Noţiuni Introductive

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice, agrotehnice şi

tehnologice ale soiurilor de viţă-de-vie în scopul cunoaşterii şi amplasării în condiţii
ecopedoclimatice favorabile valorificării la cel mai înalt nivel a potenţialului productiv al acestora.
Dintre problemele teoretice pe care ampelografia îşi propune să le urmărească se numără:
Studierea fenomenelor care guvernează variabilitatea impresionantă a caracterelor
morfologice în funcţie de condiţiile ecologo-geografice în care s-au format diferite soiuri, precum şi
modul de adaptare la diferite ecosisteme;
Studierea şi cunoaşterea fenomenelor de variabilitate în interiorul soiurilor care duc la
apariţia de biotipuri, genotipuri şi ecotipuri, ce reprezintă surse permanente pentru obţinerea de noi
selecţii clonale înzestrate cu anumite însuşiri superioare populaţiei din care provin;
Elaborarea principiilor de clasificare şi a diferitelor metode pentru stabilirea sinonimiilor
care contribuie la obţinerea ordinii în nomenclatura soiurilor şi evitarea confuziilor în mişcarea
materialului săditor pe plan internaţional.
a) Care sunt rezultatele cercetării româneşti în domeniul selecţiei clonale la viţa-de-vie?

În viticultura românească un rol deosebit de important l-a avut şi îl va avea selecţia clonală - care
reprezintă un instrument foarte important pentru mărirea productivităţii soiurilor, evitarea eroziunii
genetice a soiurilor, conservarea varietăţilor clonale şi a celor autohtone, precum şi a soiurilor de
diferite origini. Obiectivul final al selecţiei clonale nu mai este doar acela de a se obţine o singură
clonă pentru un soi, pentru o populaţie, ci se doreşte să se înlocuiască o populaţie heterogenă şi
degenerată cu o alta mai bună, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi calitativ şi punerea la
dispoziţia cultivatorilor a cel puţin 2-3 selecţii clonale ale aceluiaşi soi. Materialul viticol astfel
obţinut, trebuie să fie un material viticol de înaltă calitate, lipsit de viroze, la care caracteristicile
culturale şi productive să răspundă exigenţelor viticulturii moderne. În România au fost obţinute
astfel peste 90 de selecţii clonale ale principalelor soiuri cultivate, indiferent de direcţia de producţie
a acestora.
b). Cum se numeşte organizaţia care a asigurat şi asigură coordonarea activităţilor tehnice,
economice şi de legislaţie în domeniul viti-vinicol?
Organizaţia care a asigurat şi asigură coordonarea activităţilor tehnice, economice şi de legislaţie în
domeniul vitivinicol se numeşte Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului (O.I.V.).
SISTEMATICA FAMILIEI VITACEAE
Principalele caracteristici morfologice şi anatomice ale celor mai cunoscute specii ce

alcătuiesc acest subgen sunt:
Vitis munsoniana - rezistentă la filoxeră şi mană, prezintă struguri mijlocii, are o bacă mică
(diametrul bobului este de 8 mm), de culoare neagră cu epicarp subţire, gust acru, nefoxat.
Vitis popenoei - foarte rezistentă la mană, imună la filoxeră, dar datorită faptului că în faza diploidă
are 40 de cromozomi toate încercările de a obţine hibrizi cu specia V. Vinifera 2n =38, nu au dat
rezultate.
Vitis rotundifolia - originară din sud-estul S.U.A., unde se cultivă pentru struguri destinaţi
consumului în stare proaspătă, dar şi pentru vin, cu toate că acumulările de zaharuri sunt inferioare
speciei Vitis vinifera. Prezintă struguri mari din punct de vedere al mărimii, cu boabe de asemenea
mari, (diametrul bobului este de 12 mm) colorate în albastru închis sau roşu purpuriu, cu gust
foxat. Specia a fost luată în cultură de aproape 200 de ani şi s-au obţinut prin selecţie directă din ea
peste 30 de soiuri. Dintre acestea sunt cunoscute: Flowers, Eden, James Thomas. Specia a fost
folosită şi la încrucişări cu Vitis Vinifera pentru a obţine portaltoi rezistenţi la filoxeră şi nematozi,
deoarece specia pură nu poate fi utilizată ca portaltoi, având o capacitate scăzută de înrădăcinare,
(Fregoni M., 1987).
Studierea acestei familii a fost şi este însoţită de numeroase dificultăţi datorită variabilităţii
caracterelor morfologice şi a răspândirii pe un spaţiu geografic mare a speciilor sale, precum şi
datorită numeroaselor sinonime sub care se cunosc unele specii şi genuri din diferite părţi ale lumii.
◊ Familia Vitaceae este reprezentată de 12 genuri, (10, 15, 18 după unii autori) şi peste 1100
de specii, răspândite pe un areal geografic foarte larg, iar caracterizarea botanică a acestei familii
arată că aceasta cuprinde plante lemnoase, în general, liane sau arbuşti agăţători, ce prezintă adesea
cârcei şi foarte rar specii ierboase perene. Frunza este simplă sau compusă, cu nervaţiunea palmată,
mai rar penată, cu flori grupate în inflorescenţe, niciodată cu flori izolate. Florile sunt pe tipul 5 sau
4, hermafrodite, poligam monoice, cu corola caducă şi caliciul slab dezvoltat, cu stamine epipetale,
gineceu bicarpelar şi disc nectarifer la baza ovarului. Fructul este o bacă suculentă sau cărnoasă cu
0-4 seminţe, care au tegumentul tare şi endospermul bine dezvoltat. Între genurile şi speciile acestei
familii există mari deosebiri cariologice exprimate prin număr diferit de cromozomi.
◊ În Ampelografia României, volumul 1 (1970) este adoptată clasificarea cu 12 genuri şi
anume: Acareosperma, Ampelocissus, Ampelopssis, Cayratia, Cissus, Clematecissus,
Parthenocissus, Pterisanthes, Pterocissus, Rhoicissus, Tetrastigma, Vitis cu subgenurile Muscadinia
şi Euvitis, la care în ultimii ani s-au mai adăugat genurile Landukia, Chyphostema. Specia cea mai
importantă şi cea mai reprezentativă din cadrul genului Vitis, datorită însuşirilor calitative valoroase
ale strugurilor este Vitis vinifera. Aceasta include multitudinea de soiuri de viţă roditoare, denumite
„nobile”, (8000-15000, chiar 20000 după unii autori), răspândite pe cele 5 continente. Specia se
caracterizează prin rezistenţă mijlocie la ger (-200C ↔ - 220C), rezistenţă slabă la bolile
criptogamice şi sensibilitate ridicată la filoxeră. Specia Vitis vinifera necesită portaltoi, se înmulţeşte
pe cale vegetativă relativ uşor, iar în lucrările de selecţie se poate înmulţi şi prin seminţe.
ORIGINEA SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

DIN SPECIA VITIS VINIFERA
După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

 Soiurile de viţă-de-vie au în general o origine policlonală;
 Selecţia clonală reprezintă o metodă de ameliorare vegetativă a viţei-de-vie care constă în
alegerea în cadrul unei plantaţii a unui butuc de viţă-de-vie (capul de clonă) cu caracteristici
interesante care să răspundă nevoilor viticultorilor şi care este multiplicat pe cale vegetativă
pentru a se obţine o descendentă perfect identică cu butucul iniţial.
 Selecţiile clonale depăşesc sub aspect cantitativ şi calitativ soiul din care au provenit;
 Populaţia unui soi este formată din biotipuri cu atât mai multe, cu cât soiul este mai vechi în
cultură şi este adaptat la anumite condiţii de mediu;
 Fixarea mutaţiilor valoroase reprezintă o altă metodă de obţinere a soiurilor noi de viţă-de-
vie;
Rezumat
◊ Soiul sau cultivarul este unitatea morfologică, economică şi agrofitotehnică, ce reprezintă un
grup de indivizi care au aceleaşi caractere distincte: morfologice, fiziologice, biochimice, care se
menţin prin înmulţire. Soiul de viţă-de-vie se deosebeşte de specie prin aceea că, acesta nu se poate
înmulţi prin seminţe fără a-şi pierde însuşirile şi caracterele sale specifice, dobândite în timp.
◊ Soiurile de viţă-de-vie au în general o origine policlonală, se manifestă ca nişte populaţii
constituite din mai multe biotipuri care prezintă un fond de gene valoros, iar viticultorii înmulţesc
soiurile sub această formă.
◊ Populaţia unui soi este formată din biotipuri cu atât mai multe, cu cât soiul este mai vechi în
cultură şi adaptat la anumite condiţii de mediu.
◊ Biotipul este format dintr-un grup restrâns de indivizi care prezintă aceeaşi structură
morfologică şi aceleaşi însuşiri biochimice. Ecotipul reprezintă un grup de soiuri care se aseamănă
fenotipic şi care au aceeaşi origine.
◊ Clonul sau selecţia clonală reprezintă descendenţa vegetativă provenită de la o singură
plantă. Practic, din biotipurile ce par a fi valoroase se aleg pentru înmulţire doar indivizii valoroşi
sub aspect cantitativ şi calitativ, comparativ cu soiul din care au provenit.
◊ Ca şi în cazul celorlalte plante de cultură, procesul de evoluţie al viţei-de-vie s-a întins pe
trei perioade mari de timp: perioada plantelor sălbatice, perioada soiurilor vechi locale şi perioada
soiurilor noi ameliorate
a).În cadrul populaţiei soiului Muscat de Hamburg au fost identificate 2 biotipuri diferite din punct
de vedere morfologic, care se deosebesc prin forma şi nuanţa culorii de bază a boabelor (un biotip
are bobul sferic, negru intens, iar cel de al doilea are bobul oval, de culoare roşie-verzuie,
neuniformă);
b) Obţinerea soiurilor noi ameliorate se realizează prin mai multe metode, dintre care cele mai
reprezentative sunt: hibridarea sexuată controlată şi fixarea mutaţiilor valoroase;
c) Soiurile Xenia, Tamina, Donaris au aceiaşi genitori, însă prezintă caractere morfologice,
agrobiologice şi tehnologice diferite.
CLASIFICAREA SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

Principalele criterii utilizate în clasificarea şi identificarea soiurilor de viţă-de-vie sunt:
criterii morfologice, fenologice, ecologice şi fiziologice, tehnologice, direcţia de producţie.
În România, Gherasim Constantinescu a realizat o clasificare a soiurilor după epoca de
maturare, împărţind întregul sortiment de soiuri în 7 epoci de maturare, fiecare epocă durând 15 zile,
prima epocă începe cu data de 15 iulie şi ultima epocă se termină cu data de 31 octombrie.
În decursul secolelor, mulţi oameni de ştiinţă s-au ocupat de clasificarea şi taxonomia viţei-de-vie,
fiind luate în considerare, în diverse etape, mai multe criterii pentru clasificarea şi identificarea
soiurilor, şi anume: criterii morfologice, fenologice, ecologico-fiziologice, tehnologice, direcţii de
producţie, etc.
Rezumat
◊ Încercările de a clasifica soiurile de viţă-de-vie doar după criteriile morfologice nu au dat
rezultate, deoarece există în cultură foarte multe soiuri (8000, 15000, 20000 după unii autori) care
prezintă caractere morfologice aproape identice, făcând imposibilă distincţia între acestea doar pe
baza anumitor caractere morfologice, la principalele organe verzi ale viţei-de-vie, aflate într-o
anumită fenofază a ciclului vegetativ.
◊ Criteriile fenologice şi ecologo-fiziologice completează tabloul clasificării soiurilor de viţă-
de-vie, desprinzându-se concluzia că, repartiţia şi distribuţia teritorială a soiurilor precum şi
stabilirea sistemelor de cultură necesită cunoaşterea cerinţelor acestor soiuri faţă de întreg ansamblu
factorilor ecologici
a) În România, Constantinescu Gherasim (1958) a realizat o clasificare a soiurilor după epoca de
maturare, împărţind întregul sortiment de soiuri în 7 epoci de maturare, fiecare epocă durând 15 zile,
prima epocă începe cu data de 15 iulie şi ultima epocă se termină cu data de 31 octombrie,
b) În gruparea soiurilor de viţă-de-vie , soiul Chasselas doré este considerat soiul de referinţă în ceea
ce priveşte maturarea soiurilor
METODOLOGIA DE DESCRIERE ŞI RECUNOAŞTERE

A SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

Examinarea caracterelor morfologice ale frunzei, ca principal organ ampelografic şi
exprimarea acestor caractere prin măsurători şi valori numerice constituie ampelometria.
Metoda ampelometrică pe scurt: se măsoară nervurile principale, unghiurile pe care le
formează nervurile principale între ele, se stabilesc valorile rapoartelor N2/N1=A, N3/N1=B,
N4/N1=C, se măsoară distanţele dintre punctul peţiolar şi baza sinusurilor laterale (d1 şi d2) şi se
raportează la nervurile pe care acestea se sprijină d1 / N2 şi d2 / N3, se determină raportul dintre
lungimea şi lăţimea limbului (L/l) care se notează cu “r” şi apoi se determină suma unghiurilor
dintre nervuri pentru a putea fi interpretate. Toate aceste valori ampelometrice se codifică şi la final
se determină forma frunzei analizate.
Schema de descriere ampelografică a soiurilor de viţă-de-vie roditoare cuprinde 12 capitole,
iar schema de descriere ampelografică a soiurilor a soiurilor de portaltoi cuprinde 9 capitole, cu
unele simplificări, impuse de specificul portaltoilor, care nu produc struguri şi la care interesează
doar producţia de butaşi înrădăcinaţi în vederea altoirii.
Variabilitatea morfologică a soiurilor de viţă-de-vie şi a selecţiilor lor clonale este
impresionantă şi face aproape imposibilă stabilirea unei metodologii ştiinţifice unitare pentru
clasificare, care să permită recunoaşterea cu uşurinţă a acestora.
La început, au fost utilizate în clasificarea viţei-de-vie schemele ampelografice descriptive,
ulterior au căpătat o mare importanţă metodele bazate pe examinarea caracterelor morfologice ale
frunzei, ca principal organ ampelografic şi exprimarea acestor caractere prin măsurători şi valori
numerice, care împreună constituie ampelometria. Din aceasta ramură se desprind: filometria, care
are ca obiect de studiu frunza, (unghiuri, dinţi, nervuri, rapoarte) şi carpometria, care examinează
bobul şi seminţele.
În prezent în descrierea şi indentificarea soiurilor şi selecţiilor lor clonale se utilizează
tehnicile chimico-analitice (analiză izoenzimatică, markeri moleculari, etc.), reunite într-o
importantă ramura denumită chimiotaxonomia.
◊ Metodele biochimice în sens larg, au impulsionat studiile taxonomice, furnizând de cele mai
multe ori, indicaţii despre originea parentală a soiurilor, nedemonstrabile cu ajutorul metodelor
morfologice şi nici cu metodele citologice.
◊ Prospectivele viitoare în dezvoltarea metodelor de recunoaştere varietală sunt reprezentate de
băncile de date unde, informaţiile de tip descriptiv se combină cu imagini, valori biometrice,
chimiotaxonomice şi markeri de ADN pentru fiecare genotip în parte.
a) Principalele caractere morfologice examinate la frunza adultă în vederea descrierii şi
recunoaşterii soiurilor de viţă-de-vie sunt: mărimea frunzei, forma frunzei, gradul de sectare a
limbului, forma sinusului peţiolar, liziera frunzei, forma şi lungimea dinţilor, culoarea, pufozitatea,
peţiolul, aspectul general al limbului etc.
b) Pentru strugure şi bob, principalele caracterele morfologice analizate sunt: forma strugurelui,
mărimea, compactitatea, lungimea şi gradul de lignificare a pedunculului, mărimea bobului, forma
bobului, culoarea pieliţei, consistenţa boabelor, gustul, aroma, pieliţa bobului etc.
c) Fenofazele descrise în cadrul capitolului 5 a schemei de descriere ampelografică a soiurilor de
viţă-de-vie sunt: dezmuguritul, înfrunzirea, fenofaza înfloritului, fenofaza de creştere a bobului,
fenofaza de maturare a strugurilor, fenofaza de maturare şi cădere a frunzelor.
d) Se specifică epoca de maturare a soiului, se stabileşte compoziţia mecanică a strugurilor,
însuşirile tehnologice apreciate prin indicele de structură, indicele de compoziţie a bobului şi
indicele de randament, care ajută la cunoaşterea comparativă a valorii economice a soiurilor, se
determină compoziţia chimică a mustului, concentraţia în zaharuri, aciditatea şi potenţialul alcoolic.
STUDIUL PORTALTOILOR

Criteriul de bază în clasificarea soiurilor de portaltoi este după originea lor genetică. Din acest punct
de vedere se cunosc 4 grupe de portaltoi şi o grupă specială, nouă, grupa portaltoilor obţinuţi din
specia Vitis vinifera:
Portaltoi selecţii din specii pure;
Portaltoi hibrizi americo-americani;
Portaltoi hibrizi europeo-americani;
Grupa portaltoilor hibrizi complecşi;
Portaltoi obţinuţi din Vitis vinifera.
RIPARIA GLOIRE
Origine - este o selecţie obţinută în Franţa de către Michell, din specia Vitis riparia.
Sinonime –Riparia gloire de Montpellier, Riparia portalis
Caractere morfologice
Frunza adultă este mare sau foarte mare, de formă cuneiformă, întreagă sau uşor trilobată. Limbul
este plan, glabru, pielos. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră spre U. Nervurile sunt verzi,
cu punctul peţiolar roşietic. Pe partea inferioară a limbului, la intersecţia nervurilor se găsesc
smocuri de peri. Dinţii sunt lungi şi ascuţiţi, iar mucronul nervurii mediane este foarte lung şi
orientat lateral. Peţiolul este roşu-vineţiu, mai scurt decât lungimea nervurii mediane. Coarda
prezintă meritale lungi cu scoarţa de culoare cafenie - violacee, eliptică în secţiune transversală şi cu
măduva groasă. Scoarţa se exfoliază în fâşii aţoase (foto pag. 345).
Caractere agrobiologice şi tehnologice
Prezintă o dezmugurire timpurie, având o perioadă de vegetaţie scurtă, o vigoare de creştere
mijlocie-mare şi o capacitate de înrădăcinare bună, (80-100% capacitatea de înrădăcinare a
butaşilor), iar afinitatea cu viţele roditoare europene este mijlocie.
Rezistenţe biologice: este un portaltoi foarte rezistent la filoxera radicicolă, cu o rezistenţă medie la
nematozi, foarte sensibil la putregaiul alb al rădăcinilor, iar rezistenţa la cloroză este slabă (maxim
6% calciu activ în sol), sensibil la secetă, fiind recomandat a se cultiva în condiţii de irigare.
În şcoala de viţe: înrădăcinează bine, prinderea la altoire este bună.
În plantaţiile pe rod: compatibilitate bună cu majoritatea soiurilor, imprimă precocitate, timpurietate,
influenţează scurtarea perioadei de vegetaţie, stimulează fertilitatea şi acumularea de zaharuri (este
un soi de calitate).
Particularităţi de cultură: preferă soluri cu o textură uşoară, permeabile, fertile, tăierea se face în cepi
scurţi, nu necesită multe lucrări în verde, reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice.
Producţia medie de butaşi care se obţine este de 160.000-180.000 butaşi/hectar.
Selecţii clonale: La noi în ţară s-a obţinut selecţia clonală 93, omologată în 1989 la Staţiunea
Viticolă Blaj.
Zonare: se întâlneşte în plantaţiile vechi în podgoriile din Moldova şi pe terasele Dunării. În prezent
nu mai este prevăzut la înmulţire.
BERLANDIERI x RIPARIA TELEKI 8B

Origine - a fost obţinut în Ungaria de către selecţionatorul Sigismund Teleki din seminţe primite în
anul 1896 de la Résséguier din Franţa.
Sinonime – 8 B.
Frunza adultă este foarte mare, cuneiformă, întreagă, scămoasă, cu limbul gros, gofrat către punctul
peţiolar, cu marginea revolută, uşor ondulat. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră şi uneori
în forma literei V. Nervurile sunt puţin evidente pe partea superioară, au culoarea verde deschis,
acoperite cu peri deşi pe partea inferioară. Dinţii prezintă o bază largă, cu margini convexe şi vârf
concav, ascuţit, alternând în mod neregulat mari cu mici. Peţiolul este cafeniu, pubescent, striat şi
mai scurt decât nervura mediană.Coarda este puternic păroasă, de culoare cenuşie-cafenie, cu noduri
violacei şi internodii lungi, canelate, eliptică în secţiune, iar măduva ocupă circa jumătate din
diametrul coardei. Scoarţa se exfoliază în fibre sau fâşii, iar mugurii sunt mari şi aplatizaţi, (foto
pag. 345).
Se caracterizează printr-o dezmugurire timpurie (6-8 zile după Riparia gloire) şi are o vigoare de
creştere mare. Lungimea perioadei de vegetaţie a acestui portaltoi este mijlocie (170-185 zile),
capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu
viţele roditoare europene este bună (40-50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic
ramificat, cu creştere mai mult pivotantă, cu unghiul geotropic de 65-700.
Rezistenţe biologice: bună la filoxera radicicolă, dar slabă la filoxera galicolă, rezistent la nematozi,
rezistenţă mijlocie la cloroză (maxim 17% calciu activ în sol), nu rezistă la săruri, decât până la
0,4%0, iar rezistenţa la secetă este bună, fiind totodată tolerant la umiditatea în exces. În anii ploioşi
este atacat de mană, necesitând 1-2 tratamente.
În şcoala de viţe: înrădăcinează bine şi foarte bine, prinderea la altoire este foarte bună ( 33-54%
altoit cu soiul Aligoté, 42,1% Muscat de Hamburg, 41,7% Chasselas doré, 39,1% Muscat Ottonel,
etc.).
În plantaţiile pe rod: compatibilitate bună cu majoritatea soiurilor, influenţează obţinerea unei
producţii abundente şi regulate, imprimă caracterul de precocitate fiind indicat ca portaltoi pentru
soiurile cu vigoare mijlocie, precum şi pentru soiurile de struguri pentru masă. Se menţionează
afinitatea foarte bună între Teleki 8B şi diferite soiuri: Chasselas doré, Riesling italian, Traminer
roz, Pinot noir, Fetească albă, Muscat Ottonel, Galbenă de Odobeşti, etc. Se comportă bine pe terase
şi în general în podgoriile şi centrele viticole afectate de secetă. Producţia medie de butaşi care se
obţine este de 180.000-200.000 butaşi/hectar.
Particularităţi de cultură: se adaptează cu uşurinţă pe toate tipurile de sol, tăierea se face în cepi
scurţi, pe butuc se lasă în urma plivitului 10-12 lăstari, nu necesită multe lucrări în verde,
reacţionează bine la fertilizarea anuală cu îngrăşăminte chimice şi îşi maturează lemnul timpuriu.
Selecţii clonale: Fiind o populaţie heterogenă, au fost obţinute numeroase selecţii clonale, astfel:
Teleki 8 B selecţia Ferrari, Teleki 8 B Selecţia Cosmo (Italia), Teleki 8 B selecţia Durlach
(Germania), iar la noi în ţară Selecţia Buftea, selecţiile clonale 37 şi 57 Drăgăşani obţinute de P.
Baniţă, între anii 1950-1964 la Staţiunea Viticolă Drăgăşani, Selecţia Crăciunel 71 - Blaj.
Zonare: se întâlneşte în toate podgoriile alături de portaltoiul Kober 5 BB şi Crăciunel 2. În ultimele
decenii este înlocuit treptat cu soiurile de portaltoi Kobber 5 BB, Selecţia Crăciunel 2, Selecţia
Drăgăşani 57.
BERLANDIERI x RIPARIA KOBER 5 BB

Origine - A fost obţinut în Austria de către Franz Kober în anul 1920 din populaţia soiului
Berlandier x Riparia Teleki 5 A.
Sinonime - 5 BB.
Frunza adultă este cuneiformă, colorată verde-închis, întreagă cu tendinţă de trilobie, gofrată cu
marginile involute. În cursul perioadei de vegetaţie, nervurile principale se frâng formând o
ridicătură în formă de cocoaşă pe suprafaţa limbului. Limbul este glabru, plan, pielos. Sinusul
peţiolar este deschis în formă de liră spre U. Nervurile au o nuanţă roşietică spre punctul peţiolar şi
sunt uşor păroase pe partea inferioară a limbului.
Dinţii sunt triunghiulari, cu baza lăţită. Peţiolul este fin striat, de culoare verde - roşietică, uşor
pubescent.
Coarda este fin păroasă, mai mult în jurul nodurilor, de culoare cafenie - cenuşie, cu internodii lungi
şi muchiate, eliptică în secţiune. Scoarţa se exfoliază în plăci, iar mugurii sunt mari, conici (foto pag.
345).
Kober 5 BB este un portaltoi foarte viguros, caracterizat printr-o dezmugurire timpurie (prima
decadă a lunii aprilie), cu o perioadă de vegetaţie scurtă-mijlocie (170-180 zile) şi cu o capacitate de
înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile
roditoare este bună (50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic cu rădăcini de schelet
numeroase şi lungi.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă, dar scăzută la filoxera
galicolă, foarte rezistent la nematozi, mult mai rezistent la cloroză decât Teleki 8B, (maxim 20%
calciu activ în sol), nu rezistă la săruri decât până la 0,4%0, iar rezistenţa la secetă este bună, fiind
sensibil la excesul umidităţii în sol.
În şcoala de viţe: înrădăcinează bine, prinderea la altoire este foarte bună 43,2-49,4%
În plantaţiile pe rod: imprimă soiurilor o vigoare foarte mare care favorizează meierea şi
mărgeluirea, întârzie maturarea lemnului, determinând scăderea rezistenţei la ger a soiurilor altoite.
Nu este recomandat pentru soiuri productive cu vigoare mare (ex: Fetească neagră, Saint Émilion),
iar soiurile Merlot, Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Riesling italian, altoite pe acesta dau producţii
foarte mari. Particularităţi de cultură: se adaptează pe toate tipurile de sol, cu excepţia celor acide,
compacte. Trebuie evitată plantarea acestuia pe soluri fertile pentru a nu imprima vigoare prea mare
soiurilor altoite pe acesta. Tăierea se face în cepi, iar pe butuc se lasă în urma plivitului 12 lăstari,
formează mulţi copili, necesitând execuţia mai multor lucrări în verde, reacţionează bine la doze
moderate de îngrăşăminte chimice. Necesită 1-2 tratamente împotriva filoxerei galicole. Producţia
medie de butaşi care se obţine este de aproximativ 200.000 butaşi/hectar.
Selecţii clonale: Portaltoiul Kober 5 BB s-a dovedit a fi o populaţie destul de heterogenă din punct
de vedere biologic şi a fost supus selecţiei clonale în multe ţări viticole (Ex: Franţa - 25 de clone,
Germania – 3, etc.). La noi în ţară, după anul 1935, la Staţiunea Viticolă Crăciunel-Blaj, s-a trecut la
supraselecţia acestui portaltoi, obţinându-se cea mai valoroasă selecţie clonală, Selecţia Crăciunel 2.
Tot aici, prin lucrările de selecţie efectuate în perioada 1949 - 1964, s-au extras din Kober 5 BB alte
două selecţii valoroase de portaltoi: Selecţia Crăciunel 26, omologată în 1970 şi Selecţia Crăciunel
25, omologată în 1978.
Zonare: este portaltoiul cu cea mai mare pondere în cultură la noi în ţară (70% din suprafaţa
plantaţiilor actuale), fiind întâlnit în toate podgoriile ţării. Se doreşte totuşi restrângerea suprafeţelor
cu acest portaltoi şi înlocuirea treptată cu selecţiile mult mai valoroase: Selecţia Oppenheim 4,
Selecţiile Crăciunel 2, 26 şi 71.
BERLANDIERI x RIPARIA 125 AA

Origine - A fost obţinut în Austria, de către Franz Kober, prin selecţie din butaşii trimişi de
Sigismund Teleki.
Sinonime – 125 AA.
Frunza adultă este foarte mare, uşor alungită, întreagă, în cadrul populaţie apar şi frunze trilobate.
Limbul este colorat verde-închis, cu scame rare pe partea inferioară, pielos, uşor gofrat. Sinusul
peţiolar este deschis în formă de liră spre V, de multe ori cu baza lipsită de mezofil. Nervurile sunt
proeminente, uşor roşietice spre punctul peţiolar. Dinţii sunt mici, cu vârf mucronat şi încovoiat, mai
ales cei din dreptul nervurilor principale, triunghiulari, cu baza lăţită. Peţiolul este scămos, de
culoare verde – vineţie. Coarda este de culoare cenuşie, acoperită cu peri deşi şi fini, prezintă striuri
şi caneluri evidente, iar scoarţa se exfoliază în solzi mici. Mugurii sunt mici şi ascuţiţi.
Portaltoiul 125 AA este foarte viguros, are o dezmugurire cu 5-10 zile mai târzie decât portaltoiul
Riparia gloire, o perioadă de vegetaţie lungă, (200-210 zile), maturarea lăstarilor continuă până la
sfârşitul lunii octombrie şi brumele de toamnă surprind portaltoiul cu frunzişul verde. Are o
soiurile roditoare este bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte puternic cu
foarte multe rădăcini de schelet .
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă şi la filoxera galicolă,
rezistenţă bună la mană şi oidium, rezistenţă mijlocie la cloroză (maxim 13% calciu activ în sol),
rezistă la săruri doar până la 0,4%0 NaCl, rezistenţa la secetă este mijlocie şi este foarte sensibil la
antracnoză.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună. În plantaţiile pe
rod: nu influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună cu majoritatea soiurilor de viţă de
vie. Foarte bune rezultate s-au obţinut când soiurile Chasselas blanc, Aligoté, Riesling italian,
Fetească albă, Fetească regală, Neuburger au fost altoite pe acest portaltoi.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol. Se lasă pe butuc în urma
plivitului 12 lăstari, formează copili lungi şi viguroşi, necesitând copilitul des, reacţionează bine la
fertilizarea cu îngrăşăminte chimice. Producţia medie de butaşi STAS care se obţine este de
aproximativ 125.000 butaşi/hectar.
Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, cu rezultate bune în
podgoriile din sudul ţării.
BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA OPPENHEIM 4

Origine - Selecţie rezultată din portaltoiul Berlandieri x Riparia Teleki 4 A, realizată în Germania, la
Şcoala de viticultură din Oppenheim, de către A. Rodrian, în jurul anului 1940.
Sinonime – SO4
Frunza adultă este mare, întreagă uşor trilobată, în special la cele situate la baza lăstarului. Limbul
este colorat verde-închis, uşor gofrat şi ondulat, cu marginea involută, cu scame şi peri pe partea
inferioară. Sinusul peţiolar este deschis în formă de V sau liră, iar sinusurile laterale superioare,
când apar au formă de U. Nervurile sunt verzi şi capătă o uşoară nuanţă roşietică spre punctul
peţiolar. Dinţii sunt mici, înclinaţi spre vârf. Peţiolul este păros, de culoare verde-roşietic.
Coarda este de culoare cenuşie închisă, cu noduri proeminente, acoperite cu peri scurţi. Scoarţa se
exfoliază în plăci, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi (foto pag. 345).
Este un portaltoi care se apropie foarte mult de Riparia gloire din punct de vedere al caracterelor
morfologice şi a comportării agrobiologice, şi anume: dezmugureşte cu 4-5 zile mai târziu decât
portaltoiul Riparia gloire, are o perioadă de vegetaţie scurtă, (165-170 zile), vigoare mare şi o
maturare a lemnului bună (este considerat portaltoiul cu cea mai bună maturare a lemnului). Are o
soiurile de viţă roditoare este bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte
puternic, pătrunde în sol la adâncimi foarte mari (4-5 m), cu foarte multe rădăcini de schelet, dar şi
foarte multe rădăcini subţiri şi lungi.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă, însă slabă la filoxera galicolă,
este rezistent la nematozii endoparaziţi (Meloidogyne arenaria, Meloidogyne incognita), rezistenţă
mijlocie la cloroză (maxim 17% calciu activ în sol, respectiv I.P:C. – 30), rezistent la secetă, sensibil
la săruri nocive din sol (maximum 0,4%0 NaCl), iar dintre bolile criptogamice, manifestă
sensibilitate sporită la antracnoză.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună, fiind considerat
cel mai valoros din grupa hibrizilor Berlandieri x Riparia. În plantaţiile pe rod: imprimă soiurilor
asociate cu el precocitate, vigoare, calitate, însă în anii ploioşi întârzie maturarea, influenţând
negativ producţia. Se obţin rezultate bune prin asocierea acestui portaltoi cu soiurile Grasă de
Cotnari, Traminer roz, Fetească albă, Riesling italian, Chardonnay, Sauvignon, Chasselas doré.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol, preferând totuşi solurile
reavene şi fertile. Nu suportă solurile acide şi cu exces de umiditate. Fiind un soi foarte viguros, se
lasă sarcini mari de lăstari pe butuc, rezultând în urma plivitului 12 lăstari, formează copili lungi şi
viguroşi, necesitând săptămânal copilitul şi legatul lăstarilor. Reacţionează foarte bine la fertilizarea
cu îngrăşăminte chimice, însă în doze echilibrate. Producţia medie de butaşi care se obţine este de
190.000-200.000 butaşi/hectar.
Selecţii clonale: La Staţiunea Viticolă Blaj, a fost obţinută o clonă foarte valoroasă, clona 4 (Toader
M., 1955-1974), fiind practic o supraselecţie care s-a manifestat printr-o productivitate mare, cu
randamente sporite la altoire (peste 40%). În Franţa au fost obţinute peste 78 de clone, însă doar
clonele 5, 15, 18, 102 sunt recomandate pentru înmulţire.
Zonare: este cel mai valoros portaltoi din grupa Berlandieri x Riparia, fiind foarte extins în cultură,
în special în ţările cu tradiţie viticolă, iar la noi în ţară, se recomandă pentru toate podgoriile şi
centrele viticole.
BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA CRĂCIUNEL 2

Origine - Este o supraselecţie obţinută la noi în ţară în comuna Crăciunel, Judeţul Alba prin selecţie
clonală din populaţia portaltoiului Kober 5 BB, în anul 1937.
Sinonime - SC - 2, C - 2.
Frunza adultă este mare, întreagă sau uşor trilobată, ondulată, cu limb ceros, gros, gofrat, colorat
verde deschis şi prezintă peri scurţi pe ambele feţe. Sinusul peţiolar este deschis în forma literei U.
Nervurile sunt verzi, devenind rozii spre punctul de inserţie. Dinţii sunt mărunţi, cu baza lăţită şi
margini drepte sau uşor convexe. Peţiolul este păros, de culoare verde-vineţie. Frunza adultă nu mai
prezintă ca soiul Kober 5 BB flexiunea limbului în treimea superioară a nervurii principale, (foto
pag. 346). Coarda este de culoare cenuşie, cu internoduri lungi (18-22 cm), striată superficial şi
acoperită cu perişori scurţi la noduri. Mugurii sunt mici şi ascuţiţi.
Portaltoiul selecţia Crăciunel 2 este un portaltoi care are însuşiri agrobiologice şi tehnologice
asemănătoare cu cele ale portaltoiului Kober 5BB din care a fost selectat, cu deosebirea că: perioada
de vegetaţie este mai scurtă (cu circa 6-8 zile faţă de Kober), dezmugureşte mai timpuriu, în prima
decadă a lunii aprilie, cu o maturare a lemnului mai timpurie. Are o vigoare foarte mare pe care o
conferă şi soiurilor altoite pe acesta, o capacitate de înrădăcinare bună, (80 % capacitatea de
înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (50%). În plantaţii dezvoltă un
sistem radicular foarte bogat, lungimea rădăcinilor de schelet ajungând până la 5,5 m.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă şi mijlocie la filoxera galicolă,
manifestă rezistenţă la cloroză (maxim 21% calciu activ în sol, I.P.C. - 40), sensibil la săruri,
maximum 0,4%0 NaCl, rezistenţă bună la mană şi oidium, sensibil la cancerul bacterian, rezistenţă
mijlocie la secetă şi la excesul umidităţii în sol. De subliniat apariţia în plantaţiile mamă a cancerului
bacterian, datorate rezistenţei slabe la temperaturile scăzute din timpul iernii.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, comparativ cu portaltoii din grupa Berlandieri x
Riparia, iar prinderea la altoire este bună.
În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite, conferindu-le acestora o vigoare foarte
mare. Stimulează creşterea, productivitatea şi caracterul de precocitate. Foarte bune rezultate s-au
obţinut la asocierea acestui portaltoi cu soiurile Fetească albă, Fetească regală, Iordană, Mustoasă de
Măderat, Băbească neagră, nefiind indicat pentru soiurile de masă.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile cu fertilitate moderată, cu excepţia
solurilor acide, compacte. Se lasă pe butuc o încărcătură mică de ochi, deoarece formează copili
mulţi şi viguroşi, necesitând multe operaţii şi lucrări în verde. Reacţionează destul de bine la
fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, însă administrate în doze moderate. Producţia medie de butaşi
care se obţine este de 150.000-180.000 butaşi/hectar.
Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, cu rezultate bune în
podgoriile din Transilvania.
BERLANDIERI x RIPARIA CRĂCIUNEL 71

Origine - A fost obţinut prin selecţie clonală din Teleki 8 B, Selecţia Buftea şi a fost omologat în
anul 1970 la Staţiunea viticolă Blaj.
Sinonime – SC-71
Frunza adultă este mare, cu contur pentagonal, uşor alungită, întreagă, cu tendinţe de trilobie.
Limbul este gros, cu mezofilul băşicat acoperit cu peri rari pe ambele feţe. Marginile frunzei sunt
întoarse spre partea inferioară. Sinusul peţiolar este deschis în formă de U sau liră. Nervurile sunt
proieminente, uşor roşietice către punctul peţiolar. Dinţii sunt de mărime mică-mijlocie, iar peţiolul
este uşor scămos. Coarda este de culoare cenuşie-cafenie, cu internoduri lungi, striate, iar nodurile
sunt de culoare vineţie, acoperite cu peri scurţi şi deşi.
Portaltoiul are o dezmugurire timpurie şi o perioadă de vegetaţie lungă, (peste 180 zile), fiind afectat
de brumele târzii de primăvară; maturarea lăstarilor continuă până la sfârşitul lunii octombrie. Are o
soiurile roditoare este bună (peste 50% în medie). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte
puternic cu foarte multe rădăcini de schelet .
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la secetă, este sensibil la brumele târzii de primăvară
şi este atacat de filoxera forma galicolă. Rezistă la cloroză până la 20% calciu activ în sol şi nu
rezistă la săruri, (maximum 0,4%0 NaCl) rezistenţa la secetă şi excesul de umiditate este bună şi
este foarte sensibil la mană în anii ploioşi, fiind relativ rezistent la antracnoză.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună (până la 60% viţe
altoite STAS).
În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună cu majoritatea
soiurilor de struguri pentru masă: Chasselas doré, Muscat de Hamburg, Muscat d'Adda, strugurii
fiind mai aspectuoşi, dar cu un conţinut mai scăzut în zaharuri. Are de asemenea, o afinitate bună şi
cu soiurile Muscat Ottonel, Traminer roz, Riesling italian,etParticularităţi de cultură: se adaptează
bine pe toate tipurile de sol. Fiind un portaltoi de vigoare foarte mare, se lasă sarcini
corespunzătoare de lăstari pe butuc, în medie 8 lăstari. Lemnul lăstarilor se maturează bine, însă
numai în zonele sudice ale ţării, obţinându-se de cele mai multe ori o producţie de 209.000 butaşi
/hectar.
Zonare: este un portaltoi recomandat cu prioritate în zonele sudice pentru plantaţii mamă, iar ca
portaltoi în podgoriile din centrul Transilvaniei (Târnave, Alba Iulia).
BERLANDIERI x RIPARIA CRĂCIUNEL 26

Origine - A fost obţinut prin selecţie clonală din populaţia soiului Kober 5 BB, la Staţiunea Viticolă
Crăciunel - Blaj, de către M. Toader şi P. Baltagi, în anul 1970.
Sinonime - SC-26
Frunza adultă este mare, întreagă, în cadrul populaţie apar şi frunze cu o uşoară tendinţă de trilobie.
Limbul este colorat verde-închis, uşor gofrat, de culoare verde-intens, acoperit cu peri scurţi, erecţi
pe partea inferioară şi prevăzut cu scame rare pe faţa superioară.
Sinusul peţiolar este larg deschis în formă de liră spre V, de multe ori cu baza lipsită de mezofil.
Nervurile sunt uşor roşietice spre punctul peţiolar. Dinţii sunt mici, cu vârf mucronat şi încovoiat,
mai ales cei din dreptul nervurilor principale, triunghiulari, cu baza lăţită.
Peţiolul este uşor scămos, mai scurt decât lungimea nervurii mediane. Coarda este de culoare
cenuşie – cafenie, nodurile cu nuanţă violacee şi acoperite cu peri scurţi şi deşi.
Acest portaltoi prezintă însuşiri agrobiologice foarte asemănătoare cu cele ale selecţiei Crăciunel 71,
şi anume: vigoare foarte mare pe care o imprimă şi soiurilor roditoare, dezmugureşte târziu, scăpând
de efectul brumelor târziii de primăvară, are o perioadă de vegetaţie lungă, (190 zile) o creştere
erectă a lăstarilor şi prezintă o maturare a lemnului bună.
Are o capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar
afinitatea cu soiurile roditoare este bună (50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular foarte
puternic care pătrunde adânc în sol, sub un unghi geotropic de 45-500.
Rezistenţe biologice: prezintă rezistenţă bună atât la filoxera radicicolă cât şi la filoxera galicolă,
rezistenţă mijlocie la cloroză (maxim 20% calciu activ în sol, I.P.C. – 40), nu rezistă la săruri nocive
din sol, maximum 0,4%0 NaCl, rezistenţa la secetă este mijlocie.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine (64%), iar prinderea la altoire este foarte bună
(61%).
În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună în special cu soiurile
de struguri pentru vin. Foarte bune rezultate din punct de vedere cantitativ şi calitativ au obţinut
soiurile Traminer roz, Muscat Ottonel şi Neuburger când au fost altoite pe acest portaltoi. Producţia
medie de butaşi care se obţine este cuprinsă între 147202- şi 173.000 butaşi/hectar.
Particularităţi de cultură: preferă solurile nisipo-lutoase erodate, se evită solurile bogate şi profunde,
permeabile, deoarece datorită vigorii sale mari, induce meierea şi mărgeluirea soiurilor altoite. Se
lasă pe butuc în urma plivitului 12 lăstari, formează copili viguroşi, necesitând executarea mai
multor lucrări şi operaţii în verde. Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în
România, cu rezultate bune în zonele din sudul ţării, unde îşi maturează bine lemnul indiferent de
anul de cultură.
BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA DRĂGĂŞANI 70

Origine - A fost obţinut prin polenizarea liberă a soiului de portaltoi Kober 5 BB şi a fost omologat
în 2003.
Frunza adultă este cuneiformă, colorată verde-închis, întreagă cu tendinţă de trilobie, gofrată cu
marginile involute. Limbul este glabru şi plan. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră spre U.
Nervurile au o nuanţă roşietică spre punctul peţiolar şi sunt uşor păroase pe partea inferioară a
limbului. Dinţii sunt mărunţi,cu marginile drepte şi cu baza lăţită. Peţiolul este fin striat, pubescent.
Coarda este fin păroasă, mai mult în jurul nodurilor, de culoare brună-roşietică, striată-costată.
Scoarţa se exfoliază în plăci, iar mugurii sunt mari, conici.
Este un portaltoi viguros, caracterizat printr-o dezmugurire timpurie (prima decadă a lunii aprilie),
cu o perioadă de vegetaţie mijlocie (peste180 zile) şi cu o capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 %
capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (50%). În
plantaţii dezvoltă ca şi Kober 5 BB un sistem radicular puternic, cu rădăcini de schelet numeroase şi
lungi.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă, dar slabă la filoxera galicolă,
rezistenţa la cloroză (maxim 20% calciu activ în sol), nu rezistă la săruri (maximum 0,4%0 NaCl),
iar rezistenţa la secetă este bună, fiind sensibil la excesul umidităţii în sol.
În şcoala de viţe: înrădăcinează bine, prinderea la altoire este foarte bună, aprox. 50%.
Particularităţi de cultură: tăierea se face în cepi, pe butuc se lasă 12 lăstari, formează mulţi copili,
necesită 1-2 tratamente împotriva filoxerei galicole.Producţia medie de butaşi care se obţine este de
180.000 butaşi/hectar.
BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA MINIŞ 54

Origine - Obţinut prin selecţie clonală la Miniş şi omologat în 2003, din soiul de portaltoi Kober 5
BB.
Frunza adultă este mare, cordiformă, trilobată, cu profil ondulat, iar din punct de vedere al
pufozităţii, prezintă scame rare pe partea inferioară, iar limbul este pielos, colorat verde-închis.
Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră spre V, cu nervurile proeminente, uşor roşietice spre
punctul peţiolar. Dinţii sunt mijlocii cu margini drepte. Peţiolul este glabru, de culoare verde –
vineţie. Coarda are culoare brun închisă, cu noduri proeminente, striată. Scoarţa se exfoliază în
plăci, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi.
Este un portaltoi viguros, care dezmugureşte cu 5-7 zile mai târziu decât portaltoiul Riparia gloire,
are o perioadă de vegetaţie scurtă, (170 zile), maturarea lăstarilor începe devreme, iar la sfârşitul
lunii septembrie este terminată. Are o capacitate de înrădăcinare bună, (80 % capacitatea de
înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă
un sistem radicular puternic cu foarte multe rădăcini lungi şi subţiri.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă iar pentru cea galicolă se aplică
2-3 tratamente, rezistenţă bună la mană şi oidium, rezistenţă foarte bună la cloroză (doar Chasselas x
Berlandieri 41 B îl depăşeşte), nu rezistă la săruri (maximum 0,4%0 NaCl), rezistenţa la secetă este
mijlocie şi este foarte sensibil la antracnoză.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este bună.
În plantaţiile pe rod: nu influenţează vigoarea soiurilor altoite de viţe roditoare şi are afinitate bună
cu aceleaşi soiuri care dau rezultate foarte bune în asociere cu portaltoiul Selecţia Oppenheim 4:
Grasă de Cotnari, Riesling italian, Traminer roz, Fetească albă, Chardonnay, Sauvignon, Chasselas
doré, precum şi cu soiuri roşii de calitate superioară. Imprimă soiurilor altoite precocitate, valorifică
potenţialul ridicat de producţie al soiurilor şi favorizează în acelaşi timp şi calitatea producţiei.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol, preferând totuşi solurile
reavene şi fertile. Vigoarea acestuia fiind mare, se lasă sarcini mari de lăstari pe butuc, rezultând în
urma plivitului 12 lăstari, emite copili lungi şi viguroşi, necesitând săptămânal copilitul şi legatul
lăstarilor. Reacţionează foarte bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, însă în doze echilibrate.
Producţia medie de butaşi care se obţine este de 160.000-180.000 butaşi/hectar.
Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România.
7.5.2.b. Portaltoi hibrizi americo-americani (berlandieri x rupestris)
BERLANDIERI x RUPESTRIS 140 RUGGERI

Origine - A fost obţinut prin încrucişarea portaltoilor Berlandieri Résséguier nr. 2 şi Rupestris du
Lot, în Sicilia. La noi în ţară a fost introdus în anul 1960.
Sinonime - 140 Ru
Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă, cu uşoare tendinţe de trilobie, de culoare verde
intens, cu aspect metalic, uşor reniformă. Limbul frunzei este gros, grofat, iar sinusul peţiolar este
deschis în formă de U larg deschis sau în formă de acoladă.Nervurile principale sunt uşor
pubescente pe faţa inferioară şi colorate în roşu pe parte superioară, spre punctul peţiolar. Dinţii sunt
de mărime mijlocie, ogivali. Peţiolul este glabru şi de culoare violacee (foto pag. 346). Coarda este
de culoare maro-roşcată, cu meritale mijlocii, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi.
Portaltoiul 140 Ruggeri are o vigoare mijlocie, o perioadă de vegetaţie foarte lungă ( 200-220 zile),
dezmugureşte târziu, iar maturarea bună a lăstarilor se realizează numai în regiunile din sudul ţării.
Are o capacitate de înrădăcinare bună, (60-80 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar
afinitatea cu soiurile roditoare este de asemenea foarte bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un
sistem radicular foarte puternic, pivotant, care explorează un volum mare de sol. 161
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă foarte bună la filoxera radicicolă, la secetă şi la cloroză
(maxim 40 % calciu activ în sol, I.P.C. - 60), nu suportă excesul de săruri, (maximum 0,4%0 NaCl)
şi nici excesul de umiditate din sol.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, se remarcă întotdeauna vigurozitatea deosebită a
viţelor altoite pe acest portaltoi, iar prinderea la altoire este bună.
În plantaţiile pe rod: influenţează vigoarea soiurilor altoite printr-o creştere mai intensă a organelor
vegetative, comparativ cu cele altoite pe portaltoii din grupa Berlandieri x Riparia.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe toate tipurile de sol, însă nu suportă aciditatea
excesivă. Se lasă pe butuc în urma plivitului 12 lăstari, formează copili lungi şi viguroşi, necesitând
plivitul, reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice. Producţia medie de butaşi care se
obţine este cuprinsă între 94720 şi 115.000 butaşi/hectar, în funcţie de anul de producţie.
Selecţii clonale: Prima selecţie clonală la noi în ţară a fost realizată la Institutul de Cercetări pentru
Viticultură de la Valea Călugărească unde a fost obţinută clona 59 (V. Grecu, 1985). În Franţa au
fost extrase din populaţia soiului 10 clone certificate dintre care cele mai valoroase sunt cele cu
numerele 101, 216, 217.
Producţia:115. 000 butaşi/ha
Zonare: este un portaltoi recomandat în zonele mai calde din sudul ţării şi în special, selecţia clonală
59 Vl pentru podgoriile din Dobrogea şi cele de pe Terasele Dunării.
Calităţi: se remarcă ca fiind foarte rezistent la cloroza calcară, foarte rezistent la secetă şi care se
adaptează pe cele mai dificile soluri viticole. Afinitatea sa ridicată la altoire şi potenţialul său mare
de înrădăcinare, situează acest portaltoi pe unul din primele locuri în utilizarea acestuia la înfiinţarea
noilor plantaţii (V. Grecu, 1976).
Portaltoi hibrizi europeo-americani
7.5.3. a Portaltoi hibrizi europeo-americani (Vinifera x Berlandieri)
CHASSELAS x BERLANDIERI 41 B
Origine - A fost obţinut în anul 1882 din încrucişarea soiului Chasselas doré şi Vitis Berlandieri de
C. Millardet, fiind studiat mai mult de către amelioratorul Grasset.
Sinomnime - 41B.
Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă sau uşor trilobată, cu contur pentagonal, colorată
verde deschis. Limbul este uşor gofrat şi scămos pe partea inferioară, cu marginile uşor revolute.
Sinusul peţiolar are forma unei lire, lipsit de mezofil, iar sinusurile laterale sunt slab schiţate.
Nervurile sunt de culoare galben verzuie şi prezintă scame. Dinţii sunt mici, cu laturile rotunjite.
Peţiolul este mai scurt decât lungimea nervurii mediane, de culoare verde-cafenie, (foto pag. 346).
Coarda este canelată şi de culoare cafenie, prezintă internodii de lungime medie, muchiate, iar
nodurile sunt proeminente. Ţinută 2-3 zile în apă aceasta capătă o nuanţă negricioasă. Lemnul este
dens, iar scoarţa se exfoliază în plăci. Mugurii sunt mari şi teşiţi.
Este portaltoiul cu cel mai scurt ciclu de vegetaţie, de vigoare mijlocie, care reuşeşte să-şi matureze
lemnul în condiţii bune, exceptând situaţiile în care este puternic atacat de mană. Dezmugureşte mai
târziu, evitând pagubele provocate de îngheţurile târzii de primăvară. Are o capacitate de
înrădăcinare slabă, doar (20-40 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile
roditoare este bună (45-50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular format dintr-un număr foarte
redus de rădăcini de schelet, însă groase, cărnoase şi lungi care explorează solul pe adâncime mare.
Deşi pe sistemul radicular se găseşte un număr mare de nodozităţi, portaltoiul prezintă rezistenţă la
filoxeră, fapt confirmat de longevitatea plantaţiilor şi capacitatea bună de producţie.
Rezistenţe biologice: este sensibil la mană, fiind nevoie de 2-3 tratamente în cursul perioadei de
vegetaţie, fiind în schimb foarte rezistent la cloroză calcară, (maxim 40 % calciu activ în sol, I.P.C. -
60). Are rezistenţă bună la filoxeră, rezistenţă bună la secetă şi toleranţă mijlocie la săruri,
maximum 0,6%0 NaCl, nu suportă excesul de umiditate din sol.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează slab, iar prinderea la altoire este relativ bună.
În plantaţiile pe rod: Are o capacitate bună de adaptare la condiţiile de mediu şi compatibilitate cu
cea mai mare parte dintre soiurile europene, fapt reflectat în procentul redus de goluri care apar în
plantaţii. Deşi este un portaltoi de vigoare mijlocie imprimă soiurilor o vigoare mare. În primii ani
viţele manifestă o creştere ceva mai lentă în comparaţie cu cele altoite pe alţi portaltoi. Este foarte
indicat pentru soiurile de masă şi pentru soiurile pentru vinuri albe de calitate superioară,
determinând acumularea unor cantităţi mari de zaharuri, dovedindu-se a fi un portaltoi de
cantitate/calitate. Producţia medie de butaşi care se obţine este de 100.000-130.000 butaşi/hectar.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile bogate în calcar, cu un regim scăzut de
precipitaţii. Se lasă pe butuc o sarcină mijlocie, în medie 8 lăstari/butuc, formează mulţi copili,
necesitând lucrări dese de copilit. În cursul perioadei de vegetaţie sunt necesare tratamente
împotriva manei şi a filoxerei galicole.
Selecţii clonale: S-au efectuat mai multe lucrări de selecţie a acestui soi, iar în Franţa unde ocupă
locul 2 ca pondere; au fost obţinute un număr mare de clone, dintre care cele mai importante sunt:
80, 87, 153, 195, 212.
Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, obţinându-se rezultate
bune în podgoriile din Dobrogea, pe terenurile calcaroase de la Pietroasa, pe prima Terasă a Dunării,
în special în centrele viticole specializate în cultura soiurilor de masă.
7.5.3. b Portaltoi hibrizi europeo-americani (Vinifera x Rupestris)
RUVIS
Origine - A fost obţinut prin hibridare sexuată între soiul Băbească neagră şi soiul de portaltoi
Rupestris du Lot, urmat de un program de selecţie clonală la ICVV Valea Călugărească; omologat în
2003.
Frunza adultă este de mărime mică - mijlocie, întreagă, reniformă, iar din punct de vedere al
pufozităţii este glabră. Limbul este plan, colorat verde-deschis, lucios, slab gofrat.
Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră largă, uneori spre acoladă. Nervurile sunt proeminente,
având aceeaşi culoare cu limbul. Dinţii sunt mici-mijlocii, cu marginile convexe, cu baza lăţită.
Peţiolul este glabru, foarte scurt, de culoare verde intens.Coarda este de culoare brună-roşietică, cu
meritale scurte, striată, iar mugurii sunt mici şi ascuţiţi
Este un portaltoi care dezmugureşte devreme, cu o perioadă de vegetaţie lungă, (200-210 zile), de
vigoare mare, care îşi maturează lemnul până toamna târziu. Are o capacitate de înrădăcinare bună,
(50-70 % capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea cu soiurile roditoare este bună (45-
50%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular puternic.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă bună la filoxera radicicolă şi la filoxera galicolă,
rezistenţă bună la mană şi oidium, rezistenţă foarte bună la cloroza calcară (asemănătoare
portaltoiului Chasselas x Berlandieri 41 B), maximum 40 % calciu activ în sol, I.P.C. - 60), rezistă la
săruri, maximum 0,5%0 NaCl, iar rezistenţa la secetă este mijlocie.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, iar prinderea la altoire este foarte bună.
În plantaţiile pe rod: imprimă soiurilor altoite vigoare mare, precocitate şi are afinitate bună cu
majoritatea soiurilor de viţă de vie. Foarte bune rezultate s-au obţinut în combinaţie cu soiurile
pentru vinuri roşii de calitate superioară Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot noir.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile cu un conţinut mediu sau ridicat de
calcar. Sarcina de lăstari care se lasă pe butuc este de 12 lăstari, iar producţia medie de butaşi STAS
care se obţine este de aproximativ 100.000 butaşi/hectar.
Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, cu rezultate bune pe
terenurile bogate în calcar.
7.5.4.Grupa portaltoilor hibrizi complecşi
SOLONIS x RIPARIA 1616 C

Origine - A fost obţinut în Franţa de către Couderc în anul 1882 prin încrucişarea lui Solonis cu
Riparia gloire, constituind o populaţie neomogenă alcătuită din mai multe clone cu flori
hermafrodite funcţional femele şi hermafrodite funcţional mascule.
Frunza adultă este de mărime mijlocie, cuneiformă, întreagă, cu lobul terminal triunghiular şi
mucron foarte evident, ascuţit şi încovoiat. Limbul este gofrat, colorat verde-închis, cu smocuri de
peri rigizi doar pe nervuri. Sinusul peţiolar este deschis sub forma unei acolade. Nervurile, sunt
colorate cafeniu-deschis, iar liziera este alcătuită din dinţi foarte lungi, subţiri, cu laturile concav-
convexe. Peţiolul este aproape egal cu lungimea nervurii mediane, colorat verde-cafeniu, (foto pag.
346). Coarda este glabră, circulară în secţiune, striată cu internodii lungi, colorate brun-roşcat, iar
mugurii sunt mici şi conici.
Este un portaltoi cu vigoare moderată, care dezmugureşte timpuriu, cu o perioadă de vegetaţie lungă,
(200-210 zile), dar care reuşeşte să-şi matureze bine lemnul aproape în toate podgorii noastre. Are o
capacitate de înrădăcinare bună, (60-80% capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), dar afinitatea cu
soiurile roditoare este deficitară. În plantaţii dezvoltă un sistem radicular asemănător soiului Riparia
gloire - cu foarte multe rădăcini subţiri, care explorează un volum mare de sol.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă slabă la filoxera radicicolă şi mijlocie la filoxera galicolă,
iar toleranţa la calcar este mediocră, (maxim 11% calciu activ în sol). Are o rezistenţă bună la
sărurile nocive din sol, maximum 0,8-1,0 %0 NaCl, suportă seceta din timpul verii şi mai ales
excesul de umiditate din sol şi chiar băltirea apei. Este un portaltoi rezistent la nematozi şi are
toleranţă bună faţă de excesul de umiditate din sol.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine, dar dovedeşte o afinitate mai slabă la altoire.
În plantaţiile pe rod: deşi este un portaltoi destul de viguros, nu transmite această vigoare soiurilor
altoite pe acesta, grăbeşte maturarea strugurilor, precum şi cantitatea şi calitatea producţiei. Cele mai
bune rezultate s-au obţinut la asocierea acestui portaltoi cu soiurile Riesling italian, Fetească albă,
Fetească regală, Neuburger, Aligoté. Producţia medie care se obţine este de 150.000butaşi/hectar.
Particularităţi de cultură: se adaptează foarte bine pe solurile umede, reci şi sărăturate, rămânând
unul dintre cei mai valoroşi portaltoi pentru aceste tipuri de soluri. Se lasă pe butuc în urma
plivitului 12 lăstari, formează copili lungi şi viguroşi, necesitând lucrări şi operaţii în verde dese,
reacţionează bine la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice.
Selecţii clonale: În Franţa au fost obţinute 2 clone certificate (98 şi 98 T1).
Zonare: este un portaltoi care a fost scos din lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, cu
toate că ar fi indicat pentru solurile cu utilizare viticolă uşor sărăturate, din Câmpia de Vest,
Dobrogea, Terasele Dunării.
7.5.5. Portaltoi obţinuţi din vitis vinifera
PRECOCE
Origine - A fost obţinut la Staţiunea Viticolă Miniş, prin polenizarea liberă şi iradierea seminţelor
soiului Coarnă neagră cu raze ionizate şi a fost omologat în anul 1991.
Frunza adultă este mijlocie spre mare, întreagă-trilobată, , cu contur pentagonal. Limbul este gofrat,
cu profilul drept, uşor scămos pe faţa inferioară, de culoare verde-închis. Sinusul peţiolar este
deschis în formă de U sau V. Nervurile principale sunt slab colorate pe faţa superioară şi mai intens
pe cea inferioară, iar dinţii sunt de mărime mijlocie cu marginile drepte, cu baza lăţită. Peţiolul este
de culoare verde, glabru.
Coarda are meritale mijlocii, cu secţiunea transversală eliptic-alungită, suprafaţa canelată de culoare
brun-roşcată, fără lenticele şi perişori, iar lemnul este dens cu măduvă puţină.
Este un portaltoi viguros, care dezmugureşte târziu şi care are o perioadă de vegetaţie mijlocie, (175
zile). Maturarea lemnului lăstarilor începe devreme (mai devreme cu 3-6 zile faţă de Kober 5 BB),
încât la sfârşitul lunii octombrie este încheiată. Are o capacitate de înrădăcinare foarte bună, (93 %
capacitatea de înrădăcinare a butaşilor), iar afinitatea la altoire cu soiurile roditoare este bună (50-
60%). În plantaţii dezvoltă un sistem radicular semipivotant, foarte puternic cu rădăcini de schelet
groase care formează un unghi geotropic de 670.
Rezistenţe biologice: prezintă o rezistenţă foarte bună la filoxera radicicolă şi mijlocie la filoxera
galicolă, rezistenţă bună la mană şi oidium (superioară soiului Chasselas x 165x
Berlandieri 41 B). Are rezistenţă la cloroză, similară cu cea a portaltoiului Kober 5 BB, (maxim
20% calciu activ în sol), este rezistent la secetă, nu rezistă la sărurile nocive din sol decât până la
maximum 0,4%0 NaCl.
În şcoala de viţe: portaltoiul înrădăcinează bine sau foarte bine (superior portaltoiului Kober 5 BB şi
Ruggeri 140 care au fost luate ca martor), iar prinderea la altoire este bună.
În plantaţiile pe rod: nu influenţează vigoarea soiurilor altoite şi are afinitate bună cu majoritatea
soiurilor de viţă de vie cultivate în podgoria Iaşi. Rezultate bune s-au obţinut la asocierea acestuia cu
soiurile Chasselas blanc, Aligoté, Riesling italian, Fetească albă, Fetească regală. Este indicat pentru
soiurile de masă şi pentru cele de vin de vigoare mare, deoarece s-a constatat că le temperează
vigoarea de creştere şi asigură o bună maturare a coardelor.
Particularităţi de cultură: preferă solurile fertile, profunde, cu expoziţie sudică, având o comportare
bună pe solurile cernoziomice levigate, brun-roşcate şi brun-podzolite. Reclamă o sarcină moderată
de lăstari pe butuc (6-8 lăstari/butuc), tăierea se face în cepi, emite mai puţini copili în comparaţie cu
Kober 5 BB sau Ruggeri 140, necesitând un număr restâns de lucrări şi operaţii în verde. Producţia
medie de butaşi care se obţine este de 70-119.000 butaşi/hectar.
Zonare: este înscris pe lista portaltoilor admişi spre înmulţire în România, recomandat în podgoriile
Miniş şi Iaşi, utilizat în general pe terenurile unde indicele puterii clorozante este de maximum 20%,
urmărindu-se totodată extinderea lui în podgoriile cu climat mai rece ca cele din centrul Moldovei şi
Transilvaniei.
Apariţia filoxerei pe continentul european, a determinat o schimbare radicală a sistemului de
înmulţire şi cultură a viţei-de-vie, respectiv trecerea la sistemul de viticultură altoită şi utilizarea
speciilor americane, rezistente la filoxeră, drept portaltoi.
◊ Alegerea corectă a partenerului portaltoi, în funcţie de soiul vinifera (afinitate) şi condiţiile
ecoclimatului (adapabilitate) reprezintă o verigă importantă în asigurarea unui echilibru optim între
producţie şi calitatea acesteia, pe de o parte şi asigură longevitatea şi sustenabilitatea plantaţiilor
viticole, pe de altă parte.
◊ De menţionat că, la alegerea celor doi parteneri, trebuie să se ţină cont de particularităţile
anatomice, fiziologice, histologice şi biochimice ale acestora, deoarece acţionează în complex,
(exercită o influenţă ulterioară asupra procesului de creştere şi rodire), însă cele cinci condiţii
fundamentale la care trebuie să răspundă portaltoiul sunt: rezistenţa la filoxeră, rezistenţa la
nematozi, rezistenţa la boli, buna adaptare la condiţiile de mediu (rezistenţă la calcar, secetă, exces
de umiditate, săruri nocive, aciditate), precum şi o afinitate satisfăcătoare cu soiurile vinifera.
SOIURILE DE STRUGURI PENTRU MASĂ

ŞI PARTICULARITĂŢILE DE CULTURĂ ALE ACESTORA

În general, calitatea strugurilor de masă este asociată totdeauna cu mărimea şi culoarea
boabelor, dar în realitate, este un termen complex, definit din mai multe perspective: vizuale,
gustative, nutritive, starea de sănătate, etc.
Principalele caracteristici ale soiurilor de struguri pentru masă, care le conferă practic
întreaga valoare comercială, sunt: mărimea strugurilor, mărimea şi uniformitatea boabelor,
compactitatea, forma şi culoarea, grosimea stratului de pruină, grosimea, aderenţa şi elasticitatea
pieliţei, consistenţa miezului, prezenţa seminţelor, gustul, aroma, rezistenţa la desprindere a
boabelor de pedicel, rezistenţa la fisurare a boabelor.
a).Care sunt principalele caracteristici tehnologice ale soiurilor de struguri pentru masă?
În ansamblu lor, aceste caracteristici, le conferă acestora din urmă, întreaga valoare comercială,
evidenţiată prin: mărimea strugurilor (250-350g şi chiar mai mult), mărimea şi uniformitatea
boabelor (1,5-4g), compactitatea acestora (sunt preferaţi cei rămuroşi sau lacşi), forma şi culoarea
acestora (forma sferică şi alungit-cilindrică este cea mai apreciată, iar din punct de vedere al culorii
sunt apreciate soiurilor cu bob alb-verzuie, negru intens şi mai puţin cele roze şi colorate
neuniform), grosimea stratului de pruină (preferabil ca aceasta să fie intactă), grosimea, aderenţa şi
elasticitatea pieliţei (conferă strugurilor rezistenţă la minipulare, transport şi păstrare), consistenţa
miezului (se preferă consistenţa cărnos-crocantă, semicrocantă), prezenţa seminţelor (1-2 sau pot
lipsi – ex: soiurile apirene), gustul (plăcut, răcoritor, datorită indicelui glucoacidimetric echilibrat,
care dă indicaţii şi asupra momentului optim de recoltare strugurilor, optimul fiind în jurul valorii 4),
aroma (la noi în ţară sunt preferate soiurile cu aromă fină de muscat) etc. Caracteristicile tehnologice
sunt exprimate totodată şi cu ajutorul unor indici fizico – mecanici, cum ar fi: rezistenţa la
desprindere a boabelor de pedicel, rezistenţa la fisurare a boabelor, elasticitatea pieliţei, etc., toţi
aceştia concură la aprecierea soiurilor de struguri pentru masă sub raportul pretabilităţii acestora la
transport şi păstrare.
b) Enumeraţi lucrările şi operaţiile în verde cu caracter special aplicate soiurilor de struguri pentru
masă.
Pe lângă lucrările şi operaţiile în verde cu caracter curent ce sunt aplicate majorităţii soiurilor de viţă
de vie (plivitul lăstarilor, cârnitul, copilitul) se aplică şi lucrări cu caracter special (ciupitul,
normarea numărului de inflorescenţe pe butuc, incizia inelară, rărirea boabelor, cizelarea strugurilor
pe butuc, scurtarea ciorchinilor, desfrunzitul parţial, polenizarea suplimentară etc.).
STUDIUL PRINCIPALELOR SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ ŞI

PARTICULARITĂŢILE LOR DE CULTURĂ
SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE TIMPURIE
MUSCAT PERLĂ DE CSABA

Origine - Soi creat în Ungaria de Mathiasz Ianoş din încrucişarea soiurilor Bronnerstraube şi Muscat
Ottonel. Sinonime - Csaba Gyongue, Jemciug Csaba
CARACTERE MORFOLOGICE
Rozeta este scămoasă, de culoare verde cu nuanţă cafenie, vârful lăstarului este scămos, de
culoare verde cu nuanţă arămie. Lăstarul este verde-castaniu, glabru. Inflorescenţa este uniaxială,
cilindro-conică, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei
normală, rareori cleistogamă. Staminele sunt în număr de 5, ovarul este conic şi stilul este foarte
scurt, cilindric, cu stigmat discoidal. Polenul este fertil. 181
Frunza adultă are formă aproape rotundă, de mărime mijlocie, colorată în verde închis, mată
şi uşor gofrată. Poate să fie întreagă, trilobată sau pentalobată, cu sinusurile laterale în formă de V
sau eliptice. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră sau închis. Caracteristic pentru acest soi
este faptul că, marginile limbului sunt îndreptate spre partea superioară, formând o mică pâlnie la
nivelul punctului peţiolar. Limbul este glabru pe partea superioară şi prezintă peri pe nervuri pe
partea inferioară. Nervurile sunt uşor roşietice spre bază, iar dinţii sunt ascuţiţi şi înclinaţi. Peţiolul
este glabru, de culoare roşietică, egal sau mai scurt decât lungimea nervurii mediane, (foto pag.
347).
Strugurele este de mărime mijlocie, de formă cilindro-conică, deseori aripat, lax. Pedunculul
este verde roşietic, mijlociu, lemnificat. Bobul este discoidal, mijlociu, de culoare verde-gălbuie.
Miezul este semicărnos, cu aromă uşoară de muscat. Pieliţa acoperită cu puţină pruină prezintă pete
cafenii. Sămânţa este mică, ovoidală, cu şalaza asimetrică, ridată cu rostru mijlociu.
ÎNSUŞIRI AGROBIOLOGICE
Este un soi de vigoare mică-mijlocie, care rezistă relativ bine la acţiunea temperaturilor
scăzute, foarte sensibil la secetă, condiţii în care producţia marfă scade adesea sub 50%. Este
sensibil la mană, prezintă toleranţă mijlocie la putregaiul cenuşiu şi la oidium. Datorită timpurietăţii
sale (epoca de maturare I -15 iulie) este puternic atacat de viespi. Prezintă o fertilitate mijlocie, care
duce la formarea a 65% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele 0,8
- c.f.r. şi 1,3 c.f.a.
PARTICULARITĂŢI AGROTEHNICE
Soiul Muscat Perla de Csaba merge bine condus în formă semiînaltă, tipul de tăiere cel mai
utilizat fiind Guyot pe semitulpină. Formează foarte mulţi copili, cea mai mare parte a acestora fiind
fertili, ceea ce prezintă importanţă nu numai în cazul afectării producţiei principale în ani geroşi, ci
şi în anii normali, ducînd la o creştere a producţiei totale. Încărcătura optimă de rod diferă în funcţie
de podgorie, însă soiul suportă încărcături mici, de doar de 12-13 ochi/m2, repartizată pe elemente
lungi de rod. Se recomandă de asemenea, un număr mediu de 22-30 de inflorescenţe pe butuc şi nu
răspunde economic la fertilizarea cu îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu.
CARACTERE TEHNOLOGICE
Soiul îşi maturează strugurii în epoca a I-a, fiind primul soi care apare pe piaţă. Greutatea
medie a unui strugure este de 160 grame, iar a 100 de boabe 220 grame. Acumulează cantităţi mici
de zaharuri cuprinse între 130 – 140g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de 3,5‰. Producţia
obţinută este mică, rareori mai mare de 6-8 t/ha. Cultivat pe terenurile nisipoase din arealul viticol
Dăbuleni, se remarcă printr-o timpurietate accentuată, maturându-se între 11-15 iulie.
SELECŢII CLONALE
La S.C.V.V. Greaca a fost supus selecţiei clonale şi s-a obţinut selecţia clonală 115 Greaca,
omologată în anul 1983, care se remarcă printr-o producţie ceva mai mare, comparativ cu soiul. 182
ZONARE
Soiul Muscat Perla de Csaba se cultivă cu cele mai bune rezultate în zonele cu favorabilitate
maximă în ceea ce priveşte cultura soiurilor de struguri pentru masă. Ex: Terasele Dunării, Colinele
Dobrogei, dar şi în alte centre situate mai la nord.
CARDINAL
Origine - Soiul a fost obţinut de către Elmer Snyder şi F. Harmon la Staţinunea Fresno-California,
prin încrucişarea soiurilor Ahmeur bou Ahmeur şi Alphonse Lavallée.
Sinonime - Nu se cunosc
Rozeta este de culoare verde cu nuanţă arămie, cu scame rare. Vârful lăstarului este verde, cu
nuanţă arămie şi prezintă scame rare. Lăstarul este glabru, lucios, de culoare verde cu nuanţă
cafenie. Inflorescenţa este uniaxială, conică sau rămuroasă, mare. Floarea este hermafrodită
normală, cu un număr de stamine mare (6-7), lungi, ovarul este tronconic, costat, cu 2-3 loji şi 4-6
ovule. Stilul este scurt şi cilindric, iar polenul este fertil. Cârceii sunt trifurcaţi, de culoare verde cu
nuanţă cafenie.
Frunza adultă este mare, uşor gofrată, de culoare verde-metalic, pentalobată. Sinusurile
laterale superioare sunt oviforme, uneori lobii se petrec, iar cele inferioare atunci când există sunt
slab schiţate. Sinusul peţiolar este deschis în liră largă. 183
Limbul este glabru pe partea superioară şi prezintă scame rare pe nervuri pe partea inferioară.
Nervurile sunt roşietice spre bază, iar dinţii au baza lăţită şi marginile convexe. Peţiolul este glabru,
uneori prezintă şi urme de scame, este de culoare verde-roşietic, mult mai lung decât lungimea
nervurii mediane (foto pag. 347).
Strugurele este mare spre foarte mare, de formă cilindro-conică, deseori rămuros cu o aşezare
a boabelor foarte rară. Pedunculul este mijlociu ca mărime, erbaceu. Bobul este foarte mare, iar
forma variază de la uşor discoidală la uşor ovală şi are culoarea roşie-violacee. Pieliţa este destul de
groasă, acoperită cu un strat de pruină persistentă. Miezul este cărnos, cu gust ierbos. Sămânţa este
mare, cu şalaza rotundă şi rostru lung.
Soiul Cardinal este un soi caracterizat printr-o vigoare mare de creştere, cu o perioadă lungă
de vegetaţie care nu ajunge să îşi maturează bine lemnul toamna. În condiţiile climatice ale ţării
noastre s-a dovedit a fi soiul de struguri pentru masă cel mai sensibil la temperaturile scăzute din
timpul iernii, sub temperatura de -15 0C, mugurii principali ai ochilor de iarnă pot pieri aproape în
totalitate. Cu toate acestea, are o mare capacitate de refacere a butucilor, datorită ochilor dorminzi şi
a mugurilor secundari, care au o fertilitate considerabilă.
De cele mai multe ori pe rănile produse de ger, se instalează cancerul bacterian şi antracnoza.
Este sensibil la mană (datorită creşterilor puternice ale lăstarilor) iar în mulţi ani meiază şi
mărgeluieşte puternic. Dacă la intrarea strugurilor în pârgă survin ploi, boabele se fisurează în jurul
pedicelului şi soiul devine sensibil la putregaiul cenuşiu şi la oidium.
Are o fertilitate ridicată, formează 70-80% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de
fertilitate se înscriu în limitele: c.f.r. - 0,9-1,0 şi c.f.a.- 1,3-1,5, determinând valori ridicate ai
indicilor de productivitate.
Soiul Cardinal merge foarte bine condus în formă joasă, cu posibilitatea de protejare peste
iarnă, dar şi pe forma de conducere semiînaltă, însă tipul de tăiere cel mai utilizat este Guyot pe
semitulpină.
Necesită soluri fertile, cu umiditate ridicată şi bine încălzite. Încărcătura optimă de ochi
diferă în funcţie de podgorie, suportă încărcături de 12-15 ochi/m2, repartizate atât pe elemnte lungi
(coarde) şi medii (cordiţe) cât şi pe elemente scurte de rod (cepi) deoarece ochii de la baza coardelor
sunt fertili.
Portaltoii recomandaţi pentru acest soi sunt: Chasselas x Berlandieri 41 B, SO4, 140
Ruggeri, care imprimă strugurilor însuşiri calitative superioare. Necesită lucrări şi operaţii în verde
(număr ridicat de copili) şi obţine rezulate bune atunci când se normează numărul de inflorescenţe
(17-19 inflorescenţe pe butuc) şi se execută operaţia de scurtare la ½ din lungime a celor rămase
(asocierea celor 2 lucrări determină creşterea producţiei marfă până la 89%). Soiul răspunde
economic la fertilizarea cu îngrăşăminte cu fosfor şi potasiu, care ajută la maturarea coardelor, iar la
irigare răspunde destul de bine.
Producţia soiului este variabilă, 9-15 t/ha, cu o producţie marfă de 80% din aceasta. În locul
de origine (California) potenţialul de producţie este foarte mare, putând produce 30-40t/ha şi chiar
60t/ha.
Soi de epoca a II-a, se maturează în prima decadă a lunii august mai ales în zonele cu
favorabilitate ridicată (Zimnicea).
Greutatea medie a unui strugure este de 250 grame, iar a 100 de boabe 600 grame.
Acumulează între 120 - 125g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de 2,5-3,0‰ (se pot consuma
tocmai datorită acestei acidităţi scăzute). Însuşirile gustative îl situează între soiurile de calitate bună
şi mediocră adesea.
ZONARE
Soiul Cardinal se cultivă cu cele mai bune rezultate în zonele cu favorabilitate maximă:
Terasele Dunării, Colinele Dobrogei, dar şi în alte centre precum Pietroasa (Buzău), Halânga
(Mehedinţi).
SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE MIJLOCIE
CHASSELAS DORÉ
Origine - Este un soi foarte vechi, origine necunoscută încă, părerile fiind variate: localitatea
Chasselas; origine elveţiană, unde se găseşte în cultură sub numele de Fendant din Evul mediu;
origine egipteană în oaza Fayoum, unde se găseşte în cultură şi soiul Chasselas noir;
Sinonime - Chasselas de Thomery, Chasselas de Moissac, Gutedel, Fendant, ş.a.
Rozeta este scămoasă, are o culoare verde-roşietică foarte caracteristică, fiind practic un
caracter de soi. Vârful lăstarului este scămos, de culoare verde-roşietică, iar lăstarul este glabru, cu o
coloraţie antocianică puternică pe partea însorită. Inflorescenţa este uniaxială, scurtă, de formă
cilindrică sau cilindro-conică, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită funcţional normală.
Staminele sunt în număr de 5, lungi, înclinate normal. Ovarul este tronconic, stilul este alungit,
stigmatul rotund. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, bifurcaţi şi trifurcaţi, galbeni cu o nuanţă
cafenie, prezentând pe suprafaţa lor urme de scame.
Frunza adultă este uşor băşicată, mijlocie ca mărime, pentalobată, glabră şi cu peri scurţi pe
nervuri pe partea inferioară a limbului. Sinusurile laterale superioare sunt variabile ca formă, mai
mult sub formă de liră cu baza ascuţită sau uşor ovoidală, destul de profunde, iar cele inferioare sunt
superficiale. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de V. Nervurile sunt verzi, iar limbul este
glabru pe partea inferioară şi prezintă peri pe nervuri. Dinţii sunt mărunţi, cu marginile convexe.
Peţiolul este de culoare verde-roşietică, mai lung decât lungimea nervurii mediane şi prezintă peri
scurţi.
Strugurele este de mărime mijlocie, are formă cilindrică sau cilindro-conică, uneori aripat, cu
o ramificaţie a strugurelui transformată în cârcel şi cu o aşezare a boabelor potrivit de deasă.
Pedunculul este verde roşietic, scurt, lemnificat (foto pag. 348). 185
Bobul este sferic, mijlociu ca mărime, cu pieliţa colorată galben-verzui chiar auriu cu pete de
rugină pe partea însorită. Miezul este semicărnos, suculent, cu gust specific soiului (franc). Sămânţa
este mică-mijlocie, uşor ovală, cu şalaza ovală, puţin distinctă.
Soi de vigoare mijlocie, caracterizat printr-o mare variabilitate a frunzişului, care este destul
de sărac şi prezintă creşteri moderate ale lăstarilor. Rezistă bine la acţiunea temperaturilor scăzute, la
putregaiul cenuşiu şi la oidium, nu este atacat de Eudemis, cochilis şi tetranycus, însă este foarte
sensibil la mană, motiv pentru care tratamentele încep cu acest soi, fiind soi de referinţă.
Se remarcă o sensibilitate sporită la tratamentul cu zeamă bordeleză, frunzele tinere se
necrozează. Se distinge printr-o fertilitate ridicată, formează 75-85% lăstari fertili, cu 2-3
inflorescenţe pe lăstar, precum şi printr-o mare capacitate de emitere a lăstarilor din lemnul bătrân.
Valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele: c.f.r. 1,0-1,6 şi c.f.a. 1,6-2,0.
Soiul Chasselas doré dă rezultate bune atunci când este condus în formă semiînaltă, tipurile
de tăiere cele mai utilizate fiind Guyot pe semitulpină şi Cordonul Speronat. Încărcătura optimă de
rod diferă în funcţie de podgorie, însă suportă încărcături doar de 11-14 ochi/m2, repartizate pe
elemente de rod de diferite lungimi. Portaltoii utilizaţi sunt Riparia gloire, SO4, Chasselas x
Berlandieri 41B (Odobeşti, Panciu). Se recomandă normarea numărului de inflorescenţe, cu
păstrarea pe butuc a unui număr de 30-32 de inflorescenţe şi nu răspunde satisfăcător la alte lucrări
şi operaţii în verde, cu excepţia acestei operaţii.
Soi de epoca a III-a, caracterizat prin cea mai mare plasticitate ecologică din grupa soiurilor
de struguri pentru masă, pretându-se cel mai bine la conveier geografic, însă cele mai bune rezultate
le obţine pe terenuri scăldate de soare, uneori scheletice (cea mai bună producţie sub aspect calitativ
- Podgoria Panciu). Rezistă foarte bine pe butuc, fără să-şi piardă turgescenţa, iar peste iarnă se
păstrează foarte bine până în ianuarie. Greutatea medie a unui strugure este de 150-220 g, iar a 100
de boabe 190-250g. Acumulează între 150 - 190g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de 3,5‰-
5,0‰, cu un indice glucoacidimetric armonios. Soiul are însuşiri mixte, fiind utilizat şi în procesul
de vinificaţie, alături de soiul Muscat Ottonel, care are o maturare a strugurilor apropiată. Vinul
obţinut este un vin de consum curent foarte apreciat de consumatori. Producţia soiului este mare, de
aproximativ 16 -18 t/ha.
SELECŢII CLONALE
La S.C.V.V. Iaşi soiul a fost supus selecţiei clonale şi s-a obţinut selecţia clonală Chasselas
doré 20 Iaşi, omologată în anul 1987, care se remarcă printr-o producţie ceva mai ridicată, la
aceleaşi atribute de calitate.
ZONARE
Soiul Chasselas doré este un soi cosmopolit, cu o arie de cultură lărgită, de la Zimnicea la
Iaşi şi de la Teremia la Mangalia, fiind inclus ca soi recomandat în foarte multe centre viticole (102)
şi ca soi autorizat în 42 centre viticole.
MUSCAT DE HAMBURG
Origine - Se pare că este originar din Anglia, unde se cultivă de foarte mult timp în sere, iar după
unii autori ar fi provenit din localitatea Snow lângă Bristol. Pierre Galet (1964) presupune că ar fi un
hibrid rezultat din încrucişarea soiurilor Muscat de Alexandria şi Frankental (Trollinger).
Sinonime - Black Muscat, Zibibbo nero.
Rozeta este pufoasă, de culoare verde-albicioasă, cu margini cafenii. Vârful lăstarului este de
culoare verde albicioasă, pufos, iar lăstarul este glabru, cu striuri cafenii. Inflorescenţa este
rămuroasă, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită normală, dar în mod frecvent, prezintă
fenomenul de cleistogamie. Staminele sunt în număr de 5, cu abatere către 6. Ovarul este tronconic,
cu 2-3 loji şi 4-6 ovule. Stilul este scurt şi stigmatul proieminent. Polenul este fertil, având adesea o
capacitate de germinare scăzută (60%). Cârceii sunt verzi, glabri, bi- şi trifurcaţi.
Frunza adultă este mare, uşor alungită şi ondulată, cu 3-5 lobi. Limbul este scămos pe partea
inferioară, iar lobul terminal este alungit. Sinusurile laterale superioare sunt adânci, variabile ca
formă, uneori fiind închise prin suprapunerea lobilor, iar cele inferioare sunt unghiulare sau în formă
de liră. Sinusul peţiolar este deschis în formă de liră şi foarte rar semiînchis prin suprapunerea
lobilor. Nervurile sunt verzi, cu slabă nuanţă roşietică pe partea inferioară şi prezintă peri. Dinţii
sunt mărunţi, cu marginile convexe de culoare gălbuie. Peţiolul este de culoare verde, mai scurt
decât lungimea nervurii mediane (foto pag. 348).
Strugurele are formă rămuroasă şi mai rar conică, este de mărime mijlocie, cu o aşezare a
boabelor laxă, iar pedunculul este verde, lung, erbaceu. Bobul este sferic, negru intens la biotipul
valoros şi oval, de culoare roşie-verzuie, mai neuniform, la celălalt biotip. Mărimea bobului este
mijlocie spre mare, cu pieliţa relativ groasă, acoperită cu un strat subţire de pruină. Miezul este
cărnos, semicrocant şi cu o aromă intensă de muscat. Sămânţa este ovoidală, mare şi prezintă o
şalază rotundă şi rostru scurt cu vârful retezat.
Este un soi cu o vigoare mijlocie de creştere, caracterizat printr-un frunziş destul de bogat.
Rezistă relativ bine la acţiunea temperaturilor scăzute, are o fertilitate bună manifestată printr-un
procent de 70% lăstari fertili.
În anii cu condiţii climatice nefavorabile manifestate în special în timpul înfloritului, are loc
o scuturare masivă a florilor, în procent de 70-90%, ce conduce la formarea unor struguri rari, la
care se manifestă de cele mai multe ori şi fenomenul de meiere şi mărgeluire. În anii normali, florile
leagă doar până la 50%, deoarece capacitatea de germinare a polenului este mică, iar în plantaţiile
mai vechi, soiul era asociat cu soiul Cinsaut, care îi asigură o bună polenizare.
În noile plantaţii este indicat a se cultiva alături de soirule Chasselas doré şi Afuz ali. Soiul
prezintă o toleranţă mijlocie la secetă, strugurii căpătând un gust fad, datorită scăderii acidităţii, este
sensibil la mană, sensibil la atacul moliilor şi la oidium şi prezintă toleranţă mijlocie la putregaiul
cenuşiu.
Soiul Muscat de Hamburg merge bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere
recomandat este cel mixt, cu o încărcătura optimă de rod de 13-14 ochi/m2, repartizată pe elemente
lungi de rod. Se recomandă un număr de 18-20 de inflorescenţe pe butuc şi răspunde foarte bine la
lucrările şi operaţiile în verde, în special la cele care vizează obţinerea unor struguri de calitate -
îndepărtarea vârfului şi a primelor ramificaţii ale inflorescenţelor. Datorită frunzişului bogat şi
pentru că este sensibil la mucegai, se recomandă un desfrunziş parţial cu 10 zile înainte de recoltare.
Fertilizarea şi irigarea trebuie aplicate moderat, pentru că prezintă o sensibilitate deosebită la
cancerul bacterian.
Este un soi de epoca a IV-a şi în conveier geografic, maturarea strugurilor poate începe la
sfârşitul lunii august în sudul ţării şi durează până la mijlocul lunii octombrie la Cluj. Greutatea
medie a unui strugure este de 170-220 grame, iar a 100 de boabe 250-350g. Acumulează cantităţi
mari de zaharuri - între 160-200g/l, iar aciditatea este în medie de 4‰-6,1‰. Strugurii se păstrează
pe butuc în medie 2-3 săptamâni, când cantitatea de precipitaţii este scăzută. Producţia este mică, în
medie 10t/ha.
SELECŢII CLONALE
La S.C.V.V. Greaca şi la S.C.V.V. Pietroasa a fost supus selecţiei clonale şi s-au obţinut 2
clone: Muscat de Hamburg 424 Greaca, omologată în 1975 şi Muscat de Hamburg 4 Pt, omologată
la Pietroasa în 1980, care prezintă boabe mai uniforme şi mai intens colorate. Producţiile selecţiilor
clonale sunt mai mari şi mai constante.
ZONARE
Se cultivă în majoritatea ţărilor viticole din Europa, îndeosebi în Franţa, unde ocupă locul al
doilea în sortimentul soiurilor de struguri pentru masă. La noi în ţară se cultivă cu cele mai bune în
110 centre viticole, începând cu Terasele Dunării, Constanţa şi Tulcea, până în sudul Moldovei.
CINSAUT
Origine - originar din Franţa, cultivat de foarte mult timp în regiunile viticole Languedoc si
Provence. La noi în ţară se cultivă mai mult în Dobrogea, unde a apărut, se pare, ca urmarea a
naufragiului unui vas care transporta coarde din acest soi, în dreptul localităţii Istria (Gh.
Constantinescu, 1977). Denumirea şi în acelaşi timp, sinonimia de Cinq-saut se trage de la faptul că
primul strugure pe lăstar este opus celei de a 5-a frunze.
Sinonime – Negru de Sarichioi, Strum, Oeillade, Prunella, Ottavianello, Malvoise, Hermitage - in
Africa de Sud; Blue Imperial sau Black Prince - în Australia.
Rozeta este de culoare albicioasă, cu marginile carminate (pigmentate antocianic). vârful
lăstarului este uşor scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale mici-mijlocii, de culoare verde
deschis, cu striuri roşietice, cu vârful scămos. Inflorescenţa este uniaxială, de mărime mijlocie, de
formă cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală, este un
soi autofertil, cu polen abundent şi fertil, utilizat cu succes în polenizarea soiului Muscat de
Hamburg. Cârceii sunt de culoare verde deschis, glabri, bifurcaţi.
Frunza adultă este de mărime mijlocie, orbiculară, aproape rotundă, pentalobată, cu lobul
terminal bine detaşat, evidenţiat şi lătit în partea de mijloc, (lobul terminal teşit). Sinusurile laterale
sunt profunde, ovoidale, mai mult sau mai putin închise, iar sinusul peţiolar are formă de liră
deschisă cu baza ascuţită. Limbul frunzei este uşor grofat, scămos pe partea inferioară şi prevăzut cu
dinţi ascutiţi, care au marginile concav-convexe, constituind caracterul de soi.
Strugurii sunt de mărime mijlocie, cilindro-conici, compacti, uneori aripaţi. Boabele sunt
mijlocii ca mărime, ovoidale, cu pieliţa colorată negru-vineţiu, relativ subţire. Miezul este
semicrocant, lipsit de aromă.
Este un soi cu vigoare mijlocie către mare. Se cultivă în sortiment biologic alături de soiul
Muscat de Hamburg, căruia îi asigură o polenizare bună. Se reface relativ uşor în urma accidentelor
climatice deoarece are capacitatea de a emite cu uşurinta lăstari de pe lemnul multianual.
Dezmugureste târziu, ultima decadă a lunii aprilie, intră în pârga devreme şi îşi maturează strugurii
in epoca a IV-a. Prezintă toleranţă mijlocie la ger (-18 grade C) şi secetă, este foarte sensibil la
atacul de mană, oidium, eutipoza, black-rot, putregaiul cenuşiu, moliile strugurilor, acarieni.
Nu prezintă fenomenul de meiere şi mărgeluire, are o fertilitate ridicată, formând peste 65%
lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt în limitele: 1,1 c.f.r. şi 1,7 c.f.a.
Soiul Cinsaut se pretează la formele de conducere semiînalte, capul înaltat dr. Guyot,
lăsându-se la tăiere o încărcătură de 14-16 ochi/m2, repartizată pe coarde lungi. Necesită terenuri
fertile, cu expoziţii sudice, însorite şi portaltoi mai putin viguroşi (SO4-4, 41 B, Selecţia Crăciunel
26). Se recomandă normarea numărului de inflorescenţe pe butuc, păstrându-se 22-30 de
inflorescenţe şi valorifică bine îngraşămintele chimice, în sistemul de fertilizare predominând
îngraşămintele cu P şi K.
Maturarea strugurilor are loc o dată cu strugurii soiului Muscat de Hamburg sau chiar mai
devreme. Strugurii au în medie 300 – 400 g, nu se impun prin calităţi tehnologice deosebite, au o
perioadă scurtă de conservabilitate pe butuc şi nu prezintă rezistenţă la transport. În Franta sunt
apreciaţi ca struguri pentru masă şi comercializaţi sub denumirea de "Oeillade". Dă producţii mari
de struguri, de peste 10-14t/ha. Cea mai mare parte din producţia de struguri se foloseşte la
vinificare, deoarece acumulările de zaharuri sunt destul de ridicate pentru un soi de masă, în jur de
170g/l. Vinurile obţinute sunt suple şi catifelate, de culoare roşie-rubinie.
ZONARE
La noi în ţară se află în cultură singur în podgoria Istria-Babadag şi este asociat cu soiul
Muscat de Hamburg în centrele de cultură ale acestuia. Nu este autorizat pentru plantare, ci doar
recomandat ca polenizator în plantaţiile în care se cultivă soiul Muscat de Hamburg.
MUSCAT D’ ADDA
Origine - A fost obţinut în anul 1892 de către Luigi Pirovano, din seminţe rezultate în urma
autopolenizării soiului Muscat de Hamburg, fiind considerat un Muscat de Hamburg ameliorat.
Sinonime - Muscat del Adda
Rozeta este scămoasă, de culoare alb-verzuie, cu nuanţe cafenii. Vârful lăstarului este uşor
scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale mijlocii, iar pe suprafaţa acestuia se disting striuri fine,
cafenii. Inflorescenţa este de mărime mijlocie, de formă cilindro-conică. Floarea este hermafrodită
normală, cu deschiderea corolei normală, cu 5 stamine şi ovarul este rotund, cu depresiuni pe
suprafaţa lui şi stilul scurt, de formă cilindrică. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, verzi,
bifurcaţi.
Frunza adultă este mare, cu contur pentagonal, uşor scămoasă pe partea inferioară,
pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt profunde, cu lumen mare ovoidal, iar cele inferioare
sunt variabile ca formă, cel mai adesea în formă de U sau ovoidale. Sinusul peţiolar este deschis şi
are forma unei ogive, cu lumen mare. Nervurile sunt verzi, iar dinţii sunt grupaţi, unul mare şi doi
mici, formând mici lobişori şi au margini drepte şi vârful ascuţit, de culoare gălbuie. Peţiolul este de
culoare verde şi egal sau mai mare decât lungimea nervurii mediane, (foto pag. 348).
Strugurele este de mărime mijlocie spre mare, are formă cilindro-conică, de compactitate
medie, şi cu pedunculul verde, scurt, erbaceu. Bobul este sferic, mare, cu pieliţa colorată în roşu
foarte închis, groasă, acoperită cu un strat de pruină abundent. Miezul este cărnos, crocant, cu o
aromă slabă de muscat. Sămânţa este mare, alungită, cu şalaza ovală şi rostru scurt şi gros.
Este un soi cu o creştere mai puternică, faţă de soiul din care a fost obţinut (Muscat de
Hamburg), caracterizat de asemenea, printr-un frunziş foarte bogat. Are o toleranţă relativ mică la
acţiunea temperaturilor scăzute, dar prezintă o rezistenţă mai bună la secetă. Este un soi foarte
sensibil la mană care atacă inflorecenţele chiar înainte de inflorire, atacul intensificându-se
proporţional şi cu desimea frunzişului. Se recomandă, indiferent de an, un tratament împotriva
manei chiar înainte de înflorit. Din aceleaşi considerente este sensibil şi la mucegai, (mai ales în
culturile amplasate la şes), sensibil şi la antracnoză şi cancerul bacterian. Soiul are o fertilitate bună
manifestată printr-un procent de 75% lăstari fertili, valorile coeficienţilor de fertilitate sunt încadrate
între 0,8-0,9 c.f.r. şi 1,3-1,4 c.f.a.. Se caracterizează printr-un grad mai mic de meiere şi mărgeluire,
comparativ cu soiul Muscat de Hamburg.
Soiul Muscat d’Adda răspunde bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere
recomandat este cel mixt, cu o încărcătura optimă de rod de 13-14 ochi/m2, 34 ochi/but (Stroe
Marinela, Veliu Raluca, 2010), repartizată pe elemente lungi de rod, încărcătură care trebuie să fie
foarte bine dozată, datorită faptului că este un soi foarte viguros. Se recomandă un număr relativ
mare al lucrările şi operaţiile în verde, în special plivitul lăstarilor sterili, normarea numărului de
inflorescenţe (24-26 de inflorescenţe pe butuc), precum şi scurtarea cu 191 o treime din lungimea
inflorecenţei şi desfrunzitul parţial înaine de recoltare. Fertilizarea cu doze de P şi K, însoţită de o
irigare moderată, aduce sporuri mari sub aspect cantitativ şi calitativ
Soiul Muscat D’ Adda îşi maturează strugurii în epoca a IV-a, mai sensibil decât soiul
Muscat de Hamburg la fisurarea boabelor, dar se păstrează mai mult timp pe butuc şi este rezistent
la transport şi la păstrarea peste iarnă.
Greutatea medie a unui strugure este de 250-300 g, iar a 100 de boabe aproximativ 350g.
Acumulează între 140-180g/l zaharuri, pieliţa groasă transmite adesea un gust ierbaceu, iar
aciditatea este în medie de 4,5‰-5,0‰. Producţia medie este de 10-12t/ha.
SELECŢII CLONALE
La S.C.V.V. Pietroasa, din populaţiile soiului Muscat D’Adda s-a obţinut selecţia clonală
Muscat D’ Adda 5 Pt, omologată în 1995.
ZONARE
Se cultivă în majoritatea centrelor viticole din sudul ţării şi pe suprafeţe restrânse în vestul
ţării (51 centre).
SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE TÂRZIE
AFUZ ALI
Origine - Soiul este originar din Asia Mică, de unde a pătruns în Europa (se presupune că este o
selecţie din sortogrupul Rozaki). La noi în ţară s-a cultivat mai întâi în Dobrogea şi s-a răspândit de-
a lungul teraselor Dunării. Face parte din Proles orientalis, subproles antasiatica.
Sinonime – Aleppo, Dattier de Beyrouth, Karaburnu, Bolgar, Altân taş, Regina, etc.
Rozeta este de culoare cafenie-roşietică, glabră cu aspect lucios. Vârful lăstarului este lucios,
verde, cu marginea pigmentată roşietic. Lăstarul este verde şi glabru. Inflorescenţa este uniaxială, de
mărime mijlocie, de formă cilindrică sau cilindro-conică. Floarea este hermafrodită normală, cu
deschiderea corolei normală. Staminele sunt în număr de 5-6 şi sunt lungi, înclinate normal. Ovarul
este bombat, cu stil scurt, gros care are 2-3 loji cu 4-6 ovule. Polenul este fertil şi abundent. Cârceii
sunt glabri, bifurcaţi şi trifurcaţi, foarte dezvoltaţi, de culoare verde cu nuanţă cafenie.
Frunza adultă este mijlocie ca mărime, uşor lăţită, plană, netedă, glabră, trilobată sau
pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt variabile ca formă, de cele mai multe ori sunt îngust
elipsoidale, iar cele inferioare au adesea forma de V. Sinusul peţiolar este deschis în formă de U,
fiind un principal caracter de recunoaştere a acestui soi. Limbul frunzei este subţire, de culoare
verde deschis, glabru pe ambele feţe cu nervurile fine şi albicioase, iar dinţii sunt de mărime
mijlocie, uşor ogivali, cu vârful rotunjit. Peţiolul este de culoare verde, glabru şi mai scurt decât
lungimea nervurii mediane.
Strugurele este mare şi foarte mare, are formă cilindrică sau cilindro-conică, uneori poate să
fie şi rămuros, cu o aşezare a boabelor destul de rară. Pedunculul este verde, scurt, erbaceu.
Bobul este mare, uşor cilindric, cu pieliţa colorată verde-gălbui, cu nuanţă ruginie pe partea însorită,
relativ subţire, acoperită cu pruină. Miezul este cărnos, suculent, nearomat. Sămânţa este mare,
asimetrică, cu rostru scurt şi gros şi şalaza ovală, puţin distinctă.
Soi viguros, sensibil la temperaturile scăzute din timpul iernii (-16 0C – 18 0C), cu o
perioadă lungă de vegetatie 180-210 zile, care nu reuşeşte să îşi matureze bine lemnul coardelor.
Sensibilitatea marea la ger duce şi la o slabă rezistenţă la alte boli, din care amintim, cancerul
bacterian şi antracnoză. Regenerează foarte greu, fiind foarte dificilă refacerea butucilor în urma
accidentelor climatice. Înfloritul se declansează devreme, la sfârşitul lunii mai şi se prelungeste mult
pe durata a 8-10 zile. În timpul înfloritului necesită multă căldură (temperaturi de peste 200 C),
pentru a se asigura o bună legare a florilor (sub 200C meiează şi mărgeluieşte puternic, iar dacă
temperatura depăşeşte 300C are loc o cădere masivă a florilor). Soiul este sensibil la mană, dar
prezintă o toleranţă mijlocie faţă de oidium şi putregaiul cenuşiu. Fertilitatea soiului este mijlocie,
manifestată prin formarea a 40-50% lăstari fertili, productivitatea mare, datorită dimensiunii
strugurilor, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele: 0,4-0,6 c.f.r. şi 1,1-1,4 c.f.a..
Are nevoie de terenuri foarte bine expuse la soare şi fertile, datorită vigorii mari de creştere,
iar formele de conducere recomandate sunt Guyot pe semitulpină sau Cortina dubla geneveză
(CDG). Portaltoii utilizaţi pentru acest soi sunt Riparia gloire, SO4-4, Chasselas x Berlandieri 41 B,
140 Ruggeri. Necesită distanţe mari de plantare 3,0-3,5 m între rânduri şi 1,5-1,8 m pe rând. Tăierea
se face pe coarde lungi, încărcătura la tăiere fiind de 18-20 ochi/m2. În condiţiile climatice ale
pogdoriei Ostrov, încărcătura de rod optimă s-a dovedit a fi de 40 ochi/butuc, (Stroe Marinela, Veliu
Raluca, 2010). Soiul Afuz ali reacţionează puternic la fertilizare si irigare, dozele de îngraşăminte
recomandate sunt urmatoarele: gunoi de grajd 20t/ha, administrat o dată la 3 ani, iar îngraşămintele
chimice aplicate anual. Răspunde de asemenea foarte bine la aplicarea operaţiilor în verde, în special
la scurtarea inflorescenţelor cu 1/3 din lungimea lor, precum şi la normarea numărului de
inflorescenţe -12-16 inflorescente/butuc, rărirea boabelor, prin eliminarea din ciorchine a boabelor
meiate şi mărgeluite, desfrunzitul parţial în toamnele ploioase şi nu în ultimul rând plivitul, când se
vor elimina lăstarii sterili în proporţie de 25-50%.
Maturarea strugurilor are loc în epoca V, în anii nefavorabili îşi prelungeşte maturarea
acestora până în octombrie. Strugurii sunt foarte aspectuosi, mari, (400-500g), cu bob mare, uşor
cilindric, care situează soiul în fruntea preferinţelor consumatorilor, atât în ţară, cât şi în lume.
Acumulează cantităţi mijlocii de zaharuri - 135 g/l, dar aciditatea rămâne echilibrată, doar 3,5 - 4
0‰, realizând un indice glucoacidimetric corespunzător, armonios. Producţiile de struguri obţinute
sunt mari, de până la 20-24 t/ha, din care producţia marfă este de 75-83%.
SELECŢII CLONALE
Afuz-Ali este socotit cel mai valoros soi de struguri pentru masă şi deţine primul loc pe piaţa
mondială. Prin lucrările de selecţie, la noi în ţară au fost obţinute următoarele clone: la S.C.D.V.V.
Murfatlar, selecţia clonală Afuz-Ali 93 omologată în anul 1980 şi la S.C.D.V.V. Greaca, clona Afuz
–Ali 14 omologată în anul 1984. Acestea se disting anual prin producţii constante şi de calitate.
ZONARE
Afuz-Ali este cel mai important soi de masă, ocupă locul 7 în lume, ca şi suprafeţe cultivate,
după soiul Kişmiş alb (Sultanină). Cunoaşte o largă răspandire în Asia şi Bazinul Mării Mediterane.
Nu s-a extins în zonele viticole din centrul Europei, deoarece este un soi cu o maturare tardivă. La
noi în ţară, ocupă cca 25% din suprafaţa destinată soiurilor de masă. Cele mai bune rezultate le dă în
podgoriile din Dobrogea, pe terasele Dunarii, Dealu Mare, Dealurile Buzăului.
COARNĂ NEAGRĂ
Origine - Soi vechi oriental, considerat un soi autohton, datorită răspândirii acestuia în podoriile
sud-carpatice, înainte de apariţia filoxerei. Face parte din sortogrupul Coarnă care este neomogen,
cu însuşiri diferite. Cele trei soiuri care alcătuiesc acest sortogrup (Coarnă albă, Coarnă neagră,
Coarnă roşie) sunt foarte diferite din punct de vedere morfologic, ceea ce duce la ipoteza că nu au
origine comună. Faptul că toate trei au florile hermafrodite funcţional femele dovedesc totuşi că sunt
soiuri mult mai evoluate, după părerea academicianului Gherasim Constantinescu, provenienţa lor
fiind de natură hibridă.
Sinonime - Moldavskii, Cerna razachia, Ciornâi crâmskii
Rozeta este uşor scămoasă, de culoare verde deschisă, cu margini cafenii.Vârful lăstarului
este aproape glabru, de culoare verde, iar lăstarul este glabru, cu o coloraţie verde -slab cafenie.
Inflorescenţa este uniaxială, de formă cilindro-conică, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită
funcţional femelă. Staminele sunt în număr de 5-6, scurte, recurbate. Ovarul este uşor tronconic,
costat, cu stilul scurt şi gros. Polenul este steril, puţin abundent. Cârceii sunt glabri, adesea bifurcaţi.
Frunza adultă este mijlocie, uşor alungită, cu mezofil neted şi glabru, trilobată sau
pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt variabile ca formă, putând fi oviforme sau sub formă
de U, iar cele inferioare au formă de V. Sinusul peţiolar este deschis sub forma literei V sau liră, cu
unul sau doi pinteni la bază. Nervurile sunt verzi şi glabre. Dinţii sunt mijlocii ca mărime, ascuţiţi,
înclinaţi, cu laturile uşor convexe. Peţiolul este mai scurt decât nervura mediană, fiind colorat
cafeniu roşietic.
Strugurele este de mărime mijlocie, de formă cilindrică sau cilindro-conică, cu o aşezare a
boabelor deasă. Pedunculul este scurt către mijlociu, şi lemnificat. Bobul este ovoidal-alungit, cu
vârf teşit, de mărime mijlocie spre mare. Pieliţa este de culoare neagră-roşietică, potrivit de subţire,
acoperită cu pruină. Miezul este cărnos, crocant, cu gust specific de coarnă, (foto pag. 349). Sămânţa
este mare, oval-alungită, colorată cafeniu închis, cu şalaza ovală şi rostru scurt şi subţire.
Soiul Coarnă neagră este un soi rustic, viguros, cu creşteri vegetative mari, dar care îşi
maturează bine lemnul. Are o perioadă lungă de vegetaţie (185-200 zile), prezintă cerinţe mari faţă
de căldură (38000C temperatura globală). Dezmugureşte relativ timpuriu, în prima decadă a lunii
aprilie, iar pârga strugurilor începe târziu, în a doua parte a lunii august, cu o maturare deplină a
strugurilor spre sfârşitul lunii septembrie. În plantaţii, datorită polenului steril (flori hermafrodite
funcţional femele), se asociază, de obicei, cu soiurile polenizatoare: Muscat de Hamburg, Cinsaut,
Chasselas doré, Tamina. Soiul Coarnă neagră prezintă rezistenţă foarte bună la ger (-200 C, -220C),
la secetă, la moliile strugurilor şi la putregaiul cenuşiu al strugurilor, prezentând totodată toleranţă
bună la mană şi oidium şi este tolerant şi la filoxeră. Sub aspecul ferilităţii, este un soi cu fertilitate
medie - 60% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele 0,8 c.f.r. şi 1,6
c.f.a.
Ca urmare a creşterilor vegetative luxuriante, soiul Coarnă neagră are nevoie de portaltoi de
vigoare medie sau portaltoi viguroşi dar care să-i imprime vigoare medie de creştere, cum ar fi:
SO4-4, Chasselas x Berlandieri 41 B, etc. Forma de conducere recomandată este Guyot pe
semitulpină şi pe tulpină înaltă, cu elemente lungi lăsate în urma tăierilor, iar încărcătura de ochi pe
m2 nu trebuie să fie mai mare de 12-15 ochi. Având rezistenţă bună la ger se pretează la conducerea
sub formă de bolţi sau pergole, în gospodăriile populaţiei din zonele sudice ale tării, unde Coarna
neagră reuşeşte să-şi matureze bine strugurii.
Reactionează bine la fertilizarea organică, mai ales în podgoriile subcarpatice, unde soiul
este cultivat pe terenurile în pantă. Fertilizarea chimică trebuie făcută cu doze moderate de N, adică
preponderent cu P si K.
Soiul îşi maturează strugurii în epoca V (uneori a VI-a) şi au o durată lungă de
conservabilitate pe butuc, chiar până la sfârşitul lunii octombrie, dar şi în depozit. Este rezistent la
transport şi se pretează la păstrarea pe timpul iernii. Greutatea medie a unui strugure este de 200-300
g, iar a 100 de boabe în jur de 350 g. Strugurii acumulează cantităţi mici de zaharuri 140-160g/l, iar
aciditatea rămâne echilibrată 4,0-4,5 g/l H2SO4. Culoarea boabelor, ca de altfel şi mărimea boabelor
sunt neuniforme, ceea ce determină scăderea valorii comerciale. Producţia medie este cuprinsă între
8-12 t/ha, dar potenţialul productiv al soiului este mult mai mare, în anii cu favorabilitate foarte
bună, se pot obţine chiar 20-30t/ha.
SELECŢII CLONALE
În cadrul soiului Coarnă neagră, de-alungul timpului, au fost observate elemente de
variabilitate fenotipică: există un biotip cu struguri de culoare negru-intens, care este cel mai valoros
şi un alt biotip cu struguri negru-roşietici, mai putin valoros. Pe de altă parte, datorită hibridării
naturale a soiului generată de prezenţa polenizatorilor, seminţele de Coarnă neagră s-a constatat că
au un grad ridicat de heterozigotism. Prin selecţie individuală din seminţele acestui soi, s-au obţinut
forme biologice noi (soiuri noi) cum sunt: Coarnă neagră selecţionată, Coarnă neagră aromată şi
Coarnă neagră tămâioasă (Constantinescu Gh. şi colab., 1970). Acestea au florile hermafrodite
normale şi polen fertil, înlăturându-se principala problemă a populaţiei mamă, din care provin. În
prezent, dintrea acestea, cel mai înmulţit este soiul Coarnă neagră selecţionată.
ZONARE
Se cultivă îndeosebi în sudul Moldovei, iar soiul Coarnă neagră selecţionată este soi
recomandat sau autorizat la plantare, în podgoriile din sudul ţării: Dealul Mare, Dealurile Buzăului,
Odobeşti, Panciu, Nicoresti, Iveşti, Dealurile Covurluiului, Dealurile Bujorului etc.
ITALIA
Origine - Soiul a fost creat în Italia de către Alberto Pirovano în anul 1911, din încrucişarea soiurilor
Bicane şi Muscat de Hamburg. Face parte din Proles pontica, subproles georgica.
Sinonime - Ideal
Rozeta este pufoasă, verde-albicioasă, cu nuanţă roz-violacee. Vârful lăstarului şi prima
frunză sunt pufoase, alb-gălbui, cu nuanţă roz-violacee, iar lăstarul este verde. Inflorescenţa este
uniaxială, conică sau rămuroasă, de mărime mijlocie. Floarea este hermafrodită normală, cu
deschiderea corolei normală, cu 5-6 staminele înclinate normal. Ovarul este uşor bombat, prezentând
în general 3 loji cu 6 ovule. Stilul este scurt şi gros. Polenul este fertil.Cârceii sunt glabri, verzi,
bifurcaţi şi trifurcaţi.
Frunza adultă este mare, uşor gofrată, de culoare verde închis, pentalob ată, având de
asemenea, lobul terminal alungit ca la soiul Muscat de Hamburg. Sinusurile laterale superioare sunt
variabile ca formă, de cele mai multe ori sunt adânci, oviforme, cu margini suprapuse mult, iar
sinusurile inferioare sunt deschise în formă de liră. Sinusul peţiolar este deschis sub forma unei lire
deformate, uneori acesta poate fi închis prin suprapunerea lobilor. Nervurile sunt verzi, iar pe partea
inferioară nu prezintă peri pe nervuri. Dinţii sunt mijlocii ca mărime, cu marginile convexe şi
peţiolul este verde-roşietic, cu urme de scame, mai scurt decât lungimea nervurii mediane.
Strugurele este de formă conică sau rămuroasă, mare, cu aşezarea boabelor destul de rară.
Pedunculul este verde, erbaceu şi mijlociu ca mărime. Bobul este mare, de formă ovoidală, cu pieliţa
destul de groasă, colorată galben-verzui, cu nuanţe chihlimbarii pe partea 197 însorită. Miezul este
cărnos, crocant, cu aromă fină de muscat. Sămânţa este mare, ovoidală, cu şalaza ovală, slab
distinctă, (foto pag. 349).
Este un soi cu o creştere puternică, viguros şi cu o perioadă de vegetaţie lungă (190-200),
pretenţios faţă de factorul temperatură, peste 17000C temepratură utilă. Prezintă o toleranţă slabă la
acţiunea temperaturilor scăzute din timpul iernii (-180C), precum şi la secetă. Este unul dintre cele
mai sensibile soiuri la mană şi oidium, sensibil la atacul acarienilor şi moliile strugurilor şi cancerul
bacterian, precum şi la cloroză. Ca şi soiul Afuz Ali, dacă în timpul înfloritului survin temperaturi
sub 200C, soiul Italia meiază şi mărgeluieşte puternic, însă într-o proporţie mai mică. Soiul are o
fertilitate mijlocie manifestată printr-un procent de 60-70% lăstari fertili, valorile coeficienţilor de
fertilitate sunt încadrate între 1,1 c.f.r. şi 1,4 c.f.a..
Soiul Italia necesită soluri fertile cu umiditate asigurată, iar datorită creşterilor puternice are
nevoie de portaltoi care să nu accentueze vigoarea şi să grabească maturarea, dintre care amintim:
Riparia gloire, SO4, 140 Ruggeri, Kober 5 BB etc. Răspunde bine condus pe formă semiînaltă, iar
sistemul de tăiere recomandat este cel mixt, cu o încărcătură optimă de rod de 16-18 ochi/m2,
repartizată pe elemente lungi de rod. Sunt recomandate în cursul perioadei de vegetaţie un număr
relativ mare al lucrărilor şi operaţiile în verde, în special plivitul lăstarilor sterili (20-25%), normarea
numărului de inflorescenţe (24 inflorescenţe pe butuc), precum şi scurtarea cu o treime din lungimea
inflorecenţei şi desfrunzitul parţial. Fertilizarea organică însoţită de o irigare moderată, aduce
sporuri mari de producţie, dar şi pentru a-l proteja împotriva atacului cancerului bacterian
(îngrăşăminte cu P şi K).
Este un soi ce îşi maturează strugurii în epoca a V-VI, după soiul Afuz ali, cu o durată de
consum a strugurilor de 30-35 zile, care prezintă o cpacitate mare de păstrare, 3-4 luni în condiţii de
mediu controlat. Acestui soi i se acordă o atenţie deosebită la manipulare, deoarece boabele se
pătează uşor la cea mai mică atingere. Greutatea medie a unui strugure este de 400 g, iar greutatea a
100 de boabe este de 322-700 g, (tabelul 8.9.). Acumulează cantităţi medii de zaharuri, 165-170g/l
zaharuri, pieliţa groasă transmite adesea un gust ierbaceu, iar aciditatea este în medie de 4,5 g/l
H2SO4. Producţia medie este de până la 18 t/ha.
SELECŢII CLONALE
La S.C.V.V. Greaca, din populaţia soiului Italia s-a obţinut selecţia clonală Italia 25 Greaca
omologată în 1984.
ZONARE
Se cultivă în foarte multe centre viticole (22) din sudul ţării, cu pondere mai mare în judeţele
Constanţa, Teleorman, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa.
BICANE
Origine - necunoscută. După unii autori se crede că provine din sortogrupul Panse.
Sinonime - Chasselas Napoleon
Rozeta este de culoare verde, cu nuanţe uşor arămii şi cu scame rare. Vârful lăstarului este
uşor scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale mici-mijlocii. Inflorescenţa este uniaxială, de
mărime mijlocie- mare, de formă conică. Floarea este hermafrodită funcţional femelă, cu polen
steril. Cârceii sunt de culoare verde deschis, glabri, bifurcaţi.
Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, netedă, colorată verde deschis, glabră.
Lobul terminal este uşor alungit. Sinusurile laterale superioare sunt profunde, cu lumen ovoidal, mai
mult sau mai putin închise, iar sinusul peţiolar are formă de liră deschisă cu baza ascuţită, iar uneori
închis cu lumen mic şi eliptic. Nervurile sunt verzi, iar liziera este foarte caracteristică: dinţii au
marginile drepte şi vârful ascuţit.
Strugurii sunt de mărime mare, conici, lacşi, uneori aripaţi (biaripaţi). Boabele sunt mari,
ovale, de culoare galbenă-verzuie, iar pruina abundentă îi dă o nuanţă opalescenţă, miezul este
cărnos.
Este un soi viguros, caracterizat printr-un frunziş destul de bogat. Perioada de înflorire este
târzie, asemănătoare soiurilor apirene şi de aceea, în mulţi ani viticoli, nu este asigurată polenizarea
naturală completă a acestui soi, ceea ce duce la o meiere şi mărgeluire pronunţate. Prezintă o
rezistenţă bună la secetă şi are toleranţă medie la acţiunea temperaturilor scăzute (de până la -220C).
Este tolerant la mană, oidium şi mai ales la putregaiul cenuşiu. Soiul are o fertilitate bună
manifestată printr-un procent de 80% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt
încadrate între 1,2 c.f.r. şi 1,5 c.f.a. 199
Având floarea hermafrodită funcţional femelă, cu polen steril, polenizarea soiului Bicane
este asigurată de două soiuri care înfloresc în aceeaşi perioadă: soiul Italia şi soiul Afuz ali.
Răspunde bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere recomandat este cel mixt, cu o
încărcătură optimă de rod de 13-17ochi/m2, repartizată pe elemente lungi de rod. Se recomandă
lucrări şi operaţii în verde, în special cele care vizează o mai bună legare a florilor şi o grăbire a
maturării strugurilor (ciupitul, cârnitul).
Este un soi tardiv, de epoca a VI-a. Greutatea medie a unui strugure este de 200-500g, iar
greutatea a 100 de boabe de aproximativ 250-400g. Acumulează cantităţi mici de zaharuri, între
140-145g/l, iar aciditatea este destul de ridicată 5,0‰-5,5‰. Producţia este destul de oscilantă
datorită fenomenului de meiere şi mărgeluire, de la 6-8 t/ha până la 18t/ha în anii foarte favorabili.
ZONARE
Se cultivă în puţine centre viticole, datorită epocii târzii de maturare, iar în centrul viticol
Cricov (Dealu Mare) se cultivă ca soi recomandat.
SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE TIMPURIE
MUSCAT TIMPURIU DE BUCUREŞTI

Origine - obţinut prin hibridare sexuată între soiurile Coarnă albă şi (Regina viilor x Muscat Perlă de
Csaba), (Constantinescu Gherasim şi Elena Negreanu), soiul fiind omologat în 1970.
CARACTERELE MORFOLOGICE
Frunza adultă de marime mijlocie, pentalobată, de culoare verde închis, glabră cu perişori
scurţi erecţi pe partea inferioară. Sinusurile laterale sunt adânci şi ovoide, sinusul peţiolar deschis, în
formă de U. Strugurii de mărime mijlocie, cilindro-conici, compacţi, adesea cu o aripioară sau un
cârcel. Bobul are formă ovoidă şi este de culoare galben-verzuie, pulpa crocantă cu gust fin aromat,
pieliţa subţire, acoperită de un strat subţire de pruină.
ÎNSUŞIRILE AGROBIOLOGICE
Soiul Muscat Timpuriu de Bucureşti este un soi viguros, cu o perioadă scurtă de vegetaţie,
(155-165 zile). Se caracterizează printr-o fertilitate slabă (40-41% lăstari ferili) cu valori ai
coeficienţilor de fertilitate înscrise între limitele: 0,3- 0,8 c.f.r. şi c.f.a. între 1,0-1,5. Soiul prezintă
toleranţă slabă la ger (-160C -...-180C), toleranţă mijlocie la secetă, manifestând o sensibilitate mare
la mană şi făinare. Rezistă bine la atacul moliilor strugurilor şi este atacat puternic de viespi, datorită
timpurietăţii de maturare.
Fiind un soi viguros, preferă terenurile fertile şi cu umiditate asigurată, necesitând portaltoi
cu perioadă scurtă de vegetaţie şi vigoare mijlocie, care să-i grăbească maturarea strugurilor, dintre
care amintim: Fercal, Precoce, SO4-4.
Se pretează foarte bine la forma de conducere semiînată, tipul de tăiere Guyot pe
semitulpină, cu încărcături de ochi care să nu depăşească 15 ochi/m2. În plantaţii se aplică un
complex de lucrări agrotehnice ca: fertilitatea cu îngrăşăminte organice, plivitul lăstarilor sterili,
tratamente fitosanitare mai dese, în special împotriva făinării. Soiul se remarcă printr-o rodire
abundentă şi pe copili.
Soiul îşi maturează strugurii aproape concomitent cu soiul Muscat Perlă de Csaba cu cca.10
zile înaintea soiurilor de epoca a II-a - Cardinal şi Regina viilor. Strugurele poate atinge 380-400 g,
acumulează 160-190 g/l zaharuri, cu o aciditate mică 2,8-3,5 g/l H2SO4 , de aceea soiul trebuie
recoltat cu câteva zile înainte de maturarea deplină a strugurilor, când valoarea indicelui
glucoacidimetric este mai echilibrată.
Producţiile de struguri sunt mici, în medie 8,0-9,5 t/ha din care producţia marfă reprezintă
cca. 80%. Recoltarea strugurilor se face eşalonat, datorită maturării eşalonate a strugurilor.
ZONARE
Se impune prin timpurietate (epocile I-II de maturare a strugurilor) şi aroma discretă de
muscat a strugurilor. Soiul Muscat Timpuriu de Bucureşti a fost autorizat pentru plantare în
Dobrogea - podgoria Ostrov şi centrul viticol Ovidiu -Mangalia, în centrele viticole Greaca, Feteşti,
pentru a completa conveierul varietal al soiurilor de struguri cu maturare timpurie.
TIMPURIU DE CLUJ
Origine - A fost creat la S.C.P.P. Cluj, prin hibridare sexuată controlată între soiurile Crâmpoşie x
Frumoasă de Ghioroc (Oprea St. şi colab.), 1979.
Frunza adultă este de mărime mijlocie, întreagă, trilobată sau pentalobată, (polimorfism
foliar), cu limbul uşor gofrat. Sinusurile laterale sunt adânci şi închise, iar sinusul peţiolar în formă
de liră deschisă. Strugurii sunt de mărime mijlocie (180-250 g), de formă cilindro-conică, cu boabele
aşezate nu prea des pe ciorchine. Boabele sunt mijlocii, sferic-ovale, de culoare galben verzuie,
acoperite cu un strat fin de pruină. Pulpa este semicrocantă şi are o aromă fină de muscat.
Prezintă vigoare mijlocie spre mare, dezmugureşte timpuriu, în prima decadă a lunii aprilie,
iar intrarea strugurilor în pârgă are loc devreme în a doua decadă a lunii iulie. Prezintă o fertilitate
medie-ridicată, manifestată prin 60-80% lăstari fertili, cu valorile coeficienţilor de fertilitate
cuprinse între 1,1 cel relativ şi 1,60 cel absolut, care determină o productivitate mare. Soiul prezintă
toleranţă slabă la ger, este sensibil la mană şi foarte sensibil la făinare, dar are rezistenţă medie la
Botrytis sp.
Forma de conducere recomandată este cordonul bilateral pe tulpini semiînalte cu sistem de
tăiere scurt şi mixt, cu o încărcătură de ochi considerată optimă la 18-20 ochi/m2. Soiul nu necesită
lucrări şi operaţiuni în verde cu caracter special, (se aplică doar operaţiile şi lucrările curente).
Maturarea strugurilor are loc în epoca a II-a, iar în condiţiile climatice din Transilvania soiul
îşi întârzie maturarea - epoca a III-a. Strugurii sunt mijlocii - 225 g, acumulează cantităţi mari de
zaharuri de până la 180g/l, încât strugurii pot fi folosiţi şi la vinificare. Producţiile de struguri sunt
cuprinse între 3-5 kg/but, producţiile la hectar 16-20 t, din care producţia marfă 85%. Se remarcă
prin timpurietate, rezistenţă bună la ger şi fertilitate destul de ridicată.
ZONARE
Este un soi autorizat pentru plantare în podgoriile din Transilvania, în vederea acoperirii
consumului local de struguri în stare proaspătă. Se comportă foarte bine în zona vinicolă din nord-
estul Moldovei, unde şi aici poate completa conveierul varietal pentru soiurile de struguri pentru
masă cu maturare timpurie.
AUGUSTA
Origine - Soiul a fost obţinut de către Marin Neagu şi Mihai Georgescu la U.S.A.M.V. Bucureşti din
încrucişarea soiurilor Italia şi Regina viilor, omologat în 1984.
Frunza adultă este de mărime mijlocie, glabră, cuneiformă, trilobată sau pentalobată.
Sinusurile laterale superioare sunt închise elipsoidal cu lobii suprapuşi, iar sinusurile inferioare
atunci când frunza este pentalobată, sunt deschise în forma literei V. Sinusul peţiolar este deschis în
forma literei U sau liră largă. Strugurele este mijlociu spre mare, de formă cilindro-conică, cu o
compactitate a boabelor mijlocie spre laxă. Bobul este mare, oval, de culoare verde-gălbuie cu o
pieliţă destul de groasă, acoperită cu un strat de pruină persistentă. Miezul este cărnos-crocant, cu
gust plăcut, (foto pag. 347).
Augusta este un soi cu vigoare mijlocie, dezmugureşte târziu, în a doua parte a lunii aprilie,
pârga strugurilor are loc devreme pe la mijlocul lunii iunie, iar maturarea se realizează în a doua
decadă a lunii august, cu 5-6 zile după soiul Cardinal (în anii cu condiţii climatice optime, maturarea
se realizează odată cu soiul Cardinal). Rezistenţe biologice: toleranţă mijlocie la ger (-180 C...-200
C), oidium şi putregaiul cenuşiu al strugurilor şi manifestă o mare sensibilitate la mană. Fertilitate
bună, (61% lăstari fertili), productivitate ridicată, datorită mărimii strugurilor, iar valorile
coeficienţilor de fertilitate sunt în limitele: c.f.a. 1,7 şi c.f.r. 1,1, iar indicii de productivitate au
valorile: i.p.a 552 g/lăstar; i.p.r. 356 g/lăstar.
Soiul Augusta dă rezultate bune pe terenuri cu expoziţie sudică, bine însorite şi cu soluri
fertile. Se comportă bine pe portaltoii 140 Ru, SO4-4. Forma de conducere recomandată este Guyot
pe semitulpină, încărcătura de rod care se lasă la tăiere este de 20 ochi/m2, de cele mai multe ori
repartizată pe elemente lungi. În plantaţii se aplică un complex de lucrări agrotehnice ca: plivitul
lăstarilor sterili, copilitul, tratamente fitosanitare mai dese, în special împotriva manei.
Strugurii sunt mari, acumulează cantităţi modeste de zaharuri, 120 - 135 g/l, iar aciditatea
este de 3,7 – 4,9 H2SO4. Producţia de struguri este mijlocie - 15-16 t/ha, din care 85% reprezintă
producţia marfă. La maturitatea de consum a strugurilor, soiul acumulează 120- 135 g/l zaharuri, iar
aciditatea este de 3,7 – 4,9 H2SO4. Calităţi şi defecte: Soi timpuriu, cu boabe mari, dar cu o
maturare eşalonată a strugurilor.
ZONARE
Augusta se cultivă cu rezultate bune pe terasele Dunării (Greaca, Ostrov, Zimnicea,
Cernavodă), precum şi în unele podgorii subcarpatice cu climat mai blând (Dealul Mare, Drăgăşani,
Ştefăneşti - Argeş).
VICTORIA
Origine - Soi nou obţinut la S.C.V.V. Drăgăşani prin hibridare sexuată a soiurilor Cardinal şi Afuz
Ali şi omologat în 1978 (Victoria Lepădatu şi Gh. Condei).
Frunza adultă este de mărime mijlocie-mare, glabră, pentalobată, cuneiformă, uşor lăţită.
Sinusurile laterale superioare sunt deschise elipsoidal iar uneori închise ovoidal, iar sinusul peţiolar
este deschis în forma literei V sau liră. Limbul este gros, glabru pe ambele feţe. Strugurele este mare
şi foarte mare, de formă cilindro-conică, lax. Bobul este foarte mare, oval, de culoare galben-
verzuie, cu o pieliţă acoperită cu un strat de pruină persistentă. Miezul este cărnos, semicrocant, cu
gust echilibrat, nearomat (foto pag. 347).
Victoria este un soi de vigoare mijlocie spre mare, prezintă o fertilitate bună, manifestată
printr-un procent de 63-73% lăstari fertili, valorile coeficienţilor de fertilitate oscilând între 0,86-
1,05 c.f.r. şi 1,45-1,79 c.f.a., cu indici de productivitate destul de mari, datorită în principal
dimensiunilor strugurilor. Soiul se remarcă printr-o rezistenţă bună la ger -20 0C şi la secetă, se
comportă bine faţă de brumele şi îngheţurile de primăvară, datorită dezmuguririi târzii. Prezintă
rezistenţă medie la mană şi rezistenţă foarte slabă la oidium.
În plantaţii dă foarte bune rezultate pe terenurile fertile de la baza versanţilor, cu soluri bine
drenate. Soiul Victoria are afinitate bună la altoire cu portaltoii 140 Ruggeri, Selecţia Crăciunel 26,
iar ca şi formă de conducere preferă forma de conducere semiînaltă, cu tăiere mixtă (cordonul dublu
genevez, în podgoria Ostrov). Încărcătura de rod care se lasă la tăiere este de 40-50 ochi/but,
respectiv 12-15 ochi/m2. Reacţionează puternic la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, K, P, iar din
punct de vedere al lucrărilor şi operaţiilor în verde, se realizează în special normarea înflorescenţelor
lăsându-se pe butuc în medie 12 inflorescenţe, operatiunea trebuie executată cu 2-3 zile înainte de
declanşarea înfloritului în masă a soiului.
Strugurii se maturează în epoca a doua, eşalonat, dar rezistă pe butuc fără să-i scadă calităţile
organoleptice, circa 30 de zile. Acumulează cantităţi mici de zaharuri, 140 - 150 g/l, iar aciditatea
3,5-3,8g/l H2SO4. Producţiile de struguri sunt mari, de peste 16t/ha, din care producţie marfă 83-
85%,.
ZONARE
Se cultivă datorită timpurietăţii în toată Moldova, în nordul Dobrogei şi pe terenurile nisipoase din
judeţele Brăila şi Buzău.
TIMPURIU DE PIETROASA
Origine: Obţinut la S.C.P.V.V. Pietroasa, prin hibridare sexuată controlată între soiurile Alphonse
Lavallée x Regina viilor (Toma Otilia), omologat 1989.
Frunza adultă este mare, cuneiformă, pentalobată, cu limbul uşor gofrat, de culoare verde
închis, glabră. Sinusurile laterale slab schiţate, elipsoidale, închise, iar sinusul peţiolar deschis, în
formă de U sau liră largă. Strugurii sunt mari (300-500 g în medie), cilindro-conici, biaripaţi sau
multiaripaţi. Boabele sferice, de mărime mijlocie, culoare neagră-violacee, acoperite de pruină
abundentă, persistentă. Pulpa este crocantă, cu gust plăcut, echilibrat.
ÎNSUŞIRILE AGROBIOLOGICE
Soiul Timpuriu de Pietroasa este un soi viguros, cu creşteri vegetative puternice, prezintă
fertilitate bună, manifestată prin 54% lăstari fertili, productivitate ridicată, datorită mărimii
strugurilor. Valorile coeficienţilor de fertilitate se încadrează în limitele: c.f.a. 1,0, c.f.r. 0,60, iar
indicii de productivitate, i.p.a 341 g/lăstar şi i.p.r. 206 g/lăstar. Rezistenţele biologice: prezintă
toleranţă medie la temperaturile scăzute din timpul iernii (-18 0C...-20 0C), de asemenea are
toleranţă medie la secetă, rezistenţă foarte slabă la mană, rezistenţă mijlocie la oidium şi la
dăunători.
Preferă terenurile însorite şi cu fertilitate ridicată, are nevoie de portaltoi cu vigoare mijlocie
(SO4-4, Selecţia Crăciunel 26), pentru a-i tempera vigoarea mare de creştere. Forma de conducere
recomandată este cordonul bilateral pe semitulpină, iar tăierea se va face în elemente scurte de rod,
păstrîndu-se o încărcătură de 40 ochi/but.
Soi de epoca II, strugurii acumulează 145-150g/l zaharuri, iar aciditatea ridicată de 5,1 –
5,8g/l H2SO4. Producţiile de struguri sunt mari, de cele mai multe ori pot atinge 20,2 t/ha, din care
92% reprezintă producţia marfă. Calităţi şi defecte: Soi timpuriu, cu producţii mari de struguri, cu
boabe uniforme ca mărime, dar cu o colorare neuniformă.
ZONARE
Se impune prin timpurietate (epoca a doua de maturare), producţii mari de struguri şi rezistenţă bună
la ger. Timpuriu de Pietroasa se cultivă cu rezultate bune în podgoriile din sudul ţării, unde îşi
valorifică timpurietatea. Contribuie la lărgirea conveerului varietal de soiuri timpurii pentru struguri
de masă.
SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE MIJLOCIE
CHASSELAS DE BĂNEASA
Origine: A fost obţinut la U.S.A.M.V. Bucureşti prin polenizarea liberă a soiului Chasselas doré,
omologat în 1978 (V. Dvornic).
Frunza adultă este de mărime mijlocie, cu 3-5 lobi, glabră. Sinusurile laterale superioare sunt
închise cu lumenul ovoidal, iar cele cele inferioare au formă de U. Sinusul peţiolar semiînchis,
elipsoidal. Strugurele este cilindro-conic, lax, aripat. Bobul este sferic sau uşor ovoidal, galben-
verzui cu nuanţă albicioasă. Miezul este semizemos.
CARACTERE AGROBIOLOGICE, AGROTEHNICE ŞI TEHNOLOGICE
Soi de epoca a III-a, de vigoare mijlocie, mai sensibil la ger decât soiul din care provine
(Chasselas doré) şi prezintă o bună rezistenţă la boli. Are o fertilitate bună, manifestată prin
formarea a 75% lăstari fertili, cu 1,1 coeficientul de fertilitate relativ şi 1,6 coeficientul de fertilitate
absolut. Boabele sunt mai mari comparativ cu soiul Chasselas doré, dar au gustul mai puţin
armonios, neajungând practic la performanţele genitorului.
Se recomandă a fi condus pe semitulpină, tipul de tăiere Guyot pe semitulpină, cu o
încărcătură de 12-16 ochi/m2, repartizată pe coarde de 12-14 ochi.
Producţia marfă obţinută este de 87%. Calităţi şi defecte: Soiul Chasselas de Băneasa
prezintă boabe mai mari decât cele ale soiului Chasselas doré, dar cu calităţi gustative inferioare
acestuia.
CETĂŢUIA
Origine - A fost obţinut la S.C.P.P. Cluj Napoca prin hibridare sexuată între soiurile Crâmpoşie şi
Frumoasă de Ghioroc, omologat în anul 1979 (Şt. Oprea).
Frunza adultă este de mărime mijlocie, glabră, pentalobată. Sinusurile laterale superioare
sunt ovoidal închise, cele inferioare sunt în formă de U. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de V
sau liră. Strugurele este de formă cilindro-conică, de mărime mijlocie-mare, semicompact. Bobul
este mijlociu ca mărime, oval, cu pieliţa groasă, colorată negru-deschis, acoperit cu un strat fin de
pruină şi miez semicărnos.
Soi de epoca a III- a, prezintă vigoare mare, fertilitate mijlocie spre mare, manifestată printr-
un procent de lăstari fertili cuprins între 60-75% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate
sunt situate între limitele: c.f.r.: 0,8-1,0, respectiv c.f.a.: 1,4-1,6. Soiul manifestă un procent scăzut
de mărgeluire (sub 4%), are rezistenţă bună atât la boli, cât şi la temperaturile scăzute din timpul
iernii.
Preferă formele de conducere semiînaltă, tipul de tăiere Guyot pe semitulpină cu o
încărcătură de 12-15 ochi/m2, repartizată pe cordiţe sau coarde de 10-12 ochi. Reacţionează puternic
la fertilizarea cu îngrăşăminte chimice, K, P, datorită vigorii mari de creştere, iar din punct de
vedere al lucrărilor şi operaţiilor în verde, se realizează în special cele cu caracter curent. Calităţi şi
defecte: Soiul este productiv, dar prezintă o coloraţie neuniformă a boabelor, care îi diminuează
considerabil valoarea comercială.
SILVANIA
Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Miniş prin hibridare sexuată între soiul Bicane şi Chasselas doré,
omologat în anul 1980, ( Calistru Gh, Ciutina S., Oană Maria).
Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor rotunjită, pentalobată, glabră cu smocuri de peri
rigizi pe nervuri, pe partea inferioară. Sinusurile laterale superioare sunt elipsoidale, uneori închise
cu lumen ovoidal, de profunzime medie, iar sinusurile inferioare sunt deschise. Sinusul peţiolar este
deschis sub formă de liră cu baza ascuţită. Strugurele este conic, câteodată aripat, mjlociu,
semicompact. Bobul este de mărime mijlocie, sferic, cu pieliţa groasă colorată verde-gălbui şi miez
moale cărnos.
Soiul Silvania se caracterizează printr-o vigoare mijlocie-mare, strugurii se maturează în
epoca III- IV. Prezintă o fertilitate bună, cu peste 50% lăstari fertili, cu valori ale coeficienţilor de
fertilitate situaţi între limitele 0,9 – 1,10, c.f.r. respectiv 1,17-1,4 c.f.a.. Manifestă rezistenţă bună la
ger, secetă şi oidium, dar slabă la mană şi la putregaiul cenuşiu. Răspunde bine condus pe formă
semiînaltă, sistemul de tăiere este cel mixt, cu o încărcătură optimă de rod de 16-18 ochi/m2,
repartizată pe elemente lungi de rod. În cursul perioadei de vegetaţie sunt recomandate un număr
relativ mic al lucrărilor şi operaţiile în verde, în special plivitul lăstarilor sterili (20-25%) şi
desfrunzitul parţial. Producţiile de struguri sunt mari, de peste 16t/ha, din care producţie marfă 80-
84%, conform tabelului 8.15.
Calităţi şi defecte: Soiul se remarcă prin productivitate ridicată, rezistenţă sporită la ger, dar
prezintă boabe mult prea mici pentru această epocă de maturare (epoca de maturare mijlocie).
NAPOCA
Origine - Soi obţinut la S.C.P.P. Cluj Napoca prin hibridarea sexuată a soiului Alphonse Lavallée cu
amestec de polen din soiurile Regina viilor şi Muscat de Hamburg (Şt. Oprea şi Şt. Hontilă) şi a fost
omologat în 1984.
Frunza adultă este uşor scămoasă, de mărime mijlocie, pentalobată, cu sinusurile laterale
superioare ovoidale, superficiale, aproape închise şi sinus peţiolar în formă de liră. Liziera formează
mici lobi. Strugurele este cilindro-conic, lax, iar bobul este mijlociu, uşor oval, cu pieliţa groasă, de
culoare neagră-roşietică şi miez semicărnos.
Soiul Napoca prezintă vigoare mijlocie-mare, fertilitatea este mijlocie, formează 50% lăstari
fertili, iar coeficienţii de fertilitate au valori cuprinse între 0,6-0,8 c.f.r. şi 1,1-1,5 c.f.a.. Manifestă
rezistenţă bună la cele trei boli principale, mană, oidium, putregai cenuşiu. Îşi maturează strugurii în
epocile III – IV. Soiul Napoca răspunde bine condus pe formă semiînaltă, cu o încărcătura de 15
ochi/m2 repartizată pe cordiţe sau coarde scurte. Se recomandă lucrări şi operaţii în verde, în special
cele care vizează o grăbire a maturării strugurilor. Producţiile de struguri sunt mari, de peste 16t/ha,
din care producţie marfă 80-85%, conform tabelului 8.16. Calităţi şi defecte: Soi care se maturează
destul de timpuriu, cu boabe clorate închis, cu miez crocant care, în unii ani, meiază şi mărgeluieşte.
SPLENDID
Origine - Soi obţinut la S.C.P.P.Cluj Napoca prin hibridare sexuată între Black rose şi Regina viilor,
omologat în anul 1984 (Oprea Şt.).
Frunza adultă este de mărime mijlocie, lucioasă, glabră, pentalobată, cu smocuri de peri pe
nervuri pe partea inferioară a limbului. Sinusurile laterale superioare sunt profunde, ovoidal închise,
cele inferioare în general sunt sub formă de liră. Sinusul peţiolar este de obicei în formă de liră.
Strugurele este mare, uşor rămuros, lax, iar în unii ani se observă fenomenul de meiere şi
mărgeluire. Bobul este mare, uşor oval, cu pieliţa groasă, colorată roz-roşietic şi miez semicărnos.
Soiul este de vigoare mijlocie spre mare, îşi maturează strugurii în epoca a IV-a, prezintă o
fertilitate mijlocie, manifestată printr-un procent de 52-57% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor
de fertilitate sunt de: 0,7 c.f.r., respectiv 1,1-1,5 c.f.a. Soiul se caracterizează printr-un grad scăzut
de mărgeluire (sub 5%), prezintă o uşoară sensibilitate la putregaiul cenuşiu, rezistenţă medie la ger
şi secetă.
Se recomandă o încărcătură de 25-30ochi/m2, repartizată pe elemente lungi (coarde de 12
ochi). Dintre lucrările şi operaţiile în verde, se recomandă doar cele cu caracter curent. Producţiile
de struguri sunt mari, de peste 16 t/ha, din care producţie marfă 85-90%, conform tabelului 8.17.
Calităţi şi defecte: Soiul se remarcă prin boabe relativ mari a căror culoare este însă neuniformă.
TRANSILVANIA
Origine - Soiul a fost obţinut la S.C.P.P. Cluj Napoca prin hibridarea sexuată interspecifică între
soiurile Black rose şi Cardinal, omologat în anul 1984 (Oprea Şt.).
Frunza adultă este glabră, de mărime mijlocie, cu limb gofrat. Sinusurile laterale au
profunzime mijlocie şi sunt ovoidal închise. Sinusul peţiolar este deschis, în formă de liră. Dinţii
sunt de mărime mijlocie cu marginile rotunjite. Strugurele este de mărime mijlocie, cilindro-conic,
lax. Bobul este oval, foarte mare, colorat roşu intens spre negru, cu pieliţa groasă, cu miez cărnos şi
crocant.
Soiul se caracterizează printr-o vigoare mijlocie spre mare, cu maturarea strugurilor în III-a
uneori a IV-a. Fertilitate moderată, (44% lăstari fertili), prezintă o rezistenţă bună la secetă, dar este
sensibil la ger. Are sensibilitate la mană şi oidium şi o rezistenţă mijlocie la putregaiul cenuşiu.
Datorită pieliţei groase are rezistenţă bună la transport şi se pretează la păstrarea peste iarnă. În
plantaţii se recomandă forma de conducere pe semitulpină, cu elemente lungi lăsate în urma
tăierilor, iar încărcătura de ochi pe m2 nu trebuie să fie mai mare de 12-15 ochi. Producţia de
struguri oscilează de la 9t/ha, în Bucureşti, şi până la 21 t/ha la Cluj, iar producţie marfă este de
90%, conform tabelului 8.18.
Calităţi şi defecte: Soi foarte productiv, datorită dimensiunilor impresionante ale strugurilor
şi boabelor, cu maturare mijlocie, ce merge bine în arealele din Transilvania, dar şi în sudul ţării.
AZUR
Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Drăgăşani din încrucişarea soiurilor Coarnă neagră şi Cardinal,
omologat în anul 1984 (Victoria Lepădatu, Gh. Condei).
Frunza adultă este de mărime mijlocie, galbră, pentalobată. Sinusurile laterale superioare
sunt ovoidal închise, iar sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră, având la bazăvun pinten.
Strugurele este de mărime mare, iar bobul este de formă ovoidală, cu pieliţa colorată albastru-azuriu
cu miez crocant-cărnos.
Soiul Azur se caracterizează printr-o vigoare mijlocie-mare, strugurii se maturează în epoca a
IV-a. Prezintă o fertilitate bună, formează 60-70% lăstari fertili, cu valori ale coeficienţilor de
fertilitate situaţi între limitele 0,5-0,9 c.f.r., respectiv 1,1-1,3 c.f.a. Rezistă destul de bine, atât la ger,
cât şi la secetă. Manifestă rezistenţă bună la oidium şi mană şi slabă la putregaiul cenuşiu. Răspunde
bine condus pe formă semiînaltă, sistemul de tăiere mixt, cu o încărcătura optimă de rod de 16-18
ochi/m2, repartizată pe elemente lungi de rod (coarde de 12-14 ochi). În cursul perioadei de
vegetaţie sunt recomandate un număr relativ mic al lucrărilor şi operaţiile în verde, în special plivitul
lăstarilor sterili, copilitul şi desfrunzitul parţial.
Producţiile de struguri sunt mari şi variază în funcţie de arealul de cultură în care este
cultivat, (tabelul 8.19), iar din această producţie, producţia marfă reprezintă 85-88%.
Calităţi şi defecte: Soiul Azur se remarcă prin productivitate mare, rezistenţă bună la ger şi secetă,
dar boabele sunt destul de mici pentru epoca în care se maturează
MILCOV
Origine – Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Odobeşti prin hibridarea soiurilor Coarnă neagră şi
Muscat de Hamburg şi a fost omologat în anul 1988 (Margareta Bădiţesu, N. Varga, Victoria
Zaharia, Gh. Coman).
Frunza adultă este de mărime mijlocie, uşor scămoasă, pentalobată. Sinusurile laterale sunt
inchise prin suprapunerea lobilor, cu lumen îngust ovoidal. Sinusul peţiolar este deschis în formă de
V. Strugurele este de mărime mijlocie, rămuros, de compactitate medie, chiar lax. Bobul este de
mărime mijlocie, ovoidal, cu vârful rotunjit, colorat negru-intens, cu miez semicrocant, acoperit cu
un strat subţire de pruină.
CARACTERE AGROBIOLOGICE, TEHNOLOGICE ŞI AGROTEHNICE
Este un soi cu vigoare mijlocie, intră în pârga devreme şi îşi maturează strugurii in epoca a
IV-a. Nu prezintă fenomenul de meiere şi mărgeluire, specific celor doi genitori, are o fertilitate
ridicată, peste 65% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate sunt de 0,67-0,92 c.f.r., iar
cel absolut între 1,16 - 1,21. Prezintă toleranţă mijlocie la ger (-18 grade C) şi secetă şi sensibilitate
medie la atacul de mană, oidium şi putregaiul cenuşiu.
Se pretează la forma de conducere semiînaltă, lăsându-se la tăiere o încărcătură de 14-16
ochi/m2, repartizată pe coarde lungi. Se recomandă un număr de 22-30 de inflorescenţe pe butuc şi
valorifică bine îngraşămintele chimice, în sistemul de fertilizare predominând îngraşămintele cu P si
K.
Producţia medie de struguri la hectar variază de la 12 t/ha la Bucureşti, la peste 16 t/ha la
Odobeşti, iar producţia marfă reprezintă 88-90%, din producţia totală, conform tabelului 8.20.
Calităţi şi defecte: Soiul Milcov s-a remarcat doar prin producţii bune, constante, iar ca defect -
bobul este considerat relativ mic, pentru epoca în care se maturează.
SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE TÂRZIE
SELECT
Origine - Soiul a fost obţinut la Catedra de Viticultură de la U.S.A.M.V. Bucureşti prin hibridarea
sexuată între soiurile Bicane şi Chasselas doré, omologat în anul 1970 (V. Dvornic).
Frunza adultă este de mărime mijlocie, pentalobată, colorată verde deschis. Sinusurile
laterale superioare sunt de formă ovoidală, închise, iar cele inferioare sunt în formă de U. Sinusul
peţiolar este de obicei închis prin suprapunere. Punctul peţiolar este rosiatic. Strugurele este mare şi
foarte mare, conic, semicompact. Bobul este oval, mare, colorat galben-verzui, cu miez semicărnos.
Se remarcă prin vigoare mare, cu o creştere puternică şi îşi maturează strugurii în epoca a VI-
a. Prezintă o fertilitate mică spre mijlocie (un procent de doar 50% lăstari fertili, cu valori ale
coeficienţilor de fertilitate cuprinse între 0,4-0,6 c.f.r., respectiv 1,1-1,4 c.f.a.
Manifestă o rezistenţă bună la ger şi mană şi mijlocie la făinare şi putregaiul cenuşiu. Nu meiază şi
nu mărgeluieşte. Necesită distanţe mari de plantare din cauza vigorii mari de creştere – între 3,0 şi
3,5 m între rânduri şi 1,5 şi 1,8 m pe rând. Tăierea se face pe coarde lungi, încărcătura de rod
păstrată la tăiere fiind de 18-20 ochi/m 2.
Răspunde foarte bine la aplicarea operaţiilor în verde, în special la normarea numărului de
inflorescenţe, 14-16 inflorescente/butuc, desfrunzitul parţial în toamnele ploioase şi nu în ultimul
rând plivitul, când se vor elimina lăstarii sterili în proporţie de 25%. Acumulează cantităţi mici de
zaharuri, cu valori între 135-155 g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de 5,0-5,3 ‰.
Strugurii se păstrează bine pe butuc, în medie 2-3 săptamâni, mai ales când cantităţile de
precipitaţii căzute sunt mici. Producţia medie de struguri la hectar variază de la 11-15 t/ha la
Bucureşti, iar producţia marfă reprezintă 80%, din producţia totală, conform tabelului 8.21. Calităţi
şi defecte: Strugurele este destul de compact, foarte aspectuos, cu rezistenţă bună la transport şi
păstrare, dar cu acumulări mai mici de zaharuri.
GREACA
Origine – Soiul a fost obţinut la S.C.V.V. Greaca din hibridarea sexuată a soiurilor Bicane şi Afuz
ali şi a fost omologat în anul 1979 (Gr. Gorodea).
Frunza adultă este glabră, mijlocie ca mărime, pentalobată. Sinusurile laterale superioare
sunt profunde, cu lumen îngust elipsoidal, iar cele inferioare sunt deschise. Sinusul peţiolar este o
liră largă. Dinţii sunt de mărime mijlocie cu margini rotunjite. Strugurele este cilindro-conic, mare,
aripat, lax. Bobul este oval, foarte mare, cu pieliţa groasă de culoare galben-bronzat, cu miez
semicărnos.
Soiul se caracterizează printr-o vigoare mare, iar maturarea strugurilor se înregistrează în
epoca a VI-a. Prezintă o rezistenţă bună la ger, secetă, mană, făinare şi mijlocie la putregaiul
cenuşiu.
Prezintă o fertilitate mică în condiţiile ecopedoclimatice ale arealului viticol Greaca (40%
lăstari fertili) şi bună la Bucureşti (61% lăstari fertili). Coeficientul de fertilitate relativ are valoarea
cuprinsă între 0,5-0,6, iar coeficientul de fertilitate absolut între 1,3-1,4.
Tăierea se face pe coarde elemente lungi de rod, încărcătura la tăiere fiind de maxim 18-20
ochi/m2. Răspunde foarte bine la aplicarea operaţiilor în verde, în special la normarea numărului de
inflorescenţe, 14-18 inflorescente/butuc, desfrunzitul parţial, plivitul, etc.
Acumulează cantităţi mici de zaharuri, între 123-153 g/l, iar aciditatea este în medie de 4,9 -
5,0-‰. Producţia medie de struguri la hectar este mare, variază în funcţie de areal, iar producţia
marfă reprezintă circa 85%, din producţia totală, conform tabelului 8.22. Calităţi şi defecte: Un soi
cu strugurele şi boabele mari, foarte aspectuoşi, la care în unii ani maturarea strugurilor se
prelungeşte, până toamna târziu.
XENIA
Origine - Soi obţinut la S.C.V.V. Greaca, prin hibridarea sexuată a soiurilor Bicane şi Muscat de
Hamburg omologat în anul 1983 (Gorodea Gh. şi Zamfiriţa Lumânare).
Frunza adultă glabră, cu smocuri de peri rigizi pe partea inferioară şi lob terminal alungit,
pentalobată. Sinusurile laterale sunt profunde, deschise, cu margini uşor rotunjite. Strugurele este
mare, rămuros, lax. Bobul este foarte mare, cilindric, galben-verzui, cu miez moale, semizemos, cu
o fină aromă de muscat.
CARACTERE AGROBIOLOGICE, TEHNOLOGICE ŞI AGROTEHNICE
Este un soi de vigoare mijlocie, strugurii se maturează în epoca a V-a. Prezintă o fertilitate
medie, formează doar 48-63% lăstari fertili şi cu valori ale coeficienţilor de fertilitate cuprinse între
0,7-0,8 c.f.r. şi 1,3-1,4 c.f.a.
Prezintă o rezistenţă bună la mană, la făinare, putregaiul cenuşiu şi ger, dar este foarte
sensibil la secetă. Merge bine condus în formă semiînaltă, iar sistemul de tăiere recomandat este cel
mixt, cu o încărcătura optimă de rod de până la 18 ochi/m2, dar poate să fie lăsată şi o încărcătură
ceva mai mare – 60 ochi/butuc, (Stroe Marinela, Veliu Raluca, 2010), repartizată pe elemente lungi
de rod. Se recomandă un număr de 18-20 de inflorescenţe pe butuc şi răspunde foarte bine la
lucrările şi operaţiile în verde. Acumulează între 153-165 g/l zaharuri, iar aciditatea este în medie de
3,9-4,3 ‰. Producţia medie de struguri la hectar variază cu arealul de cultură, iar producţia marfă
reprezintă circa 78-83 %, din producţia totală, (tabelul 8.23). Calităţi: Unul dintre cele mai valoroase
soiuri, datorită productivităţii ridicate şi a calităţilor organoleptice deosebite.
TAMINA
Origine – Soi obţinut la S.C.V.V. Greaca, prin hibridarea sexuată intraspecifică între soiurile Bicane
şi Muscat de Hamburg (Gorodea G. Şi colab. ), omologat în anul 1984.
Frunza adultă este mare, pentalobată, puternic sectată, cu lobul terminal alungit, glabră cu
smocuri de peri rigizi pe partea inferioară, colorată verde închis. Sinusurile laterale superioare au
lumen foarte mare, ovoidal, iar cele inferioare au formă de U. Sinusul peţiolar este deschis in forma
de V sau liră. Nervurile sunt rosietice. Dinţii sunt mari, cu marginile rotunjite. Strugurele este foarte
mare, de formă conică, aripat, lax. Bobul este foarte mare, uşor oval, cu pieliţa colorată roşu-
violaceu, miezul este cărnos, cu arome discrete.
Soi de vigoare mare, cu maturarea strugurilor în epoca a V –a, prezintă fertilitate medie
manifestată printr-un procent de 55% lăstari fertili, cu 0,6-0,7 coeficientul de fertilitate relativ şi 1,2-
1,4 cel absolut. Soiul se caracterizează printr-o rezistenţă mijlocie la mană şi făinare şi o slabă
rezisteţă la putregaiul cenuşiu, care reduce substanţial producţia, mai ales în anii bogaţi în
precipitaţii.
Forma de conducere recomandată este forma semiînaltă, cu sistem de tăiere scurt şi mixt, cu
o încărcătură de ochi considerată optimă - 18-20 ochi/m2. Soiul nu necesită lucrări şi operaţiuni în
verde speciale, (se aplică doar cele curente). Strugurii sunt mari, 459 g, acumulează cantităţi mici de
zaharuri de până la 154g/l, însoţite de o aciditate ce nu depăşeşte 4,0-4,2 ‰. Producţia la hectar este
foarte mare, 20 - 24 t/ha, din care producţia marfă 88-90%, (tabelul 8.24). Calităţi şi defecte: Soi
deosebit de productiv cu boabe mari, dar colorate neuniform şi foarte sensibil la putregaiul cenuşiu.
SOIURILE APIRENE ŞI PARTICULARITĂŢILE
DE CULTURĂ ALE ACESTORA

Formarea boabelor strugurilor şi lipsa seminţelor se realizează în urma a două fenomene:
partenocarpie şi stenospermocarpie. Aceste procese apar din cauza lipsei totale sau parţiale a
procesului de fecundare a florilor, determinată fie de incompatibilitatea organică, fie de sterilitatea
gametofitică sau zigotică dată de stagnarea procesului de dezvoltare a embrionului.
PERLETTE
Origine - Soiul a fost creat la Davis (California), de către H.P. Olmo în anul 1936, prin hibridare
sexuată între soiul Regina viilor şi soiul Sultanină.
Sinonime - Perleta
Rozeta în faza de dezmugurire este de culoare verde deschis, cu uşoare reflexe gălbui-
bronzate, glabră, cu urme de scame (foarte uşor scămoasă). Vârful lăstarului este verde-
gălbui, cu urme de scame, iar lăstarul este de culoare verde, glabru, striat, uşor arămiu. Inflorescenţa
este conică, mijlocie ca mărime, cu primele ramificaţii mai dezvoltate. Floarea este hermafrodită
normală, cu deschiderea corolei normală. Staminele sunt în număr de 5, de lungime medie, înclinate
normal. Ovarul este tronconic, bombat, bilocular, cu 4 ovule, stilul lung şi cilindric. Polenul este
fertil. Cârceii sunt glabri, verzi, subţiri, (foto pag. 350).
Frunza adultă este mare, uşor alungită, netedă şi glabră. Sinusurile laterale superioare sunt
slab schiţate sau oviforme. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră sau U. Nervurile sunt
verzi, iar dinţii sunt mijlocii ca mărime, cu marginile drepte şi cu baza lată. Peţiolul este galbru,
verde, uşor roşietic, egal sau mai scurt decât lungimea nervurii mediane.
Strugurele este de mărime mijlocie-mare, uniaxial, tronconic, cu boabe aşezate des.
Pedunculul este lemnificat spre punctul de inserţie. Bobul este sferic, mic spre mijlociu, cu pieliţa
colorată galben-verzui, subţire, acoperită cu un strat de pruină slab persistentă. Miezul este cărnos,
nearomat. În bob se găsesc rudimente şistave de seminţe (embrioni nedezvoltaţi).
Soiul Perlette se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere, care dezmugureşte şi
înfloreşte târziu. În timpul fenofazei înfloritului, la acest soi se înregistrează o scuturare masivă a
florilor, într-un procent de aproximativ 80%. De asemenea, soiul Perlette meiază şi mărgeluieşte
puternic, uneori chiar şi până la 50% din boabe. Fertilitatea este mijlocie, prezintă doar un procent
de 36% lăstari fertili, încadrându-se în limitele normale ale valorilor înregistrate de grupa soiurilor
apirene. Valorile coeficienţilor de fertilitate sunt cuprinse între limitele: 0,2-0,6 c.f.r. şi 1,0-1,3 c.f.a.
Prezintă toleranţă mică la ger (-18 0 C) şi este foarte sensibil la atacul de mană, putregaiul cenuşiu,
antracnoză, precum şi la atacul viespilor. Boabele se fisurează uşor, chiar dacă ansamblu condiţiilor
climatice este favorabil în timpul maturării strugurilor (temperatura ridicată, precipitaţii reduse).
Soiul Perlette se pretează la formele de conducere semiînalte, lăsându-se la tăiere o
încărcătură de 16-17 ochi/m2, repartizată doar pe coarde lungi (14-20 ochi). În podgoria Murfatlar
se cultivă şi pe forme de cultură joase, iar la Greaca şi în centrul viticol Pietroasa se practică tipul de
tăiere Cordon Cazenave. Datorită vigorii mari de creştere, necesită terenuri fertile, cu expoziţii
sudice, însorite, iar ca portaltoi sunt recomandaţi cei mai puţin viguroşi, ca de exemplu: (SO 4-4, 41
B, SC 26).
Răspunde foarte bine la lucrările şi operaţiile în verde, în special cele care vizează o mai
bună creştere a boabelor (plivitul, ciupitul), precum şi normarea numărului de inflorescenţe pe butuc
(se recomandă un număr de 22-30 de inflorescenţe pe butuc). Soiul valorifică bine îngraşămintele
chimice, în sistemul de fertilizare predominând îngraşămintele cu P şi K.
Soiul Perlette îşi maturează strugurii în epoca a II-a. Acumulările de zaharuri în condiţiile
ţării noastre sunt modeste şi se înscriu în limitele 140-168 g/l, însoţite de o aciditate de 4,1-5,4 g/l
H2SO4. Greutatea medie a unui strugure este cuprinsă între 170g şi 280g, iar greutatea a 100 boabe
se încadrează în limitele 300 – 400 g. Producţiile obţinute sunt mici, în general nu depăşeşc 7-9 t/ha.
ZONARE
Soiul Perlette se cultivă în toate centrele viticole care deţin condiţii foarte favorabile pentru
cultura soiurilor de struguri pentru masă din conveierul varietal.
KIŞMIŞ ALB
Origine - Origine controversată, se pare că provine din oraşul Sultani (Iran). Face parte din Proles
orientalis-subproles antasiatica.
Sinonime - Sultanină albă, Thompson seedless
Rozeta este de culoare verde-gălbuie, lucioasă cu perişori rari. Vârful lăstarului este verde-
gălbui, uşor scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale lungi, fin striat. Inflorescenţa este rămuroasă
sau conică, de mărime mijlocie, cu prima ramificaţie adesea transformată în cârcel. Floarea este
hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală. Staminele sunt în număr de 5, mijlocii ca
mărime. Ovarul este costelat, bi- sau triocular. Stilul este scurt, de forma unui gât, iar stigmatul teşit.
Polenul este fertil. Cârceii prezintă urme de scame, sunt bifurcaţi sau trifurcaţi şi au o culoare verde-
gălbuie.
Frunza adultă este mare, netedă şi lucioasă, glabră, întreagă, trilobată, pentalobată, de culoare
verde crud, destul de variabilă ca formă, uneori fiind asimetrică. Sinusurile laterale superioare sunt
de asemenea variabile ca formă, mai mult înguste şi superficiale. Sinusul peţiolar este în general
complet închis, prin suprapunerea lobilor, mai rar sub formă de liră imperfectă. Nervurile sunt verzi,
iar dinţii sunt uşor rotunjiţi, mucronaţi. Peţiolul este glabru, verde cu striuri cafenii, mai scurt decât
lungimea nervurii mediane, (foto pag. 350).
Strugurele este de mărime mijlocie spre mare, de formă rămuroasă sau conică, cu boabele
aşezate destul de rar. Pedunculul este de lungime medie, ierbaceu. Bobul este oval, de mărime
mijlocie, cu pieliţa colorată galben-auriu, subţire, acoperită cu un strat fin de pruină. Miezul este
cărnos, crocant, nearomat. În bob se găsesc rudimente şistave de seminţe, (embrioni nedezvoltaţi).
Kişmiş alb este un soi a cărui vigoare de creştere depinde foarte mult în funcţie de condiţiile
microclimatice, fiind un soi viguros şi foarte viguros. Se caracterizează printr-o perioadă lungă de
vegetaţie (190-200 zile) şi are cerinţe mari faţă de factorul temperatură: 3200- 3500 0 C temperatură
activă. Dezmugureşte devreme, înfloreşte timpuriu, iar scuturarea florilor este puternică, (50%)
specific soiurilor apirene. Nu prezintă fenomenul de meiere şi mărgeluire. Diferenţierea
intramugurală începe târziu, iar acest lucru se reflectă în fertilitatea foarte scăzută, de numai 32%
lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu în limitele: 0,2-0,4 c.f.r. şi 1,0-1,1
c.f.a. Faţă de boli şi dăunători, Kişmiş alb este un soi sensibil în general, dar se remarcă printr-o
mare sensibilitate la mană şi antracnoză. Prezintă toleranţă medie faţă de oidium si putregaiul
cenuşiu. Foarte sensibil şi la temperaturile scăzute din timpul iernii, având de suferit la temperaturi
de numai (-14 0C).
Necesită terenuri fertile, cu expoziţii sudice, însorite şi portaltoi mai puţin viguroşi care să îi
tempereze vigoarea de creştere (SO4-4, 41B, SC2). Cea mai utilizată formă de conducere a viţelor în
plantaţii este forma semiînaltă, tăierea se face mixt, încărcătura repartizată pe elemente lungi de rod
(coarde lungi de 12-14 ochi). La noi în ţară, în areale în care se cultivă sunt experimentate formele
de conducere Guyot pe semitulpină şi Cortina dubă geneveză (C.D.G), cu încărcături mari de ochi şi
cu un plivit sever al lăstarilor sterili în cursul perioadei de vegetaţie. Din cauza creşterilor vegetative
puternice, se evită fertilizarea cu azot, preferându-se fertilizarea organică, în special fertilizarea
foliară, cu macro şi microelemente. În timpul vegetaţiei, pentru o mai bună legare a florilor, se
recomandă tratamentul cu gibereline, înainte de înflorit, soluţia utilizată având concentraţia de
100mg/l.
Soiul îşi maturează strugurii în epoca II-III-a. Greutatea medie a unui strugure nu depăşeşte
470 g, iar greutatea a 100 de boabe este de 170-240g, (Indreaş Adriana, Vişan Luminiţa, 2001).
Producţiile de struguri obţinute în arealele noastre sunt mijlocii şi variază în funcţie de formele de
conducere a viţelor în plantaţii, astfel: 2,5-5t/ha în cazul tipului Guyot pe semitulpină; 1,5-1,8t/ha
prin conducerea în cortina dubla geneveză (C.D.G). Strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri
(180-190 g/l), iar aciditatea este echilibrată (4,5-5,0 g/l H2SO4). Strugurii acestui soi sunt folosiţi
îndeosebi, pentru stafide şi pentru consum în stare proaspătă.
ZONARE
Se cultivă pe suprafeţe mari în: Grecia, Turcia, Cipru, Italia, Spania. S-a extins în ultimii ani
şi în California (provinciile Vitoria şi Fresno), unde deţine circa o treime din suprafaţa viticolă. La
noi în ţară a fost introdus numai în 6 centre viticole: Cernavodă, Ostrov, Oltina, Aliman, Dăieni,
Greaca, practic în arealele viticole cu favorabilitate mare pentru cultura soiurilor de struguri pentru
masă.
KIŞMIŞ NEGRU
Origine - Se presupune că provine din Iran. Face parte din Proles orientalis-subproles antasiatica.
Sinonime - Sultanină neagră, Black Monnukka
Rozeta este lucioasă, acoperită cu peri fini, de culoare verde-gălbuie. Vârful lăstarului este
lucios, verde-gălbui, cu urme de scame, iar lăstarul este verde cu striuri cafenii, aproape glabru.
Inflorescenţa este rămuroasă, mare. Floarea este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei
normală. Staminele sunt în număr de 5, lungi,ovarul este tronconic şi costelat, cu 2 loji şi 4 ovule.
Stilul este cilindric şi stigmatul uşor lăţit. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, verzi, bifurcaţi şi
trifurcaţi.
Frunza adultă este mare,uşor alungită, cu 5 lobi, cu limb plan şi neted, glabră. Sinusurile
laterale superioare sunt variabile ca formă, sunt adânci, închis-ovoidale, iar sinusurile laterale
inferioare sunt mai înguste, unghiulare sau ovoidale. Sinusul peţiolar este în general deschis, în
formă de liră cu baza ascuţită sau este închis oviform. Nervurile sunt uşor roşietice spre punctul
peţiolar, iar liziera este alcătuită din dinţi mari, obtuzi, mucronaţi. Peţiolul este verde cu striuri
roşcate, mai scurt decât lungimea nervurii mediane, (foto pag. 350). Strugurele este de mărime
mijlocie spre mare, de formă conică sau rămuroasă, cu boabele aşezate potrivit de des. Pedunculul
este lung, ierbaceu. Bobul este oval, de mărime mijlocie, cu pieliţa colorată negru-roşietic, subţire,
acoperită cu un strat fin de pruină. Miezul este cărnos şi crocant, nearomat. În bob se găsesc
rudimente şistave de seminţe(embrioni nedezvoltaţi).
Kişmiş negru este un soi viguros, cu o fertilitate scăzută, specifică tuturor soiurilor apirene,
cuprinsă între 16 - 43% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu între valoriele
0,1-0,4 c.f.r. şi 1,0-1,2 c.f.a. În timpul înfloritului, se caracterizează printr-o scuturare masivă a
florilor, care afectează în principal gradul de compactitate al strugurilor. În unii ani, mărgeluieşte
puternic, prezentând fenomenul de partenocarpie asociată. Soiul Kişmiş negru este un soi sensibil la
temperaturile scăzute din timpul iernii, (-140C), de asemenea, este sensibil la mană, antracnoză şi
prezintă o rezistenţă medie faţă de putregaiul cenuşiu.
Necesită terenuri bogate, cu expoziţii sudice şi portaltoi mai putin viguroşi, portaltoi care să
ii favorizeze precocitatea, precum şi o temperare a vigorii de creştere, (SO4-4, 41B, SC2). Forma de
conducere folosită este Guyot pe semitulpină, cu încărcături mari de ochi repartizate pe elemente
lungi de rod (14-16-20 ochi). În cursul perioadei de vegetaţiei se recomandă aplicarea lucrărilor şi
operaţiilor în verde specifice soiurilor de struguri pentru masă, în special un plivit sever al lăstarilor
sterili de până la 50%, ciupitul şi copilitul. Pentru o mai bună diferenţiere a mugurilor principali, în
urma tăierilor, se lasă pe butuc o cantitate mai mare de lemn multianual, comparativ cu soiurile de
struguri pentru masă.
Soiul îşi maturează strugurii în epoca III-a. Greutatea medie a unui strugure variază între
250-400g, iar greutatea a 100 de boabe este cuprinsă între 180-300g, (Indreaş Adriana, Vişan
Luminiţa, 2001). Strugurii acumulează cantităţi de zaharuri ce variază în funcţie de condiţiile
climatice şi de arealul de cultură, (167-232 g/l), iar aciditatea este echilibrată (4,5-5,9 0g/l H2SO4).
Producţiile obţinute sunt oscilante, de la 4,3 t/ha până la 11,0 t/ha, iar strugurii sunt folosiţi la
prepararea stafidelor sau pentru consum în stare proaspătă.
ZONARE
Se cultivă în puţine areale viticole de la noi din ţară: Cernavodă, Ostrov, Greaca, Medgidia.
Principalele soiuri apirene create şi cultivate în România
\CĂLINA
Origine - Este primul soi apiren obţinut la noi în ţară şi introdus imediat în cultură. Obţinut la
Staţiunea de Cercetări viticole Drăgăşani prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Braghină x
Sultanină (Mărculescu M.). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1985. Sub aspectul fenomenului de
apirenie, se aseamănă cu soiul Sultanină.
Frunza adultă este de mărime mare, pentalobată, orbiculară, cu sinusurile laterale cu lumen
mare, în formă de liră, cele superioare sunt închise, prin suprapunerea lobilor, iar cele inferioare
deschise. Sinusul peţiolar este deschis, adesea în formă de U. Limbul frunzei are culoare verde, uşor
gofrat, cu peri pe partea inferioară. Peţiolul frunzei este lung, uneori mai lung decât lungimea
nervurii mediane, de culoare roşu-violaceu, acoperit cu perişori. Lăstarii sunt viguroşi, de culoare
verde-maronie pe partea însorită, cu meritalele de lungime mijlocie. Floarea este hermafrodită
normală, cu polen abundent şi fertil, formarea boabelor realizându-se stenospermocarpic.
Strugurii sunt mari (lungi), rămuroşi, de compactitate mijlocie, cu pedunculul lignificat.
Bobul este mic, de formă ovoidală de culoare roz, uşor neuniformă, cu diferite nuanţe. Pieliţa este
subţire, acoperită de un strat fin de pruină, pulpa este zemoasă, fără seminţe sau cu rudimente de
seminţe şistave specifice soiurilor la care formarea boabelor se realizează prin stenospermocarpie.
ÎNSUŞIRI AGROBIOLOGICE ŞI PARTICULARITĂŢI AGROTEHNICE
Soiul Călina este un soi cu vigoare mare de creştere, cu o perioadă de vegetaţie mijlocie.
Prezintă fertilitate şi productivitate bună, ce depăşesc valorile soiului genitor Sultanină. Valorile
coeficienţilor de fertilitate sunt: 0,77 c.f.r. şi 1,46 - c.f.a. Valorile indicilor de productivitate sunt de
186,6 g/lăstar - i.p.r. şi 357,6 g/lăstar - i.p.a., (Mărculescu M., 1985, citat de Adriana Indreaş, 2001).
Preferă forma de conducere semiînaltă, iar tăierea se face în verigi de rod cu elemente lungi (12-14-
16 ochi). În ceea ce priveşte rezistenţele biologice, soiul se remarcă printr-o slabă rezistenţă la ger (-
180C), rezistenţă mijlocie la secetă şi sensibilitate mare la boli şi dăunători. Producţiile sunt în
general mari, de până la 18,3 t/ha.
Soiul îşi maturează strugurii în epoca a IV -a, acumulând la maturitatea deplină cantităţi mari
de zaharuri ce ajung până la 220-230 g/l, însoţite de o aciditate echilibrată – 4,0- 4,5 g/l H2SO4.
Deşi, din punct de vedere calitativ îndeplinesc caracteristici pentru obţinerea stafidelor, la noi în
ţară, strugurii sunt utilizaţi cu precădere, pentru consum în stare proaspătă.
ZONARE
Soiul Călina a fost intodus imediat în cultură în arealele viticole foarte favorabile pentru
cultura soiurilor de struguri pentru masă din sudul ţării.
OTILIA
Origine - Obţinut de către Toma Otilia la Staţiunea de Cercetări viticole Pietroasa prin hibridarea
sexuată inraspecifică dintre soiuirle Alpfonse Lavallee x Perlette. Omologarea soiului s-a făcut în
anul 1987. Se remarcă prin timpurietate şi productivitate foarte ridicată.
Rozeta este de culoare verde gălbuie. Frunza adultă este de mărime mare, pentalobată, mai
rar trilobată, cu sinusurile laterale slab schiţate şi deschise, iar sinusul peţiolar este deschis, adesea în
formă de V. Limbul frunzei are culoare verde intens, cu nervuri proieminente, de culoare roşietică la
punctul peţiolar, glabru pe partea superioară şi scămos pe cea inferioară. Lăstarii sunt viguroşi, de
culoare verde închis. Floarea este hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil, iar
formarea boabelor se realizează stenospermocarpic.
Strugurii sunt de mărime mijlocie, aproximativ 300 g, conici, biaripaţi, de compactitate
mijlocie, foarte aspecuoşi. Bobul este de mărime mijlocie, sferic, uşor ovoid, cu pieliţa de culoare de
culaore neagră-violacee, elastică, acoperită de un strat gros de pruină. Pulpa este crocantă, fără
seminţe sau cu rudimente de seminţe rămase nedezvoltate.
Soiul Otilia se caracterizează printr-o vigoare foarte mare de creştere, este un soi precoce, cu
lungimea perioadei de vegetaţie destul de scurtă. Prezintă fertilitate bună, ce depăşeşte soiul Perlette
(58% lăstari fertili) şi productivitate bună, cu următoarele valori ale coeficienţilor şi indicilor de
productivitate: C.f.r.- 0,7, C.f.a.- 1,2, i.p.r.- 208 g/lăstar şi i.p.a.- 356 g/lăstar.
În ceea ce priveşte rezistenţele biologice, soiul se remarcă printr-o slabă rezistenţă la ger (-
160C -180C), rezistenţă slabă la boli şi dăunători, iar rezistenţa la secetă este bună. Se pretează la
conducere semiînaltă, în cordoane bilaterale, iar tăierea se face în verigi de rod cu păstrarea pe butuc
a unor coarde lungi (12-14-16 ochi). Producţiile de struguri obţinute sunt mari, ajungând până la
20,7 t/ha.
Maturarea strugurilor se realizează timpuriu, epoca II, acumulează cantităţi mici de zaharuri
ce nu depăşec 135 g/l, însoţite de o aciditate ridicată de 6,0 g/l H2SO4,. Prin supramaturare,
strugurii ating parametri ce răspund exigenţelor obţinerii stafidelor, fiind foarte plăcuţi din punct de
vedere organoleptic. Calităţi: Se remarcă prin timpurietate şi productivitate foarte ridicată.
ZONARE
Soiul Otilia dă rezultate bune în arelalele viticole din sudul ţării, alături de soiurile de
struguri pentru masă cu maturare timpurie.
CENTENAR DE PIETROASA
Origine - Obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole Pietroasa, prin hibridarea sexuată a soiurilor:
Tămâioasă românească x Perlette (Toma Otilia şi Ispas Sofia). Omologarea soiului s-a făcut în anul
1991.
Rozeta de culoare verde-albicioasă. Frunza adultă este de mărime mijlocie spre mică, de
formă orbiculară, pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt adânci şi deschise, iar cele
inferioare slab schiţate; sinusul peţiolar este închis, de formă eliptică. Limbul frunzei are culoare
verde pal, iar nervurile suntt proieminente şi de culoare albicioasă, dinşii laţi şi ascuţiţi. Lăstarii sunt
semiviguroşi, cu meritalele de lungime mijlocie. Floarea este hermafrodită, normală din punct de
vedere morfologic şi funcţional, formarea boabelor realizându-se stenospermocarpic.
Strugurii au mărime mică- mijlocie (140g), de formă cilindro-conică, biaripaţi,
semicompacţi. Bobul este mic, de formă sferică, de culoare galben-chihlimbarie, cu pete de rugină
pe partea însorită. Pieliţa bobului este subţire, acoperită de un strat subţire de pruină, pulpa este
crocantă, fără seminţe sau cu rudimente de seminţe şi prezintă o aromă slabă.
Centenar de Pietroasa este un soi cu vigoare moderată de creştere, foarte precoce şi cu
fertilitate bună - 48% lăstari fertili. Valorile coeficienţilor de fertilitate sunt următoarele: C.f.r.- 0,50,
iar C.f.a.- 1,2 şi valorile indicilor de productivitate se ,i.p.r.- 69 g/lăstar; i.p.a.- 165 g/lăstar (Toma
Otilia, 1993).
Dintre rezistenţele biologice, se remarcă rezistenţa la ger (-180C) şi secetă, rezistenţă slabă la
boli şi dăunători. Se pretează la forma de conducere semiînaltă, cu sistemul de tăiere mixt.
Meiază şi mărgeluieşte, iar în cursul perioadei de vegetaţie răspunde foarte bine la lucrările şi
operaţiile în verde, în special ciupitul, plivitul, copilitul, normarea numărului de inflorescenţe. Se
recomandă lăsarea unui număr de 18-20 de inflorescenţe pe butuc. Producţiile de struguri obţinute
sunt mici, nu depăşesc 10,5t /ha.
Soiul îşi maturează strugurii foarte timpuriu, în prima decada a lunii august (epocile I-II). La
maturitatea de consum, strugurii acumulează cantităţi mici de zaharuri ce nu depăşesc 152 g/l,
însoţite de o aciditate echilibrată de 4,3g/l H2SO4. La supramaturare, soiul poate să ajungă la 210
g/l zaharuri, iar aciditatea cunoaşte o scădere de până la 3,5 – 3,7 g/l H2SO4. Calităţi: Soiul se
impune prin timpurietate şi calitatea excepţională a strugurilor ale căror caracteristici răspund
exigenţelor obţinerii stafidelor.
ZONARE
Soiul Centenar de Pietroasa dă rezultate foarte bune în arealele cu condiţii favorabile pentru
cultura soiurilor apirene, în reginunile viticole din centrul ţării.
La această grupă de soiuri, formarea boabelor strugurilor şi lipsa seminţelor se realizează în
urma a două fenomene: partenocarpie şi stenospermocarpie. Aceste procese apar din cauza lipsei
totale sau parţiale a procesului de fecundare al florilor, determinată fie de incompatibilitatea
organică, fie de sterilitatea gametofitică sau zigotică dată de stagnarea procesului de dezvoltare a
embrionului.
 Din punct de vedere morfologic florile sunt practic aparent hermafrodite normale, cu
polenul fertil, dar funcţional mascule, androgine. Boabele strugurilor se dezvoltă partenocarpic şi
rămân foarte mici (cazul soiurilor ce aparţin sortogrupului Corinth) sau stenospermocarpic cu un
început de fecundare şi formarea unor rudimente de seminţe rămase nedezvoltate (cazul soiurilor ce
aparţin sortogrupului Sultaninelor).
 Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt de zi scurtă şi perioadă
lungă de vegetaţie, care aduse în zonele cu climat temperat-continental din Europa, îşi modifică
profund relaţiile dintre creştere şi rodire şi nu reuşesc să diferenţieze decât un număr foarte mic de
muguri cu rod. Rezultatul observat, vegetaţie luxuriantă însoţită de o rodire slabă.
 Strugurii acumulează cantităti mari de zaharuri, iar procesul de stafidire a boabelor începe
pe butuc în locurile de origine ale soiurilor. Boabele se desprind cu uşurinţă de pe pedicele, însuşire
tehnologică importantă pentru prepararea stafidelor. Rezistenta la ger este foarte slabă (-10 0<=> -12
0C), de aceea soiurile pentru stafide sunt cultivate numai în zonele geografice cu climat călduros.
Poate fi remarcat în schimb faptul că au rezistenţă mare la secetă.
 Soiurile apirene se împart în trei grupe:

1. soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide cu strugurii mici sau mijlocii, boabele foarte mici care se
desprind cu uşurinţă de pedicele care acumulează cantităţi mari de zaharuri;
2. soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă, cu strugurii mari şi cu rudimente de
seminte rămase nedezvoltate în boabe;
3. soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau pentru industrializare
(fabricarea gemurilor, dulceţurilor, compoturilor) cu struguri mari şi foarte aspectuoşi, ce
acumulează cantităţi mici de zaharuri.

Noţiuni Introductive

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Noţiuni Introductive

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Ampelografia este ştiinţa care se ocupă cu studiul particularităţilor biologice, agrotehnice şi

a) Care sunt rezultatele cercetării româneşti în domeniul selecţiei clonale la viţa-de-vie?

SISTEMATICA FAMILIEI VITACEAE

Principalele caracteristici morfologice şi anatomice ale celor mai cunoscute specii ce

ORIGINEA SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

CLASIFICAREA SOIURILOR DE VIŢĂ-DE-VIE

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

METODOLOGIA DE DESCRIERE ŞI RECUNOAŞTERE

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

BERLANDIERI x RIPARIA TELEKI 8B

BERLANDIERI x RIPARIA KOBER 5 BB

BERLANDIERI x RIPARIA 125 AA

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA OPPENHEIM 4

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA CRĂCIUNEL 2

BERLANDIERI x RIPARIA CRĂCIUNEL 71

BERLANDIERI x RIPARIA CRĂCIUNEL 26

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA DRĂGĂŞANI 70

BERLANDIERI x RIPARIA SELECŢIA MINIŞ 54

7.5.2.b. Portaltoi hibrizi americo-americani (berlandieri x rupestris)

BERLANDIERI x RUPESTRIS 140 RUGGERI

7.5.3. b Portaltoi hibrizi europeo-americani (Vinifera x Rupestris)

7.5.4.Grupa portaltoilor hibrizi complecşi

SOLONIS x RIPARIA 1616 C

7.5.5. Portaltoi obţinuţi din vitis vinifera

SOIURILE DE STRUGURI PENTRU MASĂ

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

STUDIUL PRINCIPALELOR SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ ŞI

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE TIMPURIE

MUSCAT PERLĂ DE CSABA

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE MIJLOCIE

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ CU MATURARE TÂRZIE

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE TIMPURIE

MUSCAT TIMPURIU DE BUCUREŞTI

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE MIJLOCIE

SOIURI DE STRUGURI PENTRU MASĂ NOI CU MATURARE TÂRZIE

După parcurgerea acestui subcapitol trebuie să reţineţi:

 Soiurile apirene se împart în trei grupe:

S-ar putea să vă placă și