IMPORTANȚA AMELIORĂRII VIȚEI DE VIE

Proiect realizat de Teleanu Liviu-Ioan

An IV Grupa 3 ID
 CUPRINS

Introducere 2

Originea, evoluția și sistematica vitaceaelor 3

Metode de ameliorare a viței de vie. 8

Metode de obținere 9

Bibliografie11

2
 Introducere

Ameliorarea este o ramură a geneticii care se ocupă cu creearea de soiuri de

plante precum și cu îmbunătățirea celor existente, în funcție de cerințele
economice.

În ameliorarea viței de vie se urmărește obținerea se soiuri cu o producție

ridicată de struguri, producție care este destinată în principal pentri obținerea de
vin de consum, suc, stafide sau conservat.

Vița de vie este cultivată de multă vreme, aproximativ 8-9 mii de ani
înaintea erei noastre. Leagănul culturii viței de vie s-a aflat în Asia mică, respectiv
în Transcaucazia (Armenia, Geogria).

Se cultivă un număr mare de soiuri de vită de vie, ele s-au răspândit în

diverse tări și regiuni ale globului, au apărut de-a lungul timpului clone sau selecții
clonale care sunt foarte asemănătoare între ele, în timp ce anumite soiuri nu au fost
ameliorate sau cultivate și s-au pierdut. Majoritatea soiurilor existente în cultură
aparțin lui vitis vinifera.

Prin amelioarea vitei de vie se urmărește obținerea de soiuri sau clone cu o

rezistență cât ai mare la atacul de boli și dăunători, soirui cu un potențial ridicat al
producției atât cantitativ cât și calitativ, soiuri care să valorifice la maim condițiile
specifice de mediu.

În cazul strugurilor de masă se urmărește obținerea de soiuri care să asigure

piața cu struguri în stare proaspătă pe o perioadă îndelungată a anului, alcătuind un
conveier varietal divers.

3
 Originea, evoluția și sistematica vitaceaelor

Vița de vie face parte din încrengătura spermatophyta, subîncrengătura

angiospermae, clasa dicotiledonate, ordinul Ramnales, familia Vitaceaelor.

Cele mai vechi fosile ale vitaceaelor reprezentate prin frunze pietrificate au fost
descoperite în America de Nord, apusul Europei. Cu privire la locul de origine al
viței de vie au fost fundamentate 2 teorii:

o Monocentristă potrivit căreia s-ar fi format într-un singur centru,

asiatic.
o Policentristă potrivit căreia există mai multe centre de origine.

Familia Vitaceae cuprinde în funcșie de diverși oamnei de știință 12-18

genuri (Acareosperma, Ampelocissos, Ampelopsis, Cayratia, Cissites, Cissus, etc),
dar cel mai important pentru cultura și ameliorarea viței de vie este genul Vitis.

Genul Vitis după Planchon (1887) are două subgenuri: Muscadinia și

Euvitis.

Subgenul Muscadinia cuprinde 3 specii de viță de vie originare din America

de Nord, iar subgenul Euvitis (Vitis) cuprinde 28 specii americane, 40 asiatice și o
specie euroasiatică.

Vițele au numărul de cromozomi în baza n=19 și se cunosc soiuri tripolide

cu 2n=57 și soiuri tetrapolide cu 2n= 76 care sunt considerate mutații. Există și
soiuri pentaploide cu 2n=95 semnalate de H.P. Olno (1942) cât și souri hiperploide
cu 2n=40 observate de b. Heesfold (1950). Toate speciile se pot altoi și încrucișa
între ele cu formarea de descendenți fertili. Încrucișarea cu speciile din secția
4
Muscadina, este diferită din cazua diferențelor cromozomiale, hibrizii obținuți fiind
sterili. (Detien 1919).

În funcție de caracterele morfologice și însușirile tehnologice, urmărind

răspândirea soiurilor pe areale geografice A.M. Negrul a grupat soiurile de viță
roditoare în 3 prolesuri:

o Proles orientalis
o Proles occidentalis
o Proles pontica

Totalitatea soiurilor cultivate, care reprezintă material inițial de ameliorare

constituie fondul de genoplasmă, sursă de gene pentru orice inters cum ar fi
producția din punct de vedere cantitativ și calitativ, rezistența la boli și dăunători,
la factorii de mediu, adaptabilitatea.

Vițele aparținând celor trei prolesuri sunt caracterizate prin anumite însușiri
morfologice și tehnologice după cum urmează:

o Proles orientalis – prezintă vițe cu dezmugurire globală, lucioasă, struguri

mari lacși, rămuroși, boabe ovale, ovoide sau alungite, pulpă cărnoasă,
sămânță de mărime mijlocie,.
o Proles occidentalis – cuprinde soiuri de viță de vie cu dezmugurire
scămoasă, frunzele acoperite cu peri lungi, strugure de mărime mijlocie
sau mică, compacți cu boabe sferică mai rar ovale, de marime mijlocie,
sămânță mică.
o Proles pontica – cuprinde soiuri de viță de vie cu dezmugurire puternic
scămoasă, frunze păroase, struguri de mărime mijlocie, compacți sau
lacși, cu boabe sferice, mijlocii sau mici, cu pulpă suculentă.

5
 Speciile americane de viță de vie furnizează gene pentru obținerea de soiuri
rezistente la boli și dăunători sau obținerea de portaltoi.

Vița de vie are flori mici actinomorfe, hermafrodite, tetraciclice, pentamere.

Floarea viței de vie este în general pe tipul 5, în realitate variază de la tipul 4 la
tipul 7.

După caracterele morfologice și tipul de polenizare la vița de vie se pot

deosebi următoarele tipuri de flori:

o Flori hermafordite normale

o Flori hermafrodite funcțional femele
o Flori hermafrodite funcțional mascule
o Flori unisexuat femele
o Flori unisexuat fmascule

Înloritul are loc la sfârșit de mai început de ianuarie, eșalonat pe o perioadă

de 1-2 săptămâni.

Prin ameliorarea viței de vie se urmărește:

o Producția din punct de vedere cantitativ și calitativ, vigoarea

plantelor.
o Epoca de maturare.
o Rezistența la boli și dăunători, stres, factori de mediu.
o Portabilitatea la recoltarea mecanizată.

Din punctul de vedere cantitativ la un soi ne interesează numărul de lăstari

fertili, numărul de ciorchini pe lăstar și butuc, greutatea ciorchinilor, nr.
Boabe/ciorchine, gerutatea bobului.

6
 Tendința actuală este de înființare a unor plantații viticole cu densitate mare
și de aceea este necesară obținerea de plante de vigoare mai mică.

Potențialul de producție al viței de vie poate atinge aproximativ 100t/ha.

Numărul de ciorchini pe butuc și mărimea ciorchinilor sunt elemente de
productivitate corelate negativ între ele, adică număr mare de struguri, dar de
dimensiuni mai mici. De asemenea există o corelație negativă între mărimea
strugurelui și desimea boabelor. În cazul unor producții ridicate (nr. mare de
struguri) acumulările de zaharuri sunt mai reduse.

Din punct de vedere al calității la strugurii de masă se urmărește ca ei să aibă

aspect comercial (mărimea și forma strugurelui, culoarea și desimea bobului,
pielița să fie subțire, bobul crocant, ferm suculent, să reziste la transport, semințe
mici sau lipsă.

La strugurii pentru zin prezintă interes următoarele elemente, culoarea și

aroma, conținutul în zahăr și aciditatea, evoluția vinului prin maturare, rapoartele
dintre diverși acizi, aciditatea volatilă.

În ceea ce privește epoca de maturare aceasta prezintă importanță in deosebi

la strugurii de masă unde se urmărește crearea de soiuri noi cu coacere diferită, de
la soirui timpurii până la cele tardive astfel în cât să fie asigurată piața cu struguri
proaspeți pe o perioadă cât mai îndelungată din timpul anului, obținerea de soiuri
cu coacere extratimpurie.

Prin ameliorarea viței de vie se urmărește obținerea de soiuri rezistente la

gerurile din iarnă (peste -24oC) ce să permită extinderea culturii neprotejate,
obținerea de soiuri cu o bună maturare a lemnului.

Recoltarea mecanizată a strugurilor se poate realiza cu bune rezultate dacă

soiurile prezintă anumite însușiri cum ar fi o coacere uniformă a strugurilor și a
7
boabelor de pe strugure, o aderență mai redusă a boabelor de rahis, dar fără a
favoriza scuturarea.

Metode de ameliorare a viței de vie.

Selecția – metodă de ameliorare pe cale vegetativă a soiurilor de viță de vie. Se

aplică atât în plantațiile de viță portaltoi, în cele furnizoare de coarde altoi sau cele
de viță roditoare, cât și în școlile de viță și solarii. În vederea îmbunătățirii valorii
biologice a butașilor portaltoi și a coardelor altoi se aplică:

o Selecție în masă– constă fie în alegerea și marcarea butucilor

necorespunzători, fie a celor corespunzători, cu înmulțirea în comun a
materialului valoros. În funcție de durată, aceasta poate fi simplă (efectuată
într-un singur an), repetată (când durează 3-5 ani) și continuă (ca o acțiune
peranentă).
o Selecție Clonală – constă în înumlțirea separată a butucilor elită supuși unei
alegeri timp de 3-5 ani. Selecția clonală reprezintă o treaptă avansată de
ameliorare, întrucât ea contribuie într-o măsură mai eficientă la ridicarea
valorii biologice a viței de vie. Un caz special al selecției clonale îl
reprezintă selecția mutațiilor utile apărute și folosite deopotrivă de către
amelioratori.
o Selecția firosanitară se execută concomitent cu selecția în masă sau cu cea
clonală, cu scopul de a elimina de la înmulțire butucii atacați de viroze sau
bacterioze. Selecția fitosanitară se impune ca o necesitate în obținerea de
material săditor sănătos, corespunzător obținerii unor plantații viticole cu
producții mari și constante de struguri la ha. (Baniță P. 1983)

8
Selecția somaclonală – metoda de ameliorare în condiții de “în vitro”. Ea este
fundamentată pe principiul că plantele regenerate din calusuri sau suspensii
celulare prezintă un anumit grad de instabilitate cromozomială. În acest fel, printre
alte caractere și însușiri pot fi obținute forme mai productive sau mai tolerante,
uneori chair rezistente la boil, comparativ cu soiul de la care s-a pornit. Selecția
somaclonală se pretează, de asemenea, la obținerea unor hibirzi amfiploizim ca
urmare a faptului că în decursul fazei de creștere sub formă de calus s-a dublat
numărul de cromozomi. În cazul plantelor cu originea hibridă, selecția somaclonală
poate constitui o cale de transfer a unor gene de la speciile străine, la speciile
cultivate, cu condiția ca hibrizii amfiploizi obținuți să se preteze la creșterea și
regenerarea “în vitro”. Astfel hibrizii amfiploizi Triticum aestivum X Secale
cereale, regenerați pe cale somaclonală și supuși, în continuare, unor tehnici
moderne de citogenetică (Bandarea C), au pus în evidență unele translocații între
cromozomii de grâu și cei de secară.

Metode de obținere

Hibridarea – proces de obținere a hibrizilor. Hibridarea sexuată este un proces

biologic de unire în zigot a două baze ereditare diferite aparținând partenerilor care
se încrucisează. După modul de realizare al hibirdării în viticultură se deosebesc :

o Hibridarea naturală , care se realizaeză prin intermediul factorilor naturali

prin polenizare liberă facută de vânt sau de insecte, asa cum au fost obținute
soiurile: Coarnă neagră aromată, Aromat de Iași, Crâmpoșie selecționată.
o Hibridarea dirijată, efectuată prin intervenția omului, care a stat la baza
obșineri a numeroase soiuri de viță de vie. (Muscat Perla de Csaba, Greaca,
Cetățuia, etc)

9
După numărul partenerilor hibirdările pot fi:

o Hibridare simplă, între soiuri, frecvent folosită la vița de vie. De exemplu

soiul roz românesc provine din încrucișarea soiurilor Bicane x Afuz-Ali roz
sau soiul Coandă care provine din încrucișarea Fetească neagră x Băbească
Neagră.
o Hibridarea dublă între 4 forme parentale, prin încrucișarea a doi hibrizi
simpli. De exemplu soiul pentru struguri de masă Augusta obținut din
încrucișarea soiului Italia x Regina viilor.
o Hibridarea triplă, reprezintă încrucișare dintre un hibrid si un soi, de
exemplu soiul apiren Perlette provine din încurcișarea soiului Regina viilor
cu Sultanina.
o Hibridarea complexă între doi hibrizi dubli, fiecare cu origine diferită.
Hibridarea complexă se folosește la vița de vie pentru obșinerea soiurilor noi
cu rezistențăbiologică ridicată și calitate superioară a soiului.
o Hibridarea ciclică, între un soi tester (valoros) hibridat pe rând cu celelalte
soiuri.
o Hibridarea convergentă, reîncurcișarea paralelă a hibrizilor atât cu unul cât și
cu celălalt dintre genitori.
o Hibridarea intraspecifică, între două sau mai multe soiuri de viță de vie, în
vederea obținerii unui soi nou cu caractere și însușiri superioare genitorilor.
o Hibridarea interspecifică între două sau mai multe speci iaparținând genului
Vitis. Este o metodă de ameliorare mai eficientă pentru îmbunătățirea
rezistenței biologice la boli, secetă, îngheț, etc.
o Hibridarea intergenerică, între genuri aparținând genului Vitis, respectiv alte
genuri ale familiei Viataceae.

10
 Bibliografie

Cursurile de pe: http://curs.horticultura-bucuresti.ro/

I.C. ALEXANDRESCU și colab – Mica enciclopedie de Viticultură

C ȚÂRDEA, L.DEJEU – Viticultură.

11