Organizarea terenului

arabil, asolamente
 Stabilirea profilului si dimensiunilor unitatilor agricole

Profilul – reprezintă activitatea de bază a unei zone, localităţi sau unităţi şi este sensibil
identic cu noţiunea de ramură de producţie.

Profilul este determinat de condiţiile de sol, climă, relief, surse de apă, tradiţie, disponibilul
de forţă de muncă, reţea de circulaţie, centre de prelucrare şi depozitare, pieţe de desfacere,
etc.
Profilul, în raport cu poziţia faţă de marile localităţi, poate fi:

o profil periurban – dispus pe o rază de 10 – 15 km față de oraşe, predominând

legumicultura, pomicultura şi creşterea animalelor

o profil intermediar – în care domină cultura cerealelor, plantelor tehnice,

plantelor furajere, plantaţiilor viticole, plantaţiilor pomicole,
omari ferme de animale

o profil periferic – zonele mai îndepărtate şi mai puţin favorabile exploataţiilor

agricole, destinate în principal pajiştilor naturale
Profilul este dat şi de categoriile de teren dispuse pe zone geografice, după cum
urmează (I. Bold):

 terenuri predominant arabile irigate şi neirigate (situate în zonele de luncă, câmpie

sau deltă)

 terenuri predominat arabile desecate sau, irigate şi desecate

 terenuri colinare cu sistem de agricultură antierozional

 terenuri colinare şi deluroase cu lucrări antierozionale

 terenuri de depresiune intra şi extramontane

 terenuri montane şi alpine

Exploatatia agricola, ca unitate organizatorică, poate fi:

 exploataţie agricolă vegetală

 exploataţie agricolă zootehnică

 exploataţie mixtă

Exploataţiile, la rândul lor, pot fi specializate în: culturi cerealiere, plante tehnice,
plantaţii pomicole, plantaţii viticole, creşterea taurinelor, creşterea porcinelor etc.

Exploataţiile mixte valorifică cel mai bine şi condiţiile naturale şi produsele

secundare, fiind preferate şi desigur, mai extinse.

Dimensiunea exploataţiilor agricole în noua structură de proprietate trebuie să

permită folosirea raţională a parcului de maşini, rotaţia culturilor, funcţionarea şi
exploatarea lucrărilor antierozionale, folosirea sistemelor de irigaţii (în special a
echipamentelor de udare etc.)
În România, prin aplicarea Legii fondului funciar, dimensiunile exploataţiilor ţărăneşti s-au
redus la valori medii de 2,5 ha, cu variaţii între 0,5 ha şi 10 ha, dispuse în peste 48 de milioane
de parcele, ce nu permit decât o agricultură de subzistenţă total nerealistă.

Profilarea, concentrarea, îmbinarea şi specializarea producţiei sunt obiective indispensabile

privind calitatea şi cantitatea producţiei, prelucrarea şi valorificarea superioară a acestora.
Dacă într-o primă etapă sprijinirea agricultorilor s-a realizat prin sistemul cupoanelor, absolvirea
de la impozite sau acordarea sumelor fixe la unitatea de suprafață (100 lei/ha cultivat), în
perspectivă, stimularea asocierii și practicării unei anumite structuri a culturilor (în raport
și de nevoile economice naționale), sunt elementele de maximă prioritate.

Astfel, facilitarea unor împrumuturi bancare, procurarea unor utilaje agricole, dotarea cu
instalații de udare, suportarea de către stat a unor cheltuieli de irigații pentru exploatațiile cu
dimensiuni de peste 110 ha în zonele de câmpie și peste 55 ha în zonele de deal, sunt
preocupări pe linia organizării, amenajării și sistematizării agriculturii.
Referitor la categoria de folosinţă şi fertilitatea solului, problema schimburilor este mai lejeră
pe terenurile plane şi mai dificilă pe zonele în pantă, unde diferențele pot fi semnificative.

Ținând cont de lucrările de sezon aplicate (fertilizarea, însămânţarea), starea agroproductivă,

schimbul de teren se face în două moduri:

 unitatea care primeşte terenul fertilizat şi însămânţat, va fertiliza şi însămânţa o suprafaţă

echivalentă

 schimbul se poate face eşalonat, pe etape, la sfârşitul perioadei de vegetaţie, când diferenţele
amintite dispar sau se reduc considerabil

În ambele situaţii, comasarea terenurilor agricole întâmpină dificultăţi, adesea rezistenţă din
partea proprietarilor din motive de tradiţie, diferenţe de amplasament, fertilitate etc.

În cazul unor exploataţii mari comasarea este mai uşor de realizat.

Organizarea si amenajarea teritoriului pe arabil

Organizarea terenului pe arabil are drept obiective: folosirea raţională a pământului

prin aplicarea complexului de măsuri agrotehnice şi a lucrărilor de IMB, asigurarea
condiţiilor de mecanizare a lucrărilor agricole, protecţia solului împotriva fenomenelor
de eroziune, asigurarea condiţiilor de transport raţional, eficient şi cu cheltuieli minime,
crearea condiţiilor pentru organizarea muncii şi desfăşurarea proceselor de producţie.

Organizarea teritoriului necesită studii privind condiţiile climatice, pedologice,

topografice, social-economice, precum şi lucrări premergătoare de defrişare a arbuştilor,
tufelor, lăstărişului, sau chiar modelarea zonelor fragmentate.
 Organizarea terenului arabil
reprezintă a activitatea
tehnico-organizatorică
managerială prin care:

se stabilesc principalele

tipuri de asolamente,

numărul asolamentelor,

amplasarea şi dimensiunile
unităţilor de lucru.
 Notiuni despre asolamente

Asolamentul reprezintă împărţirea terenului în sole (tarlale) pe care plantele

de cultură se succed în spaţiu şi în timp într-o ordine bine stabilită şi pe care se aplică
in complex sisteme raţionale de lucrare a solului, de fertilizare şi de protecţie a
culturilor în vederea creşterii fertilităţii solului, a sporirii calitative şi cantitative a
producţiilor agricole.

In practica agricolă noţiunea de asolament se confunda cu cea de rotaţie, însă aceasta

este succesiunea plantelor în timp pe o singură solă, deci asolamentul include rotaţia
care este aceeaşi pentru toate solele aceluiaşi asolament.
La întocmirea asolamentelor şi în practicarea acestora se operează cu următoarele
noţiuni:

Sola (tarlaua) este suprafaţa de teren din cadrul asolamentului, cu sol cât mai omogen
pe care se cultivă o singură specie. Sola este delimitată de şosele, drumuri, căi ferate,
vetre de sat, păduri, canale etc.

Suprafaţa unei sole depinde de zonă, relief, tipul asolamentului etc.; pentru a permite
organizarea eficientă a activităţii de producţie, la cultura mare, aceasta ar trebuie să fie
de cel puţin 50-100 ha.
Sola mixta (combinată) este suprafaţa de teren din cadrul asolamentului, cu sol cât mai
omogen, pe care se cultivă două-trei specii cu însuşiri biologice şi tehnologii
asemănătoare (de exemplu mazărea, soia şi fasolea pe aceeaşi solă). În cadrul solei
mixte plantele pot ocupa suprafeţe egale sau diferite.

Parcela este o subdiviziune a solei delimitată de limite naturale sau antropice, având o
singură categorie de folosinţă şi pe care se cultivă o singură specie. În cazul
terenurilor plane parcela poate corespunde solei, iar în cazul terenurilor
frământate mai multe parcele la un loc formează o solă mixtă.
Gruparea culturilor, cu cerinţe agrobiologice similare şi cu tehnologii asemănătoare, în
vederea ocupării solelor mixte, este următoarea:

cereale păioase de toamna: grâu de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamna, secara, triticale,
borceag de toamnă

cereale păioase de primăvară: orz de primăvară, orzoaică de primăvară, ovăz, grâu de primăvara,
borceag de primăvară

prăşitoare: porumb pentru boabe, porumb siloz, floarea-soarelui, sfecla de zahăr, sfecla furajeră,
gulia furajeră, cartof, bumbac, tutun, sorg, in de sămânţă, cânepă de sămânţă;

plante industriale: in de fuior, cânepă de fuior etc.;

leguminose anuale (fabaceae anuale): mazăre, fasole, soia, fasoliţa, arahide, linte, bob, năut, lupin;

leguminoase perene (fabaceae perene) : lucerna, trifoi, ghizdei, sparceta;

poaceae anuale (plante furajere): iarba de Sudan, porumb pentru masă verde, borceag de toamna,
borceag de primăvară;

plante medicinale si aromatice: coriandru, muşetel, mentă, fenicul, chimion, levanţica, mac, muştar
negru, degeţel, revent;

plante legumicole (grupe): solano-fructuoase, vărzoase, leguminoase, rădăcinose, tuberculifere,

bulboase, verdeţuri.
 Rotatia culturilor reprezintă ordinea de cultivare a plantelor, în timp, pe o sola şi se
prezintă prin indicarea numerelor de ordine ale fiecărei culturi.
Exemplu: 1. borceag de toamnă - porumb masă verde;
2. ovăz + triticale de toamnă;
3. porumb siloz.
Durata rotatiei - numărul de ani după care o cultura revine pe aceeaşi sola sau timpul
în care o cultură trece prin toate solele asolamentului. Durata rotaţiei este egala cu numărul de sole.
Prezentarea rotaţiei în acest caz este următoarea (avem 3 grupe de culturi anuale şi 3 sole):

Anul / Sola I II III

2013/2014 Borceag de toamnă - Ovăz + triticale de Porumb siloz

Porumb masă verde primăvară

2015 Ovăz + triticale de Porumb siloz Borceag de toamnă -

primăvară Porumb masă verde

2016 Porumb siloz Borceag de toamnă - Ovăz + triticale de

Porumb masă verde primăvară
 Cultura principala ocupă o anumită sola în anul de referinţă.

Cultura premergatoare s-a cultivat în anul precedent, deci înaintea

culturii principale.

Cultura antepremergatoare este premergatoare premergatoarei

culturii principale deci s-a cultivat cu 2 ani mai înainte.
 Cultura postmergatoare urmează după cultura principală (în anul
următor).

Cultura dubla (succesivă) se însămânţează în acelaşi an, pe aceeaşi solă cu

cultura principală, după recoltarea acestuia. Cultura dublă poate fi pentru boabe,
îngrăşământ verde sau furaj.

Exemplu de asolament de 5 ani cu 2 ani culturi duble:

Soia;
Grâu de toamnă (cultura I) + porumb masă verde (cultura II);
Sfeclă furajeră;
Orz de toamnă (cultura I) + porumb siloz (cultura II);
Porumb boabe, gulie furajeră (sola mixtă).
Cultura intercalata reprezintă cultivarea unei specii de plante printre rândurile
plantei principale. Recoltarea şi valorificarea culturilor se face separat.
Exemplu: fasole prin porumb.

Cultura in amestec constă in cultivarea a 2-3 specii de plante amestecate chiar de

la semănat care se recoltează şi se valorifică împreună.
Exemplu: borceagul de toamnă, borceagul de primăvară, amestecuri de leguminoase şi
graminee perene (la înfiinţarea pajiştilor) etc.

Cultura ascunsa (protejată) este o specie de plantă care vegetează o perioadă

alături de cultura principală şi care îşi continuă vegetaţia şi anul viitor. De exemplu
trifoiul semănat primăvara în culturile de grâu, orz de toamnă, sau direct în ovăz.

Exemplu:

•Grâu de toamnă (trifoi);

•Trifoi;
•Triticale de toamnă;
•Sfeclă furajeră;
•Porumb siloz.
Cultura amelioratoare este o specie de leguminoasă anuală sau perenă
care îmbogăţeşte solul în N fixat pe cale biologica, prin intermediul bacteriilor
simbiotice.

Planul de cultura reprezintă indicarea suprafeţelor (în hectare) ocupate de

fiecare specie din cadrul asolamentului respectiv.

Structura culturilor reprezintă specificarea ponderii fiecărei culturi din

cadrul unui asolament. Suprafaţa totala a asolamentului echivalează cu 100%.
Cultura repetata reprezintă cultivarea pe aceeaşi solă a unei plante timp de 2, 3 ani
consecutivi. Ea este admisă numai pentru plantele care se autosuporta: orezul şi cânepa 3-4
ani, tutunul, porumbul şi grâul 2-3 ani. Următoarele plante nu se autosuportă: floarea-soarelui
(poate să revină pe aceeaşi suprafaţă după 5-6 ani), sfecla (după 4 ani), mazărea, inul, ovăzul,
plantele legumicole (după 2-4 ani).

Veriga rotatiei este reprezentată de 2 culturi care se succed într-o rotaţie.

Tipul si schema de asolament. Când într-un asolament se prezintă concret plantele de cultură
care se succed este vorba despre un tip de asolament. Prezentarea asolamentului sub forma grupelor de
plante reprezintă schema de asolament.

Exemplu:
Tipul de asolament: Schema de asolament:
1. Grâu de toamna 1. Cereale de toamnă
2. Porumb boabe 2. Prăşitoare
3. Trifoi I 3. Leguminoase perene
4. Trifoi II 4. Leguminoase perene
5. Triticale 5. Cereale de toamnă
6. Porumb siloz 6. Prăşitoare
7. Gulie şi sfeclă furajeră 7. Prăşitoare

Sola saritoare reprezintă sola care temporar este scoasă din rotaţia culturilor, timp în care se
cultivă cu o plantă perenă (lucernă, trifoi).

Monocultura reprezintă cultivarea unei singure plante, mai mulţi ani pe acelaşi teren şi anume, cel
puţin atâţia ani cât durează rotaţiile în zona respectivă.
 Criteriile care stau la baza întocmirii asolamentelor
Criterii de ordin natural se referă la condiţiile de relief, expoziţia terenului,
adâncimea şi gradul de mineralizare a apei freatice, clima, etc. Aceste date
pedoclimatice ne ajuta la alegerea judicioasă a speciilor (uneori a soiurilor) de plante
ce se vor cultiva în asolamente.
Dintre factorii climatici, temperatura şi precipitaţiile dintr-o anumită zonă au un rol
determinant la stabilirea sortimentului de culturi.

Conditiile economico-organizatorice sunt reprezentate de cerinţele

economiei de piaţa, de reţeaua de drumuri, de necesitatea folosirii raţionale a forţei de
munca şi a mijlocelor mecanice, de existenţa în zona a unor fabrici de zahăr, de ulei,
de conserve, de distanţa faţa de centrele populate, de preţurile şi posibilităţile de
valorificare a producţiilor agricole.

Criteriile agrobiologice se referă la cerinţele plantelor cultivate faţă de rotaţie

în funcţie de particularităţile lor biologice.
 Rotaţia începe, de regulă, instalând culturi cu efect ameliorator asupra
însuşirilor solului (leguminoase anuale) şi încadrate în grupa culturilor bune
premergătoare. O altă regulă generală este instalarea la începutul rotaţiei a unei
culturi la care să se aplice cantităţi mari de îngrăşăminte organice şi care să
valorifice bine acest îngrăşământ iar totodată se ameliorează pe timp îndelungat
însuşirile solului.

 Alegerea în rotaţie a celor mai bune premergătoare.

 După plantele prăşitoare, care degradează structura, accentuează mineralizarea

humusului, trebuie să urmeze cerealele păioase. Aceasta favorizează îmburuienarea,
de aceea trebuie să alterneze cu prăşitoarele care combat mai bine buruienile.
 Plantele mari consumătoare de elemente nutritive, cum sunt sfecla pentru zahăr, floarea
soarelui trebuie să alterneze cu plantele cu consumuri reduse. Fiecare specie extrage din sol
substanţele nutritive în cantităţi si proporţii diferite. Cerealele păioase folosesc mai mult N şi P,
floarea-soarelui, sfecla, cartoful, porumbul şi altele consuma mai mult K.

 Pentru exploatarea raţională a straturilor de sol se recomandă ca după plantele cu

înrădăcinare profundă (lucerna, trifoi, sfecla, floarea-soarelui) să urmeze plante cu
înrădăcinare mai superficială (fasole, in, cartofi, mazăre, grâu) realizându-se astfel “rotaţia
rădăcinilor”.
Plantele bune şi foarte bune protectoare împotriva eroziunii solului (ierburile
perene, leguminoasele anuale, cerealele păioase) vor alterna cu plantele
prăşitoare care sunt rele protectoare.

La întocmirea asolamentelor se ţine cont de bilanţul humusului din sol, de

diferenţa dintre humusul nou format şi cel mineralizat. Aceasta depinde de
cantitatea şi compoziţia resturilor organice vegetale şi animale supuse humificării,
de condiţiile pedoclimatice, de intensitatea lucrărilor solului etc. Ierburile perene
grâul, porumbul, ovăzul, leguminoasele anuale, lucerna etc. lasă în sol cantităţi
mai mari de resturi organice, iar altele ca inul, bumbacul, cânepa, tutunul,
sfecla de zahăr lasă cantităţi mai mici.

Sistemul de lucrare a solului trebuie să alterneze în cadrul asolamentului,

“rotaţia sistemului de lucrare a solului“ asigurând optimizarea însuşirilor solului cu
cerinţele plantelor de cultură, cu efecte favorabile asupra fertilităţii solului şi
creşterea eficienţei economice a procesului de producţie agricolă. Se va alege
sistemul clasic de lucrare a solului pentru culturile care preferă un sol foarte
afânat (sfeclă de zahăr, cartof, morcovi etc.) şi sisteme minime sau chiar semănat
direct pentru culturi pretabile la aceste tehnologii (soia, cereale păioase,
porumb).
Asolamentele trebuie sa conducă la evitarea sau cel puţin la diminuarea
pericolului îmburuienării. Cultivarea fără întrerupere a unei plante pe aceeaşi sola
determină înmulţirea buruienilor specifice plantei de cultură. Culturile care acoperă
repede terenul la începutul vegetaţiei înăbuşă buruienile (cânepa, secară, rapiţa)
altele sunt uşor înăbuşite de buruieni în prima parte a vegetaţiei (inul, lucerna,
sparceta, sfecla de zahăr, sorgul, macul, porumbul etc.). Lucerna, începând cu al doilea
an de vegetaţie, înăbuşă pirul.

 Din cauza unor boli şi dăunători comuni, la întocmirea asolamentelor sunt câteva
cerinţe restrictive. De exemplu următoarele culturi nu pot alterna una după alta:
grâul şi orzul; ovăzul şi orzul de primăvară; trifoiul roşu şi lucerna sau mazărea; rapiţa
şi sfecla de zahăr sau varza; mazărea şi inul; soia şi floarea soarelui; tutunul şi cânepa
sau floarea-soarelui (în cazul atacului de lupoaie).
Stabilirea numarului si marimii asolamentelor si
delimitarea teritoriala a acestora

În funcţie de scopul urmărit asolamentele stabilite pot fi clasificate astfel:

Asolamente de camp – sunt asolamente care structuri alcătuite din cereale, plante
tehnice şi leguminoase etc.

Asolamente furajere – sunt cele în care predomină plantele furajere anuale şi

perene.

Asolamente legumicole – cuprind structuri cu plante legumicole în calitate de

culturi de bază, precum şi structuri de culturi legumicole de bază la care se asociază
culturi succesive şi anticipate.

Asolamente mixte – cuprind plante din grupe diferite de culturi.

Asolamente speciale – sunt asolamente care urmăresc un scop foarte clar precizat.
Astfel sunt asolamente pentru protecţia solului, asolamente cu îngrăşăminte verzi
pentru nisipuri, asolamente cu plante medicinale sau melifere, asolamente din
orezării şi nisipuri.
 Stabilirea numarului de sole si a marimii lor. Delimitarea
solelor si a parcelelor de lucru in cadrul fiecarui asolament.

După stabilirea numărului şi a tipului de asolament se trece la elaborarea fiecărui

asolament în parte. În acest scop se grupează culturile stabilite, pentru fiecare
asolament, pe grupe conform cerinţelor agrobiologice şi tehnologiei de cultivare.

După gruparea plantelor pe grupe de culturi se calculează valoarea procentuală a

fiecărei grupe. Pe baza procentului de participare al fiecărei grupe la suprafaţa totală
destinată asolamentului se stabileşte numărul de sole şi respectiv mărimea acestora.
La stabilirea numărului de sole este necesar să avem în vedere durata rotaţiei (3-6
ani) şi egalitatea dintre numărul de sole şi durata rotaţiei.

De menţionat faptul că sola este veriga de bază

în organizarea teritoriului şi a asolamentelor, în
executarea lucrărilor agricole şi în desfăşurarea
procesului de producţie agricolă.
 La delimitarea solelor în cadrul fiecărui asolament trebuie să se
îndeplinească următoarele condiţii:

• fiecare solă trebuie să cuprindă terenuri cât mai omogene ca

favorabilitate pentru culturi şi potenţial de producţie, pentru a permite aplicarea
unor tehnologii unitare pe întreaga suprafaţă;

• pentru a asigura o mai bună dozare şi organizare a elementelor tehnologice

şi a inputurilor este bine ca solele unui asolament să fie pe cât posibil egale,
fără abateri de 3-5 % faţă de sola medie;

• forma şi dimensiunile laturilor solelor trebuie să permită folosirea cu

randament a tractoarelor şi agregatelor la executarea lucrărilor agricole; pe
terenurile în pantă trebuie să permită executarea lucrărilor pe curba de nivel
precum şi alte măsuri de combatere şi prevenire a eroziunii solului.
 Stabilirea structurii si rotatiei culturilor pe fiecare
asolament si a elementelor de tehnologie specifice
fiecarei culturi

După ce s-a stabilit mărimea solelor şi a numărului acestora în cadrul asolamentelor se

trece la proiectarea schemelor şi a tipurilor de asolamente.

În cadrul fiecărui asolament se stabilesc mai multe variante de succesiuni a culturilor

în funcţie de cerinţele plantelor faţă de lucrările agrotehnice, asigurarea celor mai bune
premergătoare pentru plantele din rotaţie, combaterea buruienilor a bolilor şi
dăunătorilor etc. În final din variantele analizate se alege varianta cea mai potrivită
pentru condiţiile concrete din fermă.
Pentru fiecare solă şi cultură se stabileşte sistemul de lucrare a solului, modalităţile
de fertilizare, măsurile de combatere integrată a buruienilor, bolilor şi
dăunătorilor, prognozarea producţiilor şi a posibilităţilor de valorificare a
acestora, precum şi alte elemente ale organizării procesului de producţie agricolă.