LUMINA

Acest factor este foarte important deoarece, prin parametri săi specifici,
intensitate, durată de acţiune şi compoziţie spectrală, influenţează fotosinteza şi
celelalte procese fiziologice care stau la baza desfăşurării morfogenezei,
direcţionând întregul proces de dezvoltare al plantei.
Lumina solară variază în natură în timp - în cursul unei zile, de la o zi la alta,
de la un anotimp la altul.
Plantele legumicole manifestă faţă de lumină cerinţe particulare, ca urmare a
originii, a evoluţiei lor filogenetice, cu importanţă deosebită pentru practica
productivă. Aşa dar, numai prin buna cunoaştere a pretenţiilor speciilor legumicole
faţă de radiaţia luminoasă, acestea se pot asigura la nivel optim, prin aplicarea de
măsuri tehnologice corespunzătoare, atât la culturile din câmp, cât şi la cele din
spaţii protejate (sere, solarii, etc.).
În condiţiile climatului temperat, unde se găseşte şi ţara noastră, trebuie să se
acorde o însemnătate deosebită aspectelor particulare legate de rolul luminii în
cadrul fiecărei specii, respectiv cultivar, deoarece numeroase plante legumicole se
cultivă pe tot parcursul anului şi, deci, nu beneficiază, în mod constant, de acelaşi
regim al radiaţiei luminoase naturale.
Aceste deziderate stau la baza stabilirii zonelor de favorabilitate pentru
amplasarea culturilor, la stabilirea schemelor de culturi succesive şi asociate, în
câmp şi în spaţii protejate, la stabilirea epocii optime de înfiinţare şi desfiinţare a
culturilor legumicole. De exemplu, prin ecranarea radiaţiei luminoase asupra
organelor comestibile de sparanghel, praz, conopidă, revent, andive, ţelina de
peţiol ş.a., acestea devin mai fragede, mai suculente şi mai gustoase.
 CERINŢELE PLANTELOR LEGUMICOLE FAŢĂ DE LUMINĂ
Faţă de lumină, plantele legumicole au cerinţe diferite în funcţie de:
- perioadele şi fazele de vegetaţie;
- particularităţile biologice ale fiecărei specii şi soi.
În funcţie de perioadele şi fazele de vegetaţie cele mai mari cerinţe le au
plantele legumicole în faza de răsad şi în special în etapa imediat după
răsărire, când insuficienţa luminii duce la alungirea exagerată şi chiar
pieirea lor.
După formarea frunzelor adevărate, capabile de sinteză, valoarea factorului
lumină trebuie menţinută în limite corespunzătoare şi corelate direct cu
ceilalţi factori de vegetaţie.
Insuficienţa luminii duce la:
- etiolarea şi alungirea plantelor;
- sensibilizarea lor;
- reducerea ritmului de creştere şi cel de acumulare a substanţelor
hrănitoare de rezervă;
- avortarea florilor şi chiar căderea fructelor;
- stagnarea procesului de maturizare a fructelor chiar dacă acestea nu au
ajuns la dimensiunile normale, reluându-se când lumina este favorabilă.
In funcţie de particularităţile biologice ale plantelor legumicole cerinţele lor se
referă la:
- a) intensitatea luminii;
- b) durata perioadei de iluminare;
- c) calitatea luminii
a) după intensitatea luminoasă speciile legumicole manifestă cerinţe diferite
în funcţie de zona de origine şi evoluţia filogenetică, acestea se clasifică astfel:
- pretenţioase - bamele, tomatele, ardeii, vinetele, castraveţii, dovleceii, pepenii
verzi, pepenii galbeni, fasolea, batatul care pt. creştere şi dezv. au nevoie de o
intensitate medie de 8000-12000 lucşi şi se cultivă în cele mai favorabile zone;
- mediu pretenţioase - morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, sfecla roşie,
ridichile, salata, spanacul, ceapa, usturoiul, prazul, vărzoasele, mazărea,
mărarul care vegetează bine la 4000-6000 de lucşi, înfiinţarea culturii se face
primăvara devreme dar şi în lunile de iarnă - primăvară (salata, gulioarele,
varza albă în sere);
- puţin pretenţioase la lumină – plantele perene, ceapa verde, sfecla pentru frunze,
măcrişul şi altele care necesită 2000-3000 de lucşi;
- nepretenţioase – nu necesită lumină pentru formarea părţilor comestibile:
andivele, sparanghelul, ciupercile, cardonul, ţelina de peţiol, etc.
 b) - după durata perioadei de iluminare
În funcţie de cerinţele pe care le manifestă faţă de lungimea zilei, plantele legumicole se
grupează astfel:
 plante de zi scurtă, provin din regiuni tropicale şi subtropicale şi solicită o
fotoperioadă de 12 -14 ore dar cu intensitate luminoasă ridicată, iar dacă sunt
cultivate vara, în regiuni mai nordice, majoritatea înfloresc şi fructifică numai când
durata zilei se apropie de optimul necesar. Exemplu: tomatele, ardeii, vinetele,
castraveţii, dovleceii, pepenii galbeni şi verzi, fasolea ş.a.

 plante de zi lungă, originare din zone temperate sau/şi mai nordice, cu

fotoperioada de 16-18 ore zilnic, condiţie în care plantele înfloresc mai repede şi mai
abundent, iar în condiţii de zi scurtă, perioada creşterii generative (de reproducere)
este mult întârziată. Exemplu: spanacul, salata, cicoarea, ceapa, usturoiul, prazul,
toate speciile din grupa verzei, morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina, sfecla,
ridichile ş.a.,

 plante neutre sunt indiferente la lungimea zilei şi pot creşte în condiţii optime, atât
vegetativ cât şi generativ, în orice situaţie de fotoperioadă. Această însuşire a fost
realizată prin lucrări repetate de ameliorare, care au zdruncinat baza ereditară a
organismului. Exemplu: sparanghelul sau unele soiuri de salată, spanac, tomate.

Speciile legumicole cultivate în alte condiţii decât cele cerute, îşi schimbă modul de
manifestare, îşi întârzie vegetaţia, înfloresc târziu sau deloc, iar la altele apar
tulpinile florale.
c) - calitatea luminii determină procesul de acumulare în fotosinteză.
Absorbţia luminii de către pigmenţii clorofilieni se face în două moduri:
Absorbţia directă a luminii
Absorbţia indirectă
Compoziţia spectrală a luminii - Radiaţiile solare sunt formate din:
  52 % radiaţii vizibile - roşu, oranj, galben, verde, albastru, indigo, violet (ROGVAIV);
  48% radiaţii invizibile, dintre care 43% infraroşii şi 5% ultraviolete.
• Aceste radiaţii ale spectrului solar sunt folosite în mod diferit în fiziologia plantelor verzi.
• Cel mai puternic sunt absorbite radiaţiile roşii care sunt folosite de către frunze la sinteza
glucidelor care au rol esenţial în creşterea vegetativă, acumularea substanţelor de rezervă,
precum şi la înfloritul şi fructificarea plantei.
• Radiaţiile albastre – determină sinteza substanţelor proteicei şi a glucidelor, cu rol în creşterea
organelor morfologice.
• Radiaţiile galbene şi verzi favorizează în mod deosebit înflorirea,
• Radiaţiile ultraviolete influenţează sinteza unor vitamine.
• Speciile legumicole prezintă o anumită favorabilitate faţă de componentele spectrului vizibil al
luminii naturale, astfel, pentru tomate şi castraveţi este mai benefică lumina redusă în radiaţii
albastre şi violet, pe când spanacul, salata, varza ş.a., în lipsa acestor radiaţii, reacţionează
negativ, formând frunze mici, etiolate şi lipsite de turgescenţă. De asemenea, în cadrul
culturilor protejate materialele de acoperire se caracterizează prin fotoselectivitate diferită. De
exemplu, sticla nu permite trecerea radiaţiilor ultraviolete şi foarte puţin a celor albastru-
violet, pe când foliile de polietilenă şi de policlorură de vinil sunt transparente pentru aceste
radiaţii.
 POSIBILITĂŢI PRACTICE DE ASIGURARE ŞI DIRIJARE A
FACTORULUI LUMINĂ
Mărirea intensităţii luminoase la plantele legumicole se poate realiza prin:
- Alegerea celor mai favorabile zone de amplasare a culturilor legumicole, în special a
construcţiilor pt. culturile protejate şi forţate aici lumina fiind factor determinant;
- Expoziţia terenurilor, pentru culturile din câmp neprotejat cât şi pentru culturile forţate, trebuie
să fie sudică, sud-estică sau sud-vestică;
- Orientarea corespunzătoare a construcţiilor cu o pantă cu latura lungă de la est la vest, iar cu
două pante de la nord la sud pt. a primi mai multă lumină;
- Elementele constructive trebuie să fie lucrate în profile reduse şi să aibă culoare deschisă;
- Dimensionarea şi amplasarea corespunzătoare a instalaţiilor din sere şi solarii;
- Sticla folosită pentru acoperirea serelor să fie de bună calitate şi cu grad mare de transparenţă;
- Curăţirea permanentă de praf şi fum;
- Repicatul la timp al răsadurilor;
- Alegerea momentului optim pentru producerea răsadurilor;
- Alegerea speciilor şi soiurilor cele mai corespunzătoare;
- Respectarea distanţelor de plantare;
- Lucrările de îngrijire aplicate la timp;
- Evitarea formării condensului, dirijarea temperaturii în funcţie de intensitatea luminii şi
iluminarea suplimentară la răsaduri, cu lămpi de diferite tipuri
• Diminuarea intensităţii luminoase se face la culturile protejate şi în special
la cele forţate, aceasta provocând o creştere exagerată a temperaturii în
interiorul construcţiilor în anumite perioade ale anului, mai ales vara.
• Reducerea intensităţii luminoase se practică vara prin cretizare sau opacizare
a sticlei folosind praf de cretă, humă, reziduuri de calciu de la industria
zahărului pulverizate fin pe suprafaţa sticlei;
• Umbrirea se poate realiza cu ajutorul unor materiale aşezate în interiorul sau
în exteriorul serelor ;
• Pentru umbrire se mai poate folosi sticla Thermex cu strat dublu care are în
interior un strat subţire de gelatină care îşi schimbă culoarea în funcţie de
intensitatea luminii;
• Perdele de aluminiu care se montează în interiorul serelor ( construcţiile mai
noi);
• Acoperirea primordiilor de inflorescenţă la conopidă;
• Muşuroirea sau bilonarea pentru obţinerea de organe comestibile de bună
calitate la sparanghel.
 AERUL SI GAZELE
Pentru desfăşurarea normală a proceselor vitale ale plantelor legumicole cât şi în vederea
păstrării şi maturizării artificiale a organelor comestibile, aerul prezintă o deosebită importanţă
atât prin prezenţa cât şi prin compoziţia sa.
O compoziţie favorabilă a aerului este necesar a se realiza atât în sol, la nivelul sistemului
radicular, cât şi în atmosferă, la nivelul părţilor vegetative şi de fructificare.
OXIGENUL. Cerinţele plantelor legumicole faţă de acest gaz sunt diferite fiind absolut necesar în
procesul de respiraţie, cantitatea acestuia fiind proporţională cu intensitatea acestui proces
fiziologic care se desfăşoară continuu, spre deosebire de cel de fotosinteză care se desfăşoară
numai în timpul zilei.
In aerul atmosferic se află în proporţie de 21% iar în spaţii protejate concentraţia scade uşor
remediindu-se prin aerisiri.
In sol conţinutul în oxigen poate scădea foarte mult în funcţie de gradul lui de folosire de către
microorganisme, formarea crustei la suprafaţa solurilor grele şi tasate şi excesul de umiditate.
DIOXIDUL DE CARBON este folosit în procesul de fotosinteză, S.U. a plantelor fiind formată
în proporţie de 50% din carbon.
Pentru a sintetiza 1 g de glucoză frunza trebuie să absoarbă CO2 conţinut în 2500 l aer, iar într-o zi
plantele cultivate pe 1 ha pot asimila între 250-1000 kg CO2 în funcţie de specie şi ceilalţi
factori de mediu.
O sporire cantitativă şi calitativă a producţiei dar şi o grăbire a maturări tehnologice pentru
consum, se poate obţine prin creşterea concentraţiei de CO2 de la 0,03 pana la 0,2-0,3%.
• Alte gaze care se pot afla în preajma plantelor cum ar fi: dioxidul de sulf, dioxidul
de azot, azotul, formaldehida etc. sunt dăunătoare şi pot avea diverse surse:
- amoniacul care în concentraţie de 0,1% este dăunător iar la 3-4% este nociv şi se
formează în spaţiile încălzite cu gunoi de grajd;
- dioxidul de sulf este dăunător în concentraţii de 0,001-0,002% mai ales la
umiditate ridicată;
- reziduurile gazoase care provin de la unităţile industriale , mai ales dacă acestea
conţin fluor, clor, oxid de carbon;
- etilena şi acetilena pot fi folosite în concentraţii reduse (cca. 1%), pentru
stimularea maturării fructelor de tomate (înainte de căderea brumelor timpurii) sau
a celor din seră (la încheierea ciclurilor de producţie);
- azotul datorită efectului inhibitor asupra respiraţiei sporeşte capacitatea de păstrare
şi îmbunătăţeşte menţinerea calităţii produselor.