii menţionaţi mai jos.

Evaluarea nevoilor (13):

 identificarea şi evaluarea riscului;
 identificarea nevoilor de promovare şi de protecţie a sănătăţii la locul de muncă;
 întocmirea planului de servicii de sănătate ocupaţională;
 aprobarea planului de către angajator şi salariaţi;
 stabilirea corectă a obiectivelor;

Evaluarea intrărilor:
 a resurselor proprii (timp, bani, facilităţi, echipamente);
 a tipului de servicii ( preventive, curative, promovarea sănătăţii);
 a resurselor umane necesare.

Evaluarea procesului:
 serviciile de sănătate ocupaţională trebuie să respecte legea şi reglementările in
domeniu;
 serviciile de sănătate ocupaţională să fie integrate în managementul zilnic al
companiei
 planificarea acţiunilor: cine, ce face şi când?; managementul timpilor, acţiunilor;
planificarea personalului( săptămânală, lunară, anuală), date limită pentru acţiunile
fixate.

Evaluarea ieşirilor:
 aducerea la zi a planului de servicii existent;
 numărul de vizite la locurile de muncă;
 numărul de companii cărora le sunt oferite servicii.

Evaluarea efectivă:
 procentul de persoane care au beneficiat de o intervenţie (exemplu: procentul de
salariaţi care au beneficiat de reabilitare);

23
  procentul de sarcini realizate într-o anumită perioadă planificată (ex: scăderea cu
20% a absenteismului, reducerea expunerii etc.);
 gradul de satisfacţie al clientului.

1.2 ACTIVITĂŢI SPECIFICE DE MEDICINA MUNCII

1.2.1 EXAMENUL MEDICAL LA ÎNCADRARE:
 Metodologie generală, legislaţie şi aplicaţie practică (pentru completarea
dosarului medical individual) (3).
 Examinarea medicală la angajarea în muncă este obligatorie; nici o persoană nu
poate începe munca profesională, fără un aviz medical prealabil favorabil.
Examenul medical la angajarea în muncă reprezintă supravegherea activă a
sănătăţii salariaţilor, în relaţie cu cerinţele locului de muncă şi în mod particular, cu
factorii nocivi profesionali.
 Se efectuează la cererea angajatorului care completează “Fişa de solicitare a
examenului medical la angajare” (figura.I.2) şi "Fişa de expunere la riscuri"
(figura.I.3), care nominalizează toate condiţiile de muncă şi riscurile la care va fi
expus salariatul.
NB! Este recomandabil ca medicul de medicina muncii care efectuează examenul
medical la încadrarea în profesia solicitată şi descrisă prin riscurile sale de către angajator, să
cunoască direct locul de muncă, tehnologia şi activităţile ce vor fi executate de către viitorul
salariat (2).Cunoaşterea nemijlocită şi observaţia directă, pot releva expuneri şi riscuri
minimalizate, indirecte sau necunoscute, chiar de către angajator. Probleme deosebite pot
apărea, când se fac modificări tehnologice rapide, schimbări ale producţiei sau o schimbare a
locului de muncă, fără solicitarea unui nou aviz de aptitudine (locuri de muncă dinamice,
personal policalificat).

Figura I.2 Fişa de solicitare a examenului medical la angajare (3)

Subsemnatul (Nume şi prenume) ...........................................................….................................

angajator la întreprinderea/societatea comercial /unitatea ......................…...
adresa .......................................................................................................…...
SOLICIT:
examenul medical de angajare, conform legislaţiei de sănătate şi securitate
în muncă în vigoare pentru:
Domnul/Doamna .....................................................................................….
născut la: ................................................CNP: .........................................…. ....................
având profesia de………………………………………………… şi care urmează a fi angajat
în functia de…………………...........................................................
la locul de muncă: .....................................................................................…din secţia (atelier,
compartiment etc.)........................................................….
Persoana examinată urmează să efectueze activitatea profesională la un loc
de muncă ce prezintă riscurile profesionale detaliate în Fişa de expunere la
riscuri profesionale, anexată prezentei cereri.

Data …………… Semnătura şi ştampila

24
 Figura I.3 Model fişă de expunere la riscuri (3)

Unitatea: ………………………….. Subunitatea:

Adresa: ……………………………........................................
Telefon: ………………………….. ......................................

FIŞA DE EXPUNERE LA RISCURI PROFESIONALE

Denumirea postului: .............................................................................................................

Navetă: da  câte ore/zi?  nu 
Descrierea activităţii: În echipă: da  nu 
Nr. ore/zi  Nr. schimburi de lucru  Pauze organizate  sau nu  / Bandă rulantă 
Risc de: infectare  / electrocutare  / înecare  / asfixiere  / blocare  / microtraumatisme
repetate  / lovire  muşcătură  / zgâriere  / strivire  / tăiere  / înţepare  / împuşcare  /
ardere  / opărire  / degerare  / mişcări repetitive 
Alte riscuri: .................................................................................................................……......
Descrierea spaţiului de lucru: Dimensiuni încăpere: L ………l ………h ………m
Suprafaţă de lucru: verticală  orizontală  oblică 
Muncă: în spaţii închise  / izolate  / la înălţime  / la altitudine  / în mişcare  / pe sol  /
în aer  / în spaţiu  / pe apă  / sub apă  / nişă  / cabină etanşă  / aer liber  altele:
Efort fizic: mic  mediu  mare  foarte mare 
Poziţie de lucru: ortostatică  aşezat  aplecat  mixtă  / Poziţii forţate: da  nu 
Gesturi profesionale:
Suprasolicitări osteo-musculo-articulare: da  nu  Dacă „da”, ce articulaţii:
Manipulare greutăţi  dacă da, precizaţi caracteristicile maselor manipulate:
Suprasolicitări: vizuale  auditive  stres neuropsihic 

Agenţi chimici (enumeraţi şi bifaţi caracteristicile lor)* < L.A. > L.A. Fp C P

LA = limite admisibile; C = cancerigen; Fp = foarte periculoase; P = pătrund şi prin piele

Agenţi biologici: ..........................................................................................................................
Pulberi profesionale: < L.A. > L.A. <L.A . > L.A.
........................................................   .......................................... ........... 
Zgomot: < L.A.  / > L.A.  / Zgomote impulsive da  /nu  Vibraţii mecanice: < L.A.  / >
L.A. 
Microclimat:
TEMPERATURA AERULUI: < L.A.  / > L.A. 
PRESIUNEA ATMOSFERICĂ :
VARIAŢII REPETATE DE TEMPERATURĂ: da  nu 
ALŢI FACTORI:
Radiaţii: da  nu Dacă „da ”: Ionizante < L.A. > L.A.  / Neionizante < L.A. 
> L.A. Tipul: ................................................
Iluminat: natural  artificial  mixt  / suficient  insuficient 
Mijloace de protecţie colectivă:
Mijloace de protecţie individuală:
Echipamente de lucru:

25
Anexe igienico-sanitare: vestiar  chiuvetă  WC  duş
sală de mese  spaţiu de recreere 
Altele: ................
Observaţii: Data completării: ..................……
Angajator:

1.2.2 Categorii de salariaţi supuşi examenului medical “ de încadrare” în muncă:

 toate persoanele care se angajează (contract de muncă pe perioadă determinată
sau nedeterminată);
 ucenici, elevi, studenţi, doctoranzi, pe perioada stagiilor de pregătire practică
în unităţi economice/productive (2,3);
 reexaminare medicală pentru stabilirea aptitudinii in muncă într-un nou post
(sau activitate), ocupat prin transfer sau avand o tehnologie complet
schimbată,
 salariaţi cu timp parţial de lucru sau încadraţi temporar (sezonieri).

1.2.3 Medici care efectuează examenul medical la încadrare:

1. Medicul de medicina muncii din:
- dispensarul medical de întreprindere,
- cabinetul de medicina muncii din policlinică,
- cabinetul individual de medicina muncii (contract de prestări servicii sau
convenţii de muncă încheiate cu angajatorul).
2. Pentru profesii cu solicitări deosebite (ex.conducători auto profesionişti, piloţi,
mecanici de locomotivă, polițiști), examinarea medicală şi stabilirea aptitudinii
pentru angajarea în muncă, este efectuată de către medicii specialişti din reţeaua
proprie de medicina muncii a ministerului de resort (3,4).

1.2.4 Conţinutul examenului medical la angajarea în muncă

Dosarul medical individual este completat integral de către medicul examinator, în
succesiunea logică a grupajelor de informaţii (2,3):
I. Datele de identificare (societate comercială/angajator, cabinetul de medicina
muncii/medic, numele şi prenumele salariatului însoţit de CNP şi adresa acestuia).
Anamneza profesională: informații privind trecutul profesional al salariatului (ruta
profesională: locuri de muncă, profesii şi activităţi îndeplinite şi noxele la care a fost expus,
pe etape calendaristice şi ca durată totală), consemnarea antecedentelor profesionale (boli
profesionale declarate, accidente de muncă, alte evenimente semnificative în ruta profesională
parcursă pană la data examinării prezente).
Informaţiile furnizate de subiectul intervievat trebuie confirmate (obiectivarea
anamnezei) prin documente oficiale medicale (copii ale dosarului medical anterior,
adeverinţe medicale, bilete de externare din spital şi documente profesionale (de exemplu
carnetul de muncă, fişa de declarare a unei imbolnăviri profesionale).
O expunere profesională anterioară, semnificativă (prin durată şi/sau prin nivelul
de periculozitate), poate impune investigaţii clinico-paraclinice suplimentare la angajare
(investigaţii clinice de specialitate, indicatori de expunere şi indicatori de efect biologic), care
să permită o formulare corectă a aptitudinii pentru munca actuală (respectarea
contraindicaţiilor medicale absolute sau relative de angajare într-o profesie, menţionate
explicit in Legea 319 a Sănătăţii şi Securităţii in Muncă-2006) (3).

26
 II.Anamneza non-profesională (medicală)
 Antecedentele personale fiziologice (număr de sarcini, număr de naşteri sau de
avorturi la femeile aflate în perioada de fertilitate), sunt importante în profesii cu
expunere la agenţi embrio/fetotoxici (ex. plumb, mercur, pesticide, anestezice
inhalatorii, radiaţii ionizante, substanţe hormonale etc.), sau în profesii cu efort fizic
crescut, microclimat nefavorabil, vibraţii.
 Antecedentele personale şi heredo-colaterale patologice: evocatoare pentru o
starea de atopie (de exemplu astm bronşic parental, dermatoze, rinite, alergii
medicamentoase), pot fi considerate à priori contraindicaţii relative pentru o
expunere la substanţe chimice cu efect recunoscut iritant-sensibilizant, sau la
pulberi textile, vegetale. Decizia de aptitudine sau de inaptitudine într-o astfel de
situaţie, este mai dificilă. Se procedează la investigaţii suplimentare (2):
- alergologice (testări epicutanate cu alergenul presupus sau cu bateriile standard
de antigeni);
- teste inhalatorii nespecifice şi specifice (cu substanţe bronhoconstrictoare
nespecifice de tipul histaminei sau a metacolinei, sau cu substanţele prezente la
viitorul loc de muncă, pentru evidenţierea unei hiperreactivităţi bronşice);
- teste funcţionale respiratorii bazale (spirograma statică este obligatorie la unele
locuri de muncă cu expunere la iritanţi sau alergeni),
- citologie spută (in expunerea la agenţi alergogeni şi/sau cancerigeni)
- investigaţii imunologice (IgE, IgG, eozinofilie), etc.
- în cazurile susceptibile (posibilitatea dezvoltării de sindroame alergice cutaneo-
mucoase, bronşice), se poate poate recurge la formula angajării temporare (ex.
pentru 30 zile considerată şi perioadă de probă), în care sunt supravegheate şi
consemnate toate manifestările clinice apărute (rinoree, strănut, tuse, erupţii
cutanate, prurit etc.) Decizia finală (de apt sau inapt pentru muncă) va fi
stabilită, după judecarea tuturor informaţiilor anamnestice, de răspuns clinic şi
biologic, în relaţie etiopatogenică cu expunere profesională concretă (2).
Prezentare de caz: femeie, 33 ani, absolventă a Facultăţii de Chimie, doctorandă, este
examinată clinico-anamnestic pentru angajarea într-un institut de cercetare (profil chimie).
Anamneza non-profesională a relevat: antecedente recente (ultimii 4 ani) de şoc anafilactic (2
episoade severe rezolvate prin internare de urgenţă, cu administrarea a cate 40 fiole de
hemisuccinat de hidrocortizon), pusee repetitive eruptive urticariene generalizate, însoţite de
artralgii, polipnee, induse de anestezice (tratamente stomatologice) şi de antibiotice.Testările
alergologice efectuate în spital, au indicat pozitivitate la grupul ampicilină-amoxicilină, la
cefalosporine şi la numeroase alte medicamente. Ultima reacţie (“uşoară”) alergică s-a produs
cu o zi înaintea examenului pentru angajare, în timpul unui tratament stomatologic (aplicare
locală de eugenol), în condiţiile existenţei unui tratament de fond cu antihistaminice,
histaglobulină, corticoizi.
Deşi examenul clinic şi investigaţiile uzuale biochimice şi hematologice (Hb=11 g/100
ml, GA=6400/mm3 cu E=3%) au fost în limite relativ normale, s-a stabilit inaptitudinea
pentru angajarea şi munca într-un sector chimic. S-a recomandat angajarea într-un domeniu de
cercetare-documentare, managementul programelor europene, în conformitate cu stagiile de
pregătire teoretică şi practică absolvite, evitand orice expunere directă sau indirectă la agenţi
chimici profesionali (2). Anticiparea unei sensibilizări alergice la substanţe chimice şi a
riscurilor vitale subsecvente, a decurs dintr-o anamneză amănunţită şi din declaraţiile oneste
ale salariatei.

27
 III. Examenul clinic
Prima examinare clinică efectuată cu ocazia încadrării în muncă, este un examen de
referinţă pentru întreaga viaţă profesională a unui salariat. Corectitudinea examenului
(identificarea “activă” de simptome/semne ale aparatelor/sistemelor considerate ţintă pentru
specificul expunerii profesionale imediat ulterioare angajării), permite o bună selecţie şi
orientare profesională, bazată pe aptitudinea reală a individului. Acest punct de vedere clinic,
trebuie completat de rezultatele investigaţiilor paraclinice şi frecvent, de aptitudinea
psihologică pentru o anumită profesie. Unele metode investigaţionale de fineţe (decelarea
unor enzimopatii sau a unor deficite genetice ca de ex G6P-DH), eventual indicate in
screening-ul populaţiei active, sunt costisitoare şi actual, fără aplicabilitate practică (2).

Figura I.4. DOSAR MEDICAL INDIVIDUAL nr... (3)

EXAMEN CLINIC LA ANGAJARE

T= .... cm G= ..... kg Obezitate nu da gradul...
1. tegumente şi mucoase
2. ţesut celular subcutanat
3. sistem ganglionar
4. aparat locomotor
5. aparat respirator
6. aparat cardiovascular
TA / mmHg pedioase: varice:
AV /min
7. aparat digestiv
8. aparat urogenital
9. sistem nervos şi analizatori
a) acuitate vizuală: vedere cromatică: vedere în relief :
b) voce tare : voce şoptită:
10. sistem endocrin
11. examene obligatorii :
 VDRL  RPA
12.Examene suplimentare :
 ex.psihologic  ex.psihiatric  ex.oftalmologic  ex.ORL
 ex.ginecologic  ex.neurologic  ex.dermatologic


Concluzii examen clinic:
 sănătos clinic în momentul examinării
 diagnostic şi recomandări:

AVIZ MEDICAL :
APT  pentru exercitarea profesiei/funcţiei de……………
APT CONDIŢIONAT 
INAPT TEMPORAR 
INAPT 
Data Medic de medicina muncii,
Semnătura/Parafa

28
 În concluzie: examenul medical la angajare este un examen clinic complet, care
dimensionează trăsăturile constituţionale, integritatea morfo-funcţională a aparatelor şi a
sistemelor implicate în munca profesională. În profesiile cu solicitări predominant fizice,
integritatea anatomo-funcţională a aparatului locomotor şi a celui cardiorespirator este
esenţială, iar pentru profesiile solicitante neuropsihic şi senzorial, starea SNC şi a organelor
de simţ, este evaluată clinic, psihologic şi prin testări suplimentare de laborator (teste
psihometrice, audiograme, EEG, câmp vizual, acuitate vizuală), în conformitate cu
prevederile punctuale legislative (Legea 319/2006) (3).
Abilitatea şi experienţa examinatorului poate releva suferinţe incipiente, la a căror
decompensare ulterioară pot participa direct sau indirect, condiţiile de muncă şi noxele
profesionale. Structuri şi funcţii indemne la angajare, care pe parcursul activităţii
profesionale prezintă semne de decompensare, sugerează cu tărie un determinism profesional
(sau un pattern etiopatogenic multifactorial profesional şi non-profesional).
IV.Examinări de laborator solicitate la angajarea în muncă
a.Investigaţii obligatorii (pentru lucrătorii care se angajează in colectivităţi umane,
locuri de muncă cu risc de transmitere a unor boli infecto-contagioase, contacţi ai cazurilor
diagnosticate cu tuberculoză activă):

 radiografia toracică (RPA): pentru depistarea tuberculozei active, a bolilor toraco-

pulmonare cronice, a suferinţelor cardiace, care pot fi contraindicaţii relative sau
absolute pentru angajarea in unele profesii.
 o reacţie serologică pentru depistarea luesului (VDRL, RBW, RPRc): pentru
unele locuri de muncă cu risc de transmitere a acestui tip de boli infecto-
contagioase.
NB! Ambele categorii de îmbolnăviri transmisibile, au în prezent o incidenţă în
creştere (în populaţia generală şi în unele colectivităţi ocupaţionale din România).
Valabilitatea rezultatelor este de 4 luni pentru radiografia toracică şi de 40 zile, pentru
seroreacţia luetică. Un rezultat pozitiv (ex. tuberculoză pulmonară activă), contraindică
angajarea până la vindecarea bolii, indiferent de locul de muncă.

b.Explorări paraclinice şi examene de specialitate specifice expunerii. Sunt

precizate în legislaţie (fişele 1-145 privind serviciile medicale profilactice detaliate în funcţie
de expunerea profesională din anexa la Legea Securităţii şi Sănătăţii in Muncă nr 319/2006
republicată:3) şi sunt obligatorii. Sunt efectuate în scopul depistării contraindicaţiilor
medicale absolute sau relative, pentru angajarea într-o anumită profesie.

Respectarea acestor contraindicaţii medicale la angajare, are ca obiectiv principal,

protejarea sănătăţii subiectului în cauză şi/sau a colectivităţii în care acesta va munci.
Colaborarea cu medicii specialişti (neurologi, dermatologi, hematologi, reumatologi), trebuie
să se bazeze pe informaţii corect furnizate şi pe cunoaşterea etiologiei (şi patologiei) specifice
profesionale. Module de curs postuniversitar, reuniuni clinice, prezentare de cazuri,
comunicări şi articole ştiinţifice, sunt câteva dintre modalităţile de informare reciprocă (medic
de medicina muncii - specialişti din diferite discipline medicale, in care se regăsesc capitole
de patologie profesională: neurologie, dermatologie, alergologie, pneumologie (2).
Stabilitatea temporală a “echipei multidisciplinare” prin legături funcţionale extinse şi
la controlul medical periodic anual, se poate dovedi foarte eficientă şi valorizantă pentru
monitorizarea corectă a stării de sănătate a lucrătorilor.

29
 Exemple de fişe care conţin precizări punctuale ale investigaţiilor paraclinice cerute la
angajare şi la controlul medical periodic ca şi contraindicaţiile medicale, in funcţie de
expunerea la un agent chimic, fizic sau biologic ocupaţional:

Figura I.5 FIŞA nr 10. AMINE AROMATICE CARCINOGENE (BENZIDINĂ, - ŞI ß

NAFTILAMINĂ, AURAMINĂ, 4-AMINODIFENIL, 2-ACETIL-AMINO-FLUOREN,
DIMETILAMINOAZOBENZEN, AMINOAZOTOLUEN) (3).

Examen medical la angajare: Controlul medical periodic:

a) conform datelor din Dosarul medical
b) - sumar de urină, urobilinogen
- creatinină în sânge
- hemogramă
c) contraindicaţii pentru angajare:
- cistite
- infecţii urinare acute sau cronice
- litiază renală, nefropatii cronice
- anemie
a) – examen clinic general - anual
- sumar de urină (urobilinogen) - anual
- determinarea benzidinei in urină - anual
- hemogramă - anual
- examen citologic al exfoliatului vezical - la
10 ani de la angajare şi apoi anual

În situaţii deosebite, sau în unele expuneri particulare, medicul de medicina muncii

poate indica şi alte explorări de laborator sau consultaţii de specialitate suplimentare, pentru a
stabili şi/sau a justifica decizia asupra aptitudinii/inaptitudinii pentru angajarea într-o profesie.

V. Stabilirea aptitudinii pentru profesia (meseria) solicitată

Concluziile rezultate din examenul clinic şi investigaţiile de laborator efectuate, sunt

formulate în dosarul medical individual, sub formă de diagnostic (boli identificate) cu
recomandările medicale, igieno-dietetice şi recuperatorii aferente.

Concluziile profesionale sunt formulate în termeni de aptitudine/inaptitudine pentru

profesia şi postul de muncă menţionate în fişa de solicitare (completată şi semnată de
angajator). Confidenţialitatea datelor medicale individuale, nu permite menţionarea cauzelor
explicite (respectiv ale diagnosticului) care au dus la stabilirea inaptitudinii pentru muncă
(angajatorul va cunoaşte şi va respecta verdictul stabilit de medicul de medicina muncii).

Figura I.6 Fişa de aptitudine pentru o meserie/profesie (3)

Unitatea medicală: …………………………. Adresa: ………………………….

Tel.: ………………………………………… Fax.: ……………………………

Angajare  Control  Adaptare  Reluare  Supraveghere  Alte 

medical a muncii specială
periodic

MEDICINA MUNCII – FIŞĂ DE APTITUDINE NR. ……

(Un exemplar se trimite la angajator, unul se înmânează angajatului)
Societate, unitate etc. ……………………………………………………
Adresa: …………………………………………………………………..
Tel.: …………………………………… Fax.:

30
NUME …………………………………. PRENUME ……………………………………
CNP ………………………………………..
Profesie/funcţie ……………………….. Locul de muncă ……………………………….

AVIZ MEDICAL: Recomandări (unde este cazul):

APT:  ...................................................................................
APT CONDIŢIONAT:  .............................................................................
INAPT TEMPORAR  ....................................................................................
INAPT  ....................................................................................

Data Medic de medicina muncii (semnătura, parafa).

 Eliberarea fişei de aptitudine în dublu exemplar este stipulată legislativ, astfel

încât angajatorul şi salariatul să cunoască termenii angajării (apt sau apt condiţionat de
respectarea unor condiţii medicale sau profesionale esenţiale). Astfel de condiţii stabilite de
medicul de medicina muncii sunt adresate angajatorului şi se pot referi la: programul
(durata) muncii, postura de lucru, interdicţia expunerii la o anumită substanţă chimică,
purtarea obligatorie a unui echipament de protecţie (exemplu : antifoane, ochelari cu
lentile speciale absorbante ale radiațiilor laser), necesitatea adaptării ergonomice a
postului de muncă la caracteristicile anatomice, psihologice şi la starea de sănătate a
persoanei (2,3).
În cazul deciziei de inapt, medicul de medicina muncii ar trebui să formuleze meseria
(sau locul de muncă) potrivită stării de sănătate/de boală şi pregătirii profesionale a
subiectului investigat. Reorientarea profesională trebuie gândită prin prisma existenţei unui
sistem naţional/regional oficial de şcolarizare (re-calificare profesională), în acord cu
dinamica forţei de muncă şi a cerinţelor pieţii muncii (2,3,4). Studiile de prognoză privind
schimbările tehnice, structura populaţiei active şi eventualele noi riscuri profesionale, vor
permite o mai bună coordonare şi aplicare practică a medicinii muncii în teren.
Subiectul declarat “inapt” pentru o meserie sau o profesie, poate contesta acest verdict,
situaţie în care, în cel mai scurt termen (21 zile), o comisie de medici de medicina muncii
(desemnaţi de DSPJ), va reanaliza cazul cu posibilitatea de: menţinere a inaptitudinii
definitive sau temporare, condiţionarea aptitudinii de aplicare unor măsuri punctuale tehnico-
organizatorice)(ex adaptarea postului de muncă), sau stabilirea aptitudinii pentru muncă
(decizii care sunt comunicate în scris atat lucrătorului cat şi angajatorului) (3).
Valabilitatea aptitudinii pentru munca într-o profesie şi într-un anumit post de muncă,
este în general, de 1 an. Reînnoirea acesteia se va face odată cu reexaminările medicale
periodice anuale (finalizate prin eliberarea unei noi fişe de aptitudine).

1.2.3 SUPRAVEGHEREA MEDICALĂ A SALARIAŢILOR ÎN PERIOADA DE

ADAPTARE

Se consideră perioada de adaptare la muncă, o primă etapă de 15-30 zile, parcursă de

un salariat imediat după angajare.
Debutul vieţii profesionale presupune un efort fizic susţinut, solicitări neuropsihice şi
senzoriale, condiţii ambientale şi socio-profesionale complet diferite (prin intensitate şi
durată), de cele avute in viaţa non-profesională. Deprinderea activităţilor motrice posturale şi
gestuale profesionale, conştientizarea şi evitarea riscului de eroare în sistemul de muncă,

31
integrarea într-un grup ocupaţional, solicită organismul uman în totalitate (perceptual, motor,
mental, biologic, aptitudinal).Gradul calificării profesionale şi volumul cunoştinţelor practice,
condiţionează o mai bună şi rapidă adaptare la exigenţele muncii. Lipsa de consiliere şi de
supraveghere (maistru, instructor, colegi de muncă), poate conduce la comiterea de erori prin:
oboseală, necunoaştere, existenţa şi acţiunea unor factori de risc majori (2). Protecţia sănătăţii
nou angajatului şi a securităţii grupului ocupaţional, devine o prioritate a serviciului de
medicina muncii şi a Comitetelor de Sănătate şi Securitate în Muncă (CSSM) din fiecare
întreprindere.
Conceptul de “adaptare” presupune o succesiune progresivă de modificări
fiziologice, psihologice şi comportamentale, care permit o prestaţie profesională de
performanţă medie, pe toată durata zilei de muncă, fără efecte imediate sau pe termen
lung asupra sănătăţii şi fără a compromite calitatea şi cantitatea producţiei standard (2).
Motivaţia personală, activarea motrică voliţională şi psihologică, pot permite
dezvoltarea unei false adaptări (pseudo-toleranţă la solicitări repetitive şi de intensitate
crescută), care va conduce rapid la decompensare şi uzură.

1.2.3.1 Metodologia supravegherii medicale în perioada de adaptare

 În prima etapă de 1-15 zile, muncitorul este menţinut sub observaţie permanentă de
către personalul tehnic (maistru, instructor, şef de echipă) şi prin supraveghere medicală
(medic de medicina muncii, asistent medical). Scopul acestei acţiuni specifice şi active de
medicina muncii, este facilitarea adaptării organismului la solicitările impuse de muncă şi de
mediul de muncă.
 O serie de condiţii medicale (boli cronice dismetabolice, hepatice, cardiovasculare),
factori constituţionali (subiecţi hiperstenici, longilini, deficienţi ponderal), vârsta şi sexul, pot
constitui cauze de inadaptare în muncile suprasolicitante (efort fizic crescut, microambianţă
climatică caldă, solicitări neuropsihice mari).
 În aceste cazuri, supravegherea medicală din perioada de adaptare completează
examenul medical de la încadrare şi permite luarea deciziei asupra aptitudinii (este
adaptabil) sau inaptitudinii (este inadaptabil, situaţie care obligă la reorientare profesională).
 Nu toţi nou angajaţii trebuie supravegheaţi medical în această primă etapă a
vieţii profesionale. Dacă anamneza şi examinările clinico-paraclinice individualizează
particularităţi reactive şi probabilitatea unui eşec adaptativ (ex. bolnavi cronici, deficienţi
locomotor, femei, tineri), într-o profesie cu solicitări mai intense locomotorii sau psihice,
monitorizarea perioadei de adaptare, este decisivă pentru stabilirea aptitudinii corecte.
Consilierea permanentă profesională şi efortul de integrare în colectivul ocupaţional, sunt
necesare şi benefice pentru toţi salariaţii.

1.2.3.2 Metodologia general de supraveghere medicală în perioada de adaptare:

 Etapa 1-15 zile: urmărirea comportamentului (postura corpului, stabilitate în

ortostatism, siguranţa mişcărilor, paloare facială etc) şi un chestionar semiologic
(oboseală, dureri, ameţeli etc) completat de medicul de medicina muncii direct la
locul de muncă. În general, se recomandă o expunere progresivă, începând de la 2- 4
ore/zi, cu creşterea lentă a programului de lucru, în funcţie de răspunsul individual
(1,8,10).
 Etapa 15-30 zile: reexaminare clinică şi explorări de laborator care să ateste
adaptarea sau cauzele lipsei de adaptare. Salariatul este reevaluat la nivelul

32
 cabinetului de medicina muncii din întreprindere, sau prin trimitere la unele
consultaţii de specialitate din policlinică sau din spital.

1.2.3.3 Indicatori psihofiziologici generali urmăriţi în perioada de adaptare:

1. Simptome de tip astenovegetativ : ameţeli, palpitaţii, transpiraţii, modificări ale

temperaturii şi ale coloraţiei tegumentare, insomnii, astenie fizică şi psihică,
nervozitate, acufene etc..
2. Modificări fiziologice evidenţiate prin probele funcţionale cardiovasculare
(8,10,11):
- tahicardie cu revenire dificilă la frecvenţa cardiacă de repaus, după un efort de
muncă standardizat (ex proba Brouha) (1,8);
- modificări ale tensiunii arteriale considerate patologice (ex proba Teslenko);
- perturbări ale echilibrului termic (temperatura centrală, temperatura cutanată, regim
sudoral orar inadecvat);
- modificări ale respiraţiei (polipnee, volume ventilatorii maximale);
- modificări rapide ale greutăţii corporale (exemplu slăbirea rapidă in munci
suprasolicitante fizic şi termic).
3. Indicatori de producţie: executarea sarcinilor de muncă (numărul acţiunilor tehnice
pe unitatea de timp, calculul tonajului mediu zilnic in manevrarea şi transportul de
greutăţi, încadrarea în parametrii cantitativi şi calitativi ai producţiei, sau a normei
standard impuse la fiecare post de muncă).

1.2.3.4 Supravegherea medicală în perioada de adaptare la zgomot profesional

Locurile de muncă, tehnologiile şi profesiile caracterizate prin zgomot (emisie de

la surse amplasate în interior sau prin propagare de la surse exterioare) sunt numeroase:
industria metalurgică, alimentară, forestieră şi de prelucrare a lemnului, industria
textilă, sectorul transporturilor etc. Debutul activităţii profesionale într-un mediu zgomotos
(depăşirea nivelelor fonice admisibile de 87 dB (A), poate induce efecte otice, ca şi
numeroase efecte extraotice: cardiovasculare, neuropsihice, dismetabolice.
Perioada de adaptare la zgomot este particular mai lungă, ajungând până la 3 luni,
etapă în care, supravegherea medicală trebuie să permită intervenţii active, pentru creşterea
gradului de adaptabilitate şi pentru o corectă selectare a cazurilor cu potenţial lezional crescut
(2, 9).

Adaptarea senzorială, neuropsihică şi generală la zgomot, poate fi ajutată prin:

 expunere progresivă : 2 ore in prima zi, ajungându-se la programul de 8 ore/zi, într-

un interval de 5-10 zile,
 purtarea de antifoane performante a căror eficienţă poate ajunge la 15-20 dB
(atenuarea fracţiunii de zgomot care pătrunde în urechea internă);
 acordarea de timpi recuperatori pentru oboseala auditivă (oboseala auditivă sau
deficitele auditive tranzitorii, sunt recuperabile în aproximativ 16 ore de repaus în
mediul silenţios extraprofesional) (1,2,10);
 consiliere psihopedagogică permanentă (modele teoretice de integrare perceptuală);
 urmărirea impactului audiometric al zgomotului (scăderi iniţiale ale auzului se
produc la frecvenţele înalte din banda 4-6 KHz, încă din primele săptămani de
expunere la zgomot peste limita admisibilă). Decizia asupra aptitudinii pentru munca

33
 în ambianţă fonică (zgomot peste 87 dB (A), se stabileşte judecând dinamica
modificărilor audiometrice (2,9):
- un deficit auditiv mic prezent la încadrare (ex. 10-15 dB) care se amplifică rapid
(audiogramă repetată la sfârşitul perioadei de adaptare), contraindică continuarea
expunerii la zgomot;
- audiogramă normală (fără deficit auditiv) la angajare, care după intervalul de
adaptare de 3 luni de muncă în mediul cu zgomot, evidenţiază instalarea unui
deficit auditiv important (la frecvența de 4000 Hz), indică o susceptibilitate
senzorială crescută la zgomot;
 Decizia de inaptitudine formulată în acest moment, are caracter prevenţional
primar (evitarea instalării hipoacuziei profesionale prin zgomot, care va fi progresivă,
bilaterală şi ireversibilă).

Dintre factorii care sugerează (cu imprecizie) o susceptibilitate crescută a urechii

interne la zgomot, se menţionează: sexul feminin, consumul de etanol, unele particularităţi
anatomo-funcţionale auditive, dar cel mai sigur şi important factor, rămâne nivelul şi durata
expunerii la zgomot (1,2,3). Bolile cronice ale urechii medii şi interne, psihopatiile şi
nevrozele manifeste, HTAE forma medie sau severă asociată cu factori de risc
cardiovasculari, reprezintă contraindicaţii medicale pentru angajararea in mediul cu zgomot
(Fişa nr 109 din Legea Securităţii şi Sănătăţii in Muncă republicată prin Hotărarea privind
supravegherea sănătăţii lucrătorilor nr 355/2007:3). O adaptare reală la zgomot, ar putea fi
ajutată prin mijloacele tehnico-ergonomice de fonoabsorbţie, fonoizolaţie, ecranare acustică a
surselor de zgomot (metode ergonomice de tratament acustic), care să reducă fracţiunea de
energie sonoră pătrunsă în urechea internă (10).

1.2.3.5 Supravegherea medicală în perioada de “aclimatizare”

Adaptarea organismului uman la condiţii microclimatice non-favorabile (ex.

ambianţă caldă şi umedă) se numeşte “aclimatizare” şi se instalează relativ rapid
(aproximativ in 7-9 zile) (1,8,10). Aclimatizarea rezultă din adecvarea mecanismelor rapide
termoreglatorii (ex. termoliză prin evaporarea transpiraţiei), în condiţiile unui aport
hidroelectrolitic şi a unei vestimentaţii de protecţie corespunzătoare. Perfectarea şi stabilitatea
mecanismelor complexe termoreglatorii, se realizează într-o perioadă mai lungă de timp (de
aproximativ 4-6 luni), prin participare hemodinamică, volemică, osmotică, sudorală şi nervos
centrală (hipotalamică) (8).
Etapa imediat următoare angajării (ex. în ambianţa climatică umedă şi caldă din
industria siderurgică, fabrici de zahăr, vopsitorii textile, spălătorii etc.), trebuie atent
supravegheată medical (consilierea angajatului şi monitorizarea parametrilor fiziologici de
răspuns) pentru evitarea suprasolicitării mecanismelor termoreglatorii traduse clinic prin:
disconfort termic, crampe musculare, grade diferite de deshidratare, sincopă sau şoc caloric.
Monitorizarea parametrilor de răspuns fiziopatologic în perioada de aclimatizare

 Dinamica şi amploarea parametrilor de răspuns cardiocirculator: frecvenţa

cardiacă, tensiunea arterială, vasodilataţia periferică, eventual diureza, cu raportare la
parametrii climatici (temperatură, UR, radiaţii calorice, viteza curenţilor de aer), dar şi
la efortul fizic (muncă statică sau dinamică, ridicarea şi transportul de sarcini grele,
ortostatismul prelungit) (1,2).
Menţinerea acestor parametri la valori cât mai apropiate de cele bazale, indică o bună
aclimatizare.

34
  Regimul sudoral şi senzaţia de sete: evaporarea transpiraţiei pe suprafaţa pielii se
dovedeşte a fi cel mai eficient şi singurul mecanism de termoliză, atunci când
temperatura ambientală depăşeşte 35oC. (1) Pe durata unui schimb de lucru (muncă
fizică în ambianţă caldă), se pot pierde pană la 6-8 litri de apă prin transpiraţie. Un
regim sudoral uniform, cu pierderi sub 0,6-0,8 l/oră (compensate printr-un aport hidric
suficient, reglat prin senzaţia de sete), indică o bună funcţionare a mecanismelor
adaptative (1,2).
 Modificările termice centrale şi periferice. Acumularea de căldură (rezultată din
contracţia musculară şi din ineficienţa mecanismelor de termoliză) în “nucleul central”
al organismului expus (munca în ambianţă climatică nefavorabilă), se traduce prin:
creşterea temperaturii centrale (peste 37,5oC), modificări termice cutanate (peste
31,5-33,5oC la nivelul frunţii, cu o diferenţă mai mare de 2-3oC faţă de temperatura
cutanată de la nivelul extremităţilor). Stabilitatea temperaturii centrale (in teren
măsurată sublingual), indică o bună aclimatizare (1,2).
 Percepţia termică subiectivă după scala: foarte cald – cald – senzaţia de bine
termic – răcoare – rece – foarte frig, indică răspunsul individual psihoperceptual
al nou angajatului, care ar trebui comparat cu “predicted mean vote” ca indicator
subiectiv global, pentru confortul termic al grupului ocupaţional (8,10).
 Indicatori de laborator:
- scăderea concentraţiei NaCl în lichidul de transpiraţie şi în urină (perfectarea
mecanismelor de reasorbţie tubulară pentru menţinerea izoioniei);
- scăderea numărului de eozinofile în sângele periferic (eozinopenia ca indicator
relativ de aclimatizare!) (1).
Este important de precizat că, procesul de aclimatizare este tot atât de rapid ca şi
procesul invers, de pierdere al acesteia la întreruperea muncii în microclimatul cald (8,10).

Revenirea la lucru după concendii de odihnă, concedii medicale cu durată mai

mare de 15-20 zile, presupune reluarea măsurilor tehnico-organizatorice şi medicale
destinate (re)aclimatizării.
Cauze generale ale neadaptării (non-aclimatizării) (8,10):

 vârsta (sub 18 ani sau peste 45 ani);

 greutatea corporală (obezitate sau deficit ponderal);
 capacitate sudorală diminuată prin:
- absenţa sau hipoplazia glandelor sudoripare (displazie ectodermică ereditară),
- polineuropatii (atingeri neurovegetative în diabetul zaharat, etilismul cronic),
- hiper sau hipotiroidie,
- substanţe medicamentoase: anticolinergice (atropină), psihotrope (barbiturice,
fenotiazine, IMAO, antidepresive triciclice), antihistaminice,
- stări de deshidratare induse de diuretice.
 pierderi excesive de săruri prin sudoare (ex. în mucoviscidoză);
 stări de convalescenţă : post infecţii acute sau intervenţii chirurgicale;
 stări febrile;
 consumul de alcool imediat înaintea expunerii.

Contraindicaţiile medicale pentru angajarea în profesii (activităţi) caracterizate prin

microclimat cald (temperaturi ambientale crescute peste limitele admisibile): (Fişa nr.106-

35
Temperatura ridicată: Hotărarea privind Supravegherea sănătăţii lucrătorilor nr 355/2007)
(3):

- bolile cronice ale aparatului cardiovascular,

- litiaza renală,
- insuficienţa corticosuprarenală,
- hiper-hipotiroidie,
- dermatoze cronice,
- ulcer gastric sau duodenal
- obezitate (IMC mai mare de 35Kg/m2)
- capacitate sudorală diminuată prin absenţa sau hipoplazia glandelor sudoripare
(displazie ectodermică ereditară)
- afectarea nervilor periferici prin diabet zaharat, alcoolism cronic
- mucoviscidoza
- perioada de convalescenţă după o afecţiune medicală acută sau o intervenţie
chirurgicală
- stări febrile
- afecţiuni neuropsihice
- intoleranţă idiopatică la căldură

Recomandări medicale şi tehnico-organizatorice în perioada de aclimatizare:

 Expunere progresivă (4 ore/zi cu creştere progresivă de 0,5 oră/zi) până la durata

integrală de 8 ore/zi) (1,8,10).
 Acordarea de pauze recuperatorii frecvente şi cu durată suficientă, pentru refacerea
capacităţii de termoreglare;
 Amenajarea de camere răcoroase (aer condiţionat) pentru odihnă, prevăzute cu
mobilier corespunzător (pat, scaune, banchete);
 Purtarea unui echipament de lucru adecvat (calcularea indicelui de izolaţie al
vestimentaţiei şi a indicelui de absorbţie a transpiraţiei). În general, sunt recomandate
haine din bumbac, larg croite şi de culoare deschisă.
 Asigurarea unei bune ventilaţii generale (climatizarea aerului, crearea de curenţi de
aer, duşuri sau perdele de apă în proximitatea surselor directe de căldură);
 Asigurarea aportului de lichide: apă cu conţinut în NaCl de 1-2,5 g/l care va fi
consumată fracţionat: cate 250 ml la fiecare 15 minute. Temperatura apei de băut va fi
în medie de 16-18oC, iar cantitatea consumată pe schimbul de lucru, nu va depăşi 5-6
litri/persoană. Sursele de apă trebuie să se găsească foarte aproape de locul de muncă
(minifantani, adducţie prin conducte, apă imbuteliată) (1,8).

Consiliere medicală a salariaţilor:

 Declararea oricărui simptom/senzaţie de disconfort termic, a altor semne generale
(oboseală, palpitaţii, edeme gambiere, ameţeli), percepute de subiectul nou angajat;
 Consiliere pentru consumul lichidelor acordate, pe toată durata programului de muncă;
 Alimentaţie “dietetică” fără alcool, exces de grăsimi;
 Reducerea efortului fizic şi psihic, pe durata celor 16 ore de viaţă în mediul non-
profesional.

36
 1.2.3.6 Supravegherea în perioada imediat următoare angajării în mediul cu
substanţe iritante şi sensibilizante:

Debutul vieţii profesionale într-o muncă care presupune manevrarea (sau prezenţa în
atmosferă) de substanţe chimice cu efecte iritante sau sensibilizante (cutaneo-mucoase,
conjunctivale, respiratorii), implică o foarte corectă selecţie şi orientare profesională.
Depistarea cazurilor cu predispoziţii alergice, încă din prima etapă a expunerii profesionale,
este cea mai eficientă măsură prevenţională (evicţia precoce care poate preîntimpina
dezvoltarea şi evoluţia unei boli patente alergice profesionale) (2).
O bună supraveghere medicală şi cooperarea cu noul angajat, poate releva o
simptomatologie de răspuns discretă şi progresivă (ex. obstrucţie nazală, rinoree, tuse iritativă,
usturimi conjunctivale, erupţii cutanate fugace, prurit). Confirmarea relaţiei cauză-efect, se
poate face prin teste epicutanate (patch test, scratch test), teste inhalatorii specifice (inducerea
de manifestări clinice relevante, scăderea VEMS cu mai mult de 20%), probe funcţionale
respiratorii (spirograme dinamice sau PEF: la intrarea în lucru, pe durata muncii, până la
sfârşitul schimbului). În unele cazuri, perioada de supraveghere se poate prelungi, pentru
aplicarea probei de supresie – readmisie (scoaterea din mediu şi readmisia la lucru, după un
interval liber complet lipsit de simptome). Reapariţia manifestărilor (respiratorii, cutanate)
după readmisia la lucru, certifică relaţia cauzală cu un agent alergizant sau iritant, prezent la
locul de muncă (2).
Depistarea cazurilor cu manifestări iritante sau sensibilizante la substanţele din mediul
de lucru, contraindică continuarea expunerii (schimbarea locului de muncă şi chiar a profesiei,
cu formularea indicaţiilor concrete de evicţie, prin angajarea în locuri de muncă fără
expunere).

NB! Nu există o perioadă de adaptare propriu-zisă la substanţe sensibilizante.

Conceptul de “adaptare”poate fi sinonim cu cel de “toleranţă” şi este valabil cel mult,
pentru unele substanţe chimice, a căror concentraţie atmosferică egală cu “pragul de
detecţie olfactivă” poate fi modificată prin expunerea repetată (2).

1.2.3.7 Probe funcţionale cardiovasculare in practica medicinei muncii

Sunt probe “de încărcare” ce permit depistarea unor tulburări latente, greu
evidenţiabile în condiţii bazale. Solicitările aplicate sunt de o intensitate care, la subiecţi
normali nu produce tulburări hemodinamice imediate, evidenţiabile clinic sau prin evaluări de
laborator. Utilizarea acestor probe permite cercetarea rezervei funcţionale a unui organ, ca
diferenţă între funcţia bazală şi funcţia de efort submaximal aplicat. Diagnosticul funcţional
astfel obţinut permite aprecierea (1,11,14):

- capacităţii de muncă şi de adaptare la anumite condiţii ambientale,

- gradului de antrenament al unui organism,
- stării de oboseală,
- funcţionalităţii sistemului nervos vegetativ,
- influenţei unor condiţii de muncă sau noxe profesionale (ex.temperatură,
zgomot) asupra aparatului cardiovascular.
Probele cardiovasculare funcţionale aplicabile în teren sunt simple (ex. măsurarea
frecvenţei cardiace şi a tensiunii arteriale în poziţie aşezat şi în ortostatism), dar aplicate în
dinamică (la angajarea în muncă, în perioda de adaptare, la schimbarea locului de muncă etc.)

37
şi pe parcursul celor trei schimburi de lucru, pot furniza informaţii utile despre subiectul testat
sau, prin eşantionaj reprezentativ, despre grupul ocupaţional.

Principii de bază în efectuarea probelor cardiovasculare (1):

- se aplică numai subiecţilor sănătoşi din punct de vedere cardiovascular (fără
hipertensiune arterială, coronaropatie, angină pectorală),
- sunt contraindicate la salariaţii vârstnici (peste 55-60 ani),
- se întrerup la primele manifestări clinice sugestive (dureri precordiale, transpiraţii,
cianoza extremităţii cefalice, paloare, creşteri tensionale mari sau tahicardii).

Rezultatele obţinute se interpretează prin:

- compararea valorilor înregistrate cu cele considerate normale,
- compararea a două grupuri ocupaţionale omogene (ca vârstă, sex), expuse la efort
fizic, solicitări neuropsihice sau condiţii de mediu şi de muncă diferite (ca ritm,
durată),
- aprecierea dinamicii modificărilor pe durata unui schimb de lucru, sau pe durata
celor 3 schimburi de lucru.
O clasificare simplificată a probelor cardiovasculare evidenţiază scopul şi utilitatea lor
(1):
1. Evaluarea sistemului nervos vegetativ: a stării de oboseală, a adaptibilităţii la un
loc de muncă: proba Crampton, Teslenko, Shellong I şi II, proba Brouha.
2. Evaluarea bolilor cardiovasculare: proba Master, Shellong III.
3. Evaluarea capacităţii de efort fizic: proba Astrand, Ruffier, Harvard.

Proba costului cardiac (Brouha) – descriere succintă (1,8):

- se măsoară pulsul în repaus (poziţia şezând),

se efectuează un efort fizic (operaţii de muncă reale cu durată prestabilită), cu

subiectul in poziţie aşezat, se măsoară pulsul timp de 3 minute de la încetarea
efortului (ultimele 30 secunde din fiecare minut):

- de la 30 sec până la 1 minut (P1),

- de la 1 min. şi 30 sec până la minutul 2 (P2),
- de la 2 min. şi 30 sec până la minutul 3 (P3),
După calcularea frecvenţei pe minut, se pot obţine trei tipuri de curbe de revenire
(8,10):
a. curbe normale: pulsul din minutul 3 este cu cel puţin 10 bătăi mai mic decât pulsul
din primul minut (P3< P1), sau pulsul din toate cele 3 determinări nu depăşeşte 90
bătăi/minut.
b. curbe de nerecuperare: când diferenţa dintre P1 şi P3< 10 bătăi/min., dar P3>90
bătăi/minut.
c. curbe inverse de revenire când: P3>90 bătăi/minut şi este crescut paradoxal cu
≥10 bătăi faţă de frecvenţa pulsului din primul minut (P1).

Tipul b şi c de curbe de revenire ale frecvenţei cardiace după efort, indică

solicitări fizice exagerate, instalarea oboselii, lipsa de adaptare şi de antrenament fizic,
sau un substrat organic cardiac. Cu cât efortul depus este mai intens, cu atât ritmul
cardiac este mai crescut, iar revenirea la nivelul de repaus, mai lentă (1,2).

38
 Determinarea costului cardiac al muncii efectuate:
Utilizarea unui electrocardiograf portabil permite înregistrarea dinamică a frecvenţei
cardiace (FC) din timpul muncii, cu stabilirea curbelor detaliate pe faze de muncă (profilul
cardiac/8 ore de muncă). Metoda permite şi estimarea costului cardiac al muncii, depistarea
tulburarilor de ritm cardiac, supravegherea activitaţii cardiace la coronarieni. Frecvenţa
cardiacă medie/ 8 ore este definită prin accelerarea ritmului cardiac peste nivelul FC de bază.
Se recomanda ca această creştere să nu depăşească 40 b/min (8.10,14).
Costul cardiac reprezintă suma pulsaţiilor (numărul de sistole) înregistrate în timpul
muncii şi al perioadelor de recuperare (8):

Costul cardiac net (CCNet)=FCmedie/8 ore – FC de repaus

Costul cardiac relativ (CCR) = (FC medie /8 ore –FC r)/ FC max.teoretică –
vârsta (ani)
FC max.teoretică=220 – vârsta (ani)
O modalitate practică de calculare a costului cardiac:
- se măsoară frecvenţa cardiacă (FC) înainte de începerea lucrului,
- se măsoară pulsul din oră în oră (în perioadele de lucru),
- se calculează media costului cardiac (numărul de pulsaţii care depăşeşte valoarea
de bază),
- în timpul pauzelor se măsoară pulsul din minut în minut până la stabilizarea lui (se
calculează costul cardiac de repaus).
Interpretare : Costul cardiac este deficitar, atunci când creşte la sfârşitul zilei de
muncă, sau se modifică prin comparaţie cu valorile măsurate bazal (1,4).

Proba Crampton
Proba Crampton are în vedere diferenţa de puls şi de tensiunea arterială, care rezultă
din trecerea subiectului din clinostatism în ortostatism.
Descrierea probei (1):
- subiectul in poziţie culcat pe o canapea, după 2 minute de repaus se măsoară
frecvenţa pulsului şi tensiunea arterială sistolică;
- subiectul trece în ortostatism (fără a se sprijini) şi după 2 minute de stabilizare, se
determină frecvenţa pulsului şi tensiunea arterială sistolică;
- se calculează diferenţa de puls şi tensiunea arterială dintre cele două poziţii şi pe
baza cifrelor obţinute se calculează indicele Crampton după formula:

25 (3,15 +T.A. – P/20) în care:

T.A = diferenţa de tensiune arterială maximă (exprimată în cm Hg);

P = diferenţa de frecvenţă a pulsului/minut.

Valorile obţinute se interpretează ca indicatori de adaptabilitate astfel (1):
- sub 50 = insuficient,
- 50-60 = slab,
- 75-100 = bun,
- peste 100 = excelent.

39
 1.2.4 CONTROLUL MEDICAL PERIODIC
Supravegherea stării de sănătate a salariaţilor în relaţie cu munca şi specificul
condiţiilor de muncă, este o acţiune permanentă, programată şi sistematizată, pentru
acoperirea globală a tuturor categoriilor de expuneri şi pe toată durata vieţii profesionale.
Cu un conţinut diferenţiat şi cu o frecvenţă în general, anuală, controlul medical
periodic este cea mai specifică şi mai punctuală acţiune de medicina muncii (2,3).
Bilanţul periodic al stării de sănătate dintr-un grup ocupaţional, orientează asupra
existenţei riscurilor pentru sănătate şi asupra deficienţelor din sistemul de muncă analizat.
Obiective imediate ale controlului medical periodic (2):
- confirmarea sau infirmarea aptitudinii pentru continuarea muncii în
profesia/meseria şi locul de muncă, pe care a fost angajat lucrătorul;
- detectarea instalării unor boli care constituie contraindicaţii relative pentru
activităţile şi locurile de muncă cu expunere la anumiţi factori nocivi profesionali;
- diagnosticarea precoce a bolilor profesionale şi a bolilor legate de profesie;
- depistarea de boli (psihice, infecto-contagioase) care pot constitui un risc pentru
securitatea şi sănătatea celorlalţi angajaţi (a grupului ocupaţional);
- depistarea de boli ce pot constitui risc pentru securitatea unităţii, pentru calitatea
produselor sau pentru populaţia cu care angajatul vine în contact, prin natura
profesiei sale (exemplu colectivităţi de copiii sau de elevi, servicii de alimentaţie
publică, ingrijiri medicale etc ).
Controlul medical periodic se efectuează obligatoriu tuturor angajaţilor, indiferent de
tipul contractului de muncă.

1.2.4.1 Metodologia de planificare şi de efectuare a controlului medical periodic:

Pentru toate unităţile economice, dar în special, pentru cele cu un număr mare de
angajaţi, controlul medical periodic trebuie planificat, astfel încât, să se evite omisiunea
unor grupuri de salariaţi, sau distorsiuni ale programului de muncă prin aglomerări sau
mobilizări în masă.
O bună colaborare cu angajatorii, cu reprezentanţii muncitorilor (CSSM,
sindicate) şi mai ales cu unităţile medicale contractate pentru examinările de specialitate, va
permite o etapizare calendaristică, a numărului şi a tipului de investigaţii preconizate.
Un rol cheie în planificarea corectă a controlului medical periodic, îl deţine medicul de
medicina muncii, care cunoaşte (2):

- numărul total de salariaţi din unitate,

- distribuţia pe sexe şi vechime în muncă,
- distribuţia pe secţii, ateliere, locuri de muncă şi pe expuneri la noxe,
- natura expunerii (continuă/discontinuă) la noxe depăşind limitele admisibile,
cumulul de noxe cu efecte sinergice aditive sau de potenţare. etc
- existenţa şi eficienţa mijloacelor de protecţie colectivă şi individuală,
- rezultatele controalelor medicale periodice anterioare şi datele de morbiditate
profesională şi/sau prin boli legate de profesie.

În mod obişnuit, planificarea controlului medical periodic se face la începutul anului

(ianuarie), in prezenţa tuturor actorilor implicaţi în această acţiune preventivă.

40
 Sub formă de tabel, sunt notate etapele calendaristice şi tipul examinărilor paraclinice
(hematologice, radiologice, toxicologice, funcţionale etc.), care trebuie să fie efectuate la
fiecare grup de salariaţi (in conformitate cu fişele 1-145 din HG privind Supravegherea
Sănătăţii lucrătorilor nr 355/2007:3).

1.2.4.2 Conţinutul controlului medical periodic

a.Examenul clinic. Este precedat de un scurt review al dosarului medical

(rezultatele examenului medical la angajare şi ale controalelor medicale periodice anterioare)
şi de anamneza profesională (actualizarea evenimentelor anamnestice şi a manifestărilor
clinice petrecute de la ultimul control medical, în relaţie cu munca şi cu factorii nocivi
prezenţi la locul de muncă). Se efectuează un examen fizic general urmărind evidenţierea
simptomelor şi a semnelor sugestive pentru impactul expunerii, la una sau mai multe noxe
profesionale.
Interviul cu salariaţii aceluiaşi grup ocupaţional, simptomatologia comună în
relaţie cu o noxă specifică, manifestările clinico-paraclinice identificate la controlul medical
periodic, pot releva şi aspecte neanticipate ale patologiei profesionale (ex in prezenţa unor
substanţe în amestec, sau produse noi importate, pot rezulta interacţiuni farmacocinetice,
compuşi intermediari şi deşeuri tehnologice periculoase) (2).
Toate constatările (simptome şi semne, rezultatele analizelor de laborator efectuate),
ca şi concluziile formulate (în termenii diagnosticului clinic), sunt consemnate în dosarul
medical individual.
Figura I.7 DOSAR MEDICAL nr..... (3)

EXAMEN CLINIC: CONTROLUL MEDICAL PERIODIC

T= cm G= kg obezitate nu da gr.
1. tegumente şi mucoase
2. ţesut celular subcutanat
3. sistem ganglionar
4. aparat locomotor
5. aparat respirator
7. aparat cardiovascular
TA / mmHg FC /min . pulspedioase: varice:
7. aparat digestiv
8. aparat urogenital
9. sistem nervos şi analizatori
a) acuitate vizuală: vedere cromatică: vedere în relief :
b) voce tare : voce şoptită:
10. sistem endocrin
11. examene obligatorii : VDRL  RPA
12.Examene suplimentare :
 ex.psihologic  ex.psihiatric  ex.oftalmologic  ex.ORL
 ex.ginecologic  ex.neurologic  ex.dermatologic
Concluzii examen clinic:

 sănătos clinic în momentul examinării

 diagnostic şi recomandări:

41
AVIZ MEDICAL :

APT  pentru exercitarea profesiei/funcţiei de……………

APT CONDIŢIONAT 

INAPT TEMPORAR 

INAPT 
Data Medic de medicina muncii,

a. Investigaţiile de laborator solicitate sunt specifice noxelor profesionale şi sunt

menţionate în fişele 1-145 din Legea Sănătăţii şi Securităţii Muncii- HG 355/2007:3), inclusiv
frecvenţa repetiţiei acestora (semestrială/anuală). Unele investigaţii sunt foarte punctuale, prin
momentul efecturării lor (ex. audiogramele vor fi planificate asigurând cele 16 ore de repaus
auditiv în mediul extraprofesional (de preferinţă în ziua de după week-end şi înainte de
intrarea în lucru). Alte investigaţii (de exemplu examenul coproparazitologic și copro-
bacteriologic la personalul care lucrează in colectivităţi umane), trebuie efectuate şi în sezonul
cald (trimestrul II şi III al anului) (2). Pentru unele profesii şi noxe rare, care nu sunt
menţionate in legislaţie, medicul de medicina muncii va indica (în acord cu angajatorul care
asigură costurile finaciare) modalităţile clinico-paraclincie investigaţionale periodice, cele mai
adecvate (prin asimilarea cu compuşi inrudiţi sau deduse din experienţa şi logica medicală a
profesionistului).

Figura I.8 Fişa 136-PERSONALUL SANITAR ELEMENTAR ŞI PERSONALUL DE

ÎNGRIJIRE (3) :

Examen medical la angajare: Controlul medical periodic:

a) conform datelor din Dosarul medical a) - examen clinic general -semestrial
(atenţie la examenul tegumentelor) (atenţie examenul tegumentelor)
b) - test pentru depistarea Ag HBs, - RPS– la indicaţia medicului specialist de
anticorpilor anti HCV şi a infecţiei cu virusul medicina muncii
HIV - examen coprobacteriologic - in trimestrele
- examen coproparazitologic şi II şi III
coprobacteriologic -examen coproparazitologic –anual
- RPS -Ag HBs anual
c) contraindicaţii: -Ac anti VHC şi HIV– la indicaţia medicului
- afecţiuni dermatologice transmisibile, acute de medicina muncii
sau cronice
- leziuni tuberculoase pleuro-pulmonare
evolutive
- examen coprobacteriologic pozitiv
- examen coproparazitologic pozitiv
- boli infecto-contagioase în evoluţie până la
vindecare, inclusiv starea de purtător până la
sterilizare
- psihoze

42
 Laboratoarele antrenate (pe bază contractuală) în efectuarea explorărilor paraclinice
obligatorii (imagistice, toxicologice, funcţionale), trebuie să fie acreditate (echipamente
tehnice, metode de lucru şi etaloane standardizate, unităţi de exprimare a rezultatelor
obţinute).
Toate cazurile depistate cu suspiciunea de boală profesională, vor fi investigate
suplimentar, reexaminate clinic şi semnalate către DSPJ-Compartimentul de Medicina Muncii
prin completarea formularului BP1. Un examen coproparazitologic pozitiv (Shigella,
Salmonella, vibrio holeric sau chişti de lamblia sau ouă de paraziţi prezenţi), obligă la
aplicarea protocolului de tratament specific (al stării de portaj sau de boală), cu posibilitatea
de reluare a lucrului (in sectorul de alimentaţie publică, servicii de ingrijiri medicale, asistenţa
colectivităţilor de copiii, cămine de bătranietc), numai după 3 coproculturi succesive
negative (3).
Mobilizarea salariaţilor (la cabinetul de medicina muncii şi spre serviciile de explorări
paraclinice), trebuie aprobată de şeful uniţăţii economice, riguros pregătită şi coordonată (prin
participarea şefilor de producţie, a asistenţilor medicali, a reprezentanţilor muncitorilor şi a
serviciului de protecţia muncii din întreprindere).

1.2.4.3 Finalizarea controlului medical periodic

Dispoziţii finale legislative (2,3):

 Dosarul medical individual (şi fişa de expunere la riscuri) se păstrează la cabinetul de

medicina muncii, care a efectuat examenul medical la angajare şi controlul medical
periodic.
 Consemnările medicale din dosarul medical vor fi păstrate (arhivate), pentru o
perioadă cel puţin egală cu durata medie a expunerii la riscuri.
 La plecarea din unitatea economică (ex. transfer în altă întreprindere), copii ale
dosarului medical şi fişa de expunere la riscuri, vor fi înmânate medicului de medicina
muncii din noua unitate angajatoare.
 Comunicarea: medic de medicina muncii – medic de familie, trebuie menţinută prin:
informări reciproce privind starea de sănătate (adeverinţe de boli cronice, tratamente
aplicate, rezultate ale investigaţiilor paraclinice, expunerea la riscuri cancerigene sau
mutagenice, protecţia împotriva riscurilor maternale).
 La plecarea definitivă din unitate (ex. pensionare limită de vârstă), dosarul medical
individual va fi predat medicului de familie, pentru urmărirea post profesională
(există riscul de dezvoltare a unor boli cu latenţă foarte mare, cum este cancerul
profesional indus de pulberi de lemn sau de azbest) (3,4).
 Dosarul medical individual este protejat de prevederile legislaţiei în vigoare, privind
secretul medical şi este necomunicabil angajatorului.
 Angajaţii au acces la toate informaţiile referitoare la starea lor de sănătate, putand
solicita: consiliere, examinări medicale suplimentare in serviciul de medicina muncii
din intreprindere.

1.2.5 SEMNALAREA ŞI DECLARAREA BOLILOR PROFESIONALE

- Bolile profesionale sunt “afecţiuni care se produc ca urmare a exercitării unei

meserii sau profesiuni, cauzate de factori nocivi fizici, fizico-chimici, chimici, biologici

43
sau psihosociali caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor
aparate şi sisteme ale organismului în timpul procesului de muncă” (3).
- Factorii nocivi enumeraţi sunt agenţi etiologici ai bolilor profesionale, prezenţi (deci
obiectivaţi şi măsuraţi cantitativ) la locul de muncă, acţionând independent sau în interacţiune
(sinergism de tip adiţie sau de potenţare a efectelor).
- Orice element relevant din condiţiile de muncă şi din organizarea activităţii, pentru
care există dovezi ştiinţifice de asociere pozitivă semnificativă între expunere şi modificarea
reversibilă sau ireversibilă a structurii sau funcţionalităţii unui organ, sistem sau aparat, sau a
organismului în ansamblul său, poate fi asimilat ca element cauzator al unei boli profesionale
(lista bolilor şi a cauzelor acestora este deschisă pentru completare).
- Sunt considerate boli profesionale, inclusiv cele suferite de elevi, studenţi, ucenici în
timpul efectuării practicii profesionale, sau de personalul aflat în perioada de probă, având
aceleaşi condiţii de expunere ca şi angajaţii stabili.
- Intoxicaţiile acute (indiferent de gravitate, natura agentului chimic şi de consecinţe),
trebuie semnalate, cercetate şi declarate ca boli profesionale, dar şi ca accidente de muncă (!
accidentul de muncă include ca element definitoriu o perioadă de incapacitate de muncă de
cel puţin 3 zile).
- Bolile infecto-contagioase (cu agenţi biologici prezenţi la locul de muncă) ca de
exemplu, leptospiroza ictero-hemoragică, tuberculoza pulmonară, trebuie semnalate, cercetate
şi declarate atât ca boli profesionale, cât şi ca boli transmisibile, conform normelor
antiepidemice în vigoare.
- Toate bolile profesionale, indiferent de forma evolutivă şi de severitatea lor, trebuie
cunoscute (declarate şi analizate la nivelul staff-lui tehnic al intreprinderii, in CSSM ca şi în
circuitul informaţional naţional), pentru a reflecta existenţa riscurilor expunerii şi în acest fel,
necesitatea intervenţiilor proactive de contracarare (2).
- În stabilirea diagnosticului de profesionalitate, pot exista dificultăţi reale
(insuficienţa cunoaşterii etiopatogenice, absenţa criteriilor suficiente sau obiective de
diagnostic, expuneri ”mascate” sau cumulative greu de definit, absenţa tehnicilor pentru
evidenţierea markerilor biotoxicologici specifici sau relevanţi pentru expunerea suspicionată
etc.).

1.2.5.1 Etapa de semnalarea bolilor profesionale

Bolile profesionale diagnosticate (prin studii clinico-epidemiologice în teren, la

controlul medical periodic, consultaţii la “cererea” salariatului, internări în clinica de
medicina muncii) sunt obligatoriu comunicate (semnalate) Compartimentului de Medicina
Muncii din DSP Judeţeană, în teritoriul căreia se află unitatea economică în care s-a produs
îmbolnăvirea.
Semnalarea cazului nou de boală profesională se face prin completarea şi expedierea
oficală (poştă, curier) a formularului BP1.

44
 Figura I.9 Fişa de semnalizare BP1 (3)

Către …………………...................................................
Numele …………………………………………………………………………………….
Prenumele …………………………………………………………………………………
Data naşterii: anul …………….. luna …………………….. ziua ………………………..
Buletin de identitate: seria..... nr. ………CNP....................................................................
Domiciliu.........................................telefon........................................................................
Încadrat la întreprinderea …………………………………………………………………
Adresa întreprinderii ………………………………………………………………………
Diagnosticul prezumtiv ……………………………………………………………………
Agentul cauzal …………………………………………………………………………….
Ocupaţia care a generat boala …………………………………………………………….
Vechimea în ocupaţia respectivă …………………………………………………………
Semnătura şi parafa medicului, Data completării:
Anul …….. luna ……ziua ……

Unitatea sanitară: ……………………………………………………………………..

Localitatea ……………………………………………………………………………

Diagnosticul precizat …………………………………………………………………

Recomandări: control periodic, program redus, schimbarea locului de muncă, pensionare
temporară sau definitivă ……………………………………………………..
Data completării:

Anul …….. luna ………………… ziua ……….

Semnătura medicului primar/specialist

Diagnosticul de boală profesională este formulat clinic (entitate nosologică – forma

evolutivă) şi etiologic (agentul cauzal care a produs îmbolnăvirea, meseria şi vechimea
expunerii).
Profesionalitatea bolii semnalate de medicul de medicina muncii (sau de oricare alt
medic care consulta un pacient salariat), poate fi suspicionată prin (2):
- cunoaşterea relaţiei etiopatogenice (cauză – efect) şi a patologiei profesionale
specifice;

45
 - cunoaşterea listei de boli profesionale cu declarare obligatorie;
- un suport investigaţional paraclinic adecvat (markeri biotoxicologici definitorii);
- dovedirea expunerii şi a prezenţei noxelor incriminate la locul de muncă al
bolnavului.
Pentru cazurile cu suspiciune de boală profesională (diagnostic incert), fişa de
semnalizare BP1 se trimite împreună cu bolnavul la o unitate medicală de specialitate, care
poate confirma sau infirma diagnosticul şi etiologia profesională. În mod obişnuit, cazurile
sunt internate şi investigate în clinicile de medicina muncii (existenţa bazei tehnico-materiale
investigaţionale şi terapeutice adecvate, încadrarea exclusiv cu medici specialişti de medicina
muncii).
Pentru confirmarea diagnosticului şi a etiologiei profesionale, cunoaşterea locului de
muncă (tehnologie, materii prime, intermediare şi produse finite obţinute, organizarea muncii,
durata şi tipul expunerii reale la noxele incriminate, existenţa şi eficienţa echipamentelor de
protecţie individuale şi colective) este indispensabilă. Colaborarea cu alţi specialişti
(neurolog, cardiolog, dermatolog, psiholog), permite formularea corectă a unui diagnostic
clinic, etiologia profesională fiind stabilită de medicul de medicina muncii (2).
Insuficienţa cunoaşterii teoretice (cazuri rare, patologie de tip nou aparută într-un grup
ocupaţional, sau într-o expunere particulară la agenţi mai puţin bine caracterizaţi), incită la
studii clinice şi experimentale, investigaţii de laborator specifice şi fiabile, comunicarea
cazurilor (şi a riscurilor susceptibile), cu propuneri pentru supravegherea grupului ocupaţional
şi pentru profilaxia altor îmbolnăviri similare.
Confirmarea cazului de boală profesională în Clinica de Medicina muncii este înscrisă
pe fişa de semnalare BP1 (diagnosticul complet clinic, etiologic, funcţional), care se trimite în
mod similar (poştă, curier) la DSP Judeţeană (Compartimentul de Medicina Muncii), la care
se află arondată intreprinderea angajatoare (ultimul loc de muncă cu expunere la agentul
etiologic care a produs îmbolnăvirea) (3). Biletul de externare din spital al bolnavului, conţine
toate investigaţiile de diagnostic efectuate, tratamentul aplicat şi măsurile medicale, igieno-
dietetice, sociale şi profesionale recomandate. Colaborarea cu medicul de întreprindere
(servicii de medicina muncii de la locul de muncă) şi cu medicul de familie al bolnavului, se
face prin scrisoarea medicală, completată la externarea din spital.

1.2.5.2 Cercetarea cauzelor imbolnăvirii profesionale semnalate prin fişa BP1

Imediat (recomandabil intr-un interval de 24-48 ore pana la 7 zile), medicul de

medicina muncii din DSP care a primit fişa BP1, prin care se semnalează existenţa unei
îmbolnăviri profesionale, procedează la “anchetarea” cauzelor şi a circumstanţelor
producerii acesteia, la locul de muncă nominalizat.
Ancheta este iniţiată şi efectuată numai de către specialistul de medicina muncii, în
prezenţa autorităţii tehnice (directorul unităţii economice sau reprezentantul acestuia), a
inspectorului de securitatea muncii din ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă), a medicului
de întreprindere şi a serviciului de protecţia muncii (responsabilul cu protecţia muncii al
sectorului/secţiei în care a lucrat bolnavul).
Modalităţile de cercetare a cauzelor care au generat îmbolnăvirea profesională, sunt
variabile (2):
- observaţia directă (fluxul tehnologic, fluxul operatorilor, acţiuni tehnice, intervenţii
active şi modalităţi de deservire a maşinilor, măsuri de securitate existente);

46
 - documentare (informaţii asupra tehnologiei şi a substanţelor chimice sau a factorilor
fizici, biologici utilizaţi) obţinute de la şefii de producţie, maiştri etc.;
- informaţii privind:
 simptomatologia clinică în grupul ocupaţional;
 expuneri indirecte sau prelungite prin organizarea defectuoasă a
muncii (locuri de muncă non-compartimentate, munca peste programul de 8
ore/zi, efortul fizic crescut);
 introducerea în fluxul tehnologic de agenţi noi, substanţe de import
(consultarea fişelor tehnice de securitate ale acestora este obligatorie şi
reprezintă o sursă de informaţii foarte valoroasă)
 măsurarea concentraţiilor atmosferice medii şi de vârf ale pulberilor,
sau ale noxelor chimice degajate în timpul producţiei şi compararea lor
cu valorile limită admisibile stabilite legislativ;
 consultarea cronogramelor profesionale (toxico/conio-profesiograma)
Concluziile anchetei, formulate în termeni de cauze şi de circumstanţe care au
cauzat/contribuit la producerea îmbolnăvirii profesionale, sunt redate într-un proces verbal,
care este încheiat în 6 exemplare (câte unul pentru fiecare participant la anchetă, inclusiv
pentru pacient).

Figura I.10 Proces-verbal de anchetare a cazului de boală profesională (3)

Judeţul ……
Localitatea
Unitatea sanitară:

PROCES VERBAL Nr. ………

de cercetare a cazului de boală profesională
anul ………… luna …………. ziua …….

Subsemnatul dr. ……………. posedând legitimaţia nr. ………… eliberată de ….. ,

însoţit de domnul/d-na ……………………… din partea Inspectoratului teritorial de muncă al
judeţului ……, în prezenţa …………… (nume, prenume, funcţie) ……. procedând la
cercetarea cazului de îmbolnăvire profesională ……………………… din unitatea
………………… cu sediul în localitatea ……………., str. ………………….. nr. ……..
depistat de unitatea sanitară …………………, cu diagnosticul ………………….. am
constatat următoarele:
1. Îmbolnăvirea profesională se datorează următoarelor cauze şi împrejurări:
………………………………………………………………………………………………
2. Prin aceasta s-au încălcat următoarele prevederi din normele de protecţia muncii:
………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………

47
 3. Pentru nerespectarea normelor de protecţia muncii se fac răspunzătoare următoarele
persoane:
………………………………………………………………………………………………
4. Sancţiuni aplicate: ………………………………………………………………….
5. Persoana juridică/fizică la care se înregistrează boala professională: ……………..
6. Măsurile ce trebuie luate pentru prevenirea altor boli profesionale:
a. ………………………. termen …………………. răspunde ……………………..
b. ………………………. termen …………………. răspunde ……………………..

Prezentul proces-verbal s-a întocmit în şase exemplare din care: unul pentru unitatea în
cauză, al doilea pentru medicul/unitatea sanitară care asigură asistenţa de medicina muncii, al
treilea pentru reprezentantul inspectoratului teritorial de muncă, al patrulea se depune la
dosarul de evidenţă al bolilor profesionale din DSP judeţeană sau a municipiului Bucureşti, un
exemplar pentru asigurator (CNPAS), ultimul exemplar fiind transmis şi pacientului la cererea
acestuia.
Am primit un exemplar din prezentul proces-verbal şi am luat la cunoştinţă de
prescripţiile făcute, astăzi, data de mai jos:
Anul ….. luna ….. ziua ….
Semnătura conducătorului Semnătura şi parafa medicului Semnătura reprezentantului
întreprinderii/unităţii care a efectuat cercetarea Insp. teritorial de muncă

- În procesul verbal sunt nominalizate măsurile tehnico-organizatorice, ergonomice şi

de protecţia muncii, necesare pentru prevenirea apariţiei altor cazuri de îmbolnăvire, cu
termene de aplicare şi persoanele direct responsabile. Recontrolul la data formulată în
procesul verbal, urmăreşte aplicarea planului de măsuri preventive, orice nerespectare fiind
sancţionată contravenţional. În situaţii grave (absenţa sau nerespectarea normelor minimale de
securitate a muncii), unitatea sau tehnologia în cauză poate fi închisă (suspendarea autorizaţiei
de funcţionare, pană la remedierea neregulilor constatate).
- În situaţii rare, când identificarea cauzelor bolii profesionale (semnalate prin fişa
BP1) nu este posibilă, sunt iniţiate studii suplimentare care să infirme/confirme relaţia
expunere – efect, încheierea procesului verbal de anchetă putand fi temporar amânată.
- Toate cazurile recunoscute ca imbolnăviri profesionale (diagnostic pozitiv, etiologie
dovedită prin ancheta la locul de muncă), sunt declarate către Centrul naţional de
coordonare metodologică şi informare privind bolile profesionale din ISP Bucureşti şi
către – Centrul de Calcul şi Statistică Sanitară Bucureşti (se intocmesc evidenţe ale
morbidităţii prin boli profesionale la nivel naţional) (3). Declararea se face nominal, de către
medicul de medicina muncii care a condus şi a efectuat cercetarea, prin completarea fişei BP2.

Figura I.11 Fişa de declarare a cazului de boală profesională (BP2):Nr... (3)

1. Nr. matricol ……………………………………………………………………….
2. Judeţul
3. Localitatea
4. Unitatea sanitară
5. Numele şi prenumele
6. Data naşterii (anul, luna, ziua)
7. Sexul

48
 8. Întreprinderea ………………. Localitatea ………………………………………
9. Ramura de producţie
10. Sectorul (public, privat, mixt)
11. Secţia, atelierul
12. Ocupaţia actuală
13. Ocupaţia care a generat boala
14. Vechimea în ocupaţia care a generat boala
Data depistării
Diagnosticul prezumtiv
Unitatea care a confirmat diagnosticul clinic
15. Diagnosticul precizat (şi codificarea radiologică)
16. Data confirmării (anul, luna, ziua)
17. Agentul cauzal (circumstanţe)
18. Măsuri indicate pentru bolnav (concediu medical, spitalizare, recomandări de program
redus, control periodic, schimbarea locului de muncă, pensionare etc.)
19. Bolnavul a decedat (da, nu)

Cercetarea s-a făcut prin procesul-verbal nr. ……………............................

Data completării: Semnătura şi parafa medicului
Anul …. Luna ……… ziua de medicina muncii

Toate cazurile declarate cu boală profesională, trebuie cunoscute atât de către

angajator, cât şi de angajatul în cauză. În legislaţia unor ţări (ex. Franţa), declararea bolii
profesionale se face numai cu acordul salariatului în cauză (5).

1.2.5.3 Evidenţa bolilor profesionale

 La nivelul cabinetului de medicina muncii care supraveghează întreprinderea

în care s-a produs îmbolnăvirea, prin procesul verbal de constatare şi prin registrele
de bolnavi dispensarizaţi, în care sunt incluse obligatoriu toate cazurile cu boală
profesională declarate.
 La nivelul Compartimentului de Medicina Muncii din DSP, în registre conţinând
toate cazurile cu boli profesionale declarate din întreg judeţul (pe unităţi economice
şi pe expuneri specifice).
 Salariatului cu boală în evoluţie aflat în continuare în activitate (in evidenţa
medicului de intreprindere, cu loc de muncă schimbat, eventual încadrat în gradul
III de invaliditate care asigură reducerea timpului de muncă la 4 ore pe zi), dar şi
celui pensionat gradul II (capacitate de muncă pierdută), i se înmânează la cererea
acestuia, o adeverinţă prin care se certifică luarea în evidenţă cu boală profesională
(numărul de înregistrare şi data, diagnosticul).
 Evidenţe stricte ale cazurilor cu accidente de muncă şi boli profesionale, vor fi
menţinute şi la nivelul Caselor Naţionale/Regionale de Pensii (Departamentul
Asigurări la riscul de boală profesională şi accidente de muncă). Fondurile necesare
pentru tratamentul, recuperarea şi resinserţia socială a acestor cazuri, vor fi
decontate din bugetul acestui sistem de asigurări la risc, la constituirea căruia
contribuie obligatoriu toţi angajatorii (Legea nr.346/2006) (3).

49
 Bolile “legate de profesie”: definite ca boli multifactoriale în a căror determinism
etiopatogenic, factorii nocivi profesionali au o pondere variabilă (20-40%), de favorizare a
instalării, de agravare sau de împiedicare a vindecării, trebuie semnalate şi luate în evidenţă
la nivelul intreprinderii, fără a fi declarate.

Tabelul I.1 Bolile legate de profesie şi principalele lor cauze potenţiale (3)

Nr
BOLI LEGATE DE PROFESIE FACTORI PROFESIONALI CAUZALI
cr
1. Hipertensiunea arterială Zgomot
Vibraţii
Temperatură şi radiaţii calorice crescute
Distres etc.
2. Cardiopatia ischemică Solicitări fizice şi psihice crescute
3. Afecţiuni respiratorii cronice Pulberi
nespecifice Gaze iritante etc.
4. Afecţiuni digestive Temperatură ridicată
Zgomot
Noxe chimice etc.
5. Afecţiuni osteo-musculo-articulare Microclimat nefavorabil
(lombalgii, cervico-scapulalgii etc.) Vibraţii
Efort fizic crescut
Postură incomodă
Efect traumatic mecanic etc.
6. Nevroze şi alte afecţiuni neuropsihice Zgomot
Vibraţii
Distres
Noxe chimice etc.

 Pentru hipertensiunea arterială esenţială, factorii favorizanţi profesionali pot acţiona

indirect (mecanisme neurovegetative, neurohormonale declanşate de expunerea la zgomot),
efecte vasculare periferice (vasoconstricţie) indusă de vibraţiile de joasă frecvenţă sau de
stresul ocupaţional (efecte generalizate neurocirculatorii şi psihosomatice) (2,11,14).
 Afecţiunile respiratorii cronice (ex. bronşite cronice tabagice) pot fi agravate
(acutizări frecvente, evoluţie spre BPOC), prin expunerea la pulberi minerale sau vegetale,
gaze iritante (ex. gaze de sudură) prezente la locul de muncă.
 Dintre afecţiunile digestive multifactoriale se poate menţiona ulcerul duodenal
(instalare şi evoluţie nefavorabilă sub influenţa stresului ocupaţional, influenţa
microclimatului cald asupra secreţiilor şi a motilităţii digestive).

50
  O hepatopatie cronică poate evolua nefavorabil (potenţial activ cirogen sau spre un
angiosarcom hepatic), în expunerea la noxe chimice hepatotoxice ca de ex. CCl4 (tetraclorura
de carbon) şi respectiv CV ( clorura de vinil - monomer) (2).
 Nevrozele, alte afecţiuni neuropsihice pot fi agravate de expunerea la agenţi
neurotoxici centrali (solvenţi organici de tipul toluen, xilen). Este important de reţinut că
debutul psihosindroamelor organice cerebrale (neurotoxicitate centrală prin expunere
cumulativă la doze mici de solvenţi organici), este insidios şi nespecific (simptome conturând
tabloul unor nevroze, neurastenii sau tulburări psihotice greu de diferenţiat prin teste uzuale
de alte suferinţe psihoorganice endogene latente). La nivelul SNP, sindroamele neuropatice
de etiologie dismetabolică, diabetică, etanolică pot fi agravate de expunerea profesională
la plumb, mercur metalic, sulfură de carbon, n-hexani sau la agenţi fizici cum sunt
vibraţiile (2).

1.3. CRITERII ŞI ETAPE DIAGNOSTICE IN BOLILE PROFESIONALE

1.3.1 Anamneza profesională
Anamneza profesională: reprezintă modalitatea de obţinere a informaţiilor privind
expunerea la noxe profesionale. Este criteriul esenţial în diagnosticul tuturor bolilor
profesionale. Informaţiile declarative necesită obiectivarea prin documente oficiale (carnetul
de muncă, buletine de determinare a noxelor la locul de muncă, fişa postului de muncă).
Interviul cu pacientul cuprinde obligatoriu următoarele intrebări anamnestice (1,2):

1. Profesiunea (denumirea cât mai exactă: ex miner, ajutor de miner, vagonetar):

............................................................................................................................................
2. Calificarea (prin şcoală profesională sau direct la locul de muncă)
......................................................................................................................
3. Vechimea profesională: ................... în profesiunea suspectată de apariţia bolii............
4. Vechimea la actualul loc de muncă: ..............................................................................
5. Ruta profesională: etape calendaristice, profesii şi locuri de munca anterioare
.......................................................................................................................................
(declarativă) ......dacă este obiectivată (prin ce ?).
6. Procesul tehnologic: ....................................................................................................
..............................................................................................................................................
Descriere amănunţita a tehnologiei, materii prime şi finite, procedeul tehnic folosit
7.Operaţiuni îndeplinite de pacient în cadrul procesului tehnologic: .................................
.............................................................................................................................................
de la ora intrării în schimb şi până la sfârşitul schimbului.
8.Alte operaţiuni care se efectuează în secţie, în afara celor la care lucrează bolnavul:
............................................................................................................................................
cu eventuale repercursiuni asupra locului de muncă (expuneri indirecte prin difuziunea
noxelor).

51
9.Caracteristicile locului de muncă: dimensiuni, mod de organizare ......................................
...........................................................................................................................................Noxe
profesionale prezente la locul de muncă: inregistrare pe categorii de noxe
...................................................................................................................................................
10.Numărul de muncitori în secţie ............................................................................................
11.Mijloace de protecţie colectivă: ventilaţie locală sau generală ............................................
...................................................................................................................................................
ce anume există ?; funcţionează ?; eficienţa.
12.Mijloace de protecţie individuală: EIP, mod de utilizare.....................................................
...................................................................................................................................................
13.Igiena individuală: duşuri, anexe social – sanitare,..............................................................
14.Simptomatologie subiectivă la locul de muncă: ..................................................................
15.Tulburări prezente şi la alţi muncitori din secţie: ............................................................
16.Control medical la încadrare şi la examinările periodice: rezultate
....................................................................................................................................
Antecedente patologice profesionale:
...........................................................................................................................................
Îmbolnăviri profesionale la alţi muncitori de la vechile locuri de muncă (patologie de
grup):
...........................................................................................................................................
Schimbarea locului de muncă: motive medicale ..........................................................
Pensionare: motive medicale .......................................................................................
17.Obiectivarea expunerii profesionale:........................................................................
18.Epicriza anamnezei profesionale: ...............................................................................
...........................................................................................................................................

1.3.2 Istoricul bolii:

Oferă informaţii utile despre:

-modul de debut al imbolnăvirii profesionale: circumstanţele ocupaţionale de loc şi de

timp la debutul simptomatologiei
- evoluţia manifestărilor clinice in raport cu expunerea ocupaţională
- asocieri morbide, complicaţii la manifestările iniţiale
- rolul intreruperii expunerii (intrarea in concediu de boală, de odihnă sau schimbarea
locului de muncă) asupra simptomatologiei clinice (respiratorii, cutanate)
- tratamente urmate şi eficienţa acestora (ex administrarea de antidoturi, cortico-
terapie)

52
 1.3.3 Tabloul clinic:
Examenul clinic general pe aparate şi sisteme permite obţinerea de informaţii utile
diagnosticului, prin recoltarea şi consemnarea simptomelor şi a semnelor bolii:grupaje
sindromatice exprimand afectarea unor organe ţintă, sugestive sau specifice pentru o
expunere profesională (2).
NB! Manifestările clinice precoce sunt mai frecvent nespecifice şi numai rareori
patognomonice (in fazele iniţiale ale unor boli profesionale ca de exemplu, la debutul
astmului bronşic alergic profesional).
NB!. Cunoaşterea mecanismelor patogenice teoretice din bolile profesionale,
permite găsirea de certitudini clinice şi paraclinice (indicatori de expunere şi de efect
biologic relevanţi), pentru stabilirea precoce a unui diagnostic pozitiv corect.

1.3.4 Cunoaşterea mecanismelor generale de acţiune ale noxelor profesionale

Se cunosc mecanisme toxice generale de tipul (1,2):

- toxicitate directă structurală sau funcţională asupra unor organe ţintă

- mecanisme iritative cutaneo-mucoase, oculare, respiratorii etc
- mecanisme imunologice - sensibilizări alergice, sinteza de auto-Ac
- mecanisme inflamatorii: primare sau subsecvente
- reacţii oxidative:eliberarea de radicali liberi, sinteza No, stres oxidativ, inhibarea
sistemului de monoamino-oxidaze (sistemul citocromic),
- interferenţe cu mecanismele enzimatice, hormonale şi ale neurotransmiţătorilor
- efecte mutagene, teratogene, toxice reproductive,
- efecte cancerigene (induse de expunerea la agenţi clasificaţi de IARC in grupul 1,
respectiv agenţi sigur cancerigeni: benzen, benzidină, clorura de vinil, crom hexavalent,
arseniu, radiaţii ionizante, beta-naftilamina, 4-amino policlorobifenili) (3).

1.3.5 Explorari de laborator (paraclinice)

Un diagnostic corect etiologic se bazează pe explorări de laborator, grupate schematic
în:
1. Indicatori de expunere: identificare toxicelor sau a metaboliţilor acestora in
umorile organismului expus, avand valori care depăşesc limitele biologice (LB)
considerate tolerabile (3,16).
2. Indicatori de efect biologic: reflectă efectele induse de pătrunderea toxicelor in
organism sau/şi de acţiunea metaboliţilor acestora;
- modificări funcţionale; respiratorii, cardiovasculare etc
- indicatori biologici: imuno-enzimatici, citologici, hematologici, biochimici etc
- indicatori electrofiziologici; scaderea VCM, VCS, PEC, modificări EEG etc,

53
 - modificări radiografice (pulmonare, osoase)
- teste psihometrice / psihologice
- măsurarea audiometrică a deficitului auditiv.
Conform ORD.MSF nr. 803 din 12 noiembrie 2001 (MONITORUL OFICIAL nr.
811 din 18 decembrie 2001) privind aprobarea unor indicatori de expunere şi/sau de efect
biologic relevanţi pentru stabilirea răspunsului specific al organismului la factori de risc de
imbolnăvire profesională (16):
a)indicator de expunere externă - prezenţa noxelor profesionale biologice şi a celor
cu indicativul Fp (foarte periculos) şi prezenţa măsurabilă şi cuantificabilă a noxelor
profesionale fizice şi chimice în aria locului de muncă;
b) indicator de expunere internă - prezenţa măsurabilă şi cuantificabilă a unui agent
extern sau metabolit al acestuia în mediile biologice, fără alterarea structurii şi/sau funcţiei
organelor, aparatelor sau organismului în ansamblul lui;
c) indicator de efect biologic - prezenţa măsurabilă şi cuantificabilă a modificării
structurii, funcţiei unui organ, aparat sau a organismului în ansamblul lui, dovedită prin
devierea de la normal a unor constante biochimice, funcţionale, imunologice, genetice sau
sistemice, consecinţă a expunerii la un agent din mediul de muncă;
d) răspuns al organismului - orice modificare reversibilă sau ireversibilă a structurii
ori funcţiei unui organ, aparat sau a organismului în ansamblul lui, obiectivată prin simptom,
sindrom, entitate patologică, pentru care există dovezi ştiinţifice de asociere pozitivă
semnificativă cu expunerea la un agent din mediul de muncă;
e) răspuns specific al organismului - complexul de modificări clinice şi paraclinice
care, în condiţii de expunere la factori de risc din mediul de muncă, caracterizează "boala
profesională" şi/sau "suprasolicitarea".
ART. 3 Metodele şi tehnicile de determinare a indicatorilor de expunere şi a
indicatorilor de efect biologic, precum şi limitele biologice tolerabile sunt stabilite prin
reglementări ale Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi se modifică anual în cazuri argumentate
medical, ştiinţific şi statistic, respectându-se progresul tehnico-ştiinţific.
ART. 4 Indicatorii de expunere şi/sau de efect biologic relevanţi pentru stabilirea
răspunsului organismului la factori de risc de imbolnăvire profesională sunt determinaţi în
laboratoare de biotoxicologie şi sunt utilizaţi în monitorizarea stării de sănătate de către
serviciile de medicina muncii.
ART. 5 Indicatorii de expunere şi/sau de efect biologic relevanţi pentru stabilirea
răspunsului specific al organismului la factori de risc de imbolnăvire profesională se
înregistrează astfel (16):
- în dosarul medical individual, de către serviciul de medicina muncii;
- în sinteza analizelor medicale pentru aprecierea condiţiilor de muncă, la nivelul
angajatorului;
- în comunicarea privind riscul profesional, la nivelul angajatului;

54
 - Direcţia de sănătate publică teritorială: va păstra datele privind indicatorii
relevanţi pentru supravegherea sănătăţii populaţiei active, în vederea acțiunilor de
menţinere şi de promovare a sănătăţii comunitare.

1.4 DISPENSARIZAREA
În majoritatea grupurilor ocupaţionale, există categorii de salariaţi cu statut special
prin: vârstă, sex, starea de sănătate (ex boli cronice in evoluţie), diferite grade de handicap
(motor, psihic, senzorial), sau cu expunere la riscuri deosebite (ex solvenţi neurotoxici,
cancerigeni, hematotoxici), ca şi salariaţi cu boli profesionale în evidenţă.
Atribuţiile unui serviciu de medicina muncii organizat la nivelul unei astfel de
comunităţi ocupaţionale, sunt cu prioritate preventive (programe şi acţiuni de prevenţie
primară, secundară sau terţiară). “Dispensarizarea” reprezintă unul dintre cele mai adecvate
programe prevenţionale (prin proximitate, permanenţă, management de specialitate,
relaţionare cu expunerea la riscuri). Se numeşte dispensarizare, nu pentru a indica locul
desfăşurării (termenul generic de “dispensar” a inclus serviciile organizate la locul de muncă
şi circumscripţiile medicale dispersate în populaţia generală), ci pentru a sugera
adresabilitatea şi disponibilitatea relativ permanentă a serviciilor de medicina muncii din
intreprindere, supravegherea inclusiv prin măsuri de ordin ocupational (2).
Prin complexitatea măsurilor aplicate (investigaţionale, terapeutice, recuperatorii), o
reală dispensarizare se realizează şi la nivelul cabinetului policlinic, în spital sau în alte unităţi
medicale implicate în tratamentul şi in recuperarea capacităţii de muncă.
Ca program activ de profilaxie primară, dispensarizarea are ca obiectiv şi
supravegherea stării de sănătate a salariaţilor aparent sănătoşi, dar expuşi la riscuri majore, a
femeilor însărcinate expuse la agenţi embrio-fetotoxici, surpravegherea muncii tinerilor
expuşi la noxe chimice cancerigene, plumb, radiaţii ionizante etc.
Ca program curativo-profilactic (prevenţie secundară), dispensarizarea se
adresează bolnavilor cronici aflaţi în activitate, pensionarilor cu gradul III de invaliditate (care
lucrează cu 4 ore de muncă/zi), salariaţilor aflaţi în evidenţă cu afecţiuni profesionale sau cu
accidente de muncă, celor cu handicap sau cu deficienţă uşoară/medie angajaţi (sau
transferaţi) in locuri de muncă numite “protejate”. Toate măsurile terapeutice, igienice,
recuperatorii şi profesionale aplicate, sunt orientate spre îmbunătăţirea sau păstrarea
restantului morfofuncţional şi a capacităţii de muncă, prin prevenirea decompensării, a
agravării sau a complicaţiilor potenţial ireversibile (2).
Obiectivele dispensarizării sunt indirect legate şi de activitatea de producţie (creşterea
randamentului în muncă, reducerea absenteismului de cauză medicală şi a costurilor aferente
acestuia, diminuarea riscului de accidente de muncă produse prin oboseală, evenimente
medicale acute survenite în timpul muncii). Efectele psihologice individuale şi socio-
famialiale benefice, decurg inerent dintr-un program medical eficient şi bine manageriat.
Ca program prevenţional terţiar (recuperarea şi reinserţia socio-profesională a
salariaţilor cu pierderea parţială şi temporară a capacităţii de muncă), dispensarizarea include
măsuri strict specifice cazurilor cu indicaţii de reluare a muncii (măsuri organizatorice,
reamenajarea locului de muncă, program de lucru individualizat, pentru facilitarea
(re)adaptării în muncă).

55
1.4.1 Principii generale şi etape ale programelor de dispensarizare:

a. Selectarea cazurilor pentru includerea în programul de dispensarizare:

 se bazează pe cunoaşterea subiectului şi a categoriilor de bolnavi şi de salariaţi
expuşi şi aflaţi în unitate (ex. după efectuarea controlului medical periodic);
 se bazează pe cunoaşterea comprehensivă a bolii: diagnosticul clinic,
etiopatogenic, anatomo-patologic, funcţional, stadiul bolii, complicaţii sau boli
asociate, prognosticul ad vitam, quo ad sanationem, quo ad laborem (1,2);
 selecţia cazurilor pentru dispensarizare, după consultarea cu specialiştii în
patologia respectivă (examinări cardiologice, neurologice, reumatologice), sau
cu experţi în evaluarea capacităţii de muncă;
 un număr prea mare de admişi în program (ex. peste 100 cazuri
dispensarizate/an) poate compromite calitatea şi eficienţa acţiunii.

b.Întocmirea planului de supraveghere şi terapeutic (2):

 se întocmesc fişe individuale de supraveghere prospectivă (în general pe
durata unui an, cu ajustările de etapă necesare);
 prin programări la date convenabile, se fac reevaluări clinico-biologice pentru
aprecierea eficienţei măsurilor aplicate, sau pentru stabilirea dinamicii unor
biomarkeri specifici expunerii (ex. indicatori de răspuns biologic).
 protocolul prevenţional şi curativ aplicat, cuprinde măsuri complexe:
 medicale:
- indicaţii de tratament medicamentos şi asigurarea aplicării acestuia (doze,
ritm, cale de administrare, asocieri farmacoterapeutice, efecte adverse) etc.;
- o bună colaborare cu unităţile farmaceutice, serviciile de asigurări de
sănătate (compensare, gratuitate), garantează aplicarea corectă a terapiei
indicate.
 igienice:consiliere pe probleme de nutriţie (fixarea de regimuri alimentare,
interdicţia unor obiceiuri ca fumatul, consumul de alcool, monoalimentaţia,
abuzul de sare, medicamente, droguri).
 sociale: prin colaborare cu autoritatea tehnică din întreprinderi, sindicate,
comitetele de sănătate şi securitate în muncă, se pot asigura unele beneficii
medicale şi sociale diferenţiate (cure balneare, ajutoare materiale etc.).
 profesionale:
- stabilirea de măsuri protective tehnico-organizatorice (colective sau
individuale), pentru anularea sau pentru diminuarea riscurilor expunerii
(salariaţi sănătoşi sau bolnavi).
- acordarea de echipamente de protecţie individuale eficiente şi consiliere
pentru utilizarea şi intreţinerea acestora;
- schimbarea locului de muncă (locuri de muncă fără risc sau cu riscuri mai
mici);
- diminuarea efortului fizic profesional prin aplicarea principiilor economiei
de mişcare, introducerea mecanismelor de lifting şi de transport greutăţi,
automatizare, mecanizare ;
- optimizarea ambianţei climatice, luminoase, fonice, specifice unui post de
muncă ;
- scurtarea duratei muncii (şi a expunerii) la 6 ore/zi în cazuri bine
individualizate (noxe chimice, efort fizic) pentru o durată de pană la 3 luni,
conform legislaţiei in vigoare.
- scutire de munca în schimburi sau în tura de noapte ;

56
 - acordarea de pauze recuperatorii (metabolic, muscular) suficiente ca
durată;
- asigurarea unui climat psihologic protectiv în colectivul de muncă.
Numai printr-o bună colaborare şi prin convingerea staff-ului întreprinderii asupra
utilităţii programelor stabilite, se pot garanta rezultatele pozitive ale acţiunilor preventive
iniţiate în cursul dispensarizării. Legislaţia actuală permite medicului de medicina muncii,
iniţiative şi propuneri pentru ameliorarea condiţiilor de muncă de către angajator. În
problemele de ordin medical, decizia medicului este independentă şi nu poate fi
influenţată de opinia angajatorului (patronului) (18). Un bun instrument de lucru în
acţiunea de dispensarizare, îl poate constitui şi fişa de aptitudine, prin recomandările şi prin
condiţionările scriptice stabilite de medic şi respectate obligatoriu, de către angajator.

1.4.2 Aprecierea eficienţei dispensarizării

- prin raportarea evoluţiei clinice şi a indicatorilor de laborator la statusul iniţial
(momentul to al selectării şi al introducerii în program);
- bilanţul final se apreciază prin parametri cantitativi obiectivi (PFV, EKG,
amplitutidinea mişcării articulare, frecvenţa unor episoade acute: crize de astm, pusee
de hipertensiune arterială) şi calitativ, inclusiv profesional (17) ;
- un bun indicator al eficienţei poate fi scăderea duratei de incapacitate temporară de
muncă (numărul zilelor de concediu medical acordate, numărul internărilor etc.);
- numărul celor reintegraţi profesional (timp parţial sau integral de muncă);

1.4.3 Scoaterea din evidenţă

Dispensarizarea unui bolnav se consideră încheiată, când starea acestuia este
ameliorată clinico-paraclinic. Continuarea sau mai corect supravegherea activă a stării de
sănătate a personalului expus la noxe cumulative (cancer, psihosindrom organic indus de
solvenţi industriali), trebuie să rămână permanentă.
Găsirea de tehnici şi de metode de evaluare specifice şi mai ales predictibile, este o
importantă sarcină a serviciilor de medicina muncii.

1.5 Examenul medical la reluarea muncii

Se efectuează la revenirea la lucru după o intrerupere a activităţii de maximum 90 zile
pentru motive medicale, sau de 6 luni pentru oricare alte motive (specializări, deplasări in
străinătate, concedii fără salariu) avand ca scop practic : inregistrarea evenimentelor medicale
care au motivat incapacitatea de muncă, confirmarea aptitudinii lucrătorului pentru exercitarea
profesiei/funcţiei avute anterior sau a unei noi profesii/funcţii la locul de muncă respectiv (3).
In unele situaţii, reluarea activităţii este permisă cu respectarea condiţionărilor
formulate de medic către angajator : adaptarea locului de muncă şi a unor activităţi specifice
profesiei (ex. amenajarea ergonomică a postului de muncă, reducerea timpului de lucru pe
durata alăptării sugarului, efectuarii unor tratamente speciale) (3,17).

1.5.1 Exemple de factori care condiţionează reluarea muncii salariaţilor

diagnosticaţi cu afecţiuni cardiace:
În tabelul de mai jos sunt enumeraţi o parte dintre factorii care contribuie determinant
la ne-reluarea activităţii pacientului cardiac, după producerea unui eveniment acut coronarian
(ex infarct de miocard).

57
 Tabelul I.2 Factorii determinanţi în reluarea activităţii după infarct de miocard
(Broustet J.P., Douard H., 1995) (11) .
Medicali Severitatea şi extensia bolii coronariene.
Patologii asociate.
Dureri toracice nespecifice.
Efecte secundare ale medicamentelor.
Influenţe medicale variate şi adesea contradictorii:intre medicul
de familie, cardiolog, medicul de medicina muncii, medicul
specialist in expertiza capacităţii de muncă.
Psihologici Profilul preinfarct: stare de anxietate, depresie.
Adaptarea la boală: anxietate, depresie, negaţie.
Comportamentul/tipul de personalitate de tip A sau B.
Alcoolismul, toxicomania.
Atitudinea faţă de lucru Conflicte, senzaţia de devalorizare, oboseală.
înainte de infarct Antecedente de şomaj, concediere.
Reluarea lucrului după un prim infarct, pacient cu by-pass.
Interpretarea activităţii profesionale drept cauză a infarctului.
Atitudinea familiei legată de serviciu.
Socio-economici Vârsta, sexul.
Nivelul de educaţie, tipul de relaţii, de calificare profesională.
Raportul dintre necesităţi şi resurse.
Posibilitatea pre-pensionării
Capitalul sau renta de invaliditate posibilă.
Asigurarea bazată pe împrumut în caz de boală prelungită sau de
invaliditate.
Uşurinţa acordării concediului de lungă durată.
Transfer dorit sau neobişnuit.
Imposibilitatea recalificării (ex pentru şofer, lucrător agricol)
Şomajul şi nivelul de compensaţie.
Imposibilitatea de a găsi alt loc de muncă adaptat.
Decizia arbitrară a unui medic de boli profesionale.
Concediere pentru 6 luni sau mai mult, prin absenţe consecutive.
Serviciu de securitate, reglementări interioare.
Ineficienţa structurilor de recalificare profesională.
Dificultăţi specifice după revascularizare:
După by-pass Eşec chirurgical: ocluzie prematură a by-pass-ului principal.
Infarct preoperator, mai mult sau mai puţin recunoscut.
Revărsat pleuro-pericardic cronic.
Dureri toracice, sternale, persistente.
Depresie reacţională („întristare”, „doliu”).
Aceleaşi cauze ca după infarct.
După angioplastie Aşteptarea restenozei (30 – 40% din cazuri).
Restenoză reală şi o nouă procedură.
Aşteptarea celei de-a doua restenozări.
Tratamente anticoagulante laborioase.

58
 1.5.2 Criterii de reluare a activităţii profesionale în funcţie de diferitele tipuri de
accidente coronariene:
Infarct recent: o probă de efort între a 10-a şi a 15-a zi care nu indică aritmie,
ischemie sau semne de neadaptare a debitului circulator, autorizează reluarea rapidă a
activităţilor, într-o meserie care nu necesită activitate fizică. La pacienţii înalt motivaţi,
uneori, se poate relua activitatea după a 20-a zi.
În cele mai multe cazuri, după 3 săptămâni de antrenament fizic zilnic, reluarea
activităţii se poate face din a 6-a săptămână. (14,15).
Angorul stabil:o toleranţă la efort de 120 watt timp de 2 – 3 minute la cicloergometru,
sau de 8 minute la covorul rulant (după protocolul Bruce), este compatibilă cu o activitate fără
simptome, dacă aceasta nu impune un efort muscular intens. Dacă aceste paliere sunt atinse
fără medicaţie, aspectul este deosebit de favorabil reluării in siguranţă a muncii (14).
După chirurgie: în această situaţie, trebuie cunoscute : starea funcţiei ventriculare
stângi pre şi post operator; datele probei de efort post operatorii prin comparaţie cu cele ale
probei de efort pre operatorii.
Angioplastia transluminală la coronarieni: pacientul cu PTCA efectuat pentru un
angor instabil invalidant, confirmat printr-o ischemie miocardică de efort clară, se găseşte în
aceeaşi situaţie ca şi bolnavii trataţi medical. Cei cu angioplastie, ar trebui să fie supuşi unei
probe de efort foarte riguroase, cu o atenţie deosebită la verificarea restenozei (14,15).

1.5.3 Aspecte particulare legate de profesia cardiacilor

În cazul pescarilor marini aflaţi sub anticoagulante, unele ţări (ex Franţa), se opun
„reîmbarcării” acestora (14). Conducătorilor de autovehicule grele, li se retrage permisul de
conducere după accidentul coronarian, dar ulterior, după recuperarea fizică şi in cazuri bine
selecţionate, permisul se poate restitui după avizul specialistului. Lipsa calificării pentru o altă
meserie, impune individualizarea recomandării de ridicare a permisului de conducere.
Pe lângă statusul socio-economic anterior evenimentului coronarian, capacitatea de
muncă depinde şi de vârsta bolnavului (14).
După Colegiul American de Cardiologie factorii care determină reluarea activităţii
profesionale sunt (14):
 severitatea bolii cardiace: severitatea anginei instabile, a insuficienţei cardiace;
 capacitatea fizică;
 vârsta: după 50 de ani, puţini bolnavi se mai reîntorc la muncă;
 sexul: femeile renunţă mai frecvent la activitatea profesională;
 clasa socială şi educaţia: bolnavii cu niveluri joase de educaţie se întorc mai rar la
lucru;
 ocupaţia: bolnavii cu activitate profesională predominant fizică,
 gradul de percepere al stresului profesional: cei care resimt activitatea
profesională ca fiind neplăcută,
 venitul familial;
 tulburări emoţionale;
 domiciliul; ex condiţiile de navetă
 raportul între oferta de muncă, şomaj şi beneficiul social, care diferă de la regiune
la regiune şi de la ţară la ţară,
 atitudinea medicului curant, în sensul că atitudinea negativă poate diminua
semnificativ reîntoarcerea la muncă;
 supraprotecţia familială reduce procentul bolnavilor reîncadraţi profesional;
 întârzierea în re-evaluarea bolnavilor, absenţa programelor de reabilitare fizică;
 alte probleme medicale.

59
 Având în vedere numărul mare de bolnavi coronarieni şi de coronarieni potenţiali, este
importantă câştigarea chiar şi a câtorva procente de bolnavi reîncadraţi în muncă, care
justifică deja eforturile de organizare sanitară şi financiare, depuse pentru asigurarea unei
reţele corespunzătoare de asistenţă a bolnavilor cardiovasculari şi în primul rând, a bolnavilor
coronarieni (15).

Redăm articolele 13 şi 14 din Legea 418 privind statutul profesional specific al

medicului de medicina muncii (Monitorul oficial al României din 29 oct. 2004 (16),
pentru a ilustra obligaţiile şi modalităţile practice de intervenţie, inclusiv în cadrul
dispensarizării unor categorii speciale de salariaţi reprezentate de persoanele cu dizabilităţi
(senzoriale, motorii, neuropsihice) şi in recuperarea capacităţii de muncă:
Art.13 Medicul de medicina muncii evaluează aptitudinea pentru muncă, în relaţie cu
starea de sănătate şi promovează adaptarea muncii la posibilităţile angajaţilor, asigurând:

 evaluarea handicapului în relaţie cu munca;

 managementul clinic în procesul de recuperare a capacităţii de muncă;
 aplicarea principiilor ergonomiei în procesul de reabilitare;
 colaborarea cu specialistul în psihologia muncii în vederea reabilitării angajaţilor
cu probleme de sănătate mentală, datorate unor factori aferenţi procesului
muncii şi relaţiilor interumane de la locul de muncă;
 măsurile adecavate privind sănătatea şi securitatea în muncă a angajaţilor cu
probleme speciale, legate de utilizarea de droguri şi consumul de alcool;
 consilierea în probleme de reabilitare şi de reorientare profesională,
 consilierea cu privire la menţinerea în muncă a angajaţilor vârstnici şi a celor cu
dizabilităţi;
 promovarea capacităţii de muncă, a sănătăţii, a îndemânării şi a antrenamentului
în relaţie cu cerinţele muncii.

Art.14 Medicul de medicina muncii consiliază angajatorul asupra unei bune adaptări a
muncii la posibilităţile psihofiziologice ale angajatului, în circumstanţele speciale ale unor
grupuri vulnerabile: femei gravide, mame în perioada de alăptare, adolescenţi, vârstnici şi
persoane cu handicap.

60
 CAPITOLUL II. METODOLOGIA DE EVALUARE A CONDIŢIILOR DE
MUNCĂ ŞI A NOXELOR PROFESIONALE

Munca profesională depusă individual sau într-un grup ocupaţional, este un drept
câştigat, conştient şi protejat legislativ (Carta Drepturilor Omului, Codul Muncii).
Exercitată ca meserie sau ca profesie, munca se materializează în bunuri şi creaţii
valorice, pentru care omul este retribuit. Cadrul organizatoric al muncii este o unitate
economică, structurată pe secţii, ateliere, locuri de muncă, caracterizate prin condiţii de
muncă specifice. Pentru a fi considerată sanogenică, munca profesională trebuie să se
desfăşoare în sisteme de muncă (OM-MAŞINĂ-MEDIU) bine concepute, organizate şi
gestionate (Total Quality Management) (1,2).

Tabelul II.1 Trăsături actuale în sistemul om-maşină-mediul de munca (2)

OM (salariat) MAŞINĂ MEDIUL DE MUNCĂ

- informat (cerere de sănătate) - miniaturizare sau maşini

- calificare înaltă/experienţă
profesională
- policalificare
- locuri de muncă multiple
- timpi parţiali de lucru
- munca la domiciliu sau
telemunca
- mobilitate crescută
(globalizare)
- migrare în sectorul terţiar,
unităţi private, întreprinderi
mici/mijlocii
- predominanţă feminină
- rata crescută a şomajului,
disponibilizări
- tendinţa la îmbătrânire
- revendicări salariale
(sindicate)
- intervenţii active în
planificare/controlul muncii
- nevoia de suport social,
profesional (satisfacţie în muncă)
grele
- adaptări antropometrice,
psihologice şi funcţionale
parţiale
 factori organizatorici:
-dispozitive de comandă şi de programe de lucru
control multiple (butoane, inflexibile !
manete, pedale, citire cadrane)
- dispozitive de securitate şi de
afişaj/displays multiple
(număr crescut de informaţii)
- spaţiu de lucru (dimensiuni,
aprovizionare, zone de stocaj)  factori de mediu
insuficient nocivi:
- fizici
- poziţii de lucru non-naturale
- fizico-chimici
- emisii de noxe (zgomot,
pulberi, gaze iritante) - chimici
- manevrarea de sarcini grele - biologici
- incompatibilităţi la interfaţa
cu maşina
- non-statuarea rolului de
"persons centred" în sistemul
om-maşină
 factori psiho-sociali

61
 Orice condiţie de muncă care depăşeşte "limita de expunere" considerată
"admisibilă" sau "tolerabilă" şi poate influenţa negativ starea de sănătate a
operatorului uman, devine noxă profesională (sau hazard, risc ocupaţional).

2.1 Clasificarea noxelor profesionale

1. Noxe profesionale aparţinând organizării neraţionale a muncii (1,2):

Intensitatea mare a efortului profesional (fizic, psihic, senzorial) rezulta din :

 durata prea mare a muncii (> 8 ore/zi),

 regimul non-fiziologic muncă-pauze recuperatorii,
 ritmul de lucru rapid (impus), mişcări repetitive (număr mare de acţiuni/unitatea
de timp/ciclul de muncă),
 posturi de lucru tronculare şi angulaţii segmentare non-fiziologice,
 ridicarea şi transportul de greutăţi mari,
 munca in schimburi de lucru alternante,
 munca monotonă-subsolicitantă.

Suprasolicitarea osteo-musculo-articulară in timpul muncii, rezultă din ecuaţia:

postură x forţă x repetiţie x durată şi se exprimă prin (3,4,5):
- disconfort, algii, oboseală musculară,
- impotenţă funcţională,
- tendinite, tenosinovite
- lombalgie, herniere discală,
- bursite, atroze precoce,
- sindroame de compresiune intracanalară a nervilor periferici,
- tulburări circulatorii periferice,
- oboseala generală (cu risc de accidente de muncă, scăderea randamentului în
producţie).

2. Noxe profesionale aparţinând mediului de muncă

a. noxe fizice (2,6):
 parametrii climatici (temperatura, umiditatea, viteza curenţilor de aer, radiaţii
calorice). Suprasolicitarea mecanismelor termoreglării se poate traduce prin:
hipertermie, deshidratare, sincopa calorică etc.
 radiaţii ionizante şi non-ionizante (Röentgen, LASER, microunde, radiaţii
ultraviolete, campuri electromagnetice). Expunerea neprotejată implică riscul
iradierii acute sau a unor efecte lezionale cumulative.
 vibraţii acustice (zgomot) şi mecanice (trepidaţii) reprezintă agenţi etiologici ai
surdităţii profesionale şi respectiv ai sindromului Raynaud,
 iluminatul necorespunzător (cantitativ şi calitativ). În activităţile "vizuale" de
precizie (munca cu detalii mici), se instalează astenopia acomodativă, agravarea
unei miopii preexistente, oboseală oculară şi generală.

b. noxe fizico-chimice:
 pulberi minerale (pulberi de dioxid de siliciu liber cristalin: SiO2 l.c., azbest,
cărbune, mangan, fier),

62
  pulberi vegetale (de in, bumbac, cânepă, cafea, tutun),
 pulberi organice: descuamaţii, peri, lână,
 pulberi sintetice sau semisintetice: var, ciment, plastic.
Expunerea la aceste noxe poate produce efecte fibrogene pulmonare (SiO2 l.c., azbest),
efecte alergizante respiratorii (pulberi vegetale şi organice), dermite alergice sau iritative
(pulberi chimice, de lemn).

c. noxe chimice:
 metale şi metaloizi (Pb, Hg, Cr, Ni, Al, Zn, Cu, Fe.),
 gaze şi vapori iritanţi: (vapori, ceţuri sau fumuri de acizi, oxizi, baze
chimice, gaze de sudură),
 hidrocarburi aromatice (inclusiv cancerigene) şi clorurate,
 pesticide, coloranţi, vopsele, lacuri, adezivi conţinând numeroase fracţiuni
chimice toxice.
Îmbolnăvirile rezultate pot fi: intoxicaţii sistemice acute, subacute sau cronice cu
substanţele chimice menţionate, efecte iritative la poarta de intrare, sau efecte cumulative
teratogene, cancerigene, neurotoxice, hepato-nefrotoxice.

d. noxe biologice: bacterii, virusuri, agenţi parazitari, ciuperci.

Bolile infecţioase produse de agenţi biologici prezenţi la locul de muncă, ca de ex.
leptospiroza ictero-hemoragică, tuberculoza pulmonară, hepatitele virale, sunt recunoscute şi
declarate ca afecţiuni profesionale (Anexa 1: Tabelul cu BP declarabile), dar şi ca boli
transmisibile după criteriile epidemiologice.
3. Noxe profesionale rezultate din relaţia om-maşină (natura ergonomică) (1).
 disfuncţii la interfaţa om-maşină prin solicitări excesive:
o motorii,
o perceptuale,
o neuropsihice.
O compatibilitate redusă la interfaţa om-maşină, poate rezulta din deficienţe in
construcţie şi amplasare, din modul de acţionare al maşinii (butoane, manete, volane, pedale)
care solicită forţă, mişcări repetitive, elongaţii ale membrelor, sau din modul incorect de
prezentare, respectiv de recepţionare a informaţiilor necesare execuţiei, luării unor decizii
motrice rapide sau de intervenţii corectoare (de exemplu distanţa, mărimea şi contrastul de
culoare sau de luminozitate pentru obsevarea clară a unor cadrane, indicatoare, spoturi,
afişaje sau al altor detalii urmărite vizual in procesul şi in controlul retroactiv al muncii).
Dimensiunile constructive ale maşinilor, spaţiile de acces la elementele de comandă, poziţia
de lucru, modul de aprovizionare sau de depozitare al materialelor ca şi spaţiile de circulaţie
din proximitatea postului individual de lucru, pot creşte sau pot reduce eficienţa, securitatea
şi confortul muncii (elemente constitutive ale triunghiului ergonomic) (1). Factorii de risc
ergonomici (sau biomecanici) pot contribui la decompensarea structurilor musculoscheletice,
la producerea accidentelor de muncă şi la suprasolicitări neuropsihice şi senzoriale
ocupaţionale (4,5).
4. Noxe profesionale aparţinând relaţiilor psiho-sociale (6,7):
 relaţii încordate sau indiferente în plan ierarhic
o lipsa autonomiei şi/sau a controlului muncii,
o non-participare la planificarea sau la valorificarea rezultatelor muncii proprii,
o lipsa motivaţiilor şi a recompenselor (moral, material, profesional).

63
 o hărţuirea morală, agresiuni verbale sau psihologice, cazuri rare de agresiuni
fizice a salariaţilor de către superiori (mai frecvent de către clienţi: de ex in
medicină, domeniul bancar, poliţie, sectorul juridic).
 relaţii încordate în plan orizontal (grupuri ocupaţionale non-omogene, absenţa
organizării pentru interese comune, izolarea sau lipsa de comunicare şi de respect
pentru oricare poziţie a membrilor echipei de lucru).

Influenţa negativă a noxelor profesionale asupra stării de sănătate a lucrătorilor se

traduce prin:

1. efecte biologice (medicale) (1,2):

a. efecte minore: disconfort, oboseală, distress, scăderea capacităţii de muncă.
b. efecte majore:
o producerea de boli profesionale (cota de participare etiologică a
noxei/lor este de 100%);
o producerea accidentelor de muncă (factorul oboseală, hipertermie,
pulberi sau ceţuri în atmosfera locului de muncă care scad capacitatea
de muncă, vizibilitatea, greutăţi prea mari de manevrat etc.).
c. favorizarea instalării precoce, a evoluţiei şi/sau a cronicizării bolilor numite
„legate de profesie”.
2. efecte economice: scăderea randamentului în muncă, scăderea calităţii produselor,
număr mare de rebuturi şi de erori tehnice sau umane, comise de lucrătorii expuşi
la noxe.
3. efecte psihologice şi sociale: insatisfacţie profesională, scăderea salariului,
părăsirea sau pierderea locului de muncă prin şomaj sau disponibilizări.

Metodologia generală de evaluare a noxelor profesionale:

Etape sintetice (1,8):
I. Etapa preliminară de documentare (asupra obiectivului economic): denumire,
amplasare, for tutelar, specificul producţiei, autorizaţie de funcţionare, avizul de
mediu, materii prime, intermediare şi produse finite (mod de aprovizionare,
depozitare, valorificare).
II. Analiza la nivelul întreprinderii:
 structura pe secţii, locuri de muncă, tehnologia aplicată (mecanizat, sisteme
tehnologice închise),
 sisteme de ventilaţie, echipamente de lucru existente,
 fluxul materialelor şi al operatorilor umani.
III. Analiza structurii de personal: gradul de calificare, numărul şi distribuţia pe
sexe, secţii şi locuri de muncă, vechimea în producţie, norme standard de
îndeplinit, numărul schimburilor şi orarul de lucru.
IV. Analiza la nivelul unui post de muncă: dimensionarea riscului prin observaţie
directă, cronograme profesionale, dozări de noxe în atmosfera locului de muncă,
studii ergonomice.
V. Analiza impactului expunerii asupra sănătăţii personalului: rezultă din datele
de morbiditate prin boli profesionale, accidente de muncă sau boli legate de
profesie inregistrate (indicatori statistici de frecvenţă, de gravitate, de greutate

64
 specifică), rezultatele completarii de chestionare tematice, examinările clinico-
epidemiologice (transversale, longitudinale retro-prospective).
VI. Stabilirea concluziilor: în termeni de risc şi mărimea acestuia, indicarea măsurilor
profilactice necesare managementului securităţii şi sănătăţii muncii.

Evaluarea condiţiilor de muncă şi a noxelor profesionale se face respectând

următoarele principii (1,2):

1. Evaluări repetate şi sistematice (programate).

2. Utilizarea de echipamente şi de tehnici de măsurare performante şi
standardizate.
3. Raportări la normele şi limitele de expunere admisibile stabilite legislativ.
4. Abordare globală (mediul de muncă şi impactul acestuia asupra stării de
sănătate).
5. Abordare prin echipe multidisciplinare.
6. Alegerea unor metode de lucru adecvate (faze, tehnici, activităţi)
7. Propunerea de măsuri corectoare sau de eficientizare.
8. Evaluarea şi comunicarea rezultatelor obţinute.

2.2 PROFESIOGRAMA

Reprezintă o tehnică uzuală de evaluare sistematizată a condiţiilor de muncă şi a

factorilor de risc caracteristici unei unitaţi economice, intreprinderi, atelier, secţie sau a unui
post de muncă, de către observatori experimentaţi. Este cel mai uzitat instrument de lucru al
medicului de medicina muncii, putand oferi multiple observaţii şi concluzii privind
organizarea şi funcţionarea unei activităţi, punctele tari, oportunităţile, obstacolele şi punctele
slabe ale sistemului analizat, cu propuneri pragmatice privind alegerea priorităţilor şi a
modalităţilor de corecţie. Pentru o derulare comprehensivă, se recomandă urmatoarea
cronologie a elementelor de observat şi de analizat (6,7):

I. Elemente privind caracteristicile generale ale muncii

1. Nivelul tehnic al muncii
- manual
- manual-mecanizat
- mecanizat
- semiautomatizat
- automatizat
2. Amplasarea locului de muncă
- încăpere închisă
- hală deschisă
- exterior (cu/fără adăpost)
3. Poziţia zonei şi a locului de muncă
- loc de muncă cu acelaşi specific
- loc de muncă cu specific diferit
- locuri de muncă cu specific diferit aflate în imediata apropiere
(necompartimentate)

65
 II. Date asupra regimului de muncă şi odihnă
1. Munca se desfăşoară într-un singur schimb.
2. Muncă în mai multe schimburi: schimbul I… II…III… IV (se indică orarul)
3. Pauze impuse de desfăşurarea procesului tehnologic:
- zilnic … săptămânal … lunar … semestrial
- durata … număr
4. Pauze de odihnă reglementate: durată, număr, repartizare în timpul zilei de
muncă.
5. Pauze cu conţinut special

III. Condiţii de ambianţă fizică la locul de muncă

1. Iluminatul
- natural: direct, reflectat, suficient/insuficient
- artificial: direct, reflectat, suficient/insuficient
- mod de iluminare: general sau/şi local
- existenţa deplasărilor frecvente ale privirii de la suprafeţe întunecate la
suprafeţe luminoase
- existenţa fenomenelor de strălucire in campul vizual
- sursele luminoase dau lumină de intensitate variabilă în timp (ex
existenţa pâlpâirilor luminoase cu efecte stroboscopice produse de
lămpile cu neon).
2. Coloritul – aplicarea raţionala a culorilor (alegerea culorilor in special a
celor cu rol de securitate !)
3. Microclimatul
- temperatura aerului (in cele doua sezoane de vară sau iarnă)
- temperatura suprafeţelor înconjurătoare
- radiaţii calorice (intensitate, durată, suprafeţe expuse)
- dacă curenţii de aer sunt perceptibili (viteza in m/sec)
- existenţa modificărilor bruşte de temperatură şi a vitezei curenţilor de
aer
- umiditatea relativă
- senzaţia de confort termic (perceptual)
- sistemele de ventilaţie locală sau generală (eficienţa lor)
4. Zgomotul
- sursele de zgomot: enumerare, continuitatea/uniformitatea emisiilor,
caracteristicile surselor: zgomot impulsiv, intensitate (apreciere
subiectivă şi metrologică), măsuri de protecţie colectivă şi individuală
existente.

IV. Factori fizico-chimici şi chimici cu potenţial nociv la locul de muncă (gaze,

vapori, ceţuri, pulberi)
1. Enumerarea surselor, momentele de poluare, mijloacele de protecţie colectivă
şi individuală existente (funcţionarea şi eficienţa lor).
2. Riscul de accidentare: incendiu, explozii.

V. Specificul locului de muncă (descrierea ergonomică a maşinilor şi a conţinutului

muncii)
1. tipul maşinii: anul de construcţie, scopul căruia îi deserveşte, produsele care se
prelucrează/realizează

66
 2. spaţiul din jurul maşinii este suficient, permite vederea completă a obiectului
de prelucrat şi deplasările operatorului
3. aprecierea scaunului de lucru: poziţie adaptată la înălţimea planului de lucru,
existenţa spătarului şi aprecierea utilităţii lui, existenţa şi aprecierea suportului
pentru spate, antebraţe etc.
4. instrumentele de lucru utilizate (tip, număr, dispoziţie pe maşină sau pe tabloul
de comandă)
5. elemente de reglare şi de comandă: plasare raţională pentru o bună vizibilitate
şi manipulare
6. operaţiile de muncă: cicluri de muncă repetabile cronologic, descrierea
operaţiilor de muncă principale şi secundare, descompunerea operaţiilor
principale în operaţii secundare, elementare.
7. modalităţile de control ale sarcinilor de lucru: instrumental, senzorial.

V. Solicitări fizice corelate cu procesele de muncă

1. Poziţia de muncă (şezând, ortostatism, aplecat, mixtă)
2. Solicitari motorii (predominant statice, dinamice, solicitare motorie a întregului
corp sau segmentară: a degetelor, mâinilor etc.)
3. Munca necesită ritmicitate: ritm impus cadenţat sau ritm liber ales (stil gestual
propriu)
4. Aprecierea intensităţii muncii: uşoară, medie, grea.

VI. Solicitări psihice corelate cu procesele de muncă

1. Solicitarea percepţiei vizuale (discriminare, contraste)
2. Solicitarea percepţiei auditive
3. Solicitarea percepţiei tactil-kinestezice
4. Solicitarea gândirii
5. Solicitarea memoriei
6. Solicitarea atenţiei
7. Solicitări afective şi voliţionale (responsabilitate crescută, izolarea
muncitorilor, natura şi desfăşurarea activităţilor dezvoltă stari de tensiune
emoţională, implicare afectivă)
8. Cerinţe privind personalitatea lucrătorilor.

VII. Securitatea muncii la postul de muncă ocupat: pericol de explozie, de incendiu,

de arsuri, electrocutare, traumatisme provocate de maşini (şi măsurile de protecţie colectivă şi
individuală existente)

VIII. Reflectarea factorilor de solicitare profesională asupra stării de sănătate şi

a capacităţii de muncă
1. Fenomene de oboseală fizică sau psihică (date clinico-anamnestice)
2. Scăderea productivităţii muncii
3. Boli profesionale şi non-profesionale (aflate in evidenţă la data culegerii
informaţiilor)
4. Incapacitate temporară de muncă: indicatorii intensivi şi specifici de
morbiditate.

67
 2.2.1 Cronograma profesională
Cercetarea condiţiilor de muncă de la un loc (post) de muncă sau profesiune, începe cu
întocmirea cronogramei profesionale (6,7).
Cronograma profesională reprezintă consemnarea cronologică a operaţiilor
tehnologice pe care le efectuează muncitorii, durata lor şi a pauzelor dintre aceste operaţii.
Este efectuată de normatori şi constă în cronometrarea parţială a procesului de muncă
(ex un ciclu de muncă repetabil), într-un anumit moment al zilei de lucru. Datele obţinute se
pot generaliza pentru întreaga zi de lucru şi pentru toate locurile de muncă cu procese
tehnologice identice/asemănătoare.
Cronograma profesională nu surprinde dinamica capacităţii de muncă şi a schimbărilor
mediului de muncă

Tehnica întocmirii unei cronogramei profesionale cuprinde următoarele etape:

1.Cunoaşterea amănunţită a procesului tehnologic şi a condiţiilor de mediu (este
necesară pentru a putea defini operaţiile efectuate de lucrători şi pentru a delimita pauzele
tehnologice de cele fiziologice).
Se urmăresc următoarele elemente:
-elementele de muncă (operaţiuni profesionale de bază, un obiectiv al muncii, un utilaj
şi o formă de activitate caracteristică, de ex. a strunji, a freza, a lustrui, a poliza) .
-ciclul de muncă (grupare de elemente ale muncii într-o anumită succesiune, durată şi
intensitate, care dimensionează operaţiunea caracteristică profesiunii şi care se repetă in mod
identic, de ex operaţia de strunjire). Se alege un loc de muncă, de unde se pot observa 2-3
muncitori (adulţi sănătoşi, de varstă medie) în acelaşi timp. Definirea nominală a operaţiilor
efectuate, permite notarea lor cu anumite semne convenţionale care uşureză înregistrarea ( se
face pe caiete/pagini simple, pe fiecare pagină putandu-se completa următorul tip de tabel):
Nume muncitor:.....
Data :....................
Schimbul de lucru:.........

Tabelul II.2 Model de cronograma profesională (7)

Ora Operaţia Durata Observaţii

7-7.10 ....... 10 min ......

7.10-7.15 ...... 5 min .......

7.15-7.21 repaus 6 min Consumul energetic in

repaus (MB) este de 1,5
kcal/min

La rubrica observaţii: se precizează ritmul muncii, uneltele folosite, condiţiile de

muncă, relaţiile cu alţi muncitori din grupul de lucru (ex. modul de comunicare şi de control).

68
 Înregistrarea cronogramei este obositoare, motiv pentru care, observatorul trebuie
înlocuit din timp în timp, cu un alt membru al echipei de evaluatori.
Dacă, se cunosc cu precizie operaţiile prestate de muncitori în timpul unei zile
standard de muncă, inclusiv pauzele fiziologice şi tehnologice, în caietul de lucru se poate
face un tabel cu atâtea capete de coloană, câte operaţii sunt de urmarit. La sfârşitul zilei de
lucru, se totalizează durata fiecărei operaţii în parte, care insumate cu timpul pauzelor, trebuie
să acopere cele 480 minute (sau 8 ore de muncă/zi).
Nume muncitor:.........
Data………… Schimbul................

Tabelul II.3 Conţinutul cronogramei profesionale (7)

Ora Operaţia Operaţia II Pauză Pauză Observaţii

I tehnologică fiziologică

7-7.10- 10 min - - -
7.10-7.15 - 5 min - -
7.15-7.21 - - 6 min -
etc.

Total 200 min 200 min 40 min 40 min

În activităţile cu ritm rapid (durata operaţiilor sub 1 min), ca de exemplu in munca la o

bandă rulantă, cronograma profesională se poate face pe cale electronică
(electrocronograma), care conferă precizie in stabilirea duratei operaţiilor, duratei părţilor
componente ale unei operaţii tehnice, in durata şi structura stereotipului de muncă, dinamica
acestora în cursul zilei de muncă.
După inregistrarea primară a duratei operaţiilor tehnologice şi a repausului, se
procedează la prelucrarea datelor obţinute, care se face în funcţie de scopul urmărit, dar în
general, se caută a se delimita:operaţiile principale, secundare, pauzele tehnologice şi
fiziologice. Se totalizează durata fiecărei operaţii în parte, cu exprimare procentuală a duratei
operaţiilor identice, din întreaga zi de muncă de 480 minute.

2.2.2 Scopul cronogramei profesionale:

-determinarea intensităţii muncii pe ziua de lucru (se calculează consumul
energetic in kcal pe minut, oră, schimb de lucru, in funcţie de care, activităţile fizice
profesionale sunt clasificate in uşoare, medii, grele etc) (11). Consumul energetic in kcal/min
pe profesii şi pe tipuri de operaţii de muncă este redat in tabelul III.6.
-analiza regimului de muncă (raportul dintre timpul efectiv de muncă şi pauză, pe
oră sau pe schimb de lucru)
- conioprofesiograma: succesiunea şi durata operaţiilor tehnologice pulverulente şi
concentraţiile de pulberi măsurate in atmosfera locurilor de muncă, care permit calcularea

69
concentraţiilor medii şi a concentraţiilor de varf ale emisiilor de pulberi (pe faze tehnologice
şi pe zi de muncă). Cunoscand etapele tehnologice cele mai poluante, se pot propune măsuri
punctuale tehnice sau organizatorice, care să ducă la reducerea riscului.
- toxicoprofesiograma: succesiunea şi durata operaţiilor tehnologice cu degajări de
agenţi chimici, care in mod similar, permite calcularea concentraţiilor de noxe chimice pe faze
tehnologice, a concentraţiei medii ponderate cu timpul, care vor fi raportate la limitele de
expunere admisibile stabilite legislativ.
- determinarea expunerii efective profesionale la zgomot sau la vibraţii, toxice
(durata şi doza expunerii zilnice individuale şi pe grup ocupaţional)
- analiza structurii unei zile de muncă
- stabilirea şi organizarea timpului de odihnă (conceperea unui regim fiziologic:
muncă-pauze recuperatorii.)

Aplicaţie practică

 Industria extractivă
 Postul de muncă: mină de cărbune (abataj)
 Meseria: miner subteran
 Cronograma profesională (observaţia directă şi cronometrarea duratei operaţiilor de
muncă (efectuată la 2 mineri de vârstă medie aparent sănătoşi clinic) a indicat:

Tabelul II.4 Cronogramă profesională: mineri abataj (2)

Locul de Operaţii de muncă Durata Kcal/min Consum

muncă efectuate (minute) kcal/operaţie
Abataj cameră perforare 30 4,74 142,2
lucrul cu pick-hammer 30 4,61 138,3
lopătare (ritm 20/min) 10 11,76 117,6
lopătare (ritm 10/min) 20 6,58 131,6
pauză 20 1,5 30,0
tras material cu sapa 60 6,66 399,6
pauză 20 1,5 30,0
armare 110 7,73 850,3
mers pe teren denivelat 20 2,98 59,6
manipulare vagonet 15 7,31 109,63
pauză 10 1,5 15
Abataj frontal perforare 20 4,61 92,2
lucrul cu pick-hammerul 30 4,63 138,9
lopătare 30 5,20 156
pauză 30 1,5 45,0
mers/deplasare fara greutăţi 25 2,98 74,5
Total 480 4 282 kcal/8 h

70
 2.3 ACCIDENTELE DE MUNCĂ (AM)
2.3.1 Prevederi generale
Prin accident de muncă se inţelege vătamarea violentă a organismului, precum şi
intoxicaţia acută profesională, care au loc in timpul procesului de muncă sau in indeplinirea
indatoririlor de serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă (ITM) de cel puţin
3 zile calendaristice consecutive, invaliditate ori deces. (Art. 5 (g), din Legea 319/2006) (9).În
sensul prevederilor art. 5 lit. g) din Legea 319/2006, este, de asemenea, accident de muncă:
a) accidentul suferit de persoane aflate în vizită în întreprindere şi/sau unitate, cu
permisiunea angajatorului;
b) accidentul suferit de persoanele care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes
public, inclusiv în cadrul unor activităţi culturale, sportive, în ţara sau în afară graniţelor ţării,
în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
c) accidentul survenit în cadrul activităţilor cultural-sportive organizate, în timpul şi
din cauza îndeplinirii acestor activităţi;
d) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiaţivă pentru salvarea de vieţi omeneşti;
e) accidentul suferit de orice persoană, ca urmare a unei acţiuni întreprinse din proprie
initiativa, pentru prevenirea ori înlăturarea unui pericol care ameninţă avutul public şi privat;
f) accidentul cauzat de activităţi care nu au legatură cu procesul muncii, dacă se
produce la sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, în calitate de angajator, ori
în alt loc de muncă organizat de aceştia, în timpul programului de muncă şi nu se datorează
culpei exclusive a accidentatului;
g) accidentul de traseu, dacă deplasarea s-a făcut în timpul şi pe traseul normal, de la
domiciliul lucrătorului la locul de muncă organizat de angajator şi invers;
h) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la locul de muncă, sau de la un loc de munca la altul, pentru îndeplinirea unei
sarcini de muncă;
i) accidentul suferit în timpul deplasării de la sediul persoanei juridice sau de la adresa
persoanei fizice la care este incadrată victima, ori de la orice alt loc de muncă organizat de
acestea, la o altă persoană juridică sau fizică, pentru îndeplinirea sarcinilor de muncă, pe
durata normală de deplasare;
j) accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului, dacă victima prelua sau preda
uneltele de lucru, locul de muncă, utilajul ori materialele, dacă schimba îmbrăcămintea
personală, echipamentul individual de protecţie sau oricare alt echipament pus la dispoziţie de
către angajator, dacă se afla în baie ori în spălator sau dacă se deplasa de la locul de muncă
spre ieşirea din întreprindere sau unitate şi invers;
k) accidentul suferit în timpul pauzelor regulamentare, dacă acesta a avut loc în locuri
organizate de angajator, precum şi în timpul şi pe traseul normal spre şi de la aceste locuri;
l) accidentul suferit de lucrători ai angajatorilor romani sau de persoane fizice romane,
delegaţi pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu în afară graniţelor ţării, pe durata şi pe
traseul prevăzute în documentele de deplasare;
m) accidentul suferit de personalul roman care efectuează lucrări şi servicii pe
teritoriul altor ţări, în baza unor contracte, convenţii sau în alte condiţii prevăzute de lege,

71
încheiate de persoanele juridice romane cu parteneri străini, în timpul şi din cauza îndeplinirii
îndatoririlor de serviciu;
n) accidentul suferit de cei care urmează cursuri de calificare, recalificare sau de
perfecţionare a pregătirii profesionale, în timpul şi din cauza efectuării activităţilor aferente
stagiului de practică;
o) accidentul determinat de fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi furtună, viscol,
cutremur, inundaţie, alunecări de teren, trăsnet (electrocutare), dacă victima se afla în timpul
procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu;
p) dispariţia unei persoane, în condiţiile unui accident de muncă şi în împrejurări care
indreptăţesc presupunerea decesului acesteia;
q) accidentul suferit de o persoană aflată în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, ca
urmare a unei agresiuni.
(2) În situaţiile menţionate la alin. (1) lit. g), h), i) şi l) din (9), deplasarea trebuie să se
facă fără abateri nejustificate de la traseul normal şi de asemenea, transportul să se facă în
condiţiile prevăzute de reglementările de securitate şi sănătate în muncă sau de circulaţie în
vigoare. Persoanle din intreprindere cu atribuţii in domeniul protecţiei muncii, preiau
informaţiile scrise privind intervalul orar şi traseul parcurs la venirea şi la plecarea din
instituţie a fiecărui lucrător, precum şi mijloacele de transport folosite (transport in comun,
automobil, motocicletă, bicicletă). Astfel de informaţii sunt indosariate in carnetul individual
de protecţia muncii.
Accidentul de muncă urmat de incapacitate temporară de muncă ori, după caz, urmat
de invaliditate sau deces, precum şi accidentul de muncă colectiv, vor fi comunicate imediat
de către conducerea persoanei juridice sau, după caz, de persoana fizică in calitate de
angajator, inspectoratului teritorial de muncă şi, după caz, organelor de urmărire penală
competente, potrivit legii.
În cazul accidentelor de circulaţie produse pe drumurile publice, in care printre
victime sunt şi persoane aflate in indeplinirea unor sarcini de serviciu, persoana juridică sau
fizică la care sunt angajaţi accidentaţii, va anunţa imediat inspectoratul teritorial de muncă din
judeţul in raza căruia s-a produs accidentul.

2.3.2 Cercetarea accidentelor de muncă

Se efectuează obligatoriu de către (9):
- persoana juridică in cazul accidentului care a produs incapacitate temporară de
muncă;
- inspectoratele teritoriale de muncă în cazul accidentelor care au produs invaliditate,
deces, al accidentelor colective, precum şi in cazul accidentelor de muncă ce au
produs incapacitate temporară de muncă salariaţilor angajaţi la persoane fizice;
- Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale in cazul accidentelor de muncă colective,
generate de unele evenimente deosebite, precum avariile sau exploziile
- autoritatea de sănătate publică in cazul suspiciunilor de boală profesională (ex in
intoxicaţii acute).

72
2.3.3 Clasificarea accidentelor de muncă:
a. accident care produce incapacitate temporară de muncă de cel puţin 3 zile, pentru
care s-a eliberat certificat de concediu medical.
b. accident care produce invaliditate (pierderea unui simţ, a unui organ).
c. accident mortal (deces imediat sau la distanţă, confirmat în baza unui act
medical).
d. accidente de muncă individuale sau colective (în care cel puţin 3 salariaţi se
accidentează în acelaşi timp şi din aceleaşi cauze).

Se consideră accident de muncă şi accidentele suferite în condiţiile (9):

- deplasării de la sediul unităţii la locul de muncă sau de la un loc de muncă la altul
(în timpul programului de lucru, în interese legate de serviciu).
- deplasarea de la o unitate la alta, în alte localităţi pentru realizarea unei sarcini de
serviciu (în baza dispoziţiilor date de conducerea întreprinderii sau a ordinelor de
deplasare).
- accidentul suferit în alte locuri de muncă din cadrul unităţii, în puncte de lucru
dispersate (ex. şantiere), ori în alte unităţi din ţară, în timpul îndeplinirii sarcinilor
de serviciu.
- accidentul suferit pe drumurile publice, pe traseul programat, de către conducătorii
(sau de către însoţitorii lor) mijloacelor de transport cu tracţiune mecanică sau
animală.
- accidentul suferit înainte sau după încetarea lucrului (în incinta unităţii în timpul
predării sau preluării schimbului).
- accidentul produs pe teritoriul altei ţări, unde personalul român lucrează pe bază de
contract încheiat între persoane juridice române şi străine.
- accidentul suferit de elevi, studenţi, ucenici, în perioada desfăşurării procesului de
învăţământ.
- accidentul suferit în timpul activităţilor cultural-sportive sau a altor acţiuni
organizate de instituţiile autorizate.
- se asimilează cu accident de muncă şi cel suferit în timpul necesar deplasării pe
traseul normal de la locul de muncă la domiciliu şi invers.
- nu se consideră accident de muncă cel determinat de activităţi, fapte, acte ce nu au
legătură cu procesul muncii (joacă, agresiune, influenţa băuturilor alcoolice, a
drogurilor), chiar dacă acesta se produce în incinta unităţii şi în timpul
programului.

2.3.4 Cauzele accidentelor de muncă:

1. Accidentele cauzate de factorul uman (7,9):
 Pregătire necorespunzătoare tehnică şi metodică a meseriei, chiar din
perioada uceniciei;
 Experienţa redusă în muncă;
 Un grad înalt de oboseală (acută sau cronică);
 Probleme psiho-sociale legate de muncă;
 Stare precară de sănătate.
 Lipsa instructajelor specifice de securitatea muncii.

73
 2. Accidentele cauzate de factori tehnico-organizatorici (7,9)
Accidentele cauzate de factori tehnico-organizatorici, reprezintă aproximativ 80% din
totalul accidentelor şi sunt generate de:
 Defecţiuni ale maşinilor şi ale utilajelor de producţie (cauze tehnice,
dependente de proiectarea, construcţia, exploatarea şi organizarea
tehnologică) : reprezintă 10-15% din cauzele accidentelor de muncă (7).
 Lipsa de investiţii necesare pentru o bună funcţionare a utilajului tehnic,
deşi sunt cunoscute defecţiunile din funcţionarea lui;
 Exploatarea necorespunzătoare a utilajelor;
 Organizarea neraţională a producţiei: regim şi ritm de muncă
necorespunzător: regim impus şi/sau forţat de activitate, lipsa de pauze
în cursul activităţii, monotonia muncii, lipsa unei discipline tehnologice
riguroase, supravegherea superficială a desfăşurării activităţii de către
conducătorii diferitelor sectoare;
 Sarcini de muncă şi activităţi nemotivante care pot genera o stare de
indiferenţă şi de oboseală;
 Aprovizionarea necorespunzătoare cu materiale;
 Depozitarea şi transportul necorespunzător al materiilor prime şi al
produselor finite;
 Utilaje şi maşini non-ergonomice;
 Necunoaşterea riscurilor pentru sănătate şi securitate în muncă;
 Instruirea necorespunzătoare a muncitorilor privind protecţia la locul
de muncă.

3.Accidente cauzate de factori legaţi de condiţiile de muncă

Condiţiile de muncă: toţi factorii de la locul de muncă care pot genera stări de
suprasolicitare şi diverse îmbolnăviri, pot deveni cauze importante (deşi secundare) în apariţia
accidentelor de muncă. În această categorie de factori, un loc important îl ocupă zgomotul,
iluminatul, noxele chimice, microclimatul necorespunzător.

2.3.5 Exemple de AM produse in domeniul construcţiilor:

1.Sudor in varstă de 39 ani: lucrează la inalţime efectuand tăierea prin sudură şi
montajul unor componente metalice in plafon. Ocupă o poziţie de lucru incomodă, respectiv
ortostatism cu elongaţia membrelor superioare deasupra nivelului capului şi cu privirea
orientată spre obiectul de sudat. Nu este echipat corespunzător, mai precis nu respectă
indicaţiile de purtare obligatorie a EIP format din ochelari de protecţie sau/şi mască facială
necesară in timpul sudurii. Suferă un accident de muncă grav, soldat cu leziuni profunde
oculare, rezultate din projecţia unui fragment metalic in interiorul globului ocular drept. Este
transportat de urgenţă in serviciul de oftalmologie, unde se intervine chirurgical (extragerea
corpului străin, sutura soluţiilor de continuitate conjunctivo-bulbare, instilarea de corticoizi,
anestezină, coliruri vasoconstrictoare), urmate de acoperirea globului ocular prin pansament
ocluziv pentru o perioadă de 7-10 zile şi apoi de purtarea de lentile fumurii pană la 30 zile.
Rezultatul final a fost pierderea a 1/3 din capacitatea funcţională vizuală a dioptrului ocular
drept şi ulterior, dezvoltarea unei nevroze cu elemente anxioase şi vertiginoase subsecvente.
Examinarea medicală efectuată la revenirea la lucru, stabileşte aptitudinea pentru continuarea
muncii, cu condiţia purtării permanente a lentilelor de corecţie optică indicate de specialistul

74
oftalmolog, dar cu restricţii privind munca la înălţime, interzicerea efectuării de activităţi
considerate de mare precizie vizuală.
2. Bărbat de profesie muncitor necalificat in varstă de 36 ani, fară antecedente de
boală, cu o constituţie fizică foarte bună (talia: 180 cm, greutatea corpului : 106 kg), face
parte dintr-o echipă de lucrători care sapă şanţuri, pentru includerea subterană de tevi metalice
mari (conducte de apă), proiect care se derulează pe marginea unei şosele relativ puţin
circulate. Organizarea şantierului de lucru, dispunerea miniechipelor de lucrători, instruirea şi
împarţirea precisă a sarcinilor de executat, a fost efectuată de către inginerul coordonator al
şantierului.
Conform protocolului de lucru, muncitorii au primit instructajul de securitate a
muncii, adaptat la zona şi la tipul de intervenţie care urma să fie efectuată. Au avut loc
consolidările obligatorii şi aparent corecte ale malurilor de pămant, in zona in care muncitorul
săpa şanţul pentru montajul de ţevi. La aproximativ 45 minute de la debutul muncii, un
vehicul militar greu, a pătruns in zona de lucru rămasă nesemnalizată, ruland pe şoseaua pe
marginile căreia se lucra la săpături. Datorita trepidaţiilor produse de trecerea vehiculului de
mare tonaj, are loc o surpare bruscă a malurilor de pămant, care a acoperit rapid, pană la
inalţimea toracelui, pe lucrătorul aflat in interiorul şanţului.
Deşi, a fost scos de către coechipieri relativ rapid, a fost reanimat cardiorespirator,
iniţial de către şeful de şantier şi la aproximativ 15 minute, de către membrii echipei de pe
ambulanţă, dupa 45 minute s-a constatat decesul muncitorului.
Expertiza medico-legală nu a evidenţiat leziuni macro-microscopice majore, direct
cauzatoare de moarte. S-a stabilit că foarte probabil, cauza morţii a fost o deplasarea
mediastinală brutală produsă in apnee, cu oprire cardiacă sau şocul traumatic. Ancheta penală
nu a inculpat direct şeful de şantier, dar penalizările şi costurile materiale, morale şi etice au
fost foarte ridicate, mai ales in relaţia staff-lui tehnic cu familia decedatului (soţia şi cei 2
copiii rămaşi orfani).
3. Muncitor necalificat in varstă de 32 ani face naveta zilnică cu motocicleta
proprie (angajat al unei firme private de construcţii). Este posesor al permisului de conducere
conform categoriei de vehicul utilizat. A primit numeroase avertismente şi sancţiuni
contravenţionale de la poliţia rutieră, pentru depăşiri ale limitei legale de viteză. La plecarea
de la lucru (presupunem un grad crescut de oboseală fizică şi probabil şi mentală), pe drum
alunecos (şosea umedă, zone murdărite cu noroi şi multiple pete de ulei şi de motorină),
conducând cu viteză excesivă, derapează şi părăseşte carosabilul. Căderea şi impactul cu
asfaltul care s-a produs la o viteză de rulaj crescută, a generat o stare confuzională de durată,
probabil prin impact direct cranio-cerebral şi/sau prin şoc traumatic, ca şi un politraumatism
toracic şi de bazin, soldat cu fractură femurală dreaptă cominutivă gravă. A fost internat in
urgenţă in serviciul de ortopedie, în care a fost operat (reducerea chirururgicală a fracturii,
osteosinteză cu tijă metalică şi placi cu şuruburi), urmată de imobilizarea gipsată pană la 45
zile. După deghipsare, nu a recuperat corect şi complet mersul, nici la un interval de 6 luni
postoperator, având nevoie de sprijin în baston. Accidentul este numit de traseu (momentul
producerii fiind cel consemnat de serviciul de protecţia muncii, ca interval al deplasării
normale de la lucru spre domiciliu) şi conform legislaţiei in domeniu, este asimilabil
accidentului de muncă.
Riscul de producere al accidentelor de muncă in domeniul construcţiilor, mai
poate fi generat şi de alte circumstanţe favorizante:
-contactul dur/lovirea cu obiecte, unelte sau organe de maşini aflate in mişcare.

75
 -alunecări pe suprafaţa solului, a platformelor sau a treptelor umede (deversări sau
pete de apă, uleiuri industriale, petrol) sau pe trasee inadecvate dimensional.
-căderi de la inălţime (de pe schele, scări, platforme improprii) sau in timpul mersului,
datorate lipsei de vizibilitate (existenţa de obstacole pe traseele de circulaţie, iluminatul
deficitar, deplasări pe planuri inclinate, transportul manual de obiecte mari sprijinite pe piept
care reduc vizibilitatea pe direcţia de deplasare).
-utilaje sau tehnici de lucru improvizate, a căror defecţiuni pot cauza accidente grave
(zdrobiri, secţionari, loviri ale segmentelor membrelor sau ale corpului, proiectarea de obiecte
sau de materiale de construcţii, surpări de teren ).
-riscuri electrice in special in timpul intervenţiilor in clădiri vechi, executate in zone
cu cablaje dezizolate, amplasate in spaţii umede sau prin utilizarea unor sisteme de incălzire
sau de iluminat de lucru nocturn, improvizate.
-manevre de lucru periculoase, executate de către lucrători neinstruiţi, in special de cei
nou angajaţi, sau prin dificultăţi de comunicare şi de inţelegere a mesajelor verbale cu rol de
securitate (de exemplu lansarea unor comenzi verbale in ambianţă intens zgomotoasă).
Etiopatogenic se pot adăuga: lipsa unei disciplinei riguroase de lucru, consumul de
alcool.
Problematica consumului de alcool in industrie şi in mod particular pe şantierele de
construcţii, este o realitate reflectată in statisticile dureroase ale accidentelor de muncă
mortale, produse pe şantierele de constucţii din ţara noastră şi din intreaga lume.
2.3.6. Aspecte legislative privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli
profesionale
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale face parte din sistemul de
asigurări sociale, este garantată de stat şi cuprinde raporturi specifice, prin care se asigură
protecţia socială împotriva următoarelor categorii de riscuri profesionale: pierderea,
diminuarea capacităţii de muncă şi decesul, ca urmare a accidentelor de muncă şi a bolilor
profesionale (Legea nr.346/2002) (10).
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, garantează un ansamblu de
servicii şi prestaţii în beneficiul persoanelor asigurate, în vederea:

a. promovării sănătăţii şi a securităţii în muncă şi prevenirii accidentelor de

muncă şi a bolilor profesionale;
b. diminuării şi compensării consecinţelor accidentelor de muncă şi ale bolilor
profesionale.

Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale se fundamentează pe

următoarele principii:
a. asigurarea este obligatorie pentru toţi cei ce utilizează forţă de muncă angajată cu
contract individual de muncă;
b. riscul profesional este asumat de cei care beneficiază de rezultatul muncii
prestate;
c. fondul de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale se constituie
din contribuţii diferenţiate în funcţie de risc, suportate de angajatori sau de
persoanele fizice care încheie asigurarea;
d. creşterea rolului activităţii de prevenire în vederea reducerii numărului
accidentelor de muncă şi bolilor profesionale;

76
 e. solidaritatea socială, prin care participanţii la sistemul de asigurare pentru
accidente de muncă şi boli profesionale îşi asumă reciproc obligaţii şi beneficiază
de drepturi pentru prevenirea, diminuarea sau eliminarea riscurilor prevăzute de
lege;
f. asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru beneficiarii acestor drepturi.

2.3.6.1 Raporturile de asigurare şi riscurile asigurate

Sunt asigurate obligatoriu (10):

a. persoanele care desfăşoară activităţi pe baza unui contract individual de

muncă, indiferent de durata acestuia, inclusiv funcţionarii publici;
b. persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite
în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului,
precum şi membrii cooperatori dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti;
c. şomerii, pe toată durata efectuării practicii profesionale în cadrul cursurilor
organizate potrivit legii;
d. persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv pe bază de convenţii civile, de
prestări de serviciişi care realizează un venit brut pe an calendaristic echivalent cu
cel puţin 3 salarii medii brute pe economia naţională;
e. ucenicii, elevii şi studenţii, pe toată durata efectuării practicii profesionale.

Obiectivele asigurării
Asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale are următoarele obiective:

a. prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale;

b. reabilitarea medicală şi socio-profesională a asiguraţilor, victime ale
accidentelor de muncă şi ale bolilor profesionale, precum şi recuperarea
capacităţii de muncă a acestora;
c. acordarea de prestaţii în bani sub formă de indemnizaţii şi alte ajutoare.

Prestaţii şi servicii de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale

Asiguraţii sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale au
dreptul la următoarele prestaţii şi servicii:

a. reabilitare medicală şi recuperarea capacităţii de muncă;

b. reabilitare şi reconversie profesională;
c. indemnizaţie pentru incapacitatea temporară de muncă;
d. indemnizaţie pentru trecerea temporară în alt loc de muncă;
e. compensaţii pentru atingerea integrităţii;
f. despăgubiri în caz de deces;
g. rambursări de cheltuieli.

77
 2.4 PROTECŢIA MATERNITĂŢII LA LOCURILE DE MUNCĂ

În vederea aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2003, cu

privire la protecţia maternităţii la locurile de muncă, se parcurg în mod obligatoriu
următoarele etape (1,2):
a) salariata gravidă efectuează consultaţii prenatale la medicul de familie şi, după
caz, la medicul specialist obstetrician, în vederea atestării stării sale fiziologice de
graviditate.
b) medicul de familie şi/sau, după caz, medicul specialist, completează Carnetul
gravidei şi Anexa pentru supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, pentru atestarea fie a
stării fiziologice de graviditate, fie a faptului că salariata a născut recent sau că alăptează (2).
c) salariata înştiinţează angajatorul depunând copie după Anexa pentru
supravegherea medicală a gravidei şi lăuzei, completată corespunzător de către medic,
la compartimentul resurse umane din cadrul unităţii, însoţită de o cerere scrisă care
trebuie să conţină informaţii referitoare la starea proprie de maternitate şi după caz, solicitarea
de a i se aplica măsurile de protecţie prevăzute de lege (1);
d) angajatorul transmite copii de pe documentele depuse de salariată, în termen
de 10 zile lucrătoare de la data depunerii lor, medicului de medicina muncii care asigură
supravegherea stării de sănătate a angajaţilor din unitate, precum şi Inspectoratului teritorial
de muncă, în a cărui rază teritorială îşi desfăşoară activitatea;
e) angajatorul împreună cu medicul de medicina muncii efectuează evaluarea
riscurilor la care este supusă salariata la locul ei de muncă, întocmesc şi semnează Raportul
de evaluare privind riscurile (Figura II.1) şi stabilesc măsurilor de protecţie cele mai
adecvate cazului (schimbarea locului de muncă, modificarea condiţiilor de muncă etc).
Figura II.1
Antetul unităţii
Nr. .... data.......
Data .........................

RAPORT DE EVALUARE
conform Normei metodologice din 07.04.2004 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
96/2003 (1):
Nume, prenume:
Profesie:

Loc de munca:

I. Descrierea procesului, tehnologiei, activităţii supuse evaluarii :

II. Lista agenţilor, procedeelor sau a condiţiilor de lucru care sunt identificate drept
pericole pentru sănătatea salariatei gravide, care a nascut recent şi respectiv a fatului, copilului
nascut şi după caz, a salariatei care alăptează:
a. descrierea procesului, tehnologiei, activităţii supuse evaluării;

78
 b. durata, intensitatea, frecvenţa şi natura expunerii la agenţi a salariatei la locul de
muncă;
c. măsurile de prevenire care trebuie aplicate in vederea reducerii riscului la cel mai
scăzut nivel posibil;

d. recomandarea medicului de medicina muncii cu privire la schimbarea locului de

muncă de la inceput, sau după o anumită perioadă;
e. concluzia evaluarii:
- salariata poate ramine la locul ei de muncă

- este necesară schimbarea locului de muncă (sunt indicate locurile de muncă

unde poate fi repartizată, pe baza evaluarii riscurilor);

Semnatura angajatorului şi stampila unităţii Semnatura şi parafa medicului

__________________________________ ________________________

Data ________________ Data _______________

Figura II.2 RAPORT DE INFORMARE (1)

privind protecţia maternităţii la locul de muncă

Prin prezenta, în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de munca, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 25/2004, aducem la cunoştintă doamnei.......................................
născută la data de …………….., având CNP ……………………., cu domiciliul în judeţul
…..., localitatea ……….., strada ……………… ………nr. …………..., avand profesia
de…………….....................................................................................................................
angajatăîn unitatea noastră in funcţia de .…………………………… şi care ocupă locul de
muncă………....................................................................................................................

din secţia (atelier, compartiment, etc.) ….…………faptul că, în urma evaluarii locului său de
muncă au fost constatate urmatoarele:
1. la locul dumneavoastră de munca şi anume ……………….…………….., există
/ nu există riscuri pentru sănătatea sau securitatea dumneavoastră in perioada de
maternitate;
2. riscul este scăzut/mediu/crescut, fiind reprezentat de:
- agenţi chimici, fizici, biologici, procedee şi condiţii de muncă
………………………………………............................................................

79
 3. Conform rezultatelor Raportului de evaluare nr. din data de ……………,
riscul poate / nu poate aduce prejudicii evoluţiei sarcinii, sănătăţii
fătului/copilului sau sănătăţii salariatei gravide/ care alăptează;
4. perioada de sarcină în care expunerea la risc este total interzisă :
- în primele săptămâni
- în ultimele luni
- pe toată durata sarcinii
5. în vederea protecţiei sănătăţii şi a securităţii dumneavoastră:
- au fost luate următoarele măsuri suplimentare:
………………………………….....................…………………………….
(în ordinea priorităţilor)
- dumneavoastră aveţi obligaţia de a îndeplini următoarele:
…………………….........................................................................................
6. pentru protecţia sănătăţii şi securităţii dumneavoastră la locul de muncă, în
perioada de maternitate vi se vor modifica:
a Programul de muncă:
b Condiţiile de muncă
c Locul de muncă, fiind repartizată:
…………………………………………………………………………………

7. Menţionăm că nu este posibil ca, pentru protecţia sănătăţii şi securităţii să fie

efectuată nici o schimbare menţionată la punctul 6, din următoarele motive:
……………………………………………………………………………………
8. Având in vedere cele menţionate la punctele 1 – 7, medicul de medicina muncii
recomandă/ nu recomandă concediu de risc maternal pe o perioada de
………………........................................................................................................
până la eliminarea riscului existent pentru evoluţia sarcinii, sănătăţii fătului /
copilului sau sănătăţii salariatei gravide / care alaptează.

Semnatura angajatorului şi ştampila unităţii Semnatura şi parafa medicului

_________________________________ ________________________
Data ________________ Data _______________
Semnătura salariatei __________

g) salariata ia cunoştinţă de conţinutul Informării privind protecţia maternităţii la

locul de muncă, inclusiv de recomandările privind schimbarea locului de munca şi dacă este
cazul, solicită concediu de risc maternal.

80
 h). În termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii, Raportul de evaluare se
înaintează după cum urmează:
- Medicului de medicina muncii din Direcţia de sănătate publică teritorială;
- Inspectoratului teritorial de muncă;
i). în termen de 30 de zile lucrătoare de la data primirii documentelor, Inspectoratul
teritorial de muncă efectuează cercetarea condiţiilor de muncă ale salariatei, pentru a verifica
modul în care se respectă prevederile ordonanţei de urgenţă şi ale prezentelor norme
metodologice. Rezultatele controlului vor fi înaintate în scris angajatorului, iar în cazul
constatării neîndeplinirii unor măsuri, vor fi aplicate sancţiunile prevăzute de lege (1).

Lista minimală a agenţilor, procedeelor şi a condiţiilor de muncă susceptibile să

prezinte un risc specific de expunere (1,3,4):
1. Agenţi fizici consideraţi agenţi cauzali pentru leziuni ale foetusului şi/sau pentru
dezlipirea de placentă, în special:
a). şocuri, vibraţii sau mişcări bruşte;
b). manipularea manuală de mase grele, implicand riscuri în special la nivelul
coloanei vertebrale dorso-lombare;
c). zgomot;
d). radiaţii ionizante;
e). radiaţii neionizante;
f). ambianţe termice extreme, reci sau calde;
g).mişcări şi poziţii de muncă, deplasări (fie în interiorul, fie în exteriorul
unităţii), oboseala mentală, fizică,
h). alte eforturi fizice legate de activitatea salariatelor:
-activitatea în atmosfera hiperbarică, de exemplu în incinte presurizate şi în
scufundările subacvatice.
2. Agenţi biologici
- toxoplasma;
- virusul rubeolei,
exceptând cazurile în care se dovedeşte că salariata gravidă este suficient protejată faţă
de aceşti agenţi prin imunizare.

3. Agenţi chimici (7,8):

- plumbul, mercurul şi compuşii săi, monoxidul de carbon, alţi agenţi cu
absorbţie cutanată.
- agentii cancerigeni şi/sau mutagenici, medicamente antimitotice.

4. Condiţii de muncăgrele sau insalubre

-Activităţi subterane miniere.
Munci în condiţii grele, cu caracter insalubru sau greu de suportat, sunt
considerate următoarele (1,8):
a) colectarea, transportul şi depozitarea dejecţiilor menajere, umane, animaliere;
b) igienizarea grupurilor sanitare;
c) săpatul şanţurilor;
d) încărcatul sau descărcatul cu lopata al diverselor produse;
e) ridicarea unor greutăţi mai mari de 10 kg;
f) munca în condiţii de expunere la temperaturi extreme.

81
 2.2.2 Alte prevederi menţionate in lege:
Pentru protecţia sănătăţii mamei şi a copilului este interzis angajatorilor să permită
salariatelor să revină la locul de muncă, în cele 42 de zile de concediu postnatal obligatoriu
(perioada de lehuzie) (1).
Concediul de risc maternal, este concediul pe care poate să îl solicite o salariată, în
cazul în care, după evaluare riscurilor prezente la locul de muncă, angajatorul nu poate din
motive justificate în mod obiectiv, să dispună măsura modificării condiţiilor şi/sau
programului de muncă al acesteia, sau măsura repartizării ei la alt loc de muncă, fără riscuri
pentru sănătatea sau securitatea sa şi/sau a fătului ori a copilului (1,3).
Salariata poate solicita concediul de risc maternal, în întregime sau fracţionat, în
funcţie de recomandarea medicului şi de justificarea angajatorului privind perioada posibilă
de eliminare a riscurilor de la locul de muncă, pentru sănătatea sau securitatea ei.
Concediul de risc maternal se acordă pe durate care nu pot depăşi cumulat 120
de zile calendaristice, astfel (1):
a) integral sau fracţionat, până în a 63-a zi anterioară datei estimate a naşterii copilului,
respectiv anterioară datei intrării în concediul de maternitate;
b) integral sau fracţionat, după expirarea concediului postnatal obligatoriu şi, dacă este
cazul, până la data intrării în concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani
sau, în cazul copilului cu handicap, până la 3 ani;
c) integral sau fracţionat, înainte sau după naşterea copilului, pentru salariata care nu
îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de concediul de maternitate, în conformitate cu
prevederile legii.

Sugerăm medicilor de intreprindere iniţierea de acţiuni educative referitoare la:

-1.Informare proactivă a tuturor femeilor angajate, aflate in perioada fertilă (18 - 45
ani) cu privire la riscurile potenţiale din stadiul de preconceptie și din timpul evoluţiei sarcinii
(perioada embrionară şi fetală, perioada de alăptare) (4,5,6,7)
-2.Informarea se poate baza pe materiale audio-video conţinand explicaţii privind
fecunditatea, dezvoltarea embrionară, perioadele vulnerabile ale derularii programului genetic
de diviziune celulară şi de organogeneză (8).
-3.Incurajarea colaborării permanente a salariatelor tinere cu serviciul de
medicina muncii, in vederea unui planning familial, al pregătirii preliminare pentru o viitoare
sarcină (intreruperea unor tratamente de ex. cu anticoncepţionale, intreruperea unor expuneri
la agenţi chimici consideraţi a priori foarte agresivi, aşa cum sunt de ex. metalele grele, unii
solvenţi organici) (7,8,9).
-4.Se va insista asupra modalităţilor de depistare şi de comunicare precoce a stării
de graviditate (primele săptămani - luni) (10,11,12).

82
 CAPITOLUL III. EFORTUL FIZIC PROFESIONAL

Conceptul de efort profesional include efortul predominant fizic, efortul predominant

neuropsihic şi efortul senzorial depus de un salariat în timpul muncii. Clasificarea muncilor
sau a activităţilor/profesiilor in fizice, neuropsihice sau senzoriale este aproximată prin
predominanţa unui tip de solicitare. În realitate, în toate activităţile profesionale se regăsesc
combinaţii ale acestor 3 tipuri de solicitări.

Solicitările osteo-musculo-articulare din timpul unei activităţi predominant fizice pot

interesa (1,2,3):

 organismul în totalitate: ridicarea şi transportul de greutăţi, susţinerea/împin-

gerea/tracţiunea unei sarcini grele;
 coloana vertebrală:
- mişcări ample şi repetate ale capului şi/sau ale trunchiului (flexie-extensie,
răsuciri sau torsiuni),
- ridicare de greutăţi;
 membrele superioare:
- prehensiune fixă de forţă sau de precizie;
- mişcări repetitive (flexia-extensia articulaţiei cotului şi pumnului, degetelor
uni-bimanual);
- compresiuni mecanice (zone de contact/presiune palmară, sprijinul pe cot/
antebraţe, transportul de greutăţi pe umeri);
- angulaţii posturale segmentare non-fiziologice (ex.munca cu braţele ridicate
deasupra nivelului capului);
- expunerea la vibraţii mecanice, ambianţă climatică rece, manevrarea de
obiecte reci;
 membrele inferioare:
- menţinerea ortostatismului imobil timp îndelungat;
- posturi de lucru instabile cu sprijin pe genunchi, coapse, şolduri sau
unipodal;
- deplasari pe teren denivelat, înclinat, alunecos;
- munci statice în poziţii vicioase (ghemuit, căţărat).

3.1 Conceptul de efort fizic general:

Se defineşte prin cheltuielile energetice necesare pentru menţinerea poziţiei corpului
în timpul lucrului şi pentru realizarea sarcinilor de muncă, pe toată durata zilei de lucru (2).
În funcţie de metabolismul energetic (producţia de căldură metabolică), activităţile
profesionale se clasifică în (4):

83
 Tabelul III. 1 Clasificarea activităţilor profesionale cu efort fizic (3,5)

Activitate/Clasa de metabolism Metabolism energetic, M

raportat la unitatea de pentru o suprafaţă cutanată
suprafaţă cutanată (W/m2) medie de 1,8 m2 (W)
Repaus (0) M ≤ 65 M ≤ 117
Activitate cu efort fizic mic
65  M≤ 130 117  M ≤ 234
(metabolism redus) (1)
Activitate cu efort fizic mediu
130  M ≤ 200 234  M ≤ 360
(metabolism mediu) (2)
Activitate cu efort fizic mare
200  M ≤ 260 360  M ≤ 468
(metabolism intens) (3)
Activitate cu efort fizic foarte
M  260 M  468
mare (metabolism foarte intens) (4)
1W=0,86 Kcal/h

3.2 Conceptul de suprasolicitare osteo-musculo-articulară

Toate structurile locomotorii (muşchi, tendoane, oase, articulaţii) îşi au propriul prag
de rezistenţă. Solicitări externe repetitive sau cu durată prelungită, determină răspunsuri
tisulare (interne) cumulative (microleziuni, microrupturi, elongaţii, infiltrat edematos,
cicatrizări fibroase).
Depăşirea “pragului propriu de rezistenţă” (prin deformaţie vâscoasă, “difuzia”
răspunsului tisular intern, dezorganizarea modelului perceptual central), duce la dezvoltarea
bolilor de suprasolicitare osteo-musculo-articulară astfel (6):
 oasele: dezvoltă “fracturi de oboseală”, smulgeri periostale;
 articulaţiile devin mai precoce artrozice;
 bursele seroase prezintă reacţii inflamatorii intraarticulare difuze (sinovite) sau
localizate (higroma);
 tendoanele: dezinserţii, tendinopatii (tendinite, tenosinovite, tendinoze);
 muşchii: reacţii miozitice, microrupturi ale fibrelor musculare, hematoame,
distonii de coordonare (crampe musculare);
 vasele sanguine: vasoconstricţii reflexe (angiospasme) sub influenţa vibraţiilor
(white finger syndrom) şi/sau microanevrisme, tromboze sau ischemie acută;
 nervi periferici: sindroame de compresiune intracanalară (ex. sindromul de canal
carpian prin creşterea PIC (presiunea intracanalară).

3.2.1 Metode de evaluare a efortului fizic profesional

A.Metode subiective (7)
1. Observaţia directă prin experţi evaluatori (ergonomi) la nivelul:
 întreprinderii (fluxul tehnologic, circuitul funcţional al materialelor, fluxul
operatorilor);
 postului de muncă:
- operaţii tehnice efectuate,
- număr acţiuni pe unitatea de timp,

84
 - cicluri de muncă (cu durată şi repetiţie identică),
- poziţia şi ritmul de lucru,
- sarcini executate în afara ariei operative a membrelor superioare,
- greutatea obiectelor manevrate (estimare sau cântărire),
- aprovizionarea şi stocajul materialelor,
- acţionarea maşinilor/uneltelor de lucru,
- durata pauzelor recuperatorii,
- norme standard de producţie,
- cronograma profesională (durata operaţiilor cronologice de muncă şi a
pauzelor).

Figura III.1 - Dosarul postului de muncă (7)

CARACTERISTICILE MUNCII ACTUALE

De câţi ani lucraţi:
Puteţi face o descriere schematică a unei
zile de muncă «tip»:

Fazele de muncă

?
Început Sfârşit

pauză masa pauză

Faze (*)
Timpi

Descrierea fazelor de muncă:

A: ........................ B: ........................ C: ........................ D: .......................

E: .
F: ........................ G: ........................ H: ........................ I: ........................
(*): Indicaţi litera corespunzătoare fazei de muncă pe axa timpului

85
  Analiza detaliată a unui interval de muncă reprezentativ (cuprinde toate sarcinile
şi activităţile repetabile în cursul zilei de lucru, cu descompunerea muncii în
operaţii principale/operaţii elementare, evaluarea gestualităţii profesionale şi a
forţei sau rezistenţei musculare depuse) (7,8).
 Grile de evaluare rapidă (check-list ergonomic), înregistrări video (cu analiza
ulterioară a decupajelor temporale din intervalul de staţionaritate), permit o bună
evaluare calitativă a solicitărilor posturale şi gestuale de la nivelul unui post de
muncă).

B.Metode obiective:

1.Funcţii fiziologice sistemice: indicatori ai solicitărilor fizice din timpul muncii

Trecerea din stare de repaus la activitatea fizică, modifică un număr mare de funcţii
fiziologice cum sunt:debitul cardiac, presiunea sanguină, ritmul cardiac, ventilaţia pulmonară,
consumul de oxigen, temperatura corpului, pierderile de apă, cheltuielile energetice, funcţii
care sunt modificate prin exerciţiul muscular (7,8).
Prin măsurarea uneia sau a mai multor variabile în timpul muncii, este posibilă
evaluarea efortului fizic şi a solicitărilor specifice sarcinilor îndeplinite.
Cele mai relevante funcţii studiate sunt:
o ventilaţia pulmonară
o consumul energetic
o frecvenţa cardiacă

1.Ventilaţia pulmonară
În orice situaţie de muncă se pot măsura: volumul de aer ventilat
consumul de oxigen

Volumul de aer ventilat (debitul ventilator)

Se măsoară volumul de aer ventilat de plămân într-un interval de timp dat, cu analiza
gazelor expirate (8). Volumul de aer (VE) este măsurat în condiţii ATPS (temperatura
ambiantă, saturaţie completă în vapori de apă). Sistemul BTPS (condiţii din sistemul alveolar
ca de ex temperatura corpului de 37oC se aplică după relaţia următoare):

273  37 P  PH 20(t )
VE (BTPS) = VE (ATPS) x x
273  t P  PH 20(37)

în care:
t = temperatura ambiantă
P = presiunea atmosferică
P H20 (t) = presiunea de saturaţie în vapori de apă
P H20 (37) = presiunea de saturaţie în vapori de apă la temperatura de 37oC

86
 Ventilaţia pulmonară (volumele de aer) se pot măsura prin metoda Douglas,
respirometrul Muller, pneumotachograful Wolff, anemometrul Wright (8).

2. Măsurarea consumului energetic în activitatea fizică pe baza consumului de

oxigen
Se bazează pe măsurarea consumului de oxigen prin metoda calorimetriei indirecte
(metoda Douglas-Haldane).Aerul expirat colectat, este analizat prin tehnici chimice de analiză
a gazelor: O2 şi CO2 sau electronic cu o acurateţea de ±10%. Măsurarea consumul de oxigen
în timpul muncii, exprimă consumul energetic al operaţiei de muncă efectuate, ştiindu-se că:
1 litru de O2 consumat = 350 W
Măsurarea indirectă a consumului energetic, se poate efectua şi pe baza relaţiei liniare
dintre frecvenţa cardiacă şi O2– uptake.

Tabelul III.2 Criterii fiziologice pentru clasificarea activităţilor fizice profesionale (7,8)

Categorii de activităţi (clase de solicitare)

Variabile fiziologice Foarte Foarte Extrem de
Uşoare Moderate Grele
uşoare grele grele

Consumul de oxigen:

l/min < 0,5 0,5-1 1,0-1,5 1,6-2,0 2,0+/-2,5 > 2,5

kcal/min < 2,5 2,5-5 5,0-7,5 7,5-10,0 10,0-12,5 > 12,5
kJ/min < 10,5 10,5-21 21-31 31-42 42-52 > 52

FC/min < 75 75-100 100-125 125-150 150-175 > 175

TC (rectală)oC 37,5-38,0 38,0-38,5 38,5-39,0 > 39,0

Regimul sudoral în 200-400 400-600 600-800 > 800

cm3/h (media pt. 8 ore
de lucru)

Se adaugă consumul energetic pentru MB = 1,2 kcal/min şi M de repaus = 1,4 kcal/min.

3. Capacitatea maximală aerobică (CMA)

Este cantitatea maximală de oxigen consumată, care permite o activitate maximală la
nivel constant şi pe durată limitată (7,8).
Este parametrul de referinţă în aprecierea dificultăţii muncilor prestate, astfel:
- Munci epuizante:dacă cheltuielile energetice sunt mai mari decât capacitatea
maximală aerobică (epuizarea apare în câteva minute).
- Munci maximale: cheltuieli energetice între 75-100 din CMA.
- Munci submaximale: cheltuieli energetice între 50-75%.