STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND CULTURA LUCERNEI

(MEDICAGO SATIVA)

2.1 ISTORIC
Lucerna (Medicago sativa) este una dintre plantele cele mai vechi de cultură (Puia I.,
Bărbulescu C., Pavel C., Ionel A., 1984).
De Candolle, 1883 şi Vavilov 1951 citaţi de Varga P., Moga I., Kellner E., Bălan C.,
Ionescu Maria, 1973 consideră că sub formă spontană lucerna a apărut în Anatolia, sudul
Caucazului şi Asia de sud-est.
Lucerna a fost luată în cultură din cele mai vechi timpuri. Cu multe secole înainte de
era noastră, lucerna a fost folosită în Persia ca fân pentru cai. Ea s-a cultivat pe păşunile din
jurul oraşului persan Nisa, iar caii care consumau au fost atât de frumoşi încât erau înhămaţi
la trăsurile de gală ale regilor.
Vîntul V., Moisuc Al., Motcă Gh., Rotar (2004) precizează că, primii cultivatori ai
lucernei au fost perşii, apoi arabii, grecii şi romanii.
Ionel A., (2003) arată că „în Europa lucerna s-a cultivat mai întâi Grecia, apoi în Italia
şi în Spania”.
Lucerna se presupune că a fost adusă de către perşi care au invadat Grecia în anul 490
î.Hr. După ce Xerxe a fost învins în anul 479 î.Hr. armatele persane s-au retras şi grecii au
găsit pe teritoriile eliberate culturi de lucernă semînate de duşmanii lor pentru a asigura
furajul cailor şi cămilelor.
În timpul evului mediu, lucerna a fost mult apreciată de arabi şi mauri, care au
cultivat-o în oazele din nordul Africii şi au adus-o cu ei în Spania în anul 711.
Se pare că în Ţara Românească şi în Moldova lucerna a fost adusă direct din Franţa, în
jurul anului 1800.

2.2 RĂSPÂNDIRE
Varga P., Moga I., Kellner E., Bălan C., Ionescu Maria (1973) menţionează că nu s-a
putut stabili încă precis dacă noua perioadă de glorie a lucernei în Franţei, Germania şi restul
Europei a pornit de la culturile înfiinţate de arabi în Spania sau de la presupusele nuclee de
cultură rămase de pe timpul romanilor. Cert este că, la începutul secolului al XVI-lea, cultura
lucernei a ocupat din nou suprafeţe mai mari în Europa, de unde s-a extins în Olanda (1565),
Germania (1570), Anglia (1657), Austria (1700).
 Din Austria, lucerna a fost adusă în Câmpia Panonică Kerenyi (1929), citat de Varga
P. (1973). În Rusia ţaristă lucerna s-a răspândit pe două căi. Pe de o parte prin provinciile
asiatice, unde ea s-a cultivat din cele mai vechi timpuri, fiind adusă din Turkestan de către
perşi aproximativ în perioada în care a fost introdusă şi în Grecia antică.
Pe de altă parte, în Ucraina, cultura lucernei a pătruns în secolul al XVIII-lea dinspre
vest, din Franţa sau alte tări europene (Elsukov, 1950 citat de Varga P., 1973).
Navigatorii spanioli au adus lucerna spre lumea nouă şi în Mexic şi în Peru, de unde s-
a răspândit apoi în Chile, lucerna a fost introdusă în America probabil la începutul secolului al
XVIII-lea.
La început lucerna s-a răspândit numai în zona de sud a Americii, deoarece populaţiile
luate în cultură, fiind de origine spaniolă, nu au rezistat la iernile aspre din nord.
Extinderea culturii de lucernă în partea de nord a Statelor Unite ale Americii şi
Canada, a fost posibilă datorită seminţelor aduse de către colonişti din Germania şi Rusia
(Bolton, 1962, citat de Varga P. şi colab. 1973).
În jurul anului 1800 lucerna a ajuns din Europa în Noua Zeelenadă şi în Australia, iar
după 1850 ea a început să se răspândească şi în Africa de sud.
În prezent lucerna este răspândită în majoritatea ţărilor cu climat temperat, atât pe
emisfera nordică cât şi pe cea sudică. Limita nordică a culturii de lucernă se găseşte în jurul
latitudinii de 60º. Pe glob, se extimează că lucerna se cultivă pe o suprafaţă de cca. 30
milioane hectare.
Cele mai mari suprafeţe cu lucernă se întâlnesc în Statele Unite ale Americii,
principalele regiuni de cultură aflându-se în statele de vest şi din centru.
Suprafeţe întinse cu lucernă există şi în unele ţări sud-americane precum: Argentina,
Uruguai, Peru, Chile. Alte regiuni importante privind cultura de lucernă se găsesc în sudul
Australiei precum şi în Noua Zeelandă.