ÎNMULŢIREA SEXUATĂ A PLANTELOR LEGUMICOLE,

ÎNSUŞIRILE BIOLOGICE, TEHNOLOGICE ŞI MORFOLOGICE

ALE SEMINŢELOR
Plantele legumicole se înmulţesc pe două căi:
- sexuat (seminţe sau fructe uscate indehiscente);
- vegetativ (organe sau părţi de organe ale plantelor).
În general plantele legumicole, în condiţiile climatice din România, formează
seminţe şi ca atare modalitatea de înmulţire este cea sexuată (solanaceae,
cucurbitaceae, papilionaceae etc.), sunt însă specii care în aceste condiţii nu
formează seminţe (usturoiul, hreanul, cartoful etc.), ca atare pentru înmulţire se
folosesc organe de plante, respectiv înmulţirea vegetativă.
Există însă specii care formează seminţe dar se pot înmulţi şi vegetativ,
alegându-se varianta cea mai avantajoasă pentru producţie (leuştean, tarhon,
anghinare, cardon, măcriş, ştevie etc.).
1.Înmulţirea sexuată a plantelor legumicole
Pentru înmulţire se folosesc seminţe “propriu-zise” ce se obţin de la speciile
care formează fructe cărnoase (ardei, vinete, castraveţi, dovlecei, pepeni galbeni
şi pepeni verzi), sau fructe uscate dehiscente (fasole, mazăre, bob, bame,
plantele din grupa verzei, ridichi, ceapă, praz etc.) seminţe ce pot fi extrase din
fructe, prin metodele specifice.
Se folosesc de asemenea fructe uscate, indehiscente, impropriu denumite
“seminţe”, dar termenul este utilizat în practică (morcov, pătrunjel, păstârnac,
ţelină, sfeclă roşie, spanac, cicoare etc).
 Indicii de calitate ai seminţelor de plante
legumicole
Valoarea de întrebuinţare a unei seminţe este
determinată de ansamblul de însuşiri care le
conferă calitatea şi care se grupează astfel:
• indicii biologici: autenticitatea, facultatea
germinativă, energia germinativă, masa a 1000
de boabe.
• indicii tehnologici: puritatea fizică, umiditatea de
păstrare a seminţelor, starea sanitară sau gradul
de sănătate al seminţelor, valoarea utilă
(culturală) a seminţelor.
• indicii morfologici: conturul, forma, aspectul
suprafeţei, mărimea, culoarea, luciul.
 Indicii biologici
• Autenticitatea – reprezintă însuşirea seminţelor de a aparţine în
exclusivitate aceluiaşi soi, respectiv reprezintă puritatea biologică a
seminţelor, care se menţine în procesul de obţinere a acestora prin
măsuri speciale de păstrare a spaţiilor de izolare şi purificări repetate în
cultură.
• Facultatea germinativă – reprezintă procentul de seminţe pure,
germinabile normal, în condiţii optime şi într-un anumit interval de timp şi
este influenţată de:
• - factori interni: specia, poziţia seminţelor în fruct, poziţia fructului în
inflorescenţă sau pe plantă, gradul de maturare la recoltare, germinarea
şi structura tegumentului, compoziţia chimică a seminţelor.
• - factori externi: vechimea seminţelor, procentul de înbibare cu apă,
nivelul de temperatură, gradul de aeraţie etc.
• Energia germinativă – procentul de seminţe pure, germinabile normal
într-un interval de timp de 1/3- 1/2 din durata de determinare a facultăţii
germinative. Indică vigoarea seminţelor şi este influenţată de aceiaşi
factori care influenţează facultatea germinativă.
• Masa a 1000 de boabe (M.M.B.) este o însuşire influenţată de greutatea
seminţelor, în funcţie de specie şi soi, dar care variază foarte mult în
cadrul aceleiaşi specii în funcţie de tehnologia aplicată, lucrările de
întreţinere speciale, momentul recoltării, condiţiile de păstrare etc.
 Indicii tehnologici
• Puritatea fizică – însuşirea seminţelor de a aparţine aceluiaşi soi sau hibrid
şi de a fi lipsite de corpuri străine (impurităţi). Se exprimă procentual din
greutate şi se determină din proba de laborator.
• Calculul purităţii fizice se efectuează astfel:
• - se calculează procentul de impurităţi din greutatea totală a seminţelor
luate în studiu (x %) stabilindu-se apoi puritatea (P%) folosind următoarea
formulă:
P% = 100 – x
• Umiditatea de păstrare a seminţelor – este dată de procentul de
apă pe care trebuie să îl aibă seminţele după recoltare şi înainte de a fi
depozitate în vederea păstrării. Prezintă valori cuprinse între 9-16%, în
funcţie de specie şi chiar de soi.
• Starea sanitară sau gradul de sănătate al seminţelor - reprezintă
însuşirea acestora de a fii libere de germenii agenţilor patogeni sau
dăunători. Necesitatea cunoaşterii acestei însuşiri prezintă importanţă în
evitarea transmiterii bolilor şi dăunătorilor prin intermediul seminţelor şi
aplicarea tratamentelor corespunzătoare.
• Puterea de străbatere – reprezintă însuşirea germenilor seminţelor
de a străbate, într-un anumit interval de timp cerut de specie, stratul de sol
acoperitor. Se exprimă în procente şi influenţează direct adâncimea de
semănat.
• Valoarea utilă (culturală) a seminţelor – este un indicator
tehnologic foarte important care se stabileşte pe baza purităţii (P) şi
a facultăţii germinative a seminţelor (Fg) şi indică procentul de
seminţe pe care se contează că ar fi plante viabile în anul de
cultură, contribuind esenţial la stabilirea normei de sămânţă la
unitatea de suprafaţă (Qr).
• Se calculează după următoarele formule:
Vu = P% x Fg% / 100;
Qr = Q1 xVu1 / Vu2 ,
în care:
Qr – cantitatea reală de sămânţă care trebuie folosită la unitatea de
suprafaţă;
Q1 – cantitatea de sămânţă de calit. I indicată în literatură;
Vu1 (%) – valoarea culturală a seminţelor de calitatea I calculată
după însuşirile corespunzătoare( tab.2.1.);
Vu2(%) – valoarea culturală a seminţelor care trebuie utilizate şi la
care se vor determina P şi Fg.
 Indicii fizici (morfologici)
Determinarea autenticităţii seminţelor sau fructelor se face pe baza cunoaşterii însuşirilor fizice ale
acestora, excepţie făcând seminţele de plante legumicole crucifere.
Însuşirile fizice folosite pentru determinarea autenticităţii pot fi:
- cu caracter stabil,
- cu caracter temporar
• Însuşirile cu caracter stabil (fix): conturul, forma, aspectul suprafeţei.
Conturul. Acest caracter este dat de marginea seminţelor (fructelor) atunci când ele stau liber pe o
suprafaţă plană. După raportul dintre lungime şi lăţime, seminţele (fructele) se pot încadra în diferite
forme de contururi
Forma este dată de raportul existent între cele trei dimensiuni (lungime, înălţime, grosime) şi poate fi
foarte variată. Exemple:
- formă aproape sferică: mazăre, bame etc;
- formă oval-turtită: castraveţi, pepeni galbeni şi verzi etc;
- formă reniformă: unele soiuri de fasole
- formă lenticulară: vinete
Trebuie cunoscut care este baza şi care este vârful seminţelor (fructelor).Prin baza seminţelor sau
fructelor se înţelege partea cu care acestea se prind de fruct sau de inflorescenţă, iar vârful lor
reprezintă partea opusă bazei.
Aspectul suprafeţei se referă la tegument în cazul seminţelor, la pericarp în cazul fructelor uscate, iar la
sfecla roşie la învelişul floral lignificat.
Suprafaţa seminţelor poate fi netedă, reticulată, costată, aripată etc.Se pot lua în considerare şi unele
formaţiuni caracteristice de pe tegument sau pericarp, ca:
- prezenţa unor perişori foarte fini (tomate); - prezenţa unor aripioare (mărar); - prezenţa unor ţepi
(morcov); - prezenţa unor striuri (salată); - prezenţa unor coaste în general la plante din familia
Umbelliferae).
• La unele specii prezintă importanţă şi hilul la care mărimea, forma şi culoarea pe care o are
reprezintă un caracter de recunoaştere (fasole, bob ).
•
• Însuşiri cu caracter variabil: mărimea (dimensiuni, greutate), culoarea,
luciul, aroma ( gust şi miros).
Mărimea şi greutatea. Aceste caractere variază foarte mult de la o specie la
alta şi chiar în cadrul aceleaşi specii, de la un soi la altul. În practică se ţine
seama de forma şi mărimea seminţelor în procesele de condiţionare şi
calibrare.
Culoarea reprezintă un caracter de specie şi soi, putând varia şi suferind
modificarea nuanţei, în funcţie de vechime, condiţiile de mediu din perioada
de maturare, momentul recoltării, condiţiile de păstrare etc.
Umiditatea are un rol important în schimbarea culorii. Pe timp ploios, în
perioada de maturare, culoarea capătă nuanţe mai închise şi un luciu mai
puţin evident. Dacă uscarea seminţelor se face pe vreme umedă sau în
straturi mai groase, acestea vor fi de asemenea mai închise la culoare şi
mai puţin lucioase.
Luciul apare, ca un caracter, la unele seminţe cu suprafaţă netedă, iar în
cazul anumitor specii (fasole) indică prospeţimea. Acest caracter poate
varia în funcţie de condiţiile în care s-au format seminţele, durata şi modul
de păstrare.
Gustul şi mirosul reprezintă caracter de gen şi specie, specific numai anumitor
seminţe, fiind mult influenţate de vechimea seminţelor. La speciile unor
genuri (Brassica) ale căror seminţe se deosebesc foarte greu după
însuşirile fizice, identificarea lor se face după alte metode.