Repartizarea teritorială a plantelor legumicole

Zona legumicolă – este considerată ca un teritoriu cu condiţii omogene, în limitele căruia factorii
naturali sunt asemănători, iar mijloacele de producţie locale echivalente.
La stabilirea zonei şi gradului de favorabilitate al fiecărei culturi trebuie să se ţină seama de întregul
complex de factori.
În legumicultura ţării noastre sunt conturate trei zone de cultură, caracterizate prin condiţiile
pedoclimatice în general şi social-economice în particular.

Zona I legumicolă cuprinde judeţele: Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău,

Ialomiţa, Călăraş, Giurgiu, Ilfov, Teleorman, Olt, Dolj, Timiş, Arad, Bihor şi se
caracterizează prin temperatura medie anuală de 10-11gr.C, precipitaţii 400-500 mm
anual, umiditatea relativă a aerului de 30-60%. Tipurile de sol sunt brun de stepă,
cernoziom castaniu şi ciocolatiu.

Zona a II-a legumicolă cuprinde judeţele Prahova, Dîmboviţa, Argeş, Vîlcea, Gorj,
Mehedinţi, Caraş-Severin, Satu-Mare, Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui,
Vrancea, Galaţi care prezintă temperaturi medii anuale de 9-10 gr. C, precipitaţii de 550-
650 mm anual, umiditatea relativă a aerului de 65-70% cu tipurile de sol cernoziom
ciocolatiu şi degradat, brun de pădure, lăcovişte, soluri de luncă, nisipuri solidificate, iar în
unele zone chiar soluri podzolice.

Zona a III –a legumicolă cuprinde Câmpia Transilvaniei, cu lunca Mureşului,

Arieşului, cursul inferior al Târnavelor etc. şi se caracterizează prin temperaturi medii
anuale de 6-8 gr.C, precipitaţii de 600-650 mm anual, umiditatea relativă a aerului de 65-
70%, tipurile de sol variind de la cernoziom la solurile brune de pădure, slab sau mediu
podzolite şi soluri aluvionare.
 Factorii de mediu
care determină zona
de cultură şi mediul
de viaţă al plantelor

Factorii geografici Factorii edafici

Factorii climatici
Solul (tipuri,textura,
- latitudine - lumina
structura,
- altitudine - căldura
însușiri fizice
- longitudine - precipitațiile
însușiri chimice)
- vântul
 Factorii
social – economici

Sociali Economici
-forma de proprietate - producţia
- forţa de muncă - investiţiile
- mijloacele tehnice
 CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE FACTORUL CĂLDURĂ

• Căldura, ca factor stimulativ şi limitativ pentru viaţa plantelor, este unul dintre cei mai importanţi factori
care participă direct în procesele metabolice.
Importanţa temperaturii pentru plantele legumicole rezidă din relaţia care există între cele două procese
antagonice – asimilaţia (se realizează în fotosinteză) şi dezasimilaţia ( se realizează în respiraţie). Cu
cât raportul dintre cele două procese este mai mare, cu atât cantitatea de substanţă uscată acumulată şi
depozitată este mai mare, iar producţia va creşte.
În privinţa gradului de temperatură fiecare specie legumicolă prezintă trei praguri sau niveluri biologice, care
sunt în strânsă dependenţă cu ceilalţi factori şi anume:

- pragul minim - raportul fotosinteză / respiraţie este egal - F/R = 1. Cele două procese sunt mult
încetinite, nu are loc acumulare, plantele nu mai cresc, iar prelungirea duratei de temperaturi scăzute
duce la debilitarea, până la moartea acestora;

- pragul optim - când se înregistrează cel mai mare raport între fotosinteză si respiraţie, F/R >1 ducând la
cel mai intens ritm de creştere sau/şi depozitare a rezervelor de hrană în plante şi organele lor de
consum;

- pragul maxim - când intensitatea celor două procese este mare, raportul între ele fiind egal, F/R = 1,
dar prin depăşirea temperaturii maxime dezasimilaţia creşte în detrimentul asimilaţiei, plantele se
epuizează, raportul F/R<1, ducând la coagularea coloizilor protoplasmatici şi la moartea plantelor.
Nivelul temperaturii, în cadrul celor trei situaţii, are valori diferite în funcţie de: particularităţile biologice ale
fiecărei specii sau chiar soi; vârsta plantelor legumicole; lumină; umiditate; concentraţie de dioxid de
carbon în atmosferă; mediul în care se află diferitele organe comestibile ale plantelor etc.
 In funcție de
specificul
biologic

În funcție
de mediul
În funcție
unde se află
de fenofază
organele
comestibile
Cerințele
plantelor
legumicole
față
de căldură

În funcție de În funcție
concentrația de
atmosferei condițiile
în CO2 lumină

În funcție
de
condițiile
umiditate
 Cerinţele plantelor faţă de căldură în funcţie de specificul lor biologic
În literatura de specialitate se întâlnesc mai multe clasificări, dar, pentru practică este mai
importantă clasificarea care împarte plantele legumicole în cinci grupe, şi anume:
● plante legumicole foarte rezistente la temperaturi scăzute - specii perene ca sparanghelul,
reventul, tarhonul, cardonul, anghinarea etc., specii ce suportă foarte bine temperaturi de -10°C,
iar o perioadă mai scurtă de timp suportă temperaturi de - 20°C şi chiar - 27°C. Ele pot rămâne
peste iarnă în câmp, cu sau fără a fi protejate, rezistând datorită organelor lor subterane;
● plante legumicole rezistente la frig - morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, sfecla roşie,
ceapa, usturoiul, varza albă, varza roşie, varza creaţă, mazărea, salata, spanacul etc. - specii ce
suportă temperaturi de 0°C şi chiar mai scăzute, pentru scurtă durată de -4°C, -5°C sau şi mai
scăzute în cazul unor specii, chiar în faza tânără, dar cu o bună înrădăcinare. Temperaturile
optime de creştere şi dezvoltare sunt cuprinse între 16-20°C, peste sau sub aceste limite
procesele biotice sunt încetinite;
● plante legumicole semirezistente la frig - cartoful, care nu suportă temperaturi sub 0°C. La -
0,5°C îngheaţă frunzele după răsărire, iar la -1°C; -2°C îngheaţă tuberculii şi părţile aeriene.
Temperatura minimă de încolţire este de 6-7°C, temperatura de 17-18°C este optimă pentru
formarea şi creşterea tuberculilor, iar la peste 25°C tuberculii nu mai cresc;
● plante legumicole pretenţioase la căldură - tomatele, ardeii, vinetele, fasolea, dovleceii,
castraveţii, pepenii verzi, pepenii galbeni, specii ce suportă temperaturi minime de 10-15°C, însă
temperatura de 10°C pentru o durată mai lungă de timp poate deveni letală în special la
cucurbitaceae, iar la 3-5°C plantele din această grupă pier. Temperatura optimă de creştere şi
dezvoltare este de 22-28°C, iar maxima, până la 35°C.
Înfiinţarea acestor culturi în câmp făcându-se după trecerea pericolului brumelor târzii de
primăvară sau se iau măsuri de protejare a lor;
● plante legumicole foarte pretenţioase la căldură (rezistente la căldură) - bamele, pepenii
galbeni, pepenii verzi - ce au în general pretenţiile grupei anterioare, dar pot suporta temperaturi
maxime de până la 35-40°C.
Practic această grupare prezintă importanţă în stabilirea momentului înfiinţării culturilor legumicole în
câmp, repartizarea teritorială a speciilor, aplicarea lucrărilor de îngrijire etc.
 Cerinţele plantelor faţă de căldură în funcţie de fenofază
• Pentru desfăşurarea normală a proceselor de creştere şi dezvoltare, temperatura trebuie dirijată
corespunzător cerinţelor plantelor legumicole în funcţie de faza de vegetaţie, ţinându-se cont de
valorile minime, optime şi maxime. Aceste valori stau la baza stabilirii temperaturilor optime pe
fiecare fază, după formula stabilită de Markov și Haev(se poate aprecia temperatura optimă de
care au nevoie plantele în diferite faze de creștere).
T = t ± 7gr.C în care:
• T = temperatura optimă pe fenofază;
• t = temperatura optimă de creştere pe durata de vegetaţie;(Exemplu la solanaceae t= 22 gr.C )
T = 22gr.C+7gr.C= 29 gr C faza de germinatie
T = 22gr.C - 7gr.C= 15 gr C faza cotiledonala
T = 22gr.C + 7gr.C= 29 gr C faza plantarii
T = 22gr.C + 7gr.C= 29 gr C faza cresterii vegetative pe timp insorit
T = 22gr.C - 7gr.C= 15 gr C faza cresterii vegetative pe timp noros

• Valorile sunt foarte diferite în funcţie de specie, iar în cadrul speciei, în funcţie de faza de
vegetaţi.
• Prin felul cum sunt dirijate temperaturile, în special în primele faze, este influenţat modul de
creştere şi dezvoltare al plantelor, precocitatea şi nivelul producţiilor.
• În timpul germinării seminţelor şi până la răsărirea plantulelor este necesară o
temperatură mai ridicată, echivalentă cu limita superioară a valorii temperaturii optime pentru
fiecare specie legumicolă. În condiţii de temperatură ridicată, procesul de diviziune celulară din
ţesuturile de creştere se desfăşoară într-un ritm accentuat, determinând apariţia rapidă a
germenului. Dacă se menţine însă o temperatură mai scăzută, timp îndelungat, după
declanşarea procesului de germinare, seminţele pierd cantităţi mari de substanţă hrănitoare de
rezervă prin procesul de respiraţie, micşorându-şi facultatea germinativă, iar datorită cantităţii
mari de apă pe care o conţin începe alterarea, determinând fenomenul de clocire.
Dirijarea temperaturii în funcţie de condiţiile de lumină

• Între cei doi factori de mediu există o corelaţie directă, iar

interacţiunea lor determină desfăşurarea normală a proceselor vitale
din plante.

• La o lumină scăzută fotosinteza se desfăşoară cu o intensitate

redusă, iar dacă temperatura este ridicată se intensifică procesul
respirator, grăbind consumul substanţelor de rezervă existente.
Dacă însă în condiţii de lumină suficientă temperatura este scăzută ,
în fotosinteză nu se poate asigura acumularea şi depozitarea de
substanţe de rezervă datorită proceselor biochimice ce se
desfăşoară lent, iar substanţele hrănitoare nu circulă în cadrul
organismelor plantelor.

• Pentru practica legumicolă respectarea proporţionalităţii directe între

cei doi factori, prezintă cea mai mare importanţă, ţinându-se seama
de specie şi faza de vegetaţie .
 Dirijarea temperaturii în funcţie de condiţiile de umiditate
Între temperatură şi umiditate există de asemenea o proporţionalitate directă.
• Umiditatea ridicată micşorează rezistenţa plantelor la temperaturi scăzute, iar în
condiţii de umiditate abundentă şi temperaturi scăzute, plantele legumicole suferă de
secetă fiziologică, sistemul radicular funcţionează foarte slab, neputându-se
aproviziona cu apa necesară, deşi aceasta este din abundenţă în sol. În condiţii de
umiditate redusă şi temperatură ridicată, plantele se vestejesc şi se grăbeşte
trecerea lor în faza de reproducere, în detrimentul producţiei. La unele plante
legumicole de la care se consumă organe vegetative: salata, spanacul, ridichile de
lună, apar foarte repede tulpinile florifere, iar la cele de la care se consumă fructele
acestea nu cresc suficient vegetativ pentru a determina o productivitate
corespunzătoare. Astfel, dacă aceste condiţii apar la începutul formării lor, fructele
cad, iar dacă apar în faza de coacere, acest proces are loc forţat.
• La plantele legumicole de la care se consumă seminţele, apare fenomenul de
şiştăvire, iar la cele de la care se consumă părţile vegetative (frunze, lăstari, muguri,
peţioli, tulpini, rădăcini) acestea îşi pierd frăgezimea şi devin teioase.
• Când cei doi factori se găsesc în exces, este favorizat atacul bolilor
criptogamice, virotice sau bacteriene. Se întârzie trecerea plantelor legumicole de la
care se consumă fructele în perioada de reproducere, datorită unei creşteri vegetative
exagerate, uneori chiar plantele nu mai fructifică.
• Dacă ambii factori au valori foarte scăzute, procesele vitale ale plantelor sunt
mult încetinite sau sistate
 Dirijarea temperaturii în funcţie de concentraţia atmosferei în
dioxid de carbon
• Dioxidul de carbon este un factor direct al procesului de
fotosinteză şi se găseşte în aerul atmosferic în
concentraţie de 0,03%. Intensitatea fotosintezei creşte la
o proporţionalitate corespunzătoare între temperatură şi
concentraţia de CO2. Mărirea concentraţiei de CO2 în
aerul atmosferic se poate face numai în condiţii de
temperatură ridicată şi lumină corespunzătoare pentru
fiecare specie, limitele cele mai avantajoase sunt de 0,2-
0,6%, nedepăşind concentraţia de 1%.
• Dirijarea temperaturii în funcţie de factorii amintiţi
prezintă o deosebită importanţă practică, iar valorile
diferă în funcţie de specie, faza de vegetaţie, intensitatea
luminoasă, regimul de umiditate atmosferică şi gradul de
aerisire, corelate direct proporţional.
Dirijarea temperaturii în funcţie de mediul în care se află diferitele
organe ale plantelor
• Între variaţia temperaturii din sol şi cea din atmosferă, trebuie să fie un raport direct proporţional,
în funcţie de specificul fiecărei plante, iar pentru practica legumicolă un rol important îl joacă atât
nivelul temperaturilor cât şi sensul diferenţierii lor.
• Unele specii de plante legumicole pretenţioase la căldură (tomatele, ardeii, vinetele, castraveţii
etc), cât şi unele dintre cele mai puţin pretenţioase (ceapa pentru stufat, mărarul etc),
reacţionează bine la o încălzire a solului. Cultivate la o temperatură în sol cu 2-3˚C mai mare
decât cea atmosferică, se grăbeşte ajungerea organelor comestibile la maturitatea de consum. În
schimb la speciile din familiile Brassicaceae şi Compositae, temperatura mai ridicată din sol, faţă
de cea atmosferică, are un rol negativ.
• Diferenţele de temperatură prea mari dintre sol şi atmosferă, sunt dăunătoare pentru plante.
Dacă în sol este o temperatură prea scăzută, care împiedică absorbţia apei, iar în atmosferă o
temperatură prea ridicată, ce determină creşterea intensităţii transpiraţiei, fenomenul de secetă
fiziologică se manifestă mai intens, chiar în condiţii de abundenţă a apei în sol.
• Menţinerea unei temperaturi mai coborâte în aer şi deci mai ridicate în substratul nutritiv, în
timpul producerii răsadurilor, stimulează formarea unui sistem radicular mai puternic.
• Prin asigurarea valorilor de temperatură se dirijează creşterea plantelor în lungime, respectiv
când în aer temperatura este mai coborâtă plantele vor fi mai scunde, dar mai viguroase şi cu
rezistenţe mai mari la factorii adverşi.
• În perioada transplantării, prin repicare sau prin plantarea la locul definitiv al răsadurilor
nerepicate, se va ridica temperatura pentru a stimula procesele de calusare la nivelul sistemului
radicular.
• Oscilaţiile mari ale factorului temperatură, atât în sol cât şi în aerul atmosferic, trebuie evitate,
mai ales în condiţiile culturilor protejate şi forţate unde pot apărea mai frecvent şi trebuie luate
măsuri corespunzătoare de prevenire.
 Posibilităţi practice de asigurare şi dirijare a călduri
• Dat fiind faptul că temperatura, în mod natural, variază de la o zonă
geografică la alta, de la un an la altul, de la anotimp la anotimp şi de la zi la
noapte, se impune necesitatea luării de măsuri corespunzătoare pentru
asigurarea nivelurilor optime.
• Posibilităţile de dirijare se referă atât la excesul cât şi la deficitul de
temperatură, precum şi la înlăturarea efectelor negative.
• Excesul de căldură se poate înlătura prin:
• - folosirea raţională a terenului – alegerea terenului cu expoziţie nordică, cu
apă freatică mai la suprafaţă; modelarea terenului pe direcţia est-vest, cu
taluzări inegale; plantarea răsadurilor pe versantul nordic;
• - prin lucrări tehnologice – irigarea ori de câte ori este nevoie pentru răcirea
solului şi a plantelor; aerisirea liberă şi forţată; irigarea prin aspersiune
pentru răcirea plantelor; reducerea excesului de lumină prin umbrire;
menţinerea foliajului plantelor pentru umbrirea părţilor comestibile; mulcirea
solului cu produse reflectorizante; răcirea aerului cu instalaţii speciale;
• - stabilirea momentului optim pentru înfiinţarea culturilor – în funcţie de zona
ecologică şi de cerinţele speciilor faţă de căldură; programarea culturilor din
spaţii protejate în funcţie de evoluţia temperaturii.
 Deficitul de căldură se înlătură prin prevenire
- utilizarea raţională a radiaţiilor calorice naturale – folosirea perdelelor de protecţie pentru
diminuarea curenţilor reci; protejarea terenului pentru reţinerea radiaţiilor solare înmagazinate;
mulcirea solului cu mase plastice transparente;
- alegerea şi folosirea raţională a terenului – cultivarea plantelor legumicole pe terenuri cu
adăpostire naturală; alegerea expoziţiei sudice; evitarea terenurilor reci, cu apă freatică la
suprafaţă;
- aplicarea măsurilor tehnice – aerisirea solului prin lucrări profunde şi superficiale; modelarea
terenului pentru încălzirea şi evacuarea apei; modelarea cu taluzuri inegale şi plantarea pe
expoziţie sudică; mulcirea cu gunoi de grajd fermentat; protejarea plantelor cu folie; fertilizarea cu
îngrăşăminte organice;
- suplimentarea căldurii pe cale artificială – încălzirea terenului neprotejat prin mijloace termice
sau cu ape termale; efectuarea culturilor pe substrat biologic nedescompus; cultivarea plantelor
în solarii şi sere;
- stabilirea momentului optim pentru înfiinţarea culturilor; înfiinţarea culturilor după trecerea
pericolului brumelor şi îngheţurilor; protejarea provizorie în momentele critice etc.;
- măsuri de tehnică legumicolă – combaterea brumelor şi îngheţurilor prin perdele de fum;
încălzirea aerului; omogenizarea mecanică a aerului; irigarea de protecţie; evitarea răcirii aerului
prin irigarea excesivă şi utilizarea metodelor de udare prin brazde sau picurare; alegerea
judicioasă a speciilor şi soiurilor;
- crearea de soiuri şi hibrizi cu rezistenţă genetică ridicată la temperaturi scăzute.
Sub aspect general, cât şi în condiţiile naturale din ţara noastră, factorul cel mai important în
funcţie de care se stabileşte eşalonarea culturilor, spre a satisface cerinţele aprovizionării cât mai
îndelungate în timpul unui an cu legume proaspete produse în câmp, îl constituie căldura,
respectiv variaţia ei naturală.