Combaterea Buruienilor in Productia de Cartof

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINĂ
CLUJ NAPOCA
FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
Departamentul de Cultura plantelor
Disciplina de Fitotehnie
Marius Cristian COZMA
PROIECT DE DILPOMĂ
COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE

CARTOF, ÎN CONDIȚIILE ZONEI SÂNMIHAIU
ALMAȘULUI, JUDEȚUL SĂLAJ
Îndrumător știinţific :
Prof. dr. Teodor RUSU
Sef lucr. dr. Adrian POP
CLUJ-NAPOCA
2015
Combaterea buruienilor din cultura de
Marius Cristian Cozma cartof, în condițiile zonei Sânmihaiu Almașului, judetul Sălaj
COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE CARTOF, ÎN

CONDIȚIILE ZONEI SÂNMIHAIU ALMAȘULUI, JUDEȚUL SĂLAJ
Marius Cristian COZMA,

Prof. dr. Teodor RUSU
Sef lucr. dr. Adrian POP
Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de Agricultură,

Str. Mănăştur , Nr. 3-5, 400372, Cluj Napoca, România
marius_cozma@yahoo.com
REZUMAT
Una din principalele culturii agricole căreia îi revine un rol deosebit în

alimentaţia omului este cartoful. Datorită compoziţiei chimice echilibrate, cartoful este
considerat un produs valoros, în alimentaţie numită pe drept cuvânt ,, a doua pâine,, a omenirii.
Importanţa economică a acestei culturii rezultă din ponderea acestui produs în alimentaţia
omului.
Cartoful este o importantă plantă alimentară, furajeră şi cu mare pretabilitate pentru
industrializare. Valoarea energetică a cartofului reprezintă o trime din acea a pâinii, jumătate din
cea a ouălor şicărnii,fiind de două ori mai mare decât a morcovilor şi de trtei ori mai mare
decât a verzei sau tomatelor. Aceasta se datorează conţinutului ridicat de amidon, unor cantităţi
însemnate de proteine, vitamine sau săruri minerale în compoziţia tuberculului.
Deoarece plantă este atât de răspândită, se caută în permanență soluții pentru
mărirea producției și protejarea acesteia față de dăunători și buruieni. În vederea eficientizării
procesului de producție, s-au studiat, în comuna Sânmihaiu Almașului, procesele necesare
tehnologice, stabilierea periodei optime de efectuare a lucrărilor necesare pentru eliminarea
bururienilor precum stabilierea aplicării erbicidului, alegerea erbicidului cel mai eficient.
CUVINTE CHEIE: cartof, producție, combaterea buruienilor
2
RESEARCH ON INTEGRATED CONTROL OF WEEDS

IN POTATO CULTURE FROM SALAJ-COUNTY, IN
SÂNMIHAIU ALMAȘULUI VILLAGE
,
Marius Cristian COZMA,
Prof. dr. Teodor RUSU,
Sef lucr. dr. Adrian POP,
University of Agricultural Sciences and Veterinary Medicine, 3-5 Manastur St., 400372,
Cluj-Napoca, Romania
marius_cozma@yahoo.com
ABSTRACT
One of the main agricultural crop that plays a significant role in the human
diet is potatoes. Because the chemical composition balanced, potato is considered a valuable
product in the diet rightly called the second bread ,, ,, of mankind. The economic importance of
the culture resulting from the weight of this product in human nutrition.
The potato is an important food plant, fodder and high suitability for
industrialization. The energy value of a quarter of the potato is a bread, half the eggs şicărnii,
which is two times higher than carrots and trte times higher than cabbage or tomatoes. This is
due to the high content of starch, large amounts of protein, vitamins or minerals in the
composition of the tuber.
Because the plant is so widespread, is always looking for solutions to increase
production and protect it against pests and weeds. In order to rationalize the production process
were studied in the village Sânmihaiu Almaşului, technological processes required, best
performing work required to eliminate weeds by herbicide application, choosing the most
effective herbicide.
KEYWORDS: culture potato, production, weed.
3
CUPRINS
INTRODUCERE ...........................................................................................................................................6
Capitolul I......................................................................................................................................................7
Generalități privind cultura cartofului ...........................................................................................................7
1.1. Importanţa culturii cartofului .............................................................................................................7
1.2. Elemente de tehnologie care influenţează producţia la cartof ..........................................................16
1.2.1. Rotația culturii ...........................................................................................................................16
1.2.2. Fertilizarea .................................................................................................................................16
1.2.3. Lucrările solului ........................................................................................................................18
1.2.4 . Materialul de plantat şi plantatul .............................................................................................19
1.2.5. Irigarea cartofului .....................................................................................................................23
CAPITOLUL II ...........................................................................................................................................24
COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE CARTOF ..........................................................24
CAPITOLUL III ..........................................................................................................................................29
CADRUL NATURAL AL CERCETĂRII ..................................................................................................29
3.1. Descrierea zonei ...............................................................................................................................30
3.2. Relieful .............................................................................................................................................32
3.3. Clima ................................................................................................................................................32
3.4.Hidrgografie ......................................................................................................................................33
3.5.Solul ..................................................................................................................................................33
CAPITOLUL 4 ............................................................................................................................................39
METODA DE CERCETARE .................................................................................................................39
4.1. Scopul și obiectivele lucrării .......................................................................................................39
4.2. Variantele experimentale .............................................................................................................40
4.3. Determinările și metodele folosite...............................................................................................41
4.4. Particularități biologice ale buruienilor identificate în teren .......................................................43
CAPITOLUL 5 ............................................................................................................................................51
REZULTATELE OBŢINUTE ...................................................................................................................51
5.1. Rezultate privind îmburuienarea culturii de cartof ...........................................................................51
5.2. Rezultate privind producţia la cultura de cartof ...............................................................................52
4
CONCLUZII ...............................................................................................................................................54
BIBLIOGRAFIE .........................................................................................................................................56
ANEXE .......................................................................................................................................................57
5
INTRODUCERE
Cartoful este o importantă plantă alimentară, furajeră şi cu mare pretabilitate pentru

industrializare fiind consumat sub diverse forme: realizarea garniturilor (piure, cartofi natur,
cartofi prăjiți, cartofii aurii, în salate, în aluaturi), chips, fulgi de cartof, extrudate, făină de
cartof, cartof deshidratat, conservat sau murat şi multe alte utilizări importante.
Datorită valorii nutritive ridicate a tuberculilor de cartof, determinată de conţinutul în
glucide, proteine, lipide şi vitamine, a gustului plăcut şi a digestibilităţii ridicate, cartoful
satisface cele mai diversificate gusturi şi cele mai mari exigenţe. Prin posibilităţile multiple de
preparare- Catelly a publicat 366 de reţete culinare de peparate din cartof- fie în stare
proaspătă, fie semipreparată.
Cartoful este și în furajarea animalelor fiind utlizat pe scară largă pentru:
porcine, bovine, dar poate fi utilizat şi pentru alte categorii de animale. În acest sens se
folosesc tuberculii răniţi, cei cu dimensiuni reduse, rezidurile de la prelucrarea industrială dar
şi vrejii verzi sau muraţi. Se impune prudenţă înfurajarea animalelor gestante, deoarece
solanina care se acumulează, imprimă gust amar şi poate produce tulburări ale tubului
digestiv.
Cartoful prezintă şi o serie de avantaje din punct de vedere agrofitotehnic:
valorifică solurile uşoare din zonele umede şi răcoroase, produce o cantitate importantă de
substanţă uscată pe unitatea de suprafaţă, favorizează eşalonarea lucrărilor agricole, este o
bună premergătoare, are un potenţial de producţie teoretic de 134 t ha, potenţial care se poate
realiza prin respectarea tehnologiei de cultură.
Unul dintre principalii dușmani ai culturilor de carof este reprezentat de existența
buruienilor, care produc pierderi semnificative dacă acestea scapă de sub control. Pierderile
sunt estimate undeva între 40-80%, însă pe lângă pierderile directe trebuie menționate și alte
efecte secundare precum nedezvoltarea tuberculilor, reducerea numărului de tuberculi din
cuib.
Prin lucrarea de față se vrea realizarea unui program tehnologic și eficient de
producție a cartofului, în comuna Sânmihaiu Almașului, utilizând următoarele erbicide:
Surdone 70 WG (1,2 kg/ha), Linurex 50 SC (4 l/ha), Sencor 70 WP (1,2 kg/ha) ) şi aplicarea în
complex, integrat cu alte măsuri tehnologice de întreţinere.
6
Capitolul I
GENERALITĂȚI PRIVIND CULTURA CARTOFULUI
1.1. Importanţa culturii cartofului
Cartoful este considerat ca a doua pâine a omului, deşi nu este luat în cultură de foarte
mult timp în Europa şi la noi în ţară, datorită caracteristicilor sale de neneglijat: produs ieftin,
hrănitor, plasaticitate mare, adresabilitate mare, produs obținut fără prea mari eforturi.
Este un produs folosit de om pe scară largă și industrializat puternic, produsele
obținute fiind diverse, de la mâncăruri până la produse alcoolice sau produse chimice.
De asemenea, cartoful se foloseşte în hrana animalelor (în special pentru porcine şi
bovine), ca atare sau borhotul rămas de la fabricarea amidonului sau a alcoolului şi reziduurile
rămase din industria alimentară.
Cartoful este originar din America şi anume din regiunile înalte şi umede din Peru,
Columbia, Ecuador. Din aceste ţinuturi a fost adus în Europa, mai întâi în Spania şi Anglia, de
către navigatori.
Introdus în Europa ca o curiozitate botanică a lumii noi, răspândit de botanişti dintr-o
parte în alta a Europei, acceptat în cultură mai greu şi mai mult de nevoie, cartoful s-a impus
mai târziu ca o plantă de cultură principală, aflându-şi în acest continent o nouă patrie.
După anii 1800, cartoful a devenit o cultură importantă pentru unele ţări ca:
Germania, Franţa, Anglia, Olanda, Belgia.
Cartoful, ca plantă tehnică-alimentară, a câştigat mult ca importanţă, mai ales după cel
de-al doilea război mondial, încadrându-se în prezent în rândul principalelor plante de cultură.
În anul 2008, cartoful s-a cultivat pe Glob pe o suprafaţă de 18,2 milioane ha,
producţia medie pe ha fiind de 17,2 t. Cele mai mari suprafeţe cultivate cu cartof au fost în
Asia (8,4 milioane ha), Europa (6,2 milioane ha) şi Africa (1,8 milioane ha). Cele mai mari ţări
cultivatoare de cartof, cu suprafeţe mai mari de 1 milion de hectare sunt: China (4,4 milioane
ha), Federaţia Rusă (2,0 milioane ha), India (1,7 milioane ha) şi Ukraina (1,4 milioane ha).
Producţiile cele mai mari la hectar obţinute în anul 2008, de peste 40 t/ha au fost
obţinute în: Noua Zeelandă (50,2 t/ha), Olanda (45,5 t/ha), SUA (44,2 t/ha), Belgia (44,1 t/ha),
Germania (43,7 t/ha), Franţa (43,5 t/ha), Danemarca (41,9 t/ha), Marea Britanie (41,6 t/ha).
România a cultivat în ultimii ani o suprafaţă cu cartof cuprinsă între 260 şi 285 mii ha,
producţia medie variind între 12,2 şi 15,9 t/ha.
7
În ţara noastră cartoful se cultivă pe suprafeţe mai mari de pe la începutul secolului al

XIX-lea însă este posibil ca prin grădini, îndeosebi în Transilvania, cultura să fie mai veche. În
acest sens, menţionăm că unul dintre primele manuale de îndrumări practice de agricultură
apărut la Blaj în anul 1760 se intitula “Instrucţiuni practice pentru cultura cartofului”, publicaţie
semnalată de profesorul E.Topea în “Bibliografia manualelor româneşti de botanică” din 1935
fapt care dovedeşte existenţa culturii cartofului în ţara noastră începând încă de pe la mijlocul
secolului al XVIII-lea sau chiar mai devreme.
În Moldova arată Ion Ionescu de la Brad în “Lecţiuni elementare de agricultură”
cartofii au fost introduşi “la foametea cea mare din 1818 căci cartofii sunt sursa cea mai
preţioasă pentru a scăpa oamenii de foamete”. Pe timpul domnitorului Scarlat Calimahi 1812-
1819, coloniştii din Transilvania aduceau cartofi din Moldova. În lucrarea “Documentele familiei
Calimahi” se menţionează că domnitorul a făcut eforturi pentru extinderea culturii cartofului
trimiţând pe la sate oameni care cunoşteau cultura acestei plante să sfătuiască şi să îndrume
ţăranii. În acea perioadă Al. Beldiman traduce din greaca broşură “Învăţătură sau povăţuire
pentru facerea pâinii din cartoafle”, tipărită la Iaşi în 1818. În Muntenia răspândirea în cultură a
cartofului s-a făcut în jurul anului 1810 fiind adus probabil tot din Transilvania. Între primele
lucrări despre această plantă în ţara noastră este menţionată şi o carte despre cartof a profesorului
G.Maior apărută în anul 1897.
Cartoful este o plantă anuală erbacee. Se înmulţeşte pe cale vegetativă prin tuberculi şi
numai în procesul de ameliorare, prin sămânţă.
Rădăcina este formată din ramificaţii primare ( care pornesc de la colţi ) şi ramificaţii
secundare, sau rădăcini stolonifere, care apar în grupe de câte 3-5 în jurul fiecărui stolon.
Sistemul radicular este relativ puţin dezvoltat, reprezintă sub 8-10 % din masa întregii
plante şi în anumite condiţii sub 5 %. Capacitatea de absorbţie este însă bună. Sistemul radicular
pătrunde în sol până la 70-100 cm, mai rar până la 150-200 cm, iar în jurul plantei se dezvoltă pe
o rază de 30-60 cm şi în condiţii deosebite până la 90 cm. Aproximativ 50 % din masa totală a
rădăcinilor se găseşte în stratul arabil.
Dezvoltarea sistemului radicular este influenţată de soi şi de tipul de sol. Astfel, este
mai profund şi mai extins lateral la soiurile tardive şi semitardive. Pe solurile mijlocii şi uşoare
rădăcinile pătrund mai adânc, iar pe solurile compacte, se extind lateral.
Tulpina cartofului cuprinde două porţiuni: subterană şi aeriană. Tulpina se formează din
mugurii tuberculului la înmulţirea vegetativă sau din sămânţă la înmulţirea generativă.
Numărul iniţial de tulpini aeriene este la o tufă de 3-8, cu înălţimi între 50 şi 80 cm.
Sunt mai valoroase soiurile care au tufa cu internoduri scurte, cu port erect şi semicompact, ceea
8
ce permite executarea mecanizată a lucrărilor de întrţinere a culturii, inclusiv combaterea bolilor

şi a dăunătorilor, cu mare eficienţă.
Creşterea intensivă a părţii aeriene la cartof durează între 37 şi 80 de zile după răsărit.
În general creşterea încetează când raportul vreji/ tuberculi este de 1:1.
Tulpina subterană este rotundă şi nearipată, pe ea formându-se rădăcinile şi stolonii.
Stolonii sunt în număr de 12-15 la o plantă şi sunt de dorit a fi scurţi (sub 15cm ) pentru
a asigura formarea grupată a tuberculilor în cuib, ceea ce uşurează recoltarea mecanizată.
Stolonii sunt mai groşi decât rădăcinile şi poartă solzi la fiecare nod. În condiţii normale de
temperatură şi durată de iluminare a plantei, în vârful lor se formează tuberculii prin îngroşare.
Tuberculii la început au forma unor noduli, iar mai apoi cresc în lungime şi grosime şi
capătă forma caracteristică soiului, care este dată de raportul dintre lungimea şi lăţimea
tuberculului înmulţit cu 100. Conturul tuberculilor în secţine longitudinală esteprezentat în
tabelul nr. 1.
Tabelul 1.1.
Forma tuberculilor la cartof
(sursa: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Pentru Cartof și Sfeclă De Zahăr Brașov)
Forma Raport
tuberculului lungime-lăţime
Rotund 95-105
Rotund-oval 106-120
Oval 121-130
Oval-lung 131-140
Lung-oval 141-200
spre lung
Lung > 200
Cele mai multe soiuri au tuberculi rotunzi, ovali şi ovali-alungiţi, cu grosimea

egală cu lăţimea.
Tuberizarea începe la 10-35 zile după răsărirea plantei, iar creşterea durează 45-
85 de zile în funcţie de soi. Creşterea tuberculilor este însoţită în prima parte şi de creşterea
masei aeriene, în această perioadă planta are cele mai mari cerinţe faţă de apă şi substanţe
nutritive.
Masa hectolitrică a tuberculilor este de 60-80 kg. După greutate, tuberculii pot fi:
9
• Mari- peste 120 g;

• Mijlocii- 80-120 g;
• Mici- 40-80 g (valoroşi pentru plantat);
• Foarte mici- sub 40 g ( valorificaţi la recoltarea extratimpurie )
Compoziţia chimică : tuberculul de cartof este foarte bogat în apă. În substanţă
uscată predomină amidonul, urmat de proteine şi săruri minerale (tabelul nr. 2 ).
Tabelul 1.2.
Compoziţia chimică a tuberculilor de cartof
(sursa:wikipedia.com)
Componente % din substanţă % din
proaspătă substanţă uscată
Apă 66,1-88,0 -
Amidon 8,7-26,2 72,5-
79,15
Proteine 0,8-4,9 6,6-14,4
brute
Grăsimi 0,04-1,0 0,33-2,94
brute
Celuloză 0,2-2,5 1,66-7,3
brută
Cenuşă 0,4-1,9 3,15-5,6
Consumul direct de cartofi pe cap de locuitor pe Glob este cuprins între 80-150 kg
anual. La noi în ţară revine în prezent, circa 100 kg cartofi pe cap de locuitor. Consumul anual
direct de cartofi pe locuitor, oscilează în diferite ţări ale lumii, între 40 şi 140 kg: Irlanda-140
kg, Olanda-138 kg, Germania-130 kg, Franţa-180 kg, Anglia-95 kg, Elveţia-87 kg. Cartoful
reprezintă pentru multe ţări, între care şi România “a doua pâine”. Tuberculii de cartofi se
folosesc in alimentaţie direct în peste 400 reţete culinare: cartofi semiprăjiţi, congelaţi, rondele
prăjite în ulei, făină şi fulgi. Ca furajul cartoful se foloseşte în special în hrana porcilor şi a
bovinelor înlocuind o parte din cereale cum ar fi porumb şi orz dar este bine valorificat şi de
alte specii. Chiar şi din cartofii pentru masă tuberculii mici răniţi şi bolnavi (10-15% din
recoltă) sunt utilizaţi în hrana animalelor. Tulpinile verzi de cartof sunt bine consumate de
10
bovine şi ovine, la fel şi vrejii care sunt verzi la data recoltării şi se pot mura împreună cu alte
plante. Se obţin circa 20-30 tone vreji verzi la ha.
Tuberculii de cartof conţin în medie 75% apă şi 25% substanţă uscată. Substanţele
extractive neazotate reprezintă între 8 şi 29,4% din substanţa proaspătă, fiind reprezentate în
proporţia cea mai mare de amidon. Amidonul din tuberculii de cartof este constituit din
amiloză (15-25%) şi amilopectină (75-85%). Amilopectina asigură o mai bună consistenţă a
tuberculilor la fierbere.
Conţinutul de amidon este influenţat de soi, factorii climatici, sol şi tehnologia de
cultivare. Soiurile timpurii au un conţinut mai redus în amidon, în timp ce soiurile tardive au
un conţinut mat ridicat în amidon, cu grăunciori de amidon mari, pretându-se la industrializare
(obţinerea de amidon şi alcool).
Proteina brută reprezintă în medie 2% din substanţa proaspătă. Conţinutul în
aminoacizii esenţiali şi raportul echilibrat între aceştia dau cartofului o mare valoare
alimentară.
Conţinutul de proteină brută este influenţat de soi şi condiţiile climatice.
Conţinutul de proteină scade în anii mai ploioşi sau în condiţii de irigare. Vitaminele din
tuberculul de cartof sunt: B1, B6, PP, C. Elementele minerale din tuberculul de cartof sunt:
potasiu, fosfor, sodiu, calciu, fier. Plantele de cartof conţin şi un complex de alcaloizi denumiţi
solanină (solanină, demissină, chaconină, solacaulină). Solanina imprimă tuberculilor un gust
amar şi provoacă deranjamente ale aparatului digestiv. Conţinutul de solanină creşte în
tuberculii expuşi la lumină şi în timpul încolţirii acestora, concentrându-se în jurul ochilor.
Utilizările cartofului sunt variate în alimentaţie, ca furaj şi în diverse preparate
culinare, ca adaos la fabricarea pâinii, el constituind un aliment valoros, gustos şi digestibil.
Valoarea energetică a cartofului este mai mare cu 1/2 până la 1/3 faţă de pâine sau carne de
vită, de două ori mai mare decât a morcovilor şi de trei ori mai mare decât a roşiilor şi verzei.
În industria alcoolului, amidonului, dextrinei, glucozei cartoful este o valoare a
materiei prime. Prin prelucrarea industrială a unei tone de cartofi rezultă unul din produsele: 95
l alcool de 900, 140 kg amidon, 100 kg dextrină iar prin prelucrarea alcoolului obţinut rezultă
15-17 kg cauciuc sintetic.
Importanţa fitotehnică a cartofului constă în faptul că valorifică bine terenurile uşoare,
nisipo-lutoase şi chiar umede şi răcoroase, mai puţin prielnice pentru cereale. Ca inconveniente
ale acestei culturi sunt măsurile specifice de zonare, de producere a materialului de plantat,
precum şi măsuri fitosanitare riguroase, păstrarea tuberculului numai în anumite limite de
temperatură şi umiditate.
11
Cartoful prezintă o deosebită importanţă în alimentaţia oamenilor, în furajarea

animalelor şi pentru prelucrări industriale.
Datorită gustului plăcut, a digestibilitaţii şi a valorii nutritive ridicate, preparatele din
cartof satisfac exigenţele alimentare ale tuturor categoriilor populaţiei, acesta fiind consumat
fiert, copt sau prăjit, sub formă de supe, salate, piureuri, substituind de multe ori pâinea şi fiind
de neînlocuit ca aliment dietetic. Valoarea energetică a cartofului este ridicată, datorită
conţinutului mare de amidon, precum şi a altor substanţe, cum ar fi : proteine, grăsimi,
vitamine.
Cartoful se utilizează în industria alimentară, obţinându-se produse uscate: făină,
fulgi, dezhidratat, griş, produse prăjite: cips, cartofi pai.
La nivelul producţiei realizate în America de Nord, cartoful produce substanţă uscată
la unitatea de suprafaţă, care depăşeşte grâul de 3 ori, orzul de 37 ori, şi porumbul, de 1,1 ori,
iar la conţinutul în proteină, de 2 ori, de 1,3 ori şi respectiv, de 2 ori. În anii secetoşi, şi la noi
în ţară, cartoful realizează substanţă uscată, în cantitate mai mare, comparativ cu cerealele.
Având numeroase soiuri cu perioadă de vegetaţie diferită, recoltându-se de la sfârşitul
lunii mai până în octombrie, cartoful favorizează eşalonarea lucrărilor agricole, fiind folosit şi
ca plantă premergătoare a grâului de toamnă (după cartof, terenul rămâne afânat, curat de
buruieni, într-o bună stare de fertilitate.
Potenţialul de producţie teoretic al cartofului, a fost estimat de ZAN DER ZAAG în
1984 la 134 t/ha, potenţial care se poate realiza.
După calitatea tuberculilor, soiurile de cartof se grupează în următoarele clase:
- Clasa A – soiuri pentru salată, cu tuberculi puţin făinoşi, care nu se sfărâmă la
fierbere şi care au consistenţă tare;
- Clasa B – soiuri pentru diferite preparate culinare, cu tuberculi puţin făinoşi, care
nu se sfărâmă la fierbere sau crapă puţin uneori şi care sunt consistenţi, cu amidon fin;
- Clasa C – soiuri cu tuberculi făinoşi, cu consistenţă redusă, care crapă în timpul
fierberii;
- Clasa D – souri cu tuberculi foarte făinoşi, care se sfărâmă complet în timpul
fierberii şi care au consistenţă redusă, amidon grosier, fiind utilizaţi în industria amidonului.
După modul de utilizare, soiurile de cartof se grupează astfel:
- soiuri de masă, cu un conţinut redus de amidon (14-17%) şi mai ridicat în
proteine, cu periderma fină, netedă, ochi superficiali şi gust plăcut;
- soiuri industriale, care sunt foarte productive, au un conţinut ridicat de amidon
(20-25%) şi o durată de fierbere mai redusă;
12
- soiuri furajere, care sunt bogate în amidon şi proteine;

- soiuri mixte, care pot fi folosite în scop culinar, furajer şi pentru prelucrări
industriale.
Soiurile valoroase de cartof se caracterizează prin:
- capacitate mare de producţie;
- stoloni scurţi, ceea ce face ca tuberculii să fie grupaţi în cuib, iar recoltarea să
poată fi făcută mecanizat fără pierderi;
- tuberculi rezistenţi la vătămare, ceea ce permite recoltarea mecanizată;
- tuberculi cu formă regulată şi ochi superficiali, care se curăţă uşor şi cu pierderi
minime în cazul folosirii mijloacelor mecanizate;
- rezistenţă la boli (viroze, mană, râie, putregaiuri);
- capacitate de păstrare a tuberculilor pe o perioadă lungă, fără să se producă colţi;
- însuşiri de calitate în funcţie de destinaţia recoltei.
Soiurile de cartof admise pentru cultură în anul 2009 în România au fost
următoarele:
- soiuri timpurii: Agata, Fresco, Mariana, Roclas;
- soiuri semitimpurii: Alina, Almera, Alwara, Amicii Amorosa, Artemis, Astral N,
Atlas, Claudiu, Dacia, Dumbrava, Escort, Eterna, Frumoasa, Impala, Karlena, Kondor, Magic,
Maranca, Moldoviţa, Nativ, Molli, Oscar, Palma, Rasant, Romano, Rapsodia, Tentant,
Timpuriu de Braşov;
- soiuri semitârzii: Alize, Armonia, Christian, Cosmos, Coval, Cristela,
Dragomirna, Harghita, Ioana, Loial, Luiza, Milenium, Nana, Nemere, Pamina, Productiv,
Provento, Redsec, Robusta, Rozal, Ruxandra, Sante, Speranţa, Tâmpa, Transilvania, White
Lady;
- soiuri târzii: Mikel, Minerva, Star.
În prezent, cultura cartofului se situează pe locul patru în lume cu 18 milioane de
hectare şi o producţie de 260 milioane tone. Nivelul tehnic şi producţiile cele mai ridicate sunt
concentrate în zonele temperate de pe glob, în ţările dezvoltate din punct de vedere economic
ca (tabelul 1): Olanda, Marea Britanie, SUA, Franţa, Germania, unde producţiile obişnuite sunt
de 40-50 t/ha şi aduc importante profituri.
În ţara noastră cartoful pătrunde în secolul al XVIII-lea şi este semnalat pentru prima
dată în Transilvania. Un raport al Tipografiei Blaj adresat guvernatorului provincial în anul
1772, menţionează unul din primele manuale de îndrumări intitulat “Instrucţiuni practice
pentru cultura cartofului”, fiind redactat la Blaj, în 1760. Principala cauză care a dus la
13
introducerea cartofului în ţara noastră a fost foametea din timpul domniilor lui Constantin
Mavrocordat şi Caragea Voda. Deşi evoluţia acestei culturi în România nu a fost
spectaculoasă, producţiile obţinute nu au fost la nivelul altor ţări, a fost şi este totuşi cea mai
rentabilă dintre culturile de câmp.
În România, suprafaţa cultivată cu cartof s-a extins în ultimul timp, ponderea
principala a acestei culturi fiind în Transilvania şi în zonele cu o temperatură moderată în
cursul verii şi umiditate mai mare. Suprafaţa cultivată cu cartof a prezentat o dinamică
ascendentă în perioada 1971-1989 (perioadă în care suprafaţa medie a fost de 351,5 mii ha)
după care s-a înregistrat o diminuare a acestei suprafeţe datorită schimbărilor survenite în
agricultură, ajungându-se în 2006 la o suprafaţă de numai 254 mii ha.
După suprafaţa cultivată, anul trecut România era al treilea mare cultivator de
cartofi din Uniunea Europeană, după Polonia şi Germania. Din punct de vedere al recoltelor,
România ocupă doar locul şapte în clasament.
În plus, cultura de cartofi presupune investiţii foarte mari în tipul de sămânţă cultivată.
Cum în ultimii ani arealul de producţie al seminţelor româneşti s-a diminuat foarte mult,
producătorii români de cartofi sunt acum aproape dependenţi de importul acestora.
Potrivit datelor INS, în 2013 producţia de cartofi a fost de peste 3 milioane
de tone, cu 30% mai mare faţă de 2012, însă suprafeţele cultivate au scăzut de la 224 de
mii de hectare la 208 mii de hectare.
În ceea ce priveşte producţia medie la hectar se observa că aceasta a înregistrat din
nou o scădere de la 14,9 t/ha la 11,9 t/ha în 1994. De asemenea producţia totală a scăzut de la
4430 mii tone în 1989 la 1856 mii tone în 1991, după care a avut o uşoară creştere până în
1993, când s-au obţinut 3710 mii tone, în următorii ani înregistrându-se o nouă scădere.
Producţiile scăzute din ultimii ani sunt determinate de următorii factori:
 modificările intervenite în sistemul de agricultură, proprietate şi
funcţionare deficitară a managementului agricol la nivel regional şi naţional;
 lipsa de interes, pricepere şi dorinţă de sprijinire a agriculturii din partea
guvernelor postrevoluţionare;
 lipsa de interes a agenţiilor economici pentru contractarea şi valorificarea
producţiei de cartof pentru consum şi plantat;
 desfiinţarea unităţilor cooperatiste din “zonele închise” ce au condus la
dereglarea sistemul naţional de producere a materialului de plantat;
14
 nivelul ridicat al preţurilor la îngrăşăminte, pesticide, carburanţi, utilaje

agricole şi dobânzi bancare ridicate, punând mulţi producătorii în situaţia de a nu înfiinţa
cultura;
 baza materială uzată fizic şi moral, a influenţat negativ efectuarea
lucrărilor specifice în perioada optimă şi de calitate;
 trecerea culturii în proporţie de circa 94% la producătorii particulari, care
în mare parte nu au bază tehnico-materială şi cunoştinţele de specialitate pentru aplicarea
unor tehnologii corespunzătoare;
 materialul de plantat utilizat de către producătorii particulari, într-o
proporţie însemnată este degenerat.
15
1.2. Elemente de tehnologie care influenţează producţia la cartof
1.2.1. Rotația culturii
Cartoful preferă plantele premergătoarea care se recoltează devreme, lasă terenul curat de
buruieni şi fără resturi vegetale în cantitate mare, au un sistem radicular profund şi lasă solul afânat.
Plantele premergătoare favorabile pentru cultura cartofului sunt: leguminoasele perene
(lucerna în zona de câmpie şi trifoiul roşu în zonele umede), leguminoasele anuale, cerealele
păioase (grâu, orz, orzoaică, secară, triticale), porumb boabe şi porumb pentru siloz, legume
bostănoase, vărzoase, bulboase şi rădăcinoase.
Se recomandă rotaţia de 2-4 ani în unităţile agricole cu o pondere mare a culturii cartofului,
şi rotaţia de 3-5 ani în unităţile agricole cu o pondere mică a culturii cartofului. Pe solurile infectate
cu nematozi (Globodera spp.), rotaţia trebuie să fie de cel puţin 5-6 ani.
Cartoful nu se recomandă să se cultive după alte solanacee, prucum şi după in şi floarea-soarelui,
datorită înmulţirii bolilor comune (putregai cenuşiu) şi a dăunătorilor comuni (nematozi).
După cartoful extratimpuriu şi timpuriu pot fi cultivate culturi succesive, cum sunt:
porumb siloz, fasole, varză de toamnă, castraveţi, fasole păstăi şi alte legume de toamnă.
După cartoful de vară se pot cultiva culturi de toamnă, cum sunt: rapiţă, grâu, orz, secară,
triticale.
1.2.2. Fertilizarea
Cartoful are un consum specific de elemente nutritive mare. Astfel, pentru fiecare 1000 kg
tuberculi şi biomasa epigee aferentă, acesta consumă în medie 5 kg N, 3 kg P2O5, 8 kg K2O, 3 kg
CaO şi 1 kg MgO.
Fertilizarea minerală. Dozele de îngrăşăminte chimice sunt diferite în funcţie de
destinaţia recoltei (tabelul 11). După leguminoase perene, doza de azot se reduce cu 20-30 kg/ha şi
se măreşte doza de fosfor cu 20 kg/ha. După leguminoase anuale, doza de azot se reduce cu 10-20
kg/ha şi se măreşte doza de fosfor cu 15 kg/ha. După plante tehnice, doza de azot şi fosfor se
măreşte cu 10-20 kg/ha.
16
Tabel 1.3.
Doze de îngrășăminte (citat de Dumbravă M., 2004)
Destinaţia culturii Dozele de 絜grăşăminte chimice (kg s.a./ha)

N P2O5 K2O
Consum extratimpuriu şi 130 - 160 60 - 80 60 – 80
timpuriu
Consum de vară 90 – 100 80 – 100 40 – 60
Consum de toamnă-iarnă 120 – 140 110 – 125 70 – 100
Tuberculi pentru 100 – 120 120 120
industrie
Tuberculi pentru plantare 80 – 90 120 100 - 120
Dozele de îngrăşăminte chimice recomandate la cultura cartofului. Sursa: ICPC Braşov

(citat de Dumbravă M., 2004)
Dintre îngrăşămintele chimice cu azot, cele mai recomandate sunt nitrocalcarul şi ureea pe
solurile acide, iar pe cele neutre azotatul de amoniu şi ureea.
Îngrăşămintele simple cu fosfor şi cu potasi se aplică înainte de efectuarea arăturii.
Îngrăşămintele cu azot se aplică în primăvară la pregătirea solului pentru plantare şi după tuberizare
(10-35 zile după răsărire). Îngrăşămintele complexe se pot aplica la plantare sau în vegetaţie.
Fertilizarea organică se recomandă pe toate tipurile de sol, dar mai ales pe cele nisipoase
şi luto-argiloase. Gunoiul de grajd se recomandă pentru soiurile timpurii deoarece favorizează
încălzirea solului, dar este bine valorificat de către soiurile tardive. Cele mai bune rezultate se obţin
prin fertilizarea organo-minerală.
Se recomandă cantităţi de 20-40 t/ha gunoi de grajd şi se reduc dozele de îngrăşăminte
chimice cu 2 kg azot, 1 kg P2O5 şi 2,5 kg K2O pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată
cartofului. Dacă cultura cartofului este aproape de o zonă bogată în turbă se pot aplica 20-40
tone/ha turbă.
Gunoiul de grajd se administrează înainte de efectuarea arăturii.
Fertilizarea foliară. La cartof se obţin rezultate bune prin aplicarea îngrăşămintelor
foliare simultan cu tratamentele pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor, din momentul apariţiei
mugurilor florali (când tufele au acoperit solul) până spre sfârşitul formării tuberculilor. Se pot
efectua trei fertilizări foliare la intervale de 10-12 zile cu următoarele produse: Brassitrel, Elite
17
Verde, Ferticare 10-10-20, Folisof F 221, Folisof F 212, Folplant 231, F-231, Nutrient Expres 20-
20-20, Kristalon 15-5-30, Kristalon 19-6-20, NutriVit 20-20-20, Polifag, Poliment Super, Polyfeed
14-14-28, Polyfeed 19-19-19.
Fertilizarea foliară asigură o nutriţie echilibrată a plantelor, asigurând un aport de
microelemente care completează fertilizarea de bază cu azot, fosfor şi potasiu, contribuind la
mărirea producţiei de tuberculi prin creşterea mărimii tuberculilor, la ameliorarea calită_ii şi a
rezistenţei la păstrare a tuberculilor.
Volumele de soluţie recomandate sunt cuprinse între 300-500 litri, cu o concentraţie de
0,5-1,0%.
Se pot aplica şi stimulatori de creştere, în special după perioadele de stress (secetă,
temperaturi scăzute, tratamente fitosanitare), precum: CTA Stymulat 4 (200 ml/100 l, aplicat de 1-3
ori).
1.2.3. Lucrările solului
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare timpurie. Atunci când planta
premergătoare se recoltează timpuriu (cerealele păiaose), imediat după recoltarea acesteia se
recomandă efectuarea lucrării de dezmiriştit.
Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuată arătura, cu
plugul în agregat cu grapa stelată sau grapa inelară.
Lăsarea terenului nelucrat până toamna târziu duce la îmburuienarea şi pierderea apei din
sol, precum şi la executarea arăturii în condiţii mai dificile şi cu un consum mai mare de
combustibil.
Până în toamnă, terenul trebuie menţinut curat de buruieni şi afânat, prin lucrări de
întreţinere a arăturii efectuate cu grapa cu discuri şi lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colţi
reglabili, grapa rotativă, sau numai cu grapa cu colţi reglabili, în funcţie de starea arăturii (grad de
nivelare şi de măruţire a bolovanilor) şi de gradul de îmburuienare a solului. Se recomandă ca
lucrările de întreţinere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direcţia arăturii, pentru o
bună nivelare a terenului.
Lucrările solului după plante premergătoare cu recoltare târzie. Atunci când
planta premergătoare se recoltează târziu (toamna), imediat după recoltarea acesteia se recomandă
efectuarea lucrării de dezmiriştit. Arătura se efectuează cât mai repede cu putinţă, cu plugul în
agregat cu grapa stelată sau grapa inelară. Arătura se mărunţeşte şi se nivelează din toamnă prin
18
efectuarea de lucrări cu grapa cu discuri şi lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu colţi reglabili sau
cu grapa rotativă.
Arătura de vară sau de toamnă se efectuează la adâncimea de 28-30 cm. Pe solurile cu
peste 12 % argilă, arătura se efectuează cu subsolaj la 10-15 cm, în acest fel creându-se condiţii de
dezvoltare a tuberculilor. Pe solurile mai puţin profunde, arătura se efectuează la adâncimea de 20-
25 cm.
Arătura trebuie efectuată la o umiditate a solului care să nu determine formarea de bulgări
sau curele.
Pentru o plantare mai timpurie se practică bilonarea terenului din toamnă, asigurându-se
astfel şi o reducere a gradului de tasare a solului în primăvară. În această situaţie, în primăvară
tuberculii vor fi puşi manual în bilon, iar acoperirea lor cu pământ se va face manual sau
mecanizat.Lucrările solului în primăvară. Pe terenurile nivelate şi pe solurile netasate se poate face
direct plantarea, fără o lucrare prealabilă a solului în primăvară.Pe terenurile denivelate şi pe
solurile copactate, solul se lucrează cu un cultivator echipat cu cuţite tip săgeată sau daltă, atunci
când umiditatea solului permite ieşirea pe teren. De asemenea, se poate folosi şi combinatorul
echipat cu vibrocultor, grapa cu colţi şi grapa rotativă. Adâncimea de lucrare a solului este de 12-15
cm pe solurile compactate la suprafaţă şi de 16-18 cm pe solurile compactate şi în profunzime.
1.2.4 . Materialul de plantat şi plantatul
Calitatea materialului de plantat. Materialul de plantat (tuberculii de cartof de sămânţă)

trebuie să fie certificat, calibrat (uniform ca mărime) şi liber de boli. Acesta trebuie să fie produs,
recoltat şi păstrat în condiţii corespunzătoare, iar în momentul plantării tuberculii trebuie să fie
turgescenţi, sănătoşi şi fără colţi mai lungi de 5-10 mm, pentru un plantat mecanizat în condiţii
bune.
Pregătirea materialului de plantat pentru culturile extratimpurii şi timpurii. În cazul
culturilor extratimpurii şi timpurii, pregătire materialului de plantat constă în:
- sortare tuberculilor;
- încolţirea tuberculilor;
- înrădăcinarea tuberculilor;
- secţionarea tuberculilor mari.
Sortarea presupune separarea tuberculilor sănătoşi şi întregi de tuberculii
bolnavi şi vătămaţi, precum şi de impurităţile din masa de tuberculi.
Încolţirea tuberculilor se face cu 30-40 zile înainte de plantare. Pentru încolţire, se
aleg tuberculi sănătoşi, de 30-50g (30-45 mm diametru) care se pun pe 1-2 straturi în lădiţe ce se
19
stivuiesc în camere încălţite la 15-18oC, cu lumină difuză (naturală sau artificială), umiditatea
relativă a aerului de 85-90% şi cu o aerisire foarte bună. Lădiţele se stivuiesc pe două rânduri (2
lădiţe puse cap la cap), cu lungimea cât permite spaţiul şi înălţimea a 10-15 lădiţe suprapuse. Între
stive se lasă un spaţiu de 50-60 cm pentru circulaţia lucrătorilor care controlează procesul de
încolţire, schimbă poziţia lădiţelor din 7 în 7 zile pentru o iluminare uniformă, elimină tuberculii
cu colţi filoşi şi stropesc tuberculii cu stropitori sau cu vermorelul. În cursul zilei, spaţiile de
încoţire se aerisesc de 2-3 ori.
Procesul de încolţire se poate considera închieat atunci când pe tuberculi s-au format 3-5
colţi viguroşi, scurţi şi groşi, de 2-3 cm lungime şi cu o culoare specifică soiului.
Înrădăcinarea tuberculilor se practică prin stratificarea tuberculilor într-un amestec
reavăn de mraniţă sau turbă, rumeguş de lemn sau nisip. Stratificarea se poate face în coşuri de
nuiele, lădiţe. Între straturile de tuberculi se aşează un strat de 5 cm de amestec. Tuberculii
stratificaţi se ţin la temperaturi de 12-18oC. După 7-10 zile, la baza colţilor se formează rădăcini
cu o lugime de 5-10 cm.
Tuberculii de cartof încolţiţi şi cei înrădăcinaţi se plantează manual şi cu grijă să nu se
rupă colţii şi rădăcinile. Încolţirea şi înrădăcinarea tuberculilor permite obţinerea de producţii mai
timpurii cu 10-20 de zile.
Secţionarea tuberculilor mari, de peste 60-65g, se face longitudinal astfel încât să se
obţină o repartizare echilibrată a ochilor pe cele două jumătăţi. Secţionarea se face cu 3-5 zile
înainte de plantare, iar pentru evitarea infecţiilor cu diferiţi agenţi patogeni se dezinfectează cu
10-20 kg praf de cretă sau 2-3 kg Mancozeb la tona de tuberculi.
Pregătirea materialului de plantat pentru culturile de consum de vară şi toamnă-iarnă. În
cazul culturilor pentru consum de vară şi de toamnă-iarnă, pregătire materialului de plantat constă
în:
- sortarea tuberculilor;
- calibrarea tuberculilor.
Prin operaţia de sortare se elimină tuberculii bolnavi şi vătămaţi, impurităţile din masa
de tuberculi şi se îndepărtează colţii mai lungi de 5 cm. În timpul operaţiei de sortare, tuberculii
trebuie manipulaţi cât mai puţin posibil, trebuiend să fie evitate lovirile tuberculilor, căderile de la
înălţimi mai mari de 20-30 cm, vătămările şi infecţiile cu agenţi patogeni.
Prin operaţia de calibrare, tuberculii de cartof se separă pe două fracţii de mărime, şi
anume:
- fracţia mică – tuberculi cu diametrul de 30-45 mm;
- fracţia mare – tuberculi cu diametrul de 45-55 mm.
20
Operaţia de calibrare este obligatorie pentru că maşinile de plantat au reglaje specifice în

funcţie de aceste fracţii de mărime.
Operaţiile de sortare şi calibrare se efectuează la temperaturi de 10-12oC, după ce
materialul de plantat din depozit a fost preîncălzit timp de câteva zile la temperaturi de 8-10oC.
Aceste operaţii se efectuează înainte de efectuarea plantării.
Plantarea cartofului trebuie făcută atunci când temperatura solului la adâncimea de 10
cm depăşeşte 6oC pe solurile mai grele şi 4oC pe terenurile nisipoase, iar solul este zvântat, astfel
încât să se poată efectua lucrările de pregătire a solului şi plantatul fără tasarea solului.
Eventualele scăderi de temperatură după plantare nu afectează tuberculii din sol.
Plantarea timpurie prezintă următoarele avantaje: se realizează o tuberizare timpurie;
temperaturile moderate şi lungimea zilei favorizează un ritm intens de acumulare a biomasei; sunt
folosite eficient ploile de la începutul verii; sunt evitate secetele din vară.
Răsărirea se realizează la 18-20 zile de la plantare la cartoful preîncolţit şi 20-30 zile la
cartoful neîncolţiţi.
Calendaristic, epoca de plantare pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu este 5-15
martie pentru nisipurile din Oltenia şi 5-25 martie în restul zonelor de cultură. Tuberculii
neîncolţiţi se plantează până la 20 martie în zona de câmpie, până la 10-15 aprilie în zona
favorabilă şi până la sfârşitul lunii aprilie în zonele cu climă foarte favorabilă pentru cartof, în
funcţie de zvântarea terenului.
Densitatea de plantare. Densitatea este diferită în funcţie de tipul de cultură şi de
fracţiile de tuberculi utilizate la plantare, şi anume:
- în cazul culturilor pentru consum extratimpurii şi timpurii:
- atunci când la plantare se utilizează fracţia I, respectiv tuberculi cu diametrul cuprins
între 30-45 mm, densitatea de plantare este de 60-70 mii tuberculi/ha;
- atunci când la plantare se utilizează fracţia II, respectiv tuberculi cu diametrul
cuprins între 45-60 mm, densitatea de plantare este de 55-60 mii tuberculi/ha.
- în cazul culturilor pentru consum de vară şi de toamnă-iarnă:
- atu nci când la plantare se utilizează fracţia I, densitatea de plantare este de 50-55
mii tuberculi/ha;
- atunci când la plantare se utilizează fracţia II, densitatea de plantare este de 45-50
mii tuberculi/ha.
Dacă se folosesc tuberculi secţionaţi, densitatea la plantare este 70-80 mii secţiuni de
tuberculi/ha.
21
În cazul soiurilor care produc un număr mic de tuberculi în cuib, densitatea se măreşte cu
10%, iar în cazul soiurilor care formează nu număr mare de tuberculli în cuib, densitatea se
micşorează cu 10%. De asemenea, în condiţii de irigare şi fertilizare în optim, densităţile pot fi cu
10% mai mari, iar în condiţii tehnologice precare densităţile pot fi cu 10% mai mici.
Cantitatea de tuberculi la hectar se calculează în funcţie de densitate şi greutatea medie a
unui tubercul, iar dacă se procură materialul de plantare din toamnă şi se însilozează se adaugă
10-15%, reprezentând pierderile rezultate prin manipulare, transport şi pierderile pe durata
păstrării materialului de plantat. Cantitatea medie de tuberculi la hectar (norma de plantare) este
2500-3000 kg/ha şi reprezintă între 25-40% din cheltuielile directe de producţie.
Pentru cartoful extratimpuriu şi timpuriu, la care se folosesc tuberculi încolţiţi înainte de
plantare, distanţa între rânduri este 60 cm. În acest caz plantarea se face semimecanizat, pe
rigolele deschise cu cultivatorul CPU-4,2 repartizându-se tuberculii manual, iar acoperirea cu
pământ se face manual sau mecanizat cu mijloacele folosite la deschiderea brazdelor. Pe
terenurile nisipoase se foloseşte echipamentul de plantat cartofi EPC4 sau maşina de plantat
cartofi încolţiţi MPCI6, distanţa între rânduri fiind de 70 cm. Distanţa între tuberculi pe rând este
între 19-27 cm, în funcţie de densitate.
Pentru tuberculii neîncolţiţi, cartoful se plantează cu maşina 4SaBP62,5 care se poate
regla pentru distanţe între rânduri de 50, 62,5 şi 70 cm sau cu maşina de plantat 6SAD75, la
distanţa între rânduri de 75 cm. Plantarea cartofului la distanţe mai mari de 70-75 cm între rânduri
este avantajoasă pentru lucrările de îngrijire cu mijloace terestre, accesul între rândurile de cartof
fiind mai uşor.
Maşinile de plantat realizează lucrări de calitate dacă tuberculii sunt sortaţi, fără pământ
şi impurităţi, colţii nu sunt mai lungi de 1-2 mm, terenul este bine nivelat, curat de buruieni, fără
bulgări, iar lungimea parcelelor este 400-500 m pentru alimentare cu tuberculi numai la capete.
În condiţii normale, maşinile de plantat realizează o productivitate de cca. 10 ha/zi. Pe
suprafeţe mici se poate utiliza maşina de plantat cartof pe două rânduri MPC2 în agregat cu
tractorul L445.
În cazul plantării mecanizate, cartofii sunt acoperiţi cu biloane. La maşinile EPC4,
4SaBP62,5 şi SAD75 discurile pentru bilonare se reglează pentru a rezulta un bilon uniform,
încheiat, simetric faţă de coamă, cu lăţimea la bază de 38-42 cm şi înălţimea de 12-15 cm
deasupra tuberculului la bilonul mic şi 20-25 cm la bilonul mare, astfel încât tuberculii să fie
acoperiţi cu un strat de pământ de 8-9 cm, respectiv 16-19 cm.
Plantatul în biloane este obligatoriu în cazul irigării pe brazde şi în zonele ploioase
pentru a se evita excesul de apă în zona cuibului, dar şi pe terenuri cu pante mai mari de 4-5 %. În
22
celelalte situaţii se poate face plantatul fără biloane, prin deschiderea brazdelor pentru plantare şi
acoperirea cu pământ, iar în final terenul rămâne plan, tuberculii fiind plantaţi la adâncimea de 6-
8 cm.
Pe trenurile în pantă plantarea se face pe direcţia curbelor de nivel, formând biloane
pentru a preveni eroziunea.
La cultura cartofului, se efectuează 4-8 tratamente pentru combaterea bolilor şi 2-4
tratamente pentru combaterea dăunătorilor. Tratamentele pentru combaterea bolilor şi a
dăunătorilor se pot combina, produsele fiind compatibile. De asemenea, concomitent cu aceste
tratamente, se pot face şi fertilizări foliare în preajma îmbobocitului.
1.2.5. Irigarea cartofului
Irigarea este eficientă în toate zonele de cultură a cartofului. Umiditatea solului în cursul
perioadei de vegetaţie trebuie menţinută la peste 50 % din IUA până la începutul tuberizării şi 70-
80 % din IUA pe perioada creşterii tulpinilor şi tuberculilor, pe adâncimea de 50-70 cm. Pentru
realizarea acestor umidităţi în sol, sunt necesare 10-12 udări în zona de stepă, 8-10 în zona de
silvostepă, 4-6 în zona umedă şi 3-6 pentru cartoful timpuriu şi extratimpuriu. Intervalul între
udări este 8-12 zile. Norma de udare este de 300-500 m3/ha pentru irigatul prin aspersiune şi 400-
600 m3/ha pentru udarea pe brazde. Consumul total de apă la cartof se ridică la 3500-7000 m3/ha,
din care 60-70 % în perioada cu consum maxim în lunile iunie, iulie şi august.
De asemenea, la cartof se poate face irigarea prin picurare (fig. 40). Această metodă
constă în distribuirea apei pe teren în mod lent, sub formă de picături. Apa distribuită nu umezeşte
decât o parte din sol (zona bilonului), rămânând neumezit intervalul dintre rânduri şi o parte din
cel de pe rând.
23
Capitolul II
COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE CARTOF
Cartoful se cultivă în condiţii pedoclimatice diferite, pentru mai multe scopuri de

producţie, la nivele tehnologice şi de organizare variate, şi în general, pe soluri cu grad ridicat de
îmburuienare. Modul de cultivare a cartofului şi capacitatea redusă de a concura cu buruienile face
ca acesta să fie îmburuienat cu specii segetale, cu dezvoltare atât în primăvară: Sinapis arvensis,
Raphanus raphanistrum, Stellaria media, Veronica hederifolia etc., cât şi cu dezvoltare mai târzie
şi până în toamnă: Setaria sp., Echinochloa crus-galli, Digitaria sanguinalis, Agropyron repens,
Amaranthus retroflexus, Chenopodium album, Xantium strumarium, Polygonum sp., Galinsoga
parviflora, Hibiscus trionum, Aristolochia clematitis, Matricaria sp., Capsela bursa pastoris,
Lepidium draba etc. dar şi perene: Cirsium arvense, Convolvulus arvensis, Sonchus sp., Rubus
caesius etc. În locurile mai umede din luncile râurilor mai apar: Stachys palustris, Bidens tripartita,
Tussilago farfara, Polygonum amphibium f. terrestre şi altele. De aceea combaterea buruienilor din
cultura cartofului este extrem de complexă şi dificil de realizat. Comparativ cu alte plante de
cultură, cartoful are o putere mică de concurenţă cu buruienile. Această complexitate de condiţii,
precum şi selectivitatea cartofului numai pentru anumite erbicide (nefiind selectiv pentru erbicide
care să combată dicotiledonatele perene: Convolvulus arvensis, Cirsium arvense, Symphytum
officinalis etc.) necesită tehnologii specifice de combatere a buruienilor în care erbicidele şi
metodele agrotehnice au un rol important.
În prezent în toate ţările cu o agricultură avansată din Europa şi America, se practică o
combatere integrală a buruienilor din cultura de cartof, bazată pe metode preventive şi cele curative,
şi în special cele chimice şi agrotehnice.
Combaterea integrată a buruienilor din cultura de cartof cuprinde următoarele metode:
I. Metode preventive. Respectarea regulamentului de carantină, curăţirea utilajelor
agricole de seminţe şi rizomi de buruieni, distrugerea buruienilor de pe marginile parcelei, drumuri
şi terenuri necultivate.
II. Metode agrotehnice cuprind asolamentul, lucrările de bază, lucrările de pregătire a
patului germinativ, fertilizarea raţională, corectarea reacţiei (acide, alcaline) a solului, plantatul la
epoca şi la desimea optimă, bilonarea, praşile manuale şi mecanice.
Alegerea terenului corespunzător este deosebit de important pentru cartof, acesta fiind
foarte pretenţios faţă de condiţiile de sol. Un sol necorespunzător (solurile grele, reci, argiloase,
podzolite) poate deveni un factor puternic limitativ al producţiei, iar condiţiile favorabile de sol
24
(soluri cu textură lutoasă, luto-nisipoase, aerate, structurate şi permeabile) pot compensa în mare
măsură unele deficienţe climatice şi chiar tehnologice.
Asolamentul şi rotaţia culturii cartofului au un rol decisiv atât pentru combaterea directă a
buruienilor, pentru reducerea rezervei de seminţe de buruieni din sol, cât şi pentru realizarea rotaţiei
erbicidelor, a sistemului de lucrare a solului, a utilizării diferenţiate a factorilor de vegetaţie şi
implicit reducerea numărului de buruieni problemă.
Lucrările de bază şi cele de pregătire a patului germinativ executate conform obiectivelor
şi cerinţelor agrotehnice de calitate contribuie direct şi indirect la combaterea buruienilor.
Plantatul, fertilizarea şi amendarea reacţiei solului trebuie efectuate astfel încât să
asigurăm satisfacerea cerinţelor agrobiologice ale cartofului, ca măsură de favorizare în concurenţa
cu buruienile.
Concomitent cu plantarea se realizează şi bilonul. Adâncimea optimă de plantare este de 3-
6 cm faţă de nivelul solului pregătit, peste care, sub formă de bilon, se va aşeza un strat de 15-20
cm sol, mărunt şi reavăn. Lucrările de întreţinere efectuate după plantarea cartofului au rolul de a
menţine solul afânat, aerisit, fără bulgări şi buruieni, creând astfel condiţii optime pentru
dezvoltarea plantelor. Combaterea buruienilor trebuie începută înainte de răsărirea cartofului care
se produce abia la 15-30 zile de la plantare. Până la răsărire sunt necesare 1-2 lucrări de refacere a
bilonului şi de combatere a buruienilor, executată cu cultivatorul echipat cu piese de tip rariţă.
Prima bilonare se execută la 10-14 zile de la plantare şi se repetă la alte 10-14 zile. Înainte de
răsărirea culturii trebuie să se realizeze bilonul final, cu sau fără prăşit manual, după starea solului
şi a gradului de îmburuienare. Bilonul final, trebuie să fie mare, cu înălţimea de 25-35 cm şi
secţiunea de peste 1000 cm2 şi să acopere o porţiune cât mai mare de pe viitoarele tulpini
principale. În perioada de vegetaţie, dacă sau aplicat erbicide şi în funcţie de efectul acestora, se
mai pot efectua 1-2 praşile şi rebilonări, care au ca scop afânarea solului, refacerea bilonului şi
combaterea buruienilor.
III. Metode fizice. Se poate recurge după recoltare la arderea, în condiţii controlate, a
vetrelor de buruieni problemă şi în special a celor perene. Arderea resturilor vegetale se va reduce
la minimum necesar deoarece aceasta este o metodă care „sterilizează” solul la suprafaţă diminuând
considerabil activitatea biologică din sol.
IV. Metode biologice. Se poate lua în considerare executarea corespunzătoare a
elementelor de tehnologie pentru a favoriza agrobiologic dezvoltarea cartofului şi al favoriza astfel
în lupta cu buruienile.
25
V. Metode chimice. În vederea realizării unei combateri cât mai eficace a buruienilor
din cultura cartofului s-au sintetizat şi fabricat pe plan mondial un sortiment foarte diversificat de
erbicide.
În perioada 1950-1960, în SUA erau recomandate numai trei erbicide pe bază de CIPC,
EPTC şi naptalam. După 1960, o mare extindere au luat-o erbicidele triazinice, cele mai selective
şi eficace fiind prometrinul, terbutrinul şi apoi cele din grupa ureicelor, linuronul şi
monolinuronul.
În prezent sortimentul de erbicide este mult mai diversificat, erbicidele omologate în ţara
noastră având la bază următoarele substanţe active erbicide:
 ureice substituite: monolinuron, linuron, metobromuron;
 diazine: terbacil, bentazon;
 triazine şi triazinone: prometrin, terbutrin, terbutilazin, cianazin, metribuzin;
 amide: alaclor, acetoclor, metolaclor, alfa metolaclor-S, dimetenamid, S-
dimetenamid, flufenacet, propisoclor;
 toluidine: pendimetalin;
 ciclohexan dione: cletodim, setoxidim;
 sulfonilureice: clorosulfuron, rimsulfuron;
 arilfenoxi propionaţi: propaquizafop, haloxifop-R-metil, fenoxapropetil,
fluazifop-P-butil, quizalofopetil, quizalofop-P-etil, quizalofop-P-tefuril;
 diverse: florocloridon;
Tratamentele care se pot aplica în funcţie de spectrul de buruieni sunt următoarele:
1.Tratamente cu erbicide ppi pentru combaterea buruienilor monocotiledonate
anuale şi a dicotiledonatelor anuale:
PROPONIT 720 EC (propisoclor 720 g/l) 2,5-3 l/ha,
2.Tratamente cu erbicide ppi/preemergent pentru combaterea buruienilor
monocotiledonate anuale şi a dicotiledonatelor anuale:
FRONTIER 900 EC (dimetenamid 900 g/l) 1,2-1,6 l/ha,
FRONTIER FORTE (S-dimetenamid 720 g/l) 0,8-1,4 l/ha,
3.Tratamente cu erbicide aplicate ppi/preemergent pentru combaterea buruienilor
dicotiledonate şi a unor monocotiledonate:
4.Tratamente cu erbicide preemergent pentru combaterea buruienilor
monocotiledonate anuale şi a dicotiledonatelor anuale:
LINUREX 50 WP (linuron 50%) 2-4 kg/ha,
RELAY (acetoclor 900 g/l) 1,75-2,2 l/ha,
26
SENCOR 70 WP (metribuzin 70 %) 0,7-2 kg/ha,

STOMP 330 EC (pendimetalin 330 g/l) 5l/ha,
5.Tratamente cu erbicide aplicate preemergent pentru combaterea buruienilor
AFALON WP, SC (linuron 47,5%) 2-8 kg/ha,
DANCOR 70 WG (metribuzin 70%) 0,7-1,2 kg/ha,
METRIPHAR 70WG (metribuzin 70%) 0,7-1,2 kg/ha,
PLATEEN 41,5 WG (flufenacet 24% + 17,5% metribuzin) 2-2,5 kg/ha,
RACER 25EC (fluorocloridon 250 g/l) 3-4 l/ha.
La aplicarea erbicidelor preemergente se acordă o atenţie deosebită gradului de
mărunţire a solului, care trebuie să fie fără bulgări şi nivelat, situaţie care asigură aplicarea
erbicidului sub forma unei pelicule uniforme. Astfel rebilonările trebuie efectuate numai la
umiditatea optimă pentru a evita formarea bulgărilor. După aplicarea erbicidelor peliculare se
evită trecerile peste teren.
7.Tratamente cu erbicide aplicate postemergent pentru combaterea buruienilor
BASAGRAN (bentazon 480 g/l) 1,5-3 l/ha,
SURDONE 75 DF (metribuzin 75%) 0,7-1,2 kg/ha.
8.Tratamente cu erbicide aplicate postemergent pentru combaterea
monocotiledonatelor anuale şi perene:
AGIL 100 EC (propaquizafop 100 g/l) 0,7-1 l/ha,
SELECT SUPER RV (cletodim 120 g/l) 0,8 -1 l/ha,
SELECT 240 EC (cletodim 240 g/l) 0,5-0,75 l/ha,
TARGA 5 CE (quizalofopetil 100 g/l) 1-3 l/ha,
TARGA 10 EC (quizalofopetil 100 g/l) 1-3 l/ha + 1 l/ha adjuvantul Nippol)
TARGA 5 CE - alchimex
TITUS 25 DF (rimsulfuron 250 g/kg) 40-50 g/ha + surfactant.
Trebuie acordată o atenţie deosebită la dozele aplicate în cazul erbicidelor din grupa
triazinelor şi triazinonelor: prometrin, terbutrin, terbutilazin, cianazin, metribuzin, la care dozele
prea mari sau suprapunerile la aplicare pot cauza fitotoxicitate la culturile postmergătoare, mai
ales în condiţii de secetă la cereale păioase de toamnă. Din intervalul de doze omologat se aleg
cele maxime numai în condiţii de sol argilos şi conţinut mare de humus.
Combaterea chimică a buruienilor din cultura de cartof are avantajul că se evită producerea
de leziuni ale rădăcinilor, stolonilor şi ale părţilor aeriene care au loc frecvent când se execută
27
lucrările de prăşit. Leziunile conduc la perturbarea creşterii plantelor şi favorizează infecţiile cu

virusuri.
Pentru a elucida aspectele legate de biologia buruienilor şi modul de acţiune a
erbicidelor, prezentăm în continuare şi aceste două aspecte.
28
Capitolul III
CADRUL NATURAL AL CERCETĂRII
În analiza agrotehnică a terenului pe care s-a amplasat dispozitivul experimental, ne-

am oprit asupra următoarelor
 încadrarea generală, geomorfologică a teritoriului;
 analiza însuşirilor morfologice, fizice, chimice ale solului;
 bonitarea şi favorabilitatea terenului pentru cultura cartofului.
Judeţul Sălaj (în maghiară Szilágy megye) este un județ din nord –vestul României,
învecinat cu județul Cluj, Bihor, Satu – Mare și Maramureș, din regiunile Crișana și Transilvania,
cu reședința în municipiul Zalău. Prima atestare administrative a județului datează din 1876, prin
unirea comisatelor Crasna şi solnocul de Mijloc la care s-au adăugat cateva comune din
comitatele Dăbaca şi Cojocna. Denumirea de Sălaj (Szilagy) apăruse însa cu mult înainte de acel
an, aproape odată cu înfiinţarea celor două comitate menţionate mai sus. Deja în secolul al XII-lea
sunt amintiţi câţiva „fispani şi vicespani” din Sălaj.
Fig. 3.1. Județul Sălaj

(sursa: www.google.com)
Județul Sălaj ocupă 1,6% din suprafața țării, cu o arie de 3864,4 km2. Geografic,
județul Sălaj este o zonă de dealuri și depresiuni situate pe cursul
văilor Almașului, Agrijului,Someșului, Crasnei și Barcăului. Munții Apuseni au două ramificații
în județul Sălaj: Meseșul cu altitudinea de 996 în vârful Priei și Plopișul cu Vârful Măgura, de
29
918 m altitudine. Zona prielenică pentru agricultură este reprezentată de văile și depresiunile din
județ, unde sunt concentrate și marea parte a așezărilor umane. Principalele elemente hidrografice
sunt reprezentate de către apele curgătoare: Someș, Crasna, Barcău, Almaș, Agrij și Sălaj.
Clima este continental moderată, cu temperaturi medii anuale situate între 8-9 C,
excepție zonele montane, unde temperature este 6-8 C. Precipitațiile atmosferice medii anuale
prezintă valori cuprinse intre 600 mm si 800 mm, valori mai mari inregistrându-se in
muntii Meseș și Plopiș, iar mai mici in Depresiunea Almaș – Agrij și pe valea Someșului.
Sălajul este bogat în păduri de foioase (făgete și gorunete unde predomină fagul,
carpenul, gorunul, stejarul, cerul, teiul, frasinul, paltinul de munte, ulmul), plantații de conifere
(pinul), specii de arbuști (tulichina, socul roșu și negru, vonicerul, alunul, cornul, sângerul,
clocotișul, lemnul câinesc), specii de ierburi (vinarița, trepădătoarea, colțișor, silnic, urzica
galbenă, sânișoara, leurda, slăbănogul) și multe specii din flora de primăvară (păștița, floarea
paștelui, găinușe, brebenei, vioreaua).
Fauna este formată din mamifere (lupul, mistrețul, vulpea, căprioara, iepurele,
veverița, viezurele), păsări (mierla, gaița, pițigoiul, privighetoarea, grangurele, ciocănitoarea,
fazanul) și reptile (șopârla de câmp, șarpele orb, gușterul, broasca). Fauna apelor este reprezentată
de diferite specii de pești (păstrăvul, lipanul, mreana, cleanul, scobarul) și păsări de apă (rațe,
lișițe)
3.1. Descrierea zonei
Teritoriul administrativ al comunei, în suprafaţă de 64,82 km2, se află situat în

Depresiunea Almaş – Agrij, în bazinul hidrografic al Văii Almaşului.
Din punct de vedere administrativ, comuna este alcătuită din trei sate: Sînmihaiu
Almaşului – sat resedinţă de comună situat la o distanţă de 33 km faţă de municipiul Zalău, Bercea
şi Santa Maria.
Localitatea Sînmihaiu Almaşului a fost menţionată pentru prima dată în anul 1546.
Celelalte aşezări sunt atestate ceva mai târziu, respectiv în anul 1600 localitatea Bercea şi 1587
localitatea Santa Marie. La ultimul recensamânt, populaţia comunei număra 1806 locuitori, din care
78,34% români, 0,38% maghiari, 21,2% rromi, şi 0,08% alte nationalităţi.
Economia comunei este una preponderent agricolă, sectorul zootehnic şi cel al
culturii plantelor fiind bine reprezentate.
Bogaţia fondului turistic natural şi antropic al comunei ar putea constitui punctul de
cotitură al economiei locale. Frumuseţea peisajelor, ospitalitatea locuitorilor, la care se adaugă
30
biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli”, monument de arhitectură datat din anul 1778, fac din comuna
Sînmihaiu Almaşului un areal extrem de atractiv.
Conform unor documente din anul 1365 găsite în arhivede de istorie din Budapesta
localitatea Sînmihai cunoscută sub numele de Nogy Zenth Mihai exista deja.
Sub numele de Nagy Zenth Mihai localitatea va fi menţionată şi în anul 1546 (mai târziu cu
aproape 200 de ani) menţionată în „Dicţionarul localităţilor din Transilvania întocmit de istoricul
Coriolan Suciu, în care de-a lungul timpului, ea apare sub diferite denumiri: Zenth Mihally în anul
1587, Pusta Szent Mihally în anul 1570, Pusta Sin – Mihaiu la 1854 şi Almaszentmihalz la 1913
descoperirile arheologice, documentele istorice dar şi comparaţia cu localităţile din jur ne
îndreptăţeşte să afirmăm ca istoria localităţii este mult mai veche, ea îşi are obârşia în vremuri
preistorice, epoca neolitică constituind începuturile vieţii omului pe teritoriul ei.
De-a lungul timpului localitatea Sînmihaiu a avut o serie de stăpâni; la data atestării
documentare a localităţii în anul 1365 localitatea Sînmihaiu, 31dministr a domeniului Almaşu ,
aparţinea familiei Bebek. În perioada 1470 – 1545 Sînmihaiu îl are ca stăpân pe voievodul
Dangelegy Janos. Apoi în anul 1549, domeniul Almaşu cu aşezarea Sînmihaiu trece în proprietatea
lui Petru Rareş. Ultimile decenii ale veacului XVI- lea aduc domeniul feudal Almaş şi deci şi
Sînmihaiul în proprietatea familiei nobiliare Csaky care îl va stăpâni, cu mici întreruperi, până la
mijlocul secolului al XIX – lea. După anul 1848, localitatea Sînmihai, fiind de acum în afara
domeniului feudal Almaşu avea ca stăpân pe baronul I Iorvat Kalaman (Kelemen) care a cedat-o ca
31dmini baronului Weswlwni Istvan, care după câtiva ani vinde proprietatea lui Nurcian si Bigi din
Gherla care la rândul lor au vândut-o evreului Weinberger.
După 15 ani de stăpânire acesta pierde proprietatea Sînmihaiu la 31dmin şi e cumpărată de un
consorţiu format din 39 de 31dminist din localitate. Din anul 1914 , moşia va fi 31dministrate de
catre Bazil Tamaşan până la exproprierea ei din anul 1921.
În cursul anului 1945 a avut loc în cadrul localităţii Sînmihaiu aplicarea Legii
Reformei Agrare, la data de 21 martie 1945.Localitatea Bercea, sat aparţinător comunei Sînmihaiu
Almaşului a fost atestată în anul 1600 şi era cunoscută în documentul de atestare sub denumirea de
Berghe.
Localitatea Sântă Măria, sat aparţinător comunei Sînmihaiu Almaşului a fost atestată în anul
1587 – 1589 şi era cunoscută în documentul de atestare sub denumirea de Zenty Marya.
31
Fig.3.2. Comuna Sânmihaiu Almașului

(www.primariasanmihaiualmasului.ro)
3.2. RELIEFUL
Macrogeografic, unitatea de relief în care se încadrează comuna este depresiunea
Almaş - Agrij, iar hidrografic este situată în bazinul mijlociu al văii Almaşului.
Depresiunea Almaş - Agrij, de origine tehtonică se caracterizează prin predominarea
reliefului deluros cu altitudini medii de 350 - 375 m. Zona deluroasă ca treaptă de relief
predominantă, deţine 86% din suprafaţa comunei, iar zona de luncă (valea Almaşului cu afluenţii;
v. Mare şi v. Sântă Măria) deţine 14 %.
3.3. CLIMA
Sub aspect climatic comuna se încadrează în general în climatul continental - moderat
specific regiunilor vestice şi nort - vestice ale tării noastre, sub influenţa circulaţiei predominante a
maselor de aer vestice.
Situată în depresiunea Almaş - Agrij determină o evoluţie destul de moderată a
principalelor elemente climatice.
Precipitaţiile atmosferice anuale, înregistrează valori de 700 mm, existănd însă
excepţii în anii cu activitate ciclonică deosebit de fregventă cănd acestea ajung la 1000 mm şi chiar
1500 mm.
Vânturile predominante pe teritoriul comunei sunt cele din vest si nord - vest , foarte
rar bătând din direcţia estică.
32
Temperatura medie anuala este de 8,5 grade C, temperaturile medii lunare înscriindu-se
în zona de temperaturi scazute (sub 10 grade C) în sezonul rece, creșeri accentuate în timpul
primăverii, valori medii lunare ridicate în timpul toamnei.
Din punct de vedere a umidității relative, valorile cele mai ridicate sunt înregistrate în
sezonul rece, existând tot atunci o maximă principală, care este cauzată de frecvența mai mare
mare a invaziilor de aer oceanice, umede; valorile minime se înregistrează vara din cauza
încălzirii adiabatice.
Nebulozitatea
Valoarea maxima a nebulozitatii medii lunare se observa în lunile ianuarie și decembrie
(7,0) și ea se înregistrează în condițiile intensificarii activității ciclonale.
Valoarea minimă se înregistrează în cursul lunii august (4,5-5), fenomen ce se explică
prin predominarea activității anticiclonale. Durata de strălucire a soarelui în Sânmihaiu
Almașului, este undeva la 80-95 zile senine.
3.4.Hidrgografie
Depresiunea Almaş - Agrij este drenată de valea Almaşului şi Agrijului şi afluenţii acestor
văi. Valea Almaşului care curge de-a lungul comunei şi culege întrega reţea hidrografică de pe
teritoriul comunei Sînmihaiu, izvorăşte de pe versantul sud - vestic şi se formează prin unirea a
două pâraie, Valea Peşterii şi Fildu. În cursul superior primeşte ca afluenţi mai importanţi Băbiul
unit cu Ciotul şi Sîncraiul.
Pe teritoriul comunei Sînmihaiu - Almaşului, valea Almaşului străbate o distanţă de
7 km, în această zonă primind ca afluenţi văile Sântă - Măria unită cu valea Bercea, valea Mare şi o
serie de alte pâraie lipsite de importanţă
3.5.Solul
Datorită conţinutului ridicat de humus şi gradului înal de fertilitate, solul aluvionar din
această luncă este favorabil unei game largi de culturi agricole, constituind în acelaşi timp şi o
zonăimportantă pentru cultura legumelor.
În zona deluroasă predomină solurile brune de pădure şi brune în diferite stadii de
podsolire, care au o fertilitate moderată şi adeseori chiar scăzută. Solul din comuna Sânmihaiu
Almașului este aluvisol molic. Solul – Aluviosol molic prezintă în orizonturile de la suprafaţă (0-
33
40 cm), o textură argilo-lutoasă pentru ca următoarele orizonturi (40-120 cm ), să fie

caracterizate de o textură luto-argiloasă medie.
Conţinutul de argilă pe adâncimea (0-40 cm) variază între 46,6-51,1 % şi imprimă
solului caracteristici specifice în ceea ce priveşte spectrul cationilor din componenţa complexului
argilohumic şi intervine în regimul potasic al solului.
Analizele efectuate pentru stabilirea indicilor agrochimici de caracterizare ai solului în
ceea ce priveşte reacţia, gradul de aprovizionare al solului în elemente nutritive, capacitatea totală
de schimb cationic, gradul de saturaţie în baze, relevă particularităţile agrochimice ale solului
aluvial molic carbonic.
Pe adâncimea 0-20 cm, solul prezintă o reacţie la limita de interpretare dintre neutru-slab
alcalin, cu o valoare pH= 7,25. Prezenţa carbonaţilor în orizontul următor, pe adâncimea de 20-40
cm, determină şi creşterea valorii la pH = 7,35.
Urmărind orizonturile genetice ale solului, se observă o creştere spre orizontul C, a
conţinutului de CaCO3 %, respectiv, 7,40 % în orizontul de trecere A/C şi 14,90 % în orizontul
CCa. Implicit, valorile pH sunt crescătoare, pH= 7,95 în orizontul A/C şi pH=8,15 în orizontul
CCa. Solul este caracterizat în ansamblu pe adâncimea cuprinsă între (0-120 cm) de o reacţie slab
alcalină cu valori crescătoare în succesiunea naturală a orizonturilor genetice, de la suprafaţă către
adâncime, cu valori pH cuprinse între 7,25-8,15.
Valoarea de 96 % pentru gradul de saturaţie cu baze, permite încadrarea acestui tip de sol
în categoria celor eubazice, respectiv saturate în baze.
Analizele efectuate, au stabilit pentru capacitatea totală de schimb cationic, pe
adâncimea (0-20 cm), valori de T = 27,3 me/100g sol, iar pe cea de (20-40 cm), T =28 me/ 100 g
sol. Ionul de Ca2+ saturează complexul absortiv în proporţie de 81 %, urmat de Mg2+ cu 12,93 %,
K+ cu 1,36 %, Na+ cu 0,63 %, H+ cu 4 %.
Conţinutul solului în azot total scade odată cu adâncimea, de la valoarea
Nt=0,143%, în următorii 20 cm, fiind apreciat ca un conţinut bun.
Din punct de vedere al conţinutului, în humus, se apreciază că solul este mijlociu
aprovizionat H %=3,21, în primii 20 cm şi H %=2,96 la adâncimea cuprinsă între (20-40 cm).
Aprecierea aprovizionării cu azot potenţial accesibil al solului pe baza relaţiei
IN=(H% xV%)/100, a cărui valoare este IN = 3,21 pe adâncimea (0-20 cm), respectiv, IN = 2,84
pe adâncimea (20-40 cm), relevă o stare de aprovizionare cu azot mijlocie.
Aprovizionarea cu fosfor a solului în forme accesibile (schimbabile), este foarte bună,
conţinutul de 124 ppm P, ridicându-se cu mult peste limita superioară de interpretare a
conţinutului de P-AL în ambele orizonturi.
34
Valorile conţinutului de potasiu schimbabil (accesibil, mobil) din sol sunt crescătoare în
succesiunea primelor două orizonturi genetice cu valori Kschimbabil (0-20)= 148 ppm, respectiv,
Kschimbabil (20-40)= 172 ppm, valori care încadrează solul în starea de aprovizionare bună.
Principalele elementele nutritive, conform limitelor de interpretare pentru gradul de
aprovizionare cu forme schimbabile, se situează în domeniul mijlociu şi bun pentru azot şi
potasiu şi foarte bun pentru fosfor.
Starea de fertilitate a solului în funcţie de indicii mai sus amintiţi, este considerată
mijlocie spre bună, cu menţiunea că valorile pH-ului, ale conţinutului în Nt şi conţinutul în Ksch se
găsesc la limitele de interpretare ale acestor stări de aprovizionare, iar intervenţiile în
agroecosistem trebuie să modifice în sens pozitiv valorile acestor indici.
La data acestor determinări, solul nu este afectat de factorii limitativi pentru cultura de
cartof, care urmează să ocupe terenul, cu condiţia unei intervenţii prin fertilizare, care să
corecteze şi să îmbunătăţească factorii potenţiali limitativi (pH, Nt, Ksch).
Flora şi fauna . La nivelul comunei ecosistemele naturale şi seminaturale ocupă un
procent semnificativ din suprafaţa totală. Acestea sunt în general ecosisteme de tip forestier şi
constituie habitatul natural pentru majoritatea speciilor de păsări şi animale sălbatice care reprezintă
fauna comunei.
Fauna acestor locuri este diversificată, astfel pot fi văzuţi în pădurile de pe raza comunei
mistreţi, căpriori, iepuri, fazani, fapt ce face posibilă amenajarea unor centre de vânătoare.
Cadrul natural al teritoriului comunei Sînmihaiu - Almaşului oferă condiţii bune de
dezvoltare în agricultură. Condiţiile climatice sunt relativ propice în ceea ce priveşte precipitaţiile şi
temperatura pentru plantaţii pomicole şi culturile agricole obişnuite în zonă (cereale, cartofi,
leguminoase, perene, etc)
35
Tabelul 3.1.
Datele analitice și interpretarea lor
(sursa: analiză de sol)
Orizontul Ap Am A/C C
Adâncimea -cm- 0-20 20-40 40-80 Ca
8
0-120
pH în apã 7,25 7,45 7,95 8
,15
Reactia slab slab slab s
alcalină alcalină alcalină lab
alcalină
CaCO3 % 1,60 2,60 7,40 1
4,90
Apreciere mic mic moderat p
uternic
Corganic % 1,94 1,72 - -
Aprovizionare mijlo mijloci - -
cie e
Humus % 3,35 2,96 - -
Continut mijlo mijloci - -
cie e
Rezerva humus 196 t/ha - mare - -
N total % 0,158 0,143 - -
Continut bun bun - -
C:N 12,27 12,02 - -
Indicele azot (IN) 3,21 2,84 - -
Aprovizionarea cu mijlo mijloci - -
azot cie e
P mobil 124 148 - -
ppm/100g sol
33
Grad de foarte foarte - -

aprovizionare bună bună
K mobil 148 172 - -
ppm / 100 g sol
Aprovizionare bună bună - -
SB me /100g sol 26,22 27,00 - -
SH me /100g sol 1,10 1,07 - -
T me (SB+SH) 27,32 28,07 - -
V % 95,97 96,18 - -
Starea de saturatie eubaz eubazic - -
ic
Hy % 9,2 8,4 8,51 8
,65
Nisip grosier (2-02 8,7 9,0 10,8 1
mm) % 0,7
Nisip fin (0,2-0,02 24,2 21,9 23,0 2
mm) % 4,3
Praf (0,02-0,002 mm) 16,0 19,5 22,8 2
% 4,9
Argilã (< 0,002 mm) 51,1 46,6 43,4 4
% 0,1
Textura AL AL LA L
A
Gradul de stabilitate 56 58 59 6
a structurii % 0
D.a. g/cm³ 1,21 1,23 1,33 1
,35
P.T. % 54 53 49 4
9
Ca2+ , me/100 g sol 22,15 22,00 - -
% din T 81,08 78,37
Mg2+, me/100 g sol 3,53 4,38 - -
34
% din T 12,93 15,60

K+, me/100 g sol 0,37 0,45 - -
% din T 1,36 1,60
Na+, me/100 g sol 0,17 0,17 - -
% din T 0,63 0,60
H+ , me/100 g sol 1,10 1,07 - -
% din T 4,00 3,81
35
Tabelul 3.2.
Fişa de bonitare
a terenului pentru stabilirea clasei de calitate
(sursa: original)
Nr. Denumire Co Lim Coefic
indicator Indicator d ite de ienţi
in încadrare cartof
d. CT
T.m.a.(val.corectate 08 8,1- 1
3C )-0C ,5 9,0
P.m.a.(val.corectat 06 601- 0,9
4C e) - mm 50 700
14 Gleizare 1 PZA 1
15 Pseudogleizare A 0 1
BS
16 Salinizare/Alcalizar A 0 1
/17 e BS
23 Textura (0-20) A 46- 0,9
A L 60
29 Poluare A 0 1
BS
33 Panta -% 01 Sub 1
2,0%
38 Alunecãri A 0 1
BS
39 Adâncimea apei 02 2,01 1
freatice - m ,0 -3,00
40 Inundabilitate A 0 1
BS
44 Porozitatea totalã +0 47- 1
(25-70cm) - % 5 51
61 Conţinutul de 03 2- 1
CaCO3 (0-50cm) 4%
63 Reacţia solului (0- 7, 7,2- 0,9
20) 3 7,4
13 Volumul edafic util 08 76- 1
3 -% 8 100
14 Rezerva de humus 18 161- 1
4 (0-50) – t/ha 0 200
Produsul coeficienţilor de bonitare 0,729
Nota de bonitare 73
Clasa de calitate II
36
Bonitarea ecologică a terenului, având la bază analizele de sol din laborator şi

determinările morfologice în teren, pe baza Metodologiei Elaborării Studiilor Pedologice
(ICPA, 1987) arată că terenul este de clasa a II- de calitate cu 73 puncte de bonitare pentru
cultura cartofului. Factorii limitativi, după cum se constată din analiza coeficienţilor de
bonitare, sunt: textura (LA), pH (slab alcalin) şi precipitaţiile insuficiente.
Temperatura medie anuala este de 8,5 grade C, valoare inregistrata la statia
meteorologica Crasna pe care o consideram valabila si pentru Cizer deoarece aceasta statie
este amplasata la o distanta de 12 km. Mersul temperaturilor medii lunare se inscrie in
caracteristica zonelor temperat continentale: temperaturi scazute (sub 10 grade C) in
sezonul rece, cresteri accentuate in timpul primaverii, valori medii lunare ridicate in timpul
toamnei. Unele patrunderi ale aerului rece, ca si influentele locale fac ca temperatura sa fie
scazuta in tot cursul sezonului rece, valoare medie a lunii penetratiei aerului cald dinspre S-
V continentului, ceea ce duce la cresteri pronuntate ale temperaturii
Având în vedere consumul de apă al culturii de cartof (tabelul 6) şi din studiul
datelor climatice pe perioada desfăşurării experienţelor rezultă un bilanţ hidrografic
deficitar. Acestea impun aplicarea unei agrotehnici specifice de acumulare şi reţinere a apei
în sol şi chiar aplicarea irigaţiei.
Tabelul 3.3.
Consumul de apă al culturii de cartof determinat după
metoda bilanţului apei din sol (după Criveanu şi colab., 2001)
Consum de apă Lunile
I V V V V I T
V I II III X OTAL
mediu, 1 2 3 4 3 1 -
3
m /ha/zi 6 5 9 2 3 6
3
lunar, m /ha 4 7 1 1 1 4 5
80 75 170 302 023 80 230
Stratul de zapada
Constituie un element specific anotimpului rece, care influenteaza prin
precipitatiile sale regimul termic al aerului. Albedoul ridicat al stratului de zapada are
repercusiuni asupra aerului, ducand la racirea lui.
37
In Sânmihaiu Almașului prima ninsoare este semnalată în a doua jumătate a lunii

noembrie, iar stratul de zăpadă se formează se formeaza de obicei în luna decembrie.
Numarul zilelor de zapada, care depinde de conditiile microclimatice, de influenta vantului,
de orientarea pantelor, gradul de acoperire de vegetatie, variaza intre 60-80 pe an.
Grosimea stratului de zapada este in general mic, de 15-20 cm dar poate atinge
si 30-40 cm.
38
Capitolul IV
METODA DE CERCETARE
Cartoful este cel mai bun pachet de hrană din lume: bogat în glucide, proteine
cu toţi aminoacizii esenţiali, minerale şi vitamine, fiind în acelaşi timp lipsit de grăsimi.
Terenurile cultivate cu cartofi produc mai multe tone şi mai multe calorii pe hectar decât
orice altă cultură, media mondială fiind de 13,5 tone pe hectar – de 4 ori mai mult decât
culturile de orez şi de 5 ori mai mult decât cele de grâu. Fermierii din America de Nord
obţin 37 de tone de cartofi pe hectar!
Pierderile cantitative produse de buruienile culturii cartofului, sunt cuprinse
între 40-80 %. În afară de aceste pierderi directe de producţie, buruienile produc şi alte
pagube indirecte culturii cartofului, şi anume: favorizează puirea tuberculilor şi formarea
unui număr mic de tuberculi la cuib şi având dimensiuni reduse, impun un număr mai mare
de lucrări ale solului şi implicit, cheltuieli suplimentare, recoltarea cu dificultate, etc.
4.1. Scopul și obiectivele lucrării
Scopul lucrării este găsirea unei soluții pentru îndepărtarea buruienilor și

minimizarea pagubelor cauzate de acestea, precum și mărirea producției de cartofi din
comuna Sânmihaiu Almașului, Judeţul Sălaj.
Pentru atingerea acestui obiectiv, tema proiectului a cuprins următoarele
obiective:
- identificarea elementelor de tehnologie specifice culturii cartofului;
- precizarea măsurilor de combatere integrată a buruienilor din culturile
de cartof în judeţul Sălaj;
- identificarea caracteristicilor buruienilor identificate în teren;
- cunoaşterea caracteristicilor erbicidelor utilizate în combaterea
buruienilor şi cuprinse în dispozitivul experimental;
- determinarea gradului de îmburuienare şi a specificului îmburuienării
pe variantele experimentale;
- determinarea producţiei de cartof în functie de variantele de erbicidare;
- elaborarea concluziilor şi recomandarea strategiilor de combatere
chimică a buruienilor din cultura de cartof.
39
4.2. Variantele experimentale
Testarea eficacităţii unor erbicide la cultura cartofului s-a executat în câmpul

experimental în partea de vest a comunei Sânmihaiu Almașului.
Elementele tehnologice sunt următoarele :
Aluviosol molic;
T.m.a. 8,80C, P.m.m. 642 mm;
Teren de deal: zona vestică a comunei Sânmihaiu Almașului.
Soiul cultivat: Sante;
Lucrările solului: arătură de toamnă la 25-28 cm adâncime + grapă stelată;
pregătirea patului germinativ prin două treceri cu discul;
Fertilizare: în funcţie de indicii agrochimici ai solului şi nivelul recoltei
scontate s-au aplicat la pregătirea patului germinativ 200 kg/ha s.a. N şi 100 kg /ha,
s.a. P şi K prin aplicarea îngrăşămintelor minerale complexe de tipul NPK :20-
10-10 ;
Plantatul cartofului s-a efectuat mecanizat, folosind cartofi de 40-60 g la o
adâncime de 6 cm, distanţa între rânduri de 70 cm. S-au folosit cca. 4500 kg/ha.
Toate elementele de tehnologie au fost aceleaşi în cadrul culturii de cartof, diferite
au fost doar metodele de combatere a buruienilor.
` Variantele experimentale în anul 2014
V1- Martor rebilonat + 1 prăşilă manuală
V2 - rebilonat + SURDONE 70 WG (metribuzin 70%) - 1,2 kg/ha,
preemergent)
V3 - rebilonat + RACER 25 EC (fluorocloridon – 4 l/ha, preemergent)
V4 - rebilonat + TITUS 25 DF (rimsulfuron – 50g/ha, postemergent)
V5 - rebilonat + AGIL 100 EC(propaquizafop – 1 l/ha, postemergent)
40
4.3. Determinările și metodele folosite
Pentru analiza experimentală s-a impus organizarea corespunzătoare a sistemului

informaţional de cunoaştere a influenţei metodelor de combatere a buruienilor asupra
evoluţiei culturii de cartof, asupra producţiei realizate, precum şi efectele asupra buruienilor
identificate în teren.
Metodele de analiză şi interpretarea rezultatelor respectă metodologia şi tehnica de
lucru indicată în literatura de specialitate.
Tabelul 4.1.
1.Determinări agrotehnice, agrochimice, pedologice
(sursa: original):
Denumirea analizei Metoda utilizatã
a. Analiza granulometricã (%) - metoda pipetei cu interpretarea rezultatelor după

ICPA - Kacinski;
b. Indicele de diferenţiere - Idt = % argilã în Bt ;
texturalã % argilã în Ao
c. pH în H2O - metoda potenţiometricã în suspensie
sol lichid 1:2,5;
d. Humus (%) - metoda Walkley-Blak în modificarea Gogoaşã;
e. Rezerva de humus (t/ha) - R.h. = ∑ HUMxHxDa;
în care: HUM - % de humus,
H-grosimea orizontului în cm,
Da-densitatea aparentã în g/cm³.
f. N total (%) - metoda Kjeldahl;
g. Indicele azot, - IN = HUM x VAh / 100
h. P mobil (ppm) - în soluţie cu acetat lactat de amoniu la pH=3,75
prin metoda colorimetricã;
i. K mobil (ppm) - în soluţie de acetat lactat de amoniu la pH=3,75
prin metoda flamfotometricã;
j. Suma cationilor bazici - metoda Kappen, SB (me/100 g sol)
k. Hidrogen schimbabil - metoda Cernescu, SH (me/100 g sol)
l. Capacitatea totalã de schimb cationic, T (me/100 g sol)= SB+SH;
41
m.Gradul de saturaţie în baze, V%= SB / T x100.

2.Gradul de îmburuienarea culturii de cartof: s-a efectuat cu rama metrică de
0,25 m , pe diagonala fiecărei parcele, rezultatele prezentate pe variante, fiind o medie a
2
repetiţiilor.
3.Producţia de cartof. Evaluarea producţiei sa efectuat la momentul maturităţii
fiziologice, când 75% din vreji sunt uscaţi şi îngălbeniţi, folosind următoarea metodologie
de lucru:
a. Numărul punctelor de evaluare: 3 puncte. Probele s-au luat pe diagonala
mare a parcelei. Suprafaţa unui punct de evaluare este de 10 m2: cartofii se recoltează pe
14,28 m.l.
b. După luarea probelor s-a determină starea fitosanitară a tuberculilor,
eliminându-se tuberculii atacaţi de putregaiul umed şi uscat (aceştia nu au depăşit 10 %).
Tuberculii rămaşi în probă se adună, se curăţă de pământ, se şterg, se cântăresc şi s-a
determină producţia medie pe punct de evaluare (10 m2) prin media aritmetică a producţiei
înregistrate în toate punctele de evaluare.
c. Producţia medie de cartofi la hectar s-a determină cu următoarea formulă:
Q kg/ha = q x 1000
unde: Q kg/ha – producţia medie pe hectar,
q – producţia medie pe punct de evaluare (10 m2), în kg
Datele au fost prelucrate statistic prin analiza varianţei.
4.Evaluarea acţiunii erbicidelor: asupra buruienilor şi plantelor s-a efectuat
conform claselor EWRS astfel (tabelul 8):
Tabelul 4.2.
Evaluarea efectului erbicidelor asupra buruienilor şi plantelor
(sursa: original)
N EFECTUL SIMPTOAMELE FITOTOXICITĂŢII
OTA ERBICIDULUI ASUPRA ASUPRA PLANTEI DE CULTURĂ
BURUIENILOR %
1 100 Fără simptoame, plante sănătoase
2 99,9-98 S Simptoame slabe, îngălbenirea, chircirea
3 97,9-95 Idem, dar clare
4 34,9-90 Cloroză puternică, chircire, dar fără
42
influenţă asupra creşterii

5 89,9-82 Subţierea tulpinii, cloroză puternică cu
influenţă asupra recoltei
6 81,9-70
7 69,9-55 Distrugerea gradată (crescând) până la
8 54,9-30 distrugerea recoltei
9 29,9-0
Efectul erbicidului asupra buruienilor:

➢ 1 – 3 bun;
➢ 4 – 5 satisfăcător;
➢ 6 – 9 rău (slab).
Fitotoxicitatea:
➢ 1 – 2 redusă;
➢ 3 – 4 mijlocie;
➢ 5 – 9 puternica.
4.4. Particularități biologice ale buruienilor identificate în teren
Dintre buruienile identificate în câmpul de cercetare şi studiate în relaţie cu

metodele de combatere experimentate şi în special cu erbicidele, menţionăm următoarele:
1. Buruieni monocotiledonate anuale:
Buruieni cu germinaţie primăvara târziu.
Echinochloa crus-galli L.(mohorul lat sau iarba bărboasă). Este o buruiană
monocotiledonată anuală. Se înrudeşte cu ea Echinochloa oryzoides şi Echinochloa
phylopogon. Germinează primăvara târziu, ajungând la maturitate în vară. Se înmulţeşte
prin seminţe, o plantă producând 200-10.000 seminţe. Sămânţa are mărimea de 2,5-3,5 x
1,5-2 mm, având formă eliptică. Partea dorsală este bombată, iar partea centrală teşită.
Culoarea seminţei este cenuşie-deschisă. Suprafaţa este netedă, lucioasă. Descrierea
plantulei: cotiledoanele sunt hipogee, coleoptilul evident, membranos. Baza tecii primelor
frunze şi coleoptilul are culoare roşie-violacee, primele frunze (5-6) sunt simple, liniare
nepeţiolate, teaca păroasă, limbul fiind galben fără ligulă. Planta matură are rădăcină
fasciculată, tulpina creşte sub formă de tufă laxă, cu baza roşiatică. Înălţimea este de 60-120
43
cm. Frunzele sunt lipsite de ligulă, având o lăţime până la 2 cm. Inflorescenţa este un
panicul răsfirat. Înfloreşte şi fructifică din iunie până în septembrie. Obişnuit formează 3-10
fraţi.
Setaria sp. L. Setaria glauca (mohorul), Setaria viridis (mohorul verde), Setaria
verticillata (mohorul agăţător). Mohorul mai poartă denumirea de mei păsăresc. Sunt
buruieni monocotiledonate anuale cu o mare plasticitate. Seminţele germinează primăvara
târziu, când temperatura solului este în jur de 15 0C, dar pot germina până toamna. Cea mai
mare parte a lor, germinează din stratul de sol de 1- 5 cm. La început, plantele cresc relativ
încet, dar după ce ajung la circa 8 cm înălţime cresc repede. După circa două săptămâni
încep să se înfrăţească. Inflorescenţa este sub formă de panicul spiciform. Spiculeţele au la
bază peri. O plantă poate produce câteva mii de seminţe a căror viabilitate are de regulă 12
ani, dar uneori, poate depăşi 50 de ani. Caracterele distincte ale celor trei specii: Setaria
glauca: formează spice cilindrice de culoare galbenă-ruginie. Sămânţa este de culoare
gălbuie, brunie sau violetă. Se întâlneşte pe toate tipurile de sol, dar mai ales, pe cele
reavăne, irigate, bogate în azot (pe aceste locuri vigoarea este foarte mare). Invadează toate
culturile, dar mai ales, pe cele prăşitoare. Setaria viridis: limbul frunzei este aspru, păros pe
ambele feţe şi pe margini. Setele sunt de culoare verde şi ca urmare, spicul apare de nuanţă
verzuie. Este mai rezistentă la secetă, şi mai pretenţios la germinare. Se întâlneşte mai
frecvent în sudul ţării. Setaria verticillata: frunzele sunt aspru-păroase, iar dinţii setelor sunt
îndreptate în jos (la speciile precedente sunt îndreptaţi în sus), ca urmare, setele sale sunt
agăţătoare.
2. Buruieni monocotiledonate perene:
Buruieni cu rizomi
Agropyron repens L. sinonim Elymus repens (pirul târâtor). Este o buruiană
monocotiledonată perenă. Se înmulţeşte prin seminţe şi foarte puternic prin rizomi.
Seminţele germinează în stratul superficial al solului de până la adâncimea de 7 centimetri.
Plantele răsărite din sămânţă fructifică al doilea an. După 4-5 săptămâni de la răsărire, încep
să se formeze primii rizomi. Rizomii se află în stratul de sol de 2-12 cm adâncime. Ei se
reînnoiesc anual şi viabilitatea lor durează 10 - 15 luni, după care mor. Din mugurii de pe
rizomi se formează noi tulpini aeriene şi noi rizomi. În funcţie de gradul de îmburuienare, se
pot găsi în sol de la câteva zeci de kilograme, până la 3000 kg rizomi/ha substanţă uscată,
uneori şi mai mult, care pot avea până la 200 milioane de muguri. Mugurii de pe rizomi şi
de la nodurile de înfrăţire sunt rezistenţi la ger, dar sunt sensibili la uscăciune. O plantă
poate produce 15 – 120 seminţe, iar o tufă de pir, circa 1200 seminţe. Pirul preferă solurile
44
mai uşoare, afânate, mai umede. Pe solurile mai grele, rizomii sunt scurţi. Rizomii pot
forma o ţesătură deasă şi continuă, ca o pâslă împiedicând executarea lucrărilor solului.
Lucrările solului, neraţionale, care conduc la fragmentarea şi dispersarea pe câmp a
rizomilor, contribuie la înmulţirea pirului.
3. Buruieni dicotiledonate anuale şi bienale:

Polygonum sp. L. Toate speciile sunt dicotiledonate anuale, din familia
Polygonaceae deosebindu-se între ele prin unele caractere morfologice, având însă
particularităţi ecologice şi biologice foarte asemănătoare. Infestează culturile de prăşitoare şi
uneori chiar cerealele păioase, fiind frecvente în toată ţara de la câmpie până în regiunile
muntoase.
Plantele au rădăcini pivotante ce pătrund până la 50-60 cm, iar tulpinile ajung 30-60
cm înălţime. O plantă produce cca. 800 seminţe păstrându-şi germinaţia 7 ani. Seminţele
germinează primăvara mai târziu la temperatura de peste 150C.
Sinapis arvensis L. Muştarul de câmp, face parte din familia Cruciferae. Este înaltă
de până la 100 cm. Înfloreşte în iunie şi până în septembrie. Are flori galbene, O plantă
produce 3000-5000 (25000) seminţe, cu o longevitate de 16-17 ani. Este o buruiană anuală de
primăvară răspândită în toate culturile şi pe toate tipurile de sol, de la câmpie şi până la
munte. Este toxică având un conţinut mare de signină în seminţe.
Buruieni care germinează primăvara târziu.
Amaranthus retroflexus L. Ştirul face parte din familia Amaranthaceae. Este o
buruiană anuală de vară-toamnă care înfloreşte din iulie până în octombrie. Este înalt de 1-1,5
m. O plantă produce 15000 de seminţe, care îşi păstrează capacitatea germinativă în sol timp
de 5-6 ani. Frecventă în toată ţara şi în special în culturile de prăşitoare. Preferă solurile
fertile.
Chenopodium album L. Loboda porcească face parte din familia Chenopodiaceae.
Este înaltă de 50-150 cm. Înfloreşte din iunie şi până în septembrie. O plantă produce 3000
fructe, care îşi păstrează capacitatea germinativă în sol până la 10 ani. Este o buruiană anuală
de vară-toamnă. Îmburuienează toate culturile, pe soluri fertile, din zona de câmpie şi până la
etajul molidului. Este gazdă intermediară pentru numeroşi dăunători ai plantelor de cultură.
Spergula arvensis L. Este o specie dicotiledonată anuală, din familia
Caryophlaceae, răspândită mai mult pe soluri nisipoase şi podzoluri din zonele subcarpatice
din Transilvania.
45
O plantă poate produce peste 3000 de seminţe răspândirea făcându-se atropohor,

endozoor şi anemohor. În sol îşi păstrează bine germinaţia 5-6 ani. Germinează numai
primăvara târziu când temperatura solului depăşeşte 20-250C.
Galinsoga parviflora L. Este o specie dicotiledonată anuală din familia Compositae.
Este mai frecventă în nord-vestul ţării, în Transilvania. Infestează toate culturile de prăşitoare.
Seminţele germinează târziu şi până toamna când temperatura solului depăşeşte 15-200C.
Adâncimea la care germinează seminţele, este de maxim 1 cm. Seminţele aflate mai adânc în
sol îşi pierd viabilitatea abia după 4+6 ani. O plantă matură are 20-80 cm înălţime, produce
5000-10000 de achene şi până la 300 de seminţe.
4. Buruieni dicotiledonate perene:
Buruieni cu înmulţire prin muguri din rădăcină şi prin seminţe
Cirsium arvense L. Scop.(pălămida). Asemeni volburi, este tot o buruiană
dicotiledonată perenă. Rădăcina principală pătrunde până la 4-6 m adâncime; din ea pornesc
ramificaţii aproape orizontal, care poartă muguri din care pornesc noi tulpini. Majoritatea
ramificaţiilor se găsesc până la adâncimea de 80 cm, iar majoritatea mugurilor radiculari se
găsesc pe rădăcinile de până la 12 cm adâncime. Seminţele germinează de la adâncimi de
până la 5 cm, primăvara , când pământul se încălzeşte la 15-200C, dar pot germina şi pe
parcursul verii. Tulpinile din mugurii radiculari pot porni primăvara mai devreme. Se
înmulţeşte foarte repede. Dacă este tăiată de la suprafaţa solului, apar repede noi tulpini.
Când rădăcinile sunt tăiate, fiecare fragment de 1-2 cm poate drajona. Într-o perioadă de
vegetaţie, dintr-o singură plantă, se pot forma vetre de pălămidă de 10-15 m2. O rădăcină de
pălămidă trăieşte de regulă 2 ani, timp în care formează noi rădăcini purtătoare de muguri.
Tulpina este viguroasă şi poate creşte până la 150 cm înălţime. Frunzele au marginea
incizată, uneori cu spini, iar pe faţa inferioară cu peri. Inflorescenţa este sub formă de
calatidii, florile fiind roşii; de regulă, planta este dioică. Seminţele au papus plumos, care se
detaşează uşor. O plantă produce 1000-40000 seminţe. Partea aeriană a plantei moare în
fiecare an.
Convolvulus arvensis (volbura) – popular se mai numeşte şi rochiţa rândunicii.
Volbura este o buruiană dicotiledonată perenă. Prezintă rădăcină principală şi rădăcini
laterale, orizontale. Cea principală, pătrunde până la 2 – 9 metri adâncime. Rădăcinile din
stratul superficial de până la o jumătate de metru poartă muguri din care se pot forma drajoni.
Seminţele germinează din stratul de sol de până la 8 cm, primăvara când solul se încălzeşte
la peste 20C. Seminţele pot germina eşalonat. Plantele răsărite primăvara din seminţe, până
toamna, formează rădăcini care pot de păşi uneori un metru şi jumătate adâncime, ceea ce îi
46
conferă o mare rezistenţă la secetă. Tulpina este volubilă, iar în lipsa unui suport este
târâtoare. Frunzele, cele mai adesea, sunt sagitate. Volbura înfloreşte din iunie până toamna.
Florile sunt albe-roz, în formă de pâlnie. Fructul este o capsulă, care de obicei conţine două
seminţe piriforme. O plantă poate produce până la 500 de seminţe. Volbura are un consum
ridicat de substanţe nutritive şi apă. Extrage din sol pentru fiecare tona de substanţă uscată
sintetizată, circa 23,5 kg N; 4 kg P şi 19,5 kg K.
Sonchus arvesis L. Este o specie dicotiledonată perenă din familia Compositae.
Este răspândită mai mult în zonele umede din Transilvania, Maramureş şi Norul Moldovei,
deoarece în sudul ţării nu rezistă la secetă, sistemul radicular nefiind profund. Planta are un
sistem radicular dezvoltat şi ramificat. Pe ramificaţiile orizontale, la 6-15 cm adâncime, sunt
numeroşi muguri radiculari, din care apar noi tulpini. La 1 m2 s-au găsit 16609 muguri
radiculari. Se înmulţeşte prin seminţe, o plantă producând 5000-30000 achene. Primăvara
târziu germinează numai seminţele care se găsesc în sol la 0,1-3 cm adâncime.
Symphytium offcinalis L. Face parte din familia Borraginaceae. Este o plantă
perenă cu înmulţire prin seminţe şi prin muguri radiculari face rizomi puternici şi adânci.
Invadează culturile din lunci, este foarte greu de stârpit.
PRINCIPALELE BURUIENI DIN CULTURA DE CARTOF
Fig.3.3 Setaria sp fig.3.4. Echinochloa crus-galli

(sursa: www.wikipedia.com) (sursa: www.wikipedia.com)
47
Fig. 3.5.Phragmites communis fig.3.6. Agropyron repens

(www.wikipedia.com) (www.wikipedia.com)
Fig. 3.7. Potulaca oleracea fig. 3.8. Polygonum sp.

(www.wikipedia.com) . (www.wikipedia.com)
fig. 3.9. Sinapsis arvensis fig.3.10. Amaranthus retroflexus

48
Fig.3. 11. Chenopodium album fig.3.12. Xanthium italicum

Fig. 3.13. Sonchus arvensis fig.3.14. Convolvulus arvensis

49
Fig.3.15. Equiseturm arvense fig.3.16. Symphytium officinalis

50
Capitolul V
REZULTATELE OBŢINUTE
5.1. Rezultate privind îmburuienarea culturii de cartof
În urma determinării privind gradul de îmburuienare la cultura de cartof în funcţie

de variantele de erbicidare am constatat următoarele: gradul cel mai scăzut la îmburuienare a
fost în varianta 3 cu erbicidul Racer unde am avut 27 buruieni/ m2, comparativ cu varianta
martor rebilonat + praşilă manuală unde gradul de îmburuienare a fost cel mai mare având 49
buruieni/m2.
Dintre variantele în care s-a aplicat erbicide postemergente cel mai redus grad de
îmburuienare a fost in varianta cu produsul Agil – 1l/ha cu 30 buruieni / m2, comparativ cu
varianta 4 cu produsul Titus 25 DF unde au fost 34 buruieni/m 2.
Tabelul 5.1.
Îmburuienarea culturii de cartof înainte de recoltare (buruieni / m2)
(sursa: original)
NR. SPECIA V1 - V2 V3 V V5
CRT Martor - rebilonat + - rebilonat + 4- - rebilonat
rebilonat + SURDONE RACER 25 rebilonat + + AGIL
1 prăşilă 70 WG - EC – 4 TITUS 25 100 EC 1
manuală 1,2 kg/ha, l/ha, DF– l/ha,
preemergent preemergent 50g/ha, postemerge
postemerg nt
ent (pr
opaquizafo
p – 1 l/ha,
postemerge
nt)
1. Echinochloa crus- 5 3 3 4 4
galli 3
2. Setaria sp. 2 2 3 2
Total monocotiledonate
3. Amaranthus sp. 8 5 3 4 2
4. Sinapis arvensis 4 3 2 2 1
5. Chenopodium album 5 1 1 3 3
51
6. Polygonum sp. 6 3 3 2 1
Total dicotiledonate anuale

7. Convolvulus 7 5 3 4 6
arvensis
8. Cirsium arvense 5 4 5 5 5
Symphytum
9. officinalis 6 3 5 7 6
Total buruieni 94 29 27 34 30
5.2. Rezultate privind producţia la cultura de cartof
Tabelul 5.2.
Producţia de cartof în funcţie de variantele de erbicidare
(Sursa: original)
Variante de erbicidare Producţia Producţia Diferenţa de Semnificaţia
kg/ha % producţie diferenţelor
V1- Martor rebilonat + 1 28456 100 Mt Mt

prăşilă manuală
V2 - rebilonat + 30761 108.1 2305 ***
SURDONE 70 WG - 1,2 kg/ha,
preemergent
V3 - rebilonat + RACER 30962 108.8 2506 ***
25 EC – 4 l/ha, preemergent
V4 - rebilonat + TITUS 29379 103.2 923 *
25 DF– 50g/ha, postemergent
V5 - rebilonat + AGIL 29823 104.8 1367 **
100 EC 1 l/ha, postemergent
DL (p 5%) = 717.74 Kg/ha
DL (p 1%) = 1043.98 Kg/ha
DL (p 0,1%) = 1565.97 Kg/ha
Producţia înregistrată la cultura de cartof oscilează în funcţie de variantele de

combatere chimică a buruienilor şi gradul de îmburuienare a culturii. Producţia cea mai
ridicată a fost în varianta 3, unde am folosit erbicidul preemergnt Racer – 4 l/ha cu o
producţie de 30962 kg/ha, comparartiv cu varianta martor de 28456 kg/ha.
52
Producţia cea mai scăzută a fost in varianta 4 cu produsul Titus 25 DF, unde am
avut diferenţe semnificativ positive, având un plus de 923 kg/ha fata de varianta martor.
În cazul variantei 5 am avut diferente distinct semnificative cu 4.8% mai mult decat
varianta martor.
53
Capitolul VI
CONCLUZII
În urma determinărilor efectuate şi a interpretării rezultatelor obţinute cu privire la

combaterea buruienilor din cultura de cartof, folosind diferite erbicide putem formula
următoarele concluzii:
În urma determinării privind gradul de îmburuienare la cultura de cartof în funcţie
de variantele de erbicidare am constatat următoarele: gradul cel mai scăzut la îmburuienare
a fost în varianta 3 cu erbicidul Racer unde am avut 27 buruieni/ m2, comparativ cu varianta
martor rebilonat + praşilă manuală unde gradul de îmburuienare a fost cel mai mare având
49 buruieni/m2.
Dintre variantele în care s-a aplicat erbicide postemergente cel mai redus grad de
îmburuienare a fost in varianta cu produsul Agil – 1l/ha cu 30 buruieni / m 2, comparativ cu
varianta 4 cu produsul Titus 25 DF unde au fost 34 buruieni/m 2.
Producţia înregistrată la cultura de cartof oscilează în funcţie de variantele de
combatere chimică a buruienilor şi gradul de îmburuienare a culturii. Producţia cea mai
ridicată a fost în varianta 3, unde am folosit erbicidul preemergnt Racer – 4 l/ha cu o
producţie de 30962 kg/ha, comparartiv cu varianta martor de 28456 kg/ha.
Producţia cea mai scăzută a fost in varianta 4 cu produsul Titus 25 DF, unde am
avut diferenţe semnificativ positive, având un plus de 923 kg/ha fata de varianta martor.
În cazul variantei 5 am avut diferente distinct semnificative cu 4.8% mai mult decat
varianta martor.
În concluzie strategia de combatere a buruienilor din cultura de cartof nu se
poate realiza decât prin alegerea erbicidelor corespunzătoare în funcţie de condiţiile
pedoclimatice şi spectrul de buruieni existent în zonă
Varianta aplicării erbicidelor preemergente rămâne de actualitate, datorită efectului
pe care îl are prin inhibarea semintelor de buruieni în special monocotiledonate anuale care
apar in primele faze de vegetaţie.
54
1. Avarvarei,I.,V.Davidescu, R.Mocanu, M.Goian, C.Caramete, M.Rusu, Formatted: Indent: Left: 0.39", First line: 0.59", Numbered
+ Level: 1 + Numbering Style: 1, 2, 3, … + Start at: 1 +
1997, Agrochimie. Ed.Sitech, Craiova. Alignment: Left + Aligned at: 0" + Indent at: 0.25", Tab
stops: 0", Left + Not at 0.5"
1.2.Blaga,Gh., I.Rusu, S.Udrescu, D.Vasile, 1996, Pedologie. Ed. Didacticã si
Pedagogicã Bucuresti.
2.3.Budoi,Gh., A.Penescu, 1996, Agrotehnicã. Ed. Ceres, Bucuresti.
3.4.Bunescu,V., M.Rusu, Gh.Blaga, 1994, Fizica si coloizii solului. Tipo
Agronomia, Cluj-Napoca.
4.5.Chiritã,D.C.,1974, Ecopedologie, cu baze de pedologie generalã. Ed.
Ceres, Bucuresti.
5.6.Gus,P., 1983, Agrotehnicã si tehnicã experimentalã. Tipo Agronomia, Cluj-
Napoca.
6.7.Georgeta Frîncu, 1996, Combaterea buruienilor din cultura cartofului. În
“Ghidul practic de protecţia cartofului”. Ed. CERES, pag.19-29.
7.8.Georgeta Frâncu, Lucreţia Pop, 1997, Cercetări privind aplicarea
erbicidului Surdone WG la cultura cartofului. În volumul III-ERBICIDE-
PRODPLANT ’97, pag. 109-116.
8.9.Gus,P., A Lãzureanu, D.Sãndoiu, G.Jitãreanu, I.Stancu, 1998, Agrotehnicã.
Editura Risoprint, Cluj-Napoca.
9.10.Gus,P., T.Rusu, H. Fodor , St. Bakos, H. Cacoveanu, 1999, Influenta
factorilor fizico-geografici asupra repartiţiei învelişului de sol în Dealurile Clujului şi
Dejului. În revista “Agricultura”, anul VIII, nr.1 (29), pag. 21-27, Cluj-Napoca.
10.11.Guş,P.,. T.Rusu, Ileana Bogdan, 2001, Agrotehnică –Determinări
specifice şi calitatea lucrărilor solului. Editura Risoprint, Cluj-Napoca.
11.12.Lãzureanu,A., 1994, Agrotehnicã. Ed. Helicon, Timisoara.
12.13.Mărghitaş, Marilena, C.Băluţiu, 1996, Agrochimie – Lucrări practice. Tipo
AGRONOMIA Cluj-Napoca.
13.14.Rusu,T., 1998, Diferentierea lucrãrilor solului si protectia împotriva
degradãrii si eroziunii a solurilor din zona colinarã a Clujului. În simpozion “Studii şi
cercetãri economice” , vol. XXVIII-XXIX, pag.1305-1312, Cluj-Napoca.
55
14.15.Rusu,T., Ileana Bogdan, 2000, Soluţii şi tehnici de utilizare durabilă şi

eficientă a terenurilor din zona colinară a Clujului. În lucrările simpozionului
“Agricultură şi alimentaţie – prezent şi perspective”, USAMV Cluj-Napoca, 17
noiembrie 2000, Editura AcademicPresR, ISBN 973-99991-4-X, pag. 416-422.
1.16.Sebok,P.M., P.Gus, A.Mester, 1985, Lucrãri practice la agrotehnicã si
tehnicã experimentalã. Tipo Agronomia, Cluj-Napoca.
2.17.Şarpe N. şi colaboratori, 1987, Combaterea integrată a buruienilor din
culturile agricole. Editura CERES, Bucureşti.
3.18.***1986, World Resources Institute and International Intitute for
Environment and Development . World Resources. New York, Basic Books Inc.
4.19.***1990, Food, Agriculture, Conservation, and Trade Act of 1990. U.S.
Gouvernment Printing Office, Washington D.C.
5.20.***Sistemul Român de Clasificare a Solurilor, 1980, ICPA. Bucureşti.
6.21.***Metodologia Elaborării Studiilor Pedologice, vol. I-III, 1987,
ICPA,ASAS, Bucureşti.
7.22.***CODEXUL- 1999 -produselor de uz fitosanitar, omologate pentru a
fi utilizate în România. MAA-Bucureşti.
56
ANEXE
V1- Martor rebilonat + 1 prăşilă manual V2 - rebilonat + SURDONE 70

WG -1,2 kg/ha, preemergent
57
V3 - rebilonat + RACER 25 EC – 4 l/ha, V4 - rebilonat + TITUS 25 DF–

Preemergent 50g/ha, postemergent
V5 - rebilonat + AGIL 100 EC 1 l/ha, postemergent Pompă pentru ierbicidat
58

Combaterea Buruienilor in Productia de Cartof

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Combaterea Buruienilor in Productia de Cartof

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ VETERINĂ

Marius Cristian COZMA

COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE

COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE CARTOF, ÎN

Marius Cristian COZMA,

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de Agricultură,

Una din principalele culturii agricole căreia îi revine un rol deosebit în

CUVINTE CHEIE: cartof, producție, combaterea buruienilor

RESEARCH ON INTEGRATED CONTROL OF WEEDS

KEYWORDS: culture potato, production, weed.

Generalități privind cultura cartofului ...........................................................................................................7

1.1. Importanţa culturii cartofului .............................................................................................................7

1.2. Elemente de tehnologie care influenţează producţia la cartof ..........................................................16

1.2.1. Rotația culturii ...........................................................................................................................16

1.2.2. Fertilizarea .................................................................................................................................16

1.2.3. Lucrările solului ........................................................................................................................18

1.2.4 . Materialul de plantat şi plantatul .............................................................................................19

1.2.5. Irigarea cartofului .....................................................................................................................23

COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE CARTOF ..........................................................24

CAPITOLUL III ..........................................................................................................................................29

CADRUL NATURAL AL CERCETĂRII ..................................................................................................29

3.1. Descrierea zonei ...............................................................................................................................30

3.2. Relieful .............................................................................................................................................32

3.3. Clima ................................................................................................................................................32

METODA DE CERCETARE .................................................................................................................39

4.1. Scopul și obiectivele lucrării .......................................................................................................39

4.2. Variantele experimentale .............................................................................................................40

4.3. Determinările și metodele folosite...............................................................................................41

4.4. Particularități biologice ale buruienilor identificate în teren .......................................................43

REZULTATELE OBŢINUTE ...................................................................................................................51

5.1. Rezultate privind îmburuienarea culturii de cartof ...........................................................................51

5.2. Rezultate privind producţia la cultura de cartof ...............................................................................52

Cartoful este o importantă plantă alimentară, furajeră şi cu mare pretabilitate pentru

GENERALITĂȚI PRIVIND CULTURA CARTOFULUI

1.1. Importanţa culturii cartofului

În ţara noastră cartoful se cultivă pe suprafeţe mai mari de pe la începutul secolului al

ce permite executarea mecanizată a lucrărilor de întrţinere a culturii, inclusiv combaterea bolilor

Cele mai multe soiuri au tuberculi rotunzi, ovali şi ovali-alungiţi, cu grosimea

• Mari- peste 120 g;

Cartoful prezintă o deosebită importanţă în alimentaţia oamenilor, în furajarea

- soiuri furajere, care sunt bogate în amidon şi proteine;

 nivelul ridicat al preţurilor la îngrăşăminte, pesticide, carburanţi, utilaje

1.2. Elemente de tehnologie care influenţează producţia la cartof

1.2.1. Rotația culturii

Destinaţia culturii Dozele de 絜grăşăminte chimice (kg s.a./ha)

Dozele de îngrăşăminte chimice recomandate la cultura cartofului. Sursa: ICPC Braşov

1.2.3. Lucrările solului

1.2.4 . Materialul de plantat şi plantatul

Calitatea materialului de plantat. Materialul de plantat (tuberculii de cartof de sămânţă)

Operaţia de calibrare este obligatorie pentru că maşinile de plantat au reglaje specifice în

1.2.5. Irigarea cartofului

COMBATEREA BURUIENILOR DIN CULTURA DE CARTOF

Cartoful se cultivă în condiţii pedoclimatice diferite, pentru mai multe scopuri de

SENCOR 70 WP (metribuzin 70 %) 0,7-2 kg/ha,

lucrările de prăşit. Leziunile conduc la perturbarea creşterii plantelor şi favorizează infecţiile cu

CADRUL NATURAL AL CERCETĂRII

În analiza agrotehnică a terenului pe care s-a amplasat dispozitivul experimental, ne-

Fig. 3.1. Județul Sălaj

3.1. Descrierea zonei

Teritoriul administrativ al comunei, în suprafaţă de 64,82 km2, se află situat în

Fig.3.2. Comuna Sânmihaiu Almașului

40 cm), o textură argilo-lutoasă pentru ca următoarele orizonturi (40-120 cm ), să fie

Grad de foarte foarte - -