UNIVERSITATEA DE ŞTIINTE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ ,,ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

SPECIALIZAREA C.E.P.A.

PROIECT LA DISCIPLINA
UTILAJE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

Profesor îndrumător: Student:

Asist. Asoc. Dr. Marius Băetu Alexandra Lazăr

Grupa 316, Anul II

-2018-
 Tema Proiect:

Proiectarea unei linii tehnologice pentru

obținerea mălaiului

1
 Cuprins

Argument.

CAPITOLUL I. GENERALITĂȚI – ORIGINE, VALOARE NUTRITIVĂ

1.1.Generalități…………………………………………………………………………4

1.2 Însuşirile porumbului pentru mălai..........................................................................10

Cap.II. Caracteristicile produsului finit

2.1. Introducere.............................................................................................................19

2.2. Proprietăţile fizico-chimice ...................................................................................20

2.3. Proprietăţile organoleptice.......................................................................................21

Cap.III. Tehnologia de fabricație și fluxul tehnologic

3.1. Schema tehnologică de obținere a mălaiului ………………………………………22

3.2. Descrierea operațiilor și a utilajelor folosite ……………………………………...23

Cap.IV. Linia tehnologică. Legenda

4.1. Descrierea utilajelor folosite în linia tehnologică...........................................................31

4.2 Descrierea unui utilaj principal………………………………………………………....40

Bibliografie

2
 Argument

Una dintre cele mai principale ramuri prelucrătoare în viață populației este ramură
prelucrării și păstrării produselor cerealiere. Această ramură reprezintă una dintre cele mai vechi
preocupări ale omului.

De-a lungul timpului, morăritul a evoluat concomitent cu progresul general al omenirii

prin aplicarea unor procedee și tehnologii de fabricație, extinderea gradului de mecanizare și
automatizare a proceselor tehnologice, lărgirea gamei sortimentale prin realizarea de noi
produse, creșterea graduluide valorificare a cerealelor.

Produsele cerealiere întotdeauna au ocupat un loc de frunte în alimentația omului. Din

gamă largă de produse cerealiere se fabrică făinuri de diferite calităti și multe alte produse.

Cerealele reprezintă produse prețioase în rația omului, datorită valorii nutritive și

valorii energetice înalte, asimilării bune a proteinelor și glucidelor din ele, datorită proprietătilor
gustative bune și ele contribuie la diversificarea gamei de produse alimentare a omului. Ele se
folosesc pe larg în alimentația publică, la fabricarea concentratelor alimentare, la producerea
produselor dietetice și pentru copii. Cerealele, alături de celelalte produse alimentare, furnizează
organismului uman o parte insemnată din substanțele care-i sunt necesare pentru activitatea
vitală, menținerea stării de sănătate și conservarea capacitătii de muncă, iar porumbul în special,
reprezintă produsul alimentar de bază pentru mai mult de jumătate din populația globului
pămintesc..

Luând în considerație cele arătate mai sus am optat pentru redactarea prezenței lucrări
cu temă "Proiectarea unei linii tehnologice pentru obținerea malaiului”. Lucrarea își propune să
pună în evidentă criteriile privind aplicarea tehnologiilor adecvate și moderne în industria
prelucrării cerealelor, obținând o gamă largă de semifabricate și concentrate alimentare în scopul
satisfacerii cerințelor tot mai diversificate ale alimentației moderne, alegerea utilajelor și detalii
privind exploatarea acestora, condiții de calitate pentru produsul finit, aspectele legate de
respectarea normelor de protecție a muncii, a instrucțiunilor de asigurare a igienei și controlului
calitativ. Nu în ultimul rând, lucrarea are că obiectiv adoptarea acelor tehnici și strategii de lucru
moderne care să răspundă condițiilor necesare de aliniere la exigențele crescânde ale
consumatorilor și ale organelor de monitorizare și control.

Industria morăritului are o mare responsabilitate în ceea ce privește sănătatea națiunii

prezente și viitoare; de aceea preocuparea de a asigură calitatea produselor la standarde ridicate
este o prioritate incontestabilă pentru orice unitate economică și pentru fiecare lucrător .
3
 Capitolul I.

1.1. Generalități

Porumbul se situează pe locul trei între plantele cultivate pe glob, după grâu şi orez.
Suprafeţele mari cultivate cu porumb în lume se datorează utilizărilor sale multiple şi
variate şi particularităţilor plantei:

 capacitatea de producţie mai ridicată faţă de celelalte cereale;

 plasticitatea ecologică ridicată care îi permite un areal larg de răspândire;
 rezistenţa la secetă, care îi permite să realizeze producţii mari şi relativ constante;
 are mai puţine boli şi dăunători şi este rezistent la cădere;
 bună premergătoare pentru majoritatea culturilor cu condiţia să elibereze terenurile de
resturile vegetale;
 suportă monocultura fără probleme, cu condiţia combaterii buruienilor şi aplicării
îngrăşămintelor;
 valorifică bine precipitaţiile, apa de irigaţie, gunoiul de grajd şi îngrăşămintele chimice,
cultura este mecanizabilă 100 %;
 necesită cantităţi mici de sămânţă datorită coeficientului ridicat de înmulţire;
 se recoltează mecanizat sau manual fără pericol de scuturare;
 se poate cultiva asociat cu fasole sau dovleci în agricultura de subzistenţă;
 reuşeşte ca plantă furajeră în miriştea premergătoarelor timpurii (borceag, orz, mazăre) în
condiţii de irigat;
 posibilităţile de valorificare a recoltei sunt variate: se poate depozita sub formă de
ştiuleţi, fără să fie alterată calitatea, dacă se respectă condiţiile de depozitare.

Originea
Porumbul este originar din America Centrala si de Sud, unde a fost luat in cultura cu
aproximativ 4000 – 6000 de ani i.H. a fost adus in Europa in secolul XVI de către Cristofor
Columb, în 1493.

Ca planta furajera, porumbul a fost luat in considerare abia in secolul al XIX-lea, mai intâi in
Franta si apoi in celelalte tari ale Europei.

In tara noastra a fost cultivat pentru prima data la sfârsitul secolului al XVII-lea - inceputul
secolului XVIII.

4
 Prezenţa porumbului în cultură este semnalată mai intâi in Muntenia, în timpul domniei lui
Şerban Cantacuzino (1693-1695) si dupa aceea in Transilvania, în timpul împărătesei Maria
Tereza (1740-1760).

Porumbul a evoluat dintr-o specie de iarba salbatica numita teosinte, care mai creste si astazi
pe dealurile din apropiere de Mexico City.

Cam de acum 7000 de ani, nativii din America au inceput sa cultive porumbul.

Pana in anul 200 d.Hr. cultura se raspandise si in alte parti ale Americii.

A devenit cea mai importanta hrana din Mexic si America Centrala doar intre anii 800 si
1100.

Întrebuinţările porumbului

Porumbul se cultivă pentru boabe, care au multiple întrebuinţări:

 În alimentaţia omului, făina de porumb se foloseşte pentru mămăligă, fulgii de porumb

pentru micul dejun, diverse alimente pentru copii, porumb fiert, copt şi pop corn, iar în
urma prelucrării industriale rezultă o gamă de produse gen amidon, glucoză, dextroză,
ulei care se regăsesc în diverse alimente sau se folosesc ca materie primă pentru bere,
whisky, bio etanol, medicamente, etc. din producţia mondială de porumb, numai 15 %
este folosită direct în alimentaţia umană.
 În furajarea animalelor, boabele de porumb intră în compoziţia unor
reţete de nutreţuri combinate pentru diverse categorii de animale datorită
valorii nutritive ridicate (1 Kg boabe echivalează cu 1.17-1.30 unităţi nutritive
şi conţine 70-80 g proteină digestibilă). Din producţia mondială de porumb
75-80 % se foloseşte în hrana animalelor. Prin recoltare în faza de lapte ceară şi
însilozare se obţine un furaj suculent valoros pentru toate categoriile de bovine. Tulpinile
rămase după recoltare (cocenii) se folosesc ca furaj grosier, iar prin
tocare şi însilozare cu adaos de melasă sau uree, rezultă un nutreţ valoros pentru
rumegătoare. De la fabricarea amidonului din porumb şi de la fabricarea uleiului din
germeni rezultă borhoturi valoroase pentru porcine.
 În industrie, boabele de porumb se folosesc pentru fabricarea spirtului, amidonului,
glucozei şi bio etanolului. Din 100 Kg boabe prin procesare industrială se poate obţine
unul din produsele: 77 kg mălai, 44 l spirt, 63 Kg amidon, 71 Kg glucoza, la care se
adaugă 1,8-2,7 l ulei alimentar şi 3,6 kg şrot de embrioni, care intră în compoziţia

5
 furajelor sau alimentelor sărace în proteine. Prin hidroliza enzimatică a amidonului din
porumb se obţine sirop de fructoză şi zaharoză folosite ca înlocuitori pentru zahăr. Din
ciocălăi se obţine furfurol, nutreţuri pentru rumegătoare, săpunuri, vitamine sau se
folosesc drept combustibil. În prezent, numai 5 % din producţia mondială de porumb se
foloseşte în scopuri industriale.
 În România, porumbul deţine primul loc atât în ce priveşte suprafaţa
cultivată, 49-52 % din suprafaţa cultivată cu cereale, cât şi producţia totală, 50 % din
producţia totală de cereale.

Clasificarea botanică şi soiuri ale porumbului

Porumbul este o plantă anuală ierboasă, aparţinând familiei Gramineae, secţia Maydeae,
genul Zea. Botanistul suedez K. Linné l-a denumit Zea Mays, denumire care se menţine şi în
prezent. Planta are o creştere viguroasă, existând forme şi soiuri de porumb cu creştere de până
la 9 m (insulele Antile) şi de asemenea şi forme pitice, până la 70 cm. Înălţimile pentru soiurile
şi hibrizii cultivaţi la noi variază între 1 şi 3 m.

De menţionat că cea mai mare lungime o ating ştiuleţii cu un număr maxim de rânduri (24
sau mai mult). În funcţie de aceste două dimensiuni variază şi greutatea ştiuleţilor (50-500 g).

Numărul rândurilor de boabe este totdeauna pereche. Numărul de rânduri este condiţionat
mai mult de natura ereditară a soiului. Totuşi în condiţii favorabile, numărul rândurilor creşte.
Numărul de 8 rânduri este cel mai constant, formând un caracter tipic de soi.

Mai puţin de 8 rânduri (4 - 6) se întâlnesc foarte rar şi numai la liniile autofecundate.

Numărul mai mare de 8 rânduri nu mai este constant şi în cadrul aceluiaşi soi se întâlnesc ştiuleţi
cu 10-14 rânduri, caz în care majoritatea au 12 (Arieşan, Studina, Dobrogean) sau cu 14-18 şi
16-24 la soiurile Dinte de cal, Pignoletto, etc.

Cele mai importante subspecii ale speciei Zea Mays L. sunt următoarele:

 Subspecia Zea Mays L. Indurata, porumbul cu bobul tare, cuprinde o mare diversitate de
forme, răspândite mai ales în America centrală şi în nordul Americii de sud. Se caracterizează
prin boabele sale, care au endospermul mai mult sau mai puţin făinos în partea centrală şi cornos
la exterior, având celule pline cu grăunciori de amidon reuniţi în agregate, înglobate la rândul lor
în proteine. Uneori stratul cornos cuprinde cea mai mare parte din endosperm (cazul soiurilor
Cincantin, Portocaliu, Pignoletto, etc), iar alteori la partea superioară a bobului stratul cornos

6
este fin şi transparent, putându-se vedea prin el partea făinoasă a endospermului. Culoarea poate
fi albă, gălbuie, portocalie, roşie şi violacee.
 Subspecia Zea Mays L. Indentata sau dentiformis este originară din Mexic. Totuşi o
diversitate de forme se întâlneşte şi în America de sud. Este cea mai răspândită astăzi în cultură,
îndeosebi în S.U.A. şi Argentina. În Europa a fost introdusă în cultură mai târziu, iar la noi abia
pe la 1906. Se caracterizează prin boabe cu endospermul cornos numai pe părţile laterale ale
bobului, pe câtă vreme pe partea superioară este făinoasă. Prin uscare această parte făinoasă îşi
reduce volumul, producându-se o adâncitură în bob asemănătoare cu mişuna de pe dintele
calului, de unde îi vine şi denumirea de porumb „Dinte de cal”. Boabele sunt lungi, cuneiforme
şi comprimate lateral. Este o subspecie care cuprinde în cea mai mare parte forme tardive, de
talie înaltă, purtând de regulă un singur ştiulete lung şi gros.
 Subspecia Zea Mays L. Everta, porumbul de floricele sau de cocoşei, este una din speciile
cele mai vechi aflate în cultură. Prezintă ştiuleţi mici numeroşi pe plantă, cu boabe de asemenea
mici, rotunjite sau ascuţite la vârf. Culoarea bobului este albă-argintie, uneori portocalie, roşie şi
neagră. Având o productivitate redusă, este cultivat pe suprafeţe relativ foarte mici fiind folosit
pentru crupe şi floricele. Se caracterizează prin boabe mărunte, alungite, cu endospermul cornos.
Când boabele sunt încălzite, apa din grăunciorii de amidon se transformă repede în vapori, care
presează asupra învelişului şi-l sfârtecă, iar endospermul iese afară sub forma unei mase albe
spongioase, rezultând cunoscutele floricele.
 Subspecia Zea Mays L. Saccharta sau Rugosa este porumbul zaharat. Sub raportul caracterelor şi
însuşirilor este o specie mai puţin cunoscută. Astăzi acest porumb se cultivă pe suprafeţe restranse în
numeroase ţări de pe glob, îndeosebi în S.U.A., fiind recoltat la coacerea în lapte şi consumat ca legumă
sub formă proaspătă sau conservată. Se caracterizează prin boabele sale dulci, care conţin foarte puţin
amidon sau deloc, dar multă amilodextrină. La maturitate pierzând apă, boabele se zbârcesc, şi devin
transparente. La noi este foarte puţin răspândit.

 Subspecia Zea Mays L. Amilacea sau porumbul amidonos este o specie foarte veche în cultură.
Cuprinde forme tardive, cu cerinţe mari faţă de cultură, dând rezultate bune în zona tropicală din
America, unde se întâlneşte o mare diversitate de forme. Se caracterizează prin boabe foarte mari, cu
endosperm făinos şi un strat cornos foarte subţire. Între grăunciorii de amidon se găsesc foarte puţine
proteine, din care cauza conţinutul de amidon poate ajunge până la 82 %.

 Subspecia Zea Mays L. Amylo-Saccharata este o subspecie puţin răspândită, întâlnindu-se îndeosebi
prin Peru, Mexic şi Bolivia. Are caractere intermediare, în sensul că boabele în partea superioară sunt
zaharate, iar în partea inferioară amidonoase. La noi în ţară nu se cultivă.

7
 Structura anatomică a bobului de porumb

Bobul de porumb este format din următoarele părţi principale morfologice: învelişul,
endospermul, embrionul sau germenul şi vârful (pedicelul). Discontinuitatea ţesuturilor acestor
părţi constituente ale bobului face posibilă separarea lor prin diverse procese industriale. De
asemenea constituienţii chimici care se separă în industrie se găsesc în endosperm şi germen,
părţi ale bobului care sunt învelite în trei straturi concentrice: pericarpul, învelişul seminal şi
stratul aleuronic.

Procesele industriale pe care le suferă porumbul în cele mai multe cazuri, includ separarea a
trei părţi principale ale bobului: învelişul, endospermul şi germenul. Separarea lor ca şi
extragerea constituienţilor lor chimici în scopuri industriale, depinde în mare măsură de relaţia
dintre ţesuturi şi structura internă a ţesuturilor în care se găsesc aceşti compuşi chimici.

Bobul de porumb (Zea Mays L.) este un fruct compus dintr-un pericarp subţire care închide o
singură sămânţă. Pericarpul este peretele ovarului matur şi cuprinde toate straturile de celule
până la învelişul seminţei. Învelişul seminţei (seminal) îmbracă germenul şi endospermul, toate
trei formând sămânţa. Acest tip de fruct cu o singură sămânţă, în care pericarpul nu se deschide
după uscare pentru a elibera sămânţa, este caracteristic boabelor de cereale, toate denumite
cariopsis.

După ce bobul de porumb este desprins de pe ştiulete, vârful bobului rămane rareori prezent,
deoarece el se desprinde în timpul diverselor manipulări.

Boabele din acelaşi ştiulete diferă foarte mult ca mărime şi formă, în funcţie de poziţia lor.
Din cauza direcţiei presiunii şi a mărimii diferite a acesteia, exercitată în timpul creşterii şi
dezvoltării, boabele de la bază şi de la vârf prezintă colţi şi sunt rotunde, în timp ce celelalte sunt
mai mult sau mai puţin turtite.

Culoarea boabelor este variabilă. Pigmenţii ce dau coloraţia sunt localizaţi în unul sau mai
multe ţesuturi. Astfel au fost găsiţi în pericarp (incolori, oranj, roşu-vişiniu, roşu închis, brun sau
pestriţ), în stratul aleuronic (incolor, roşu, roşu-purpuriu, purpuriu, sau brun) şi în endosperm
(incolor sau diverse nuanţe de galben).

Învelişul fructului (pericarpul) este învelişul exterior al bobului exceptând o suprafaţă relativ
mică de la baza acoperită de vârf. Ţesuturile pericarpului şi vârful bobului sunt continue, ele
formând un înveliş complet pentru sămânţă. De-a lungul suprafeţei interne pericarpul este în
contact direct cu învelişul seminţei.

8
 Exceptând coroana, unde varietăţile dinţate prezintă considerabile cute, suprafaţa exterioară a
pericarpului este netedă. O mică protuberanţă la vârf (faţa germinală) în regiunea superioară a
coroanei marchează punctul de legătură al matasei. El este format din patru straturi reprezentând
5-6 % din bob. Formele celulelor pericarpului şi grosimea pereţilor variază după zona respectivă
de secţionare, precum şi după varietăţi şi soiuri. În partea inferioară a bobului, pericarpul este
format dintr-un strat epidermic, 7-8 straturi de celule cu pereţii groşi (subepidermă, mezocarpul
primar), 3-4 straturi de celule cu pereţii subţiri (mezocarpul secundar) şi 1-2 straturi de celule
tubulare (endocarp). Celulele mezocarpului primar sunt de formă alungită, cu pereţii îngroşaţi şi
punctaţi. Lumenul celulelor este destul de mare. Următorul strat de celule mezocarpul secundar
este compus din celule turtite, cu pereţi subţiri, la care lumenul nu se mai observă. Endocarpul
este compus din celule cu pereţii subţiri, nesclerificaţi, turtite, care au aspectul unor tuburi.
Aceste celule sunt formate din ţesuturi moi, mai mult sau mai puţin întinse, care se rup în timpul
creşterii. Spre partea superioară a bobului nu se mai observă prezenţa celulelor din endocarp, iar
celulele ambelor straturi de mezocarp devin mai alungite, cu pereţii îngroşaţi-sclerificaţi şi cu
lumenul aproape inexistent. Cele două straturi aproape că nu se mai deosebesc.

Procentul de tărâţe care este aproape egal cu cantitatea de pericarp, este aproximativ acelaşi la
toate varietăţile de porumb. Valoarea medie de 5-6 %, menţionată în literatură, este puţin mai
mică decât pericarpul total, deoarece la desprinderea cojilor de pe boabe, nu se îndepărtează o
parte din straturile adânci ale pericarpului.

Învelişul seminţei (seminal sau spermoderma) se găseşte imediat lângă pericarp şi acoperă tot
bobul, cu excepţia bazei, fiind compus la rândul lui din două straturi: stratul hialin şi stratul brun.
Ultimul este format din celule alungite, de culoare închisă (numit şi stratul pigmentat), mult
comprimate. Stratul hialin nu prezintă o culoare pronunţată. Ambele straturi sunt puternic
comprimate încât ar da impresia unei singure membrane, formând împreună un înveliş protector
pentru germen şi endosperm, greu de distrus.

Stratul aleuronic este format dintr-un singur rând de celule mari, dreptunghiulare, cu pereţii
îngroşaţi, care nu conţin amidon. În aproprierea embrionului, aceste celule se micşorează treptat
fără să dispară complet.

Endospermul ocupă cea mai mare parte a bobului, cuprinzând aproape 80-84 % din masa
bobului. El constă dintr-un strat subţire, superficial de celule aleuronice, conţinând grăsimi şi
proteine şi o porţiune mare interioară de ţesut de înmagazinare care conţine amidon şi proteine.
Se deosebesc două tipuri de endosperm: făinos şi cornos. Endospermul cornos este numit astfel
deoarece este tare şi translucid, semănând cu cornul. Al doilea tip de endosperm este moale şi
9
făinos cu textură şi relativ opac. La varietăţile de porumb galben endospermul cornos are o
culoare mult mai deschisă decât cel făinos. Proporţia dintre ele depinde de tipul şi varietatea
porumbului.

Endospermul conţine grăunţe de amidon închise într-o reţea proteică. Grăunţele de amidon
sunt simple, de formă poliedrică sau rotunjită.

Când reţeaua de proteină este groasă şi densă, iar grăunciorii de amidon au o formă poliedrică
şi sunt îndesaţi în interstiţiile reţelei, amidonul este numit „tare”. În acest caz ţesutul are un
aspect caracteristic, iar în secţiune apare cornos (sticlos). Dacă grăunciorii de amidon sunt
rotunjiţi şi au între ei spaţii mari cu aer şi dacă reţeaua de proteină este subţire, amidonul este
moale şi apare alb caracterizându-se prin opacitate. În secţiune, bobul apare făinos. În unele
cazuri amidonul este înlocuit cu hidrataţi de carbon solubili (amilodextrine), spre exemplu la
porumbul zaharat ceea ce modifică aspectul bobului şi îl face translucid; în acest caz suprafaţa
bobului datorită contracţiunii în timpul uscării, devine zbârcită-rugoasă.

La varietăţile Indurata, raportul dintre endospermul cornos şi cel făinos ajunge până la 2:1,
endospermul cornos aflându-se în special pe părţile laterale şi în baza bobului.

Diametrul granulelor de amidon variază între 8-35 microni, de cele mai multe ori este de 10-
18 microni.

Germenul sau embrionul are formă de pană şi este situat în partea inferioară a bobului, cu
baza spre vârful acestuia şi conţine organele tinerei plante.

El atinge 10-14 % din greutatea bobului. În mare este format din următoarele părţi: epiteliu,
parenchin cu depozitare de ulei, cu ţesuturile vasculare şi axa embrionului. El este acoperit de
pericarp şi se străvede prin acesta. Axa este formată din scutellum, muguraşi sau plumulă şi din
radiculă sau rădăcina embrională. După îndepărtarea pericarpului, embrionul devine vizibil în
întregime. Scutellumul (organ hrănitor la germinarea embrionului) este partea cea mai dezvoltată
a acestuia, având un contur oval, cu faţa internă îndreptată către endosperm, iar cu faţa externă
îndreptată către embrion. Pe partea externă este prevăzut cu 2 aripioare care înfăşoară restul
embrionului. În partea de jos scutellumul este continuat cu coleorhiza, organul în formă de sac,
care acoperă vârful radiculei, iar în partea superioară cu coleoptilul, care acoperă muguraşul.

1.2. Însuşirile porumbului pentru mălai

Porumbul destinat fabricării mălaiului trebuie să posede însuşiri fizice care să influenţeze
procesul de pregătire, măciniş, calitatea mălaiului şi a germenilor.
10
 Pentru a obţine cât mai mult mălai la granulaţie prevăzută în normele de calitate, este
necesar ca bobul de porumb să aibă în cea mai mare parte structură sticloasă, să fie rezistent la
măcinare şi să producă un procent cât mai mic de făină.

Masa de boabe nu trebuie să conţină spărtură care, datorită rezistenţei mai scăzute la lovituri
sau măcinare, se transformă mai uşor în făină, scăzând astfel cantitatea de mălai. Influenţe
negative se manifestă şi în operaţia tehnologică de degerminare, deoarece partea bobului rămasă
rezistă mai puţin acţiunii rotorului de la degerminator şi se transformă în mare parte în făină
furajeră. Şi germenele au de suportat loviturile directe ale rotorului, astfel că se poate fracţiona şi
îşi micşorează timpul de păstrare, sau dacă particulele de germeni sunt de dimensiuni mici nu se
separă şi merg odată cu cojile la tărâţă.

Umiditatea optimă a porumbului pentru mălai este de 14 – 16 %; dacă umiditatea este mai
mare porumbul se degerminează greu iar crupele rămase, prin măcinare, nu dau naştere la un
mălai cu granulaţie optimă. Porumbul cu umiditatea redusă dă naştere mălaiului cu granulaţie
mică şi cu multă făină. Se recomandă ca porumbul destinat degerminării şi fabricării mălaiului să
fie uscat natural, dacă această condiţie nu poate fi respectată, uscarea trebuie efectuată lent,
pentru a nu provoca crăparea boabelor încă din uscător. Uscarea rapidă, la temperaturi mari,
formează o legatură mai strânsă între germene şi corpul făinos al bobului. Acest fenomen are un
efect negativ la degerminare, în sensul că germenele nu rezistă curat şi cu părţi de endosperm
ataşate de el.

1.2.1. Proprietăţi fizico-chimice şi structural mecanice ale boabelor de

porumb

Bobul de porumb se deosebeşte mult după formă şi culoare de celelalte cereale. Forma,
culoarea şi mărimea boabelor diferă foarte mult de la un soi la altul, servind drept caractere
pentru recunoaşterea lor. Forma şi mărimea boabelor variază chiar în cadrul unui ştiulete.
Boabele de la vârf sunt mai mici, adeseori de formă sferică sau ovală. Cele de bază sunt aproape
de aceeaşi greutate cu cele de la mijloc de forme mai scurte şi mai groase, cu embrionul mai
redus. La un ştiulete uscat boabele reprezintă 75-80 % din greutatea totală. Ştiuleţii cu boabe
mari au un procent mai mic de boabe, decât cei cu boabe mici.

Forma bobului poate fi trapezoidală, alungit-trapezoidală sau rotunjită în funcţie de subspecia

respectivă. Lungimea bobului poate depăşi sau poate fi egală cu lăţimea, uneori chiar poate fi
mai mică. Extremitatea superioară a bobului poate fi ascuţită, rotunjită, colţuroasă sau cu o

11
depresiune a cărei formă şi dimensiune sunt variabile. Secţiunea bobului este rotunjită până la
poliedric-colţuroasă.

a) Porozitatea masei de boabe de porumb. Sub porozitatea masei de boabe se înţelege

volumul relativ liber dintre boabe, atunci când aceasta se găseşte în stare de repaus.

Porozitatea masei de boabe are o influenţă deosebită la păstrare. În funcţie de porozitate are
loc aerisirea naturală a masei de boabe, pătrunderea căldurii prin convecţie şi transferul
umidităţii sub formă de vapori. De acest factor depinde regimul de lucru la pasajele de măciniş.
Dacă se lucrează cu deschideri mici între tăvălugii de lucru, valţul va funcţiona prin şocuri, ceea
ce va duce la deteriorarea riflurilor şi a unor organe de lucru ale acestor maşini.

Porozitatea masei de boabe este funcţie de soiul de porumb. Astfel, la soiurile Indurata
porozitatea atinge 40,4 %, iar la soiurile Indentata, aceasta ajunge la 41,3 % din volumul ocupat.

Datele respective sunt suficient de apropriate între ele şi se poate aproxima că în general
valoarea acestui indice este de 40 %.

Desigur că mărimea acestui indice mai poate fi influenţată de o serie de factori ca: umiditatea
boabelor, prezenţa corpurilor străine, dimensiunea medie a boabelor, înălţimea masei de boabe.
Aşa de exemplu cu cât boabele de porumb vor fi mai mari, cu atât va fi mai mare şi porozitatea
masei de boabe.

Acest lucru are deasemenea importanţă şi când este vorba de porumbul ştiuleţi deoarece
spaţiile libere dintre aceştia favorizează procesul de uscare prin aerare în depozite şi deci de
evitare a diverselor fenomene de degradare (încingere, mucegăire).

b) Însuşirile higroscopice ale boblului de porumb. Boabele tuturor cerealelor, printre care
şi porumbul, posedă însuşiri higroscopice, adică proprietatea de a absorbi din atmosfera
înconjurătoare vapori de apă. Această proprietate are o mare importanţă la păstrarea boabelor.
Umiditatea boabelor împreună cu apa absorbită din atmosfera înconjurătoare duce la apariţia
unor procese biochimice, însoţite de dezvoltarea diverselor microorganisme şi dăunători.

Higroscopicitatea bobului depinde de structura capilar poroasă, de compoziţia chimică şi în

special de prezenţa coloizilor hidrofili. Pentru procesele schimbului de umiditate în vracul de
boabe, o mare importanţă are porozitatea acesteia. La absorbţia vaporilor de apă, moleculele de
vapori difuzează în spaţiile dintre boabe pe suprafaţa boabelor înconjurătoare şi apoi în interiorul
celulelor bobului. Viteza de absorbţie depinde de temperatura, umiditatea relativă a aerului, de
structura şi compoziţia chimică a bobului.
12
 c) Viteza de plutire (în aer). În operaţiile de separare, o mare importanţă pentru a asigura un
bun efect tehnologic are viteza de plutire. Aceasta este viteza curentului de aer, care asigură
rămânerea particulelor în echilibru indiferent (plutire) în acest curent. La o viteza mai mare se
asigură boabelor un umpuls care le va putea face transportabile. La o viteza mai mică, boabele
nu vor putea fi ridicate de curentul de aer.

Pentru porumb, această viteză de plutire este cuprinsă între 12,5-17 m/s, însă ea este funcţie
de o serie de factori cum sunt: forma şi mărimea particulelor, greutatea medie, direcţia curentului
de aer şi starea suprafeţei acesteia (netede, lucioase sau cu asperităţi şi proeminenţe).

d) Greutatea specifică (densitatea) are o importanţă deosebită pentru procesul de pregătire

şi prelucrare. La boabele de porumb densitatea variază în limite foarte largi. În general se admite
a fi cuprinsă între 1,05-1,035 g/cm3. Pe un ştiulete de porumb, boabele de la partea superioară au
o greutate specifică de la 1,05-1,3 g/ cm3, iar cele de la partea mijlocie şi inferioară de la 1,2-1,35
g/ cm3.

e) Sticlozitatea boabelor de porumb. Însuşirile mecanice ale bobului de porumb sunt

influenţate de structura lui mai mult sau mai puţin sticloasă. Prin sticlozitate se înţelege o
anumită consistenţă a bobului, sau a unor zone din endosperm, care apare prin secţionarea
acestuia cu un aspect cornos, lucios. Această consistenţă a bobului este dată pe de o parte de
modul de aşezare a granulelor de amidon în masa de endosperm, iar pe de altă parte, aproximativ
şi de prezenţa în proporţie mai mare a substanţelor proteice.

Sticlozitatea este un indice care caracterizează cantităţile de măciniş ale porumbului. Boabele
cu sticlozitate mare sunt foarte tari, dure şi necesită un consum de energie mai mare pentru
măcinare, sfărâmare decât boabele făinoase (cu aspect mat în secţiune); din punct de vedere
tehnologic în schimb, boabele sticloase sunt preferate, deoarece în timpul măcinării (sfărâmării)
ele se desfac în particule distincte, de diferite mărimi, dând un procent mare de crupe şi grişuri şi
un procent foarte redus de făină. Boabele făinoase (nesticloase) se farâmă mai uşor şi duc la
procente considerabile de făină, ceea ce reduce mult din posibilităţile valorificării endospermului
în scopul obţinerii diverselor produse alimentare.

Sticlozitatea este o caracteristică, în primul rând, de soi, ea predominând în soiurile Indurata,

în cadrul cărora apar soiuri cu boabe de sticlozitate maximă (90-100 %). De asemenea
sticlozitatea este influenţată şi de condiţiile pedoclimatice.

Cum sticlozitatea constituie un indice tehnologic au fost elaborate şi metode de laborator

pentru determinarea gradului de sticlozitate al boabelor, exprimată în procente (metoda Braun).
13
 f) Rezistenţa bobului de porumb. După cum se ştie, unul din indicii de rezistenţă al bobului
îl constituie rezistenţa dinamică. Au fost efectuate experienţe de determinare a rezistenţei
boabelor la ciocnire în condiţii de laborator şi industriale la diferite instalaţii speciale de batere a
porumbului şi la diferite regimuri de lucru (viteza organelor de lucru ale bătătorului, capacitatea
de producţie, etc).

La prezentarea acestor experienţe, în calitate de indici de comparaţie, care caracterizează

rezistenţa boabelor, s-a determinat numărul de şocuri (la una şi aceeaşi sarcină) la care se
observă:

 apariţia fisurilor interne (sub învelişuri fără ruperea acestora);

 apariţia fisurilor superficiale (dizlocarea în întregime a învelişurilor);
 desfacerea bobului în părţi.
Asupra rezistenţei boabelor, influenţează de asemenea regimul de uscare al ştiuleţilor. Bobul,
sub influenţa temperaturii îşi modifică structura internă devenind mai freabil.

Pe măsura creşterii temperaturii de uscare, friabilitatea se accentuează şi deci rezistenţa

boabelor se micşorează.

Proprietăţi chimice. Compoziţia chimică a boabelor de porumb este extrem de variată fiind
influenţată de condiţiile pedoclimatice, varietate, soi, agrotehnica folosită, etc. Rezultatele
analizelor unui mare număr de probe de boabe de porumb din diferite varietăţi, soiuri, hibrizi,
prezintă următoarea compoziţie chimică (tabel 1.2.1)

Compoziţia chimică medie a boabelor Substanţe

de porumb neazotoase:

Compoziţie % zaharuri 2,23

Apă 13,32 dextrine 2,47

Proteină brută 10,05 amidon 59,09

Grăsime brută 4,76 pentozani 4,38

Celuloză brută 2,25

Tabel 1.1. Compoziţia chimică medie a boabelor de Substanţe minerale

1,70
porumb (cenuşă)

14
 Componentele chimice ale bobului de porumb au o împrăştiere neuniformă în masa bobului,
ele având proporţii destul de diferite în cele 3 părţi principale: înveliş, endosperm şi germen.
Astfel, endospermul este foarte bogat în substanţe extractive neazotoase, dar sărac în grăsimi şi
foarte sărac în substanţe minerale. În schimb germenul este foarte bogat în proteină brută,
grăsimi şi substanţe minerale, iar învelişul în celuloză brută şi substanţe extractive neazotate.

În tabelul 1.2.2 este prezentată repartiţia medie a diverselor componente chimice din bobul
de porumb, între diferitele părţi ale lui.

Tabel 1.2. Componentele chimice ale bobului de porumb

Substanţă uscată, %

Parţile Proporţia Substanţe Substanţe

bobului părţii în bob Proteină Grăsime Celuloză
extractive minerale
brută brută brută
neazotate (cenuşă)

Înveliş 6 6,6 1,6 74,1 16,4 1,3

Endosperm 84 12,2 1,5 85,0 0,6 0,7

Germen 10 21,7 29,6 34,7 2,9 11,1

Bobul întreg 100 12,6 4,3 79,4 2,0 1,7

Apa (umiditatea) formează circa 12-15 % din masa boabelor de porumb ajunse la maturitate
deplina şi uscate la aer, dar se poate atinge proporţii considerabil mai ridicate în porumbul
proaspăt recoltat, chiar ajuns la maturitate deplină, aceasta atingând valori între 35 % şi 19 %.

De menţionat că, chiar la data recoltării (coacerea deplină), umiditatea boabelor de porumb
poate fi diferită, după cum soiul este mai timpuriu sau mai târziu şi după condiţiile
meteorologice din perioada din preajma recoltării. Toate aceste fapte au o mare însemnătate
pentru păstrarea porumbului. Umiditatea boabelor la recoltare poate fi diferită şi la diferitele
regiuni ale ţării noastre şi chiar în aceeaşi regiune. Astfel, în timp ce la unele boabe pierderile
prin uscare, până la atingerea stării de echilibru cu umiditatea atmosferică sunt ridicate (de
15
exemplu: la circa 24 % din greutatea iniţială) la altele ele sunt relativ mai scăzute (de exemplu:
5,5 %). În ipoteza că umiditatea finală a boabelor uscate ar fi fost de 14 %, se poate calcula că
umiditatea lor iniţială a fost de circa 35 % în primul caz şi de circa 19 % în cel de-al doilea caz.

Compuşii cu azot, reprezentaţi în cea mai mare parte (95 % din total) de substanţe proteice,
constituie în general circa 10-12 % din substanţa uscată a bobului de porumb ajung la maturitate
deplină.

Conţinutul în azot este mai mare în primele faze de formare a bobului şi scade spre maturitate
completă.

După datele lui Sipeaghin, bobul de porumb conţine în medie 4,21 % prolamine (zeina),

3-25 % glutelina şi 1,99 % globulina la substanţa uscată, ceea ce ar corespunde la 45 %

prolamine, 35 % gluteline şi circa 20 % globuline.

În bobul de porumb, proteinele sunt distribuite neuniform. Aproape 70 % din globulinele

bobului sunt conţinute în embrion. În înveliş şi endosperm predomină zeina şi glutelina.

Proteina de bază a porumbului – zeina – este solubilă în alcool 80-85 % şi în baze diluate, dar
nu este solubilă în acizi diluaţi şi apă.

Hidraţii de carbon formează 80 % din substanţa uscată a bobului de porumb ajuns la

coacerea deplină. Alături de amidon, se găsesc cantităţi mici de zaharuri şi dextrine (în general
circa 30 % din total), pentozani (circa 6 %) şi celuloză (circa 3 %).

Diferiţi cercetători au arătat că amidonul se găseşte aproape numai în endosperm. El formează

aproape 85 % din substanţa uscată a endospermului şi apare sub formă de granule, cu înfăţişare
şi mărime diferită după cum provine din zona cornoasă, mai compactă sau din zona făinoasă, mai
afânată a endospermului.

Încălzit treptat în apă, amidonul de porumb se gelatinizează la o temperatură de 55-62,5 °C.

În ceea ce priveşte ceilalţi hidraţi de carbon, aceştia se găsesc distribuiţi oarecum diferit faţă
de amidon. Cea mai mare parte din zaharoză (circa 70 %) se găseşte în embrion, iar cea mai
mare parte din celuloză (circa 55 %) în înveliş.

Lipidele sunt reprezentate în cea mai mare parte, în bobul de porumb, de trigliceride, precum
şi de cantităţi mici de fosfatide şi de steride, care împreună cu acizii graşi liberi, precum şi cu
alte componente solubile în dizolvanţii acestor substanţe, formează aşa numita grăsime brută.

16
 Proporţia grăsimei brute creşte continuu în bob, odată cu aproprierea coacerii depline, la
atingerea căreia, ea se ridică de obicei la circa 4-5 % din substanţa uscată a acestuia.

Cea mai mare parte din grăsimea brută a întregului bob este concentrată în embrion,
reprezentând circa 30 %, iar uneori chiar 45 % din substanţa uscată a acestuia. De aceea, bobul
este cu atât mai bogat în materii grase, cu cât embrionul său este mai voluminos şi mai greu. Prin
selecţie s-a putut ajunge la soiuri cu embrionul mai mare şi cu conţinut de peste 15 % grăsime
brută în bob sau la numai 1 % grăsime brută. Grăsimea brută a embrionului este formată aproape
numai din trigliceride, ea apare ca cea mai săracă în acizi graşi liberi şi în materii
nesaponificabile, dar şi cea mai nesaturată, pe când fracţiunea asociată în endosperm cu
granulele de amidon cuprinde până la 90 % acizi graşi liberi, iar cea asociată în materiile proteice
şi celulozice cuprinde cantităţi însemnate de acizi graşi liberi (circa 20 %), cât şi materii
nesaponificabile (până la 32 %).

Acizii graşi liberi sunt principala cauză uşor acidă pe care o prezintă extractele apoase sau
alcoolice ale făinii de porumb păstrate în condiţii necorespunzătoare (râncezire).

Substanţele minerale, care formează reziduul de calcinare al bobului de porumb ajuns la

maturitate nu reprezintă în medie decât 1,7 % din substanţa lui uscată. De aceea, porumbul se
poate caracteriza ca mai sărac în aceste componente decât celelalte cereale. Partea cea mai
bogată în cenuşă o reprezintă embrionul, iar cea mai săracă endospermul. Datorită acestei
ponderi mari a endospermului în totalul bobului de porumb, lui îi revine circa o treime din
cantitatea totală de substanţe minerale aflate în bob.

Enzimele prezentate în bobul de porumb în diferite faze de maturitate au o importanţă

deosebită pentru procesul formării seminţei şi apoi pentru conservarea acesteia.

Amilaza bobului de porumb este formată din 2 fracţiuni: α-amilază (dextrinagen-amilaza) şi

β-amilază (zaharogen-amilaza). Proporţia dintre aceste 2 fracţiuni variază diferit în funcţie de
faza de dezvoltare a bobului, la faza de coacere deplină, α-amilaza ajungând complet inactivă în
timp ce β-amilază mai prezintă încă o oarecare activitate.

Pigmenţi şi vitamine. Se ştie că marea majoritate a soiurilor de porumb cultivate au bobul de

culoare galbenă până la portocalie. Aceasta se datoreşte unor pigmenţi din grupa carotinoidelor,
care nu apare decât în cantităţi extrem de reduse la porumbul alb. Pigmentul aflat în proporţiile
cele mai ridicate este zeaxantina, însoţită întotdeauna de criptoxantina şi de β-catotina, în
cantităţi care, la porumburile puternic colorate reprezintă circa 10 % din zeaxantina prezentă.

17
 La unele soiuri au fost semnalate şi cantităţi mici de β-carotina, precum şi alţi pigmenţi
carotinoidici.

Dintre toţi pigmenţii prezenţi în bobul de porumb, un interes deosebit îl prezintă β-carotina şi
criptoxantina şi oarecum α-carotina, deoarece sunt provitamine şi sub acţiunea carotinazei, pot
da naştere vitaminei A, fapt de mare însemnătate în legătură cu valoarea nutritivă a boabelor de
porumb. De astfel, în analiza prezenţei acestor substanţe apare o strânsă corelaţie între cantitatea
de vitamina A (exprimată în U.I.) şi cea de zeaxantina şi β-carotina.

1.2.2. Proprietăţi organoleptice

Fructul sau bobul de porumb este o cariopsă, având lungimea de 2,5-22 mm şi lăţimea de 3-
18 mm. În funcţie de soi şi condiţii naturale, greutatea a 1000 de boabe variază foarte mult, fiind
cuprinsă între 30-1200 g.

Forma, culoarea, consistenţa, caracterul suprafeţei bobului sunt extrem de variate şi constituie
caracterele folosite în clasificarea sistematică, general admisă în prezent.

Tabel 1.3 Proprietățile organoleptice ale porumbului

Categoria 1 2
Aspect -Caracteristic porumbului
Culoare -De la alb-galbuie la galben-portocalie,caracteristic soiului sau hibridului
respectiv
Miros -Caracteristic,fara miros de incins,mucegai sau alte mirosuri straine
Gust Dulceag, nici amar nici acru
Umeditate, % max 17 17
Corpuri straine, % max 1 5
Dintre care:
- Corpuri inerte(minerale si organice ),% max 0,5 0,5
-seminte de alte plante de cultura 0,5 0,5
-boabe de porumb alterate , atacate de boli criptogene,% 1 1
max
-boabe de porumb arse ,avand endospermul distrus,% Nu se admite 1
max
Boabe de porumb defecte (patate, cu embrionul de
culoare schimbata sau cu atac usor de mucegai dar cu 1 2
endospermul sanatos) % max
Sparturi de porumb sanatoase care raman pe ciur % max 2 8
Indice de plutire % max 50 65
Infestare cu daunatori ai produselor depozitate
(exemplare adulte vii) Nu se admite

18
 Capitolul II

CARACTERISTICILE PRODUSULUI FINIT

2.1. Introducere

Cel mai vechi dintre produsele finite obţinute din porumb este mălaiul. Mălaiul (
fig.1.) denumit și făină de porumb este un produs de morărit, o făină alimentară obținută prin
măcinarea boabelor uscate de porumb. Are o largă utilizare în bucataria sudamericana și
în America Centrală. Este folosit ca ingredient pentru mâncăruri, dar și ca hrană pentru animale.
În America a fost folosit în bucătăria amerindiană încă din antichitate și, după descoperirea
Americii și de către europeni, a ajuns în alimentația europeană și s-a răspândit concomitent în
toată lumea. În bucătăria italiană se face polenta, în Mexic este mult răspândită și
agreată tortilla (un fel de turte din mălai). În spațiul românesc, este vorba de mămăligă,
considerat un aliment de bază tradițional.În mod tradițional, mămăliga este gătită din apă fiartă,
sare și făină de porumb într-un vas de fontă cu o formă specială denumit ceaun.

Cel mai bun mălai, respectiv mălaiul « extra » se obţine numai la maşinile de griş. Mălaiul
extra reprezintă o fracţiune de produs, în majoritate obţinută din zonele sticloase ale bobului, de
o granulaţie foarte strânsă, aproximativ fiecare particulă este asemănătoare ca mărime cu
celelalte particule. Este lipsit complet de urme de făină (pospai), cât şi de particule de tărâţă. Are
culoarea roşcat aurie. El poate fi obţinut în diferite proporţii, în funcţie de varianta de măciniş
(reglare măciniş) adoptată.

Obţinerea mălaiului s-a făcut în ţara noastră şi continuă să se facă într-o proporţie suficient
de mare înca prin măcinarea directă a porumbului, fără o pregătire specială, exceptând unele
operaţii simple de eliminare a corpurilor străine.

În prezent, datorită pe de o parte valorii deosebite a germenului, iar pe de altă parte pentru
asigurarea duratei de conservabilitate a mălaiului s-a introdus procedeul de obţinere a lui prin
degerminarea porumbului. Acest procedeu, cu tendinţă puternică de extindere, este aplicat în
prezent la un număr mare de instalaţii pentru prelucrarea porumbului în ţara noastră, asigurând
cantităţi considerabile de mălai în sortimente calitative variate şi totodată de germeni din care se
extrage uleiul de porumb cu calităţi nutritive superioare.

La aceste instalaţii, obţinerea sortimentelor de mălai se face folosindu-se ca materie primă

crupele de porumb rămase după separarea germenilor. În aceste condiţii, mălaiul se obţine ca

19
rezultat al unui proces tehnologic format din 3 etape principale: măcinarea, cernerea şi curăţirea
grişurilor.

Fig.1. Faina de porumb

Materia primă folosită la obţinerea produsului trebuie să corespundă documentelor tehnice

normative de produs SR 5447 "Porumb boabe pentru consum alimentar" (categoria I) şi
normelor sanitare în vigoare. Produsul "Mălai" se fabrică conform instrucţiunilor tehnologice şi
normelor interne aprobate cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

2.2. Proprietăţile fizico-chimice

Compoziţia masei. Masa de mălai trebuie să fie compusă din particule provenite numai din
partea cornoasă a bobului de porumb. Sunt însă cazuri când în masa de mălai intră şi particule
din partea făinoasă a bobului. Din cauza unei separări imperfecte, masa de mălai mai poate
conţine particule de germeni şi particule de tărâţă. În afara acestoră, masa de mălai mai poate
conţine şi unele particule minerale care la masticaţie produce scrâşnet şi senzaţie neplăcută
consumatorului. Aceste particule pătrund în masa de mălai din cauza unei curăţiri
necorespunzătoare a porumbului înainte de degerminare.

Granulaţia mălaiului. Din porumb degerminat se fabrică în mod obişnuit 2 sortimente de

mălai şi anume: mălaiul tip extra şi mălaiul tip superior. La ambele tipuri se folosesc pentru
determinarea granulaţiei sitele metalice 22 şi 55. Astfel, pentru mălaiul tip extra refuzul sitei 22
20
este de maxim 2 %, iar cernutul sitei 55 de maxim 4 %. Mălaiul superior poate avea un refuz de
maxim 10 % pe sita 22, iar cernutul sitei 55 poate fi de 35 %. Deci se poate aprecia ca primul tip
este format din particule de griş şi dunst, iar tipul 2 este format din griş, dunst şi un anumit
procent de făină.

În cazuri speciale se fabrică mălai de tip extra care are particulele aproximativ egale. Acest tip
de mălai se colectează de la o singură ramă de la o maşină de griş.

Proprietăţile chimice. Pentru mălaiul fabricat din porumb degerminat, compoziţia chimică
este influenţată în primul rând de compoziţia părţii anatomice a spărturii din care provine. Într-o
anumită măsură influenţează conţinutul de germeni şi tărâţă. Conţinutul de glucide variază între
68-71 %, conţinutul de substanţe proteice 9-10 %, grăsimile între 0,7-1,1 % şi conţinut de
substanţe minerale între 0,58-0,65 %. În afara acestora, mălaiul din porumb degerminat mai
conţine vitamine şi enzime a căror proporţie însă nu este stabilită până în prezent nici ca cifre
medii.

Tabel 2.1 Proprietățile chimice ale făinii de porumb

Caracteristici Conditii de admisibilitate a

malaiului Extra
Umiditate, % max 16,5
Finete
-rest pe sita nr.22 ( Tesaturi din sarma de otel 1.000 microni STAS 2
8285-77) % max
-trece prin sita nr. 55 ( din bronz fosforos 372 microni STAS 8285-77)
% max 10
Impuritati metalice:
- Sub forma de pulbere mg/kg max 3
- Sub forma de aschii Lipsa

2.3. Proprietăţile organoleptice

Culoarea normală a mălaiului este galben-aurie sau portocalie, culoare ce depinde în primul rând de
culoarea porumbului din care provine şi de partea din bob care a participat mai mult la formarea masei
de mălai. În unele cazuri, culoarea mălaiului este albicioasă sau chiar galben-cenuşie, din cauza
porumbului degradat calitativ sau a unui conţinut ridicat de făină de porumb fiind măcinată.

21
 Aspectul masei. Aspectul normal al masei este imprimat de uniformitatea granulaţiei, conţinutul de
făină şi de sănătatea porumbului din care s-a fabricat mălaiul.

Tabel 2.2 Proprietățile organoleptice ale făinii de porumb

Caracteristici Conditii de admisibilitate

Culoare Galbena-portocalie , specifica porumbului din care
provine, cu particule alb-balguie
Miros Caracteristic, fara miros strain
Gust Placut, specific, fara gust amar,fara scrasnet in
amestecare
Infestare Lipsa

22
 Capitolul III.

Tehnologia de fabricare și fluxul tehnologic

3.1. Schema tehnologică de obținere a făinii de porumb

Porumb

Recepție cantitativă și
calitativă

Precurățire
Impurități I

Depozitare

Curățire
Impurități II

Măcinare

Cernere

Ambalare

Târâțe Mălai
Depozitare

23
 3.2. Descrierea operațiilor și a utilajelor folosite

1.RECEPŢIA CANTITATIVĂ constă în măsurarea gravimetrică (cântar pod-basculă) sau

volumetrică (nerecomandată din cauza erorilor pe care le introduce) a lotului de porumb sosit de
la furnizor.

În cazul transportului cu autocamioane, porumbul se cântăreşte atât la furnizor în prezenţa

unui delegat al beneficiarului cât şi la beneficiar în vederea înlăturării oricăror erori şi a conferirii
unei siguranţe mai mari gestionarilor că produsul introdus în siloz corespunde cantitativ cu
documentele care l-au însoţit.

În cazul transportului cu vagoane CFR, acestea se supun cântăririi pe podul-basculă cu

sigiliul furnizorului aşezat pe uşi, ferestre şi şubere de golire.
Silozurile ( fig. 3 ) sunt dotate si cu cantare automate , care se folosesc fie inainte de precuratire
fie dupa aceasta , ele avand un rol informativ.Se recomanda ca aceste cantare , sa fie folosite
numai dupa precuratire , adica dupa inlaturarea tururor impuritatilor .

RECEPŢIA CALITATIVĂ trebuie să evidenţieze cât mai corect indicii calitativi ai

lotului de porumb primit, indici care trebuie să se încadreze în limitele unor standarde sau a unor
condiţii speciale prevăzute în contracte sau convenţii încheiate între furnizor şi beneficiar.

Recepţia calitativă a porumbului cuprinde trei faze:

• faza de recoltare şi pregătire a probelor – în care este necesar să se folosească o tehnică

specială care să includă în proba respectivă toate componentele masei şi în proporţia cantitativă
şi calitativă existentă în lot;

• faza de efectuare a analizelor şi calculul indicilor de calitate – în care se determină

calităţile senzoriale (aspect, culoare, miros, gust) şi fizico-chimice (conţinut de impurităţi,
greutate hectolitrică, conţinut de umiditate, sticlozitate, conţinut de gluten în şrot total, gradul de
infestare);

• faza de comparare a rezultatelor – compararea rezultatelor obţinute în urma analizelor

cu indicii calitativi înscrişi în buletinul de calitate emis de furnizor.

24
Fig. 2. Silozuri de depozitare a cerealelor

2. Precurățirea

Porumbul sosit la mori și la fabricile de crupe , deși în mare măsură a fost supus unui proces
de curățare la bazele de recepție de la care provin , conțin totuși multe impurități. Gradul de
impurificare admis la primire fiind stabilit prin standarde , norme interne sau convenții
contractuale directe.

Prezența impurităților în masa de porumb, exercită influențe negative atât în timpul

vehiculării lor în interiorul silozului cât și la depozitarea în celule . Dintre aceste influențe , cele
mai importante sunt:

- Provoacă înfundarea instalațiilor

- Îngreunează evacuarea din celule
- Favorizeaza dezvoltarea insectelor
- Ocupă spațiu de depozitare

Pentru reducerea acestor efecte negative , cerealele se supun unei operații de curățare
parțială . Această, poartă numele de „ precuratare” deoarece cantitatea de impurități eliminată în
această etapă nu depășește 20-25 % . Impuritățile eliminate au în general dimentiunile cele mai
mari și cele mai mici față de masă totală de impurități conținute . Pentru reducerea și chiar
eliminarea acestor efecte în siloz se efectuează curățirea sumară a întregii mase de cereale ce
urmează a se depozita în celule.
La eliminarea impurităților participă mai multe utilaje și instalații.. În silozurile moderne
sunt prevãzute separatoare pentru corpurile strãine granulare- separatorul magnetic (fig .4) și
instalatii de aspirație pentru particulele ușoare existente în masă de cereale sub formă de praf
mineral, vegetal și pleavă. Pentru operația de precurățire se folosesc o serie de utilaje și instalații
cum ar fi :
25
 Fig.3. Triorul spiral

Fig.4. Separator magnetic

3. Uscarea.

Porumbul este cereala care in cele mai multe cazuri dupa recoltare se supune uscarii ,
deoarece umeditatea boabelor imediat dupa recoltare este in cele mai bune situatii de 18-22 % .
Este stiut faptul ca boabele de porumb sunt mai mari decat celelalte cereale si din aceasta cauza
suprafata de evaporare a masei de boabe este mai redusa. Din cauza stratului cornos eliminarea
apei prin uscare se face mai lent . Daca bobului de porumb i se aplica temperaturi de uscare prea
mari , acesta se fisureaza intr-unul sau mai multe locuri si devine foarte friabil , iar endosperul isi
26
modifica coeziunea si in procesul de macinare , se transforma in mai putine crupe si mai multa
faina , lucru cu totul nedorit in tehnologia de fabricare a crupelor. Regimul de uscare a
porumbului , se efectueaza in mod normal in doua trepte ( tabelul 3.1 ).

Tabel 3.1 Temperatura optima de uscare a porumbului in doua trepte

Destinatia Umiditatea Treapta I Treapta II Temperatura

maxima a
boabelor
Porumb pentru consum Pana la 18 C 110 C 130 C 50-60 C
curent

4. Depozitarea

După precurățire și uscare , porumbul se introduce în celule , în care este păstrat până când
este trecut la fabricație. Timpul de depozitare este în funcție de trei factori, și anume: capacitatea
totală de depozitare a silozului, periodicitatea formării particulelor, și calitatea porumbului
introdus în celule.

Pentru asigurarea păstrării corespunzătoare este necesar că atât celulă cât și porumbul să
îndeplinească anumite condiții:

- celula trebuie să aibă pereții uscați, perfecți netezi, să nu se desprindă tencuiala de pe ei și să nu

impurifice porumbul, de asemenea să fie bine aerisita și prevăzută cu un sistem de închidere
etanș.

- Porumbul introdus trebuie să corepunda calitativ și mai ales din punct de vedere al conținutului
în umiditate . Păstrarea porumbului cu umiditate mai mare de 16 % pune în pericol calitatea
acestuia.

27
 Fig.5. Schema de manevrã la depozitarea cerealelor în celulele silozului

5.Curățirea
Secția de curățire a porumbului cuprinde o gamă largă de utilaje și instalații cu ajutorul
cărora se efectuează operații tehnologice de extragere a diferitelor tipuri de impurități existențe
în masă cerealelor. Capacitatea de producție a acestei secții se stabilește în așa fel încât să se
poată curați și conditiona cu 20-25% mai multe cereale decât se pot macina în 24 ore în moara
propriu-zisă. Această supradimensionare este necesară pentru a preîntâmpina o eventuală
stagnare a morii din cauza lipsei de cereale curățite și condiționate.
În timpul curatirii trebuie sã se extragã impuritãtile în asa proportie încât sã nu dãuneze
procesului tehnologic de mãcinare si cernere si nici calitãtii fãinii, datoritã unei compozitii
chimice modificate prin impuritãtile neextrase. În afara utilajelor si instalatiilor, curãtãtoria
trebuie sã posede celule pentru constituirea rezervei de cereale brute, celule pentru odihnã
necesare operatiilor tehnologice de conditionare si celule care alcãtuiesc rezerva morii propriu-

28
zise. Celulele de rezervã ca si cele de odihnã trebuie sã aibã o asemenea capacitate, încât ele sã
asigure productia pentru minimum 12 ore.Amplasarea curãtãtoriei fatã de silozul de cereale si
moara propriu-zisã trebuie sã asigure distante minime de transport si exclusivitatea posibilitãtii
de a afecta sectiile învecinate în caz de incendiu sau explozie.

6. Măcinare
Este secția în care se desfășoară operațiile tehnologice de transformare a cerealelor în produse
finite (târâte, mălai). Aici au loc operații de măcinare, sortare, cernere și cele mai multe
vehiculari interne ale produselor intermediare. În procesul de măcinare a cerealelor se folosesc
procedee care au la bază operații de presare , forfecare , frecare și lovire.
Dintre acestea concomitant și se condiționează reciproc.Măcinarea prin acest procedeu se
numește și măcinare complexă. În cazuri special se folosește măcinarea numai prin presare sau
prin lovire .Porumbul este măcinat cu ajutorul morii pentru porumb ( fig 6.).

Fig.6. Moara pentru porumb

7. Cernerea.

Se numeste cernere operatia de separare in fractiuni a amestecului de granule si pulberi pe

baza diferentelor de forma si dimensiuni ale particulelor. La cernere prin orificiile sitei trece
marea majoritate a particulelor cu dimensiuni mai mici decat a orificiilor, care alcatuiesc
cernutul ( malaiul ), si raman particulele care alcatuiesc refuzul ( tarata ). Aparatele utilizate
poarta denumirea de gratare, ciururi si site. Sita propriu-zisa se confectioneaza din diferite
materiale: din tesaturi textile, metalice, table perforate cu ochiuri de forma circulara,
29
dreptunghiulara sau patrata. Caractristicile principale ale sitelor sunt: dimensiunea ochiului (sub
1mm in diametru; peste 1 mm se numesc ciururi); numarul de ochiuri pe unitatea de lungime si
de suprafata; totodata o caracteristica este suprafata vie = cu raportul dintre sectiunea orificiului
(So) si sectiunea totala (St) a sitei .

Materialele din care se confecționează sitele sunt:

- sârmă din oțel

- sârmă din bronz fosforos

- sârmă din alamă

- sârmă din cupru

- fire de mătase naturală

8. Depozitarea târâței

S-a arătat în capitolele precedente că din procesul de măciniș al cerealelor , pe lângă făină ca
produs principal , se obține și târâtă ca produs secundar în procent mediu de 20 %. Datorită
cantității mari de târâtă rezultată, trebuie să se asigure la fiecare moară spații corespunzătoare
pentru un stocaj de minimum 5 zile de producție. Spațiile respective trebuie să fie dotate cu
instalații mecanice la manevrare multiplă a produsului.

După modul constructiv , depozitele de târâtă pot fi clasificate în două categorii: magazii
obișnuite contruite din lemn , cărămidă sau beton și silozuri celulare construite din beton armat
sau din tablă și profile de oțel . Cele din prima categorie se folosesc în general în țara noastră,
construite înainte de anul 1962, iar a două categorie se folosesc la morile construite după această
data.

Depozitele din prima categorie au un sistem de manevrare redus care constă în principal
dintr-un transportor elicoidal sau bandă care deplasează târâta din moară în magazie și o
distribuie în spațiul acesteia sub formă de grămadă a cărei înălțime se ridica uneori până la gura
de evacuare din șnec sau bandă.

30
 CAPITOLUL IV.

Linia tehnologică

4.1. Descrierea utilajelor folosite în linia tehnologică

ELEVATORUL CU CUPE

Este un utilaj cu ajutorul căruia porumbul descărcat la siloz poate ajunge la cota cea mai
înaltă a acestuia, urmând ca apoi prin alte sisteme să fie redistribuite la puncte de cântărire,
precurăţire şi depozitare în celule.

Fig. 7

Elevatorul are următoarele părţi componente: capul de acţionare şi gura de evacuare 1;

chinga cu cupe 2; corpul în care se deplasează chinga cu cupe 3; piciorul elevatorului cu gura de
alimentare 4; dispozitivul de întindere a chingii cu cupe 5.

Mod de funcţionare. Înainte de pornirea elevatorului, se va verifica dacă chinga este montată
corect pe tambur, dacă este corect întinsă şi dacă cupele sunt bine fixate. După pornire, boabele
de porumbul ajung prin cădere liberă la piciorul elevatorului. Chinga pusă în mişcare prin

31
sistemul de acţionare trece cupele prin micul depozit ce se formează la piciorul elevatorului, se
încarcă cu boabe de porumb şi merg mai departe la capul elevatorului. Când chinga cu cupele
încărcate ajung într-o anumită poziţie, are loc aruncarea boabelor de porumb ajungând la gura de
evacuare. De aici, boabele de porumb părăsesc elevatorul şi sunt dirijate în alt punct al silozului.

SEPARATOR – ASPIRATOR

Separatorul – aspirator este compus dintr-o serie de elemente dintre care elementul
principal îl constituie cadrul oscilant împreună cu ciururile cernătoare. Acesta este suspendat de
corpul tararului prin patru articulaţii elastice.

Fig. 8

1 – pâlnie 8 – ciurul III

2 – cameră de rezervă şi distribuţie 9 – jgheab de evacuare

3 – clapetă reglabilă 10 – canal de evacuare

4 – ciurul I 11 – magnet

5 – jgheab colector 12 – clapete pentru reglarea aerului

6 – ciurul II 13 – cameră de distribuţie

7 – jgheab colector 14 – jgheab de evacuare

32
 Mod de funcţionare. Boabele de porumb intra în separator prin pâlnia 1 de unde ajung în
camera de rezervă şi distribuţie 2, repartizându-se pe toată lăţimea acesteia. Din camera de
rezervă boabele de porumb, prin greutate proprie, apasă pe clapeta reglabilă 3 şi trec sub forma
unei pânze pe primul ciur 4 din cadrul oscilant. Acest ciur separă corpurile străine mari: paie,
sfori, coceni, pietre, bulgări de pământ, reprezentând refuzul ciurului, pe care le evacuează prin
jgheabul colector 5. Cernutul primului ciur cade pe al doilea ciur 6, care separă corpurile străine
puţin mai mari decât boabele de porumb. În cazul porumbului se elimină boabele de mazăre,
bulgări, pietre, etc. Acestea reprezintă refuzul ciurului şi sunt evacuate prin jgheabul colector 7.
Cernutul ciurului doi cade pe al treilea notat cu 8. Cernutul acestui ciur este constituit din corpuri
străine mai mici decât porumbul. Acestea sunt evacuate prin jgheabul 9. Refuzul care este
constituit din porumbul curăţat este evacuat prin canalul 10. În acest canal se găseşte instalat şi
magnetul 11 peste care trec boabele de porumb şi se reţin eventualele corpuri feroase.

La ieşirea din camera 2 şi din canalul 10, boabele de porumb sunt străbătute de un curent de
aer produs de un ventilator din componenţa instalaţiei de aspiraţie. Reglarea curentului de aer se
face de la clapetele 12, iar prin destinderea acestuia în camera 13 se depun impurităţile uşoare
antrenate de curentul de aer. Acestea sunt evacuate din camera de destindere în jgheabul 14.

Ciururile sunt confecţionate din tablă de oţel perforată cu orificii rotunde sau dreptunghiulare,
rotunjite la capete.

În timpul funcţionării ciururile sunt curăţate cu bile de cauciuc sau la tipurile mai vechi cu
perii. Datorită mişcării de translaţie alternativă a cadrului cu ciururi, bilele lovesc ciurul reuşind
în mare măsură să îndepărteze corpurile care au blocat orificiile. Sistemul cu perii îndepărtează
corpurile care înfundă orificiile prin periere permanentă a suprafeţei inferioare. Acţionarea
periilor se face de la arborele de comandă printr-un sistem bielă-manivelă.

TRANSPORTORUL ELICOIDAL

Şnecul constă în jgheabul 1 în care se găseşte montat axul cu spirala 2, acţionat de grupul
motoreductor 3. Axul cu spirală se sprijină la capete pe două lagare. Dacă şnecul este mai lung
de 3 m, poate avea şi lagare intermediare. La capătul opus acţionării se găseşte gura de
alimentare 4. Dacă lungimea şnecului este mare, gurile de alimentare pot fi şi ele în număr mai
mare. La fundul jgheabului, la capătul unde se găseşte motorul sau în orice caz înspre motor, se
află gura sau gurile de evacuare 5. Pentru asigurarea evacuării automate a produselor, în caz de
înfundare a gurii de evacuare normale, trebuie să fie prevăzută o gură de construcţie specială 6.
Pe fundul jgheabului, pentru curăţare, se prevăd capacele de golire 7. Jgheabul este acoperit cu

33
capacele 8, care nici un caz nu trebuie fixate prin şuruburi, deoarece pot sta liber prin propria lor
greutate, sau pot fi fixate lateral cu foraibere sau cleme. Deşi nu se fixează prin şuruburi,
capacele trebuie să asigure etanşeitatea perfectă a transportorului. Lungimea şnecului este de
maximum 50 m.

Fig. 9

Mod de funcţionare. Înainte de punerea în funcţionare a şnecului se eliberează gura sau

gurile de evacuare, se porneşte şnecul şi după aceea se deschide şuberul deasupra gurii de
alimentare. În acest moment boabele de porumb ajung prin cădere libera în interiorul jgheabului
unde încep a fi antrenate de axul cu palete (cu spirală). Deplasarea produsului are loc pe fundul
jgheabului, deoarece din cauza greutăţii lui nu se roteşte împreuna cu spirele, ce are o deplasare
liniară de-a lungul jgheabului până la gura de evacuare.

APARAT DE PROCENTAJ VOLUMETRIC

La partea superioară a aparatului de procentaj se află coşul de alimentare 1, care are rolul de
a distribui boabele de porumb pe toată lungimea aparatului. Acest coş constituie şi un micro-
depozit tampon pentru ca dozatorului să i se asigure o alimentare continuă cu boabe de porumb.

Fig. 10

34
 Partea superioară a aparatului o constituie capacul de protecţie 2 în care se găsesc fantele de
culisare a şuberelor 3 de închidere a alimentării aparatului cu boabe de porumb. Dozatoarele 4
sunt nişte cilindrii în care se găsesc goluri de mărimi diferite. Aceste goluri de fapt sunt nişte
sectoare decupate din cilindrul respectiv. Cilindrul este montat pe axul 5. Apararul este prevăzut
cu 5 dozatoare de volum diferit, cele mai frecvente proporţii între volumul acestora fiind 5 ;10 ;
15 ; 30 ; 40 %. Turaţia cilindrului cu cupe este de 20 ; 28,5 ; 37,5 şi 40 rot./min., în funcţie de
capacitatea necesară.

Cilindrii de dozare se găsesc într-o carcasă de fontă 6 prevăzută cu gura de evacuare a

boabelor de porumb. Carcasa este prevăzută la capete cu capacele 7 în care sunt montate lagărele
pe care se sprijină axul cilindrului dozator. Acţionarea se face prin cuplajul elastic 8, motorul 9 şi
reductorul de turaţie 10. De obicei, aparatele de procentaj lucrează cuplat în număr de 4-6 bucăţi.

SEPARATOR MAGNETIC (magnet permanent)

Separatorul cu magneţi permanenţi este folosit în mod curent în industria morăritului.

Existenţa lui înaintea oricărui utilaj cu organe în mişcare nu poate fi decât în folosul desfăşurării
producţiei în mod normal. Se recomandă ca magnetul permanent să fie plasat în cel puţin două
puncte din fluxul de pregătire a boabelor de porumb şi anume: înainte de a începe curăţirea şi
după terminarea acesteia, adică înainte de a intra boabele de porumb la măciniş.

Fig. 11

Partea principală a separatorului o constituie magneţii permanenţi 1, având forma de potcoavă

sau bare. Aceştia sunt aşezaţi unul lângă altul pe un suport de material lemnos sau plastic 2 ce nu
35
se magnetizează şi care acoperă suprafaţa dintre polii magnetului. Coloana de magneţi
permanenţi este montată în carcasa metalică 3, care are un plan înclinat paralel cu polii
magnetului. La partea superioară carcasa este prevăzută cu cutia din lemn sau metalică 4, în care
se repartizează boabele de porumb în strat subţire pe toată lăţimea coloanei magnetice.
Separatorul magnetic mai este prevăzut şi cu un şuber 5, pentru oprirea alimentării cu produs
atunci când se face îndepărtarea particulelor feroase reţinute de magnet.

Înclinarea de scurgere a boabelor de porumb pe polii magnetului variază între 30 şi 40°.

Mod de funcţionare. Funcţionarea separatorului magnetic este foarte simplă. Prin trecerea
boabelor de porumb într-un strat subţire peste polii coloanei magnetice, impurităţile feroase sunt
atrase şi fixate. Îndepărtarea impurităţilor feroase se face manual cel puţin de 3-4 ori pe schimb.
Eficacitatea magneţilor depinde de puterea lor de atracţie, viteza de deplasare a produsului pe
deasupra polilor şi de mărimea impurităţilor.

DEGERMINATOR ORIZONTAL ETAJAT

Efectul de descojire este strâns legat de următorii factori:

 starea mantalei de şmirghel – şmirghelul să fie bine turnat, uniformizat, să aibă granulaţia
corespunzătoare;
 viteza periferică a paletelor – cu cât viteza este mai mare cu atât descojirea este mai
intensă, iar o viteza periferică prea mare sparge boabele (viteza optimă este de 15-16 m/s);
 distanţa dintre palete şi mantaua de şmirghel – cu cât distanţa este mai mică, cu atât
descojirea este mai intensă; la distanţe prea mici, cerealele prea uscate se sfărâmă (distanţa
optimă este de 20-30 mm);
 durata de trecere a cerealelor prin maşină – se poate regla prin unghiul de înclinare al
paletelor, care poate varia între 8 şi 14°;
 aspiraţia şi capacitatea de lucru a utilajului – au o influenţă deosebită asupra calităţii
descojirii, astfel, cu cât capacitatea este mai mică şi aspiraţia este mai puternică, cu atât
efectul de descojire este mai bun.

36
 Fig.12

1 – gură de alimentare 9 – racord de aspiraţie

2,3 - rotoare 10 – cameră de detenţă

4 – paletă 11 – capac

5 – manta abrazivă 12 – clapetă

6 – gură de evacuare produs 13 – canal de evacuare a impurităţilor uşoare

7 – gură de evacuare praf 14 – gură de vizitare

8 – canal de aspiraţie

Efectul operaţiei de descojire este apreciat prin:

 reducerea conţinutului în cenuşă a boabelor descojite, apreciată a fi egală cu 0,02-0,03 %
pentru fiecare trecere prin maşinile de descojit;
 reducerea procentului de spărturi rezultat din prelucrare, care nu trebuie să depăşească 1 %.

SEPARATORUL ÎN CASCADĂ

Este utilizat pentru eliminarea prafului organic şi particulelor uşoare din boabe. Reglarea
vitezei aerului de ieşire se face cu ajutorul clapetelor.
37
 Fig. 13

1 – deflector 7 – clapetă cu autoreglare

2 – buncăr de alimentare 8 – gură de evacuare particule grele

3 – tambur de distribuire 9 – gură de evacuare produs

4 – fante laterale 10 – clapete pentru reglarea curentului de aer

5 – cameră de decantare 11 – magnet

6 – eliminare particule uşoare

MASĂ DENSIMETRICĂ

Efectul de lucru al meselor densimetrice se apreciază după conţinutul de spărtură de porumb

rămas în masa de germeni şi după procentul de germeni obţinut în raport cu cantitatea de porumb
supusă degerminării.

Se consideră că efectul de lucru al meselor densimetrice este bun, dacă conţinutul de spărtură
în masa germenilor nu depăşeşte 10 %. De asemenea, se consideră că mesele densimetrice
lucrează corespunzător dacă cantitatea de germeni obţinută ca produs finit depăşeşte 6 %,
raportată la cantitatea de porumb intrată la degerminare.

38
 Fig. 14

a – vedere laterală 4 – ventilator

b – vedere de sus 5, 6, 7 – guri de captare produse separate

1 – gură de alimentare 8 – mecanism de acţionare

2 – cadru cu sită oscilantă 9 – dispozitiv de reglare a înclinării cadrului cu sita

3 – dispozitiv de reglare debit 10 – hotă de aspiraţie

39
 CAPITOLUL IV.

Descrierea unui utilaj principal. Desen. Părți componente

Tararul –aspirator
Este un utilaj folosit pentru separarea pneumatică. Această metodă de separare
constă în menținerea particulelor mari pe site și antrenarea particulelor ușoare de
un curent ascendent de aer. Tararul aspirator realizează o astfel de separare,
folosind pentru cernere trei site montate pe o ramă și prevăzute cu colectoare, iar
pentru antrenarea particulelor ușoare, un curent de aer care străbate masa de
cereale, după ce a fost aspirat prin fantele utilajului. Este folosit în industria
morăritului pentru separarea impurităților din masa de cereale.

Fig.15. Tararul-aspirator

40
 BIBLIOGRAFIE

1. Costin Ionel, 1988 – “Cartea morarului”, Editura Tehnică, Bucureşti.

2. Moraru C. şi Râpeanu R., 1972 – “Tehnologia industrializării porumbului”, Editura Tehnică,
Bucureşti.
3. Banu C. și colab., 2002 – ”Manualul inginerului din industria alimentară”, Editura Tehnică,
București.
4. Banu C., 2007 – ”Tratat de inginerie alimentară. Vol. I”, Editura Agir, București.
5. Banu Constantin, 2008 – ”Tratat de industrie alimentară. Probleme generale”, Editura Asab,
București.
6. Costin Ionel, 1983 – ”Tehnologii de prelucrare a cerealelor în industria morăritului”, Editura
Tehnică, București.
7. Ganea Grigore, Cojoc Dorel, 2011 – ”Utilaj tehnologic în industria alimentară. Probleme și
metode de rezolvare”, Editura Tehnică, Chișinău.
8. Iordache Gh., 2004 – ” Mașini și utilaje pentru industria alimentară”, Editura Matrix Rom,
București.
9. Modoran Constanța Virginia, 2007 – ”Tehnologia morăritului și panificației”, Editura
Risoprint, Cluj Napoca.
10. Moldoveanu Gh., Niculescu N.I., Melniciuc G., 2010 – ”Panificația modernă”, Editura Tipo
Moldova,Iași.
11. Radu Steluța, 2008 – ”Tehnologii de prelucrare a produselor de origine vegetală. Vol. I”,
Editura Universitas XXI, Iași.
12. Țenu I., 1997 – ”Tehnologii, procedee, mașini și instalații pentru industrializarea
13. Țenu I., 2008 – ”Operații și aparate în industria alimentară. Vol.I Operații mecanice,
hidrodinamice și aerodinamice”, Editura ”Ion Ionescu de la Brad”, Iași.

41